UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ-NAPOCA

CENTRUL UNIVERSITAR NORD BAIA MARE

FACULTATEA DE LITERE
MASTER ANUL I, DREPTURILE OMULUI

REFERAT
ANTROPOLOGIE POLITICĂ

SISTEME DE GUVERNARE

PROFESOR:
Petru DUNCA

MASTERAND:
Marius-Ioan BUD

SESIUNEA
IUNIE 2022
1
 În dreptul constitutional, prin forma de guvernare se înțelege modul în care
sunt constituite și funcționează organele supreme, trăsăturile definitorii ale raportului
dintre șeful statului și puterea legiuitoare.
Cele mai cunoscute și utilizate forme de guvernare sunt monarhia și republica.
Monarhia, ca formă de guvernământ se caracterizează prin aceea că șeful
statului este un monarh (rege, împărat, prinț, emir) absolut sau nu, instalat ereditar
sau desemnat după alte proceduri conform tradiției regimului.
În evoluția monarhiei se pot identifica următoarele tipuri de monarhii:
 Monarhia absolută în care conducătorul statului are puteri absolute, pe
care le exercită în mod discreționar și nu este răspunzător pentru faptele
sale, fiind considerat un reprezentatnt al Divinității pe pământ;
 Monarhia constituțională în care puterile șefului de stat sunt limitate de
constituția existentă în țara respectivă, însă acesta are putere legislativă,
executivă și judecătorească, iar rolul parlamentului este unul redus;
 Monarhia parlamentar-dualistă în care parlamentul își consolidează
rolul de organ legislativ al statului, în ciuda faptului că șeful de stat
păstrează dreptul de inițiativă legislativă, iar puterea acestuia este egală
cu a parlamentului;
 Monarhia contemporană în care șeful statului are doar rolul de
reprezentare a statului, el având mai mult un caracter simbolic;
Republica este forma de guvernământ în care cetățenii se guvernează,
desemnându-și sau alegând un șef de stat denumit de regulă președinte.
Republica poate fi parlamentară (șeful statului este ales de către parlament),
republica prezidențială (șeful statului este ales de către cetățeni, fie prin vot
universal, egal, secret și liber exprimat, fie indirect, prin intermediul colegiilor
electorale).

Sistemul de guvernare american

Statele Unite este o republică constituțională federală, în

care președintele, Congresul, puterea judecătorească și cea executivă împart puterile,
iar guvernul federal acordă suveranitateguvernelor statelor.
Ramura executivă este condusă de președinte și este independentă de cea legislativă
și cea judecătorească. Puterea legislativă aparține celor două camere ale
Congresului, Senatul și Camera Reprezentanților. Ramura judecătorească, compusă
din Curtea Supremă și curțile federale inferioare, exercită puterea judecătorească.
2
Funcția puterii judiciare este de a interpreta Constituția Statelor Unite, legile federale
și regulamentele. Aceasta include rezolvarea disputelordintre ramurile executivă și
legislativă. Schema guvernului federal este explicată în Constituție. Două partide
politice, Partidul Democrat și Partidul Republican, au dominat politica americană de
după Războiul Civil American, desi sunt și partide mai mici precum
Partidul Libertarian, Partidul Verde și Partidul Constituției.
Există diferențe majore între sistemul politic al Statelor Unite și cele ale
altor democrații dezvoltate. Printe acestea ar fi o mai mare putere a camerei
legislative superioare, un domeniu mai larg al puterii deținut de Curtea Supremă și
dominarea a doar două partide principale. Partidele terțe au o influență politică
mai mică în Statele Unite decât în alte democrații dezvoltate.
Aceasta forma de guvernamânt a fost cuprinsa într-un document denumit Constitutia
Statelor Unite ale Americii. În timpul elaborarii Constitutiei, delegatii au fost
confruntati cu doua mari temeri, împartasite de majoritatea americanilor. Prima era
aceea ca o persoana sau un grup apartinând guvernului central ar putea deveni
preaputernica sau ar putea acapara controlul asupra tarii, dând astfel nastere tiraniei.
Pentru a preveni acest lucru, delegatii au alcatuit o guvernare compusa din trei parti:
executiva, legislativa si judecatoreasca. Fiecare din aceste trei ramuri avea puteri pe
care celelalte doua nu le aveau, creându-se astfel posibilitatea ca fiecare dintre ele
sacontrasemneze si sa limiteze orice actiune gresita a celorlalte. A doua temere era
aceea ca noul guvern central ar putea slabi sau chiar anula posibilitatea guvernului
fiecarui statde a-si rezolva propriile probleme. Pentru a elimina aceasta suspiciune,
în Constitutie s-a precizat care sunt puterile guvernului central si care sunt puterile
rezervate statelor member. Astfel, fiecarui stat îi era rezervat dreptul de a-și alege
propriul guvern.
Presedintele S.U.A. este desemnat prin vot universal indirect de către un
Colegiu electoral format din mari electori, fiecare stat beneficiind de un numar de
delegati egal cu cel al congresmanilor alesi în forul suprem legislativ din partea
statului respectiv. Acest colegiu este format din 538 de electori.
Congresul Statelor Unite ale Americii este compus din Camera
Reprezentantilor si Senat. Alegerea sistemului bicameral se datoreaza unor conditii
istorice, statele care au acceptat Constitutia din anul 1787 convenind asupra unei
forme legislative commune, în care să fie reprezentate proportional cu populația lor,
dar dorind în același timp să mențină idea egalității în drepturi a statelor federației,
Senatul este compus din 102 membri, câte doi aleși de fiecare stat, indiferent
de populația acestuia. Astfel, statul Alaska, care are 407.000 de locuitori, sau statul
3
Haway, care are 895.000 de locuitori, trimit în Senatul american tot doi senatori, ca
și statul California, care are 22 milioane de locuitori. Aceasta solutie adoptată de
Constitutia S.U.A. are la bază ideea egalitatii în drepturi a statelor participante la
federatie.
Camera Reprezentantilor este compusa din 435 de membri si 3 reprezentanți
ai districtului Washington. Numarul reprezentantilor nu poate depăși câte unul la
30.000 de locuitori din fiecare stat, dar fiecare stat va avea cel putin câte un
reprezentant. Numarul reprezentanților este actualizat din 10 în 10 ani, în urma
recensamântului populatiei, și este proporțional cu numărul populației fiecărui stat.
Filozofia pe care se bazeaza Constitutia americană de separarea puterilor în
stat si drepturle omului a rezistat si rezistă timpului, ceea ce explică pentru ce o serie
de state care au adoptat regimurile prezindențiale întelg să aibă drept model
Constitutia Statelor Unite. Fara îndoială sistemul politic american prezintă
particularitatiile sale, uneori greu de înteles, pentru alte tări. Aparent, sistemul
american consacră atribuții din cele mai largi președintelui, dar aceastea sunt
conditionate de aprobarea Congresului. Puterea prezindentiala deși mare în sistem
american nu este totusi nelimitata, iar în cazurile în care au existat suspiciuni asupra
modului in care au actionat anumiti presedinti au starnit reactia poporului American.
Astfel, în pofida critici care s-a adus democratiei americane, aceasta este totuși o
democrație eficientă și sigură.

Sistemul de guvernare britanic

Forma de guvernământ în Marea Britanie este monarhia constituțională.

Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord a fost creat în 1801, ca
urmare a apogeului procesului de expansiune început însecolul al XII-a. În lumea
noilor democraţii, Anglia este diferită,deoarece este o democraţie veche
În Regatul Unit al Marii Britanii, şeful statului este monarhul, care deţine de
regulă puteri limitate. Puterea executivă este reprezentată de Guvern prin Primul-
Ministru, care deține cea mai important funcție în sistemul politic.
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord este o monarhie
constituţională pe bază de ereditate. Şeful statului este monarhul. El (sau ea) are
sarcina să numească, la propunerea primului ministru sau al membrilor guvernului,
episcopii Bisericii Anglicane, judecătorul suprem şi conducătorii armatei, toţi
aceştia depunând jurământul în faţa regelui sau a reginei. Sarcinile monarhului sunt
de natură reprezentativă, ceremonială şi integrativă. Regina Elisabeta a II-a,
4
din familia Hannover-Windsor-Mountbatten a fost înscăunată în anul 1952. Ea (şi
familia regală) îşi reprezintă ţara în interiorul şi exteriorul ţării şi este liderul
Bisericii Anglicane. Regina emite acte statale ca de exemplu actul anual de
deschidere a lucrărilor Parlamentului, cu care ocazie ea citeşte declaraţia de
guvernare a primului ministru, conferindu-i astfel legitimitate. Poziţia ei, deasupra
oricărei dispute dintre partide, o face să apară ca o persoană cu capacităţi de
integrare, recunoscută la nivel naţional, chiar şi pe vreme de război ori de criză.
Monarhia Britanica a cunoscut o reducere treptată a atribuţiilor lor, mai ales
după anul 1945, rolul acesteia fiind mai mult simbolic. Cu toate acestea, există
"puteri de rezervă" pe care aceasta le poate folosi, însă acest lucru ar putea duce la o
criză puternică în statul respectiv.
În fapt, puterea executivă, care în trecut a aparținut monarhilor absoluți, este
astăzi exercitată de Cabinetul încă denumit „al Maiestății Sale”, condus de un Prim-
ministru care este șeful partidului politic învingător în alegerile generale. Toate
actele juridice emise de monarh sunt contrasemnate de ministrul responsabil cu
punerea lor în aplicare, monarhul beneficiind de imunitate în materie civilă şi penală.
Printre atribuțiile formale ale acestuia se numără: numirea Prim-ministrului (deși, în
fapt, acesta este indirect desemnat de alegători), numiri în unele funcții sau demnități
publice (deși, în fapt, funcția publică este profesionalizată de multă vreme în Marea
Britanie şi accesul la aceasta se face mai ales pe calea concursului, iar demnitățile
publice sunt mai degrabă la discreția șefului majorității parlamentare care, de regulă,
este şi Prim-ministru), sancționarea legilor cu menținerea unui drept formal de veto
(neexercitat de la începutul secolului al XX-lea), prezentarea mesajului Tronului la
deschiderea fiecărei sesiuni parlamentare (deși, de fapt, acesta este redactat în
întregime de Prim-ministru), numirea judecătorilor în funcție (pe baza unei
propuneri venite din partea unei comisii specializate) şi acordarea grațierii
individuale, precum şi alte atribuții în planul relațiilor internaționale sau ceremoniale
(încheierea tratatelor internaționale, declararea războiului şi încheierea păcii,
recunoașterea de state sau guverne ori acordarea de distincții şi decorații). Monarhul
a păstrat formal prerogativa dizolvării Camerei Comunelor fie automat, după cinci
ani de funcționare, fie atunci când, cu ocazia unui vot în Camera Comunelor,
Cabinetul este pus în minoritate. În fapt, dizolvarea Camerei Comunelor este astăzi
mai degrabă o prerogativă a Prim-ministrului decât a monarhului. Cu toate acestea,
monarhul se poate opune dizolvării dacă sunt întrunite trei condiții: Parlamentul să
poată funcționa astfel cum este constituit, alegerile anticipate să reprezinte un
impediment pentru dezvoltarea economiei și suveranul să poată găsi un alt Prim-
5
ministru al unui alt partid politic sau al unei alte coaliții care să fie capabil să
guverneze cu majoritatea existentă.
Parlamentul britanic este alcătuit din Camera Lorzilor şi Camera Comunelor.
Camera Comunelor este alcătuită din 659 de membri, aleși pentru un mandat,
în principiu, de cinci ani, care se poate prelungi, la solicitarea Prim-ministrului, cu
aprobarea monarhului. Pe lângă comisiile de specialitate ori de anchetă sau speciale,
Parlamentul Marii Britanii include şi instituții neoficiale precum shadow cabinet
(guvernul din umbră), o grupare a unor membri ai partidului/partidelor politice din
opoziție care sunt însărcinați, fiecare, să urmărească atent politicile publice şi
deciziile adoptate de fiecare ministru în funcție şi care să fie capabili, în cazul în care
o moțiune de cenzură ar reuși să obțină numărul de voturi necesare pentru
răsturnarea Guvernului, să își asume imediat sarcina guvernării.
În Regatul Unit sunt aplicate trei sisteme juridice diferite: cel scoțian, un
sistem normativ mixt, împletind atât dreptul scris, de tradiție continentală, cât şi
norme de drept comun, proprii sistemului anglo-saxon; cel englez, fondat pe cutumă
şi precedent judiciar, şi cel nord-irlandez, asemănător cu cel englez, dar consacrat
distinct încă din 1921. Legile adoptate de Parlament pot fi interpretate şi aplicate de
orice instanțe judecătorești, din oricare entitate componentă a Regatului Unit.
Ulterior intrării în vigoare a reformei constituționale menite să înființeze
Curtea Supremă a Regatului Unit. Judecătorii Maiestății Sale sunt selecționați dintre
profesioniștii dreptului, cu calificările profesionale şi vechimea minimă stabilite în
funcție de jurisdicția pentru care sunt selectați, de o comisie specială alcătuită din
practicieni ai dreptului şi din reprezentanți ai societății civile. Comisia şi procesul de
admitere, precum şi condițiile minimale de selecție sunt separat şi special stabilite
pentru Curtea Supremă faţă de celelalte instanțe judecătorești.
Această formă de guvernământ este considerată stabila, întrucât şeful statului,
deşi nu este ales direct de către cetaţeni, este impartial din punct de vedere politic şi
nici nu se implică la nivel public în politica statului, de exemplu, Regina Marii
Britanii nu face niciodată afirmaţii publice referitoare la politicile Guvernului, însă
are o întâlnire săptămânală cu Primul-Ministru în care îşi exprimă punctul de vedere
legat de acţiunile acestuia.