Importanta razboiului din Kosovo pentru Stiinta

Politica
Am ales aceasta tema de cercercetare deoarece, Kosovo, a avut o importanta
destul de mare pentru istorie si pentru formarea unor noi linii politice. Problemele din
Kosovo au generat insa, un razboi intre natiunile prezente pe acel teritoriu, reprezentand
singurul razboi important dupa cel de-al 2-lea Razboi Mondial.
Cartea Vie et mort de la Yougoslavie scrisa de catre Paul Garde, este cea in care
se insista asupra faptului ca popoarele ce au intrat in costituirea Iugoslaviei, incepand din
1918, nu au avut niciodata o istorie comuna. Fostul teritoriu iugoslav era strabatut de
hotarele Imperiului Roman de Apus si de Rasarit, invazia turca din secolul XIV-lea,
multitudinea dialectelor diferentiale ale sarbilor si nu in ultimul rand, o parte din acest
teritoriu era integrat in Imperiul Austriei. Toata aceasta diversitate a popularii originare a
facut-o sa fie victima, inca de la originile sale, a unei contradictii fundamentale 1 Acest
lucru a dus in final la dezmembrarea Iugoslaviei de la sfarsitul secolului XX,
destabilizarea pornind de la Partidele Extremiste si consecintele celui de-al doilea Razboi
Mondial ce a produs o prapastie intre sarbi si croati; sarbi si musulmanii din Bosnia si
Kosovo.
Implementarea Constitutiei din 1946 de catre Tito face ca Iugoslavia sa treaca de
la un stat cu trei natiuni, la unul cu sase, recunoscute ca republici. Doar ca un singur lucru
va duce la nemultumirea popoarelor si anume faptul ca principiul egalitatii dintre natiuni
este incalcat deoarece albanezii din Kosovo si maghiarii din Vojvodina erau considerati
simple nationalitati si formau regiuni autonome incluse in Serbia.
Drumul catre razboiul din Kosovo a fost unul cu radacini adanci. Acest teritoriu a
reprezentat un loc crucial pentru evolutia istorica atat a albanezilor cat si a sarbilor. Sarbii
considerau Kosovo ca fiind locul lor sfant urmand ca in 1999, Dobrica Cosic, un scriitor
sarb, sustine ca acesta este sursa marii poezii epice si este pretiosul recipient al
1

Jean Francois Soulet; Istoria Europei de Est de la al doilea razboi mondial pana in prezent, POLIROM,
2008, pagina 167.

identitatii spirituale a sarbilor. Nu este doar o bucata de pamant, reprezinta insasi

identitatea sarba. 2
Pana in anul 1978, albanezii din Kosovo reprezentau aproape doua treimi dintre
membrii partidului comunist. In acelas timp sarbii si muntenegrenii isi pierdeau
privilegiile, ceea ce i-a facut pe multi dintre acestia sa emigreze. Dar reactia dura vine
din partea sarbilor, in urma aranjamentelor federaliste ale lui Tito si controlate de catre
un aparatcik3 , Slobodan Milosevic, care preia puterea politica din Serbia in 1987, si care
ii prezinta pe albanezi drept dusmani colectivi ai Serbiei. Dupa nenumarate omucideri,
masacre si represiuni asupra albanezilor, scopul lui Milosevic de a detine puterea nu este
indeplinit. Probabil ca acesta a folosit ca drept arma teroarea, pentru a produce o emigrare
in masa a albanezilor, numai ca, acestia isi formeaza diferite grupari care reusesc sa
inlature grupurile marxist-leniniste , pentru ca mai apoi, sa apara Liga Democrata din
Kosovo (LDK) in frunte cu Ibrahim Rugova. Tot timpul LDK a incercat o strategie de
rezistenta pasiva. Justificarea lui Rugova fiind urmatoarea : Sarbii asteapta doar un
pretext pentru a ataca populatia albaneza si a o sterge de pe fata pamantului. Credem ca
este mai bine sa nu facem nimic si sa ramanem in viata , decat sa fim masacrati. 4 In
1991, Ibrahim Rugova este ales presedinte. Se infiinteza institutii in urma unui
referendum, crearea unei noi republici cu un nou parlament, precum si alte sisteme.
Aceste masuri, impreuna cu speranta albanezilor ca, odata ce comunitatea internationala a
intervenit in conflictele din Croatia si Bosnia, s-ar implica si in favoarea Kosovo, insa isi
pierd orice speranta cand constata ca , in Acordurile de la Dayton, problema lor nu este
nici macar mentionata. Miscarea Populara din Kosovo (Levizja Popullore e Kosoves,
LPK) , creata in 1993, care devine apoi UCK (Armata de Eliberare din Kosovo) , capata
notorietate incepand cu 19965 prin atacuri impotriva fortelor sarbesti si in special cele ale
politiei. La vremea aceea, Natiunile Unite au dat publicitatii cifre conform carora UCK a
fost autoarea a 31 de atacuri in acel an, 55 in 1997 si 66 la inceputul anului 1998.

Tom Gallagher: Balcanii in noul mileniu , HUMANITAS, 2006, pagina 46.

Membru marcant al partidului comunist. Tom Gallagher: Balcanii in noul mileniu , HUMANITAS,
2006, pagina 51.
4
Tom Gallagher: Balcanii in noul mileniu , HUMANITAS, 2006, pagina 55.
5
Jean Francois Soulet; Istoria Europei de Est de la al doilea razboi mondial pana in prezent, POLIROM,
2008, pagina 177.
3

Teama ca s-ar putea produce o explozie in Kosovo care va declansa un flux de

refugiati care se vor indrepta catre Europa occidentala i-a facut pe inaltii guvernanti sa se
concentreze asupra acestei probleme. La 16 februarie 1998, Klaus Kinkel, ministru
german de externe, si-a exprimat ingrijorarea cu privire la faptul ca intre 500 si 2000 de
albanezi cosovari soseau in Germania in fiecare luna6.
La 5 martie 1998, s-a comis un masacru la Danji Prekaz in valea Drenica. Au fost
ucisi 51 de oameni printre care si Adem Jasari, membru fondator al UCK impreuna cu 28
de membrii ai numeroasei sale familii. Acesta a reprezentat un eveniment ce a pus
Kosovo in capul listei Occidentului in ceea ce priveste deciziile politice fapt pentru care
concesiile americane in favoarea Serbiei au fost anulate.
In Serbia, Milosevic recurge si el la urna de vot pentru a-si consolida pozitia in
Kosovo. La 31 martie, Consiliul de Securitate impune un termen limita de patru
saptamani de retragere a fortelor speciale ale MUP, pentru a permite accesul
organizatiilor umanitare si admiterea unei misiuni OSCE (Organizatia pentru Securitate si
Cooperare in Europa) in Kosovo. Rezolutia ii numea pe membri UCK drept teroristi si
confirma faptul ca teritoriul Kosovo este parte al Serbiei, dar in acelas timp se ajungea la
concluzia ca aceasta criza reprezenta o amenintare la adresa pacii si securitatii
internationale. Pentru a-si sustine punctual de vedere conform caruia Kosovo reprezenta
o problema interna ce tinea exclusiv de Serbia, la 23 aprilie, Milosevic a organizat un
referendum cu mediere internationala in Kosovo care a avut o rata de participare de 73%.
Un sondaj de opinie publicat in ziarul Nasa borba, arata faptul ca 2% dintre sarbii
intervievati vroiau sa-i vada pe albanezi expulzati, in timp ce 27% credeau ca solutia
optima ar fi fost sa ofere autonomia culturala albanezilor.7
Din mai 1998, Milosevic a inceput negocierile cu Richard Holbrooke, arhitectul
acordului de pace din 1995 privind Bosnia. Obiectivul lui Holbrooke era acela de a a
obtine o reglementare negociata, doar ca, lucrurile erau mult mai complicate; nici una din
cele doua parti nu ar fi fost de acord sa imparta o provincie autonoma. In acest context
dificil, Grupul de Contact l-a autorizat pe Christopher Hill (ambasador al SUA in
Macedonia) sa inceapa un proces de negocieri indirecte prin intermediul navetei
diplomatice.
6
7

Doar ca lipsa unei bune structuri de conducere din partea UCK si

Tom Gallagher: Balcanii in noul mileniu , HUMANITAS, 2006, pagina 65.

Tom Gallagher: Balcanii in noul mileniu , HUMANITAS, 2006, pagina 68.

marginalizarea lui Rugova, a facut sa nu se cunnoasca foarte bine care ar fi fost partenerii
negociatori din tabara albaneza. In iunie 1998, americanii au purtat convorbiri directe cu
cei care sustineau ca au o anumita autoriate asuptra luptatorilor din UCK. Potrivit Human
Rights Watch , civilii sarbi din zonele aflate sub control UCK erau hartuiti si terorizati sa
plece prin metode precum atacurile, rapirile si asasinatele sporadice. 8 Este foarte posibil
ca Serbia sa fi permis UCK sa se extinda asupra unei parti extinse din Kosovo pentru a
lua pe nepregatite in momentul in care s-ar fi declansat o contraofensiva. In perioada
iulie-august are loc o operatiune brutala in care circa 20.000 de familii kosovare au fost
alungate din casele lor, Kosovo devenind una dintre cele mai importante crize de refugiati
de pana atunci. Brutalitatea sarbilor nu ar trebui sa scuze UCK pentru impactul pe care l-a
avut tactica militara nesabuita asupra civililor. Unul dintre cele mai mari esecuri s-a
produs in orasul Rahovec atunci cand UCK a incercat sa preia controlul. Asa dar, Hashim
Thaci, recunoaste faptul ca a luat in calcul totul in special suferinta civililor, afirmand ca
A fost un sacrificiu care trebuia facut pentru a fi siguri de interventia NATO 9 . In acelas
timp, Milosevic era incurajat de aparenta lipsa de organizare a Occidentului, numai ca,
premierul Tony Blair considera ca este nevoie de o interventie umanitara externa in cazul
in care guvernul isi trateaza prost cetatenii. Acesta declara in Camera Comunelor ca
Marea Britanie nu va permite o intensificare a conflictului din Kosovo si cere
Ministerului Apararii sa gaseasca o optiune pentru o interventie unilaterala. In iulie,
directorul pe probleme politice al Ministerului de Externe, Emyr Jones Parry, se
intalneste cu Milosevic si constata ca acesta ignora toate lucrurile ce se petrec in Kosovo ,
aducandu-i la cunostinta faptul ca daca va continua asa, guvernul britanic va recurge la o
actiune militara impotriva sa.
La data de 16 iulie 1998, Milosevic participa la o intalnire cu presedintele Boris
Eltin ce ii cauzeaza mult mai multa frustrare decat Washingtonul. Acesta este de acord cu
toate cererile Grupului de Contact cu exceptia uneia. I se cereau urmatoarele: actiunile
din Kosovo trebuiau incetate precum si retragerea fortelor de securitate, monitorizarea
internationala si permiterea accesului nerestrictionat al observatorilor, permiterea
intoarcerii refugiatilor, gasirea unei cai de progres in dialogul cu conducerea albanezilor
kosovari. Cu toate acestea, Milosevic incalca cuvantul liderului rus, iar la doua zile dupa
8
9

Idem, pagina 69.

Tom Gallagher: Balcanii in noul mileniu , HUMANITAS, 2006, pagina 69.

intrevederea acestora, tancurile armatei iugoslave sunt folosite impotriva satenilor din
Kosovo. In decursul verii si inceputul toamnei anului 1998, atat Departamentul de Stat al
SUA cat si Ministerul Britanic de Externe, incearca o ofensiva deiplomatica pentru a
obtine un acord cu NATO cu privire la folosirea fortei. Secretarul general al NATO,
Javier Solana, declara in cadrul unei intruniri ca sarbii isi bat jos de Alianta, fapt pentru
care pledeaza pentru declansarea unor atacuri aeriene impotriva obiectivelor militare
sarbe. La 10 octombrie , Consiliul Nord-Atlantic, cel mai inalt organism politic al
NATO , isi da acordul pentru loviturile aeriene daca Serbia continua sa refuze sa se
supuna cererilor NATO.
Pe 26 septembrie, are loc un masacru in regiunea Gornje Obrinje, unde,
aproximativ 35 de albanezi kosovari, printre care femei, copii si batrani au fost ucisi. La
vremea aceea, masacrul fusese puternic mediatizat fiind pe primele pagini ale ziarului
New York Times, ceea ce a determinat trimiterea la Belgrad a lui Richard Holbrook si
inceputul internationalizarii conflictului.
Intre 5 si 13 octombrie, Holbrooke ramane blocat in negocieri cu Milosevic ,
afirmand despre liderul sarb ca fiind drept un ticalos serviabil care poate fi convins sa
incheie un acord privind Kosovo10. Milosevic nu mai are nici un dubiu asupra atacurilor
aeriene ale NATO in cazul in care nu va respecta termenii impusi de catre Grupul de
Contact si in cele din urma accepta prezenta unei echipe formate din 2000 de observatori
civili care urmau sa fie plasati sub conducerea OSCE. Alte puncte ale acordului erau:
verificarea din aer de catre avioanele nemilitare daca cerintele erau respectate, mediatorul
American Chrisopher Hill va continua sa gaseasca o reglementarea politica acceptabila
de ambele parti , provincial Kosovo ramane componenta a Serbiei. Din nefericire, KVM
nu era menit sa marcheze un nou inceput, OSCE reusind sa trimita doar 1300 din cei
2000 de observatori prevazuti initial. Misiunea sefului KVM era curand afectata de o
cearta cu adjunctul sau. Pe desupra, acordul nu fusese incheiat cu UCK, ci cu Belgradul.
Ambele parti nu au dorit sa se aseze la masa negocierilor si sa discute proiectul intocmit
de catre Hill la jumatatea lui septembrie. Kosovo urma sa functioneze timp de trei ani ca
parte a Iugoslaviei, cu propria sa adunare legislativa, sistem juridic, guvern si forta locala

10

Tom Gallagher: Balcanii in noul mileniu , HUMANITAS, 2006, pagina 72.

de politie, doar ca planul mentiona ca orice schimbare de stat nu se putea oficia fara un
acord mutual, acest fapt neputand solutiona disputa politica dintre sarbi si albanezi.
In acest moment , exista un consens potrivit caruia trebuia expusa amenintarea
fortei pentru a-l face pe Milosevic sa-si tempereze semnificativ temperamentul. Chiar
daca Serbia putea fi convinsa sa renunte la teritoriul Kosovo, tot ar fi ramas doua
probleme majore. In primul rand, sudul Balcanilor ar fi fost destabilizat si ar fi putut
creste asteptarile unei creari a Albaniei Mari prin alaturarea coetnicilor din Kosovo si
Albania. La randul ei, Albania era complet absorbita de refacerea unui stat functional si
incerca sa gaseasca un consens.

In al doilea rand, acordarea independentei pentru

Kosovo putea stabili un precedent pentru Bosnia-Herzegovina, incurajandu-i pe croati si

pe sarbi sa faca parte din aceeasi comunitate pe care nu si-o doreau. De asemenea ,
divizarea teritoriului a fost si ea exclusa deoarece atat sarbii, cat si albanezii se
considerau indreptatiti in a primi cat mai mult din teritoriul provinciei Kosovo. Grupul de
Contact ar fi putut da dovada de mai multa abilitate in incercarea de a gasi o cale de
mijloc. Milosevic ar fi putut oferii concesii care sa imbunatateasca viata albanezilor, si lear fi putut explica faptul ca autonomia cu garantii internationale presupune mia putin
greutati si insecuritate decat o independenta pe un teritoriu cu un amplasament incomod
si foarte populat, si care nu avea mijloacele necesare sa se intretina singur. 11 Fara
indoiala , existau si obstacole, Albright si Holbrooke stiau ca trupele esentiale NATO erau
in puterea de a respecta acordul de incetare a focului doar ca Congresul nu vroia sa
autorizeze desfasurarea lor.12
Natura UCK a ridicat intotdeauna probleme pentru negociatorii internationali. Se
stia ca acestia erau grupari armate ceea ce le facea greu de introdus in procesul
diplomatic. In iulie 1998 , SUA si-a schimbat atitudinea pentru a putea avea un dialog cu
unii dintre reprezentantii lor cu scopul de a exercita o influenta moderata asupra acestora.
Astfel, purtatorul de cuvant al Departamentului de Stat al SUA, James Rubin, a incercat
sa explice faptul ca daca o organizatie cu cativa membri au produs acte de terorism , acest
lucru nu inseamna ca se pot numi organizatie terorista. Cu siguranta, Holbrooke nu a
facut nici un fel de efort pentru a produce in randul populatiei o gandire realista si
moderata. Daca de la inceput acesta ar fi atras atentia pericolului cu care se confruntau
11
12

Tom Gallagher: Balcanii in noul mileniu , HUMANITAS, 2006, pagina 74

Idem.

defapt prin adoptarea unor optiuni militare, probabil ca s-ar fi consolidat pozitia LDK, si
le-ar fi oferit americanilor cai mai bune de a comunica cu UCK.
Pozitia lui Milosevic s-a radicalizat pe masura de conflictul din Kosovo s-a
intensificat. Albright, aflata in postura de architect al politicii externe in cea de-a doua
administratie Clinton, nu il mai considera pe Milosevic indispensabil pentru punerea in
aplicare a planurilor de pace. In 1999 Italia era singura putere occidentala care inca mai
avea ambasada la Belgrad, semn ca Dini punea prt pe comunicarea cu Milosevic. Cand
NATO il infrunta pe Milosevic in primavara lui 1999, Dini punea la cale o anumita
strategie deoarece avea cele mai stranse legaturi economice cu Serbia. Pe de alta parte, in
ciuda relatiilor extrem de proaste cu Eltin , Milosevic se astepta la un ajutor material din
partea rusiei daca s-ar fi materializat o eventuala confruntare cu NATO. Potrivit unor
surse, la inceputul lui 1999, elemente influente din scena politica ar fi spus ca acest lucru
ar fi fost posibil, in ciuda refuzului Rusiei de a se folosi de dreptul de veto in Consiliul de
Securitate al ONU in 1998, cand membrii occidentali au propus masuri mai dure pentru a
reduce criza din Kosovo.13
La inceputul iernii lui 1998, Milosevic luase deja hotararea sa expulzeze din
Kosovo cea mai mare parte a populatiei. Din luna noiembrie, atacurile civililor sarbi si a
fortelor de sevcuritate s-au intensificat. Timp de cateva luni, desfasurarea observatorilor
KVM a produs un sentiment de securitate fapt pentru care, etnicii albanezi stramutati au
inceput sa se intoarca la casele lor. Astfel, perspectiva unei ierni cu multe victime in
Kosovo a fost redusa semnificativ, acest lucru fiind privit ca un important succes al
KVM.
La jumatatea lui decembrie se produce o noua intensificarea a luptelor. Prapastia
care separa cele doua tabere s-a dovedit a fi imposibil de tinut in frau pentru ca acordul
de incetare a focului sa reziste pana in 1999. Masacrul din satul Racak de la 15 ianuarie
1999, a reprezentat simbolul colapsului acordului din octombrie. La acea data, 40 de
albanezi au fost ucisi de catre fortele de securitate ale Serbiei. Din aceasta cauza,
organizatiile internationale ale drepturilor omului au pretins ca aceste crime au fost parte
a unei metode planificate ce a vizat in special civilii, in timp ce autoritatile Serbiei au

13

Tom Gallagher: Balcanii in noul mileniu , HUMANITAS, 2006, pagina 77

sustinut ca crimele s-au datorat teroristilor UCK.14 Mai mult, Milosevic a incercat sa-l
expulzeze pe Walker si a refuzat sa-i permite judecatoarei Louise Arbour sa intre in RFI
pentru a cerceta ceea ce presedintele sarb sustinea ca este un eveniment propagandistic
fabricat de UCK.15 Initiativa trece acum la Holbrooke care doreste sa ajunga la un acrod
cu Milosevic, in timpe ce Albright , impreuna cu purtatorul ei de cuvant, James Rubin,
considera ca toate crizele din Iugoslavia sunt datorate lui Milosevic El nu este doar o
parte a problemei; problema este insusi Milosevic. 16
In august 1998, ambasadorul American al NATO , Alexander Vershbow,
transmisese deja Departamentului de Stat ca provincia Kosovo ar trebui sa devina un
protectorat international , in cazul in care folosirea fortei se va dovedi necesara. La 29
ianuarie, Tony Blair a declarat ca este dispus sa ia in considerare toate formele de actiune
militara , inculsiv desfasurarea unor forte terestre, pentru a putea pune in practica o
negociere. UE incepe sa faca primii pasi in vederea crearii propriei forte militare.
Initiativa a pornin de la Tony Blair probabil influentat de esecul ONU de a-si exercita
influenta asupra crizei din Bosnia. NATO considera ca doar punerea in practica a unor
forte massive vor putea schimba in mod real situatia, astfel ca , secretarul general, Javier
Solana , sustinea o abordare dura fata de Milosevic. La 28 ianuarie, Consiliul NordAtlantic a anuntat ca l-a autorizat pe Solana sa declanseze atacuri aeriene impotriva unor
tinte aflate pe teritoriul RFI in cazul in care autoritatile de la Belgrad continuau
activitatile ce anuntau o catastrofa umanitara. Dupa o reuniune cu Consiliul NordAtlantic, secretarul general ONU, Kofi Annan, invita tarile member ale NATO sa
porneasca de la lectiile oferite de Bosnia si imbunatateasca diplomatia si forta pentru
pacea din Balcani si intreaga lume.
Odata ce scandalul Lewinsky s-a calmat, Statele Unite au anuntat la 27 ianuarie ca
s-a ajuns la un acord cu Washington-ul in vederea solutionarii crizei din Kosovo prin
combinarea diplomatiei cu o amenintare credibila de folosire a fortei, ceea ce va fi pusa
in practica de catre Grupul de Contact. Punctul central al acestei strategii era conferinta
de pace de la Rambouillet din 6 februarie 1999.

Au avut loc negocieri separate,

desfasurate cu usile inchise in care mediatorii trebuiau sa mearga de la o tabara la alta, iar
14

Mark Biondich, The Balkans, War and Political Violence since 1878 ,OXFORD University press, 2011,
pagina 239.
15
Tom Gallagher: Balcanii in noul mileniu , HUMANITAS, 2006, pagina 80.
16
Idem.

la 14 februarie a avut loc o intalnire in care delegatii celor doua parti au participat intr-o
singura incapere. La data de 28 ianuarie, Solana stabilise care erau obiectivele
organizatorilor conferintei. Acestea urmau sa fie o reglementare care sa ofere statut
pentru Kosovo, sa pastreze integritatea teritoriala a Republicii Federale Iugoslavia si sa
protejeze drepturile tuturor grupurilor entice. Obiectivele au fost aduse la cunostiinta
delegatiei de la Belgrad ,dar si a albanezilor kosovari , membri ai LDK si UCK.
Dispozitia deloc cooperanta a sarbilor a devenit evidenta atunci cand au incercat sa-i
impiedice pe participanti sa paraseasca teritoriul federal, amanand in acest mod inceperea
conferintei. Astfel, mediatorii le-au impus zece principii nonnegociabile: o oprire
imediata a violentelor, reglementarea pasnica a conflictului prin intermediul dialogului,
acordul va fi unul interimar pentru o perioada de trei ani, nu poate avea loc o modificare
unilaterala a acestui statut interimar, integritatea teritoriala a Iugoslaviei si a vecinilor sai
trebuie respectata, drepturile membrilor tuturor comunitatilor nationale trebuie respectate,
alegeri libere si corecte in Kosovo supervizate de OSCE, nici o parte nu trebuie sa cheme
in fata justitiei reprezentanti ai celeilalte tabere pentru crime legate de conflictul din
Kosovo, amnistie si eliberarea detinutilor politici, implicarea internationala si deplina
cooperare a partilor in privinta implementarii acordului.

17

Delegatia sarba nu a fost

reprezentata la nivel inalt ceea ce a facut-o ca de cele mai multe ori sa nu se angajeze in
negocierile serioase. Componenta sa nu reprezenta faptul ca aceasta era acolo pentru a
negocia lucruri serioase, lipsa lui Milosevic demonstrand acest lucru. Cand presedintele
Milan Milutinovic soseste impreuna cu negociatori profesionisti si experti in probleme
contitutionale, lucrurile incep sa ia o intorsatura serioasa. Pana in acel moment, ambele
tabere erau familiarizate cu planul de pace al Grupului de Contact. UCK trebuia sa fie
demilitarizata timp de patru luni,fortele existente de politie urmau sa fie retrase pe
parcursul a doi ani, iar o forta condusa de NATO cu autorizatia ONU , formata din 30.000
de militari, trebuia sa asigure securitatea in Kosovo. Acest plan prevedea reinstaurearea
provinciei Kosovo doar ca un lucru tot ramanea deschis, si anume chestiunea viitorului
stat provincial care urma sa fie adus in discutie dupa trei ani, timp in care provincia ar fi
fost guvernata de OSCE. Albanezii au cerut un referendum privind viitorul Kosovo, ceea
ce ar fi avut un caracter de constrangere, insa este respins de catre sarbi. In cele din urma
17

Tom Gallagher: Balcanii in noul mileniu , HUMANITAS, 2006, pagina 82.

Grupul de Contact declara ca se va organiza o conferinta internationala urmata de un

referendum , dar care nu va decide statutul final al teritoriului.
La acea vreme, existau foarte multi albanezi aflati in inchisorile sarbe, acest lucru
fiind un subiect ignorat de negociatorii internationali. Astfel, Federatia Internationala de
la Helsinki a exprimat acestora faptul ca in Acordul Interimar privind Kosovo doar doua
pagini erau dedicate drepturilor omului si libertatilor fundamentale. Din cauza
caracterului fragmentat al delegatiei albaneze desfasurarea negocierilor a fost incetinita.
LDK reprezenta doar o treime din membrii sai ceea ce l-a facut pe Hashim Thaci, cel mai
important membru al delegatiei, sa se impotriveasca sa semneze cele zece principii.
Editorul principal al cotidianului albanez, Veton Surroi, vine in ajutor cu o solutie, isi da
seama ca este important ca delegatia albaneza sa nu fie perceputa ca refuzand sa semneze
acordul si propune ca aceasta sa decida dupa o perioada de consultari de doua saptamani
cu locuitorii provinciei. In cele din urma , delegatia albanezilor kosovari semneaza
acordul la 18 martie. In data de 15 martie, sarbii venisera cu contrapuneri care vizau
faptul ca nu erau dispusi sa acorde provinciei Kosovo autonomia de care se bucurase din
1974 pana in 1989. Milosevic refuza sa tina cont de amenintarile cu declansarera unor
atacuri aeriene care veneau din directia NATO relevand lipsa lui de interes fata de
negocierile si compromisuri reale.
Criticii procesului de la Rambouillet si ulterioara camapanie aeriana NATO
impotriva Serbiei au pus accentul pe Anexa B din cadrul capitolului privind
implementarea acordului pentru a oferi o justificare cu privire la comportamentul lui
Milosevic in timpul negocierilor. Anexa permitea NATO sa foloseasa aeroporturile,
drumurile sau porturile din restul Iugoslaviei si beneficia de imunitate. Criticii abordarii
occidentale au descries aceste prevederi ca fiind o forma de colonizare sau de provocare
menita sa se asigure ca Milosevic va spune nu la Rambouillet si astfel sa permita
declnsarea loviturilor aeriene ale NATO.18
Negocierile de pace au fost suspendate la 18 martie, iar Milosevic nu a luat in
considerare avertismentele legate de declansarea unor atacuri aeriene si si-a consolidat
efectivele militare in Kosovo. Potrivit OSCE, ai carei observatori se aflau inca in
provincie, intre 6 si 23 februarie s-a produs o semnificativa acumulare de forte ale VJ pe
18

Tom Gallagher: Balcanii in noul mileniu , HUMANITAS, 2006, pagina 85.

intreg teritoriu Kosovo care a mers pana la inarmarea civililor, saparea de santuri pentru
tancuri si pregatirea explozibililor de demolare. La 19 martie, observatorii interni au
inceput sa fie retrasi din Kosovo. Acest lucru s-a facut in mare graba deoarece credeau ca
fortele iugoslave ar putea bloca rutele de iesire, iar observatorii ar putea ramane ca
ostatici. Dupa ce negocierile s-au reluat, circa 20.000 de albanezi au fost victimele
epurarii entice. Acestea au avut loc intre 22 si 23 martie intre Holbrooke si Milosevic, dar
nu au dus nicaieri. Milosevic refuza sa accepte planul de pace sau sa renunte la ofensiva
sa militara in Kosovo. Astfel, Holbrooke il anunta pe Solana despre esecul tratativelor,iar
la 23 martie secretarul general al NATO da unda verde declansarii operatiunilor aeriene
asupra tintelor militare aflate pe teritoriul controlat de Milosevic.
La 24 martie 1999, fortele NATO intentioneaza sa constranga autoritatile Sarbesti
pentru a opri operatiunile de securitate in Kosovo si pentru a face concesii albanezilor
cosovari. David Rieff era de parere ca odata ce criza din Kosovo a inceput sa fiarba in
1998, fortele NATO au fost pe deplin pregatite sa lupte in razboiul bosniac impotriva
sarbilor19 Fortele sarbesti raspund printr-un asalt asupra UCK, unde brutalizeaza largi
segmente ale societatii civile si distrug monumente culturale si religioase. Modelul de
atac observat in Bosnia a fost repetat si in Kosovo in 1999. Aici, sarcina fiind facilitata de
faptul ca sarbii si albanezii au trait in cea mai mare pare in comunitati separate. In cadrul
unui studiu mai detaliat, Human Rights Watch a estimat faptul ca fortele sarbe au
expulzat cca. 862.979 albanezi din Kosovo. Bilantul final al deceselor in randul civililor
din Kosovo in urma actiunii politice sarbesti asupra UCK ramane inca necunoscut. In
acelas timp, au fost exhumate mai mult 4300 de victime, dintre care majoritata ar putea fi
albanezi kosovari.
La 5 iunie 1999, Republica Federala Iugoslavia si NATO semneaza un acord
conform caruia Iugoslavia isi retrage trupele militare si fortele paramilitare din Kosovo.
Acordul a permins intrarea unei trupe de mentinere a pacii condusa de NATO, cunoscuta
sub numele de Forta Protectiei in Kosovo (KFOR) sub auspiciile Misiunii Organizatiei
Natiunilor Unite in Kosovo. La 19 iunie 1999 este adoptata Rezolutia 1244 a Consiliului
de Securitate ONU, semnata de NATO si Belgrad. Aceasta prevedea dreptul de intoarcere
a refugiatilor si a persoanelor stramutate in statele membre angajate sa respecte
19

Mark Biondich, The Balkans, War and Political Violence since 1878 ,OXFORD University press, 2011,
pagina 240.

suveranitatea si integritatea teritoriala a Republicii Federale Iugoslavia. ONU cere de

asemenea un proces politic care sa prevada auto-guvernarea substantiala pentru Kosovo,
doar ca acest lucru nu reprezinta o solutionare pentru criza, astfel ca, la negocierile de la
Rambouillet si Paris, comunitatea internatioanala a propus un termen de trei ani de
solutionare politica pentru viitorul statul al provinciei Kosovo.
Miscarile din Kosovo au avut un impact imediat asupra Macedoniei. Desi relatiile
dintre Macedonia si Albania contemporane nu au fost de violenta politica, Kosovo a
modificat fundamental dinamica politica din Macedonia. Este imposibil sa luam in
condiserare faptul ca cele sapte luni de conflict din anul 2001 intre autoritatile
macedonene si albanezi cunoscuti sub acronimul de UCK, nu facea referire la conflictul
Kosovo. Conflictul din 2001 a lasat in urma 80 de victime iar 120.000 de persoane au fost
stramutate din casele lor. Referindu-ne la standardele razboaielor Iugoslave, aceste cifre
par purtin inselatoare deoarece intr-o tara relativ mica, Macedonia cu doar doua milioane
de cetateni, aceasta violenta este un fapt zguduitor. Cand Republica Macedonia s-a
separat de Federatia Iugoslava in septembrie 1991, fara protectia acesteia, poporul
macedonean a considerat ca securitatea republicii a fost slabita considerabil. Incetul cu
incetul, a urmat teama macedonenilor deoarece elitele politice albaneze au continuat sa
ceara statutul de natiune al Macedoniei. Frica acestora ca ar putea ajunge la starea de
dezintegrare, ameninta identitatea lor nationala. Toate aceste lucruri au fost tinute sub
control datorita istoriei albanezilor precum inlaturarea lui Milosevic, doar ca in 2001
violentele izbucnesc. Conflictul a durat putin si nu a semanat cu abuzurile vazute in
Croatia, Bosnia sau Kosovo. Sub comanda lui Johan Tarculovski , 60-70 de polititsti
inarmati au format o companie privata de securitate, 14 barbati albanezi au fost ucisi iar
10 au fost retinuti si abuzati, acest lucru fiind mai mult un advertisment pentru
consecintele sprijinirii UCK. In cele din urma, guvernanti ai Macedoniei semneaza un
acord de pace in care garanta minoritatilor albaneze o a doua limba oficiala in districtele
administrative, ocupatia acestora fiind de 20% din populatie.
Pe de alta parte, daca vorbim de conflictul Kosovo si despre concluziile pe care le
tragem in urma razboiului, putem spune ca acest caz a produs o dezbatere aprinsa despre
etica interventiei, condusa de Stanga internationala. Gurile rele spun ca acesta a fost un
exercitiu perfid al puterii americane. Dupa cum a remarcat Christopher Caldwell,

interventia NATO din Kosovo s-a dovedit a fi nepopulara in SUA. 20 Pentru acestia,
Kosovo le-a amintit de lectiile pe care le-au invatat de la Somalia, si anume ca nu se fac
interventii umanitare daca nu sunt in interesult national. Liderii europeni au dovedit
vitalitatea necesara care ar fi putut permite ONU sa reglementeze regulile pentru
interventiile umanitare. Conflictul din Kosovo a fost un razboi al nervilor ce a fost
castigat nu prin forta militara excesiva, ci prin noroc. Atat Milosevic, cat si NATO au
intrat in razboi bazandu-se pe false presupuneri care au fost emise pe baza unor informatii
secrete incomplete. Milosevic a cedat primul, doar ca NATO a demonstrat rapid cat de
importanta era aceasta provincie pentru interesele lor generale. Implicarea acestora in
Kosovo nu a avut absolut nimic de-a face cu impulsurile umanitare, avand legatura doar
cu apararea intereselor geopolitice ale Occidentului in regiune.
Henry Kissinger spunea astfel Cu fiecare etapa a tragediei din Kosovo, alte
combinatii de diplomatie si de forta erau disponibile, cu toate ca nu este foarte clar daca
au fost vreodata luate serios in considerare. O strategie care nu isi demonstreaza
convingerile morale decat de la o altitudine mai mare de 15.000 de picioare- si care, prin
aceasta, devasteaza Serbia, iar in Kosovo nu se mami poate trai- a produs chiar de pea
cum mai multi refugiati si victime decat ar fi produs orice alta combinatie posibila de
forta si diplomatie.21 Inadecvarea evidenta a mijloacelor utilizate fata de scopurile
umanitare erau indeajuns pentru a ridica anumite semne de intrebare.
Conflictul Kosovo are carcteristicile unui conflict asimetric deoarece a opus in
primul rand, minoritatea albaneza majoritatii sarbe, a opus lumea musulmana lumii
crestine ortodoxe, a intervenit militar intr-o coalitie de state ,compusa in marea sa
majoritate din tari europene, SUA a sprijinit de aceasta data organizatia terorista UCK,
impotriva guvernului sarb, iar organizatia terorista UCK a devenit forta politica
conducatoare

intr-o

tara,

cu

sprijinul

comunitatii

internationale.

Proclamarea

independentei provinciei sarbe Kosovo, urmata de recunoasterea acesteia de catre marile

capitale europene, serveste puternic intereselor americane in Europa. Asadar, in acest caz,
SUA a exploatat din plin unul din efectele directe ale sfarsitului Razboiului Rece si al
prabusirii imperiului sovietic, manifestarea intolerantei rasiale si a fragmentarii entice sau
national-religioase, intrucat internationalismul socialist nu a mai functionat.
20
21

Tom Gallagher: Balcanii in noul mileniu , HUMANITAS, 2006, pagina 117.

Gilbert Achcar, Noul razboi rece. Lumea dupa Kosovo, CORINT, 2002, pagina 90.

Pe de alta parte, razboiul din Kosovo a generat formarea unei noi ordini
mondiale a politicii de reorganizare a spatiului geopolitic European dupa sfarsitul
Razboiului Rece.

Bibliografie
-BIONDICH Mark , The Balkans , Revolution, War, and Political Violence since 1878,
Oxford University Press, United States, 2011.
-CARAGEA Cornel, Europa intre integrare si fragmentare. Precedentul Kosovo si
viitoarea arhitectura politica, Top Form, Bucuresti, 2009.
-GALLAGHER Tom, Balcanii in Noul Mileniu in umbra razboiului si a pacii ,
Humanitas, Bucuresti, 2006.
-GILBERT Achcar, Noul Razboi Rece. Lumea dupa Kosovo, Corint , Bucuresti , 2002.
-SAVA Nicu Ionel, Zece ani de tranzitie in Europa de Est, Editura Fundatiei Culturale
Romane, Bucuresti, 2000.
-SOULET Jean-Francois, Istoria Europei de Est, de la al doilea razboi mondial pana in
prezent, POLIROM, Iasi, 2008.

Documentar: Vaclav Dvorak, Kosovo, o regiune furata (documentar interzis).

www.youtube.com