Laboratorul meteo nr.

Determinarea temperaturii aerului

În general, temperatura unui sistem (corp) este un parametru de stare care, la scară macroscopică,
permite caracterizarea stării de echilibru termic şi a gradului de încălzire a sistemului respectiv.
Conform teoriei cinetico – moleculare, temperatura reprezintă mărimea fizică care descrie gradul de
agitaţie termică a moleculelor unui sistem (corp). Cu cât intensitatea acestei mişcări este mai mare, cu atât
temperatura sistemului (corpului) respectiv este mai mare.
Aerul atmosferic din vecinătatea suprafeţei terestre se încălzeşte într-o măsură foarte mică direct de
la Soare, prin absorbţia unei părţi mici din radiaţia incidentă. Principala sursă de încălzire este reprezentată
de suprafaţa terestră a cărei încălzire conduce şi la încălzirea aerului prin diferite procese
Instrumentele pentru determinarea temperaturii aerului se bazează pe proprietatea corpurilor de a-şi
modifica unele proprietăţi fizice (lungime, volum, curbură, rezistenţă electrică, etc.) sub acţiunea schimbării
temperaturii acestora.
Cel mai adesea, în meteorologie şi agrometeorologie, temperatura aerului se determină cu ajutorul
termometrelor.
Termometrele clasice, din sticlă şi cu lichid, folosite în aceste domenii funcţionează pe principiul
modificării volumului unui lichid în funcţie de temperatură. Ele utilizează drept substanţă termometrică
mercurul (cel mai folosit, întrucât are un coeficient de dilatare termică foarte mare), alcoolul etilic (C2O2OH)
sau toluenul (metilbenzen, C7H8), aflate, în majoritate, în rezervorul termometrului respectiv, care poate avea
diferite forme (oval, sferic, tronconic, cilindric, în forma literei U).
Temperatura de solidificare a celor trei substanţe termometrice este menţionată în tabelul 1.

Tabelul 1 - Temperatura de solidificare a trei substanţe termometrice

Substanţa termometrică Temperatura de solidificare (0C)

Mercur -38,87
Toluen -95,1
Alcool etilic (minimum 95 0) -117,3

Pentru determinarea temperaturii aerului, în practică (pentru sere, adăposturi de animale, în tehnică
etc.), se mai pot întâlni, în afara termometrelor bazate pe dilatarea termică (a unor lichide, dar şi a unor
corpuri solide), şi alte tipuri de termometre, a căror funcţionare se referă la diferite proprietăţi fizice ale
corpurilor.
Din această categorie fac parte termometrele bazate pe rezistenţa electrică sau termorezistenţe
(funcţionează prin variaţia rezistenţei electrice cu temperatura), senzori termici cu semiconductori (termistori
– material semiconductor a cărui rezistenţă variază cu temperatura, termodiode, termotranzistori),
termometrele (pirometrele) termoelectrice, termometre piezoelectrice cu cuarţ (bazate pe variaţia frecvenţei
de rezonanţă a unui cristal cu temperatura) şi termometre electronice – folosite şi în tehnica climatizării
(bazate pe sonde electronice prevăzute cu termistor, aflat într-un circuit în punte).
Gradarea termometrelor se face ţinând cont de două puncte de reper termic, şi anume: temperatura
corespunzătoare amestecului de apă şi gheaţă şi temperatura de fierbere a apei distilate la presiune normală.

1
Gradul şi scara de temperatură s-au obţinut prin împărţirea intervalului dintre cele două repere într-un
număr variabil de părţi egale.
Scara Celsius s-a obţinut prin atribuirea valorii de 0 0C temperaturii de topire a gheţii, 100 0C
temperaturii de fierbere a apei distilate şi împărţind intervalul dintre aceste valori în 100 de părţi egale
(centigrade, notate 0C).
Scara Fahrenheit s-a obţinut prin atribuirea valorii de 32 0F temperaturii de topire a gheţii, 212 0F
temperaturii de fierbere a apei distilate şi împărţind intervalul dintre aceste valori în 180 de părţi egale ( 0F).
Scara Réaumur s-a obţinut prin atribuirea valorii de 0 0R temperaturii de topire a gheţii, respectiv 80
0
R temperaturii de fierbere a apei distilate şi împărţind intervalul dintre aceste valori în 80 de părţi egale ( 0R).
Între aceste scări termometrice se poate stabili o relaţie de proporţionalitate, de forma:
tC tR tF
= =
100 80 180 (1)

sau, prin simplificare:

tC tR tF
= =
5 4 9 (2)

Scara termometrică absolută s-a obţinut prin atribuirea valorii de 0 0 celei mai coborâte temperaturi
posibile (-273,15 0C), iar temperaturii de topire a gheţii valoarea de 273,15 0.
În meteorologie, temperatura aerului se referă la temperatura adevărată a aerului, adică
temperatura măsurată cu un termometru în următoarele condiţii:
- la umbră, termometrul fiind protejat de acţiunea directă a radiaţiilor solare;
- rezervorul termometrului să fie situat la aproximativ 2 m deasupra solului (pentru a elimina
influenţa radiaţiei terestre);
- bine ventilat, adică în contact cu o masă cât mai mare de aer (capacitatea calorică a aerului este
mult mai mare decât a corpului termometrului).
Aceste trei condiţii sunt îndeplinite de adăpostul meteorologic, ceea ce face ca stativul cu
termometre să fie instalat în interiorul primului adăpost de pe platforma meteorologică.
Determinarea temperaturii adevărate a aerului se face, în principal, cu termometrul meteorologic
ordinar sau cu termometrul de tip Assmann. Funcţionarea lor se bazează pe modificarea volumului unor
lichide (mercur, alcool, toluen) cu temperatura aerului din momentul observaţiei şi locul de instalare.
Termometrul meteorologic ordinar (normal) se mai numeşte şi termometru uscat sau psihrometric,
pentru că face parte din dispozitivul (psihrometrul de staţie) care serveşte şi la determinarea umidităţii
aerului. El este un termometru obişnuit (normal), confecţionat din sticlă, cu un
rezervor de formă oarecare (sferică, cilindrică) cu pereţi subţiri (pentru a
facilita schimburile de căldură). Capilarul prezintă, la partea sa superioară, o
extindere în parte din spate a termometrului pentru situaţiile în care se produc
încălziri foarte puternice, ce depăşesc valorile din scala termometrului
(confecţionată tot din sticlă).
Termometrul este aşezat vertical în partea stângă a stativului şi are ca
lichid termometric mercurul (fig. 1).

2
Fig. 1 – Stativul termometric corespunzător psihrometrului de staţie (t us – termometrul uscat, tum –
termometrul umed, tmax – termometrul de maximă, tmin – termometrul de minimă, M – morişca ventilatoare)

Termometrul de tip Assmann este un termometru având dimensiuni mai mici decât cel meteorologic
ordinar, cu un rezervor cilindric şi a cărui scală este divizată în cincimi de grad (citirea temperaturii aerului se
face tot cu precizie de zecime de grad, când coloana de mercur este staţionară). Este folosit pentru
determinări ale temperaturii aerului în afara adăpostului meteorologic sau în orice alt loc (încăperi, livezi, în
câmp etc.).
Observaţiile climatologice se fac la cele patru termene (1, 7, 13 şi 19 timp civil local), iar cele sinoptice
(din oră în oră).
În meteorologie, prezintă importanţă, în afară de aflarea valorilor de temperatură la cele patru
termene de observaţii climatologice, cunoaşterea temperaturilor extreme (maximă şi minimă) din intervalul
de timp dintre observaţii.
În consecinţă, în adăpostul meteorologic, pe stativul termometric se află cele două termometre
necesare pentru determinarea temperaturii maxime, respectiv, temperaturii minime.
Temperatura maximă a unei zile reprezintă cea mai ridicată temperatură constatată într-un interval
de timp, de regulă, o zi. Ea este cea mai mare dintre valorile observate în 24 de ore şi se măsoară cu
termometrul de maximă (fig. 2).

Fig. 2 – Termometrul de maximă

Acest termometru este un termometru cu

mercur care prezintă o anumită particularitate constructivă care îi permite să rămână la cea mai mare
temperatură în intervalul de timp dintre orele de observaţie. În acest scop, secţiunea capilarului din
vecinătatea rezervorului termometrului este diminuată (fig. 3). Această micşorare a secţiunii se poate realiza
fie prin îngustarea secţiunii capilarului („gâtuirea” capilarului), fie cu ajutorul unui bastonaş (ştift) din sticlă
sudat la partea inferioară a rezervorului, astfel încât vârful liber al acestuia să pătrundă în partea inferioară a
capilarului (secţiunea capilarului devenind inelară).

Fig. 3 – Particularităţi constructive de micşorare a secţiunii capilarului la

termometrului de maximă (a - îngustarea secţiunii capilarului, b – bastonaş de
sticlă)

Principiul de funcţionare. La creşterea temperaturii aerului, forţele de

dilatare ale mercurului din rezervor sunt suficient de puternice pentru a învinge forţele de frecare dintre
mercur şi pereţii porţiunii îngustate a capilarului. În consecinţă, mercurul va urca în tubul capilar până la
temperatura cea mai mare.
La scăderea temperaturii, forţele de coeziune dintre moleculele mercurului sunt mai mici decât
forţele de frecare şi, astfel, coloana de mercur din capilar nu poate să coboare spre rezervor, rămânând pe
loc în capilar.
Totodată, forţele de contracţie fiind proporţionale cu cantitatea de mercur, contracţia mercurului din
rezervor (aflat în cantitate mai mare) va fi sensibil mai mare decât cea din capilar (unde mercurul este în
3
cantitate mică). Ca urmare, se produce întreruperea coloanei de mercur de la nivelul porţiunii îngustate sau a
orificiului inelar, iar în capilar rămâne coloana integrală de mercur corespunzătoare temperaturii maxime.
Citirea temperaturii maxime se face la cele patru termene climatologice (1,7, 13, 19 timp solar mediu local),
cu precizie de zecime de grad.
După citirea şi notarea temperaturii maxime, termometrul se pregăteşte pentru o nouă observaţie
(se „operează”), prin realizarea reîntregirii coloanei de mercur. Această manevră se face prin scuturare
energică în jos, având grijă ca rezervorul termometrului să nu fie ridicat deasupra orizontalei.
Termometrul de maximă se instalează pe stativul termometric (psihrometric de staţie) în poziţie
orizontală, cu rezervorul uşor înclinat în jos.
Temperatura minimă a unei zile reprezintă cea mai scăzută temperatură dintr-o zi. Ea este cea mai
mică temperatură din acest interval de 24 de ore şi se măsoară cu termometrul de minimă (fig. 4).
Acest termometru este un termometru cu alcool sau toluen care prezintă anumite particularităţi
constructive care îi permit să rămână la cea mai mică temperatură în intervalul de timp dintre orele de
observaţie. În acest scop, în lichidul termometric din capilar se găseşte un indice (bastonaş) mobil din sticlă
sau porţelan colorat în albastru sau negru, care nu împiedică circulaţia lichidului. Indicele are o lungime de 12
– 14 mm şi prezintă capetele îngroşate, asemănătoare gămăliei de ac.

Fig. 4 – Termometrul de minimă

Principiul de funcţionare. La creşterea temperaturii

aerului, forţele de dilatare ale alcoolului (sau toluenului) din rezervor determină urcarea acestuia în tubul
capilar, lichidul trecând pe lângă indice. La scăderea temperaturii aerului, alcoolul din rezervor se contractă,
lichidul retrăgându-se din capilar pe lângă indice. În cursul acestei mişcări, în momentul în care meniscul
lichidului atinge indicele, îl obligă să coboare în capilar până la atingerea temperaturii minime. Deplasarea
indicelui are loc întrucât forţele de tensiune superficială de la nivelul meniscului lichidului sunt mai mari decât
forţele de frecare ale capetelor indicelui de pereţii tubului capilar.
După fiecare determinare, termometrul de minimă se scoate de pe suportul termometric şi se
pregăteşte pentru o nouă observaţie. Operarea constă în întoarcerea (răsturnarea) termometrului pe
verticală, cu rezervorul în sus. Se constată că, sub acţiunea propriei greutăţi şi învingând forţele de frecare cu
tubul şi lichidul, indicele coboară în lichid până la atingerea meniscului acestuia. Indicele nu poate părăsi
lichidul întrucât forţele de tensiune superficială care acţionează la nivelul meniscului lichidului sunt mai
puternice decât greutatea indicelui.
termometrul se reinstalează în poziţie orizontală pe stativul termometric din adăpostul meteorologie.
Termometrul Six – Bellani (fig. 5) este alcătuit dintr-un tub capilar în forma literei U, la capetele
cărora se găsesc, în stânga, rezervorul principal al termometrului
(de formă cilindrică), iar în dreapta, rezervorul secundar sau de
nivelare (de formă ovoidală).

Fig. 5 – Termometrul Six – Bellani (R1 – rezervorul principal, R2 –

rezervorul secundar, I – indice metalic, m – magnet)

4
 Termometrul conţine două lichide şi anume: mercur la partea inferioară a tubului capilar şi alcool în
partea superioară a capilarului şi în rezervoare, cu excepţia rezervorului de nivelare, care conţine alcool
numai aproximativ pe jumătate, în rest găsindu-se aer şi vapori de alcool. În fiecare din coloanele cu alcool
ale celor două ramuri se găseşte câte un indice (bastonaş) metalic, prevăzut cu extremităţi îngroşate
(asemenea indicelui de la termometrul de minimă, pentru a nu se deplasa sub acţiunea propriei greutăţi) şi,
uneori, cu un arc (pentru a rămâne în capilar la modificarea poziţiei coloanei de mercur).
De-a lungul celor două ramuri, la exterior, se găsesc două scale. Scala din dreapta serveşte la
măsurarea temperaturii maxime, având valorile pozitive fiind plasate la partea superioară a scalei. Scala din
stânga serveşte pentru măsurarea temperaturilor minime, este decalată faţă de cea din dreapta şi inversată
(valorile pozitive sunt plasate la partea inferioară a scalei).
Principiul de funcţionare. Se consideră că indicii metalici sunt în contact cu meniscul mercurului din
fiecare ramură. La creşterea temperaturii aerului, alcoolul din rezervorul principal (în cantitate mai mare
decât cea din rezervorul de nivelare) se dilată, trece pe lângă indicele din stânga şi împinge mercurul, care se
deplasează în capilar din stânga spre dreapta.
Coloana de mercur se va ridica în dreapta, împingând atât indicele metalic, cât şi alcoolul până la
atingerea temperaturii maxime. În acelaşi timp, se produce o condensare a unei părţi din vaporii de alcool din
rezervorul de nivelare. Temperatura maximă se va citi în ramura din dreapta la capătul inferior al indicelui
metalic.
La scăderea temperaturii aerului se inversează sensul de deplasare al lichidelor termometrice în
termometru, ca urmare a contracţiei alcoolului din rezervorul principal. Mercurul se va deplasa din dreapta
spre stânga, împingând în sus alcoolul şi indicele metalic din ramura stângă, până la temperatura minimă. La
această mişcare contribuie şi presiunea vaporilor de alcool din rezervorul de nivelare. Temperatura minimă se
va citi pe scala din stânga în dreptul capătului inferior al indicelui metalic.
Termometrul Six – Bellani permite aflarea şi a temperaturii aerului în orice moment, a cărei valoare
se va citi la nivelul meniscului mercurului, indiferent de ramură.
Operarea acestui tip de termometru se face cu ajutorul unui magnet, adus, pe rând, în dreptul celor
doi indici metalici şi tras în jos până când capătul inferior al acestora atinge meniscul mercurului.
În meteorologie şi alte aplicaţii practice este necesar să se cunoască regimul termic şi la alte ore
decât cele de observaţie standard sau să se urmărească evoluţia temperaturii aerului în permanenţă în
diferite locaţii (sere, solarii, încăperi etc.). În astfel de cazuri se procedează la înregistrarea continuă a variaţiei
temperaturii aerului pentru diferite intervale de timp (zilnic, săptămânal). Acest lucru se realizează cu ajutorul
termografelor.
La staţiile meteorologice, ele pot fi aparate automate, bazate pe senzori termici sau aparate clasice
(mai vechi), bazate, de regulă, pe principiul deformării unui corp (element sensibil) sub influenţa
temperaturii. Unele înregistratoare pot avea
montate un singur senzor sau doi senzori
diferiţi (unul pentru temperatură, iar celălalt,
pentru umiditatea aerului) – fig. 6.

Fig. 6 – Aparate pentru înregistrarea

temperaturii aerului (a, b - termografe cu lamă
b. c.
bimetalică, c – termohigrograf)

a.

5
 Partea sensibilă a termografelor clasice este reprezentată, în funcţie de tipul constructiv, de lama
(placa) bimetalică, tubul Bourdon sau cuplul termoelectric. Ea se instalează, de regulă, la exteriorul cutiei
aparatului, pentru asigurarea unui contact direct cu aerul.
Termograful cu lamelă bimetalică prezintă această lamelă de formă curbă sau aproape circulară (fig.
7). Lamela se obţine prin sudarea (laminarea la rece) a două lamele (de exemplu, oţel şi invar – aliaj de oţel cu
nichel, carbon şi mangan) cu coeficienţi de dilatare diferiţi (oţelul are un coeficient de dilatare mare şi este
dispus la exterior, iar invarul prezintă un coeficient de dilatare aproape neglijabil).

Fig. 7 – Principalele părţi componente ale unui termograf cu lamelă

bimetalică (S – elementul sensibil, T – dispozitivul de transmitere şi
amplificare a deformării, I – partea de înregistrare)

Răcirea sau încălzirea lamelelor sub acţiunea temperaturii

aerului, determină dilatarea inegală a acestora, într-un sens sau altul.
Sub acţiunea variaţiilor de temperatură se produce o modificare a curburii lamelei bimetalice
(curbura C este inversa razei de curbură R, adică: C = 1/R) proporţională cu temperatura, care se transmite
peniţei înregistratoare aflată la capătul ultimei pârghii a sistemului de transmitere şi amplificare.
Partea de înregistrare conţine un tambur, în interiorul căruia se găseşte un mecanism de ceas (care
asigură o rotaţie completă a tamburului în 24 de ore - la termografele zilnice, respectiv, într-o săptămână – la
termografele săptămânale), iar pe suprafaţa exterioară a tamburului se montează termograma. Pe
termogramă se va înscrie o linie ascendentă sau descendentă, după cum temperatura creşte (scade curbura
lamelei), respectiv, temperatura scade (creşte curbura lamelei).
Termografele se aşează în adăpostul meteorologic pentru aparate înregistratoare (adăpostul nr. 2).
Înregistrarea temperaturii aerului se face pe o termogramă. Liniile orizontale indică gradele (cele care indică
zecile de grade sunt mai îngroşate, pentru o citire mai rapidă), iar liniile curbe verticale indică timpul.
Din cauza inerţiei mecanice a componentelor aparatului valorile citite direct pe termogramă sunt
relative şi nu corespund cu valorile reale ale temperaturii aerului sau cu momentele de timp corecte (întrucât
mecanismele de orologerie pot funcţiona în avans sau cu întârziere). De aceea, valorilor citite pe termograme
trebuie să li se aplice corecții atât de timp, cât și de temperatură.