UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ-NAPOCA

CENTRUL UNIVERSITAR NORD BAIA MARE

FACULTATEA DE LITERE
MASTER ANUL I, DREPTURILE OMULUI

REFERAT
ACTUALITATEA RĂZBOIULUI

PROFESOR
ACHIM ANDREI ALEXANDRU

MASTERAND;
MARIUS-IOAN BUD

SESIUNEA
IUNIE 2022

1
 Războiul poate fi definit ca forma cea mai violentă de manifestare a
conflictului social între grupari mari de oameni (state, grupări de state, popoare,
națiuni), organizate din punct de vedere militar care folosesc lupta armata pentru
atingerea unor scopuri politice, ceea ce imprimă acestui fenomen un puternic
caracter distructiv. Totodată, războiul este fenomenul cu cea mai amplă funcție
distructivă, cu cel mai pronunțat caracter homicid, cu cele mai adânci implicații
asupra prezentului și viitorului omenirii.
 Fiind un fenomen social deosebit de complex, o stare a societății care
angajează, într-o măsură sau alta, toți factorii vieții sociale, războiul poate fi abordat
din unghiuri de vedere și în modalități metodologice foarte diferite.
Astfel, istoria îl studiază sub aspectul desfașurării și succesiunii în timp, în
ansamblul evoluției diferitelor popoare, în diferite epoci, sociologia îl studiază ca
fenomen integral, în cadrul structurilor sociale și al dinamicii acestora, politologia îl
cerceteaza sub aspectul determinărilor politice și al evoluției relațiilor dintre state,
iar știinta militară îl studiază sub aspectul modului caracteristic de aplicare a legilor,
principiilor, formelor și procedeelor luptei armate.
 A defini fenomenul război înseamnă a pune în evidență acele note
caracteristice și trăsături esențiale care îl deosebesc și îi precizează locul în
ansamblul fenomenelor sociale. În antichitate cunoașterea strânsă a proceselor
sociale nu a permis o explicare mai largă a fenomenului război. Istorici ca
Thneydides, Poleplios, Titus Livius au lăsat descrieri destul de amănunțite ale unor
războaie, iar filozofi ca Platon și Aristotel au emis primele idei generalizatoare
despre război.
 Filozofia creștina a evului mediu se transformă într-una din cele mai de
seamă concepții apologetice asupra războiului, glorificând cruciadele și alte acțiuni
militare împotriva „necredincioșilor".
Tot în evul mediu, Hugo Grotius pune bazele criteriului suridic în definirea și
explicarea războiului. În lucrarea sa „De jure belli", apărută în 1625, el afirmă că
războiul este o recurgere efectivă la forța, care nu diferă de starea de pace decât prin
înlocuirea temporară a unui cod juridic cu altul.
Scopul războiului este întotdeauna politic, iar daca întelegem politicul ca
expresie concentrată a economicului sau, mai larg, ca expresie concentrată a
intereselor sociale, atunci scopul politic va exprima, toate interesele sociale
implicate în pregătirea, declanșarea și purtarea unui razboi. Mijlocul specific
războiului este lupta armată, care are un caracter distinctiv. Declansând un razboi,

2
politica urmărește scopurile sale, dar folosește pentru aceasta alte mijloace militare,
proprii luptei armate.
Ca întotdeauna, războiul face parte din filosofia politică. El nu este doar o
realitate. El este şi un concept. Există o teorie a războiului, care se dezvoltă odată cu
evoluţia societăţilor omeneşti, şi nimeni nu ştie care va fi (dacă va fi vreodată) o
limită de sus a acesteia. Oricum, războiul urmează drumul societăţii omeneşti, este
un însoţitor permanent al acesteia. Mai mult, de cele mai multe ori, lumea îşi
raportează, adesea, timpul şi evenimentele la realitatea, continuitatea şi
discontinuitatea acestui fenomen: înainte de război, între două războaie, după război.
Conflictele militare care s-au desfasurat dupa anul 1990 au oferit aspecte
inedite în ceea ce privește cauzele, pregătirea, desfașurarea, finalizarea și
consecintele acestora. Toate acestea au pus în evidență faptul că războiul, ca orice
fenomen social, evoluează atât în plan conceptual, cât și acțional, în funțtie de
factorii de risc interni și externi din spatiul geopolitic respectiv. Pe baza acestor
considerente, putem aprecia că, în comparație cu ceea ce a existat pâna în ultimul
deceniu, privind domeniul de manifestare a conflictului armat, există, în prezent,
elemente suficiente pentru a afirma că un eventual razboi va fi unul modern prin
toate componentele sale. Războiul modern este caracterizat cel mai mult prin:
praguri diferite de violentă, producerea diferita a confruntărilor din domenii și medii
multiple, aplicarea unor legi și principii proprii, alternarea formelor și procedeelor
de ducere a razboiului, organizarea specifică și specializarea strictă a fortelor și
mijloacelor participante, limitarea acțiunilor în timp și spatiu, respectarea unor reguli
și norme juridice speciale. Când pierderile umane sunt limitate, războiul îmbraca
forma unui conflictualități ori amenințări politico-militare active.
Există câteva posibile clasificări ale războiului. Una dintre ele este:
convențional/neconvențional. În războiul convențional forțele armate implicate sunt
bine identificate într-o luptă relativ deschisă și clară, fără a recurge la arme de
distrugere în masa.
Războiul neconvențional include tot restul tactice raid, gherilele, insurgență și
terorism, sau în mod alternativ la aceasta, se poate include război nuclear, biologic
sau chimic. Toate aceste categorii de obicei se încadrează în două largi: conflicte de
intensitate ridicată și intensitate scăzută.
Primele se manifestă între două superputeri sau două țări mari care se ciocnesc
din motive politice. Conflictele de joasă intensitate implică contra-insurgență, acte
de război de gherilă și utilizarea organismelor specializate în combaterea
revoluționară.
3
 De-a lungul timpului, omenirea a trecut prin două mari războaie, care s-au
întins pe întreg mapamondul și anume Primul Război Mondial (1914-1918) și Al
Doilea Război Mondial (1939-1945), care au produs distrugeri şi pierderi imense de
vieţi. Atunci omenirea şi-a pus problema eradicării acestui mod de confruntare
violentă, dar, de îndată ce contrastele şi tensiunile s-au acumulat, iar dialogul a
devenit imposibil, a recurs din nou la război, ca mijloc de deblocare a situaţiei
strategice, mai exact, politico-strategice internaţionale. De aceea, s-ar putea
desprinde concluzia că, dacă vrem să eradicăm războiul, trebuie să desfiinţăm
frontierele. Dar ofensiva împotriva frontierelor este veche de când lumea. Mereu
sunt desfiinţate unele frontiere şi mereu apar altele. Frontierele nu pot fi însă
desfiinţate. Ele fac parte din natura umană.
O amenințare gravă la adresa securității umane este Războiul din Ucraina,
care s-ar putea transforma rapind în al Treilea Război Mondial.
Actualiatea războiului are rădăcini încă din Evul Mediu, când ambele ţări se
regăseau în aşa-numita Rusie Kieveană. Drumurile celor două naţiuni au fost secole
la rând separate şi s-au dezvoltat două limbi şi două culturi - înrudite şi totuşi
diferite. În vreme ce Rusia a evoluat politic până a ajuns un imperiu, Ucraina nu a
reuşit să pună bazele unui stat propriu. În secolul al XVII-lea, mari zone din actuala
Ucraină deveneau parte a Imperiului Ţarist. După dezintegrarea acestuia, în 1917,
Ucraina a devenit pentru scurt timp independentă, până când Rusia sovietică a
recucerit-o cu arma în mână. 
În decembrie 1991, Ucraina, alături de Rusia şi Belarus, sunt cele trei
republici înfrăţite care pecetluiesc dezintegrarea Uniunii Sovietice. Din dorinţa de a-
şi păstra influenţa, Moscova pune bazele Comunităţii Statelor Independente (CSI),
ca instrument de control. Kremlinul credea să statul vecin va rămâne un aliat de
nădejde şi prin dependenţa sa de gazul rusesc. Realitatea este însă diferită. În vreme
ce Rusia şi Belarus au format o alianţă strânsă, Ucraina a privit tot mai cu jind spre
vest.
În 1997, prin semnarea aşa-numitului "Acord de prietenie dintre Ucraina şi
Federaţia Rusă", Moscova recunoştea graniţele Ucrainei, inclusiv Peninsula
Crimeea, locuită majoritar de etnici ruşi.
În anul 2014, ca urmare a Revoluției ucrainene pro-europene, când trupe
speciale rusești, fără însemne au preluat controlul asupra peninsulei Crimeea din
Ucraina situată pe coasta de nord a Mării Negre, inclusiv clădiri civile, aeroporturi și
baze militare. În aceeași zi, legiuitorul rus a aprobat prezența militarilor ruși în
Crimeea și estul Ucrainei. Totodată oficialii ruși au continuat să susțină că prezența
4
forțelor militare ruse în Crimeea nu încalcă niciun acord existent între Rusia și
Ucraina. Răspunsul ucrainean a fost moderat până acum, fără nicio acțiune militară
din partea guvernului Ucrainei, care a fost instalat la Kiev cu mai puțin de o
săptămână înainte de ocupație.
În 2021, Rusia a pornit o concentrare de forțe militare de mare amploare în
apropierea frontierei de est a Ucrainei, fapt care a stârnit o mare îngrijorare în
Ucraina, în Europa și în întreaga lume.
La 21 februarie 2022, după mai multe săptămâni de tensiuni extreme,
președintele Vladimir Putin a decis să recunoască drept entități independente zonele
necontrolate de guvern din oblastele (regiuni administrative) Donețk și Luhansk din
Ucraina și să trimită trupe ruse în zonele respective. Această decizie a venit ca
urmare a unui vot favorabil din partea Dumei de Stat a Rusiei (camera inferioară a
parlamentului Rusiei) la 15 februarie. La 24 februarie 2022, Rusia a început
invadarea Ucrainei, ofensivă care continua și în prezen, fără a se putea stabili data
sau condițiile în care acest război se va încheia.
Se apreciază că, în viitor, noul război poate fi definit de urmatoarele elemente:
confruntarea discretă, de multe ori „banală", pe baza unei strategii adecvate, aplicate
într-un proces reglatoriu. Va evidenția o stare de pace „încordată, dură și fierbinte";
starea de pace și cea de război nu vor mai aceleași sensuri: pacea va coexista cu
razboiul; ponderea mijloacelor și acțiunilor nonviolente va crește considerabil;
forțele și mijloacele majore se vor angaja mai mult în sfera informațiilor precum și a
decriptării si dejucării (zădărnicirii) intențiilor adversarului; nu se va desfățura între
marile puteri, ci în spatiul zonelor de interes, controlate de acestea; durata
confruntărilor poate crește considerabil, iar continuitatea acțională va fi evidentă;
concepția va fi în sfera gândirii și acțiunii umane, decizia va fi de natură
informațională, iar execuția apartine mijloacelor ultraperfecționate, viabile,
inteligente, colective și de mare randament; în cadrul larg de masa, percepția
războiului este simțită și afectează, dar în plan acțional victimele umane sunt reduse
și nu se vede aproape nimic.
Esenta războiului este marcată, fără îndoială, de revoluția tehnico-militară,
tehnologiile avansate apărute schimbând în profunzime mijloacele, modalitățile și
tehnicile de acțiune militară și modificând substanțial, caracterul și fizionomia
războiului viitor.
Războiul, în esenţa lui, nu s-a schimbat. El rămâne ceea ce a fost mereu: o
continuare, mai exact, o exprimare şi o materializare, prin mijloace violente, a
politicii, o cale directă de deblocare a unei situaţii internaţionale complexe, o
5
modalitate categorică, imediată, violentă şi intempestivă de impunere a voinţei în
dialectica de confruntare dintre entităţi. S-au dat multe definiţii războiului. Toate au
fost confirmate, întrucât exprimă ceea ce este sau poate fi, de fapt, războiul, privit
dintr-o mulţime de unghiuri şi de perspective.

Bibliografie:

https://www.armyacademy.ro/reviste/2_2001/c3.html

General dr. MIRCEA MUREŞAN și General de brigadă (r) dr. GHEORGHE

VĂDUVA, Razboiul viitorului, viitorul războiului