1.

Potențialul turistic al României – generalități (componente, definiție, comentarii)

Pe lângă componentele fizico-geografice, ar trebui să se distingă, separat, în anumite

situaţii, şi o altă componentă naturală de interes turistic: substratul geologic.

De remarcat că cele mai multe dintre aceste componente naturale au calitate multiplă,
adică sunt în acelaşi timp şi resurse turistice, şi obiective turistice şi factori (cauze). Excepţie fac
clima şi vremea, apele minerale și termale ș.a. care, deşi sunt, fără îndoială, resurse şi respectiv
factori care influenţează turismul, nu au şi calitatea de a fi obiective turistice.

Tot ca resurse turistice naturale pot fi considerate, în definitiv, şi eşantioanele de minerale şi roci
expuse în muzeele de specialitate sau în secţiile cu profil geologic din unele muzee cu caracter
complex
2. Bioclimatele din România
Pe teritoriul României s-au individualizat mai multe tipuri bioclimatice:
 bioclimatul de litoral, determinat de doi factori esențiali: vecinătatea Mării Negre (cu tot
cortegiul de caracteristici și manifestări climatice ce decurg de aici) și altitudinea foarte
redusă;
 bioclimatul de câmpie (de stepă și silvostepă);
 bioclimatul de dealuri și depresiuni submontane;
  bioclimatul de munte, diferențiat după altitudine în două subtipuri: de munți joși și
mijlocii și de munți înalți;
 acestora li se adaugă două tipuri bioclimatice de o factură specială, determinate de
condițiile microclimatice specifice cavităților subterane, fie antropice (salinele), fie
naturale (peșterile).

A. Bioclimatul de litoral marin este de tip solicitant-excitant.

În ciuda altitudinii joase, a nebulozității scăzute și a radiației solare puternice în timpul
sezonului estival, temperaturile sunt confortabil-suportabile, datorită efectului răcoritor al brizei
de zi, care aduce aer mai rece și mai umed dinspre mare spre uscat, fenomen resimțit pe o fâșie
îngustă, de doar 20-30 km.
Un efect curativ extrem de important, mai ales vara, dar și în sezonul rece, îl au aerosolii
salini și iodurați din aerul marin.
Aceste condiții avantajoase au fost valorificate prin amenajarea stațiunilor ce se întind de
la Năvodari până la sud de Mangalia, care au bune șanse să se dezvolte în continuare
B. Ca efect al acelorași factori radiativi și termici, dar și umidității reduse a aerului,
bioclimatul de câmpie (de stepă și silvostepă) este tot un climat solicitant-excitant,
la care organismul este stimulat să-și asigure protecția termică prin termoliză,
respectiv prin pierderea căldurii în exces și eliminarea de apă prin transpirație.
Efectul curativ al bioclimatului de câmpie este relativ asemănător cu cel al
bioclimatului de litoral: stimulativ-endocrin, imunologic, antirahitogen, expresie a
intensității mari a radiației solare
Ca exemple de stațiuni amenajate în acest areal bioclimatic, în literatură se
menționează Amara (județul Ialomița) și Lacul Sărat (județul Brăila), ambele situate
în Bărăgan, unde se înregistrează cele mai aride și călduroase veri din întreaga țară,
dar trebuie observat cu obiectivitate că, în cazul lor nu primează totuși funcția
climaterică, ci cea balneară, legată de valorificarea apelor și nămolurilor sărate din
lacurile omonime apropiate
Principalele diferențieri climatice ale bioclimatului de câmpie față de bioclimatul
litoral
sunt lipsa aerosolilor și brizelor și valorile scăzute ale umidității aerului.

C. Bioclimatul dealurilor și depresiunilor deluroase și submontane este un

bioclimat blând, de tip sedativ (de liniștire, de calmare), în care organismul nu
trebuie să facă eforturi mari de adaptare și aclimatizare. Într-adevăr, la altitudini de
300-700m, factorii climatici nu sunt agresivi, ci dimpotrivă, de-a lungul întregului an,
se manifestă ca stimuli moderați
Este un bioclimat lipsit, practic, de contraindicații medicale, tipic pentru odihnă și
tratarea stărilor de surmenaj, recomandat în orice sezon, inclusiv persoanelor
sănătoase sub forma curei de întreținere.
 În condițiile în care în aceste areale deluroase, cu deosebire în Subcarpați,
posibilitatea practicării curei climaterice este dublată de asemenea de prezența unor
resurse importante și valoroase de ape minerale, și, pe alocuri, de ape termale, de-a
lungul timpului au apărut și s-au dezvoltat renumite stațiuni balneo-climaterice, cum
ar fi Călimănești-Căciulata, Băile Govora, Băile Felix, Băile 1 Mai etc

D. Bioclimatul de munte este un bioclimat ușor tonic, stimulent, solicitant pentru

funcțiile neuro-vegetativeși endocrinecare coordonează și determină aclimatizarea
organismului la condițiile de mediu specifice, tot mai dure odată cu creșterea
altitudinii.
În mod special trebuie remarcate efectele biologice ale scăderii progresive a presiunii
atmosferice și, concomitent, ale scăderii concentrației și presiunii parțiale a
oxigenului din aer (hipoxie), ca și intensitatea mare a radiației solare de tip U.V.B.
(raze ultraviolete), cu rol eritrogen
Altitudinal, se individualizează două subtipuri bioclimatice:
a) bioclimatul munților joși și mijlocii
 Bioclimatul formelor de relief positive – Durău, Predeal, Rânca(cea mai
înaltă stațiune turistică din România)etc
 Bioclimatul formelor de relief negative din etajul munților mici și mijlocii
caracterizează depresiunile montane, culoarele și văile.- Vatra Dornei ,
Câmpulung Moldovenesc, Sângeorz-Băi, Borsec , Băile Tușnad , Borșa,
Soveja etc

b) bioclimatul munților înalți.-

E. Valoarea terapeutică sanogenă(cu efect pozitiv pentru sănătate),profilactică și

ameliorativ-recuperatorie, a bioclimatului de salină: salina de la Praid, Tg. Ocna,
Cacica, Turda
F. Microclimatul de peșteri este amintit de unii autori laolaltă cu bioclimatul de salină.
Deși au în comun aproape toate caracteristicile, celui dintâi îi lipsește, totuși, una
singură, dar fundamentală: nu beneficiază de prezența aerosolilor salini.

3. Clima si vremea –elemente ale potentialului touristic

Fără să fie obiective turistice în sensul propriu al cuvântului, clima şi vremea constituie, fără
îndoială, factori sau resurse extrem de importante în desfăşurarea activităţilor turistice şi,
prin urmare, fac parte din ceea ce se numeşte potenţial turistic natural.
Prin mecanismele, componentele şi caracteristicile fizice şi chimice ale atmosferei, clima
poate deveni un mijloc terapeutic activ, un instrument prin care se poate interveni pentru
refacerea sau ameliorarea stării de sănătate a organismului uman. Aceasta presupune
deplasarea turiştilor-pacienţi într-o altă zonă decât cea de domiciliu, cu condiţii climatice
diferite faţă de cele în care locuiesc şi îşi desfăşoară activitatea curentă.
 Efectele climei şi vremii pot fi mai bine estimate prin analiza grupurilor sau categoriilor
de factori care influenţează sistemele şi funcţiile biologice ale organismului uman:
 factorii cu acţiune termică;
 factorii cu acţiune fotochimică şi imunologică;
 Radiaţia luminoasă
 Radiaţia ultravioletă
 presiunea;
 ionizarea;
 Radiaţia cosmică
 elementele radioactive din substrat
 aerosolii.
Indicii bioclimatici de interes turistic
 confort termic.
 disconfort termic
 Stresul cutanat exprimă senzația de căldură sau de frig pe care o resimte organismul
la nivelul pielii.
 Stresul pulmonar este expresia modului în care are loc respirația în diferite condiții
meteo-climatice concrete.
 Indicele climato-turistic

4. Vegetatia – elemente ale potentialului touristic

Învelişul vegetal cuprinde o mare diversitate de asociaţii, care conduc, alături de relief, la o
diversitate peisagistică deosebită.
Astfel, în România se disting 4 zone de vegetație: zona stepei, zona silvo-stepei, zona de
pădure (cu 5 etaje) și zona alpină (cu 2 etaje).
A. Vegetația zonală
Cel mai mult se impune pădurea, considerată cel mai complex ecosistem natural, cu
o stratificare clară a speciilor pe verticală: arbori, arbuştişivegetaţie ierboasă (la partea
inferioară). Aceste etaje sunt mai bine definite la pădurile de foioase, mai rare şi
luminoase, în timp ce pădurile de conifere, compacte şi întunecoase, sunt puţin
favorabile dezvoltării stratului arbustivşi celui ierbaceu
Pădurile reprezintă, în ansamblul lor, o componentă principală a fondului turistic naţional.
Potenţialul turistic ridicat al Carpaţilor se datorează, în parte, şi faptului că ei deţin cea mai mare
parte a pădurilor din ţara noastră, în timp ce dealurile, podişurileşi mai ales câmpiile au un grad
de împădurire redus.
 Mai mult, o parte din păduri, indiferent de treapta de relief unde se află, cu deosebire cele
din jurul oraşelorşi a staţiunilorşi din arealele montane cu intensitate mare a circulaţiei turistice
sau din lungul unor artere de comunicaţie majore, sunt înscrise în mod expres şi distinct în
nomenclatoarele, amenajamentele şihărţile silvice ca păduri de agrement, recreere şi de
protecţie. Acestea au un regim aparte, nefiind incluse în circuitul economic obişnuit, pentru
exploatarea industrială: în interiorul lor se intervine doar prin lucrări de igienizare şi de
completare.
Contactul pădurii cu pajiştile ce le înconjoară şi cu poienile mari din interior creează
cunoscutul efect de margine (de lizieră), ca element de atracţie turistică specială
B. Vegetația intrazonală
Deşi ocupă suprafeţe mult mai mici, o menţiune specială merită vegetaţia intrazonală, a
cărei geneză este determinată nu de zonalitatea (etajarea) altitudinală, ci de factori locali:
excesul de umiditate, inundaţiile, roca, solurile intrazonale, microrelieful.
Astfel, pot fi menţionateasociaţiile de mlaştinişi turbăriile (tinoavele), cu unele specii
interesante şi rare, relicte glaciare, cum ar fi planta carnivoră roua cerului în tinoavele
Dornelor

5. Fauna – elemente ale potentialului touristic

6. Ariile protejate si importanta lor turistica
Odată cu creşterea numărului populaţiei, a îndesirii reţelei de aşezări, a intensificării şi
extinderii activităţilor economice, relaţiile dintre om (societate) şi mediul geografic au
depăşit tot mai frecvent şi tot mai mult nivelurile-prag de risc, dincolo de care s-au produs
numeroase dezechilibre în funcţionarea geosistemului, regresul îngrijorător al unor specii
de plante şi animale sau chiar dispariţia lor.
Ca urmare, în 1920 a luat fiinţă prima rezervaţie naturală din România, Muntele Cocora
(Bucegi)

Principalele arii protejate sunt:

● Parcuri naţionale
I. Călimani
II. Ceahlău
III. Cheile Bicazului – Hăşmaş
IV. Cheile Nerei – Beuşniţa
V. Cozia
VI. Domogled – Valea Cernei
VII. M. Măcin
VIII. Piatra Craiului
IX. Retezat
X. M. Rodnei (Pietrosul Rodnei)
XI. Semenic – Cheile Caraşului
● Parcuri naturale
XII. Balta Mică a Brăilei
XIII. M. Bucegi
XIV. Grădiştea Muncelului – Cioclovina
XV. M. Apuseni
XVI. Porţile de Fier
XVII. Delta Dunării
XVIII. Vânători – Neamţ
● Trei dintre parcurile naţionale sau naturale, datorită importanţei lor, au fost declarate în
acelaşi timp rezervaţii ale biosferei:
– Delta Dunării (parc natural)
– M. Retezat (parc naţional)
– M. Rodnei (parc naţional).
7. Potentialul touristic antropic (cultural) – aspect generale
Potențial turistic antropic, frecvent i se mai spune și potențial turistic cultural (în sensul larg
al cuvântului, cultura înglobează atât civilizația materială, cât și cultura spirituală), dar și,
mai rar, potențial cultural-istoric.
Ca și potențialul turistic natural, potențialul turistic antropic a început să fie considerat
interesant, valoros și demn de a fi cunoscut în secolele XVIII-XIX, de către relativ puține
persoane, cu pregătire intelectuală superioară, și care dispuneau și de resurse financiare
PRINCIPALELE CARACTERISTICI CARE DAU VALOARE OBIECTIVELOR
TURISTICE ANTROPICE:
 Vechimea, patina și semnificația sau simbolistica lor istorică (de exemplu, mai
valoroase sunt bisericile și casele vechi din lemn, nu cele noi);
 -Autenticitatea, originalitatea, caracterul tradițional și național (mai ales în cazul
creațiilor populare, dar nu numai);
 -Dimensiunile: ca și la un munte sau la o cascadă, turistul este mai impresionat, de
regulă, de obiectivele antropice grandioase, spectaculoase dar uneori extrem de
valoroase pot fi obiective de dimensiuni mici, dar de mare vechime și cu semnificații
aparte
 Materialele de construcție, stilurile, formele, cromatica, elementele decorative
(geometrice, florale, astrale, fitomorfe, zoomorfe, antropomorfe), tehnicile de
construcție:
o a se vedea, de exemplu, frumosul motiv al funiei răsucite (torsada) care
înconjoară, pe la jumătate, zidurile bisericii de la Dragomirna, stilul ei
arhitectural, unic în România prin proporțiile neobișnuite și caracterul longilin
 Unicitatea sau, în orice caz, raritatea sau ineditul unor obiective de un anumit tip:
dacă ar fi întâlnite la tot pasul, nu s-ar justifica, din partea turiștilor, efortul și costul
deplasării la mari distanțe pentru a le vedea
 Estetica și valoarea artistică, remarcabile, practic, la cele mai multe artefacte
 Valoarea intrinsecă, nominală, care se adaugă celor artistice și patrimoniale, mai
ales în cazul tezaurelor și a artefactelor confecționate din metale prețioase și pietre
prețioase
 Valoarea obiectivelor în cadrul patrimoniului național, european și universal
o Complexul bisericilor medievale pictate din Bucovina, în frunte cu „Capela
Sixtină a Orientului”, Voronețul, fiecare având culoarea sa de fond
 caracteristică: albastru – la Voroneț, galben – la Moldovița, roșu – la
Mănăstirea Humorului, verde – la Sucevița
 Amplasarea și integrarea în peisaj, fie că este vorba de peisajul natural (în cazul
bisericilor medievale din Bucovina, Neamț sau Oltenia de sub munte), fie de cel
urban (în cazul muzeelor, vechilor biserici și palatelor din intravilanul orașelor,
grupate pe laturile piețelor centrale), care le pun și mai bine în valoare etc.;

8. Vestigiile arheologice preistorice și istorice antice și medieval

Vestigiile arheologice preistorice prezintă mai ales interes științific (pentru o categorie
restrânsă de specialiști) și abia în al doilea rând pentru tineretul studios (elevi, studenți) și
turiști în general.
De regulă, piesele (unelte și arme din piatră, os și corn, ceramică, metal) și vestigiile umane
(schelete, urme de așezări, vetre de foc, incinerare, morminte de înhumație) și animale,
rezultate prin descoperiri întâmplătoare sau cercetări sistematice, de șantier, sunt conservate
în muzeele de specialitate și expuse pe epoci
Cronologic și cultural, Antichitatea se suprapune, cu aproximație, epocii fierului. Este
perioada istorică în care pe teritoriul carpato-danubiano-pontic s-a format poporul geto-dac,
unul din marile popoare ale Europei timpului. Din punct de vedere istoric și turistic, cel mai
important sit arheologic dacic preroman este Sarmizegetusa Regia
Evul Mediu este perioada de cca. 1.000 de ani, cuprinsă între Antichitate și Epoca Modernă.
O caracteristică a vestigiilor medievale – arheologice și istorice – este starea de conservare
mai bună în raport cu epocile anterioare, explicată prin soliditatea mai mare a construcțiilor și
vârsta lor mai recentă.
9. Obiective turistice religioase
Deşi funcția primordială a acestor obiective este cea de cult, ei i se adaugă şi valoarea
istorică, culturală, artistică, arhitecturală şi, bineînţeles, şi o funcţie turistică derivată, tot mai
importantă în ultimul timp. În ciuda vechimii de peste 6-7 secole, sunt în general bine
conservate.
Cele mai multe dintre ele (ortodoxe, romano-catolice sau reformate-protestante, dar și
unele aparținând altor religii), cu deosebire cele vechi, sunt declarate monumente istorice,
iar unele se regăsesc pe lista patrimoniului universal UNESCO (bisericile pictate
bucovinene, Mănăstirea Horezu/ Hurezi, o parte dintre bisericile fortificate din
Transilvania, bisericile vechi de lemn din Maramureş).
Din punct de vedere al mărimii, importanţei, rangului ecleziastic și al modului de
organizare şi funcţionare, se disting patru categorii de aşezăminte religioase creștine:
catedrale, biserici, mănăstiri şi schituri.
10. Obiective culturale cu funcții turistice
Obiectivele culturale cu funcții turistice cuprind muzee, colecții de artă, biblioteci vechi,
obiective memoriale (case memoriale, cimitire, monumente istorice, statui și grupuri statuare
dedicative). Cu excepția celor din urmă, toate celelalte se impun prin funcția de colectare pe
teren, restaurare, conservare și popularizare a valorilor pe care le dețin, dar, de obicei, și prin
valoarea istorică, arhitectonică și patrimonială a edificiilor care le găzduiesc.
 Muzeele sunt foarte variate ca tipologie. Astfel, se deosebesc, mai întâi, muzee de
tip clasic, numite muzee pavilionare, amenajate în clădiri speciale și organizate
sistematic, pe secții, și apoi, muzee în aer liber, având, de regulă, profil
etnografic.
În România funcționează peste 220 de instituții muzeale, dintre care 40 numai în
București. Fiecare dintre ele au în posesie un bogat fond patrimonial de importanță
națională și, uneori, chiar universală.
Vizitarea muzeelor constituie una dintre cele mai semnificative componente ale
turismului citadin, participanții cei mai numeroși aparținând tineretului școlar.

 Casele memoriale sunt, de fapt, tot instituții muzeale, de mai mică amplitudine,
întrucât sunt dedicate, fiecare, prezentării datelor biografice, a atmosferei de
familie, a etapelor de formare, a mediului de lucru și creație profesională și a
principalelor realizări ale unei singure mari personalități din istoria științei,
tehnicii, artelor sau culturii românești.
Dintre cele câteva sute de asemenea obiective existente în România, amintim:
– Casa memorială „Mihai Eminescu”, din Ipotești (BT);
–Casa memorială „Ion Creangă”, din Humulești (NT) și Bojdeuca din Țicău
(orașul Iași), care se leagă de numele marelui povestitor Ion Creangă și de cel al
prietenului său, Mihai Eminescu;
–Casa memorială „George Enescu”, din Dorohoi;

 Bibliotecile-Marile biblioteci, prin fondul lor vast şi valoros, format din

manuscrise şi tipărituri (incunabule – exemplare tipărite, din ediţii princeps) vechi
şi preţioase, documente şi colecţii speciale, opere literare, carte ştiinţifică şi de
artă, pot fi considerate obiective pentru un anumit tip de turism, turism cultural,
oarecum exclusivist.Astfel, putem cita Biblioteca Naţională a României şi
Biblioteca Academiei Române, din Bucureşti

 Monumente artistice dedicative- Din această categorie fac parte statui,

ansambluri statuare, busturi şi obeliscuri dedicate fie unor evenimente istorice
importante, fie unor mari personalităţi ale istoriei, ştiinţei şi culturii naţionale. EX:
Monumentele istorice comemorative de la Mărășești, Oituz, Soveja, Mateiaș-
Câmpulung Muscel

 Cimitirele ca obiective memoriale de interes turistic- Poate surprinzător la

prima vedere, cimitirele – mai exact, o parte dintre ele – prezintă interes
turistic: în definitiv, cimitirele nu sunt decât un fel de monumente memoriale
dedicative colective.
  Exemplul cel mai cunoscut, nu doar de noi, ci și de turiștii străini, este Cimitirul
Vesel de la Săpânța (MM), cel mai vizitat obiectiv turistic funerar din Europa: drept dovadă, la o
căutare pe Internet, primul exemplu dat este tocmai acesta.

11. Obiective economice de interes touristic

Această categorie este reprezentată, de exemplu, de amenajările hidroenergetice, anumite
elemente speciale ale căilor de comunicaţie, unităţi industriale de anumite tipuri.
Ele interesează mai ales turismul profesional – şcolar şi studenţesc, dar, ca şi în cazul
muzeelor, şi alte categorii socio-profesionale și de vârstă.
 Turiștii vin frecvent în contact direct cu diferite elemente ale amenajărilor
hidroenergetice: barajele (cele mai mari pot fi străbătute pe jos sau chiar cu
mijloace auto, în lungul coronamentului), lacurile de acumulare, ecluzele (în unele
cazuri), și chiar centralele electrice (de suprafață sau subterane).
 Cel mai important obiectiv de acest gen, cel mai mare din întreg bazinul dunărean și
unul din cele mai mari din Europa, este Complexul hidroenergetic și de navigație
„Porțile de Fier I”, amenajat la cca. 15 km amonte de orașul Drobeta Turnu-Severin
 Amenajarea hidroenergetică Izvorul Muntelui, de pe Bistrița
 Amenajarea hidroenergetică Vidraru, pe Argeş
Obiective turistice sunt și diferite elemente din domeniul căilor de comunicație.
 Transfăgărășanul
 Transalpina
 Podurile: Podul lui Traian
 Viaductele: Defileul Jiului (sectorul Bumbești – Livezeni)
 Trenulețele turistice
 Gări vechi: Ițcani (Suceava Nord) și Burdujeni (Suceava)
 Canalele fluviale navigabile: Canalul Bega

12. Cultura populară tradițională – valoros patrimoniu turistic. Componente, regionare și

zonare, caracteristici și criterii de diferențiere

Față de multe alte, România se află în situația deosebit de avantajoasă de a putea prezenta
în fața turiștilor nu doar vechi exponate ale culturii populare tradiționale păstrate în muzeele
de istorie, în muzeele etnografice pavilionare și în muzeele etnografice în aer liber, ci și
peisaje culturale și activități culturale care sunt încă vii, se întâlnesc pe teren, și se desfășoară
ca acum sute sau mii de ani, în diferite zone ale țării.
Într-o regionare etnografică (culturală) cu caracter general, în România se deosebesc, mai
întâi, câteva mari unități regionale, suprapuse provinciilor istorice: Bucovina, Moldova,
Transilvania, Maramureșul, Banatul, Țara Românească, Oltenia, Dobrogea și Delta
Dunării.
Subordonat acestor mari unități etnografice, se disting apoi numeroase zone etnografice
(peste 50): 28 de zone – în Transilvania, 6 în Oltenia, 8 în Muntenia, 9 în Moldova (inclusiv
Bucovina), 3 în Dobrogea și Delta Dunării
Toate aceste provincii și zone se definesc și se diferențiază prin următoarele caracteristici
sau criterii:
– -cadrul natural (munte, deal-podiș, câmpie) și peisajul geografic și etnografic de
ansamblu, gradul de conservare a acestuia din urmă;
– -tipul dominant al așezărilor rurale;
– -structura etnică a populației și tradițiile specifice diferitelor etnii;
– -particularitățile evoluției istorice;
– portul popular
Pentru România foarte atractive pentru turism sunt îndeosebi satele cu gospodării risipite și
satele cu gospodării răsfirate, care au conservat mai bine elementele culturii populare
tradiționale,
 Satele de tip risipit (dispersat sau împrăștiat) sunt specifice versanților și plaiurilor,
uneori și depresiunilor și culoarelor din zonele montane cu altitudini mijloci
Vizitând și mai ales poposind în aceste sate, turiștii au posibilitatea de a veni în contact direct
și chiar de a participa activ, dacă doresc, la activitățile specifice, permanente sau de sezon, din
gospodăriile gazdelor: îngrijirea animalelor, mulsul vacilor și prelucrarea laptelui, făcutul
fânului etc. Foarte atractive pentru turiști sunt plimbările călare (turism ecvestru), cu căruța
ori cu sania, și participarea la activitățile pastorale
 Satul de tip răsfirat (disociat) este întâlnit cu deosebire în zonele deluroase (de podiș
și subcarpatice), dar nu lipsește nici în zonele montane joase, cum sunt depresiunile și
culoarele de văi.
Practic, în cazul așezărilor rurale răsfirate se pot desfășura aceleași activități turistice
menționate la așezările risipite (mai puțin, sporturile de iarnă). Se adaugă, în plus, participarea
la activități legate de pomicultură și mai ales de viticultură și vinificație
 Satele de tip adunat (și mai ales varianta lor compactă), specifice zonelor de
câmpie, și cele cu o anumită structură etnică a populației sunt mai puțin atractive sub
aspect turistic

13. Cultura spirituală și turismul

Cea de-a doua componentă a culturii populare – cultura spirituală, are și ea mari valențe
turistice: turiștii români și turiștii străini (aproape toți, prin excelență, orășeni), care și-au
pierdut de generații rădăcinile strămoșești rurale, urmăresc cu multă atenție și admirație
diferitele ei forme de manifestare, care au supraviețuit până în timpurile noastre.
Cultura populară cuprinde:
 Arta populară (inclusiv portul popular de sărbătoare);
 Creațiile populare transmise prin viu grai de la o generație la alta (folclorul): folclorul
literar (poezii, balade – cele mai cunoscute fiind Miorița și baladele haiducești, povești, basme,
proverbe, zicători), folclorul muzical (cântecele populare vechi, autentice, extrem de frumoase)
și folclorul coregrafic (dansurile populare);
 Datinile sau obiceiurile tradiționale, legate de momentele fundamentale ale vieții
(Nașterea, Nunta, Moartea), de principalele sărbători de peste an (de Crăciun, de Anul Nou,
obiceiurile de Bobotează și de Paște, de Sânziene/ Rusalii, pomenirea sau comemorarea
strămoșilor – Moșii,), de principalele momente ale calendarului agricol: începerea arăturilor,
semănatul, începerea și terminarea recoltatului (Cununa), însâmbrarea sau formarea turmelor de
oi și urcarea lor la munte, primăvara (Sâmbra sau Măsura oilor), răscolitul (răvășitul) sau
coborârea oilor de la munte, toamna;
 cunoștințele de meteorologie populară (prevederea vremii locale);
 cunoștințele despre buruienile de leac, medicina populară;
 religia, mitologia, credințele, superstițiile, descântecele, magia populară în general;
 bucătăria țărănească tradițională.

 Portul popular tradițional-constituie unul dintre elementele de bază ale culturii

materiale a poporului, dar odată cu preocuparea de a-l înfrumuseța și odată cu crearea
portului de sărbătoare, caracteristica de mai sus a rămas valabilă doar pentru portul
cotidian, de muncă. În schimb, portul de sărbătoare, deși a păstrat și caracterul
funcțional, a devenit, prin exprimare artistică, armonie cromatică, gust, eleganță,
distincție și îmbinarea utilului cu năzuința spre frumos, element al culturii spirituale.
 Arhitectura și estetica unora dintre componentele gospodăriei – în primul rând
casa, dar și unele anexe (poarta, gardul), unde familia desfășura majoritatea
activităților și unde petrecea cea mai mare parte a vieții, este un alt exemplu în care
utilul se îmbină cu frumosul
 Obiceiurile legate de sărbătorile de iarnă și nedeile- Cu multă curiozitate și interes
urmăresc turiștii manifestările populare ocazionate de sărbătorile de iarnă: Colindele și
Steaua – de Crăciun, Plugușorul și manifestările etnofolclorice cunoscute sub numele
de Capra, Ursul, Călușarii – de Anul Nou
 Bucătăria țărănească- După cum se știe, gastronomia tradițională – în cazul de față
interesează bucătăria țărănească – este o componentă foarte importantă a cererii
turistice contemporane, interne și străine.

14. Regionarea turistica a Romaniei -aspecte generale

Tratatul de Geografia României precizează că în țara noastră, în funcţie de conţinut,
structură (grupare), importanţă, amploare, suprafaţă, funcţionalitate, mod de valorificare a
resurselor, se disting 5 nivele sau categorii taxonomice-turistice spaţiale: obiectivul turistic,
centrul turistic, complexul turistic, arealul turistic și regiunea turistică. Li se pot adăuga încă
4 categorii: stațiunea turistică, orașul-stațiune turistică, axa turistică, zona turistică
periurbană.
 Obiectivul turistic stă la baza taxonomiei şi regionării turistice, fiind reprezentat de
un element individual al potențialului turistic, fie natural, fie antropic. Pot fi situate
atât în interiorul localităţilor (muzeele, monumentele, casele memoriale etc.), cât şi în
afara lor (rezervaţiile, obiectivele geologico-geografice, izvoarele minerale sau termale
etc.).
 Centrul turistic este o localitate (aşezare), rurală sau urbană, în care se află unul sau
mai multe obiective turistice. În funcţie de numărul şi mai ales de valoarea
obiectivelor, dar şi de dotările existente, centrele pot avea funcţie turistică mai mult
sau mai puţin importantă, dar nu dominant
  Staţiunea turistică se deosebeşte de centrul turistic prin două lucruri: nu este o
localitate (în sensul oficial-administrativ al cuvântului), iar profilul funcţional este
exclusiv turistic.EX: Păltiniş, Poiana Brașov
 Orașele-stațiuni sunt acele orașe în care funcția turistică este dominantă, depășind,
uneori consistent, 50% în raport cu alte funcții (agricolă, industrială etc.): Predeal,
Sinaia ș.a
 Complexul turistic corespunde unei grupări de centre turistice şi/sau obiective
turistice izolate, ocupând o suprafaţă mai mult sau mai puţin restrânsă: Vatra Dornei –
Bistrița, Piatra Neamț – Târgu Neamț – Lacu Roșu
 Arealul turistic ar trebui să se diferenţieze față de complexul turistic prin suprafaţă
mai mare şi, mai ales, printr-o structură mai amplă decât complexul turistic, grupând
mai multe obiective şi centre turistice. Poate integra două sau mai multe complexe
turistice, de unde rezultă cel mai bine poziţia sa taxonomică supraordonată
complexului.
 Axa turistică reprezintă o grupare de obiective, centre, stațiuni, orașe-stațiuni,
eventual şi complexe turistice, dispuse liniar, de regulă de-a lungul unei văi sau a unei
succesiuni de văi, culoare sau depresiuni, respectiv de-a lungul unei sau unor căi de
comunicaţie majore. EX: Gura Humorului – Vama – Câmpulung Moldovenesc –
Vatra Dornei – Bistriţa
 Regiunea turistică este categoria cea mai cuprinzătoare, atât sub aspectul mărimii
suprafeţei, cât și al structurii (complexităţii), al ariei de atracţie, al volumului fluxului
turistic şi al importanţei economice.

15. Principalele arii turistice ale Romaniei

A. Maramureşul- atracţiile peisajului natural al Depresiunii Maramureşului – „ţara”
propriu-zisă, bogată în vestigii istorice şi arheologice cu cele ale munţilor din jur –
Munţii Gutâi, Munţii Rodnei, Munţii Maramureşului.
Valorile folclorice – tradiţii, datini şi obiceiuri autentice legate de modul de viaţă şi ocupaţiile
tradiționale şi cele etnografice – o adevărată civilizaţie a lemnului înscrisă în porţi, case, biserici
țărănești cu turle înalte, cruci de morminte – adevărate monumente de artă populară (Cimitirul
vesel de la Săpânța) ceramică populară, costume populare de o neasemuită frumuseţe, eleganţă şi
originalitate, toate puse în valoare în Muzeul Maramureşului din Sighetu Marmaţiei şi în multe
muzee săteşti constituie elementele de bază pentru dezvoltarea unui turism de circulaţie în
continuă ascensiune
B. Munții Rodnei - Pe versantul nordic al Munţilor Rodnei, la 850 m altitudine, Borşa
devine – pe măsura îmbunătățirii dotărilor – o tot mai importantă staţiune climaterică
şi de sporturi de iarnă din partea nordică a ţării, cu numeroase şi moderne pensiuni şi
instalaţii de transport pe cablu
C. Regiunea Ceahlău – Lacu Roşu: Diversitatea şi atractivitatea peisagistică a
reliefului, dominat de forme calcaroase și carstice, între care renumitele chei ale
Bicazului, sunt întregite de Lacu Roşu – lac de baraj natural, monument al naturii – şi
 de lacul antropic de pe Bistriţa, format după construirea barajului de la Izvoru
Muntelui.
D. Munţii Bihor reprezintă partea axială, de maxim interes turistic, din Munţii Apuseni.
Pe o suprafaţă relativ restrânsă, sunt concentrate numeroase obiective naturale, aici
fiind una dintre cele mai mari densităţi de atracţii la unitatea de suprafaţă. Cele mai
multe reprezintă forme carstice și calcaroase deosebit de spectaculoase: chei,
abrupturi, peşteri.
E. Munţii Făgăraş, cei mai înalţi din Carpaţii Româneşti (2.544 m alt.max.), reprezintă o
regiune tipică pentru practicarea turismului de munte. Obiectivele principale sunt
concentrate în partea centrală, la peste 1.800-2.000 m. După apariţia lacului de baraj
Vidraru şi construirea drumului Transfăgărăşan , s-a produs o intensificare generală a
activităţii turistice, cu deosebire în partea centrală a masivului.
F. Regiunea Porţile de Fier: arie turistică de mare complexitate şi atractivitate în urma
amenajărilor hidrotehnice de amploare de pe Dunăre şi din bazinul superior al Cernei.
Construirea unor drumuri noi – pe Cerna, între valea Cernei şi Baia de Aramă –
permite legarea în circuite turistice unitare a obiectivelor de pe o suprafaţă mai întinsă.
G. Regiunea Vâlcea (cuprinzând dealurile subcarpatice din dreapta Oltului până la Olteţ)
are funcţie dominantă balneoclimaterică, determinată de triunghiul staţiunilor
Călimăneşti – Căciulata, Olăneşti, Govora, frecventate iniţial doar în sezonul estival,
astăzi cu activitate permanentă. Ambianţa peisagistică, numeroasele obiective istorice,
de arhitectură şi artă populară (mănăstirile Cozia , Hurez) îi conferă un grad ridicat de
atractivitate.
H. Zona turistică periurbană a Bucureştilor, deşi aparţine unei regiuni de câmpie,
dispune de un potenţial turistic variat, în măsură să răspundă cerinţelor de recreere şi
agrement ale populaţiei unui oraş de peste 2 milioane locuitori, mai ales pentru
turismul de sfârşit de săptămână, considerabil amplificat în ultimele două decenii.
I. Valea superioară a Prahovei - Bucegi – Piatra Craiului – Culoarul Rucăr-Bran,
incluzând, la nord, şi valea Timişului, reprezintă una din regiunile de intensă activitate
turistică internă şi internaţională, deopotrivă în sezonul cald şi în cel rece. Masivul
Bucegi concentrează cea mai densă reţea de cabane şi turismul de munte cel mai intens
din Carpaţii Româneşti. Bucegii şi Piatra Craiului au constituit leagănul primelor
„şcoli” de turism montan şi alpinism din România.
J. Litoralul Mării Negre a devenit în ultimele decenii cea mai importantă regiune
turistică a României, cu staţiuni de renume internaţional. Importante obiective de ordin
cultural-istoric măresc oferta turistică a litoralului. Faţă de alte regiuni turistice,
litoralul se distinge prin predominarea netă a turismului de sejur.
K. Delta Dunării, având statut de Rezervație Transfrontalieră a Biosferei, este o regiune
turistică importantă, cu un profil special