Laborator Botanică (3 +4)

22.10.2020

1. Celula epidermică din frunza cărnoasă a bulbului de ceapă - Allium cepa

Materiale necesare: bulb de ceapă roşie, lamă, lamelă, sticlă de ceas, pensetă, vas cu apă
și baghetă de sticlă, hârtie de filtru, lamă de ras, coloranţi (verde de metil, roşu de rutheniu).
Pregătirea preparatului
Bulbul de ceapă se taie în fâşii longitudinale, în fragmente de tunici.
De pe partea convexă a acestora se va preleva epiderma superioară, colorată în roşu-
violaceu, cu ajutorul unei pensete sau a lamei de ras. Fragmentul de epidermă, sub forma unei
foițe transparente, se aşează pe lama port-obiect, în 2-3 picături de apă, după care se aplică
lamela cu grijă, pentru a evita formarea bulelor de aer.
Colorarea se face direct pe lama port-obiect, aplicând o picătură de colorant cu o
baghetă.
Nucleul se poate colora în verde cu o soluţie apoasă de 1% verde de metil, iar lamela
mediană se colorează în roşu, cu roşu de rutheniu.
Examinarea microscopică
Prinderea imaginii se face la început cu obiectivele mici (4 x sau 10 x), pentru
observaţii de ansamblu.
Ţesutul epidermic este unistratificat, format din celule alungite, poligonale, strâns
unite între ele şi fără spaţii intercelulare, cu rol de protecție.
Dimensiunile celulelor epidermice variază între 200-500 µm lungime, 50-75 µm
lăţime şi aproximativ 70 µm grosime. Majoritatea celulelor sunt roşii, unele sunt albe,
deoarece prin desprinderea epidermei, pereţii interni ai acestor celule s-au rupt, iar din
vacuole a ieşit sucul vacuolar. În celulele epidermei se observă nucleul de formă sferică.
Absenţa nucleului din unele celule este determinată tot de ruperea pereţilor celulari inferiori.
Printre celulele epidermice se mai pot observa grupuri de câte două celule reniforme,
reprezentând stomatele (cu rol în schimburile de gaze) și cristale minerale de formă
prismatică. Cercurile conturate cu negru, care apar în preparat, reprezintă bule de aer rămase
între lamelă şi preparat.
Pentru examinarea detaliilor, privind alcătuirea unei celule epidermice, se folosesc
obiectivele de 20 x sau de 40 x.
Componentele celulei epidermice:
La exterior se află peretele celular, care prezintă din loc în loc porţiuni mai subţiri
numite pori sau punctuaţiuni, prin care se realizează schimbul de substanțe între celule.
Aceştia corespund cu porii celulelor vecine. Între pereţii celulelor vecine se află lamela
mediană, cu rol de liant între celule, fiind formată din pectat de calciu şi magneziu. Lamela
mediană poate fii observată numai prin colorare cu roşu de rutheniu.
Citoplasma este fin granulată şi incoloră, dispusă într-un strat subţire între peretele
celulozic şi vacuola colorată în roşu-violaceu.
În citolpasmă sunt dispersate organitele celulare: nucleul şi leucolpastele.
Nucleul este cel mai important organit celular, deoarece deține informația genetică.
Are formă sferică și prezintă la interior 1-3 nucleoli strălucitori (corpusculi sferici). Nucleul
se poate colora cu verde de metil.
Leucoplastele sunt plastide incolore, cu rol în depozitarea substanțelor de rezervă.
Acestea au aspectul unor granule strălucitoare și sunt situate mai ales în jurul nucleului.
Vacuola ocupă cea mai mare parte din celulă, conține suc vacuolar colorat în roşu,
datorită pigmentului numit antocian. În celulă sunt prezente 1-2 vacuole.
Observații personale:
 2. Cloroplastele şi mişcările citoplasmatice din celulele frunzei de ciuma apelor -
Elodea canadensis
Materiale necesare: frunză de ciuma apelor, lamă, lamelă, vas cu apă și baghetă de
sticlă.
Pregătirea preparatului
Tulpinile cu frunze de ciuma apei, se pun cu 30-60 de minute înainte de observaţii
într-un vas cu apă (la temperatura de 20-250 C), la o lumină puternică, în vederea activării
curenţilor citoplasmatici.
Se detaşează o frunză întreagă care se pune pe lamă într-o picătură de apă şi se acoperă
cu lamela.
Examinarea microscopică
Se prinde imaginea cu obiectivul de 10 x, examinând frunza în partea mediană, unde
se observă 2-3 rânduri de celule alungite, dreptunghiulare.
În citoplasma celulelor se observă numeroase cloroplaste ovale sau sferice, plastide
verzi cu rol în procesul de fotosinteză. Acestea maschează mai mult sau mai puţin nucleul.
Citoplasma este într-o mişcare de rotaţie continuă, antrenând toţi constituenţii
citoplasmatici.
Cloroplastele pot fii observate cum efectuează mișcări de rotație de-a lungul
pereților celulari, când în celuă se află o singură vacuolă.
Când în celulă sunt mai multe vacuole, citoplasma efectuează și mișcări de
circulație.
Observații personale:
 3. Cromoplastele în celulele fructului de păducel – Crataegus monogyna
Materiale necesare: fructe de păducel mature, lamă, lamelă, vas cu apă și baghetă de
sticlă, lamă de ras.
Pregătirea preparatului
Cu ajutorul lamei de ras se fac secțiuni transversale subțiri prin partea cărnoasă,
roșie, a fructului de păducel. Pe lamă se așează o secțiune subțire, în 2-3 picături de apă, iar
apoi se acoperă cu lamela.
Observarea microscopică:
La obiectivele mici se observă celule poligonale sau alungite. În citoplasma celulelor
se observă cromoplaste, plastide colorate în galben-portocaliu, datorită pigmenților
carotenoizi. La obiectivele mari se observă forma cromoplastelor: prismatică, triunghiulară,
tubulară, aciculară, lenticulară, sferică. Cromoplastele dau culoarea fructelor coapate, florilor,
frunzelor îmbătrânite.
Observații personale:

Fig. 9. Cromoplaste
A – în fructul de Crataegus monogyna;
B – în rădăcina de Daucus carota
(A după Schimper, B după Kaussmann B.)
 4. Structura primară a rădăcinii
Structura primară reprezintă ansamblu de ţesuturi primare, ce iau naştere din meristemele
primare, fiind prezentă toată viaţa la ferigi şi la monocotiledonate.
În secţiune transversală prin rădăcină, la nivelul regiunii pilifere, se disting 3 zone: rizoderma cu
perii absorbanți, scoarţa şi cilindrul central.
Rizoderma cu perii absorbanți se află la exteriorul rădăcinii, fiind formată dintr-un singur rând
de celule vii, parenchimatice, strâns unite între ele, multe prin alungire transformându-se în perişori
absorbanţi, cu rol în absorbţia apei şi a sărurilor minerale. Rizoderma are rol şi de protecţie.
Scoarţa este multistratificată, diferenţiată în: exodermă, parenchim cortical şi endodermă.
Exoderma (scoarţa externă) este formată din 2-4 rânduri de celule poligonale, strâns unite între
ele, cu pereţii suberificaţi, cu rol de protecţie după distrugerea rizodermei.
Parenchimul cortical (scoarţa mijlocie) este multistratificat, format din 10-15 rânduri de celule
izodiametrice, cu pereţii subţiri, cu spaţii intercelulare, are rol în depozitarea substanţelor de rezervă
(amidon, inulina).
Endoderma (scoarţa internă) este formată dintr-un singur rând de celule strâns unite între ele, cu
pereţii laterali îngroşaţi cu suberină, sub forma unor punctuaţiuni, cunoscute sub numele de benzile lui
Caspary, prin care circulă seva.
La monocotiledonate endoderma este formată din celule îngroșate cu lignină, fiind îngroșați
pereții laterali şi interni, iar cei externi sunt subțiri, fiind celulozici, cu aspect de potcoavă. Printre
celulele îngroşate se află şi celule cu pereţii celulozici, numite celule de pasaj, prezente în dreptul
fasciculelor conducătoare lemnoase, ce facilitează transportul apei şi a substanţelor dizolvate dinspre
parenchimul cortical spre cilindrul central
Cilindrul central ocupă centrul rădăcinii şi este format din: periciclu, fascicule conducătoare,
măduva cu razele medulare.
Periciclu este format din 2 3 rânduri de celule cu pereţii subţiri.
La plantele erbacee, periciclu este format dintr-un singur rând de celule parenchimatice, situate
în alternanţă cu celulele endodermei (la piciorul cocoşului, stânjenel).
Din periciclu se formează radicelele, ramificaţiile laterale ale rădăcinii.
Fasciculele conducătoare sunt simple şi dispuse în alternanţă, respectiv fascicule conducătoare
lemnoase şi fascicule conducătoare liberiene.
Fasciculele conducătoare lemnoase (xilemul) sunt formate din vase de protoxilem, cu diametrul
mic, situate spre periciclu şi din vase de metaxilem, cu diametrul mai mare, situate spre interiorul
rădăcinii.
Fasciculele conducătoare liberiene (floemul) sunt formate din vase de protofloem spre periciclu
şi din vase de metafloem spre interior. Ca urmare, ambele tipuri de fascicule conducătoare au o
dezvoltare centripetă. Fasciculele de vase liberiene şi lemnoase sunt separate de raze medulare,
formate din celule parenchimatice sau sclerificate, care vin din măduvă. Măduva ocupă centrul
cilindrului central, fiind formată din celule parenchimatice sau sclerificate.
 5.

Fig. 60. Structura primară a rădăcinii la stejar –

Quercus robur (după Danciu M.)

Fig. 65. Structura primară a rădăcinii de stânjenel

- Iris germanica (după Morlova Irina şi col.)
 5. Anatomia frunzei la dicotiledonate

Material folosit: preparate fixe cu secţiuni transversale prin limbul frunzei de lemn
câinesc sau viță de vie.
Examinarea microscopică:
În secțiune transversală prin limbul frunzei se observă 3 zone: epiderma superioară,
mezofilul şi epiderma inferioară.
Ambele epiderme sunt formate dintr-un singur rând de celule acoperite la exterior de
cuticulă (strat de ceară).
Mezofilul frunzei (parenchimul asimilator) este situat între cele două epiderme si este de
tip bifacial, diferențiat în țesut palisadic și țesut lacunos, cu clelule ce conțin cloroplaste.
Ţesutul palisadic se află sub epiderma superioară şi este format din 1-2 rânduri de celule
alungite, dispuse perpendicular pe epidermă, cu puţine spaţii intercelulare şi cu un conţinut
ridicat în cloroplaste, faţa superioară a frunzei fiind mai intens colorată în verde.
Ţesutul lacunos este situat între ţesutul palisadic şi epiderma inferioară, fiind format din
4-5 rânduri de celule ovoidale, cu spaţii intercelulare şi cu un conţinut mai redus în
cloroplaste, faţa inferioară a limbului având culoare mai deschisă.
În mezofilul frunzei se
observă fasciculele
conducătoare care sunt mixte
libero-lemnoase, formate din
ţesut lemnos (xilem) spre
epiderma superioară şi ţesut
liberian (floem) spre epiderma
inferioară.
În epiderma inferioară,
spre deosebire de cea superioară,
se află stomate (cu rol în
schimbul de gaze) și peri
protectori, la cele mai multe
specii.

Fig. Structura frunzei la dicotiledonate – Vitis vinifera, după

Morlova I.