Misterul Educatiei al Repeblicii

Moldova
Universitatea de Stat din Moldova
FACULTATEA RELATII INTERNATIONALE,

STIINTE POLITICE SI ADMINISTRATIVE

REFERAT
,,ECHILIBRUL PUTERII IN RI”

Efectuat de:

Popescu Victoria

GR.303, RI

Controlat de :

CONACU VASILE

1
 LECTOR

CHISINAU 2010

PLANUL REFERATULUI:
1. INRODUCERE;

2. DEFINREA CONCEPTULUI ,, ECHILIBRUL DE PUTERE “;

3. METODELE PRACTICE DE MENTINERE A ECHILIBRULUI;

4. REGULILE ESENTIALE DE FUNCTIONARE A SISTEMULUI DE FUNCTIONARE A

SISTEMULUI CLASIC DE ECHILIBRU AL PUTERII;
5. CONCLUZIE.

2
Inroducere:

Echilibru al puterii (balanță a puterii) a constituit un principiu cãlăuzitor

al diplomației și politicii atit europene cit si a intregului areal politic. În plus, acest
concept a fost folosit de mulți teoreticieni și comentatori pentru a explica importante
aspecte ale comportamentelor statelor ce compun sistemul internațional.

Există un relativ consens în rândul cercetătorilor asupra faptului că obiectivul

fundamental al creării unui sistem de tip balanță/echilibru a puterii este acela de a
proteja statele participante în fața potențialelor agresiuni. Principiul ar fi că nici unei
entități din cadrul sistemului să nu i se permită obținerea predominanței asupra
celorlalte. Așadar, teoria clasică a echilibrului puterii implică o distribuție specifică a
puterii între entitățile ce compun sistemul internațional, astfel încât nici un stat și nici o
alianță existentă să nu poată obține în mod covârșitor sau predominant puterea. Ideea
non-predominanței constituie miezul analitic fundamental al oricărei teorii clasice a
echilibrului puterii.

Echilibrul puterii este un aspect cu un spectru larg pe arena internationala, de aceea in

acest referat vom incerca sa atingem anumite probleme dar si aspecte ale acesuia.
Astfel vom incerca sa dam cit mai multe definitii, fiecare autor avind o abordare diferita,

Dupa cum cunoastem in decursul istoriei, s-au conturat o serie de metode practice de
mentinere a echilibrului si asigurare, pe aceasta cale, vom incerca sa dam o descriere
si o analiza cit mai ampla a acestor metode.

Un alt obiectiv al acestui referat este de a identifica existenta tipurilor de sisteme

internationale ipotetice bazate pe echilibrul puterii, deasemenea vom incarca sa
determinam , sa analizam , si sa oferim majoritate regulilor esentiale de functionare a
sistemului clasic de echilibru al puterii.
Aceasta tema ,, Echilibrul puterii in RI ” este esentiala de studiat fiindca unii autori
apreciaza ca "în conditiile în care puterea si forta continua sa joace un rol central în
politica mondiala, echilibrul de putere este preferabil hegemoniei asfel el permite, în
orice caz, o libertate mai mare de miscare, de afirmare a tarilor mici".

3
Echilibrul Puterii este o modalitate de mentinere a stabilitatii intr-un sistem compus din
mai multe unitati autonome. (Daca era vorba de un sistem compus din unitati
subordonate una fata de alta, aceasta misiune trebuia sa cada in sarcina autoritatii
centrale, care regleaza sistemul). Desigur, ramane problema "autoritatii" care asigura
repartizarea echilibrata a puterii in cadrul sistemului compus din unitati/entitati
autonome. De regula, aceasta autoritate a fost fie o mare putere, fie un grup de mari
puteri care, la momentul respectiv, asigurau conducerea sistemului ori prin deciziile pe
care le impuneau altora, ori prin propria lor actiune.
Premisele asigurarii stabilitatii pe aceasta cale sunt, in esenta, doua:
* ca toate unitatile/entitatile sunt necesare sistemului; si
* ca, daca nu se intervine, una din unitati/entitati va cauta sa le "inghita" pe celelalte
(politica este lupta pentru putere, atat pe plan intern, cat si extern)
"Since the goal is stability and the preservation of all the elements of the
system, the equilibrium must aim at preventing any element from gaining
ascendancy over the others" (Morgenthau, 189)
(Pe plan intern, echilibrul este mentinut prin intermediul separatiei puterilor, in
virtutea caruia, pe de o parte, nici una dintre puteri nu o detine in totalitate, ceea ce
presupune cu necesitate colaborarea lor in exercitarea actului de conducere, iar, pe de
alta, ca se pot controla reciproc).
In ce priveste tipurile de actiune, in linii generale acestea sunt doua:
* opozitia directa, in care doua puteri se confrunta reciproc (de retinut ca nu avem
de-a face cu o confruntare exclusiva, ci ca, in realitate, este vorba de o impletire intre
confruntare/conflict si colaborare; pana si in razboi, partile colaboreaza, chiar daca si
numai tacit);
* competitia, care presupune existenta unui obiect al acesteia, de regula o terta parte
(statele A si B sunt in competitie unul cu altul pentru statul C)1

Martin Wight distinge nouă sensuri diferite pentru acest concept:

1
http://www.scribd.com/doc/4101897/Teoria-relatiilor-internationale, 5.12.2010.

4
 1. O distribuție egală a puterii;
2. Principiul conform căruia puterea trebuie să fie distribuită în mod egal;
3. Distribuția existentă a puterii;
4. Principiul creșterii egale a marilor puteri pe seama celor slabe
5. Principiul conform căruia una dintre părți trebuie să aibă o anumită limită a
puterii pentru a evita pericolul ca puterea să fie distribuită inegal;
6. Un rol special în menținerea unei distribuții egale a puterii (atunci când
este folosit împreună cu verbul „a deține”);
7. Un avantaj special în distribuția existentă a puterii (atunci când este folosit
cu verbul „a deține”);
8. Predominanța;

9. O tendință inerentă a politicii internaționale de a produce o distribuție

egală a puterii2

Una dintre cele mai influente teorii ale echilibrului puterii o constituie cea a lui Kenneth
Waltz, prezentată în cartea sa Teoria politicii internaționale. În viziunea waltziană
constrângerile structurale vor determina statele să recurgă la acțiuni de balansare, iar la
nivelul sistemului se vor forma balanțe de putere, nu în sensul că o balanță odată creată
va fi menținută, ci că, odată perturbată, va fi refăcută.. Teoria se bazează pe
presupoziția că statele sunt actori unitari aflați într-un mediu de tip auto-ajutorare (self-
help) și care își doresc să supraviețuiască (la nivel minim), dar pot urmări și alte
scopuri, mergând până la dominația mondială.

Statele vor încerca să valorifice atât resursele interne (sporirea capabilităților militare,
economice sau de altă natură), cât și cele externe (întărirea alianței din care fac parte și
slăbirea celor adverse. Sporirea puterii, potrivit lui Waltz, nu presupune neapărat
maximizarea ei, întrucât puterea nu este un scop în sine, ci un mijloc (cel mai important)
pentru atingerea securității. Conform teoriei balanței puterii, restricția și stabilitatea nu
constituie ținte ale liderilor naționali, ci sunt derivate din urmărirea strictă a propriilor
interese. Mai precis, atâta timp cât statele caută să supraviețuiască și se pot alia cu
oricine ca răspuns la stimulentele externe și sunt dispuse să recurgă la război, dacă
2
Martin Wight. Politica de putere. Ed. ARC 1998.

5
este necesar, atunci nimeni nu va fi capabil să domine și alte forme de restricție și
stabilitate vor apărea.3

In decursul istoriei, s-au conturat o serie de metode practice de mentinere a

echilibrului si asigurare, pe aceasta cale, a stabilitatii in cadrul sistemului:
A. Metoda DIVIDE ET IMPERA, prin intermediul careia se crea un conflict,
manevrandu-se astfel incat ambele parti sa caute sprijin ("cine isi cauta un protector,
gaseste un stapan") de la cel care l-a provocat (istoria este plina de exemple de acest
gen, cele mai recente fiind inregistrate in cazul dezmembrarii imperiilor britanic si
sovietic - similitudinea este remarcabila -, precum si in Iugoslavia);
B. Metoda COMPENSATIILOR, in virtutea careia fie se atribuiau teritorii (care, la
randul lor, insemnau polulatie si/sau resurse), fie bani (compensatiile de razboi, de
pilda); in ce priveste teritoriile, practica inregistreaza fie posesiunea nemijlocita, fie
cea mediata, prin intermediul includerii in sfera proprie de influenta (in timp, pe
masura ce practicile din prima categorie au devenit tot mai dezavuate, accentul a
inceput sa cada tot mai mult pe cele din a doua categorie, cu precizarea ca, si in acest
caz, din cauza aceleiasi dezavuari crescande, s-a inregistrat o deplasare de accent
dinspre zona "vizibilului" spre cea a "invizibilului", in sensul ca asemenea intelegeri
au avut loc tot mai mult in secret - vezi si cazul Protocolului Secret al Pactului
Molotov-Ribbentrop, precum si al Acordului Procentajelor incheiat intre Churchill si
Stalin);
C. Metoda echilibrului prin intermediul ARMAMENTELOR, cu corolarul ei
CURSA INARMARILOR (de retinut ca, o continuare a ei nesupravegheata, pe
fundalul progreselor realizate in domeniul tehnologiei militare, implica producerea
cu suficienta siguranta a catastrofei pe care competitia trebuia tocmai sa o evite; de
aici cooperarea fortata a competitorilor, prin intermediul negocierilor si acordurilor
de control al inarmarilor si dezarmare);
D. Metoda ALIANTELOR, care au fost, in ansamblu, de doua tipuri:
* impotriva dominatiei mondiale (vezi alianta creata impotriva Germaniei,
Japoniei si Italiei);

3
http://www.wattpad.com/86187-PUTEREA-SI-ECHILIBRUL-PUTERII, 4.12.2010

6
* impotriva altei aliante (vezi cazul Antantei si al Puterilor Centrale in
primul Razboi Mondial, precum si cel al Tratatului de la Varsovia impotriva
NATO).
In acest din urma caz, al existentei unei aliante indreptate impotriva altei aliante,
practica politica a inregistrat si existenta unui BALANSOR AL PUTERII, respectiv
al unei puteri care veghea asupra mentinerii echilibrului dintre ele, urmand sa se
alature aceleia dintre aliante care parea sa piarda teren. Istoric, in Europa, acest rol l-a
jucat Marea Britanie, care, pentru a se proteja, a vegheat cca. doua secole ca Europa
sa nu ajunga sa fie dominata de o singura putere, pentru a preveni astfel aparitia unui
pericol direct la adresa securitatii sale fizice. Iata pentru ce Marea Britanie s-a aliat
cu Prusia - si alte puteri - impotriva Frantei lui Napoleon, dar si cu Franta impotriva
Germaniei in cele doua razboaie mondiale; de aici si celebra fraza: "Anglia nu are
dusmani sau prieteni permanenti, ci doar interese permanente !"4
Unul din marii teoreticieni ai ECHILIBRULUI PUTERII a fost Morton Kaplan,
reprezentant de seama al scolii BEHAVIORISTE.
El a identificat existenta a 6 tipuri de sisteme internationale ipotetice bazate pe echilibrul
puterii. In cadrul fiecarui tip, el a identificat 5 seturi de variabile:
1. reguli esentiale;
2. reguli de transformare;
3. variabile de clasificare a actorilor;
4. variabile de capabilitate;
5. variabile informationale.
Iata, spre exemplificare, regulile esentiale de functionare a sistemului clasic de
echilibru al puterii:
1. Actorii isi sporesc capacitatile, dar, mai degraba, negociaza decat lupta;
relatia dintre SUA si URSS in perioada postbelica).
2. Mai degraba lupta, decat sa scape ocazia de a-si spori capacitatile; (vezi decizia
Germaniei de a intra in primul si in cel de-al doilea Razboi Mondial).
3. Mai degraba opresc lupta, decat sa elimine un actor esential (vezi incheierea

4
Теория междун-ых отношений (Научный ред. профессор П.А. Цыганков). Москва.2004.

7
razboiului din Golf, data fiind importanta Irakului pentru echilibrul local de putere).
4. Refuza preponderenta unui actor sau a unei aliante de actori; (vezi cazul Marii
Britanii la inceputul celui de-al doilea Razboi Mondial, cand, pentru aproape un an -
din iunie 1940 pana in iunie 1941 - a tinut piept singura Germaniei).
5. Cauta sa-i constranga pe cei ce cauta sa subscrie la principii supranationale
(expresia efortului de mentinere a unei individualitati distincte in cadrul sistemului;
vezi opozitia actuala a Marii Britanii fata de planurile de transformare a Uniunii
Europene intr-o entitate suprastatala).
6. Permit invinsului reintrarea/revenirea in sistem (vezi cazurile Frantei lui Napoleon
si ale puterilor invinse in primul si cel de-al doilea Razboi Mondial, care decurg din
prima premisa a echilibrului puterii - respectiv ca toate unitatile/ entitatile sunt
indispensabile sistemului).5
Transformarile recente din cadrul sistemului international pun in lumina impletirea
unor
tendinte ce indica spre lumea de maine (de integrare) si tendintele ce indica recursul la
practicile clasice ale "politicii puterii" (power politics). In acest sens, si conceptul de
"echilibru al puterii" cunoaste atat o diminuare de utilitate determinata de intarirea
consensului si cooperarii, cat si o revigorare, tinand seama de competitia multipolara
derivata din aparitia unor noi centre de putere.

5
Iulia Moţoc. Teoria relaţiilor internaţionale. Bucureşti. 2001.

8
CONCLUZIE

Dupa studierea acestei teme intr-un final putem afirma ca echilibru de putere semnifica
existenta mai multor centre de putere autonome, care se echilibreaza pe
arena internationala ca dominatie si influenta si care asigura functionarea sistemului
interstatal. În decursul timpului au existat mai multe tentative în acest sens, între care:
echilibrul Spania – Portugalia, în urma Tratatului de la Tordisillas, din 1494, prin care îsi
împarteau sferele de influenta; "Concertul European", respectiv hotarârea, cu prilejul
Congresului de la Viena (septembrie 1814 – iunie 1815), în urma victoriei asupra
Frantei napoleoniene, a celor patru puteri aliate învingatoare (Marea Britanie, Rusia,
Prusia si Austria) de a se concerta în privinta politicii europene si de a nu încerca nici
una sa devina preeminenta fata de celelalte, ceea ce în realitate au pus imediat în
aplicare; echilibrul dintre S.U.A. si U.R.S.S. (ca exponente a celor doua blocuri total
opuse) în perioada de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial pâna la implozia Uniunii
Sovietice (1991), echilibru care a atins, la un moment dat, nivelul "terorii" (echilibrul
terorii), gratie armamentului nuclear cu care fiecare dintre cele doua mari puteri a reusit
sa se doteze.
Unii autori apreciaza ca "în conditiile în care puterea si forta continua sa joace un rol
central în politica mondiala, echilibrul de putere este preferabil hegemoniei (sublinierea
noastra). El permite, în orice caz, o libertate mai mare de miscare, de afirmare a tarilor
mici".
"Dar – continua cei doi analisti – în acelasi timp, trebuie sa ne ferim de o viziune idilica a
echilibrului de putere. Dificultatea principala este absenta unui criteriu obiectiv pentru
determinarea lui, absenta unei autoritati independente care, pe baza unor criterii
obiective, sa poata decide daca exista sau nu echilibru. Decizia asupra echilibrului de
putere este lasata, astfel, în mâna fiecarui stat care poate ajunge la o concluzie prin
negocieri sau prin încercari de forta. Istoria arata ca, de regula, ambele metode au fost
utilizate, încercarile de forta ocupând locul întâi, iar negocierile nefacând altceva decât
sa consacre rezultatele înregistrate pe câmpul de lupta".

9
BIBLIOGRAFIE:
1. Iulia Moţoc. Teoria relaţiilor internaţionale. Bucureşti. 2001.
2. Martin Wight. Politica de putere. Ed. ARC 1998.
3. Теория междун-ых отношений (Научный ред. профессор П.А.
Цыганков). Москва.2004.
4. http://www.wattpad.com/86187-PUTEREA-SI-ECHILIBRUL-PUTERII,
4.12.2010.
5. http://www.scribd.com/doc/4101897/Teoria-relatiilor-internationale,
5.12.2010.

10