CLASIFICAREA SPECIILOR FLORICOLE

Ordonarea cunoştinţelor referitoare la plantele floricole, diferite ca aspect,

cerinţe ecologice, tehnologie de cultură, efect decorativ etc., a impus gruparea
acestora pe baza diferitelor criterii (morfologice, ecologice, decorative etc.).
Dintre aceste criterii, mai importante sunt: sistematica botanică, locul de
origine, durata ciclului biologic, locul de cultură, caracterele morfologice şi
însuşirile decorative, modul de utilizare şi încadrare în ansamblul decorativ.
 Sistematica botanică descrie şi clasifică organismele vegetale în
unităţi de clasificare (taxoni), integrate într-un sistem general, ordonat ierarhic.
Taxonomia elaborează metodele de studiu şi regulile de descriere şi nomenclatură
ştiinţifică a taxonilor (Sîrbu, Paraschiv, 2005). Principalele categorii sistematice
utilizate în taxonomia plantelor sunt: specia, genul, familia, ordinul, clasa,
încrengătura.
Denumirea ştiinţifică a speciilor floricole este alcătuită din două cuvinte
latine, conform nomenclaturii binare concepute de C. Lineé la 1753. Primul cuvânt
se scrie cu majusculă şi indică genul (Antirrhinum, Bellis, Ipomoea, Lavandula).
Cel de-al doilea cuvânt indică specia şi se scrie cu literă mică (majus, perennis,
purpurea, angustifolia).
Denumirea completă a unei specii include şi numele întreg sau prescurtat al
autorului denumirii, respectiv persoana care a dat şi a publicat numele şi descrierea
organismului respectiv (“L.” - de la Lineé, “Lam.” - de la Lamarck, “Mill.” – de la
Miller etc.). Astfel, denumirea completă a speciilor luate ca exemplu va fi:
Antirrhinum majus L. (gura leului); Bellis perennis L. (bănuţei), Ipomoea purpurea
Lam. (zorea, bună dimineaţa), Lavandula angustifolia Mill. (lavandă).
După caz, denumirile ştiinţifice se completează şi cu subdiviziuni
taxonomice: varietate, formă, soi (cultivar).
 Locul de origine al plantelor floricole furnizează informaţii cu
privire la condiţiile de cultură pe care acestea le reclamă atunci când sunt cultivate
în alte zone decât cele de provenienţă. Condiţiile de mediu specifice zonelor de
origine imprimă plantelor şi o serie de particularităţi morfo-anatomice şi
fiziologice distincte. Astfel, cactuşii de deşert, care îşi au originea în zonele uscate
ale Mexicului şi Americii de Nord, se caracterizează prin numeroase adaptări de
rezistenţă la uscăciune. Dimpotrivă, specii de Begonia, Philodendron sau ferigi
care provin din pădurile tropicale umede ale Braziliei sunt adaptate condiţiilor cu
umiditate ridicată şi constantă şi lumină filtrată.
9
  Durata ciclului biologic împarte plantele floricole în următoarele
grupe principale:
- plante anuale, care parcurg ciclul biologic într-un singur sezon de
vegetaţie; în condiţiile de climat temperat continental, unde intervine influenţa
temperaturilor scăzute din sezonului rece, anualele pot fi: tipice, respectiv cele
care indiferent de condiţiile de mediu îşi încheie ciclul de viaţă după fructificare
(Papaver somniferum, Callistephus chinensis, Consolida ajacis, Clarkia elegans,
Godetia grandiflora, Eschscholtzia californica, Gypsophila elegans, Zinnia
elegans etc.) şi netipice (nespecific anuale), respectiv cele care în locul de origine
sunt perene sau bienale, dar se comportă ca anuale în condiţiile de climat temperat
(pufuleţi - Ageratum mexicanum, ciucuşoară - Alyssum maritimum, gălbenele -
Calendula officinalis, petunia - Petunia hybrida, verbena - Verbena hybrida,
begonia - Begonia semperflorens, urzicuţa - Coleus blumei, conduraşul -
Tropaeolum majus etc.).
- plante bienale, al căror ciclu biologic se derulează pe parcursul a doi ani
consecutivi; unele dintre ele sunt considerate tipice (după înflorire şi fructificare,
în cel de-al doilea an de viaţă, se usucă şi mor), cum este cazul la clopoţelul de
grădină - Campanula medium, digitalis - Digitalis purpurea, lunaria - Lunaria
biennis, iar altele sunt considerate netipice sau bienale prin cultură (la origine
sunt perene, dar se cultivă după tehnologia bienalelor, mai ales din motive
estetice), aşa cum sunt panselele - Viola x witrockiana, nu mă uita - Myosotis
alpestris, bănuţeii - Bellis perennis, garoafa turcească - Dianthus barbatus.
- plante perene, care înfloresc şi fructifică în fiecare an, astfel încât durata
ciclului biologic nu se încheie cu fructificarea, datorită capacităţii de regenerare
asigurată de mugurii hibernali situaţi fie la nivelul organelor subterane specializate
(bulbi, tuberobulbi, rizomi, rădăcini tuberizate), aşa cum este cazul geofitelor
(gladiolă - Gladiolus hybridus, cana - Canna indica, stânjenel - Iris germanica, crin
alb - Lilium candidum, lalea - Tulipa gesneriana), fie pe rădăcini sau la nivelul
coletului, în cazul hemicriptofitelor (tufănică - Chrysanthemum indicum, lavandă -
Lavandula angustifolia, codiţa şoricelului - Achillea filipendulina).
 Locul de cultură pentru plantele floricole este ales în funcţie de
cerinţele ecologice ale fiecărei specii corelate cu modul de utilizare şi destinaţia
producţiei. Din acest punct de vedere, plantele floricole pot fi cultivate:
- în câmp (în teren neprotejat);
- în spaţii protejate (plante la ghivece pentru decorarea interioarelor sau în
solul serei şi în solarii pentru culture de flori tăiate).
 Caracterele morfologice şi însuşirile decorative constituie criteriile
care grupează plantele floricole după partea ornamentală reprezentativă.
Caracterul decorativ al unei plante este determinat de o serie de însuşiri
morfologice, cum ar fi:
- forma, mărimea şi culoarea florilor şi frunzelor;
- aspectul fructelor;
- portul (silueta) plantelor:
- erect - tulpini cu creştere verticală, unitulpinale sau ramificate;

10
 - târâtor – tulpini şi lăstari lungi şi subţiri care se întind pe sol;
- pendent - tulpini şi lăstari lungi şi subţiri, cu aspect pletos în vase
suspendate;
- urcător – tulpini foarte lungi care se prind de suporţi prin înfăşurare
sau cu ajutorul cârceilor, ventuzelor, rădăcinilor adventive;
- talia plantelor:
- mică (nu depăşesc înălţimea de 15 - 20 cm);
- mijlocie (înălţimea de 30 -80 cm);
- înaltă (înălţimea de 80 - 150 cm);
- foarte înaltă (înălţimea de peste 150 cm).
Alegerea şi aranjarea plantelor floricole se face pe baza caracterelor
morfologice dar şi al altor însuşiri: durata de înflorire, epoca de decor, parfumul
florilor sau aroma diferitelor părţi din plantă, cerinţele ecologice, durata de
păstrare a florilor tăiate.
Pornind de la principalele caractere morfologice şi însuşiri ornamentale,
florile pot fi decorative prin:
- flori (ciucuşoară - Alyssum maritimum, salvie - Salvia splendens,
bănuţel - Bellis perennis, crocus - Crocus vernus, frezie - Freesia hybrida,
trandafir chinezesc - Hybiscus rosa-sinensis etc.);
- frunze (irezine - Iresine lindenii, urzicuţă - Coleus blumei, cinerarie -
Cineraria maritima, ficuşi, ferigi etc.);
- flori şi frunze (begonie - Begonia semperflorens, cana - Canna indica,
violete africane - Saintpaulia ionantha, trandafir chinezesc - Hibiscus rosa-
sinensis etc.);
- fructe (pana zburătorului - Lunaria biennis, păpălău - Physalis
alkekengi, asparagus - Asparagus sprengeri, citrice, cucurbitacee);
- rădăcini aeriene metamorfozate:
- absorbante (monstera – Monstera deliciosa);
- proptitoare (pandanus – Pandanus sp.);
- asimilatoare (orhidee - Phalaenopsis sp.).
- port (siluetă):
- erect (pufuleţ - Ageratum mexicanum, cosmos - Cosmos
bipinnatus, margaretă - Chrysanthemum leucanthemum);
- târâtor (sedum - Sedum spurium, conduraş - Tropaeolum majus,
ciucuşoară - Alyssum maritimum, vinca - Vinca minor);
- pendent, pletos (sanvitalia - Sanvitalia procumbens, guşa
porumbelului - Silene pendula, muşcata curgătoare - Pelargonium
peltatum, verbena – Verbena hybrida);
- urcător (zorea - Ipomoea tricolor, cobea - Cobaea scandens,
mazărea mirositoare - Lathyrus odoratus, floarea pasiunii -
Passiflora coerulea).
- parfumul şi aroma florilor (zambilă - Hyacinthus orientalis, mazăre
mirositoare - Lathyrus odoratus, petunie - Petunia hybrida, tuberoză -
Polyanthes tuberosa, crini - Lilium sp.) sau frunzelor (druşaim – Pelargonium
11
 odoratissimum, busuioc - Ocimum basilicum, lavandă - Lavandula
angustifolia, rozmarin – Rozmarinus officinalis, dafin – Laurus nobilis).
 Modul de utilizare şi încadrare în ansamblul decorativ al
plantelor floricole este extrem de variat, de la decorul interior (ca flori tăiate sau
plante la ghivece), până la amenajarea grădinilor, teraselor, balcoanelor etc. După
acest criteriu, se disting următoarele grupe principale de plante floricole:
- pentru flori tăiate:
- în stare proaspătă (dalie - Dahlia hybrida, gladiolă - Gladiolus
hybridus, cârciumăreasă - Zinnia elegans, lalea - Tulipa gesneriana,
streliţie - Strelitzia reginae, garoafă - Dianthus caryophyllus etc.);
- uscate (imortele, nemuritoare), în această categorie fiind incluse
nu numai speciile care decorează prin bractee membranoase,
persistente, divers colorate (florile lor fiind lipsite de valoare
decorativă) şi care alcătuiesc grupa imortelelor tipice (limba
peştelui - Limonium sinuatum, floare de pai - Helichrysum
bracteatum, pleviţă - Xeranthemum annuum, imortela alba –
Ammobium alatum, bumbuşcuţa - Gomphrena globosa), ci şi alte
specii, lipsite de bractee, dar cu efect decorativ după uscare prin
intermediul altor părţi din plantă (fructe, flori, inflorescenţe, frunze
etc.) şi care sunt denumite imortele prin adopţiune (codiţa
şoricelului - Achillea filipendulina, măciuca ciobanului - Echinops
ritro, floarea miresei - Gypsophila paniculata, lunaria - Lunaria
biennis, negrilica - Nigella damascene, ierburi decorative ş.a).
- pentru amenajări în spaţiile verzi, sub formă de:
- ronduri, rabate, platbande, borduri mixte - la amenajarea cărora
se pot folosi specii anuale, bienale sau perene;
- mozaicuri, arabescuri şi borduri - realizate cu plante de talie
mică sau care suportă tunderea, decorative prin frunze (urzicuţă -
Coleus blumei, cinerarie - Cineraria maritima, irezine - Iresine sp.,
santolină – Santolina sp.) sau flori (ciucuşoară – Alyssum maritimum,
begonie – Begonia semperflorens, floare de piatră – Portulaca
grandiflora, crăiţe – Tagetes patula)
- pete de culoare – realizate cu plante de talie mică sau mijlocie, de
obicei viu colorate (salvie – Salvia splendens, floare de piatră –
Portulaca grandiflora, mac californian – Eschscholtzia californica,
zambile – Hyacinthus orientalis, aster – Aster alpinus);
- grupuri – din plante cu talie mijlocie şi înaltă (floarea soarelui –
Helianthus annuus, lupin – Lupinus polyphyllus, rudbechie –
Rudbeckia sp., ierburi decorative);
- exemplare solitare – reprezentate de plante înalte, cu însuşiri
decorative deosebite (ricin – Ricinus communis, iuca – Yucca
filamentosa, hortensia – Hydrangea hortensis, bujor – Paeonia
officinalis, ierburi decorative);
- îmbrăcarea pergolelor, coloanelor, gardurilor, zidurilor – cu

12
 plante urcătoare (zorele - Ipomoea tricolor, cobea - Cobaea
scandens, mazăre mirositoare - Lathyrus odoratus, clematis –
Clematis x jackmanii, iederă – Hedera helix);
- amenajări cu piatră (grădini alpine, rocării) – pentru care se
recomandă specii originare din zonele alpine sau specii cu însuşiri
asemănătoare acestora (talie mică, port târâtor, frunze pubescente sau
coriacee, flori viu colorate etc.): genţiane – Gentiana sp., ciucuşoara
– Alyssum saxatile, cerastium – Cerastium tomentosum, iberis -
Iberis sempervirens, floare de piatră – Portulaca grandiflora, Sedum;
- amenajări de ape – cu plante terestre sau acvatice, din diferite
categorii:
- palustre, specifice terenurilor cu exces de umiditate (mlaştini,
zone inundabile, marginea apelor etc.): irişi – Iris kaempferi,
papură – Typha sp.;
- flotante (plutitoare): nuferi – Nymphaea sp., salata de apă -
Pistia stratioides, zambila de apă - Eichornia crassipes;
- submerse (cresc total sau parţial sub apă): Elodea
canadensis, Myriophyllum aquaticum, Valisneria spiralis.
- pentru decorul interioarelor, ca plante la ghivece - specii erbacee sau
arbustive, decorative prin flori, frunze, fructe, port etc. (azalee – Azalea indica,
cerceluşi – Fuchsia hybrida, trandafir chinezesc – Hibiscus rosa-sinensis,
muşcate – Pelargonium sp., bromelii, orhidee, ferigi, cactuşi, ficuşi, citrice);
- pentru decorarea balcoanelor, teraselor, ferestrelor, scărilor - se
folosesc plante din diferite categorii (erbacee sau arbustive, erecte, urcătoare sau
pletoase etc.) şi care se pot cultiva în ghivece, containere, jardiniere etc.

13