SILVOTEHNICA INGRIJIRII SI CONDUCERII ARBORETELOR IN PADUREA CULTIVATA

10.1. DOCTRINA INGRIJIRII SI CONDUCERII ARBORETELOR

Ingrijirea si conducerea arboretelor este complexul de masuri silvotehnice aplicate unui arboret de la
intemeierea acestuia pana la initierea taierilor de regenerare. Acest complex de masuri a fost denumit si
operatiuni culturale, dar termenul este prea general, putand cuprinde si taierile de regenerare, care reprezinta si
ele o operatiune culturala.
De ce se folosesc doi termeni pentru a denumi complexul respectiv de lucrari? Pentru ca exista masuri de
ingrijire, cum este descoplesirea si depresajul semintisului, ingrijirea marginii de masiv, elagajul artificial,
emondajul, lucrari de igienizare a arboretelor, si masuri de conducere, cum sunt degajarile, curatirile, rariturile.
Ingrijirea si conducerea arboretelor reprezinta interventia activa a silvicultorului pentru dirijarea unor
procese ecologice naturale din arboret avand ca scop realizarea celei mai convenabile structuri pentru
optimizarea, chiar maximalizarea, indeplinirii functiilor productive si ecoprotective de catre padure.
Procesele ecologice naturale in care intervine silvicultorul sunt:
eliminarea naturala a arborilor din arboret,
competitia intre speciile de arbori,
competitia arborilor cu alte specii de plante,
formarea structurii arboretului,
acumularea de masa lemnoasa de catre arbore si arboret,
curatirea trunchiului de ramuri uscate (elagajul natural).
Principala masura prin care silvicultorul intervine in aceste procese este dirijarea selectiva a numarului
populatiilor de arbori prin taieri speciale. Astfel se creaza structuri ale arboretelor care sa optimizeze functiile de
productie si de protectie si sa asigure stabilitatea acestuia.
Se vorbeste de o dirijare selectiva a numarului de arbori, pentru ca se are in vedere mai ales eliminarea
arborilor calitativ necorespunzatori, dar si pastrarea si crearea unui mediu pentru arborii calitativ superiori. Prin
lucrarile de conducere a arboretelor se face deci, preponderent o selectie negativa dar, in parte si selectie pozitiva.
Scopul lucrarilor de ingrijire si conducere a arboretelor este:
de a crea structura arboretelor cea mai potrivita pentru asigurarea stabilitatii si pentru indeplinirea
functiilor atribuite padurii,
de a selecta cei mai buni arbori din punct de vedere fenotipic si genetic si de a le asigura spatiul si
resursele de viata necesare pentru o dezvoltare optima, prin eliminarea arborilor concurenti,
de a regla convenabil proportia speciilor de arbori in arboretele amestecate,
de a elimina arborii bolnavi, vatamati, uscati,
de a recolta masa lemnoasa care altfel s-ar pierde prin eleminarea naturala a arborilor,
de a reduce concurenta ierburilor si a arbustilor mai ales in prima faza de dezvoltare a arboretului.
Trebuie subliniat ca lucrarile de ingrijire si conducere neefectuate la timp sau efectuate incorect din punct de
vedere tehnic afecteaza structura, compozitia, productivitatea cantitativa si calitativa ca si capacitatea
ecofunctionala a arboretului si a intregii biocenoze forestiere. De aceea, dupa unele opinii, decat lucrari gresite mai
bine neinterventie in arboret (Negulescu si col. 1973), pentru ca arboretul are mecanisme proprii de autoreglare.
Fundamentarea ecologica, tehnica si economica a lucrarilor de ingrijire si conducere
Din punct de vedere ecologic, in padurea naturala se desfasoara un proces continuu de eliminare naturala a
arborilor din cauza concurentei pentru spatiu si resurse vitale. Acest proces nu se finalizeaza insa prin
supravietuirea arborilor celor mai buni din punct de vedere economic ci, frecvent, a arborilor celor mai vigurosi dar
cu forme ale trunchiului si calitatea lemnului necorespunzatore. Prin interventiile silvotehnice de ingrijire si
conducere procesul de eliminare naturala este inlocuit cu unul de eliminare artificiala a exemplarelor
necorespunzatoare si promovarea celor care corespund scopului gospodaririi, ca si prin asigurarea unui spatiu
suficient pentru buna dezvoltare a acestora. Marimea acestui spatiu depinde de capacitatea de reactie a speciei de
arbori, de varsta arborilor si structura arboretului, de bonitatea stationala. De exemplu, fagul isi poate dezvolta
coroana pana la varste mari, daca se creaza spatiu, in schimb stejarul are aceasta capacitate numai la varste mai
mici; in statiuni fertile, procesul de dezvoltare a coroanei este mai intens si mai rapid decat in statiuni cu fertilitate
scazuta, etc.
O problema ecologica importanta este ca, prin lucrarile de ingrijire si conducere, starea de masiv a
arboretului sa nu 939d33j coboare sub o anumita limita de consistenta (de regula 0,8 la speciile de umbra, 0,7 la
cele de lumina) si sub un anumit indice de densitate (suprafata de baza sau volumul optim din punct de vedere al

productiei de lemn a arboretului). Pastrarea acestor limite este importanta atat pentru mentinerea mediului forestier,
cat si pentru impiedicarea dezvoltarii prea intense a unor populatii (de ierburi, de arbusti, de insecte etc) sau de
patrunderi in biocenoza a altor populatii, ca si pentru evitarea scaderii productiei de lemn.
O alta problema ecologica este ca prin lucrarile de ingrijire si conducere sa se creeze structuri optime ale
arboretului pentru productia de lemn si/sau pentru exercitarea functiilor de protectie. In acest sens, trebuie
mentionat, in cazul stejarilor, rolul foarte important al plafonului inferior al arboretului care asigura umbrirea
solului si a trunchiurilor arborilor din plafonul superior, avand un deosebit rol cultural (de eliminare a ierburilor si
de prevenire a formarii de lastari lacomi ca si a parlirii scoartei). In acoperirea solului importanta are si
subarboretul, format din arbusti.
Lucrarile de ingrijire si conducere trebuie sa aiba, de aceea, in vedere si promovarea subetajului si
subarboretului prin asigurarea unui minim de lumina necesar pentru existenta lor.
Din punct de vedere tehnic, pentru executarea lucrarilor trebuie sa existe tehnologii de interventie diferentiate
in raport cu specia, structura, varsta si vigoarea arboretului, nevatamatoare pentru arborii ramasi, pentru alte
populatii din biocenoza si pentru statiune, si o baza materiala adecvata, adica o retea de acces in arborete, masini si
unelte performante, precum si personal de executie si indrumare calificat.
Din punct de vedere economic, pe prim plan trebuie sa stea rentabilitatea globala a lucrarilor, exprimata in
primul rand prin calitatea si cantitatea lemnului de lucru obtinut la sfarsitul ciclului de existenta a arboretului , in
al doilea rand prin cantitatile suplimentare de lemn rezultate din lucrarile de ingrijire si conducere, dar mai ales prin
serviciile ecoprotective asigurate de padurea respectiva. Executarea acestor lucrari nu trebuie conditionata de o
eficienta economica imediata, pentru ca ele reprezinta o investitie pe termen lung, care trebuie facuta obligatoriu
pentru un rezultat final scontat si nu pentru a se realiza cu orice pret venituri din produsele recoltate pe parcurs.
Primele lucrari de ingrijire si conducere care, in fond, hotarasc soarta arboretului viitor, nu au de altfel aproape nici
o eficienta economica imediata sau au una foarte redusa, neacoperind cheltuielile. De exemplu, ingrijirea
semintisurilor, degajarile si chiar curatirile corect executate, nu dau material lemnos valorificabil, abia din rarituri
se obtine o cantitate de lemn util. Dar de efectuarea lor corecta si la timp depinde intreaga dezvoltare ulterioara a
arboretului.

10.2. NATURA LUCRARILOR DE INGRIJIRE SI CONDUCERE IN FUNCTIE DE STADIILE DE

DEZVOLTARE A ARBORETELOR
Lucrarile de ingijire si conducere se diferentiaza in raport cu stadiile de dezvoltare ale arboretului: semintis,
desis, nuielis, prajinis, paris, codrisor, codru mijlociu. In codru batrin, aceste lucrari nu se mai efectueaza pentru ca
se initiaza taierile de regenerare a arboretului. In tabelul 10.1 se prezinta aceste lucrari pe stadiile de dezvoltare ale
arboretului.
Lucrarile de ingijire si conducere a arboretelor
Tabel 10.1
Denumirea
Stadiul de dezvoltare
Scopul lucrarii
lucrarii
al arboretului
A. Lucrarii cu caracer sistematic
Descoplesire
semintis
Eliminarea ierburilor care
coplesesc si concureaza semintisul
Depresaj
Semintis, desis
Reducerea desimii prea mari
a puietilor
Degajare
Semintis, desis
Promovarea speciilor valoroase, mai incet crescatoare, prin
descoplesirea de specii repede crescatoare
Curatire
Nuielis, prajinis
Inlaturarea exemplarelor uscate si necorespunzatoare ca specie si
conformatie
Raritura

Operatiune de
igiena

Elagaj
artificial
Emondaj
Ingrijirea
marginii de
masiv

paris, codrisor,
codru mijlociu

Promovarea exemplarelor valoroase prin crearea spatiului de

crestere necesar si protectia tulpinilor de lumina

B. Lucrari cu caracter special

Nuielis, prajinis,
Scoaterea arborilor uscati si rupti, puternic vatamati de ciuperci,
codrisor, codru mijlociu
insecte, mamifere, pentru mentinerea unei stari bune fitosanitare
si batran
Prajinis, paris

Producerea de lemn cu putine cioturi, de valoare mai mare

Prajinis, paris
Toate stadiile

Producerea de lemn cu putine cioturi, de valoare mai mare

Formarea de margini de masiv (liziere) rezistente la vant,
patrunderea animalelor, a oamenilor

Din punct de vedere al aplicarii in timp, trebuie mentionat ca in arboretele de codru regulat, mai mult sau mai
putin echiene, aceste lucrari se aplica succesiv, pe masura ce arboretul trece dintr-un stadiu de varsta in altul si se
opresc inainte de taierile de regenerare.
In schimb, in arboretele de codru gradinarit, pluriene, in care coexista toate varstele, diferitele lucrari se
aplica concomitent in grupele de arbori de varste corespunzatoare si se executa permanent odata cu taierile de
regenerare.
Limitari in executarea lucrarilor de conducere a arboretelor. Aceste limitari se refera la situatiile in care exista
pericol mare de declansare a unor fenomene stationale destabilizatoare:
Astfel, se interzice efectuarea lucrarilor de conducerea arboretelor:
pe pante mai mari de 40 sau de 35 in cazul rocilor friabile,
pe stancarii,
pe culoarele de avalanse,
pe o fasie de 250-300 m sub limita altitudinala superioara a padurii,
pe solurile inmlastinate.

10.3. TEHNOLOGIILE DE INGRIJIRE SI CONDUCERE A ARBORETELOR

10.3.1. Compartimentarea ca lucrare necesara pentru ingrijirea si conducerea arboretelor

Inainte de a trece la prezentarea lucrarilor de ingrijire si conducere a arboretelor este necesara discutarea
problemei compartimentarii acestora.
Ideea compartimentarii arboretelor a aparut in legatura cu incercarile de a ieftini si usura lucrarile de ingrijire
si conducere.
Compartimentarea inseamna divizarea suprafetei ocupate de un arboret, in care urmeaza sa se faca lucrari
de ingrijire si conducere, in fasii de o anumita latime, prin deschiderea de culuare de acces intre acestea.
Obisnuit, compartimentarea se executa in stadiul de semintis sau desis-nuielis iar unele culuare de acces
raman deschise in continuare, fiind folosite pentru scoaterea arborilor extrasi prin toate lucrarile de conducere.
In regiuni cu relief plan, reteaua este formata din culuare paralele, deschise la anumite intervale. In regiuni cu
relief accidentat, culuarele se deschid pe curba de nivel sau oblic fata de panta pentru a nu declansa procese
erozionale.
Pentru efectuarea primelor interventii (degajari, curatiri) se deschid culuare de acces de 1-1,5 m latime la
intervale de 8-10 m (distanta medie intre arborii ce vor ramane in arboret in viitor). Cand arboretul va ajunge in
faza de raritura, se pastreaza pentru acces fiecare al treilea culuar care se largeste la 2-2,5 m, pentru a usura
scoaterea arborilor mari. Intervalele dintre culuare ajung la o latime de circa 30 m .
Culuarele se deschid totdeauna in linie dreapta pentru a usura scoaterea arborilor extrasi.
Pe culuare, prin scoaterea lemnului, se poate produce vatamarea arborilor de margine ca si degradarea
solului. De aceea arborii de viitor care vor forma arboretul exploatabil nu se aleg la margini de culuare. Pentru
protectia solului, pe culuare se lasa o parte din materialul marunt (curatat de pe trunchiuri) rezultat din curatiri sau
rarituri.
Marele avantaj al compartimentarii este de a facilita accesul, mai ales in fazele de desis-nuielis-prajinis, de a
usura scoaterea arborilor extrasi, cu vatamari mai reduse a celor ramasi si de a avea un control asupra efectuarii
lucrariilor pe intreaga suprafata. In lipsa compartimarii, in parcelele mari, pot ramane portiuni intregi neparcurse,
din cauza dificultatilor de orientare.
Deschiderea culuarelor se face mecanizat acolo unde panta permite, folosind tractoare utilate cu o instalatie
speciala cu lanturi sau cutite rotitoare care taie puietii. In continuare, caile se mentin deschise tot in acest mod. In
lipsa acestor mijloace, ca si in situatiile cu pante mari, deschiderea si mentinerea libera a cailor de acces se face
manual taind de jos toti arbori tineri cu toporul sau cutitul-disc. In acest caz deschiderea culuarelor se face in faza
de desis-nuielis.
In Franta, pentru reducerea cheltuielilor, lucrarile de degajari si curatiri se fac numai pe o latime de cate 2-3
m pe laturile cailor de acces. In aceste fasii lucrate se aleg si se ingrijesc arborii de viitor. Restul arboretului care va
servi doar ca element de completare a structurii se lasa sa se dezvolte spontan, prin eliminare naturala, eventual se
extrag numai preexistentii foarte dezvoltati.
In Romania, compartimentari s-au facut doar experimental. Aplicarea pe scara larga a acestui procedeu ar
permite o crestere a calitatii lucrarilor de ingrijire si conducere, o reducere a vatamarilor la arbori, ca si a
cheltuielilor de manopera, chiar avand in vedere costurile pentru deschiderea si mentinerea libera a cailor de acces.
10.3.2. Descoplesirea
Descoplesirea semintisurilor naturale si a regenerarilor artificiale este o operatie necesara atunci cand
ierburile din parchete se dezvolta prea puternic reducand fluxul de lumina si caldura si consumand o cantitate mare
de apa si elemente nutritive din sol.
Tehnologia lucrarilor de descoplesire
Lucrarea se executa prin taierea ierburilor coplesitoare cu secera, avand grija sa nu fie vatamati puietii. Nu se
foloseste coasa penru ca pericolul de vatamare este mai mare. Ierburile pot fi distruse si prin utilizarea de erbicide
selective, care nu afecteaza puietii.
In trecut, pentru decoplesirea de ierburi era folosit si procedeul de a trece o turma de oi, o singura data, prin
semintis, mai mult pentru a calca ierburile dar si pentru a le consuma.

10.3.3. Depresajul

Depresajul este o operatiune de rarire a semintisurilor naturale sau a semanaturilor directe, in cazul cand
sunt prea dese si se produce o stagnare in dezvoltarea tuturor puietilor, atat in inaltime cat si in grosime. Cauza este
insuficienta spatiului de viata si a resurselor vitale din acest spatiu. Prin depresaj se inlatura, in parte, aceasta cauza.
Tehnologia lucrarilor de depresaj
Lucrarea se executa prin rarirea puietilor folosind foarfeci speciale. Rarirea se pote face schematic, taind
toti puietii pe benzi inguste de 0,8-1,0 m sau selectiv, taind puietii desi, de dimensiuni mai mici, in jurul puietilor
ceva mai bine dezvoltati. In cazul depresajului in semintisuri cu mai multe specii, se va avea grija sa se taie mai
mult din speciile de amestec, mai putin, dar totusi suficient din speciile principale(acolo unde acestea sunt in
palcuri prea dese).
10.3.4. Degajarea
Degajarea este o operatiune de inlaturare, din semintisurile naturale sau din semanaturi si plantatii, a
exemplarelor prea dezvoltate din semintisul preexistent, a lastarilor de cioata sau radacina, a arbustilor prea
puternic dezvoltati sau a speciilor de amestec care coplesesc puietii speciilor de valoare.
In aboretele pure degajarea se face pentru a inlatura exemplarele din semintisurile preexistente prea puternic
ramificate, a lastarilor sau drajonilor de la cioatele arborilor batrani extrasi, ca si a arbustilor, obisnuit puternic
dezvoltati in parchete.
In arboretele amestecate, in afara de extragerea acestor exmplare daunatoare, se face o degajare speciala a
speciilor principale, mai incet crescatoare,de speciile de amestec care cresc mai repede (carpen, tei, artar, plop).
Este in general cazul stejarilor in arboretele de sleau, in cverco-carpinete, cverco-acerete, a gorunului si a fagului in
arboretele invadate de plop tremurator, etc.
Degajarea se face in stadiul de semintis-desis. In cazul neefectuarii la timp a lucrarii se pote interveni si in
stadiul de nuielis cu degajari intarziate.

Tehnologia lucrarilor de degajare. Degajari mecanice

In arboretele pure ca si in cele amestecate, extragerea exemplarelor coplesitoare din semintisul preexistent,
a lastarilor si drajonilor, a arbustilor coplesitori se face prin taierea de jos cu toporul, cutitul disc sau alte unelte.
Materialul rezultat se scoate si se stivuieste la drum. In arboretele amestecate, se face in plus degajarea
exemplarelor din speciile principale, de baza pentru noul arboret, de exemplarele speciilor de amestec, de arbustii si
de lastarii care le depasesc in inaltime. Degajarea se face prin taierea sau frangerea varfurilor exemplarelor
coplesitoare pana la cel putin jumatatea inaltimii puietilor din speciile ce trebuie protejate. In cazul cand taierea sau
frangerea se face mai sus, sub varful speciei de protejat, exista riscul ca speciile coplesitoare sa-si dezvolte, in scurt
timp, lastari care sa acopere din nou speciile protejate. Taierea se face cu cosoare, foarfeci sau seceri speciale bine
ascutite; frangerea se face manual, materialul rezultat se lasa pe loc. (figura 10.1.).

Figura 10.1.

Prima degajare se executa cand s-a format starea de masiv. In continuare, mai ales in arboretele amestecate sau in
cele in care masa exemplarelor de extras este prea mare, dezgolind suprafete mai intinse, se mai pot face cateva
degajari pana se lichideaza pericolul coplesirii puietilor de vegetatie lemnoasa daunatoare cresterilor sau a puietilor
din speciile principale de celelalte specii.
Degajarile chimice se fac prin folosirea de substante chimice speciale, denumite arboricide, care actioneaza
prin contact sau sistemic. Substantele de contact distrug tesuturile pe care sunt aplicate, iar in cazul arboricidelor
sistemice se produce patrunderea si translocarea in planta a arboricidului, inhiband apoi anumite procese vitale.
Degajarile chimice se fac:
-prin stropire directa (pe frunze);
-prin aplicarea arboricidului pe cambiu dupa taierea scoartei;
-prin injectare.
Costul este insa ridicat (substante scumpe, volum de munca mare pentru ca stropirile pe suprafete mari, din
avion, sunt interzise, distrugand tot arboretul). De aceea, asemenea degajari se folosesc numai in cazuri speciale.
Sezonul de executare al degajarilor. Perioada considerata optima este 15-30 septembrie. In arboretele
amestecate de foioase, degajarile trebuie facute obligatoriu in sezonul de vegetatie, pentru a recunoaste usor
speciile si masura in care cele principale sunt coplesite. In arboretele de rasinoase acestea se pot executa si in
sezonul de repaus. Nu se recomanda executarea degajarilor la inceputul sezonului de vegetatie, cand lujerii sunt
nelignificati, in perioade foarte uscate si calde, cand la puietii degajati se pot produce arsuri sau toamna cand puietii
degajati pot suferi de inghet.
Intensitatea degajarilor depinde de situatia concreta a fiecarui arboret tanar (proportia speciilor coplesitoare
si de protejat, repartitia lor in spatiu). Intensitatea se stabileste pe teren, pe suprafetele de proba. Daca prin
extragerea tuturor exemplarelor se produc goluri mari in arboret,degajarea se pote face in mai multe etape.
Periodicitatea degajarilor depinde de necesitati, executandu-se ori de cate ori este nevoie (mai ales in
arboretele amestecate). Obisnuit, periodicitatea este intre 1-3 ani, mai mica in cazul speciilor repede crescatoare si
in statiuni de bonitate ridicata. Numarul degajarilor nu este limitat, efectuandu-se atatea cate sunt necesare.
Ordinea de executare a degajarilor: in primul rand se fac degajari in arboretele cu consistenta plina (mai
mare de 0,9), incepand cu arboretele amestecate si in culturi in care speciile valorose sunt in pericol de a fi
coplesite de alte specii.
Produse rezultate: din degajari nu rezulta material lemnos valorificabil, decat cel de mici dimensiuni din
puieti preexistenti, nuiele de salcie, frunzare. Din punct de vedere economic, degajarile sunt deci investitii si nu
operatiuni productive. Dar ele sunt absolut necesare pentru a elimina din arboret exemplarele coplesitoare care
stanjenesc dezvoltarea semintisului si a proteja speciile valoroase de concurenta altor specii.
Fiind deci nerentabile (din punct de vedere al rentabilitatii imediate), s-a cautat scaderea costurilor prin:
-reducerea suprafetei pe care se executa degajari;
-degajari chimice pe suprafete mari;
-plantatii la distante mai mari, care sa nu necesite degajari.
10.3.5. Curatirea
Curatirea sau lamurirea este operatiunea de inlaturare din arboretul tanar, in stadiile de nuielis si
prajinis, a exemplarelor uscate si a celor cu forme necorespunzatoare, ca si a celor apartinand speciilor nedorite.
In aceste stadii de varsta arboretul tanar este inca foarte des. Eliminarea naturala, din cauza competitiei,
este intensa, dar nu intotdeauna se elimina exemplarele considerate de silvicultor necorespunzatore telului de
gospodarire. De aceea este necesara aceasta interventie care are si rostul de a crea mai mult spatiu pentru
exemplarele care corespund respectivului tel.
Scopul curatirilor este:
-reglarea proportiei speciilor in arboretele amestecate;
-eliminarea din arboret a exemplarelor rupte, uscate, bolnave sau vatamate,cu coroana prea puternic
dezvoltata (asa-zisii lupi), cu defecte de tulpina (infurcire, tulpina stramba);
-reducerea desimii si prin scoaterea unui numar de exemplare normale din portiunile ramase prea dese (fara a
scadea consistenta sub 0,75);
-stimularea cresterii in grosime a exemplarelor cu indice de zveltete prea mare pentru a inlatura pericolul
indoirii sau ruperii lor de zapada.

Prin curatire se face o selectie negativa in masa, eliminand din arboret toate exemplarele necorespunzatore ca
specie sau ca viitor element de structura. Intrucat consistenta arboretului nu trebuie sa scada sub 0,8 (0,75) la
fiecare interventie, pentru realizarea scopului propus pot fi necesare cateva curatiri succesive.
Prima curatire se face cand arboretul este in stadiul de nuielis-prajinis, la o inaltime medie a arborilor de 2-3
m si inaltimi dominante de 5-6 m. Daca s-au facut degajari, prima curatire se executa dupa 3-5 ani de la ultima
degajare.
Tehnologia lucrarilor de curatire
Curatirea mecanica. Dupa cercetarea unitatilor amenajistice prevazute pentru curatiri si stabilirea urgentei de
interventie, in respectivele unitati se amplaseaza suprafete de proba de 500 mp in care se taie din exemplarele
supuse selectiei negative atat incat sa nu se scada consistenta sub limita de 0,75.
Exemplarele taiate se scot la drum si se stivuiesc in gramezi-tip cu dimensiunile 2 m latime/1,5 m
inaltime/lungimea exemplarelor extrase.
Operatiunea se face de personalul tehnic de specialitate si cu aceasta ocazie se poate infaptui si instruirea
muncitorilor care vor efectua curatirea.
Curatirea de proba ca si cea pe intreaga suprafata poate fi precedata de grifarea exemplarelor de extras.
Pentru grifare se foloseste o unealta speciala, grifa, un cutit circular cu maner, cu care se face o incizie verticala,
scurta, in coaja arborilor de extras.
Grifarea este desigur foarte indicata pentru ca nu se lasa la latitudinea muncitorilor selectia exemplarelor de
extras, dar se scumpeste astfel lucrarea; de aceea, in ultimul timp s-a renuntat la grifare.
Arborii ce urmeaza a fi scosi se taie de jos cu toporul, cu fierastraul, cu foarfeci speciale sau cu cutitul-disc si
se scot la drum, stivuindu-se in gramezi-tip(figura 10.2.).

Figura 10.2.
Compartimentarea arboretului permite o mai buna desfasurare a lucrarilor si parcurgerea integrala a
suprafetei. In lipsa compartimentarii, pot ramane suprafete neparcurse, mai ales in interiorul unitatilor amenajistice
mari.
Curatirea chimica. Ca si in cazul degajarilor, se pot executa curatiri folosind arboricide de contact sau
sistemice.
Curatiriile chimice se pot face:
prin stropire directa a frunzisului;
prin secuirea tulpinii si aplicarea arboricidului pe cambiu;
prin injectarea arboricidului.
Curatirea chimica, fiind mai putin costisitore (reducerea costurilor cu pana 50 % decat curatirea mecanica),
este practicata pe scara larga in tarile occidentale. In Romania, s-a folosit experimental, dar nu a capatat extindere si
din motivul ca nu se cunoaste efectul de durata a arboricidelor introduse in padure.
In cazul curatirilor chimice, arborii uscati nu se scot din suprafata, ceea ce reduce complet pericolul de
vatamare a tulpinilor arborilor ramasi, dar mareste pericolul de incendiu.

Sezonul de executie. In arboretele de foioase, grifarea este indicata sa se faca in sezonul de vegetatie pentru a
se elimina si toti arborii uscati. In arboretele de rasinoase, se poate efectua si in perioada de repaus.
In cazul curatirii mecanice folosind grifarea, cele mai bune perioade de extragere a arborilor sunt primavara
inainte de infrunzire sau toamna dupa caderea frunzelor, cand arborii desfrunziti se scot mai usor si vatamarile
arborilor ramasi sunt mai reduse.
Daca lucrarea de curatire se face fara grifare, in arboretele de foioase trebuie efectuata in sezonul de
vegetatie, in partea a doua a verii.
In cazul curatirii chimice, perioada cea mai indicata este in sezonul de vegetatie pentru ca arboricidul sa-si
faca efectul.
Intensitatea curatirii. Se stabileste in suprafetele de proba in functie de starea de desime a arboretului, fie ca
raport intre numarul de arbori extrasi / numarul de arbori existent inainte de interventie i N = Ne / Ni x 100, fie in
raport cu suprafata de baza a arborilor extrasi / suprafata de baza a arboretului inainte de interventie i G = Ge / Gi x
100.
Intensitatea poate fi:
slaba iG 5 %;
moderata iG = 6 15 %;
puternica iG = 16 25 %;
foarte puternica iG 25 %.
Se recomanda si folosirea indicelui de desime (numar de arbori la hectar in arboret / numar de arbori la hectar
din tabelele de productie). Valoarea optima a acestui indice trebuie sa fi de 1,00-1,20.
Indiferent de intensitatea adoptata, trebuie avut in vedere ca arboretul sa ramana suficient de inchis
(consistenta cel putin 0,75-0,80), pentru a nu se reduce cresterea in inaltime si elagajul natural.
Produse rezultate si aspecte economice
Din curatiri rezulta material lemnos de mici dimensiuni (ceva mai mari daca se executa in prajinisuri) si in
cantitate redusa. Se poate valorifica numai in zone deficitare in lemn de foc sau pentru utilizari speciale. In orice
caz, valoarea produselor nu acopera cheltuielile operatiunii. Deci si aceste cheltuieli trebuie considerate investitii.
Pentru a reduce cheltuielile s-au propus cateva solutii:
reducerea numarului de interventii cu marirea intensitatii lor sau efectuarea curatiriilor numai pe o
parte din suprafata,
in cazul plantatiilor, folosirea de scheme cu numar mai redus de puieti si distante mai mari intre
acestia.
Oricare ar fi solutiile propuse si cheltuielile ce trebuie efectuate, curatirile, ca si degajarile, sunt lucrari
absolut necesare pentru crearea de arborete valoroase si deci se impune executarea lor corecta si la timp
ca investitii pentru productie finala.
10.3.6. Raritura
Raritura este operatiunea de creare a acelei structuri de arboret care sa asigure dezvoltarea optima a celor
mai buni arbori (arbori de valoare sau de viitor) si functiile ecoprotective corespunzatoare.
Raritura incepe in stadiul de paris si se repeta pana in stadiul de codru mijlociu, extinzandu-se pe jumatate
din ciclul de existenta a arboretului (in ciclul de 120 ani, circa 60 ani).
Principalul obiectiv al rariturilor, efectuate de-a lungul celor 60 de ani, este de a crea, prin extrageri repetate
de arbori, spatiul si conditiile de mediu necesare pentru ca arborii de valoare sa se poata dezvolta optim, realizand
lemn mult si calitativ superior.
In arboretele de amestec, obiectivul rariturilor este si de a regla compozitia pentru a se realiza, la sfarsitul
ciclului, compozitia-tel.
Selectand fenotipurile cele mai valoroase, rariturile contribuie si la sporirea valorii resurselor genetice.
Rariturile contribuie si la marirea rezistentei padurii la impacturi negative biotice si abiotice, la imbunatatirea
starii de sanatate prin extragerea arborilor bolnavi, la crearea de conditii bune de fructificare.
Rariturile sunt insa si lucrari prin care se asigura deja o productie de lemn de dimensiuni mai mari si cu
posibilitati mai mari de valorificare. Daca nu se efectueaza rarituri, o buna parte din acest lemn se pierde, prin
eliminarea naturala a arborilor.

Categorii de rarituri
Se deosebesc doua mari categorii de rarituri:
rariturile selective, prin care arborii se extrag dupa anumite criterii, in functie de pozitia lor in arboret
si a unora fata de altii,
rariturile schematice, prin care arbori se extrag dupa o anumita schema, fara a se face o diferentiere a
arborilor dupa pozitia lor in arboret.
In Romania s-au generalizat rariturile selective, cele schematice utilizandu-se in mica masura (de exemplu, in
plantatiile de plopi euroamericani).
Raritura selectiva include urmatorele tipuri de rarituri:
raritura de jos,
raritura de sus,
raritura combinata,
raritura gradinarita.
10.3.6.1. Raritura de jos
Se mai numeste raritura in plafonul dominat sau in dominat si consta in extragerea arborilor din plafonul
inferior al arboretului, ramasi in urma cu cresterea, care produc putin, sunt uscati sau pe cale de uscare (arbori din
clasele IV si V Kraft). Din plafonul superior se extrag numai arborii uscati, rupti, vatamati(figura 10.3).

Figura 10.3.(dupa Florescu si Nicolescu, 1998)

Prin aceasta raritura, structura verticala se simplifica, arboretul devine monoetajat, nu se face selectie
pozitiva, ci numai selectie negativa.
Este o raritura care nu activeaza cresterea si nu contribuie la producerea in cantitate mare de lemn de valoare,
fiind considerata doar ca o operatiune de ingropare a mortilor sau a celor condamnati la moarte.
Intensitatea interventiei este mai mare ca numar de arbori dar redusa ca volum sau ca suprafata de baza a
arboretului.
Raritura de jos are anumite avantaje:
simplitatea in alegerea si extragerea arborilor,
reducerea concurentei pentru apa si substante nutritive,
ameliorarea starii sanitare a arboretului.
Dezavantajele sunt:
nu stimuleaza, decat in mica masura, cresterea si productia arborilor in plafonul superior,
lemnul recoltat are valoare mica, fiind in cantitate redusa si de calitate slaba.
Raritura de jos se mai aplica doar in padurile de molid, pin, in statiuni de bonitate scazuta sau uneori la
primele rarituri in arborete cu specii de lumina.
10.3.6.2. Raritura de sus
Este o raritura in plafonul dominant si consta in extragerea arborilor necorespunzatori, din specia de baza sau
din specii nedorite, din plafonul superior al arboretului pentru a permite dezvoltarea mai buna a arborilor valorosi
ramasi.
Din plafonul superior se extrag arbori din specia de baza cu conformatie proasta, cu coroane labartate sau
asimetrice, infurciti, rupti, precum si arbori din speciile de amestec care concureaza pe cei din speciile de baza.
Totodata se extrag si arbori uscati, rupti, vatamati, bolnavi din plafonul inferior. Dar, in acest plafon, se mentin toti

arborii viabili, pentru a stimula elagajul trunchiurilor arborilor valorosi, din plafonul superior si a proteja solul de
intelenire(figura 10.4.).

Figura 10.4.(dupa Florescu si Nicolescu, 1998)

In acest fel, in plafonul superior, prin rarituri repetate, raman, isi dezvolta coroana si realizeaza cresteri mari
arborii cei mai valorosi, dupa calitatea trunchiurilor, creandu-se si o structura a arboretului favorabila pentru
acestia.
Intrucat la raritura de sus, in centrul atentiei silvicultorului sunt arborii valorosi pentru care se creeaza
conditii bune de crestere, acest tip de raritura are caracter de selectie pozitiva. Dar extragand multe exemplare de
calitate inferioara, bolnave, rupte, etc., se face desigur o selectie negativa.
Avantajele rariturii de sus sunt:
stimularea dezvoltarii si cresterii arborilor din plafonul superior prin inlaturarea concurentilor directi si
creearea spatiului necesar in acest scop, dar si prin mentinerea arborilor ajutatori pentru elagaj si
acoperirea solului,
realizarea unei productii secundare (intermediare) de lemn de dimensiuni si de valoare mai mare, care
in general acopera cheltuielile lucrarii.
Dezavantaje:
vatamarea mai frecventa a arborilor ramasi in picioare,
reducerea proportiei sau chiar disparitia unor specii de amestec si patrunderea in etajul superior a unor
specii de umbra putin valoroase.
10.3.6.3. Raritura selectiva combinata (mixta)
Este o combinatie intre raritura de sus si cea de jos care se aplica mai ales in arboretele neomogene ca
structura, compozitie, varsta.
Raritura combinata consta in selectionarea si promovarea arborilor celor mai valorosi ca specie, conformare
si vigoare de crestere, prin interventii atat in plafonul superior cat si in cel inferior. Este raritura care se poate aplica
in cele mai variate compozitii si structuri de arboret, neavand nimic schematic. Presupune insa o buna cunoasterea
relatiilor dintre arbori in arboret, a modului de dezvoltare, in functie de spatiul disponibil, a fondului de productie
optim (ca volum si ca suprafata de baza a arboretului)(figura 10.5.).

Figura 10.5.(dupa Florescu si Nicolescu, 1998)

Raritura combinata se bazeaza pe diferentierea in arboret a unor biogrupe, microarborete in care exista arbori
functionali diferiti.

Biogrupa cuprinde un grup de 5-7 arbori care cresc impreuna, avand 1-2 arbori din speciile valoroase si cu
forme bune, desemnati ca arbori de valoare sau de viitor. In raport cu acesti arbori ceilanti se clasifica in arbori
ajutatori sau folositori, arbori daunatori si arbori indiferenti.(figura 10.6).

Figura 10.6.
Arborii de valoare sau de viitor (arbori V) se aleg dintre speciile valoroase, cu forma buna a trunchiului si
coroanei, cu perspectiva de dezvoltare corespunzatoare. Apartin, de regula, claselor I-II Kraft si la exploabilitate
vor furniza cel mai mare volum de lemn de lucru, de cea mai buna calitate. Acesti arbori fac obiectul selectiei
pozitive. Trebuie sa fie sanatosi, vigurosi, cu trunchiul drept, cat mai cilindric, neinfurciti, elagati pe o inaltime
mare, cu coroana simetrica, suficient dezvoltata, dar mai mult lunga, pentru a fi bine luminata si nu prea mare
pentru ca inelele anuale sa nu fie prea late.
Acesti arbori trebuie sa fie, pe cat posibil, distribuiti uniform in arboret pentru ca in jurul lor sa se poata
forma biogrupele respective, in care va lucra silvicultorul. Dar aceasta nu este o conditie obligatorie.
Se recomanda ca arborii de viitor sa fie alesi cat mai timpuriu (chiar din stadiul de trecere de la prajinis la
paris) pentru a lucra de la bun inceput in jurul lor.
Unii specialisti nu sunt de parere sa fie insemnati, dar majoritatea preconizeaza insemnarea lor cu inel de
vopsea, sau in alt mod, pentru a-i avea in vedere la toate interventiile ce urmeaza. Aceasta insemnare este
denumita marcolare. Pentru ca in decursul timpului unii arbori de viitor pot disparea, se recomanda ca numarul lor,
la alegerea timpurie, sa fie de 2-3 (4) ori mai mare decat cel ce va ajunge la varsta exploatabilitatii. Astfel arborii de
viitor disparuti pot fi inlocuiti de altii.
In ceea ce priveste numarul arborilor de viitor nu exista inca un punct de vedere unanim acceptat.
In Elvetia, la prima raritura, se selecteaza 500-1500 exemplare/ha de posibili arbori de viitor din care, la
exploabilitate, raman 200-300. In Franta, se prevede alegerea de la inceput a numarului de arbori de viitor care vor
forma arboretul la exploatabilitate (circa 50-70 pentru stejar pedunculat, 70-100 pentru gorun, 90-120 pentru fag,
250-350 pentru molid etc). Unii silvicultori pledeaza pentru alegerea timpurie (chiar la 20 de ani), altii pentru
alegerea la varste mai mari (40-50 de ani).
Daca arborii de viitor nu sunt insemnati, ei trebuie alesi la fiecare interventie. Acest lucru evita situatiile cand
arborii, considerati de viitor de la inceput, nu isi pastreaza aceasta calitate pe parcursul vietii, sunt raniti sau dispar
din diferite cauze. Dar alegerea de fiecare data a acestor arbori presupune un volum de munca suplimentar.
Este de aceea mai rationala alegerea de la inceput si insemnarea unui numar mai mare de arbori de viitor care
sa poata fi inlocuiti pe parcurs, daca este nevoie.
Arborii ajutatori sau folositori (arbori A) au rolul de astimula cresterea si elagarea arborilor de viitor, fara
a-i concura puternic prin dezvoltarea prea mare a coroanelor. Apartin, de regula, claselor III si IV, uneori si II Kraft.
Se aleg din orice specii, de preferinta din cele de umbra si este indicat ca sa aiba coroana sub cea a arborilor de
viitor.

Arbori daunatori sau de extras (arbori D) sunt arbori care concureaza puternic arborii de viitor pentru
lumina, apa, substante nutritive, stanjenesc dezvoltarea coroanei acestora si reduc in acest fel cresterea lor. Pot
apartine atat speciilor de baza cat si de amestec.
In aceasta categorie se incadreaza si arborii uscati, in curs de uscare, bolnavi, infurciti, cu gelivuri etc, care
trebuie extrasi pentru a pastra sanatatea si structura convenabila a arboretului. Apartin de regula claselor I, II dar si
III Kraft.
Arbori indiferenti sau nedefiniti (arbori I) sunt cei care nu se incadreaza in categoriile de mai sus si nu au
raporturi directe de concurenta cu arborii de valoare. Pot apartine oricarei clase Kraft, fiind localizati, de regula, la
periferia biogrupelor. Prezenta lor in arboret este necesara si ei trebuie mentinuti pentru a se pastra o consistenta
suficienta a arboretului.
In decursul perioadei lungi in care se aplica rariturile, rolul si pozitia arborilor din categoriile descrise se pot
modifica. De aceea, la fiecare raritura, este necesara reincadrarea arborilor din biogrupa, inclusiv a arborilor de
viitor, daca acestia nu au fost insemnati sau s-au pierdut dintr-o cauza sau alta. De fapt, este important ca de fiecare
data sa se constate daca arborii de viitor se dezvolta corespunzator si nu trebuie eventual inlocuiti si sa se
stabileasca arborii daunatori care trebuie extrasi.
Intensitatea rariturii combinate depinde de specie, de varsta si structura arboretului, de bonitatea statiunii,
de intensitatea interventiilor anterioare.
Intensitatea este mai mare la speciile de rasinoase si la fag, mai mica la stejari. Este mare la varste mici si se
reduce spre varste mari. In statiuni de bonitate ridicata, in care cresterea arborilor este mai activa, intensitatea este
mai mare decat in cele de bonitate scazuta.
Intensitatea rariturii combinate se stabileste ca raport procentual intre numarul, sau suprafata de baza, sau
volumul arborilor de extras si, respectiv, numarul, suprafata de baza, volumul tuturor arborilor din arboret, inaintea
extragerii. Se obtin indici procentuali iN pentru numar, iG pentru suprafata de baza, iV pentru volum.
In Romania, rariturile selective se clasifica, dupa intensitatea in volum in:
rarituri slabe (iV 5 %),
rarituri moderate (iV =6-15%),
rarituri puternice (forte) (iV >25%).
Daca se ia in considerare cresterea curenta a arboretului intre doua rarituri, se considera slabe rariturile prin
care se extrage 20-40% din crestere, moderate cand se extrage 40-70% si forte cand se extrage intreaga crestere (de
exemplu in Franta).

Intensitatea rariturilor exprimata in indici de recoltare, pe volum, pe specii si varste este prezentata in tabelul
10.2.
Tabelul 10.2.
Indici de recoltare in procente fata de volumul initial al arboretului
Pe specii si varste in arborete cu consistenta 0,9-1,0, parcurse sistematic cu rarituri
Formatii si grupe de
Varsta arboretelor in ani
formatii forestiere
1121314151617181- 91- Peste
20
30
40
50
60
70
80
90 100 100
Molidisuri
18
13
11
10
8
7
6
6
5
Bradete
17
13
10
9
8
7
7
6
5
Amestecuri de fag si
16
12
10
9
8
7
7
6
5
rasinoase
Fagete
15
15
13
10
9
9
8
7
5
Goruneto-fagete
si
15
13
10
9
8
7
6
5
4
sleauri cu gorun
Sleauri
cu
stejar
14
12
10
8
7
6
5
4
4
pedunculat
Teisuri
18
12
12
10
7
7
Cerete
amestecuri
garnita

,garnitete
de cer,

12

11

Salcamete

15

10

Aninisuri

15

12

Arborete de salcie

16

12

Arborete de plopi

16

Pinete

18

15

12

16

12

Arborete de duglas

10

10

* dupa Norme tehnice pentru ingrijirea si conducerea arboretelor, 2000

Avantajele rariturii combinate:
selectionarea unui numar de arbori de valoare pentru care se creaza conditii optime de crestere
prin eliminarea arborilor concurenti,
productie mai mare de lemn de valoare la exploatare.
Dezavantaje :
riscul pierderii unui numar de arbori de valoare din diferite cauze,
timp de lucru mai mult pentru diferentierea arborilor pe categorii pentru a evita greseli in
extragerea celor daunatori.
Formarea coroanei arborilor prin rariturile selective (simple sau combinate). Formarea coroanei arborilor,
care nu se extrag prin rarituri, este o problema cheie a rariturilor selective. Se refera atat la arborii de valoare cat, si
la arborii ajutatori si la cei indiferenti.
In cazul arborilor de valoare, marimea coroanei este hotaratoare pentru acumularea de lemn. Dar si simetria
coroanei are importanta pentru stabilirea arborilor de valoare. In cazul acestor arbori, coroanele trebuie sa aiba in

final un diametru de 5-10 m (in raport cu numarul lor), sa fie simetrice si sa se extinda pe cel putin o treime din
inaltimea trunchiului. Aceasta presupune ca arborii ajutatori si cei indiferenti sa aiba inaltimi de cel mult doua
treimi din inaltimea arborilor de valoare.
Dar nu mai putin importanta este si formarea unei coroane suficient de mari a arborilor ajutatori si a celor
indiferenti pentru a evita eliminarea lor din cauza insuficientei nutritiei. Acest lucru se poate face prin creearea de
conditii de lumina suficiente pentru dezvoltarea normala si a acestor arbori.
Tehnica rariturii combinate
Anual se aleg arboretele in care se va face raritura. Se parcurg unitatile amenajistice respective si se aleg
arborii de viitor; se marcheaza arborii daunatori si ceilalti arbori de extras, avand grija sa nu se scada consistenta
sub 0,7 0,8. Operatiunea este mai simpla daca arborii de viitor sunt insemnati, mai complicata in caz contrar.
Alegerea arborilor de extras trebuie sa aiba in vedere si o suficienta luminare a arborilor de ajutor, pentru
mentinerea lor in arboret.
In cazul cand arborii daunatori sunt putini, se extrag printr-o singura raritura. Daca sunt numerosi, se vor
extrage prin 2-3 rarituri. In arboretele prea dese, in care nu mai exista arbori daunatori, poate fi necesara si
extragerea unor arbori folositori, patrunsi in plafonul superior al arboretului.
Dupa intocmirea actelor de punere in valoare si stabilirea operatorului (agentului economic) care va face
extragerea arborilor, se organizeaza cu grija parchetul, amplasand drumurile de scoatere astfel ca arborii de viitor,
in primul rand, dar si ceilalti arbori, ramasi in picioare, sa fie protejati contra vatamarilor. Existenta retelei de
compartimentare reduce mult aceste vatamari.
Periodicitatea rariturilor este mai mica (4 6 ani) in stadiul de paris si mai mare (6 10, chiar 12 ani) in stadiul de
codrisor sau codru mijlociu. La aceste periodicitati, numarul rariturilor este de 3-5 in stadiul de paris si 4 7 in
stadiile urmatoare.
In alte tari se folosesc anumite criterii pentru stabilirea periodicitatii rariturilor. In Franta se foloseste de
exemplu criteriul de varsta, periodicitatea fiind egala cu 1/10 din varsta arboretului (periodicitate de 3 ani la varsta
arboretului de 30 de ani, 10 ani la 100 de ani etc.) sau criteriul inaltimii arboretului (cand inaltimea dominanta a
arboretului a crescut cu 1/10 din inaltimea dominanta de la ultima interventie).
In orice caz, stabilirea periodicitatii depinde de starea arboretului. O noua interventie nu se poate face
decat in momentul cand consistenta arboretului s-a refacut dupa ultima raritura, dar nu mai tarziu de 2 ani dupa
acesta refacere, pentru a nu se reduce cresterea din cauza lipsei de spatiu pentru dezvoltarea coroanelor.
Intre intensitatea si periodicitatea rariturilor este o corelatie stransa. Cu cat intensitatea este mai mare, cu
atat si periodicitatea este mai mare, deoarece este nevoie de timp mai lung pentru refacerea consistentei.
In prezent, tendinta este de a mari intensitatea si periodicitatea, recoltand volume mai mari de lemn (pana
la 40-60 mc/ha, fata de 25-30 mc/ha cat se recolteaza curent in Romania).
10.3.6.4. Raritura schematica (simplificata)
Se utilizeaza mai ales in plantatii dese, uniforme, fara a se alege arborii de viitor.
Raritura schematica se poate face in doua variante:
-pe linii sau randuri, cand se extrage cate un rand de arbori la un anumit numar de randuri (fiecare al doilea,
al treilea, al patrulea rand);
-pe distante, cand se extrag arborii situati la o anumita distanta, pe rand.
De regula, se extrage fiecare al 3-lea rand (33%) din arboret.
Raritura schematica se aplica frecvent in tarile din vestul Europei, in plantatii de rasinoase si de
foioase. In Romania s-a aplicat in plantatiile de plopi euramericani.
Raritura schematica are ca avantaje:
-usurinta si simplitatea in aplicare,
-accesibilizarea arboretelor (lemnul la interventiile ulterioare se scoate pe randurile devenite libere),
-reducerea vatamarilor la arborii in picioare.
Ca dezavantaje se pot mentiona:
-reducerea stabilitatii arboretelor la vant si zapada (de 2-4 ori fata de arboretele parcurse cu rariturile
selective),
-accelerarea cresterii numai la arborii vecini cu randurile taiate si dezvoltarea la acestia de lemn de tensiune,
-o oarecare pierdere de masa lemnoasa in comparatie cu rariturile combinate (pana la 5-7 % din productia
totala cand se scoate un rand din doua).

Pentru a micsora aceste dezavantaje, s-a dezvoltat o varianta a rariturilor schematico-selective prin care
se face o raritura schematica dar, in randurile netaiate, se extrag si arborii uscati, in curs de uscare, defectuosi, etc.
Cativa parametri ai lucrarilor de conducere a arboretelor
Pentru a avea o orientare generala privind varsta de incepere, inaltimea arboretelui la varsta respectiva,
numarul de interventii si periodicitatea interventiilor la lucrarile de degajari, curatiri si rarituri, aceste date sunt
prezentate in tabelul 10.3 :
Tabelul 10.3
Lucrari de conducere a arboretelor pe formatii forestiere(varsta inceperii lucrarilor, inaltimea arboretului,
numarul si periodicitatea interventiilor)
Formati
Lucrari de conducere
Degajari
Curatiri
Rarituri
a
ecosiste Varst
H
Nr. Peri Varst
H
Nr. Peri Varst
H
Nr. Peri
mica
a
arb inte odi
a
arb Inte odi
a
arb Inte odi
ince oret rv. citat ince oret rv. citat ince oret rv. itate
perii
m
ea
perii
m
ea
perii
m
a
ani
ani
ani
ani
ani
ani
Molidis
4-5 0,5- Du 2-3
127-9 1-2 4-5
2012- 4-6
5uri
1,5
pa
20
25
13
10
nev
oie
Ameste 6-10 0,5- Du 1-3
186-8 1-2 3-5
2512- 4-6
6curi de
1,5
pa
25
35
15
12
fag
nev
cu rasin
oie
oase
Fagete
6-10 0,5- Du 2-4
1781-2 3-5
2512- 5-6
61,5
pa
22
10
30
15
10
nev
oie
Gorune
5-7 0,5- Du 2-3
1582-3 4-5
2512- 5-6 4-8
to1,0
pa
20
10
30
13
fagete
nev
si
oie
sleauri
cu
stejari
Gorune
5-7 0,5- Du 2-3
156-8 2-3 4-5
2510- 5-6
5te
si
1,0
pa
20
30
12
10
stejaret
nev
e
oie
Cerete,
5-7 0,5- Du 2-3
156-8 2-3 4-7
2510- 5-6
6garintet
1,0
pa
20
30
12
10
e
nev
oie
Stejaret
5-7 0,5- Du 2-3
155-6
2
5
3083-4
6e
de
1,0
pa
20
35
10
10
stejar
nev
brumari
oie
u
si
pufos
Salcam
3-6
2-5
2
3
8-10 6-8 2-4 4-6
ete

Plopisu
7-10 10- 2-3 5-6
ri
de
12
plopi
negri
hibrizi
*Dupa Norme tehnice pentru ingrijirea si conducerea arboretelor nr. 2, 2000 si I. Florescu, 1988
10.3.7. Efectele lucrarilor de ingrijirea si conducerea arboretelor
Efectele acestor lucrari sunt de ordin ecologic si de ordin economic.
Ca efecte ecologice asupra mediului ecosistemic trebuie mentionate:
-imbunatatirea iluminarii coroanelor prin patrunderea in arboret a unei cantitati mai mari de lumina prin
golurile rezultate in urma taierii unor arbori,
-marirea cantitatii de apa din precipitatii ajunsa la sol si inmagazinata in sol,
-intensificarea descompunerii litierei si desfasurarii circuitelor elementelor minerale.
Se creaza, in acest fel, conditii mai bune pentru intensificarea cresterii, mai ales la arborii de valoare
predominanti, dominanti si codominanti, rezultand o productie de lemn gros, de valoare ridicata.
Prin aceste lucrari se influenteaza insa puternic compozitia si structura arboretelor.
In amestecuri se poate regla proportia speciilor pentru a se realiza o anumita compozitie-tel. Pentru fiecare
specie, prin selectie, se promoveaza cele mai bune si rezistente biotipuri si ecotipuri. Se creeaza structurile cele mai
indicate pentru obtinerea unui maxim de productie de lemn, de calitate superioara si de dimensiuni mari, ca si a
unui efect ecoprotectiv imbunatatit. Intensificandu-se cresterea arborilor, mai ales in grosime, se poate reduce
varsta exploatabilitatii. Se asigura o stare fitosanitara mai buna si creste stabilitatea arboretului la impacturile
climatice.
Ca efecte economice:
-la exploatabilitate se obtine o cantitate mai mare de lemn gros, calitativ superior, de valoare mare,
-pe parcursul existentei arboretului se obtine o cantitate suplimentara de lemn care altfel s-ar pierde prin
eliminarea naturala a arborilor; in tara noastra aceasta cantitate este de circa 30% din productia totala a arboretului
si pana la 50% din volumul arboretului principal, iar in alte tari acest procent poate fi chiar mai mare.
Este incontestabil ca, in padurea cultivata, nu se poate asigura o productie mare de lemn valoros, la varste
acceptabile si o capacitate ecoprotectiva ridicata fara a se efectua la timp si corect toate lucrarile de ingrijire si
conducere a arboretelor. Si tot atat de incontestabil este si faptul ca, in lipsa acestor lucrari sau daca acestea nu sunt
efectuate cum trebuie si la timp, nu se pot atinge telurile unei gospodariri multifunctionale, optimizate a padurilor.
10.3.8. Procedee de stabilire a intensitatii lucrarilor de conducere a arboretelor
Intensitatea lucrarilor de conducere, adica proportia materialului lemnos extras dintr-un arboret, poate
fi partiala, raportata la fiecare interventie, si generala sau totala, privitoare la toate interventiile care s-au efectuat
in arboret, pe durata existentei lui.
Intensitatea partiala se poate stabili:
-in functie de numarul de arbori de extras,
-in functie de suprafata lor de baza,
-in functie de volumul lor,
-in functie de gradul de reducere a consistentei.
Intensitatea pe numar de arbori se stabileste mai ales pentru arboretele tinere in care suprafata de baza si
volumul sunt mai greu de evidentiat. Formula de stabilire a intensitatii pe numar de arbori este:
iN = Nl / Ni x 100 unde : iN = intensitatea pe numar de arbori
Nl = numar de arbori extrasi
Ni = numar de arbori initiali
Daca exista tabele de productie cu numar normal (optim) de arbori, in functie de specie, varsta si clasa de
productie, atunci intensitatea pe numar de arbori se poate calcula prin formula:
Nl = Ni N0
unde: Nl si Ni au semnificatiile de mai sus , iar
N0 este numarul optim de arbori

Trebuie avut insa in vedere ca tabelele de productie existente se refera numai la arborete pure, echiene, dintr-o
zona geografica sau dintr-o anumita provenienta (la plopi de exemplu). Datele nu pot fi folosite in arborete
amestecate, neechiene, din alte zone geografice.
Intensitatea pe numar de arbori se poate stabili si in functie de spatiul vital optim pentru fiecare arbore. S-a
dezvoltat in acest scop o metoda a factorului de spatiere. Acesta se calculeaza cu formula:
S % = a / H dom x 100 unde: S % = factorul de spatiere in procente,
a = distanta medie dintre arbori in m,
H dom = inaltimea dominanta (superioara) a arboretului
Inaltimea dominanta = inaltimea medie a 10 dintre arborii cei mai inalti din arboret
Dupa valoarea factorului de spatiere se deosebesc:
-arborete cu desimi normale cand S % > 20;
-arborete relativ dese cand S % = 15 20;
-arborete dese, instabile cand S % = 10 -15;
-arborete excesiv de dese cand S % = < 10.
In arboretele cu desimi normale se pot aplica rarituri forte. In arboretele relativ dese trebuie aplicate rarituri
slabe pana la moderate, iar la cele excesiv de dese nu se recomanda executarea de rarituri pentru a nu se destabiliza
arboretul.
In literatura straina se recomanda urmatoarele valori ale factorului de spatiere dupa raritura:
-molid
S % = 16-20;
-pin silvestru S % = 20-24;
-duglas
S % = 18-24;
-brad
S % = 16-18;
-larice
S % =20-24.
In functie de factorul de spatiere dupa raritura, se poate stabili si caracterul rariturilor:
-rarituri slabe
S % = 15 (16);
-rarituri moderate
S % = 19 (18-20);
-rarituri forte
S % = 22 (25) ;
-rarituri foarte puternice S %> 25.
Intensitatea pe suprafata de baza
Suprafata de baza a arboretului sau a unui numar de arbori din arboret este suma suprafetei sectiunilor lor, la
1,30 m inaltime deasupra solului. Intensitatea rariturilor se stabileste in functie de suprafata de baza a arborilor de
extras si suprafata de baza a arboretului inainte de interventie:
iG = Gl / Gi x 100 unde iG = intensitatea pe suprafata de baza
Gl = suprafata de baza a arborilor de extras
Gi =suprafata de baza a arboretului inaintea interventiei
Se deosebeste o suprafata de baza maxima pe care o are un arboret inchis (consistenta 1,0) dintr-o anumita
specie, la o anumita varsta si de o anumita productivitate. La aceasta suprafata nu se inregistreaza insa totdeauna
cresterea maxima in volum. O asemenea crestere se realizeaza la osuprafata de baza optima.
Exista si o suprafata de baza critica sub care cresterea in volum se reduce fata de cea maxima cu cel putin 5%.
Pierderile de crestere devin mari cand suprafata de baza relativa scade cu 30-40% fata de cea optima.
Suprafata de baza critica (in % fata de cea optima) pentru cateva specii de arbori are urmatoarele valori:
-molid 75 80;
-pin silvestru 80 90;
-fag 60 70 ;
-gorun 75.
Primele valori se refera la arborete tinere, ultimele la arborete varstnice.
Intensitatea pe volum se calculeaza cu formula:
iv = Vl / Vi unde: iv = intensitatea pe volum
Vl = volumul arborilor de extras
Vi = volumul arboretului inaintea interventiei
Intrucat volumul este corelat strans cu suprafata de baza, intensitatea astfel calculata se apropie de cea stabilita
cu ajutorul acesteia.

Intensitatea in functie de gradul de reducere a consistentei

Se preconizeaza ca prin extragerea arborilor consistenta sa nu scada sub 0,7-0,8 (in functie de specie, varsta si
productivitate a arboretului).
Daca prin procedeele de stabilire a intensitatii rariturilor, descrise mai sus, se indica numarul de arbori (respectiv
suprafata lor de baza sau volumul) care trebuie extras, gradul de reducere a consistentei indica limita pana la care se
poate merge cu taierea pentru a nu rari excesiv arboretul.
Modelarea intensitatii in functie de particularitatile ecologice ale principalelor specii de arbori. In acest sens,
trebuie discutata situatia molidului, a fagului si a stejarilor.
La molid, dat fiind pericolul doboraturilor de vant, in cazul cand arborii au centrul de greutate situat prea sus si
o inradacinare insuficient de bine ancorata, intensitatea curatirilor ca si a primelor rarituri trebuie sa fie mai mare.
Astfel, patrunzand mai multa lumina in arboret, coroana se dezvolta pe cel putin jumatate din inaltimea trunchiului,
coborand deci centrul de greutate, iar radacina se dezvolta mai puternic. Arboretul devine mai stabil la vant.
La fag, data fiind reactia puternica la interventii, intensitatea curatirilor va fi mai mica, pentru a favoriza
elagajul pe cel putin 8-10 m din trunchi, dar intensitatea rariturilor va fi mai mare pentru a favoriza dezvoltarea
coroanelor si a stimula cresterea in grosime (si deci scurtarea ciclului, pentru a nu se forma inima rosie, care apare
la varste de peste 100 de ani).
La stejari, data fiind tendinta lor de a forma craci lacome, intensitatea tuturor interventiilor va fi slaba-moderata
si numai daca exista un subetaj din specii de umbra (carpen, fag) acestea pot fi mai intense (mai ales la primele
rarituri, cand stejarii au o reactie mai puternica la interventii).
10.3.9. Lucrari speciale de ingrijire a arboretelor
In afara de lucrarile de ingrijire a semintisurilor, printre aceste lucrari se numara:
-lucrarile de igiena;
-lucrarile de elagaj;
-lucrarile de emondaj;
-lucrarile de ingrijire a marginii de masiv.
Lucrarile de igiena au scopul de a curati arboretele de arborii uscati, in curs de uscare, doborati sau rupti de
vant sau de zapada, atacati de insecte, ciuperci. Obisnuit, aceste lucrari se executa concomitent cu cele curente de
conducere. Dar daca, intre doua interventii de conducere se produc impacturi care afecteaza unii arbori, atunci
extragerile de igienizare se executa si separat. Cele mai frecvente impacturi care fac necesare asemenea extrageri
sunt furtunile, zapezile moi, uscarile anormale provocate de secete, de atacuri de insecte etc.
Tehnica lucrarilor de igiena Arborii de extras se marcheaza, se taie si se scot din arboret in tot timpul anului
(taieri fara restrictii). In cazul atacului gandacilor de scoarta la rasinoase, arborii afectati se extrag inainte de zborul
adultilor.
Daca volumul arborilor de extras este mic si nu se intrerupe starea de masiv, taierea lor se face intr-o singura
repriza. Daca volumul este mare, arborii se extrag in 2-3 reprize pentru a nu intrerupe deodata si puternic starea de
masiv. Daca prin extrageri de igiena consistenta arboretelor scade sub 0,7 in cele tinere si sub 0,6 in cele batrane se
procedeaza la refacerea lor.
Volumul de lemn extras prin lucrarile de igiena, daca nu depaseste 1 mc/an/ha, este considerat ca produs
accidental neprecomptabil (care nu se scade din recolta posibila). Daca volumul este mai mare, se incadreaza in
categoria produselor precomptabile si se scade din recolta posibila, fie de produse principale, daca este vorba de
arborete de peste 60 de ani, fie de produse secundare, daca arboretele sunt sub 60 de ani, sunt cranguri sau culturi
de plopi.
Lucrarile de elagaj artificial constau in taierea ramurilor uscate, in curs de uscare si chiar a celor vii de pe o
anumita inaltime a trunchiului arborilor.
Dupa scopul acestor lucrari se deosebesc:
-elagajul la inaltimi reduse (2-2,5 m), prin care se urmareste accesibilizarea arboretelor tinere dese pentru
curatiri, pentru crearea de poteci de vanatoare, pentru reducerea riscului de incendii, dar si pentru ca lemnul de la
baza trunchiurilor sa fie lipsit de noduri;
-elagajul cultural, prin care se urmareste obtinerea de trunchiuri cu lemn fara noduri pe inaltimi de 6-8 m si
care se aplica doar la arborii de viitor;

-elagajul in coroana, prin care se urmareste corectarea formelor defectuoase ale coroanei (asimetrie,
infurcire) si care se aplica la arborii tineri cu inaltimi pana la 6-8 m (mai frecvent in parcuri, alei).
Elagajul cultural are ca obiectiv arborii de viitor din arborete, destinati sa produca lemn de valoare, de mari
dimensiuni, pentru cherestea, furnire, etc. Intrucat la acesti arbori elagajul se face la varste mici, cand nu se poate
cunoaste cati dintre ei vor ajunge la exploatabilitate, se elagheaza si un numar de arbori de rezerva, pentru
eventuala lor inlocuire (pana la 50% in plus fata de numarul de arbori de viitor normat).
Elagajul cultural incepe in stadiul de trecere de la prajinis la paris, cand arborii au 10-12 cm in diametru, si se
incheie cand diametrul atinge o treime din cel de exploatabilitate. Diametrul ramurilor elagate nu trebuie sa fie mai
mare de 3 cm pentru ca cicatrizarea ranilor sa se faca rapid si se sa previna infectiile, dar si pentru ca taierea
ramurilor mai groase scumpeste lucrarea. Taierea ramurilor se face cat mai aproape de trunchi, fara a lasa cioturi
(sau cioturi de maximum 0,5 cm), dar lasand intact mansonul de la baza ramurii. Lungimea coroanei vii dupa
elagare nu trebuie sa fie mai mica de 50% din lungimea arborelui; este recomandabil ca sa nu se elagheze intr-o
singura repriza mai mult de 25-30% din lungimea coroanei vii.
In Germania se practica un elagaj cultural timpuriu, la stejari in faza de nuielis, pentru a stimula cresterea in
inaltime; se elagheaza 500-1000 exemplare bune/ha din care se vor putea alege apoi arborii de viitor. Se stimuleaza,
in acest fel, cresterea in inaltime a exemplarelor elagate.
Perioada optima pentru elagarea ramurilor vii este inainte de pornirea in vegetatie, a ramurilor uscate in tot
timpul anului, dar nu in perioadele geroase, pentru a nu se vatama tesuturile, si nu vara, cand exista pericolul de
infectii sau atacuri de insecte.
Uneltele pentru elagaj sunt fierastraiele cu lama rigida si dantura fina, manuale, pentru inaltimi pana la 2 m, si
manuale cu prelungitor telescopic pentru inaltimi pana la 4-4,5 m. Pentru inaltimi mai mari se utilizeaza si scari de
aluminiu.
La inaltimi mari taierea se face intai de jos pe o treime din grosime, iar apoi de sus. La inaltimi mai mari taierea
se face lateral.
Elagajul este o operatiune costisitoare care are specific de investitie de durata lunga, ca si lucrarile de
conducere. In unele tari operatiunea este subventionata. Se intocmesc si certificate de elagaj. In Romania s-a
utilizat pana in prezent doar experimental.
Lucrarile de emondaj constau in inlaturarea cracilor lacome in verde sau a mugurilor dorminzi din care pot sa
se formeze aceste craci.
Cracile lacome se formeaza mai ales la speciile genurilor Quercus, Tilia, Ulmus, Castanea, Populus, cand arborii
au coroane prea mici sau au pierdut din coroana, au fost defoliati, debilitati, dereglati fiziologic.
Cracile lacome se taie in anul aparitiei (cel tarziu in anul urmator) pentru a se evita formarea de cioturi.
Operatiunea se face cu mana daca nu s-a produs lignificarea sau cu cosoare, foarfeci.
Este mai rational sa se previna pornirea de craci lacome, prin lucrari de conducere care sa formeze coroane
suficient de mari, si o structura prin care sa se obtina acoperirea trunchiului arborilor apartinand speciilor ce au
tendinta de a forma craci lacome, printr-un subetaj bine dezvoltat.
Lucrarile de ingrijire a marginii de masiv au ca scop sa creeze liziere (margini de paduri) stabile, rezistente la
impacturi, care sa protezeje masivele forestiere impotriva vantului si a pasunatului.
Lizierele de protectie impotriva vantului trebuie sa fie penetrabile sau semipenetrabile pentru a micsora treptat
intensitatea vantului si a proteja astfel arboretele din masiv impotriva doboraturilor.
In cazul arboretelor provenite din regenerari naturale, inca de la varste mici (stadiul de desis, nuielis) se rareste
intens o fasie de 30-40(50) m latime de la marginea arboretului pentru ca arborii din aceasta fasie sa-si dezvolte o
inradacinare mai puternica, trunchiuri cu conicitate mai mare si coroana pana la sol. Astfel, arborii din aceasta fasie
devin mai rezistenti la vant si, totodata, fiind mai rari, tempereaza intensitatea vantului care patrunde in masiv.
Aceasta rezistenta esteindividuala, spre deosebire de rezistenta colectiva (de bloc) a arborilor crescuti in masiv des.
In cazul arboretelor create prin plantatii, primele 5-10 randuri marginale se amplaseaza la distante mai mari (2,53 m), ca si puietii ce se planteaza pe aceste randuri. Se recomanda ca sa se planteze pe langa molid si specii
rezistente la vant (larice, pini) sau numai aceste specii. Si in acest caz plantatia fiind rara, arborii isi dezvolta mai
puternic radacinile si coroanele ca si trunchiurile mai conice, devenind mai rezistenti la vant si, in acelasi timp,
creeaza si o liziera penetrabila.
Daca asemenea liziere devin prea dese din cauza formarii de coroane mari, pana la sol, se recomanda ca prin
elegaj artificial sa se mareasca penetrabilitatea lizierei.

Lizierele de protectie impotriva pasunatului trebuie sa fie nepenetrabile pentru a impiedica patrunderea vitelor.
Asemenea liziere se realizeaza prin promovarea instalarii pe cale naturala sau prin plantare de arbusti, mai ales
ghimposi, pe o fasie de cativa metri. Plantatia trebuie sa fie deasa, iar prin tunderi ulterioare, care provoaca o
lastarire abundenta, se formeaza liziera compacta necesara.
Este recomandabil ca in fata lizierelor contra pasunatului sa se sape si un sant adanc, ca obstacol suplimentar
pentru accesul vitelor.

10.3.10. Planificarea si organizarea lucrarilor de ingrijire si conducere a arboretelor

Planificarea acestor lucrari se face decenal, prin studiul de amenajare, si anual de catre ocolul silvic, pe baza
planului decenal, dar si a situatiei concrete a arboretelor, stabilita prin constatari de teren.
Odata cu intocmirea planului decenal se face si calculul volumului de masa lemnoasa care va rezulta din lucrari
si care reprezinta posibilitatea (recolta posibila) de produse secundare.
Atat planul, cat si posibilitatea au insa caracter orientativ.
Planul anual al lucrarilor de ingrijire si conducere se orienteaza dupa planul decenal dar, in functie de situatia
reala a arboretelor, stabileste efectiv care dintre acestea vor fi parcurse si cu ce tip de lucrari. Se stabileste o urgenta
a lucrarilor in functie de compozitia, structura, originea si provenienta, faza de dezvoltare, clasa de productie, starea
de vegetatie a arboretelor, dar se iau in considerare si aspecte economice precum fondurile disponibile pentru plata
lucrarilor, posibilitatile de valorificare a materialului lemnos, existenta fortei de munca, etc.
In ordinea de urgenta se da prioritate:
- dupa compozitie: arborete amestecate in care relatiile dintre specii sunt mai complicate;
- dupa structura: arborete relativ pluriene sau pluriene in care, de asemenea, relatiile dintre arbori sunt mai
complexe;
- dupa consistenta: arborete cu consistenta plina (1,0). In arboretele cu consistenta 0,7 si mai mica nu se planifica
lucrari de ameliorare, refacere, igiena.
- dupa origine si provenienta: arborete din regenerari naturale din samanta;
- dupa clasa de productie si starea de vegetatie: arborete de productivitate ridicata si cu crestere activa;
- dupa aspecte economice si sociale: arborete din apropierea cailor de transport si a localitatilor pentru a usura
valorificarea materialului lemnos.
Dupa stabilirea urgentelor, se intocmeste borderoul de amplasare a lucrarilor, cu suprafetele de parcurs si
volumele de extras, urmarindu-se ca aceste suprafete sa fie cat mai grupate, pentru a usura organizarea si
supravegherea lucrarilor.
Organizarea lucrarilor presupune asigurarea finantarii, a fortei de munca necesare, delimitarea suprafetelor,
marcarea arborilor (la rarituri) si stabilirea numarului de gramezi-tip (la curatiri), intocmirea actelor de punere in
valoare si aprobarea lor, asigurarea tehnico-materiala a santierelor (utilaje, materiale, mijloace de transport, cazare
si hrana pentru muncitori, securitatea muncii), stabilirea posibilitatilor de valorificare a materialului lemnos rezultat
din lucrari.
Delimitarea arboretelor este necesara cand lucrarile nu se efectueaza pe unitati amenajistice intregi. Se face prin
marcarea limitelor cu var sau vopsea pe arborii de margine.
Marcarea arborilor si inventarierea lor se face, in rarituri, prin efectuarea unui cioplaj la colet si a altui cioplaj la
inaltimea pieptului. Pe cioplaje se aplica marca cu ciocanul silvic, iar pe cioplajul la inaltimea pieptului se scrie si
numarul arborelui ale carui dimensiuni se noteaza in carnetul de inventariere. Se marcheaza toti arborii cu diametre
peste 7 cm.
Stabilirea numarului de gramezi-tip (la curatiri) se face prin taierea arborilor pe suprafete de proba de 500-1000
mp, amplasate uniform in arboret pe cel putin 2-4% din suprafata acestuia. Arborii taiati se aseaza in gramezi de 2
m latime, 1,5 m inaltime, pana la 3 m lungime. Pentru transformarea volumului gramezilor (latime x inaltime x
lungime) in metri cubi de masa lemnoasa se foloseste factorul de cubaj mediu cu valoare de 0,14.

Pe baza inventarierilor, pentru rarituri, si a volumului gramezilor-tip, pentru curatiri, se intocmesc acte de punere
in valoare.
Executarea lucrarilor incepe prin instruirea personalului de teren si a muncitorilor (prin efectuarea de suprafete
de proba) si deschiderea de cai de acces, daca acestea nu s-au facut prin compartimentare. Urmeaza predarea
autorizatiei de exploatare, executarea propriu-zisa a lucrarii, dupa deschiderea de cai de acces, controlul si receptia
lucrarii, reprimirea parchetului, valorificarea materialului.
Instruirea personalului si a muncitorilor se face in suprafete de proba de 1000 mp pentru degajari si depresaje,
2000 mp pentru curatiri, 3000 mp pentru rarituri. Se face concomitent si instructajul de protectia muncii.
Deschiderea de cai de acces (in cazul cand nu exista o compartimentare anterioara) se face prin taierea arborilor
pe linii paralele, la campie, sau pe curba de nivel la deal si munte, late de 1,5-2 m si distantate la 8-12 pana la 30-40
m, in functie de stadiul de dezvoltare al arboretului.
In actul de receptie intocmit pe parchet se inscriu natura lucrarii, caracteristicile arboretului inainte si dupa
executarea lucrarii, ca si a suprafetelor de proba, aprecieri asupra calitatii lucrarilor, recomandari, concluzii.
In amenajament, la evidenta unitatilor amenajistice in care s-au facut lucrari, se inscriu date despre acestea, si
anume anul in care s-a executat lucrarea, numarul actului de punere in valoare, natura lucrarii, suprafata parcursa,
volumul de masa lemnoasa exploatat pe specii.
Pe baza acestor date se intocmesc evidentele lucrarilor pe unitati de productie anuale sidecenale. Acestea
servesc pentru analize si luarea masurilor necesare pentru imbunatatirea lucrarilor.
v