Arhitectura peisajului

CURSUL nr. 7
OBIECTIVELE CURSULUI
 înțelegerea caracteristicilor și tipologiei grădinii publice ca spațiu verde;
 situația grădinilor publice din municipiul Iași.
 înțelegerea caracteristicilor și tipologiei parcului orășenesc ca spațiu verde;


CARACTERIZAREA ŞI PROIECTAREA
SPAŢIILOR VERZI URBANE ŞI PERIURBANE
SPAŢII VERZI DE FOLOSINŢĂ GENERALĂ (CONTINUARE)

GRĂDINA PUBLICĂ
Reprezintă unitatea de spaţiu verde cu suprafaţa cuprinsă între 3 şi 20 ha, având drept funcţie
principală asigurarea recreării locuitorilor din raza de deservire, considerată a fi de 1-1,5 km.
Moda acestora începe să prolifereze din secolul trecut, profilându-se pe destindere şi pe agrement,
devenind piesa reprezentativă a spaţiilor verzi urbane prin situarea în vecinătatea sau la o mică distanţă de
centrul oraşului. În secolul al XIX-lea grădina publică avea o reprezentare predominant peisageră, cu o axă-
promenadă reprezentativă.
În ţara noastră majoritatea grădinilor publice erau finalizate sau în curs de finalizare în primul deceniul al
secolului XX, cu remarca că ele erau, în marea lor majoritate de mici dimensiuni (sub 10 ha), iar concepţia de
realizare era rareori peisageră. În perioada interbelică se fac în special modernizări ale acestor grădini publice
iar în perioada postbelică, începând din deceniul al VII-lea încep restructurările urbane comuniste şi se
promovează în special conceptul de “grădină de cartier” (Mitrea, V., 2000).
De cele mai multe ori grădinile publice moderne se proiectează în stil mixt: partea centrală poartă
amprenta stilului geometric, în timp ce spre periferie predomină caracteristicile stilului peisagere.
Deoarece depărtarea de locuinţă este un factor limitativ în frecvenţa de utilizare a acestor tipuri de spaţii
verzi de către public, în marile oraşe grădinile publice s-au amplasat la nivel de cartiere sau complexe de
locuinţe. În oraşele mici, în mare parte grădinile publice îndeplinesc şi funcţia de parc.
O grădină trebuie să cuprindă alei şi spaţii de odihnă, locuri de joacă, chioşcuri, pavilioane, uneori mici
restaurante, cafenele, mici piese cu apă, un lac mic ş.a.
Este util ca grădina să se izoleze de construcţiile învecinate printr-o perdea compactă de specii lemnoase
arborescente şi arbustive, care, pe lângă rolul sanitar, să îndeplinească şi funcţia decorativă. Pentru o grădină
de 3-4 ha se consideră suficientă o singură intrare. Cea mai mare suprafaţă i se atribuie vegetaţiei lemnoase,
apoi gazonului, diferitelor dotări, aleilor, florilor, etc. Dintre cele mai reprezentative grădini publice româneşti
create din secolul XIX se poate aminti grădina Cişmigiu iar dintre realizările româneşti postbelice se pot
menţiona grădina Bălcescu şi grădina Drumul Taberei, ambele din Bucureşti.

STUDIU DE CAZ: GRĂDINILE PUBLICE DIN IAŞI

Grădina Copou
Grădina Copou (fig. 1) este cea mai veche grădină publică din Iaşi, situată pe dealul Copoului. Datează
din prima parte a secolului al XIX-lea (amenajarea sa a început în anii 1833÷1834), centrul grădinii este
decorat cu "Obeliscul cu lei" (sau "Monumentul Legilor Constituționale"), ridicat după planurile lui Gheorghe
Asachi în cinstea generalului rus Pavel Kiseleff şi a reformelor introduse de acesta în Moldova. Puţini ştiu că
în Obeliscul cu lei se bănuiește a exista un document organic de pe vremea lui Al. I. Cuza.
Lângă obeliscul cu lei odihneşte "Teiul lui Eminescu", arbore îndrăgit de poet, ce "capătă valoarea unui
monument viu, cel mai preţios poate, din cate s-au închinat marelui poet." Teiul uriaş, bătrân de 200 ani, îşi
deschide florile în fiecare primăvară. O serie de busturi dedicate unor mari personalităţi ale culturii romane
străjuiesc aleea principală a parcului.
1
 Arhitectura peisajului
Tipologie: Grădină publică, pentru odihnă de scurtă durată sau pentru recreerea copiilor, pensionarilor
sau a altor categorii, cu precădere la sfârşitul săptămânii sau în zilele de sărbătoare (cu acces nelimitat).
Suprafaţa actuală este de cca. 10,11 ha. Această suprafaţă este repartizată astfel: 65.779 m2 gazon,
23.638 m2 de alei asfaltate, 1.320 m2 gard viu, 3.875 m2 flori, trandafiri 595 m2, arbuşti foioşi 2.146 bucăţi;
răşinoşi 358 buc, arbori foioşi 4.349 buc.; 265 buc. răşinoşi, alte utilităţi 8.077 mp.
Suprafaţa ocupată de vegetaţia lemnoasă se suprapune parţial cu cea ocupată de gazon, gard viu, alei sau
alte utilităţi şi are valori de cca. 85.000 mp. Centrul compoziţional este constituit de Obeliscul cu Lei. Stilul
adoptat în amenajarea acestui parc este caracteristic atât celui geometric cât şi celui peisager, cu o încadrare
mai mare în stilul mixt.
Dacă se ia ca referinţă aleea ce leagă intrarea dinspre Bulevardul Carol I cu punctul de interes central
Obeliscul cu lei, ce poate constitui axa principal a zonei centrale, se poate vorbi de o oarecare apropiere
compoziţională faţă de stilul geometric, dar această zonă centrală nu este foarte bogată în elemente
caracteristice stilului geometric.
Starea actual a vegetaţiei: bună. Se remarcă prezenţa numeroaselor exemplare de tei pucios şi carpen, cu
vârste relativ mari, având încă o stare bună de vegetaţie, realizând impactul vizual şi ecologic maxim.

Fig. 1. Grădina Copou

Specii: Dominanţa este dată de exemplarele de tei. Sub aspectul compoziţiei în specii, acest spaţiu verde
se numără printre cele mai diverse. Elementele remarcabile prezente aici sunt aceste exemplare relativ
vârstnice de tei şi carpen precum şi exemplarele de tisa (Taxus baccata), o specie rară dar care are creşterea
înceată. Ca notă generală, poate fi remarcată diversitatea destul de ridicată a speciilor. Ca aspecte negative pot
fi evidenţiate: parțial situația gazonului în zonele periferice, substituit în prezent printr-o pătură ierboasă
formată din specii ruderale şi sagetale (buruieni) alături de speciile ierboase de gazon, cu un aspect general
neîngrijit, plantarea la întâmplare a noilor exemplare lemnoase fără a fi luate în considerare a unor principii de
amenajare.
Dimensionare: Grădina Copou deserveşte atât populaţia ce locuieşte pe o rază de 400 m sau chiar mai
mult, vizitatorilor, ce traversează această zonă verde sau se recreează aici. Norma de 25÷30 mp/vizitator nu
poate fi respectată tocmai datorită fluxului mare de vizitatori, în unele zile densitatea de vizitatori fiind foarte
de mare.
Relaţionare: Acestă grădină prezintă un număr de 4 intrări cate una pe fiecare latură a parcului; intrarea
principală dinspre Bulevardul Carol I, una din strada Aurora, a 3-a dinspre Aleea Copou şi intrarea din spate
din strada Macazului.
Propuneri: Se recomandă reamenajarea unor segmente ale acestei grădini, prin redimensionarea unor
alei, a centrului compoziţional (a punctul de maxim interes reprezentat de Obeliscul cu Lei) prin înlocuirea
2
 Arhitectura peisajului
bordurilor de buxus care nu se află într-o stare prea bună, mărirea numărului de bănci destinate odihnei de
scurtă durată.
Sub aspect compoziţional se recomandă înlăturarea exemplarelor devitalizate sau rău conformate, re-
considerarea biogrupelor din diferite specii şi armonizarea pe viitor a ceea ce există şi merită promovat cu ceea
ce se va planta.
În ultima vreme se poate observa faptul că s-a plantat fără nici o regulă, la întâmplare, fiind irosit
material dendrologic, care fie s-a uscat datorită condiţiilor de lumină necorespunzătoare speciei respective, fie
se dezvoltă defectuos, nerealizându-se efectul peisagistic dorit.
De asemenea, se recomandă înlăturarea speciilor pomicole apărute natural sau „moştenite” de la vechile
amenajări şi realizarea de noi plantări cu specii valoroase sub aspect estetic.
Grădina Expoziţiei
Grădina (parcul) Expoziţiei (fig. 2) a fost amenajat în anul 1923, după Unirea Basarabiei şi a Bucovinei
cu România când, pentru a se cunoaşte potenţialul acestor provincii şi pentru a se stabili strânse legături
economice între ele, s-a luat hotărârea să se deschidă la Iaşi o „Expoziţie agricolă viticolă şi de industrie
casnică a Moldovei întregite“, la care au fost invitaţi producători din toate ţinuturile.
Ca urmare a faptului că lipsea din oraş un spaţiu potrivit pentru a găzdui o expoziţie, Comisia Interimară
a Iaşilor, condusă de primarul Constantin Toma a hotărât folosirea maidanului de la capătul aleilor Ghica
Vodă, organizându-se cu această ocazie un comitet de organizare (Comisariat General), condus de acad. prof.
dr. Petru Poni şi compus din personalităţi din Iaşi, Bucureşti, Cernăuţi şi Chişinău.
Grădina este dispusă între Institutul de Chimie Macromoleculară “Petru Poni”, o arteră importantă şi a
altor două străzi, respectiv bulevardul Carol I, strada Dumbrava Roşie şi strada Toma Dimitrescu.
Acestă grădină prezintă trei intrări, fiind destinat odihnei de lungă durată, plimbărilor.

Fig. 2. Grădina Expoziției

Are o suprafaţă totală de aproximativ 3,2 ha.
Ca stil adoptat, nu se poate defini unul anume, existând totuşi unele principii ale stilului geometric în
ceea ce priveşte trasarea aleilor şi poziţionarea elementelor arhitecturale decorative şi unele principii ale
stilului peisager sub raportul amplasării speciilor lemnoase.
Starea actuală a vegetaţiei: bună. Dominată este prezenţa exemplarelor mari de paltini de câmp, tei,
frasin, carpen şi paltin de munte, ce dau de fapt şi fizionomia caracteristică acestui spaţiu verde, conferind mai
ales în zilele toride de vară sub umbra benefică vizitatorilor. Se remarcă existenţa numeroaselor bănci destinate
odihnei vizitatorilor.
3
 Arhitectura peisajului
Ca elemente negative se poate remarca plantarea de noi puieţi de specii iubitoare de lumină şi căldură la
umbra exemplarelor mature actuale, fapt ce reflectat ulterior prin dezvoltarea înceată sau chiar uscarea unor
puieţi.
Dimensionare: În pofida faptului că este al 3-lea ca mărime dintre parcurile municipiului Iaşi şi are o
poziţionare relativ marginală faţă de cartierele mari de locuit, este destul de frecventat, dar rareori este
depăşită capacitatea maxima (conform normelor 760 vizitatori, la o normă de 25 mp/vizitator).
Relaţionare: Acest parc este cu siguranţă una dintre marele „pete” verzi compacte din zona de nord-vest
a oraşului Iaşi constituind împreună cu Grădina Copou și Grădina Botanică locul de odihnă şi promenade al
multor ieşeni. Practic, constituie un punct de atracţie important pentru toate categoriile de vizitatori, mai ales
în zilele călduroase de vară, datorită umbrei răcoroase pe care o realizează arborii mari de aici. Masivitatea
multor exemplare lemnoase remarcabile imprimă o senzaţie de monumentalitate. Mai mult, Parcul Expoziţiei
dă impresia că se întinde peste limitele reale, datorită vecinătăţii unor fragmente de vegetaţie lemnoasă situate
în incinta Institutului de Chimie Macromoleculară “Petru Poni”, precum şi a aliniamentului de arbori de pe
bulevardul Carol I şi marea întindere a Grădinii Botanice.
Propuneri: Capacitarea de primire a acestei unităţi de spaţiu verde poate fi îmbunătăţită prin mărirea
numărului de bănci destinate odihnei pasive, prin reamenajarea şi redimensionarea unor alei cu circulaţie
ridicată şi prin realizarea unor aranjamente florale în interiorul parcului pentru mărirea confortului vizual al
vizitatorilor. Eliminările exemplarelor vegetale compromise şi completările vegetaţiei lemnoase trebuie făcute
cu grijă pentru ca actuala fizionomie a scuarului să nu sufere modificări majore (negative).
Grădina Palas
Amplasată pe spaţiul fostei grădini a Curţi Domneşti, pe atunci în stil oriental, actuala grădină publică
Palas (fig. 3) păstrează elemente din timpul amenajărilor făcute de Vasile Lupu, cum ar filacul circular şi un
ponton închis cu foişor pe locul havuzului din Evul Mediu.
Axul central al grădinii a fost special gândit pentru a crea o splendidă belvedere Palatului Culturii.
Astfel, pentru prima oară, latura sudică a edificiului este pusă în valoare prin vegetaţie în trepte, oglinzi şi
căderi de apă. Scările de pe versant, care conduc vizitatorii spre Palatul Culturii, sunt bordate cu balustrade
monumentale, din piatră, pentru a completa arhitectura clădirii simbol. Peisajul grădinii este completat de
fântâni arteziene, piaţete înierbate, spaţii largi de promenadă şi de relaxare.
Suprafață: 5 ha.
Tipologie: Grădină publică destinată recreerii sau odihnei de scurtă sau lungă durată a angajaţilor sau a
persoanelor ce vizitează acest complex, dar şi cu rol decorativ.
Starea actuală a vegetaţiei: foarte bună. Aproximativ 50.000 de arbuşti si peste 1.000 de copaci compun
un veritabil „plămân verde” pentru întregul areal Palas, dar şi pentru vecinătăţi.
Arborii şi arbuştii au fost special aleşi pentru a crea, în toate componentele grădinii Palas, un spectacol
vizual cromatic în cele patru anotimpuri. O bună parte dintre aceştia reprezintă o premieră nu doar pentru Iaşi,
ci pentru regiunea de nord-est, precum Hamamelis, Metasequoia, Liquidambar (sau “arborele de guma”),
Oxydendron, Davidia și Parotia. Alţi copaci de mari înălţimi sunt castanii, pinii negri austrieci, teii, stejarii
roşii, fagii, salcâmii japonezi, carpenii, tisa, brazii, sălciile aurii.
Arbori cu talia medie sunt arţari de diferite culori, Ginkgo biloba (dispuși pe o întreagă alee), molid
argintiu, magnolii, peri ornamentali, precum şi stejari piramidali. Printre speciile de arbuşti se numără
Berberis, Viburnum, Syringa, Mahonia, pini pitici, ienuperi, Cornus ş.a. La baza arborilor şi chiar a arbuştilor,
dar şi pe spaţii vaste, au fost plantate flori precum azalee, hortensii, trandafiri, narcise, crini, ş.a. Şi spaţiile
dintre clădirile ansamblului urbanistic Palas sunt decorate cu jardiniere de mari dimensiuni şi locuri de odihnă,
iar unele clădiri au acoperişuri cu vegetaţie.
Dimensionare: Grădina Palas deserveşte atât populaţia ce locuieşte pe o rază de 400 m sau chiar mai
mult, personalul care lucrează în această zonă, precum şi persoanele aflate în trecere. Norma de 25÷30
mp/vizitator nu poate fi respectată tocmai datorită fluxului mare de vizitatori, în unele zile densitatea de
vizitatori fiind foarte de mare.
4
 Arhitectura peisajului
Relaţionare: Acest parc este cu siguranţă singura mare „pată” verde compact din zona centrală a oraşului
Iaşi constituind locul de odihnă şi promenadă al multor ieşeni. Practic, constituie un punct de atracţie important
pentru toate categoriile de vizitatori. Masivitatea multor exemplare lemnoase remarcabile imprimă o senzaţie
de monumentalitate, fapt accentuat şi de edificiul Palatul Culturii din acest perimetru.

Fig. 3. Grădina Palas

Grădina Tătăraşi Sud

Tipologie: Grădină publică pentru odihnă de scurtă durată sau pentru recreerea copiilor, pen-sionarilor
sau a altor categorii, cu precădere la sfârşitul săptămânii sau în zilele de sărbătoare (cu acces nelimitat) (fig.
4).
Suprafaţa actuală este de cca. 7,87 ha.
Starea actuală a vegetaţiei: relativ bună. Aici se întâlnesc relativ puţine specii lemnoase, în majoritate
arbuşti şi arbori foioşi. Ca elemente necorespunzătoare se remarcă gardul viu îmbătrânit, cu numeroase
porţiuni uscate sau descompletate, lipsa speciilor floricole şi a speciilor de arbori şi arbuşti răşinoşi, aceiaşi
prezenţă a „gazonului” format mai mult din specii ruderale şi sagetale (buruieni) alături de speciile ierboase
de gazon, cu un aspect general neîngrijit
Dimensionare: Această grădină deserveşte în primul rând locuitorii din raza de deservire 400÷500 m,
rază ce cuprinde numeroase blocuri de locuinţe, dar lipsa băncilor şi a aleilor bine poziţionate face ca acest
scuar să nu fie folosit la o capacitate prea mare.
Relaţionare: Acest parc este cu siguranţă singura mare „pată” verde compactă din zona de est a oraşului
Iaşi constituind împreună cu Esplanada Oancea locul de odihnă şi promenadă al multor ieşeni din zonă.
Practic, constituie un punct de atracţie important pentru toate categoriile de vizitatori, mai ales în zilele
călduroase de vară, datorită umbrei răcoroase pe care o realizează arborii mari de aici.
Propuneri: Capacitarea de primire a acestei unităţi de spaţiu verde poate fi îmbunătăţită prin mărirea
numărului de bănci destinate odihnei pasive, prin reamenajarea şi redimensionarea unor alei cu circulaţie
ridicată şi prin realizarea unor aranjamente florale în interiorul parcului pentru mărirea confortului vizual al
vizitatorilor.
O eventuală reamenajare a acestuia ar trebui să aibă în vedere reabilitarea căilor de acces, a instalaţiilor,
toaletarea arborilor, eliminarea exemplarelor deperisate sau rău conformate şi eventualele completări.

5
 Arhitectura peisajului

Fig. 4. Grădina Tătărași Sud

PARCUL (ORĂŞENESC)
Este reprezentat prin mari întinderi ocupate cu vegetaţie şi serveşte nu numai pentru odihna pasivă ci
şi pentru diferite manifestări artistice, culturale, ştiinţifice, fiind denumit şi “parc de odihnă şi cultură”.
Datorită suprafeţelor mari ale parcurilor (peste 20 ha), apare destul de dificilă amplasarea unui asemenea
parc numai în perimetrul unui oraş şi, de aceea, adeseori ele se întind şi în vecinătatea localităţii.
De multe ori, chiar se preferă extinderea şi în zona periurbană, mai ales atunci când pe teritoriul respectiv
există vegetaţie lemnoasă, care să constituie un prim nucleu. Vor fi preferate terenurile cu relief relativ variat,
dar fără ca să necesite mişcări mari de pământ pentru corectarea denivelărilor, precum şi terenurile situate în
apropierea unei ape curgătoare sau stătătoare.
Din suprafaţa totală a parcului circa 65÷75% trebuie să fie destinată speciilor lemnoase, arbustive şi
arboricole precum şi gazonului şi florilor. Într-un parc se prevăd mai multe sectoare sau zone cu destinaţii
diferite (odihnă, distracţie, sport, joacă pentru copii, etc.).
Trasarea aleilor trebuie să fie simplă, adaptată terenului, să evite încrucişările şi să conducă spre
obiective interesante. Prin dotările realizate un parc poate oferi atât posibilitatea plimbării şi repausului în aer
liber, cât şi exercitarea diferitelor activităţi din sfera odihnei active (sporturi, jocuri în aer liber, agrement etc.),
precum şi unele activităţi cu caracter cultural (spectacole, expoziţii în aer liber sau în pavilioane etc.).
Dacă teritoriul urban permite mai multe opţiuni pentru amplasarea unui parc, se va avea în vedere
situarea într-o zonă de mare densitate a populaţiei care să fie şi deficitară în zone cu spaţii verzi. De asemenea,
se impune a se estima raza de influenţă şi beneficiul adus ameliorării calităţii mediului ambiant.
La proiectarea unui parc se ia în considerare un coeficient de aglomerare maximă care se consideră a fi
de maxim 300 de vizitatori/ha pentru zona de odihnă activă şi de 160 de vizitatori/ha pentru zona de recreare
pasivă. Pentru o bună organizare a parcurilor este necesară sectorizarea funcţională a acestora, pentru ca
diferitele activităţi recreative să nu se contrapună sau să fie antagonice.
De aceea, obiectivele care presupun o mare aglomerare a publicului (teatre, cinematografe, zona de dis-
tracţii) se vor amplasa mai periferic, având prevăzute alei de acces corespunzătoare, corect dimensionate şi
eventual parcaje exterioare, situate la limita parcului. Dotările şi amenajările generatoare de zgomote şi agitaţie
se recomandă a fi situate în locuri uşor accesibile, în la distanţe suficient de mari de sectoarele liniştite ale
parcului, rezervate plimbărilor şi odihnei. De asemenea, pentru activităţile sportive se recomandă a fi proiectate
terenuri de sport pe locuri plane, situate de preferinţă perimetral, în apropierea unor artere de circulaţie.
(Iliescu, A. F., 2003).
Fiecare parc de odihnă şi cultură este necesar să deţină un sector administrativ-gospodăresc, cu sere,
răsadniţe, terenuri de culturi ornamentale, diferite construcţii etc., fiind recomandat a fi amplasat fie în incinta
parcului, separat de zona publică, fie în afara lui, dar în imediata apropiere.
6
 Arhitectura peisajului
Prin structurarea sectorială a unui parc se urmăreşte asigurarea unei repartiţii teritoriale echilibrată a
tuturor elementelor componente ale parcului.
În ansamblu, ponderea diferitelor zone ale unui parc se recomandă a fi următoarea:
 66-77 % - suprafeţe plantate şi gazonate;
 10-12 % - alei;
 5-10 % - piese de apă;
 5-8 % - terenuri sportive;
 3-4 % - construcţii.
Suprafeţele destinate activităţilor culturale şi distractive nu trebuie să depăşească 20% din teritoriu, cea
mai mare parte a parcului fiind ocupată de spaţiul verde propriu-zis.
În parcurile mari creşte ponderea pieselor de apă, un lac putând deţine până la maximum 30% din
suprafaţa totală a parcului.
Municipiul Iași nu deține niciun spațiu verde în categoria parc orășenesc.
Un exemplu de parc orăşenesc celebru este “Parcul Central” din cartierul Manhattan (New York) (fig.
5), cu o suprafaţă de 340 ha, creat între anii 1858÷1870. Se remarcă de la început aşa numitul “stil european”
în amenajarea acestui parc, care este adresat tuturor categoriilor sociale, cu cât mai multe posibilităţi de
destindere (plimbare pe jos, plimbare cu barca, plimbare călare, cu bicicleta, cu rolele, patinaj, locuri de plajă
ş.a.). Toate puncte de atracţie sunt legate de o reţea de alei de cca. 40 km şi sunt dispuse într-o manieră
peisageră, pe un relief animat.

Fig. 5. Central Park din New York

Întocmit: Şef lucr. dr. SANDU Tatiana