“O grădină este oglinda unei minţi.

” ( Henry Beston)

1
 În Mexic, un mit celebru spune că atunci când lumea era în întuneric, în
haos, când nu există timp, un zeu avea doi copii şi, pentru plăcerea lor, tatăl le-a
creat o grădină cu pomi, flori şi diferite feluri de ierburi. Se observă evidente
asemănări cu Geneza din biblie unde Dumnezeu a aşezat creaţia sa cea mai
iubită, omul, într-un paradis terestru şi anume, grădina Edenului.

Pentru om, grădinăritul a însemnat mai mult decât un simplu act de

cultivare, ci o manifestare a spiritului creator.

Grădina este un spaţiu care, din cele mai vechi timpuri, a inspirat
imaginaţia oamenilor, un loc care a ascuns întâmplări, a găzduit evenimente
fastuoase, a protejat îndrăgostiţii şi a inspirat artiştii.

Primele dovezi despre existenţa grădinilor sunt picturile murale egiptene

din 1500 î. Hr. care reprezentau iazuri cu nuferi şi lotuşi, înconjurate de salcâmi
şi palmieri, însă cele mai cunoscute sunt grădinile suspendate ale Semiramidei
din Babilon.

2
 În perioada Imperiului Roman s-au realizat grădini imense ale căror ruine
sunt vizibile şi astăzi în Pompei sau în Tivoli.

În Evul Mediu, grădina trăieşte în interiorul proprietăţilor monahale, în

vecinătatea castelelor şi instanţelor judecătoreşti. Aceste loturi sunt cultivate cu
legume, plante medicinale şi pomi fructiferi în afara zidurilor oraşelor.

În perioada de început a Renaşterii, arta grădinăritului reînvie, mai ales în

Franţa, apoi în Italia şi Spania. De asemenea, o tradiţie în arta grădinăritului s-a
dezvoltat în China şi Japonia în mediul aristocratic, reproducând peisaje în
miniatură, centrate pe iazuri sau severele grădini Zen, în jurul templelor.

În Italia, în timpul Renaşterii, grădina era amenajată în jurul unei axe

centrale, cu garduri vii, chiparoşi, sculpturi, flori, balustrade din piatră, fântâni
etc. Cele mai importante grădini erau cele ale familiilor Medici, Palmiera şi La
Pietra din Florenţa.

3
 Din secolul al XVII-lea, Franţa a depăşit Italia ca principală influenţă în
arhitectura peisageră şi de grădină, palatul Versailles şi grădinile sale reflectând
grandoarea fără limite a regelui Ludovic al XIV-lea, numind ca arhitect şi
director al grădinilor regale, pe Andre Le Notre. Elevii acestuia sunt creatorii
marilor grădini de la Salzburg, Nymphenburg şi Sans Souci în Postdam.
Influenţa franceză este vizibilă, de asemenea, în Austria, la Schonbrunn, iar în
Spania, la Aranjuez şi La Granja, dar şi în Londra şi Vatican.

Grădinile fostului palat de vară al Granadei în strânsă legătură cu

Alhambra, Palacio Generalife, sunt caracterizate prin prezenţa chiparoşilor
uriaşi, arbuşti miniaturali, portocali, canale şi fântâni.

4
 În ţara noastră, dezvoltarea artei grădinilor este atestată documentar în
epoca feudală prin documente, planuri, acte de proprietate şi descrierile unor
călători.

Grădina de trandafiri şi alte diverse flori sunt menţionate în documente la

Mitropolia de la Târgovişte prin anii 1400, iar parcul de la Făgăraş este
menţionat într-un document datat din 1672. În secolul al XVIII-lea, apar primele
parcuri amenajate în stil francez în Transilvania, la Avrig şi Bonţida, dar şi în
Gorneşti şi Albeşti. De asemenea, un document arată că familia Dudeştilor avea
la casa lor din Bucureşti o grădină “ca un parc englezesc”. În Moldova sunt o
serie de grădini orăşeneşti particulare, unele fiind deschise şi publicului.

5
 STILURI ÎN AMENAJAREA GRĂDINILOR

Stilul francez se caracterizează prin simetria formelor, planul fiind

geometric, predominând arbuştii cu frunze persistente cum sunt: Cişmirul
(Buxus sempervirens), Tisa (Taxux baccata) şi Ilex. Apa este omniprezentă sub
forma unor canale, fântâni etc.

6
 Stilul englezesc sau stilul peisager se caracterizează prin libertatea
liniilor, vegetaţia fiind aparent sălbatică, dând impresia de natural, folosindu-se
din plin terenul accidentat.

7
 Stilul asiatic se caracterizează prin elementele - simbol existente în acest
tip de grădină, principiul de baza fiind armonia care se creează prin existenţa
acestora şi anume: apa, pietrele, plantele, lampioanele. Se plantează, mai ales
bonsai de grădină, mai mari decât cei de apartament. Florile sunt puţin prezente
în acest tip de grădină, în schimb sunt prezente pinul, bambusul, rododendronul,
arţarul, salcia şi glicina.

8
 CÂTEVA PRINCIPII ESTETICE ÎN AMENAJAREA
UNEI GRĂDINI

Evaluarea peisajului
Înainte de amenajarea spaţiului existent, este bine să luaţi în considerare
atât forma locului, cât şi elementele existente; cele mai frumoase cadre, arbori,
prezenţa unei ape. De asemenea, se iau în considerare şi stilul arhitectural al
casei, nevoile specifice stilului de viaţă al fiecăruia şi preferinţele personale.

Echilibrarea elementelor
Aceasta se referă la aranjarea diferitelor elemente ale spaţiului exterior
astfel încât ele să fie stabile şi echilibrate din punct de vedere vizual. Un obiect
de dimensiuni mari sau greu poate fi echilibrat vizual de unul mai mic şi mai
uşor. De exemplu, un pâlc de pini care se află într-un anumit loc al grădinii
poate fi echilibrat de plantarea pe o altă latură a grădinii a unor arbori
ornamentali mici şi coloraţi sau de un foişor.

9
 Crearea unui design unitar
Armonia poate fi realizată prin selectarea acelor elemente care au
caracteristici comune în ceea ce priveşte dimensiunea, forma, culoarea,
materialul, textura etc. De exemplu, într-o curte pătrată poate fi o masă pătrată
cu o faţă de masă în carouri.

Stabilirea unui ritm vizual

Ritmul reprezintă felul în care sunt
spaţiate anumite elemente în raport cu alte
elemente similare. De exemplu, se poate
realiza un ritm pe o alee dacă se montează un
şir de cărămizi decorative, iar intervalul dintre
acestea să fie de 1,20 m. Este recomandat să
se varieze culoarea, forma, mărimea, textura
sau materialul elementelor utilizate.
Accentuarea unui element
Evidenţierea unui element din grădină poate fi creată prin utilizarea unei
anumite culori, schimbarea poziţiei, centrarea în cadrul unei compoziţii
iluminarea lui în timpul nopţii etc.

10
 Simplitatea
O grădină nu trebuie să fie prea încărcată cu prea multe plante.
Simplitatea este cel mai greu de realizat. Un exemplu îl constituie grădinile
japoneze, mai ales cele de tip Zen.

11
 AMENAJAREA UNEI GRĂDINI

Scopul
Prima întrebare pentru amenajarea grădinii ar trebui să fie “La ce anume
îmi va folosi grădina?”

Analiza terenului disponibil

Aproape toate legumele şi florile au nevoie de 6 ore de soare în fiecare zi.
Chiar dacă lotul este, în mare parte, umbrit multe plante tolerează umbra. De
asemenea, trebuie luat în considerare ce plante cresc deja pe acel teren.

Analiza solului
Majoritatea plantelor supravieţuiesc într-o varietate mare de tipuri de sol,
dar regula generală este că acesta trebuie să fie uşor drenabil, jilav, dar nu
mustind de apă. Calitatea solului se poate îmbunătăţi adăugând materie organică
precum compost, frunze putrede, iarbă uscată, gunoi de grajd mai vechi sau
turbă. Înainte de aceasta, terenul trebuie curăţat de buruieni prin săpare.

12
 Realizarea planului de grădină
Pentru a transpune schema pe terenul disponibil, se foloseşte o ruletă şi un
furtun de grădină sau o sfoară pentru a demarca straturile de flori. Se poate
presăra faină pe furtun sau pe sfoară pentru a face demarcaje temporare. Apoi,
cu un cuţit, se sapă puţin de-a lungul liniei pentru a stabili definitiv marginea
straturilor de flori perene. Pregătirea locului de plantare este un moment bun de
a îmbunătăţi calitatea pământului prin adăugarea de materii organice (compost,
turbă sau bălegar), săpându-se adânc. Nu amestecaţi substanţe fertilizatoare în
sol decât dacă este nevoie, deoarece aceste substanţe în exces fac mai mult rău
decât bine. Apoi, solul trebuie udat din abundenţă şi lăsat aproximativ o
săptămână, astfel seminţele de buruieni vor germina, iar acestea vor putea fi
îndepărtate mai uşor. Straturile cu flori sunt mai uşor de întreţinut dacă au o
bordură care să ţină departe iarba sau vegetaţia din jur, aceasta putând fi din
plastic, lemn, cărămidă sau piatră.

13
 Amenajarea propriu-zisă a grădinii
Adunaţi cât mai multe informaţii despre plantele pe care doriţi să le aveţi
în grădină pentru a respecta cerinţele de cultivare ale fiecăreia dintre acestea.
Chiar dacă la început grădina pare “golaşă”, plantele tinere au nevoie de spaţiu
pentru a se dezvolta. Se plantează începând cu cele mai voluminoase, lăsându-le
la urmă pe cele mai mici.

Florile perene se aşează într-o groapă la acelaşi nivel la care au crescut în

ghiveci sau răsadniţe, se bătătoreşte bine pământul în jurul lor cu mâna, după
care se udă din abundenţă. Pe măsură ce plantaţi fiecare floare, este bine să
acoperiţi pământul din jurul rădăcinii cu paie sau frunze uscate pentru a menţine
umiditatea.

14
 Îngrijirea
Primul sezon de plantare este cel mai dificil. Regula generală este să udaţi
bine plantele în fiecare zi, în primele două săptămâni şi, apoi de câte două ori pe
săptămână, în funcţie de cantitatea de precipitaţii. În anul următor, puteţi să
lăsaţi natura “să aibă grijă” de plante, eventual în perioadele secetoase puteţi uda
abundent. De asemenea, în primul an trebuie perseverat în combaterea
buruienilor. Pentru a ţine buruienele departe şi a păstra umezeala în sol, acoperiţi
stratul cu un strat protector de câţiva centimetri. Acest procedeu se numeşte
“mulcire”. Se pot folosi mai multe tipuri de materiale: ace de pin, bucăţi de
scoarţă de copac, pietriş decorativ etc.

Majoritatea plantelor se dezvoltă fără să aibă nevoie de îngrijiri speciale.

Dacă doriţi să folosiţi îngrăşăminte, puteţi utiliza
în îngrăşământ uscat la jumătatea sezonului. În
cazul unui îngrăşământ lichid, acesta se foloseşte
în fiecare lună.

15
 Gazonul
În general, în amenajarea unei grădini, punctul de plecare este gazonul sau
peluza. Se poate alege varianta clasică, prin semănare sau varianta modernă şi
anume, rulourile de gazon, numai după ce grădina a fost nivelată iar pământul a
fost curăţat. Gazonul necesită umiditate foarte multă, mai ales în perioadele
secetoase.

Plantarea arborilor
Timpul în care creşte un copac are o mare importanţă. Cei care cresc încet
sunt copacii mari dar care trăiesc mai mult. Dacă este important să facă umbră
sau flori relativ devreme, alegeţi un copac ce creşte repede. De obicei, aceştia
sunt mici, au lemnul moale şi nu trăiesc aşa de mult. Plantaţi copaci mici sau
medii pe lângă casele mici, iar pe cei înalţi la marginea curţii sau grădinii. Există
specii de arbori şi arbuşti cu frunze persistente: magnolia, coniferele, mahonia
etc. În ceea ce priveşte solul, mulţi copaci cresc bine în pământ bogat, umed, de

16
pădure cu pH acid. Alţi arbori preferă solurile care tind să fie uscate, alcaline.
Arţarul de mlaştină preferă un sol foarte umed. Anumiţi arbori şi arbuşti
tolerează foarte bine un mediu poluat. De exemplu: tuia, stejarul, teiul, bradul
argintiu, arţarul norvegian, ginkgo biloba.

Plantele de grădină se vor alege în funcţie de orientarea grădinii. De

exemplu, o grădină cu orientare spre nord, mai puţin însorită, se poate opta
pentru plante perene şi iubitoare de umbră. Gazonul poate fi combinat cu diferite
specii de conifere şi hortensii. În cazul grădinilor mici, se aleg plante de
dimensiuni medii, plasate pe margini care vor da imaginea unui peisaj aerisit.
Grădinile dominate de conifere pot fi colorate cu diverse flori (petunii, muşcate
în ghivece sau jardiniere).

17
 Amenajarea zonei cu flori

Această operaţie trebuie planificată întâi pe hârtie. Uneori, plantele de

bordură şi cele de grup nu se plantează decât după ce s-a stabilit gazonul. De
obicei însă, cele două procese se petrec în paralel. După ce s-a nivelat pământul,
zonele se delimitează cu beţe, apoi se pot planta gazonul şi florile. Plantarea
copacilor se face primăvara, însă e de preferat toamna. Arbuştii trebuie plantaţi
la intervale mici. Dacă pământul rămas liber între ele nu are un aspect frumos, se
poate planta gazon.

18
 După ciclul de viaţă, plantele sunt anuale, bienale sau perene. Plantele
anuale îşi termină ciclul de viaţă într-un singur sezon şi sunt reprezentate de
toate speciile care înfloresc în mai puţin de 12 luni de la semănare. Plantele
bienale nu înfloresc, de regulă, în anul în care au fost semănate, ci în anul
următor. Plantele perene se înmulţesc prin organe subterane (bulbi, tubero-bulbi,
rizomi) şi rezistă în sol peste iarnă. Plantele semirustice, cum sunt Cana indica,
Dhalia, Gladiolus (gladiolele) se scot toamna din teren şi se păstrează în spaţii
adăpostite.

Plante anuale: pufuleţi (Ageratum

Houstinianum), gura-leului (Anthyrrinum
majus), begonia (Begonia semperflorens),
gălbenele (Calendula officinalis), ochiul-boului
(Calistephus chinensis) etc.

Plante perene: căldăruşe (Aquilegia), crin de toamna (Hosta), bujorul

(Paeonia), anemone, iris (Iris pseudacorus) etc.

19
 Compartimentarea grădinii
Grădina ideală este aceea în care frumosul se împleteşte cu funcţionalul,
indiferent de stilul în care aceasta este amenajată. Se poate amenaja prin
delimitarea anumitor zone şi anume, pentru relaxare, pentru joacă, pentru a lua
masa etc. Se pot folosi panouri, gard viu, pergole etc.

Aleile şi cărările
Acestea trebuie să se încadreze bine în peisajul
grădinii. Este bine ca aleile să fie cât mai puţine, să fie
directe (să reprezinte calea cea mai
scurtă de acces spre un loc anume), continue şi unitare ca
design. E bine ca aleile permanente pentru maşini să fie
bine amenajate, astfel încât să nu se formeze băltoace
inestetice. Cele mai bune materiale sunt cimentul şi pavajul
cu dale. Pentru o locuinţă modernă sunt recomandate dalele

20
ceramice, cele din piatră pentru o locuinţă rustică, iar cele din cărămidă se
recomandă pentru aleile care fac legătura cu o curte interioară.

Iluminatul
Pentru ca peisajul să fie admirat şi seara, se pot folosi corpuri cu lumină
difuză sau spoturi. Sursa de lumina situată la jumătatea distanţei de sus în jos are
un efect spectaculos.

Mobilierul de grădină
Acesta este un element foarte important în amenajarea unei grădini, ideea
de bază fiind alegerea în funcţie de celelalte amenajări, astfel încât să fie
complet. Mobilierul poate fi din lemn, metal sau material plastic. De asemenea,
se poate construi un foişor sau o bucătărie de vară.

21
 Elementul “apă” într-o grădină
El poate fi reprezentat prin construirea unei fântâni arteziene, piscină sau
un heleşteu. Prezenţa apei este relaxantă dar şi decorativă. În cazul în care dorim
o piscină, trebuie să se ţină cont de soare, intimitate, direcţia vântului, acces şi
vegetaţie.

22
23
24