dr. ing.

Elena-Alina POSEDARU

CATALOG
de plante lemnoase ornamentale

2008
 CUPRINS

INTRODUCERE

1. Sortimentul arbuşti foioşi ornamentali cu frunziş sempervirescent

utilizaţi în amenajările peisagistice moderne.
2. Sortimentul de arbuşti foioşi ornamentali cu frunziş semipersistent
utilizaţi în amenajările peisagistice moderne.
3. Sortimentul de arbuşti foioşi ornamentali cu frunziş caduc utilizaţi în
amenajările peisagistice moderne.
4. Sortimentul de arbori foioşi ornamentali cu frunziş semipersistent şi
caduc utilizaţi în amenajările peisagistice moderne.
5. Utilizarea foioaselor ornamentale în amenajările peisagistice
moderne.

BIBLIOGRAFIE

2
 INTRODUCERE

Trăim o epocă utilitaro-tehnologistă dar cu toate acestea idealul unui

peisagist este de a face artă din natură şi cu natura. De aceea foloseşte în
chip de cuvinte pentru exprimarea sa ceea ce Kant a numit „Produsele
naturii, adică pomii, florile, copacii, crângurile, iarba din pajişti…” .
Aspiraţia omului către frumos face parte din destinul său. Nevoia de
frumos creşte pe măsura evoluţiei sale spirituale, iar plantele ornamentale
pot contribui din plin la satisfacerea acestei necesităţi. În acest context
plantele lemnoase ornamentale se impun în compoziţia sortimentului
vegetal datorită particularităţilor decorative şi ecologice.
Parcurile, grădinile publice, scuarurile, plantaţiile căilor de circulaţie,
grădinile familiare şi ale instituţiilor, zonele de agrement, etc, sunt un
atribut al dezvoltării moderne în teritoriu a localităţilor. Aceste amenajări
au atât un rol social şi recreativ, cât şi în egală măsură ecologic, de
ameliorare şi menţinere a mediului ambiant.
Funcţiile complexe ale vegetaţiei lemnoase conduc la crearea unui
microclimat mai favorabil sănătăţii oamenilor, la atenuarea poluării
atmosferice, la protecţia solului şi apelor, la înfrumuseţarea spaţiilor
exterioare a clădirilor, străzilor şi zonelor construite şi la crearea unor
ambiente sănătoase şi plăcute pentru relaxare.
Ţinând cont de exigenţele cultivatorilor, autorii îşi propun să prezinte
acestora un sortiment de plante ornamentale grupate în funcţie de unul
din elementele decorative preponderent prin frunziş – persistent,
semipersistent sau caduc.
Specificul ornamental al acestor arbuşti este dat şi de forma tufei şi
a frunzelor, de culoarea ramurilor, frunzelor, florilor şi a fructelor, astfel
încât valoarea decorativă a acestora sporeşte interesul cultivatorilor.
De asemenea modul de conducere şi formare a plantei în forme
topiare cât mai expresive în funcţie de particularităţile biologice ale speciei
permit utilizarea acestora în amenajări cât mai variate şi mai moderne.
Valoarea decorativă a arbuştilor ornamentali din acest sortiment se

3
evidenţiază atât prin frunzişul persistent, semipersistent şi caduc cât şi
prin bogăţia coloritului deosebit al fructelor şi frunzelor în peisajul mirific
al toamnei sau al iernii.
Sintetic prezentăm în continuare principalele elemente decorative
ale speciilor şi varietăţilor ce fac obiectul acestui sortiment şi modul de
utilizare în amenajările peisagistice.
Pe baza elementelor de decor, s-a alcătuit un conveer varietal
decorativ foarte variat şi valoros. Un astfel de sortiment poate fi utilizat în
cele mai variate combinaţii pentru amenajări peisagistice cât mai diverse
Lucrarea de faţă se adresează studenţilor, producătorilor de material
săditor ornamental şi utilizatorilor acestuia, etc. Cu alte cuvinte spus,
tuturor iubitorilor de natură şi de frumos, tuturor categoriilor sociale sau
profesionale, tinerilor şi vârstnicilor, specialiştilor şi nespecialiştilor.
Finanţarea lucrării s-a făcut de către Ministerul Educaţiei şi
Cercetării, UEFISCU – Autoritatea contractantă a Proiectului
CEEX 9/1438/2006.

Autoarea

4
 1. SORTIMENTUL DE ARBUŞTI FOIOŞI ORNAMENTALI
CU FRUNZIŞ SEMPERVIRESCENT UTILIZAŢI ÎN
AMENAJĂRILE PEISAGISTICE MODERNE

1.1. AUCUBA Thunb, - aucubă – FAM: CORNACEAE

Gen originar din estul Asiei şi din ţinuturile Himalaei, cuprinzând
3 specii, din care s-a răspândit în cultură A. japonica Thunb.
Este un arbust semipersistent, cu o talie de circa 2 m, ce decorează
pe întreg parcursul anului prin frunzişul de culoare verde cu striaţiuni
galbene.
Înfloreşte primăvara, florile sunt unisexuat dioice, mici, roşietice, în
paniculă terminală, cele mascule au 4 petale, 4 stamine şi ovar regresat,
cele femele fără stamine, nesemnificative ca decor.
Fructele sunt drupe de culoare roşie. Frunzele sunt persistente,
pieloase, peţiolate, opuse, de formă oval-eliptică sau eliptic-lanceolate,
crenat-dentate, lucioase pe ambele părţi, de circa 18 cm lungime.
Tulpinile sunt ramificate şi lemnoase la bază.
Decorează prin frunziş, atât ca plantă solitară în grădini, în
interioare, la containere, hârdaie sau jardiniere şi chiar în garduri vii. Se
comportă bine atât la lumină cât şi în mediu de semiumbră sau umbră; în
iernile foarte geroase frunzele se necrozează pe margine şi cad dar planta
se reface. Se dezvoltă bine în soluri revene, uşoare, de fertilitate medie.
Se înmulţeşte relativ uşor prin butaşi ”în verde”, sub ceaţă
artificială, la bază cu biostimulatori de înrădăcinare. Se livrează în ghivece
sau cu balot de pământ în orice perioadă a anului.

1.2. BERBERIS L. , dracilă - FAM: BERBERIDACEAE

Gen originar din Asia şi America de sud, cuprinzând circa 280 specii,
dintre care unele ornamentale cu frunze caduce (B. thunbergii,
B. vulgaris, B. willsonii Helsno. Wils.) şi altele cu frunze persistente

5
(B. darwinii Hook., B. julianae Scheind. şi B. x stenophylla Lind.).
Arbuştii ornamentali cu frunze persistente au talia cuprinsă între
0.62 m, cu ramuri de obicei spinoase. Cele mai răspândite în cultură sunt
B. darwinii Hook., B. julianae Schneid. şi B. x stenophylla Lind., care au
frunziş persistent.
Berberis darwinii Hook – arbust cu talia între 0.6-1 m, coroană
compactă, cu frunze mici de culoare verde închis, lucioase, dinţate şi
spinoase. Înfloreşte abundent în aprilie-mai, florile de culoare
galben-orange sunt grupate în mici raceme pendente. Fructele sunt bace
de culoare verde la început, devin albastre cu reflexe mov dispuse în
ciorchini.
Berberis julianae Schneid. – arbust cu creştere erectă, viguroasă,
cu talie până la 2 m, cu ramurile tinere de culoare gălbuie, ce devin apoi
galben cenuşiu, înserate cu spini puternici, mari, trifurcaţi. Frunzele de
formă invers ovoidală, cu o lungime de 6-8 cm şi lăţime de 1.5-2 cm, sunt
prevăzute pe fiecare parte cu 12-16 dinţi ţepoşi, robuste, pieloase, de
culoare verde-închis lucitor pe partea superioară şi verde deschis pe
cealaltă parte; toamna întreg frunzişul capătă nuanţe roşcate de
intensităţi diferite.
Înfloreşte foarte bogat în luna mai, florile grupate în raceme de câte
8-15 şi au culoare galben-auriu mat.
Fructele sunt mici (8-10 mm) de formă îngust elipsoidală, de culoare
negru-albăstrui, puternic brumate, uneori aproape albe, contrastând cu
frunzişul multicolor de toamnă.
Berberis x stenophylla Lind. – arbust hibrid, veşnic verde,
compact, cu talie până la 2 m înălţime şi lăstari pendenţi, de culoare
roşu-cafeniu. Frunzele lungi de 1-3 cm, înguste, cu marginea răsucită, de
culoare verde închis lucios pe partea superioară şi albă-albăstruie, uşor cu
pruină pe revers. Înfloreşte abundent în mai-iunie, cu flori de culoare
galben-auriu, grupate în mici buchete axilare dispuse de-a lungul
lăstarilor. Fructele mari (8-10 mm), au culoare albastru-negricios
(brumate).

6
 Speciile de dracilă cu frunze persistente se adaptează la semiumbră,
nu sunt pretenţioase la calitatea solului şi sunt rezistente la poluarea
urbană.
Se utilizează ca exemplare solitare, garduri vii tunse sau libere şi
chiar în recipiente de grădină, jardiniere.
Se înmulţesc prin seminţe, dar cel mai frecvent prin butaşi ”în
verde” sub ceaţă artificială.
Livrarea se face cu balot bine conformat sau la containere.
Berberis thunbergii „Atropurpurea Nana” - Arbust cu portul
mic, cu frunze rotunde, cu frunze purpurii, rotunde, persistente, cu
flori frumoase care rămân pe ramuri până toamna şi cu fructe roşii ce
decorează planta şi în timpul iernii.
Se utilizează pentru garduri vii sau decorarea stâncăriilor, în mod
individual sau în grupuri. Este specie heliofilă, dar se poate cultiva şi la
umbră; puţin exigentă faţă de sol; sensibilă la ger.
Se înmulţeşte prin seminţe, butaşi, marcote, diviziunea tufelor şi
altoire.
Semănatul se execută toamna, imediat după recoltare sau
primăvara cu seminţe stratificate, iar butăşirea se practică vara în
răsadniţe, cu butaşi cu călcâi, sau toamna (octombrie-noiembrie), în
paturi reci cu butaşi lemnificaţi.
Marcotajul se face prin muşuroire, primăvara; diviziunea tufelor se
face toamna; altoirea se face în despicătură la colet.
Se livrează ca exemplare cu balot de pământ la rădăcină.

1.3. BUXUS L., - buxus, cumişir, merişor - FAM: BUXACEAE

Gen originar din bazinul mediteranian cuprinzând circa 30 de specii.
Creşte ca arbust cu port tufos, dar lăsat să crească liber atinge o talie de
până la 5 m. Frunzele sunt persistente, pieloase, mici (1-3 cm) de
formă ovală până la lung eliptică, lucioase, de culoare verde-închis pe
partea superioară şi verde palid pe partea dorsală constituie caracterul
ornamental principal. Florile sunt unisexuat monoice, mici, albe

7
verzui-gălbui, grupate în glomerule axilare, apar în aprilie-mai pe
exemplarele în vârstă de peste 5-6 ani. Fructele sunt capsule globuroase,
de culoare roşie.
Specia B. sempervirens utilizată în arta grădinilor încă din
antichitate este un arbust foarte ramificat, tufos, cu ramuri scurte, dese,
port compact şi lujeri în 4 muchii. În cadrul acestei specii întâlnim
numeroase varietăţi cu caractere decorative distincte şi anume:
- var. Arborescens - frunze ovale, talie mai înaltă;
- var. Rotundifolia – frunze oval-rotunjite, mai late decât ale
speciei;
- var. Angustifolia – formă compactă, cu frunze lanceolate;
- var. Aureo-variegata – cu frunze spicate cu galben;
- var. Suffruticosa – talie mică, maxim 1 m, compact, cu frunze
mici şi ritm de creştere lent.
Varietăţile de cimişir sunt cele mai utilizate plante ornamentale în
parcuri şi grădini, pentru garduri vii, borduri sau ca exemplare izolate.
Se pretează la tuns în diferite forme geometrice – sferice, conuri,
piramide, cuburi, etc., şi plantat în colţuri de alei, în grupe, izolat, partere,
jardiniere, vase etc. Ramurile se pot folosi şi în arta buchetieră. Este o
specie rustică, rezistentă la ger, secetă, vânt şi poluare atmosferică, se
comportă bine pe orice tip de sol şi orice expoziţie – însorită sau umbră.
Se înmulţeşte prin butaşi ”în verde” trataţi cu stimulatori rizogeni şi
se livrează obligatoriu cu balot de pământ la rădăcină sau la ghivece.

1.4. COTONEASTER Ehrh, bârcoace - FAM. ROSACEAE

Gen originar din Asia, cuprinde circa 35 de specii de arbuşti mici, de
diferite forme, cu frunze caduce, semipersistente şi persistente, de culoare
verde, tomentoase pe partea inferioară, colorate în nuanţe de roşu în
timpul toamnei. Florile sunt mici, albe sau puţin roşietice, în raceme mici,
erecte. Fructele sunt mici, de regulă de culoare roşie rămân pe plantă
peste iarnă decorând foarte frumos în contrast cu zăpada. Cele mai
răspândite specii cu frunziş persistent întâlnite în cultură sunt C. dammeri

8
Scheind, C. microphyllus Wall şi C. salicifolius Franch.
Cotoneaster dammeri Scheind. – are formă târâtoare, foarte
decorativă, cu ramurile întinse pe sol. Frunzele sunt dispuse distic,
ovat-oblongi, de 2-3 cm, de culoare verde-închis, mate. În mai-iunie
decorează prin florile mici de culoare alb-roz, solitare sau câte 2. Fructele
globuroase de circa 6-7 mm, au culoare roşie aprins şi se păstrează pe
plantă până primăvara.
Cotoneaster microphyllus Wall – arbust semitârâtor, înalt până
la 1 m, dens, ramificat cu frunze mici de 5-8 mm, de culoare verde închis,
lucioase; înfloreşte în luna mai, florile fiind albe, solitare sau câte 2
dispuse terminal pe lăstari laterali scurţi. Fructele mici (5-6 mm), sferice,
de culoare roşie, rămân pe plantă în cursul iernii.
Cotoneaster salicifolius Franch – arbust cu port târâtor,
acoperitor de sol, creşte 0,2-0,5 m; are frunze lanceolate, lungi de
2,5-3 cm, flori albe, fructe sferice, roşii, mici.
Speciile de cotoneaster cu frunze persistente sunt foarte apreciate
pentru frumuseţea portului, frunzelor, florilor şi fructelor, folosindu-se
izolat sau în grupuri, pe mici taluzuri, stâncării. Sunt specii rezistente la
ger şi secetă, se pretează pe o gamă variată de soluri şi preferă atât
lumina cât şi semiumbra.
Se înmulţesc prin sămânţă (stratificată în prealabil) marcotaj şi cel
mai frecvent prin butaşi semilemnificaţi ”în verde” trataţi cu stimulatori de
înrădăcinare.
Se livrează obligatoriu la ghivece.

1.5. ELAEAGNUS L. Sălcioară - FAM: ELAEAGNACEAE

Gen de plante ornamentale reprezentat de circa 40 de specii
răspândite în Asia, America de N şi sudul Europei, care se remarcă prin
rusticitate, rezistenţă la ger, secetă, fum şi gaze.
În ultimele decenii a fost introdusă în sortiment la înmulţire specia
E. pungens „Maculata”, un arbust de origine japoneză cu frunziş
persistent. Ajunge la talia de până la 3 m, are port erect, rigid şi cu spini

9
pe ramuri. Frunzele persistente sunt pieloase şi tari, de formă
eliptic-alungită, 6-8 cm, puternic lucioase pe partea superioară şi de
culoare verde cu dungi late galbene, foarte decorative pe tot parcursul
anului. În condiţiile ţării noastre înfloreşte mai rar, doar în anii foarte
însoriţi şi cu ierni blânde, de exemplu în anul 2007, la Institutul de
Cercetare-dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti-Mărăcineni, Argeş
exemplarul existent în parcul unităţii a înflorit, datorită iernii blânde şi a
verii călduroase şi însorite din acel an.
Creşte bine în regim de lumină şi chiar la semiumbră şi nu este
pretenţioasă la sol.
Se poate utiliza în amenajări ca plantă solitară şi în grupuri cu alte
specii contribuind prin pata de culoare aurie la evidenţierea armoniei
cromatice a combinaţiei.
Se înmulţeşte prin altoire pe specia de bază. E. pungens şi prin
butaşi semilemnificati, ”în verde”, sub ceaţă artificială, trataţi bazal cu
stimulatori de înrădăcinare şi se livrează obligatoriu cu balot de pământ
sau la ghivece.

1.6. EUONYMUS L. – salbă moale – FAM: CELASTRACEAE

Gen cu răspândire pe întreg globul, cuprinzând circa 170 de specii
de arbuşti erecţi, agăţători, târâtori sau arbori de talie redusă. Dintre
speciile de mare valoare decorativă se remarcă, E. fortunei Hannd – Mazz
şi E. japonicus Thunb.
E. fortunei Hand- Mazz – arbust repent sau urcător, originar din
China, are lăstari verzi şi frunze persistente, eliptice de culoare verde
închis (var. Coloratus) ce devin roşii purpurii toamna, mai deschise pe
partea inferioară.
- var. Emeralde‛n Gold – arbust târâtor scund (0.3 m) cu creşterea
în lărgime până la 0,8 m, cu frunze de 5 cm, eliptice, bordate în galben
auriu.
- var. Gracilis – arbust mic pânî la 0,3 m înălţime şi 0,5 m lărgime,
repent; are frunze persistente mici până la 3 cm, variegate cu alb şi

10
vârfurile lăstarilor adesea roz.
- var. Vegetus – arbust cu port înalt de 0,8-1,5 m, are creştere larg-
tufoasă şi frunze de 3-4 cm, rotunjite, verzi deschis; ramurile inferioare
sunt radicante. Înfloreşte şi fructifică abundent, florile sunt mici,
neînsemnate în schimb fructele sunt roşii.
E. japonicus Thunb - este un arbust cu talia până la 2 m, tufos şi
foarte ramificat. Frunzele au formă obovată, de culoare verde-închis,
lucioase şi deosebit de frumoase. În cultură se întâlnesc 2 varietăţi cu
frunze bicolore şi anume:
- var. Albomarginatus cu frunze bordate în alb;
- var. Aureomarginatus – cu frunze bordate cu galben-auriu.
Toate varietăţile cu frunze persistente sunt într-o oarecare măsură
sensibile la ger, preferă semiumbra, cresc bine pe soluri mijlocii şi chiar
calcaroase şi sunt rezistente la poluarea atmosferică. Varietăţile de E.
fortunei se utilizează ca acoperitori de sol, înlocuitori de gazon sub
coroanele arborilor, pentru îmbrăcarea zidurilor şi pentru stâncării.
Varietăţile de E. japonicus poate fi plantat solitar sau se poate conduce în
forme artistice solitare sau în garduri vii de o expresivitate deosebită. Se
poate folosi şi în vase sau jardiniere.
Înmulţirea varietăţilor de salbă moale se face cel mai frecvent prin
butaşi ”în verde” trataţi cu stimulatori de înrădăcinare şi se livrează
obligatoriu la ghivece.

1.7. HEDERA L. – iederă – FAM: ARALIACEAE

Gen originar din jurul bazinului mediteranian, cuprinzând 7 specii de
arbuşti agăţători. Liană agăţătoare sau târâtoare care se poate fixa cu
rădăcinile sale adventive pe diferiţi suporţi gen stâlpi, arbori, ziduri. Cea
mai răspândită specie este:
Hedera helix, liană indigenă ce poate ajunge până la 30 m,
decorează prin frunzişul persistent de culoare verde-închis. Frunzele sunt
polimorfe: 3-5 lobate pe ramurile sterile şi târâtoare şi romboidale întregi
pe lujerii floriferi. Florile sunt mici galbene-verzui, grupate în umbele.

11
 Înfloreşte în septembrie-octombrie, iar maturarea fructelor are loc
în aprilie-mai anul următor. Fructele sunt mici, sferice, de culoare neagră.
Deşi este o plantă rustică, are o oarecare sensibilitate la ger, mai ales
varietăţile variegate. Nu are preferinţă faţă de lumină, nu este
pretenţioasă la sol, rezistă la secetă, fum şi gaze. În practica pepinieristică
întâlnim varietăţile:
- var. Arborescens – port erect, frunze ovate, întregi, plante
floricole;
- var. Baltica – frunze mici;
- var. Aureovariegata – frunze striate cu galben;
- var. Discolor – frunze pătate sau punctate cu alb.
Se utilizează la îmbrăcatul zidurilor, chioşcurilor, coloanelor şi
trunchiurilor de arbori, la executarea covoarelor verzi în locuri umbrite şi
chiar în interiorul clădirilor.
Se înmulţeşte frecvent prin butaşi ”în verde” şi se livrează la
ghivece.

1.8. ILEX L. – laur – FAM: AQUIFOLIACEAE

Gen originar din zonele mediteraniene, cuprinzând circa 310 specii
de arbori şi arbuşti, majoritatea cu frunze persistente. În cultură se
regăsesc multe specii şi varietăţi, cea mai utilizată fiind:
Ilex aquifolium – este un arbust foarte decorativ atât prin frunzele
persistente de culoare verde lucios cât şi prin fructele sale roşii. Lăstarii
sunt verzi, frunzele pieloase, tari, rigide şi lucioase, de formă alungită, cu
marginea limbului foliar sinuos-spinos dinţată. Florile sunt albe,
pedunculate, mirositoare, dioice, în fascicule mici, la subsoarea frunzelor.
Fructele cu diametrul până la 1 cm, roşii strălucitor persistă pe ramuri din
septembrie până în martie.
În cadrul acestei specii s-au selecţionat mai multe varietăţi:
- J. C. van Tol – autofertil, cu creştere largă;
- Pyramidalis, autofertile, formă conică;
- Aureomarginata, cu frunze bordate cu galben;

12
 - Golden Queen cu frunz eliptice, cu bordură aurie;
- Golden King cu frunze ovat-rotunjite, late cu spini mici şi puţini,
bordate neregulat cu auriu;
- Albomarginata cu frunze obişnuite cu bordură îngustă, albă crem.
Rezistent la secetă, fum şi gaze, sensibil la geruri mari.
Decorează extraordinar frunzişul şi fructele sale în parcuri, locuri
adăpostite, în grupuri sau izolat, în garduri vii, jardiniere şi în containere
pe terase sau în spaţii interioare.
Se înmulţeşte frecvent prin butaşi ”în verde” trataţi cu stimulenţi
rizogeni şi se livrează obligatoriu la ghivece sau cu balot de pământ.

1.9. MAHONIA Nutt. – mahonie - fam: Berberidaceae

Gen originar din America de Nord şi cuprinde aproximativ 48 specii
dintre care cea mai răspândită în cultură este M. aquifolium Nutt.
Este un arbust înalt până la 1,20-1,50 m. cu frunze persistente,
alterne, imparipenat-compuse, cu 5-11 foliole ovat-lanceolate spinos-
dinţate, de culoare verde închis vara, roşietice iarna, rigide, piloase şi
foarte lucioase pe partea superioară, Florile sunt mici, galbene, uşor
odorante, dispuse în raceme fasciculate, terminale, care apar în martie-
aprilie. Fructele sunt mici, sferice, de culoare albăstruie, brumate.
Specie rezistentă la umbră, nu este pretenţioasă la sol. Se foloseşte
atât ca plantă izolată cât şi în grupuri, garduri vii tunse sau alcătuirea
masivelor.
Înmulţirea se face prin sămânţă stratificată în prealabil; prin
despărţirea tufei şi prin butaşi ”în verde” trataţi cu stimulatori de
înrădăcinare.
Se livrează obligatoriu cu balot de pământ la rădăcină sau la
ghiveci.

13
 1.10. PRUNUS L, - prun decorativ - fam: Rosaceae
Gen originar din Asia Orientală, cuprinzând circa 198 specii cu
arbuşti sau arbori de talie mică, utilizaţi atât în pomicultură cât şi arta
peisageră, Dintre speciile ornamentale cea mai răspândită este
P. laurorocerarus L, arbust cu frunze persistente.
Originar din sud-estul Europei şi Asia Mică, atinge o înălţime de până
la 6 m, formând o tufă compactă. Lăstarii verzi poartă pe ei frunze
alungite, invers ovate, verzi-lucioase, până la 15 cm lungime.
Înfloreşte primăvara, florile sunt mici, albe, în raceme scurte,
erecte, puternic parfumate.
Fructele sunt roşii-negricioase. În cadrul speciei s-au selecţionat
varietăţile:
- Caucazica – port erect, frunze mari, rezistent la ger;
- Otto Luyken – port compact, înalt de 1,5 m,, frunze mai mici şi
mai înguste, orientate în sus;
- Zabeliana – tufe cu creştere orientată spre orizontală, cu frunze
lanceolate, mici, foarte rezistent la ger.
Deşi sunt specii iubitoare de lumină se adaptează şi la semiumbră.
Se utilizează ca plante izolate, în grupuri sau garduri vii libere, fiind foarte
apreciat pentru frumuseţea frunzişului.
Frecvent se înmulţesc prin butaşi ”în verde” trataţi cu biostimulatori
de înrădăcinare şi se livrează la ghiveci.

14
 2. SORTIMENTUL DE ARBUŞTI FOIOŞI ORNAMENTALI
CU FRUNZIŞ SEMIPERSISTENT UTILIZAŢI ÎN
AMENAJĂRILE PEISAGISTICE MODERNE

2.1. BERBERIS THUNBERGII „ATROPURPUREA” – dracilă

roşie FAM: BERBERIDACEAE
Arbust, cu înălţimea de până 1.5 m şi φ = 1.5 m, creşte sub formă
de tufă, deasă. Ramurile sunt însoţite de spini simpli, mici.
Frunzele sunt de culoare purpuriu întunecate, iar toamna devin
carmin la culoare, sunt obovate cu marginea serată, semipersistente.
Florile sunt galbene roşcate, pendente, iar fructele sunt
elipsoidale, roşii-purpurii, lung peţiolate.
Se utilizează ca exemplare solitare, în grupuri sau garduri vii.
Au un ritm de creştere mediu, necesită un climat moderat; preferă
însorirea şi sunt rezistente la secetă. Suportă atmosfera urbană.
Se înmulţeşte prin seminţe, semănate primăvara cu seminţe
stratificate;
- prin butaşi verzi, în iunie-iulie, sub ceaţă artificială, trataţi cu
stimulenţi.
Se livrează cu rădăcină nudă, exemplarele tinere, în repaus
vegetativ, şi cu balot conformat cele mature.

2.2. LIGUSTRUM L, - lemn câinesc - FAM: OLEACEAE

Gen euroasiatic, foarte răspândit. Cuprinde circa 50 de specii dintre
care cele mai cunoscute în cultură sunt: L, vulgare L,. şi L, ovalifolium
Hask.
L. vulgare – arbust înalt ce poate ajunge până la 4 m înălţime. Cu
tulpina ramificată de la bază, Frunzele au până la 6 cm lungime. De formă
invers ovat-oblonge până la lanceolate, întregi, verzi, scurt-peţiolate, de

15
culoare verde închis, lucioase, semipersistente în iernile blânde.
Florile sunt mici, albe gălbui, grupate în panicule de 5-10 cm,
odorante.
Fructe negre, lucioase, rămân pe plantă pe timpul iernii. În cadrul
acestei specii întâlnim varietăţile Atrovirens şi Ladense, ambele cu frunze
semipersistente.
L. ovalifolium – arbust cu creştere erectă, până la 5 m înălţime, cu
caracteristici botanice asemănătoare cu L, vulgare. Distingem 2 varietăţi
cu caracteristici diferite:
- Aureum – cu frunze lat bordate cu galben auriu sau complet
galbene;
- Argenteomarginatum – cu frunze bordate alb-crem.
Toate varietăţile de lemn câinesc sunt rezistente la ger şi secetă.
Tolerante la poluarea cu fum şi gaze. Se adaptează pe orice tip de sol. Se
înmulţeşte prin butaşi lemnificaţi şi butaşi verzi.
Se utilizează pentru garduri vii tunse dar şi ca arbust în compoziţia
masivelor.
Se livrează cu rădăcină nudă.

2.3. PYRACANTHA L. - piracanta – FAM: ROSACEAE

Gen al cărui areal de origine se întinde din Himalaia până în sud-
estul Europei şi care cuprinde 6 specii. Dintre care cele mai cunoscute
sunt:
P. crematoserrata Rehd şi P. cocinea Roem. Este un arbustoid
de 2-3m, rar 4-5 m, cu spini de circa 1-1,5 cm.
Frunzele sunt îngust-eliptice, rar ovat-oblongi, sempervirescente,
lucioase. Înfloreşte la sfârşitul lunii iunie, florile fiind albe, grupate în
corimbe câte 15-20.
Fructele globuloase, 0,5-0,9 cm în diametru, roşii portocalii, (la
P. cocinea) corai-lucios (la P. crenatoserrata), rămân pe plante iarna
realizând un decor deosebit.
În cadrul speciei P. crenatoserrata întâlnim varietăţile:

16
 - Orange Glow – fructificare abundentă, fructe de până la 9 mm,
portocaliu intens;
- Golden Glow – fructe galbene aurii.
Sunt specii rezistente la secetă. Cresc bine atât la soare cât şi la
umbră, nu sunt pretenţioase la sol, destul de rezistente la ger şi poluare.
De evitat solurile grele sau calcaroase.
Se utilizează ca arbust solitar şi în garduri vii care prin tundere şi
lăstărire bogată le fac impenetrabile datorită spinilor.
Ramurile cu fructe pot fi utilizate în vaze pentru decor de interior.
De asemenea pot intra intercalate în garduri vii de lemn câinesc.
Se înmulţeşte prin butaşi ”în verde” trataţi cu stimulatori de
înrădăcinare, iar livrarea se face obligatoriu la ghiveci sau cu balot de
pământ la rădăcină.

17
 3. SORTIMENTUL DE ARBUŞTI FOIOŞI ORNAMENTALI
CU FRUNZIŞ CADUC UTILIZAŢI ÎN
AMENAJĂRILE PEISAGISTICE MODERNE

3.1. ACER PALMATUM DISSECTUM “ATROPURPUREUM” –

arţar roşu - FAM. ACERACEAE
Arbust sau arbore pitic până la 8 m, ramificat de la bază sau cu
trunchi strâmb, scurt. Lăstarii sunt glabrii, roşii. Frunze iniţial rotunde Ø =
5-10 cm, adânc lobate (5-9), lobi oval lanceolaţi, puternic
acuminaţi, dublu seraţi, glabre, roşii purpurii, coloraţie de toamnă
oranj roşcat.
Flori purpurii, în corimbe mici apar odată cu înfrunzitul. Fructe mici
de 1-1,5 cm, aripi paralele, roşcate.
Se utilizează ca exemplare izolate, aliniamente stradale, perdele de
protecţie.
Este specie subtermofilă şi heliofilă (suportă greu umbrirea); faţă de
umiditate sunt puţin pretenţioşi, mai ales dacă sunt bine înrădăcinaţi;
preferă soluri profunde, textură medie, slab acide sau neutre însă cu
fertilitate medie sau chiar mică; manifestă toleranţă medie la factorii
poluanţi.
Se înmulţeşte prin seminţe în şcoli de puieţi; prin altoire, în luna
august, prin oculaţie sau cu ramură detaşată în răsadniţe, solarii şi sere.
Se livrează ca material cu rădăcini nude sau cu balot conformat la
varietăţile altoite sau la exemplarele mature. Se pot livra în containere.

3.2. CORNUS KOUSA HANGE. – corn - FAM: CORNACEAE

Specie arbustivă, originară din Extremul Orient, are ramurile etalate
iar frunzele sunt ovat ascuţite, de culoare verde închis, devin toamna
bronz-roşcate.

18
 Este foarte decorativ în perioada de înflorire (mai-iunie), prin
inflorescenţele mici, înconjurate de 4 bractee mari, albe. Fructele sunt
roz-roşcate, de 2 cm lungime, au aspectul de zmeură.
Se utilizează ca exemplare solitare sau în grupuri cu alte specii.
Specia este puţin rezistenţă faţă de condiţiile de climă şi sol;
rezistenţă la geruri, săruri, secetă, fum şi praf.
Se înmulţeşte prin seminţe care se seamănă imediat ce fructele au
ajuns la maturitate; prin butaşi verzi, sub ceaţă artificială, butaşi trataţi la
bază cu stimulatori de înrădăcinare; marcote şi drajoni.
Se livrează ca exemplare cu rădăcină nudă, iar materialul standard
cu balot de pământ la rădăcină.

3.3. CORYLUS AVELLANA L. „CONTORTA” - alun contort -

FAM: BETULACEAE
Arbust de 5 m înălţime, cu lujerii glanduloşi pubescenţi, frunzele
suborbiculare, lat-obovate, la bază cordate, dublu-serate sau lobulate, pe
dos păroase. Ramurile sunt contorsionate. Florile mascule sunt în
amenţi lungi şi apar înaintea înfrunzirii. Este printre cei dintâi
arbuşti care înfloresc. Florile femele sunt roşii.
Se utilizează în parcuri izolat sau pentru liziere, pentru masive şi
boschete.
Preferă soluri revene, profunde; rezistă în condiţii de umbră şi la o
oarecare uscăciune a solului; este rezistent la fum şi gaze; suportă bine
tunderea.
Se înmulţeşte prin seminţe, marcotaj şi mai rar prin butăşire şi
altoire; semănatul se execută toamna, imediat după recoltare sau
primăvara cu seminţe stratificate; marcotajul se practică cu bune rezultate
prin arcuire sau muşuroire; altoirea se practică în despicătură sau prin
alipire, la începutul sezonului de vegetaţie.
Se livrează cu rădăcina nudă iar materialul standard cu balot bine
conformat.

19
 3.4. COTINUS COGGYGRIA „SIMFONIA VERII” – scumpie –
FAM: ANACARDIACEAE
Specie cu creştere arbustivă, creşte de talie mai mare, până la 5 m.
Frunzele sunt eliptic obovate, de culoare verde deschis, uşor brumate,
toamna devin portocaliu roşcate.
Frunzele degajă un miros de morcov prin strivire între degete.
Florile sunt mici, verzi-gălbui dispuse în panicule mari, a
căror pedunculi sunt plumoşi, foarte decorativi, la început sunt roz
violacei, apoi devin aproape cenuşii.
Se utilizează ca plante izolate, în grupuri, în recipiente de grădină, în
grădini mici (rocării).
Scumpia este uşor termofilă, rezistentă la secetă, creşte atât la
lumină cât şi la semiumbră; nu este pretenţioasă la sol, suportă bine
calcarul, înflorirea este puternică pe soluri sărace; rezistă bine la fum.
Se înmulţeşte prin butaşi vezi, cruzi, confecţionaţi în iunie-iulie, sub
ceaţă artificială, trataţi la bază cu stimulatori rizogeni; prin marcotaj sau
prin butaşi de rădăcină.
Se livrează la containere, cu rădăcină nudă exemplarele tinere sau
cu balot de pământ la rădăcină cele mature.
COTINUS COGGYGRIA „ROYAL PURPLE” – scumpie –
FAM: ANACARDIACEAE
Arbust cu creştere până la 3 m, foarte decorativ prin frunze.
Frunzele sunt eliptic obovate, întregi, de culoare roşiu-purpuriu,
mai închise toamna.
Inflorescenţele sunt panicule mari, cu flori mici, verde-gălbui la
culoare, în faza de fructificare devin plumoase, foarte decorative.
Se utilizează ca plante izolate, în grupuri, în recipiente de grădină, în
grădini mici (rocării).

20
 3.5. DIERVILLA FLORIDA „BRISTOL RUBY” –
FAM: CAPRIFOLIACEAE
Arbust originar din America de Nord şi Asia de Est, cu tufe până la 3
m, cu frunze de 5 – 10 cm eliptice, ovat – oblonge, flori roşii, dispuse în
cime, cu înflorire în mai – iunie, foarte elegante şi decorative.
Se plantează în grupe pe lângă clădiri, în mijlocul boschetelor sau
peluzelor sau ca tufe izolate mai la adăposturi.
Specia este puţin pretenţioasă la sol, însă nu rezistă la geruri sub –
25oC şi la curenţi.
Materialul săditor se produce din sămânţă, butaşi şi marcotaj;
marcotajul muşuroit se aplică când avem tufe bine formate, de 3 – 4 ani,
care se taie primăvara de la suprafaţa solului şi pe măsură ce lăstarii noi
cresc se muşuroiesc ca să dea rădăcini; toamna se despart marcoţele de
tufa mamă, iar puieţii se plantează în pepiniera de formare; butăşirea se
poate face în verde – vara, sau în uscat – iarna, pentru butăşirea în uscat
se recoltează ramuri în lunile noiembrie – decembrie care se păstrează în
şanţuri în pământ, din care se confecţionează butaşi de 15 – 25 cm
lungime.
Se livrează ca exemplare cu rădăcină nudă.

3.6. LESPEDEZA THUNBERGII (D.C.) NAKAI –

FAM: LEGUMINOSAE
Subarbust originar din China şi Japonia, creşte înalt (1,2 – 1,5 m),
cu ramuri puternic arcuite, atârnând spre sol. Frunzele sunt trifoliate.
Înfloreşte în septembrie, când ramurile graţioase se
garnisesc către extremităţi, pe o lungime de 60 – 80 cm, cu
raceme de flori roz – violacee. Baza plantelor se protejează peste iarnă
prin acoperire cu frunze şi crengi, iar primăvara se recepează.
Este apreciată pentru eleganţa ramurilor înflorite, se utilizează ca
plantă izolată şi în grupuri, pe teren orizontal şi pe pante.
Specia este termofilă; în iernile aspre tijele degeră, dar se
regenerează în primăvară; pretinde soluri uşoare, situaţii însorite şi calde.

21
 Se înmulţeşte prin marcotaj muşuroit; prin butăşire cu butaşi
ierbacei; tinere plante se păstrează peste iarnă în seră.
Se livrează ca plantă cu rădăcina nudă.

3.7. PRUNUS SERRULATA „KANZAN” - cireş ornamental -

FAM: ROSACEAE
Arbust sau arbore de talia a III a, are coroana largă, aerisită.
Frunzele sunt ovale, acuminate, serate pe marginea limbului foliar,
lucioase, cele tinere sunt roşcate la culoare, cele mature verzi
asemănătoare cu cele ale cireşului.
Florile foarte elegante, care reprezintă şi elementul decorativ
al plantei, sunt duble, involte, mari, de culoare roz intens, lung
peţiolate, pendule, înflorirea este foarte bogată. Este unul dintre
cei mai eleganţi şi apreciaţi cireşi ornamentali.
Se utilizează ca exemplare solitare şi în grupuri.
Este termofilă, rezistă la ger, poate creşte şi-n zone cu altitudini mai
ridicate. Sunt sensibili la excesul de umiditate.
Se înmulţeşte prin butaşi verzi, sub ceaţă artificială, şi prin altoire
pe cireş, prin oculaţie.
Se livrează ca plantă cu rădăcina nudă.

3.8. PRUNUS SERRULATA „KIKU-SHIDARE-SAKURA” – cireş

ornamental - FAM: ROSACEAE
Arbust sau arbore de talia a III a , are coroana largă, aerisită.
Frunzele sunt ovale, acuminate, serate pe marginea limbului foliar,
lucioase, verzi la culoare.
Ramurile sunt pendule. Florile sunt involte, peţiolate lung,
uşor pendule, de culoare roz închis, dispuse în buchete mici.
Se utilizează ca exemplare solitare, în grupuri.
Este termofilă, rezistă la ger, poate creşte şi-n zone cu altitudini mai
ridicate, sensibilă la excesul de umiditate.
Se înmulţeşte prin butaşi verzi, sub ceaţă artificială, şi prin altoire

22
pe cireş, prin oculaţie, în coroană la înălţimea de 1.5-2 m.

3.9. RHUS TYPHINA L. – oţetarul roşu –

FAM: ANACARDIACEAE
Specie nord – americană, arbust de 3 – 8 m, uneori mic arbore,
ramificat, cu vârfurile ramurilor ascendente, lăstarii groşi, catifelat –
păroşi.
Frunzele imparipenat – compuse, lungi, cu numeroase foliole oblong
– lanceolate, devin toamna roşii aprins şi arămii în diferite tonuri.
Florile sunt poligame sau dioice, verzui, mici şi formează
panicule terminale compacte, păroase, lungi de 15 – 20 cm; la
fructificare devin roşii închis, păroase, foarte decorative,
menţinându-se şi iarna.
Este apreciat pentru habitusul pitoresc şi frunzişul viu colorat
toamna şi pot fi plantaţi izolat şi în grupuri, uneori la marginea masivelor.
Pot consolida taluzurile, pantele.
Necesită o climă blândă; preferă un sol cald, calcaros; cresc bine şi
pe soluri pietroase; se adaptează la lumină (coloraţie mai puternică) şi la
semiumbră; rezistă bine la poluarea atmosferică.
Se înmulţeşte prin seminţe – paniculele se recoltează fie toamna şi
se păstrează necurăţate (pentru postmaturare), fie iarna (maturare
încheiată); tegumentul fiind tare, seminţele se tratează o oră cu acid
sulfuric concentrat, după care se spală bine; prin butaşi de rădăcină; prin
drajoni.

3.10. SPIRAEA X BUMALDA „ANTHONY WATERER” –

FAM: ROSACEAE
Arbust de talie mică, până la 0,8 m, cu frunzişul tânăr roşcat. Florile
sunt de culoare roz – carmin, cu stamine lungi grupate în
inflorescenţe corimbiforme, aplatizate, foarte florifer pe o perioadă
îndelungată (mai – iulie).
Se utilizează ca plante izolate, în grupuri, masive, garduri vii libere

23
sau tunse.
Este specie cu plasticitate ecologică mare; nu este pretenţioasă faţă
de sol; se cultivă atât în plină lumină cât şi la umbră; rezistă la poluarea
atmosferei.
Se înmulţeşte prin butaşi lemnificaţi şi butaşi verzi, trataţi cu
stimulenţi; prin marcotaj muşuroit; prin drajoni.
Se livrează cu rădăcina nudă.

3.11. ULMUS DAMPIERI „AUREA” – ulm galben -

FAM: ULMACEAE
Arbore de talia a III a, sau arbust, cu coroana piramidală, ritidom
adânc brăzdat. Lăstarii anuali subţiri, galbeni-verzui, frunze eliptice,
până la obovate, cu marginea limbului foliar ondulată, răsucită
spre interior, de culoare galben-auriu, care reprezintă şi partea
decorativă a plantei.
Se utilizează în grupuri sau ca exemplare izolate.
Plantele pretind un climat călduros; sunt mai puţin rezistente la
ger; necesită soluri bogate, revene, calcaroase; este specie de lumină dar
tolerează şi semiumbra.
Se înmulţeşte prin altoire în teren, în oculaţie deasupra solului sau în
triangulaţie pe tijă; prin butaşi verzi, confecţionaţi în luna iunie-iulie,
trataţi la bază cu stimulatori de înrădăcinare, plantaţi în perlit, nisip sau
nisip cu turbă, sub ceaţă artificială.
Se livrează cu rădăcina nudă sau cu balot bine conformat materialul
standard.

24
 ARBUŞTI URCĂTORI
(LIANE ORNAMENTALE)

1. CAMPSIS RADICANS (L) SEEM (SIN.TECOMA RADICANS

JUSS, BIGNONIA RADICANS) – trâmbiţă, arborele trompetă –
FAM: BIGNONIACEAE
Arbust originar din SUA, viguros, cu ramuri gălbui – pal,
susţinându-se pe suport prin rădăcini adventive. Are frunze imparipenat –
compuse, cu 9 – 11 foliole dinţate.
Este foarte decorativ prin florile mari, portocalii intens,
roşcate, tubuloase (infundibuliform campanulate), reunite în
buchete, la extremităţile lăstarilor noi. Posedă muguri pe rădăcini,
drajonează abundent.
Se utilizează pentru îmbrăcarea zidurilor, porţilor, stâlpilor, etc.
Este specie termofilă; nu rezistă bine la ger, dar prin lăstărire se
reface.
Se înmulţeşte prin butaşi de rădăcină, tăiaţi toamna – se
înrădăcinează în seră; prin butaşi verzi şi lemnificaţi de ramuri anuale;
prin drajoni.
Se livrează cu rădăcina nudă.

2. CLEMATIS X JACKMANNII MOORE - clematită -

FAM: RANUNCULACEAE
Liană de vigoare mică sau mijlocie, urcătoare până la 3 – 4 m, cu
frunze simple sau trifoliate, cu foliole de 10 – 12 cm.
Florile sunt mari, cu 4 – 6 sepale petaloide obovate, purpurii
– violet, lung pedunculate. Pentru stimularea înfloririi se taie sever,
primăvara. Dirijarea ramurilor se face timpuriu; orice intervenţie asupra
lăstarilor noi, deja fixaţi prin răsucirea peţiolului frunzelor, conduce la
pierderi.
Este rezistentă la frig; este plantă de lumină şi semiumbră; în
expoziţii sudice suferă; necesită umbrirea bazei cu plante perene şi flori de

25
vară; pretinde soluri uşoare, permeabile, revene, suficient de bogate.
Se înmulţeşte prin butaşi, în seră, în urma forţării plantelor mamă
puse în ghivece din toamnă şi adăpostite de ger. Din ianuarie se supun la
14 – 18oC în seră; creşterile noi se butăşesc în martie; butaşii de 4-5 cm,
cu 2 frunze (pereche); la bază se taie puţin scoarţa până la cambiu.
Se tratează cu hormoni de înrădăcinare şi se plantează în pat cald
(15oC), sub adăpost suplimentar. Se aerisesc zilnic, se udă după nevoie;
- prin altoire pe portaltoi de Clematis vitalba sau Clematis viticella,
în vârstă de 1 – 2 ani. Ca portaltoi se folosesc numai fragmente de
rădăcină de 7/0,4 cm. Se altoieşte în placaj cu fragmente de lăstar de 3-4
cm, despicat în două, separând perechile de ochi. Frunzele se reduc puţin;
se leagă, nu se unge cu mastic; dă rezultate foarte bune şi la înmulţirea
prin culturi de ţesuturi „in vitro”;
Se livrează în ghivece cu tutore pentru palisare.

3. CLEMATIS „CONTESSE DE BOUCHAUD” –

FAM: RANUNCULACEAE
Liană de vigoare mică sau mijlocie, urcătoare până la 2 – 3 m, cu
frunze simple sau trifoliate, cu foliole de 9 – 11 cm.
Florile sunt mari, cu 4 – 8 sepale petaloide obovate, roz–
violet, lung pedunculate. Pentru stimularea înfloririi se taie sever,
primăvara.
Dirijarea ramurilor se face timpuriu; orice intervenţie asupra
lăstarilor noi, deja fixaţi prin răsucirea peţiolului frunzelor, conduce la
pierderi.

4. CLEMATIS X JACKMANII „NELLY MOSER” -

FAM: RANUNCULACEAE
Este cea mai precoce şi de asemenea cea mai cunoscută clematită
din grupa de plante cu flori mai roz.
Florile sunt mari de culoare roz deschis cu tepale marcate de
nervurile mediane de un roz mai închis. Culorile sunt puse în evidenţă

26
dacă planta este expusă la semiumbră.
Perioada de înflorire este aprilie –mai până la începutul lui iunie,
primul val de înflorire, iar al doilea val de înflorire fiind în septembrie.
Frunzele, câte 3-5- foliole, verde intens, caduce, lanceolate. Fructele au
o formă de bulgăre şi o culoare argintie.
Preferă expoziţii însorite dar cele mai bune sunt cele de semiumbră
pentru a-şi colora mai bine florile; este uşor rezistentă la frig; pretinde
soluri uşoare, permeabile, revene, suficient de bogate.

5. CLEMATIS MONTANA „TETRAROSE” -

FAM: RANUNCULACEAE
Liană de vigoare mică sau mijlocie, urcătoare până la 2 – 3 m, cu
frunze simple sau uşor reniforme, cu foliole de 4-6 cm.
Florile sunt mijlocii, cu 4 – 6 sepale petaloide obovate, roz
intens, la semiumbră, şi un roz mai deschis în plin soare.

6. CLEMATIS „ FLORIDA BICOLOR”- FAM: RANUNCULACEAE

Liană de vigoare mijlocie urcătoare până la 2 – 3 m, cu frunze
simple sau uşor reniforme, cu foliole de 3-5 cm.
Florile sunt mari, cu 6– 8 tepale obovate, alb crem. Tepalele
sunt ascuţite şi groase, în aparenţă solide, sunt suprapuse peste altele la
bază, de culoare roz intens şi sunt luminate de un buchet de stamine
galbene. Pentru stimularea înfloririi se taie sever, primăvara.
Fructele sunt plumoase şi argintii, foarte decorative după înflorire.
Este bine ca primele fructe să se taie pentru a stimula al doilea val de
înflorire.

7. PARTHENOCISSUS TRICUSPIDATA (S&Z) PLANCH (SIN.

AMPELOPSIS VEITCHII) – viţă ornamentală – FAM: VITACEAE
Liană originară din China, Japonia, Coreea.
Arbust viguros, putând acoperi clădiri până la 20 m înălţime.
Lăstarii sunt prevăzuţi cu crampoane puternice. Frunzele late, palmat –

27
lobate cu 3 lobi, verzi – închis, lucioase, devin în toamnă galben –
portocalii şi roşi stacojii.

8. PARTENOCISSUS QUINQUEFOLIA L. – viţă de Canada -

FAM: VITACEAE
Specie originară din America de Nord, are creştere înaltă
(H=9-14 m), ramurile sunt lungi şi flexibile.
Frunzele sunt lung peţiolate, palmat compuse, cu 3 – 5 foliole, de
culoare verde, iar toamna devin roşii. Ramurile sunt însoţite de ventuze
adezive.
Se foloseşte pentru îmbrăcarea zidurilor şi stâlpilor.
Rezistă bine la ger, se colorează frumos în expoziţii însorite,
tolerează şi semiumbra. Prosperă în soluri bogate şi revene.
Se înmulţeşte prin butaşi lemnificaţi, cu 3 ochi; se taie în februarie,
se stratifică şi apoi se plantează în teren primăvara, lăsând numai un ochi
la nivelul solului; prin altoire – în seră, pe butaşi de rădăcină de P.
quinquefolia de grosimea unui creion. Se pun în pat de înmulţire sau se
plantează în ghivece. O altă variantă este altoirea pe butaşi înrădăcinaţi la
care se elimină mugurii inferiori.

9. WISTERIA FLORIBUNDA (WILLD.) D.C. – glicină –

FAM: LEGUMINOSAE
Liană originară din Japonia, volubilă, înaltă până la 8 m.
Frunzele sunt imparipenat – compuse, cu 13 – 19 foliole eliptice,
lungi de 4 – 8 cm.
Florile sunt violet, papilionate, formează raceme pendule de
20-50 cm lungime, în mai – iunie.
Fructele sunt păstăi lungi de 10 – 15 cm, pubescente. Glicinele se
taie de două ori pe an: în martie, când se păstrează lăstarii formaţi pe
ramurile bătrâne; vara, în august, se scurtează creşterile lăstarilor lungi,
care se întrepătrund.
Se utilizează pentru îmbrăcarea gardurilor, balcoanelor, zidurilor,

28
suporţilor, etc.
Plantele rezistă destul de bine la ger; cresc bine în lumină şi
semiumbră; au nevoie de sol bogat şi reavăn.
Se înmulţesc prin seminţe – plantele cresc lent; metodă mai puţin
indicată; prin marcotaj şerpuit; prin altoire la masă, pe fragmente de
rădăcină, în februarie – martie, în seră. Altoaiele se iau din toamnă şi se
depozitează prin stratificare. După altoire se leagă, se unge cu mastic şi
se plantează în ghivece.
Se livrează cu rădăcină nudă sau cu balot.

29
 4. SORTIMENTUL DE ARBORI FOIOŞI ORNAMENTALI
CU FRUNZIŞ SEMIPERSISTENT ŞI CADUC UTILIZAŢI ÎN
AMENAJĂRILE PEISAGISTICE MODERNE

4.1. ACER - arţar - FAM: ACERACEAE

A. NEGUNDO „VARIEGATUM”
Specie arborescentă, de talia a III a, uneori ramificată de la bază,
formează coroane ovoide. Lăstarii şi ramurile anuale au ceară albastru-
violacee, persistentă iarna. Frunzele imparipenat compuse, cu 3-5 foliole
obovate sau oblong lanceolate, acuminate, la bază cuneate, treimea
superioară, adesea lobată.
Frunzele au pete mari, marginale sau intermediare, albe,
crem-verzui, adesea peţiolul şi nervura principală roşcate, foarte
mult apreciată specia pentru frunzişul decorativ şi pentru habitus..
Se utilizează ca exemplare solitare, aliniamente stradale sau în
grupuri mici.
Arţarii sunt specii subtermofile, cu o bună amplitudine ecologică.
Sunt puţini pretenţioşi faţă de umiditate. Sunt heliofile şi suportă greu
umbrirea. Preferă solurile profunde, cu textură medie, slab acide sau
neutre. Manifestă toleranţă medie faţă de poluanţii atmosferici.
Se înmulţeşte prin butaşi ”în verde”, sub ceaţă artificială, trataţi la
bază cu stimulatori de înrădăcinare; prin altoire, prin oculaţie sau cu
ramură detaşată în răsadniţe, sere sau solarii, în luna august.
Se livrează ca material cu balot conformat, sau în containere.
B. PLATANOIDES „DRUMMONDII”
Arbore de talia a II a, are coroana mare, deasă, globuroasă, lăstarii
sunt gălbui.
Frunzele iniţial sunt rotunde, 5 lobate, lobii obtuzi, la rândul
lor lobaţi, toate vârfurile acuminate. Culoarea frunzelor este verde
cu o margine lată galben-verzui deschis.

30
 Florile sunt galben verzui, în corimbe erecte, apar înaintea frunzelor,
odorate şi melifere, decorative. Fructele sunt pendule, cu aripi dispuse în
acoladă largă.
Se utilizează ca exemplare solitare, aliniamente stradale sau în
grupuri mici.
C. PLATANOIDES „GLOBOSUM”
Arbore cu coronament globuros aplatizat, dens ramificat, are
frunzele iniţial rotunde, 5 lobate, lobii obtuzi, la rândul lor lobaţi, toate
vârfurile acuminate.
Culoarea frunzelor este verde închis, devine auriu toamna.
Florile sunt galben verzui, în corimbe erecte, apar înaintea frunzelor,
odorate şi melifere, decorative.
Fructele sunt pendule, cu aripi dispuse în acoladă largă.
Se utilizează ca exemplare solitare, este ideal pentru aliniamente
stradale sau în grupuri mici.
D. PSEUDOPLATANUS „ATROPURPUREUM”
Varietate ornamentală bine cunoscută, cu creştere arborescentă,
până la 30 m, ramificat aproape de la bază, trunchiul este strâmb, scurt.
Lăstarii sunt glabrii, roşii.
Frunzele sunt rotunde, 5 lobate, lobii mediani mai evidenţi,
ovaţi-obtuzi, acuminaţi, glabre, purpuriu închis la culoare, fiind şi
elementul cel mai decorativ al plantei.
Se utilizează ca exemplare solitare, aliniamente sau în grupuri mici.

4.2. ALBIZIA JULIBRISSIN – arborele de mătase - FAM:

LEGUMINOSAE
Este un arbore cu coroana etalată, puţin ramificată, şi cu ramurile
divergente.
Frunzele sunt fine, elegante conferă coroanei şi plantei un aspect
rarefiat, aerat.
Specia decorează mai ales prin inflorescenţe, prin înflorirea
de lungă durată (iulie-august), când pe fondul frunzişului verde,

31
apar inflorescenţele asemănătoare unor buchete dese de filamente
mătăsoase, de culoare roz-pal.
Fructele sunt păstăi care nu se deschid, de culoare brun deschis.
Se foloseşte ca plantă solitară sau în grupuri mici.
Specia este termofilă, necesită deci un climat blând şi poziţii
însorite şi adăpostite; necesită soluri permeabile, uşoare, fertile. În iernile
aspre planta poate pierde ramurile tinere, dar are capacitatea de refacere.
Se înmulţeşte foarte uşor prin seminţe; păstăile se recoltează
toamna, iar semănatul se face primăvara, după o prealabilă stratificare;
puieţii se scot toamna şi se replantează primăvara în pepiniere pentru
fortificare.
Se livrează ca plantă cu rădăcini nude sau cu balot conformat, sau
containere.

4.3. CERCIS SILIQUASTRUM L. – „arborele lui Iuda” - FAM.

FABACEAE (LEGUMINOSAE)
Arbore mic, cu tulpină neregulată şi coroană largă bine ramificată.
Frunzele sunt decorative prin forma reniformă – rotunjită.
Florile au culoarea roz – violaceu, apar înainte de înfrunzire
(în aprilie – mai), grupate în fascicule numeroase, pe lemn de
toate vârstele, chiar şi pe trunchi.
Păstăile sunt mici şi negricioase, foarte decorative.
Se utilizează ca plantă izolată sau în grupuri mici, în zone bine
protejate.
Specia este termofilă, sensibilă la ger şi îngheţuri târzii, de aceea
necesită expoziţie sudică; puţin pretenţioasă faţă de umiditate, odată
înrădăcinată este rezistentă la secetă; iubitoare de lumină, însă suportă şi
semiumbra; necesită soluri uşoare, chiar nisipoase, puţin fertile şi
profunde; nu este rezistentă la poluare.
Se înmulţeşte prin seminţe recoltate toamna şi stratificate,
semănate primăvara în lădiţe în sere sau direct în şcoli de puieţi; repicatul
se face în containere, după un an; se plantează după un alt an cu balot în

32
pepinieră în locuri adăpostite de curenţii reci, expuse la soare; prin altoire,
în despicătură cu ramură detaşată în ianuarie în seră, după care se
transplantează în containere; prin butaşi de rădăcină, toamna când se
practică şi despărţirea tufelor bogate.
Se livrează doar cu balot bine conformat. Se recomandă producerea
direct la containere.

4.4. LAGERSTROEMIA INDICA – FAM: LYTHRACEAE

Arbore de talia a III a, la noi mai mult ca arbust creşte, foarte
ramificat, frunzele sunt caduce, eliptice sau oblonge, sunt sesile sau
aproape sesile. Stipelele foarte mici, cuneiforme, caduce. Scoarţa este
atractivă, roză, netedă, evidentă mai ales iarna, şi la exemplarele
ramificate.
Florile sunt roz-purpuriu la culoare, dispuse în panicule
terminale sau în axila frunzelor. Înflorirea este foarte bogată şi de
lungă durată (iulie - septembrie), foarte decorativă.
Se utilizează ca plantă izolată, în grupuri, aliniamente, sau în
hârdaie, containere în grădini.
Este plantă termofilă, sensibilă la ger şi la îngheţuri, în iernile grele
degeră dar are capacitatea de regenerare; preferă expoziţiile însorite,
solurile fertile.
Se înmulţeşte prin butaşi ”în verde”, sub ceaţă artificială, trataţi la
bază cu stimulatori de înrădăcinare.
Se livrează ca plantă cu rădăcini nude, la containere, sau cu balot.

4.5. LIQUIDAMBAR STYRACIFLUA – FAM: HAMAMELIDACEAE

Arbore de talia I, formează o coroană piramidală, scoarţa trunchiului
şi a ramurilor este puternic suberoasă şi adânc brăzdată.
Frunzele sunt foarte frumoase, de mărime mijlocie, palmat-lobate
(5-7 lobi ascuţiţi), lucioase pe partea superioară şi pubescente pe cea
inferioară.
Este foarte apreciată planta pentru coloritul de toamnă al

33
frunzişului, în nuanţe vii de roşu. Primăvara, după ploi multe planta
degajă un miros plăcut.
Florile sunt unisexuat monoice, verzui iar fructele sunt globuroase,
cu numeroase capsule ţepoase, se păstrează mult timp pe plantă.
Se plantează în zone cu climat mai blând, se preferă plantarea pe
malurile apelor unde se colorează mai puternic toamna.
Specia este termofilă; este pretenţioasă la sol, necesită sol profund,
reavăn lipsit de calcar; suportă semiumbra; este sensibilă la
transplantare. Din tulpină se extrage ”balsamul copalm” cu utilizări în
medicină.
Se înmulţeşte prin seminţe, aduse cel mai adesea din import; prin
marcotaj; prin butaşi ”în verde” sub ceaţă artificială, trataţi la bază cu
stimulatori rizogeni;
Fiind sensibilă la transplantare se produce şi se livrează numai cu
balot de pământ la rădăcină.

4.6. LIRIODENDRON TULIPIFERA L. - arbore cu lalele,

tulipiferul - FAM. MAGNOLIACEAE
Arbore originar din America de Nord, care ajunge la 30 m înălţime,
coroană ovoidală mare, lăstarii bruni verzui cu măduvă discontinuă,
mugurii turtiţi, pedicelaţi.
Frunze de 7 – 12 cm, aproape pătrate, cu vârful profund emarginat,
4 lobi ascuţiţi, glabre, polimorfe, verzi albicioase cu reflexe albăstrui.
Flori mari, solitare şi terminale, cu aspect de lalele, galben
verzui, până la galben oranj, la interior cu dungi portocalii, sepale
verzi caduce, foarte decorative.
Fructul este un strobil conic cu nucule libere.
Se utilizează ca plantă izolată sau în grupuri mici.
Specia este termofilă, dar poate rezista la geruri extreme dacă este
bine expusă; afectată de gerurile târzii; nu suportă seceta sau uscăciunea;
preferă soluri bogate, profunde, afânate; este specie heliofilă; puţin
rezistentă la poluare.

34
 Se înmulţeşte prin seminţe care se stratifică în prealabil 4 – 5 luni în
nisip umed de 5oC; se seamănă în rânduri la 30 cm, se umbresc parţial,
toamna se protejează; repicatul se face după 1 – 2 ani; prin butaşi ”în
verde”, sub ceaţă artificială, trataţi cu stimulatori rizogeni.
Se livrează exclusiv cu balot conformat sau la containere, cu trunchi
conformat şi coronament cu cel puţin 5 ramuri principale.

4.7. MAGNOLIA – magnolie- FAM. MAGNOLIACEAE

M. STELLATA MAXIM – magnolie stelată
Arbust uneori subarbore, max. 6 m, mugurii şi lăstarii des
pubescenţi.
Frunze obovate până la îngust eliptice de 4 – 6 cm, obtuze, la bază
lung cuneate, verzi închis glabre.
Flori ale apar înaintea frunzelor de 8 cm Ø, sunt pedunculate;
petale 9 - 18, îngust oblonge până la lat liniar, stelat divergente,
devin reflexe.
Fruct torsionat de 5 cm lungime, pendul. Înfloreşte cu 8 – 10 zile
înainte de Magnolia x soulangeana.
MAGNOLIA DENUDATA DESR.
Arbore de talia a III a, are coroana ovală, lăstarii tineri şi mugurii
pubescenţi, albicioşi.
Frunzele sunt obovate, scurt acuminate, de 10 –15 cm, la bază
îngustate, verzi închis lucioase, pe dos verzi pal pubescente.
Florile sunt mari apar înaintea înfrunzirii, au formă de lalea,
de 12-15 cm lungime, sunt albe, parfumate, cu 9 tepale oblong-
obovate, concave, foarte decorative.
Se plantează în prim planul privitorului ca arbore izolat sau în
grupuri mici.
MAGNOLIA X SOULANGIANA
Specie hibridă foarte cunoscută (Magnolia denudata x Magnolia
liliflora), arbust sau arbore multiaxial, de până la 8 m, are coronamentul
larg-globular.

35
 Frunzele sunt ovat oblonge, cu jumătatea bazală treptat îngustată
(triunghiular), uşor cuneată, vârful acuminat, de culoare verde închis,
lucioase, L = 10-14 cm.
Florile apar înaintea frunzelor, au formă de lalea, mari de 15
cm φ, petale ovat pedunculare, roz cu partea externă în jumătatea
bazală trecând în purpuriu lila. Fructul este noduros, erect.
MAGNOLIA LILIFLORA ”NIGRA” DESR.
Arbust de 3 m înălţime, cu muguri pubescenţi, are frunzele obovate,
acute sau scurt acuminate, baza cuneată, de 8-10 cm lungime., de
culoare verde închis pe dos cu nervuri pubescente.
Florile sunt larg campanulate, apar înaintea frunzelor, în
interior sunt albe, în exterior sunt purpurii, cu 6 tepale oblong
obovate obtuze, decorative.
Magnolile necesită o expoziţie însorită, protejată de clădiri sau
plante în masiv; sunt afectate de îngheţurile târzii şi de uscăciune; nu
manifestă pretenţii deosebite faţă de umiditate însă suportă greu seceta;
necesită soluri bogate, profunde şi bine aerate.
Se înmulţesc prin seminţe se face în sere la sfârşitul iernii;
seminţele în prealabil se stratifică; - prin butaşi, folosind butaşi cruzi
incizaţi, în perlit trataţi cu biostimulatori; prin marcotaj – lăstarii de la
bază se incizează oblic şi se muşuroiesc; prin altoire, în sere pe portaltoi
de 1 – 2 ani, în despicătură, oculaţie bazală sau placaj lateral, în luna
februarie.
Fiind pretenţioasă la transplantare se livrează numai cu balot.

4.8. MALUS – măr ornamental - FAM: ROSACEAE

M. X PURPUREA REHDER.
Specie hibridă (Malus x atrosanguinea şi Malus niedzwetzkyana), are
coronamentul larg globuros, cu frunzişul lax, baza lanceolată, lung
acuminată, cuneată, verde roşcate.
Florile sunt dispuse în corimbe umbeliforme, roşii purpurii
închis, cu 5 petale, foarte decorative primăvara când apar. Fructele

36
sunt purpurii negricioase.
Se utilizează ca exemplare izolate, aliniamente sau grupuri.
Sunt rezistenţi la ger, mediu pretenţioşi la umiditate, necesită
expoziţii însorite, se dezvoltă bine pe toate solurile, cu excepţia celor acide
sau sărăturate.
Se înmulţeşte strict prin altoire, pe portaltoi de Malus domestica (M9
sau MM 106 – pentru formele pendule), în ochi dormind sau în ochi
crescând, sau chip budding.
Se livrează ca material standard de 3-4 ani cu rădăcini nude.
M. PUMILA „NIEDZWETZKYANA
Subarbore sau arbust de 2 – 4 – 10 m, coronament plat globular,
lăstarii iniţial pubescenţi, bruni roşcaţi. Frunze ovat oblong, acuminate,
cuneate la bază, acust serate şi glabre.
Florile sunt de culoare roşu închis, grupate în corimbe
umbeliforme. Fructele sunt de mărimea unei cireşe, de culoare
roşie.

4.9. MORUS ALBA PENDULA - dud pletos - FAM: MORACEAE

Are port plângător, cu frunze mari, verzi, ce servesc la hrana
viermilor de mătase, iar fructele albe sau roşietice au gust plăcut.
Soiurile ornamentale se plantează izolate în spaţii verzi unde sunt de
mare efect.
Se cultivă în zonele de şes, cu veri călduroase; rezistă destul de bine
la ger, dar este uneori afectat de îngheţuri târzii; rezistă la secetă; creşte
bine la lumină dar suportă şi semiumbra; se cultivă în zone industriale şi
preferă semiumbra.
Materialul săditor se produce din seminţe, iar soiurile prin altoire;
seminţele se seamănă imediat după recoltare sau se păstrează şi se
însămânţează primăvara prin mai, pe un teren bine lucrat; puieţii se
plantează toamna la distanţa de 40/80 cm, unde li se formează un trunchi
şi se altoiesc cu soiurile dorite; altoirea se face primăvara în despicătură
sau copulaţie; altoaiele se vor păstra totdeauna în nisip, în pivniţă până la

37
altoire; după altoire vor fi protejaţi prin apărători şi tutori.
Se livrează cu rădăcină nudă, iar exemplarele altoite cu balot de
pământ la rădăcină.

4.10. SALIX CAPREA „PENDULA” – salcie pendulă - FAM.

SALICACEAE
Arbore cu talia de 8 m, iar uneori creşte ca arbust. Tulpina este
neregulată, coroana rară şi neregulată, habitusul plantei în general
pendul, foarte decorativ. scoarţa subţire.
Frunzele sunt lat eliptice de culoare verde închis pe faţa superioară
şi cenuşiu – tomentoase pe cea inferioară.
Este decorativă prin amenţi mari şi groşi, care apar în martie
– aprilie, înainte de înfrunzire. Amenţii masculi au culoarea
galbenă, iar cei femeli sunt cenuşii – argintii.
Se utilizează pe malurile apelor, ca plantă izolată, în grupuri. Poate
fi utilizată şi pentru fixarea malurilor.
Specie are cerinţe mari faţă de lumină; necesită soluri uşoare; este
rezistentă la ger.
Se înmulţeşte prin butaşi lemnificaţi şi prin altoire, în oculaţie în
coroană pe portaltoi din specia tipică, sau cu ramură detaşată, în placaj,
despicătură,
Se livrează ca material conformat cu trunchi şi coroană minimală, cu
rădăcini nude împachetate sau cu balot de pământ la rădăcină;
exemplarele altoite se livrează containerizate.

38
 5. UTILIZAREA FOIOASELOR ORNAMENTALE
ÎN AMENAJĂRILE PEISAGISTICE MODERNE

Evoluţia perioadei de înflorire

la speciile şi varietăţile dendrologice
Tabelul nr. 1
Nr. Specia/varietatea PERIOADA DE ÎNFLORIRE
crt. ornamentală Febr. Mart. Apr. Mai Iun. Iul. Aug. Sept.
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
1 Berberis julianae -----
2 B. thunbergii “Atropurpurea” ---- ---
3 Cercis siliquastrum --- ------ ---
4 Chaenomeles japonica --- ------ ---
5 Clematis jakmani --- ----- ------ ---
6 Corylus avellana “Contorta” -------
7 Cotinus caggygria --- ----- ------- ---
8 Cotinus C. “Royal Purple” ----- -------
9 Daphne mezereum ---- ------- ----
10 Deutzia gracilis --- ----- ---
11 Diervilla florida --- ----- ---
12 Forsythia x intermedia --- ------
13 Hibiscus siriacus --- ----- ---
14 Kerria japonica ---- ----
15 Malus floribunda ---- ----
16 Malus pumila “Niedzwetzkyana ------ ---
17 Magnolia x soulangiana ---- ----
18 Magnolia stellata -----
19 Mahonia aquifolium ------ ----
20 Lagestroemia indica --- ----- -----
21 Liriodendron tulipifera --- ---
22 Lonicera fragantissimo ---- ------- ----
23 Philadelphus coronarius --- ---
24 Prunus cerasifera “Pissardi” ------ ---
Prunus serrulata kikushidare- ------ ---
25
Sakura
26 Prunus persica Klara-Mayer --- -----
27 Lavandula angustifolium --- -----
28 Spiraea x arguta ---- ----
Spiraea bumalda “Anthony -- ----- -----
29
Waterer”
30 Spiraea salicifolia --- -----
31 Syringa vulgaris ---- ------
32 Tecoma radicans --- ----- ------

39
 Asigurarea decorului
la speciile şi varietăţile dendrologice
Tabelul nr.2
Elemente decorative Mod de utilizare
Nr. Specia/varietatea
crt. ornamentală Frunză Gard
Floare Fruct Izolat Combinat Masiv
ramură viu
0 1 2 3 4 5 6 7 8
1 Berberis julianae ○ ● ◊ ▲ ■ ▼
Berberis thunbergii ○ ● ◊ ▲ ■ ▼
2
“Atropurpurea”
3 Buxus sempervirens ◊ ▲ ■ ▼
4 Cercis siliquastrum ○ ● ▲ ■
5 Chaenomeles japonica ○ ● ▲ ■ □ ▼
6 Cornus alba Elegantissima ● ◊ ▲ ■
7 Corylus avellana “Contorta” ○ ◊ ▲ ■ □
8 Cotinus coggygria ○ ◊ ▲ ■
Cotinus coggygria “Royal ○ ◊ ▲ ■ □ ▼
9
Purple”
10 Daphne mezereum ○ ● ▲ ■
11 Deutzia gracilis ○ ▲ ■ □
12 Diervilla florida ○ ▲ ■ □ ▼
13 Forsythia x intermedia ○ ▲ ■ □ ▼
14 Hibiscus syriacus ○ ▲ ■ ▼
15 Kerria japonica ○ ▲ ■
16 Lavandula angustifolium ○ ◊ ▲ ■
17 Liriodendron tulipifera ○ ● ◊ ▲ ■
18 Lonicera fragratissima ○ ▲ ■
19 Malus floribunda ○ ● ▲ ■
20 Malus pumila “Niedzwetzkyana” ○ ● ◊ ▲ ■
21 Mahonia aquifolium ○ ● ◊ ▲ ■ ▼
22 Magnolia x soulangiana ○ ● ▲
23 Magnolia stellata ○ ● ▲
24 Philadelphus coroncrius ○ ▲ ■ ▼
25 Prunus cerasifera “Pissardi” ○ ● ◊ ▲ ■
Prunus serrulata kikushidare- ○ ● ▲ ■
26
Sakura
27 Prunus persica Klara Mayer ○ ● ▲ ■
28 Pyracantha crenatosserata
29 Rhus typhina ○ ● ◊ ▲
30 Spiraea x arguta ○ ◊ ▲ ■ ▼
Spiraea bumalda “Anthony ○ ◊ ▲ ■ ▼
31
Waterer”
32 Viburnum opulus ○ ● ▲ ▼
○ - floare; ● - fruct; ◊ - frunză ramură; ▲ - izolat; ■ - combinat; □ - masiv; ▼- garduri vii, borduri

Ca mod de utilizare în spaţiile verzi, plantarea speciilor lemnoase

ornamentale se poate face ca exemplare izolate sau combinat în funcţie de
culoarea florilor şi a frunzişului sunt situaţiile cel mai frecvent utilizate de către
arhitecţii peisagişti.

40
 Deşi majoritatea arbuştilor din acest conveier varietal se pretează şi în
compoziţia gardurilor vii, specialiştii din România nu folosesc decât în proporţie
foarte mică din speciile menţionate pentru această utilizare.
Valoarea decorativă a arbuştilor ornamentali utilizaţi în amenajarea
spaţiilor verzi se evidenţiază şi prin frunzişul persistent sau semipersistent,
bogăţia coloritului deosebit al fructelor şi frunzelor în peisajul mirific al toamnei
sau al iernii. Imaginile color ce sunt prezentate în lucrare sunt edificatoare.
Arbuştii au utilizări multiple, în funcţie de caracteristicile lor: plantaţi
solitar, în grupuri, masive, garduri vii, ca acoperitori de sol, pentru îmbrăcarea
suporturilor şi zidurilor sau plantaţi în jardiniere şi bacuri. Se pot asocia cu
arborii şi cu speciile floricole în variate compoziţii.
Practic se constată că nu există grădină familiară, instituţie publică sau
construcţie civilă sau industrială care să nu aibă în jurul său una sau mai multe
specii de arbuşti ornamentali.
Plantele în sine sunt acceptate ca ceva plăcut, chiar şi în cazul când ele
nu sunt aranjate după reguli compoziţionale, elaborate de-a lungul timpului.
Interesul crescând manifestat de cercuri largi de iubitori de frumos
pentru cultura arbuştilor ornamentali îşi găseşte explicaţia în calităţile
decorative tot mai diversificate ale acestora în posibilitatea de utilizare a lor în
foarte multe scopuri şi în exigenţele de cultură mai reduse comparativ cu
arborii ornamentali şi pomii fructiferi. Necesitând un spaţiu mai restrâns pentru
cultură, arbuştii ornamentali constituie elemente de primă importanţă pentru
spaţiile verzi de mică întindere cum sunt grădiniţele din faţa locuinţelor,
scuarurile şi balcoanele.
Arbuştii ornamentali constituie o grupă de plante a căror utilitate
principală este însuşirea lor decorativă. Spectrul ornamental este dat de forma
tufei şi a frunzelor, de culoarea ramurilor, frunzelor, florilor şi a fructelor din
perioada înfloririi şi durata păstrării intacte a fructelor şi mai ales de
persistenţa frunzelor în cursul iernii la speciile sempervirescente.
Datorită acestei mari varietăţi de aspecte, arbuştii pot îndeplini cele mai
diferite roluri în parcuri şi grădinile familiale. Pentru majoritatea dintre arbuşti,
elementul decorativ principal îl constituie florile.
Unele specii sunt adevăraţi vestitori ai primăverii, înveselind peisajul

41
grădinilor, într-un moment în care sunt puţine specii înflorite. Aşa este de
exemplu Chaenomeles japonica (gutuiul japonez), cu ramurile divergente şi
spinoase care în martie-aprilie se acoperă cu flori albe, roz, roşu sau corai,
deosebit de frumoase şi Forsythia intermedia (forsiţia) cu flori galbene închis,
mari şi numeroase, speciile de Magnolia, care înfloresc primăvara devreme,
înainte de înfrunzire şi ne încântă cu florile lor mari şi deosebite, Cotinus
coggygria, cu minunatele sale inflorescenţe plumoase, care rămân pe plantă
foarte mult, încântând privirea, etc.
Urmează speciile care înfloresc odată cu înfrunzirea din genurile Spiraea,
Lonicera, Ribes, şi altele. În luna mai, sortimentul de specii care înfloresc se
măreşte, arbuştii floriferi se succed ca înflorire până la mijlocul verii, prin
reprezentanţi ai genurilor Syringa, Lonicera, Viburnum, Philadelphus, Diervilla,
etc.
Ştafeta este preluată apoi de Aesculus parviflora, Vitex agnus, Lespedeza
thunbergii şi altele care înfloresc la sfârşitul verii şi începutul toamnei.
În afară de flori, alte elemente decorative importante sunt frunzele
arbuştilor, care în special toamna pot da efecte deosebite prin nuanţele în care
se colorează, ca şi modul cum sunt dispuse ramurile.
Alte specii de arbuşti sunt folosite pentru a se obţine efecte prin florile lor
deosebit de frumoase şi bogate. Aceştia constituie grupa mare a arbuştilor
floriferi care se întrebuinţează fie în grupe, fie plantaţi ca exemplare solitare.
La constituirea grupelor din mai multe specii de arbuşti, amplasarea lor se face
în aşa fel încât efectele decorative să se completeze şi să se amplifice. În
mijlocul boschetelor se plasează arbuştii cu talia cea mai mare în timp ce
arbuştii mai scunzi se plantează la margine.
Efecte deosebite se obţin atunci când lujerii subţiri ai arbuştilor
marginali se arcuiesc graţios sub povara florilor.
Ca arbuşti solitari se plantează exemplare din specii cu înflorire bogată şi
care se remarcă prin portul lor şi prin modul de dispoziţie al florilor, fructelor şi
frunzelor, ca şi prin culoarea acestora.
De cele mai multe ori, speciile amintite se folosesc atât ca exemplare
plantate izolat cât şi ca exemplare plantate în grupe mici de două, trei
exemplare.

42
 Arbuştii constituie principalele specii componente ale gardurilor vii. La
aceasta contribuie talia lor scundă, posibilitatea de a fi cultivaţi în rânduri dese
şi capacitatea lor de a suporta bine tunderea. Dintre speciile folosite frecvent la
amenajarea gardurilor vii fac parte speciile de Ligustrum, Cotoneaster,
Mahonia, iar dintre speciile cu frunze persistente Buxus, Euonymus. O serie de
arbuşti se folosesc la obţinerea de garduri vii netunse, sau numai uşor dirijate
cum ar fi Mahonia, Ilex, Spiraea, etc.
Concomitent cu rolul lor decorativ, gardurile vii constituie în parcuri şi
grădinile familiale, adăposturi preferate şi locuri de cuibărit pentru unele păsări
cântătoare.
Unul din marile avantaje ale arbuştilor ornamentali este cultura lor în
general mai uşoară şi mai puţin costisitoare, în raport cu cea a arborilor de
ornament. De aceea ei pot fi cultivaţi în grădini şi parcuri chiar şi în locuri de
unde ulterior urmează să fie înlocuiţi, pentru moment îndeplinind rolul de a
acoperii în mod agreabil terenul până la obţinerea materialului biologic pentru
o cultură de lungă durată.
Există de asemenea specii de arbuşti care se pretează la cultura în
ghivece sau în vase de diferite forme şi mărimi, umplute cu amestecuri
nutritive pentru balcoane.
Din această categorie fac parte grupa arbuştilor care iernează afară cum
sunt speciile Prunus laurocerasus, Cotinus coggygria, Ilex, Tecoma radicans,
etc.
Arbori sunt decorativi atât prin habitus şi frunziş şi ale căror flori nu
au sau au mai puţină importanţă vizuală, cât mai ales prin flori.
În funcţie de caracteristicile lor, aceştia pot alcătui plantaţii de
aliniament, grupuri, masive, perdele, uneori garduri vii şi forme tunse sau pot
fi amplasaţi solitar.
Arbori decorativi prin flori, însuşire distinctă care se adaugă la cele
de habitus şi frunziş, ocupă un loc aparte, fiind destinaţi mai ales pentru
plantări care au valoare prin efectul temporar al înfloririi: exemplare solitare
(scumpia, magnolia), grupuri, uneori aliniamente şi în compoziţia lizierei
masivelor.

43
Modele de utilizare a arborilor şi arbuştilor
ornamentali în amenajările peisagistice

44
45
46
47
 BIBLIOGRAFIE

1. Hessayon D., G. – The tree and shrub expert, Publications Britanica

House, Great Britain rev., U. K. 1994.
2. Hessayon D., G. – The flowering Shrub Expert, Publications Britanica
House, rev. U.K., 1994.
3. Hiecke K. – Praktische dendrologie, VEB; Deutscher Landrschaftery,
Berlin, 1984.
4. Iliescu Ana Felicia - Arboricultură ornamentală. Ed. Ceres, Bucureşti,
1998.
5. Iliescu Ana Felicia – Cultura arborilor şi arbuştilor ornamentali, Ed.
Ceres, Bucureşti, 2002.
6. Mateescu R. – Arbori şi arbuşti ornamentali, Ed. M.A.ST. Bucureşti,
2002.
7. Alina Posedaru, Silvia Petrescu - Specii ornamentale ale genului
Magnolia, cultivate în România, Hortinform, Nr.4/80, 1999.
8. Alina Posedaru, Mădălina Militaru – Studii cu privire la asigurarea
decorului cu specii şi varietăţi dendrologice valoroase în parcul dendrologic
Piteşti-Mărăcineni - Analele Universităţii din Craiova, Vol. VI (XLII), I.S.S.N.
1435-1275, 2001.
9. Alina Posedaru - Cotinus coggygria – Scumpia, Varietatea ”Simfonia
Verii”- Oferta ANCA Cercetări ştiinţifice pentru transfer tehnologic în
agricultură, industria alimentaţiei şi sivicultură, Ed, Tehnică, Bucureşti, pag.
79, 2003.
10. Alina Posedaru – Albizzia, Lespedeza, Wisteria – specii ornamentale
cu valoare decorativă deosebită pentru grădinile noastre – Horticultura nr.
7/2004.
11. Alina Posedaru – Alpinetul si rozariul, cum se realizează si unde le
putem amplasa?, Horticultura nr. 7/2004.
12. Alina Posedaru - Cum amenajăm o grădină de lângă casă? - Sfaturi
pentru amenajarea grădinilor locuinţelor individuale – Horticultura nr.8/2004.
13. Alina Posedaru - Modalităţi de utilizare a plantelor ornamentale în
amenajările peisagistice – Horticultura nr. 6/2005.

48
 14. Elena-Alina Posedaru - Plante ornamentale recomandate pentru
amenajarea spatiilot verzi din Romania - – Arboricultura ornamentala , Ed.
Universitatii din Pitesti. ISBN 973-690-415-6, 2005.
15. Stanciu Nicolae - Posibilităţi privind amenajarea unor specii verzi în
jurul locuinţei – Rev. Hortinform nr. 9/61 – 1997.
16. Stanciu Nicolae, Elena-Alina Posedaru – Obtaining an annual varietal
conveyer of ornamental shrubs for the parks of the precapathian area of
Muntenia – Buletinul USAMV Cluj-Napoca, Volumul 63, Ed. AcademicPres Cluj,
ISSN 1454-2382, 2006.
17. Posedaru Alina, Nicolae Stanciu, Mădălina Militaru, Silvia Petrescu,
Mirela Călinescu – Tehnologii de creştere şi formare a materialului săditor la
unele foioase ornamentale cu valoare decorativă ridicată – Ed. INVEL
Multimedia, ISBN 973-7753-49-6; 978-973-7753-49-6, 2007.
18. Posedaru Alina, 2007 - Studii cu privire la potenţialul biologic şi
decorativ al unor specii şi varietăţi ornamentale de foioase din spaţiile verzi ale
oraşului Piteşti şi ICDP Mărăcineni, Argeş, Lucrări Ştiinţifice vol. XV (3).
Facultatea de Horticultură. Universitatea Agrară de Stat din Moldova, ISBN
978-9975-946-11-7.

49
Buxus sempervirens

50
Aucuba japonica

51
Berberis julianae

52
Euonymus japonicus „Aureomarginatus”

53
Eleagnus pungens „Maculata”

54
Euonymus fortunei „Emeralde'Gold”

55
Ilex aquifolium Cotoneaster horizontalis

56
Prunus laurocerasus „Otto Luyken”

57
Cotoneaster dammeri

58
Mahonia aquifolium

59
Pyracantha „Orange Glow” Pyracantha coccinea

60
Hedera helix

61
Berberis thunbergii „Atropurpurea” Berberis darwinii

62
Berberis thunbergii „Atropurpurea Nana”

63
Ligustrum ovalifolium ”Aurea”

64
Cornus kousa

65
Corylus avellana „Contorta”

66
Cotinus coggygria „Simfonia Verii”

67
Diervila florida „Bristol Ruby”

68
Lespedeza thunbergii

69
Cotinus coggygria „Royal Purple”

70
Prunus serrulata „Kanzan”

71
Prunus serrulata „Kiku-Shidare-Sakura”

72
Rhus typhyna

73
Spiraea x bumalda „Anthony Waterer”

74
Diervila florida„„Bristol Ruby”

75
Spiraea x bumalda „Anthony Waterer”

76
Ulmus damperi „Aurea”

77
Tecoma (Bignonia, Capsis) radicans

78
Ampelopsis veitchii

79
Partenocissus quinquefolia

80
Wisteria floribunda

81
Clematis Contesse de Bouchaud Clematis x jackmanii „Nelly Moser ”

82
Clematis montana Tetrarose Clematis „ Florida Bicolor”

83
Acer palmatum dissectum “Atropurpureum”

84
Acer negundo „Variegatum”

85
Acer platanoides „Drummondii”

86
Acer platanoides „Globosum”

87
Albizia julibrissin

88
Cercis siliquastrum

89
Lagestroemia indica

90
Acer palmatum „Atropurpureum”

91
Acer palmatum dissectum „Atropurpureum”

92
Magnolia x soulangiana Magnolia stellata

93
Magnolia stellata Liriodendron tulipifera

94
Morus alba „Pendula” Salix caprea „Pendula”

95
Magnolia denudata

96
Magnolia liliflora

97
Liquidambar styraciflua

98
Liriodendron tulipifera

99
Lagestroemia indica Prunus serrulata „Kiku-Shidare-Sakura”

100