Introducere în studiul climatului urban

Studiul climatului urban este unul topoclimatic și microclimatic. De aceea este bine mai întâi să
cunoaștem câte ceva despre aceste două subramuri ale Climatologiei.

Definiție. Termenul de topoclimă reprezintă

Definiții: topoclima, microclima variaţiile elementelor meteorologice din cadrul
diferitelor complexe fizico-geografice şi economico-
geografice bine delimitate, relativ omogene, variaţii
determinate de structura şi caracterul suprafeţei active subiacente.
Definiție. Microclima poate fi definită ca totalitatea variaţiilor înregistrate de elementele
meteorologice în stratul de aer inferior, din apropierea suprafeţei active, cu grosimea de regulă mai mică
de 2m, ca urmare a influenţei directe exercitate de porţiuni mici, omogene, ale suprafeţei active subiacente
(Ciulache St., 1978).

Datorită caracterului complex al

Clarificări terminologice și
metodologice suprafeţei active oraşul poate fi caracterizat sub
două aspecte principale:
- topoclimatic, luat ca un ansamblu unitar, caracterizat printr-o relativă omogenitate,
- topoclimatic şi microclimatic – compus dintr-un complex eterogen de topoclimate şi
microclimate, diferenţiate între ele.
Într-un oraş, se deosebesc platforme industriale, zone rezidenţiale, pieţe şi parcuri, zone
de relaxare și agrement, bulevarde largi și străzi înguste orientate diferit faţă de Soare sau faţă de
direcţia vântului dominant, intersecţii aglomerate sau degajate, autogări, gări, triaje, depouri etc.,
a căror interacţiune diferenţiată cu radiaţia solară şi dinamica atmosferei duce la o multitudine de
manifestări particulare ale elementelor meteorologice pe distanțe mici. Apar astfel topoclimate
elementare şi microclimate ce alcătuiesc împreună topoclimatul urban complex.

Observaţiile topoclimatice şi
Specificul observaţiilor microclimatice au cel mai frecvent un caracter
topoclimatice şi microclimatice
temporar și pot dura o săptămână, o lună, un
anotimp, un sezon şi mai rar, unul sau câţiva ani. Determinările topoclimatice şi mai ales
microclimatice se efectuează în situaţii de timp caracteristice: senin, acoperit, calm, cu vânt etc.
Datele înregistrate pentru fiecare dintre situaţiile de timp caracteristice se prelucrează separat.
Ele se compară cu media condiţiilor meteorologice din aria şi perioada din an pentru care
efectuăm observaţiile. Din această cauză determinările topoclimatice sau microclimatice trebuie
făcute în acelaşi timp, în paralel cu cele de la staţia meteorologică cea mai apropiată. Datele din
observaţii obţinute la staţia meteorologică sunt folosite ca date reper. Observaţiile concomitente
de la staţiile meteorologice şi din teren, permit compararea acestora între ele pe următoarele
paliere sau nivele spaţio-temporale:
- 1) pe tipuri de timp caracteristice (senin-noros),
- 2) pe intervale diurne, anotimpuri sau sezoane (zi-noapte, iarnă-vară, cald-rece),
- 3) pe tipuri diferite de suprafeţe active (datele obținute prin măsurători în platforma
meteorologică cu cele obținute tot prin măsurători în parcuri, piețe, cartiere rezidențiale,
platforme industriale etc.). Având datele din observaţii de la staţiile meteorologice dintr-un areal,
putem raporta la acestea datele topoclimatice şi microclimatice pentru diferite tipuri de timp, de
perioade din zi/an sau de suprafeţe active, distingând astfel mai uşor mozaicarea topoclimatică şi
microclimatică a arealului studiat.
Particularităţile topoclimatice sau microclimatice se manifestă mai puternic sau mai slab
în funcţie de tipurile de timp caracteristice şi pentru diferite tipuri de suprafeţe active.
Exemplul 1: particularităţile distribuţiei verticale a temperaturii şi umidităţii aerului
din stratul inferior sunt clar exprimate pe un timp calm şi senin şi, nediferențiate pe
timp noros şi cu vânt.
Exemplul 2: caracteristicile repartiţiei verticale a vitezei vântului se pun mai bine în
evidenţă când acesta prezintă intensităţi mari.

Organizarea cercetărilor topoclimatice sau

Organizarea observaţiilor
topoclimatice și microclimatice presupune stabilirea unui
microclimatice program al acestora, în care se precizează scopul
sau obiectivele urmărite, se stabilesc metodele şi
punctele de lucru, instrumentarul şi aparatura cu care se lucrează.
Pentru aria geografică cercetată se întocmeşte o hartă şi o caracterizare geografică
sintetică, dar care să surprindă particularitățile cele mai relevante ale factorilor climatogeni locali.
Caracterizarea geografică a teritoriului studiat serveşte la generalizarea rezultatelor din
observaţii, la explicarea cauzală a distribuţiei spaţiale şi evoluţiei valorice a elementelor şi
fenomenelor meteo-climatice în spaţiul topoclimatic sau microclimatic. Cunoaşterea

Page 2
caracteristicilor de bază ale cadrului geografic foloseşte de asemenea şi la stabilirea locurilor de
instalare a punctelor de observaţii pe teritoriul cercetat.
Pregătirea execuţiei determinărilor vizuale şi instrumentale de teren. Cercetarea
topoclimatologică şi microclimatologică a unui teritoriu poate fi eşalonată pe mai multe etape
după cum urmează:
-1) stabilirea aspectelor, a elementelor şi fenomenelor ce urmează a fi cercetate,
-2) elaborarea programului de monitorizare/cercetare,
-3) achiziţionarea, pregătirea şi verificarea instrumentelor şi aparatelor de măsură,
-4) stabilirea traseelor şi a punctelor de observaţie reprezentative din lungul acestora sau
din teritoriu,
-5) amenajarea punctelor de observaţii alese,
-6) instalarea instrumentelor şi aparatelor de măsură în locaţiile identificate în vederea
efectuării observaţiilor,
-7) realizarea unei caracterizări geografice a punctelor de observaţii,
-8) verificarea, reglarea, repararea şi înlocuirea (dacă este cazul) a instrumentelor şi
aparatelor meteorologice dereglate sau defecte,
-9) efectuarea observaţiilor propriu-zise,
-10) prelucrarea, modelarea, analiza şi interpretarea datelor obţinute,
-11) definitivarea concluziilor la care s-a ajuns în urma cercetării, stabilirea modului în
care ele pot fi aplicate în practică.
Raportul de cercetare final va fi încheiat cu întocmirea profilelor sau hărţii topoclimatice
şi cu emiterea concluziilor desprinse din demersul efectuat.
Topoclimatul urban ia naştere sub
Metode şi mijloace de cercetare
utilizate în studiile acţiunea factorilor artificiali introduşi de om
topoclimatice şi microclimatice (construcţii, surse de poluare, încălzirea
artificială, zgomot, transportul auto etc.) care se
suprapun peste cei naturali locali și care fac ca, în perimetrele urbane să apară microclimate şi
topoclimate exterioare (microclimatele străzilor însorite sau umbrite, microclimatele pieţelor,
faţadelor, acoperişurilor, suprafețelor acvatice sau umede, microclimatele sau topoclimatele
spaţiilor verzi etc.) și microclimatele interioarelor (spaţii de locuit, școli, spitale, spații
comerciale, hale industriale etc.).

Page 3
 În fața topoclimatologiei urbane contemporane și a cercetătorilor apar o serie de probleme
care constau în determinarea în orașe a amplorii modificărilor elementelor climatice,
determinarea limitelor de manifestare a acestor modificări, a consecinţelor asupra calităţii
mediului, dar și identificarea măsurilor de protecţie a atmosferei urbane necesare a fi luate.
Modificările climatului din interiorul oraşului se pot stabili pe două căi: prin calcularea
indicilor de variaţie a elementelor climatice la staţiile meteorologice vechi, care au fost înglobate
treptat în orașe, pe măsura extinderii acestora sau prin compararea datelor de la staţiile
meteorologice aşezate în oraşe şi în împrejurimile lor, pe o perioadă climatică comună.
În cercetările topoclimatologice şi microclimatologice urbane se folosesc preponderent
două mari categorii de metode: staţionare şi expediţionare.

Rezultatele cele mai sigure şi exacte se obţin prin metodele staţionare. Acestea constau în
organizarea unor reţele de puncte meteorologice instalate în așa fel încât să acopere locurile cele
mai caracteristice ale teritoriului geografic studiat, sau în alegerea unor profile urbane și
periurbane reprezentative în lungul cărora la intervale regulate să se efectueze aceleași măsurători
meteorologice. Punctele de observaţii se împart în trei tipuri: puncte sau staţii reper (este vorba
de stațiile meteorologice din rețeaua A.N.M. și care se situează în afara orașelor; acestea vor fi
aşezate la o distanţă suficient de mare de oraș, pentru a nu fi influenţate de obstacolele din
perimetrul construit), puncte principale (localizate în cadrul celor mai reprezentative tipuri de
suprafețe active) și puncte ajutătoare sau auxiliare. Datele meteorologice sigure se obţin și de la
staţii amplasate în puncte reprezentative din oraş (inclusiv R.N.M.C.A.) şi împrejurimi. Numărul
şi amplasarea lor depinde de gradul de neomogenitate al teritoriului studiat şi de natura
proceselor analizate. Metodele staţionare dau cele mai corecte rezultate, dar necesită un număr
mare de observatori şi cheltuieli apreciabile. Utilizarea în ultima vreme a aparaturii de măsură
automată bazată pe senzori ce determină principalele elemente meteorologice reduce mult
cheltuielile cu observatorii.
Măsurătorile topoclimatice nu se limitează doar la stratul de aer de la nivelul străzii. Ele
se extind şi deasupra oraşului. Pentru aceasta, aparatele se instalează pe acoperişurile clădirilor
mai înalte, turnurile catedralelor sau turnurile de televiziune, pe catarge sau pe cabluri suspendate
de baloane captive.
Diferenţierile topoclimatice şi microclimatice din cadrul unui oraș nu sunt întotdeauna

Page 4
foarte mari. Ele pot fi descoperite şi evidenţiate dacă se efectuează în staționar observaţii
sincrone în toate punctele considerate reprezentative, urmărindu-se în acelaşi timp schimbările
condiţiilor de vreme, aşezarea corectă a aparatelor şi instrumentelor de măsură şi respectarea unei
metodologii unitare de lucru. Pe baza cunoaşterii mersului zilnic al diferitelor elemente şi
fenomene meteorologice pe timp senin sau acoperit, calm sau cu vânt, în cadrul geografic studiat,
se pot întocmi în corelaţie cu prognozele generale, prognoze locale ale vremii destul de precise.

Mai eficiente şi rapide sunt metodele expediţionare. Acestea constau în deplasarea

succesivă a observatorului pentru observații pe anumite trasee (dinainte stabilite), printr-o serie
de puncte reprezentative, în situaţii de timp caracteristice (senin, noros, calm, cu vânt, cu ceaţă,
cu polei, cu strat de zăpadă sau fără, cu precipitaţii sau fără, în intervalele de producere a
maximelor, respectiv a minimelor termice diurne etc.). Pentru a se elimina unele erori se
efectuează observaţii duble (la ducere şi la întoarcere), observaţii care se mediază. Pentru mai
multă siguranţă, se alege un punct de bază la care se execută determinări simultane cu cele din
punctele de pe itinerarul stabilit. Pentru a monitoriza parametrii climatici pe traiectorii/profile cât
mai lungi într-un interval scurt de timp se folosesc drept mijloace de locomoţie automobilele şi
fotoînregistrarea indicaţiilor termometrelor şi higrometrelor.
Măsurătorile pe profil, pot folosi și baloane captive tractate de o maşină-laborator. Alături
de acestea se folosesc baloanele pilot sau baloanele cu nivel constant, pentru determinarea
direcţiei şi vitezei vântului.
Amplasarea punctelor de observaţii se face astfel încât să se surprindă atât schimbările
elementelor climatice din interiorul oraşului în comparaţie cu împrejurimile, cât şi schimbările
pe verticală ale acestora deasupra străzilor şi acoperişurilor.
Pentru a surprinde transformările adiabatice ale aerului la trecerea peste oraş, observaţiile
se vor executa pe cel puţin două aliniamente: un aliniament orientat obligatoriu pe direcţia
vântului dominant, iar celălalt perpendicular pe primul.
În secţiune verticală, orientată pe direcţia vântului dominant, se pot distinge trei
compartimente: un compartiment al atmosferei din partea expusă vântului dominant, un
compartiment deasupra oraşului şi al treilea, aşezat în partea adăpostită. Pe verticală se vor
distinge două straturi de aer: unul aşezat deasupra vetrei oraşului (şi a spaţiului rural) și al doilea,
deasupra nivelului mediu al acoperişurilor, corespunzând stratului limită (stratului de frecare).

Page 5
 Atunci când nu dispunem în staționar de o bază materială suficient de largă şi de un
personal numeros şi bine pregătit în vederea executării unei plaje largi de observaţii, în timpul
observațiilor expediționare trebuie avut în vedere faptul că întregul proces nu trebuie să dureze
mai mult de 1,5 - 2 ore. Altfel, diferenţierile teritoriale ale parametrilor meteorologici vor fi date
de evoluţia diurnă e elementelor meteorologice.

În cazul ambelor metode o atenţie deosebită trebuie să se acorde corectitudinii instalării

instrumentelor şi aparatelor. Instalarea necorespunzătoare conduce la indicaţii nereale ale
acestora, mai ales în stratul de aer de la 0 - 20 cm faţă de sol, unde gradienţii tuturor elementelor
meteorologice înregistrează valorile cele mai mari. Şi corectitudinea efectuării observaţiilor este
definitorie pentru reuşita cercetării. Rezultatele ridicărilor de teren staţionare sau expediţionare
conduc după prelucrarea datelor la alcătuirea de tabele, reprezentări grafice, iar în final a hărţii
topoclimatice sau microclimatice care constituie sinteza lor finală cea mai concisă şi valoroasă.
Cercetările topoclimatice staţionare sau expediţionare cuprind de regulă suprafeţe
restrânse. Ele poartă numele de metode de teren sau ridicări de teren. În punctele principale se
poate realiza un complex larg de măsurători şi observaţii: valorile elementelor bilanţului
radiativ-caloric (radiaţia directă, difuză, reflectată, terestră, efectivă), valorile temperaturii,
umidităţii, vitezei vântului, dar şi gradienţii verticali ai acestora, în stratul de aer dintre suprafaţa
terestră şi înălţimile cele mai mari care depind de nivelul la care se înalță clădirile (pentru aceasta
se realizează ridicări topoclimatice sau microaerologice). Când organizarea măsurătorilor la
niveluri superioare nu este posibilă este necesară asigurarea determinării gradienţilor termici şi de
umiditate măcar la înălţimile standard de 0,2; 0,5; 1,5 şi 2m, iar pentru vânt la 1 şi 2m.
Observându-se că în stratul de aer dintre 1,5 şi 2,0 m diferenţa de temperatură nu depăşeşte
0,2°C, în cercetarea expediţionară măsurătorile se pot efectua la nivelul de 1,5 m, pentru care nu
sunt necesare suporturi speciale. Observaţiile pe verticală sau observaţiile de gradient urmăresc
stabilirea de gradienţi, indici importanţi pentru înţelegerea intensităţii proceselor fizice din stratul
de aer de lângă sol (și de la înălțimi mai mari), precum şi a duratei inversiunilor termice.
Alegerea nivelelor obligatorii: suprafaţa solului, 0,2; 0,5; 1,0; 1,5 şi 2m după scara logaritmică
este determinată de faptul că în păturile inferioare ale atmosferei temperatura, umiditatea şi
viteza vântului se modifică cu înălţimea ≈ conform legii logaritmice. Măsurătorile pe verticală
permit de asemenea stabilirea distribuţiei cu înălţimea, faţă de nivelul suprafeţei active a valorilor

Page 6
şi regimului elementelor climatice pentru diferite suprafeţe. În cazul ridicărilor anemometrice din
stratul de aer de lângă sol este mai indicată observaţia în condiţii de turbulenţă, în staţionar
asupra acestui element, datorită rafalelor şi deselor schimbări ale vitezei vântului. Observaţiile
anemometrice din diferite puncte trebuie să fie sincrone şi de precizie, utilizându-se
anemometrele a căror precizie ajunge la 0,5 - 0,1 m/s. Cercetarea topoclimatică sau
microclimatică a regimului vântului include şi definirea caracterului mişcărilor turbulente din
stratul de aer de lângă sol, utilizându-se în acest scop giruetele de mână, care ne pot da
informaţii asupra direcţiei, vitezei şi structurii laminare, turbulente sau în rafale a vântului. Pe
verticală, la înălţimi mai mari de 2m caracteristicile vântului pot fi determinate prin metoda
baloanelor echilibrate, ce constă în urmărirea cu teodolite, a unei sonde pilot, ce se mişcă în
stratul de aer pentru care a fost echilibrată. Turbulenţa aerului atmosferic în preajma diferitelor
obstacole poate fi urmărită prin intermediul fumului degajat în atmosferă de orice sursă
fumigenă, acesta fiind purtat de vânt pe diferite trasee, evidenţiind astfel mişcările aerului
atmosferic.
Pentru a putea determina în altitudine până la 200 - 300m caracteristicile cantitative ale
altor elemente meteorologice, nu numai ale vântului, se întrebuinţează aerostate captive, ancorate
de la sol şi care au în niște nacele speciale toată aparatura necesară. Cercetările caracteristicilor
parametrilor atmosferici, până la altitudini de 200 - 300m, cu ajutorul baloanelor echilibrate sau
al baloanelor captive sunt cunoscute sub denumirea de investigaţii microaerologice. După
observaţii microaerologice îndelungate, putem stabili pentru diferite situaţii sinoptice valorile
gradienţilor de temperatură, umiditate şi vânt. Apoi, cu ajutorul unor formule matematice
concepute putem determina destul de precis valorile parametrilor elementelor climatice la diferite
altitudini, pe baza doar a observațiilor de la nivelul stratului microclimatic.
Cartarea mozaicului de microclimate şi topoclimate din vatra oraşului se realizează în
prezent cu mare operativitate şi precizie cu ajutorul imaginilor termice obţinute prin teledetecţie.
Metoda are la bază relaţia dintre temperatura suprafeţei active şi radiaţia infraroşie emisă de
aceasta, sau radiaţia reflectată. Pentru cartarea radiaţiei infraroşii se foloseşte de obicei banda
spectrală de 8 – 12 µm (aşa numita „fereastră de transparenţă atmosferică”), iar pentru radiaţia
reflectată se folosesc diferite benzi din spectrul vizibil. Pe baza lor se obţin valorile „temperaturii
echivalente” (temperatura de radiaţie a suprafeţei urbane), ale albedo-ului, radiaţiei absorbite şi
bilanţului radiativ (a radiaţiei nete).

Page 7
 Metoda experimentului fizic. Metoda poate fi pusă în aplicare fie pe o suprafaţă reală
dintr-un oraș, fie pe un model fizic anume, special conceput în acest sens.
Spre exemplu în cazul construirii unui cartier, sau a unei aşezări urbane în întregime, se
realizează la diferite scări modelul fizic sau macheta acesteia, care poate fi supusă diferitelor teste
cum ar fi: încercarea într-un „tunel aerodinamic” în care sunt realizate viteze şi intensităţi ale
vântului asemănătoare cu cele din regiunea pentru care sunt proiectate viitoarele construcţii.
Metoda experimentului pe model se foloseşte şi în evidenţierea influenţei perdelelor forestiere
asupra vântului, poate ajuta la rezolvarea problemelor legate de proiectarea și construcția
infrastructurii aeroportuare, podurilor de mari dimensiuni, de protecţia căilor ferate şi
autostrăzilor, împotriva înzăpezirilor, a avalanşelor de zăpadă în orașele stațiuni din zonele
montane etc. Experimentul pe model are avantajul că permite rezolvarea mult mai rapidă a
problemelor, decât cercetările de teren, dar prezintă dezavantajul că nu poate reproduce în
parametri identici şi la aceeași scară desfăşurarea proceselor şi fenomenelor meteorologice aşa
cum se desfăşoară ele în natură. Camerele climatice artificiale (din laboratoarele de cercetare,
sere etc.) lărgesc foarte mult aria folosirii experimentului fizic. În aceste camere, se poate opera
nu numai cu un element sau cu un fenomen meteorologic, ci cu mai multe. În camerele climatice
artificiale se pot reproduce fidel condiţiile climatice din orice punct de pe glob, modificându-se
dirijat diferite elemente meteorologice (temperatură, precipitații, umiditate a aerului, vânt etc.) cu
scopul de a urmări efectele variației lor extreme asupra, construcțiilor, infrastructurii, omului,
lumii vegetale şi animale.
În cercetarea micro şi topoclimatologică urbană se poate folosi şi metoda observaţiilor
fenologice. Fenologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul principalelor fenomene biologice cu
caracter ciclic, vizibile în evoluţia anuală a organismelor vegetale. Acestea redau reacţia plantelor
la acţiunea conjugată a factorilor ecologici (sol, relief, climă – puternic influențată de om,
factorul antropic – ce-i influențează pe toți ceilalți și care se impune în ariile urbane).
Observaţiile fenologice pot conduce la evidenţierea diferenţierilor climatice locale de natură
topoclimatică sau microclimatică, constituind deseori, chiar în lipsa instrumentarului şi aparaturii
meteorologice, un „barometru” foarte precis al condiţiilor climatice locale, ce poate fi folosit cu
succes în cartările topoclimatice şi microclimatice de detaliu.
Atenția cercetătorilor cade asupra comparării datelor de producere a fenofazelor în orașe
(între diferite tipuri de suprafețe active) și în orașe comparativ cu împrejurimile. În cazul

Page 8
fenologiei forestiere principalele fenofaze urmărite sunt: începutul circulaţiei sevei, umflarea
mugurilor, desfacerea mugurilor, formarea mugurilor noi, începutul formării noilor frunze sau a
celei de-a doua înfrunziri, acoperirea completă cu frunze, începutul îngălbenirii frunzelor,
îngălbenirea completă a frunzelor, începutul căderii frunzelor, căderea completă a frunzelor,
începutul înfloririi, sfârşitul înfloririi, gradul de înflorire, gradul de recoltă, apariţia de plante din
seminţiş natural, începutul creşterii lujerilor din vârful arborilor, încetarea creşterii lujerilor din
vârful arborilor, începutul şi sfârşitul creşterii lujerilor laterali. Exemplele cu fazele fenologice
date pot fi extinse şi asupra arborilor şi arbuştilor cultivaţi sau spontani situaţi în orașe și
împrejurimi, în grupuri sau în exemplare separate cu condiţia efectuării în paralel a observaţiilor
în mai multe locaţii intraurban/urban-rural, rezultatele comparându-se. De asemenea, observaţii
fenologice se pot efectua şi asupra plantelor de cultură sau acelora din flora nearboricolă sau
nearbusticolă spontană.
Observaţiile în teren rămân baza cercetării topo şi microclimatice. Cercetările de teren
continuă să joace rolul hotărâtor în studierea topoclimatică şi microclimatică a diferitelor orașe,
deoarece în experimentele pe model nu sunt cuprinse toate procesele şi fenomenele din stratul de
aer inferior. Observațiile staționare/itinerante trebuie să se bazeze pe utilizarea unei aparaturi de
precizie deosebită, inerţie mică şi un grad ridicat de portabilitate. Pe lângă aparatura necesară, în
vederea stabilirii distribuţiei verticale a elementelor meteorologice se utilizează instalaţii speciale
ca: stâlpi uşori, catarge microclimatice, piloni de antene, baloane pilot captive etc. În scopul
realizării observaţiilor topoclimatice şi microclimatice se folosesc şi unele construcţii înalte, care
nu modifică însuşirile aerului cu care vin în contact, cum ar fi de exemplu turnurile de
televiziune, sau turnurile de paraşutism etc.
Climatul din interiorul orașelor a trezit
Conţinuturi - Scurt istoric al
cercetărilor în climatologia interesul cercetătorilor de foarte multă vreme
urbană
(Evelyn J., 1661, lucrarea Fumifugium care
analizează reducerea transparenței aerului la Londra datorată pulberilor emise de arderea
cărbunilor).
Howard L. în The climate of London 1818, 1820, 1833 pe baza observațiilor instrumentale
evidențiază creșterea temperaturii urbane, reducerea umidității aerului urban și a vitezei vântului.
La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX se realizează studii cu privire
la influența orașului asupra elementelor meteorologice pentru Paris (Renou E., 1885; Angot A.,

Page 9
1893; Besson L., 1927), Berlin şi München (Hellmann G., 1894; Kremser V., 1908; Schmaussi
A., 1926; Büdell H. și Wolf J., 1932) sau Viena (Hann J. şi Schmidt W., 1927).
În 1937 apare la Braunschweig prima sinteză asupra climei oraşelor, realizată de Kratzer
P. A. (Das Stadtklima). Lucrarea a fost reditată în 1956 și impune prin obiectul său de studiu şi
metodologia abordată, o nouă ramură a climatologei aplicate denumită Climatologia urbană.
În deceniile V – VIII ale secolului XX apar lucrări de climatologie urbană pentru orașe
mari din Europa: Paris (Maurain Ch., 1947), Sankt Petersburg (Pokrovskaja I. V., 1958). Londra
(Chandler T. J., 1965), Budapesta (Probald F., 1974), sau din afara spațiului european (SUA,
Canada. Japonia).
Studiile de climatologie urbană își diversifică tematica. Sunt abordate direcții noi ca
bioclimatologia urbană, influența climatului asupra amenajărilor urbane, de microclimat a
interioarelor, de relație a climatului urban cu hidrologia urbană etc.
În prezent climatologia urbană dispune de mijloacele cele mai moderne de observații de la
sol (stații meteorologice automate, radare, stații de radiosondaj etc.) sau din aer (avioane
meteorologice, baloane pilot, sateliți meteorologici), iar studiile de climatologie urbană deservesc
toate sectoarele vieții social – economice din orașe (amenajarea infrastructurală a teritoriului,
planificarea activităților sociale și economice, rezolvarea unor probleme de mediu sau de
management al riscurilor, protejarea stării de sănătate a populației etc.).
În România, primele cercetări de climatologie urbană au aparținut lui Hepites St. (Clima
Bucureştilor, 1889), Ioan C. (Contribuţii la clima oraşului Bucureşti, 1933).
În deceniile III-VII ale sec. XX au fost întocmite studii sectoriale privind evoluția unor
elemente climatice (cu precădere a temperaturii aerului) pentru o serie de orașe mari din țară
(Bucureşti, Iaşi, Cluj etc.).
Climatul unor orașe în integralitatea sa a fost cercetat după 1970 de o serie de renumiți
profesori universitari și cercetători: Erhan Elena (Clima şi microclimatele din zona oraşului Iaşi,
1970 – lucrare publicată în 1979), Dumitrescu Elena (Clima oraşului Bucureşti, 1971); Belozerov
V. (Clima oraşului Cluj şi a împrejurimilor, 1972); Fărcaş I. (Zona industrială Turda-Câmpia
Turzii, studiu bioclimatic, 1977), Larion Daniela (Clima municipiului Vaslui, 2004), Aurelia
Florina Dumiter (Clima şi topoclimatele oraşului Oradea, 2007), Oprea G. Dana-Maria (Relaţia
climă – poluarea mediului înconjurător în arealul municipiului Slatina, 2011), Brădău Cristina
Diana (Clima și calitatea aerului în arealul orașului Deva, 2012) etc.

Page 10
 După 1970 apar și primele lucrări de sinteză de topoclimatologie, în care climatologiei
urbane i se acordă spații ample Ciulache St. (Topoclimatologie şi Microclimatologie, 1971).
În 1975 Gugiuman I. şi Cotrău M. în lucrarea Elemente de climatologie urbană, cu
exemple din România analizează problemele referitoare la clima oraşelor românești și impactul
climatului prin factorii, elementele și fenomenele sale asupra infrastructurii, planingului teritorial,
sănătății omului s.a.m.d.
Fărcaş I., în lucrarea Clima urbană din 1999 realizează o amplă sinteză asupra
problemelor de climatologie urbană cu exemple diverse din literatura științifică internațională dar
și din România.
Topoclimatologia și Microclimatologia sunt două
ramuri ale climatologiei dezvoltate în secolul XX în primul
Rezumat - Introducere în studiul rând din necesități paractic-aplicative. Studiile de
climatului urban climatologie urbană fac apel la o serie de metode specifice:
staționare, expediționare, a experimentului pe modele,
fenologică sau combinate și se desfășoară după un anumit
protocol, în situații de timp caracteristice, făcând uz atât de instrumentar și aparatură meteorologică clasică
(termometre, psihrometre, giruete etc.), dar și modernă (senzori, sateliți, termoviziune, avioane, aerostate etc.).
Numeroasele studii de climatologie urbană publicate până în prezent sunt un argument serios pentru dinamica și
evoluția acestei discipline.

1) Definiți Topoclimatologia și
Evaluare. Teme de control: Microclimatologia.
Introducere în studiul 2) Care sunt etapele unui studiu de
climatologie locală?
climatului urban 3) Argumenți de ce pentru un studiu de
climatologie urbană un cercetător trebuie să facă uz de toată
gama de metode și mijloace de cercetare prezentate anterior.

Page 11
 Unitatea de învățare numărul 1. Factorii genetici ai climatului urban

Climatul oraşelor este dependent de două

Introducere. Factorii genetici ai categorii majore de factori: fizico-geografici şi
climatului urban antropici. Atunci când analizăm climatul urban,
celelalte două categorii de factori climatogeni
(radiația solară și factorii dinamici) se subordonează primilor. Asupra factorilor fizico-geografici (care
înglobează în cadrul lor efecte ale factorilor radiativi și dinamici), dar mai ales a celor antropici, cu toate
elementele lor de determinare climatică se va insista în această unitate de învățare.

În categoria factorilor fizico – geografici

1.1. Factorii fizico geografici încadrăm:
- poziţia latitudinal-longitudinală
care impune încadrarea orașului într-o anumită zonă de climă (caldă, temperată sau rece), în
funcție de cantitatea de energie radiantă pe care o primește în timp suprafața activă a acestuia
(cea mai mare parte a oraşelor Terrei se concentrează în zona temperată şi sunt tot mai rare în
climatele calde sau în climatele de la latitudini mari);
- poziția orașelor în longitudine și în raport cu uscaturile continentale sau insulare,
mai aproape sau mai departe de influența suprafețelor acvatice, care reprezintă adevărate
rezervoare calorice și de umiditate și sub influența mai puternică sau mai slabă a marilor sisteme
de vânturi permanente (alizee, vânturi de vest, vânturi de est polare care redistribuie volumele de
aer la scară planetară), a vânturilor regionale sezoniere (musonii) sau a celor locale (brize, vânturi
catabatice reci sau calde etc.);
- relieful împrejurimilor și a vetrei orașului reprezentat prin treptele de relief
(montană, deluroasă sau de podiș, de câmpie), prin formele acestuia (interfluvii ascuțite, plate sau
larg rotunjite, versanți puternic înclinați sau domoi, însoriți sau umbriți, expuși circulației sau
adăpostiți, văi terasate largi sau înguste, depresiuni bine dezvoltate sau restrânse, câmpii netede
fluviale, continentale sau litorale) cu parametrii morfografici și morfometrici diferiți și care își
lasă amprenta asupra topoclimatului urban1;
- prezența în apropierea sau pe teritoriul orașului a unor unități acvatice (râuri
lacuri) sau umede (mlaștini, arii cu exces de umiditate) cu rol important în balanța radiativ –

1
Cele mai favorabile condiţii de aşezare se întâlnesc în regiunea de litoral având în vedere climatul mai blând şi aerisirea sub influența
brizelor. Mai puţin favorizate sunt oraşele aşezate în interiorul uscatului, în câmpie, podiş şi, mai ales în ariile depresionare (cu precădere în ariile
depresionare montane). Clima acestor oraşe se va caracteriza prin variații termice mari (zi-noapte, vară – iarnă, variații neperiodice mari: valuri de
frig sau de căldură), prin inversiunile termice frecvente, prin reducerea insolaţiei şi predominarea timpului cețos.

Page 12
calorică a ariei urbane dar și a conținutului în vapori de apă ai atmosferei urbane;
- tipul de vegetație din împrejurimi sau de pe teritoriul urban (pădure, pajiști,
terenuri agricole, semideșert, deșert, vegetația ornamentală) cu influențele cunoscute în plan
climatic, topoclimatic sau microclimatic2 (aprovizionarea cu aer proaspăt, echilibru termic etc.).
În categoria factorilor antropici intră:
Conţinuturi – 1.2. Factorii
antropici mărimea oraşului (în funcție de numărul de
locuitori și de suprafața acestuia3), forma vetrei
urbane, topografia suprafeţei urbane (înălţimea clădirilor şi distanţa dintre ele, densitatea
clădirilor, lăţimea şi orientarea străzilor4), densitatea locuitorilor, materialele de construcţie
utilizate la construcția clădirilor5, poluarea fizică (termică, fonică, electromagnetică) chimică și
biologică din orașe.

1) Completați spațiile libere: Factorii

Evaluare. Factorii genetici ai climatogenetici cei mai importanți ai climatului urban sunt:
climatului urban

a).............................................................................................................................. .........................................................
b) .....................................................................................................................................................................................

2) Completați spațiile libere: în categoria factorilor climatogenetici fizico-geografici de mare

importanță pentru climatul urban identificăm:
a) poziția .................................................................................................................. .........................................................
b) poziția...........................................................................................................................................................................
c) .......................................................................................................................... ............................................................
d) .......................................................................................................................... ...................................unități acvatice
e) tipul ..............................................................................................................................................................................

3) Găsiți o explicație pentru afirmația: ,,cea mai mare parte a orașelor Terrei se concentrează în
zona climatică temperată”...............................................................................................................................................
...........................................................................................................................................................................................
...........................................................................................................................................................................................

La latitudini temperate, cele mai favorizate sunt oraşele înconjurate de păduri compacte. Vara, în zilele cu timp tropical sau canicular,
2

ia naştere un curent de aer de tip ,,briză” orientat dinspre pădurea mai răcoroasă înspre oraşul supraîncălzit, care pe lângă efectul termic benefic,
contribuie la igienizarea atmosferei urbane.
3
Suprafaţa radiantă a oraşului creşte mult față de ariile rurale neacoperite de construcţii, în funcţie de înălţimea imobilelor şi de
densitatea acestora. Asistăm la o creștere a radiaţiei globale receptată de oraş ca şi a celei cedate aerului învecinat prin radiaţie nocturnă. Atât ziua
cât și noaptea atmosfera urbană recepționează un surplus de căldură faţă de împrejurimi. Radiațiile emise și reflectate de clădiri în toate direcțiile
impun apariția fenomenului ,,radiaţiilor încrucişate”.
4
Străzile şi pieţele înconjurate de ,,zgârie-nori” se transformă în adevărate ,,canioane” şi ,,microdepresiuni umbrite”. Orientarea
străzilor pe direcţia vânturilor dominante va determina creşterea vitezei vântului prin fenomenul de canalizare. În pieţele şi spaţiile închise
dominant va fi calmul.
5
Materialele de construcție artificiale au o capacitate calorică mare şi un albedo scăzut (înmagazinează căldură de la Soare în timpul
zilei pe care o cedează treptat aerului de deasupra în timpul nopţii atenuând răcirile nocturne.

Page 13
...........................................................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................ ...............
..........................................................................................................................................................................................

4) Identificați 3 parametri ai reliefului cu importanță deosebită în a influența climatul orașelor și

precizați pe scurt cum anume influențează aceștia particularitățile topoclimatice urbane:
a)........................................................................................................................... .............................................................
...........................................................................................................................................................................................
b)........................................................................................................................... .............................................................
...........................................................................................................................................................................................
c).......................................................................................................................................... ..............................................
...........................................................................................................................................................................................

5) Vegetația se ,,implică” în echilibrul termic al orașelor? DA/NU. Indiferent de răspuns, vă rugăm să-l
argumentați pe scurt..........................................................................................................................................................
...........................................................................................................................................................................................
...........................................................................................................................................................................................
....................................................................................................................................... ....................................................
...........................................................................................................................................................................................
..........................................................................................................................................................................................

Page 14