AGROTURISMUL ÎN MARAMUREŞ

CUPRINS

ARGUMENT..............................................................................................................................3
CAPITOLUL 1: ASPECTE TEORETICE GENERALE PRIVIND TURISMUL,
TURISMUL RURAL ŞI AGROTURISMUL.........................................................................4
1.1 Definiţii uzuale......................................................................................................................4
1.2 Avantajele şi dezavantajele practicǎrii turismului rural în plan economic, social şi ecologic
.....................................................................................................................................................5
1.3 Motivaţiile ce stau la baza practicǎrii agroturismului...........................................................8
1.4 Tipologia satelor turistice......................................................................................................9
1.5 Modalitǎţi de cazare si alimentaţie publicǎ specifice satelor turistice................................10
CAPITOLUL 2: CARACTERIZAREA GENERALĂ A JUDEŢULUI
MARAMUREŞ........................................................................................................................13
2.1 Maramureşul între nou şi vechi...........................................................................................13
2.2 Istorie şi culturǎ în contextul actual....................................................................................15
CAPITOLUL 4: CADRUL ETNOGRAFIC AL JUDEŢULUI MARAMUREŞ.............16
4.1 Aşezǎrile .............................................................................................................................16
4.2 Meştesugurile ţǎrǎneşti.......................................................................................................16
4.3 Casa şi gospodǎria ţǎrǎneascǎ.............................................................................................17
4.4 Portul popular şi obiceiurile................................................................................................18
4.5 Monumentele de arhitecturǎ, bisericile şi porţile maramureşene........................................19
4.6 Decorul şi simbolistica lui...................................................................................................20
Concluzii...................................................................................................................................23
Bibliografie...............................................................................................................................24
Anexe........................................................................................................................................25

2
 Argument

Activitatea turisticǎ reprezintǎ cǎlǎtoria de plǎcere, pentru recreere. Aceastǎ noțiune

a fost extinsǎ în ultimii ani pentru a include orice cǎlǎtorie în afară zonei în care cineva
trǎiește sau muncește, de la cǎlǎtorii de o zi pânǎ la vacanțe în strǎînǎtate.
În prezent, activitatea turistică se înscrie între fenomenele ce s-au impus în mod
deosebit pe plan mondial, dezvoltarea să permanentǎ constituind una dintre principalele
tendințe ale secolului nostru și, în special, a celei de-a două jumătăți a acestuia, când se poate
vorbi cu adevărat de o „explozie turistică”. Că mijloc de utilizare în mod plăcut și în condiții
de confort a timpului liber, turismul a devenit în zilele noastre o activitate social-culturală și
economică de mare importantă, fiind un element esențial care contribuie la echilibrarea
balanței de plăti a unei țări.
Pentru a-și satisface nevoia de mișcare fizică, oamenii doresc să-și petreacă mai mult
timp liber în mijlocul naturii, în zone cu un cadru natural cât mai pitoresc și cât mai puțîn
poluate. Aceste zone se găsesc cu precădere în spațiul rural, agroturismul afirmându-se că o
soluție de evadare a orășenilor din mediul urban deosebit de stresant.
De la bisericile din lemn din Maramureș, mănăstirile din Moldova, artizanatul și
horele satelor și pâna la ospitalitatea specifică românilor, toate acestea sunt valori universale
și argumente pentru atracția turiștilor.
Din 1990, în România a început să se dezvolte agroturismul. Nucleul l-a constituit
zona Moeciu – Bran. Apoi, încetul cu încetul fenomenul s-a extins în toată țară. Pe de o parte
turiștii au început să prefere liniștea și aerul nepoluat din mediul rural în locul hotelurilor. Pe
de altă parte, țăranii sunt din ce în ce mai interesați de această nouă îndeletnicire – turismul
rural. Turismul rural oferă turiștilor străini posibilitatea de a cunoaște direct tradițiile
poporului român, ospitalitatea acestuia și bucătăria autentică din fiecare zona. Frumusețea
cadrului natural și monumentele istorice de valoare națională și internațională, creează
premisele obținerii unui important aport economic din sfera turismului rural.
În acest context, lucrarea își propune să evidențieze patrimoniul turistic fǎrǎ pereche
al județului Maramureș, sǎ analizeze principalele forme de turism ce pot fi practicate în acest
județ, cu accent pe cele specifice zonelor rurale, să studieze stadiul actual de valorificare a
potențialului turistic, inclusiv prin determinarea indicatorilor ce caracterizează circulația
turistică, și să propună câteva strategii de promovare a acestui areal la nivel național.

3
 CAPITOLUL I
ASPECTE TEORETICE GENERALE PRIVIND TURISMUL,
TURISMUL RURAL ŞI AGROTURISMUL

Deși este considerat de cei mai mulți dintre specialiști că un fenomen propriu
perioadei contemporane, prin care se valorifica potențialul turistic al unui spațiu, turismul s-a
cristalizat la sfârsitul sec. XIX și, că atare, primele încercari de definire și caracterizare a
acestuia datează din acea perioada.
În prima jumǎtate a sec. al XIX-lea turismul era considerat că fiind sinonim
cu cǎlǎtoria. Cǎlǎtoria sau sejurul de agrement devin inseparabile de noțiunea de turism odatǎ
cu înmultirea stațiunilor termale și balneare.

1.1 Definiţii uzuale

Prin natura lui, turismul se prezintǎ că o activitate economicǎ situatǎ la interferență

altor ramuri, ceea ce determinǎ o serie de dificultǎți în definirea lui. Pornind de la
premisa cǎ fiecare ramurǎ economicǎ reprezintǎ locul unei producții de bunuri sau servicii
care sunt consumate într-un mod specific, turismul are că obiect „o producție și un consum de
bunuri eterogene care concurǎ la satisfacerea nevoilor turișților, a nonrezidentilor”.
O primǎ încercare de definire a turismului că fenomen social și economic aparține lui
E. Guy Freuler și dateazǎ din 1880. Potrivit pǎrerii lui turismul este „un fenomen al timpurilor
moderne, bazat pe creșterea necesitǎții de refacere a sǎnǎtǎții și schimbare a mediului, de
cultivare a sentimentului de receptivitate fătǎ de frumusețile naturii... rezultat al dezvoltǎrii
comerțului, industriei și perfectionǎrii mijloacelor de transport”.
O definiție mai expresivǎ este formulatǎ în 1938, de Leville-Nizerolle, potrivit
cǎruia „turismul este ansamblul activitǎților nonlucrative ale omului, în afară ariei de
resedintǎ”.
Mai târziu, în anul 1975, Kaspar definește turismul că ansamblul raporturilor și
fenomenelor rezultate din cǎlǎtoria și sejurul persoanelor, pentru care locul sejurului nu este
nici rezidență principalǎ și durabilǎ, nici locul obișnuit de muncǎ.
În anul 1983, șeful Consiliului Superior al Turismului Francez, Michaud, arătǎ
că turismul grupeazǎ ansamblul activ de producție și consum, generate de deplasǎrile de o
noapte sau mai multe, de la domiciliul obișnuit, motivul cǎlǎtoriei fiind plǎcerea, afacerile,
sǎnǎtatea sau participarea la o reuniune profesionalǎ, sportivǎ sau religioasǎ.
În 1991 Organizația Mondială a Turismului (O.M.T.), organism major care crează
cadrul general de desfășurare a activității turistice în lume, a adoptat un set de rezoluții și
recomandări cu privire la conceptele utilizate în turism, printre care și definiții ale turismului,
călătorului și turistului:
Călătorul este reprezentat de totalitatea persoanelor care se deplasează între două
sau mai multe locații în orice scop.

4
 Turismul reprezintă activitatea persoanelor care călătoresc către și ramân în
locurile aflate în afară mediului lor obișnuit pe o perioada de timp de cel mult un an pentru
relaxare, afaceri sau alte scopuri.
Vizitatorul reprezintă orice persoană care călătorește într-un loc, altul decât cel
obișnuit, pentru mai puțîn de 12 luni consecutive și al cărei scop principal nu este acela de
prestare a unei activități lucrative la locul vizitat.
Turistul este vizitatorul care ramâne cel puțîn o noapte în mijloacele de cazare
colective sau private la locul vizitat.
Excursionistul este vizitatorul care nu-si petrece noaptea în mijloace de cazare
colective sau private la locul vizitat.
Dupǎ definitivarea relativǎ a notiunilor de turism si consemnarea lor în literatura de
specialitate, se evidentiazǎ faptul cǎ acesta este un fenomen dinamic, care îsi lǎrgeste continuu
sfera de activitate. Notiunea de turism trebuie adaptatǎ permanent schimbǎrilor din viata
economicǎ si socialǎ, confruntatǎ si corelatǎ cu activitatea practicǎ, cu celelalte domenii ale
economiei.
Turismul rural și agroturismul sunt noțiuni ce pentru mulți înseamnǎ același lucru,
însǎ turismul rural are o sferǎ de cuprindere mai largă astfel: turismul rural este un concept
care acoperă activitatea turisticǎ desfășurată și condusă de populația locală și bazată pe
potențialul natural și antropic local, în timp ceagroturismul este o formă particulară a
turismului rural, cuprinzând activitatea turistică propriu-zisă: cazare, pensiune, circulație
turistică, derularea programelor, prestarea serviciilor de baza suplimentare, cât și activitatea
economică, de regulă agricolă, practicată de gazdele turișților (activități productive de
obținere și prelucrare a produselor agricole în gospodărie și comercializarea acestora către
turiști, sau prin rețele comerciale, precum și modul de petrecere a timpului liber). Ambele
forme de turism se încadreazǎ în noțiunea mai generalǎ de turism „moale”, cel ce se practicǎ
fǎrǎ a deranja echilibrul natural dintr-un areal.
Componentǎ de bazǎ a desfǎsurǎrii turismului rural, satele turistice sunt așezări
rurale situate într-un cadru pitoresc și nepoluat, care prezintă următoarele avantaje: tradiții
etnofolclorice nealterate și case cu arhitectură specifică unei zone etnografice; gospodării
țărănești (cu un anumit grad de confort) ce se închiriaza turișților; monumente cultural-
istorice, muzee și atracții naturale și culturale, ce pot fi utilizate în dezvoltarea agrementului;
dotări de infrastructură generală (alimentare cu energie electrică în întreaga localitate) apă
și canalizare; dotări comerciale, sanitare și de telecomunicație; accesibilitate ușoară la
drumurile naționale și căile ferate; rețea rutieră, parțial modernizată.
Toate aceste concepte, noțiuni și definiții elaborate de OMT sau de mari profesori în
domeniu, au drept scop stabilizarea turismului că activitate și evidențierea particularitǎților
acestuia.

1.2 Avantajele si dezavantajele practicarii turismului rural în plan

economic, social si ecologic

În timp, activitățile turistice derulate în spațiul rural „verde” generează efecte

pozitive, dar și efecte nedorite mai ales când nu se respectă capacitatea de încarcare ecologică

5
și particularitățile ecologice ale mediului rural. Avantajele practicǎrii turismului rural pot fi
prezentate din mai multe puncte de vedere:
· Din punct de vedere al turistului:
Odihnă la țarǎ este o alternativǎ din ce în ce mai atractivǎ pentru orǎseni.
Sǎ colinzi ziua întreagǎ pǎdurile și fânetele, sǎ te abați pe la o stânǎ, iar seară sǎ
dormi într-o camerǎ mirosind a mere coapte ... acestea sunt imaginile pe care le derulǎm în
minte atunci când, copleșiți de griji și stresați de aglomerația strǎzii, începem sǎ visǎm cu
ochii deschiși la o vacantǎ idealǎ.
Într-adevǎr, turismul rural este preferat de tot mai mulți turișți români și
strǎini „saturați” de modernitate, de orașele poluate, de aglomerația marilor hoteluri.
Refugiul în naturǎ este practicat nu numai de elevi și studenți cu posibilitǎți materiale
modeste și nepretentiosi în privința condițiilor de locuit, ci și de oameni din România și din
strǎînǎtate cu un anume standard de viatǎ, oameni de afaceri, intelectuali, diplomați, ceea ce
face că turismul rural sǎ devinǎ un culoar deosebit de important, care sǎ facǎ legătură între
țară noastră și restul lumii. În afară odihnei propriu-zise, turișții sunt invitați sǎ participe la
sǎrbǎtorile tradiționale locale, precum: mǎsurarea laptelui, rǎvǎsitul oilor, parade ale portului
popular, târguri de artizanat ori vite, vizită unor castele medievale etc.
Din punct de vedere socio-economic:
Crearea și dezvoltarea turismului este consecință mutațiilor social-economice din
epoca contemporanǎ. Aceastǎ ramurǎ a economiei stimuleazǎ dezvoltarea altor ramuri ale
economieinationale cum ar fi: industria, agricultură, construcțiile, transporturile, comerțul.
Prin această se poate spune cǎ turismul stimuleazǎ activitǎți naționale rentabile că:
hotelǎria, alimentația, suveniruri, artizanat etc. Activitatea turisticǎ este beneficǎ și
pentru diversificarea economiei locale acolo unde dezvoltarea agriculturii este insuficientǎ
sau neregulatǎ.
Turismul creeazǎ noi locuri de muncǎ în structurile turistice dar și în sectoarele
economice adiacente (agricultură, artizanat, pescuit, comerț) prin dezvoltarea de întreprinderi
turistice locale sau de unitǎți de prestǎri servicii conexe. Acestea duc la creșterea veniturilor,
ameliorând calitatea vieții locuitorilor. Totodatǎ cresc impozitele și taxele locale
permitând dezvoltarea infrastructurii, instalațiilor, echipamentelor și serviciilor în folosul
comunitǎții locale – spații verzi, spații recreative, parcuri, dotǎri tehnico-edilitare, alimentare
cu apǎ, energie electricǎ, școli, dispensare etc. De toate acestea profitǎ atât populația localǎ
cât și turistul.
Prin turism sunt finanțate adesea și activitǎți culturale că spectacole de teatru,
muzicale, festivaluri, reuniuni, expoziții, competiții sportive care antreneazǎ și populația
localǎ. Această duce la creșterea nivelului de culturǎ și civilizație al locuitorilor din zona
turisticǎ respectivǎ, lărgirea orizontului de cunoaștere al acestora, schimb de cunoștințe și
experiențe între sat și oraș.
Activitatea agroturisticǎ, datoritǎ complexitǎții ei, contribuie la dezvoltarea în
ansamblu a zonelor rurale, iar aceastǎ dezvoltare la rândul ei va determina o creștere a
circulației turistice. Agroturismul reprezintǎ o realǎ sansǎ pentru economia localǎ, acesta
creând principalele motivații în antrenarea și dezvoltarea unor inițiative, a unor activitǎți
tradiționale care au fost neglijate multǎ vreme, a unor meșteșuguri, creații artistice
locale pentru satisfacerea turiștilor. Toate aceste activitǎți dinamizeazǎ viață economicǎ localǎ.
6
 Activitatea turisticǎ oferǎ gospodarului posibilitatea de a pune în valoare oferta de
cazare, de a valorifica în stare proaspătǎ sau prelucratǎ produsele proprii din gospodǎrie, de a
presta servicii. Turismul creeazǎ cererea localǎ de produse alimentare proaspete, produse de
micǎ industrie, artizanat; el este amator de trasee, de recreere, solicitǎ servicii și stimuleazǎ
inventivitatea gospodarului.
Dupǎ cum se observǎ, agroturismul, componentǎ a turismului rural, are cele mai mari
implicații în valorificarea resurselor turistice locale și în ridicarea nivelului de viatǎ al
locuitorilor, în dezvoltarea socio-economicǎ a localițǎții rurale și comunitǎții în general și nu
în ultimul rând, în protejarea și conservarea mediului natural și construit, în contextul
unei activitǎți economice pe principii ecologice (turismul încîtǎ la protejarea mediului). De
aceea, interesul comunitǎții și autoritǎții locale este acela de a elabora o strategie de
organizare și dezvoltare durabilǎ și de promovare a turismului rural, cu precǎdere a
agroturismului, la nivel local, cu concursul tuturor agenților economici implicați în
desfǎsurarea acestei activitǎți.
Un alt efect pozitiv determinat de activitatea turisticǎ este efectul multiplicator al
acestuia. Astfel banii primiți de la vizitatori sunt repartizați în diferitele sectoare ale
economiei naționale, pentru achiziționarea de echipamente moderne, achiziționarea de mǎrfuri,
plata personalului, provocând de fiecare datǎ noi venituri și realizând investiții de care vor
beneficia viitorii vizitatori
 Din punct de vedere socio-cultural:
Activitǎțile și serviciile din domeniul turismului rural sunt într-o strânsǎ interacțiune
creând astfel o serie de avantaje sociale, avantaje de care beneficiazǎ atât entitatea
agroturisticǎ, cât și mediul din care această face parte. Se activeazǎ astfel tradițiile social
culturale, meșteșugǎreșți, folclorice.
Deasemenea, turismul contribuie la conștientizarea populației și autoritǎților
locale fătǎ de valoarea turisticǎ și identitatea culturalǎ a localitǎții, prezența turișților în
zonele respective fiind consideratǎ că o apreciere a călitǎții mediului natural și a patrimoniului
lor istoric și cultural ce favorizeazǎ întelegerea interculturalǎ și comunicarea liberǎ între
locuitori și turișți.
Astfel turismul se înscrie că sprijin pentru justificarea și finanțarea protecției
zonelor naturale, sprijin în conservarea siturilor arheologice și istorice pentru a atrage
vizitatori, și duce la sensibilizarea locuitorilor în problemele de mediu și patrimoniu
cultural istoric. Acestea se concretizeazǎ în: menținerea și dezvoltarea manifestǎrilor
culturale tradiționale, susținerea muzeelor, teatrelor și a altor echipamente de culturǎ,
conservarea și protejarea patrimoniului cultural-istoric.
· Din punct de vedere social-politic:
Turismul ajutǎ la creșterea fenomenului de stabilitate, dar și de restrângere
a procesului de emigrare a populației rurale, deci de întretinere a acesteia la diversificarea
ocupaționalǎ a populației rurale, îndeosebi cea tânǎrǎ, pǎstreazǎ modelele socio-culturale
existente, a tradițiilor populare și a arhitecturii locale, contribuie la educația și instrucția
populației turistice tinere în vederea lǎrgirii orizontului de cunoaștere a mediului rural din țară
noastrǎ, ajutǎ la creșterea călitǎții vieții populației locale, strângerea de relații prieteneșți între
localnici și turișți, creeazǎ o imagine externǎ favorabilǎ României, prin contactul turișților
strǎini cu etnocultură și ambianța naturalǎ și ospitalierǎ a satului românesc.
7
 Se pot menționa, deasemenea, și o serie de dezavantaje sau efecte negative
generate de intensificarea turismului rural, efecte ce se resimt mai ales la nivelul peisajelor
naturale, rezervațiilor și parcurilor naturale din vecinǎtatea satelor turistice datorate printre
altele acordǎrii unor facilitǎți prea largi, lipsei cadrului legislativ și a reglementǎrilor de
funcționare ce pot permite dezvoltarea unui turism „greu” și cu caracter de masǎ în multe
rezervații sau parcuri naturale din apropierea satelor, numǎrului mare de turișți
care, prin circulație și zgomot, pot perturbă viață ruralǎ și viață florei și faunei naturale.
Deasemenea existența unui numǎr mare de trasee și poteci, drumuri de
circulație și acces, vizitate în grupuri de peste 25-30 de persoane, în areale sensibile,
produce perturbǎri ale echilibrului ecologic. Practicarea, pe arealele existente, a sporturilor
de varǎ și iarnǎ, și o prea mare diversificare a activitǎților sportive pot conduce la distrugerea
solurilor, florei, faunei etc. Turismul rural intensiv practicat într-o anumitǎ zonǎ poate
aduce schimbări în modul de viatǎ al localnicilor și poate favoriza poluarea.
Dupǎ cum se poate observă , toate aceste activitǎți turistice au impact atât
asupra mediului înconjurǎtor cât și asupra mediului economic și a celui sociale.

1.3 Motivațiile ce stau la baza practicǎrii agroturismului

Pornind de la caracteristicile mediului citadin, alǎturate convențiilor sociale specifice,

poate fi depistatǎ o serie de necesitǎți pe care orǎseanul le emite din ce în ce mai constant și
tinde sǎ le transforme în acțiuni:
· Reîntoarcerea la naturǎ, motivație valabilǎ pentru toate categoriile de varstǎ, sex,
profesie, statut social. Este rezultatul necesitǎții de relaxare, sǎnǎtate, confort fizic și spiritual;
· Cunoașterea și adeziunea temporarǎ la grupurile de apartenentǎ specificǎ zonelor
rurale, dintre care pot fi amintite: familia de tip patriarhal, comunitatea locativǎ, grupul de
muncǎ, grupul folcloric etc.;
· Cunoașterea, întelegerea și creativitatea sunt, de asemenea, motivații care se pot
realiza cu succes în ambianța satului turistic. Contactul nemijlocit cu piese ale
· tezaurului istoriei naționale, ale folclorului, ocupațiilor tradiționale și obiceiurilor
populare, transformǎ vacanțele rustice într-un veritabil proces de asimilare a unor noi și
numeroase cunoștințe;
· Motivațiile estetice ce decurg din nevoia de frumos, ordine, armonie, naturalețe,
determinǎ majoritatea turiștilor, care viziteazǎ satele respective, sǎ se considere privilegiați
pentru posibilitatea de a cunoaște locuri atât de frumoase și de pitorești;
· Curiozitatea ce decurge din informații asupra ospitalitǎții populare, obiceiurilor
gastronomice, artizanatului și ritualurilor sǎtesti, determinǎ dorința multor turiști de a
cunoaște la față locului toate acestea;
· Odihnă, cură de aer și fructe, consumul de alimente proaspete de care doresc sǎ
beneficieze cei care își îngrijesc sǎnǎtatea în vacantǎ;
· Sportul, vânǎtoarea, pescuitul sportiv, ascensiunile și drumețiile sunt motivații care
capǎtǎ o notǎ autenticǎ, lǎsând loc suficient inițiativei, imaginației și înclinatiilor individuale.

8
 Teritoriul României prezintǎ o mare bogǎție de valori cultural-istorice și
naturale, care rǎspund unor variate motivații ale cǎlǎtoriilor turistice, între care comorile de
artǎ popularǎ, etnografie și folclor reprezintǎ o imagine de marcǎ a poporului nostru.

1.4 Tipologia satelor turistice

Aplicarea principiului specializǎrii în domeniul organizǎrii și functionǎrii

satului turistic este necesarǎ deoarece fiecare localitate ruralǎ constituie o entitate cu
particularitǎți proprii și activitǎți specifice, ce nu trebuie decât sǎ fie identificate și valorificate
cât mai eficient posibil, din punct de vedere turistic.
De asemenea, stabilirea tipurilor de sate turistice constituie un mod de
selecționare a turiștilor, aceșția grupându-se de la sine într-un sat sau altul, în funcție de
principalele lor motivații și opțiuni turistice.
Așezǎrile rurale de interes turistic sunt prezente, și s-au dezvoltat, pe cele mai
variate forme de relief, de pe litoralul Mǎrii Negre și Delta Dunǎrii, pânǎ în zona montanǎ,
fiind grupate pe baza specificului în câteva tipuri majore:
· Satele peisagistice și climaterice se caracterizeazǎ prin prezența unui cadru natural
atractiv, cu elemente de potențial turistic numeroase și variate, care favorizeazǎ petrecerea
timpului liber. Așezǎrile turistice de acest tip, situate în zone de deal și de munte, cu casele
raspândite la o oarecare distantǎ unele fătǎ de altele, dar și în zona litoralǎ – sunt adecvate
turismului de sejur, oferind posibilitǎți de plimbare în aer liber, bǎi de aer,
helioterapie, drumeție: Tismana (Gorj), Brǎdeț (Argeș), Botiza (Maramureș), Vama Veche
(Constanța).
· Satele balneare susțîn turismul balnear de importantǎ localǎ și mai rar regionalǎ,
bazându-se pe o serie de „resurse turistice” exploatate și valorificate: ape minerale
carbogazoase, mofete, izvoare sau lacuri sǎrate, nǎmol: Zizin (Covasna), Coștiui (Maramureș),
Sǎcelu (Gorj).
· Satele turistice pentru practicarea sporturilor sunt specifice zonelor montane cu
strat de zǎpadǎ persistent, condiții de pantǎ deosebite ce favorizeazǎ practicarea sporturilor de
iarnǎ (Fundata, Gǎrînă – Jud. Caraș), dar și zonelor joase, cu oglinzi de apǎ, care susțîn
sporturile nautice (Murighiol) etc.
· Satele turistice pastorale (Vaideeni, Prislop, Jina). În aceastǎ grupǎ pot fi incluse
satele de munte în care preocuparea de bazǎ a localnicilor este creșterea oilor și vitelor, și care
pot sǎ atragǎ turișți, prin meniuri bazate pe produse lactate.
· Satele pescǎreșți și de interes vânǎtoresc oferǎ și organizeazǎ diferite forme de
agrement speciale pentru turiști – vânǎtoare, pecuit, safari – asigurând în același timp,
posibilitǎți de cazare, servicii culinar-gastronomice pescǎrești sau vânǎtoresti: Sfântu
Gheorghe (Deltǎ), Ciocânesti (Suceava), Gurghiu (Mureș).
· Satele turistice de creație artisticǎ și artizanalǎ (Tismana, Margina, Cordun,
Sǎpânta) atrag turiștii interesați de creația artisticǎ și artizanalǎ, prin posibilitatea
achizitionǎrii unor astfel de creații direct de la sursǎ, de la producătorul însusi, precum și
posibilitatea de a asista la modul de confecționare al acestora.

9
 · Satele turistice etnofolclorice grupeazǎ așezǎrile rurale care dețîn un fond
etnografic, de valoare inestimabilǎ, reprezentat prin muzee etnografice, arhitecturǎ popularǎ
de excepție, port tradițional și folclor: Curtisoara (Gorj), Rǎsinari (Sibiu), Vama (Suceava) etc.
Aceste sate pot oferi turiștilor servicii de cazare și masǎ în condiții autentice (mobilier, decor
și lenjerie în stil popular, meniuri tradiționale servite în veselǎ și cu tacâmuri specifice,
farfurii și strǎchini de ceramicǎ, linguri de lemn etc.).
· Satele cu obiective de interes științific dispun de diferite tipuri de rezervații
naturale care prin inedit, unicitate și frumusețe, atrag spre vizitare numeroși turișți strǎini și
autohtoni: Andrieseni (Vrancea), Sadova (Suceava), Chiuzbaia (Maramureș) etc.
· Sate cu monumente istorice, de artǎ și arhitecturǎ cu valoare de excepție,
renumite pe plan național și internațional, sunt specifice Moldovei, cu o salbǎ impresionantǎ
de mǎnǎștiri: Sucevița, Putna, Agapia, Vǎratec etc.; Subcarpaților Getici – Aninoasa, Cozia,
Horezu, Tismana; sudului Transilvaniei – Hǎrman, Biertan, Feldioara etc.
· Sate turistice pomiviticole unde principala activitate este cultivarea pomilor
fructiferi și a viței-de-vie iar turismul se poate practică pe toatǎ durata anului, atât în perioada
recoltǎrii cât și dupǎ aceea, prin oferirea fructelor, strugurilor și a preparatelor pe baza lor:
Recaș, siria, Agapia etc.
Satul românesc – prin specificul etnocultural și etnografic, prin originalitate și
bogǎția resurselor proprii spațiului geografic aferent – poate sǎ se constituie că un
produs turistic inedit, care sǎ satisfacǎ o gamǎ largǎ de motivații în turismul organizat și pe
cont propriu, intern și internațional. Un numǎr mare de sate, recunoscute că sate turistice,
constituie destinații pentru turismul de sejur, turismul de cunoaștere, balneoturismul etc.

1.5 Modalitǎți de cazare și alimentație publicǎ specifice satelor

turistice.
Criterii economico-sociale de clasificare a fermelor și pensiunilor
agroturistice

Cazarea în satele turistice se poate organiza și amenaja pe mai multe tipuri și anume:
- camere mobilate, de categorii diferite, în locuințele gospodarilor, aceștia
locuind în aceeași casǎ sau în apropiere;
- casǎ de vacantǎ, altă decât cea locuitǎ de gospodar, construitǎ ad-hoc sau
eliberatǎ în sezonul turistic;
- spațiu pentru amenajarea unui loc de campare (cu cort sau rulotǎ) în grǎdinǎ
sau livadǎ, gospodarul locuind în apropiere, spre a asigura securitatea turișților;
- spațîi secundare în gospodǎria sǎteascǎ;
- spațîi cu destinație specialǎ pentru turișți, construite de cǎtre grupuri de
locuitori sau asociația turisticǎ sǎteascǎ.
Toate aceste spațîi de cazare (mai puțîn cele secundare) vor fi mobilate că sǎ
corespundǎ normelor de clasificare elaborate de Ministerul Turismului, care le va omologa,
iar tarifele percepute vor fi în conformitate cu legislația în vigoare.
Alimentația publicǎ. În satele turistice, servirea mesei pentru turișți se poate realiza
în mai multe modalitǎți:
10
 - pensiune completǎ la gospodarul-gazdǎ;
- demipensiune;
- mic dejun inclus în tariful de închiriere a camerei (casei);
- pensiune completǎ sau demipensiune acordatǎ de o familie unui grup mai
mare de turișți, care locuiesc în gospodǎrii diferite;
- pensiune completǎ sau demipensiune la o unitate de alimentație publicǎ din
localitate (restaurant, pensiune);
- pregǎtirea mesei de către turișți cu produsele lor sau ale gospodarului și cu
utilajele acestuia.
Toate spațiile de alimentație publicǎ vor fi omologate conform normelor
Ministerului Turismului, iar tarifele vor fi stabilite și aplicate în baza normelor în
vigoare. Omologǎrile și clasificǎrile pentru structurile de cazare (pensiuni și ferme
agroturistice) se fac de cǎtre Comisia Tehnicǎ de Verificare formatǎ din specialiști ai
Ministerului Turismului și Asociația Naționalǎ de Turism Rural Ecologic și Cultural
(ANTREC) și au la bazǎ "criteriile minime privind clasificarea pe stele (margarete) a
pensiunilor și fermelor agroturistice" stabilite prin lege.
Criteriile minime pentru intrarea unei gospodǎrii în circuitul turistic se referǎ la:
- accesul în camerele de dormit și la grupurile sanitare sǎ fie direct, fǎrǎ a se trece
prin
alte camere;
- racord obligatoriu la rețeaua publicǎ de canalizare și existența apei curente
menajere;
- racord obligatoriu la rețeaua electricǎ publicǎ.
Prețurile și tarifele practicate sunt diferențiate în funcție de clasificarea gospodǎriilor,
zona în care se aflǎ acestea, perioada de sejur (sezon sau extrasezon).
Principalele structuri de primire care se întâlnesc în zonele rurale din
România sunt urmǎtoarele:
· Satul de vacantǎ este un centru turistic compus din vile sau bungalouri destinate
cazǎrii individuale sau familiale și grupate în jurul unor spațîi comune pentru masǎ, distracții
și sport. Prețurile de sejur cuprind atât pensiunea cât și distracțiile oferite. Primele sate de
vacantǎ au fost create în anul 1947 de cǎtre Touring Club de France și au intrat în circuitul
turistic începând cu anul 1965.
· Popasul turistic este un tip de hotel destinat în special turișților în trecere și
amenajat de-a lungul unui mare traseu turistic sau în apropierea lui; are mai puțîn de 10
camere și un restaurant cu specific gastronomic regional.
· Motelul. La origine termenul desemna un ansamblu de apartamente grupate în
bungalouri, izolate unele de altele sau aflate în același corp de clǎdire, compuse dintr-o
camerǎ cu baie și un amplasament pentru masinǎ. Situate de-a lungul cǎilor rutiere, motelurile
permit automobilistilor sǎ aibǎ în permanentǎ mașînă la dispoziție. Motelurile diferǎ de
hoteluri prin aceea cǎ, în principiu, nu au personal la dispoziția clientului - autoservire –
acesta închiriând apartamentul sau camera a cărui cheie îi este dată la recepție imediat ce a
sosit și a plǎtit suma cerutǎ. Concepția despre moteluri a evoluat rapid, în prezent fiind definit
astfel: construcție cu funcție hotelierǎ – cazare, masǎ – de capacitate micǎ sau mijlocie,
amplasatǎ în general în afară localițǎților și în imediată apropiere a rețelei rutiere și a dotǎrilor
11
acesteia și destinatǎ sǎ ofere serviciile necesare, la diferite grade de confort, îndeosebi pentru
turistul automobilist.
· Hotelul rustic pavilionar este un tip de hotel turistic, situat în mediul rural,
grupând o serie de pavilioane rustice.
· Campingul este formă de turism care presupune cazarea în corturi sau rulote,
utilizând, pentru un sejur mai mult sau mai puțîn prelungit, un echipament adecvat.
Dezvoltarea crescândǎ a acestei forme de turism a impus introducerea unor reglementǎri
privind amenajarea terenurilor și compartimentul turișților.
· Pensiunile turistice sunt structuri de primire turistice având capacitate de cazare de
pânǎ la 10 camere, totalizând maxim 30 de locuri în mediul rural, și pânǎ la 20 de camere în
mediul urban, functionând în locuințele cetǎtenilor sau în clǎdiri independente, care asigurǎ în
spațîi special amenajate cazarea turișților în condiții de pregǎtire și servire a mesei.
· Fermă agroturisticǎ este o structurǎ de primire pentru gǎzduire și servire a mesei,
cu capacitate cuprinsǎ între 3 și 20 de camere, functionând în cadrul gospodǎriilor tǎrǎnești
care asigurǎ alimentația turișților cu produse proaspete din surse proprii și locale.
Activitatea de turism în cadrul pensiunilor și fermelor agroturistice cuprinde servicii
de cazare și masǎ, de agrement precum și alte servicii asigurate turișților pe perioada sejurului.

12
 CAPITOLUL II
CARACTERIZAREA GENERALĂ A JUDEŢULUI
MARAMUREŞ

În nord-vestul patriei noastre în cadrul Munților Carpațîi Orientali se deschide o

depresiune de mare frumusețe, cunoscută sub denumirea de Ţara Maramureșului. Strǎveche
vatrǎ româneascǎ, cu o naturǎ încântǎtoare, de o rarǎ frumusețe, județul Maramureș este situat
în nordul României și are că vecini Ucraina, județele Suceava, Bistrița-Nǎsǎud, Cluj, Sǎlaj și
Satu Mare. De o frumusețe aparte sunt depresiunile Maramureșului, Lǎpusului și Bǎîi Mari,
cu dealuri, terase și lunci, care au favorizat, prin bogǎțiile naturale și geo-climatice, prezența
și permanentă omului din cele mai vechi timpuri în aceastǎ zonǎ. Maramureșul este o oazǎ de
viatǎ arhaicǎ plinǎ de farmec, în mijlocul unei civilizații egalizatoare. Este cu certitudine cel
mai mare muzeu etnografic în aer liber din Europa și valorile pe care le deține îl recomandǎ sǎ
ocupe un loc pe lista UNESCO a valorilor culturale ale umanitǎții. Prin valorile și frumusețîle
sale spirituale, morale și peisagistice, județul Maramureș constituie un punct de atracție pentru
mii de turișți din țarǎ și strǎînǎtate.

2.1 Maramureșul între nou și vechi

Prin poziția să geograficǎ specificǎ, în extremitatea de nord-vest a României,

Maramureșul a avut o istorie mai agitatǎ decât alte zone aflate înspre interiorul
Transilvaniei, provincie de care eșți legat în mod natural prin unitatea de limbǎ și culturǎ
a populației sale, în majoritate româneascǎ. La acest destin aparte a contribuit și poziția să
strategicǎ de primǎ importantǎ. De aceea, în decursul timpului apartenența Maramureșului la
un stat sau altul a suferit dese schimbǎri.
Județul actual Maramureș cuprinde Ţara Maramureșului, Lǎpusului, Chioarului,
Bazinul Baia Mare și o parte a Zonei Codrului.
O incursiune succintǎ în preistoria locului ne arătǎ cǎ Maramureșul este un pamânt
strǎvechi care a fost locuit încǎ din timpuri imemorabile.
În sec. al X-lea și al XI-lea, condițiile specifice de dezvoltare ale
Maramureșului au făcut că în aceastǎ zonǎ sǎ se organizeze mici entitǎți teritoriale numite
voievodate.
Acestea erau formate din mai multe așezǎri românesti stabile, cu vetre de sat, pǎsuni și
munți cu pǎduri, cu hotare între ele, constituite în cnezate și conduse de câte un cneaz.
Ele se găseau însirate pe Vǎîle Marei, Coșǎului, pe Taras și Tisa, pe Talabor și Vișeu
precum și pe cursul superior și inferior al Izei.
Secolul al XIV-lea și începutul secolului urmǎtor se caracterizeazǎ în toatǎ
Transilvania prin înǎsprirea relațiilor dintre iobagi și nobili. În urmă unor rǎscoale de proporții
(Bobâlna-1437), dețînǎtorii puterii - nobilii maghiari în majoritate, dar și nobilii români care
se maghiarizeazǎ - semneazǎ o convenție cu sășii și secuii, o uniune frǎteascǎ de întrajutorare,
în cazul când una din pǎrti este atacatǎ. Pentru cǎ erau trei pǎrti de trei
neamuri diferite, întelegerii i s-a mai spus Univ Trium Natium. Sub raport politic, actul a avut

13
o deosebitǎ importantǎ: el a servit tezei de mai târziu care prezența că națiuni politice ale
Transilvaniei numai pe unguri, săși și secui; românii erau doar tolerați.
Dupǎ cel de-al doilea rǎzboi mondial, situația s-a schimbat radical. Teritoriul
maramureșean din nordul Tisei a trecut la Ucraina, respectiv la Uniunea Sovieticǎ, legǎturile
dintre românii de pe cele douǎ maluri au fost puternic întrerupte și a urmat o intensǎ politicǎ
de deznaționalizare a populației românesti de cǎtre puterea sovieticǎ.
Pânǎ și denumirea româneascǎ a satelor a devenit slavǎ: Slatina s-a schimbat în Solotvina,
Teceu în Tiacev, Biserica Albǎ - Belaia Terkov, iar Apșa de Jos - Dabrova.
Dupǎ evenimentele din Decembrie 1989 și dupǎ dislocarea Imperiului Sovietic,
legǎturile s-au reluat; spre surprinderea celor din stânga Tisei, ei au constatat cǎ frații lor din
dreapta apei, atâți câți sunt, nu și-au uitat limba, portul și nici tradițiile. Ei sǎrbǎtoresc încǎ
evenimentele arhaice rǎmase de la români, cum ar fi ,,serbarea mǎrtisorului" și existǎ o
asociație culturalǎ numitǎ "George Coșbuc", care cautǎ sǎ țînǎ aprinsǎ flacăra culturii
românesti printre conaționali.
Este impresionantǎ tenacitatea cu care românii maramureșeni din dreapta Tisei au
luptat pentru a se pǎstră că atare: "Suntem neam de piatrǎ!" sau "Deși nu am fǎcut niciodatǎ
parte din România, nu am încetat niciodatǎ sǎ ne simțim români!"- spun ei.
Dǎinuirea româneascǎ la nord de Tisa este însǎ fragilǎ și depinde de sprijinul celor
din țarǎ. În privința împǎrtirii administrativ teritoriale a tǎrii, s-a procedat la desființarea
județelor și s-a preluat modelul sovietic, al regiunilor și raioanelor. În acest context, în 1948 s-
a desființat și județul Maramureș cu reședința la Sighet și s-a creat regiunea Baia Mare, care
încorpora teritoriul Maramureșului, Satmar, Oaș, Lǎpus, Chioaru, Zona Codrului - deci și
actualul județ, și se înfiinteazǎ raioanele că unitǎți teritoriale restrânse, subordonate regiunii.
În anul 1964 are loc o nouǎ împǎrtire administrativ-teritorialǎ a tǎrii, revenindu-se la
formă și denumirea de județ că unitate specificǎ, dar Maramureșul rǎmâne în continuare afiliat
la Baia Mare, care va deveni reședința județului. Pierzându-și - dupǎ mai bine de 600 de ani -
locul privilegiat de resedintǎ de județ, Sighetul Marmației s-a dezvoltat și s-a modernizat într-
un ritm mai lent decât alte centre urbane similare. Cǎderea dictaturii ceaușiste în Decembrie
1989 a adus speranța unui reviriment rapid pentru întreaga zonǎ și repararea unor greșeli
fǎcute de regimul trecut.
În Maramureș unde meșterii populari au cultivat de veacuri cu deosebitǎ artǎ și pe
scârǎ întinsǎ arhitectură de lemn, obiceiurile și tradițiile, noul, prin modernitatea să, nu
agreseazǎ “vechiul” ci încearcǎ sǎ-l completeze, sǎ îl ducǎ mai departe, sǎ-l punǎ în valoare.
Natură, de-a lungul timpului, a fost privitǎ că aliat în realizarea operelor cu caracterul lor
specific – original și pitoresc. Prin adaptarea la materialul din care este construit, opera
meșterilor maramureșeni a dus la închegarea unor forme de mare prospețime și usurintǎ .
Frumoasǎ, pitoreascǎ, elegantǎ - artă, tradiția maramureșeanǎ se distinge de-a lungul
timpului nu atât prin formă discretǎ și odihnitoare apropiatǎ de scară și ochiul omului, cât prin
înfǎtisarea mândrǎ și formele meșteșugite monumentalizate.
Vizitatorii Ţǎrii Maramureșului sunt atrași, în primul rând, de creația popularǎ din
Oaș, pǎstratǎ și azi în formele sale originale. În ritualul sǎrbǎtorilor osenilor, transmise din
generație în generație, se rǎsfrâng obiceiuri legate de preocupǎrile milenare (pǎstoritul). Se
remarcǎ porțile sculptate (Halmeu), originalitatea gospodǎriilor, cioplitul lemnului
(Cămarzana, Certeze), pictură pe sticlǎ și olǎritul (Tur), toate de o inegalabilǎ frumusețe. De
14
asemenea, Vama este o cunoscutǎ localitate prin produsele sale ceramice, care perpetueazǎ
vechiul obicei dacic al olǎritului. Culorile cu care se orneazǎ vasele sunt naturale, aidoma
celor de acum 2000 de ani.

2.2 Istorie și cultură în contextul actual

Maramureșul, vatrǎ de culturǎ și civilizație care și-a dǎltuit în lemn istoria,

este locul unde tradițiile, portul și artă popularǎ se pǎstreazǎ că nicǎieri altundeva în România.
Maramureșul este un imens muzeu în aer liber, iar viață de zi cu zi a satului maramureșean
este o adevăratǎ întoarcere în timp.
Muzeul Ţǎrii Oașului - Negrești Oaș, posedǎ o frumoasǎ colecție de port osenesc,
artǎ popularǎ (țesǎturi și cusǎturi caracteristice), ceramicǎ; Muzeul ceramicii - Vama, expune
peste 500 de piese, unele cu o vechime de peste 300 de ani; Muzeul etografic svǎbesc-
Petrești. Bisericile de lemn - bijuterii de artǎ popularǎ - se întâlnesc aproape în fiecare sat. Opt
dintre acestea aparțîn patrimoniului UNESCO, iar unele dețîn recorduri absolute: cea mai
înaltǎ construcție din lemn - biserica mǎnǎștirii Bârsana 62 m, cea mai veche bisericǎ din
lemn – biserica de la Ieud 1364. Poartă maramureșeanǎ veritabil "arc de triumf" rustic, era în
trecut apanajul familiilor nobile. Conform tradiției, poartă este barieră împotriva rǎului,
elementul care delimitezǎ universul sacru al casei și gospodǎriei. Elementele decorative
nu au doar o funcție esteticǎ, ci sunt simboluri cu rǎdǎcini puternice în cultură creștină și
precrestinǎ. Coarda - spirală simbolizând aspirația spre înalt, rozetă - simbol al soarelui că
element esențial al vieții, arborele vieții - simbolizând viață veșnicǎ, șarpele cu
binecunoscutul lui rol protector, sunt doar câteva dintre elementele cel mai des întâlnite în
sculptură porților maramureșene. Maramureșul este o regiune care a pǎstrat de-a lungul
timpului obiceiurile legate de muncǎ, de viatǎ și de sǎrbǎtoare. Obiecte din lemn decorate
artistic însotesc toate momentele importante ale vieții, dar cele mai fascinante sunt crucile,
element de comunicare între lumea celor vii și a celor morți. Cimitirul vesel de la Sǎpânta,
opera artistului popular Ioan Patras, reunește cruci "vorbitoare". Prin intermediul unui text în
care autoironia se împleteste cu dramatismul, acestea povestesc viață ce lui
dispǎrut. Meseriile tradiționale cum ar fi țesutul, sculptură lemnului, pictură pe lemn și sticlǎ
se practicǎ cu succes și se transmit din tatǎ în fiu. Muzică maramureșeanǎ care însoteste toate
momentele fericite ale vieții se remarcǎ prin ritm și vitalitate. Portul popular este purtat zi de
zi nu doar de sǎrbǎtori că în alte zone. Sǎrbǎtorile sunt momente în care satul maramureșean
"explodeazǎ" de muzicǎ și voie bunǎ, și ele nu sunt puține de-a lungul anului: Sǎrbǎtorile de
Iarnǎ, Paștele, Tânjaua, Stâna maramureșeanǎ, la care se adaugǎ nunțile și botezurile. Aici,
mai iute că oriunde, se-ncinge muzică și jocul. În câteva clipe, toatǎ sala este în picioare, iar
perechile încep sǎ se roteascǎ, pe ritmul din ce în ce mai rapid, impus de ceterași, acești
violonosti locali de excepție, nelipsiți de la orice petrecere.

15
 CAPITOLUL III
CADRUL ETNOGRAFIC AL JUDEŢULUI MARAMUREŞ

Diversitatea formelor de relief, întinderea pǎdurii cu bogatul fond cinegetic,

specificul etnografic și folcloric, prezența unor monumente istorice și de arhitecturǎ, mulțimea
izvoarelor minerale și prezența statiunuilor climaterice conferǎ județului Maramureș un
valoros potențial turistic. Dintre toate acestea, cadrul etnografic este cel care atrage în mod
deosebit turiștii prin frumusețea și diversitatea caselor, porților tradiționale, uneltelor,
țesǎturilor, ceramicii, bisericilor, datinilor și folclorului, unice prin semnificație, vechime și
desfǎsurare.

3.1 Așezǎrile

La întrebarea de ce este frumos Maramureșul, vom gǎși o mulțime de rǎspunsuri

pornite din impresii de moment, din impactul pe care-1 are vizitatorul cu natură, cu
oamenii și creațiile acestora. Credem cǎ armonia care s-a creat între om și operele sale
integrate în peisajul maramureșean dǎ naștere specificului care individualizeazǎ zona,
care-i conferǎ acesteia unicitate.
Privitǎ în ansamblu, așezarea maramureșeanǎ are că dominantǎ biserica, care în
general este amplasatǎ în mijlocul satului sau în mijlocul celor douǎ pǎrti ,,susani" și „josani".
Biserica, în general este amplasatǎ pe un patrimoniu, de unde dominǎ satul. În jurul bisericii
este cimitirul satului, unde de secole sunt îngropati cei care pleacǎ în lumea de dincolo.
Având în vedere criterii etnografice, istorice și geografice, se constatǎ
elemente de identitate culturalǎ localǎ care indicǎ mai multe subzone. Pentru aceste subzone
pledeazǎ și tipul de așezare și structura gospodǎriei tǎrǎnești, ocupațiile specifice portul
popular și artă popularǎ în general, obiceiurile și folclorul, particularitǎțile lingvistice, și nu în
ultimul rând, arhitectură.

3.2 Meșteșugurile tǎrǎnești

Acestea au apǎrut pentru a satisface nevoile omului, în special în perioada când

satele erau ,,închise", guvernate de un sistem autarhic. Odatǎ create, ele s-au perfecționat,
pǎstrându-se vii pânǎ în zilele noastre.
Torsul, țesutul și cusutul. Ambianța interiorului casei din Maramureș este
armonizatǎ de prezența textilelor care, prin varietatea lor, bogǎția formelor, motivelor
decorative, a cromaticii și nu în ultimul rând a felului cum sunt aranjate, dau o notǎ specificǎ
zonei. Dupǎ funcția țesǎturilor în cadrul casei se disting: țesǎturi de uz curent (cerga, tolul,
țolinca, lepedeul, față de perinǎ, ștergarele, față de masǎ); țesǎturi cu caracter decorativ
(tolurile și cergile de rudǎ, cǎpǎtâie de pernǎ, țesǎturile de desagi, ștergarele de rudǎ,
ștergarele de icoanǎ, ștergarele de blid, fetele de masǎ și lepedeele care se pun pe rudǎ);
țesǎturile de ritual (covorul pe care îngenuche mirii când depun juramântul, dar și covorul de
pe masă pe care este așezat mortul în coșciug în timpul priveghiului și al prohodului,
ștergarele și materialele de traistǎ care se dau de pomanǎ la înmormântare, crijma de botez).

16
 Prelucrarea lemnului. Meșteșugul prelucrǎrii lemnului se justificǎ prin bogǎția
pǎdurilor de foioase și rǎsinoase, pǎduri care și astǎzi acoperǎ o mare parte a teritoriului.
Viață de azi a impus în Maramureș noi tehnici și materiale de construcție. Meșteșugarii de
case și porți, prezenți în toate satele zonei, folosesc și astǎzi vechile tehnici tradiționale:
cioplitul lemnului cu securea, fǎtuitul cu barda, tǎiatul și crǎpatul lemnului gros cu fierǎstrǎul
și joagǎrul, securirea pentru drǎnitit, rindele, dǎlți, sfredele. În cadrul Maramureșului, comună
Sǎpânta face o notǎ aparte în privința artei lemnului. Meșterul Stan Ion Patras a colorat
lemnul sculptat tot de el, în albastru că fond, iar pentru sublinieri a folosit galbenul, roșul,
albul. Stan Patras a mai lucrat și mobilier tǎrǎnesc, miniaturi, picturi pe lemn.
Olǎritul. Încǎ se mai pǎstreazǎ în casele maramureșenilor piese vechi de ceramic
provenite din zona Sǎcel, Sighet, Ieud. Astǎzi functioneazǎ centrul de ceramicǎ de la Sǎcel și
cel de la Sighet. Centrul de ceramicǎ de la Sǎcel are un specific propriu, absolute
inconfundabil, ceramică de Sǎcel este cunoscutǎ că ceramicǎ de facturǎ dacicǎ, deoarece prin
tehnicile de lucru, dar și prin formă vaselor și prin elementele decorative este foarte
asemǎnǎtoare cu ceramică arheologicǎ din La Țene-ul dacic. Efectul deosebit al ceramicii de
la Sǎcel îl constituie formă și culoarea roșie nesmǎltuitǎ. Armonia între formă vaselor și
simplitatea motivelor decorative, într-o cromaticǎ caldǎ, dǎ notǎ de vechime și autenticitate
pentru aceste obiecte. Ceramică de Sǎcel a avut o largǎ rǎspândire, piese de mare rafinament
artistic pǎtrunzând în colecțiile muzeelor zonale, naționale și în multe colecții particulare. și
astǎzi vasele ceramice își gǎsesc rolul lor funcțional (pentru apǎ, lapte, preparatul hranei), iar
pentru călitǎțile lor estetice se folosesc și în decorarea interiorului.

3.3 Casă și gospodǎria tǎrǎneascǎ

Privitǎ în ansamblu, gospodǎria tǎrǎneascǎ tradiționalǎ se încadreazǎ în tipul

gospodǎriilor cu curte dublǎ. Fiecare spațiu din gospodǎrie este ocupat de o construcție cu
destinație specialǎ. Gospodǎria maramureseanului cuprinde douǎ componente: statutul,
respectiv gospodǎria propriu-zisǎ (grǎdina, livada, grǎdiniță, curtea cu casă și ocolul vitelor) și
terenurile din afară gospodǎriei (fânete, pǎmânt arabil, pǎdure). Astǎzi gospodǎriile s-au
modernizat, fenomen firesc și necesar, s-au îndesit de-a lungul drumului principal, dar în
general, au pǎstrat structura modelului tradițional.
Casă - Locuința. Este un semn, o marcǎ culturalǎ și de civilizație a unui popor. În
ea este încorporat un sistem existențial, filosofic, de aceea se constituie într-un element de
identitate culturalǎ și naționalǎ.
Casă tǎranului din Maramureș poartǎ amprenta timpului peste care a trecut și la care
a rezistat, rǎmânând un simbol al startoniciei. Casă este dovadă importanței de care s-a
bucurat întotdeauna din partea celor care o locuiau și de aceea, pe lângǎ funcționalitate, s-a
avut în vedere și aspectul ei estetic, pe mǎsură oamenilor locului, a frumuseții lor sufletești și
a mediului natural care o înconjoarǎ. În Maramureș, arhitectură construcțiilor este într-o
armonie perfectǎ cu peisajul, formând o simbioză între om, creațiile sale și mediu.
Astǎzi gospodǎriile s-au modernizat, fenomen firesc și necesar, s-au îndesit de-a
lungul drumului principal, dar, în general, au pǎstrat structura modelului tradițional.

17
 Satul maramureșean, pânǎ în primele decenii ale secolului nostru era pus sub semnul
"civilizației lemnului". Toate componentele, de la poartă de intrare pânǎ la casǎ, erau
confecționate din lemn, la fel că și morile, pivele, vâltorile și uleinitele, dar și construcțiile
administrative. Din lemn erau și semnele de mormânt - crucile - și troitele de hotar și că o
sintezǎ a geniului creator tǎrǎnesc tot din lemn erau construite și bisericile maramureșene.
Intrând astǎzi într-o casǎ tǎrǎneascǎ vei fi uimit de abundență produselor textile de
tot felul, care mai de care mai colorate, mobilier modern în amestec cu piese tradiționale, vase
emailate cu motive strident colorate așezate în stive pe dulapuri, în esentǎ, un amalgam între
vechi și nou. Interiorul tǎrǎnesc tradițional condiționat de factori social-economici,
etnopsihologici, geoclimatici a fost și este supus nevoii de înnoire. Trebuie sǎ remarcǎm cǎ
semnul categoriei sociale nu era dat de mǎrimea încǎperilor casei, ci de mǎrimea și numǎrul
construcțiilor anexe din gospodǎrie, care erau relevante pentru bogǎția în animale, pǎmânt.

3.4 Portul popular și obiceiurile

Maramureșul, sub aspectul creației populare, este o zona unitarǎ cu

caracteristici specifice de necontestat. Un loc important în domeniul acestei creații îl deține
portul popular. În timp, portul popular, că de altfel majoritatea categoriilor culturii populare
materiale și spirituale, suferǎ în continuare modificări, care, în ultimii ani, au devenit din ce în
ce mai pregnante. Se renunțǎ cu mare usurintǎ și rapiditate la piesele tradiționale, preluându-
se îmbrǎcǎminte din comerț.
Costumul femeiesc din Maramureș, cu multe elemente specifice locale, pe ansamblu,
se integreazǎ în structura generalǎ a portului popular românesc. O mare valoare artisticǎ o au
cǎmǎsile femeiești, confecționate din pânzǎ albǎ țesutǎ în casǎ. La femeile tinere și fete,
decolteul și mânecile sunt accentuate de ornamente realizate prin cusǎturi de mare migalǎ și
cu fire divers colorate. O cǎmasǎ bogat ornamentatǎ, care astǎzi a devenit frecventǎ în
Maramureș, este cǎmasă de Sǎpânta. Croiul acesteia este cel tradițional specific zonei, cu
mâneca încretitǎ prinsǎ din umǎr și decolteul pǎtrat. Pieptarul femeiesc are în general douǎ
variante: cel din pǎnurǎ de lânǎ și cojocul din blanǎ de miel, brodat cu lânǎ finǎ, divers
coloratǎ. Podoabele femeilor din Maramureș sunt puține și sobre. La gât poartǎ și azi
"zgǎrdane" din mǎrgele colorate, însirate și împletite sau "țesute" în motive geometrice.
Costumul bǎrbǎtesc se înscrie în aria portului transilvǎnean, cu elemente comune și
pentru celelalte provincii românesti. Cǎmasă tradiționalǎ bǎrbǎteascǎ, confecționatǎ din
cânepǎ și în, astǎzi din bumbac sau în amestec cu în, este țesutǎ în casǎ. Pieptarul, o altǎ piesǎ
a costumului popular bǎrbǎtesc, este confecționat din pǎnurǎ și tivit pe margini cu catifea
neagrǎ dar și albastrǎ, la Sǎpânta, Sarasǎu și Iapă. Încǎltǎmintea tradiționalǎ era formatǎ din
opinci cu obicele de lânǎ legate cu curele. Astǎzi se poartǎ cizme sau bocanci. O categorie
aparte a costumului popular o constituie portul pǎcurarilor, piesele sunt tratate cu sânge de ied
în amestec cu unt, cearǎ de albine și rǎsinǎ de brad, în felul acesta devenind impermeabile și
imune la insecte. Se fierb cu scoartǎ de arin și capǎtǎ o culoare neagrǎ. Hainele pǎcurarilor se
numesc smolenci și sunt o marcǎ personalǎ și semn de distincție. Portul popular este încǎ viu
în zonǎ, iar zilele de sǎrbǎtoare devin pentru strǎini o revelație esteticǎ.

18
 Obiceiurile sunt o componentǎ a modului existențial al oamenilor și constituie un
sistem de viatǎ care s-a statornicit în timp, în cadrul cǎruia s-au produs și se produc schimbǎri,
de sens și funcționale, dar care se mențîn și în zilele noastre, pǎstrându-și funcțiile esențiale.
Momentele importante, hoțǎrâtoare din viață omului, că nașterea, cǎsǎtoria, moartea, dar și
zilele de trecere de la un anotimp la altul, care presupun munci
specifice, au determinat apariția unor ceremonii și ritualuri de o frumusețe și originalitate
deosebitǎ.
De-a lungul timpului, obiceiurile au pierdut tot mai mult caracterul lor magicși ritual,
au trecut în cel ceremonial, evoluând înspre cel artistic, pǎstrând totuși secvențele esențiale
inițiale. Toate obiceiurile statornicite în viață comunitǎților maramureșene, cele din ciclul
vieții, dar și cele de peste an, sunt marcate și de componente sacrale creștine, cu note proprii,
care au contribuit la pǎstrarea și transmiterea lor peste timp.

3.5 Monumentele de arhitecturǎ. Bisericile și porțile maramureșene

Monumentele Maramureșului sunt fǎrǎ îndoialǎ monumentele neamului românesc.

Maramureșul și-a lǎsat amprenta pe pǎmântul milenar prin construcțiile de lemn, case și
biserici, mori și semne de mormânt, acareturi gospodǎrești și unelte. Prezența, în toate satele
Maramureșului, a bisericilor de lemn, este expresia rolului pe care l-au avut acestea de-a
lungul veacurilor în viață și spiritualitatea româneascǎ de pe acele meleaguri.
Din punct de vedere al planimetriei, la bisericile maramureșene se constatǎ unitatea
de concepție, edificiile fiind ridicate pe sistemul de plan folosit de întreaga arhitecturǎ
medievalǎ româneascǎ și caracteristicǎ cultului ortodox. Caracteristic arhitecturii bisericilor
maramureșene este supraînǎltarea bolții naosului, ce se sprijinǎ nu pe pereții clǎdirii, ci pe un
sistem de grinzi și console. Elemente de decor vin sǎ susțînǎ arhitectură maiestuoasǎ a
construcției. Încadramentele ușilor masive de la intrare, precum și ale ferestrelor, poartǎ
însemne decorative pe care le gǎsim frecvent și la casele tradiționale și care, sunt expresia
unui limbaj ce se lasǎ greu de descifrat, având o încǎrcǎturǎ simbolisticǎ milenarǎ, astǎzi
trecutǎ în planul artisticului.
Între monumentele Maramureșului, un loc aparte îl au troitele de hotar, atât de
specifice satelor românești. În Muzeul Etnografic al Maramureșului din Sighetul Marmației se
mai pǎstreazǎ elemente componente - sculpturi că "Sf. Ioan", mai multe rǎstigniri "Iisus
Hristos", "Sf Maria cu Pruncul" recuperare de la troitele din secolele al XVII-lea și al XVIII-
lea. Semnele de mormânt sau crucile, cum sunt denumite de sǎțeni, atunci când s-au pǎstrat,
devin monumente, deoarece ele aduc de peste secole forme sculpturale și motive
decorative deosebite și de cele mai multe ori, texte care ele însele sunt monumente de
limbǎ. Maramureșul are puține monumente vechi din zid (de piatrǎ, pǎmânt, cǎrǎmidǎ).
Printre acestea, cetǎtuia dacicǎ cu suprapunere medievalǎ de la Oncesti, așezarea
fortificatǎ de pe Dealul Cetǎții din muncipiul Sighetul Marmației, datatǎ la sfârsitul
epocii bronzului și începutul epocii fierului.
Un element important al gospodǎriei maramureșene îl constituie porțile, adesea cu o
înfǎtisare monumentalǎ, care și-au cucerit o faimǎ binemeritatǎ prin armonia proporțiilor, prin
echilibrul construcției și prin metaforă densǎ a ornamentației. Adevǎrate opere de artǎ,

19
frumusețea porților uimește cu atât mai mult cu cât creatorii au fost tǎrăni simpli, fǎrǎ
pregǎtire specialǎ, dar cu un simt al esteticului deosebit. O poartǎ maramureșeanǎ este un
ansamblu format din pǎrti fixe și mobile . Poartă maramureșeanǎ "clasicǎ" și cea mai des
întâlnitǎ este alcătuitǎ din trei stâlpi de bazǎ, confecționați din lemn de stejar, dispuși paralel
și în același plan.
Poartă maramureșeanǎ este, în afarǎ de atributele deja descrise, și o marcǎ de
identitate culturalǎ, zonalǎ și localǎ. Dacǎ în privința arhitecturii locuinței și a celorlalte
componente ale gospodǎriei tradiționale s-au produs astǎzi mutații nu întotdeauna fericite,
pierzându-se mult din specificul zonal, poartă rǎmâne că un simbol al Maramureșului,
reînnoindu-se an de an pe aceeași structurǎ, pe același model. Porțile maramureșene alcǎtuiesc
un capitol important al civilizației lemnului și vǎzute într-un context european, ele reprezintǎ
o contribuție de seamǎ la îmbogǎțirea tezaurului cultural al vechiului nostru continent.

3.6 Decorul și simbolistica lui

Cel care va zǎbovi puțîn pe pridvorul unei biserici maramureșene va constată, nu fǎrǎ
surprindere, cǎ decorația în lemn a stâlpilor de la intrare este identicǎ cu a porților de la
gospodǎriile tǎrǎnești din satele regiunii. Printre cele mai frecvente motive care apar
încrustate pe cadrul ușilor exterioare la intrarea în biserici este în primul rând funia
rǎsucitǎ. Acest motiv îl gǎsim și în sculptură brâului masiv care încinge mai întotdeauna
biserica de jur-împrejur. Element decorativ astǎzi, la vechile culturi din care a fost preluat, el
avea un rol simbolic, brâul acesta mai ilustreazǎ și planul de legǎturǎ dintre Cer și Pǎmânt. În
afarǎ de funia rǎsucitǎ, Soarele, arborele vieții, roată și coroana sunt cele mai frecvente
elemente decorative.
Soarele apare nu numai pe porți, ci pânǎ și pe obiecte de uz casnic, pe țesǎturi
brodate și pe cruci în cimitire. El era prezent încǎ din preistorie în simbolistica celor mai
multe popoare. Soarele era considerat simbolul vieții, al cunoașterii și al întelepciunii. Soarele
era mǎsură timpului și simbolul vieții, astfel el a fost cunoscut în Maramureș reprezentat sub
formǎ de disc, cu raze multe și dese, dar cel mai frecvent se poate vedea sub formǎ de rozacee
cu petale, reprezentare care vine de fapt cu aceeași semnificație. Luna - că simbol, înseamnǎ
cel mai adesea puterea femeii, divinitatea mamǎ, regina cerului, combinatǎ cu Soarele că parte
masculinǎ; Luna simbolizeazǎ ritmul ciclic al timpului, devenirea universalǎ; apariția,
dispariția și reapariția ei înseamnǎ deasemenea nemurirea și veșnicia, reînnoirea eternǎ. Luna
are și aspecte mai puțîn pozitive, reprezentând iraționalul, intuitivul, subiectivismul. Luna este
în general asociatǎ cu Soarele, și reprezintǎ astfel cǎsǎtoria sfântǎ dintre Cer și Pǎmânt. Luna
plinǎ înseamnǎ întregul, împlinirea, forță și puterea sufleteascǎ, Soarele - puterea trupeascǎ.
Luna jumǎtate este un simbol de îngropǎciune; în descreștere ea îmbracǎ un aspect demonic,
înseamnǎ nenorocire. Luna nouǎ, în creștere, arătǎ luminǎ, este "nava luminii care
plutește pe marea nopții". Arborele sau pomul vieții este reprezentat în Maramureș fie cioplit
în lemn, fie pictat, fiind aproape peste tot alǎturi de Soare, motivul cel mai frecvent întâlnit în
regiune. Motivul semnificǎ viață veșnicǎ, "tinerețe fǎrǎ bǎtrânete"; el este o moștenire a
dendrolatriei, cultul arborilor, cult de circulație universalǎ.

20
 Coroana. Sculptatǎ în lemn sau confecționatǎ din diverse frunze sau flori, de
dimensiuni mai mari sau redusǎ la dimensiuni de amuletǎ, coroana a avut din cele mai vechi
timpuri o gamǎ de semnificații dintre cele mai diverse, care merg pînǎ la contradictoriu:
simbol funerar, semn de distincție, recompensǎ, veselie, pavǎzǎ împotriva bolilor. Florile erau
utilizate în scop profilactic, contra anumitor boli, prin însusirile speciale pe care unele dintre
ele le aveau. Că talismane profilactice care se puneau în anumite puncte ale corpului, florile
au avut una din cele mai vechi întrebuintǎri. În mormintele antice se puneau flori că: rosmarin,
albǎstrele, busuioc, pentru a întârzia putrefacția corpului. Roată, un alt ornament des întâlnit
în Maramureș, simbolizeazǎ fie schimbarea și curgerea fǎrǎ întrerupere a timpului, fie
ciclurile anului. Crucea însǎși este unul dintre cele mai vechi semne fǎcute de mâna omului.
Are semnificații magice, previne și chiar respinge rǎul; ea a fost și un instrument de torturǎ și
pedeapsǎ. În accepțiunea ulterioarǎ a Bisericii creștine, prin rǎstignirea și moartea lui Iisus pe
cruce, a fost transformatǎ dintr-un obiect de torturǎ într-un lucru sfânt, devenind simbol al
creștinismului. șarpele este unul dintre cele mai complexe simboluri; îl gǎsim gravat și
sculptat în lemn pe stâlpii porților în mai multe regiuni din România, în special în Maramureș.
Poate reprezenta uneori spiritul binelui, alteori al rǎului. În Maramureș este încrustrat pe
stâlpii porților pǎzind gospodǎria. șarpele, că simbol, este soarta omului însusi: "repede că
nenorocirea, ascuns și chibzuit că rǎzbunarea, de nepǎtruns că destinul". Coarnele de berbec
sau de bovideu care împodobesc sub formǎ de gravurǎ sau ciopliturǎ în lemn porțile
maramureșene, erau considerate că simboluri pentru putere, fecunditate și fortǎ regeneratoare.
Artă și civilizația popularǎ maramureșeanǎ reprezintǎ una din componentele de bazǎ
ale culturii și civilizației naționale, capabilǎ sǎ oglindeascǎ într-o modalitate specificǎ
realitatea lumii prin crearea de ansambluri, grupuri artistice, generate de un evantai larg de
emoții și talente cu adânci rǎdǎcini în spațiul carpato-danubiano-pontic cu îndelungate evoluții
istorice și care au început sǎ fie apreciate și mai bine cunoscute abia la începutul secolului
XIX.

21
 CONCLUZII

Înzestrat cu un potențial turistic deosebit de variat, diversificat și concentrat prin

existența unor forme de relief îmbinate pe tot teritoriul, a unei clime favorabile practicǎrii
turismului pe aproape tot parcursul anului, a unui potențial faunistic și floristic bogat în specii
și ecosisteme singulare în Europa, cu factori naturali de curǎ balnearǎ, cu un patrimoniu
cultural – istoric și arhitectural de referintǎ mondialǎ, județul Maramureș se poate încadra în
rândul destinațiilor turistice atractive din România și chiar din Europa.
Tursmul se practicǎ din vremuri strǎvechi, însa a cunoscut o dezvoltare majorǎ în
ultimele două secole; mai cu seamǎ, primele definiții ale turismului au fost realizate în secolul
al-XIX-lea de mari profesori ai domeniului precum: Guy Freuler, Edmound Picard, W.
Hunziker, care au încercat sǎ formuleze și sǎ delimiteze urmǎtoarele noțiuni: turist,
excursionist, cǎlǎtor, vizitator.
Importantǎ zonǎ turisticǎ a tǎrii noastre, județul Maramureș este situat în
extremitatea de N-NV a României, la granița cu Ucraina, între 47020’00” și 48000’15”
latitudine N și 22052’30” și 25007’30” longitudine E. Maramureșul are o suprafatǎ de 6 304
km2 adicǎ 2,37% din suprafața ţǎrii și o populație de 535 000 locuitori (2015) și se întinde în
partea de nord a Carpaților Orientali, acolo unde aceștia se desfac în douǎ ramuri: Rodna și
Munții Maramureșului, închizând depresiunea cu același nume. În cadrul județului întâlnim
numeroarse orașe, însǎ cele mai importante dintre ele sunt municipiile Baia Mare și Sighetu
Marmației.
Cǎîle de acces ale județului sunt cele clasice: șosele, cǎi ferate, cǎi aeriene
(aeroportul Tǎutii Mǎgherǎuși – situat la 10 km de Baia Mare).
Județul Maramureș are o economie de tip industrial-agrarǎ, principalele ramuri de
activitate fiind agricultură, industria și construcțiile.
Relieful județului este predominant muntos, acoperind 43 % din suprafață acestuia.
Climă este temperat continentalǎ, cu ierni aspre și veri rǎcoroase. Rețeaua hidrograficǎ este
bogatǎ datoritǎ regimului abundent al precipitațiilor în zonele montane, unde își au izvorul
majoritatea râurilor, și are o lungime de peste 3000 km. Principalele râuri ale județului sunt:
Someș, Lǎpus, Iza, Vișeu, Vaser și Mara. În munții Rodnei se gǎsesc și câteva lacuri naturale:
Iezerele, Buhǎescu, însǎ cel mai important lac al județului este Firiza (10 ha).
Întinderea mare a pǎdurilor a constituit un mediu prielnic pentru dezvoltarea unei
faune bogate: capra neagrǎ, marmota de munte, cerbul carpatin, vulpea, iepurele etc. Tot aici
întâlnim mai multe rezervații naturale, cea mai importantǎ fiind Parcul Național Munții
Rodnei – Rezervație a Biosferei, cu o suprafatǎ de 3 300 ha.
Una din atracțiile principale ale județului sunt bisericile din lemn ce s-au menținut
de-a lungul timpului aproape nealterate și care dețîn adevǎrate recorduri: Biserica din Deal de
la Ieud este cea mai veche bisericǎ din lemn din Europa (1364) și Biserica din lemn din
Surdesti este cea mai înaltǎ bisericǎ din lemn din Europa(1721).
Sǎpânta uluiește lumea cu frumusețea unicǎ a „Cimitirului Vesel”, creația lui Ion
Stan Patras, în care coloritul crucilor evidentiazǎ vigoarea spiritului românesc care nu se teme
de moarte, nu îngenuncheazǎ în față ei, ci o considerǎ o simplǎ trecere, necesarǎ în rotirea
ireversibilǎ a ciclului vieții. Maramureșul este „țară” oamenilor țări și colțuroși la chip că
piatră, „țară” oamenilor harnici și buni la suflet că pâinea caldǎ.
22
 Motivele ornamentale ale porților maramureșene, cergile înflorate, covoarele, portul,
ciopliturile mǎrunte, icoanele pe sticlǎ și multe alte comori tradiționale prezente în acest județ
îti vor dezvǎlui înclinatia spre frumos a maramureșenilor, transformatǎ în mǎiestrie, în vocație
atunci când urmǎrești arhitectonică armonioasǎ a bisericilor și caselor din lemn.
Pentru a deveni o destinație turisticǎ din ce în ce mai căutatǎ județul Maramureș are
nevoie de o bazǎ tehnico-materialǎ mult mai dezvoltatǎ, mai ales din punct de vedere al
agrementului care, în ultimii ani, a devenit o motivație foarte importantǎ în paracticarea
turismului. Județul este renumit pentru pensiunile agroturistice unde turiștii pot reveni la o
viatǎ simplǎ, departe de banalul cotidian și de toate problemele legate de aglomerația urbanǎ.
În cadrul acestor pensiuni, turiștii nu numai cǎ se odihnesc dar pot lua parte și la activitǎțile
specifice ținutului: olǎrit, cioplitul lemnului, cusut, brodat etc.
Datoritǎ potențialului natural și antropic foarte variat formele de turism ce se pot
practică în județ sunt diverse: turism montan, balnear, cultural, științific, rural, agroturism.
Vizitarea Maramureșului este că o lecție de istorie, culturǎ și geografie fǎrǎ profesor.
Nu trebuie decât sǎ priviți și sǎ ascultați cu mare atenție spectacolul ce va înconjoarǎ. Natură
se desfǎsoarǎ mǎiestoasǎ de jur împrejur iar viață localnicilor , atât de liniștitǎ dar atât de
bogatǎ, nu vǎ va lǎsă indiferenți. Veți dori sǎ faceți parte, sǎ aflați, sǎ încercati.
Deși suntem la început de drum, avem totuși succese în turismul rural din România.
De la luna, la luna tot mai mulți turiști români sau străini ne solicită pentru petrecerea
vacanțelor. Ce poate fi mai minunat decât un mic dejun cu lapte prospăt, o plimbare pe
cărările munților, uliță satului, câteva clipe în față unei expoziții artizanale, o plimbare cu
sania trasă de cai, câteva ore visând în față sobei? Cum să nu alegi această lume minunată a
satului în locul hotelurilor zgomotoase?

23
 BIBLIOGRAFIE

· GLĂVAN VASILE – “Turism rural, agroturism, turism durabil, ecoturism”,

Editura Economica, Bucuresti, 2003
· MIHALACHE ST., STOIAN M., ISTRATE I., MANOLE V., BRAN
FLORINA – “Agroturism, turism rural”, Editura Fax Press, Bucuresti, 1996
· MINCIU RODICA – “Economia turismului”, Editura Uranus, Bucuresti, 2000
· NEGUŢ SILVIU, SUDITU BOGDAN – “Geografie economica mondiala”,
Editura Sylvi, Bucuresti, 2001
· NISTOREANU PUIU – “Ecoturism si turism rural”, Editura ASE, Bucuresti,
2003
· SIMION CRISTIAN OVIDIU, TĂNĂSESCU RODICA, BUIANU
VERGINA – “Management agricol si agroturistic”, Editura Bioterra, Bucuresti, 2003
· SNAK OSCAR, BARON P., NEACsU N. – “Economia turismului”, Editura
Expert, Bucuresti, 2003
· sTEFĂNESCU I. D. – “Arta veche a Maramuresului”, Editura Meridiane,
Bucuresti, 1968
· Revista Vacante si Calatorii, nr. 25/ian. 2002
· Revista Vacante si Calatorii, nr. 35/nov.2002
· www.emaramures.ro
· www.infotravelromania.ro
· www.infoturism.ro
· www.maramures.insse.ro
· www.romaniatravel.ro
· www.vacantesicalatorii.ro

24
ANEXE

25