COMPOSTAREA DESEURILOR

Microorganismele şi organismele implicate în compostare

Substanţele organice, după distrugerea forţei de organizare a vieţii,

coeziuninii şi a regenerării din ele, încep să se descompună imediat. Agenţii
care determină procesele de descompunere care au loc pe parcursul
compostării sunt în principal microorganismele de tipul:bacteria, ciuperci
sau organisme de ordin superior (protozoare, pluricelulare). Din această
ultimă categorie fac parte şi o serie de grupe de viermi, însa rolul dominant
îl au microorganismele şi în special bacteriile. Microorganismele implicate în
procesul de compostare pot fi: mezofile şi termofile.
 Microorganismele mezofile
Cele care cresc cel mai bine la temperature între 25-30 0C sunt
dominante în masa de compostare în faza iniţială a procesului când
temperaturile sunt relativ scăzute. Aceste organisme folosesc oxigenul
disponibil pentru a transforma carbonul din materialele compostabile în
vederea obţinerii de energie, producând astfel dioxid de carbon, apă şi
caldură ca rezultat al proceselor metabolice.
Dacă grămada de compostare este suficient de mare pentru a izola
straturile interne de temperatura mediului înconjurător şi nu au loc
amestecări sau aerări artificial, cea mai mare parte din căldura produsă de
microorganisme va fi reţinută în interiorul grămezii. În straturile central
izolate, temperatura masei compostabile va creşte aproape peste nivelul de
toleranţă al microorganismelor mezofile. Când temperatura tinde spre
450C , microorganismele mezofile sunt distruse sau devin inactive,
aşteptând modificarea condiţiilor.
 Microorganismele termofile
Cele care prefer temperaturi între 45-700C, devin active în acest
interval şi consumă materialele disponibile, înmulţindu-se rapid şi înlocuind
mezofilele în cele mai multe secţiuni ale grămezii de compostare. Ele se
dezvoltă de obicei, după 5-10 zile de compostare şi generează o cantitate
de căldură mult mai mare decât mezofilele, temperaturile ce se ating în
această perioadă fiind suficient de ridicate pentru a inactiva cei mai mulţi
agenţi patogeni şi seminţe de buruieni.

III.1.2.1Rolul central al bacteriilor în compostare

 Cea mai obișnuită formă de compostare, compostarea aerobă, are loc
în prezenţa oxigenului. Bacteriile aerobe au nevoie ca suport nutritiv de un
amestec cu aproximativ o parte de azot la cel puțin 30 dar nu mai mult de
70 de părți de carbon. Pentru bacteriile aerobe este necesară prezenţa apei
în proporţie de cel puţin 40 dar nu mai mult de 60% şi o aprovizionare cu
oxigen din belşug. În absenţa unuia din aceşti patru factori, procesul de
compostare eşuează. Produsele compostării aerobe sunt vaporii, dioxidul
de carbon şi materialul organic descompus, numit humus.
Compostarea anaerobă, denumită şi fermentare anaerobă, are loc în
absenţa oxigenului. Bacteriile anaerobe trăiesc în absenţa oxigenului şi pot
consuma amestecuri cu o proporţie mai mare de azot şi cu o proporţie mai
mică de carbon. Fermentarea anaerobă poate avea loc de asemenea la
nivelele mai mari de umezeală. Produsele fermentării anaerobe sunt
metanul şi materialul organic descompus. Pentru a recupera gazul,
sistemele anaerobe sunt închise într-o incintă sub presiune.
Bacteriile compostatoare acţionează la suprafaţa materiilor
compostabile. Acestea înseamnă că procesul de compostare are loc în
condiţii mai bune în cazul particulelor mai mărunte de material compostabil
şi mai nefavorabil în cazul bucăţilor mari de material organic. Din acest
motiv, este necesară adeseori mărunţirea sau dezintegrarea înaintea
compostării, pentru a permite o descompunere bacteriană adecvată.
Bacteriile şi fungii necesari pentru descompunere pot fi clasificaţi ca:
mezofili sau termofili.

III.1.2.2.Fungii
Au un rol important, dar pe parcursul compostării, când grămada
începe să se usuce, deoarece aceştia pot tolera mai uşor decât bacteriile
mediile cu umiditate redusă. Unele tipuri de fungi pot necesita o cantitate
mai mică de azot comparative cu bacteriile, fiind astfel apte pentru
descompunerea materialelor celulozice pe care bacteriile nu le pot
descompune. Deoarece fungii sunt activi în grămezile de compostare, s-a
atras atenţia asupra dezvoltării unor specii optime, în mod particular cele
aparţinând genului Aspergillius.
Datele cele mai recente din literatura de specialitate arată că
Pseudomonas aeruginosa este cel mai răspândit microorganism în procesul
de compostare.
În funcţie de compoziţia amestecului de reziduuri supus compostării
pot interveni anumite microorganisme. Astfel, la biodegradarea
hemicelulozelor participă o serie de bacterii şi fungi cum ar fi: Acetobacter
xylinum, Trichoderma konigii, care sintetizează endoxilanaza, Cryptoccocus
albidus, Bacillus, Thermotoga sp, pentru P-xilozidină; Sporotricum
purpurescens pentru d-L-arabinofuranoză; Aapergillus tamarii pentru p-
galactoziadă; Aeromonas hzdrophila, Pseudomonas şi Streptomyces pentru
monozidare.
Microorganismele ce degradează lignina acţionează în mod diferit
asupra componentelor materialului vegetal.
Utilizarea lor este limitată de acţiunea nespecifică faţă de substrat. S-
a constatat că cele mai eficiente microorganisme care manifestă activitate
lignolitică sunt Phanerochaete chrysosporum, ce aparţine fungilor
putregaiului alb şi bacteriile aerobe din speciile Pseudomonas,
Acinetobacter şi Xanthomonas.
În compostul termofilic se găsesc şi bacterii gram pozitive cum sunt:
Staphylococcus aciuri, Enterococcus gallinarum, Bacillus cereus, Bacillus
sphaencus, Bacillus brevis.
Alte bacterii întâlnite în procesul de compostare sunt: Bacilius
mesentericus, Bacterium fluorescens, Bactehum vulgarae, Micrococcus
luteus, Micrococcus sulfureus, Streptococcus pyogenes, etc. bacterii
nitrificatoare, mixobacterii şi bacterii patogene.
Dintre ciupercile (fungi şi micromicete) care participă la
descompunera restului de materie organică putem aminti: Mucor,
Circinella, Thamnidium, Helicostylum, Absidia, Motierela, Chaetocladium,
Microacus, Chaetomium, etc.
Se observă deci existenţa unei game variate de microorganisme care
iau parte la procesul de compostare asigurând obţinera substanţelor
nutritive necesare formării compostului.
Microorganismele de fotosinteză utilizează energia luminoasă pentru
procesele de oxido-reducere, existând următoarele procese de
descompunere a rezidurilor organice:

Cataliza
Reziduu organic + O2 Microorganisme aerobe +CO2 + H2O
bacteriană

acceptori catalaza
Reziduu organic Microorganisme +CO 2 + CH4 +H2O
de H2 bacteriană anaerobe
 cataliza
Reziduu organic Microorganisme de + CO2 + H2 O
fotonică fotosinteză

III.1.2.3.Condiţiile de mediu necesare activităţii microorganismelor

Condiţiile de mediu au mare importanţă pentru supraveţuirea şi
dezvoltarea microorganismelor. Condiţiile optime se referă la un interval
mic al temperaturii şi a valorii pH-ului, chiar dacă microorganismele pot
supraveţui în limite mult mai largi.
În funcţie de intervalul de temperatură în care se dezvoltă cel
mai bine, bacteriile se împart în
 psihrofile (intervalul -10 -300C, temperatura optimă fiind de
150C)
 mezofile (intervalul 20-400C temperatura optimă 350C )şi
 termofile (în intervalul 45-750C şi temperatura optimă 550C ).
pH-ul poate varia între 6-9, activitatea optimă fiind între 6,7-7,5.
Umiditatea este un alt factor de mediu, esenţial pentru microorganisme.
În procesele de compostare, umiditatea reziduurilor organice trebuie
cunoscută şi reglată prin adăugarea de apă în anumite perioade, pentru a
obţine o activitate bacteriană optimă. De asemenea, conversia biologică a
reziduurilor organice se produce când sistemul biologic atinge starea de
echilibru dinamic. Pentru acestea, în mediul respectiv nu trebuie să existe
metale grele, amoniac, sulfuri, sau alţi constituenţi toxici, în concentraţii
capabile să inhibe activitatea microorganismelor.

III.1.2.4.Cerinţe de nutrienţi şi factorul de creştere al

microorganismelor
Nutrienţii anorganici necesari pentru microorganisme sunt: N, S, P, K,
Mg, Ca, Fe, Na, Cl, şi de mai mică importanţă Zn, Mn, Se, Co, Cu, Ni. Unele
microorganisme au nevoie şi de nutrienţi numiţi şi factori de creştere , care
sunt amestecuri cerute de organisme precursoare sau constituenţi ai
materialului organic celular şi care nu pot fi sintetizate din alte surse de
carbon.
 Deşi cerinţele faţă de factorii de creştere diferă de la un organism la
altul, cei mai importanţi sunt: aminoacizii, purinele, pirimidinele şi
vitaminele.
Nutriţia microbiană în procese de conversie de conversie biologică .
Obiectivul major în mai multe procese biologice îl reprezintă conversia
materiei organice din deşeuri într-un produs fianl stabil. În acest scop,
organismele chemoheterotrofe sunt de primă importanţă deoarece folosesc
compuşi organici ca sursă de energie şi carbon. Fracţia organică a
deşeurilor solide municipale conţine cantităţi adecvate de nutrienţi şi
necesită un aport suplimentar de nutrienţi care să asigure o bună
dezvoltare a bacteriilor şi o degradare corespunzătoare a deşeurilor
organice.

III.1.2.5.Organisme implicate în compostare

Tipurile de organisme animale implicate în degradarea deşeurilor
organice aparţin mai multor grupe sistematice. Există peste 35 de specii de
animale care trăiesc pe seama deşeurilor de natură vegetală şi animală
participând direct sau indirect la reciclarea lor. Dintre acestea 9 specii fac
parte din încrengătura Annlida , clasa Oligochaeta şi sunt specii
humificatoare şi 26 de specii fac parte din încrengătura Arthropoda, clasa
Insecta, aparţinând la 4 familii: Histerinae, Scarabaeidae, Staphylinidae,
speciicopofrage, necrofage, detritivore sau cu regim de hrană mixt.
Principalele organisme care contribuie la transformarea deşeurilor
biodegradabile în humus sunt râmele (încrengătura Annelida-clasa
Oligochaeta), care folosesc în procesul de nutriţie diverse tipuri de deşeuri
organice ce au trecut etapele procesului de fermentare. Dintre acestea
principalele specii de râme implicate sau care pot fi utilizate la viermicultură
şi obţinere de biohumus sunt: Eisenia foetida, Lumbricus terestris,
Lumbricus castaneus, Lumbricus rubellus, Dendrobaena veneta, etc. Cea
mai utilizată specie pe plan mondial este Eisenia foetida cunoscută şi sub
numele de "Hibrid Roşu de California".
Eisenia foetida are corpul cilindric, lung de 4-13 cm şi cu un diametru
de 2-4 mm, greutatea sa este de 1,4 grame. Corpul este format din 80-100
de segmente triinelate secundar, este de culoare variabilă: purpurie, roşie,
roşu-închis, roşu brun. Poate fi uniform colorată sau poate prezenta dorsal
benzi de clitelul este circular dispus pe segmentele 24-32 rar pe segmentul
33 (ocupă 7-9 segmente). Prezintă 4 perechi de vezicule seminale în
segmentele 9-12 şi două perechi de receptacule seminale în segmentele 9
şi 10. Este specie detritivoră, humificatoare cu o capacitate mare de
reproducere. Trăieşte în medie 1-2 ani, dar poate atinge longeviatatea de
4-5 ani. Se reproduce sexuat şi poate depune anual până la 900 de ouă.
Atinge maturitatea sexuală după circa 6 luni. Un individ produce în medie 1
gram de humus pe zi. Creşterea ei a fost studiată şi perfecţionată în scopul
obţinerii humusului, în inteprinderile de bio-reciclare a deşeurilor vegetale.
Spre deosebire de râma comună (de pământ) prezintă următoarele
avantaje:
-trăieşte la suprafaţa solului, sau aproape de suprafaţă;
-este mai puţin sensibilă faţă de lumină, datorită pigmentării
puternice;
-se hrăneşte predominant cu resturi vegetale în descompunere;
-devine matură reproductiv la aproximativ 179 de zile;
-depune 79-106 coconi/an/individ;
-iarna hibernează în sol, în mici caverne globulare, la mică adâncime
(40-50 cm);
-primăvara revine la suprafaţă în stratul de frunze;
-dacă are hrană suficientă nu migrează;
-prin consumarea resturilor vegetale, generează un compost de
culoare neagră-brună, de calitate bună.

III.1.3.Biochimia compostării

Caracterizarea biochimică a deşeurilor iniţiale are drept obiectiv

aprecierea comportamentului în cadrul tratamentului acestora pentru
compostare. Deşeurile sunt constituite din apă şi substanţă uscată, iar
acesta la rândul ei este alcătuită dintr-o fracţiune minerală şi una organică.
Aceste fracţiuni sunt în majoritate în stare solidă şi mai puţin în stare
lichidă. Astfel, se evidenţiază mai ales reziduurile uscate şi mărunţite.
Deşeurile organice rezultă din procese naturale sau industriale de
transformare a materiei organice conţinută de celulele organismelor vii sau
moarte, de origine vegetală sau animală. Vegetalele se caracterizează prin
conţinut bogat în glucide cum ar fi: celuloza, pectinele, hemicelulozele, şi
ligninele, aceştia fiind principalii constituenţi ai pereţilor celulari, în
detrimentul lipidelor şi proteinelor. Pectinele şi hemicelulozele sunt
biodegradabile, pe când celulozele şi ligninele sunt mai greu degradabile.
Totuşi aproape toate nucleele aromatice ale ligninelor se pot transforma în
substanţe humice. Materia organică animală se caracterizează prin conţinut
bogat în proteine, iar absenţa membranei scheletice rigide a celulelor,
explică marea lor biodegrabilitate.
Transformările biochimice ale reziduurilor în vederea tratării lor
pentru compostare sunt realizate în două etape principale:
 fermentarea substratului secundar;
 maturarea acestuia.

III.1.3.1.Etapa de fermentare
Aceasta se caracterizează, din punct de vedere biochimic, prin
degradarea materiei organice de către microorganisme. Transformările au
loc cu o viteză mare şi predomină în prima parte a procesului.
Compostul nu poate fi utilizat în agricultura decât în stare finită
(maturat). Deşeurile proaspat măcinate sunt foarte active şi pot fi utilizate,
uneori, ca pături calde pentru culturile de iarnă, sau primavară.
Deşeurile transformate în compost maturat sunt apte din punct de
vedere igienic şi numai acestea pot fi utilizate în agricultură făra
inconveniente de ordin sanitar. Un compost poate fi considerat matur în
momentul când activitatea microorganismelor este redusă la minimum.
Determinarea maturităţii se face prin determinarea consumului de O 2 (sau
a producţiei de CO2 ) prin încercari pe plante, prin analiza structurii fizice,
etc.
În procesul de compostare se urmăreste obţinerea unei temperaturi
ridicate pentru distrugerea microbilor patogeni şi producerea materiilor
coloide de natură termică. Aceste două procese se datoresc acţiunii
microorganismelor asupra materiilor organice din reziduuri în condiţiile
optime ale mediului de temperatură, de aer, apă.
Principalele faze care apar în procesul de fermentare al deşeurilor
sunt urmatoarele:
-faza latentă: corespunde perioadei de timp necesar colonizării
microorganismelor în noul mediu creat; aceasta faza începe practic din
perioada de depozitare în recipienti de precolectare şi colectare şi dureaza
pânî la începerea creşterii temperaturii;
-faza de creştere: este cea de mărire a temperaturii şi depinde de
compoziţia deşeurilor, umiditate, aer;
-faza termofilă: reprezintă perioada corespunzatoare celei mai
înalte temperaturi; această fază poate dura perioade mai lungi sau mai
scurte, după cum se acţionează asupra mediului cu aer sau apă, în funcţie
de cantitatea de substanţe organice fermentabile şi de gradul de izolare
termică realizat. În faza termofilă se poate acţiona mai eficient asupra
fermentării.
-faza de maturizare sau de descreştere: corespunde unei
fermentări secundare, lente, favorabilă umezelii, respectiv transformării
unor compuşi organici în humus sub acţiunea microorganismelor.
Compostul este bine să fie utilizat în agricultură la sfârşitul fazei
termofile când produsul este mai bogat în substanţe organice. Maturizarea
excesivă în depozit, duce la o mineralizare prea avansată a acestuia ceea
ce face să-ţi piardă din efectele sale favorabile solului. De aceea se admite
în general un timp de maximum 3 luni pentru mentinerea compostului în
depozit.
În cursul fermentării, materiile organice din deşeuri facilitează două
acţiuni simultane şi antagoniste în care intra carbonul şi azotul şi care duce
la mineralizarea substanţelor biodegradabile, ducând pe de o parte la
producerea de bioxid de carbon şi amoniac iar pe de altă parte la formarea
humusului, al cărui rol este foarte important pentru menţinerea
proprietaţilor fizice, chimice şi biologice ale solului.

III.1.3.2.Etapa de maturare.
Aceasta este caracterizată, prin dezvoltarea unor transformări
biochimice datorate nu numai activităţii biologice, ci şi unor procese fizico-
chimice. Aceste transformări sunt lente şi devin predominante în a doua
parte a compostării. La începutul procesului, în condiţii de mediu favorabile
(aerobioză, umiditate şi temperatură suficientă) microorganismele consumă
materia organică cea mai uşor biodegradabilă şi colonizează progresiv
mediul. Creşterea activităţii microbiene este însoţită de producerea de
căldură, din care o parte se acumulează în mediu şi contribuie la încălzirea
materialului.
Temperaturile iniţiale de 10-300C , vor creşte şi depăşi 50 0C, putând
atinge chiar 800C Microorganismele cele mai reprezentative sunt bacteriile,
care prin activitatea enzimatică favorizează asimilarea moleculelor organice
mai puţin biodegradabile (celuloze, lignine).
Stabilitatea temperaturii din mediu este indicativul echilibrului termic
între producţia şi degajarea de căldură. Temperaturile ridicate sunt
responsabile de efectele uscării şi igenizării deşeurilor. Temperaturile mai
scăzute şi umiditatea insuficientă pot determina diminuarea activităţii
microbiologice a mediului, iar dacă acest lucu se produce înainte de a
epuiza materia organică cea mai biodegradabilă, se va obţine un compost
semistabil. Printr-un raport suficient de apă se poate relua această
activitate. Astfel, controlul permanent al temperaturii şi al umidităţii
permite eliminarea totală a materiei organice biodegradabilă şi obţinerea
unui produs stabil.
Privind în ansamblu structura deşeurilor supuse compostării se poate
spune că cei mai reprezentativi constituenţi chimici sunt: hemicelulozele,
ligninele, celulozele, pectinele, proteinele şi lipidele.