1.

ORGANIZAREA OBSERVAŢIILOR
METEOROLOGICE.
FENOMENELE ATMOSFERICE ŞI
ÎNREGISTRAREA LOR

1.1. Elementele meteorologice

Mărimile fizice care caracterizează starea atmosferei la

un moment dat şi care contribuie la precizarea proceselor fizice
din atmosferă constituie elementele meteorologice.
Acestea sunt: radiaţia solară, temperatura, umiditatea,
nebulozitatea, precipitaţiile atmosferice, presiunea, vântul,
etc.
Atmosfera mai este sediul şi a altor fenomene fizice cum
ar fi cele electrice, optice, magnetice şi acustice.
Cercetarea proceselor şi fenomenelor fizice din
atmosfera terestră, care determină starea timpului şi clima, are
la bază măsurătorile şi observaţiile meteorologice ce se
efectuează permanent sau periodic în diferite puncte de pe
suprafaţa globului terestru şi la diferite înălţimi în atmosfera
liberă.

7
 Pentru cercetarea proceselor şi fenomenelor
atmosferice şi pentru calculul diferiţilor parametri
meteorologici şi climatici, este necesară raportarea
observaţiilor şi măsurătorilor, atât în spaţiu cât şi în timp.n
meteorologie se foloseste ca metodă fundamentală de
cercetare observaţia. Observaţia poate fi vizuală sau
instrumentală. Pentru efectuarea acestor observaţii, în fiecare
ţară există o reţea meteorologică de stat.
In România reţeaua meteorologică de stat cuprinde :
- staţii meteorologice
- staţii agrometeorologice
- staţii sinoptice
- posturi pluviometrice
- observatoare meteorologice.
Intreaga activitate a reţelei meteorologice din România
este dirijată şi controlată de ANM (Administraţia Naţională de
Meteorologie). Organul unic de coordonare pe plan mondial al
activităţii tuturor instituţiilor centrale meteorologice este
Organizaţia Meteorologică Mondială ( OMM).
Programul climatologic reprezintă complexul
observaţiilor şi măsurătorilor meteorologice ce se execută la
staţii, după timpul solar mediu local, atât la termenele fixe, cât
şi continuu în 24 de ore. Permanent, la termenele climatologice
(1, 7, 13, 19, timp solar mediu local) se efectuează observaţii şi
măsurători asupra: presiunii atmosferice, vântului, temperaturii
şi umezelii aerului, temperaturii suprafeţei solului,
8
nebulozităţii, precipitaţiilor, vizibilităţii orizontale. Continuu,
în tot cursul zilei şi nopţii se determină caracteristicile tuturor
fenomenelor meteorologice (hidrometeori, litometeori,
electrometeori etc).
Staţia meteorologică este locul unde se efectuează
majoritatea observaţiilor meteorologice.
Pentru a se putea realiza programul de observaţii stabilit
prin instrucţiunile ANM, staţia meteorologică este dotată cu un
număr de instrumente şi aparate de două categorii :
 Aparate cu citire directă (termometre, psihrometre,
higrometre, pluviometre, etc.).
 Aparate înregistratoare (barografe, termografe,
higrografe, pluviografe, etc.).
La unele staţii există instrumente şi aparate speciale ca:
actinometre, pirheliometre, anemografe, chiciurografe,
instalaţii radar, etc., care sunt folosite pentru observaţii
speciale potrivit indicaţiilor date de ANM.
Staţiile meteorologice au sarcina :
1. de a studia condiţiile climatice din diferite regiuni
ale ţării.
2. de a procura meteorologilor şi cercetătorilor toate
elementele necesare pentru studiul sistematic al
fenomenelor atmosferice în special pentru
prevederea timpului.e a pune la dispoziţie baze de
date privind fenomenele atmosferice dintr-un anumit
interval de timp
9
 3. de a contribui, prin aplicarea cunoştinţelor de
meteorologie, la dezvoltarea agriculturii, la
efectuarea în cele mai bune condiţii a comunicaţiei
pe uscat, pe apă şi pe calea aerului, la buna
desfăşurare a activităţilor sportive, etc.
Toate acestea arată importanţa pe care o prezintă
observarea continuă a fenomenelor atmosferice atât pentru
activităţile practice cât şi pentru alte domenii de activitate.
De exemplu, pe lângă fiecare unitate agricolă, este
recomandat să existe o staţie meteorologică pentru a putea
înregistra valorile elementelor meteorologice principale şi să se
încerce prevederi de timp pe scurtă durată care să completeze
prevederile generale difuzate zilnic de ANM.
Cu ajutorul acestor prevederi lucrătorii din domeniul
agricol vor putea să ia măsuri din timp pentru efectuarea unor
lucrări ce se impun la momentul respectiv, în cazul în care
aceste prevederi locale de timp indică posibilitatea producerii
unui fenomen dăunător culturilor. Aceştia vor putea lua în timp
util măsurile necesare de protecţie a culturilor.
Staţia meteorologică este alcatuită, în general, din trei
părţi şi anume:
- platforma meteorologică
- terenul pentru observaţii asupra stratului de zăpadă
- biroul staţiei meteorologice.

10
 1.2. Platforma meteorologică

Platforma meteorologică este instalată pe un teren

deschis şi caracteristic unei regiuni cât mai întinse din jurul
staţiei. Dacă în locul ales există totuşi unele obstacole izolate (
arbori, clădiri) platforma meteorologică se va instala la o
distanţă de 10 ori mai mare decât înălţimea obstacolelor. In
cazul unor obstacole msive (grupuri de clădiri, păduri) sau a
unei intinderi de apă, distanţa până la acestea trebuie să fie de
cel putin 100 metri (Figura 1)

Figura 1. Platforma meteorologică

Este absolut necesar să se cunoască coordonatele
geografice ale staţiei: longitudinea şi latitudinea. Longitudinea
11
este necesară pentru determinarea orelor legale de observaţii
climatologice iar latitudinea pentru corecţia barometrică a
presiunii.
Dimensiunea standard a unei platforme meteorologice
trebuie să fie de 26 x 26 metri, pătratul având laturile orientate
pe direcţiile N-S şi V-E, iar dacă există şi instalaţii
actinometrice, acestea vor fi de 26 x 36 metri. Suprafaţa
platformei meteorologice trebuie să fie orizontală şi bine
nivelată iar solul să fie acoperit cu iarbă, circulaţia prin interior
făcându-se numai pe cărări special amenajate, având o lăţime
de 40 centimetri. Instrumentele şi aparatele se instalează pe
platforma meteorologică în aşa fel încât acestea să nu se
influenţeze reciproc astfel: stâlpii pentru giruetă, anemograf şi
chiciurometru, fiind înalţi, se vor instala spre latura de nord a
platformei, adăposturile meteorologice, pluviometrele şi
pluvigraful, instrumentele actinometrice şi termometrele de sol
spre latura de sud a platformei. Platforma meteorologică
trebuie imprejmuită cu un gard de sarmă cu dimensiunea
ochiurilor de 10 x 10 centimetri, deoarece acesta nu trebuie să
constituie un obstacol în circulaţia aerului deasupra platformei.

1.3. Adăpostul meteorologic

Adăpostul meteorologic se instalează în partea centrală

a platformei şi are dimensiuni standardizate.

12
 Adăpostul meteorologic este construit din lemn şi este
compus dintr-o cutie asezată pe patru stalpi fixaţi în pământ,
cutia are pereţii în formă de jaluzele înclinate la 450 pentru a
permite o mai bună circulaţie a aerului iar acoperişul acestuia
este construit în aşa fel încât să lase liberă trecerea aerului
(Figura 2).

Figura 2. Adăpostul meteorologic

La exterior adăpostul meteorologic se vopseşte în alb
pentru a reflecta radiaţiile iar la interior se vopseşte în negru
pentru a se menţine un regim constant de temperatură.
Adăpostul se orientează cu deschiderea spre nord pentru
ca radiaţiile solare să nu patrundă în interior în momentul
observaţiilor. El este plasat pe un suport, prevăzut cu o scară,
astfel încât rezervoarele termometrelor să fie la înălţimea de
13
2m. Observaţiile asupra temperaturii aerului constau în
măsurarea temperaturii aerului la termenele stabilite şi în
determinarea valorilor maxime şi minime ale acesteia în
intervalele de timp dintre aceste termene. După cum vom
vedea, temperatura aerului se măsoară cu instrumente cu citire
directă, termometrul de maximă cu mercur şi termometrul de
minimă cu alcool şi cu aparate înregistratoare (termografe).
Pentru ca instrumentele cu care se măsoară temperatura şi
umezeala aerului să nu fie influenţate direct de radiaţia solară,
de radiaţia terestră, de precipitaţii şi de rafalele vântului, ele
se instalează în adăpostul meteorologic ca în Figura 3.

Figura 3. Instrumentele din adăpostul meteorologic

(http://www.bom.gov.au/info/ftweather/page_17.shtml)

14
 In staţiile meteorologice se fac observaţii climatologice
şi observaţii sinoptice, acestea se efectuează la ore
corespunzatoare timpului mijlociu local astfel ca datele
obţinute să se poată compara între ele.
Timpul mijlociu local variază cu longitudinea. In
general, pentru fiecare 15o diferenţă de longitudine,
corespunde o diferenţă de o oră. Ora locală nu trebuie să se
confunde cu ora oficială care este aceeaşi pentru toată
suprafaţa ţării, ora care se transmite prin radio. Ora oficială a
Romaniei numită şi ora Europei Orientale este ora mijlocie a
meridianului de 30o E faţă de Greenwich.
Diferenţa este egală cu 29o 60’ – 27o 36’ = 2o 24’ = 2,40o.
De exemplu la Iaşi longitudinea este de 27o 36’ E. Ştiind
ca unei diferenţe de 15o longitudine îi corespunde o diferenţă
de o oră de timp mijlociu local, se poate afla că diferenţei
2,40o îi va corespunde:
2,40/15’0,16 ore = 9,6 minute= 10 minute
Deci ora mijlocie locală la Iaşi va fi întârziată faţă de ora
oficială cu aproximativ 10 minute. Cum la toate staţiile
meteorologice observaţiile se fac la orele 1, 7, 13, 19, timp
mijlociu local şi cum la Iaşi timpul local este intârziat faţă de
ora oficială cu 10 minute, observaţiile se vor face la orele
1h10m, 7h10m, 13h10m, 19h10m. Observaţiile efectuate după
indicaţiile ANM se scriu în registre şi tabele speciale. Dintre
aceste registre şi tabele fac parte:
- registrul pentru observaţiile meteorologice principale
15
 - registrul pentru observaţiile sinoptice
- registrul pentru înscrierea temperaturii aerului şi a
solului la diferite nivele
- tabela TM – IM pentru observaţiile climatologice
lunare, etc.
Pe lângă observaţiile ce se fac în cadrul staţiilor
meteorologice trebuie să se facă în timpul zilei şi observaţii
continue asupra fenomenelor care se produc în atmosfera
inconjurătoare.
Aceste observaţii se fac pe cale vizuală, fără aparate,
fenomenele trebuie observate de fiecare dată când se produc,
indiferent de ora din zi sau de noapte.
Observaţiile se efectuează asupra tuturor fenomenelor
atmosferice ce se produc pe platforma meteorologică şi în
imprejurimile ei vizibile şi se notează prin semne convenţionale
(anexa 2).

16
 3. ÎNREGISTRAREA TEMPERATURII
AERULUI ŞI SOLULUI

3.1. Temperatura aerului şi solului

Temperatura reprezintã cel mai important element

meteorologic ce caracterizează la un moment dat starea
atmosferei şi a solului. Ea este legată de energia cinetică medie
a moleculelor unei substanţe.
Temperatura aerului este acea temperatură a aerului
din apropierea solului şi se măsoară în condiţii standardizate.
Temperatura medie globală este de 15°C. Extremele sunt 58°C
El Azizia, Libia şi -89°C înregistrată la Vostok, Antarctica.
Temperatura aerului este determinată de schimburile de
energie ale aerului cu suprafaţa solului. Transferul de căldură
între cele două se face prin conducţie, convecţie, radiaţie,
transfer latent de căldură şi turbulenţă (mişcări neregulate ale
aerului).
Temperatura variază în timpul unei zile atingând un
maxim după amiază şi un minim aproape de răsărit. Modificarea

29
temperaturii în decursul unei zile se numeşte variaţie diurnă a
temperaturii.
Amplitudinea diurnă a temperaturii reprezintă diferenţa
dintre valoarea maximă şi cea minimă atinse de temperatură în
decursul zilei respective. Temperatura medie diurnă se
calculează cel mai simplu ca media temperaturilor maximă şi
minimă.
Valoarea temperaturii este influenţată de mai mulţi
factori: latitudine, tipul suprafeţei solului, suprafeţe mari de
apă, nori. Latitudinea dictează unghiul de insolaţie în timpul
anului. Insolaţia reprezintă radiaţia solară care ajunge la sol. Cu
cât este mai mică latitudinea cu atât înălţimea la care se alflă
soarele deasupra solului este mai mare în decursul anului.
Intensitatea radiaţiei solare şi durata diurnă a insolaţiei depind
de latitudine.
Tipul suprafeţei solului influenţează temperatura aerului
la suprafaţă. Nisipul uscat, slab conducător de căldură şi cu
căldură specifică mică, încălzeşte rapid aerul de deasupra.
Astfel în deşerturi se ating temperaturi mari ale aerului
existând şi o diferenţă mare între temperatura maximă şi cea
minimă diurne dar şi anuale. Vegetaţia modifică amplitudinea
diurnă şi anuală astfel: plantele consumă energie solară prin
fotosinteză, transpiraţie, evaporaţie.
Temperatura este influenţată de altitudine. La altitudini
mai temperaturile sunt mai mici deoarece aerul este mai puţin
dens (există mai puţine molecule care să absoarbă energia),
30
radiaţia terestră poate fi pierdută mai uşor din acelaşi motiv.
Contează mult şi direcţia în care este îndreptat versantul, în
cazul munţilor. Versanţii îndreptaţi spre nord primesc mai
puţină radiaţie solară decât cei orientaţi spre sud. Mai multă
radiaţie solară implică o creştere a evaporării, o reducere a
umidităţii solului şi astfel o vegetaţie mai puţin densă pe
versanţii sudici.
Amplitudinile diurnă şi anuală ale temperaturii sunt mai
mici în zone apropiate de întinderi mari de apă. Factorii care
contribuie la diferenţa dintre locaţiile continentale şi maritime
sunt: căldura specifică a apei este de aproape trei ori mai mare
decât a solului (deci apa se încălzeşte mai lent şi se raceşte mai
lent decât solul), evaporarea apei consumă energie, iar datorită
mişcării maselor de apă şi a transparenţei acesteia, radiaţia
solară este ditribuită în adâncime. Temperatura este
influenţată şi de curenţii oceanici, calzi sau reci.
Norii reflectă şi absorb energie solară, reducând
cantitatea de radiaţie care ajunge la suprafaţa solului, ducând
la scăderea temperaturii în timpul zilei. Cu cât un nor este mai
gros, cu atât produce o scădere mai mare a temperaturii. Norii
pot produce încălzire în timpul nopţii prin emisia de radiaţii cu
lungime de undă mare. Regiunile în care sunt prezenţi norii sunt
mai calde noaptea decât cele fără nori.
Variaţia diurnă a temperaturii este influenţată de
diferenţa dintre insolaţie şi pierderea de energie (INSOLAŢIE
INSOLATION, este acronimul de la INcoming SOLar radiation)
31
Temperatura aerului creşte deoarece insolaţia
contrabalansează emisia. După amiază insolaţia atinge valoarea
maximă şi temperatura creşte în continuare. În jurul orei 16
pierderile de energie depăşesc insolaţia, temperatura are
valoarea maximă. Temperatura începe să scadă până la răsărit.
Polul Nord primeşte mai multă radiaţie solară decât
orice altă zonă în timpul solstiţiului de vară. Între echinocţii,
Polul Nord nu primeşte radiaţie direct de la soare. Ecuatorul
primeşte în mod constant o cantitate mare de radiaţie solară.

3.2. Măsurarea temperaturii aerului

În staţiile meteorologice se efectuează următoarele
măsurători de temperatură:
-temperatura aerului la un moment dat;
-temperatura maximă şi minimă a aerului în fiecare zi;
-variaţia continuă a temperaturii aerului;
-temperatura solului, superficială şi la diferite adâncimi.

3.2.1. Scările de temperatură

Gabriel Fahrenheit a creat scara Fahrenheit. El a
stabilit punctual de topire a gheţii la 32 de grade şi punctul de
fierbere al apei la 212 de grade.
In anul 1743, Anders Celsius a inventat scara Celsius.
Utilizând aceleaşi puncte el a propus ca punctual de topire a

32
gheţii să fie 0 şi punctul de fierbere al apei 100 de grade. Scara
Celsius este folosită în cele mai multe cazuri (Figura 7)

Figura 7. Comparaţie între scările Celsius şi Farenheit

(http://coolcosmos.ipac.caltech.edu//cosmic_classroom/light_
lessons/thermal/measure.html)

Lordul Kelvin a introdus scara absolută de temperatură

şi unitatea internaţională pentru temperatură care este
Kelvinul. Intre temperaturile exprimate în cele trei scări de
temperatură există relaţiile:

33
 o
K = 273.15 + oC o
C = (5/9)*(oF-32)
o
F = (9/5)*oC+32

3.2.2. Măsurarea temperaturii aerului

Prin temperatura adevărată a aerului se înţelege acea
temperatură a aerului liber măsurată în adăpost, cu un
termometru ordinar instalat cu rezervorul la înălţimea de 2m
deasupra solului acoperit cu gazon. Adăpostul trebuie să
protejeze termometrul şi celelalte intrumente de acţiunea
directă a surselor de căldură şi umiditate care nu provin din
aer: ploaie, radiaţii solare, radiaţia terestră şi cea emisă de
obiectele vecine, să limiteze pierderile de căldură prin radiaţie
ale termometrului însuşi.
În staţiile meteorologice observaţiile la termometrul
ordinar se efectuează la orele 1, 7, 13, 19 timp mijlociu local
sau din oră în oră.
În practica observaţiilor meteorologice se folosesc
următoarele tipuri principale de termometre:
-termometrul ordinar;
-termometrul de maximă;
-termometrul de minimă;
-termometrul înregistrator (termograf);
-termometre psihrometrice pentru psihrometrul de
staţie cu sau fără aspiraţie;
-traductoare electrice de temperatură cuplate la un
calculator.
34
 3.2.1. Termometrul de maximă
Termometrul de maximă măsoară temperatura cea mai
ridicată atinsă într-un anumit interval de timp, de regulă 24 de
ore. Lichidul termometric este mercurul. Tubul capilar prezintă
deasupra rezervorului său o mică gâtuitură sau un dinte sudat la
baza acestuia; acest dinte pătrunde pe o mică porţiune în tubul
capilar, formând împreună cu peretele interior al acestuia un
orificiu inelar care are acelaşi rol ca şi gâtuitura (Figura 8).

Figura 8. Rezervorul termometrului de maximă

http://www.didactic.ro/files/4/masurare_temperatura_aer.pdf

Dacă temperatura creşte, mercurul se dilată şi urcă în

capilar, nivelul meniscului indicând temperatura instantanee.
Dacă temperatura scade, mercurul din rezervor se contractă,
mercurul din capilar nu mai poate pătrunde în rezervor şi
coloana de mercur se întrerupe în dreptul dintelui sau
gâtuiturii. Astfel nivelul mercurului nu mai coboară în capilar
iar poziţia meniscului indică temperatura maximă.
Temperatura maximã se citeşte la extremitatea
coloanei de mercur din capilar, opusã rezervorului.

35
 Termometrul de maximă se aşează în adăpost pe un
suport special, în poziţie aproape orizontală, uşor înclinat spre
rezervor. Înainte de instalare şi după fiecare citire,
termometrul este "operat", adică este pregătit pentru a putea
înregistra temperatura maximă în perioada următoare. În acest
scop termometrul se ridică de pe suport şi se scutură energic şi
cu atenţie de mai multe ori, până ce coloana de mercur este
adusă la diviziunea corespunzătoare temperaturii din acel
moment.

3.2.2. Termometrul de minimă

Termometrul de minimă are ca lichid termometric
alcoolul. Rezervorul termometrului poate fi bifurcat.
Extremitatea coloanei de lichid indică temperatura la un
moment dat. În capilar, în interiorul lichidului, se află un indice
uşor din sticlă (Figura 9).

Figura 9. Termometru de minimă

http://www.didactic.ro/files/4/masurare_temperatura_aer.pdf

Dacă temperatura creşte alcoolul se dilată şi trece prin

spaţiul dintre peretele tubului capilar şi indice fără a-l deplasa.
36
Dacă temperatura scade, alcoolul se contractă şi antrenează
indicele în mişcarea sa spre rezervor.
Extremitatea indicelui opusă rezervorului indică
temperatura minimă atinsă în intervalul de timp cuprins între
două observaţii.
Pentru "operare" termometrul este scos din suportul său
şi menţinut cu rezervorul în sus până ce capătul indicelui opus
rezervorului se opreşte la nivelul extremităţii lichidului, după
care este aşezat din nou pe suport în poziţie orizontală.
Termometrul de maximã şi minimã se aşeazã în
adãpostul meteorologic pe un suport ca în Figura 10

Figura 10. Montarea termometrelor de minimă şi maximă în

adăpostul meteorologic (http://www.weerstation-
lichtenberg.nl/index2.php?adres=koop/koop.htm)

37
 3.2.3. Termometrul de maximă şi minimă
Termometrul de maximă şi minimă (Six-Bellani) este un
termometru care indică simultan temperatura maximă şi cea
minimă a aerului în intervalul de timp scurs de la operare şi
care poate fi utilizat într-un adăpost sumar. Acest termometru
este alcătuit dintr-un tub în formă de U închis la ambele
capete, una din ramuri fiind îndoită (ramura de minimă) spre
interior(Figura 11).

.
Fig.11 Termometrul de maximă şi minimă
38
 Porţiunea îndoită este umplută cu alcool şi constituie
rezervorul termometrului; cealaltă ramură (ramura de maximă)
este umplută parţial cu alcool. In partea de jos a tubului se
gãseşte o coloanã de mercur ce separã cele douã cantitãţi de
alcool.
În interiorul tubului de sticlă există doi indici de fier
acoperiţi cu cupru, plasaţi în porţiunile cu alcool. Indicele de
minimă se află în interiorul ramurii îndoite iar cel de maximă în
celaltă ramură. Indicii sunt confecţionaţi din două bucăţi de
sârmă de aproximativ 1cm lungime, ascuţite la capătul superior
şi cu aripioare la capătul inferior (cel orientat spre coloana de
mercur) şi nu se pot deplasa în interiorul tubului de sticlă nici
datorită propriei greutăţi, nici prin scuturare.
Tubul este montat pe o scară gradată în °C care are
valori crescătoare de la valori negative la valori pozitive în jos,
în dreptul ramurii de minimă şi valori crescătoare în sus, în
dreptul ramurii de maximă. Poziţia de funcţionare normală este
cea verticală. Operarea termometrului constă în aducerea
ambilor indici în contact cu suprafeţele libere ale coloanei de
mercur cu ajutorul unui magnet suficient de puternic. Când,
după operare temperatura creşte, alcoolul din rezervor se
dilată şi împinge coloana de mercur care, la rândul ei, împinge
în sus indicele din braţul de maximă; indicele din braţul de
minimă rămâne în poziţia iniţială deoarece temperatura minimă
a fost cea din momentul operării. Dacă după operare
temperatura aerului scade, alcoolul din rezervor se contractă,
39
scade lungimea colanei de alcool din ramura de minimă,
mercurul urcă în această ramură împingând în sus indicele de
minimă. În acest caz indicele de maximă rămâne în poziţia în
care se afla când temperatura a început să scadă.
Atât temperatura maximã cât şi cea minimã se citesc la
capatele indicilor, opuse rezervoarelor, în cele douã pãrţi.

3.2.4. Termograful
Termometrul înregistrator (termograful) se foloseşte
pentru înregistrarea variaţiei temperaturii aerului timp de 24 de
ore, o săptămână, o lună sau două luni.
Un termograf este alcătuit din trei părţi principale:
1. corpul termometric format dintr-o lamã bimetalicã
2. mecanismul de transmisie şi amplificare, alcãtuit dintr-
un sistem de pârghii;
3. dispozitivul de înregistrare, constituit dintr-un cilindru
pus in mişcare printr-un mecanism de ceasornic, cilindru
pe care se înfãşoarã o bandã de hârtie, denumitã
termogramã şi pe care se înregistreazã variaţiile de
temperaturã (Figura 12).
Atunci când temperatura se modifică, lamela suferă
deformări elastice care sunt amplificate şi transmise la o peniţă
prin intermediul sistemului de pârghii.

40
 Figura 12. Termograful
http://www.miotti.it/index.php/item/department/1152/item/
7689/sku/19377.html

Peniţa se află în contact cu diagrama fixată pe suportul

cilindric. Cerneala folosită conţine glicerină pentru a nu se
evapora şi a nu îngheţa. Diagrama are linii trasate orizontal,
reprezentând temperatura în grade Celsius şi vertical,
reprezentând timpul. Termograful se etalonează înainte de a fi
pus în funcţiune şi periodic, prin compararea cu un termometru
etalon.

3.3. Măsurarea temperaturii solului

Pentru măsurarea temperaturii de pe suprafaţa solului
se folosesc termometre obişnuite, termometre de maximă şi de

41
minimă. Acestea se instalează pe parcela neînierbată astfel
încât rezervoarele lor să vină în contact direct cu solul sau să
fie pe jumătate îngropate în acesta. Straturile de iarbă trebuie
să fie îndepărtate de pe parcelă iar solul trebuie să fie săpat.
Atunci când este zăpadă depusă pe sol, termometrele se aşează
pe suprafaţa zăpezii. Observaţiile se efectuează la orele 1, 7,
13, 19 timp mijlociu local.
Pentru măsurarea temperaturii solului la diferite
adâncimi se folosesc termometre cu tragere verticală sau
termometre de tip Savinov. Pentru măsurarea rapidă a
temperaturii solului în stratul arabil la însămânţare se foloseşte
termometrul sondă de sol (cel mai utilizat este termometrul tip
Sohin). Termometrele se instalează în sol la începutul
primăverii şi se scot din sol către sfârşitul toamnei, odată cu
începerea îngheţului. Termometrele cu tragere verticală au
rezervorul mai mare decât cel al altor tipuri de termometre de
sol şi sunt construite astfel încât să posede o inerţie termică
mare pentru a nu-şi modifica indicaţia atunci când sunt scoase
din sol pentru efectuarea citirilor. Termometrul propriu-zis este
protejat prin intermediul unei carcase rigide de metal
prevăzută cu o fereastră pentru observarea scalei.
Pentru a asigura o transmisie mai bună a căldurii între
sol şi rezervor, acesta este introdus într-o pastă formată din
parafină şi pilitură de cupru. Carcasa metalică şi pilitura de
cupru cu parafină măresc inerţia termică a termometrului
suficient de mult, astfel încât temperatura indicată de
42
termometru nu variază în timpul scoaterii din sol şi efectuării
citirii. S-a constatat că indicaţiile termometrului variază cu
0,1°C abia după 30-40secunde de la extragerea din sol, timp
suficient de lung pentru citirea valorii temperaturii. (Figura 13)

Figura 13. Termometre de sol

Termometrele cu tragere verticală se instalează într-un

loc deschis, neumblat, cu sol natural, la 50cm distanţă între
ele, iar observaţiile se fac tot timpul anului.
Citirile se fac de 3 sau 4 ori pe zi, la orele de observaţie, la
adâncimi de 20, 40, 60cm, iar la adâncimi mai mari (80-320cm)
numai o dată pe zi, la ora 13, deoarece la aceste adâncimi
variaţiile în timp ale temperaturii solului sunt mai mici.

3.4. Măsurarea temperaturii aerului şi

solului cu traductori electrici
Pentru măsurarea temperaturii aerului şi solului se mai
pot folosi şi termometre electrice sau electronice care

43
utilizează traductori electrici de temperatură de diferite tipuri
(rezistenţe de platină, termocupluri, joncţiuni
semiconductoare, etc).

3.5. Prelucrarea datelor termice.

Caracterizarea timpului din punct de vedere
termic

În practica meteorologică şi agrometeorologică sunt

utilizate următoarele mărimi termice: temperaturile medii
(mijlocii), amplitudinile termice, valorile normale ale
temperaturii, abaterile temperaturilor medii de la valorile
normale, suma temperaturilor, etc.

3.5.1. Valorile medii (mijlocii)

Valorile medii care prezintă interes în practică sunt:
1.temperatura medie orară;
2.temperatura medie diurnă;
3.temperatura medie decadică;
4.temperatura medie lunară;
5.temperatura medie anuală.
1.Temperatura medie orară reprezintă media aritmetică a
valorilor temperaturii măsurate la aceeaşi oră, pe durata unei
luni. Se pot calcula 24 de astfel de medii, fiecare din ele
reprezentând temperatura medie lunară a orei respective.

44
 n

t
i 1
i9
t m9 
n
n fiind numărul de zile din luna respectivă
2.Temperatura medie diurnă tm (mijlocia diurnă) reprezintă
valoarea medie a temperaturii pentru o zi. Există mai multe
metode pentru calcularea acesteia.
-temperatura medie diurnă se poate calcula ca media
temperaturilor corespunzătoare celor 24 de ore, citite pe
termograma termografului:
24

ti 1
i
tm 
24
Dacă se ia în considerare şi temperatura aerului la ora 24 a zilei
precedente, valorea medie diurnă a temperaturii aerului se
calculează după formula:
1 t 0  t 24
tm  (  t1  t 2  ......t 23 ) ,
24 2
fiind numită mijlocia diurnă adevărată.
-temperatura medie diurnă se poate calcula ca media
aritmetică a valorilor temperaturii aerului la cele trei sau patru
ore de observaţie:
1
tm  (t1  t 7  t13  t19 ) sau
4
1
t m  (t 8  t14  t 20 )
3

45
Valoarea medie diurnă obţinută astfel diferă de valoarea
obţinută prin prima metodă, în jumătatea caldă a anului este
mai mare iar în jumătatea rece este mai mică.
-cu ajutorul formulei lui Köppen
t m  n  k (n  min)
se poate obţine o valoare medie diurnă foarte apropiată de
valoarea mijlocie "adevărată". Aici n este temperatura medie
diurnă obţinută cu ajutorul celor 3 sau 4 citiri, min este
temperatura minimă diurnă, iar k este un coeficient lunar de
temperatură. Valorile acestui factor sunt prezentate în tabelul 1.
Tabelul 1

Luna k Luna k Luna k

Ian 0,100 Mai 0,209 Sep 0,182

Feb 0,105 Iun 0,215 Oct 0,165
Mar 0,147 Iul 0,217 Nov 0,131
Apr 0,183 Aug 0,200 Dec 0,106

-temperatura medie diurnă se poate calcula ca media

aritmetică a valorilor extreme diurne
max min
tm 
2
Cu această relaţie se obţin pentru latitudinea ţării noastre
valori medii diurne mai mari cu circa 0,4°C decât valorile medii
"adevărate".
3.Temperaturile medii decadice (mijlociile decadice)
46
În meteorologie fiecare lună are trei decade: primele două cu
număr constrant de zile (10), iar a treia cu un număr variabil de zile
în funcţie de numărul zilelor lunii respective. Temperatura medie
decadică se calculează ca media aritmetică a temperaturilor medii
diurne corespunzătoare zilelor decadei respective.
4.Temperatura medie lunară (mijlocia lunară) se calculează ca
media aritmetică a valorilor medii diurne pentru zilele lunii
respective sau ca media aritmetică a valorilor medii decadice.
5.Temperatura medie anuală (mijlocia anuală) se determină ca
media valorilor lunare.
Valoarea medie multianuală ("normală") a temperaturii
reprezintă media aritmetică calculată pe o perioadă de cel
puţin 30 de ani şi se determină pentru mediile decadice, lunare
şi anuale ale temperaturii aerului, pentru mediile maximelor şi
minimelor lunare, pentru amplitudinile termice, dar şi pentru
alte elemente meteorologice.
Valoarea medie multianuală standard a temperaturii
reprezintă media aritmetică calculată pe o perioadă de exact
30 de ani, primul an având cifra unităţilor egală cu 1.
Amplitudinea temperaturii reprezintă diferenţa dintre
valoarea maximă şi cea minimă a temperaturii aerului din
decursul unei zile (amplitudinea termică diurnă), al unei decade
(amplitudinea termică decadică), al unei luni (temperatura
termică lunară). Amplitudinea termică anuală se calculează ca
diferenţa dintre valoarea medie lunară a lunii celei mai calde şi
cea a lunii celei mai reci.
47
 3.5.2. Caracterizarea timpului din punct de vedere
termic
Caracterizarea timpului din punct de vedere termic se face
ţinând seama de abaterile valorilor medii lunare, ale
anotimpurilor sau anuale ale temperaturilor faţă de valorile
normale (sau mediile multianuale) corespunzătoare (tabelul 2).
Tabelul 2

Abaterea medie lunară Calificativul pentru timp

+10°C sau mai mult Excesiv de cald

Între 5°C şi 9,9°C Foarte cald

Între 2°C şi 4,9°C Cald

Între 1°C şi 1,9°C Călduros

Între -0,9°C şi 0,9°C Normal

Între -1,9°C şi -1°C Răcoros

Între -4,9°C şi -2°C Rece

Între -9,9°C şi -5°C Foarte rece

-10°C sau mai mult Excesiv de rece

Pentru caracterizarea termică a anotimpurilor şi a unui an,

limitele de mai sus se reduc la jumătate deoarece abaterile pe
aceste intervale sunt mai mici decât cele lunare (conform
tabelului 3).

48
Tabelul 3

Abaterea mediei lunare Calificativul pentru timp

5°C sau mai mult Excesiv de cald

Între 2,6°C şi 4,9°C Foarte cald

Între 1,1°C şi 2,5°C Cald

Între 0,6°C şi 1°C Călduros

Între -0,5°C şi 0,5°C Normal

Între -1°C şi -0,6°C Răcoros

Între -2,5°C şi -1,1°C Rece

Între -4,9°C şi -2,6°C Foarte rece

-5°C sau mai mult Excesiv de rece

Observaţie
Temperaturile medii lunare şi anuale pentru Iaşi sun prezentate
în anexa 6.

49