An1 Silvicultura

Cristina-Alina POTERAS
Dragoș Constantin MOȚIU

Bolile și dăunătorii plantelor și condițiile de vreme

( metode de prevenire)

Din punct de vedere al condițiilor de mediu și climă se constată că astfel de elemente

pot influența instalarea și dezvoltarea dăunătorilor. În privința insectelor defoliatoare, mai ales
Lymantria dispar,​ gradațiile acestora se localizează mai mult în sudul țării, în Dobrogea, dar și
în vestul țării.

Aceste regiunii se caracteri​zează printr-un climat mai secetos, adică cu volum scăzut
de precipitații reparti​zate neuniform în cursul anului.

Lymantria dispar ( M, F)

Este cunoscut faptul că în anii cu perioade de secetă mai ales când se produce și zborul
și împerecherea insectelor, este stimulată înmulțirea acestora, pe câtă vreme perioadele cu
ploi reci și intermi​tente constituie factor limitativ în dezvoltarea dăunătorilor.
Amintim și situația pădurilor cu exces de umezeală. În această categorie se include în
primul rând bradul. Sunt cunoscute arborete de brad din Bucovina- ocoalele Marginea și Solca
- atacate de dăunători și apoi expuse uscării din
ca​uza înmlăștinării solului. În trecut astfel de păduri
au beneficiat de o rețea de drenuri, care nu s-a
mai întreținut, colmatându-se, din care cauză cu
timpul arborii atacați de insecte s-au uscat.
În categoria factorilor climatici trebuie
amintită temperatura, care are un rol important în
dezvoltarea insectelor.
Extremele de temperatură nu favorizează
în​mulțirea dăunătorilor și astfel devin factor limitativ
al acestora.
 Curenții de aer (vântul) la viteze mari, când iau formă de vijelie, doboară și rup arborii,
mai ales rășinoasele, dar și arborii
cu înrădăcinare profundă.
Aseme​nea situații au existat în
iunie 1984 când într-un interval
scurt, peste 2 milioane m.c. fag în
zona Gutâi-Țibleș, de toate
vârstele, au fost doborâte. Ulterior
lemnul neexploatat s-a sufocat,
fiind expus acțiunii degradării,
datorită diverselor ciu​perci, pe
câtă vreme zonele reci, situate
mai ales la nord nu au înlesnit
înmulțirea insectelor.
Relieful este un factor
ecologic care indirect influențează
instalarea și dez​voltarea
insectelor. în regiunea de câmpie,
deal sau munte se întâlnesc grupe
specifice de insecte determinate
de vegetația existentă și de natura elementelor climatice și edafice.
Solul, la fel, influențează dezvoltarea insectelor. În soluri ușoare, nisipoase sau
argilo-nisipoase cu reacție alcalină sau neutră se întâlnesc larve de cărăbuș, larve sârmă,
coropișnițe care produc daune importante culturilor forestiere insta​late. În cazul speciilor de
Geometridae, ​Dasychira pudibunda, Drymonia ruficomis ​etc., care iernează în sol, importanță
are compactitatea stratului superficial. Arbo​rii instalați pe soluri scheletice, superficiale,
grohotișuri, își formează un sistem radicular superficial în care caz prezintă o rezistență
scăzută la vânt. Mai expuse doborâturilor și rupturilor de vânt sunt molidișurile. În caz că acești
arbori nu se exploatează în termen, vor deveni medii favorabile de înmulțire a insectelor de
tul​pină, îndeosebi de scoarță. Acestea, cunoscute ca dăunători secundari, în urma
supraînmulțirii devin dăunători primari, capabili să atace arbori sănătoși, pe picior.
Poluarea accentuată mult în ultima
jumătate de secol, a devenit un factor favorizant
în slăbirea și debilitarea arborilor, în felul acesta
creându-se condiții prielnice de instalare și
dezvoltare a diverselor grupe de dăunători.
Poluarea s-a resimțit prin acțiunea directă a
noxelor dispersate. în atmosferă de
întreprinderile chimice metalurgice, de ciment
etc. asupra vegetației în general, inclusiv a celei
forestiere, în zonele în care acestea erau
instalate.
În același timp în discuție intră și influența
ploilor acide, cât și rărirea stratului de ozon.

2
 Ploile acide ce se formează din condensarea vaporilor de apă cu noxele in​dustriale,
apoi transportate la distanțe apreciabile de curenții de aer, contribuie la scăderea vitalității
arborilor, inclusiv a sistemului radicular căruia îi provoacă pu​trezirea rădăcinilor fine ale
micorizei. La poluare, în primul rând reacționează frunzișul care se necrozează, se
decolorează și se usucă. Prin diminuarea proce​selor de fotosinteză și de transpirație este
diminuată creșterea și acumularea de biomasă. Odată cu rărirea acelor de pe ramurile de
rășinoase și încetarea creșterii anuale a lujerului terminal, apar creșteri lacome și anormale mai
ales pe trunchi. La brad, vârful ia formă aplatizată „cuib de barză", mărindu-se zona umedă a
lemnului care în secțiune transversală. a trunchiului ajunge la 50-85%. Astfel de arbori slăbiți
fiziologic devin medii favorabile de înmulțire a insectelor, mai cu seamă a celor de scoarță.
Așa cum s-a mai arătat, gradațiile puternice ale unor defoliatori că ​Lymantria dispar,
Tortrix viridana,​ Geometridae, în mod frecvent au fost întrerupte și stopate prin tratamente
chimice, la început folosindu-se insecticidele organoclorurate pe bază de DDT. Acestea prin
remanența lor pronunțată au con​tribuit la sărăcirea biocenozelor forestiere. Odată cu
dăunătorul în cauză au fost distruse și organismele utile. De asemene, datorită repetării la
intervale nu prea mari a acestor tratamente a apărut fenomenul de rezistență, în urma căruia
gra-dațiile s-au repetat cu o frecvența mai mare. Ulterior, prin utilizarea insecticidelor
organofosforice și chiar a piretrinoizilor, au apărut populații de dăunători rezis​tente față de
aceste noi tipuri de pesticide.
Stratul de ozon afectat influențează starea de vegetație a pădurii din zona respectivă,
contribuind la slăbirea ei, în acest fel fiind favorizată instalarea și dezoltarea dăunătorilor.
Protecția pădurilor este activitatea care prin mijloacele folosite asigură o stare bună de
sănătate culturilor silvice și arboretelor. În felul acesta se contribuie la menținerea și ridicarea
producției și productivității fondului forestier.
Culturile și arboretele forestiere sunt afectate adeseori de acțiunea factorilor dăunători. În
cazul unor astfel desituații nedorite, silvicultorii sunt obligați ca de îndată să identifice agentul
vătămător, suprafața pe care se întinde cât și intensitatea atacului, pentru a se stabili măsurile
necesare de protecție, în vederea evitării eventualelor pagube.
După natura lor, dăunătorii sunt abiotici și biotici.

Dăunătorii abiotici

Starea de sănătate a pădurilor este perturbată de dăunători abiotici, cauzați îndeosebi de

valorile minime sau maxime ale factorilor climatici, de evoluția stațiunilor în care acestea sunt
instalate cât și de acțiunea omului. Mărimea efectelor nefavorabile ale dăunătorilor asupra
vegetației sunt funcție de intensitatea și întinderea lor.

Vătămări cauzate de factorii climatici

● Vântul, prin curenții de aer ce se formează ca urmare a diferențelor de presiune și

temperatură din diferite zone la o viteză de peste 12-17 m/sec., produce doborârea și
ruperea arborilor. În același timp, vântul contribuie la deplasarea pe distanțe apreciabile
a omizilor de Lymantria dispar și Lymantria monacha în primele lor vârste. Datorită
curenților de aer, și alte insecte migrează dintr-o suprafață în alta.

3
 ● Ploaia, ajută la creșterea și dezvoltarea plantelor. În exces, însă, ploaia provoacă
vătămări, mai ales în pepiniere prin putrezirea plantelor, iar în arborete prin procesul de
înmlăștinare.
● Zăpada, în cazul unui strat gros și moale, care se depune mai ales în coroanele arborilor
de rășinoase, cauzează ruperea și dezrădăcinarea acestora. În acest fel arborii respectivi
devin medii prielnice de înmulțire a insectelor de scoarță. Astfel de situații au loc mai
ales primăvara. În munți, zăpada provoacă avalanșe care în calea lor răstoarnă și rup
arborii, blochează drumuri și poteci.
● Grindina, produce vătămarea lujerilor tineri și a frunzelor. Rănile de pe arbori, provocate
de grindină, contribuie la debilitarea fiziologică a acestora. Totodată rănile devin locuri
favorabile de instalare și dezvoltare a ciupercilor. La fag, grindina favorizează infecțiile
de cancer (Nectria galligena).
● Chiciura și poleiul, provoacă vătămări ramurilor lungi și subțiri pe care le îndoaie și le
rupe.
● Inundațiile înrăutățesc condițiile de aerisire în sol și provoacă: slăbirea fiziologică a
plantelor, determinând moartea lor. Efect negativ asupra puieților și chiar arborilor se
resimte când apele stagnează o perioadă mai lungă de timp.
● Zăporul, vatămă în primul rând plantațiile tinere, dar adesori pot pricinuL răni și tulpinilor
arborilor situați pe marginea apelor.
● Gerul, dăunează speciior forestiere, ale căror lujeri până la încheierea sezonului de
vegetație nu se lignifică. În același timp gerul provoacă gelivuri la plop, fag, stejar roșu
etc., care au scoarța subțire și netedă. Înghețurile târzii, afectează înflorirea și vatămă
mugurii porniți sau chiar lujerii, periclitând fructificația arborilor.
● Insolația, dăunează speciilor cu scoarța subțire și netedă, precum și la arborii de pe
lizieră și este vătămătoare semănăturilor de rășinoase.

Vătămări cauzate de factori edafici

● Apa,- în exces poate să contribuie la asfixierea rădăcinilor și putrezirea lor. În schimb,

lipsa apei duce la ofilirea și uscarea puieților, uneori chiar a arborilor.
● Temperatura ridicata în timpul iernii și chiar primăvara, când solul este înghețat,
determină transpirația plantelor. În acest caz se manifestă înroșirea lujerilor, iar apoi
uscarea lor.

Vătămări cauzate de noxe industriale și ploi acide

Noxele industriale sunt formate din diverse substanțe chimice difuzate în atmosferă de
către întreprinderi chimice, metalurgice, de ciment, cât și altele care funcționează pe bază de
combustibili solizi sau lichizi. Aceste întreprinderi emit în atmosferă compuși chimici ai sulfului,
cuprului, carbonului, ficiorului etc. De asemenea, emisii de gaze produc și autovehiculele care
circulă. În aceste condiții bioxidul de sulf, în combinație cu picăturile de ploaie sau rouă
formează acidul sulfuric care distruge țesuturile vegetale sau animale. Bioxidul de carbon ajută
la asimilația clorofiliană, dar în exces sau lipsă, produce perturbări fiziologice. Particulele de
gaze, în amestec cu praful provoacă pătări, arsuri sau uscarea frunzelor și lujerilor. Gazele
reduc procesul de fotosinteză al plantelor, provocând căderea prematură a frunzelor.

4
● Ploile acide se formează din condensarea picăturilor de apă cu noxele industriale. Ele
contribuie la scăderea vitalității arborilor, ducând la putrezirea rădăcinilor fine ale
micorizei. Absorbția sevei brute se diminuează iar arborele suferă. Efectul poluării
asupra pădurii se resimte în timp, fiind determinat de sursa care emite noxe, de natura și
structura arboretului, de distanța acestuia față de obiectivul poluant și de condițiile
climatice, mai ales curenții de aer, dar și temperatura aerului și precipitațiile.
● Incendiile de pădure Incendiile de pădure provoacă pagube de importanță economică
vegetației forestiere prin arderea sau pârlirea arborilor, arbuștilor, puieților și păturii
erbacee. Cauzele incendiilor se datoresc, în principal, nerespectării regulilor de
prevenire și de stingere a
focului. Astfel, cetățenii
care circulă prin pădure,
muncitorii din silvicultură,
exploatări, drumuri și
construcții forestiere, turiști,
ciobani, copii etc., uneori
cu destulă ușurință aruncă
țigări nestinse, chibrituri
sau lasă focul aprins. O
parte din incendii se
datorează focului făcut pe
pășunile și fânețele din
apropierea fondului
forestier, care nefiind
supravegheat, în condițiile
unor curenți de aer, se
extinde destul de repede în pădure.
Totodată, scânteile de la locomotive în perioade de uscăciune excesivă devin
surse periculoase de incendii. Rareori, iau naștere incendii din trăsnet sau prin
autoaprindere, cauzată prin efect de lentilă de către borcane, sticle, pahare etc.
● Izbucnirea și extinderea incendiului de pădure este favorizată de gradul de inflamabilitate
al pădurii, determinat de secetă, cât și de intensitatea curen- ților de aer. Mai expuse
incendiilor sunt culturile și arboretele de rășinoase. Frecvența mare a incendiilor este
primăvara, mai ales în perioade secetoase, când vegetația nu a pornit, în felul acesta
pericolul extinderii focului nesupravegheat fiind mare.
● Clasificarea incendiilor se face după natura lor, adică de: litieră, coronament și
subterane.
● Incendiul de litieră sau focul alergător este cel mai răspândit. Datorită acestui incendiu
este arsă pătura erbacee, semințișul natural, plantațiile, rădăcinile de la suprafața solului,
arborii rupți, doborâți, fasonați sau nefasonați. Scoarța arborilor este pârlită, aceștia fiind
predispuși atacului de insecte și ciuperci. De regulă, astfel de incendiu se produce în
parchete, plantații, mai ales încele de rășinoase, arborete brăcuite și degradate etc.
Incendiul de coronament arde complet sau incomplet arborii - inclusiv porțiuni din arbore,
lemn fasonat sau nefasonat, construcții și instalații de transport etc.

5
 ● Mai expuse sunt rășinoasele, în care propagarea focului în situația unor curenți de aer
este mare adeseori sărind dintr-un loc în altul.Incendiul de coronament este însoțit în
majoritatea cazurilor și de cel de litieră. Arborii cu scoarța pârlită și arși incomplet devin
medii de instalare șl formare a unor focare periculoase de dăunători.Incendiul subteran,
obișnuit se produce în pădurile instalate pe soluri cu turbă. În astfel de situații focul
înaintează subteran cu viteza de câțiva metri pe oră, arzând rădăcinile arborilor,
arbuștilor și păturii erbacee. La suprafață focul se transformă în incendii de litieră, iar în
condiții de vânt ajunge la incendiu de coronament.Prevenirea incendiilor de pădure se
asigură prin măsuri silviculturale, tehnice și de supraveghere .
● Măsurile silviculturale se realizează prin întemeierea de arborete de amestec cu specii
rezistente la foc. De aceea, în pădurile de rășinoase cu grad de periculozitate sporit, un
anumit procent de foioase, cât și laricele, potrivit schemei de împădurire, au rolul de a
crește rezistența acestora la incendii. Pe marginea pădurilor, în apropierea căilor ferate,
a șoselelor, în jurul’ construcțiilor forestiere se mineralizează benzi de protecție, mai cu
seamă pentru perioadele de secetă.Măsurile de igienizare din pădure, prin evacuarea
arborilor doborâți, rupți, uscați, cât și curățirea parchetelor, evită crearea de condiții
prielnice pentru instalarea și extinderea focului.
● Supravegherea pădurii se asigură prin patrulări, mai cu seamă în zilele de sărbători,
când afluența populației și turiștilor este mare. La fel în perioadele de secetă și în zonele
expuse, supravegherea este permanentă.
În anumite locuri ridicate din masivele păduroase se instalează observatoare de unde să
poată fi supravegheate suprafețele mai expuse. De fapt, astfel de observatoare pot fi amenajate
și în unii arbori. În situații critice se apelează la aviație, îndeosebi pentru zonele păduroase greu
accesibilie. Semnalarea incendiului se face obligatoriu de orice persoană care îl observă.

Stingerea incendiilor de pădure

comportă măsuri organizatorice și
teh- nice imediate din partea
organelor silvice. În acest sens se
acționează în funcție de natura și
structura arboretului, de
amploarea focului și a direcției Iul
de înaintare, de condițiile climatice
locale, mai cu seamă a curenților
de aer.
Muncitorii mobilizați la
stingerea incendiului se dotează
cu lopeți, târnăcoape, topoare,
fierăstraie, găleți, bătătoare,
aparate de stropit, haine de
protecție etc. Aceștia se
organizează în echipe.
● În cazul incendiului de litieră, se intervine atât pe părțile laterale, cât și din față, pentru
izolarea lui.

6
 ● Incendiul de coronament se izolează prin crearea unor benzi, pe direcția de înaintare a
acestuia, de pe care se doboarâ arborii cu vârful spre direcția de înaintare a focului,
concomitent cu mineralizarea unei fâșii de protecție.
● Stingerea focului subteran se realizează pe părțile laterale, Iar în față se face un șanț de
protecție lat de 1 m și adânc de 0,5 -1 m în funcție de grosimea stratului de turbă.
● După stingerea incendiului, suprafața respectivă se supraveghează pentru a putea
interveni operativ în caz de reizbucnire a focului.
Din grupa factorilor biotici fac parte ​dăunătorii​ (insectele sau alte animale
păgubitoare) şi ​agenţii criptogamici s​ au ​bolile​ (provocate de ciuperci, bacterii, virusuri).

Dăunătorii biotici

Dăunătorii biotici se grupează în: insecte, paraziţi vegetali şi mamifere

rozătoare.Principalii factori dăunători biotici sunt

● din lumea plantelor:

- ciupercile parazite

- bacteriile şi microplasmele;

- plantele superioare.
● din lumea animalelor:
- insectele;
- păsările;
- mamiferele.

Toţi factorii dăunători biotici fac parte din marea categorie ecologică a consumatorilor.
Populaţiile acestor dăunători pot deveni periculoase în cazul înmulţirilor în masă.

​ Înmulţirea dăunătorilor vegetali şi animali

​Înmulţirea dăunătorilor este determinată de un complex de factori. Între aceştia

menţionăm condiţiile staţionale, evoluţia elementelor climatice, natura şi structura pădurii cât şi
influenţa activităţii desfăşurate de om. Pentru fiecare categorie de dăunători biotici există
condiţii specifice de dezvoltare, care determină înmulţirea sau stagnarea acestora.
Temperatura aerului influenţează procesele fiziologice şi biologice ale insectelor.
Succesiunea unor ani secetoşi favorizează instalarea şi dezvoltarea dăunătorilor, mai ales a
celor fitofagi.
Lumina, precipitaţiile, umiditatea aerului, vântul, la fel pot favoriza sau nu înmulţirea
dăunătorilor.
Bolile infecţioase sau parazitare, sunt provocate de ciuperci, bacterii, virusuri etc. După
natura agentului care provoacă îmbolnăvirea, bolile se împart în bacterioze, viroze, antofitoze,
micoze, lichenoze.
Ciupercile se împart în:

7
 ● parazite – se instalează pe ţesuturile vii şi saproparazite, ce vegetează pe
ţesuturile vegetale moarte, care însă pot trece şi pe cele vii;
● saprofite​ – se dezvoltă pe ţesuturi moarte;
● simbiotice​ – sunt adaptate pentru a convieţui cu alte organisme gazdă.

Înmulţirea ciupercilor, frecvent se face pe cale vegetativă.

Ciupercile provoacă:

- boli ale seminţelor, plantulelor, puieţilor;

- boli ale rădăcinilor​ (gheba de rădăcină, putregaiul roşu de rădăcină);
- boli ale tulpinii şi ramurilor (rugina veziculoasă a tulpinilor şi ramurilor de pini cu
cinci ace, încârjirea lujerilor de pin);
- boli canceroase (arsura scoarţei plopului, cancerul bacterian al plopilor, cancerul
fagului);
- boli vasculare şi de alterare cromatică​ (grafioza ulmilor, uscarea pinilor);
- boli care produc putrezirea lemnului (putrezirea pestriţă a lemnului, iasca fagului,
buretele de casă);
- boli ale frunzelor (rugina frunzelor de plop, înroşirea şi lepădarea acelor de pin,
făinarea stejarului).

Cel mai des se întâlnesc vătămările produse de insectele dăunătoare. Acestea se

găsesc de obicei în număr mic în pădure, astfel încât nu provoacă vătămări vizibile. Sunt însă
perioade când se înmulţesc foarte mult, încât produc însemnate pagube.
În dezvoltarea insectelor dăunătoare se disting două perioade: o perioadă de ​latenţă şi o
perioadă de ​înmulţire în masă.
În perioada de latenţă populaţia insectei se menţine încă foarte redusă, în multe păduri
prezenţa ei nefiind observată. În această perioadă înmulţirea insectei este frânată de acţiunea
duşmanilor ei naturali – cum sunt insectele parazite şi păsările care se hrănesc cu insecte,
factorii climatici (îngheţuri, ploi reci etc.).
În perioada de înmulţire în masă, datorită condiţiilor favorabile, insecta se înmulţeşte cu
mult peste capacitatea de distrugere a duşmanilor săi naturali, astfel încât în 3-4 ani poate
ajunge un real pericol pentru pădure. După ce s-a înmulţit atât de mult încât uneori nu mai are
cu ce să se hrănească, populaţia începe să scadă datorită în special lipsei de hrană, activităţilor
insectelor parazite.
Înmulţirea în masă a insectelor se produce în două părţi: progradaţia şi retrogradaţia.
Progradaţia ​are trei faze:

● faza I incipientă – se caracterizează prin începutul supraînmulţirii (durează un

an);
● faza a II – a a creşterii numerice – se caracterizează prin apariţia focarelor şi a
primelor atacuri vizibile (durează circa doi ani);
● faza a III – a a erupţiei – se caracterizează prin cele mai mari atacuri (durează
circa doi ani);

8
 Retrogradaţia ​este ultima fază, se mai numeşte şi faza de criză – se caracterizează prin
scăderea numărului de insecte.

După o perioadă de latenţă, care poate dura câţiva ani sau chiar câţiva zeci de ani,
insecta dăunătoare se poate înmulţii din nou în masă.
Insectele reprezintă grupul de animale cu cel mai mare număr de specii, respectiv două
treimi din acest regn, adaptate la toate mediile de viaţă.
Există mai multe tipuri de insecte dăunătoare:
-​ insecte dăunătoare în solarii şi pepiniere (cărăbuşul de mai, larvele sârmă sau
gândacii pocnitori, gândacii de întuneric, gândacul pământiu, omizile de pământ, buha
semănăturilor, coropişniţa);

- insecte dăunătoare plantaţiilor de răşinoase​ (trombarul puieţilor de molid);

- dăunătorii din răchitării ​(gândacii defoliatori, trombarii de frunză, răţişoara, omida
lujerilor terminali);
- insecte care atacă mugurii şi lujerii tineri (​ molia lujerilor de pin);
- insecte care atacă frunzele de foioase:
- omizi defoliatoare – omida păroasă a stejarului, molia verde a stejarului, cotarul
verde, cotarul brun, cotarul portocaliu, cotarul salcâmului, inelarul, fluturele cu
coadă aurie, omida precesionară a stejarului, fluturele alb al salciei, omida cu
dungi galbene şi negre, omida cu coada roşie, omida păroasă a dudului, molia
punctată, molia minieră a frunzelor de stejar, minucia lunaris, molia minieră a
salcâmului;
- gândaci şi trombari defoliatori – gândacul de frunză al stejarului, gândacul de
frunză al ulmului, gândacul frasinului, trombarul fagului, trombarul frasinului,
gândacul de frunză al aninului, melasoma aenea;
- insecte care atacă frunze de răşinoase (omida păroasă a molidului, tortricidul cu
capul negru al bradului, tortricidul cu capul roşu, molia minieră a laricelui, omida
păroasă a pinului);
- insecte care atacă între scoarţă şi lemn la foioase (gândacul mare de scoarţă al
ulmului, gândacul mic de scoarţă al ulmului, gândacul pestriţ de scoarţă al
ulmului, cariul mic de scoarţă al frasinului);
- insecte care atacă între scoarţă şi lemn la răşinoase (​ gândacul mare de scoarţă
al molidului, gândacul mic de scoarţă al molidului, croitorul de scoarţă al
răşinoaselor, trombarul scoarţei de molid, gândacul de scoarţă al bradului,
gândacul mic de scoarţă al bradului, gândacul mare de scoarţă al pinului,
gândacul mic de scoarţă al pinului, ips sexdentatus, gândacul mic de scoarţă al
vârfului de pin, trombarul pinului);
- insecte xilofage la foioase (​ croitorul mic al plopului, croitorul mare al plopului,
sesia mică a plopului, sfredelitorul tulpinilor, sfredelitorul ramurilor, croitorul mare
al stejarului);
- insecte xilofage la răşinoase ​(cariul de pădure al lemnului de răşinoase);
- insecte care atacă fructificaţia arborilor (​ trombarul ghindei, trombarul seminţelor
de paltin, molia conurilor de molid, fluturele conurilor de molid);

9
 - păduchi de frunze şi ţestoşi ​(păduchele de gală al molidului, păduchele de frunză
al fagului, păduchele lânos al plopului, păduchele ţestos al salcâmului, păduchele
ţestos al stejarului);
- mamifere rozătoare (​ şoarecii, pârşul mare, pârţul de alun).

​ Vătămările produse de vânat:

- rod sau retează mugurii şi lujerii în timpul iernii şi primăverii (căprior, cerb
carpatin, cerb lopătar);
- distrug ghinda şi alte
seminţe din semănături şi
regenerări, cât şi puieţii
(mistreţii);
- vatămă puieţii din
pepiniere, plantaţii şi
regenerări (iepurii);
- smulg coaja de pe arborii
de răşinoase (urşii).

Natura şi structura pădurilor, cât

şi modul lor de gospodărire au
importanţă deosebită în privinţa stării lor
de sănătate. Arboretele formate din
specii autohtone, de valoare economică
şi socială sunt totodată rezistente faţă de
dăunători. Pe câtă vreme pădurile
formate din specii improprii staţiunii şi
gospodărite necorespunzător, exploatate
iraţional şi păşunate abuziv, sunt locuri
favorabile de înmulţire a insectelor şi
ciupercilor. În acelaşi timp, poluarea
vegetaţiei direct sau indirect contribuie la
slăbirea pădurii, predispunând-o atacului
agenţilor vătămători.

Mai jos prezentam un calendar succint al principalelor boli si daunatori repartizat pe

lunile in care aparitia lor este cea mai probabila, perioadele in care se pot face determinari
pentru estimarea viitoarelor atacuri ale daunatorilor biotici si cateva din metodele de combatere
cele mai uzuale.

10
 De mare importanta pentru silvicultura este studierea zonei dpdv climatic, pentru a alege
just speciile potrivite pentru un randament maxim al culturii, si pentru a putea pregati terenul
prevazand protectie impotriva eventualilor daunatori abiotici.

Anotimp Luna Daunatori Metode de Observatii

preventie

Primavara Martie Molia verde a Biochimice

stejarului​(Tortrix
viridana) Naturale

Gerul, Ploile

Aprilie Fluturele cu coada Biochimice

aurie​(Euproctis
chrysorrhoea)​

Mai Gandacul de frunza al Biochimice

stejarului​(Haltica
qurcetorum)

Vara Iunie Croitorul mare al Naturale

plopului​(Saperca
carcharias)

Vantul

Iulie Molia verde a Biochimice

stejarului(​Tortrix
viridana) Naturale

Incendiile

August Inelarul​(Malacosa Biochimice

neustria)

Incendiile

11
Toamna Septembrie Omida paroasa a Biochimice
stejarului​(Lymandria
dispar)

Octombrie Cotarul​(Geometridae) Naturale

Biochimice

Noiembrie Omida paroasa a Naturale

molidului​(Lymandria
monacha) Biochimice

Iarna Decembrie Cotarul​(geometridae) Naturale

Zapada Biochimice

Ianuarie Zapada Naturale

Februarie Zapada Naturale

12