GRĂDINI UTILITARE

Cultivarea plantelor legumicole dateaza din

cele mai vechi timpuri, acestea fiind
considerate surse de hrana pentru om, ceea ce
a condus la cultivarea acestora in scop
alimentar, terapeutic, dar și estetic.
 Scurt istoric

Amenajarile cu plantele comestibile dateaza din

perioada:
 Gradinilor persiene si egiptene, in care plantele
legumicole se cultivau impreuna cu cele
ornamentale;
 Romei antice, unde printre corpurile statuare si
plantele exotice se cultivau plantele aromatice si
pomii fructiferi ;
 Evului mediu, unde gradinile in stil geometric
imprejmuite, includeau ierburi aromatice
intercalate cu cele legumicole;
 Monahilor medievali, fiecare calugar, planta
cate un trandafir inconjurat de ierburi
aromatice, multe gradini, inclusiv gradina
Villandry purtand amprenta monahala; Sf
Ignatius se pare ca a spus: “Nu este suficient
sa cultivi legumele cu grija; ai datoria sa le
combini potrivit culorilor si sa le incadrezi cu
flori astfel incat totul sa para ca o masa bine
pusa”.
 Sec XVII-XIX, cand gradinarii francezi si
scotieni au amenajat gradini ornamentale si
pentru producerea hranei, in stil geometric,
cu garduri vii in care legumele erau
intercalate cu plantele floricole, cu alei si zone
de promenada.
 Colonistilor din America, care au cultivat mai
intai legumele ca sursa de hrana, iar mai apoi
ca rol estetic.
 In America, idea de „Gradina utilitara ”s-a
dezvoltat dupa aparitia conceptului de
„edible landscaping” ( Creasy 1984, Kourik,
1986), care a promovat utilizarea unor specii
de plante comestibile alături de specii de
plante ornamentale în amenajările
peisagistice. Astfel grădina utilitară a căpătat
o importanță ornamentală și estetică
deosebită, devenind parte componentă a
amenajărilor peisagere în proprietățile private
din mediul urban.
Functiile gradinii utilitare

 Ecologica;
 Educativă;
 Culturală;
 Estetica si recreativa;
 Socială;
 Economica;
 Sanitară.
Tipuri de grădini utilitare

 Grădini de legume
 Grădini de plante aromatice și condimentare
 Grădini potajere (jardin potagere)
 Grădina de legume
Cuprinde 2 zone:
 zona de cultură, divizată
în mai multe segmente
(suprafețe de cultură)
 zona de compostare,
pentru reciclarea
resturilor vegetale
rezultate în urma
derulării ciclurilor de
cultură a plantelor.
De regulă, se amplasează în
spatele locației , dar cu
acces permanent de la
locurile de pregătire a
hranei (bucatărie, terasă,
foișor etc)
 Grădina de plante aromatice și
condimentare
Reprezintă un ansamblu de specii aromatice și
condimentare, în care plantele sunt cultivate fie:
 după o schemă care sa imite creșterea acestora în
mod natural, cu aspect aleator, neorganizat;
 după module geometrice care imită tapiseria, asa
numitele modele „knot garden, gradina nod”.
Acestea au fost realizate pentru prima data in
Anglia, in timpul Reginei Elisabeta I. In timp au fost
transformate in spatii acoperite cu gazon, dar se mai
observă si astazi urme ale amenajarilor initiale. Un
astfel de exemplu este grădina de la inceputul
secolului al 17-lea de la Castelul Muchalls din Scoția.
 Caracteristici
 Knot garden are forma patrata sau
dreptunghiulara și este alcătuită din specii de
plante aromatice și condimentare care suportă
tunderea (măghiran, rozmarin, cimbru, salvie,
mentă, busuioc, pătrunjelul, ceapa de tuns ,etc), cu
bordură de Buxus sau nu și potecile cu pietriș foarte
fin, scoarță, gazon sau alte materiale.
 Necesită volum mai mare de forță de
muncă pentru întreținerea plantelor
 Knot garden poate fi considerată mare când
este alcătuită din 6-8 segmente, sau mică, când are
un singur segment.
Knot garden a Muzeului Red Lodge
Bristol, din timpul Reginei Elisabeta I
Knot Garden – Hertford Museum,
 Grădinile potajere (jardin potajere)

 Reprezintă un amestec între

plantele legumicole, plantele
aromatice și condimentare si
plantele floricole.
 Își au originea în Franța, în perioada
renascentist-barocă.
Caracteristici:
 Combinarea plantele legumicole cu
plantele floricole pentru creșterea
caracterului decorativ al grădinii;
 Utilizarea și combinarea speciilor,
varietăților, formelor și cultivarelor
de plantele legumicole foarte
decorative, realizând în același timp
și decorul și produsul de consum
(varza ornamentală, ceapa de tuns,
salata, ardeiul, tomatele,
castravetele țepos, tărtăcuțele,
patisonul etc)
Dorling Kindersley Limited
 Proiectarea

 Se face după aceleași reguli ca si proiectarea

gradinii ornamentale, astfel incat sa se
realizeze o folosire eficientă a spatiului si sa
se creeze o unitate compozitionala a
ansamblului.
 Stabilirea proportiilor compozitiei se face in
asa fel incat dimensiunile, suprafetele si
volumele sa fie corelate armonios.
 Etape

 Alegerea tipului de grădină

 alegerea speciilor cu insusiri decorative
deosebite
 alegerea stilului compozițional ( geometric, liber,
mixt)
 Trasarea aleilor
 Plantarea sau semanarea la distanțele
corespunzătoare speciilor și cultivarurilor
utilizate
 Cultivarea plantelor pe teren plan sau straturi
înălțate
Grădina de legume
Stil geometric
Grădini de plante aromatice
Grădini potajere
Stilul liber Stilul geometric
 Aleile
 Aleile trebuie sa
asigure accesul si o
circulatie usoara, rapida si
fluenta. Ele trebuie
dimensionate în funție de
felul și volumul
activitatiilor ce se vor
desfasura in gradina
 se realizeaza din
materiale care dreneaza
apa (caramida, pavele,
piatră, pietris, scoarță de
copac, benzi înierbate).
Benzi înierbate Scoarță de copac
Culturi pe straturi înălțate
CI Elementele prin care speciile legumicole îşi
manifestă însuşirile ornamentale:

Portul plantei;
Gradul de ramificare a plantelor;
Culoarea frunzelor;
Culoarea florilor;
Culoarea fructelor;
Parfumul florilor;
 Portul plantei
 Tufă: ardei, vinete, unele soiuri de dovlecei şi
tărtăcuțe, , fasole pitică, salvie, rozmarin, etc.
 Rozetă de frunze: salată, spanac, ceapă şi usturoi,
mărar, morcov, păstârnac, pătrunjel, țelină, varză
albă, varză roşie, conopidă, brocoli, măcriş, ştevie
ş.a.
 Cu o singură tulpină: tomate, castraveți, lufa,
tărtăcuțe etc.
 Liane: lufa, castravetele țepos, castravetele amar,
dovleac, unele soiuri de dovlecel, fasolea urcătoare
etc.
 Port târâtor: dovleac, dovlecel, batat, castraveți,
tărtăcuțe etc.
 Gradul de ramificare al
plantelor
Este caracter de specie şi diferă de la o specie
la alta.
Plantele legumicole precum unele specii
de cucurbitacee (castravetele țepos,
castravetele amar, tărtăcuțele, lufa) formează
în mod natural un număr mare de lăstari,
ceea ce permite utilizarea acestora pentru
realizarea „gardurilor verzi”, cu un consum
redus de forță de muncă manuală.
 Culoarea frunzelor
Este un element prezent tot timpul anului, având efect maxim în
anumite perioade de timp, în funcție de specie. Primăvara, culoarea
verde a frunzelor este dătătoare de viață, trezeşte natura şi are efect de
bine dispunere. În perioada de înflorire, culoare verde a funzelor
contrastează cu albul , galbenul, violaceul sau rozul florilor, asigurând un
decor extraordinar. La sfârşitul primăverii şi în timpul verii, frunzişul este
verde închis la majoritatea speciilor legumicole, cu unele excepții.
Exemple de specii legumicole care au un colorit deosebit:
 salată există soiuri cu frunze de culori diferite şi anume: verde–gălbuie,
verde închis strălucitor, roşu – violaceu cu intensitate diferită.
 Batat, prezintă frunze de culoare verde închis, verde deschis uşor gălbui
şi frunze roşii rubinii, care se folosesc fie separat, fie grupate, direct în
grădină sau în jardiniere.
 Mangold, prin culorile diferite ale pețiolului frunzelor (alb, roşu-vişiniu
şi portocaliu) este deosebit de decorativ, intrând în asociere cu alte
plante legumicole sau diferite specii floricole din decorul de vară.
 Aspectul frunzei
Este foarte important la unele specii, fiind elementul
de decor cel mai evident
 frunza întreagă, cu frunza ondulată, cu frunza
încrețită sau cu frunză de „ stejar”, la salată etc.
Printr-o simplă asociere între soiurile cu aspect
diferit şi frunze de diferite culori, se asigură un decor
deosebit de plăcut.
 frunze gofrate de culoare verde foarte intensă,la
varza creață,
 frunze încrețite şi culoare verde deschis, acoperite
cu ceară, dând aspect de palmier la varza de frunze
 sectate la morcov, pătrunjel, țelină sunt plăcute
ochiului ,se asociaza şi cu luciul care se întâlneşte la
țelină, pătrunjel etc.
 Culoarea florilor
Culoarea florilor este un element estetic deosebit de
decorativ la unele specii legumicole.
 La plantele legumicole frumusețea florilor este mai
evidentă la unele specii de ceapă, care prezintă flori de
culoare violacee, cum este ceapa de tuns, înfloreşte în
luna aprilie şi durează cca o lună, o lună şi jumătate;
ceapa de iarnă care prezintă inflorescențe de culoare
crem, pe fondul frunzelor verzi lucioase, fiind foarte
frumoase; inflorescențele de revent, care la început au
o tentă verde deschis-roşietică, apoi devin maro şi
foarte multe. De asemenea, inflorescența foarte
viguroasă care apare dintr-o rozetă mare de frunze,
imprimă un aspect de măreție şi dominanță în grădină.
Mai târziu apar flori de culoare albă la ardei, de culoare
galbenă la tomate, tigva, lufa şi castraveți, violacei la
vinete, anghinare şi cardon ş.a.
 Culoarea fructelor
Reprezintă un element decorativ important în
perioada de maturare a acestora.
În acest sens amintim:
tomatele, ardeiul, vinetele
 BAZELE BIOLOGICE ALE CULTIVĂRII PLANTELOR
LEGUMICOLE
Particularitățile creşterii şi dezvoltării
 Creşterea este un proces cantitativ, ireversibil,
care contribuie la creşterea dimensiunilor
plantelor (creşterea în înălțime, apariția lăstarilor,
creşterea frunzelor etc.). Acest proces este
controlat genetic, dar foate mult influențat de
condițiile de cultură (hrană, apă, căldură, lumină)
şi determină apariția tulpinii, frunzelor şi
rădăcinilor.
 Dezvoltarea reprezintă un proces calitativ care
conduce la apariția organelor de reproducere.
 Florile
Din punct de vedere morfologic pot fi:
 hermafrodite (prezintă organele de reproducere
bărbăteşti (staminele) şi organele femeieşti (pistilele)
în aceeaşi floare; tomate, ardei, vinete, fasole,
mazăre);
 unisexuate (au un singur sex; castraveți, dovlecei,
pepeni etc). Florile unisexuate pot fi:
 pe plante monoice (flori unisexuate pe
aceeaşi tulpină) sau
 pe plante dioice (flori bărbăteşti pe o
plantă şi flori femeieşti pe altă plantă).
Plante dioice sunt: spanacul, sparanghelul.
Majoritatea plantelor legumicole (plante cu flori
hermafrodite.
 Polenizarea florilor
 - autogamă (autopolenizare) - când polenizarea
are loc cu polen de la aceeaşi floare sau de la alte
flori de pe aceeaşi plantă (polen propriu). Se
întâlneşte la tomate, ardei, vinete, fasole,
mazăre etc.
 - alogamă (încrucişată) - când polenizarea se face
cu polen de la alte plante. Dacă polenizarea se
face cu ajutorul insectelor procesul se numeşte
polenizare alogamă entomofilă şi se întâlneşte la
varză, ceapă, sparanghel etc. Dacă polenizarea
se face cu ajutorul vântului, polenizarea este
numită alogamă anemofilă (la spanac, sfeclă,
lobodă).
 Cucurbitaceae
 pe aceeaşi plantă sunt atât flori bărbăteşti cât şi
femeieşti, dar proporția este diferită.
 la unele soiuri, pe tulpina principală şi pe
ramificațiile de ordin inferior, se află mai multe
flori bărbăteşti, iar pe ramificațiile de ordin
superior predomină florile femeieşti.
 florile femeieşti se recunosc prin forma ovarului
care este asemănătoare cu a fructului.
 ciupirile repetate stimulează ramificarea. Pentru
a obține un număr mai mare de flori femele, se
efectuează ciupiri în vederea formării lăstarilor
de ordin superior, purtători de fructe
 fructele apar şi cresc concomitent cu
formarea de noi flori, frunze şi cu creşterea
plantei;
 Există cultivaruri care formează fructe fără
fecundare, procesul fiind denumit
partenocarpie, iar fructele partenocarpice;
 există hibrizi care formează, atât pe tulpina
principală, cât şi pe lăstari, numai flori femele,
sunt foarte productivi şi se numesc numiți
hibrizi ginoici;
 Tomate
Există două tipuri de soiuri:
 cu creştere nedeterminată (prezintă în vârf un
mugure vegetativ, fructele apar şi cresc
concomitent cu creşterea tulpinii)
 creştere determinată (în vârf la un moment
dat, mugurele vegetativ se transformă în
mugure florifer şi limitează creşterea în
înălțime a plantei).
 Crestere semideterminata
 Tesuturi mecanice slab dezvoltate,
necesitând susținerea şi palisarea la
cultivarurile cu creştere nedeterminată;
 Capacitatea tulpinii de a emite rădăcini
adventive în contact cu solul umed,
particularitate pe care se bazează înmulțirea
prin butaşi; cultivarurile cu creştere
nedeterminată şi din acest motiv trebuie
palisate;
 Ardei
 la punctul de ramificare al tulpinii apare de
obicei o floare, care la culturile din sere se
recomandă să fie îndepărtată încă din faza de
boboc, pentru ca ramificațiile să crească cât
mai uniforme, dând posibilitatea alegerii a 3-
4 mai viguroase, pentru conducerea plantelor.
CII
conopidă, spanac, salată, usturoi, ceapă
verde
 zilele scurte şi temperaturile mai scăzute determină
obținerea părților comestibile de calitate şi cu
perioadă mai lungă de menținere în acest stadiu;
 zilele lungi şi temperatura ridicată favorizează
trecerea rapidă a plantelor din faza de creştere
vegetativă în faza de fructificare, iar calitatea părtilor
comestibile scade simțitor;
 Păstrarea usturoiului la temperaturi ridicate (peste
20°C) face ca plantele să nu formeze bulb;
 răsadul de ceapă plantat întârziat (la începutul
îngroşării bulbului) nu mai formează bulb;
 arpagicul păstrat la 3-5°C sau la 15-18°C nu
formează bulbi, doar tulpini florifere (fuşti).
CLASIFICAREA PLANTELOR LEGUMICOLE
Clasificarea după familia botanică
Familia botanica Plante legumicole
Solanaceae tomate, ardei, vinete, păpălău

Cucurbitaceae castraveţi, pepeni, dovlecei, tigvă, tâlv, tărtăcuţe, lufa, castravete amar, castravete
ţepos,
Umbeliferae morcov, pătrunjel, păstârnac, ţelină, mărar

Cruciferae varză, conopidă, brocoli, ridichi, gulie

Liliaceae ceapă, usturoi, praz, sparanghel

Leguminoasae mazăre, fasole, bob

Chenopodiaceae sfeclă, spanac, lobodă

Compositae salată, cicoare, anghinare

Malvaceae bame

Polygonaceae ştevie, măcriş, revent

Labiatae cimbru, cimbrişor

Aizoaceae spanac de Noua Zeelandă

Agaricaceae ciuperca albă

Coprinaceae Coprinus comatus Mull ex Fr. grax

Polyporaceae Pleurotus ostreatus, P. florida, P. cornucopiae, P. sajor-caju

Strophariaceae Stropharia rugosa Farlow Kuhner

Gramineae porumbul zaharat

Clasificarea după durata de viaţă
 plante anuale,
 plante bienale;
 plante trienale;
 plante perene.
Anul I: sămânţă Anul II: arpagic
– perioada de - perioada de
vegetaţie - vegetaţie -
arpagic bulbi

Anul III: bulbi

(plante mamă)
- perioada de
vegetaţie -
sămânţă
Clasificarea după tehnologia de cultură
 rădăcinoase (morcov, pătrunjel, păstârnac, țelină de rădăcină,
sfeclă roşie, ridichi, scorțoneră, barba caprei). Aceste specii se
cultivă prin semănat direct (cu excepția țeliei), prezintă semințe
mici (excepție sfecla şi ridichiile), necesită o pregătire foarte bună
a patului germinativ şi o umiditate corespunzătoare în sol, mai
ales la umbelifere. La acestea, datorită conținutului ridicat în
uleiuri eterice, hidratarea semințelor este mai greoaie, de aceea
pentru o răsărire uniformă şi optimă apa are un rol esențial.
Aceste specii se seamănă primăvara devreme.
 bulboase (ceapa, usturoiul şi prazul). Aceste specii se pretează la
înființarea culturilor toamna, înainte de venirea înghețului (ceapă,
usturoi pentru stufat) sau primăvara foarte devreme, nefiind
pretențioase față de căldură. Înființarea culturilor se face prin
semănat direct (ceapa ceaclama) prin răsad (ceapa de apă şi praz)
şi prin plantarea arpagicului (ceapa de arpagic) sau a bulbililor
(usturoi, ceapă eşalotă). Necesită o pregătire bună a terenului
atât pentru semănat cât şi pentru plantat, se cultivă după o
tehnologie simplă, dar cu respectarea tuturor verigilor
tehnologice.
 vărzoase (varza albă, varza roşie, varza chinezească, varza de
Bruxelles, conopida, brocoli, gulia etc.). Toate aceste specii se
cultivă prin plantarea răsadului, în cultură de primăvară sau de
toamnă (varza albă, conopida, brocoli) sau într-un singur ciclu
(varza roşie, varza de Bruxelles, gulia etc.). Nu sunt pretențioase
față de căldură, unele se pretează la cultura succesivă (varza albă,
conopida), altele la cultura asociată (gulia, varza albă) cu
rezultate foarte bune. Sunt pretențioase față de apă, de aceea
trebuie să se țină cont de amplasarea culturilor în apropierea
surselor se apă.
 păstăioase (mazăre, fasole, bob, bame). Se caracterizează printr-
o capacitate foarte bună de fixare a azotului din atmosferă, prin
bacteriile fixatoare de azot care îmbogățesc solul în acest
element, de aceea sunt considerate cele mai bune plante
premergătoare pentru toate celelalte specii legumicole. Se
cultivă prin semănat direct, primăvara foarte devreme (mazărea
şi bobul) şi ceva mai târziu fasolea, deoarece este mai
pretențioasă față de căldură (temperatura minimă de germinare
este de 8-10°C). Se pretează la succesiuni de culturi. Bamele sunt
foarte pretențioase la căldură, de aceea se seamănă după 15 mai
în zona de sud a țării.
 solano-fructoase (tomate, ardei, vinete) - Sunt specii
legumicole pretențioase la căldură, se pretează la
toate sistemele de cultură (câmp, spații protejate,
sere, răsadnițe), se înființează preponderent prin
plantarea răsadului, după trecerea pericolului
brumelor târzii de primăvară, dar şi prin semănat
direct (tomatele de vară-toamnă). Prezintă cea mai
mare importanță economică, se cultivă pe cea mai
mare suprafață şi în toate zonele de cultură a plantelor
legumicole.
 bostănoase (castraveți, dovlecei, pepeni galbeni,
pepeni verzi). Aceste specii manifestă pretenții
ridicate față de factorii de vegetație, în special față de
temperatură, se cultivă atât prin semănat direct cât şi
prin răsad (pepenii verzi numai pentru cultura
timpurie). Se caracterizează printr-un ritm accelerat
de creştere, răsărirea are loc la câteva zile, dacă
temperatura şi umiditatea sunt la parametrii optimi.
Se pretează la cultura în câmp, solarii şi sere (cu
excepția pepenilor verzi).
 verdețuri (salată, spanac, pătrunjel, mărar, țelină şi sfeclă de
pețiol, cicoare, basella etc.). Se cultivă prin semănat direct sau
prin răsad (salată, cicoare etc.). Au perioadă de vegetație diferită,
ceea ce permite folosirea acestora în succesiuni de culturi, culturi
asociate etc. Se cultivă toamna şi primăvara devreme.
 tuberculifere (cartof, batat). Sunt specii care se înmulțesc în
exclusivitate pe cale vegetativă. La temperaturi sub 0°C partea
aeriană piere. Necesită soluri uşoare, bine aprovizionate cu apă şi
elemente nutritive, necesită bilonare.
 aromatice şi condimentare. Sunt specii care se cultivă pe
suprafețe foarte mici, prin semănat direct, conțin uleiuri eterice,
necesită un pat germinativ foarte bine pregătit şi umiditate
suficientă în sol pentru asigurarea unei răsăriri uniforme. Dintre
acestea amintim: anasonul, coriandrul, cimbrul, chimenul,
feniculul etc.
 perene (sparanghel, ştevie, măcriş, revent). Se caracterizează
prin accea că ocupă terenul câțiva ani, nu intră în asolamentul
legumicol, se înmulțesc de obicei pe cale vegetativă, se cultivă
după o tehnologie destul de simplă (la sparanghel se aplică unele
lucrări specifice).
 ciuperci şi porumb zaharat sunt o grupă aparte. Se cultivă după
tehnologii specifice şi foarte diferite, prezintă importanță
economică foarte diferită.
 Relaţiile plantelor legumicole cu temperatura
Temperatura reprezintă un factor de mediu
limitativ în cultura legumelor, deoarece de nivelul
temperaturii depinde declanşarea sau stoparea
proceselor biologice din plante.

 Temperatura înregistrează variații atât în timpul

zilei (variații diurne) cât şi în timpul unui an
(variații anuale) şi se prezintă sub forma unei
curbe simple.
 În cursul unei zile, în țara noastră, maximul
termic se înregistrează în jurul orei 14, iar
minimul puțin înaintea răsăririi soarelui. Anual,
maximul de temperatură este în luna iulie iar
minimul în luna ianuarie.
 Declanşarea proceselor metabolice se face când temperatura
este egală sau mai mare cu pragul biologic al speciei. Acesta este
de: 5-6°C la salată, spanac, varză, morcov, țelină etc., 10°C la
tomate, fasole, ardei, vinete, 14°C - 15°C la pepeni şi castraveți.
 Pentru cultura legumelor, foarte importantă este cunoaşterea
sumei anuale a gradelor de temperatură peste 15°C. Astfel, în
Câmpia Română sunt 2800-3000°C, în zona dealurilor
subcarpatice, sudul şi centrul Moldovei 2400-2600°C, în Câmpia
Transilvaniei şi Podişul Moldovei 2000-2200°C.
 Ultimul îngheț se produce între 29 martie şi 5 aprilie în Dobrogea
şi Lunca Dunării, 1-20 aprilie în Câmpia Română, 10-20 aprilie în
Câmpia de Vest şi Podişul Moldovei.
 Primul îngheț apare la 1 noiembrie pe litoral, după 25 octombrie
în Câmpia Română şi de Vest, după 15 octombrie în Moldova şi la
începutul lunii octombrie în Podişul Transilvaniei. Data apariției
primului îngheț influențează durata perioadei de vegetație a
culturilor, iar data ultimului îngheț influențează epoca de
înființare a culturilor.
 Numărul de zile cu îngheț este 80-90 pe litoral, 90-100 în Câmpia
Română şi de Vest, 100-110 în Podişul Transilvaniei şi 110-120 în
Podişul Moldovei (partea de sud).
 Temperatura minimă
Influențează stabilirea epocii de înființare a
culturilor legumicole timpurii, temperatura
sub acest nivel determinând stagnarea
tuturor proceselor şi pieirea plantelor.
1°C -5°C la bob, mazăre, ceapă, varză,
morcov, pătrunjel, păstârnac etc.;
5°C - 6°C la mărar, sfeclă roşie;
9°C - 12°C la fasole, tomate;
14°C - 16°C la vinete, ardei,
castraveți, pepeni şi bame . CIII
 Temperatura optimă
Procesele de creştere şi dezvoltare a plantelor
se desfăşoară cu intensitate maximă

 25-35°C la cucurbitacee;
 25-30°C la tomate, ardei, vinete;
 20-25°C la rădăcinoase;
 15-18°C la verdețuri.
 Temperatura maximă
Peste această limită fotosinteza şi
asimilaţia scad, planta consumă mai mult
decât produce
 40°C la castraveți;
 35-38°C la tomate, ardei şi vinete;
 30°C la rădăcinoase;
 28°C la verdețuri.
 Temperatura optimă de creştere şi fructificare pe fenofaze
(V. Voican, 1984)
Fenofaze
Specia Tempe- Creştere
ratura Ger- Cotile- Plan-tare vegetativă Fructi-
optimă minare donală ficare
Timp însorit Timp noros
Castraveţi, 25 32 18 32 25 18 25
pepeni

Tomate, ardei, 22 29 15 29 22 15 22
vinete

Ceapă verde 19 26 12 26 22 19 19
Salată, spanac, 16 23 9 23 16 9 16
pătrunjel

Morcovi 16 23 9 13 16 9 16
Varză, conopidă, 13 20 6 20 13 6 13
guile, ridiche

Mod de t°C t+7 t-7 t+7 t±7 t-7 t±7

apreciere
Clasificarea speciilor legumicole după
pretenţiile faţă de temperatură(Maier I., 1969)
 plante legumicole foarte rezistente la frig - suportă
temperaturi mult sub 10 °C, cum sunt plantele perene
(hreanul, reventul, ştevia, măcrişul, sparanghelul, ceapa de
tuns, ceapa de iarnă, salvia, menta, etc). Acestea se
caracterizează printr-o rezistență deosebită la frig,
rezistență care depinde de cantitatea şi calitatea
substanțelor de rezervă acumulate în organele subterane.
Temperaturile negative de -15°C, chiar -20°C, nu afectează
prea mult aceste plante. Sparanghelul, măcrişul, ştevia ş.a.,
pot rezista la temperaturi chiar mai coborâte, de -25°C.
 plante legumicole rezistente la frig - sunt acele plante care
se pot cultiva toamna sau primăvara foarte devreme şi care
suportă temperaturi de 0°C. Acestea sunt: salata, spanacul,
ceapa, usturoiul, morcovul, pătrunjelul, țelina, varza,
conopida, gulia, mazărea, bobul etc. Aceste specii au
temperatura minimă de germinare de 1-5°C şi temperatura
optimă de 15-20°C.
 plante legumicole semirezistente la frig - se
caracterizează prin aceea că nu suportă temperaturi sub
0°C, temperatură la care este afectată partea aeriană,
provocând moartea plantelor. Cresc şi se dezvoltă bine la
temperaturi de 16-18°C. Din această grupă face parte
cartoful.
 plante legumicole pretențioase la căldură - se
caracterizează prin aceea că au o temperatură minimă de
încolțire de peste 10°C (10-14°C), iar temperatura optimă
din perioada de vegetație este de 20-25°C. Cresc şi se
dezvoltă bine şi la 25-30°C. Temperaturile de câteva grade
duc la moartea plantelor (3-5°C), cu excepția tomatelor,
care sunt mai rezistente. Din această grupă fac parte:
tomatele, ardeiul, vinetele, dovlecelul, dovleacul. Se cultivă
în general prin răsad (tomatele se pot semăna direct), iar
înființarea culturilor se face după trecerea pericolului
brumelor târzii de primăvară şi a temperaturilor scăzute
care survin accidental.
 plante legumicole rezistente la căldură - sunt
acele plante legumicole care suportă
temperaturi de peste 35°C. Acestea sunt: pepenii
galbeni, pepenii verzi, castraveții şi bamele. La
aceste specii, procesele metabolice se
declanşează la o temperatură în sol de 14-16°C,
iar temperatura optimă din perioada de
vegetație este de 28-32°C. Temperatura de 10-
11°C, pe o perioadă mai lungă de timp, poate
duce la moartea plantelor, de aceea înființarea
culturilor în câmp se efectuează la începutul lunii
mai pentru zona I de cultură şi ceva mai târziu
pentru celelalte zone. ×
Măsuri de prevenire a excesului de
temperatură, în câmp

 cultivarea legumelor pe terenuri cu expoziție

nordică;
 modelarea terenului pe direcția est-vest, cu taluzuri
inegale;
 plantarea răsadurilor pe partea nordică a biloanelor;
 irigarea pe brazde şi prin aspersiune, pentru
răcorirea solului şi a plantelor;
 respectarea epocii de înființare a culturilor; nu se
admit întârzieri care pot determina compromiterea
culturilor, în special a celor timpurii.
 Măsuri de prevenire a deficitului
de temperatură, în câmp
 alegerea terenului cu expoziție sudică, cu textură
mijlocie;
 folosirea la fertilizarea de bază a unei cantități mai mari
de gunoi de grajd, în special pe solurile mai grele şi reci;
 executarea din toamnă a arăturii adânci, pentru a
favoriza încălzirea mai devreme a solului în profunzime;
 evitarea terenurilor reci cu apa freatică la suprafață;
 mulcirea solului cu materiale organice (mraniță) sau
materiale plastice de culoare fumurie şi albă;
 respectarea epocii de înființare a culturilor;
 fertilizarea locală, la înființarea culturii, cu
îngrăşăminte organice bine descompuse
(mraniță);
 acoperirea cu tunele din material plastic a
culturilor mai pretențioase față de căldură;
 folosirea foliei microporoase de tip Agril, care
poate proteja culturile de temperaturi de -
5°C;
 călirea răsadurilor cu 2-3 săptămâni înaintea
plantării la locul definitiv (culturi timpurii,
culturi în solarii, răsadnițe);
 formarea perdelelor de protecție contra
curenților de aer.
 Relaţiile plantelor legumicole cu lumina
Importanța luminii
Lumina este indispensabilă în viața plantelor.
Procesul prin care plantele sintetizează substanțele
organice (fotosinteza) se desfăşoară numai în prezența
luminii, iar în acest proces se consumă dioxid de carbon şi
se eliberează oxigen, plantele contribuind la menținerea
concentrației normale în atmosferă a celor 2 gaze şi nu
numai.
Condițiile de lumină din țara noastră sunt prielnice
pentru cultura legumelor, atât în câmp cât şi în spații
protejate. Cea mai mare cantitate de lumină se
înregistrează vara, iar cea mai mică iarna, fiind
influențată de: durata de strălucire a soarelui, gradul de
nebulozitate, unghiul de incidență a razelor solare.
Durata de strălucire a soarelui este de 2280-2500 ore
pe litoral şi în Delta Dunării, 2000 ore în Câmpia Română
şi de Vest şi sub 2000 ore în Podişul Transilvaniei, ceea ce
influențează direct numărul zilelor senine
 Cerințele plantelor legumicole față de fotoperioadă
 După durata zilei, plantele legumicole se împart în:
 plante de zi lungă (salata, spanacul, ridichiile de lună, mărarul,
morcovul, ceapa, varza, plantele perene). Aceste plante au nevoie de 14-
16 ore de lumină pe zi. Sunt originare din zona temperată, iar condițiile
prielnice pentru înflorire şi fructificare sunt vara, când ziua este lungă.

 plante de zi scurtă (tomate, ardei, vinete, castraveți, fasole). Necesită 8-

12 ore de iluminare. Îşi au originea în zonele sudice, unde înflorirea şi
fructificarea au loc primăvara şi toamna, vara înregistrându-se
temperaturi extrem de ridicate, care sunt dăunătoare pentru plante,
asociate cu seceta accentuată.

 plante indiferente (neutre). Sunt acele plante legumicole care nu

manifestă pretenții față de lungimea zilei, creşterea şi fructificarea
acestora nu este afectată de condițiile diferite de lumină. Plantele de zi
scurtă pot fi considerate neutre din punct de vedere fotoperiodic,
datorită procesului de selecție din climatul temperat (Burzo I., 2000). Din
această categorie fac parte unele soiuri de salată, în special cele noi, ca
urmare a unor lucrări de ameliorare şi selecției riguroase, tomate, ardei,
fasole, mazăre, sparanghel.
 REŢINE!!!
 Modificarea duratei zilei de lumină afectează atât plantele de zi scurtă,
cât şi pe cele de zi lungă.
 Cerințele plantelor legumicole față de intensitatea luminii

 plante legumicole pretențioase la care procesele de creştere şi

dezvoltare au loc la o intensitate luminoasă de cel puțin 8000 lucşi, dar
tomatele reacționează bine şi la intensități mai mici (4000-5000 lucşi). Se
cultivă în zona I de favorabilitate, dar se pretează foarte bine şi la cultura
în sere. Pentru cultura în spații protejate, au fost creați hibrizi cu pretenții
scăzute față de lumină. Din această grupă fac parte: ardeiul, vinetele,
castraveții, tomatele, pepenii, fasolea, bamele etc.
 plante legumicole puțin pretențioase necesită 4000-6000 lucşi pentru
buna desfăşurare a proceselor metabolice din plantă. Acestea sunt:
morcovul, pătrunjelul, țelina, varza, conopida, mărarul, salata, spanacul
etc. Se pretează la înființarea culturilor devreme, când şi temperatura
este mai scăzută, întâlnind condiții foarte bune.
 plante legumicole nepretențioase au nevoie de o intensitate luminoasă
foarte scăzută, până la 3000 lucşi. Din această grupă fac parte ceapa şi
usturoiul verde, care pot fi plantate din toamnă, precum şi plantele
perene.
 plante legumicole care necesită lumină în perioada de creştere
vegetativă, iar pentru definitivarea însuşirilor organoleptice ale
părților comestibile, acestea se protejează de acțiunea luminii. Din
acestă categorie fac parte: andivele, țelina de pețiol, cardonul, feniculul,
prazul, sparanghelul, ciupercile, conopida.
 Cerințele plantelor legumicole față de calitatea luminii
Pentru practica legumicolă, este foarte importantă cunoaşterea reacției
plantelor la diferite radiații şi cunoaşterea tipurilor de radiații care produc
efecte pozitive în creşterea şi dezvoltarea plantelor.
Dintre cele şapte componente ale spectrului vizibil (ROGVAIV), cele mai
importante pentru plantele legumicole sunt următoarele:
 radiaţiile roşii şi portocalii au un efect benefic asupra plantelor legumicole
de la care se consumă fructele (tomate, ardei, vinete, castraveți), în
special în procesul de creştere. Influențează procesul de asimilare a CO2,
creşterea şi acumularea substanțelor de rezervă. Prelungirea
fotoperioadei cu o oră, cu radiații roşii, la ardei, nu a condus la modificări
semnificative de producție (Graham şi Decocteau, 1995, citați de Burzo,
2000). Valoarea scăzută a raportului dintre radiațiile roşii şi roşii
îndepărtat stimulează o formare şi o creştere a bulbilor de ceapă şi
usturoi (C. Brewster, 1994);
 radiaţiile albastre-violet sunt necesare la plantele mai puțin pretențioase
față de intensitatea luminii, determinând sinteza substanțelor proteice şi
formarea unor organe. Reacționează pozitiv salata, spanacul, varza,
ridichea, formând organe comestibile mari, turgescente şi de calitate;
 radiaţiile ultraviolete sunt necesare pentru sinteza unor vitamine, în
special a vitaminei C, dar în cantitate mică. În cantitate mare sunt
dăunătoare, deoarece determină distrugerea celulelor şi a țesuturilor.
CIV
 Dirijarea luminii în culturile legumicole

Excesul de lumină se întâlneşte în spațiile

protejate, în special în sere, în timpul verii,
când intensitatea luminoasă este foarte
ridicată (mijlocul zilei). Excesul de lumină
determină şi creşterea excesivă a
temperaturii, ambele producând efecte
negative asupra plantelor cum sunt:
 intensificarea transpirației;
 creşterea consumului de apă;
 afectarea germinabilității polenului;
 capacitate slabă de fructificare etc.
Măsurile de prevenire a creşterii intensităţii luminoase
în câmp:
 înființarea culturilor primăvara foarte devreme sau
toamna (cele care se pretează), pentru ca perioada de
vegetație să se încheie înaintea apariției excesului de
lumină;

 muşuroirea plantelor pentru a împiedica pătrunderea

luminii la nivelul părților comestibile (fenicul, țelină de
pețiol, sparanghel);

 împiedicarea pătrunderii luminii la nivelul rozetei de

frunze la cicoarea creață, scarolă şi inflorescențelor de
conopidă, prin acoperirea cu propriile frunze
(conopidă) sau cu diverse materiale (plastic negru), în
vederea asigurării unei etiolări cât mai bune, care
contribuie la îmbunătățirea calităților organoleptice.
 Deficitul de lumină
Plantele legumicole (răsaduri sau plante mature)
crescute în condiții de intensitate luminoasă scăzută şi
o durată scurtă a zilei, suferă o serie de modificări ca:
 alungirea şi etiolarea plantelor;
 frunze mici, slab dezvoltate;
 avortarea florilor;
 întârzierea fructificării;
 obținerea de fructe mici şi de calitate slabă.
Măsurile de asigurare a unor condiții optime de
lumină în câmp sunt:
 alegerea terenului cu expoziție sudică, în special
pentru speciile foarte pretențioase la lumină;
 alegerea schemelor de înființare a culturilor cu
distanțe mai mari între plante;
 efectuarea la momentul optim a lucrărilor de rărit,
în culturile înființate prin semănat direct (morcov,
sfeclă);
 combaterea buruienilor pentru a nu concura cu
plantele de cultură pentru lumină;
 stabilirea corectă a schemelor de cultură asociate
şi intercalate, în aşa fel încât plantele să nu fie
afectate de o cantitate mai redusă de lumină;
 orientarea rândurilor pe direcția nord-sud etc.
 RELAŢIILE PLANTELOR LEGUMICOLE CU APA

Rolul apei în creşterea plantelor este pus în

evidență prin:
 asigurarea circulației substanțelor minerale în
plantă;
 menținerea turgenscenței celulelor;
 asigurarea mediului pentru desfăşurarea
reacțiilor biochimice şi de biodegradare;
 participarea la procesul de fotosinteză;
 dizolvarea sărurilor minerale din sol, formând
soluția solului;
 menținerea unei temperaturi relativ constantă
a plantelor.
Consumul de apă al plantelor legumicole
Factori meteorologici Factori pedologici Factori biologici
 radiaţia solară  umiditatea solului o gradul de dezvoltare
 umiditatea aerului  textura şi structura a rădăcinilor, a
presiunea vaporilor de apă în  culoarea, panta, expoziţia modului de
atmosferă  conţinutul de materie răspândire a acestora
organică în sol
 precipitaţiile
 porozitatea o perioada de vegetaţie
 vântul
 însuşirile hidrofizice o faza de vegetaţie
 temperatura aerului
 nivelul de fertilizare o agenţii patogeni şi
dăunătorii
o temperatura frunzelor
o absorbţia radiaţiei
solare de către frunze
o concentraţia de
vapori în imediata
apropiere a frunzelor
o vârsta plantelor
o agrotehnica aplicată
o modul de înfiinţare a
culturii x
 Cerinţele plantelor legumicole faţă de apă pe faze de
vegetaţie
Cultura Faza de vegetaţie Cerinţele faţă de apă
Varză, conopidă, gulie Plantare-formarea căpăţânii Moderată
Formarea căpăţânii (tulpinii) Mare
Tomate Plantare-formarea fructelor Moderată
Ardei Creşterea fructelor Mare
După plantare Redusă
Înrădăcinare-formarea fructelor Moderată
Creşterea fructelor Mare

Vinete Plantare-recoltarea fructelor Mare

Castraveţi Toate fazele Mare
Pepeni verzi Semănat-răsărire Moderată
Răsărire-formarea fructelor Redusă
Creşterea fructelor Moderată
Maturarea fructelor Redusă
Morcov, pătrunjel, păstârnac Semănat-răsărire Mare
Răsărire-îngroşarea rădăcinilor Moderată
Îngroşarea rădăcinilor Moderată
Îngroşarea rădăcinilor-recoltare Redusă

Ceapă de apă, Ceapă de arpagic, Plantare-formarea bulbilor Mare

usturoi După formarea bulbilor Redusă
Ţelină Plantare-recoltare Mare
Fasole păstăi Semănat-răsărire Mare
Răsărire-înflorire Moderată
Înflorire-recoltare Mare
 Gruparea speciilor legumicole după cerineţele
faţă de umiditatea solului

1. plante legumicole cu cerințe mari: vărzoase,

morcov, țelină, castraveți etc;
2. plante legumicole cu cerințe moderate:
mazăre, salată, spanac, pătrunjel, tomate,
ardei, vinete, ceapă, fasole, ridichi etc;
3. plante legumicole cu cerințe reduse: cicoare
de vară, sparanghel, revent, ştevie, măcriş,
sfeclă roşie etc.
 Gruparea speciilor legumicole după cerineţele
faţă de umiditatea relativă
1. plante legumicole care necesită o umiditate relativă de
85-95% : țelină, spanac, castraveți;
2. plante legumicole care necesită o umiditate relativă de
70-80%: mazăre, fasole, varză, morcov, pătrunjel,
cartof;
3. plante legumicole care necesită o umiditate relativă de
55-70%: tomate, ardei, vinete, fasole (însă spre limita
superioară);
4. plante legumicole care necesită o umiditate relativă de
45-55%: pepeni galbeni, pepeni verzi, dovlecei, care
rezistă mai bine la secetă față de alte specii, deoarece
au sistemul radicular profund, care aprovizionează
planta cu apă din straturile mai profunde, şi frunze
sectate sau acoperite cu perişori, adaptate pentru a
rezista la secetă.
 Factorii care determină apariţia excesului de
umiditate
 cantitatea de apă din precipitații este foarte mare într-un interval
relativ scurt de timp, iar capacitatea de infiltrare în sol este mică. În
acest caz, locul oxigenului este luat de către apă, plantele se află în
stare de hidratare maximă şi se produce fenomenul de băltire, cu
modificarea însuşirilor fizico-chimice ale solului;
 reducerea considerabilă a transpirației plantelor, când umiditatea
relativă este foarte ridicată;
 tasarea excesivă a solului şi reducerea vitezei de infiltrare a apei;
 alegerea necorespunzătoare a terenului pentru cultura legumelor,
respectiv terenuri cu conținut ridicat în argilă, terenuri cu pânza de
apă freatică la suprafață sau fluctuantă;
 defecțiuni ale sistemului de irigare şi nesupravegherea acestuia
 Efectele excesului de umiditate
 degradarea solului, dacă băltirea apei este de durată;
 plantele au creştere vegetativă slabă şi fructificarea
este mult întârziată;
 pieirea sistemului radicular, prin fenomenul de
asfixiere a rădăcinilor, datorat în special lipsei de
oxigen;
 favorizarea atacului de boli criptogamice;
 eroziunea de suprafață a solului, cu afectarea
plantelor prin dezrădăcinare sau distrugere;
 se diminuează procentul de legare a fructelor,
afectând producția;
 scăderea perioadei de păstrare a legumelor;
 scăderea conținutului în substanță uscată a părților
comestibile.
 Măsuri de prevenire a excesului de
umiditate
 alegerea terenurilor cu textură uşoară şi mijlocie
pentru cultura legumelor, pentru a nu permite
stagnarea apei;
 evitarea luncilor râurilor cu risc crescut de inundații;
 irigarea rațională a culturii cu cantități optime de apă
şi în momentele critice, în funcție de speciile
cultivate;
 executarea drenurilor pe terenurile pe care se
instalează frecvent excesul de umiditate;
 creşterea suprafeței de evaporare a apei prin
bilonarea culturii sau muşuroirea, ce au rol şi în
susținerea plantelor sau etiolarea părții comestibile;
 alegerea speciilor.
 Factorii care determină deficitul de
umiditate
 lipsa apei din precipitații pe o perioadă mai lungă
şi imposibilitatea completării necesarului de apă
prin irigare;
 lipsa rezervelor de apă din lacuri, râuri, bazine,
pânza freatică sau scăderea considerabilă a
acestora, datorită secetei prelungite;
 slaba funcționare a sistemelor de irigare sau lipsa
acestora;
 creşterea temperaturii, asociată cu vânturi
uscate, care accentuează fenomenul de
transpirație al plantelor etc.
 Efectele deficitului de umiditate
creşterea vegetativă slabă, avortarea
florilor şi reducerea procentului de legare a
fructelor;
îmbătrânirea prematură a plantelor;
fructele rămân mici, deformate şi slabe
calitativ, iar producția este foarte scăzută;
îngălbenirea frunzelor începând cu cele de
la bază, veştejirea şi ofilirea plantelor, prin
pierderea turgescenței.
 Măsuri de prevenire a deficitului de
umiditate
 aprovizionarea solului cu apă după un plan bine stabilit, în
funcție de sistemul de cultură şi specie;
 asigurarea rezervelor de apă şi a bunei funcționări a
sistemului de irigare, cu mult timp înaintea apariției
deficitului de umiditate;
 irigarea prin aspersiune, pentru creşterea umidității
relative, dar şi pentru reducerea temperaturii plantei;
 reducerea pierderilor de apă din sol prin: combaterea
buruienilor, mulcirea solului, prăşitul pentru distrugerea
crustei, micşorarea evaporației apei, respectarea schemei
de înființare a culturilor, evitând densitatea prea mare a
culturilor;
 alegerea judicioasă a speciilor şi soiurilor, alegând pe cele
mai puțin pretențioase la umiditate, în zonele unde se
înregistrează frecvent lipsa apei.
 Cerinţele plantelor legumicole faţă de hrana

După consumul de elemente nutritive, speciile legumicole se împart

în 4 grupe :
 specii legumicole cu consum mare şi foarte
mare: varză, țelină, gulie;
 specii legumicole cu consum mijlociu: tomate,
ceapă, sparanghel;
 specii legumicole cu consum mic: salată,
spanac;
 specii legumicole cu consum foarte mic: ridichea
de lună, castraveții.
Factorii care influenţează consumul de elemente nutritive sunt:

 specia şi producţia;
 locul de cultură; la aceeaşi specie, la cultura efectuată în seră,
consumul este mai mare, deoarece şi producția este mai mare şi
perioada de vegetație mai lungă, spre deosebire de cultura în
câmp;
 perioada de vegetaţie; cu cât perioada de vegetație este mai
lungă, cu atât consumul de elemente nutritive creşte şi invers;
 fenofaza; în primele fenofaze, consumul de elemente este mic,
crescând simțitor în perioada acumulării substanțelor de rezervă
şi fructificării;
 condiţiile climatice; temperatura influențează evident absorbția
elementelor minerale. Cu cât temperatura este mai ridicată (în
jurul valorii optime cerute de specie), cu atât absorbția este mai
mare şi invers. La lumină intensă, procesele fiziologice se
desfăşoară cu intensitate mare, ceea ce determină şi o
intensificare a absorbției. Umiditatea solului intensifică sau
reduce absorbția elementelor minerale, prin concentrarea
soluției solului.
Relaţiile plantelor legumicole cu solul

o tasarea solului, datorită lucrărilor

repetate ce se impun în cultura
legumelor;
o executarea lucrărilor mecanice, când
Cauzele degradarii solul este prea umed sau prea uscat,
structurii solului: rezultând felii sau se mărunţeşte
excesiv;
o excesul de umiditate, care duce la
distrugerea agregatelor de sol;
o aplicarea iraţională a îngrăşămintelor, în
special a celor cu azot;
o scăderea accentuată a conţinutului în
materie organică.
 Măsuri de menținere şi îmbunătățire a caracteristicilor
solurilor pentru cultura legumelor
 Lucrările solului
 Amendamentele
 Plantele verzi

Specia Tipul de sol Cantitatea de sămânţă (kg/ha) Momentul încorporării

Floarea soarelui Lutos, sărăturat 40 – 50 Formarea capitulelor

Hrişcă Sărăturat, lutos 120 – 140 La înflorit
Lupin alb Lutos, sărăturat 200 – 220 La formarea păstăilor
Lupin albastru Lutos, argilos 200 La formarea păstăilor
Lupin galben Nisipos 200 – 250 La formarea păstăilor
Lupin peren Argilos 40 – 50 La formarea păstăilor
Măzăriche Nisipos, sărăturat 150 – 160 La înflorit
Muştar Nisipos, lutos, argilos 14 – 16 La înflorit
Rapiţă Lutos, argilos 14 – 16 La înflorit
Secară Lutos, nisipos 150 – 160 La înspicat
Sorg Lutos umed 40 -50 La înflorit
Sulfină Nisipos, sărăturat 15- 20 Înflorire deplină
Trifoi Lutos, argilos 15 - 20 La înflorit
 Textura solului recomandată pentru
diferite specii legumicole
Textura Conţinutul în Plante indicate
Argilă, % Lut, % Nisip, %
Nisipoasă 0-5 0-5 90-100 Pepeni, rădăcinoase,
cartofi
Nisipo-lutoasă Cartofi, bulboase, rădă-
10-20 10-30 50-80 cinoase, tomate, castraveţi,
dovlecei
Luto- Tomate, vinete, ardei, ţelină,
nisipoasă 15-30 10-35 35-75 ridichi, spanac, salată,
mazăre, sfeclă
Varză, conopidă, gulii,
Lutoasă 25-35 15-40 25-60 tomate, mazăre, fasole,
sfeclă
Luto-argiloasă 35-40 20-45 15-45 Varză, conopidă, sfeclă, praz,
hrean, tomate
Argiloasă Peste 50 35-45 5-15 Specii perene, varză, praz,
tomate
 pH-ul optim pentru cultura legumelor

Specia pH-ul
5,0 5,5 6,0 6,5 7,0 7,5 8

Sparanghel, sfeclă roşie, varză, ---------------------------

pepene galben
Mazăre, spanac, dovlecel, ţelină, ---------------------
andive, arpagic, ridichi de lună
Salată, ceapă, ridichi de vară- ---------------
toamnă, conopidă
Patison, tomate, fasole, morcov, ------------------------------------
castraveţi
Păstârnac, ardei, dovleac, vinete, ----------------
pătrunjel
Pepeni verzi, batat -------------
Cerințele plantelor legumicole față de concentraţia
sărurilor din soluţia solului

 plante legumicole cu toleranță slabă (fasole,

țelină, ridichi);
 plante legumicole cu toleranță medie (tomate,
ardei, varză, conopidă, castraveți, morcov, ceapă);
 plante legumicole cu toleranță ridicată (spanac,
sfeclă, sparanghel).
Concentrația optimă de săruri din soluția
solului este de:
 1500-2000 ppm la speciile cu toleranță scăzută;
 2000-4000 ppm la speciile cu toleranță medie
 > 4000 ppm la speciile cu toleranță ridicată.
Folosirea raţională a terenului

 Asolamente legumicole;

 Culturi succesive;

 Culturi asociate;

 Culturi intercalate.
Asolamente legumicole, principii
 stabilirea structurii culturilor, ținând cont de forța de
muncă disponibilă şi gradul de mecanizare;
 zonarea culturilor;
 stabilirea direcției de specializare (consum proaspăt,
industrializare);
 cultivarea legumelor cu înrădăcinare superficială
(ceapă, salată, castraveți) să se facă după cele cu
înrădăcinare profundă (morcov, păstârnac, pepeni),
pentru folosirea eficientă a resurselor solului;
 speciile legumicole care contribuie la creşterea
conținutului în materie organică a solului (mazăre,
fasole) să se cultive după cele care sunt mari
consumatoare de elemente nutritive: varză,
castraveți, ardei, vinete etc.;
 speciile legumicole mai puțin pretențioase față de elementele
nutritive, în special azot (morcov, ceapă, usturoi), să nu se cultive
pe sole unde în anul precedent s-au aplicat îngrăşăminte
organice;
 speciile cu talie mică: salată, spanac, să urmeze după specii cu
aparat foliar foarte bine dezvoltat şi prăşitoare (tomate, ardei,
vinete, varză, dovlecei), care lasă terenul curat de buruieni;
 introducerea în asolament a unei sole săritoare cu lucernă sau
alte ierburi perene, o perioadă de 3-4 ani, urmată de solanacee şi
bostănoase, care sunt foarte pretențioase la structura solului;
 rotația erbicidelor, pentru a preveni apariția buruienilor, dar
trebuie să se țină seama de remanența minimă a acestora în sol şi
de selectivitate, nu numai pentru cultura la care se aplică, ci şi
pentru cea care urmează;
 speciile legumicole care se cultivă primăvara devreme (mazăre,
morcov) să intre în rotație cu cele care eliberează terenul toamna
mai devreme (tomate, castraveți, ardei), pentru a exista timp
suficient toamna de pregătire a terenului;
 nu se cultivă pe aceeaşi solă, una după alta, specii care aparțin
aceleaşi familii botanice, pentru a reduce riscul înmulțirii
accelerate a bolilor şi dăunătorilor comuni, decât după circa 4 ani;
 fertilizarea cu gunoi de grajd - asigură sporuri de
producție la varză, castraveți, tomate, ardei şi
vinete;
 nu se aplică gunoi de grajd în anul culturii, la
legumele rădăcinoase, cu excepția țelinei, ci la
planta premergătoare; folosirea mraniței şi a
îngrăşămintelor chimice cresc producția la
morcov, dar nu şi calitatea;
 valorificarea solurilor cu conținut mai ridicat de
calciu prin culturi de varză, conopidă şi castraveți;
 legumele perene, care au o durată de viață mai
mare (8-10 ani), nu se includ în asolament, iar
revenirea acestora pe aceeaşi suprafață de teren
este posibilă după 6-7 ani;
la întocmirea schemelor de asolament
trebuie să se țină seama şi de planta
premergătoare
Schemă de asolament pentru specii legumicole
destinate consumului în stare proaspătă
Anul/ 1 2 3 4
Sola
I Solanacee Bostănoase Vărzoase Cartofi timp.
+ fasole de
toamnă
II Bostănoase Vărzoase Cartofi timp. Solanacee
+ fasole de
toamnă
III Vărzoase Cartofi timp. Solanacee Bostănoase
+ fasole de
toamnă
IV Cartofi timp. Solanacee Bostănoase Vărzoase
+ fasole de
toamnă
Anul/ 1 2 3 4
Sola
I Tomate Mazăre + Castraveţi Rădăcinoase
varză
toamnă
II Mazăre + Castraveţi Rădăcinoase Tomate
varză
toamnă
III Castraveţi Rădăcinoase Tomate Mazăre +
varză
toamnă
IV Rădăcinoase Tomate Mazăre + Castraveţi
varză
toamnă
 Culturi succesive
Principiile succesiunii culturilor legumicole:

 speciile legumicole care intră în succesiune să aparțină unor

familii botanice diferite;
 plantele să aibe perioade de vegetație diferite;
 profunzimea sistemului radicular să fie diferită, pentru a folosi
eficient, pe diferite adâncimi, apa şi hrana;
 speciile mai puțin pretențioase la căldură se pot cultiva
toamna, recoltarea se face primăvara devreme, obținând
astfel producții extratimpurii (salată, spanac, ceapă şi usturoi
verde);
 speciile termofile se cultivă primăvara mai târziu, când
temperatura atinge pragul minim pentru fiecare dintre aceste
specii;
 speciile mari consumatoare de elemente fertilizante, în special
azot (varză, salată, spanac etc.), să fie urmate de specii cu
consum mai mic: fasole, mazăre, tomate, rădăcinoase;
 Tipuri de culturi

1. cultura principală (de bază), care se

caracterizează printr-o perioadă de vegetație
lungă, prezintă o importanță economică
mare şi, în general, are o pondere mare în
suprafața ocupată cu legume;
2. cultura secundară, anticipat-anterioară (se
cultivă înaintea celei principale)
3. cultura secundară, următoare, (urmează
după cultura de bază). Culturile secundare au
perioadă scurtă de vegetație.
 Exemple de succesiuni de culturi
Nr. Cultura anterioară Cultura principală Cultura următoare
crt
1 Spanac, salată, ceapă şi usturoi verde Tomate, ardei, vinete, Ridichi de lună, salată,
(înfiinţate din toamnă) castraveţi, dovlecei, spanac de toamnă, ceapă,
pepeni, fasole pentru usturoi de iarnă
păstăi
2 Spanac, salată, ceapă şi usturoi verde Morcov, sfeclă roşie de -
(înfiinţate din toamnă) toamnă, ridichi de iarnă

3 Secară şi borceag masă verde, orz de Varză, conopidă, gulii de -

toamnă (boabe) toamnă
4 Spanac, salată, ceapă şi usturoi verde, Varză, conopidă, gulii de -
ridichi de lună toamnă, fasole verde,
castraveţi

5 - Varză, conopidă, gulii de Fasole verde, castraveţi de

toamnă, ridichi de vară toamnă

6 - Cartofi timpurii, mazăre Varză, conopidă, gulii de

verde toamnă, morcov, sfeclă
roşie, ridichi

7 - Ceapă de arpagic, usturoi, Salată, spanac de toamnă

morcov, pătrunjel timpuriu sau de iarnă;
sau fasole verde,
castraveţi (conserve)
 Culturi asociate
Reprezintă sistemul de cultură prin care două specii
ocupă aceeaşi suprafață de teren în acelaşi timp.
Principii
 asocierea speciilor legumicole cu pretenții diferite
față de lumină, deoarece ocupă acelaşi teren în
aceeaşi perioadă; se preferă ca specia secundară
să aibe pretenții scăzute față de acest factor;
 folosirea în asociere a speciilor legumicole din
familii botanice diferite, dar se pot asocia şi mai
multe soiuri ale aceleiaşi specii;
 folosirea speciilor cu talie diferită şi cu pretenții
apropiate față de factorii de mediu; se preferă ca
speciile secundare să fie mai puțin pretențioase la
lumină;
 lucrările de întreținere a culturilor, mai ales cele
mecanice, se execută cu mai mare dificultate dacă
cultura secundară se intercalează între rândurile
culturii principale; se recomandă asocierea
culturilor pe suprafețe mici unde lucrările se
execută de obicei manual;
 aplicarea substanțelor fitosanitare să se facă cu
mult discernământ, pentru a nu fi afectată una sau
alta dintre culturi şi fără să se înregistreze
fenomene de poluare a produselor şi solului;
 alegerea schemelor de înființare a culturilor
principale cu distanțe mai mari între rânduri,
pentru a permite culturii secundare să se planteze
de-a lungul rândurilor culturii principale şi a
beneficia de lumină şi spațiu de nutriție
corespunzător;
 cultura secundară să aibă perioadă scurtă de
vegetație, în aşa fel încât să nu stânjenească cultura
principală şi să elibereze terenul, când cultura
principală acoperă solul cu aparatul foliar;
 plantele să extragă apa şi elementele minerale din
straturi diferite ale solului, pentru a evita sărăcirea
acestuia pe o anumită adâncime. Culturile secundare
(salată, ridichi de lună) au o înrădăcinare superficială,
iar cele de bază (tomate, ardei, vinete etc.) au o
înrădăcinare profundă;
 alegerea speciilor cu habitus diferit pentru a nu se
stânjeni reciproc;
 se necesită un consum mai mare de forță de muncă
față de alte sisteme de cultură, datorită densității
mari;
 creşte consumul de apă şi de elemente nutritive, de
aceea se administrează cantități mai mari de
îngrăşăminte la pregătirea terenului.
 Scheme de asociere
Cultura de bază Cultura asociată
Tomate timpurii Salată timpurie

Tomate timpurii Ridichi de lună

Castraveți Gulioare

Castraveţi Salată şi fasole de grădină

Castraveţi Ceapă sau usturoi verde

Castraveţi Ridichi de lună
Morcov Ridichi de lună
Vinete Gulioare
 Plante companion
Planta Se acceptă Nu se acceptă
Morcov, praz, patrunjel, ceapa, tomate, vinete, mazare,
Ardei Varza, conopida, broccoli, fasole
dovleac
Cartof Mazare, ceapa, fasole Dovleac, pastarnac, spanac
Porumb, ardei, fasole, mazare, morcov, cimbru, salata,
Castravete Cratof, tomate, spanac, pepene, plante aromatice
sfecla, ceapa, usturoi, varza, broccoli
Ceapa Morcov, ardei, tomate, vinete, castraveti, salata, sfecla Fasole, mazare, varza, usturoi
Dovleac Porumb, fasole, Cartof
Porumb, dovleac, cartofi, castravete, salata, spanac,
Fasole Mazare, ceapa, usturoi, praz, ardei
sfecla, varza, conopida, broccoli, ridichi
Castraveti, cartof, ardei,, morcov, varza, vinete, salata,
Mazare Ceapa, usturoitomate, fasole
spanac, porumb
Ceapa, praz, usturoi, mazare, ardei, castraveti, mazare,
Morcov Sfecla, pastarnac, telina, menta
salata, spanac, patrunjel
Patrunjel Morcov, mazare, tomate, sfecla, porumb, varza Usturoi, salata, telina
Dovleac, fasole, cartofi, castravete, pepeni, sfecla,
Porumb tomate, telina
spanac
Praz Ardei, tomate, vinete, varza, conopida Ceapa, patrunjel, fasole, mazare
Dovleac, castraveti, mazare, fasole, salata, spanac,
Ridichi Cartof, varza, conopida
sfecla
Cartof, castraveti, varza, conopida, broccoli, sfecla,
Tomate Ceapa, usturoi, praz, morcov, patrunjel, busuioc, telina,
fasole
Castraveti, fasole, ridichi, ceapa, usturoi, morcov,
Salata Patrunjel, telina, broccoli
gulie, fasole, mazare
Ceapa, usturoi, fasole, mazare, morcov, ridichi, praz,
Sfecla Tomate, fasole, spanac
varza, porumb
Varza Marar, mazare, fasole, cimbru, morcov, sfecla Ceapa, usturoi, ardei, tomate, patrunjel
Ceapa, usturoi, praz, cimbru, ardei, tomate, fasole,
Vinete Cartof, gulie, varza, conopida, broccoli
mazare
 Culturi intercalate
Culturile intercalate sunt acele culturi care se înființează în
plantațiile pomicole şi viticole tinere.

Principii:
 speciile legumicole să nu fie rapace;
 să nu aibă talie mare, pentru a evita umbrirea culturii de bază;
 să suporte tratamentele fitosanitare care se aplică la pomi sau
vița de vie;
 să nu se întindă pe sol (pepeni, dovleci), pentru a nu înăbuşi
pomii şi vița de vie prin întindera vrejilor;
 să nu fie mari consumatoare de elemente nutritive;
 să contribuie la îmbunătățirea fertilității solului (mazăre,
fasole);
 să se înființeze după scheme care să permită intrarea utilajelor
mecanice printre rândurile de pomi sau viță de vie, pentru
executarea lucrărilor de îngrijire;
 să nu fie mari consumatoare de apă. C6
 Tehnologia generala de
cultura a legumelor in camp
 Agenții patogeni mai frecvenți în culturile legumicole:
 - mana (Phytophtora infestans la tomate sau Pseudomonas
cubensis la castraveți), Bremia lactuce (salată) se combate cu
Pergado MZ 0,2 % , Ridomil Gold MZ 72 - 0,25%, Curzate 0,25%,
Acrobat MZ - 0,2%, Previcur Energy 0,15%, Melody Compact 49
WG 0,2 %, Infinito 0,14 %, Dithane M 45- 0,2%, Drago 0,2 %,
Galben M 0,25 %, Bravo 0,2 %, Ortiva 0,075 %, Antracol 0,2 %,
Folpan 0,15 %, Alliete 0,2 %,, Cabrio Top 0,2 %, Consento 0,2 %,
etc. ALTOSAN 0,25-0,5 %, ZEAMA BORDELEZA, 0,75 %,
COPFORT 0,2-0,4 %, FUNGURAN 1-2,5 L/HA, MICROTHIOL
SPECIAL 0,4-0, 5 %,

 - făinarea la castraveți (Sphaerotheca fuliginea), la ardei şi vinete

(Leveilula taurica) se combat cu Karathane 0,1%, Baycor 0,1%,
Systhane 12 E 0,03%, Rubigan 0,03%, Saprol 0,1%, Bayleton 5
0,25%, Shavit 0,05%, Tilt 0,02 %, Thiovit 0,3-0,4 %, Ortiva 0,075
%, Topas 0,025- 0,03 %, Impact 0,02 %, Sisthane Forte 0,02 %,
Bravo 0,2 %, Cabrio Top 0,2 % etc.
- putregaiul cenuşiu (Botrytis cinerea) care se combate cu Signum 0,15
%, Rovral 0,05%, Sumilex 0,05%, Calidan 0,15%, Folpan 0,25%, Merpan
0,2%, Teldor 0,08 %, Switch 0,1 %, Pyrus 0,15 %, Bravo 0,2 %, etc.
MIMOX 0,2-0,3 %,

- pătările (Alternaria sp - pătarea brună, Cladosporium fulvum - pătarea

cenuşie) se combat cu Benlate 0,05%,Topsin M 0,05%, Metoben 0,05-
0,1%, Bavistin 0,1%, Rovral 0,05%, Bravo 500 - 0,2%, Antracol 0,2 %,
Cabrio Top 0,2 %, Orius 0,05 %, Ortiva 0,075 %, Pergado MZ 0,2 %,
Score 0,05 %, etc.

- pătarea unghiulară (Pseudomonas lachrymans) - se combate cu

Champion 0,3%, Vondozeb 0,2%, Dithane M45 0,2% etc.

- căderea plăntuțelor, Previcur Energy 0,1 %, Folpan 0,15 %, Merpan

0,15 %, Tachigaren 0,1 -0,15 %
 Dăunătorii din culturile legumicole:
- afidele (Macrosiphon solanii, M. euphorbiae, Myzodes persicae, Geraspha
gossypii) se combat cu: Supersect 10 EC 0,03%, Sumi-Alpha 2,5 EC 0,03%,
Chinmix 5 EC 0,05%, Mospilan 20 SP 0,02%, Talstar 10 EC0,04%, Fastac
10 EC 0,02%, Confidor energy 0,08-0,1 %, Calipso 0,1%, Mavrik 2 F 0,05
%, Movento 0,075 %, Actara 0,02 % etc. DEFFORT 0,25 %

- musculiţa albă de seră (Trialeurodes vaporariorum) se combate cu Lannate

90 WP 0,05%, Mospilan 29 SP 0,04%, Applaud 20 WP0,1%, Nudrin 90WP
0,05%, Confidor 0,05-0,1 %, Confidor energy 0,08-0,1 %, Movento 0,075 %,
Actara 0,02 % etc. DEFFORT 0,25 %

- acarienii (Tetranycus urticae, Polyphagotar sonemus lotus) se combat cu:

Vertimec 0,1 %, Omite 57 EC 0,1%, Nissorun 10 WP 0,04%, Envidor 0,04
%, Ortus 0,1 %, Voliam Targo 0,06 %-0,08 % etc.

- gândacul din Colorado, care atacă vinetele, se combate cu Victenon 50 EP

0,05%, Supersect 10 EC 0,03%, Fastac 10 EC 0,02%, Calipso 0,1%, Karate
Zeon 0,02 %, Actara 0,02 % , LASER 240 SC 0,1 L/HA
musca minieră, Confidor energy 0,08-0,1 %, Voliam Targo 0,06 %-0,08 % ,
Vertimec 0,1 %, , LASER 240 SC 0,05 %

-omida fructelor, Confidor energy 0,08-0,1 %, Mavrik 2 F 0,05 %, Voliam Targo

0,06 %-0,08 %, Affirm 0,15 % , DEFFORT 0,25 %

-tripşi, Confidor energy 0,08-0,1 %, Actara 0,02 %,

-molia tomatelor, Affirm 0,15 % ; , LASER 240 SC 0,05 %, DEFFORT 0,25 %

-viermele sărmă, Nemathorin 10 G 10-30 kg/ha, Sintogril Plus 300g /100 mp,
Actara 25 WG 80g/100 mp, prin picurare, Mesurol 2 RB 5 kg/ha

Melcii fără cochilie, Mesurol 5 kg/ha, Optimol 15 kg/ha

Nematozi, Nemathorin 10 G 10-30 kg/ha, Nemasol 700 l/ha, Nemagold (extras

de Tagetes) 10-15 l/ha, Basamid 500 kg/ha.
 Specii de plante care indeparteaza Specii de plante care atrag daunatorii
daunatorii

usturoiul afide, viermii tataneasa melci

radacinilor, puricii
verzei, tripsi
ceapa, prazul nematozi, musca petunia, muscata daunatorii
morcovului, melci, solanaceelor
afide, acarieni
țelina, cimbru, fluturele alb al verzei condurasii omizile, afidele
cimbrisor, plante
aromatice
hreanul, urzica gandacul din nasturelul afidele
Colorado
crăițele afide, melci, mararul viespi, fluturi
nematozi
nasturelul musculita alba
condurasii melci
Tomatele, menta Gandacul din Colorado
Coriandrul Gandacul din Colorado,
afide, paianjeni
 Rădăcinoase
Morcovul – Daucus carota L. convar. sativus, fam. Apiaceae ( Umbelliferae)
Pătrunjelul de rădăcină – Petroselinum crispum Mill, convar. radicosum. Mill,
fam Apiaceae
Păstârnacul – Pastinaca sativa L. convar. hortensis Ehrh, fam. Apiaceae
Ţelina de rădăcină – Apium graveolens L. convar. rapaceum Mill, fam. Apiaceae
Sfecla roşie – Beta vulgaris L. var. canditiva Alef. Fam. Chenopodiaceae
Ridichiile – Raphanus sativus L.convar. sativus – ridichea de lună
Raphanus sativus l. convar. niger (Mill) Kohner – ridichea de vară
şi de iarnă, fam Brasicaceae ( Cruciferae)
Hreanul – Armoracia rusticana Lam. ( A. lapathilfolia Gilb., Cochlelaria rusticana
L) fam. Brassicaceae
Batatul – Ipomea batatas Poir, fam. Convolvulaceae
Brojba – Brassica napus var napobrassica L., fam Brassicaceae
Napul comestibil – Brassica napus, convar. rapifera L. ( B. campestris, B. rapa, B.
rapifera etc.)
Scorțonera – Scorzonera hispanica L., fam. Asteraceae ( Compositae)
Barba caprei – Tragopogon porrifolius L., fam Asteraceae
 Morcovul
Origine
Morcovul provine din morcovul sălbatic care se întâlneşte în zona Mării
Mediterane, India, Pakistan, Africa de nord, America de nord şi nord-vestul
Chinei.
Particularități botanice şi biologice
 Plantă bienală cu o perioadă de vegetație de 90 – 140 zile.
 Rădăcina este pivotantă şi pătrunde în sol până la cca 50 – 60 cm adâncime,
iar orizontal se întinde pe o rază de 20 – 30 cm. Pe parcursul perioadei de
vegetație se îngroaşă prin depunerea substanțelor de rezervă începând din
momentul când plantele au 6-7 frunze.
 Frunzele cresc în rozetă în primul an, sunt de 2-3 ori penat – sectate, lung
pețiolate, acoperite cu perişori şi cu miros caracteristic. Pe tulpina floriferă
sunt scurt pețiolate, spre vârf sesile.
 Tulpina floriferă se formează în anul al doilea, are 1 -1, 5 m înălțime, este
ramificată, fistuloasă, striată şi pubescentă.
 Florile sunt mici albe – verzui, hermafrodite, pe tipul 5, reunite în umbele
compuse. Polenizarea este alogamă entomofilă.
 Fructul este o dicariopsă indehiscentă, de culoare cafenie, eliptică, cu țepi şi
cu o facultate germinativă de 60 – 70%. Încolțirea este greoaie, în 3-4
săptămâni.
 Cerințele față de factorii de mediu

 Morcovul este o plantă legumicolă cu pretenții reduse față de

temperatură, ceea ce permite înființarea culturilor primăvara devreme.
Temperatura minimă de germinare este 3-4° C, iar optima 20°C. Pe
parcursul perioadei de vegetație temperatura trebuie să fie de 18 – 20°C.
 Lumina – cerințe moderate. Poate fi asociat cu plante de talie mică, dar
până la îngroşarea rădăcinilor.
 Umiditatea – cerințe mai ridicate la germinarea semințelor, îngroşarea
rădăcinilor, formarea tulpinilor florifere, formarea şi creşterea fructelor.
 Solul – necesită soluri uşoare, adânci cu conținut ridicat de elemente
nutritive, grad scăzut de îmburuienare , cu reacție neutră.
 Fertilizarea – nu suportă gunoiul de grajd în anul culturii. Reacționează
foarte bine la îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu mai ales în perioada
îngroşării rădăcinilor. Îngrăşămintele cu azot se administrează cu mare
atenție, deoarece produc o creştere excesivă a masei vegetative în
detrimentul îngroşării rădăcinilor. Excesul duce la acumularea de nitriți,
scade calitățile organoleptice, apar frunzele în timpul păstrării.
Reacționează bine şi la microelemente.
 Soiuri
Napoli, Nantes, Chantenay,
Uriaş de Berlicum, Berlanda F1,
Fontana F1, Narbone F1,
Nebulla F1 etc.
 Tehnica de cultură
Cultura timpurie
 Plante premergătoare : tomate, ardei, vinete, castraveți,
dovlecei.
 Pregătirea terenului :
 toamna : defrişarea culturii, nivelarea, fertilizarea de
bază, mobilizarea solului;
 primăvara : mărunțirea solului, fertilizarea cu azotat
de amoniu şi încorporarea în sol, modelarea în
straturi înălțate.
 Înființarea culturii : semănat direct toamna sau primăvara când
în sol temperatura este de 3 - 4°C, pe straturi înălțate în benzi de
câte două rânduri la distanța de 15-20 cm între rânduri şi 40-50
cm între benzi, sau pe teren nemodelat în rânduri echidistante la
20 – 25 cm.
 Adâncimea de semănat 1 -1,5 cm, norma de sămânță la hectar 4
– 6 kg/ha la semănatul de primăvară, 7 – 8 kg/ha la semănatul de
toamnă şi 3 – 4 kg/ha când sămânța este drajată.
Scheme de semanat
 Întreținerea culturii :
Tăvălugirea semănăturii, praşilă oarbă, plivitul
buruienilor, răritul 4-5 cm, irigarea de 5 – 6 ori,
fertilizarea fazială de două ori, prima la 3 – 4 frunze
iar a doua la începutul îngroşării rădăcinilor cu
îngrăşăminte cu NPK; combaterea bolilor şi
dăunătorilor.
 Boli şi dăunători mai frecvenți : putregaiul umed
(Erwinia carotovora), putregaiul alb (Sclerotinia
sclerotiorum), alternarioza ( Alternaria dauci), musca
morcovului (Psila rosae), coropişnița, viermele
sârmă, buha semănăturilor ( Agrotis sagetum),
nematozii (Meloidogyne halpa, Ditylenchus dipsaci).
 Recoltarea începe în luna iunie, când rădăcinile au
cca 2 cm diametrul la partea superioară, sau la 50 –
60 zile de la răsărirre. Producția 15 – 25 t/ha şi este
destinată consumului de vară şi de toamnă.
 Cultura târzie
 Este o cultură succesivă care urmează după mazăre, cartofi
timpurii, salată, iar producția obținută este destinată păstrării
peste iarnă.
 Pregătirea terenului este specifică sistemului de culturi
succesive şi anume: irigarea de aprovizionare, arătura mai
superficială, iar mărunțirea, fertilizarea şi modelarea solului se fac
într-un timp cât mai scurt.
 Semănatul se face în cursul lunii iunie după aceeiaşi shemă ca la
cultura timpurie.
 Lucrările de îngrijire sunt aceleaşi, dar importanță mai mare se
acordă irigării din perioada de răsărire şi creştere a plantelor
până o rozetă de 5-6 frunze
 Recoltarea se face la sfârşit de septembrie, început de
octombrie. Producția este de 30 – 40 t/ha.
 Păstrarea morcovului se face în : silozuri, şanțuri, pivnițe şi
depozite frigorifice la temperatura de 0°- + 1°C şi umiditatea de
90 – 95%, fără lumină pe o perioadă de 5-6 luni.
 Păstârnacul
 Origine: zona Mării Mediterane
 Plantă bienală cu o perioadă de vegetație de 150 – 180 zile
 Temperatura
 Păstârnacul este mai rezistent la temperaturi scăzute,
temperatura minimă de germinare fiind de 1-2°C. Plantele
pot ierna în câmp
 Lumina – necesită terenuri însorite
 Umiditatea – nu suportă excesul, dar spre deosebire de
morcov şi pătrunjel are nevoie de mai multă apă.
 Solul – suportă solurile mai grele, dar adânc lucrate, cu
conținut ridicat de humus, grad scăzut de îmburuienare , cu
reacție neutră.
 Fertilizarea – reacționează bine la fertilizarea cu gunoi de
grajd şi îngrăşămintele cu azot.
 Soiuri : Alb lung, Rotund, Semilung
 Particularități de cultură:
 aplicarea gunoiului de grajd bine descompus
 semănatul se face toamna sau primăvara devreme, trei rânduri pe strat,
la distanța de 40 cm, sau pe teren nemodelat în rânduri echidistante la
35-40 cm. Adâncimea de semănat de semănat 2-2,5 cm, norma de
sămânță la hectar 5-6 kg/ha .

 răritul de 2 ori, primul la 4-5 cm, al doilea la 20-25 cm

 irigarea de 5-6 ori în perioada iunie-septembrie
 fertilizarea cu 100-120 kg/ha azotat de amoniu, în mai multe reprize.
 Recoltarea se face toamna prin dislocare şi smulgere. Producția este de
30-35 t/ha de rădăcini şi 10-12 t/ha frunze.
 Ţelina de rădăcină
 Origine : zona Mării Mediterane şi vestul Europei
 Plantă bienală cu o perioadă de vegetație de 170-200 de zile.
 Temperatura
 Ţelina nu este pretențioasă la temperatură, germinarea
semințelor începând de la 3-4°C. Temperatura optimă de creştere
şi îngroşare a rădăcinilor este 16-20°C. Plantele tinere rezistă la -
3,-4°C, plantele mature la -7,-9°C, iar rădăcinile la 0°C sunt
afectate.
 Lumina – cerințe reduse. Se poate cultiva asociat sau intercalat
cu diferite specii.
 Umiditatea – cerințe foarte ridicate la germinarea semințelor,
plantare şi îngroşarea rădăcinilor. Dă rezultate bune în anii cu
verii umede şi răcoroase.
 Solul – necesită soluri uşoare, adânci cu conținut ridicat de
elemente nutritive, cu reacție neutră şi chiar uşor sărăturate.
 Fertilizarea – necesită îngrăşarea cu gunoi de grajd în anul
culturii, fiind foarte pretențioasă față de elementele nutritive .
 Soiuri : Alabaster, Victoria, Bistrița.
 Cultura timpurie
 Înființarea culturii : se face prin răsad care se produce în
spații încălzite. Răsadul se şi poate repica. Vârsta
răsadului 50-60 de zile.
 Plantarea se face la sfârşit de aprilie, început de mai,
manual la aceiaşi adâncime, câte 3 rânduri pe strat la 40
cm, iar între plante pe rând 28-30 cm. Pe teren nemodelat
50 cm /50 cm, 60 cm/40 cm.

 Recoltarea începe în august-septembrie prin smulgere şi

se valorifică cu frunze. Producția 20 – 25 t/ha .
 Cultura târzie
 Este o cultură succesivă care urmează după mazăre,
spanac, salată, ceapă şi usturoi verde, iar producția
obținută este destinată păstrării peste iarnă.
 Pregătirea terenului este specifică sistemului de
culturi succesive şi anume: irigarea de aprovizionare,
arătura mai superficială, iar mărunțirea, fertilizarea,
modelarea solului şi erbicidarea să se facă într-un
timp cât mai scurt.
 Răsadul se produce în răsadnițe semicalde, prin
semănat între 15 -30 aprilie, iar plantarea între 20
mai -10 iunie
 Lucrările de îngrijire sunt aceleaşi ca la cultura de
vară, dar importanță mai mare se acordă irigării.
 Recoltarea se face toamna târziu înaintea
înghețului. Producția este de 30 – 35 t/ha de rădăcini.
 Sfecla roşie
 Origine : zona Mării Mediterane şi a Oceanului Atlantic.
 Plantă bienală cu o perioadă de vegetație de 70-100 de zile.
 Sfecla roşie este mai pretențioasă la temperatura decât alte
rădăcinoase, necesitând pentru germinare o temperatură minimă
de 7-8°C. Temperatura optimă pentru creşterea vegetativă este
de 15-20°C, iar în perioada depunerii substanțelor de rezervă 20-
22°C. Rădăcinile nu suportă temperaturi sub 0°C, însă partea
aeriană este puțin mai rezistentă.
 Lumina – necesită terenuri însorite şi cel puțin 10 ore de lumină
 Umiditatea – cerințe moderate, ceva mai mari la germinarea
semințelor şi îngroşarea rădăcinilor.
 Solul – preferă solurile mijlocii, cu pH 6-7, bogate în humus şi mai
ales în potasiu.
 Fertilizarea – nu suportă gunoiul de grajd, totuşi pe solurile
uşoare se poate administra gunoi foarte bine descompus şi
încorporat adâc. Reacționează bine la potasiu şi bor.
 Soiuri : Bordo, De Arad, Pablo, Action.
 Cultura timpurie
Particularități :
 aplicarea pe terenurile calcaroase de borax 20-
25 kg/ha,
 semănatul când în sol se acumulează 8-10°C,
calendaristic în prima decadă a lunii aprilie, la
3-4 cm adâncime. Semănatul se face pe teren
modelat câte 3 rânduri echidistante la 40
cm/12-14 cm. Pe terem nemodelat în rânduri
echidistante la 35-40 cm,/15-20 cm, folosind
12-14 kg de sămânță poligermă/ha şi cca 7 kg
sămânță monogermă/ha,
 prăşit de 3-4 ori,
 irigarea de 3-5 ori,
 2 fertilizări faziale, prima după răsărire cu azot
şi fosfor, iar a doua cu potasiu.
 combaterea bolilor mai frecvente : mana,
făinarea şi cercosporioza. Dăunători buha
verzei.
 Recoltarea se face prin dislocare şi smulgere
începând din iulie, când rădăcinile au 3-4 cm
diametru la colet. Producția este de 15-20 t/ha
 Cultura de toamnă
 Este o cultură succesivă care urmează după
mazăre, cartof timpuriu, varză sau conopidă
timpurie.
 Semănatul se face în iunie în rânduri
echidistante.
 Recoltarea se face în octombrie, început de
noiembrie, înaintea înghețului, prin dislocare.
Producția este de 25-40 t/ha, care se
ambalează în lăzi şi se depozitează pentru
iarnă.
 Ridichiile
 Origine : China, Japonia, Hindustan, dar şi zona Mării
Mediterane şi a Oceanului Atlantic.
 Ridichiile de lună sunt plante anuale, iar cele de vară şi de
iarnă sunt bienale .
 Temperatura
 Ridichiile sunt rezistente la frig, temperatura minimă de
germinare fiind de 2-3°C, temperatura optimă 15-17 °C.
 Lumina – pretențioase, insuficiența luminii defavorizând
îngroşare părții comestibile. În condiții de zi lungă ridichiile
de lună emit tulpi florifere.
 Umiditatea – cerințe foarte ridicate. Lipsa sau insuficiența
apei duce la creşterea slabă a rădăcinilor, se lemnifică,
devin mai iuți, devin spongioase. Crapă la umiditate mare.
 Solul – preferă solurile mijlocii, cu pH 6-7, bogate în humus
şi cu capacitate bună de reținere a apei.
 Fertilizarea – nu suportă gunoiul de grajd, reacționează
bine la îngrăşămintele chimice.
 Soiuri :
 ridichi de lună : Rotunde timpurii, Rodos,
Roşii cu vârful alb, Redo cu perioadă de
vegetație de 25-45 de zile;
 ridichi de vară :Bere de Munchen, Roşie de
Iernut, 80-100 de zile;
 ridichi de iarnă : Negre rotunde, 100-120 de
zile.
Tehnica de cultură
 Ridichiile de lună
 se cultivă primăvara şi toamna.
 Cultura de primăvară este o cultură secundară
anterioară, pregătirea terenului făcându-se pentru
cultura de bază.
 Semănatul se face în martie eşalonat , în 3-4 etape
la interval de 2 săptămâni până la sfârşit de aprilie.
Pe teren nemodelat se seamănă în benzi de câte 6
rânduri, la 40-50 cm între benzi şi 15 cm între
rânduri, iar pe teren modelat 6 randuri la 15 cm/2-3
cm. Adâncimea de semănat este 1,5-2 cm, norma
de sămânță la hectar 10-15 kg.
 Întreținerea culturii se face prin rărit la 3-4 cm, 1-2
praşile, plivitul buruienilor, 1-2 udări.
 Recoltarea se face prin smulgere la 4-6 săptămâni
Producția este de 8-10 t/ha.
 Cultura de toamnă este succesivă şi urmează după
speciile care eliberea ză terenul în cursul lunii iulie.
 Semănatul se face la sfârşitul lunii august începutul
lunii septembrie, în 2-3 etape , la 4-5 zile
  Ridichiile de iarnă
 Se cultivă după specii cu perioadă scurtă de
vegetație ( salată, ceapă şi usturoi verde, spanac)
 Se seamănă în mai-iunie folosind 8-10 kg
sămânță la hectar. Pe teren modelat se seamănă
3 rânduri la 37 cm, iar pe teren nemodelat în
rânduri echidistante la 40 cm

 Se răreşte de 2 ori, ultima fiind la 15-20 cm.

 Recoltarea se face târziu, octombrie-noiembrie,
prin dislocare. Se curăță, se sortează şi se
depozitează ca şi alte rădăcinoase. Producția
este de 25-30 t/ha.
SPECIFIC
MORCOV
Sinteza cultivarii radacinoaselor
PASTARNAC PATRUNJEL DE RADACINA TELINA DE RADACINA SFECLA RIDICHI
ATIE

Cerinte moderate fata de
temp, la rasarire 3-4°C ,
in timpul vegetatiei 18 –
20°C; la -3, -4 °C sunt
distruse frunzele, iar la -2
°C radacinile; Consum
mare de apa la germinare
si ingrosarea radacinilor;
nu suporta umbra,
prefera soluri usoare,
bine structurate, cu pH
6,5-7,5; nu suporta
solurile grele si gunoiul de
grajd
Cerinte fata de factorii de mediu
Rezistenta mai Cerinte Microclimat cald si Mai pretentioasa fata Mai rezistenta
mare la frig, temp. asemanatoare cu umed; t min de de temp, temp. min min 2-3°C, tem
min 1-2°C, cele ale germinare 4-5 °C, 7-8 °C, 20-22 °C in 16 °C, pretenti
radacinile pot ierna morcovului, insa plantele tinere pot timpul perioadei de zilele lungi det
in camp, necesita ceva mai rezistent suporta -3 °C, vegetatie, radacinile tulp. florale, fo
terenuri insorite, la fig, plantele radacinile sunt sunt afectate la 0°C, pretentioase la
nu suporta excesul mature pot ierna in afectate de inghet; are nevoie de locuri soluri mijlocii,
de apa, suporta camp si rezista la – nu suporta umbra, insorite, cerinte in humus, nu s
solurile mai grele, 18 °C, iar cele abia are pretentii mari moderate fata de de grajd
dar adanc lucrate, rasarite la -8, fata de apa pe toata apa, mai mari la
cu reactie neutra, -9°C . perioada de germinarea sem si
suporta gunoiul de vegetatie, necesita ingrosarea
grajd soluri usoare, revene radacinilor, soluri
si bogate in elemente mijlocii, ph 6-7,
nutritive, cu ph 6,5- necesita soluri

6,8. bogate in potasiu, nu

suporta gunoiul de
grajd, necesita
fertilizare cu bor.
Semanat direct Toamna sa Idem morcov 15 -20 aprilie la 1-10 aprilie la cultura Ridichiile de lu
primavara foarte primavara devreme cultura timpurie, 1- timp si luna iunie la esalonat la 2 s
devreme, 10-15 martie 10 iunie la cultura cultura tarzie etape, in mart
pt. cultura timpurie si in tarzie, rasaduri cu sept.
luna iunie pt cultura tarzie varsta de 50-60 zile. Ridichea de va
Infiintarea culturii

mai iar cea de

iulie
benzi de câte două 3 randuri pe strat la Idem morcov Plantarea rasadurilor 3 randuri pe strat la Ridichi de luna
rânduri la distanţa de 15- 40 cm sa randuri pe teren modelat, 3 40 cm sa randuri benzi de 6 ran
 Verdeţuri
1) Salata – Lactuca sativa L., familia Asteraceae
2) Loboda de grădină – Atriplex hortensis L., familia
Chenopodiaceae
3) Cicoarea de grădină – Cichorium endivia L., familia
Asteraceae
4) Cicoarea roşie (radichio) – Cichorium intybus, var.
foliosum, Hegi, familia Asteraceae
5) Mangoldul (sfecla pentru pețiol) – Beta vulgaris L., ssp.
vulgaris, familia Chenopodiaceae
6) Feniculul de Florența – Foeniculum vulgare Mill., var azoricum,
familia Apiaceae
7) Spanacul de Noua Zeelandă -Tetragonia expansa, familia
Tetragoniaceae.
8) Spanacul – Spinacea oleracea L. Familia Chenopodiaceae
 SALATA
Salata este o specie legumicolă anuală, cu o
perioadă de vegetație scurtă, de la 35-40 de zile la
70-80 de zile. În sol formează un sistem radicular
pivotant, pe care se formează numeroase rădăcini
secundare, care se răspândesc în primii 15-20 cm de
sol, chiar mai superficial, în cazul culturilor înființate
cu răsad. La suprafața solului, se formează o rozetă
de frunze, frunze care pe măsură ce cresc, se
acoperă una pe cealaltă formând căpățâna. Tulpina
floriferă este înaltă (60-120 cm), ramificată către vârf
şi poartă flori de culoare galbenă, hermafrodite, cu
polenizare autogamă.
 Semințele sunt mici, de culoare cenuşie, îşi
păstrează vitalitatea 2-3 ani şi încolțesc în câteva zile
de la semănat.
 Cerințele față de factorii de vegetație
 Temperatura. Are pretenții reduse față de căldură, de aceea se poate
cultiva primăvara devreme sau toamna, iernând sub formă de rozetă.
Pentru germinare, semințele au nevoie de 2-5°C, iar temperatura
optimă din cursul perioadei de vegetație este de 16-18°C. Nu suportă
temperaturile foarte ridicate din primăvară, care favorizează emiterea
tulpinilor florifere şi deprecierea calității căpățânilor. Răsadurile bine
călite, pot să reziste la temperaturi negative de până la -6°C, iar
căpățânile la -3°C.
 Lumina. Salata nu este o specie pretențioasă față de lumină. Pentru
formarea tulpinilor florifere are nevoie de zile lungi, iar pentru obținerea
căpățânilor are nevoie de zile scurte. Pe această particularitate se
bazează cultivarea intercalată sau asociată a salatei cu alte specii
legumicole de talie mai mare.
 Apa. Având un sistem radicular superficial, nevoile de apă sunt mari pe
toată perioada de vegetație. În condiții de stres hidric, căpățânile rămân
mici, frunzele nu sunt fragede, plantele îmbătrânesc prematur, iar dacă
este şi cald, emite repede tulpini florifere.
 Solul. Se cultivă pe soluri fertile, reavene, bine structurate, cu textură
uşoară (luto-nisipoase sau nisipo-lutoase), dar poate valorifica aproape
toate tipurile de sol, dacă sunt bine pregătite şi fertilizate corespunzător
 Sisteme de cultură

1) cultură timpurie
2) cultura târzie;
3) prin semănat direct
4) prin plantarea răsadului;
5) în cultură pură
6) în sistemul culturilor succesive ca şi cultură
anterioară sau succesivă;
7) in cultura asociată.
Salata se cultivă înaintea culturilor de tomate,
ardei, vinete, țelină şi după culturile timpuri de
fasole, mazăre, varză, cartof, conopidă, etc.
 Cultura timpurie
Se înființează primăvara foarte devreme.
 Pregătirea terenului se face toamna, prin eliberarea
acestuia de resturi vegetale, nivelearea de întreținere,
fertilizarea cu 30-40 t/ha gunoi de grajd (salata
reacționează foarte bine la îngrăşămintele organice,
cantitatea care se aplică este corelată şi cu cultura care
urmează după salată), 300 kg/ha superfosfat, 100-120 kg/ha
sulfat de potasiu. Îngrăşămintele se încorporează cu arătura
adâncă (28-30 cm) care se lasă în brazdă crudă peste iarnă.
 Înființarea culturii se face prin plantarea răsadurilor.
Plantarea răsadurilor se face între 15 şi 30 martie.
Răsadurile se produc în spații încâlzite, semănând în a doua
jumătate a lunii februarie, în 2-3 etape, folosind 250-300 g
sămânță/ha. Răsadul se repică în cuburi, cu latura de 3 sau 5
cm şi se plantează la o vârstă de 25-35 de zile, respectiv
când plantele au 3-4 frunze.
 Schemele de plantare
 pe teren nemodelat plantarea se face în benzi de câte 6
rânduri la distanța de 25 cm între rânduri şi 50 cm între
benzi sau în rânduri echidistante la 25 -30 cm;
 Pe teren modelat se plantează 4 rânduri echidistante pe
strat, sau 2 benzi de câte 2 rânduri fiecare, la distanța de 35-
40 cm între benzi şi 20 cm între rândurile din bandă, în
funcție de lățimea stratului înălțat.
În toate cazurile distanța între plante pe rând variază în
20-25 şi 30-40 cm, în funcție de vigoarea soiului cultivat.
Adâncimea de plantare trebuie să fie egală cu
adâncimea la care plantele au fost repicate sau chiar puțin
mai la suprafață, pentru a evita acoperirea vârfului de
creştere cu pământ şi putrezirea acestuia, tulpinița plantei
fiind foarte scurtă.
 Lucrări de îngrijire care se efectuează sunt: completarea
golurilor, udarea, pentru asigurarea prinderii răsadurilor,
fertilizarea în cursul perioadei de vegetație se face cu azotat de
amoniu 100-150 kg/ha, care stimulează formarea căpățânii şi care
se aplică în două reprize, după ce plantele au 8-10 frunze
formate, întreținerea solului prin praşile şi combaterea bolilor şi
dăunătorilor.
 În culturile de salată, frecvent se întâlneşte atacul de mană, care
se combate cu Dithane 0,2%, Curzate 0,2%, Previcur 0,15%;
putregaiul cenuşiu şi putrezirea frunzelor, care se combat cu
Ronilan 0,05%, Sumilex 0,1%, etc. Dintre dăunători, mai frecvent
apar melcii (limacşii), care se combat prin prăfuirea solului cu
Mesurol 3-6 kg/ha sau var nestins,; păduchele verde şi buha
salatei, combătute cu Fastac 0,02%, Ecalux 0,08%, Sinoratox
0,15%, Diazol 0,1%, etc.
 Recoltarea salatei se face manual, prin tăierea căpățânilor cu
cuțitul, începând din aprilie, iar producția este de 10-20 t/ha.
Important este ca la recoltare plantele să nu fie umede, pentru a
se păstra mai mult timp.
 Cultura târzie
Este o cultură succesivă care se înființează după
o cultură timpurie de tomate, castraveți, mazăre,
cartof, varză, conopidă etc., care eliberează terenul
în luna iunie. Terenul trebuie foarte bine pregătit,
după eliberarea de resturile vegetale ale culturii
anterioare, dacă este cazul se udă, pentru a se
asigura o pregătire optimă a patului germinativ.
Cultura se înființează, prin semănat sau prin răsad
în perioada august- septembrie, în mai multe etape,
după aceeaşi schemă ca şi la cultura timpurie, pentru
a asigura un consum eşalonat, pe o perioadă cât mai
lungă.
 Lucrările de îngrijire sunt aceleaşi ca la cultura
timpurie. Recoltarea căpățânilor se face după 15
septembrie şi continuă până la sfârşit de octombrie.
 Spanacul
Originea este incertă, deşi două forme de spanac
asemănătoare cu cel cultivat, cresc spontan în
Afganistan şi Tadjikistan.
Particularități botanice şi biologice
Spanacul este o plantă legumicolă anuală,
erbacee, care formează un sistem radicular
puternic şi o rozetă de frunze mari, cărnoase,
netede sau ondulate, de culoare verde, care
reprezintă partea comestibilă. Tulpina floriferă
este înaltă de 60-80 cm, goală în interior şi
ramificată, care poartă florile unisexuat dioice,
cu polenizare alogamă şi entomofilă.
 Cerințele față de factorii de mediu.
 Temperatura. Spanacul este rezistent la temperaturi scăzute,
ceea ce permite înființarea culturii din toamnă, pentru recoltare
în primăvară. Semințele germinează la 3-4°C şi pot rămâne în sol
peste iarnă fără să îşi piardă viabilitatea. Temperatura optimă de
germinare este de 20-25°C, răsărirea fiind posibilă în 5-6 zile. În
faza de rozetă, poate să reziste la temperaturi de -10°C, dacă
solul este acoperit cu zăpadă. Pentru creştere are nevoie de 15-
16°C, iar temperatura peste25°C determină emiterea tijei florale.
 Lumina. Pentru formarea părții comestibile de calitate
superioară necesită zilele scurte, calitatea rozetei de frunze fiind
mai bună la intensități moderate ale luminii.
 Apa. Are nevoie de apă în cantitate optimă în sol, pe toată
perioada de vegetație, datorită ritmului intens de creştere şi
frunzişului bogat. În lipsa apei, rozetele de frunze sunt mici,
frunzele mici, lipsite de turgescență şi îmbătrânesc foarte uşor.
 Solul. Se cultivă pe soluri bine pregătite, mijlocii sau uşoare,
fertile, bogate în humus, drenate, cu capacitate mare de reținere
a apei şi bine expuse la soare.
 Spanacul se cultivă numai primăvara şi toamna, ca o
cultură succesivă anterioară sau următoare culturii de bază.
Spanacul se poate semăna înaintea înființării culturilor
termofile: ardei, tomate, vinete, bame sau după încheierea
culturilor timpurii de leguminoase, cartof, ceapă, varză, conopidă
etc.

 Pregătirea terenului se face diferit în funcție de perioada de

înființare a culturii. Pentru cultura timpurie, terenul se pregăteşte
din toamnă executând următoarele lucrări: desființarea culturii
precedente, eliberarea terenului, fertilizarea de bază cu gunoi de
grajd 30-40 t/ha gunoi de grajd (spanacul reacționează foarte
bine la îngrăşămintele organice), 300 kg/ha superfosfat şi 100-120
kg/ha sare potasică. Îngrăşămintele se încorporează cu arătura
adâncă. Dacă semănatul se execută toamna, se continuă
pregătirea patului germinativ. Dacă nu, arătura se lasă în brazdă
crudă. Primăvara, când se poate intra pe teren, se execută
pregătirea patului germinativ prin mărunțirea solului şi se
seamănă manual sau mecanizat, în funcție de suprafață şi
posibilități.
 Semănatul se execută din toamnă, în septembrie-
octombrie. Semănatul se execută pe teren
nemodelat în benzi de 6 rânduri cu distanța între
rânduri de 20 cm şi între benzi de 60 cm, iar pe teren
modelat se seamănă 2 benzi a câte 2 rânduri fiecare,
distanța între benzi fiind de 34 cm, iar între rânduri
de 26 cm.
 Adâncimea de semănat este de 2-3 cm la semănatul
de primăvară şi 4-5 cm la cel de toamnă.
 Cantitatea de sămânță la hectar este de 15-25 kg.
 Lucrările de îngrijire constau în: completarea
golurilor cu sămânță preîncolțită, fertilizarea fazială
cu azot şi mraniță, irigarea în funcție de condițiile
climatice şi protecția fitosanitară.
 Recoltarea spanacului se face prin smulgere sau
cosire, din aprilie şi până în a doua jumătate a lunii
iunie. Producția ajunge la 10-20 t/ha.
 Cultura târzie

 În cultură târzie, terenul se pregăteşte ca la

orice cultură succesivă de toamnă, se
seamănă între 20 iulie şi 10 august. Se
execută lucrările de îngrijire ca şi la cultura
timpurie, iar recoltarea se face în septembrie
- octombrie putând produce până la 15 t/ha.
 Vărzoase
Varza albă de căpăţână – Brassica oleracea, var. capitata, forma alba, familia
Cruciferae
Varza roşie – Brassica oleracea, var. capitata, forma rubra, familia Cruciferae
Varza creaţă – Brassica oleracea, var sabauda, familia Cruciferae
Varza de Bruxelles – Brassica oleracea , var gemmifera, familia Cruciferae
Varza de frunze – Brassica oleracea, var acephala , familia Cruciferae
Conopida – Brassica oleracea,var botritys, subvar. Cauliflora, familia
Cruciferae
Broccoli – Brassica oleracea ,var. botritys, subvar. cymosa (italica),familia
Cruciferae
Gulia – Brassica oleracea ,var. gongylodes, familia Cruciferae
Varza chinezească – Brassica pekinensis, familia Cruciferae
 Cultura verzei albe de căpăţână
Origine: zona Mării Mediterane

Particularități botanice şi biologice

Varza este specie legumicolă bienală

Rădăcina este pivotantă, ramificată şi pătrunde în sol la 30-40 cm.
Tulpina este scurtă şi groasă ( 10-15 cm), pe ea fiind prinse frunzele,
formând o rozetă. În vârf are un mugure activ şi inchis, care
creşte în dimensiuni, formând căpățâna.
Frunzele sunt mari, întregi, cu marginea fin dințată, sau ondulată,
acoperite cu pruină şi foarte groase, scurt sau lung pețiolate. Cele
din interiorul căpățânii sunt sesile.
Tulpina floriferă apare în anul al doilea, este foarte ramificată, înaltă
de peste un metru şi cu frunze sesile.
Florile sunt galbene, pe tipul 4, grupate în inflorescențe de tip
racem, cu polenizarea alogamă
Cerinţele faţă de factorii de mediu
Temperatura
Varza nu este o specie legumicolă pretențioasă la temperatură.
Temperatura minimă de germinare este de 3-4°C, iar optima 18-
20°C. În timpul vegetației 18-20°C. Plantele tinere rezistă până la -
10°C, dacă sunt călite.
Lumina. Este pretențioasă față de lumină. În condiții de lumină
insuficientă formează căpățâni mici, afânate, de calitate slabă.
Umiditatea – mare consumatoare de apă, dar nu suportă excesul şi nici
deficitul. Alternanța provoacă crăparea căpățânilor.
Solul – preferă solurile mijlocii, dar reuşeşte şi pe solurile ceva mai
grele, care rețin apa mai uşor. pH-ul solului 6,5-7,8.
Fertilizarea –necesită cantitate mare de elemente nutritive în sol. Are
nevioie de potasiu care influențează gradul de îndesare al
căpățânilor şi capacitatea de păstrare a acestora.
 Varză timpurie: Timpurie de Vidra, Dittmark

 Varză de vară: Gloria

Varză de toamnă: De Buzău, Licurişcă,

Braunschweig, Mocira, Lares.
 Cultura timpurie
Se practică pentru obținerea căpățânilor destinate
consumului de primăvară.
Plantele premergătoare sunt: tomate, ardei, vinete, rădăcinoase,
bulboase, leguminoase.

Pregătirea terenului se execută începând din toamnă prin

eliberearea terenului, nivelarea, fertilizarea de bază (25-30 t/ha
gunoi de grajd bine descompus, 60-70 kg/ha P2O5 şi 30-40 kg/ha
K2O) şi mobilizarea de toamnă, la 22 cm când se încorporează şi
îngrăşămintele. Primăvara, se aplică 40-60 kg/ha N şi se
pregăteşte patul germinativ sau Complex III 200 kg/ha, se
mărunțeşte şi se modelează în straturi înălțate.

Producerea răsadului se face în spații încălzite, prin semănătură

deasă, semănatul efectuându-se la 20-25 ianuarie, folosind 300-
350 g sămânță/ha. Răsadurile se repică şi se călesc în mod
obligatoriu.
Plantarea răsadurilor are loc în perioada 10-25 martie, până la
începutul lunii aprilie, în funcție de zonă, pe teren modelat la
80/20 cm. Pe teren nemodelat se plantează la 50-60/25-30 cm.
Plantarea se face manual. Vârsta răsadului 50-55 de zile.

Lucrări de îngrijire: completarea golurilor, 2-3 praşile manuale şi

mecanice, o fertilizare fazială cu 100-150 kg/ha azotat de amoniu,
la 3-4 săptămâni de la palntare, 3-4 udări, protecția fitosanitară.
Boli: hernia verzei care poate fi provocată de solurile acide şi
mana. Dăunători: limaxul, fluturele alb al verzei, buha verzei,
puricii, păduchele cenuşiu etc.
Recoltarea începe la sfârşit de mai, început de iunie, în mai multe
reprize. Producția este de 25-30 t/ha.
 Cultura de vară
Este destinată producerii căpățânilor de varză pentru
consumul de vară.
Particularități:
 producerea răsadurilor se face mai târziu, semănatul executându-
se la sfârşit de februarie, început de martie,
 răsadul nu se repică, iar la plantare se fasonează şi se mocirleşte,
sau se produce prin semanat direct in palete alveolare,
 vârsta răsadului 40-45 de zile,
 plantarea răsadurilor se face în perioada 20-25 aprilie - 10-15 mai,
 două fertilizări faziale cu Complex 250-300 kg/ha sau azotat de
amoniu 100-150 kg/ha, prima după prinderea răsadurilor, iar a
doua la începutul formării căpățânilor,
 4 – 5 udări,
 recoltare 10 iulie – 10 septembrie, producția 30-40 t/ha.
 Cultura de toamnă
Producția de varză este destinată consumului de toamnă – iarnă.
Soiurile se pretează pentru consum proaspăt şi în special pentru
industriallizare prin murare.

Particularități:
 pregătirea terenului se face ca pentru culturile succesive;
 înființarea culturii cu răsad nerepicat;
 producerea răsadului se face pe brazde reci, prin semănat rar ( 400 –
500 fire/m2 ), în perioada 5-15 mai;
 fasonarea şi mocirlirea răsadurilor;
 plantarea 20 – 25 iunie, început de iulie;
 distanțe mai mari între rânduri şi plante pe rând, soiurile fiind foarte
viguroase;
 număr mai mare de udări, respectiv 8 – 10;
 recoltarea 15 -20 septembrie până în noiembrie, fiind rezistente la
frig;
 producția este mare, 50 – 60 t/ha.
 Conopida
 Origine este controversată, dar considerată totuşi zona Mării Mediterane,
dar şi Cipru şi Asia.

Particularități botanice şi biologice

 Conopida este specie legumicolă anuală în condițiile țării noastre.
 Rădăcina este pivotantă, ramificată, cea mai mare parte a rădăcinilor fiind
în primii 30 – 40 cm de sol.
 Tulpina este mai mare decât la varză, de culoare verde sau cu tentă
violacee, mai ales în faza de răsad. pe ea fiind prinse frunzele, formând o
rozetă foarte bogată. În vârf se formează inflorescența, reprezentând partea
comestibilă. Aceasta este formată din îngroşarea pedicelilor florali, la cca 80
de zile, de culoare alb – gălbuie sau violacee, de formă rotundă sau uşor
turtită.
 Frunzele sunt mari, oval - alungite, întregi, cu marginea fin dințată,
acoperite cu pruină şi foarte groase, pețiolate. Au poziție oblică sau
verticală.
 Tulpina floriferă se formează după cca 3 săptămâni de la stadiul de
inflorescență tipică, este ramificată, înaltă de 60 – 70 cm. Cresc şi se
dezvoltă în 15 – 20 zile. La 20 – 25 zile înfloresc, iar după 30 – 40 de zile
maturarea semințelor.
 Cerinţele faţă de factorii de mediu
Temperatura
Conopida este mai sensibilă la temperaturi scăzute, decât varza.
Temperatura minimă de germinare este de 4 - 5°C, iar optima 18-22°C.
În prima parte a perioadei de vegetației are nevoie de 18 – 22°C, apoi
15-20°C. Inflorescențele sunt afectate de temperaturi negative ( - 1°C),
căpătând pete translucide, ducând la putrezirea acestora. De asemenea,
plantele se vernalizează la 12 – 14°C, aspect pe care se bazează
producerea semințelor în primul an de cultură.
 Lumina, este pretențioasă față de lumină în faza de răsad şi în perioada
de creştere vegetativă. În faza formării inflorescențelor, cerințele față de
lumină se reduc, cu 2 – 3 săptămâni înainte de recoltare se recomandă
protejarea acestora față de razele directe ale soarelui care pot deprecia
parte comestibilă.
 Umiditatea, este pretențiosă atât la umiditatea solului cât şi a aerului.
Lipsa sau insuficiența apei determină formarea de inflorescențe lipsite
de turgescență, mici, slabe calitativ. Nu suportă nici excesul.
 Solul – preferă solurile mijlocii, profunde, bine drenate, fiind foarte
pretențioasă la asfixierea rădăcinilor. pH – ul optim 6,8 - 7,5, reducând
atacul de hernia verzei.
 Fertilizarea –este pretențioasă față de elementele nutritive.
Reacționează bine la azot, fosfor, potasiu, magneziu şi sulf.
 Cultura timpurie
Plantele premergătoare sunt: tomate, ardei, vinete, rădăcinoase, bulboase,
leguminoase.
 Pregătirea terenului se face din toamnă, prin eliberarea de resturile vegetale, nivelarea de
întreținere, fertilizarea de bază (20-30 t/ha gunoi de grajd, 50-60 kg/ha P2O5 şi 30-40 kg/ha K2O) şi
arătura de toamnă, la 20 cm, încorporând şi îngrăşămintele. Primăvara, se aplică 40-60 kg/ha N şi
se pregăteşte patul germinativ sau Complex III 200 kg/ha, se mărunţeşte şi se modelează în straturi
înălţate.
 Producerea răsadului se face în spaţii încălzite, prin semănătură deasă, semănatul efectuându-se în
luna februarie, folosind 300-350 g sămânţă/ha. Răsadurile se repică şi se călesc în mod obligatoriu.
 Plantarea răsadurilor are loc în perioada 20-25 martie, începutul lunii aprilie, în funcţie de zonă,
pe teren modelat 2 rânduri la 70 - 80/20 cm. Pe teren nemodelat se plantează la 50-60/25-30 cm.
Plantarea se face manual. Vârtsa răsadului 45-50 de zile
Lucrări de îngrijire: completarea golurilor, 2-3 praşile manuale şi
mecanice, o fertilizare fazială cu 100-150 kg/ha azotat de amoniu, la
3-4 săptămâni de la palntare, 3-4 udări, protecția fitosanitară.
Boli: hernia verzei care poate fi provocată de solurile acide şi mană.
Dăunători: limaxul, fluturele alb al verzei, buha verzei, puricii,
păduchele cenuşiu etc. O lucrare importantă de îngrijire este
acoperirea inflorescențelor, prin răsfrângerea a două, trei frunze.
Recoltarea începe la 20 - 25 mai, început de iunie, în mai multe
reprize. Se recoltează cu 2 – 3 frunze protectoare şi înaintea
ramificării. Producția este de 15-20 t/ha
 Cultura de toamnă
 Este foarte asemănătoare cu cultura de varză de toamnă.
Este o cultură succesivă care urmează după mazăre, cartof
timpuriu, fasole timpurie, etc.
Particularități:
 pregătirea terenului într-un timp foarte scurt;
 producerea răsadului nerepicat, pe brazde afară sau
semanat direct in palete alveolare
 ; semănatul se face în prima decadă a lunii mai;
 fasonarea şi mocirlirea răsadurilor;
 plantarea se face în perioada de sfârşit de iunie, început de
iulie;
 recoltarea se face în septembrie – octombrie, înaintea
venirii înghețului, cultura putând fi protejată cu tunele
joase, în vederea prelungirii recoltării;
 producția 20 – 30 t/ha.
 Capacitate foarte buna de pastrare
 Păstăioase

1. Fasolea de grădină- Phaseolus

vulgaris

2. Mazărea de grădină - Pisum sativum

3. Bobul – Vicia Faba

 Fasolea de grădină
Origine: Peru şi Mexic.
Particularități botanice şi biologice
Fasolea este o specie legumicolă anuală. Din punct de vedere
botanic sunt 2 convarietăți: nanus din care fac parte soiurile cu creştere
determinată, şi vulgaris din carea fac parte soiurile cu creştere
nedeterminată.
 Rădăcina este superficială şi are nodozități care conțin bacterii fixatoare
de azot.
 Tulpina este cilindrică, cu muchii, cu capacitate mare de ramificare la
soiurile pitice şi cu înălțimea de 30 – 40 cm, şi slab ramificată şi înaltă de
4-5 m la soiurile urcătoare.
 Frunzele sunt trifoliate, foliolele fiind ovale cu vârful ascuțit, verzi şi
acoperite cu perişori. Primele frunze adevărate sunt întregi.
 Florile sunt grupate în raceme laxe, divers colorate ( albe, roşii, liliachi ).
Polenizarea este autogamă. Înflorirea are loc după 40 – 50 de zile la
soiurile pitice şi la 60 – 70 de zile la cele urcătoare.
 Fructul este o păstaie divers colorată la maturitatea de consum ( verde,
galbenă, pestriță, violacee), de formă şi dimensiuni, în funcție de soi. La
maturitatea fiziologică păsatia este dehiscentă.
 Cerințele față de factorii de mediu
 Temperatura
Fasolea este o plantă cu pretenții moderate față de temperatură,
temperatura minimă de germinare fiind de cca 8- 10°C, iar optima de
20°C Temperatura optimă din perioada de vegetație este de 20 – 22°C, la
10°C creşterea încetează, iar la 0°C mor.
 Lumina, este pretențioasă față de lumină pe întreaga perioadă de
vegetație, dar este o plantă de zi scurtă.
 Umiditatea, este pretențioasă față de apă mai ales în perioada
înfloritului şi creşterii păstăilor. Lipsa apei în această fenofază determină
o creştere slabă a plantelor, păstăile sunt mici şi deformate, producția
este slabă cantitativ şi calitativ. Fasolea urcătoare are nevoie de apă mai
multă, rezultate foarte bune fiind obținute în zonele mai umede şi mai
răcoroase.
 Solul – necesită soluri bine aprovizionate cu elemente nutritive, cu
textură mijlocie, profunde, fără exces de umiditate. pH 6,5 – 7,5.
 Fertilizarea –este moderat - pretențioasă față de elementele nutritive.
Reacționează bine la îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu, dar pe solurile
slab aprovizionate, se aplică şi îngrăşăminte cu azot, chiar dacă are
capacitatea de a fixa azotul atmosferic..
 Soiuri
Fasole pitică:
Aura, Cristina, Oxy Amidor - cu păstaia
galbenă
Lavinia, Lena,Valja, Işalnița 43, Fana etc., cu
păstaia verde.

Fasole urcătoare:
Aurie de Bacău, cu păstaia galbenă
Verba, Costela, cu păstaia verde.
 Cultura timpurie
Plante bune premergătoare pentru cultura de fasole
sunt: castraveții, varza, tomatele ardeiul etc. Producția
obținută este destinată consumului proaspăt în perioada de
vară.
 Pregătirea terenului începe toamna cu eliberarea
terenului, nivelarea, fertilizarea de bază cu îngrăşăminte pe
bază de fosfor şi potasiu, arătura adâncă. Primăvara se
fertilizează cu azotat de amoniu, se mărunțeşte. Terenul nu
se modelează.
 Înființarea culturii se face prin semănat direct, când în sol
sunt 8-10°C, calendaristic între 20 - 25 aprilie pentru zona
de sud şi vest şi 5 -10 mai pentru restul zonelor folosind 80 –
150 kg sămânță/ha la fasolea pitică şi 60 – 80 kg/ha la cea
urcătoare, manual în cuiburi, pe suprafețe mici.
 Adâncimea de semănat este de 4-5 cm. Semănatul se
execută în rânduri echidistante.La fasolea pitică schema de
semănat este 40 cm / 4-5 cm, iar la cea urcătoare 80 – 100
cm / 40 – 50 cm între cuiburi. Semănatul se poate face
eşalonat la interval de 10 zile.
 Lucrări de îngrijire: afânarea solului prin praşile
pentru combaterea crustei şi a buruienilor,
completarea golurilor cu sămânță preîncolțită, o
fertilizare fazială cu Complex III 150 – 200 kg/ha la
începutul înfloririi, 3 – 4 udări aplicate îndeosebi la
înflorit şi formarea păstăilor, răritul la fasolea
urcătoare, lăsând 2 – 3 plante la cuib, susținerea
plantelor la fasolea urcătoare, tratamente
fitosanitare. Cele mai frecvente boli sunt: antracnoza
şi arsura bacteriană care se combat cu Dithane M 45
0,3 %, Metoben 0,1 %, Champion 0,25 % etc., iar
dănătorii: gărgărița fasolei care se combate cu
Supersect 0,03 %, etc.

 Recoltarea se face eşalonat la 2-3 zile pentru

consumul proaspăt. Producția este de 6 – 7 t/ha la
fasolea pitică şi 12 – 15 t/ha la cea urcătoare
 Cultura de toamnă ( succesivă )
Păstăile sunt destinate consumului proaspăt şi
industrializării. Se folosesc ambele tipuri de soiuri.
Particularițăți:
 este o cultură secundară, care urmează după cartof
timpuriu, varză timpurie, castraveți timpurii, verdețuri;
 arătura se efectuează la 12 – 15 cm;
 irigarea de aprovizionare;
 înființarea culturii la sfârşitul lunii iunie, începutul lunii
iulie;
 producția este mai mică ( 4-5 t/ha).
 recoltare o singură dată sau eşalonat.

 Mazărea de grădină
 Origine Asia şi Africa de Nord.
Particularități botanice şi biologice
 Mazărea de grădină este o specie legumicolă anuală de la carea se
consumă boabele verzi, dar există şi soiuri de la care se consumă
păstăile.
 Rădăcina principală pătrunde la adâncime mare în sol, cca 1 m.
Rădăcinile secundare se răspândesc în primii 30 – 40 cm şi formează
nodozități care conțin bacterii fixatoare de azot.
 Tulpina este erbacee, goală în interior şi cu înălțimea de la 20-30 cm
la peste 1,5 m, în funcție de soi. Capacitate slabă de ramificare.
Necesită susținerea dacă se cultivă soiuri cu portul înalt.
 Frunzele sunt compuse, alterne, cu 2-3 perechi de foliole, ultimele
transformându-se în cârcei. Există şi soiuri de tip afila care au
frunzele transformate în cârcei, având o mare rezistență la cădere.
Frunzele sunt acoperite cu pruină şi au culoare verde sau cu reflexe
de gălbui, violet, cu aspect marmorat, în funcție de soi.
 Florile sunt grupate câte 2-3 la axila frunzelor, mari şi de culoare
albă. Polenizarea este autogamă. Înflorirea are loc după 35-50 de zile
de la semănat. O floare rămâne deschisă 2-3 zile, iar pe plantă
înflorirea este eşalonată şi durea ză 10 – 25 de zile.
 Cerinţele faţă de factorii de mediu
Temperatura
Mazărea de grădină este nepretențioasă la temperatură , temperatura
minimă de germinare este de 1-2°C. Plantele tinerea rezistă la – 6, -8°C.
Temperatura optimă din perioada de vegetație este 15-18°C, maxima
24°C. Temperatura peste această limită afectează procentul de legare a
păstăilor, iar semințele se maturează prematur. Soiurile cu bob zbârcit
sunt mai puțin rezistente la înghețuri repetate.
 Lumina, este pretențioasă față de lumină. Cultivată pe terenuri umbrite
sau în sistemul culturilor intercalate fără respectarea unor principii,
fructifică puțin, iar calitatea producției este slabă.
 Umiditatea, este pretențioasă față de apă mai ales în perioada
germinării semințelor, înfloritului şi creşterii păstăilor. Insuficiența apei
duce la un procent scăzut de legare a păstăilor, boabele rămân mici, de
calitate slabă.
 Solul – necesită soluri bine aprovizionate cu elemente nutritive, cu
textură mijlocie, profunde, fără exces de umiditate. pH 6,5 – 7,5.
 Fertilizare Nu suportă îngrăşarea cu gunoi de grajd. Ca şi fasolea în
prima parte a perioadei de vegetație necesită azot pentru stimularea
creşterii nodozităților, tulpinilor şi frunzelor, iar în perioada legării
păstăilor, fosfor şi poatsiu.
 Soiuri

 cu bobul neted: Alaska, Prima, Işalnița 110;

 cu bobul zbârcit: Mingomark, Bordi, Victoria,

Gotinga

 Cultura timpurie
Plante bune premergătoare pentru cultura
de mazăre sunt: castraveții, varza, tomatele,
ardeiul etc. Terenul este bine să fi fost fertilizat
cu gunoi de grajd cu 1-2 ani înaintea cultivării
mazării. Ca şi fasolea este o foarte bună
premergătoarea pentru toate speciile, cu
excepția celor din acceaşi familie botanică.

 Pregătirea terenului începe toamna cu

eliberarea terenulu, nivelarea, fertilizarea de
bază,arătura adâncă. Primăvara se fertilizează cu
azotat de amoniu, se mărunțeşte.
Înființarea culturii se face prin semănat direct, când în sol sunt 2-4°C.
Semănatul se execută la început de martie şi în funcție de destinația
producției şi a soiurilor folosite se poate eşalona până la începutul lunii
aprilie , la interval de 10 – 12 zile. Cantitatea de sămânță este de 150 –
240 kg sămânță/ha. Adâncimea de semănat este de 4-5 cm.
Semănatul se execută în rânduri echidistante la 12,5 cm sau în benzi.
 Lucrări de îngrijire: irigarea pentru asigurarea
răsăririi, dacă precipitațiile lipsesc sau sunt
insuficiente, erbicidarea preemergentă si
postemergentă, combaterea bolilor şi a
dăunătorilor. Bolile frecvente sunt: rugina
mazării, antracnoza, putregaiul alb şi cenuşiu
etc, iar dăunătorii sunt păduchele verde al
mazării, tripsul, gărgărița frunzelor etc.
 Recoltarea se face eşalonat la 2-3 zile pe
suprafețe mici. Boabele sunt foarte perisabile.
Păstăile se ambalează în lăzi şi se transportă
pentru valorificare în stare proaspătă. Producția
este de 6 – 12 t/ha .
 Solano-fructoase
 Tomatele – Lycopersicon esculentum Mill.,
familia Solanaceae
 Ardeiul - Capsicum annuum L., familia
Solanaceae
 Ardeiul decorativ – Capsicum frutescens,
Capsicum chinense,
Capsicum bacatum,
Capsicum pubescens
 Vinetele - Solanum melongena L., familia
Solanaceae
 Păpălăul - Physalis sp., familia Solanaceae
 Alte solanaceae - Solanum capsicum, Solanum
crispum, Solanum rantonnetii
Physallis peruviana, păpălău
 TOMATELE
Tomatele, (Lycopersicon esculentum Mill.),
aparțin familiei Solanaceae şi sunt originare
din Peru.
Particularități botanice şi biologice
Rădăcina tomatelor este pivotantă la
plantele provenite din semănătură directă,
ajungând la adâncimea de un metru şi mai
superficială la plantele provenite din
plantarea răsadurilor, fiind răspândită în
primii 30-50 de sol.
 Tulpina are capacitate foarte mare de
lăstărire, formând un număr mare de lăstari
laterali, denumiți copili. Copilii se îndepărtează în
mod diferențiat în funcție de sistemul de cultură.
 la tomatele cultivate în sere, solarii şi timpurii
din câmp, copilitul se execută radical,
 la culturile de vară – toamnă se lasă 1-2 copili
pentru prelungirea culturii până toamna mai
târziu,
 la culturile pentru industrializare plantele nu se
copilesc.
La cultivarurile cu creştere nederminată
necesită susținerea.
 Frunzele sunt imparipenat sectate, cu dispunere
alternativă. Foliolele au forma oval – lanceolată, cu
marginea întreagă sau dințată, cu suprafața netedă
sau gofrată, în funcție de soi sau hibrid. Frunzele şi
nu numai, sunt acoperite cu perişori glandulari, care
la atingere degajă un miros caracteristic de solanină.
Inflorescenţa este de tip cimă şi apare după un
anumit număr de frunze, în funcție de soi sau hibrid.
Cu cât inserția primei inflorescențe este după un
număr mai mic de frunze (4-5), cu atât hibridul este
mai timpuriu şi invers. Inflorescențele la tomate pot
fi neramificate, dublu ramificate sau cu ramificare
multiplă. Primele inflorescențe formate sunt
neramificate, iar cu cât formarea este mai aproape
de vârf, cu atât ramificarea este mai accentuată.
Numărul de flori în inflorescență variază destul de
mult şi este cuprins între 5 - 20 de flori.
 Fructul de tomate este o bacă cărnoasă cu
epiderma netedă, lucioasă, de culoare şi formă
diferită în funcție de soi. Greutatea fructului
variază de la 30 la 500 g, uneori chiar mai mult,
iar diametrul fructelor variază de la 1,5 cm (la
tomatele cireşe) la peste 10 cm.
Fructele se postmaturează, aspect
important de care se leagă momentul recoltării,
în funcție de destinația fructelor şi eventual
distanța la care trebuie transportate.
 Cultivaruri
Cu creştere nedeterminată:
 Cristal F1,
 Brillante F1,
 Buran F1
 Kiveli F1
 Optima F1
Cu creştere determinată:
Caspar F1,
Ricoco F1,
Baghera F1
Dino F1 etc.
 Cerinţele faţă de factorii de mediu
Temperatura
Tomatele sunt plante termofile, care necesită pentru
germinarea seminţelor o temperatură minimă de 12-13°C, iar
temperatura optimă este de 20-25°C. La 10-12°C răsadurile au
frunzele mici şi puține are loc colorarea acestora în verde-violaceu.
De asemenea, se formează flori puține, dacă temperatura scade la
12°C, iar numărul de fructe, greutatea medie, chiar şi producția
timpurie creşte o dată cu creşterea temperaturii de la 12° la 18°C.
 Lumina
În condiții de lumină insuficientă în faza
de răsad, plantele se alungesc, se etiolează,
iar în cultură, lipsa luminii determină căderea
florilor, scăderea producției, precum şi
întârzierea maturării fructelor.
Lumina influențează intensitatea
fotosintezei, de aceea trebuie alese scheme
de plantare care să permită pătrunderea unei
cantități suficiente de lumină la nivelul
întregii plante. Insolația directă asupra
fructelor şi temperatura foarte ridicată,
provoacă scăderea calității acestora.
 Umiditatea solului în timpul creşterii
vegetative şi fructificării, trebuie să fie de 60-
70% din capacitatea totală pentru apă.
Comparativ cu alte specii legumicole,
tomatele, prin sistemul radicular (mai ales
cele semănate direct), îşi pot asigura o bună
parte din necesarul de apă din sol, iar când
rezerva de apă scade se impune irigarea
culturii.
 Solul. Tomatele cresc şi fructifică bine pe
diferite tipuri de sol, însă acestea trebuie să
fie afânate, bogate în substanțe hrănitoare,
cu conținut ridicat în humus, permeabile
pentru apă şi aer. Cele mai bune soluri pentru
cultura tomatelor sunt cele nisipo-lutoase,
luto-nisipoase, cu un pH cuprins între 5,5-6,5.
Nu se recomandă solurile grele, argiloase şi
cele cu pH prea acid.
 Tehnologia de cultură
Pregătirea terenului
Toamna
 defrişarea culturii anterioare şi eliberarea terenului de resturile vegetale;
 nivelarea de întreținere;
 fertilizarea de bază, cu 30-40 t/ha gunoi de grajd şi îngrăşăminte chimice
aplicând 2/3 din îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu sau Complex III. Acestea
se încorporează odată cu mobilizarea adâncă de toamnă, la 21-22 cm, care
se lasă în brazdă crudă peste iarnă, pentru a fi supusă înghețului şi
dezghețului;
 Mobilizarea în profunzime a solului, se execută odată la organizarea
grădinii şi apoi la interval de 3-4 ani, la 50-60 cm adâncime, eventual mai
des, pe terenurile mai grele, pentru îmbunătățirea regimului aerohidric al
solului;
Primăvara
 când terenul este zvântat, se aplică restul de îngrăşăminte cu P şi K şi
îngrăşăminte cu azot, care se încorporează odată cu mărunțirea solului.
 modelarea terenului în brazde înălțate cu lățimea de cca 1-1,2 m.
 Pe suprafețe foarte mici, se strâng
resturile vegetale ale culturii din anul
precedent care se aşează în platforme de
compostare, se execută fertilizarea cu gunoi
de grajd şi îngrăşăminte chimice şi se execută
mobilizarea adâncă a terenului cu cazmaua.
Primăvara, când terenul este zvântat, se
mărunțeşte şi se nivelează cu sapa şi grebla,
după care se pot marca rândurile şi planta
răsadurile.
 Producerea răsadurilor
Răsadurile se produc în sere, solarii
încălzite sau răsadnițe cu încălzire biologică,
semănatul executându-se între 20 februarie şi
1 martie, iar necesarul de sămânță este de
250 g pentru a produce răsadul necesar
cultivării unui hectar cu tomate.
Când răsadurile sunt în faza de apariție a
primei perechi de frunze adevărate, se
execută repicatul, în ghivece sau cuburi
nutritive cu latura de 5-7 cm.
 Vârsta optimă a răsadului este de 50-55 zile.
 Plantarea răsadurilor
Plantarea tomatelor se execută direct în sol sau în
containere.
Plantarea direct în sol
Plantarea răsadurilor în câmp, este posibilă după
trecerea pericolului brumelor târzii de primăvară. Din punct
de vedere calendaristic, în perioada 20 – 25 aprilie se pot
planta tomatele timpurii pentru zona de sud şi vest şi între
25 aprilie - 10 mai, pentru celelalte zone.
Cu o zi înainte de plantare, se execută udarea
răsadurilor, un tratament fitosanitar, care se poate aplica şi
în ziua plantării cu 1-2 ore înainte.
Important de reținut, este faptul că, pentru înființarea
culturilor timpurii, răsadurile trebuie să fie obligatoriu
călite, în vederea creşterii rezistenței acestora la scăderile
de temperatura din perioada de primăvară.
 Schema de plantare:
 Pe teren modelat:
 2 rânduri pe strat la 70-80 cm /30 cm;
 Pe teren nemodelat:
 în rânduri simple echidistante la 70-80/30
cm;
 în benzi la 40 cm intre randurile din bandă
pentru a asigura uşurarea efectuării lucrărilor
de îngrijire, în funcție de soi şi de posibilitățile
cultivatorului. Plantarea tomatelor se poate
face şi în grupuri de formă neregulată sau
regulată, în locuri însorite şi în fața plantelor de
talie mai înaltă, svelte şi cu frunziş intens
colorat, însă să nu fie umbrite.
 Tehnica plantării
 Se marchează rândurile cu sfori sau sârme bine
întinse,
 se deschid rigole sau gropi individuale,
 se transportă răsadul şi se distribuie pe rând,
 se plantează la o adâncime variabilă în funcție de
calitatea acestuia.
 Adâncimea de plantare este foarte importantă. Dacă
răsadurile sunt alungite, plantarea se poate face mai
adânc, deoarece tulpina în contact cu solul umed
formează rădăcini, dar prinderea răsadurilor este
mai greoaie. Dacă răsadurile prezintă caracteristicile
optime pentru această specie, plantarea se poate
face cu câțiva cm mai adânc decât au fost în cub sau
în ghiveci, asigurând o prindere de aproape 100 %.
 udarea, pentru asigurarea prinderii plantelor, la cuib
sau prin aspersiune.
 Plantarea în containere
Pentru a pune în valoare aspectul estetic al
plantelor de tomate, acestea se pot planta în
diferite recipiente şi conduce în moduri
diferite. Pentru acest mod de plantare se
pretează tomatele de tip cireaşă care sunt
decorative prin culoarea fructelor (roşie, albă,
galbenă, vişinie) în contrast cu culoarea
frunzişului, prin port şi prin numărul mare de
fructe pe plantă.
 Recipiente
 ghivece decorative cu picior şi ghivece care se
pot aplica pe ziduri, garduri în special pentru
tomatele cu creştere determinată şi pendule,
ghivece de diferite forme, culori şi mărimi,
 jardiniere pentru tomatele cu creştere
nederminată.
Aceste recipiente se spală şi se
dezinfectează cu soluții pe bază de cupru, se
zvântă şi umplu cu amestec, în aşa fel încât,
cca 1 cm din înălțimea acestuia, să rămână
gol în scopul asigurării unei udări optime.
 Aşezarea recipientelor se face în locuri
însorite, pentru ca plantele să vegeteze şi să
fructifice la maximum şi colorarea frunzelor şi
fructelor să fie conform caracteristicilor
soiului sau hibridului cultivat. Pentru
amplificarea aspectului decorativ, tomatele
se pot asocia cu plante floricole anuale (Salvia
splendens, Tagetes patula, Petunia hybrida,
Portulaca grandiflora, Verbena hybrida etc. ),
cu ardei decorativ, cu tomate pendule şi cu
fructe de altă culoare decât cele cu portul
vertical, cu batatul cu frunze roşii etc. C8
 Lucrări de îngrijire
 Completarea golurilor, se execută în primele 4-5 zile de la
plantat. Trebuie să se folosească răsad din acelaşi soi şi de
aceeaşi vârstă şi calitate cu cel folosit la înființarea culturii,
din rezerva de răsad.
 Pentru spargerea crustei, evitarea pierderii apei prin
evaporație şi asigurarea unui regim aero-hidric optim, după
completarea golurilor se face o lucrare superficială a solului,
urmând ca în continuare, solul să se lucreze periodic în
funcție de ritmul de creştere a buruienilor sau după irigare.
 Irigarea În funcție de zona de cultură şi condițiile climatice,
culturile trebuie să fie irigate periodic pentru a crea condiții
optime de creştere plantelor. Numărul de udări se corelează
cu cantitatea de precipitații care cade şi este în general, de
6-8 ori pe parcursul perioadei de vegetație. Ca metode de
irigare se foloseşte udarea pe brazde, udarea prin
aspersiune şi prin picurare.
 Fertilizarea culturii în perioada de
vegetație este necesară, întrucât rezerva de
hrană din sol devine insuficientă pe măsura
creşterii plantelor. În acest sens, la tomatele
timpurii, se aplică două fertilizări, prima la
apariția primelor fructe, iar a doua fertilizare
se execută la două săptămâni după prima.
Boli frecvente: mana, făinarea, cancerul bacterian, o serie de pătări ale
frunzelor, etc. Primele tratamente se fac la o săptămână de la plantare,
mai ales dacă vremea este umedă, cu produse ca: Merpan 0,2%,
Orthocid 0,3%.
Pentru prevenirea atacului de mană şi alte pătări ale frunzelor, se
aplică : Dithane M 45- 0,2%, Oxiclorură de cupru 0,5%, Curzate 0,1%,
Champion 0,3%, etc. Următoarele tratamente se aplică după ploi, sau
după perioade cu umiditate atmosferică ridicată, cu o serie de produse,
folosite alternativ pentru a nu favoriza formarea raselor rezistente la
anumite produse. Se folosesc: Benlate 0,05%, Ronilan 0,05%, Captadin
0,2%, Topsin 0,05%, Metoben 0,1%, Bavistin 0,1%, iar pentru făinare
produsele: Systhane 0,03%, Afugan 0,05%, şi Sumilex 0,05% pentru
putregaiul cenuşiu, COPFORT 0,2-0,3 %, ZEAMA BORDELEZA 0,75 %,
ALTOSAN 0,2-0,5 %, FUNGURAN 0.01 %
Dăunători frecvenți:
 coropişnița care atacă imediat după plantare, prin distrugerea
rădăcinilor sau tăierea plantelor de la suprafața solului,
 păduchii de frunze,
 musculița albă, etc.
Pentru coropişniță se foloseşte Grilosin 25 kg/ha sau Sintogril 30
kg/ha. Pentru afide sau alți dăunători se fac tratamente cu Ecalux 0,1%,
Fastac 0,03%, Divipan 0,1%, Applaud 0,1%, Lanate 0,05%, Supersect
0,03%, DEFFORT 0,2 % etc.
 Susținerea plantelor
În container
Imediat după plantare sau după ce plantele
au început să crească, se instalează sistemul de
susținere, care este reprezentat de tutori cu
aspect decorativ (tutori din metal plastifiați, din
metal sau lemn acoperiți cu muşchi vegetal sau
fibră de cocos, tutori din bambus etc.). Tutorii se
pun câte unul pentru fiecare plantă, dacă
plantele sunt câte una, două în ghiveci, sau se
pun doi tutori, cu plasă de sârmă plastifiată între
ei, dacă plantele sunt în jardiniere, formând un
perete bicolor foarte atractiv şi util.
 În grădină
Se face pe spalier cu una sau două sârme sau
individual pe araci, când numărul de plante este mic.
În cazul în care plantele sunt susținute pe spalier,
palisarea se face pe sfori, care se leagă cu un capăt
de baza plantei, iar cu celălalt capăt de sârmă. Pe
măsură ce plantele cresc, se învârtesc în jurul sforii.
Pentru aceasta, spalierii din lemn sau beton, se
aplasează la cca 3- 4 m unul de celălalt de-a lungul
rândului de plante, iar în capătul acestora se fixează
sârma de care se vor lega sforile pentru palisarea
plantelor. Dacă susținerea se face cu araci, planta se
leagă de 3-4 ori de arac pentru a-şi menține poziția
verticală. În acest caz, plantele nu sunt prea bine
iluminate, existând pericolul unui atac mai intens al
bolilor şi dăunătorilor, comparativ cu cultura pe
spalier care este mai aerisită;
 Copilitul, constă în îndepărtarea lăstarilor care
cresc la axila frunzelor, în stadiul foarte tânăr (5-6
cm lungime). Neîndepărtarea la momentul optim
a acestora, duce la consumul irațional de apă şi
hrană, şi întârzierea fructificării. Copilii se
îndepărtează în totalitate la cultura timpurie şi se
repetă de 4-5 ori.
 Cârnitul, constă în suprimarea vârfului de
creştere, deasupra inflorescenței a IV-a sau a V a,
lăsând 2 frunze deasupra ultimei inflorescenței.,
sau cu cca 1,5-2 luni înaintea încheierii culturii. În
acest fel, hrana este dirijată pentru creşterea şi
maturarea fructelor.
 Defolierea plantelor se execută periodic şi constă
în îndepărtarea frunzelor de la baza plantelor pe
măsura îmbătrânirii acestora. Frunzele bătrâne
reprezintă o poartă de infecție cu agenți patogeni,
prin faptul că ajung pe sol, iar din punct de vedere
fiziologic nu mai au nici-un rol. Defolierea se face
treptat pe măsura recoltării fructelor, contribuind
astfel şi la o mai bună iluminare a plantelor pe
parcursul perioadei de vegetație.
 Recoltarea fructelor începe după 15 iunie şi se
execută periodic la 3-5 zile, în funcție de destinația
producției şi durează până la 1 august. Se execută
manual, când se face şi sortarea acestora.
Producția obținută este de 25-30 t/ha şi este
destinată consumului în stare proaspătă.
 ARDEIUL
Particularități botanice şi biologice
Ardeiul este o plantă anuală, cu o perioadă de vegetație de 100-140 de
zile la ardeiul gras, 100-120 de zile la ardeiul lung şi 140-170 de zile la ardeiul
gogoşar.
 Rădăcina este superficială, care se răspândeşte în sol atât în plan
orizontal cât şi pe adâncime pe o distanță de 30-60 cm.
 Tulpina la început este erbacee, apoi devine lemnificată, atinge înălțimi
diferite în funcție de varietate şi sistemul de cultură, de la 40-70 cm în
câmp, până la peste 1,5 m în sere. Ramificațiile tulpinii sunt erbacee şi
foarte fragile, de aceea se impune executarea lucrărilor de îngrijire cu
multă atenție.
 Frunzele sunt întregi, ovat-lanceolate, mai ascuțite spre vârf la ardeiul
lung, gras şi iute şi mai late la ardeiul gogoşar, de culoare verde-închis,
lucioase.
 Florile sunt hermafrodite, de culoare albă, pe tipul 5 şi apar câte 1-2 la
punctele de ramificare ale tulpinii. Polenizarea florilor este autogamă
(autopolenizare), dar în proporție de circa 30% se realizează prin
polenizare alogamă (încrucişată), mai ales la ardeiul iute. Pentru
păstrarea însuşirilor organoleptice ale fructelor, se recomandă plantarea
izolată a ardeiului iute de celelalte varietăți, altfel, mai ales la gogoşar,
multe fructe polenizate încrucişat cu ardeiul iute, capătă gust picant.
Cultivaruri
Ardei gras:
 Belledonna F1,
 Maradonna F1,
 Red Knight F1
 Brillant F1
 Boni
 Apollo f1
 Alba F1
Cerinţele faţă de factorii de mediu
Temperatura
Ardeiul este o plantă pretențioasă la căldură,
de aceea trebuie asigurată o temperatură
minimă pentru germinarea semințelor de 14-
15°C, iao optima să fie o temperatură de 25-
28°C.
În timpul perioadei de vegetație, creşte şi
fructifică bine la o temperatură de 25-30°C.
Temperatura mai mică de 15°C precum şi mai
mare de 30°C, influențează negativ procesele
biochimice din plantă, planta creşte foarte lent,
nu mai formează fructe, pentru că polenul nu-şi
păstrează viabilitatea în aceste condiții.
La temperaturi sub 10°C creşterea încetează.
 Lumina
Este o plantă foarte iubitoare de lumină în toate fazele de
creştere şi dezvoltare, de aceea în câmp, trebuie cultivat în
locurile cele mai luminate. Lumina insuficientă determină
prelungirea perioadei de vegetație, iar fructificarea este slabă.
Apa
Ardeiul este foarte pretențios la umiditatea din sol. Datorită
acestui fapt, cultura ardeiului necesită irigare în timpul perioadei
de vegetație, în scopul obținerii de fructe mari turgescente,
caracteristice soiului. În lipsa umidității, fructele rămân mici, sunt
diforme, greu de comercializat. Cea mai mare nevoie de apă este
în perioada de fructificare, când în sol umiditatea trebuie să fie
80-90% din capacitatea totală pentru apă. Nu suportă seceta
atmosferică, care determină avortarea florilor.
Solul
Reacționează bine pe solurile bogate în elemente
fertilizante şi necesită aplicarea îngrăşămintelor organice în anul
culturii precum şi îngrăşăminte cu potasiu care ridică calitatea
recoltei. Pentru cultura ardeiului se recomandă ca soluri:
cernoziomurile, solurile aluvionare, cu pH 6,8.
 Tehnologia de cultură
Producerea răsadurilor
Se face în răsadnițe calde, sere înmulțitor,
solarii încălzite însă datele de semănat diferă în
funcție de varietate. Astfel, la ardeiul gras
semănatul se execută între 25 februarie şi 10
martie, iar la gogoşar şi ardeiul lung între 5 şi 20
martie. Semănatul se face mai des, la 5 cm între
rânduri, când răsadurile se repică, şi la 7-8 cm
când răsadul nu se repică, folosind cca 1,0 kg
sămânță/ha. Se aplică lucrări de îngrijire specifice
răsadurilor de legume. Vârsta optimă a
răsadurilor trebuie să fie de 60-65 de zile (să aibă
1-2 boboci florali).
 Plantarea răsadurilor
Se efectuează după ce pericolul brumelor a trecut şi în sol
sunt cca 15°C şi anume:
 ardeiul gras între 25 aprilie şi 5 mai,
 ardeiul gogoşar între 5 şi 10 mai,
 ardeiul lung şi iute între 5 şi 15 mai, în funcție şi de condițiile
climatice ale anului.
 Uneori datele de plantare se pot amâna cu 7-10 zile, din cauza condițiilor
nefavorabile.
Plantarea se poate face pe brazde înălțate, câte două rânduri
pe brazdă distanțate la 70- 80 cm, iar între plante pe rând 15-20
cm la ardeiul gras, 20-25 cm la gogoşar şi 15 cm la cel lung şi iute.
În cazul în care cultura se înființează pe teren nemodelat,
răsadul se plantează în rânduri echidistante, la 50-60 cm, iar în
vederea irigării, se deschid rigole printre rândurile de plante sau
se întind furtune de irigare prin picurare la fiecare rând.
Adâncimea de plantare este aceeaşi la care plantele au fost
în ghiveci sau stratul nutritiv.
Plantarea se poate face şi în containere în special la ardeiul iute.
 Lucrări de îngrijire

 Completarea golurilor în primele 4-5 zile după încheierea

plantării, cu răsad de aceeaşi vârstă şi calitate, pentru a
avea o cultură cât mai uniformă.
 Irigarea. După plantare, se face o udare care să asigure
prinderea, după care circa 12-15 de zile nu se mai udă,
pentru a favoriza creşterea rădăcinilor în profunzime. Apoi,
udarea se face periodic, corelată cu precipitațiile, pentru a
asigura apa necesară creşterii şi fructificării, la intervale de
12-15 zile. Nu suportă excesul de apă, care este mai
dăunător plantelor, decât deficitul.
 Afânarea solului se execută periodic pentru a sparge
crusta şi distruge buruienile,îmbunătățirea regimului aero-
hidric din sol, ori de câte ori este nevoie. La ultimele praşile,
se recomandă şi efectuarea unei uşoare muşuroiri, care
asigură o bună stabilitate a plantelor încărcate de fructe.
 Fertilizarea se face de 2-3 ori, prima la două săptămâni de la
plantare, iar următoarele la 20-25 de zile, Îngrăşămintele foliare
se pot aplica simultan cu tratamentele fitosanitare.
 Tratamentele fitosanitare sunt în număr de 5-6.
Boli : băşicarea fructelor şi pătarea frunzelor, cu Dithane M
45 - 0,2%, putregaiul cenuşiu cu Sumilex 0,1%, Ronilan 0,05%,
Rovral 0,2%, putregaiul rădăcinii cu Previcur 0,1%, Aliette 0,1%,
etc. De asemenea, se mai folosesc Topsin 0,1%, Bavistin 0,1%,
Benlate 0,05%, Karathane 0,1%, etc.
Dăunătorii culturii de ardei sunt: coropişnița se combate cu
Sintogril, Grilosin 25-30 kg/ha; păianjenul roşu, se combate cu
Omite 0,1 %, Neoron 0,08 %, Danirun 0,06 %, Nissorun 0,08;
păduchii solanaceelor, se combat cu Chinmix 0,1 %, Fastac 0,1 %,
Ekalux 0,1 %; tripşii se combat cu Diazol 0,15 %, Divipan 0,1 %;
musculița albă de seră, se combate cu Metomex 0,05 %, Talstar
0,05 %, Supersect 0,05 % etc.
 Recoltarea ardeiului
Ardeiul gras se recoltează eşalonat, pe măsură ce
fructele ajung la maturitatea de consum, obținând o
producție de 25-30 t/ha.
Ardeiul gogoşar şi lung se recoltează numai la
maturitatea fiziologică, fructele sunt destinate
conservării și consumului proaspăt, iar producția
este de 20-25 t/ha la gogoşar şi 15-20 t/ha la ardeiul
lung.
Ardeiul iute se poate recolta şi la maturitatea de
consum şi la cea fiziologică, realizând o producție de
5-8 t/ha.
Recoltarea se execută manual, prin tăierea
pedunculului, începând din primele zile ale lunii iulie,
până la începutul lunii octombrie la ardeiul gras, la
cel lung şi gogoşar de la jumătatea lunii august până
la venirea brumelor. C9
 Bostănoase
 Castravetele - Cucumis sativus, L., familia Cucurbitacae
 Pepenele galben – Cucumis melo, L familia Cucurbitacae
 Pepenele verde - Citrullus lanatus (Thlunb). Manst., familia
Cucurbitacae
 Dovleacul comestibil – Cucurbita pepo Duch., familia Cucurbitaceae
 Dovlecelul comun – Cucurbita pepo L. convar. giromontia Greb., sin.
var. oblonga Ser, familia Cucurbitacae
 Dovlecelul patison - Cucurbita pepo, var. radiata, , familia Cucurbitacae
 Tigva - Cucurbita lagenaria, sin. Lagenaria vulgaris, familia
Cucurbitaceae.
 Tâlvul - Lagenaria gourda, familia Cucurbitaceae
 Tărtăcuțele -Cucurbita pepo, var. melopepo, familia Cucurbitaceae
 Lufa sau buretele vegetal - Luffa cilindrica, familia Cucurbitaceae
 Castravetele țepos sau kiwano - Cucumis metuliferus, familia
Cucurbitaceae
 Castravetele amar – Momordica charantia, familia Cucurbitaceae.
Castravetele - Cucumis sativus
Particularități botanice şi biologice
 Castraveții formează un sistem radicular superficial, slab dezvoltat,
răspândit în primii 20-25 cm de sol.
 Tulpina este erbacee, târâtoare, fistuloasă, cu capacitate mare de
ramificare, ceea ce reprezintă un avantaj, pentru că, pe ramificațiile
superioare apar florile femele din care se formează fructele. Tulpina
emite rădăcini adventive în contact cu solul umed, mărind capacitatea
de absorbție a sistemului radicular pentru apă şi substanțe minerale.
 Frunzele sunt mari, acoperite cu perişori, dispuse altern, trilobate sau
pentalobate.
 Florile sunt unisexuate, de culoare galbenă şi apar la axila frunzelor. La
hibrizii ginoici, florile mascule lipsesc sau sunt foarte puține şi sterile, iar
florile femele sunt în număr mare şi apar atât pe tulpina principală cât şi
pe ramificații, fără să se efectueze ciupirea tulpinii sau a ramificațiilor
laterale. Florile mascule sunt lung pedunculate şi apar primele, iar cele
femele apar mai târziu şi se recunosc după ovarul cu poziție inferioară,
care este bine dezvoltat şi de forma viitorului fruct.
 Fructul este o melonidă alungită, de dimensiuni diferite, în funcție de
soi, cu suprafața netedă sau brobonată.
Cultivaruri, cu fruct mic
 Mirabelle F1,
 Merengue F1,
 Kybria F1,
 Maresa F1,
 Karolina F1
 Ansor F1
 Amour F1
 Cerințele față de factorii de mediu
 Temperatura
Castraveții sunt foarte pretențioşi la căldură. Semințele încep să
germinează la 14-15°C, dar temperatura optimă este de 25-30°C. În
cursul perioadei de vegetație, temperatura optimă este de 25-30°C; la
10°C plantele îşi opresc creşterea, iar la 0°C mor. Reacționează bine
atunci când temperatura în sol este mai mare cu 2-3°C decât în aer.
 Lumina
Este o plantă iubitoare de lumină, lipsa acesteia se reflectă prin
alungirea plantelor şi scăderea producției,
 Apa
Castravetele este foarte pretențios față de apa din sol şi din aer, datorită
pe de o parte rădăcinilor slab dezvoltate, iar pe de altă parte frunzelor
mari care pierd foarte uşor apa. Necesită o umiditate relativă de 80-90%
şi în sol 70-80% din capacitatea totală pentru apă.
 Solul
Castraveții se cultivă pe solurile profunde, reavene, bogate în substanță
organică, cu textură uşoară, care se încălzesc uşor, cu un pH neutru sau
slab acid (6,5-7,5) şi pe care nu stagnează apa. Nu se recomandă solurile
nisipoase (pierd repede apa) şi nici cele grele şi reci.
 Tehnologia de cultură
Cultura timpurie
 Pregătirea terenului se face din toamnă prin
desființarea culturii anterioare şi eliberarea
terenului, nivelarea, fertilizarea de bază cu
îngrăşăminte organice şi chimice şi mobilizarea
adâncă. Primăvara se pregăteşte patul germinativ
prin lucrări de mărunțire a solului. Anterior, se pot
cultiva specii cu ciclu scurt şi nepretențioase la
căldură: salată, ceapă şi usturoi verde, spanac, care
se recoltează la sfârşit de aprilie.
 Producerea răsadurilor. Răsadurile se produc în
sere, solarii încălzite sau răsadnițe încălzite.
Semănatul se execută în perioada 15 martie–20
martie, folosind o cantitatea de sămânță este de 1-
1,5 kg / ha. La plantare, răsadul trebuie să aibă 40-45
de zile.
 Plantarea răsadurilor în câmp are loc după 1-10 mai, fiind
condiționată de temperatură. Pe teren nemodelat, se plantează la
80/50 cm, iar pe teren modelat, câte două rânduri pe brazdă, la
distanța de 80 cm şi 50 cm între plante pe rând sau 80 cm/ 10 cm
prin semanat direct, 40 cm/10 cm la cultura de toamnă.
 Lucrările de îngrijire
 completarea golurilor la 4-5 zile de la plantare, cu răsad de
aceeaşi vârstă
 afânarea solului de 2-3 ori, superficial, întrucât sistemul radicular
este răspândit aproape de suprafața solului.
 Ciupitul;la hibrizii ginoici se execută ciupirea lăstarilor laterali
după 1-2 fructe, pentru a evita epuizarea rapidă a plantelor.
 irigarea culturii pe parcursul perioadei de vegetație la interval de
10-12 zile, aplicând în medie 5-10 udări.
 fertilizarea fazială se aplică de 2-3 ori cu îngrăşăminte pe bază de
azot, fosfor şi potasiu,
 susținerea şi palisarea plantelor în scopul creşterii producției la
unitatea de suprafață, obținerea de fructe de calitate superioară,
precum şi o mai bună întreținere a culturii. Plantele se conduc pe
spalier, dacă suprafața cultivată este mare sau cu araci individuali
pentru un număr redus de plante.
 îndepărtarea lăstarilor şi florilor de pe tulpina principală, pe o
înălțime de cca 50 cm, pentru fortificarea plantelor.
 combaterea bolilor şi dăunătorilor se face atât preventiv cât şi curativ.
 mana, : ALTOSAN 0,25-0,5 %, ZEAMA BORDELEZA, 0,75 %, COPFORT 0,2-0,4 %,
Curzate 0,25%, Acrobat MZ - 0,2%, Previcur Energy 0,15%, Melody Compact 0,2
%, Infinito 0,14 %, Dithane M 45 0,2%, Aliette 0,2%, etc.;
 făinarea, Thiovit 0,3-0,4 %, Ortiva 0,075 %, Topas 0,025- 0,03 %, Impact 0,02 %,
Sisthane Forte 0,02 %, Bravo 0,2 %, Cabrio Top 0,2 % , Tilt 0,015%;
 pătarea unghiulară, Champion 0,3%, Vondozeb 0,2%, Dithane M45 0,2% etc.
 boli vasculare, Benlate 0,05%, Metoben 0,1%, Bavistin 0,1%, Topsin 0,05%, etc.;
 putregaiul cenuşiu Switch 0,1 %, Pyrus 0,15 %, Bravo 0,2 %, Rovral 0,2%, Sumilex
0,1%, etc.

 păduchii de frunze, care se combat cu Fernos 0,05%, Nogos 0,1%, păianjenul roşu
se poate combate cu Neoron 0,1%, Danirun 0,05%, Nissorun 0,08%, etc.,
 musculița albă (acolo unde există:Confidor energy 0,08-0,1 %, Movento 0,075
%, Actara 0,02 % etc. DEFFORT 0,25 %

 recoltarea fructelor are loc în perioada 15 iunie-10 august, eşalonat, manual, la 2-3
zile pe măsură ce fructele ating dimensiunile cerute de consumatori. Producția
realizată este de 15-20 t/ha.
 Cultura de toamnă
 Este o cultură succesivă care se înființează de regulă după varză sau
conopidă timpurie, mazăre sau cartof timpuriu, iar fructele obținute sunt
destinate în exclusivitate pregătirii conservelor. Se cultivă numai soiuri
sau hibrizi cu fructul mic.
 Pregătirea terenului diferă de cea prezentată anterior, în sensul că,
după eliberarea terenului de resturile culturii anterioare, se udă dacă
solul este prea uscat, se fertilizează cu îngrăşăminte chimice obişnuite şi
se încorporează printr-o arătură superficială (18-20 cm).
 Înființarea culturii se face numai prin semănat direct, între 10 şi 30
iunie, în rânduri distanțate la 80 cm, câte două pe stratul înălțat.
Semănatul se poate face şi în cuiburi pe suprafețe mici, cu câte 2-3
semințe la cuib. Cantitatea de semințe este de 4-5 kg/ha.
 Lucrările de îngrijire sunt: complearea golurilor cu sămânță încolțită,
irigarea la intervale mai scurte de timp, mai ales în prima parte a
perioadei de vegetație, când temperatura şi insolația sunt foarte
puternice, fertilizarea fazială, tratamente fitosanitare, preventive şi
curative şi răritul la o distanță de 15-20 cm.
 Recoltarea se face începând din 15-20 august şi se încheie în septembrie,
când temperatura limitează de obicei cultura castraveților. Recoltarea se
execută manual, la interval de 1-2 zile, întrucât cererea în această
perioadă este pentru fructe mici, iar ritmul de creştere la castraveți este
mare. Producția este mică, variind în funcție de mărimea fructelor şi
durata culturii, fiind între 5-15 t/ha.
 DOVLECELUL
Dovlecelul (Cucurbita pepo, var giromontia) face parte
din familia Cucurbitaceae şi este originar din America
Centrală, fiind printre cele mai vechi plante cunoscute în
alimentația omului, la mexicani.
Particularități botanice şi biologice
 Este o plantă anuală, erbacee, viguroasă, cu o perioadă de
vegetație 45-50 de zile.
 Rădăcina principală este pivotantă şi poate ajunge în sol
până la 1,8 m. Tulpina este erectă şi creşte sub formă de
tufă, foarte viguroasă şi compactă, cu ramificații scurte.
 Frunzele sunt mari, pentalobate, lung pețiolate, cu nervuri
groase şi acoperite cu peri rigizi, culoare diferită în funcție
de soi şi acoperă solul, aceasta contribuind la menținerea
umidității şi la distrugerea buruienilor.
 Florile sunt unisexuate monoice, mari, de culoare galbenă şi
au polenizare alogamă entomofilă.
 Cultivaruri
 Dana - soi timpuriu, foarte productiv (15-20
t/ha,) fructul cilindric, alb-verzui şi o greutate
a fructelor de 150-300 g.

 Fără vrej - soi timpuriu, cu potențial de

producție moderat (12-15 t/ha), are fructul
cilindric, alb-verziu de circa 150-300 g.
 Cerințele față de factorii de mediu
Dovlecelul :
 este mai puțin pretențios față de temperatură
decât castraveții, necesitând 12-14°C pentru
germinarea semințelor şi 20-25°C pentru
creştere şi fructificare.
 este foarte pretențios față de lumină, de aceea
se cultivă pe terenuri însorite şi la distanțe
suficient de mari pentru ca plantele să nu se
umbrească reciproc. În lipsa luminii producția
scade foarte mult.
 nu are pretenții ridicate față de umiditate,
datorită sistemului radicular bine dezvoltat
 necesită terenuri bine structurate, profunde,
adăpostite natural, bogate în humus, cu textură
nisipo-lutoasă sau luto-nisipoasă.
 Tehnologia de cultură

Dovlecelul se cultivă prin semănare

directă, dar pentru obținerea de producții
timpurii, cultura se înființează prin plantarea
răsadurilor. Se poate înființa ca o cultură de
primăvară sau de toamnă (succesivă după
mazăre, fasole, varză timpurie, etc.).
 Pregătirea terenului
 Toamna: desființareaculturii anterioare,
fertilizarea de bază cu îngrăşăminte organice
şi chimice şi mobilizarea solului,
 Primăvara:solul se mărunțeşte şi se
încorporează îngrăşămintele cu azot.
 Pentru cultura succesivă se recomandă
udarea solului pentru pregătirea optimă a
patului germinativ
 Epoca de semănat este între 20 şi 25 aprilie.
Se seamănă la distanța de 80 cm între
rânduri şi 40-50 cm între plante pe rând la
soiurile fără vrej şi la 150 cm / 50 cm la cele
cu vrej.,
 Adâncimea de semanat este de 3-4 cm,
folosind 4-5 kg sămânță pe hectar. Semănatul
se poate face şi în cuiburi. Pentru cultura
succesivă semănatul se execută între 15 şi 20
iunie.
Scheme de plantare
 Lucrările de îngrijire
 rărirea, când plantele au prima frunză adevărată,
lăsând 1-2 plante la cuib sau dacă semănatul s-a
făcut în rânduri, plantele se răresc la 40-50 cm pe
rând;
 completarea golurilor se face cu răsad din acelaşi
soi şi de aceeaşi calitate, sau semințe preîncolțite
în funcție de modul de înființare al culturii;
 prăşitul de 1-2 ori cu care ocazie se şi
muşuroieşte;
 aplicarea a 4-5 udări la 10-15 zile în perioadele
foarte secetoase.
  Agenții patogeni:
 mana, care se combate cu: Previcur 0,1%, Dithane M 45 0,2%, Aliette
0,2%, etc.;
 făinare, care se combate cu Trifmine 0,03%, Systhane 0,2%, Afugan
0,05%, Topas 0,025%, Tilt 0,015%;
 pătarea unghiulară, se combate cu Champion 0,3%, Turdacupral 0,3%,
etc.
 boli vasculare, care determină uscarea plantelor şi care sunt greu de
combătut. Se pot face tratamente preventive cu Benlate 0,05%,
Metoben 0,1%, Bavistin 0,1%, Topsin 0,05%, etc.;
 putregaiul cenuşiu se combate cu Rovral 0,2%, Sumilex 0,1%, etc.
 Dăunători :
 păduchii de frunze, care se combat cu Fernos 0,05%, Nogos 0,1%,
 păianjenul roşu se poate combate cu Neoron 0,1%, Danirun 0,05%,
Nissorun 0,08%, etc.,
 musculița albă se combate cu Ekalux 0,1%, Talstar 0,05%, Mospilan
0,025%, etc.
 Recoltarea fructelor
 începe la 12-15 zile de la înflorire şi se repetă
la 3-4 zile. Se execută eşalonat, prin tăierea
pedunculului, când fructele au lungimea de 6-
10 cm şi floarea nu este scuturată, sau la
lungimea de 15-20 cm şi un diametru de 6-10
cm. Fructele sunt foarte sensibile la
manipulare, la lovire, se pătează uşor şi scade
valoarea comercială. Producția obținută este
de 6-10 t/ha când fructele se recoltează la
dimensiuni mici şi 20-25 t/ha, când fructele se
recoltează la dimensiuni mai mari.

 Grupa legumelor bulboase

 Ceapa comună - Allium cepa L

 Usturoiul – Allium sativum ssp. vulgare L
 Prazul – Allium porum L.
 Ceapa comună
Origine : Asia
Ţări mari producătoare: Rusia, SUA, China, Japonia, Turcia etc.
Particularităţi botanice şi biologice
Ceapa ceaclama şi ceapa de apă sunt plante bienale, iar ceapa de arpagic este trienală.
Perioada de vegetaţie este de 110-130 de zile la ceapa de arpagic, 130-150 de zile
la ceapa ceaclama, peste 150 de zile la ceapa de apă..
Rădăcina este fibroasă, fasciculată şi superficială.
Partea comestibilă este bulbul format din frunze groase, cărnoase şi suculente. Tulpina
este sub forma unui disc.
Frunzele sunt tubulare la partea superioară şi sub formă de teacă la partea inferioară,
se acoperă unele pe altele, formând tulpina falsă. Sunt acoperite cu pruină.
Tulpina floriferă apare în anul 2 sau 3, în funcţie de felul cepei. Este fistuloasă şi de
formă fusiformă, câte 2-4 / plantă, necesitând susţinerea.
Florile sunt hermafrodite, de culoare albă-verzuie, pe tipul 3, grupate în inflorescenţe
globuloase. Acestea sunt acoperite cu o foiţă pergamentoasă, verzuie care
plesneşte în timpul înflorotului. Polenizarea este alogamă entomofilă.
Fructul este o capsulă triloculară, cu 3-6 seminţe. Seminţele sunt tridrice, negre, cu
vârful ştirbit şi facultatea germinativă de 60-90 %.
 Cerinţele faţă de factorii de mediu
 Temperatura
Ceapa este o specie rezistentă la frig. Temperatura minimă de germinare este de 3-
4°C, iar cea optimă 18-20°C. În vegetație necesită pentru creştere 20-24°C, iar
pentru îngroşarea bulbilor 25-30°C. Rezistă la temperaturi de -4, -8°C, dacă
plantele sunt bine înrădăcinate. Arpagicul păstrat la temperaturi de 4-5° şi 15-
18°C formează fuşti în defavoarea bulbilor.
 Lumina
Este o plantă de zi lungă. La semiumbră nu formează bulbi şi nici tulpini florifere
 Umiditatea
cerințe ridicate datorită particularităților sistemului radicular. Nu suportă excesul în
perioada maturării bulbilor, determinând şi scăderea capacității de păstrare a
acestora.
 Solul
preferă solurile mijlocii, cu pH 6-7, bogate în humus şi cu capacitate bună de reținere
a apei. O condiție esențială este acea de a nu forma crustă, mai ales pentru
ceapa semănată direct.
 Fertilizarea
gunoiul de grajd se aplică la planta premergătoare. Reacționează bine la
îngrăşămintele chimice, mai ales la cele cu microelemente.
 Producerea bulbilor de ceapă uscată

 Plantarea arpagicului se face toamna, în septembrie, pentru ca plantele să

înrădăcineze până la venirea înghețului, la 4-5 cm adâncime. Se folosesc
bulbii de calitatea I. La plantarea de primăvară, 10-20 martie, se folosesc
bulbii de calitatea a II a, adâncimea fiind de 3-4 cm. Cantitatea de arpagic
este de 800-1000 kg/ha, cu 15-20 % mai mare la plantările de toamnă., 4
rânduri pe strat la 25-28 cm, iar între plante pe rând la 4-5 cm.
 Îngrijirea culturii constă în 1-2 praşile manuale şi
2-3 mecanice, udarea de 2-3 ori cu 250-300 m3
apă/ha, 2 fertilizări faziale, una când plantele au
3-4 frunze, iar a doua când începe îngroşarea
bulbului, cu 100-150 kg/ha azotat de amoniu şi
70-80 kg/ha sulfat de potasiu.
 Combaterea bolilor şi dăunătorilor se face
periodic, preventiv şi curativ. Cei mai păgubitori
agenți patogeni sunt: putregaiul bacterian al
bulbilor, mana şi putregaiul cenuşiu. Dunătorii
frecvent întâlniți sunt nematodul bulbilor, musca
cepei şi cărăbuşul de mai.
 Recoltarea bulbilor de ceapă se face în luna iulie
– august, prin dislocare şi scoatere din pământ.
 Plantele legumicole aromatice
1. Mararul - Anethum graveolens , Fam Umbeliferae
2. Cimbrul – Satureja hortensis, Fam Lamiaceae
3. Cimbrisorul – Thymus vulgaris, Fam . Lamiaceae
4. Busuiocul – Ocimum basilicum, Fam. Lamiaceae
5. Asmatui – Anthriscus cerefolium, Fam. Umbeliferae
6. Patrunjel de frunze – Petroselinum crispum, var. crispum, Fam
Umbeliferae
7. Cresonul de gradina - Lepidium sativum, Fam. Cruciferae
8. Maghiranul - Majorana hortensis, Fam. Lamiaceae
9. Coriandrul - Coriandrum sativum, Fam Umbeliferae
10. Tarhonul - Arthemisia dracunculus, Fam. Asteraceae
11. Leusteanul –Levisticum officinalis, Fam. Umbeliferae
12. Rosmarin – Rosmarinus officinalis, Fam. Lamiaceae
13. Salvia- Salvia officinalis, Fam. Lamiaceae
 Cerinte fata de factorii de mediu

Temperatura
nepretentioase: asmatui, patrujel, mărar,
creson, coriandru, melisa, menta, tarhon,
leustean
mai pretentioase: cimbrul, busuiocul,
maghiranul, salvia

Lumina
nepretențioase: leustean, menta, melisa,
creson, rozmarin, busuioc, asmatui,
marar, rozmarin
pretentioase: tarhon, salvia, cimbrul,
 Umiditate, sol

soluri grele si umede:

leustean, rozmarin

soluri mijlocii, bine drenate:

tarhon, salvia, menta, melisa,
cimbru, busuioc, maghiran,marar

soluri usoare si foarte umede:

cresonul, coriandru
 Infiintarea culturii
primavara devreme prin:
semanat direct: marar, creson,
cimbru, patrunjel, busuioc,
asmatui,maghiran, coriandru
plantat parti vegetative:
tarhon, rozmarin, menta
seminte si parti vegetative:
leustean, salvia, melisa,
cresonul de fantana, cimbrisor