1. Reţeaua meteorologică naţională.

Staţia şi adăpostul meteorologic

1.1 Reţeaua meteorologică naţională

Elementele meteorologice (climatice) variază semnificativ atât în timp, cât şi în spaţiu (pe
orizontală şi verticală), ca urmare a variaţiei radiaţiei solare, naturii diferite a suprafeţei subiacente
atmosferei şi circulaţiei generale a atmosferei.
Pentru studiul analitic al elementelor meteorologice şi a fenomenelor asociate, stabilirea climei
şi elaborarea prevederii vremii, aceste observaţii trebuie făcute în mod organizat, continuu, în
conformitate cu anumite instrucţiuni acceptate pe plan internaţional, în puncte bine stabilite şi prin
utilizarea aceloraşi tipuri de instrumente (sau similare) şi metode unitare de măsurare, cercetare şi
prelucrare a datelor culese. Totodată, măsurătorile trebuie făcute astfel încât să fie considerate
reprezentative pentru suprafeţe cât mai mari (o ţară, un continent) şi la intervale de timp cât mai scurte
posibil.
Pentru a răspunde acestor cerinţe, în fiecare ţară există o reţea de puncte de observaţii
meteorologice, care alcătuiesc reţeaua meteorologică naţională.
În România forul coordonator al acestei reţele este Administraţia Naţională de Meteorologie
(A.N.M.), în responsabilitatea căreia revine alegerea locaţiilor pentru efectuarea observaţiilor, dotarea
cu aparatură şi instrumente specifice (inclusiv verificarea şi întreţinerea acestora), stabilirea clasificării
importanţei şi complexităţii acestora, elaborarea normelor metodologice şi categoriilor de observaţii ce
se efectuează, standardizarea instrumentelor, aparatelor şi metodelor de observaţie (în conformitate cu
normele internaţionale elaborate de Organizaţia Meteorologică Mondială), modul de notare, colectare,
prelucrare şi vizualizare a datelor meteorologice acumulate, reale şi probabile, la nivelul întregii ţări şi
activităţi de cercetare ştiinţifică meteorologică. Îmbunătăţirea activităţii Serviciului de Prognoză este
asigurată de datele obţinute cu mai multe radare meteorologice şi prin imaginile digitale şi analogice
obţinute cu ajutorul sateliţilor METEOSAT, GOES şi NOAA (satelit de pasaj), care contribuie cu date
suplimentare privind localizarea sistemelor noroase, tipurile de precipitaţii atmosferice, viteza de
deplasare a câmpurilor de precipitaţii şi altele.
România este membră fondatoare a Organizaţiei Meteorologice Internaţionale şi membră a
O.M.M. încă din 1951, când participă la primul congres al acestei organizaţii. Totodată, A.N.M. este şi
membră a Centrului European de Prognoză (European Centre for Medium-Range Weather Forecasts -
ECMWF).
În cadrul reţelei meteorologice naţionale sunt cuprinse mai multe componente, unde se fac
observaţii meteorologice, clasificate după rolul, importanţa, gradul de dotare şi complexitatea
determinărilor meteorologice (climatice) în mai multe categorii sau ordine. Amplasarea,
reprezentativitatea şi densitatea lor spaţială depinde de variabilitatea elementelor meteorologice din
regiunea considerată, care, la rândul ei, depinde de gradul de fragmentare a reliefului, altitudine,
intensitatea circulaţiei atmosferice şi altele.
După complexitatea observaţiilor meteorologice şi a dotărilor cu aparatură, reţeaua de
suprafaţă cuprinde:
- posturi pluviometrice;
- staţii meteorologice;
- observatoare meteorologice.
La această structură se mai adaugă şi echipamentele specializate în colectarea şi transmiterea
datelor meteorologice către centrele regionale.

1
 1. Posturile pluviometrice sunt puncte din teritoriu unde se fac determinări ale cantităţilor de
precipitaţii. Observaţiile se fac de două ori pe zi, la ora 7 şi la ora 19 timp solar mediu local numit şi
timp civil local (vezi paragraful 3.3). Ele sunt înzestrate cu două pluviometre şi o riglă nivometrică
(pentru determinarea grosimii stratului de zăpadă).
Întrucât precipitaţiile atmosferice pot să varieze mult între două puncte relativ apropiate (de
exemplu, versanţii aceluiaşi munte), reţeaua de posturi pluviometrice trebuie să prezinte distribuţia în
suprafaţă cea mai mare în cuprinsul reţelei meteorologice naţionale. Se consideră că, pentru o regiune
cu un relief uniform (câmpie, podiş) se recomandă funcţionarea unui post pluviometric la circa 100
km2 de teren. În condiţiile unui teren cu relief accidentat, numărul posturilor pluviometrice trebuie
crescut, în funcţie de orografia reliefului.
În prezent, în reţeaua meteorologică din ţara noastră sunt circa 270 de posturi pluviometrice.
Ele corespund staţiilor meteorologice de ordinul III.
2. Staţiile meteorologice sunt puncte din teritoriu unde se fac observaţii asupra tuturor
elementelor meteorologice fundamentale şi derivate. Observaţiile se fac vizual şi instrumental de patru
ori pe zi (1, 7, 13, 19 timp civil local).
Întrucât în afară de precipitaţiile atmosferice, celelalte elemente meteorologice prezintă o
variaţie mai mică în suprafaţă pentru puncte relativ învecinate, amplasarea staţiilor meteorologice în
teritoriu este mai puţin densă decât a posturilor pluviometrice. Se consideră că, pentru o regiune cu un
relief uniform se recomandă funcţionarea unui post pluviometric la circa 600 km 2 de teren. Distribuţie
în suprafaţă poate fi mai densă sau mai rară în funcţie de caracteristicile terenului (formele de relief,
mărimea obstacolelor naturale sau artificiale sau prezenţa altor factori de mediu care să influenţeze
valorile parametrilor meteorologici măsuraţi.
În prezent, în reţeaua meteorologică din ţara noastră există circa 160 de staţii meteorologice
clasice, la care se adaugă aproximativ 80 de staţii meteorologice automate (A.N.M., 2004).
Dintre staţiile meteorologice existente, la 53 de staţii se desfăşoară şi programe speciale
agrometeorologice, iar la 7 staţii se fac observaţii speciale actinometrice (privind radiaţia solară) şi
radiaţiei solului. Astfel de observaţii speciale privind radiaţia solară şi cea a solului se fac la staţiile
meteorologice de la Timişoara, Cluj, Iaşi şi Bucureşti – Afumaţi.
Staţiile meteorologice automate sunt instalate, de regulă, în locuri mai greu accesibile pentru
efectuarea observaţiilor meteorologice (de exemplu, pe vârfurile munţilor Cozia, Parâng, Ţuţuianu,
Iezerul Rodnei şi altele).
În ţara noastră, prima staţie meteorologică automată a fost instalată în 1961 la staţia
meteorologică de pe vârful Cozia (Ciuha Mare), la altitudinea de 1668 m.
Dacă staţiile meteorologice standard sunt prevăzute numai cu aparate şi instrumente cu citire
directă ele reprezintă staţii de ordinul II, iar dacă staţia este dotată şi cu dispozitive înregistratoare,
termometre pentru suprafaţa solului şi a solului în adâncime, precum şi alte instrumente speciale,
atunci staţia respectivă este considerată de ordinul I.
Principalul scop al măsurătorilor făcute staţiile meteorologice şi la posturile pluviometrice este
unul climatic, în vederea stabilirii condiţiilor climatice specifice regiunii respective. Staţiile
climatologice sunt dotate cu aparate corespunzătoare staţiilor meteorologice de ordinul I.
La majoritatea staţiilor meteorologice, în afara programului de bază având scop climatologic,
se mai fac şi observaţii cu scop sinoptic.
La staţiile agrometeorologice se fac atât observaţii cu caracter meteorologic, cât şi biologic
(fenofaze, ritm de creştere şi dezvoltare la o serie de culturi principale).

2
 În cadrul staţiilor aerologice se fac sondaje atmosferice la înălţime, pentru măsurarea direcţiei
şi vitezei vântului.ele fiind dotate cu aparatură specială (teodolit, radio-sonde, baloane pilot cu
hidrogen sau heliu dotate cu senzori specializaţi etc.).
La staţiile actinometrice se fac măsurători asupra diferitelor fluxuri de radiaţii solare (directe,
difuze, globale, efective, reflectate etc.), terestre şi de bilanţ radiativ. Aceste staţii sunt dotate cu
aparatură specializată reprezentată de diferite tipuri de actinometre (radiometre) şi actinografe.
3. Observatoarele meteorologice sunt puncte din teritoriu (de exemplu, Bucureşti – Afumaţi),
considerate centre de cercetare ştiinţifică, unde se fac observaţii, studii şi cercetări şi asupra altor
parametri aeroelectrici specifici (determinări actinometrice – pe domenii spectrale, electricitate şi
radioactivitate atmosferică, chimia şi poluarea aerului, stratul de ozon, observaţii aerologice şi altele).
Pentru punctele unde se fac determinări actinometrice amplasarea acestor observatoare poate acoperii
o suprafaţă de circa 5.000 km2.

1.2 Staţia meteorologică standard

O staţie meteorologică standard se amplasează în conformitate cu cerinţele O.M.M., astfel

încât valorile elementelor meteorologice măsurate în cadrul ei să nu fie influenţate de topografia
locului, vegetaţie, ape, construcţii etc
Staţia se amenajează în afara localităţilor, într-o zonă deschisă, cât mai reprezentativă pentru
zona respectivă şi departe de obstacole, unde să poată funcţiona un interval de timp cât mai îndelungat.
Dacă staţia este mutată într-o altă locaţie, atunci este necesar ca, pentru o perioadă de timp, staţiile să
funcţioneze în paralel, pentru corelarea celor două serii de observaţii.
Staţia trebuie să fie amplasată la o distanţă de cel puţin 10 ori mai mare decât înălţimea unui
obstacol izolat (de exemplu, o casă, un copac etc.) sau de 20 de ori mai mare decât înălţimea unui
obstacol masiv, cu întindere mare în suprafaţă (de exemplu, un grup de clădiri înalte, o pădure sau un
masiv împădurit etc.). În conformitate cu recomandările O.M.M., în situaţia existenţei unor bazine
acvatice mari (lacuri, râuri, fluvii, mări), amplasarea staţiei trebuie făcută la o distanţă de cel puţin 100
m faţă de linia celui mai înalt nivel posibil al apei din bazinul respectiv. Totodată, în jurul platformei
meteorologice trebuie menţinută o zonă de protecţie meteorologică de 30 m lăţime în care sunt
interzise activităţile de supraterare de irigaţii, plantarea de culturi agricole înalte sau de culturi
forestiere.
Pentru fiecare staţie se cunosc o serie de date geografice precum latitudinea (pentru efectuarea
corecţiei barometrice de latitudine), longitudinea (pentru determinarea orelor corespunzătoare
observaţiilor climatologice şi sinoptice specifice localităţii respective) şi altitudinea platformei
meteorologice (pentru reducerea valorilor anumitor elemente meteorologice la nivelul mării).
Platforma meteorologică, cât şi unele instrumente sau aparate meteorologice se instalează şi se
orientează pe direcţia N-S.
O staţie meteorologică standard cuprinde biroul staţiei şi platforma meteorologică.
Biroul staţiei este o încăpere în localul staţiei care serveşte drept cameră de serviciu a
personalului care lucrează la staţia meteorologică respectivă. Aici se află şi spaţii necesare arhivei
staţiei şi pentru aparatele meteorologice de rezervă sau defecte. În biroul staţiei se procedează la
verificarea exactităţii datelor înregistrate, transcrierea datelor în registrele staţiei şi se descifrează
diagramele aparatelor înregistratoare.

3
 Platforma meteorologică standard (fig. 1.1) este suprafaţa de teren, considerată reprezentativă
pentru regiunea respectivă, unde se instalează marea majoritate a instrumentelor şi aparatelor
meteorologice. Suprafaţă de teren este orizontală, nivelată, capabilă să asigure o distribuţie uniformă a
apei în sol, departe de obiective industriale, şosele sau
autostrăzi, drumuri prăfoase sau intens circulate, căi
ferate, cursuri de apă.

Fig. 1.1 – Schema platformei meteorologice standard

(1 – girueta cu placă uşoară, 2 – girueta cu placă
grea, 3 – chiciurometrul, 4 – adăposturile
meteorologice, 5 – pluviometrul, 6 – pluviograful, 7 –
heliograful, 8 – parcela pentru termometre de
suprafaţă şi de adâncime mică şi medie, 9 – parcela
pentru termometre de adâncime mare, 10 – rigla
nivometrică)

Suprafaţa platformei standard are formă

pătratică, cu latura de 26 m. Două din laturile
platformei sunt orientate pe direcţia N-S. Totuşi, în
funcţie de nivelul dotărilor existente şi condiţiile de
relief, suprafaţa platformei poate fi redusă până la dimensiuni mai mici (16 × 20 m2) sau mărită (36×26
m2).
Pentru asigurarea protecţiei aparatelor şi instrumentelor, platforma este împrejmuită cu un gard
din plasă de sârmă cu ochiuri mari (10/10 cm, pentru a nu împiedica deplasarea vântului şi a nu
favoriza formarea troienelor de zăpadă) cu înălţimea de 2 m (pentru a asigura securitatea
instrumentelor). Accesul pe platformă se face printr-o portiţă situată pe latura sa nordică. Staţiile
meteorologice de altitudine nu se mai împrejmuiesc cu gard, ci doar se marchează laturile platformei
cu pietre (sau ţăruşi) vopsite în alb.
Suprafaţa platformei este acoperită cu gazon (aproape în totalitate), iarba fiind menţinută în
permanenţă la 20 cm înălţime. În sezonul rece nu trebuie modificată starea naturală a stratului de
zăpadă.
Circulaţia pe platformă spre aparatele de măsură este permisă numai pe cărări cu o lăţime de
circa 40 cm. Cărările au o secţiune convexă pentru a favoriza scurgerea apei de ploaie şi infiltrarea ei
în solul platformei. În cazul în care solul este argilos, suprafaţa cărărilor se acoperă cu pietriş. În
timpul nopţii, platforma meteorologică este iluminată electric.
Aparatura se etalonează odată la patru ani.
Platforma meteorologice trebuie să posede o instalaţie de iluminat electric (pentru observaţiile
de seară şi din timpul nopţii sau să aibă o lanternă puternică.
Instalarea aparatelor şi instrumentelor meteorologice pe platforma meteorologică se face în
ordinea descrescătoare a înălţimii acestora, pe linii paralele, dinspre latura nordică spre cea sudică,
pentru a nu se influenţa (umbri) reciproc (Tabelul 1.1).
În vecinătatea laturii de nord, pe prima linie a platformei meteorologice, se instalează doi
stâlpi, în vârful cărora, la înălţimea de 10 m, se află două giruete, care servesc la determinarea direcţiei
şi vitezei vântului. Girueta cu placă uşoară permite măsurarea vitezelor vântului până la 20 m/s, iar
girueta cu placă grea permite măsurarea şi a vitezelor mai mari de 20 m/s.

4
 Pe platformele unde există şi staţii meteorologice automate, acestea se instalează pe prima linie
a platformei.
În continuare, pe platforma meteorologică, sunt instalate trei adăposturi meteorologice: unul
este pentru aparate cu citire directă (adăpost psihrometric), al doilea este pentru aparate înregistratoare,
iar al treilea adăpost este de rezervă.
În adăpostul pentru aparate cu citire directă (I) se instalează instrumente care servesc la
determinarea temperaturii şi umidităţii aerului.

Tabelul 1.1 – Instrumentele şi aparatele destinate măsurării diferitelor elemente meteorologice şi

locul amplasării lor într-o staţie meteorologică standard

Elementul meteorologic Instrumentul cu citire Aparatul înregistrator Locul instalării

directă
Temperatura adevărată a Termometrul uscat al Termograful Adăpostul
aerului psihrometrului meteorologic
Temperatura maximă Termometrul de maximă Termograful Adăpostul
Temperatura minimă. Termometrul de minimă Termograful meteorologic
Temperatura şi umiditatea Higrometru cu termometru Termohigrograful Adăpostul
relativă a aerului meteorologic
Umiditatea aerului Psihrometrul de staţie Psihrograful Adăpostul
Higrometrul cu fir de păr Higrograful meteorologic
Presiunea atmosferică Barometrul cu mercur Barograf Biroul staţiei
Barometrul aneroid
Cantitatea de precipitaţii Pluviometrul Pluviograful Platforma
meteorologică
Grosimea stratului de Rigle nivometrice - Platforma
zăpadă meteorologică
Densitatea zăpezii Densimetru pentru zăpadă - Platforma
meteorologică
Direcţia vântului Girueta Girueta Platforma
înregistratoare * meteorologică
Intensitatea (viteza) vântului Girueta Anemograful * Platforma
Anemometrul Anemocinemograful* meteorologică
Durata de strălucire a - Heliograful Platforma
Soarelui meteorologică
Temperatura biologică Termometre etajate - Platforma
meteorologică
Temperatura suprafeţei Termometrul ordinar - Platforma
solului Termometrul de maximă meteorologică
Termometrul de minimă
Temperatura solului Termometre de sol pentru - Platforma
diferite adâncimi meteorologică
*
Aceste aparate înregistratoare se găsesc în dotarea unui număr restrâns de staţii meteorologice.

Adăpostul standard II este pentru aparate înregistratoare ale temperaturii aerului, umidităţii
relative a aerului şi a cantităţii de apă evaporată.

5
 Adăpostul meteorologic de rezervă (III) este situat între primele două adăposturi.
În continuare, sunt amplasate pe aceeaşi linie, un pluviometru (pentru măsurarea cantităţilor de
precipitaţii atmosferice) şi un pluviograf (pentru înregistrarea cantităţilor de precipitaţii şi în vederea
determinării intensităţii acestora). În sezonul rece, pentru determinarea grosimii stratului de zăpadă se
folosesc riglele nivometrice, iar pentru măsurarea densităţii zăpezii se foloseşte densimetrul de zăpadă.
Urmează heliograful, un instrument care permite determinarea duratei de strălucire a Soarelui.
El este instalat pe un stâlp de beton la o înălţime de 1,5 m deasupra solului.
Pe latura sudică sunt prevăzute două parcele cu termometre pentru sol. Spre colţul sud-vestic se
găsesc parcele (6 × 10 m2) pentru termometre de suprafaţă şi adâncime, în vederea măsurării
temperaturii suprafeţei solului şi pentru determinarea temperaturii solului la adâncimi mici (3 × 4 m 2,
cu latura mare orientată E-V, singura parcelă neînierbată de pe platforma meteorologică) şi la
adâncimi mijlocii.
Spre colţul sud-estic al platformei staţiei este amplasată parcela (6 × 8 m 2) pentru determinarea
temperaturii solului la adâncimi mari.
Pentru determinarea și înregistrarea presiunii atmosferice aparatele nu se amplasează pe
platforma staţiei, ci în biroul staţiei meteorologice.
Adăpostul meteorologic (fig. 1.2) este o construcţie din lemn, de formă paralelipipedică cu
pereţii din jaluzele, cu rolul de a proteja elementele sensibile sau senzorii aparatelor sau instrumentelor
din interior de acţiunea directă a radiaţiei solare, împotriva intemperiilor şi depunerilor de gheaţă.
Ele, de regulă,
dimensiunile de 69 cm înălţime
interioară, 74 cm adâncime şi 88
cm lăţime.

Fig. 1.2 – Adăpostul

meteorologic (a - vedere de
ansamblu, b – cutia adăpostului)

Pereţii cutiei sunt

alcătuiţi din jaluzele înclinate la a b
45 0 (pentru a se umbri între ele),
iar unul din pereţi formează uşa dublă (sau simplă) a adăpostului, care este dispusă pe latura nordică.
În acest fel este împiedicată pătrunderea razelor solare în interiorul cutiei adăpostului atât în general,
cât şi în momentul efectuării măsurătorilor.
Acoperişul adăpostului (acoperit cu pânză de in) este dublu şi prevăzut cu un coş de ventilaţie,
pentru a împiedica încălzirea aerului din interior. Baza (podeaua) adăpostului este alcătuită din două
scânduri aşezate în cruce, spaţiile libere dintre acestea fiind ocupate cu plasă (sită) de sârmă.
Această alcătuire a cutiei adăpostului permite o continuă ventilaţie a interiorului atât pe
orizontală, cât şi pe verticală, asigurând, astfel, elementelor sensibile sau senzorilor aparatelor un
contact cu o masă mare de aer.
Cutia adăpostului este montată pe 4 picioare de lemn (sau metalice), fixate în pământ pe
suporţi din beton, încastraţi în sol. Baza cutiei adăpostului este situată la 1,8 m faţă de suprafaţa
solului, ceea ce face ca elementele sensibile ale aparatelor din interior să se plaseze la 2 m deasupra
solului, neinfluenţate de radiaţia terestră.

6
 Întreaga construcţie este vopsită la exterior în culoare albă (alb de zinc), iar interiorul cutiei
adăpostului este vopsit complet în negru mat, pentru a absorbi orice radiaţie care ar pătrunde în
interiorul ei şi a nu reflecta razele pătrunse.
În faţa uşii adăpostului este amplasată o scară din lemn (pentru accesul la aparate), de regulă cu
trei trepte (pentru o bună efectuare a observaţiilor), care este complet separată de adăpost, pentru ca, la
urcare, să nu se producă trepidarea adăpostului şi deranjarea instrumentelor.
În conformitate cu Regulamentele O.M.M. şi pentru o mai bună reprezentativitate a mediilor
zilnice, programul observațiilor la o stație meteorologică standard este bazat pe 4 termene de
observaţie diurnă: 1, 7, 13 şi 19 timp solar mediu local.
La termenele de măsurare, observaţiile se efectuează două feluri determinări: vizuale şi
instrumentale.