.

ÎNDRUMĂRI TEHNICE PRIVIND ÎNGRIJIREA ŞI CONDUCEREA ARBORETELOR ÎN

FONDUL FORESTIER AL REPUBLICII MOLDOVA

1. Dispoziţii generale
Îndrumările tehnice privind efectuarea tăierilor de îngrijire în pădurile Republicii
Moldova sînt elaborate în corespundere cu actele normative în vigoare din republică
pentru gospodăria silvică.
În baza acestora sînt puse rezultatele cercetărilor ştiinţifice multianuale ale staţiei
de experienţe silvice din Moldova şi generalizarea experienţei avansate de producere a
întreprinderilor silvice din Moldova.
Îndrumările se răsfrîng asupra pădurilor aflate în administrarea organelor silvice
de stat, precum şi departamente şi întreprinderi după care sînt întărite păduri pe
teritoriul Republicii Moldova.

2. Scopurile, sarcinile şi clasificarea lucrărilor de îngrijire

Tăierile de îngrijire constituie un sistem de operaţiuni culturale menite să
promoveze arborete cu o stabilitate, productivitate şi valoare economică înaltă cu scopul
de a păstra şi intensifica posibilităţile de utilizare a materialului lemnos. Ele se
efectuează prin extragerea organizată şi la timp a arborilor indezirabili pentru a crea
condiţii favorabile dezvoltării celor mai valoroşi arbori din speciile de bază.
Sarcinile principale ale tăierilor de îngrijire sînt: îmbunătăţirea compoziţiei
arboretelor, păstrarea şi întărirea capacităţilor de protecţie, sanitar-igienice şi a altor
proprietăţi utile ale pădurii, sporirea gradului de utilizare a masei lemnoase la unitatea
de suprafaţă şi reducerea termenelor de creştere a masei lemnoase mature din punct de
vedere tehnic.
În funcţie de vîrsta arboretelor şi scopurile urmărite se deosebesc următoarele
categorii principale de tăieri de îngrijire: degajări şi curăţiri (tăieri de îngrijire în
tineret), rărituri şi rărituri tîrzii. Afară de acestea, din sistemul de măsuri de îngrijire a
pădurii mai fac parte tăierile de igienă, tăieri de refacere şi substituire a arboretelor,
tăieri de formare a landşaftului, apoi operaţiuni ca: elagajul artificial, rărirea şi
extragerea subarboretului, îngrijirea lizierelor.
În raport cu situaţia concretă pe teren, tipurile principale de tăieri de îngrijire se
stabilesc după vîrsta medie a speciei de bază. Vîrstele arboretelor de specii diferite în
care se execută diferite tipuri de tăieri de îngrijire sînt reflectate în tabelul 1.
Tabelul 1.
Tipurile tăierilor de îngrijire în funcţie de vîrstă şi specie
Vîrsta arboretelor, ani
Foioase
Tipurile Răşinoase Stejar, frasin, paltin, fag Alte specii, plus stejar, paltin, fag cu
de lucrări de provenienţă din provenienţa din lăstari, din generaţii
seminţe şi din lăstari în mai vechi
prima generaţie De la 40 de ani Sub 40 de ani
în sus
Degajări Pînă la 10 ani Pînă la 10 ani Pînă la 10 ani Pînă la 5 ani
Curăţiri 11 - 20 11 - 20 11 - 20 6 - 10
Rărituri timpurii 21 - 40 21 - 40 21 - 30 11 - 20
Rărituri tîrzii Peste 40 Peste 40 Peste 30 Peste 20
N o t ă: în cazul maturităţii tehnice a masei lemnoase la 21-25 ani răriturile timpurii se
termină la vîrsta de 15 ani, iar răriturile tîrzii nu se efectuează de loc
2
Sarcinile principale ale lucrărilor de îngrijire sînt: degajarea – lichidarea desimii
exagerate, apărarea de înăbuşire a speciilor de bază de către cele secundare, curăţirea –
omogenizarea amplasării pe teren a arborilor din specia de bază şi dirijarea compoziţiei
arboretelor, rărirea timpurie – crearea condiţiilor favorabile pentru dezvoltarea
armonioasă a tulpinii şi coroanei celor mai buni arbori, răriturile tîrzii – crearea
condiţiilor favorabile pentru stimularea creşterii arborilor de valoare.
Pe parcursul efectuării acestor lucrări se rezolvă şi problema îmbunătăţirii stării
sanitare a arboretelor. Se supun tăierii în primul rînd arborii uscaţi, vătămaţi, vlăguiţi,
atacaţi de boli şi vătămători. Dacă în anumite sectoare de pădure nu sînt necesare tăieri
de îngrijire, atunci, în scopul îmbunătăţirii stării fitosanitare a arboretelor, se execută
tăierea de igienă.
În arboretele pluriene sau amestecate, la efectuarea fiecărui tip de tăieri de
îngrijire, se rezolvă concomitent sarcinile tuturor sau a cîtorva tipuri de îngrijire.
Tăierile de îngrijire trebuie să asigure recoltarea masei lemnoase fără scăderea
stabilităţii biologice, selecţia valorilor individuale şi colective, funcţie de protecţie,
sanitar-igienică şi a altor proprietăţi utile ale pădurii.

3. Metodele de executare a lucrărilor de îngrijire

La efectuarea tăierilor de îngrijire se aplică principiile îmbinării metodelor de

tăieri de jos cu cele de sus, precum şi selectarea arborilor pe baza unei clasificări
economic-biologice, conform căreia arborii se împart în trei categorii: I – de valoare, II
– de ajutor, III – de prisos (care urmează să fie înlăturaţi).
Arborii de valoare trebuie să fie viguroşi, cu tulpina dreaptă şi lemnul consistent,
bine elagaţi şi să aibă lugeri buni, coroana dezvoltată uniform, rădăcini puternice şi o
provenienţă din seminţe. Ei se aleg cu preponderenţă din speciile de bază din categoria
I, II, III de creştere şi este necesar să fie amplasaţi relativ uniform pe teren. De regulă,
aceşti arbori fac parte din etajul superior al arboretului, dar în arboretele amestecate ei
se pot afla şi în etajul secund.
În procesul tăierilor de îngrijire din categoria arborilor de valoare se selectează
arbori de viitor în număr de 400-700 la hectar. Aceasta-i elita arboretului. Ei se aleg
începînd cu vîrsta răriturilor timpurii şi se marchează cu vopsea rezistentă la înălţimea
de 1,5 – 1,7 m de la suprafaţa solului.
În condiţiile Republicii Moldova din speciile existente drept arbori de valoare se
aleg: stejarul, fagul, nucul, salcîmul, plopul etc.
Dacă în unele arborete lipsesc arborii care corespund categoriei arboretelor de
valoare, se aleg arbori mai puţin buni. Pe pante abrupte în categoria relativ bună pot
intra şi arbori mai modeşti şi chiar arbuşti, cu condiţia ca să aibă un sistem puternic de
rădăcini, o coroană joasă, o tulpină puternică şi crengi groase.
Din categoria ajutători (folositori) fac parte arborii ce contribuie la formarea
tulpinilor şi coroanelor arborilor de viitor, la curăţirea tulpinii de noduri şi ramuri
(elagaj natural), la păstrarea mediului de pădure. Ei îndeplinesc şi importante funcţii de
protecţie şi îmbunătăţire a solului. Din arborii de ajutor fac parte în special jugastrul,
paltinul de cîmp, teiul, carpenul, sorbul.
Categoria arborilor de prisos, ce urmează să fie tăiaţi cuprinde:
 a) arbori uscaţi, în proces de uscare, rupţi de furtună şi zăpadă, vătămaţi de
boli şi dăunători;
b) care încurcă dezvoltarea arborilor de valoare şi a celor de ajutor (care
umbresc, copleşesc, înăbuşă etc.), fie în prezent, fie că se prevede pe
viitor;
c) arbori strîmbi, rău conformaţi, cu lăstari mari şi coroana joasă, cu
tulpină găunoasă, contorsionată (tip „lup”);
d) arbori din specii indezirabile (arţar american, cenuşar etc.);
e) arbori nedezvoltaţi şi rămaşi prea în urmă cu creşterea din cauza
umbririi.
Arborii care trebuie să fie extraşi pot fi din toate clasele de creştere şi pot ocupa
orice etaj din arboret.
Arborii seminceri şi monumentali care au rămas din arboretul matur (dacă lăsarea
lor nu se justifică economic) se extrag la primele intervenţii cu tăieri de îngrijire.
La efectuarea tăierilor de îngrijire, arborii de viitor şi de ajutor (folositori) sînt
lăsaţi pentru cultivarea lor de mai departe, iar cei de prisos sînt extraşi.
Înainte de a începe îngrijirea arboretului este necesar să se definitiveze clar
felurile de gospodărire (compoziţia şi consistenţa), precum şi procedeele de urmat pînă
la vîrsta maturităţii.
Alegerea arborilor pentru cultivare şi pentru tăiere se efectuează pe grupe
individuale aparte. Grupa cuprinde arbori din toate categoriile: de valoare sau relativ
buni, avînd în jurul lor ajutători, care sînt mai puţin înalţi şi de o calitate mai slabă. În
conformitate cu scopurile propuse şi condiţiile staţionale se stabileşte mai întîi specia
principală sau după caz, două sau mai multe specii, din care ulterior se aleg arbori de
viitor. Parţial aceştea pot fi aleşi şi din alte specii, îndeosebi rare şi preţioase. Urmează
determinarea arborilor de ajutor (folositori) şi în final, a arborilor care urmează să fie
extraşi.
În arboretele amestecate tăierea se înfăptuieşte în toate etajele arboretului, iar în
cele pure – cu preponderenţa pe seama arborilor puţin dezvoltaţi din etajele inferioare.
În pădurile cu rol de agrement, parţial pot fi lăsaţi şi arborii necorespunzători sub
raport calitativ, dar prezintă o valoare decorativă.
În procesul îngrijirii este necesar să fie lăsaţi arborii care constituie hrană şi
adăpost pentru animalele şi păsările sălbatice.
Este obligatorie păstrarea arborilor – monumente ale naturii, precum şi a speciilor
preţioase rar întâlnite la subparcelă. Tăierea acestora este permisă doar din considerente
sanitare.
Ca urmare a îngrijirilor aplicate o treime sau jumătate din partea superioară a
coroanei arborilor de viitor trebuie să fie luminată direct de razele solare, iar tulpina şi
solul – din contra, nu trebuie să fie luminate. Formarea etajului doi este obligatorie în
toate arboretele din republică, fiindcă acesta constituie un factor important pentru
sporirea stabilităţii şi productivităţii arboretelor.
Pe parcursul răriturilor tăierea arborilor se execută pe întreaga suprafaţă a
arboretului, cu excepţia suprafeţelor destinate platformelor primare. În arboretele tinere
îngrijirea în majoritatea cazurilor se efectuează pe întreaga suprafaţă, uneori în benzi şi
în pîlcuri. Îngrijirea în benzi este permisă în arboretele tinere amestecate cu un număr
suficient de arbori din speciile de bază amplasaţi uniform pe teren. Cealaltă metodă, în
pîlcuri, este indicată în cazul amplasării neuniforme (în pîlcuri) a acestora.
În cazul îngrijirilor în benzi, lăţime fîşiei (de regulă 3-5 m) se stabileşte ţinîndu-se
cont de înălţimea arboretului şi de numărul arborilor din speciile de bază. Într-o singură
intervenţie de îngrijire urmează să fie parcursă nu mai puţin de 50 al sută din întreaga
suprafaţă a sectorului.
În arboretele pure sînt extraşi în special arborii nedezvoltaţi şi cu coroana joasă:
rărirea are drept obiectiv grupele de arbori foarte dense din etajul superior al
arborertului (se elimină arborii nedezvoltaţi). În arboretele amestecate se extrag în
primul rînd arborii ce încurcă dezvoltarea normală a arborilor de valoare din speciile de
bază.
Motivele, ordinea stabilirii şi epoca executării tăierilor de îngrijire

În arboretele pure sînt preconizate tăierilor de îngrijire în sectoarele cu

consistenţă înaltă, neomogene după provenienţă (amestec din arbori din seminţe şi din
lăstari), cu un număr considerabil de arbori dezvoltaţi, uscaţi şi pe cale de a se usca.
În arboretele de amestec se stabilesc sectoarele de pădure cu o compoziţie
necorespunzătoare, în care prin tăierea parţială sau integrală a speciilor secundare, se
anahilează influenţa negativă asupra arborilor principali şi se formează un arboret cu
predominarea speciilor de bază. Arboretele amestecate se supun aceloraşi categorii de
criterii ca şi arboretele pure.
Răriturile în arboretele pure se execută în cazul consistenţei 0,8 şi mai mare, în
cele de amestec este egală sau mai mare de 0,7 şi mai mare. În arboretele tinere, cînd în
etajul superior prevalează speciile secundare, tăierile de îngrijire se efectuează în orice
consistenţă.
La amplasarea arborilor în pîlcuri la tăierile de îngrijire la situaţia locală, dacă
există grupe cu mare pericol de înăbuşire a speciilor principale de către cele secundare,
precum şi în situaţiile ce desime exagerată.
În cazul fiecărui ocol silvic (în cazul egalităţii celorlalte condiţii) tăierile de
îngrijire se execută preponderent în pădurile din zonele verzi, de protecţie a apelor,
antierozionale.
În arboretele unei şi aceeaşi categorii cu prioritate:
1. culturile şi seminţişul speciilor de bază, în cazul pericolului înăbuşirii de
către speciile secundare;
2. arboretele tinere de amestec cu compoziţiile nesatisfăcătoare;
3. arboretele tinere pure în cazul pericolului înăbuşirii a arborilor din
seminţe de către arborii din lăstari;
4. arboretele tinere pure exagerat de dese, îndeosebi pe terenurile cu puţină
umiditate;
5. arboretele amestecate ajunse la vîrsta răriturilor, cînd există pericolul
înăbuşirii speciilor de bază de către cele secundare;
6. răriturile timpurii în arboretele pure;
7. răriturile tîrzii în arboretele amestecate;
8. răriturile tîrzii în arboretele pure;
Tăierile de îngrijire se execută în primul rînd în arboretele cu o clasă de producţie
înaltă. În cazul condiţiilor egale, prima intervenţie se efectuează în suprafeţele cu un
număr considerabil de arbori atenuaţi.
Concomitent cu tăierile de îngrijire în arboretele (în caz de necesitate) se
înfăptuieşte şi îngrijirea seminţişului şi a subarboretului.
Lucrările de îngrijire pot fi executate pe întreg parcursul anului, inclusiv iarna,
dacă stratul de zăpadă nu este prea gros.
 În arboretele tinere cu o densitate înaltă, unde arborii au tulpini lungi şi
nerezistente, precum şi în arboretele tinere de foiase (păduri mezo- şi xerofile),
îngrijirea se practică preponderent primăvara. Degajarea şi curăţirea în alte tipuri de
arborete din foioase, executate cînd arborii n-au frunze, se efectuează îndeosebi în
arboretele cu diversitatea specifică mare.
În cazul răşinoaselor timpul tăierilor de îngrijire trebuie potrivit cu timpul
recoltării pomilor de iarnă (Anul Nou, Crăciunul).
Dacă există necesitatea primirii de lăstari puternici la speciile secundare din
arboret, nu este indicat ca tăierile să se execute în perioada de vară.
Alegerea arboretelor preconizate tăierii şi a perioadei de executare trebuie să
corespundă intereselor protecţiei mediului, folosinţelor accesorii şi gospodăriei
cinegetice.

4. Intensitatea şi periodicitatea tăierilor de îngrijire

În arboretele amestecate şi pure de provenienţă neomogenă, îngrijirea trebuie să

înceapă imediat după producerea influenţei nefavorabile a speciilor secundare asupra
celor de bază, sau a arborilor din lăstari asupra arborilor din seminţe. De obicei aceasta
are loc la vîrsta de 2 – 5 ani.
În arboretele tinere pure prima tăiere de îngrijire începe cînd coronamentul s-a
închis (consistenţa 0,8 şi mai mult), devine clară diferenţierea arborilor în înălţime şi se
poate cunoaşte calitatea tulpinii, proces care apare de obicei la vîrsta de 3 - 8 ani.
Tăierile de îngrijire se încetează cu 20 de ani înainte de vîrsta exploatabilităţii în
arboretele de foiase tari provenite din seminţe şi la conifere, iar cu 10 ani la foioasele
moi şi foioasele tari provenite din lăstari.
Intensitatea tăierilor de îngrijire se determină prin volumul masei lemnoase
recoltat, exprimat în procente din volumul arboretului pînă la tăiere, precum şi prin
gradul de reducere a consistenţei arboretelor sau densităţii coronamentului. Intensitatea
este considerată foarte slabă – pînă la 10% din volumul existent pînă la tăiere, slabă –
11-20%, potrivită 21-35%, puternică 36-50%, foarte puternică – peste 50%.
În arboretele tinere pure, de regulă densitatea sau trebuie să fie mai mică de 0,7 în
cele amestecate, precum şi în cele cu provenienţă neomogenă, dacă e necesar, se admite
reducerea consistenţei pînă la 0,5 – 0,4.
În arboretele tinere, în care speciile de bază se află sub acoperişul speciilor
secundare, se admite eliminarea acestora din urmă, precum şi a subarboretului în cazul
stării satisfăcătoare şi amplasării spaţiilor uniforme a speciilor de bază.
Răriturile din arboretele pure nu trebuie să scadă consistenţa sub 0,7, iar în cazul
celor amestecate, cu structură complexă, precum şi în cele de provenienţă neomogenă –
sub 0,6. În procesul răriturilor tîrzii trebuie păstrat subarboretul necesar speciilor de
bază şi create condiţii favorabile pentru apariţia seminţişului natural.
Arboretele trebuie să fie conduse conform programelor speciale elaborate pentru
tăierile de îngrijire (tabelul nr. 2), întocmite în conformitate cu particularităţile pădurilor
din Moldova. Înainte de a aplica programele respective este necesară studierea
minuţioasă a notei la tabelul nr. 2, în deosebi a punctului 9. În cazul compoziţiei
satisfăcătoare şi dacă lipseşte pericolul copleşirii a speciilor de bază, numărul arborilor
la hectar va fi mai mic decît cel indicat în tabel şi, deci, tăierile de îngrijire nu sînt
oportune. Cînd în arboretele tinere specia de bază este copleşită de către speciile
secundare, tăierile de îngrijire tind să asigure compoziţia şi consistenţa indicată în
tabelul nr. 2, indiferent de starea iniţială.
Arboretele foarte dense se aduc la densitatea normală (din tabel), de obicei, prin
două-trei intervenţii de tăieri. În anumite cazuri cînd tăierea se execută cu maşini
masive, consistenţa optimă recomandată în stejăretele din condiţii reavene şi uscate
poate fi redusă cu 10%.
Intensitatea planificată pentru fiecare parchet se determină prin intermediul
confruntării consistenţei arboretelui pînă la tăiere cu consistenţa tel.
Periodicitatea tăierilor de îngrijire – perioada de timp după care în arboret se
realizează o nouă intervenţie. Periodicitatea tăierilor de îngrijire este cu atît mai mică,
cu cît intensitatea extragerilor creşte şi invers. Periodicitatea este mai mică în arboretele
pure, comparativ cu cele amestecate sau de provenienţă neomogenă. În arboretele de
productivitate superioară periodicitatea este mai mare, iar în cele de productivitate
inferioară, mai mică.
Se recomandă următoarea periodicitate a tăierilor de îngrijire la degajări – 2-5
ani, la curăţiri – 5-7 ani, la rărituri timpurii – 7-10 ani, la rărituri tîrzii – 10-15 ani.
Pentru tăierile de îngrijire în blocuri de lucru sau pe parcele periodicitatea raţională este
divizibilă la 5 ani. Atunci în arboretele tinere periodicitatea este de 5 ani, pentru rărituri
timpurii – 5 sau 10 ani, pentru rărituri tîrzii – 10 sau 15 ani în dependenţă de starea
arboretelor.
În cazul existenţei pericolului copleşirii speciilor de bază, în arboretele tinere pure
îngrijirea se execută după necesitate.
 Program special de conducere a arboretelor din stejar de productivitate înaltă pe
grupe de tipuri de pădure
(arboretul după executarea tăierilor de îngrijire)
Tabelul nr. 2
Compoziţia Consistenţa Numărul arborilor care se
Vîrsta, Înălţimea, lasă la 1 ha
ani m pure amestecate pure amestecate maxim optim minim
etajul I etajul II
Stejărele xerofile (staţiuni cu condiţii uscate)
2-5 2 10St+Ss 10St - 0,7 0,5 4530 3780 3190
6-10 3 10St+Ss 10St+Ss - 0,7 0,5 4270 3560 3060
4 4010 3340 2870
11-15 5 10St+Ss 9St+1Ss - 0,7 0,6 3470 2940 2530
16-20 6 10St+Ss 8St+2Ss - 0,7 0,6 2830 2400 2060
21-30 7 10St+Ss 10St+Ss 10Ss 0,7 0,7 2160 1850 1630
8 1680 1440 1270
9 1200 1040 920
31-40 10 10t+Ss 10St+Ss 10Ss 0,8 0,7 840 740 660
11 660 580 520
12 520 480 410
41-50 13 10St+Ss 9St+1Ss 10Ss 0,8 0,8 430 380 340
51-60 14 10St+Ss 9St+1Ss 10Ss 0,8 0,8 390 340 300
61-70 15 10St+Ss 9St+1Ss 10Ss 0,8 0,8 350 300 260

Continuarea tabelului nr.2

Vîrsta, ani

Înălţimea, m

Compoziţia arboretelor Consistenţa Numărul arborilor

la 1 ha
pure

amestecate polietajate pure amestecate

Etajul I

Etajul II
din seminţe

din seminţe

din seminţe
din lăstari

din lăstari

din lăstari

polietajate

maxim

minim
Stejărete xeromezofile optim
2-5 3 10 10St 10St 10St
St+ +
Ss Ss
2-5 3
6- 4
10
5
11- 6
15
7
16- 8
20
9
21- 10
30
11
12
31- 13
40
 14
41- 15
50
16
51- 17
60
61- 18
70

6. TEHNOLOGIA TĂIERILOR DE ÎNGRIJIRE

Cînd la ocoalele silvice există brigăzi permanente de muncitori, tăierile de

îngrijire se execută prin metoda de bloc, adică lucrările se concentrează anual în grupe
de parcele învecinate (blocuri). Dacă tăierile se execută de către muncitorii sezonieri,
lucrările se centralizează în limitele unuia sau a două parcele din canton.
La stabilirea parcelelor factorul principal trebuie să fie necesităţile de ordin
silvicultural. Arboretele destinate tăierilor de îngrijire se reprezintă pe o hartă
tehnologică în care se redau şi regulamentele de bază ale tehnologiilor aplicate. Harta
tehnologică se aprobă de către inginerul silvic-şef.
Reţeaua tehnologică permanentă de sector constituie o parte componentă din
reţeaua generală a parcelei şi trebuie să fie valabilă pentru efectuarea tuturor categoriilor
de lucrări silvice.
În cazul arboretelor cu amplasare relativ uniformă în teren a speciilor de bază în
condiţii de şes căile de colectare sînt rectilinii şi paralele între ele. Cînd relieful este
accidentat acesta se aranjează pe orizontală (de-a lungul pantelor), sau cu o înclinare cît
se poate de mică, în scopul preîntîmpinării eroziunii solului.
Căile de complectare a masei lemnoase din parchete trebuie să facă joncţiunea cu
coridoarele magistrale sub un unghi ascuţit. Cînd unghiul este mai mare de 45o, trecerea
spre coridorul magistral trebuie să fie lentă. Pentru trasarea căilor tehnologice se
folosesc, în primul rînd, drumurile existente, potecile, cărările, luminişurile, lizierele. În
arboretele artificiale se folosesc drept căi de colectare intervalele dintre rînduri. Dacă
lăţimea acestora este insuficientă pentru trecerea maşinilor, se taie un rînd de arbori în
întregime din arbori din specii secundare. Pe căile de colectare şi pe platformele de
încărcare, tăierea arborilor trebuie să se facă de la nivelul solului.
În arboretele de vîrstă înaltă căile de colectare pot cuprinde şi curtea de viraj
profitînd de spaţiile libere dintre arbori, eventual se taie arborii indezirabili din jurul
pîlcurilor de specii preţioase.
Circulaţia maşinilor şi colectarea masei lemnoase se permite doar pe căile de
colectare. Lăţimea acestora trebuie să corespundă lăţimii tractorului plus un metru,
minima fiind de trei metri. Distanţa dintre căile de colectare (de la 30 pînă la 60 m) este
raţional să fie divizibilă la 15-16 m.
Suprafaţa tuturor căilor de colectare la tăierile de îngrijire nu trebuie să
depăşească 15%, la tăierile de igienă – 7 % din suprafaţa parchetului.
Platformele primare se amplasează lîngă drumuri şi parcelare în poieni. Suprafaţa
optimă a acestora este necesar să fie de cca 0,2 ha, iar suprafaţa lor totală – pînă la 4 %
din suprafaţa sectorului.
Procesele tehnologice trebuie să se bazeze în special pe folosirea mecanismelor
uşoare, mobile, precum şi cu tracţiune animală.
 Sînt admise următoarele limite de vătămare a arborilor la efectuarea tăierilor de
îngrijire la degajări şi curăţiri – 2 %, la rărituri şi tăieri de igienă – 3 % din numărul total
de arbori rămaşi pe parchet după tăiere. Toţi arborii vătămaţi grav se extrag şi volumul
acestora se include în intensitatea generală a tăierilor.
Înălţimea cioatelor nu trebuie să depăşească o treime din diametru secţiunii de
tăiere la arborii cu diametrul peste 30, iar la tăierea arborilor cu diametrul pînă la 30 cm
– 10 cm.
Lucrările de îngrijire la arboretele tinere se efectuează de către o echipă din 2 – 3
muncitori. La folosirea mecanismelor trebuie să fie asigurată concentrarea maximă
posibilă a lucrărilor. Tăierile de îngrijire cu recoltarea masei lemnoase realizabile se
înfăptuiesc de o brigadă complexă din 3 – 6 oameni.
În cazul umidităţii sporite a solului, colectarea mecanizată şi transportarea masei
lemnoase este interzisă în majoritatea cazurilor, în primul rînd acestea sînt interzise în
pădurile cu funcţie de protecţie a solului şi a apelor, precum şi pe versanţi.
Ţinînd seama de mijloacele tehnice de azi, se recomandă aplicarea ca
preponderenţă a următoarelor scheme tehnologice a tăierilor de îngrijire:
- degajări şi curăţiri fără recoltarea masei lemnoase realizabile: tăierea
arborilor şi arbuştilor cu ajutorul mecanismului R.K.R – 1,5 sau „Secor”
şi cu toporul cu lăsarea masei lemnoase la locul tăierii;
- degajări şi curăţiri cu recoltarea masei lemnoase realizabile: dobîndirea
arborilor cu motoferestrăul, cu „Secor” şi toporul, curăţirea de crengi cu
toporul şi scoaterea manuală a buştenilor la căile de colectare, secţionarea
buştenilor cu motoferestraele şi stivuirea lor lîngă căile de colectare,
colectarea cu dispozitivul T.F.R.-1a arborilor de răşinoase tăiaţi pînă la
plantarea primară;
- rărituri timpurii: doborîrea arborilor cu motoferestraele pe căile de
colectare, curăţirea de craci cu toporul şi tăierea acestora la locul
dobîndirii, secţionarea la locul dobîndirii, apropiatul sortimentelor cu caii
sau manual şi stivuirea lor în lungul căilor de colectare;
- rărituri tîrzii şi tăieri de igienă: doborîrea arborilor cu motoferestraele,
curăţirea arborilor de craci cu motoferestraele şi cu toporul, masa
lemnoasă nerealizabilă fiind lăsată la locul dobîndirii, secţionarea parţială
sau totală pe parchet, colectarea la platforma primară cu tractorul, dacă
brigada dispune de tractor sau este interzisă folosirea acestuia din
considerente silvice - secţionarea se efectuează la locul dobîndirii,
apropiatul sortimentelor cu caii şi stivuirea în lungul căilor de colectare,
sortimentele mici se scot manual. În toate cazurile, masa lemnoasă
nerealizabilă de conifere se arde în locuri special amenajate.

7. PLANIFICAREA TĂIERILOR DE ÎNGRIJIRE ŞI DELIMITAREA SUPRAFEŢELOR

Întreprinderile silvice îşi planifică volumul anual de tăieri de îngrijire în baza

materialelor amenajamentului silvic ţinînd cont de modificările ulterioare în starea
arboretelor. Volumul anual al tăierilor se calculează prin intermediul împărţirii
suprafeţei arboretelor preconozat tăierii la periodicitatea tăierilor.
Baza planificării o constituie proiectul planului anual de tăieri de îngrijire
prezentat de ocoalele silvice în întreprinderile silvice. Drept indice principal al
planificării se ia suprafaţa, indicîndu-se totodată volumul aproximativ al masei
lemnoase care se va recolta, inclusiv a celei realizabile. Planificarea sortimentelor din
lemn de lucru la tăierile de îngrijire este inadmisibilă. În proiectul de plan se prezintă şi
caracteristicile ţel ale arboretelor după executarea tăierilor de îngrijire (compoziţia şi
consistenţa arboretului).
Înainte de începutul lucrărilor de evaluare a masei lemnoase destinate tăierii din
parchetele tăierilor de îngrijire, inginerul silvic-şef sau inginerul fond forestier
organizează seminare cu participarea şefilor de ocol, adjuncţii acestora şi maiştrilor
silvici, în cadrul cărora se analizează în mod critic calitatea îndeplinirii lucrărilor în anii
precedenţi, precum şi particularităţile parchetelor pe tipuri de tăieri. După desfăşurarea
acestor seminare se organizează seminare de instructaj analogice cu personalul
serviciului selvic şi muncitorii care vor participa la efectuarea lucrărilor menţionate.
Lucrările de evaluare se efectuează în perioada de primăvară şi vară, cînd
pădurile sînt verzi, aceste lucrări se îndeplinesc cu un an înaintea tăierilor, în unele
cazuri – nemijlocit înaintea executării acestora.
Parcelele învecinate ce necesită acelaşi fel de tăieri de îngrijire şi se află în
condiţii aproximativ egale de dezvoltare, dar diferă prin componenţă şi vîrstă, se
unifică, într-un sector.
Suprafeţele mari urmează să fie împărţite în parchete cu o suprafaţă nu mai mare
de 5,0 ha. Inventarierea arborilor se efectuează separat pentru fiecare parchet.
Determinarea prealabilă a sectoarelor preconizate tăierilor de îngrijire şi
examinarea pe teren se efectuează de către şeful ocolului silvic sau adjunctul său. În
cazul necorespunderii datelor amenajamentului silvic cu starea reală a arboretelor,
suprafaţele respective se înlocuiesc cu altele.
Dacă limitele sectoarelor destinate tăierilor de îngrijire nu sînt clare sau nu
corespund cartografic amenajamentului, delimitarea sectoarelor se efectuează prin
intermediul ridicării în plan cu ajutorul busolei. Cînd limitele sînt clare, ridicarea în plan
nu se efectuează. În acest caz suprafaţa sectoarelor se determină conform materialelor
amenajamentului silvic. La colţurile parchetelor delimitate se amplasează borne de
modelul aprobat. În cazul numărului mare de colţuri, se admite amplasarea bornelor
doar în punctele principale. La întervenţiile repetate pot fi folosiţi stîlpii amplasaţi
anterior cu introducerea schimbărilor corespunzătoare în inscripţiile acestora.
În cazul îngrijirii arboretelor tinere, cînd diametrul mediu la înălţimea de 1,3 m al
arborilor de extras e mai mic de 8 cm, inventarierea nu se efectuează. În acest caz, în
locurile mai tipice, se alege una sau mai multe suprafeţe de probă în formă de bandă cu
lăţimea de 4-7 m pe care se aleg şi se extrag arborii, se secţionează în sortimente.
Verificarea corectitudinii alegerii arborilor se efectuează conform tatelului nr. 2.
Suprafaţa totală a probelor nu trebuie să fie mai mică de 3 % din suprafaţa sectorului în
arborete cu amplasarea apaţială uniformă a arborilor şi nu mai puţin de 5 % cînd
amplasarea este neuniformă, suprafeţele de probă servesc drept bază pentru efectuarea
tăierilor de îngrijire pe întreaga suprafaţă. Conform volumului masei lemnoase recoltate
din probă se determină volumul destinat recoltării de pe întregul sector.
Materialele privind amplasarea suprafeţelor de probă vizate de persoanele executante se
păstrează în ocolul silvic.
Volumul masei lemnoase recoltată la îngrijirea în tineret se determină prin
măsurarea stivelor de nuiele, prăjini şi lemn de foc, a grămezilor de craci şi ramuri de pe
întreaga suprafaţă. Coeficienţii de transformare a metrilor steri în metri cubi sînt arătate
în tabelul nr. 4.
Tabelul nr. 4.
 Coeficienţii de transformare a metrilor steri în metri cubi
(conform condiţiilor tehnice nr. 56 din Republica Moldova 02-88)
Categorii de Dimensiunile Coeficientul de
material lemnos Lungimea, m Grosimea (diametru transformare
la capătul gros),mm
Lemn scurt Pînă la 0,5 Nu se notează 0,4
Nuiele curăţite de Minimum 4 40-60 0,25
ramuri, categoria I
Nuiele curăţite de De la 2 pînă la 4 20- 40 0,15
ramuri, categoria II
Nuiele curăţite de Minimum 4 40 - 60 0,2
ramuri, categoria III
Nuiele curăţite de De la 2 pînă la 4 20 - 40 0,12
ramuri, categoria IV
Craci, ramuri Pînă la 2 Pînă la 40 0,1
Ciote, rădăcini Nu se notează 0,5

Notă:
1. Nuielile de categoriile 1 şi II urmează să fie curăţite de cracii mici, înălţimea
podurilor rămase trebuie să nu depăşească 1 cm.
2. Lemnul scurt se aşează în piramidă, nuilile, cracii, ramurile – în grămezi
compacte sprijinite de pari.
3. La măsurarea grămezilor de nuiele şi ramuri aranjate de curînd se dă un rabat
de 10 % pentru nuiele şi 20 % pentru ramuri. Lungimea grămezii se măsoară
după lungimea mijlocie a tulpinilor sau a ramurilor, lăţimea şi înălţimea se
măsoară la capătul gros al tulpinilor.
4. Pentru transformarea metrilor steri din lemn de foc în metri cubi se foloseşte
standardul de stat nr. 3243-46.
La rărituri şi tăietul de igienă, arborii destinaţi tăierii cu diametrul de peste 8 cm
la înălţimea 1,3 m se înseamnă cu nişte linii (crestături) şi se marchează în partea de jos
a tulpinii. Toate marcările sînt executate într-o singură direcţie. Inventarierea arborilor
se efectuează pe categorii de diametru din 4 în 4 cm.
Volumul masei lemnoase recoltate se determină prin inventarierea integrală a
arborilor de extras.
Efectuarea tăierilor de îngrijire, fără alegerea prealabilă a arborilor de extras
poate fi încredinţată brigăzilor de muncitori cu o înaltă calificare şi pregătire specială cu
asigurarea controlului corespunzător din partea întreprinderilor silvice.
La întocmirea materialelor pentru delimitarea şi inventarierea arboretelor pentru
tăierile de îngrijire se aplică „Îndrumările tehnice privind delimitarea şi inventarierea
parchetelor”.
În ocoalele silvice se îndeplinesc registrele tăierilor de îngrijire în care sînt
introduse datele despre suprafeţele şi rezultatele tăierilor de îngrijire.

8. TĂIERILE DE ÎNGRIJIRE ÎN ARBORETE CU DIFERITE COMPOZIŢII, FORME,

VÎRSTE ŞI TIPURI DE PĂDURE
 În arboretele pure îngrijirea se execută preponderent eliminîndu-se arborii din
plafonul inferior, iar în plafonul superior se răresc grupele consistente.
La efectuarea tăierilor de îngrijire în arboretele necorespunzătoare staţiunilor cu
participarea speciilor–valoroase sînt necesare crearea condiţiilor de dezvoltare a
acestora.
În arboretele amestecate din specii ce formează un plafon comun cu compoziţia
corespunzătoare, tăierile de îngrijire sînt orientate la creşterea arborilor de valoare de
toate speciile din plafonul principal, însă favorizînd speciile mai valoroase. Dacă
speciile componente diferă esenţial în ce priveşte viteza de creştere, este raţională
formarea de grupe pure din diferite specii pentru asigurarea stabilităţii compoziţionale.
Extragerea se efectuează în special din plafonul subordonat, dar, comparativ cu
arboretele pure, se intensifică intervenţia în plafonul principal extragîndu-se arborii din
specii secundare care încurcă creşterea arborilor de valoare din specii de bază.
Cînd compoziţia este nedorită, îmbunătăţirea se face în special prin extragerea
arborilor de specii secundare din plafonul superior pentru dezvoltarea arborilor de
valoare din specii de bază.
La arboretele cu plafonul superior format din specii secundare şi plafonul inferior
din specii de bază este necesar ca printr-o rărire intensă a plafonului superior să se
modifice compoziţia arboretului, în sensul favorizării speciilor de bază.
În arboretele pluriene, îngrijirea cere multă atenţie şi impune o atitudine
individuală faţă de fiecare grup de arbori, în acelaşi timp, este necesară păstrarea
structurii polietajate a arboretului şi formarea seminţişului speciilor de bază.
În confomitate cu structura de vîrste a arboretului plurien, tăierile în aceasta se
atîrnă la tipul de tăieri de îngrijire la care corespunde scopul tăierii.
Tăierile de îngrijire în stejărete urmează să favorizeze creşterea arboretelor de o
productivitate înaltă, bietajate din stejăret cu frasin, stejăret cu fag, conţinînd în plafonul
interior specii de umbră. Subarboretul şi pătura vie corespund tipurilor de pădure.
În stejăretele de pe soluri reavene sînt indicate amestecurile din stejar pedunculat
cu gorun. În condiţiile de cîmpie, în vălcele, în partea de jos şi de mijloc a versanţilor
preponderenţă i se acordă stejarului pedunculat. Gorunul creşte mai bine pe versanţi din
zona Codrilor. Printre alte specii de arbori care pot fi promovate ca specii de bază sînt:
frasinul comun, fagul, nucul negru, stejarul Garvits. Din speciile secundare în acest tip
de pădure se promovează teiul, carpenul, paltinul de cîmp şi jugastrul.
Stejăretele de pe soluri uscate şi foarte uscate au un regim de imiditate mai puţin
favorabil. În cele mai bune condiţii ale acestor tipuri de pădure specia de bază în
procesul formării arboretelor este stejarul pedunculat, iar pe versanţii sudici ai zonei de
gîrneţe – stejarul pufos. Pe solurile bogate în humus în stejăretele de pe soluri uscate cu
un relief relativ drept şi condiţii de umiditate satisfăcătoare specia de bază poate fi şi
nucul negru sau stejarul de Garvits. În aceste condiţii, jugastrul este cea mai bună specie
secundară. În condiţiile staţionale relativ favorabile împreună cu stejarul cresc bine
paltinul de cîmp şi teiul. Este iraţională folosirea în calitate de specie secundară a
arţarului tătăresc din cauza perioadei scurte de viaţă.
Prezenţa frasinului în stejăretele de pe soluri reavene nu trebuie să depăşească
20%, iar în stejăretele de pe soluri uscate – 10% din totalul speciilor. Dintre arbuşti mai
potriviţi sînt: cornul, alunul, păducelul, în stejăretele de pe soluri reavene şi cele umede,
în afară de acestea şi călinul.
La tăierile de îngrijire din substejărete de pe soluri uscate în condiţiile favorabile
este necesară păstrarea arborilor de stejar pedunculat şi gorun, în condiţiile nefavorabile
– cei de stejar pufos. Pe terenurile cu soluri pietroase speciile de bază sînt stejarul pufos
şi pinul de Crimeia. Din speciile secundare – jugastrul, din arbuşti – cornul.
Subarboretul în toate arboretele este de obicei rar (dacă nu există pericolul erodării).
Pentru formarea arboretelor rezistente şi bietajate, stejarul este necesar să aibă
vîrsta cu 5-25 ani mai mare decît la speciile secundare. Acesta se regulează prin
intensitatea înaltă a tăierilor de îngrijire, cînd în procesul degajărilor şi curăţirilor se
extrag aproape complet speciile secundare şi subarboretul sau prin plantarea culturilor
silvice în două etape, unde stejarul se plantează cu 3-5 ani mai înainte de speciile
secundare.
Formarea arboretelor bietajate se începe în procesul ultimelor curăţiri şi se
termină în procesul răriturilor.
Pentru arboretele de vîrstă mijlocie compoziţia se consideră optimă, cînd
participarea stejarului constituie 60-70% şi 70-80% din volumul total respectiv pentru
arboretele bietajate şi cele monoetajate. Aceleaşi cerinţe pot fi acceptate provizoriu la
executarea tăierilor de îngrijire în arboretele în care speciile de bază sînt: nucul negru,
frasinul, salcîmul. Compoziţia şi consistenţa optimă după efectuarea tăierilor de îngrijire
în stejărete în funcţie de vîrstă, tipul de pădure şi provenienţa arboretelor sînt redate în
tabelul nr. 2.

9. PARTICULARITĂŢILE EFECTUĂRII TĂIERILOR DE ÎNGRIJIRE

ÎN ARBORETELE DIN DIFERITE SPECII

În arboretele de cvercinee. În seminţişurile din stejar se execută în cazul cînd

parchetele cu regenerare naturală sînt cel puţin 2 mii arbori de stejar la 1 ha în condiţii
de soluri reavăne şi umede, iar în condiţii mai uscate – cel puţin 4 mii de arbori
amplasaţi uniform în spaţiu, în cazul amplasării neuniforme – respectiv 3 şi 5 mii
exemplare la 1 ha cu efectuarea tăierilor în pîlcuri.
Pentru îngrijirea în culturile de stejar plantate pe tăieturi cu pregătirea parţială a
solului şi regenerate satisfăcător cu specii secundare, degajările se execută în benzi.
Lăţimea benzilor, care sînt trasate în lungul rîndurilor de stejar este de 2-3 m. Tăierea
lăstărişului din benzi se efectuează cu mecanisme sau manual. Tăierea lăstărişului din
benzi se repetă de fiecare dată cînd aceştia încep să copleşească arborii de stejar din
rînduri.
În scopul formării plafonului inferior din specii secundare tăierea acestora se
execută la înălţimea de 5-10 cm. Dacă tăierea arborilor se execută la nivelul solului,
lăstarii apăruţi sînt foarte slabi sau nu apar de loc.
Cînd sub coronamentul arboretului de stejar apare seminţişul din specii secundare
(paltin, jugastru, tei, carpen, sorb) este necesar ca prin intermediul tăierilor de îngrijire
să se creeze condiţii favorabile pentru gezvoltarea acestuia pentru formarea pe viitor a
unui arboret amestecat şi bietajat. Etajul umbră, de jos, poate fi format şi din specii de
arbuşti (cornul, păducelul, călinul, sîngerul etc.), lăsînd exemplarele cu tulpini înalte şi
drepte cu coroană dezvoltată.
Curăţirile urmăresc în special extragerea arborilor din speciile secundare care
frînează dezvoltarea arborilor de viitor din specia de bază. Concomitent sînt îngrijiţi şi
arborii din specii secundare. Dacă arboretul este asigurat cu numărul optim de arbori din
specia de bază, atunci se extrag arbori de stejar şi frasin proveniţi din lăstari, arborii de
extras din aceste specii – arţarul american, ulmul etc. Se răresc biogrupele formate din
specii secundare. Se începe formarea compoziţiei optime a arboretului.
 În cazul primei intervenţii în arboretele tinere, provenite din lăstari, unde
seminţişul de stejar lipseşte, la fiecare cioată sînt lăsaţi cîte 3-5 lăstari cu tulpina dreaptă
şi creşterea viguroasă. Aceştea trebuie să fie amplasaţi uniform în jurul cioatei, prinşi
bine şi cît mai aproape de sol. La intervenţiile următoare numărul lăstarilor se reduce
treptat, ajungînd la vîrsta răriturilor tîrzii nu mai mult de 2-3 exemplare. Arborii
vătămaţi de animale sau alţi factori sînt tăiaţi („aşezaţi pe cioată”).
La efectuarea răriturilor este necesar ca arborii de valoare din stejar să se afle în
plafonul superior şi să nu fie copleşiţi de speciile secundare. Pe parcursul executării
tuturor tăierilor de îngrijire este necesară favorizarea seminţişului din specii de arbori
valoroşi, îndeosebi la executarea răriturilor tîrzii şi a tăierilor de igienă. Trebuie să
tindem totdeauna spre a forma arborete din stejar polietajate, unde în plafonul superior
sînt preponderent arbori de stejar cu coroană dezvoltată şi tulpină calitativă, iar în
plafonul inferior – specii secundare rezistente. Dacă în plafonul superior este un
amestec (pînă la 10-20%) cu frasin, fag sau specii secundare, atunci este raţională
formarea de mici biogrupuri pure.
Nu se admite rărirea intensivă la vîtsta răriturilor a arboretelor provenite din
lăstari şi formate din arbori mari de stejar.
În arboretele pure funcţia plafonului inferior o pot avea şi arborii de stejar rămaşi
în urmă, dacă sînt pe deplin viabili, au coroane bine dezvoltate şi frunziş de culoare
verde-închis.
Conducerea arboretelor de cvercete se efectuează în conformitate cu prevederile
tabelului nr.2.
În arboretele de salcâm. Scopul este obţinerea arboretelor compuse din arbori de
salcîm viguroşi, drepţi şi coroana bine dezvoltată. În plafonul inferior, în dependenţă de
condiţiile staţionale este recomandată cultivarea jugastrului, paltinului de cîmp, teiului
sau a arbuştilor: cornul, păducelul, alunul. Plafonul superior este format numai din
salcîm. Consistenţa optimă după executarea tăierilor de îngrijire este de 0,6 în condiţii
reavene şi umede, iar în condiţiile foarte uscate – 0,7.
Prima intervenţie în arboretele de salcîm trebuie să fie de o intensitate sporită şi
se execută îndată după încheierea stării de masiv. În arboretele de salcîm provenite din
lăstari rărirea înainte de 5 ani nu se recomandă.
În cazul, cînd vîrsta exploatabilităţii arboretelor de salcîm este de 20-30 ani,
răriturile timpurii se finalizează la 20, iar răriturile tîrzii se exclud.
Biogrupele dese din arbori de specii secundare se răresc pentru favorizarea
creşterii acestora. Îngrijirea subarboretului se realizează prin intermediul răririi
arbuştilor şi favorizarea celor cu tulpini mai viguroase.
În arboretele din frasin. Drept etalon al arboretelor din frasin este arboretul
bietajat cu consistenţa după executarea tăierilor de îngrijire 0,6 – 0,7, unde plafonul
superior este format preponderent din arbori de valoare şi specie de bază, iar cel inferior
– din specii secundare ca: paltinul, teiul, carpenul şi un subarboret rar. În cazul prezenţei
în arboret a arborilor de stejar, fag, sorb şi alte specii valoroase sînt create condiţii
favorabile pentru dezvoltarea acestora.
Arboretele tinere pure urmează să fie refăcute prin intermediul introducerii
speciilor secundare şi formarea unor arborete bietajate. În arboretele de o vîrstă mai
mare, tăierile de îngrijire se execută similar cu cele din cvercete, creîndu-se condiţii
favorabile pentru formarea unor arborete amestecate polietajate.
 În arboretele din carpen. Cultivarea carpenului este provizorie. Arboretele pure
din carpen urmează să fie substituite cu cvercete sau făgete în dependenţă de condiţiile
staţionale.
În cazul prezenţei în arboretul de carpen a cel puţin 300-500 exemplare la 1 ha de
arbori bine dezvoltaţi de stejar, fag, frasin, sorb urmează ca prin intermediul tăierilor
de îngrijire de o intensitate sporită de creat condiţii favorabile pentru dezvoltarea
acestor specii şi formarea unor arborete bietajate cu prezenţa speciilor de bază în
plafonul superior, iar a carpenului – în cel inferior.
Arboretele tinere din carpen urmează să fie refăcute prin intermediul plasării
culturilor silvice din stejar şi fag cu spaţii largi între rînduri. Dacă arboretele din carpen
pure nu sînt supuse refacerii, atunci tăierile de îngrijire se execută conform metodelor
generale. Sînt favorizaţi în primul rînd arborii proveniţi din seminţe. Numărul lăstarilor
la o cioată se reduce pînă la 3-4, iar la vîrsta răriturilor tîrzii – 1-3 exemplare.
Consistenţa optimă după tăierile de îngrijire 0,6-0,7, densitatea optimă în arboretele
tinere cu amestec din specii de bază – 0,1-0,5.
În arboretele silvo-pomicole de nuc comun. Modelul acestor arborete este
arboretul pur din arbori cu coroana bine dezvoltată, coacăza ce asigură o fructificare
înaltă, viabilitate, o creştere rapidă în grosime şi recoltarea lemnului de furnire. Coroana
trebuie să se înceapă aproximativ de la înălţimea de 1,5-2 m cu o formă sferică.
Lungimea şi lăţimea acestora trebuie să fie aproximativ egale. Consistenţa optimă după
îngrijire – 0,6.
În arboret sînt promovate speciile de arbuşti: cornul, coacăza, aronia, călinul.
Densitatea subarboretului urmează să asigure protecţia solului de erodare şi înţelenire,
precum şi o fructificare satisfăcătoare. În procesul tăierilor de îngrijire se favorizează
arborii cu coroanele bine dezvoltate, cu o fructificare înaltă, precum şi cu o calitate
înaltă a unei porţiuni de 1,5-2,0 m din partea inferioară a tulpinii. Amplasarea arborilor
lăsaţi trebuie să fie cît mai uniformă.
Pentru asigurarea unei libertăţi depline pentru dezvoltarea nucului distanţa între
arbori este necesar să fie egală cu 80-100% din înălţimea arboretului.
În cazul plantării culturilor silvice de nuc cu participarea speciilor secundare,
ultimele se extrag complet. Arbuştii sau lăstăraşii din specii secundare amplasate mai
aproape de 1,5-2,0 m de la tulpina nucului urmează să fie periodic tăiaţi pentru
micşorarea concurenţei rădăcinilor.
Cînd în culturile de nuc prezenţa arborilor de stejar, frasin, nuc negru şi alte specii
valoroase este într-o măsură apreciabilă, atunci în dependenţă de starea şi numărul
acestor arbori se hotărăşte care-i specia principală, orientînd în mod corespunzător
tăierile de îngrijire.
La executarea elagajului artificial lungimea coroanei nu trebuie redusă la mai
puţin de jumătate din înălţimea tulpinii. Trunchiul se formează pînă la înălţimea de 1,5-
2,0 m de la sol. Vîrfurile îngheţate se retează pînă la mugurele sănătos.
Perioada optimă de retezare este mijlocul verii.Cînd diametrul tăierii este mai
mare de 2 cm este necesară acoperirea acesteia cu vopsea. Lăstarii apăruţi după
executarea elagajului se elimină în timpul verii.
Rezultate mai bune decît prin efectuarea elagajului artificial se obţin prin ruperea
mugurilor din partea inferioară a tulpinii primăvara timpuriu, începînd cu vîrsta de 2
ani.
În arboretele de pin. Arboretele de pin se caracterizează prin tăierea liberă a
arborilor, calitatea înaltă a tulpinilor, prezenţa plafonului inferior compus din paltin,tei,
carpen. Consistenţa optimă a arboretelor după executarea tăierilor de îngrijire în cele
bietajate – 0,6, în cele monoetajate -0,7.
Speciile secundare urmează să fie trecute în plafonul inferior încă din primii ani
sau se introduc în culturi cu 3-8 ani mai tîrziu ca pinul. Formarea arboretelor de pin pure
poate fi promovată doar pe solurile pietroase şi foarte degradate, nepotrivite pentru
culturile speciilor secundare.
Prima tăiere de îngrijire se iniţiază după încheierea stării de masiv în rînduri şi
diferenţierea vizibilă a arborilor după înălţime indiferent de spaţiul dintre rînduri. La
îngrijirea arboretelor tinere distanţa dintre arborii lăsaţi este de aproximativ 1/3 din
înălţime.
Cînd arboretul este alcătuit din pin silvestru şi pin de Crimeea în condiţii
staţionale uscate şi foarte uscate pinul de Crimeea are preponderenţă. Acesta se poate
cultiva cu o densitate mai mare decît pinul silvestru.
În culturile cu intervale între rînduri 1,5-2,5 m, iar uneori şi chiar 3 m, la
încheierea stării de masiv (8-15 ani) se admite tăierea unor rînduri întregi de pin în mod
alternativ.
Particularităţile îngrijirii pinului în arboretele de amestec sînt aceleaşi ca şi ale
stejarului din stejăretele amestecate.
Dacă la plantarea culturilor silvice din pin nu s-au lăsat intervale antiincendiare,
acestea se crează obligatoriu prin intermediul tăierii benzilor de pin cu lăţimea de 6-10
m peste fiecare 80-100 m şi plantarea culturilor silvice din foioase.
În arboretele de pin amestecate intervalele antiincendiare se crează prin
intermediul tăierii la fiecare 80-100 m a 1 sau 2 rînduri de pin în dependenţă de
intervalul între rînduri. Din rîndurile de foioase rămase se formează perdele de
protecţie. Intervalele formate (în caz de necesitate) se ară sau se afînează.
Elagajul artificial în culturile de pin pure se efectuează după încheierea stării de
masiv, excepţii făcînd sectoarele limitrofe căilor de acces, unde în scopuri
antiincendiare pe făşii, late de 20-30 m crengile inferioare se taie cît se poate de
timpuriu.
Elagarea artificială are loc în toate arboretele în care există pericol antiincendiar.
Numărul optim al arborilor de pin după executarea tăierilor de îngrijire este cu
20 % mai puţin decît în arboretele de stejar (tabelul nr. 2).
Arboretul optim de fag (făgetul) este compus din arbori calitativi şi bine
dezvoltaţi de fag cu amestec în plafonul superior din stejar în proporţie de 30 % după
volum.
Intensitatea tăierilor în arboretele de fag trebuie să fie moderată. După executarea
tăierilor de îngrijire numărul optim al arborilor de fag la 1 ha urmează să fie mai mare
cu circa 20% decît în arboretele de stejar, iar în consistenţa optimă 0,7-0,6, pe limitele
între arborete şi spaţiile neîmpădurite se formează liziere compacte.
Unele arborete se păstrează ca bază pentru apicultura industrială.
Cînd în teişurile tinere sînt prezentate amestecurile din stejar, fag, frasin, sorb
amplasate uniform pe suprafaţă în număr de cel puţin 500 arbori la 1 ha prin intermediul
tăierilor de îngrijire se favorizează preponderent arborii de valoare din speciile
menţionate şi includerea acestora în plafonul superior al arboretului.
Dacă refacerea arboretelor pure din tei nu este proiectată, atunci tăierile de
îngrijire se realizează conform principiilor generale. Se extrag în primul rînd arborii
atacaţi de boli şi vătămători, arborii strîmbi. Numărul optim de arbori la 1 ha după
efectuarea tăierilor de îngrijire este acelaşi ca şi la stejărete, iar consistenţa optimă 0,7.
 Sarcina principală a tăierilor de îngrijire în arboretele de plop este cultivarea
arborilor valoroşi (consistenţa după tăiere 0,7-0,8), cu prezenţa plafonului inferior
compus din specii secundare sau de arbuşti pentru excluderea înţelenirii solului şi
elagarea tulpinilor arborilor de plop. În cazul înţelenirii este raţional aratul intervalului
dintre rînduri.
În culturile de plop cu intervale mici între rînduri (1,5-2,5 m) după încheierea
stării de masiv urmează tăierea alternativă a rîndurilor de plopi, rărindu-se concomitent
şi rîndurile rămase. Dacă dintr-un loc cresc cîteva tulpini este necesar ca la vîrsta de 2-3
ani să se lase una singură, cea mai viguroasă şi mai calitativă.
La arborii de perspectivă se efectuează elagajul artificial în partea artificială a
tulpinii, Cînd înălţimea arborilor nu depăşeşte încă 5-6 m, ramurile se înlătură pe 1/3
din înălţimea tulpinei. Tăierea acestora se începe în prima jumătate a lunii iunie şi se
termină la jumătatea lunii iulie. Lăstarii lacomi, care apar pe tulpini după executarea
elagajului se elimină.
Numărul optim al arborilor de plop după executarea tăierilor de îngrijire
constituie 70% în comparaţie cu arboretele de cvercete.
Arboretele de glădiţă urmează să fie cultivate cu o consistenţă superioară celor de
salcîm. În cazul prezenţei în arboretele de glădiţă a mai multor varietăţi, prioritate se
acordă celor de salcîm. În cazul prezenţei în arboretele de glădiţă a mai multor varietăţi,
prioritate se acordă celor mai valoroase. Amestecul de salcîm se păstrează într-o
cantitate cît mai posibilă.
Cînd sub masiv sînt prezenţi arborii din specii secundare şi arbuşti rezistenţi, se
crează condiţii favorabile pentru dezvoltarea acestora în scopul formării unor arborete
de amestec,
Numărul optim de arbori la 1 ha după efectuarea tăierilor de îngrigire este cu 20%
mai mic decît în arboretele din stejar consistenţa optimă – 0,7.
Sarcina principală la îngrijirea molidişurilor este formarea timpurie a unui
coronament bine dezvoltat. De asemenea este necesar ca în plafonul superior al
molidişurilor să fie introdus un amestec al speciilor valoroase de foioase şi a pinului
silvestru în proporţia de 30% după volum.
Tăierile de îngrijire în molidişurile tinere se efectuează de o intensitate
superioară. Odată cu creşterea vîrstei intensitatea se micşorează, iar periodicitatea este
mai mare decît în arboretele de stejar. Numărul optim de arbori la 1 ha după efectuarea
tăierilor de îngrijire este cu 10 % mai mare decît în cvercete, consistenţa 0,6-0,7.

10. ÎNGRIJIREA SUBARBORETULUI

În arboretele pure de o consistenţă joasă şi formate din specii de lumină (stejar,

frasin, salcîm, pin, nuc etc.) îngrijirea subarboretului este orientată spre formarea
plafonului interior din specii de arbuşti (corn, alun, păducel, sînger etc.). În acest scop
urmează să fie rărit în permanenţă, lăsîndu-se în ultimă instanţă doar două-trei
exemplare la o tufă, mai înalte şi cu coroane bine dezvoltate. Dacă plafonul din arbuşti
are o densitate sporită, atunci urmează să fie lăsate exemplarele mai înalte amplasate
unul de la altul la o distanţă aproximativ egală cu înălţimea lor. Restul arbuştilor se
extrag complet. Rărirea arbuştilor începe concomitent cu executarea în arborete a
degajărilor.
Arbuştii se întineresc prin intermediul tăierii lor rase. Pentru obţinerea unor lăstari
viabili, tăierea se efectuează la înălţimea de 5-10 cm de la sol pe parcursul toamnei sau
primăvara timpuriu.
 În scopul păstrării condiţiilor favorabile pentru faună şi excluderea proceselor de
erodare, îngrijirea se efectuează în benzi cu lăţimea de 40-50 m cu lăsarea benzilor
netăiate cu aceeaşi lăţime, care se taie peste 3-4 ani. În arboretele pure tăierea rasă a
subarboretului se permite numai în locurile de amplasare a căilor de colectare sau în
cazul degajării seminţişului din specii valoroase.
Îngrijirea subarboretului după posibilitate se asociază cu îngrijirea arboretului.

11. ÎNGRIJIREA LIZIERELOR ŞI ELAGAJUL ARTIFICIAL

Arboretele limitrofe terenurilor neîmpădurite se formează din specii rezistente, cu

rădăcini pivotante şi coroane bine dezvoltate (stejar, paltin, tei, salcîm, carpen, părul,
plopul etc.). Forma optimă a lizierei este arboretul polietajat din arborii speciilor de
bază în plafonul superior, cu plafonul inferior din specii de umbră şi subarboret. Acesta
urmează să fie amplasat în primul rînd pe limitele cu alte terenuri.
Lăţimea liziereleor de pe limită cu terenurile împădurite este de 15-25 m, iar în
cadrul pădurii (goluri, bazine acvatice etc.) – 5-10 m.
Formarea arborilor cu coronamentul bine dezvoltat se realizează prin intermediul
răririi intensive a arboretelor tinere pînă la consistenţa 0,4 – 0,5, favorizîndu-se speciile
longivive şi rezistente.
După terminarea formării arboretelor se efectuează tăieri de îngrijire cu o
intensitate slabă şi tăieri de igienă. La această vîrstă înălţimea efectuării elagajului nu
trebuie să fie mai mare decît ½ din înălţimea arboretului (la plop 1/3). Elagajul artificial
se repetă în dependenţă de apariţia crăcilor uscate – în mediu peste 4-6 ani.
Crengile uscate şi subţiri ale salcîmului, plopului tremurător şi plopului alb pînă
la o anumită înălţime se pot doborî cu prăjini cu condiţia să nu fie vătămată coaja
arborilor.
Crengile se taie paralel cu suprafaţa tulpinii neadmiţîndu-se rănirea lemnului.
Pentru evitarea vătămării cojii este necesar ca lungimea cioturilor să nu fie mai mari de
1 cm.
La tăierea crăcilor lungi operaţia se execută în două reprize: la început în partea
de jos a crengii se face o adîncitură cu adîncimea de 1/3 – ¼ din diametrul ei la distanţa
de 2-3 cm de la tulpină, apoi se execută tăietura în întregime, astfel coaja nu se jupeşte
şi tulpina nu este rănită. Elagajul artificial se execută cu ferăstraie mecanice sau manual
cu foarfecele sau cu ferăstrăul de grădină. Nu se admite tăierea ramurilor cu toporul.
Cea mai bună perioadă pentru executarea elagajului este primăvara timpuriu
înainte de începutul circulaţiei sevei, la plop şi nuc – a doua jumătate a lunii iunie –
prima jumătate a lunii iulie. Nu se admite efectuarea elagajului la sfîrşitul verii şi la
începutul toamnei.

12. PARTICULARITĂŢILE EFECTUĂRII TĂIERILOR DE ÎNGRIJIRE ÎN PĂDURILE

DE DIFERITE CATEGORII FUNCŢIONALE

12.1. Tăieri de îngrijire în pădurile cu funcţii de protecţie (a solului, apelor)

La executarea tăierilor de îngrijire în perdelele forestiere de protecţie limitrofe
căilor de acces nu se admite trasarea căilor de colectare, amenajarea platformelor
primare în liziera limitrofe acestora pe o lăţime de 25-30 m. Consistenţa minimă după
executarea tăierilor – 0,7 (cu excepţia seminţişurilor amestecate din cvercete).
 În perdelele de tip penetrabil, concomitent cu extragerea arborilor care copleşesc
specia de bază, se extrag arbuştii şi se taie lăstarii şi crengile inferioare ale arborilor
lăsaţi. După terminarea lucrărilor densitatea va constitui 0,7-0,8.
Pentru formarea perdelelor de protecţie de tip ajutorat, la fiecare intervenţie are
loc rărirea cu 50 la sută a arbuştilor uniform pe întreaga lungime a perdelei. Densitatea
plafonului superior se micşorează pînă la 0,6-0,7. În perdelele de acest tip urmează să
fie lăsate interspaţii nu prea mari între tulpini şi în coronament.
În perdelele de tip consistent se crează condiţii favorabile pentru speciile de bază,
pentru normalizarea creşterii arbuştilor şi de prevenire a prăbuşirii şi ruperii arborilor.
Perdelele antitorent de pe versanţi este necesar să fie de o consistenţă şi densitate
înaltă. În aceste perdele tăierile de îngrijire se efectuează în scopul ameliorării stării
sanitare a arboretelor, pentru crearea condiţiilor favorabile de dezvoltare a speciilor de
arbori cu rădăcini pivotante. După efectuarea tăierilor de îngrijire densitatea minimă va
constitui 0,9. Subarboretul din liziere se păsterază intact. În caz de necesitate acesta se
întinereşte prin tăierea unor suprafeţe mici.
În perdelele forestiere situate pe malurile rîpelor şi vîlcelelor prin intermediul
tăierilor de îngrijire, sînt favorizaţi arborii cu rădăcini pivotante, se menţine o densitate
înaltă a coronamentului cu păstrarea lizierei compuse din arbuşti şi specii din plafonul
inferior. Tăierile de îngrijire în aceste arborete se efectuează la fel ca şi în pădurile
situate pe versanţi.
Tăierile de îngrijire în pădurile care au funcţie de protecţie a bazinelor acvatice au
drept scop creşterea de arborete compuse din arboret cu rădăcini pivotante (stejar, tei,
corn etc.). Este obligatoriu formarea arboretelor amestecate bietajate cu participarea
subarboretului. Periodicitatea tăierilor de îngrijirea în aceste arborete după posibilitate
se măreşte, consistenţa optimă după efectuarea tăierilor este de 0,7-0,8. În afară de
arboretele tinere amestecate compuse din stejar.
În liziere se efectuează numai tăierile de igienă. Este permisă trasarea căilor de
colectare magistrale pe curbele de nivel şi a căilor de colectare din postate cu lungimea
de pînă la 100 m.
Nemijlocit de la malul bazinelor acvatice este lăsată o bandă cu lăţimea de 30-50
m, pe care este interzis accesul tractoarelor.
Tăierile de îngrijire se efectuează prioritar în perioada de iarnă, cînd solul este
îngheţat. În cazul necesităţii, resturile de exploatare se scot în afara perdelei de protecţie
şi se ard.

12.2. Tăierile de îngrijire în zona spaţiilor verzi şi zona sanitară şi antipoluantă

Tăierile de îngrijire a arboretelor din zona spaţiilor verzi sînt orientate spre
formarea unor arborete înalt productive, viguroase, rezistente în condiţiile recreaţiei în
masă. Este indicată formarea unor arborete amestecate polietajate de cvercete. După
efestuarea tăierilor de îngrijire, componenţa şi consistenţa acestora urmează să
corespundă datelor din tabelul nr. 2.
Tăierile de îngrijire în pădurile din zonele industriale au menirea de a favoriza
arboretele rezistente la factorii dăunători de mediu. În formarea acestor arborete
prioritate au speciile de arbori cele mai rezistente (răchiţica, părul, stejarul pedunculat,
plopul canadian, sălciu, cătina albă, biota, ulmul, salcîmul, sofora, glădiţa, plopul alb,
plopul negru, jugastrul, păducelul). Enumerarea este în ordinea descreşterii rezistenţei la
poluare.
 Intensitatea tăierilor de îngrijire trebuie să fie moderată, iar consistenţa (în afară
de arboretele tinere amestecate) mai mică de 0,7. Pentru îmbunătăţirea aerisirii
arboretului este necesar ca la trasarea căilor de colectare să se ţină cont de direcţia
dominantă a vînturilor.

12.3. Formarea arboretelor în pădurile în care sunt permise numai

tăierile de înfgrijire şi cele de igienă
În pădurile rezervaţiilor naturale, parcurile naţionale şi naturale, braniştilor
naturale, în pădurile de o importanţă istorică sau ştiinţifică, monumentelor naturii,
pădurilor-rare, plantaţiile silvopomicole, pădurile spaţiilor verzi, în pădurile din prima şi
a doua zonă de protecţie a surselor de aprovizionare cu apă, din prima şi a doua zonă
sanitară a staţiunilor balneare, pădurile antierozionale, se permite numai efectuarea
tăierilor de îngrijire şi de igienă.
Tăierile de îngrijire în arboretele menţionate au următoarele particularităţi:
efectuarea tăierilor de îngrijire nu este limitată de vîrsta acestora, obiectul principal al
îngrijirii poate fi numai plafonul inferior, subarboretul, precum şi culturile silvice de sub
masiv; la efectuarea tăierilor de îngrijire în arboretele cu vîrsta medie, preexploatabilă şi
exploatabilă este necesară crearea condiţiilor pentru regenerarea speciilor valoroase,
tăierile de îngrijire se execută concomitent cu alte lucrări: introducerea sau extragerea
subarboretului, afînarea solului în jurul seminţişului din specii valoroase, plantarea
culturilor silvice sub masiv, amenajarea sectoarelor, tăierile de îngrijire se efectuează în
termen şi conform tehnologiilor care asigură păstrarea mediului silvic, a seminţişului şi
arborilor din specii valoroase.
În procesul îngrijirii în aceste arborete se execută tăieri îndreptate la substituirea
parţială sau totală a arboretelor ce nu corespund categoriilor funcţionale, asigurarea
refacerii arboretelor.
Transformarea arboretelor echiene în arborete pluriene, precum şi a celor pure şi
monoetajate, în amestecate şi polietajate se obţine printr-o intensitate sporită şi foarte
sporită de extragere uniformă sau neuniformă (benzi, grupe, vetre), prin metode de
îngrijire a arborilor nu numai din plafonul superior, dar şi din cele inferioare, inclusiv
subarboret, precum şi în culturile de sub masiv.
În arboretele pluriene în procesul tăierilor sînt extraşi arborii vătămaţi, trecuţi de
vîrsta exploatabilităţii, de calitate inferioară la scopul creării optime pentru dezvoltarea
arborilor rezistenţi şi de viitor. În scopul creării condiţiilor favorabile pentru regenerarea
naturală a stejarului sub masiv sau cultivarea culturilor silvice sub masiv este necesară
extragerea unei părţi substanţiale din arborii speciilor secundare şi a întregului
subarboret. Aceste măsuri se efectuează de regulă în procesul tăierilor progresive,
prima etapă a cărora se execută în perioada de iarnă după anii cu fructificare abundentă
de ghindă sau pînă la pregătirea solului pentru plantarea culturilor silvice sub masiv.
Dacă după efectuarea primei etape regenerarea stejarului este satisfăcătoare,
atunci peste 3-5 ani se efectuează a doua etapă în procesul căreia se extrag lăstarii de
arbori, de arbuşti care copleşesc seminţişul din stejar. Pot fi extraşi şi unii arbori din
plafonul superior sau inferior, care stopează dezvoltarea seminţişului de cvercete.
În caz de necesitate în aceleaşi termene se efectuează şi a treia etapă. Extragerea
părţii rămase din arboretul bătrîn se realizează după apariţia necesităţii răririi
seminţişului speciilor de bază.
După fiecare etapă consistenţa optimă va constitui peste 0,5.
 Pentru asigurarea regenerării speciilor secundare (paltin, tei, carpen) se efectuează
tăieri progresive, în procesul cărora consistenţa arboretului se micşorează pînă la 0,6-
0,7. Periodicitatea intervenţiilor pentru asigurarea regenerării speciilor secundare este de
circa 5-8 ani.
În arboretele de foioase exploatabile şi trecute de vîrsta exploatabilităţii (cu
consistenţa 0,5) ce dispun de plafonul inferior sau un număr optim de seminţiş utilizabil
din specii de bază îngrijirea acestuia se realizează prin intermediul extragerii arborilor
din arboretul bătrîn în procesul unei singure intervenţii în subparcelele cu suprafaţa de
maximum 3 ha. În subparcelele cu o suprafaţă mai mare arboretul bătrîn se extrage pe
parcursul a două intervenţii în benzi. Plafonul superior din arboretele cu consistenţa
0,5-0,7 se extrage în benzi pe parcursul a două intervenţii pe suprafaţa de pînă la 10 ha.
Sectoarele în care are loc îngrijirea se separă prin sectoare cu lungimea peste 100 m care
nu sînt supuse tăierii. Direcţia benzilor, precum şi a căilor de colectare se stabileşte
perpendicular direcţiei vînturilor dominante.
În pădurile rezervaţiilor, braniştilor, în pădurile cu importanţă istorică sau
ştiinţifică şi a monumentelor naturale tăierile de îngrijire se efectuează numai în cazul
dereglării stării arboretelor pentru restabilirea echilibrului ecologic.
În acest caz tăierile de îngrijire se execută în corespundere cu prevederile
individuale.
Tot în corespundere cu proiectele individuale se efectuează tăierile de îngrijire şi
în pădurile parcurilor naţionale şi naturale. În pădurile-parc din spaţiile verzi, pădurile
din raza de 1 km din jurul staţiunilor balneare, perdelele forestiere limitrofe traseelor
turistice prin intermediul tăierilor de landşaft în asociere cu alte măsuri se formează
sectoare de păduri cu grade diferite de amenajare. În pădurile-parc şi în spaţiile verzi
tăierile de îngrijire se efectuează conform proiectelor individuale.
Pe sectoarele cu funcţii de agrement (trasee turistice, zone de odihnă sportivă,
parcări turistice etc.) se formează diferite landşafturi deschise – poieni cu arbori solitari:
semideschise – sectoare de arborete cu consistenţa 0,3-0,5 şi amplasarea uniformă sau
în biogrupe pe suprafaţa, landşafturi închise – sectoare de arborete cu consistenţa 0,6-
1,0.
Landşafturile închise se formează pe arborete monoetajate echiene sau polietajate
pluriene. Landşafturile semideschise cu amplasarea arborilor în biogrupe, în majoritatea
cazurilor, sînt polietajate şi pluriene, iar cu amplasarea uniformă a arborilor – în special
monoetajate echiene. Conform compoziţiei ele se formează de obicei amestecate, dar se
întîlnesc şi pure din stejar, paltin, tei, carpen, frasin şi alte specii de obicei pe suprafeţe
mici eşalonate.
Landşaftul de tip închis cu arboret monoetajat se formează prin extragerea
uniformă în arboretele pure în special arborii din plafonul inferior. În cele amestecate
atît din plafonul superior, cît şi din cel inferior. La efectuarea tăierilor progresive a
arboretelor în scopul creării condiţiilor de regenerare şi formare a noii generaţii de
pădure se foloseşte metoda de extragere a grupelor întregi. Prima intervenţie se
realizează în prima sau a doua iarnă după anul de fructificaţie. Aceasta se referă în
primul rînd la sectoarele unde specia de bază este stejarul, precum şi fagul, frasinul.
În cazul formării landşaftului de tip închis în arborete pluriene polietajate se
foloseşte metoda extragerii uniforme a arborilor din plafonul inferior şi cel superior.
Concomitent, în dependenţă de condiţiile staţionale sînt lăsaţi pentru cultivare în special
arborii de valoare din diferite specii de stejar, precum şi fag, sorb. Speciile valoroase
rare se păstrează obligatoriu.
 În arboretele de specii necorespunzătoare sau atacate de boli cu prezenţa
numărului optim de seminţe utilizabil sau culturi silvice sub masiv din specii de bază în
subparcelele cu suprafaţa de maximum 3 ha se realizează extragerea concomitentă a
arboretelor de o consistenţa joasă (mai puţin de 0,5). În subparcelele cu suprafaţa mai
mare extragerea arboretului se realizează pe sectoare cu suprafaţa de maximum 3 ha cu
periodicitatea de 4-6 ani.
Arboretele cu consistenţa mai mult de 0,5 se extrag în cîteva etape cum a fost
descris anterior.
În arboretele de o consistenţă joasă fără seminţiş şi plafon inferior, înainte de 4-6
ani pînă la extragere sub masiv sînt plantate culturi silvice din specii valoroase.
Landşaftul semideschis cu amplasarea uniformă a arborilor pe suprafaţă se
formează în toate tipurile de pădure prin intermediul extragerii uniforme a arborilor din
plafonul inferior pentru eliberarea deplină a coroanelor arborilor de valoare. Din
plafonul superior sînt extraşi arborii indezirabili şi arborii atacaţi de boli şi dăunători.
Pentru formarea landşafturilor semideschise cu amplasarea arborilor în biogrupe se
efectuează extragerea unor grupe întregi de arbori. Din grupe se extrag arborii din
diferite plafoane pentru a forma densitatea verticală 0,6-0,8. Între grupe pot fi lăsaţi
arborii solitari de valoare, care nu închid contururile grupelor.
Formarea landşaftului deschis se realizează în special în condiţii de cîmpie sau pe
versanţi mici, unde lipseşte pericolul erodării solului. Aceasta constă în extragerea
grupelor întregi de arbori, practic, tăierea rasă a arborilor pe o suprafaţă mică pentru
crearea de poieni cu suprafaţa de 0,2 ha cu arbori solitari sau fără aceştea. Înălţimea
cioatelor este necesar să fie minimal posibilă. Este raţional descojirea acestora. Limitele
poienilor pot fi drepte sau cotite.
În calitate de solitari sînt promovaţi arbori rezistenţi cu tulpini şi coroane frumos
ornamentate (stejarul, sorbul, teiul, paltinul, carpenul, cireşul, nucul, salcîmul, pinul de
Crimeia). În arboretele puţin rezistente la factorii de mediu şi antropici (din frasin,
molid etc.) landşafturile deschise şi semideschise cu promovarea arborilor solitari de
obicei nu se formează.
Landşafturile de tipurile deschise şi semideschise sînt amenajate de obicei de-a
lungul rutelor de agrement, la parcările turistice şi în locurile de agrement. Landşafturile
deschise (poieni fără arbori sau cu arbori solitari), ocupă de obicei o parte minimă din
suprafaţa sectorului (5-10%). Landşafturile de tip închis şi semideschis constituie
respectiv 70-75 şi 20-55%, iar în perdelele forestiere limitrofe traseurilor turistice –
55-65 şi 30-35%.
În dependenţă de starea arboretelor, tăierile de îngrijire au drept scop:
îmbunătăţirea compoziţiei şi calităţii arborilor, schimbarea amplasării în spaţiu a
arborilor, rărirea seminţişului şi subarboretului, formarea lizierelor. La formarea
compoziţiei, speciile de bază vor constitui 50-70% din numărul total de arbori în
arboret.
La formarea landşafturilor de tip deschis şi semideschis în categoria arborilor de
valoare pot fi incluse şi arborii cu tulpini ornamentate, strîmbi, rămuroase, coroane,
piramidale, sferice etc. În arborete sînt lăsaţi de asemenea arborii viabili cu scorburi
pentru animale sau păsări. Cu toate acestea numărul maxim de arbori trebuie să fie din
speciile de bază, cu coroane şi tulpini bine dezvoltate, în special din I şi II categorie
Krafft., viguroşi şi cu calităţi decorative deosebite.
În categoria arborilor de ajutor sînt promovaţi arborii care contribuie la formarea
arboretelor de valoare (prin stimularea creşterii elagajului), cu calităţi decorative etc.
 Drept arbori indezirabili (de extras) sînt calificaţi arborii uscaţi, vătămaţi de boli
şi vătămători, ce copleşesc arborii de valoare, fără calităţi decorative etc.
Consistenţa arboretelor, iar în arboretele tinere densitatea, după efectuarea
tăierilor pe pantele de 11-12o urmează să fie de 0,7 pe pantele de peste 20o – 0,8. În
arboretele tinere amestecate, dacă nu există pericolul erodării. În cazul copleşirii
speciilor de bază de către speciile secundare, se permite micşorarea densităţii pînă la
0,5-0,4. Răriturile tîrzii în arboretele pure de pe pantele abrupte de obicei nu se
efectuează.
Pe pantele cu înclinaţia mai mult de 30o se efectuează numai tăieri de igienă.
Căile de colectare din postate cu lungimea de pînă la 100 m se trasează pe curbele
de nivel. Lăţimea postatelor – minimum 50 m la extragerea unui volum mic de masă
lemnoasă, tăierile de îngrijire se efectuează fără trasarea căilor de colectare, iar
sortimentele sînt scoase manual sau cu caii. Pentru preîntîmpinarea deteriorării solului
toată masa lemnoasă neutilizabilă se stivuieşte pe căile de colectare.
În pădurile de o consistenţă unică cu prezenţa speciilor de relicvă, păduri unice
după productivitate şi alte proprietăţi prin intermediul tăierilor de îngrijire sînt create
condiţii favorabile pentru dezvoltarea şi regenerarea arborilor din speciile menţionate.
Trasarea căilor de colectare şi amenajarea platformelor primare în aceste păduri este
interzisă.
Tăierile de îngrijire în pădurile cu funcţii preponderent de protecţie sînt îndreptate
la formarea arboretelor rezistente, longivive, pluriene, care asigură păstrarea mediului
silvic şi funcţiilor de protecţie asupra suprafeţelor neacoperite cu păduri. În aceste
arborete tăierile de îngrijire se efectuează de o intensitate slabă cu afectarea minimă a
mediului silvic.
În pădurile braniştilor se efectuează tăieri de igienă, precum şi extragerea
arborilor conform stării lor. Perioada extragerii se stabileşte cu acordul organelor de
protecţie a mediului.
Pădurile silvo-pomicole sînt formate în special din arborete pure cu un amestec
neînsemnat din specii secundare, de o densitate joasă cu amplasarea relativ uniformă a
arborilor pe suprafaţă. Regenerarea arboretelor se realizează începînd cu perioada
scăderii progresive a fructificării.

13. TĂIERILE DE IGIENĂ

Tăierile de igienă se efectuează în scopul menţinerii în arborete a stării sanitare

satisfăcătoare în calitate de măsură aparte acestea se efectuează numai în cazul cînd pot
fi cumulate cu efectuarea tipurilor principale de tăieri de îngrijire.
În procesul tăierilor de igienă din arborete sînt extraşi arborii uscaţi, doborîturi
(de vînt, zăpadă etc.) , vătămaţi de boli şi dăunători, vătămaţi în procesul exploatării etc.
Este necesară o atenţie deosebită la planificarea tăierii arborilor bine dezvoltaţi ce
au vîrfurile uscate, în deosebi de stejar şi frasin în arboretele pure. În aceste condiţii se
extrag numai arborii, unde mai mult de 50% din coroană este uscată.
Arborii cu starea sanitară nesatisfăcătoare şi vătămaţi se extrag totalmente numai
în cazul, dacă acesta nu micşorează consistenţa mai jos de 0,5. În caz contrar pot fi
lăsaţi arborii supuşi uscării sau vătămaţi, care nu se vor usca pînă la următoarea
intervenţie. Necesitatea micşorării consistenţei mai jos de limita menţionată trebuie să
fie serios argumentată.
Cînd nu există posibilitatea de a păstra arboretul prin intermediul tăierilor de
igienă, atunci după o examinare a stării sanitare, se efectuează tăieri de igienă rasă.
 14. CURĂŢIREA PARCHETELOR ŞI EVIDENŢA REZULTATELOR TĂIERILOR DE
ÎNGRIJIRE

În dependenţă de condiţiile staţionale, posibilităţile realizării resturilor de

exploatare şi a stării sanitare a arboretelor sînt aplicate următoarele metode de curăţire a
parchetelor: strîngerea resturilor de exploatare în grămezi pentru folosirea ulterioară;
stivuirea resturilor de exploatare pe căile de colectare, strîngerea resturilor de exploatare
în grămezi cu volumul 0,2-0,4 metri steri pentru putrezire; scoaterea resturilor de
exploatare şi arderea lor în grămezi cu respectarea Regulilor antiincendiare.
Metodele de curăţire se stabilesc de către întreprinderile silvice şi se indică în
autorizaţia de exploatare.
Evidenţa rezultatelor tăierilor de îngrijire se face prin sondaje amplasate pentru
toate tipurile de tăieri în arboretele tipice din întreprindere. Pe suprafeţele de probă se
evidenţează secţia în care se efectuează îngrijirea şi secţia de control, în care se taie doar
arborii uscaţi. În caz de necesitate pot fi amplasate 2-3 secţii cu îngrijiri de o diferită
intensitate. Suprafeţele de probă se amplasează pe parcursul amenajamentului silvic, iar
în perioada dintre amenajamente – de către şeful ocolului silvic care este responsabil de
evidenţa şi conservarea acestora. Pe suprafeţele de probă periodic se fac măsurări
dendrometrice a arborilor pînă şi după efectuarea tăierilor cu prelucrarea
corespunzătoare a datelor obţinute.

14. VERIFICAREA CALITĂŢII EFECTUĂRII TĂIERILOR DE ÎNGRIJIRE ŞI

RESPONSABILITATEA PENTRU ÎNDEPLINIREA LOR
Controlul asupra efectuării tăierilor de îngrijire se exercită în conformitate cu
cerinţele prezentelor îndrumări şi a standardelor în vigoare.
În întreprinderile silvice recepţia sectoarelor şi atestarea parchetelor exploatate se
realizează de o comisie numită de conducătorul întreprinderii. Este supus controlului
întreg volumul de lucrări efectuate în ocoalele silvice. Pe rezultatul controlului se
întocmeşte un act corespunzător.
Controlul calităţii lucrărilor îndeplinite la tăierile de îngrijire şi de igienă se
realizează de întreprinderile silvice şi organele silvice superioare. Pe parcurs este
necesar să fie examinate minimum 5% din suprafaţele cu degajări şi curăţiri şi nu mai
puţin de 3 % din suprafeţele celorlalte tipuri de tăieri. Se apreciază calitatea lucrărilor de
evaluare a masei lemnoase şi calitatea tăierilor de îngrijire efectuate. Conform
rezultatelor controlului se apreciază activitatea generală a ocoalelor şi întreprinderilor
silvice.
Pe teren urmează să fie controlate: corectitudinea stabilirii arboretelor ce necesită
tăieri de îngrijire, calitatea evaluării masei lemnoase destinate exploatării şi a întocmirii
materialelor corespunzătoare, calitatea alegerii arborilor destinaţi tăierii şi a celor
destinaţi cultivării, alegerea şi respectarea tehnologiilor de efectuare a tăierilor de
îngrijire. Este controlată de asemenea corectitudinea evidenţei arborilor extraşi, a
arborilor distruşi pe parcursul tăierii şi a arborilor vătămaţi, păstrarea subarboretului şi a
altor etaje de vegetaţie, prezenţa şi indicii calitativi şi factorilor care afectează solul şi
alţi componenţi ai biocenozei; calitatea curăţirii parchetelor de resturile de exploatare,
prezenţa suprafeţelor de probă la tăierile de îngrijire.
În ocoalele silvice se controlează documentaţia tehnică: întocmirea registrului
tăierilor de îngrijire, perfectarea desenelor tehnice, fişelor tehnologice, fişelor de
inventariere, autorizaţiilor de exploatare, actelor de atestare a parchetelor, introducerea
însemnărilor şi schimbărilor în materiale, amenajări silvice etc.
Caracterizarea generală a calităţii lucrărilor efectuate se face în baza îndeplinirii
stabile a cerinţelor prezentelor Îndrumări şi corespunderea caracteristicilor arboretelor
după efectuarea tăierilor de îngrijire, scopurilor programate (tabelul nr. 2).
Responsabilitatea pentru calitatea tăierilor de îngrijire în întreprinderea silvică o
poartă inginerul silvic-şef şi inginerul fond forestier, iar în ocolul silvic - şeful acestuia.

EXTRAS DIN ÎNDRUMĂRILE TEHNICE PRIVIND DELIMITAREA ŞI

INVENTARIEREA PARCHETELOR

1. DISPOZIŢII GENERALE
1. Îndrumările tehnice privind delimitarea şi inventarierea parchetelor se aplică la
pregătirea măsurii de parchet alocate pentru exploatare, delimitarea arboretelor pentru
rezinare, eliberarea produselor forestiere auxiliare şi sunt obligatorii pentru organele
silvice de stat, precum şi alţi deţinători de păduri aflate în proprietatea publică a statului.
Deţinătorii de fond forestier proprietatea publică a statului, numite în continuare
„întreprinderi silvice”, se consideră întreprinderile pentru silvicultură, întreprinderile
silvo-cinegetice, rezervaţiile naturale de stat şi alte întreprinderi din cadrul organelor
silvice de stat, precum şi alte organizaţii şi întreprinderi din cadrul ministerelor şi
departamentelor care gestionează terenuri din fondul forestier.
Prezentele îndrumări pot fi aplicate şi la delimitarea şi inventarierea parchetelor
în pădurile comunale.
2. Eliberarea lemnului se face la efectuarea următoarelor lucrări:
a) tăieri de produse principale;
b) lucrări de îngrijire şi conducere a arboretelor (degajări, rărituri şi rărituri
tîrzii) şi tăieri de igienă;
c) tăieri diverse la efectuarea măsurilor silvoculturale, antiincendiare, la
defrişarea arboretelor pe terenurile transmise provizoriu sau excluse din
fondul forestier proprietatea statului sau altor tipuri de tăieri la care
regenerarea parchetelor nu se prevede.
La efectuarea tăierilor de produse principale, în conformitate cu regulile în
vigoare se aplică tăieri rase, tăieri progresive şi selective.
3. Lucrările de pregătire a măsurii de parchet, arboretelor pentru rezinare şi
pentru recoltarea produselor auxiliare includ:
 selectarea suprafeţelor pe care se va efectua eliberarea lemnului, rezinarea
arboretelor, recoltarea produselor lemnoase auxiliare;
 determinarea volumului şi punerea în valoare a masei lemnoase, răşinii şi
produselor lemnoase auxiliare destinate eliberării.
Pentru acest scop, în teren se efectuează lucrările respective cu prelucrarea
ulterioară a datelor obţinute în condiţii camerale.
 3. În cadrul întreprinderii silvice responsabilitatea pentru efectuarea inventarierii
parchetelor o poartă directorul şi inginerul silvic-şef.

2. METODELE DE EVIDENŢĂ

4. Evidenţa lemnului eliberat pe picior se realizează în dependenţă de tipurile de

tăieri:
a) după suprafaţă;
b) după numărul de arbori destinaţi extragerii (după cioate);
c) după volumul produselor lemnoase recoltate.
Evidenţa după suprafaţă se aplică la efectuarea tuturor tipurilor de tăieri rase.
Evidenţa după numărul de arbori destinaţi extragerii se aplică la efectuarea:
 tăierilor progresive şi selective;
 răriturilor tîrzii şi tăierilor de igienă selective (cu excepţia tăierii arborilor
uscaţi pe picior în arborete tinere);
 răriturilor, în caz dacă nu mai puţin de 75% din arborii preconizaţi
extragerii au diametrul la înălţimea pieptului mai mare de 10 cm;
 la extragerea arborilor seminceri şi arborilor solitari.
La evidenţa lemnului eliberat „după cioate” toţi arborii de extras se marcheză în
prealabil. La efectuarea tăierilor succesive cu perioada lungă de regenerare, marcarea
arborilor nu se efectuează.
Evidenţa după volumul produselor lemnoase recoltate se realizează în cazul, cînd
în prealabil nu este posibil de determinat volumul masei lemnoase destinate recoltării:
 La degajări şi curăţiri; la rărituri, cînd 25% din arbori destinaţi extragerii nu
ating diametrul de 10 cm la nivelul pieptului;
 La extragerea arborilor uscaţi pe picior în tineret, exploatarea arboretelor
afectate de incendii forestiere, extragerea doborîturilor de vînt şi rupturilor
de zăpadă.
În cazul evidenţei după volumul masei lemnoase recoltate în autorizaţiile de
exploatare a pădurii prealabil se indică volumul aproximativ al masei lemnoase
prevăzute pentru recoltare reieşind din materialele inventarierii vizuale sau conform
datelor preluate din suprafaţa de probă. În continuare, volumul masei lemnoase recoltat
se precizează prin măsurări.
În cazul eliberării masei lemnoase în cantităţi mici, la extragerea arborilor uscaţi
pe picior şi doborîrilor, eliberarea lemnului poate fi efectuată cu indicarea în
autorizaţiile de explooatare a pădurii a cantităţii exacte de masă lemnoasă destinate
recoltării. În acest caz, beneficiarul forestier nu are dreptul să depăşească volumul
indicat în autorizare.
Eliberarea produselor lemnoase auxiliare se efectuează, ca regulă, cu evidenţa
după volum. Cantitatea de răşină obţinută se stabileşte conform datelor evidenţei
contabile ale beneficiarului forestier.
Determinarea volumului real recoltat de masă lemnoasă conform datelor
evidenţei contabile se permite şi în cazul recoltării unor volume substanţiale de masă
lemnoasă din doborîturi şi a unor cantităţi mari de produse auxiliare.
6. Volumul lemnului destinat eliberării pe picior şi a masei lemnoase recoltate la
toate tipurile de evidenţă se determină în metri cubi plini.
7. La eliberarea produselor lemnoase auxiliare după volumul recoltat de produse
se aplică următoarele unităţi de măsură:
 a) pentru răşină, răşină de exsudaţie, coajă de tei şi alte specii, precum şi
pentru gîlmă din specii preţioase ____tone;
b) cioate, resturi de exploatare, nuiele, crengi de răşinoase____metri steri;
c) sortimente de dimensiuni mici şi nuiele, precum şi pentru pomi de
crăciun ___bucăţi.
8. Întreprinderile silvice, în dependenţă de condiţiile locale şi particularităţile
eliberării pot să stabilească alte tipuri de evidenţe, care nu sînt expuse în prezentele
îndrumări.

3. PERFECTAREA PLANURILOR DE EVALUARE A MASEI LEMNOASE

9. Pînă la efectuarea lucrărilor de delimitare şi inventariere a parchetelor

întreprinderile silvice efectuează următoarele lucrări preparatorii:
a) studierea/concretizarea materialelor de amenajare, datelor de
inventariere a fondului forestier şi alte documente;
b) determinarea volumului de lucrări şi stabilirea suprafeţelor care
trebuie incluse primordial în măsura de parchet (arborete trecute de
vîrsta exploatabilităţii, arborete deteriorate,care necesită tăieri după
stare, arbori rămaşi nedoborîţi şi parchete neîncepute din anii
precedenţi, arborete ieşite de sub rezinare, precum şi arborete de pe
terenuri destinate defrişării în legătură cu transferarea acestora în
folosinţă pentru alte scopuri decît cele silvice);
c) perfectarea planului de evaluare a măsurii de parchet pe secţii de
gospodărire pentru fiecare ocol silvic pe compartimente: tăieri de
produse principale, tăieri de îngrijire şi conducere (pe tipuri), tăieri
de igienă, tăieri diverse (pe tipuri) – conform următorului formular:

Destinat delimitării
Volumul
Subunitatea Inclusiv Denumirea
Suprafaţa
Total volum
realizabil

Planul de evaluare a masei lemnoase se perfectează de către şeful de ocol silvic în

corespundere cu regulile de efectuare a tăierilor şi alte instrucţiuni, regulile şi
îndrumările tehnice privind gospodărierea pădurilor, precum şi cu planurile de efectuare
a tăierilor, aprobate în modul stabilit, aprobîndu-se de director sau inginerul-şef.
10. Pînă la demararea lucrărilor de delimitare a parchetelor, se vor organiza
instructaje cu tot personalul antrenat în efectuarea lucrărilor respective cu examinarea în
teren a exemplelor de delimitare şi inventariere a parchetelor.
11. În cazul depistării în procesul de delimitare a unor divergenţe esenţiale
comparativ cu datele din amenajamentul silvic (mărimea vîrstei, determinarea greşită a
speciei principale/predominante etc.), în rezultatul cărora arboretele nu pot fi alocate
sub tăieri, sectoarele în cauză se exclud şi în locul lor se delimitează alte arborete.
Concomitent, în modul stabilit, se perfectează un act despre erorile depistate în
materialele de amenajament silvic.
 12. Delimitarea parchetelor se efectuează de întreprinderile silvice, ca regulă, în
perioada de primăvară-vară.
a) pentru tăierile de produse principale în corespundere cu regulile de
efectuare a tăierilor în vigoare – cu doi ani înainte de alocarea
parchetelor sub exploatare;
b) pentru tăierile de îngrijire în corespundere cu îndrumările tehnice privind
îngrijirea şi conducerea arboretelor – cu un an pînă la exploatarea
parchetelor;
c) pentru tăieri de igienă rase şi tăieri diverse (în caz dacă este necesar
pentru inventariere şi efectuarea tăierilor sau dacă aceste sectoare au o
suprafaţă mare) după necesitate.
13. Delimitarea suprafeţelor pentru rezinare se efectueză în corespundere cu
regulile în vigoare. Delimitarea în natură a suprafeţelor respective se face în modul
stabilit de prezentele Îndrumări.
Delimitarea suprafeţelor pentru recoltarea produselor lemnoase auxiliare, ca
regulă, nu se realizează.
14. Delimitarea parchetelor nu se realizează în următoarele cazuri:
 Extragerea arborilor seminceri, benzilor şi grupelor de arbori seminceri
care au îndeplinit funcţiile destinate, precum şi la tăierea arborilor
solitari;
 Efectuarea tăierilor de igienă selectivă şi a tăierilor selective din afara
parchetelor;
 Efectuarea tăierilor diverse – la construcţia drumurilor forestiere cu
lăţimea de peste 10 m, curăţirea/defrişarea fîneţelor, tăierea arborilor
solitari pe terenuri excluse din fondul forestier de stat sub construcţii şi
clădiri, precum şi la curăţirea sectoarelor cu suparafeţe nesemnificative
cu destinaţia specială, hotarele cărora sînt stabilite la alocarea acestora.
15. Lucrările de delimitare a parchetelor includ:
 Tăierea vizirelor, cu excepţia părţilor limitrofe liniilor parcelare
deschise, liniilor de hotar, liniilor subparcelare şi suprafeţelor
neacoperite cu păduri;
 Instalarea stîlpilor la intersecţia liniilor parchetelor;
 Măsurarea liniilor, unghiurilor între acestea, precum şi stabilirea
reperului cu liniile parcelare, liniile subparcelare sau alte semne
permanente de orientare.
16. În zona de cîmpie parchetele se delimitează, ca regulă, în formă
dreptunghiulară, iar în pădurile din zona de deal hotarele coincid cu condiţiile de relief.
Subparcelele cu configuraţia neregulată se delimitează în întregime, dacă suprafaţa lor
nu depăşeşte mărimea parchetelor stabilită de regulile în vigoare de efectuare a tăierilor.
17. Parchetele alocate se delimitează cu vizire clare. Pe vizirele parchetelor
alocate sub tăieri rase se extrag toţi arborii (cu excepţia celor mari, pe care linia le
ocoleşte) cu doborîrea arborilor înspre parchet. Pe arborii amplasaţi limitrof vizirelor
din partea parchetului, se cioplesc semne.
Pe vizirele pentru tăieri progresive şi selective, precum şi pentru tăieri de
îngrijire, arborii, de regulă, nu se extrag, dar vizirele se curăţă din contul tăierii crăcilor
şi ramurilor, precum şi a arbuştilor.
 18. Ridicarea în plan a hotarelor şi stabilirea reperului parchetelor se execută cu
ajutorul busolei, teodolitului sau altor instrumente geodezice, iar măsurarea liniilor – cu
ruleta. Se admite aplicarea unei reţele metalice cu lungimea de 20 m.
Erorile admise la delimitarea parchetelor nu vor depăşi la măsurarea liniilor – 1 m
la 300 m, la măsurarea unghiurilor – nu mai mult de 30o.
19. Parchetele se delimitează pe secţii de gospodărire, care sînt stabilite în
procesul lucrărilor de amenajare.
După necesitate, parchetele se divizează în postate:
a) dacă masa lemnoasă din cadrul unui parchet se eliberează diferitor
beneficiari forestieri;
b) în zona de deal, cînd unele porţiuni ale parchetului sînt amplasate pe
pante cu diferenţe de înclinaţie de peste 10o;
c) dacă pe diferite porţiuni ale parchetului se aplică diferite metode de
inventariere;
d) se delimitează de asemenea în postate sectoare cu seminţiş şi tineret
viabil în cantităţi prevăzute de regulile în vigoare de efectuare a tăierilor
şi de instrucţiunile privind păstrarea seminţişului şi tineretului din specii
valoroase. Inventarierea seminţişului se realizează conform
instrucţiunilor menţionate.
Numerotarea parchetelor în cadrul unei parcele se realizează în limitele naturii
produsului şi anului de exploatare a parchetului.
20. Dacă suprafeţele unor sectoare cu compoziţia diferită a arboretului sînt
nesemnificative, în legătură cu aceasta, împărţirea parchetului delimitat în postate este
inoportună, se efectuează delimitarea sectoarelor de inventariere. După necesitate,
sectoarele de inventariere pot fi delimitate şi în cadrul postatelor. Aceste sectoare pot fi
separate în următoarele cazuri:
 prezenţa în diferite părţi ale parchetului (postatei) a unor diferenţe de o
unitate şi mai mult la seriile de înălţime pentru una sau cîteva specii,
reprezentate prin nu mai puţin de două unităţi din compoziţie;
 prezenţa unor diferenţe semnificative în diferite porţiuni ale parchetului
(postatei) privind compoziţia, densitatea arboretului, diametrul mediu etc.
Suprafaţa minimă a sectorului de inventariere se stabileşte în mărime de 0,5 ha în
cazul suprafaţei parchetului (postatei) de pînă la 10 ha şi 2,0 ha – pentru suprafeţe mai
mari.
Sectoarele de inventariere din limitele unui parchet (postată9 se numerotează, nu
se delimitează cu vizire, în natură se marchează cu stîlpi cu înălţimea de 0,5 m şi
grosimea de 4-5 cm, cu indicarea numărului de sector.
21. La intersecţia liniilor parchetelor (postatei) se instalează stîlpi cu diametrul de
12-16 cm. Stîlpii se îngroapă la adîncimea de 0,5 – 1,0 m în dependenţă de tipul de sol.
Înălţimea stîlpului la suprafaţa solului trebuie să fie de 1.3 m. În apropierea drumurilor,
stîlpii se întăresc cu un postament în formă de cruce. După necesitate, în dependenţă de
condiţiile locale, înălţimea stîlpului poate varia.
Partea superioară a stîlpului de parchet (postată) se ciopleşte în două feţe. Sub
locul cioplit se face o „fereastră” netedă, pe care cu vopsea se face o inscripţie.

Tăieri de produse principale Tăieri de îngrijire şi conducere

Parcela 245 Parcela 243
Tipul tratamentului________________ Rărituri
Măsura de parchet a anului 20____ a anului 20____
Parchetul nr. ____ Parchetul nr. _____
Suprafaţa 1,3 ha Suprafaţa 6,3 ha

În cazul coinciderii într-un punct a liniilor pentru două sau mai multe parchete
(postate) adiacente în limitele unei parcele, indiferent de anul tăierii, în acest loc se
amplasează un singur stîlp cu numărul respectiv de „ferestre” pentru inscripţii.
22. Pe stîlpi se indică suprafaţa exploatabilă a parchetului (postatei). În suprafaţa
exploatabilă pentru parchetele cu tăieri rase nu se includ:
a) sectoarele neacoperite cu păduri (mlaştini, parchete neregenerate,
poieni, ect.) indiferent de mărimea acestora;
b) grupurile şi benzile de arbori semincere, delimitate în corespundere cu
regulile de efectuare a tăierilor;
c) sectoarele cu arborete tinere, de vîrstă mijlocie şi preexploatabile,
amplasate între arborete exploatabile, cu suprafaţa stabilită de regulile
de efectuare a tăierilor, iar în unele cazuri – cu orice suprafaţă.
Sectoarele neexploatabile se delimitează în natură cu vizire, cu amplasarea
stîlpilor cu înălţimea de 1 m şi diametrul de 8-10 cm pe care se face inscripţia „NE”
(neexploatabilă).
Suprafaţa sectorului neexploatabil se determină în baza măsurării hotarelor
acestuia. În caz de necesitate, se face ridicarea în plan cu ajutorul instrumentelor
geodezice.
23. Suprafeţele neacoperite cu păduri nu se includ în suprafaţa parchetului
prevăzut pentru efectuarea tăierilor progresive şi selective, precum şi a lucrărilor de
îngrijire şi conducere.
24. Concomitent cu delimitarea parchetelor prevăzute pentru tăieri rase, în
corespundere cu regulile de efectuare a tăierilor, se efectuează selectarea şi inventarierea
arborilor seminceri, delimitarea grupurilor şi benzilor de arbori seminceri.
Arborii seminceri şi arborii seminceri din grupe se marchează la colet. La
înălţimea pieptului pe arbore se efectuează cioplajul parţial al coajei cu înscrierea cu
vopsea a numărului de ordine. Grupurile şi benzile de arbori seminceri se marchează cu
un cioplaj uşor din partea exterioară a arborilor de limită şi cioplajul parţial al coajei pe
arborii amplasaţi în colţuri, care vor fi marcaţi.
25. La delimitarea parchetelor se întocmeşte schiţa de teren, în care se indică:
a) amplasarea vizirelor interioare şi distanţa între acestea;
b) reperele parchetelor pe liniile parcelare, lungimile liniilor de hotar şi
celor interioare;
c) amplasarea liniilor cu indicarea datelor geodezice;
d) suprafaţele neexploatabile, care sînt delimitate în cadrul parchetului, cu
indicarea lungimilor liniilor şi datelor obţinute la ridicarea în plan cu
instrumente geodezice;
e) amplasarea grupelor şi benzilor de arbori seminceri, sectoarelor cu
seminţiş şi arboret tînăr şi suprafaţa acestora;
f) sectoarele adiacente cu parchetul (parchete neregenerate cu indicarea
anului exploatării şi alte categorii de suprafeţe);
26. După delimitarea sectoarelor destinate exploatării, se efectuează
inventarierea parchetelor. Metoda de inventariere depinde de tipul de evidenţă,
suprafaţa parchetului şi carcateristica arboretului.
 27. Alegerea prealabilă a arborilor de extras se efectuează pentru toate tipurile de
tăieri succesive şi selective, precum şi pentru tăierile de îngrijire şi conduce (în afara
tăierilor de îngrijire şi conducere în arborete tinere) şi tăierile de igienă selective.
Simultan cu alegerea arborilor de extras se efectuează marcarea arborilor respectivi la
colet şi cioplajul la înălţimea pieptului.
La eliberarea lemnului cu evidenţa după suprafaţă şi cioate se efectuează
inventarierea diametrelor la înălţimea pieptului (1,3 m) cu divizarea pe specii (pe
categorii de grosime de 4 cm), precum şi pe categorii de calitate. Inventarierea arborilor
poate fi integrată (cuprinde toată suprafaţa) sau parţială.
28. Sînt destinaţi inventarierii arborii începînd cu categoria de grosime de 8 cm.
29. Conform calităţilor tehnice arborii se împart în trei categorii:
 categoria I (de lucru) – arbori la care lungimea sortimentelor de lucru în
secţiunea de la colet constituie 6,5 m şi mai mult, iar la arborii cu
înălţimea pînă la 20 m – nu mai puţin de o treime din înălţime.
 categoria II (semilucru) – arbori la care lungimea porţiunii de lucru este
de la 2 m pînă la 6,5.
 categoria III (de foc) – arbori, la care lungimea porţiunii de lucru este
mai mică de 2 m.
Arborii vătămaţi în partea de jos a tulpinei, dacă vătămările respective nu se
extind mai sus de 2,5 m la colet, aparţin categoriei arborilor de lucru, cu condiţia că
lungimea secţiunii de lucru nu este mai mică de 6,5 m. Repartizarea arborilor pe diferite
categorii de calitate se efectuează în conformitate cu cerinţele STAS, în rezultatul
examinării tulpinii şi determinării vătămărilor după semnele exterioare, cu precizare
după efectuarea examinării arborilor tăiaţi pe vizire sau parchete adiacente.
În dependenţă de categoria de calitate, arborii se înseamnă fără vătămarea
cambiului:
 categoria I (de lucru) – o linie (I);
 categoria II (semilucru) – două linii (II);
 categoria III (de foc) – trei linii (III).
Pot fi utilizate şi alte tipuri marcări, care asigură diferenţierea exactă a arborilor
pe categorii de calitate şi controlul asupra selectării arborilor.
30. La indicaţia autorităţilor silvice centrale, beneficiarilor forestieri li se permite
alegerea arborilor de calitate superioară pentru recoltarea masei lemnoase cu destinaţii
speciale. În acest caz selectarea masei lemnoase de calitate superioară poate fi efectuată
şi pe parchetele altor beneficiari forestieri, iar în anumite cazuri şi în afara parchetelor.
Se consideră arbori de calitate înaltă arborii din porţiunea de lucru ale căror, din
partea inferioară a tulpinii, pot fi recoltate sortimente de calitate superioară cu lungimea
de cel puţin 2,5 m.. Arborii selectaţi se marchează cu cruce (x şi se numerotează Fişa de
selectare a masei lemnoase de calitate superioară, după verificarea în natură, se
transmite de către ocolul silvic întreprinderii silvice.

4. INVENTARIEREA PARCHETELOR LA ELIBERAREA LEMNULUI CU EVIDENŢA DUPĂ

SUPRAFAŢĂ
31. La efectuarea tăierilor rase selectarea metodelor de inventariere depinde de
suprafaţa parchetului, densitatea arboretului şi consistenţa seminţişului sub
coronamentul pădurii. Reieşind din particularităţile pădurilor şi sectorului forestier în
Republica Moldova se aplică doar inventarierea integrală (fir cu fir) a arborilor destinaţi
extragerii.

4.1. Inventarierea integrală (fir cu fir).

32. Inventarierea integrală se efectuează pentru fiecare parchet separat, prin
măsurarea diametrului arberelui cu clupa forestieră, repartizarea acestora după categorii
de calitate cu efectuarea însemnărilor corespunzătoare pe arbori şi înregistrarea
rezultatelor inventarierii în fişa de inventariere, în acest caz marcarea arborilor nu se
efectuează.
33. În limita parchetelor, pentru fiecare specie componentă se măsoară înălţimea
cu ajutorul dendrometrului, eclimetrului sau clupei forestiere pentru trei categorii medii
de grosime – cîte trei arbori pentru fiecare categorie. Dacă participarea speciei în
compoziţie nu depăşeşte trei unităţi, se măsoară cinci arbori de specia respectivă din
categoria medie de grosime.
Arborii destinaţi măsurării se aleg uniform de pe întreaga suprafaţă a parchetului.
La fiecare arbore se măsoară diametrul şi îmnălţimea. Pentru aceste scopuri pot fi
utilizaţi arborii tăiaţi pe vizire, dacă aceştea corespund cerinţelor de diametru.
Rezultatele privind măsurarea înălţimii se notează în fişa de inventariere. Nu este
obligatorie tăierea specială a arborilor în aceste scopuri.

5. INVENTARIEREA PARCHETELOR LA ELIBERAREA LEMNULUI CU EVIDENŢA

DUPĂ CIOATE ŞI VOLUMUL RECOLTĂRII DE MASĂ LEMNOASĂ

La eliberarea lemnului cu evidenţa după arborii destinaţi extragerii (după cioate)

se efectuează selectarea prealabilă a arborilor, marcarea la colet şi însemnarea la
înălţimea pieptului.
În caz de necesitate, la indicaţia autorităţilor silvice ierarhic superioare, pentru
arborii selectaţi în cadrul tăierilor de igienă selective, în afară de marcare se aplică şi
numerotarea în limita parcelei.
50. Arborii selectaţi pentru extragere se măsoară la înălţimea pieptului (1,3m).
Inventarierea se efectuează pe specii şi categorii de calitate. Se efectuează măsurarea
înălţimii şi rezultatele se înregistrează în fişa de inventariere pe fiecare parchet separat.
Volumul total la tăieri succesive şi selective se determină conform
amenajamentelor. În caz de necesitate (de exemplu, expirarea amenajamentului silvic),
volumul total a masei lemnoase se precizează în natură conform rezultatelor examinării
în teren a sectoarelor destinate exploatării.
51. Pentru determinarea prealabilă a volumului de masă lemnoasă destinată
recoltării în procesul degajărilor, curăţirilor, iar în unele cazuri şi a răriturilor, se
amplasează suprafeţe de probă în proporţie de 3,5% din suprafaţa totală a parchetului.
Suprafeţele de probă se limitează în natură cu stîlpi cu înălţimea de 0,5 m, iar pe aceştea
se fac inscripţii SP (suprafaţa de probă).
Pe suprafaţa de probă se efectuează recoltarea masei lemnoase pe sortimente.
Volumul obţinut de pe suprafaţa de probă se exploatează pe suprafaţa totală a
parchetului. Metoda analogică se foloseşte şi la determinarea volumului masei lemnoase
de dimensiuni mici destinată extragerii şi în procesul altor tipuri de tăieri. La eliberarea
lemnului după volumul recoltat de masă lemnoasă în prealabil volumul se determină
vizual.
52. În cazul, cînd sub tăiere se preconizează întreg arboretul din cadrul parcelei,
care sînt neuniforme după vîrstă şi structură, inventarierea parchetelor se efectuează prin
aplicarea diferitor metode, în dependenţă de tipul tăierii pe fiecare sector. În acest caz
suprafeţele mici nu se delimitează în natură.

6. PUNEREA ÎN VALOARE
53. La punerea în valoare a parchetelor se determină volumul total de masă
lemnoasă cu divizarea în lemn de lucru şi lemn de foc. Lemnul de lucru se divizează pe
categorii de grosime (gros, mijlociu, subţire).
54. Pentru parchetele delimitate se perfectează schiţe la scara planşelor
amenajistice, cel puţin 1:25000, pe care se indică: parchetele, postatele şi sectoarele de
inventariere cu indicarea numerelor, suprafeţelor exploatabile, fixarea reperelor cu
liniile parcelare sau reţeaua de vizire, lungimile şi rumburile liniilor, sectoarele cu
seminţiş, grupe de benzi de arbori seminceri, suprafeţele de probă, se calculează
suprafaţa totală şi exploatabilă a parchetului, postatei, sectoarelor de inventariere şi
suprafaţa inventarierilor.
55. În actul de punere în valoare volumul pe categorii de grosime se calculează cu
o precizie de pînă la 0,01 m2, iar totalul pe parchet – pînă la 1 m2.
Calculul plăţii pentru lemnul eliberat pe picior, precum şi pentru produsele
lemnoase auxiliare se efectuează în general pe parchet cu o precizie de pînă la 1 leu, iar
la eliberarea în volume mici pînă la 0,01 lei. Prelucrarea materialelor de delimitare şi
inventariere a parchetelor depinde de metoda de inventariere.
După posibilităţi, punerea în valoare a parchetelor se efectuează la calculator.

Prelucrarea materialelor inventarierii integrale (fir cu fir)

56. Numărul de arbori pe specii, categorii de grosime, categorii de calitate din fişa
de inventariere se înscrie în actul de punere în valoare. Totodată numărul arborilor de
categoria II de calitate (semilucru) se împarte proporţional în arbori de categoria I de
calitate (de lucru) şi arbori de categoria III de calitate (de foc).
57. În baza măsurărilor înălţimii arborilor, rezultatele cărora se înscriu în fişa de
inventariere, pentru specia predominantă se calculează înălţimea medie pe fiecare
categorie de grosime din cele 3 centrale şi din cinci măsurări – pentru specii secundare.
Conform relaţiilor dintre înălţimi şi diametre se determină seria de înălţime pe
specie. În arboretele compuse, cînd inventarierea se efectuează pe etaje, seriile de
înălţimi, de asemenea, se determină pe etaje, iar în caz de necesitate – după categorii de
vîrstă.
58. Volumul total , volumul lemnului de lucru pe categorii de grosime se
determină pe fiecare parchet şi specie conform tabelelor sortimentale respective. În caz
de necesitate volumul lemnului de foc din coroană, crăcilor, coajei, cioatelor, se
calculează separat.

7. VERIFICAREA LUCRĂRILOR DE DELIMITARE ŞI INVENTARIERE

Verificarea lucrărilor de delimitare şi inventariere a parchetelor este efectiuată atît

în procesul efectuării nemijlocite a lucrărilor, cît şi după finalizarea acestora. În
rezultatul verificării se determină:
 Corespunderea măsurii de parchet evaluate volumului stabilit pe
subunităţi de producţie şi protecţie, secţii de gospodării, natura
produsului;
 Respectarea regulilor în vigoare de efectuare a tăierilor;
  Calitatea lucrărilor în natură şi perfectarea documentaţiei tehnice.
Verificarea lucrărilor de delimitare şi inventariere a parchetelor este efectuată de
întreprinderile silvice, în natură urmînd să fie verificat cel puţin 3% din volumul
lucrărilor efectuate de fiecare ocol silvic. Organele silvice ierarhic superioare periodic
efectuează controlul delimitării şi inventarierii parchetelor.
În rezultatul controlului se întocmeşte un act conform anexei 11.
76. Lucrările de delimitare şi inventariere a parchetelor se consideră
nesatisfăcătoare în următoarele cazuri:
 Delimitarea parchetelor cu încălcarea regulilor în vigoare de
efectuare a tăierilor;
 Necorespunderea cu peste 10% a datelor inventarierii integrale cu
datele controlului pe volumul lemnului de lucru şi volumul pe specii
aparte;
 Amplasarea unui număr mai mic de vizire şi suprafeţe de probă decît
este stipulat în prezentele îndrumări;
 Admiterea unei erori de peste 2 % la determinarea suprafeţei
exploatabile a parchetului;
 Delimitarea nesatisfăcătoare a parchetelor în natură (hotare neclare,
absenţa stîlpilor sau inscpipţiilor etc.)
În cazul depistării erorilor aritmetice în actele de punere în valoare, stabilirii
incorecte a seriei de înălţimi sau categoriei de taxe, în materialele de evaluare se includ
corectările necesare.
În dependenţă de rezultatele verificării efectuate de către întreprinderea silvică se
întreprind măsurile necesare – se introduc corectări în materialele de evaluare sau
lucrările se efectuează din nou.

8. DOCUMENTAŢIA MĂSURII DE PARCHET

77. Schiţele de teren a parchetelor perfectate în conformitate cu prezentele

Îndrumări, fişele de inventariere a arborilor şi actele de punere în valoare se păstrează în
ocoalele silvice.
În afară de documentele indicate, în două exemplare se perfectează:
 Planurile parchetelor, care se păstrează în dosarul anual de delimitări
pe tipuri de folosire (natura produsului), unul dintre aceste exemplare
se păstrează la ocolul silvic, iar al doilea la întreprinderea silvică;
 Borderoul centralizator al măsurii de parchet anuale, un exemplar se
păstrează la ocolul silvic, al doilea se transmite întreprinderii silvice.
Borderoul centralizator al măsurii de parchet anuale este prezentat de
întreprinderile silvice organelor silvice ierarhic superioare.
78. În planşe şi descrieri parcelare se introduc schimbările necesare în
conformitate cu indicaţiile în vigoare.
79. Registrul de evidenţă a masei lemnoase recoltate se perfectează de
întreprinderea silvică, registrul de evidenţă a tăierilor de îngrijire – de ocoalele silvice.
80. Transmiterea prealabilă a măsurii de parchet la tăierile de produse principale
se efectuează sub act, în termenul stabilit de Regulile de eliberare a lemnului pe picior.