7.12.6.

GENUL SORBUS
(Scoruşul). Este reprezentat prin specii cu fructe comestibile (Sorbus domestica
studiat la pomicultură) şi prin specii cu frunze si fructe mărunte, decorative.
În cadrul genului există specii cu frunze compuse ne perechi (S. domestica,
S,aucuparia, S. americana, S. japonica), şi cu frunze simple (S. aria, S, alnifolia, S.
lanata, S. torminalis).
Sorbus aucuparia (Scoruşul păsăresc) creşte spontan în ţara noastră, creşte înalt de
8-12 m. Frunzele sunt compuse, cu 9-17 foliole oblong-lanceolate. Florile sunt albe, în
corimbe. Fructele sunt mici, roşii aprins, rămân pe plantă până iarna. Varietăţi: fastigiata,
pendula, aurea, asplenifolia, variegata. Înmulţirea se face prin seminţe şi altoire.

A - Sorbus aucuparia L.

B - Sorbus torminalis L.

C - Sorbus aria L.
 7.12.7. GENUL MESPILUS
(Moşmonul). În afară de Mespilus germanica (moşmonul cu fructe comestibile),
cunoscut de la pomicultură, există o serie de specii decorative prin frunzele lor mari şi fructe
globuloase, turtite: Mespilus crusgalii, Mespilus imbricata, Mespilus macracantha,
Mespilus prunifolia, Mespilus viridis, Mespilus grandiflora.

A - Mespilus germanica L.

7.12.8. GENUL CRATAEGUS

(Păducelul). Este un gen bogat în specii şi varietăţi decorative, reprezentat prin plante
decorative arborescente de 3-8 m, arbustoide, de 2-4 m, ori arbustifere.
Crategus monogyna este răspândit la noi, are talie 2-8 m, cu spini pe ramuri, frunze
lat ovale, cu 3-7 lobi. Florile în corimbe multiflore, albe. Fructul mic, roşu, cu o singură
sămânţă. Varietăţi: candida plena, kermesina plena, semperflorens, filicifolia, compacta,
pendula compacta.

B - Crataegus monogyna Jacq.

Crategus oxyacantha larg răspândită la noi, are frunzele cu 3-5 lobi şi 2-3 seminţe în
fruct. Varietăţi: rosea, punicea.
 Crategus pentagyana are fructele negre, cu 5 seminţe.
Mai există speciile : C. nigra, C. sanguinea, C. azarolus, C. taracetifolia, C.
coccinea, C. carrierei, C. melanocarpa, C. pyracantha. Înmulţirea se face prin seminţe şi
altoire. Seminţele se stratifică 1 an şi se seamănă a doua toamnă, pe straturi. Cu excepţia
speciei Crategus monogyna, seminţele germinează greu, de aceea e necesară păstrarea lor 4
luni la 21°C şi 5 luni la 5°C sau tratarea cu acid sulfuric. Varietăţile se altoiesc pe Crategus
oxyacantha.

7.12.9. GENUL COTONEASTER

Este reprezentat prin arbustoizi cu port variabil. Frunzele sînt simple, caduce sau
persistente, florile sunt albe sau roz, mici, solitare, geminate sau încorimbi axilari. Fructa
mici, divers colorate, persistă pe plante până iarna.
Dintre cele mai decorative specii cităm :
-Specii târâtoare: Cotoneaster dammeri are frunze persistente, lucitoare, fructe roşii,
globuloase. var. radicans - creşte lipit de sol, ca un covor.

C - Cotoneaster dammeri Schneid.

-Specii cu înălţimea până la 1 m: Cotoneaster horizontalis prezintă creştere

prostrată, frunze mici, lucioase, semipersistente, flori câte l-2, aproape sesile, roz, fructe roşii
aprins, sferice.
Cotoneaster microphylla prezintă frunze persistente mici, lucioase, flori albe,
solitare, fructe roşii stacojii, sferice, nu rezistă prea bine la ger.
-Specii cu înălţimea l-2 m: Cotoneaster dielsiana are ramuri lungi, arcuite, frunze
verzi închis, pubescente, pe dos cenuşii, flori roz, câte 3 – 6 în cime, fructe roşii, globuloase.
Cotoneaster divaricata are ramuri divergente, frunze verde închis, lucioase, flori roz,
câte 3, fructe elipsoidale, roşii.
 A - Cotoneaster horizontalis Decne.

Cotoneaster franchetii are ramuri divergente, frunziş semipersistent, flori roz mici,
câte 5-11 în cime, fructe roşii portocalii.
-Specii cu înăţţimea peste 2 m: Cotoneaster bullata are frunze de 3-8 cm, flori roz,
câte 3-7, fructe sferice roşii.
Cotoneaste multiflora are ramuri arcuite, lăstari purpurii. Este frumos prin
florile albe, în corimbe numeroase. Fructele sunt globuloase, roşii. Nu rezistă prea bine la
ger.
Cotoneaster salicifolia are talie mare, ramuri divergente, frunze semipersistente, de
3-8 cm, flori mici, albe în corimbe păroase, fructe globuloase roşii.

B - Cotoneaster salicifolia Franch.

Speciile de Cotoneaster înmulţesc prin seminţe, butaşi, marcotaj, altoire. Semănăturile

se recomandă pentru majoritatea speciilor (C. horizontalis şi C. salicifolia nu se reproduc
fidel). Seminţele scoase după macerarea pulpei si apoi stratificate se seamănă pe strat prin
împrăştiere, în ianuarie-februarie când timpul permite (îngheţul nu produce daune). Se
acoperă cu 1-2 cm de pământ şi un strat subţire de turbă sau cetină. În primul an germinează
Cotoneaster franchetii, Cotoneaster bullata, Cotoneaster dielsiana, iar Cotoneaster
divaricata în al doilea an. Pentru speciile care germinează greu este necesară stratificarea
iniţială la 21°C 4 luni şi apoi 5 luni la 5°C, sau tratarea cu acid sulfuric concentrat 90-150
minute şi stratificarea ulterioară la rece, 3-4 luni.
Butăşirea (cu călcâi) se face sub sticlă, în iunie-iulie pentru speciile cu frunze caduce
şi august-septembrie pentru cele cu frunze psrsistente. La Cotoneaster bullat', Cotoneaster
dielsiana, Cotoneaster horizontalis se aplică şi butăşirea în uscat. Marcotajul se execută în
mai-iunie, la Cotoneaster dammeri, Cotoneaster microphylla.
Altoirea este recomandată numai pentru varietăţi pe portaltoi: Cotoneaster acutifolia,
Cotoneaster dielsiana, în martie.
Speciile de Cotoneaster în general nu sînt pretenţioase faţă de sol şi climă,
Cotoneaster bullata, Cotoneaster microphylla, Cotoneaster divaricata suportă umbrirea.
Se folosesc izolate, în grupuri, pe stâncării, la marginea masivelor, fiind deosebit de
apreciate pentru frumuseţea portului, a florilor şi fructelor.

3. Subfamilia Prunoideae

7.12.10. GENUL PRUNUS

Cuprinde numeroase specii şi varietăţi ornamentale din cadrul genului Prunus, arbori
şi arbuşti, cu o largă utilizare în cadrul spaţiilor verzi, decorând prin florile frumoase, albe sau
roz, simple sau duble, uneori parfumate. Abundenţa înfloririi în cursul primăverii este pusă în
valoare prin plantarea izolată, în grupuri sau în combinaţii cu alte specii, la marginea
masivelor. Numeroase specii fiind cunoscute de la pomicultură, în cadrul genului se vor
caracteriza morfologic şi biologic numai speciile şi varietăţile ornamentale.

Grupa migdalilor şi piersicilor ornamentali

Prunus tenella (Migdalul pitic). Este un arbust de talie mică (60-100 cm), care
drajonează, întâlnit spontan în zonele de stepă. Decorează prin florile roz, mici si solitare,
care îmbracă ramurile. Varietăţi: alba (flori albe). Rezistă la uscăciune; se foloseşte în
grupuri şi masive omogene.
Prunus amygdalus (Migdalul). În spaţiile verzi se cultivă var. purpurea (flori roz-
purpurii), var. roseo-plena, var. pendula. Specia şi varietăţile sunt heliofile, termofile,
xerofite.
 Prunus triloba (Migdal japonez) este un arbust termofil şi heliofil, cu talia 3-5 m şi
flori roz pal. Se cultivă îndeosebi varietatea plena, cu flori duble (2-3 cm), atât pentru parcuri
cât şi în scopul obţinerii de lăstari floriferi tăiaţi, în cazul conducerii ca tufe, altoirea se face
cât mai jos, pe puieţi de piersic din sămânţă.

C - Prunus triloba Lindl.

Prunus persica prezintă varietăţi de interes pentru parcuri, ca: atropurpurea, cu

frunze purpurii si flori roz; duplex, cu flori duble roz, albo-plena, cu flori duble, albe;
pendula Plantele sunt foarte exigente faţă de lumină şi sensibile la îngheţurile târzii.

Grupa cireşilor ornamentali

Prunus avium (Cireşul păsăresc) cu varietăţile ornamentale: plena, pendula,
salicifolia (cu frunze înguste), prezintă plante heliofile, uşor termofile şi puţin rezistente la
secetă.

A - Prunus avium L.

Prunus cerasus (Vişinul) cu varietăţile: rhexii (flori albe, duble), persiciflora (flori
roz, duble), semperflorens (remontant, flori roz) se comportă bine şi la semiumbră, rezistă la
secetă şi ger.
 Prunus glandulosa (Vişinul japonez) prezintă plante cu talia l-1,5 m, frunze ovate
sau lung lanceolate, flori roz, câte 2-3 în fascicule, fructe roşii, mici. Se cultivă var. albo-
plena, var. sinensis (flori albe, cu înflorire târzie, V-VI).
Prunus serrulata (Cireşul japonez) prezintă arbori de 10-15 m, cu frunze ovat-
lanceolate şi flori albe, câte 3-5 în raceme, înflorind înainte de înfrunzîre. Deosebit de
apreciate sunt soiurile: Hisakura (flori duble, roz), Yashino (flori albe), Ukon (flori galbene-
verzui, duble) ş.a. Rezistă destul de bine la ger, necesită soluri revene, profunde.
Prunus mahaleb (Vişinul turcesc) cu varietăţile: pendula, decorativă prin portul
pletos;
Grupa mălinilor ornamentali (cu flori în raceme)
Prunus padus (Mălinul) cu soiurile pendula, flore-plena, aurea, aucubaefolia
(frunzele pătate cu galben) este o specie cu mare amplitudine ecologică, rezistă la fum.
Primus serotina (Mălinul american) cu var. salicifolia şi pyramidalis este o specie
neexigentă, rezistentă la ger şi secetă.
Prunus laurocerasus este o specie foarte decorativă prin frunzele persistente,
lucioase, florile mici, albe, în raceme erecte, de 5-12 cm lungime. Este nerezistentă sub 18°C,
xerofită.

B - Prunus laurocerasus Mill.

Primus cerasifera (Corcoduş) prezintă varietăţile: atropurpurea, cu frunze roşii, flori

roz, fructe roşii; nigra, cu frunze purpurii închis; hessei, cu frunze roşii marginate cu gălbui;
pendula; elegans, cu ramuri subţiri, lungi, şerpuitoare.
Prunus domestica ssp. insititia (Goldan) prezintă var. pyramidalis, var. pendula.
Prunus spinosa (Porumbar) prezintă varietăţile purpurea, plena, variegata.
4. Subfamilia Rosoideae

7.12.11. GENUL KERRIA

Kerria japonica (Teişor) originar din Japonia, China, mult răspândit în grădinile
noastre, este un semiarbust de 1,2-1,5 m, ce formează tufe pluritulpinale. Frunzele sunt
alterne, oblong-ovate, dublu serate, pe faţă glabre, iar dorsal pubescente, verzi, palid. Florile
sunt solitare, galbene, mari, fructele achene, brune negricioase; înfloreşte în mai-iunie.
Varietăţi pleniflora Witte, var. picta S., var. variegata. Se înmulţesc prin butăşire în
verde, drajoni şi despărţirea tufei. Se utilizează fie izolat, fie împreună cu alţi arbuşti sau pe
lângă masive de arbori şi în lungul gardurilor, la semiumbră.

C - Kerria japonica L.

7.12.12. GENUL ROSA.

Trandafirii sunt arbuşti erecţi, urcători sau târâtori, cu talia variabilă, cuprinsă în
funcţie de specie şi varietate, între 0,3-5 m. Tulpinile sunt acoperite cu ghimpi şi sete;
frunzele de regulă sunt imparipenat compuse, stipelate, lucioase sau mate. Florile, solitare sau
în inflorescenţe corimbiforme, sau umbeliforme, sunt foarte variate ca formă, număr de
petale, colorit si parfum, înfloresc o singură dată sau continuu în cursul perioadei de vegetaţie
(trandafirii remontanţi). Fructele (măceşe), la foarte multe specii, sunt decorative prin
abundenţă, formă si coloritul intens. Trandafirii sunt plante cu o deosebită valoare
ornamentală, cultivaţi din cele mai vechi timpuri.
În decorul parcurilor şi grădinilor trandafirii au multiple utilizări: plantaţi în borduri,
rabate si masive cu contur neregulat (trandafirii de talie mică), ca plante izolate sau în grupuri
(speciile botanice, trandafirii de talie mare, trandafirii cu trunchi), palisaţi pe portice, treiaje
sau pergole (trandafirii agăţători), plantaţi în vase şi jardiniere (trandafirii pitici). Gruparea
trandafirilor după habitus şi folosinţă se poate face în modul următor:
1. măceşi decorativi (specii spontane) şi trandafirii de parc;
-trandafirii de grădină şi pentru flori tăiate, cu mai multe subgrupe:
-trandafiri remontanţi
-trandafiri Thea
-trandafiri perneţieni
-trandafiri hibrizi de Thea
2. trandafiri pentru platbande şi ghivece
-trandafiri poliantha
-trandafiri hibrizi de poliantha
-trandafiri floribunda
3.trandafiri miniatur
3.trandafiri urcători şi semiurcători.

1. GRUPA MACEŞILOR DECORATIVI ŞI A TRANDAFIRILOR DE PARC

Această grupă include specii spontane ale genului Roşa şi soiurile acestora. Sunt
plante puţin pretenţioase, rezistente la ger. Majoritatea cresc ca tufe mari, cu ramuri arcuite şi
înfloresc o singură dată.
Rosa rugosa este arbust erect, înalt de 2 m, foarte viguros, cu frunze tipice, rugoase,
flori mari (6-8 cm), roşii până la albe, parfumate, fructe globuloase roşii, mari (2-2,5 cm),
foarte decorative.

C - Rosa rugosa Thunb.

Rosa foetida creşte înalt de 0,5-2 m, are flori solitare sau în inflorescenţe, galbene, cu
diametrul 3-6,5 cm, cu miros mai puţin plăcut, şi fructe globuloase, roşii. Este rustic si foarte
florifer (iunie-iulie).
Rosa rubiginosa este arbust de 2 m, des ramificat, cu flori roz (câte 1-3) indicat
pentru garduri vii. Florile şi frunzişul sunt plăcut mirositoare, mai ales pe vreme umedă.

B - Rosa rubiginosa L.

Rosa hugonis este o specie foarte apreciată pentru înflorirea bogată (mai-iunie),
florile solitare, galbene deschis, de circa 5 cm în diametru, si fructele globuloase, stacojii.
Rosa centifolia (Trandafirul de dulceaţă) este deosebit prin florile roşii, roz sau albe,
involte, parfumate. Cultivat de multă vreme, are numeroase soiuri ornamentale, printre care
grupa „Muscosa" cu flori mari (Blanche Moreau alb), grupa „Pomponia" cu talie mică
(50cm) şi flori mici; soiuri mai recente -Black Boy (grena închis), Parkjuwel (flori foarte
mari, roşii).
Rosa gallica (Trandafirul de Provence) este printre cele mai vechi specii luate în
cultură, şi de la care s-au obţinut numeroase soiuri. Specia tip are flori roşii de 4-8 cm
diametru, fructe roşu închis.
Rosa damascena (Trandafirul de Damasc) creşte până la 2 m înălţime, este foarte
decorativ prin florile involte, roz sau roşii, foarte parfumate, grupate câte 3-5. Este folosit şi
pentru extragerea esenţei de trandafir.
Rosa moschata (Trandafirul cu parfum de mosc) are ramuri arcuite si agăţătoare,
flori semiinvolte, roz, câte 4-5; este sensibil la ger.
Rosa wichuraiana este arbust cu tulpini repente, lungi de 3-5 m, cu frunziş lucios si
flori albe, mirositoare, de 4-5 cm diametru, în corimbe piramidale. Este utilizat pentru
stâncării, taluzuri pietroase.

2. GRUPA TRANDAFIRILOR DE GRĂDINĂ ŞI PENTRU FLORI TĂIATE

Reuneşte soiuri cu habitus arbustiform, de talie mică si mijlocie (0,50-1,20 m) cu
înflorire continuă; florile sunt mari, solitare sau grupate câte 2-3, adesea parfumate, cu o mare
variaţie a coloritului. Din cadrul acestei grupe, trandafirii remontanţi, trandafirii Thea şi
trandafirii perneţieni, altădată foarte cultivaţi, cedează locul hibrizilor de Thea, mai rezistenţi
şi mai viguroşi.
Trandafirii remontanţi (trandafirii Thea x Rosa damascena sau Rosa gallica) au
deschis în secolul trecut seria trandafirilor cu înflorire continuă. Cuprind soiuri cu flori mari
şi involte albe, roz sau roşii. Foarte apreciaţi sunt trandafirii tip „Lambertiana".
Trandafirii Thea -soiuri cu flori mari, elegante, parfumate, proveniţi din specia Rosa
odorata, sensibile la ger, indicate pentru staţiuni calde.
Trandafirii perneţieni obţinuţi iniţial din Rosa foetida au flori galbene, arămii,
portocalii, roz cu nuanţe galbene şi portocalii: Rudolf Palocsay (galben-portocalii), President
Herbert Hoower (portocaliu), Contesse Vandal (roz-portocaliu) ş.a.
Trandafirii hibrizi de Thea cei mai cultivaţi în prezent (Rosa thea hybrida) sunt
superiori prin vigoare şi rezistenţa la ger, înflorirea susţinută şi marea diversitate a formei şi
culorii florilor. Dintre soiurile cele mai valoroase şi mai recente, grupate pe culori, cităm:
-roşu închis: Norita, Mister Lincoln, Tatjana
-roşu viu: Proud Land, Melina, Red Queen
-roz intens: Electron, Shannon, First Lady
-roz: Carina, Pariser Charme, Royal Highness
-galben: Mabela, Landora, Whisky
-portocaliu-alb: Lolita, Royal Dane, Valencia
-lile-albăstrui: Meinzer Fastnacht, Kolner Karneval, Silver Star
-bicolore: Neue Revue (gălbui bordat cu roşu intens), Susan (galben bordat cu roz).

3. GRUPA TRANDAFIRILOR PENTRU PLATBANDE ŞI GHIVECE

Trandafirii polyantha şi hibrizii de polyantha cuprind soiuri de talie mică sau mijlocie,
cu flori mici sau mijlocii, simple sau duble, de diferite culori în general neparfumate. Dintre
soiurile recente, grupate pe culori se evidenţiază:
-roşu: Worishofen, Gruss an Bayern, Tornado
-roşu-portocaliu: Esperanza, Gărtnerfreude, Topsi
-portocaliu: Finale
-violet: News
-galben cu portocaliu şi roşu: Rumba
-alb: Schneewittchen
-roz: Tip Top.
Trandafirii floribunda au caractere intermediare între hibrizii de poliantha şi hibrizii
de Thea: flori mai mari, inflorescenţe cu un număr mai mic de flori, talie variabilă. Este grupa
cea mai apreciată pentru decorul parcurilor şi grădinilor, având o mare gamă de soiuri, de o
largă variaţie cromatică.
Printre cele mai frumoase soiuri recente se situează:
-roşu: Foc de tabără (creaţie autohtonă — R. Wagner, Cluj), Meggido, Mercy, Ponderosa;
-portocaliu: Anabell, Belinda, Zorina, Bonfire, Houston;
-roz: Anita, Sonia, Faberge, Mambo;
-alb: Akito, Schneewalzer, Weisse The Queen Elisabeth Rose;
-galben: Friesia, Norris Pratt.
Trandafirii miniatur sau trandafirii pitici, au talia mică (30-35 cm), florile relativ mici,
involte, în general lipsite de parfum. Sunt indicaţi pentru platbande joase şi ghivece.
-roşie: Coralin, Starina Scarlet Gem
-roz: Little Sunset, Rosmarin, Fresh Pink
-galben-portocaliu: Baby Maskerade
-galben: Bit O'Sunshine

4. GRUPA TRANDAFIRILOR URCĂTORI ŞI SEMIURCĂTORI

Cuprinde specii şi soiuri cu tulpini lungi, flexibile, cu flori mici sau mari, care
înfloresc o singură dată sau continuu.
Trandafiri urcători neremontanţi. Rosa wichuraiana este una din cele mai frumoase
specii urcătoare, cu frunziş lucios şi flori parfumate, albe, de 4-5 cm în diametru, grupate în
corimbe, cu înflorire tardivă (august). Specia şi hibrizii sunt sensibili la ger. Dintre soiuri
amintim: Excelsa (roşu), Dorothy Perkins (roz), Golden Climber (galben), Pauls's Scarlet
Climber (roşu). În aceeaşi grupă se încadrează hibrizii urcători obţinuţi din Rosa multiflora:
Stella (roşu), Tausendschön (roz), din Rosa rubiginosa: Flammentanz (roşu), Roteflamme
(roşu).
Trandafirii urcători remontanţi grupează hibrizi de Rosa alpina, Rosa setigera, Rosa
multiflora, Rosa wichuraiana, forme urcătoare (mutaţii) din grupele hibrizi de Thea, hibrizi
de poliantha şi floribunda. Sunt preferaţi pentru înflorirea permanentă, oferind un decor
continuu.
Printre cele mai apreciate soiuri, în prezent se numără:
-soiuri cu flori mari: Climbing-The Queen Elisabeth Rose (roz), Casino (galben), Cordon
Rouge (roşu-portocaliu), Schwansee (alb-roz), Coral Dawn (roz-coral);
-soiuri cu flori mijlocii: Solo (roşu), Royal Gold (galben), Morgengrus (roz), Golden Showers
(galben), New Dawn (roz pal).
Tehnologia culturii trandafirilor. Trandafirii se înmulţesc prin seminţe (speciile
sălbatice), prin altoire (soiurile), butăşire în uscat (trandafirii urcători provenind din Rosa
multiflora şi Rosa wichuraiana), butăşire în verde (trandafirii poliantha pitici şi trandafirii
miniatur).
Înmulţirea prin seminţe. Pentru asigurarea unei germinaţii satisfăcătoare seminţele se
recoltează în momentul optim în funcţie de specie: la Rosa canina în faza de pârgă a fructelor
(altfel repausul seminal este lung şi răsărirea foarte neuniformă, chiar în condiţii de
stratificare a seminţelor), la R. multiflora ş.a. în faza de coacere completă. Seminţele extrase
din pulpă se stratifică în nisip reavăn. Semănatul se recomandă să se facă toamna pentru R
canina si primăvara pentru celelalte specii.
Puieţii din semănătură, în vârstă de un an, sunt plantaţi în pepinieră pentru formare ca
plante decorative sau pentru altoire.
Înmulţirea prin altoire este procedeul cel mai frecvent folosit pentru soiurile de
trandafiri. Ca portaltoi se folosesc specii spontane, îndeosebi Rosa canina şi mai puţin Rosa
multiflora (indicat pentru trandafirii de ghivece, pentru polyantha şi urcători), Rosa
rubiginosa (pentru hibrizii de R. lutea), Rosa rugosa (pentru trandafirii de ghiveci si pentru
cei cultivaţi în soluri umede, humifere, unde nu reuşesc pe Rosa canina sau Rosa multiflora).
Cele mai importante selecţii de portaltoi Rosa canina sunt:
-Rosa canina inermis, aproape lipsit de spini, până în prezent cel mai bun pentru trandafirii
urcători şi polianta, pentru trandafirii cu trunchi;
-„Favorit": (selecţie R.F.G.)-fără spini, cu afinitate bună pentru toate soiurile.
Pentru obţinerea de trandafiri tufă se plantează puieţi cu grosimea de 4-6 mm, care se
altoiesc în acelaşi an, la colet, în ochi dormind. Pentru obţinerea trandafirilor cu trunchi se
plantează puieţi groşi (6-12 mm); după 2 ani se elimină ramurile crescute, cu excepţia celei
mai bune. Pe aceasta se execută altoirea în oculaţie (3 muguri) la înălţimea dorită, cel mai
frecvent 100-120 cm, iar pentru trandafirii pletoşi 140-180 cm (cu altoaie de trandafiri
urcători).
Butăşirea in verde se execută în iunie-iulie, în răsadniţe, folosind lăstari
semilemnificaţi. Pentru trandafirii miniatur, butăşirea se face în seră în martie-aprilie, în urma
forţării plantelor mamă cultivate în ghivece.
La butăşirea în uscat, la unele specii se recomandă eliminarea tuturor mugurilor din
partea inferioară a butaşilor (R. rugosa, R. multiflora). Butaşii se plantează în teren în martie-
aprilie.
Exigenţe culturale. Toţi trandafirii preferă un sol uşor, bogat în humus, reavăn. Culturile
necesită îngrăşarea periodică cu gunoi de grajd (toamna) şi cu îngrăşăminte chimice (toamna
sau primăvara şi după primul val de înflorire).
Protecţia de iarnă prin muşuroire este necesară pentru soiurile şi speciile sensibile la
ger şi îngheţuri: trandafirii Thea, hibrizi de Thea, perneţieni, remontanţi, polyantha, hibrizi de
polyantha, floribunda, miniatur, Rosa moschata, Rosa wichuraiana. Dintre cele citate,
polyanthele şi floribundele sunt mai rezistente, totuşi necesită muşuroirea, mai ales în zonele
reci. Trandafirii cu coroană care nu se pot apleca pentru îngropare, şi trandafirii urcători (cei
sensibili) se protejează prin învelirea cu diferite materiale.
Tăierile se aplică diferenţiat, după caracteristicile biologice ale speciilor şi soiurilor şi
forma de creştere.
Speciile spontane şi trandafirii de parc nu necesită lucrări de tăiere speciale; se
înlătură numai ramurile uscate şi cele care îndesesc prea mult tufa.
La trandafirii urcători din Rosa multiflora si Rosa wichuraiana (inclusiv hibrizii), care
au capacitatea de a lăstari anual de la bază, se îndepărtează ramurile de 2 şi mai mulţi ani;
ramurile florifere păstrate se scurtează la 50- 150 cm, în funcţie de poziţie.
La urcătorii remontanţi hibrizi de Thea, care produc ramuri noi către partea superioară
a plantei, se execută tăieri scurte (cepi) către baza plantei pentru a stimula formarea de ramuri
noi, tăierea uşoară a ramurilor lungi (etajat la cei palisaţi vertical) şi scurtarea lăstarilor
laterali floriferi inseraţi pe acestea.
În general se recomandă tăieri moderate, pentru a nu slăbi vigoarea şi longevitatea
plantelor.
La trandafirii de grădină, la polianthe şi la floribunde se reţin 3-7 ramuri anuale cu
poziţie echilibrată; numărul lor este în funcţie de vigoarea plantelor şi capacitatea de lăstărire
(mai numeroase la polianthe); scurtarea acestora se face la 4-10 muguri în funcţie de vigoare
(mai scurt ramurile slabe şi mai lung cele puternice şi groase).