Problema independenței in Kosovo

Kosovo,

pamânt sfânt in trecut,

blestemat in prezent,

incert in viitor.1

De ce independența Kosovo este în continuare un subiect de discuție pe scena

internațională?

Răspunsul e unul simplu. Dacă aruncăm o privire la evenimentele petrecute de

câteva decenii încoace, observăm că acestea au făcut din Kosovo un arhetip al crizelor
și conflictelor interetnice de dupa Războiul Rece. În același timp, marii actori
internaționali își pun problema dacă decizia finală va duce la formarea unui precedent
periculos sau dacă va asigura pacea in Balcani, părerile fiind imparțite și interesele la
fel.

Republica Kosovo

Kosovo (Republica Kosovo) este, în prezent, un stat parțial recunoscut, situat in

Peninsula Balcanică, în sud-vestul Serbiei cu capitala la Pristina. Teritoriul statului este
unul în continuare disputat, deși și-a proclamat independența față de Serbia la 17
februarie 2008. Deși pe teritoriul noii republici locuiesc aproximativ 92% albanezi, 4%
sârbi și 4% alte etnii, statul sârbesc nu recunoaște secesiunea Kosovo si de jure o
consideră în continuare Provincia Autonomă Kosovo și Metohia, condusă de ONU în
cadrul suveranității statului. „Elementul istoric și situația demografică din provincia

1
Raico Cornea, Kosovo-Reportaje de razboi: Cântecul trist al mierlei 1998-2000, editura AGORA – Iasi & SAPIENȚIA,
București, 2001, p. 3
sudică a Serbiei au fost adesea neglijate în conceptele propuse spre rezolvarea
diferendelor din Kosovo. Structura etnică a provinciei s-a schimbat continuu în decursul
istoriei începând cu perioada ocupației otomane, continuând cu cea interbelică, precum
și după preluarea puterii de către comuniștii iugoslavi”2. Aceste modificări etnico-
demografice au continuat și în perioada post-comunistă, iar intervenția NATO nu a
schimbat cu nimic starea conflictuală dintre albanezi și sârbi, fiecare națiune afirmând
că teritoriul le aparține.

Kosovo în contextul fostei Iugoslavii

Orice analiză asupra crizei din Kosovo trebuie făcuta doar printr-o raportare
constantă la fostul spațiu iugoslav. Rădăcinile acestei crize internaționale sunt
reprezentate, în principal, de discriminările etnice și religioase și asimilarea forțată,
aspecte întalnite în cadrul fostei Iugoslavii. Nu poate fi ignorant faptul că prezența în
Balcani a mai multor civilizații și mari religii este la originea acestor diferende seculare.
De asemnea, elementele economice, cele militare și cele politice, se confruntă cu cele
confesionale. Se pare că „această dramă are loc mai ales din momentul impactului
otoman asupra Balcanilor, care a răsturnat un echilibru. Trecerea la islamism s-a
produs mai masiv la albanezi decât la sârbi, ceea ce a stat și la baza expansiunii celor
dintâi in zona Kosovo Metohia, înca din Evul Mediu. Este neîndoielnic vorba de o
treptată „albanizare” a unei zone sârbesti, datorată mai ales unei adeziuni confesionale
la islamism.”3 Această ruptură etnică și religioasă între Serbia și provincia Kosovo
începe să se manifeste, cu atat mai pregnant, în perioada comunismului din Iugoslavia.
Kosovo devine provincie autonomă printr-o decizie arbitrară in 1945.

Republica Socialistă Federativă Iugoslavia, cel mai mare stat iugoslav, era formată
din șase republici socialiste: Bosnia și Herțegovina, Croația, Macedonia, Muntenegru,
Slovenia, Serbia și doua provincii socialiste autonome (Kosovo și Voivodina), care erau
incluse în Republica Socialistă Serbia.

2
Ibidem, p.9
3
Dusan T. Batakovic, Cronica de la Kosovo, editura BIBLIOTECA BUCUREȘTILOR, București, 1999, p. 3
 Prin Constituția Iugoslaviei din 1974 se poate spune că cele două provincii devin
membrii egali în federație. Acesta poate fi considerat un prim compromis în vederea
rezolvării diferendelor existente între sârbi și albanezii kosovari, care deveneau din ce in
ce mai vizibile. Astfel, Kosovo avea propria constituție, propriul guvern, o Curte
Supremă de Justiție, armată proprie și dreptul de a acorda cetățenie și de a emite
pașapoarte.

Ruptura definitivă dintre albanezii kosovari și sărbi

În 1989, Slobodan Milosevic anulează autonomia provinciei Kosovo, act care dă

naștere la numeroase violențe între cele două etnii. În același an, președinția
Iugoslaviei declară stare de urgență în Kosovo, în urma mișcărilor tot mai ample de
protest ale populației albaneze. Albanezii sunt sistemic persecutați, fiind privați de
drepturile lor civile și sociale. În zece ani, 800 000 de kosovari sunt arestați, iar 100.000
sunt licențiați și privați de slujbe. Mulți emigrează.4 De asemenea, până la venirea lui
Milosevic la putere, principalele funcții ce țineau de administrația provinciei Kosovo erau
ocupate în majoritate de albanezi, însă după 1990 s-a încercat schimbarea raportului
etnic în administrația locală. Astfel, albanezii și-au creat un sistem paralel atât în
administrație, învățământ, cât și în sectorul economic. În anii ce vor urma oficialitățile de
la Belgrad vor încerca să readucă un număr cât mai mare de sârbi în provincie, iar
albanezii vor încerca să supraestimeze numărul conaționalilor care trăiesc în Kosovo.
Astfel, venirea lui Slobodan Milosevic a reprezentat începutul ascensiunii
naționalismului sârb. „Modificarea Constituției din 1990 i-a unit pe albanezi într-un front
comun contra sârbilor, în împrejurarea în care dezmembrarea Iugoslaviei era un fapt
real.”5

În 1992 are loc dezmembrarea Republicii Socialiste Federative Iugoslavia ceea ce a

reprezentat un dezastru politic și militar mai ales pentru Serbia care a fost nucleul

4
Jean-Louis Dufour, Crizele Internaționale. De la Beijing (1900) la Kosovo (1999), editura Corint, București, 2002, p.
221-222.
5
Dusan T. Batakovic, op.cit. p. 6
fostului stat. Astfel, statul sarbesc isi afirma suveranitatea asupra provinciei Kosovo cu
mai multa tarie, insistand in mod special asupra importantei istorice pe care regiunea o
are in istoria sarbilor (regiune considerata leganul culturii sarbe si ortodoxe).6

Represiunea sarba a continuat, lucru care a dus la aparitia unui grup de albanezi
extremist numit “Armata de Eliberare Kosovo” (UCK), care se pare ca primea suport
material si financiar din partea albanezilor kosovari. Cei mai multi dintre albanezi
vedeau in UCK o organizatie care lupta in mod legitim pentru libertate, in timp ce
guvernul iugoslav ii considera pe membrii acesteia “teroristi” care atacau politia si civilii.
Conflictul armat dintre politia sarba si gherilele albaneze se intensifica in 1998.

La 15 ianuarie 1999, un grup de observatori, trimisi in Kosovo pentru a supraveghea

atat actiunile sarbilor, cat si pe cele ale albanezilor, relateaza despre masacrarea a 45
de tarani albanezi, ucisi printr-un glont in cap, aruncati intr-o groapa la Racak, in sud-
estul provinciei Kosovo. Seful grupului de observatori, americanul William Walker, isi
exprima indignarea fata de aceste atrocitati, pe care le califica drept “crime impotriva
umanitatii, comise de fortele sarbe de politie si armata iugoslava.”7 Din acel moment
exasperarea internationala este in continua crestere, atingand apogeul la 24 martie
1999 cand incep bombardamentele NATO impotriva Iugoslaviei, desi in aprilie 1998 in
Serbia se organizeaza un referendum in care 95% din populatie se declara impotriva
amestecului strain in solutionarea crizei kosovare. Chiar daca a pus capat confruntarilor
violente dintre sarbi si albanezi, interventia NATO din Kosovo nu a rezolvat criza
umanitara, iar aceasta interventie a fost considerata si o incalcare a dreptului
international. “Populatia din Kosovo a suferit imens. Din acest punct de vedere,
operatiunea care viza intreruperea atacurilor sarbesti, este un formidabil esec. 800.000
de refugiati, o tara pustiita, mii de civili asasinati-bilantul umanitar este infricosator”8. In
cele din urma, Consiliul de Securitate a ONU decide sa organizeze o misiune ONU de
administrare provizorie a provinciei Kosovo.

6
Se face referire la bătălia de la Kosovo Polje (Câmpia mierlei) din 1389 când coaliția formată din sârbi, albanezi și
bosniaci condusă de cneazul Lazăr este învinsă de forțele otomane.
7
Jean-Louis Dufour,op.cit. p. 223.

8
ibidem, p. 225.
 Precedent periculos sau pace in Balcani?

In urma unei scurte analize a conflictului din Kosovo este usor de vazut ca
solutionarea lui poate fi realizabila doar printr-un compromis, care nu pare sa fie usor de
gasit, fapt ce va fi demonstrat de evenimentele ce vor urma. In februarie 2007 Martti
Ahtisaari, trimis al Natiunilor Unite, a prezentat un plan de masuri pentru independenta
provinciei Kosovo, plan primit foarte bine de albanezii kosovari, dar, bineinteles, respins
de Serbia.

Avand in vedere diferendele partilor implicate precum si degradarea relatiilor dintre

acestea, mai ales in urma refuzului Serbiei al planului prezentat de Ahtisaari, s-a ajuns
la concluzia ca cea mai indicata metoda de rezolvare a conflictului este medierea.
Astfel, o grupare formata din Rusia, S.U.A si membrii ai Uniunii Europene si-au propus
sa gasesca o solutie care sa aduca ambele parti la un consens. Gasirea unei solutii
este cu atat mai dificila cu cat Serbia exclude cu desavarsire independenta provinciei.
“Belgradul este dispus sa-i permita provinciei Kosovo o politica fiscala si monetara
proprie, accesul la institutii financiare internationale si reprezentante proprii in
strainatate in domeniul economic si cultural, cat si posibilitatea inceperii negocierilor de
aderare la Uniunea Europeana. Acestea sunt elementele constructive pe care le
propunem. Exista insa o linie rosie care nu poate fi depasita sub nici o forma: si anume,
problema intregritatii teritoriale a tarii noastre.”9

Astfel, comunitatea internationala este pusa in fata unei mari probleme avand in
vedere ca un compromis nu pare a fi posibil in cadrul acestui conflict deoarece albanezii
din Kosovo, care reprezinta un procent de aproximativ 90% din populatia provinciei, si-
au propus sa obtina independenta si tocmai obtinerea ei ar reprezenta pierderea
integritatii teritoriale a Serbiei. Solutionarea acestui diferend este vazuta cu pesimims si
de diplomatul german Wolfgang Ischinger, reprezentant al Uniunii Europene in gruparea
formata cu Rusia si S.U.A : “Nu vreau sa incurajez nici un fel de iluzii legate de gasirea

9
Bozidar Djelic, premierul adjunct al Serbiei
unei solutii. Este posibil, unii cred chiar ca este foarte probabil, sa nu ajungem la nici un
rezultat. Iar in acest caz nu se exclude o evolutie unilaterala.”10

Problema Kosovo are un impact cu atat mai mare in comunitatea internationala cu

cat obtinerea independentei poate incuraja miscarile separatiste de pe continent si chiar
din lume. Vladimir Putin, presedintele Rusiei a facut trimitere, in cadrul unui summit
Rusia-U.E din Portugalia, la problema basca din Spania si chiar la cea a maghiarilor si
bulgarilor din Romania. Jean-Yves Camus, expert asociat al Institutului pentru Relatii
Internationale si Strategice vorbeste chiar de o retrasare a granitelor Europei: “Vor
profita miscarile care vor incerca sa retraseze harta Europei pe baza criteriilor entice,
lingvistice si culturale.”

Declararea independentei

In cele din urma Kosovo isi proclama independenta pe data de 17 februarie 2008 la
Pristina in urma unui referendum, prin rostirea Declaratiei de Independenta de catre
Jakup Krasniqi, presedintele Adunarii Nationale a Kosovo, fiind al saptelea stat care se
desprinde din fosta Iugoslavie.11 Pana pe 4 februarie 2011, Republica Kosovo a fost
recunoscuta de 98 din 193 de state membre ONU, 22 din 27 state membre Uniunii
Europene si 24 din 28 de state membre NATO. Serbia refuza recunoasterea noului stat.
Astfel, „in octombrie 2008 este adoptata o rezolutie de catre Adunarea Generala a
Natiunilor Unite prin care este sprijinita cererea Serbiei de a solicita un aviz consultativ
din partea Curtii Internationale de Justitie privind legalitatea independentei cu caracter
unilateral proclamata de Kosovo”12. In urma acestei miscari, reprezentantii Kosovo erau
de parere ca aceasta nu va face nimic altceva decat sa incetineasca integrarea
internationala a Pristinei, iar statele vor fi incurajate in privinta intarzierii recunoasterii
independentei. Chiar in cadrul Adunarii, emisarul Uniunii Europene a afirmat ca cererea
Serbiei nu a fost necesara si nici de ajutor, adaugand faptul ca independenta Kosovo
este ireversibila. Nici Marea Britanie nu pare sa fi fost de accord cu cererea Serbiei,

10
http://documents.tips/documents/kosovo-55846695bb2b4.html, accesat 06.05.2016
11
http://documents.tips/documents/kosovo-bun.html, accesat 07.05.2016
12
http://www.un.org/press/en/2008/ga10764.doc.htm, accesat 07.05.2016
aceasta abtinandu-se de la vot. Astfel, doi ani mai tarziu Curtea Internationala de
Justitie isi prezenta avizul consultativ, concluzionand ca declaratia de independenta
Kosovo “nu a incalcat nicio norma aplicabila a legii internationale”13.

Concluzii

Noul context international de dupa 1992 favoriza aspiratiile de independenta ale

republicilor si provinciilor autonome. In consecinta, sunt redefinite interesele lor
nationale, acestea intrand in contradictie cu interesele federale ale Iugoslaviei.

Autoritatea puterii centrale, care era reprezentata de Serbia, este erodata din cauza
implicatiilor externe, fiind astfel avantajate interesele nationale. De acest aspect a
beneficiat in principal Kosovo.

Kosovo se pare ca ramane in continuare un subiect foarte disputat atat intre

albanezii kosovari si sarbi, cat si intre statele care sprijina independenta noii republici si
cele care se opun.

13
http://www.icj-cij.org/docket/files/141/15987.pdf, accesat 07.05.2016
 Bibliografie

1. Raico Cornea, Kosovo-Reportaje de razboi: Cantecul trist al mierlei 1998-2000,

editura AGORA – Iasi & SAPIENTIA, Bucuresti, 2001, p. 3-12
2. Jean-Louis Dufour, Crizele Internationale. De la Beijing (1900) la Kosovo (1999),
editura Corint, Bucuresti, 2002, p. 221-225.
3. Dusan T. Batakovic, Cronica de la Kosovo, editura BIBLIOTECA
BUCURESTILOR, Bucuresti, 1999, p. 3-6
4. https://kosovoperomaneste.wordpress.com/kosovo-je-serbia/, accesat
06.05.2016
5. http://documents.tips/documents/kosovo-55846695bb2b4.html, 06.05.2016
6. http://documents.tips/documents/kosovo-bun.html, accesat 07.05.2016
7. http://www.un.org/press/en/2008/ga10764.doc.htm, accesat 07.05.2016
8. http://www.icj-cij.org/docket/files/141/15987.pdf, accesat 07.05.2016
9. http://www.geostrategic.eu/kosovo-cea-mai-adanca-rana-a-serbiei.html, accesat
07.05.2016
10. Conflictul din Kosovo. Implicatii asupra mediului de securitate regional,
http://www.spodas.ro/revista/index.php/revista/article/view/58, accesat
07.05.2016
 Cuprins

1. De ce independența Kosovo este în continuare un subiect de discuție pe scena

internațională?
2. Republica Kosovo
3. Kosovo in contextul fostei Iugoslavii
4. Ruptura definitiva dintre albanezii kosovari si sarbi
5. Precedent periculos sau pace in Balcani?
6. Declararea independenței
7. Concluzii
8. Bibliografie