Delta Dunării – rezervaţie a biosferei

Delta Dunării – zonă permanent umedă, declarată rezervaţie a biosferei – se remarcă

prin originalitatea sa peisagistică, morfohidrologică şi faunistică, fiind un unicat
european atât sub aspect ecologic, cât şi al modului de habitat în mediul deltaic. Din
punct de vedere turistic este una din cele mai reprezentative şi valoroase zone din
ţară.

Dotări și trasee turistice în Delta Dunării

Structura spaţiului deltaic şi atractivitatea sa turistică este dată
de:

 reţea densă de braţe, gârle, canale, lacuri şi bălţi (10,6%), care

constituie căi de acces şi de circulaţie în Delta Dunării, dar şi locuri
pentru excursii, agrement nautic, pescuit sportiv;

 porţiuni de uscat, reprezentate de grinduri de toate tipurile

(16,6%), care se împletesc cu zonele mlăştinoase şi ape (67,2%);

 litoralul marin ce oferă întinse plaje cu nisip fin, mai ales în

sectoarele Sulina, Sfântu Gheorghe şi Perişor-Portiţa;

 nota de originalitate este dată de dunele de nisip de la Caraorman

(cele mai înalte dune din ţară, de 7-8 m) sau de la Letea şi
sărăturile, cu o vegetaţie rară, sau chiar lipsite de vegetaţie;
 un element de mare atractivitate îl constituie vegetaţia specifică zonelor
permanent umede, reprezentată prin numeroase specii cu forme inedite
(stejari, plută, liane), unele ocrotite de lege.

 lumea animală se impune prin fauna ornitologică, reprezentată prin circa

310 specii, din care 80 migratoare (variate ca origine geografică, de mare
interes ştiinţific, estetic şi chiar cinegetic, conferind acestui spaţiu renumele
de „paradis al păsărilor”); fauna piscicolă – cu circa 160 specii, din care 75
de apă dulce, toate inventariate în cadrul Rezervaţiei Biosferei Delta
Dunării (R.B.D.D.), în intervalul 1991-1994 şi prin fauna de mamifere –
importantă pentru vânătoare: mistreţ, bizon, hermelină, vidră etc.;

 fondul cinegetic, organizat în 18 fonduri de vânătoare (gâşte, raţe, lişiţe,

sitari, iepuri, mistreţ, fazan, căprioară), cu o suprafaţă de peste 130.500 ha
şi fondul piscicol – cu un plafon maxim de 6280 t/an, din care 8 t sturioni –
pot fi exploatate în condiţiile stabilite de Administraţia R.B.D.D., generând
turismul de vânătoare şi pescuitul sportiv.
 Există 50.000 ha de terenuri strict protejate, înglobate în 18 rezervaţii reprezentate
prin: Roşca-Buhaiova, Letea, Răducu, Nebunu, Vătafu-Lunguleţ, Caraorman, Erenciuc,
Sărăturile-Murighiol, Popina, Sacalin-Zătoane, Periteaşca-Leahova, Doloşman, Grindul
Lupilor, Istria-Sinoe, Grindul Chituc, Rotundu, Potcoava, Belciug.

Principalele zone turistice acceptate de R.B.D.D., A.R.B.D.D.; unde se pot

organiza diferite activităţi specifice spaţiului deltaic, sunt:
• Zona turistică Letea-C.A.Rosetti, cu spaţii de cazare la Sulina şi localităţile rurale
existente;
• Zona turistică Chilia-Padina, cu cazare în circa 15 gospodării din localitatea Chilia;
• Zona turistică Mila 36-23;
• Zona turistică Matiţa-Bogdaproste;
• Zona turistică Gorgova-Uzlina;
• Zona turistică Roşu-Puiu;
• Zona turistică Razim-Dranov, cu complexul turistic Murighiol, Hotel Jurilovca,
Camping Portiţa;
• Zona turistică Grindul Lupilor-Chituc, cu cazarea turiştilor la particulari;
• Zona turistică a litoralului, cu plajele de la Sulina, Sfântu Gheorghe, Canalul
Sondei, Chituc şi Portiţa.
 Potenţialul turistic natural este completat de interesante obiective istorice şi
social-culturale situate în apropiere. Se impun atenţiei urmele cetăţilor greceşti de
la Histria (sec. VII î.e.n.) şi Arganum (sec. VI-V î.e.n.), ale cetăţii dacice
Aegyssus, sau ale cetăţii bizantine de la Enisala (sec. X-XI), Muzeul Deltei
Dunării din Tulcea, la care se adaugă numeroase elemente etnofolclorice şi
aşezările omeneşti cu un specific deltaic aparte (cu case mici, acoperite cu stuf şi
împrejurimile de gard din stuf) atrag, de asemenea, fluxuri turistice importante.

Declararea Deltei Dunării ca Rezervaţie a Biosferei impune ca activitatea de

turism să fie redefinită, în sensul restructurării formelor de turism, a mijloacelor,
căilor şi spaţiului de desfăşurare, ca şi al promovării pe piaţa turistică a
„produsului turistic” R.B.D.D. Este vorba, deci, de desfăşurarea unui turism
numai pe principii ecologice.
 POTENŢIALUL TURISTIC AL CLIMEI
 „Dacă relieful asigură suportul material al tuturor activităţilor recreative,
climatul impune „starea" lor de desfăşurare. El generează „atmosfera" favorabilă
sau nefavorabilă actului recreativ, catalizând sau dimpotrivă inhibând derularea
acestuia. Majoritatea absolută a turiştilor, dar şi numeroşi cercetători, reduc
importanţa climei la „timpul frumos", a cărui frecvenţă şi durată este definitorie
pentru recreere într-o regiune dată. Constatăm astfel că impactul climatic în
turism se manifestă, în primul rând, la nivelul psihologiei individului, vremea
urâtă devenind, prin inconvenientele sale, un prag peste care opţiunea turistului
trece rareori. Aceasta în ciuda faptului că toate celelalte elemente implicate în
satisfacerea nevoii de agrement sau cură sunt funcționale, începând de la
obiectivele atractive la infrastructură sau produs turistic".

 Elementele climatice (temperatura, precipitaţiile, vântul, nebulozitatea,

presiunea atmosferică etc.), fiecare în parte, sau ca un ansamblu unitar,
constituie pentru turism ambianţa necesară desfăşurării lui, dar şi o resursă
importantă în procesul recreerii şi tratamentelor balneoclimaterice şi climaterice
mai ales, o resursă care oferă posibilităţi multiple şi variate de practicare a
turismului (climateric, sportiv, de agrement etc.).
Aceste elemente și, în general, climatul este important deoarece, în funcţie de
caracteristici, determină:
 cererea dintr-o anumită perioadă a anului şi lungimea sejurului;

 producătorii de servicii turistice trebuie să-şi coordoneze oferta la variaţiile

climatice, căci acestea imprimă ritmuri sezoniere;
 vânzarea băuturilor şi a echipamentului de recreere, a unor servicii, sunt afectate
de schimbările climatice, de valorile parametrilor climatici;
 apariţia si dezvoltarea staţiunilor climaterice, în special a celor cu două vârfuri
de sezon şi costuri operaţionale.
De asemenea, în domeniul climatologiei turistice s-au elaborat numeroşi indici,
dintre care menţionăm doar câteva:
Indicele climato – turistic (R. Clausse şi A. Guérout).
unde:
I = indicele climato-turistic;
S = durata strălucirii Soarelui (în ore);
T = temperatura medie lunară (în zecimi de grad);
D = durata precipitaţiilor din timpul zilei (considerând că o oră de ploaie valorează
cât 5 ore cu Soare).
Indicele de stres bioclimatic se referă la acţiunile cu efect negativ asupra organismului uman,
determinată de condiţiile climatice nefavorabile. Acest stres poate fi:
 stres bioclimatic cutanat, dat de senzaţiile de cald şi de frig, dependente de temperatura aerului şi
de viteza vântului, pe care le resimte organismul, prin intermediul pielii, în procesul termoreglării;
 stres bioclimatic pulmonar, dat de senzaţia de sufocare resimţită de organism în urma acţiunii
vaporilor de apă asupra mucoaselor căilor respiratorii;
 stres bioclimatic total – respectiv solicitarea globală a climatului, asupra organismului, atacat
simultan la nivelul pielii şi al plămânilor.

 Tipuri de bioclimat
Bioclimatul excitant – solicitant de stepă şi litoral, caracteristic zonelor de câmpie (Câmpia de Vest,
Câmpia Română) şi de dealuri joase, sub 200 m altitudine (C. Moldovei, Pod. Dobrogei de Sud),
dar şi zonei de litoral (0 – 35 m), unde predomină climatul de câmpie, cu un grad de însorire ridicat
(până la 2.400 ore/an), nebulozitatea redusă; temperaturi medii anuale ridicate: 10 – 11°C şi peste
11°C; precipitaţii mai reduse: 400 – 600 mm/an şi chiar sub 400 mm/an.
Bioclimatul sedativ – indiferent (de cruţare) este prezentat în zonele de deal şi podiş, în depresiunile
intramontane, cu altitudini de 200 – 800 m, cu un climat de dealuri şi un covor vegetal variat (de la
formaţiuni vegetale specifice stepei, silvostepei, pădurilor de foioase – până la cele mai variate
culturi agricole).
Bioclimatul tonic – stimulent de munte caracterizează, în general, Carpaţii Româneşti
Climatul de adăpost este prezent în depresiunile intramontane. În astfel de condiţii bioclimatice de
adăpost s-au dezvoltat staţiunile: Vatra Dornei, Borsec, Sângeorz-Băi, Covasna, Băile Tuşnad,
Slănic Moldova etc.
Bioclimatul de salină şi al golurilor subterane. Salinele, prin bioclimatul de salină,
constituie un element important al potenţialului balnear. Recunoaşterea şi utilizarea
- în balneoterapie s-a realizat abia în a doua jumătate a secolului al XX-lea când, în
anul 1961, la Praid, a fost experimentat pentru prima dată în România, tratamentul
bronşitei acute şi astmului bronşic în condiţiile bioclimatului de salină.

 Climatoterapia
În cadrul elementelor climatice există mai multe grupe de factori care susţin
climatoterapia: factori climatici care prin efectele de ordin adaptativ influenţează
asupra organismului uman, având o acţiune tonică, excitantă sau de cruţare:
temperatura, umezeala, viteza vântului; radiaţia solară termică – ce influenţează
direct starea de confort, stresul bioclimatic, stres care se manifestă prin stresul
cutanat şi stresul pulmonar, reprezentând influenţă „globală” a climatului asupra
organismului uman.
Principalele forme de climatoterapie practicate la noi în ţară sunt:
 aeroterapia (baia de aer) – indicată în multe afecţiuni, deoarece are un caracter
sedativ sau tonifiant.
 helioterapia (baia de soare) – se bazează pe expunerea la acţiunea radiaţiei solare
directe.
 cura de teren reprezintă o terapie mai complexă, care se bazează pe asocierea
mişcării în aer liber cu băile de aer şi de soare.
Repartiția altitudinală a stresului bioclimatic