MinisterulAgriculturiişiIndustrieiAlimentare al Republicii

Moldova
ColegiulAgricol Din Taul
Catedra,,Discipline Agricole’’

Referat
Pentru prezentarea la conferință
științifico-practică a elevilor pe tema:
,, Inventarierea specifică a Parcului
Dendrologic din s.Ţaul”

A elaborat: eleva grupei 46-S

MelnicNatalia
Profesor:GangalValentina

Ţ a u l 2013
CUPRINS

INTRODUCERE

1.ISTORIC

2.CONDIŢII,MATERIALE ŞI METODE DE CERCETARE

2.1 Locul şi condiţiile efectuării cercetărilor

2.2 Materialul luat în studiu

2.3 Metoda de cercetare pe itinerar privind descrierea silvotipologică

3.ANALIZA SPECIILOR DE FOIOASE DIN PARC

3.1 Bogăţia dendrologică a parcului

3.2 Principiile de bază privind reconstrucţia ecologică şi dezvoltarea

ecologică a Parcului dendrologic Ţaul.

CONCLUZII

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE
 INTRODUCERE

Condiţiile instalării şi creării grădinilor şi parcurilor cât şi a altor spaţii verzi sunt
diferenţiate.

Pentru alegerea corectă a materialului vegetativ pentru spaţii verzi, este necesar de
cunoscut, în afară de calităţile decorative ale plantelor şi însuşirile biologice,
cerinţele faţă de mediul ambiant.

La selectarea speciilor lemnoase şi combinarea lor în viitoarele arborete este

necesar de luat în considerare faptul,că arboretele din spaţiile verzi sunt un mijloc
puternic de protecţie împotriva factorilor climatici nefavorabili(vânturi,secetă,
diversitatea bruscă de temperaturi),la fel mijloc de ameliorare a condiţiilor
sanitaro-igienice din localităţi(ameliorarea compoziţiei aerului,purificarea de
agenţii patogeni, protecţia de praf şi zgomot).

Fitoncidele,eliminate de plantele arborescente neutralizează compuşii nocivi din

aer la fel slăbesc şi distrug componenţii patogeni din mediul ambiant.Influenţa
fracţiilor volatile a fitoncidelor asupra compoziţiei şi cantităţii microorganismelor
în aer depinde de compoziţia asociaţiilor de plante.

O influenţă benefică asupra sistemului nervos şi ridicării productivităţii muncii are

culoarea verde.

La alegerea speciilor pentru spaţiile verzi este necesar de luat în considerare,că în

afară de calităţile pozitive unele plante au şi însuşiri negative,însuşiri într-o măsură
mai mare sau mai mică dăunătoare populaţiei.Se are în vedere specii de plante
otrăvitoare şi înţepătoare (mai ales periculoase pentru copii).
 Plantaţiile verzi din grădini,parcuri,scuaruri,bulevarde prezintă însuşi o sistemă
artistică integră de organizare a materialului verde,creată după gândirea creativă a
arhitectorului-peisajer.

În deciziile compoziţionale arhitectorul-peisajer se foloseşte atât de exemplarele

solitare de arbori şi arbuşti,cât şi de amestecurile acestora.Pe lângă aceasta
materialul vegetativ este folosit fie în forma sa naturală,fie este supus formării
artificiale.

Folosirea speciilor de arbori în forma lor naturală este caracteristică parcurilor

naturale sau de tip landşaft.

Arborii şi arbuştii artificial modelaţi,la fel cei ce au forme naturale,aproape de cele

geometrice,sunt folosiţi de regulă în parcuri,grădini publice,scuaruri în aşa numitul
tip „regulat”,divizaţi după o schemă geometrică distinctă.

Sistema compoziţională complicată a spaţiilor verzi din grădinile publice,parcuri şi

a altor obiecte din construcţiile verzi sunt alcătuite din următoarele elemente de
bază:

solitari;

grupe de arbori;

arborete în masiv;

aliniamente de arbori;

pereţi verzi, garduri;

boschete;

articole verzi figurate;

plante arborescente târâtoare.

Scopul lucrării date este inventarierea specifică a diversităţii de arbori şi arbuşti din
Parcul Ţaul şi sistemele compoziţionale create din combinaţiile lor.
 1.ISTORIC

Până la începutul secolului XX, teritoriul ocupat de parc, aparţinea boierului

Butmii de Catman şi era folosit ca păşune. Fundul de vale,înconjurat din trei părţi
de versanţi înalţi servea ca loc de odihnă pentru animale,iar iazul era folosit ca loc
de adăpare.

Teritoriul despre care este vorba, în anul 1900 a fost cumpărat de finansistul rus
din Petersburg A. Ia. Pommer,un francez rusificat,cetăţean rus,făcând parte din
conducerea Băncii de Stat din Rusia.În acelaşi an s-a început şi construirea
conacului.Cu timpul au fost construite un edificiu cu două niveluri,care servea ca
reşedinţă de vară pentru proprietarul conacului, un şir de anexe şi construcţii
necesare pentru gospodărie,peste drum a fost ridicată o moară cu motor cu ţiţei,
care era folosit şi la producerea energiei pentru iluminarea conacului.

În anul 1903 s-a început crearea parcului. Pentru conducerea lucrărilor de

proiectare pe moşia nouă a fost invitat absolventul şcolii de horticultură din Odesa
Vladislavschii-Padalco Ippolit Vladimirovici, care activa pe atunci ca pomicultor
la pepiniera firmei Rote. Este autorul proiectului parcului şi conducătorul direct al
lucrărilor de creare.

Dat fiind faptul,că proprietarul nou permanent locuia la Petersburg şi sosea la

moşia cumpărată numai pe o perioadă scurtă de vară,Padalco a primit în activitatea
sa independenţa totală şi posibilitatea de a-şi manifesta pe larg iniţiativa sa.Având
o experienţă bogată, o pasiune artistică mare,energie şi perseverenţă,el cu excelenţă
a folosit statutul său,pentru crearea unui neobişnuit pentru aceste locuri parc mare
cu o bogată colecţie dendrologică şi cu o intenţie artistică interesantă.

Puieţii de pomi fructiferi şi arborii decorativi erau aduşi în Ţaul din pepinierele
Rote,Odesa şi pepiniera de la Soroca,cât şi din alte conacuri culturale din diferite
localităţi ale Ucrainei.

Majoritatea arborilor decorativi cu vârste între 15-20 ani erau aduşi cu balot de
pământ în ambalaje speciale pe calea ferată.De la Soroca puieţii erau aduşi cu
carele trase de cai.
Toată informaţia privind crearea parcului cu cincizeci de ani în urmă a fost
transmisă de băştinaşii care au luat parte activă la lucrări.

O informaţie veridică a fost prezentată de agronomul pomicultor din sovhoz

în anii 1950-1955, locuitor al satului Ţaul-Voitov Ia. D. El a început să lucreze pe
moşie încă de adolescent începând cu anul 1914. Pe perioada a. 1925 până în anul
1944 a activat ca lucrător pe moşie fără întrerupere.

În baza amintirilor lui Voitov şi a altor băştinaşi din s.Ţaul s-au făcut acele
memuare legate de soarta parcului de la data apariţiei sale până în zilele noastre.
Plantările începute în parc în anul 1903 au durat 7 ani. după anul 1910, când s-au
finisat plantările,în parc au continuat lucrările de îngrijire a arboretelor şi
îmbunătăţirea artistică:s-au aranjat piramide,cantoane orizontale,stelaje ş.a.

Moşia cu livezile, pepinierele şi parcul au devenit pentru acele timpuri un însemnat

centru pentru experienţa practică privind răspândirea metodelor culturale pomicole
şi a arboriculturii decorative.

După cel de al doilea război mondial pe teritoriul moşiei a fost amplasată Staţia de
maşini şi tractoare Târnova,care, în anii grei de după război nu numai că nu a
prezentat nici o grijă pentru parc,dar ia cauzat mari pagube.În această perioadă din
parc au fost tăiaţi mulţi arbori de valoare,au dispărut masive întregi de răşinoase.

Parcul continua să rămână fără pază şi să fie prădat, era o obişnuinţă tăierea
vârfurilor de molid ca pomi de Anul Nou.În rezultatul delapidărilor a dispărut
rozariul mare şi multe grupe de trandafiri.Fără urmă au dispărut şi multe specii
valoroase.

Din momentul apariţiei sovhozului ca proprietar a unei bune părţi din parc, ultimul
era privit ca sector adăugător pentru agricultură.O bună parte din poieni, apte
pentru agricultură au fost arate şi plantate cu culturi tehnice de pomuşoare, pomi
fructiferi, plantaţii de răchită, necesară pentru împletirea coşurilor.
 În anul 1955 în ziarul „Sovetscaia Moldavia”a fost publicat articolul
„Tezaurul verde al Moldovei”,care iluminau starea de atunci a parcului şi se punea
întrebarea despre soarta sa în viitor(29 septembrie a 1955 №231/3278).Articolul a
avut o largă susţinere de Grădina Botanică,a filialei moldoveneşti a Academiei de
Ştiinţe din URSS şi a Ministerului Agriculturii din RSSM. Pentru anul 1956 pentru
prima data în istoria parcului din bugetul de stat al RSSM au fost alocate mijloace
băneşti pentru întreţinerea parcului.Aceste măsuri guvernul RSSM le-a socotit ca
fundamentale în soarta parcului şi ca o cotitură radicală în istoria parcului,care va
determina existenţa sa în continuare ca parc republican de stat.

Din păcate, la începutul anilor '90 a secolului trecut, atât satul cât şi parcul trece
din nou printr-o perioadă de criză,după anul 1995 nu s-au mai făcut nici un fel de
reparaţii.

Tot în această perioadă ca proprietari ai parcului au fost SBP „Constructorul”,

Grădina Botanică a AŞM.Actualmente se pune problema trecerii parcului în
gestiunea primăriei Ţaul.

2.CONDIŢII, MATERIALE ŞI METODE DE CERCETARE

2.1 Locul şi condiţiile efectuării cercetărilor

Parcul Ţaul de o frumuseţe deosebită se află în partea de sud-vest a satului Ţaul

raionul Donduşeni la nord de Chişinău la 200km.

Administrativ se află pe teritoriul raionului Donduşeni partea de nord a republicii,o

zonă cu o puternică agricultură, unde se produce o jumătate din grânele
ţării,majoritatea fructelor,cartofului.

În afara de aceste culturi se mai produc şi cresc culturi tehnice ca,floarea

soarelui,sfeclei de zahăr,soe,tutun,raps.

Satul Ţaul este aşezat între râuleţul Răut şi afluentul său r.Cubolta, într-un
dreptunghi format de localităţile Corbu,Plopi,Horodişte,Maramonovca,Târnova,
Scăieni şi Donduşeni.La 2km de sat trece transonul căii ferate Chişinău-Cernăuţi.
Cea mai apropiată gară ce se află la 5km,este Târnova,gara Donduşeni este la o
depărtare de 6km spre nord-vest de sat.

Ţaul este un sat vechi, prin care trecea anterior drumul principal dinspre Bălţi spre
Movilău.

2.2 Materialul luat în studiu

Bogăţia dendrologică a parcului în proiectul de reconstrucţie a parcului din anul

1957 a fost descrisă de inginerul arhitect peisajer Leontiev P.V. colaborator al
Grădinii Botanice.

După Leontiev,flora dendrologică a Parcului Ţaul în comparaţie cu alte

parcuri din Moldova este cea mai bogată.În total aici au fost descrise 139 specii şi
forme de plante (124 specii şi 15 forme),din care:

-specii arborescente- 73 specii şi 14 forme;

-specii arbustive- 51 specii şi 1 formă;

-liane- 2 specii.

Cel mai mare număr de specii provin de pe continentul european-88 specii din
America de Nord-28 specii,sunt şi specii din flora Extremului Orient(flora
japoneză, chineză)-8 specii.

Flora indigenă în parc este reprezentată de 30 de specii de arbori şi arbuşti. Restul

de 94 de specii sunt exotice(autohtone),specii având arealele naturale de creştere în
alte raioane a zonei temperate,şi de regulă,nu se întâlnesc în arboretele naturale a
raionului dat.Este adevărat, că printre speciile exotice avem specii,care de demult
sunt în cultură,s-au aclimatizat şi cu o răspândire largă în republică,de
exemplu:dudul,salcâmul alb,glădiţa,arţarul american,plopul piramidal.Alte specii
exotice,cunoscute la noi,se întâlnesc numai în plantaţii artificiale,comparativ rar.
Din ele fac parte:sofora(salcâmul japonez),sâmbovina,biotaşi alte specii.O parte
din specii, întâlnite în parc, mai mult nu se întâlnesc în alte părţi.
Este necesar de analizat cele mai rare şi preţioase specii, ce prezintă un mare
interes.

Un interes prezintă şi colecţia speciilor de foioase din parc.Aici sunt prezentate o

diversitate de specii foarte preţioase:aceracee-6 specii şi 3 forme decorative,
stejarii-8 specii şi două forme,tei-5 specii,mesteacăn-2 specii şi o formă decorativă,
scoruş-3 specii,frasin-4 specii şi o formă,plopi-4 specii.

2.3 Metoda de cercetare pe itinerar privind descrierea silvotipologic

Descrierea arboretului

Studiul şi descrierea arboretului cuprinde determinarea şi înregistrarea

caracteristicilor de ordin dendrometric, silvobiologic şi fitosanitar pentru fiecare
subparcelă sau parcelă,după caz,ţinându-se seama de starea arboretului la data
efectuării descrierii.

Determinarea şi înregistrarea caracteristicilor mai sus arătate se face pe element de

arboret, pe etaj şi pe arboretul întreg.

Element de arboret.Elementul de arboret este construit din totalitatea arborilor de

aceleaşi specie,generaţie şi provenienţă din cadrul arboretului studiat.

Din punct de vedere al speciei,se construiesc atâtea elemente de arboret câte

specii are arboretul studiat,cu condiţia ca fiecare din ele să reprezinte cel puţin
10% (după volumul sau număr de arbori) din arboretul total.

Din punct de vedere al generaţiei, se construiesc atâtea elemente de arboret câte

generaţii se pot identifica în cadrul unei specii.

Se consideră că face parte din aceeaşi generaţie totalitatea arborilor care au

aceleaşi vârstă,sau vârste diferite în limitele unui interval de 20-30 ani,pentru
arboretele de codru şi de 5 ani pentru arboretele de crâng şi zăvoaie.

Din punct de vedere al provenienţei,se vor deosebi elemente separate după cum
provenienţa arborilor este din regenerări naturale,plantaţii,semănături sau lăstărişi.
În funcţie de criteriile de mai sus,luate separate sau îmbinat,se vor constitui
elemente de arboret,urmărind ca elementul constituind să îndeplinească condiţiile
de mai jos:

-să participe cu cel puţin 10% în compoziţia arboretului;

-elementele constituie pe criteriul provenienţei să reprezinte cel puţin 20%

din arboretul întreg;

-elementele constituie din preexistenţi să aibă un volum de cel puţin 50m3 la ha.

În aşa situaţii,omogenitatea elementului,din punct de vedere al speciei sau al

vârstei,e relativă.

În cazul diferitor specii,care în parte nu au putut fi individualizate ca elemente

de arboret,neîndeplinind condiţiile cerute,dar care la un loc reprezintă 10% sau mai
mult din arboretul total,acestea se pot constitui într-un element de arboret aparte:
„Diverse” şi anume: „Diverse tari (DV)”, „Diverse moi (DM)”, „Diverse răşinoase
(DR)”.

Caracterizarea elementului de arboret,din punct de vedere dendrometric şi

silvobiologic,se face prin redarea următorilor indicatori: proporţia elementelor,
vârsta,diametrul mediu,înălţimea medie,clasa de producţie,volumul,creşterea
curentă,densitatea,calitatea,elagajul,provenienţa,vitalitatea şi felul amestecului.

Arboret.Etaje.După determinarea şi înregistrarea caracteristicilor dendrometrice

şi silvobiologice pe fiecare element de arboret,se trece la caracterizarea arboretului
în ansamblu sau a etajelor, dacă s-au construit, din punct de vedere dendrometric,
silvobiologic şi fitosanitar.

Etajele de regulă,se identifică în cadrul arboretelor cu structură relativ plurienă.

Ele se constituie în raport cu structura verticală a arboretului.Un etaj este format
din unul sau mai multe elemente de arboret,situate în acelaşi plafon din punct de
vedere al înălţimilor şi al poziţiei coroanelor.
La constituirea etajelor se are în vedere ca diferenţele dintre înălţimile medii a
două etaje să fie cel puţin 30% din înălţimea etajului din plafonul imediat superior,
iar masa lemnoasă a unui etaj să reprezinte cel puţin 30% din masa arboretului
întreg(în unele cazuri se va lua în considerare densitatea etajului, care trebuie să fie
de cel puţin 0,3).

Tipul de structură exprimă modul de constituire a arboretelor din punct de vedere

al variaţiei vârstei elementelor din care se compun.Se disting următoarele tipuri:

-echien cuprinde arboretele în care toţi arborii au practic aceeaşi vârstă sau diferă
cu cel mult 5 ani;

-relativ echien cuprinde arborete în care vârsta arborilor diferă cu peste 5 ani,dar
nu cu mai mult de 30 ani; nu se diferenţiază etaje de vegetaţie; 2-3 generaţii,
prezintă 2-3 stadii de dezvoltare sau se dispun în 2-3 etaje;

-plurien cuprinde arboretele în care există arbori din toate categoriile de diametre şi
vârste,acestea cuprind de regulă toate stadiile de dezvoltare şi nu prezintă etaje de
vegetaţie.

Tipul de pădure.Tipul natural fundamental de pădure se stabileşte pe baza

condiţiilor staţionale şi de vegetaţie cu ajutorul cheilor pentru determinarea
tipurilor de pădure.

Caracterul actual al tipului de pădure se stabileşte în funcţiune de structura şi starea

arboretului şi exprimă gradul de modificare în raport cu tipul natural fundamental.

Aceasta poate fi:

-natural fundamental când arboretul este provenit din regenerări naturale şi este
constituit din una sau mai multe specii de bază,corespunzătoare condiţiilor naturale
de vegetaţie;
-natural fundamental subproductiv când arboretul este corespunzător tipului
fundamental sub raportul compoziţiei specifice, dar, din diverse cauze,
productivitatea sa este inferioară celei normale;

-parţial derivat când arboretul este rezultat din tipul natural fundamental,prin
apariţia uneia sau mai multor specii provizorii în proporţii de peste 20%,existând
totuşi posibilitatea ca prin măsuri de gospodărire judicioase, arboretul respectiv să
fie readus la timp,la o situaţie corespunzătoare tipului natural fundamental sau
apropiat de acesta;

-total derivat, când arboretul este rezultat din tipul natural fundamental,dar
proporţia speciilor provizorii şi de valoare economică redusă este mare şi arboretul
nu poate fi redus la timpul natural fundamental prin măsurări de gospodărire,
urmând a fi refăcut sau substituit;

-artificial,când arboretul este provenit din semănături sau plantaţii;

-tânăr nedifinit, arboret tânăr,de 1-20 ani al cărui tip nu poate fi definit
datorită posibilităţilor de modificare a compoziţiilor prin afacerea diverselor de
cultură.

Seminţişul utilizabil.Se descrie în cazul arboretelor exploatabile precum şi al celor

care,datorită stărilor,trebuie să fie incluse în rând de regenerare.Se consideră
seminţiş utilizabil acela care este apt pentru a forma viitorul arboret,adică:

-cu desimea de cel puţin 3 exemplare la m2 ;

-constituit din specii corespunzătoare compoziţiei-ţel;

-cu vârsta sub 15 ani şi înălţimi sub 0,6 la răşinoase şi sub 1,0m la foioase.

Descrierea seminţişului se va referi la proporţia speciilor componente,vârsta

medie,înălţimea,desimea,modul de răspândire şi suprafaţa ocupată.
Vârsta şi înălţimea se apreciază,în unele cazuri vârste se stabileşte prin numărarea
inelelor anuale la tăietura de la colet,precum şi pe baza scriptelor şi informaţiilor
existente.

Modul de răspândire se indică prin următoarele expresii:uniform,în buchete (20-

100m2),în grupe(500-1000m2),în pâlcuri mici (500-1000m2), în pâlcuri mari (1000-
5000m2), în benzi.

Suprafaţa ocupată se apreciază în zecimi din suprafaţa întregului arboret.

Seminţişurile formate din specii necorespunzătoare,ţelul de gospodărire,sau cele

formate din specii corespunzătoare,dar depăşind condiţiile de vârstă şi de înălţime,
se consideră seminţişuri neutilizabile.

Pătura ierbacee.Pentru o cunoaştere exactă a păturii ierbacee este necesar de

petrecut descrierea ei măcar detrei ori în perioada de vegetaţie primăvara (perioada
vernală), la începutul verii (perioada estivală timpuriu) şi la sfârşitul verii (perioada
estival mijlociu).Se evidenţiază etajarea învelişului şi gradul proiectat de
acoperirea a solului.Ca unitate se ea cazul, când suprafaţa solului este acoperită
integral.Determinarea se face vizual cu aproximaţie sau cu aplicarea plase
Româneşti.O semnificaţie esenţială o are indicarea gradului de înţelenire a solului.
În continuare se determină compoziţia învelişului ierbacee şi gradul de participare
a fiecărei specii în constituirea lui. Speciile necunoscute sunt corectate obligator în
ierbar sub numărul corespunzător.Apoi,prin înregistrarea abundenţei sau prin
marcarea proiectului învelişului se apreciază participarea fiecărei specii în
compoziţia ierbacee.

3.ANALIZA SPECIILOR DE FOIOASE DIN PARC

3.1 Bogăţia dendrologică a parcului

Prezintă interes la fel colecţia dendrologică a speciilor de foioase din parc.

Diversitatea specifică aici este prezentată de un şir de specii preţioase:acearaceele-
6 specii şi 3 forme decorative,stejarii-6 specii şi 2 forme,teii-4 specii,scoruşi-4
specii,frasinii-2 specii şi 1 formă,plopii-4 specii.
Din aceracee aşa specie este arţarul argintiu.Dacă iniţial erau 9 exemplare în
parc,astăzi prin regenerări naturale numărul lor a crescut.Paltinul de munte cu toate
că este originar din pădurile natural fundamentale din republică,în pădurile din
nordul republicii natural nu se întâlneşte.Prezintă interes forma purpurie a
paltinului de munte pentru spaţiile verzi,la care partea de jos a frunzei pe perioada
de vegetaţie mai ales primăvara şi toamna are coloramentul violet-purpuriu.Şi mai
frumoasă este forma decorativă a paltinului de câmp-arţarul lui Şvedler.

Din stejari cel mai mare interes prezintă următoarele specii:

Stejarul castanifoliu s-a păstrat un arbore pe aleea de-a lungul gardului de cărămidă
de la nord spre sud.În parc sunt în jur de 10 arbori de stejar roşu cu vârsta de peste
110ani.Sunt exemplare şi cu vârste de 40-50ani.

Se întâlnesc doi arbori de stejar caucazian ce cresc împreună cu stejarul pedunculat

având diametrul de 52cm şi înălţimi de 25-26cm.

Gorunul creşte natural în pâlcurile de vegetaţie care s-au păstrat la momentul

creării parcului.

Din colecţia teilor o atenţie deosebită prezintă teiul de Crimeia s-au verde,care s-a
mai păstrat încă un arbore.

Din toţi mestecenii în parc mai bine s-au păstrat trei arbori de mesteacăn
papirifer,unici în republică.Mestecenii s-au uscat în parc sau sunt în curs de uscare.

Din speciile de sorb se întâlneşte sorbul roşu,sorb,scoruşul şi scoruşul de casă.

Din colecţia frasinilor prezintă interes frasinul verde şi forma plângătoare a

frasinului comun.

De remarcat, că aceşti frasini se înmulţesc nu numai prin seminţe, dar şi prin

butăşire verde, în afara de frasinul comun.
Colecţia plopilor este reprezentată foarte bine atât de speciile azonale locale cât şi
cele exotice.Plopul balzamifer în parc creşte pe barajul iazului în număr de doi
arbori cu înălţimi de 18-20m şi diametre de 36-38cm.

Fagul purpuriu-o formă a fagului de pădure-o formă unicală cu o coroană de o

frumuseţe excepţională,deasă,vie datorită frunzelor cu un coronament roşu închis
(purpuriu).În parc se întâlnesc 3 arbori.Având în vedere vârsta înaintată a
fagilor,unicatul lor în republică,este important de păstrat această formă purpurie a
fagului pentru spaţiile verzi din republică.

Cu toate că anterior în parc au fost mulţi platani londonezi,având dimensiuni

mari,astăzi nu au mai rămas nici un exemplar în parc.

Este necesar de folosit şi în continuare în spaţiile verzi castanul roz-închis. În parc

sunt doi arbori mari, care se deosebesc de castanul porcesc prin inflorescenţa de
culoare roşie a frunzelor puţin mai mari cu o culoare verde închisă.

În parte de sus parcului este un exemplar al arborelui de cafea,cu o înălţime de

peste 14m.În condiţiile parcului s-a recomandat ca o specie rezistentă la adversităţi.

În parc se întâlnesc arbori de lalea (tulipa).Este mult apreciat ca arbore decorativ în

arta peisajeră,îndeosebi ca solitar sau în alei, datorită eleganţei portului, formei şi
coloritului de toamnă a frunzelor şi, mai ales, pentru decorativitatea şi mărimea
florilor în formă de lalea.Se recomandă de folosit pe larg în spaţiile verzi în
raioanele dendrologice de Nord şi Centru.

Între arbuşti la fel sunt specii rare şi valoroase din punct de vedere peisajer,care
aparţin în majoritatea familiei rozacee.

Cununiţa-arbust ce înfloreşte frumos vara,flori mici,roz;în panicule multiflore.

Este frumoasă în timpul înfloririi şi spirea Van Gutta din cadrul parcului.
Din păducei sunt foarte decorativi: păducelul prunifoliu, are frunzele nu prea mari,
dar de o culoare vie verde închis lucioasă şi păducelul semimoale cu frunze sub
formă de alice.

Ambii sunt foarte decorativ în perioada înfloririi şi fructificării.

Din măceşi prezintă un interes măceşul cu frunza roşie, care are culoarea brumărie
a frunzelor pe partea de asupra şi pe partea de jos pe jumătate are culoare roşie,
înfloreşte cu flori de culoare roz, mari unitare.

Toate speciile exotice sunt aclimatizate pentru zona de nord a republicii, ne-o
dovedeşte vârstele mari ale arborilor, caracteristicile dendrometrice, fructificarea
tuturor speciilor.

3.2 Principiile de bază privind reconstrucţia ecologică şi dezvoltarea ecologică

a Parcului Ţaul

La elaborarea măsurilor privind refacerea,reconstrucţia şi dezvoltarea în continuare

a Parcului Ţaul este necesar de luat în considerare starea actuală.

Această stare este necesar să fie prezentată de instituţiile abilitate cum este Grădina
Botanică a AŞM.

Măsurile,care sunt necesare pentru redresarea ecologică a parcului,ar trebui să

prevadă următoarele:

1.Refacerea arboretelor uscate:

2.Mărirea compoziţiei dendrologice a arboretelor din parc în procesul de

reconstrucţie:

3.Readucerea exteriorului compoziţional şi de landşaft a parcului la structura

sa iniţială sau aproape de ea:

4.Lucrări inginereşti şi arhitecturale privind amenajarea şi reabilitarea

construcţiilor de pe teritoriul parcului:
 5.Măsuri organizatorice privind gospodărirea parcului în continuare.

Mult au suferit şi grupele de mesteceni. Mestecenii rămaşi pe picior au vârfurile

uscate.Sub coronamentele arborilor valoroşi s-au regenerat natural specii
invadatoare,ca salcâmul alb,arţar american, care puternic au modificat structura
compoziţională şi arhitecturală a parcului.

Este necesar de elaborat măsuri de redresare a parcului,pentru toate arboretele din

parc,indiferent de starea lor actuală, mai ales pentru arboretele uscate şi în curs de
uscare,care şi-au pierdut capacitatea de regenerare.Este necesar de reconstruit aşa
instalaţii din parc ca florăriile,o parte din rozarii,care au fost distruse în ultimii
ani.Au dispărut grupele de platan,a rămas numai un arbore de cafea,un stejar
castanifoliu,au dispărut trandafirii decorativi,mai ales soiurile de trandafir nu se
mai găsesc în parc.

În legătură cu aceasta ca direcţii prioritare de reconstrucţie a parcului ar fi:

1.Refacerea arboretelor rărite din parc şi a grupelor de arbori dispărute:

2.Îmbogăţirea structurii compoziţionale specifice a parcului:

Pe tot teritoriul parcului sunt exemplare unice de specii arborescente intime cu

coronamente piramidale,ovulare,plângătoare.Aşa specii şi forme prezintă un
interes pentru compoziţia parcului.S-ar putea de folosit pentru plantare solitar şi în
grupe plopul Bolle,forma piramidală a paltinului de câmp,sofora piramidală,
stejarul piramidal,salcâm globulos,dud plângător şi alte specii.

CONCLUZII

1.Parcul Ţaul,cu cea mai bogată diversitate specifică de arbori şi arbuşti din
Moldova şi creat la cel mai înalt nivel privind construcţia parcurilor şi grădinilor
publice,poate fi în prezent,dar şi în viitor,un obiect de iluminarea şi studiu
demonstrativ important,care poate şi trebuie să joace un rol important în
dezvoltarea lucrărilor decreare a spaţiilor verzi.
2.Din punct de vedere a rolului atribuit în arta înverzirii,îmbogăţirea asortimentului
specific din parc nu numai că este binevenit,dar şi necesar.

3.Parcul Ţaul este pentru Moldova unicul loc,unde într-o perioadă scurtă de timp
se poate de mărit şi avut o colecţie bogată de specii, utilizate în înverzire.

4.Dat fiind faptul,că arboretele parcului sau format pe deplin şi au ajuns la

dimensiuni optimale,speciile noi ce se vor introduce şi în primul rând speciile
repede crescătoare de arbori,arbuşti şi liane în câţiva ani se vor încadra organic în
arboretele bătrâne ale parcului şi vor îndeplini integral rolul compoziţional
atribuţiilor.

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

1. Bucaţel V. Diversitatea taxonomică a pinaceelor (Pinaceae Lindl.)

introduse în Republica Moldova. Biodiversitatea vegetală a Republicii
Moldova, Chişinău, 2001, p. 202-208.
2. Cartea Roşie a Republicii Moldova, Chişinău 2001.
3. Leontiev P. V. Parchi Moldavii, Chişinev, 1967
4. Stănescu V. Dendrologie. Universitatea Transilvania din Braşov, 1977,
285p.
5. Proiect vostanovlenia, reconstrucţii i razvitia Ţaulscogo parca v
pitomnicovodcescom sovhoze imeni Lenina v Târnovscom raione, MSSR,
Chişinev, 1957, 170 str.