GRĂDINI ISTORICE

(CARTA DE LA FLORENŢA 1981)

Adoptată de ICOMOS în decembrie 1982.

INTRODUCERE
Reunit la Florenţa pe data de 21 mai 1981, Comitetul internaţional al Grădinilor istorice
ICOMOSIFLA a decis să elaboreze o cartă referitoare la grădinile istorice care va purta
numele acestui oraş. Carta respectivă a fost redactată de către Comitet şi consemnată pe 15
decembrie 1982 de ICOMOS în vederea completării Cartei de la Veneţia în acest domeniu
particular.

DEFINIŢII ŞI OBIECTIVE

Art. 1.
„O grădină istorică este o compoziţie arhitecturală şi vegetală care, din punct de vedere al
istoriei sau artei, prezintă un interes public”. Ca atare, aceasta este considerată a fi monument.

Art. 2.
„Grădina este o compoziţie arhitecturală al cărei material este în principal vegetal deci viu, şi
ca atare perisabil şi care poate fi reînnoit.” Astfel aspectul acesteia rezultă dintr-un echilibru
perpetuu între mişcarea ciclică a anotimpurilor, dintre dezvoltarea şi repausul naturii şi din
dorinţa artistului şi a grădinarului de a o menţine neschimbată.

Art. 3.
Conform Cartei de la Veneţia, grădina istorică trebuie protejată ca monument. Fiind un
monument viu, protejarea acesteia necesită reguli specifice ce fac obiectul prezentei Carte.

Art. 4.
Elemente ce relevă compoziţia arhitecturală a grădinii istorice:
• planul şi topografia acesteia
• vegetaţia, inclusiv speciile, volumele, proporţiile, cromatica, spaţialitatea, înălţimea
• elementele construite şi/sau decorative ale acesteia
• apa, curgătoare sau statică, reflectând cerul.

Art. 5.
Expresie a raporturilor strânse dintre civilizaţie şi natură, spaţiu al delectării propice
meditaţiei sau reveriei, grădina capătă astfel sensul cosmic al unei imagini idealizate a lumii,
un „paradis” în sensul etimologic al cuvântului, dar care poartă mărturia unei culturi, a unui
stil, a unei epoci, eventual a originalităţii unui creator.

Art. 6.
Denumirea de grădină istorică se aplică atât grădinilor modeste cât şi parcurilor formale sau
peisagistice.

Art. 7.
Legată sau nu de un edificiu, caz în care devine un complement inseparabil al acestuia,
grădina istorică nu poate fi separată de cadrul urban sau rural, artificial sau natural în care se
află.

Art. 8.
Un sit istoric este un anume peisaj, evocator al unui fapt memorabil ca de exemplu un
eveniment istoric major, un mit ilustru, o epopee sau subiectul unui tablou celebru etc.

Art. 9.
Protejarea grădinilor istorice presupune identificarea şi inventarierea acestora. Aceasta
impune intervenţii diferenţiate precum întreţinerea, conservarea, restaurarea. Eventual, poate
fi recomandată reconstrucţia. Autenticitatea unei grădini istorice depinde în aceeaşi măsură de
designul şi scara elementelor componente ale acesteia cât şi de elementele decorative sau de
materialul vegetal sau mineral care o compun.

ÎNTREŢINERE, CONSERVARE, RESTAURARE, RESTITUIRE

Art. 10.
În orice operaţie de întreţinere, de conservare, de restaurare sau de reconstrucţie a unei grădini
istorice sau a unei părţi a acesteia, trebuie să fie abordate simultan toate elementele
componente. Tratarea lor separată va afecta unitatea ansamblului.

ÎNTREŢINERE ŞI CONSERVARE

Art. 11.
Întreţinerea continuă a grădinilor istorice este o operaţiune de o importanţă primordială.
Materialul lor principal fiind vegetal, opera va fi menţinută prin înlocuiri punctuale dar şi
printr-un program pe termen lung de reînnoiri periodice (tăierea completă şi replantarea cu
exemplare mature).

Art. 12.
Selectarea speciilor de arbori, arbuşti şi flori, ce trebuie înlocuite periodic, va fi făcută
ţinându-se cont de practicile stabilite şi recunoscute din punct de vedere botanic şi horticol
pentru fiecare zonă, urmărind determinarea şi menţinerea speciilor originare.

Art. 13.
Elementele de arhitectură, sculpturale sau decorative, fixe sau mobile, care sunt parte
integrantă a unei grădini istorice, nu trebuie înlăturate sau deplasate, cu excepţia scopului
conservării sau restaurării acestora. Înlocuirea sau restaurarea elementelor în pericol trebuie să
fie făcută conform principiilor Cartei de la Veneţia cu menţionarea datei fiecărei operaţiuni.

Art. 14.
Grădina istorică trebuie conservată în contextul său propriu. Trebuie să fie interzisă orice
alterare a mediului său fizic, care pune în pericol echilibrul său ecologic. Aceste măsuri se
aplică tuturor infrastructurilor interne sau externe (canalizare, sisteme de irigaţii, drumuri,
parcaje, îngrădiri, dispozitive de supraveghere, de exploatare, etc.).
RESTAURARE ŞI RECONSTRUCŢIE

Art. 15.
Orice restaurare şi cu atât mai mult orice reconstrucţie a unei grădini istorice, va fi întreprinsă
numai după o cercetare aprofundată, pentru a ne asigura că această lucrare este executată pe
baze ştiinţifice, implicând orice, de la excavaţii la documente privitoare la grădina respectivă
sau la grădini similare.
Lucrările trebuie să fie executate pe baza unui proiect elaborat pe baza cercetării menţionate şi
care a fost supus examinării şi aprobării unui grup de experţi.

Art. 16.
Restaurarea trebuie să respecte stadiile succesive ale evoluţiei grădinii respective. În
principiu, nu va fi preferată o etapă în detrimentul alteia, cu excepţia cazului în care gradul de
degradare sau fragilitatea afectând anumite părţi ale grădinii pot determina reconstrucţia
acestora, pe baza relicvelor care au supravieţuit sau pe baza unor incontestabile dovezi
documentare. Astfel de lucrări de reconstrucţie pot fi efectuate mai ales asupra părţilor
grădinii aflate în vecinătatea clădirii ce face parte din ansamblu, pentru a le sublinia
semnificaţia în cadrul ansamblului.

Art. 17.
În cazul în care o grădină a dispărut în totalitate sau avem la dispoziţie doar dovezi
conjuncturale ale etapelor succesive ale acesteia, o reconstrucţie nu poate fi considerată
grădină istorică.
O amenajare inspirată din forme tradiţionale, amplasată pe locul unei vechi grădini, sau acolo
unde nu a existat în prealabil nici o grădină, poate avea valoare de evocare sau de creaţie, nu
de grădină istorică.

UTILIZARE

Art. 18.
Cu toate că orice grădină istorică este destinată spre a fi vizitată şi parcursă, accesul trebuie
restricţionat în funcţie de dimensiunile şi de vulnerabilitatea ei, cu scopul de a-i menţine
structura fizică şi mesajul cultural.

Art. 19.
Prin natura şi prin vocaţia sa, grădina istorică est un loc paşnic ce favorizează comunicarea,
liniştea şi conştientizarea naturii. Această abordare cotidiană este în contrast cu utilizarea sa
excepţională ca loc al unor evenimente/festivaluri. Condiţiile de vizită ale grădinii istorice
trebuie să fie clar definite, astfel încât festivalul însuşi, organizat în mod excepţional, să
amplifice spectacolul grădinii, nu să-l denatureze sau să-l degradeze.

Art. 20.
În timp ce grădinile şi siturile istorice pot fi locuri potrivite pentru jocurile liniştite, zonele
destinate jocurilor şi sporturilor vivace sau violente pot fi amplasate în vecinătatea lor, pentru
satisfacerea unor cerinţe sociale, dar numai dacă acestea nu le prejudiciază conservarea.

Art. 21.
Lucrările de întreţinere şi conservare, care trebuie să ţină seama de anotimpuri, sau micile
lucrări menite să restabilească autenticitatea grădinilor istorice, trebuie să aibă întotdeauna
prioritate faţă de utilizarea lor publică. Organizarea tuturor vizitelor trebuie să facă obiectul
unor reglementări care să asigure menţinerea spiritului grădinilor istorice.

Art. 22.
Când o grădină este împrejmuită, zidurile acesteia nu pot fi înlăturate fără a examina în
prealabil toate posibilele consecinţe nefaste legate de modificarea ambianţei şi de afectarea
protejării sale.

PROTECŢIA LEGALĂ ŞI ADMINISTRATIVĂ

Art. 23.
Autorităţile responsabile, cu avizul experţilor competenţi, au datoria de a adopta măsurile
legale şi administrative specifice identificării, inventarierii şi protejării grădinilor istorice.
Protejarea acestora trebuie să fie inclusă în Planurile urbanistice şi în documentele de
planificare şi de amenajare a teritoriului la nivel local şi regional. De asemeni, autorităţile
responsabile, cu avizul experţilor competenţi, au obligaţia de a adopta măsurile financiare
care vor facilita întreţinerea, conservarea, restaurarea şi, acolo unde este necesar, reconstrucţia
grădinilor istorice.

Art. 24.
Grădina istorică este unul dintre elementele patrimoniului a cărui supravieţuire, ca urmare a
naturii sale, necesită îngrijiri continue şi intensive, efectuate de experţi calificaţi. În acest sens
trebuie asigurată o calificare corespunzătoare a acestor persoane, indiferent că este vorba de
istorici, arhitecţi, peisagişti, grădinari, botanişti. De asemenea, trebuie urmărită asigurarea
unei producţii continue a acelor varietăţi de plante necesare pentru întreţinerea şi restaurarea
grădinilor istorice.

Art. 25.
Interesul pentru grădinile istorice ar trebui stimulat prin toate acţiunile ce valorizează acest
patrimoniu şi îl fac cunoscut sau apreciat: promovarea cercetărilor ştiinţifice, a schimburilor
internaţionale şi difuzarea de informaţii, publicarea unor lucrări destinate publicului larg,
încurajarea accesului public sub un control adecvat, sensibilizarea la respectul pentru natură şi
pentru patrimoniu prin mass-media. Grădinile istorice remarcabile vor fi propuse pentru a
figura în Lista patrimoniului mondial.

NOTA BENE
Aceste recomandări sunt aplicabile tuturor grădinilor istorice din lume.
Clauze ulterioare, aplicabile diferitelor tipuri de grădină, însoţite de o descriere succintă a
tipologiei lor, pot fi ulterior anexate prezentei Carte.