FACTORII METEOROLOGICI ŞI IMPORTANŢA LOR

ÎN ECOLOGIE

Organismele cu particularităţile lor morfologice, fiziologice şi de comportament sunt

rezultatul interacţiunii factorilor ereditari cu factorii de mediu abiotici şi biotici. Factorii
abiotici se împart în factori meteorologici şi pedologici (de sol). Factorii ecologici nu acţionează
izolat, acţiunea lor manifestă interdependenţă. Disciplina care studiază factorii abiotici dintr-un
biotop şi relaţiile lor cu organismele vegetale şi animale poartă numele de ecologie ambientală.
Fenomenele fizice care au loc în atmosferă poartă numele de elemente
meteorologice. Acestea pot fi fundamentale (când sunt permanente) şi determinante (temperatura
aerului, presiunea atmosferică, umezeala, vântul, starea electrică) sau pot fi derivate reprezentând
o rezultantă a primelor (nebulozitatea, ceaţa, norii, durata de strălucire a soarelui,
precipitaţiile). Totalitatea elementelor meteorologice dintr-un anumit loc şi pentru un moment dat
caracterizează timpul (vremea). Pentru cele mai multe dintre elementele meteorologice se
stabilesc valorile medii zilnice, lunare, anuale sau multianuale ce caracterizează climatul.
Mediile elementelor meteorologice şi abaterile acestora definesc clima unei regiuni. Prin
urmare vremea şi clima sunt două elemente distincte ale mediului abiotic.
Meteorologia studiază ansamblul simultan al elementelor meteorologice în scopul
prevenirii evoluţiei vremii pe diferite perioade. În ecologie, meteorologia ocupă un loc din ce în
ce mai important, cercetarea influenţei factorilor meteorologici asupra sistemelor biologice, face
să se dezvolte o ramură nouă a acestei ştiinţe - biometeorologia.
Climatologia dă indicaţii generale asupra climatelor unor regiuni geografice mai mult
sau mai puţin întinse.
Climatul mai mult decât vremea influenţează flora şi fauna determinând structura şi
repartiţia pe Glob a comunităţilor biologice, motiv pentru care climatologia a căpătat un pronunţat
caracter ecologic. Studiile climatologice se bazează pe materialul faptic cantitativ obţinut în
urma observaţiilor vizuale şi instrumentale care se realizează asupra principalelor elemente
meteorologice şi elemente atmosferice. Aceste observaţii sunt efectuate în cadrul staţiilor
meteorologice din reţeaua de stat după o metodă unică, cu o aparatură identică şi în mod
sincron. Aceste date primare ce concretizează cantitativ şi calitativ principalii parametrii
meteorologici într-un anumit moment din zi şi pentru un anumit loc sau regiune dau imaginea de
ansamblu asupra situaţiei atmosferice, respectiv asupra vremii.
Clima reprezentând succesiunea în timp a diferitelor tipuri de vreme se determină pe
baza datelor obţinute asupra principalelor elemente meteorologice şi fenomene atmosferice
de-a lungul unei lungi perioade de timp. Locul în care se fac observaţiile constituie o staţie.
Staţiile meteorologice sunt organizate în reţele coordonate la nivel internaţional de către
Organizaţia Meteorologică Mondială (O.M.M.), iar la nivel naţional de Institutul Naţional de
Meteorologie şi Hidrologie. Acesta a fost înfiinţat în 1884 sub denumirea de Institutul
Meteorologic Central cu o activitate neîntreruptă.
Staţiile sunt amplasate pe platforme organizate în condiţii standard pe tot Globul. Pentru aş
putea realiza programul normal de observaţii staţiile sunt dotate cu instrumente şi aparatură
specifică. După modul lor de funcţionare acestea se împart în:
• aparate şi instrumente cu citire directă
• aparate şi instrumente înregistratoare

Instrumentele cu citire directă sunt: termometrele meteorologice, psihrometrele,

higrometrele, pluviometrele, giruetele, chiciurometrele, barometrele, riglele pentru măsurarea
grosimii stratului de zăpadă. Prin citirea lor se obţine valoarea elementului meteorologic măsurat.
Aparatele înregistratoare sunt: barograful, termograful, higrograful, heliograful,
pluviograful etc.
La unele staţii există şi aparate şi instrumente ca: actinometre, actinografe, anemografe,

1
 giruete înregistratoare, instalaţii radar etc., folosite pentru observaţii sau înregistrări speciale.
Aparatele şi instrumentele se instalează pe platforma meteorologică în aşa fel încât să nu
se influenţeze unele pe altele. Cele destinate măsurării temperaturii şi umezelii aerului trebuie
ferite de radiaţia solară, de precipitaţii şi de vânt, motiv pentru care acestea se instalează în
adăpostul meteorologic. Există mai multe tipuri de adăposturi de instrumente, însă toate sunt
alcătuite dintr-o cuşcă (căsuţă), un suport şi o scară.
Cuşca sau adăpostul propriu-zis este o cutie cu pereţii laterali confecţionaţi din jaluzele
de lemn înclinate la 45° pentru a permite circulaţia liberă a aerului şi să împiedice pătrunderea
radiaţiilor solare. În acelaşi scop, duşumeaua se compune din două scânduri fixate în cruce
având locurile libere, acoperite cu o plasă de sârmă cu ochiuri mari. Adăpostul este vopsit în
alb la exterior şi negru la interior.
Principalele elemente asupra cărora se fac observaţii în staţiile meteorologice sunt:
temperatura aerului, umezeala aerului, presiunea atmosferică, vântul, nebulozitatea, precipitaţiile
atmosferice. Ele sunt mărimi fizice care caracterizează starea atmosferei şi a căror interacţiune
determină vremea.
Observaţiile meteorologice se fac de patru ori pe zi, la orele 01; 07; 13 si 19, după o
metodologie unică, adoptată pe tot teritoriul ţării şi chiar pe plan mondial. La aceste ore se fac
observaţii asupra presiunii atmosferice, vântului, nebulozităţii, vizibilităţii, temperaturii şi
umezelii aerului şi asupra temperaturii suprafeţei solului. În fiecare zi la ora 07 se mai fac
observaţii asupra stratului de zăpadă, dacă acesta există, iar la orele 07 si 19 se fac observaţii
asupra precipitaţiilor atmosferice, dacă este cazul.
Ordinea observaţiilor vizuale şi instrumentale este bine determinată şi obligatorie pentru
toate staţiile.
Observaţiile efectuate la staţiile şi posturile meteo se înscriu în registre speciale şi se
centralizează în tabele cu o liniatură corespunzătoare elementelor meteorologice înregistrate
şi scopului urmărit.
Acestea se prelucrează după o anumită metodologie în scopul obţinerii celor mai expresivi
indici care pot caracteriza climatul local sau regional. Parametrii cel mai frecvent folosiţi în
prelucrarea valorilor individuale ale elementelor meteorologice sunt mediile, valorile extreme,
frecvenţele şi abaterile valorilor din fiecare an faţă de mediile plurianuale.
Valorile medii ale elementelor meteorologice se stabilesc prin intermediul mediilor
aritmetice. Media aritmetică este valoarea statistică cu utilizarea cea mai largă în
meteorologie. În practica curentă se calculează medii orare, zilnice, lunare, anotimpuale şi anuale.
Media diurnă a unui element meteorologic reprezintă media aritmetică a valorilor
rezultate din cele patru observaţii climatologice de la orele 01, 07, 13 şi 19.
Media lunară se obţine prin însumarea mediilor zilnice dintr-o lună şi împărţirea sumei la
numărul de zile corespunzător lunii.
Media anotimpuală reprezintă media aritmetică a valorilor elementelor
meteorologice din lunile corespunzătoare anotimpurilor.
Media anuală se calculează însumând mediile lunare din anul respectiv şi împărţind
suma la 12.
Mediile elementelor meteorologice prelucrate pentru o perioadă lungă de ani poartă
denumirea de medie plurianuală, medie normală sau, pur si simplu normala. Ele pot fi zilnice,
lunare sau anuale. Cu cât perioada pentru care se calculează media plurianuală este mai mare, cu
atât valoarea ei este mai exactă. În general, cu cât normala care se foloseşte se referă la timp mai
scurt (zi, luna) cu atât intervalul de ani este mai mare. Astfel, pentru calcularea normalelor anuale
de temperatură este suficient un interval de 50-60 ani, pentru calculul normalelor lunare cel puţin
60-70 ani, în timp ce pentru calculul normalelor zilnice perioada trebuie să fie de 80-100 ani.