Sunteți pe pagina 1din 10

Forma de guvernamant in Marea Britanie este monarhia constitutionala.

n Regatul Unit al Marii Britanii i Irlandei de Nord, eful statului este monarhul, care deine de
regul puteri limitate. Puterea executiv este deinut de Guvern prin Primul-Ministru.
Monarhia Britanica a cunoscut o reducere treptat a atribuiilor lor, mai ales dup anul 1945,
rolul acesteia fiind mai mult simbolic. Cu toate acestea, exist "puteri de rezerv" pe care aceasta
le poate folosi, ns acest lucru ar putea duce la o criz puternic n statul respectiv.
Aceast form de guvernmnt este considerat stabila, ntruct eful statului, dei nu este ales
direct de ctre cetaeni, este impartial din punct de vedere politic i nici nu se implic la nivel
public n politica statului, de exemplu, Regina Marii Britanii nu face niciodat afirmaii publice
referitoare la politicile Guvernului, ns are o ntlnire sptmnal cu Primul-Ministru in care
i exprim punctul de vedere legat de aciunile acestuia.
Rothschild-zii au devenit una din familiile situate n centrul Agendei
financiare i politice a Friei. Dup ce s-au ocupat de evenimentele din Europa, ei sau extins n America, Africa de Sud, iar apoi n ntreaga lume. Toate capetele
ncoronate ale Europei le-au fost ndatorate, inclusiv dinastia reptilian habsburgic,
aparinnd Nobilimii Negre, care a condus Sfntul Imperiul Roman timp de 600 de
ani. Rothschild-zii au preluat de asemenea i controlul asupra Bncii Angliei. Ori de
cte ori a existat un rzboi, ei s-au ascuns n spatele lui, crend din culise conflictul
i finannd toate taberele implicate. Capii familiei Rothschild nu sunt evrei, ci
reptilieni care au trimis milioane de evrei la moarte, pentru a-i mplini ambiiile
bolnave. Au fost asociai apropiai ai Casei de Windsor i au controlat oameni ca
Edward VII, marele maestru al francmasoneriei engleze. Edward era fiul reginei
Victoria i al prinului francmason german Albert. Mountbatten-ii (fotii Battenberg-i
germani) sunt rude de snge cu Rothschild-zii, Lordul Louis Mounbatten fiind cel
care a aranjat cstoria reginei Elisabeta a II-a cu nepotul su, prinul Philip, unind
astfel dou linii genealogice reptiliene aparinnd Nobilimii Negre. Mountbatten a
fost inclusiv mentorul prinului Charles.
Introducere
Regatul Unit al Marii Britanii i al Irlandei de Nord a fost creat n
1801, ca urmare a apogeului procesului de expansiune nceput n
secolul al XII-a. n lumea noilor democraii, Anglia este diferit,
deoarece este o democraie veche. Fa de noile democraii din
Europa de Est, America Latin i Asia, Anglia nu a devenit
democraie peste noapte din pricina cderii unui dictator. A devenit
democraie mai degrab prin evoluie, dect prin revoluie.
Democratizarea a fost un proces ncet care s-a dezvoltat pe parcursul
secolelor. Litera legii a fost stabilit n secolul al XVII-lea;
responsabilitatea executivului a devenit clar n secolul al XVIII-lea,
i cu toate c alegeri competitive sunt inute mai mult de un secol,
dreptul fiecrui brbat i femeie adult de a vota nu a fost
recunoscut
pn
n
secolul
XX.
Prin prezenta lucrare ne-am propus s facem cunoscute
caracteristicile monarhiei constituionale ereditare a Regatului Unit

al Marii Britanii i Irlandei de Nord. De asemenea este adus n


discuie i cadrul constituional al acestui stat. Ce impact a avut
Uniunea European asupra cadrului constituional al Regatul Unit al
Marii Britanii i Irlandei de Nord. Regatul Unit deine un sistem
politic cu o singur autoritate: Parlamentul britanic. Prin intermediul
acestei lucrri vom vedea felul cum funcioneaz acest instituie
politic, care sunt membrii, precum i atribuiile lui.
n cea de-a treia parte se va analiza sistemul de partide al Marii
Britanii. Sistemele bipartidiste, arat Arend Lijphart simbolizeaz
sistemul majoritarist al democraiei, iar sistemele multipartidiste,
modelul consensualist. El a analizat sistemele de partide i a fcut o
ierarhizare a numrului efectiv de partide pe baza formrii partizane
a camerei inferioare, o medie ntre 1945 i 1996 . O trstur a
sistemelor bipartidiste este faptul c ele tind s devin
unidimensionale. n Marea Britanie, principala diferen
semnificativ din punct de vedere politic care-i separ pe
conservatori de laburiti este dezacordul n ceea e privete politicile
socio-economice ; ntr-un spectru de la stnga la dreapta, laburitii
reprezint stnga centrului iar conservatorii dreapta centrului
preferinelor. Acest diferen se reflect, de asemenea, n modul n
care-i susin votanii din clasa mijlocie pe candidaii conservatori.
Liberalii i liberal-democraii pot fi i ei clasificai din punctul de
vedere al dimensiunii socio-economice: poziie de centru. Singura
excepie perceptibil a sistemului britanic fa de sistemul
unidimensional este aceea c problemele de politic extern ,
apartenena la Comunitatea European, au constituit deseori o surs
de difereniere n interiorul i ntre PC- i PL.
Se pun ntrebrile: Ce fel de corelaie exist ntre sistemul de
partide i sistemul electoral? Este voina poporului reflectat n
rezultatele alegerilor? Drept variabile, se vor utiliza conceptele de
democraie, sistem electoral i cel de sistem de partide.
Ipoteza 1: Cu ct o democraie are un sistem electoral mai
reprezentativ, cu att i mrete importana sistemul de partide n
ceea ce privete voina poporului. Cu ct un sistem electoral este
mai puin reprezentativ, cu att scade ncrederea cetenilor n
politic. Exist o corelaie pozitiv ntre cele dou elemente.
Partidele paticip la formarea voinei politice a poporului. Aceast
afirmaie descrie la modul general activitatea partidelor i ar fi greit
s nelegem c partidele dein monopolul asupra formrii voinei
politice, pentru c i asociaiile de interese particip n mod decisiv
la formarea voinei politice. De aceea, partidele i asociaiile de
interese sunt din multe puncte de vedere foarte asemntoare. Ele i
prezint candidaii pentru alegerile parlamentare, iar din rndul
acestora sunt alei membrii guvernului. Partidele devin astfel
elemente indispensabile, care fac legtura dintre popor i
reprezentanii si. Aceast ipotez este demostrat i n cadrul
lucrrii. Sistemul electoral este unul majoritar i disproporional.
Ipoteza 2: Cu ct un partid susine mai mult intervenia statului n
economie, cu att el se ndeprteaz de centrul spectrului politic.
Modul n care partidele au oscilat pe axa dreapta-stnga este redat de

aceeai autori menionai anterior. Exist de asemenea o corelaie


pozitiv ntre cele dou elemente. Ipoteza 3: Cu ct sunt mai bine
reprezentate interesele de grup, cu att se produce o defragmentare a
spectrului politic. Exist o corelaie negativ ntre cele dou
elemente.
1.
Forma
de
guvernmnt
Modelul Westminster britanic este un model majoritarist al
democraiei. Regina Angliei este cel mai cunoscut monarh din lume,
cu toate acestea nu mai exist o entitate asemntoare statului
englez. De asemenea, Marea Britanie este monarhie constituional
ereditar, iar Regina Elisabeta a II-a este suveranul Regatului Unit,
al teritoriilor dependente i a nc 14 state din Commonwealth .
Monarhul are sarcina s numeasc, la propunerea primului ministru
sau al membrilor guvernului, episcopii Bisericii Anglicane ,
judectorul suprem i conductorii armatei, toi acetia depunnd
jurmntul n faa reginei. Sarcinile monarhului sunt de natur
reprezentativ, ceremonial i integrativ . Regina Elisabeta a II-a,
i reprezint ara n interiorul i exteriorul rii i este liderul
Bisericii Anglicane. Regina emite acte statale ca de exemplu actul
anual de deschidere a lucrrilor Parlamentului, cu care ocazie ea
citete declaraia de guvernare a primului ministru, conferindu-i
astfel legitimitate. Poziia ei, deasupra oricrei dispute dintre partide,
o face s apar ca o persoan cu capaciti de integrare, recunoscut
la nivel naional, chiar i pe vreme de rzboi ori de criz. Marea
Britanie, partea principal a Regatului Unit, este divizat n 3 pri:
Anglia, Scoia i ara Galilor . Cetenia, comun tuturor
elementelor teritoriale care compun statul, este britanic. Exist ns
mai multe naionaliti: naionalitatea englez, galez, scoian,
irlandez, nord-irlandez (Ulster) i britanic.
Regatul Unit al Marii Britanii i Irlandei de Nord este o monarhie constituional pe baz de
ereditate. eful statului este monarhul. El (sau ea) are sarcina s numeasc, la propunerea
primului ministru sau al membrilor guvernului, episcopii Bisericii Anglicane (biserica de stat din
Marea Britanic), judectorul suprem i conductorii armatei, toi acetia depunnd jurmntul
n faa regelui sau a reginei. Sarcinile monarhului sunt de natur reprezentativ, ceremonial i
integrativ. Regina Elisabeta a II-a, din familia Hannover-Windsor-Mountbatten a fost
nscunat n anul 1952. Ea (i familia regal) i reprezint ara n interiorul i exteriorul rii i
este liderul Bisericii Anglicane. Regina emite acte statale ca de exemplu actul anual de
deschidere a lucrrilor Parlamentului, cu care ocazie ea citete declaraia de guvernare a primului
ministru, conferindu-i astfel legitimitate. Poziia ei, deasupra oricrei dispute dintre partide, o
face s apar ca o persoan cu capaciti de integrare, recunoscut la nivel naional, chiar i pe
vreme de rzboi ori de criz.
Cea mai important funcie politic n sistemul de guvernare britanic este cea de prim-ministru
Razboiul sexelor de la Palatul Buckingham s-ar putea sfarsi in curand. Potrivit publicatiei Gala,
un deputat britanic va propune luna viitoare in Parlament un proiect de lege care ar putea pune
capat discriminarii femeilor din clanul Windsor. Acestea sunt indepartate de la tron din
momentul in care au un frate, chiar daca acesta este nascut dupa ele. Sustinuta de o mare parte

dintre parlamentari, noua lege o modifica pe cea din 1066, introdusa de Guillaume Cuceritorul.
In anii 80 si 90, coroanele Suediei, Olandei, Norvegiei si Belgiei au lansat miscarea de repunere
a femeilor in drepturi, dar monarhia britanica a ignorat acest lucru. Este ciudat, dat fiind faptul
ca in anglia cei mai mari regi au fost in majoritate... regine.
Aceasta reforma, foarte asteptata, i-ar putea permite printesei Anne, singura fiica a Reginei
Elisabeta, sa fie a doua in ordinea ascensiunii la tron, dupa printul Charles, dar inaintea fratilor
ei, printii Andrew si Edward

Locurile care au legtur cu monarhia britanic genereaz peste 500 de milioane de lire sterline
(600 milioane de euro) provenite din cheltuielile turitilor strini n fiecare an, arat un studiu
publicat de organismul de promoie Visit Britain, informeaz AFP.

Potrivit sursei, locurile legate de ''cultura i motenirea britanic'', fie c este vorba de teatre,
muzee, fotbal din Premier League, castele sau reedine de stat, au generat 4,6 miliarde de lire
sterline provenite de la turitii strini, susinnd n acelai timp 100.000 de locuri de munc.
Printre locurile legate de monarhie, Turnul Londrei se afl pe primul loc, cu 2,39 milioane de
vizitatori anul trecut, urmnd Muzeul naional al Marinei din Greenwich (2,38 milioane),
Muzeul Victoria i Albert (2,27 de milioane), St Paul Cathedral (1,8 milioane) i Westminster
Abbey (1,45 millioane).
Buckingham Palace, reedina din Londra a Reginei Elisabeta a II-a, se afl pe locul al
unsprezecelea, cu 402.000 de vizitatori, dar palatul nu este deschis pentru vizite dect dou luni
pe an, vara. Aceste cifre nu in cont de miile de persoane care asist, zilnic, n timpul verii, sau n
fiecare zi, la schimbarea grzii n exteriorul palatului.
Ordinul de Succesiune
Regina a dat aprobarea ei pentru Parlamentul European s ia n considerare o lege care ar da
fetele regale dreptul de a moteni tronul nainte de fraii lor mai mici. n conformitate cu
legislaia actual, printul Andrew si printul Edward (i copiii lor) rangul nainte de sora lor mai
n vrst, Printesa Anne, n linia de succesiune. Dac se schimb legea, Anne va fi al patrulea n
linia pentru tron. Prinul Charles, ca cel mai mare copil reginei, va rmne motenitor la tron.
Ordinea actual a succesiunii
Charles Prince, Prinul de Wales
Prinul William
Prinul Harry
Prinul Andrew, Duce de York
Printesa Beatrice
Printesa Eugenie
Prinul Edward, conte de Wessex

James Windsor, viconte Severn


Lady Louise Windsor
Printesa Anne, Prines Regal
Peter Phillips
Zara Phillips
Royal Palate
Familia regala foloseste, dar nu proprii, Palatul Buckingham, Kensington Palace, Palatul St
James's, Hampton Court, Windsor Castle i alte reedine. Balmoral Sandringham i sunt
proprietatea reginei personal.

Monarhia britanica are nevoie de o reforma radicala


Specializat
O regina poticnindu-se si un consort atacat fara crutare nu au oferit cea mai frumoasa imagine
care sa defineasca starea monarhiei britanice la sfarsit de an 2002. Poate ca acest an jubiliar nu a
fost chiar ca acel annus horribilis 1992, dar a avut si el perioade bune si proaste foarte distincte,
si accidentul calendarului a facut ca perioada proasta din ultimele doua luni mai degraba decat
cea favorabila din timpul sarbatorilor jubiliare de asta-vara sa fie, in mod inevitabil, cea care sa
staruiasca in memorie.
Avand in vedere toate acestea, a dezamagit faptul ca, cu toate referirile din mesajul de Craciun la
propriile pierderi suferite, intr-adevar dureroase - disparitiile, in decurs de numai cateva luni, a
surorii sale, printesa Margaret, si a Reginei Mama - regina a facut aluzie doar in treacat la
perioadele proaste ale anului regal si nu a reusit deloc sa priveasca in fata o realitate ce sare-n
ochi. Desi succesul public al jubileului, ca si reactia la moartea Reginei Mama, au aratat o Mare
Britanie inca puternic atasata de institutia monarhiei si cu o admiratie plina de respect fata de
regina, atat ea cat si Palatul s-au dovedit incapabili sa valorifice acest capital de simpatie
publica.
Ceea ce e si mai rau, au reusit sa iroseasca o mare parte din simpatia generata de
spectaculozitatea ceremoniilor nationale din vara. Mai intai, dezvaluirea ca printul de Wales
obisnuia sa le scrie ministrilor a fost cea care a sugerat tendinta de a exercita o influenta asupra
problemelor de stat. A fost apoi figura mereu prezenta, dar niciodata oficializata, a Camillei
Parker-Bowles. In sfarsit, au fost procesele abandonate ale celor doi valeti regali si toate acele
dezvaluiri vulgare care au insotit haosul judiciar.
Procesul lui Paul Burrell a reinviat acele valuri de resentimente ce au intinat doliul la moartea
printesei Diana, punand-o si pe ea, si pe membrii familiei regale intr-o lumina negativa.
Interventia personala a reginei, a carei brusca improspatare a memoriei a oprit un proces aflat in
curs de desfasurare, a ridicat semne de intrebare asupra rolului Coroanei in functionarea justitiei.
A fost prima data cand tumultul unui scandal regal a ajuns pana la monarhul insusi. Aceasta a
generat totodata speculatii legate nu doar de ceea ce acest valet, si altii ca el, ar fi putut sti, ci si
de puterea pe care le-a conferit-o ceea ce stiau.
Si ca si cum toate astea nu ar fi fost destul de pagubitoare, detaliile asupra circuitului cadourilor
care au iesit la iveala in cursul procesului lui Paul Burrell au creat impresia unei Case regale,
daca nu coruptibila, atunci pe punctul de a deveni si careia, s-ar putea spune, nu-i este strain un
anumit libertinaj. Pana la acest punct, publicul a avut tendinta de a-i privi pe slujitorii regali ca
pe o casta speciala ale carei loialitate si discretie deosebite isi aveau rasplata nu numai in bani, ci

si in statut. Reducerile de care beneficiau in anumite magazine si punerea in vanzare a cadourilor


oficiale facute, se pare, cu buna credinta membrilor familiei regale au compromis imaginea de
decenta si modestie a personalului Casei regale. Totodata, aceasta a amenintat sa aduca din nou
in discutie finantarea Listei civile din banii contribuabililor.
In zilele dinaintea transmiterii mesajului regal, Palatul a incercat din rasputeri sa stimuleze
interesul public, mentionand un pronuntat declin al cifrelor de audienta de-a lungul anilor.
Aceasta ne-a facut sa speram ca regina, in pofida neasteptatului triumf al jubileului sau, ar putea
renunta la practica de un conservatorism discreditat a Palatului si va anunta reforma radicala atat
de necesara. Noi asa am sperat, dar am gresit, din pacate. (The Independent)

"All You Need is Love" la Jubileul de Aur al Reginei


Impresii si pareri personale in FORUM
articol de Dani Rockhoff
Dani Rockhoff - scurta prezentare
Vestea mortii tatalui ei, regele George VI, i-a fost adusa Elisabetei pe cnd se afla in Kenya. La
inmnarea documentelor oficiale de urcare pe tron, viitoarea regina "n-a varsat lacrimi, ci, cu
corpul drept, incordat, si fata usor colorata de emotie, si-a luat in mna destinul" dupa cum isi
aminteste secretarul ei privat Martin Charteris. Dupa doliul de rigoare, Elisabeta a II-a a fost
incoronata cu fast in Catedrala Westminster, la 2 iunie 1953.
La 50 de ani dupa incoronare, Regina Marii Britanii continua sa primeasca "note bune" din
partea colaboratorilor ei si a presei conservatoare.
The Queen "nu e perfecta", spune ziarul Times, insa "merita
toata lauda pentru disciplina si rabdarea cu care, de 50 de ani,
si-a indeplinit indatoririle de
monarh".
Edward Ford, unul din fostii ei
secretari personali, vorbeste
despre "lejeritatea" ei caracteristica: "Regina nu-si pierde mai niciodata cumptul, isi
exteriorizeaza foarte rar sentimentele, nu arata enervare si isi
pastreza sngele rece chiar si in situatii-limita".

Dintre cei zece prim-ministri care s-au perindat prin Downing Street (resedinta din Londra a
Pemierilor), nici unul, indiferent de restul diferendelor de nuanta sociala sau politica, nu i-au
negat doua calitati: diplomatia politica si absoluta discretie. " Elisabeta e singura persoana din
conducerea politica, cu care un Prim Ministru poate discuta deschis si fi sigur ca nu va transpira
nimic in afara" spune fostul Trezorier si ministru de externe Geoffrey Howe.
In sondajele de opinie ale cotidianului Daily Telegraph relatia Reginei cu poporul britanic apare
ca "distanta", majoritatea celor intrebati dorindu-si o familie regala "democratica si accesibila",
dupa modelul celei olandeze. Pentru 63 % din intervievati, "Regina Elisabeta a II-a a pierdut
contactul cu poporul de rnd". Sa fie acesta un motiv pentru care festivitatile jubiliare din acest
an au ocolit rigiditatea ceremoniilor traditionale, incercnd sa le imbine cu manifestari de nuanta
populara, concerte pop si rock in aer liber?
Dintre surprizele Jubile-ului face parte si "duetul" Reginei cu fostul Beatles Paul McCartney, pe
o melodie care sa mearga la sufletele tuturor: "All You Need Is Love". Pe ritmurile acestei
melodii, amintirile oamenilor nu sunt despre incoronari, razboaie sau Imperiul Britanic, ci despre
Diana, Printesa Moarta, iubiri, divorturi, scandaluri si inmormntari in Casa Regala a
Windsorilor.
Cu multa tarie a infruntat Elisabeta toate aceste incercari
omenesti, convinsa - ca si mama ei, Queen Mum, decedata acum
2 luni- c un monarh trebuie sa puna intotdeauna datoria in fata
sentimentelor.
Si, cu toate acestea, Regina nu e nici stnca, nici bolovan fara
zmbet, iar apropiatii o descriu ca pe o femeie lipsita de pretentii
si plina de umor. La un party in aer liber, stnd de vorba cu o
tnara pereche, celularul femeii a inceput sa sune.
Observndu-i stnjeneala, Elisabeta i-a spus: "Ar trebui sa raspundeti. Poate ca e cineva
important". La petrecerile de la Palatul Buckingham, musafirii n-au fost o data surprinsi de
nonsalanta cu care "aduna de pe mese" si spla vesela in bucatarie. Iar sotul ei, printul Philipp,
care, dupa pasiunea de inceput a casniciei lor a inceput sa frecventeze, discret, si alte femei,
remarc "nemarginita tolerantz" a Reginei.
Poate ca aceasta infinita tolerantza a sustinut Monarhia
britanica, ferind-o sa devina "o institutie palida si obosita",
dupa cum tendentios o califica ziarul de stnga englez Daily
Telegraph. Pentru majoritatea britanicilor, monarhia trebuie
mentinuta, ei dorindu-si totodata modernizarea si o mai mare
transparentz a acestei institutii. Jubileul de 50 de ani, sub
motto-ul "All You Need is Love" sarbatoreste att continuitatea,
ct si schimbarea unei tzri in progres si a regalitatii ca
fundament al cresterii sale. In ritualurile de la Londra din 2-4 iunie 2002 s-au sarbatorit nu doar
stabilitatea, al carei emblema e monarhia britanica, ci si devenirea unei institutii care a servit de
ancora constitutionala intr-o societate prinsa de vrtejul istoriei.
Anul trecut, la Londra, am vizitat doua dintre institutiile simbolice pentru traditionalismul
britanic: Cladirea Parlamentului si Curtea Criminala de Justitie "Old Bailey". Sunt locuri in care
timpul st pe loc, istoria pare a fi inghetat de cinci secole. In ambele cladiri nu se intra dect cu
aprobare si ghid specializat, care poarta la mna si la piept insemne speciale de insotitor
autorizat. In Cladirea Parlamentului am urcat pe treptele acoperite cu covor rosu pentru

vizitatori, covorul albastru fiind rezervat doar aparitiilor ocazionale ale Reginei la intrunirile din
camera Lorzilor. In aceasta camera se afl si tronul ei poleit cu aur de 24 de carate, spre care, la
ora 11.27 fix, Regina paseste timp de exact treizeci de secunde.
Intre Camera Lorzilor si Camera Comunelor nu exista comunicare, dect printr-un coridor lung,
pavat cu piatra, prin care se trimite un mesager, care, pentru a i se deschide usile inalte, trebuie
sa bata de trei ori intr-un anumit loc din canatul usii: pentru Dumnezeu, pentru Regin si pentru
Tzar.Cu un ritual verbal, tot de secole consacrat, se deschid si se inchid intrunirile Curtii
Criminale de Justitie, unde Judecatorul si Curtea poarta inca robe lungi, verzi, si peruci
renascentiste. Intre zidurile acestor cladiri ai senzatia ca ai intrat intr-un tunel al timpului, sau ca
esti la cinemato-graf, vizionnd un film de epoca. In timpul acesta, la cteva zeci de metri, viata
londoneza zoreste cu vuietul ei zilnic de strada, de multime pestritz si
grabita.
Traditie si modernism convietuiesc la Londra intr-un perimetru restrns si
din ce in ce mai aglomerat, depasind 7 milioane de oameni. Fost Imperiu
Colonial, Imperiul Britanic si-a "revenit la matca", asimilndu-si insa in
timp fostii "colonizati", care l-au transformat, pe nesimtite, intr-un stat
multirasial.
E doar una dintre tranformarile careia a trebuit sa-i faca fatz monarhia britanica a ultimilor 50
de ani. Alte doua sunt dezindustrializarea tarii si rapida emancipare a femeii, care au impus noi
atitudini si o noua legislatie in evaluarea fortelor de munca. Noile structuri de ocupare a locurilor
de munca si un nou raport intre sexe au atras dupa sine prabusirea structurilor familiale
traditionale, o mai mare toleranta sociala si o radicala liberalizare a stilului de viata. In spatele,
dar si in miezul acestor transformari a stat principiul Regalitatii, al unei Monarhii care a
concentrat patriotismul, devotamentul national al britanicilor, indiferent de diversitatea lor de
rasa, origine si interese. Jubileul de anul acesta celebreaza, mai presus de cei 50 de ani de
domnie ai unei Regine, unitatea nationala si energia unei natiuni multiculturale cntnd sub
steagul ros-alb-albastru "All You Need Is Love!"

The Queen campanie de rebranding pentru monarhia britanica


15 March 2007 scris de Raluca Georgescu
2 comentarii
O noua pozitionare, un public tinta, canale de comunicare si un mesaj. Monarhia regala ca
simbol al onoarei si dragostei de popor, poporul britanic si nu numai, cinema DVD TV si
cerbul ca simbol al monarhiei.
V-as surprinde daca v-as spune ca filmul The Queen nu este nicidecum o biografie a reginei, ci
un film despre criza de 4 zile a monarhiei petrecuta o data cu moartea printesei Diana in 1997?

Filmul este construit ca un film usor nu exista actiune, tensiune, suspans


iar tonul general in care incepe aminteste de o comedie britanica. Decorurile sunt foarte reusite,
iar asemanarile personajelor cu cele reale sunt destul de bine realizate.
The Queen este un film al relatiilor tensionate, in care interesele diferite pot genera probleme.
Sunt surprinse pe rand relatia dintre regina si printesa Diana, relatia dintre Tony Blair si regina,
relatia dintre Charles si mama sa si, nu in ultimul rand, relatia dintre regina si poporul pe care il
conduce. Toate aceste relatii se afla sub semnul compromisului. Regizorul si actorii ajuta foarte
mult spectatorul sa inteleaga toate fazele acestor relatii pana a se ajunge la compromis.
Desi mi-a placut filmul, nu pot spune ca nu m-am simtit usor manipulata. Parca o parte din
mine si-ar fi dorit sa nu ii placa. Caci pana la urma filmul acesta face parte dintr-o campanie de
marketing menita sa sustina brandul monarhiei din Marea Britanie.
Sa fim realisti. Ce faci pentru a intari pozitia monarhiei in Anglia? Un film in care o prezinti pe

regina ca fiind un suflet deosebit, care insa face tot posibilul pentru a-si
mentine demnitatea si onoarea in spatele unei masti reci. Un film in care Tony Blair apare ca un
personaj super simpatic. Si tot in acelasi film prezinti comuniunea om-natura in rolurile
principale: regina si cerbul.
The Queen este, per total, o intriga politica analizata, judecata si apoi intoarsa pe toate partile.
Extraordinara pentru fanii talkshowurilor cu iz politic. Un film interesant pentru a te delecta intro seara relaxata.

"Peter si Autumn Phillips sunt incantati sa confirme ca vor avea un copil in decembrie"
aceasta este declaratia oficiala a Casei Regale Britanice.
Cine sunt Peter si Autumn Phillips?
Cel mai mare nepot al Reginei Elisabeta, Peter este fiul Printesei Anne, Printesa fiind al doilea
copil si singura fiica a Reginei Elisabeta. Anne este sora Printului Charles, a Ducelui de York,
Andrew si a Contelui de Wessex, Edward.
Peter are 32 de ani si este al 11-lea in ordinea succesiunii la tron. Peter si sora sa mai mica, Zara
Philips, nu au nici titluri, nici indatoriri regale.
Peter Philips este casatorit cu canadianca Autumn din data de 17 mai 2008 si a devenit primul
nepot al reginei care s-a casatorit.

In prezent, Peter locuieste cu sotia sa in Hong Kong unde lucreaza pentru Royal Bank of
Scotland.
Regina Elisabeta si Ducele de Edinburgh s-au declarat incantati de anuntul ca vor fi
strabunici in luna decembrie a acestui an. Se va naste primul stranepot al celui mai in varsta
monarh in functie, Regina Elisabeta avand 84 de ani.

S-ar putea să vă placă și