MINISTERUL AGRUCULTURII ŞI INDUSTRIEI ALIMENTARE AL

REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA AGRARĂ DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ

CATEDRA DE SILVICULTURĂ ŞI GRĂDINI PUBLICE

Cu titlu de manuscris
C. Z. U.: 712.253 (478)

GANGAL VALENTINA

INVENTARIEREA SPECIFICĂ A PARCULUI DIN S.ŢAUL

Specializarea - Managmenutul ecosistemelor forestiere

TEZA DE MASTER ÎN DOMENIU 61-ŞTIINŢE AGRICOLE

Conducător ştiinţific Bucaţel V., dr. conf. univ.,

Scutaru M., lector sup. univ.

Autorul:

CHIŞINĂU 2012
 CUPRINS

INTRODUCERE 3
1.REVISTA LITERATURII 5
1.1.Landşaftul şi compoziţia parcului 8
1.2.Reţeaua de drumuri a parcului 10
1.3.Conacul şi construcţiile arhitecturale 11
2.CONDIŢIILE, MATERIALE ŞI METODELE DE CERCETARE 14
2.1.Locul şi condiţiile efectuării cercetărilor 14
2.2.Cadrul natural şi studiul condiţiilor staţionale 14
2.3.Materialul luat în studiu 16
2.4.Metoda de cercetare pe itinerar privind descrierea silvotipologică 20
2.4.1.Studiul staţiunilor forestiere 20
3.ANALIZA SPECIILOR LEMNOASE DIN PARC 30
3.1.Bogăţia dendrologică a parcului 30
3.2.Însuşirile naturale decorative ale plantelor lemnoase din Parcul Ţaul 37
3.2.1.Dimenisunile plantelor lemnoase şi calităţile decorative ale coroanei 38
3.2.2.Calităţile decorative ale frunzelor 40
3.2.3.Calităţile decorative ale florilor 44
3.2.4.Însuşirile decorative ale fructelor 46
3.2.5.Calităţile decorative ale trunchiului arborilor şi arbuştilor 46
3.3.Principii de bază privind reconstrucţia ecologică şi dezvoltarea în continuare a Parcului Ţaul 48
CONCLUZIE 50
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE 51
ABREVIERI 52
ANEXE 54
ADNOTARE
DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII
CV AL AUTORULUI

2
 INTRODUCERE

Condiţiile, instalării şi creării grădinilor şi parcurilor cât şi a altor spaţii verzi sunt diferenţiate.
Aceasta trebuie de la arhitectorul de landşaft cunoaşterea plantelor, aclimatizate foarte bine în
zona dată.
Pentru alegerea corectă a materialului vegetativ pentru spaţii verzi, este necesar de cunoscut, în
afară de calităţile decorative ale plantelor şi însuşirile biologice, cerinţele faţă de mediul ambiant..
La selectarea speciilor lemnoase şi combinarea lor în viitoarele arborete este necesar de luat în
considerare faptul, că arboretele din spaţiile verzi sunt un mijloc puternic de protecţie împotriva factorilor
climatici nefavorabili (vânturi, secetă, diversitatea bruscă de temperaturi), la fel mijloc de ameliorare a
condiţiilor sanitaro-igienice din localităţi (ameliorarea compoziţiei aerului, purificarea de agenţii
patogeni, protecţia de praf şi zgomot).
Fitoncidele, eliminate de plantele arborescente neutralizează compuşii nocivi din aer la fel slăbesc
şi distrug componenţii patogeni din mediul ambiant. Influenţa fracţiilor volatile a fitoncidelor asupra
compoziţiei şi cantităţii microorganismelor în aer depinde de compoziţia asociaţiilor de plante.
O influenţă benefică asupra sistemului nervos şi ridicării productivităţii muncii are culoarea verde.
La alegerea speciilor pentru spaţiile verzi este necesar de luat în considerare, că în afară de
calităţile pozitive unele plante au şi însuşiri negative, însuşiri într-o măsură mai mare sau mai mică
dăunătoare populaţiei. Se are în vedere specii de plante otrăvitoare şi înţepătoare (mai ales periculoase
pentru copii).
Plantaţiile verzi din grădini, parcuri, scuaruri, bulevarde prezintă însuşi o sistemă artistică integră
de organizare a materialului verde, creată după gândirea creativă a arhitectorului-peisajer.
În deciziile compoziţionale arhitectorul-peisajer se foloseşte atât de exemplarele solitare de arbori
şi arbuşti, cât şi de amestecurile acestora. Pe lângă aceasta materialul vegetativ este folosit fie în forma sa
naturală, fie este supus formării artificiale.
Folosirea speciilor de arbori în forma lor naturală este caracteristică parcurilor naturale sau de tip
landşaft.
Arborii şi arbuştii artificial modelaţi, la fel cei ce au forme naturale, aproape de cele geometrice,
sunt folosiţi de regulă în parcuri, grădini publice, scuaruri în aşa numitul tip „regulat”, divizaţi după o
schemă geometrică distinctă.
Sistema compoziţională complicată a spaţiilor verzi din grădinile publice, parcuri şi a altor obiecte
din construcţiile verzi sunt alcătuite din următoarele elemente de bază:
solitari;

3
grupe de arbori;
arborete în masiv;
aliniamente de arbori;
pereţi verzi, garduri;
boschete;
articole verzi figurate;
plante arborescente târâtoare.
Scopul lucrării date este inventarierea specifică a diversităţii de arbori şi arbuşti din Parcul Ţaul şi
sistemele compoziţionale create din combinaţiile lor.
La atingerea scopului pus sunt necesare de realizat următoarele obiective:
-studiul istoricului creării Parcului Ţaul;
-studiul condiţiilor naturale de dezvoltare a vegetaţiei din parc;
-caracterizarea obiectelor studiate şi metodele de cercetare folosite;
-rezultatele inventarierii specifice;
-măsuri de redresare ecologică a arboretelor artificiale din parc.

4
 1. REVISTA LITERATURII

Până la începutul secolului XX, teritoriul ocupat de parc, aparţinea boierului Butmii de Catman şi
era folosit ca păşune. Fundul de vale, înconjurat din trei părţi de versanţi înalţi servea ca loc de odihnă
pentru animale, iar iazul era folosit ca loc de adăpare. Pe versantul cu expoziţie estică creşteau pâlcuri de
arbori, servind ca loc de umbrire pentru animale.
Teritoriul despre care este vorba, în anul 1900 a fost cumpărat de finansistul rus din Petersburg A.
Ia. Pommer, un francez rusificat, cetăţean rus, făcând parte din conducerea Băncii de Stat din Rusia. În
acelaşi an s-a început şi construirea conacului. Cu timpul au fost construite un edificiu cu două niveluri,
care servea ca reşedinţă de vară pentru proprietarul conacului, un şir de anexe şi construcţii necesare
pentru gospodărie, peste drum a fost ridicată o moară cu motor cu ţiţei, care era folosit şi la producerea
energiei pentru iluminarea conacului.
În anul 1903 s-a început crearea parcului. Pentru conducerea lucrărilor de proiectare pe moşia
nouă a fost invitat absolventul şcolii de horticultură din Odesa Vladislavschii-Padalco Ippolit
Vladimirovici, care activa pe atunci ca pomicultor la pepiniera firmei Rote. Este autorul proiectului
parcului şi conducătorul direct al lucrărilor de creare.
Dat fiind faptul, că proprietarul nou permanent locuia la Petersburg şi sosea la moşia cumpărată
numai pe o perioadă scurtă de vară, Padalco a primit în activitatea sa independenţa totală şi posibilitatea
de a-şi manifesta pe larg iniţiativa sa. Având o experienţă bogată, o pasiune artistică mare, energie şi
perseverenţă, el cu excelenţă a folosit statutul său, pentru crearea unui neobişnuit pentru aceste locuri parc
mare cu o bogată colecţie dendrologică şi cu o intenţie artistică interesantă.
Organizarea parcului se execută concomitent cu formarea livezii şi a plantaţiei viticole. Toate
acestea necesitau cheltuieli mari şi forţe de muncă. Versanţii abrupţi, pe care s-a creat livada, a fost
necesar de terasat. Apoi s-a construit apeductul, turnul de apă şi sistema de irigare a plantaţiei tinere de
pomi fructiferi, a arborilor şi florilor din parc.
Puieţii de pomi fructiferi şi arborii decorativi erau aduşi în Ţaul din pepinierele Rote, Odesa şi
pepiniera de la Soroca, cât şi din alte conacuri culturale din diferite localităţi ale Ucrainei.
Majoritatea arborilor decorativi cu vârste între 15-20 ani erau aduşi cu balot de pământ în
ambalaje speciale pe calea ferată. De la Soroca puieţii erau aduşi cu carele trase de cai.
În primii ani de dezvoltare a livezii şi a creării parcului se întâlneau multiple dificultăţi: terasele
proaspăt create şi încă neinerbate erau spălate de torenţii de apă după ploile torenţiale, pe sectoarele slab
protejate de vânturi, uraganele smulgeau din rădăcini arborii tineri sau îi rupeau, nu toţi arborii s-au prins
şi dezvoltat.

5
 După zece ani de existenţă pomicultura cultivată şi parcul pe moşia lui Pommer A. Ia. a atins
succese însemnate pe acea vreme în gubernia Basarabia. Secţia din Chişinău a „Societăţii Imperiale
Ruseşti a pomicultorilor” pe baza finanţelor Zemstvei din Basarabia a editat sub redacţia lui Sinadino A.
V. monografia cu denumirea „Pomicultura Basarabiei” (Chişinău, Editura Guberniei Basarabia, a. 1913,
220 pagini). În această lucrare la paginile 133 şi 134 este efectuată o analiză succintă a activităţii moşiei
lui Pommer A. Ia. privind horticultura şi construcţia parcului. I. V. Padalco este prezentat în analiză ca un
conducător al acestor activităţi fiind numit ca „pomicultor talentat şi cult”. Cu toate că a fost editate şi alte
materiale privind moşia lui Pommer, în prezent nimic nu s-a păstrat în arhivele statului.
Toată informaţia privind crearea parcului cu cincizeci de ani în urmă a fost transmisă de băştinaşii
care au luat parte activă la lucrări.
O informaţie veridică a fost prezentată de agronomul pomicultor din sovhoz în anii 1950-1955,
locuitor al satului Ţaul-Voitov Ia. D. El a început să lucreze pe moşie încă de adolescent începând cu anul
1914. Pe perioada a. 1925 până în anul 1944 a activat ca lucrător pe moşie fără întrerupere.
În baza amintirilor lui Voitov şi a altor băştinaşi din s. Ţaul s-au făcut acele memuare legate de
soarta parcului de la data apariţiei sale până în zilele noastre. Plantările începute în parc în anul 1903 au
durat 7 ani. după anul 1910, când s-au finisat plantările, în parc au continuat lucrările de îngrijire a
arboretelor şi îmbunătăţirea artistică: s-au aranjat piramide, cantoane orizontale, stelaje ş.a.
În parc au fost construite pavilioane, bazinul cu apă, turnurile de pază şi observare, orangerea,
fazaneria, lebedăria. Pe drumurile din parc erau un număr mare de bănci, care depăşeau peste o sută.
Pomicultura şi parcul create cu forţele lui Padalco şi a ajutorilor săi au început să atragă la moşie
doritori de a studia experienţa înaintată de lucru în acea vreme. La moşie permanent se aflau câţiva elevi
de la şcolile de pomicultură care lucrau sub conducerea lui Padalco în calitate de participanţi sau ca elevi
ai săi şi cei mai apropiaţi ajutori. Prezenţa permanentă la moşie a elevilor practicanţi într-o măsură
oarecare era legiferată de proprietari, care le-au prezentat pentru trai a anexă specială alături de conac. În
acest mod, moşia cu livezile, pepinierele şi parcul au devenit pentru acele timpuri un însemnat centru
pentru experienţa practică privind răspândirea metodelor culturale pomicole şi a arboriculturii decorative.
În scurt timp după finisarea lucrărilor de amenajare şi instalare a parcului, în anul 1912
proprietarul moşiei a decedat. Proprietatea a trecut în moştenire la cei trei fii ai săi, care au trecut cu traiul
la conac, dar nu prezentau acel interes pentru moşie ca al tatălui său.
După începutul primului război mondial în anul 1914 de la moşie pleacă Padalco, trecând cu traiul
la Odesa. În timpul războiului pentru moşie cu mult s-au redus măsurile de gospodărire.
După revoluţia din octombrie şi trecerea Basarabiei sub jurisdicţia Regatului Român proprietarii
moşiei au redus cu mult măsurile de dezvoltare ale gospodăriei şi parcului, ajungând la lichidarea acelor
începuturi care nu aduceau beneficiu. La început cu mult s-a redus floricultura, din anul 1920 practic s-au
dezis de ea, distrugând oranjeria. Tot în această perioadă s-a început modificarea conacului: s-a desfăcut

6
terasa cu două niveluri din sticlă, a fost scos parchetul din toată casa de locuit, demontată încălzirea
centralizată. Materialele de preţ, obţinute în urma demolării unor părţi ale casei de locuit şi a utilajului
demontat erau vândute, lemnul era folosit în gospodărite. Conacul a devenit nelocuibil, cu traiul au trecut
în aripa din partea stângă a casei, unde anterior locuiau elevii şi practicanţii, cât şi oaspeţii care veneau la
conac.
Din anul 1925 parcul era administrat de Ia. A. Voitov, dar investiţii capitale privind reconstrucţia
parcului nu se făceau. Din anul 1940 parcul a fost abandonat integral şi a rămas fără pază.
După cel de al doilea război mondial pe teritoriul moşiei a fost amplasată Staţia de maşini şi
tractoare Târnova, care, în anii grei de după război nu numai că nu a prezentat nici o grijă pentru parc, dar
ia cauzat mari pagube. În această perioadă din parc au fost tăiaţi mulţi arbori de valoare, au dispărut
masive întregi de răşinoase.
Parcul continua să rămână fără pază şi să fie prădat, era o obişnuinţă tăierea vârfurilor de molid ca
pomi de Anul Nou. În rezultatul delapidărilor a dispărut rozariul mare şi multe grupe de trandafiri. Fără
urmă au dispărut şi multe specii valoroase.
În anul 1947 după trecerea SMT în Târnova pe teritoriul moşiei au fost repartizate cursurile anuale
a şcolii agricole. Apoi terenurile moşiei aflate în proprietatea statului şi o parte a conacului au fost
transmise nou creatului sovhoz-pepinieră a ministerului agriculturii. În aşa mod, pe teritoriul moşiei au
apărut doi proprietari. Între ei a fost divizat şi teritoriul parcului.
Din momentul apariţiei sovhozului ca proprietar a unei bune părţi din parc, ultimul era privit ca
sector adăugător pentru agricultură. O bună parte din poieni, apte pentru agricultură au fost arate şi
plantate cu culturi tehnice de pomuşoare, pomi fructiferi, plantaţii de răchită, necesară pentru împletirea
coşurilor.
Începând cu anul 1952 încep aşi prezenta interesul faţă de parc instituţiile de cercetare şi cele de
învăţământ. Frecvent este vizitat de cercetătorii Grădinii Botanice a filialei moldoveneşti a Academiei de
Ştiinţe a URSS, studenţii instituţiilor superioare, care studiau dendroflora parcului. Dar, în acest interval
de timp, diferitele procese, ce au adus parcul la degradarea nu au fost încetate, dar din contra continuau să
progreseze. Cauza principală era lipsa de supraveghere a parcului.
În anul 1955 în ziarul „Sovetscaia Moldavia” a fost publicat articolul „Tezaurul verde al
Moldovei”, care iluminau starea de atunci a parcului şi se punea întrebarea despre soarta sa în viitor (29
septembrie a 1955 №231/3278). Articolul a avut o largă susţinere de Grădina Botanică, a filialei
moldoveneşti a Academiei de Ştiinţe din URSS şi a Ministerului Agriculturii din RSSM. Pentru anul
1956 pentru prima data în istoria parcului din bugetul de stat al RSSM au fost alocate mijloace băneşti
pentru întreţinerea parcului. Aceste măsuri guvernul RSSM le-a socotit ca fundamentale în soarta parcului
şi ca o cotitură radicală în istoria parcului, care va determina existenţa sa în continuare ca parc republican
de stat.

7
 Schimbări esenţiale s-au produs atât în dezvoltarea satului cât şi a parcului începând cu anul 1963,
când s-a fondat Tehnicumul Agricol, actualmente Colegiul Agricol Ţaul. În perioada 1963-1970 s-a
construit blocul de studii a tehnicumului, căminele studenţeşti, oficiul poştal, şcoala nouă, case de locuit
cu 5 etaje pentru angajaţii sovhozului-tehnicum. Între anii 1975-1978 s-a construit şi s-a dat în exploatare
palatul de cultură, unicul în zona de nord a republicii.
Tot începând cu această perioadă şi până în anul 1990 parcul a avut o atenţie deosebită, anual între
30 şi 40 lucrători aveau grijă de curăţenia şi amenajarea parcului cât şi a caselor anexe şi a conacului.
În fostul cămin studenţesc s-a deschis un profilactoriu unde se tratau angajaţii sovhozului-
tehnicum şi studenţii. O atenţie deosebită se acorda dezvoltării culturii şi sportului. Satul Ţaul şi parcul
devine o zonă de agrement şi odihnă pentru locuitorii republicii şi nu numai.
Din păcate, la începutul anilor '90 a secolului trecut, atât satul cât şi parcul trece din nou printr-o
perioadă de criză, după anul 1995 nu s-au mai făcut nici un fel de reparaţii.
Tot în această perioadă ca proprietari ai parcului au fost SBP „Constructorul”, Grădina Botanică a
AŞM. Actualmente se pune problema trecerii parcului în gestiunea primăriei Ţaul.

1.1.Landşaftul şi compoziţia parcului

Parcul este aşezat în partea de sud-vest a satului Ţaul pe un platou cu lăţimea de 150-160 m ce
desparte versantul estic, care coboară lin în sat şi versantul vestic de la linia de interfluviu a căruia începe
pădurea-parc. Parcul este despărţit de sat prin drumul şi gardul din cărămidă, cât şi peretele verde şi înalt
al parcului. Spre nord drumul iese la traseul spre Donduşeni, Otaci, spre sud iese la cel republican Bălţi-
Otaci, care până la fostul depozit al sovhozului-tehnicum este asfaltat, în rest drum de pământ. La drumul
spre Donduşeni perpendicular iese drumul Târnova-Ţaul, care serveşte ca limită a parcului pe direcţia
sud-vest.
Limitele parcului sunt variate: în partea de nord şi nord-est se limitează cu gospodăriile din sat, la
nord-vest limită are câmpurile agricole despărţite de drumul spre Târnova, la sud, sud-est ca limită
serveşte teritoriul Colegiului Agricol şi satul nou, construit după anii 1990, spre sud la limită sunt livezile
particulare.
Pe platoul ce se întinde la sud, pe o lungime în jur de 1km pe o suprafaţă circa 15ha este amplasat
parcul cu conacul şi casele anexe, intrarea centrală din partea de sus în parc şi la conac, este impunătoare
şi festivă. Aici erau amplasate rozariu, florăriile, care nu se întâlneau în alte părţi ale parcului. Astăzi nu
mai sunt prezente, cu toate că această parte a parcului şi-a păstrat aspectul impunător în comparaţie cu
alte părţi. La aceasta a contribuit nu numai elementele de arhitectură, care fac parte din parc, dar şi
compoziţia arboretelor. Imensele poiene din faţa conacului şi din dreapta lui spre nord-vest creează o

8
vastă bogăţie de impresii. Înconjuraţi de stejari viguroşi, castani, arbori peisajul se schimbă cu grupe dese
de pini înalţi, molizi şi alte specii de foioase adaugă landşaftului monumentalitate şi linişte epică.
După casele conacului, care sunt aşezate chiar pe linia de interfluviu, spre sud se întinde o vâlcea
nu prea largă, cu adâncimi de 15-30m cu versanţi în pantă moderată de până la 16 g, cu talvegul înclinat.
Culmea a uneia din acele două râpi ce străbat relieful dintre Târnova şi Ţaul. Versanţii colinari ai ei au
creat un relief specific şi foarte pitoresc, pictând capuri şi golfuri mici ai acestui golf uscat.
În partea de sud parcul este despărţit de un zăgaz, care a format un iaz cu scurgere întins spre
direcţia conacului.
Alegerea sectorului sub parc a fost primul merit al fondatorilor lui, care ne mărturiseşte despre un
înalt stil artistic şi abilitatea de a folosi pe larg frumuseţea şi toate condiţiile favorabile locale într-o
combinare cât mai avantajoasă. Adăpostită din trei părţi, îndreptată cu revărsarea sa la sud, vâlceaua care
prezintă un colţişor ideal pentru fitotehnic, este admirabilă prin diversitatea pitorească a propriului relief,
dar, şi evidenţiată din împrejurimile ei. Specificul natural al locului perfect a fost folosit la crearea
parcului atât din punct de vedere funcţional cât şi peisajer.
Părţile slab protejate de vânturi au fost plantate cu arbori înalţi, concomitent jucând rolul de baraj
antieolian şi de încadrare frumoasă a parcului. Frumuseţea naturală a reliefului în fiecare colţişor al
parcului cu mult a fost ridicată datorită iscusinţei amplasării pe el a arborilor, arbuştilor, a drumurilor şi
proiectelor limitrofe.
Vâlceaua cu iazul se prezintă ca o axă naturală longitudinală, pe care se sprijină toată compoziţia
parcului, iar luciul de apă este perceput ca nucleu compoziţional, care atrage către sine privirea din toate
colţişoarele parcului. Deschisă spre sud şi înconjurată de versanţi înalţi ridicat din restul direcţiilor,
vâlceaua aminteşte un amfiteatru puternic alungit meridional, întins pe versanţii amfiteatrului parcul privit
din interior din trei părţi la scară largă pictează cu arborii sau linia orizontului. Numai pe direcţia sudică
după baraj, orizontul dispare în depărtare, manifestându-şi în faţa vizitatorilor cea mai mare parte
pitorească a landşaftului din împrejurimi cu pante abrupte împădurite şi regenerare din lăstar. Apare
impresia, că parcul reprezintă o parte din aceste colţişoare ale pădurii, care pleacă spre orizontul
îndepărtat. Combinarea parcului cu landşaftul adiacent şi reprezintă una din principalele priorităţi a
compoziţiei sale generale.
Pe fundul vâlcelei cu configuraţia sa ondulată ce trece plană spre versanţii abrupţi sau uşor
înclinaţi se întinde un covor bogat de plante de pajişti cu arbori solitari sau în grupe, peste tot reanimând
poiana centrală a parcului. Mai sus pe versanţi, din cele trei părţi se ridică spre orizont arboretul înalt,
compus din diverse grupe de specii de conifere şi foioase.
Urmând configuraţia reliefului, arboretele formează o linie extravagantă şerpuită a lizierei, care se
apropie de fundul vâlcelei, sau pleacă în depărtare ridicându-se pe versant. Golfurile adânci al poienilor

9
între ele, câte odată, îngustându-se spre vârful versantului, se încadrează în poiana centrală creând o iluzie
splendidă a întinselor păduri cu perspective imense.
Poienile şi livezile parcului foarte convingător ne mărturisesc despre măiestria înaltă a creatorilor
de parcuri.
Dinspre vest parcul se învecinează cu livezile pe care parcă le-ar îmbrăţişa, înconjurându-le pe
conturul exterior de-a lungul drumului spre Târnova cu o coloană verde din molizi, care astăzi sunt în
proces de uscare. Livada şi parcul sunt părţi nedespărţite, ocupând împreună peste 67hectare, din care
parcului îi revine 45hectare. Din ele 10hectare pe versantul cu expoziţie estică reprezintă zona de păduri
parc cu predominarea vegetaţiei din flora indigenă a nordului Moldovei, creând impresia totală de pădure
naturală.
Pe versantul opus celui estic reprezentaţii florei indigene se succed cu speciile exotice rare pentru
flora R. Moldova, a căror prezenţă scade spre lizieră, ce se limitează cu plantaţiile de vii şi livezi.
Toată bogăţia dendrologică a parcului este reprezentată de multitudinea formelor coloristice ale
plantelor concentrate spre limita parcului de grupele contemplate de peste tot, cât şi a arborilor solitari din
poiene. Acest ansamblu redă o impresie mai bogată şi variată a diversităţii exotice a arborilor în
comparaţie cu cel adevărat al arborilor. În aceasta şi constă măiestria arhitectului, care cu cheltuieli
minime artistice a putut să obţină rezultate colosale.

1.2.Reţeaua de drumuri a parcului

Teritoriul parcului este acoperit de o reţea densă de drumuri, alei, poteci de diferite lăţimi. Puţine
din ele au destinaţie pentru transport. Majoritatea drumurilor sunt destinate pentru pietoni. Dar indiferent
de destinaţie şi mărime, fiecare drum sau potecă a parcului a fost amplasat cu aşa intenţie, ca să fie posibil
de vizitat toate cele mai interesante arborete şi de a prezenta un număr cât mai mare a celor mai frumoase
colţişoare şi panorame ale parcului cât şi a împrejurimilor.
După lăţime şi profil drumurile din parc pot fi divizate în trei tipuri:
a) Drumuri şi alei profilate care permiteau trecerea transportului auto şi cel cu tracţiune animală
(lăţimea de 2,0-2,5m);
b) Poteci pietonale profilate cu lăţimea de 1,0-1,5m;
c) Poteci pietonale cu lăţimea de până la 1,0m.
Lungimea totală a drumurilor şi potecilor din parc este în jur de 14km.
Astăzi o bună parte din potecile de altă dată nu mai sunt, pe ele au crescut arbori şi arbuşti
regeneraţi natural.
Drumurile cu lungimile lor care s-au păstrat şi este necesar de păstrat şi în continuare se prezintă
mai jos.

10
Tabelul 1.1. Reţeaua de drumuri din parc
№ crt. Denumirea drumului sau aleii Lungimea, m
1 Drumuri de intrare 125
2 Aleea nordică 470
3 Intrare veche 200
4 Potecile de sus 2000
5 Aleea de molizi 685
6 Drumul ce străbate parcul 725
7 Drumul pe linia de interfluviu 1220
8 Aleea de mijloc 805
9 Drum central 780
10 Potecă abruptă 280
11 Cercul de mijloc 805
12 Bucla de pini 200
13 Aleea liliacului 205
14 Aleea laricelui 220
15 Bucla fazanilor 265
16 Poteca lebedelor 150
17 Poteca mesteacănului 178
18 Bucla de vest 840
19 Drumul vestic de sus 710
20 Pinul de munte 180
21 Linia de sud 850
22 Coborârea spre iaz 140
23 Potecă estică 90

Drumurile parcului formează o reţea pe care a şi fost construită compoziţia planificată.

1.3.Conacul şi construcţiile arhitecturale

Fostul conac se află pe teritoriul parcului şi intră în compoziţia sa, înviorând landşaftul parcului.
Casele de locuit ale conacului au fost împinse de la drumul paralel parcului ce duce dinspre nord
spre sud, în interiorul parcului la vreo 100m. Mai aproape de drum stau construcţiile anexe amplasate în
colţul de est al conacului. Pe frontul de construcţie cea mai extremă faţă de intrare la conac este edificiul
central-fosta casă boierească cu două nivele. Spre vest alături de acest edificiu este actualmente o clădire
cu două etaje, cămin cu o 100 de locuri.
Spre edificiul central direct de la drumul circulabil duce drumul ce trecea prin florărie, care nu mai
este astăzi. Intrarea în interior era printr-o portiţă, care indica că aceasta nu este intrarea centrală, ci o
intrare pietonală. Actualmente aici în locul portiţei se află intrarea centrală construită fără gust. Intrarea
centrală în conac era în colţul parcului la intersecţia drumului dinspre Târnova şi a drumului spre
Donduşeni. La vre-o 70m de acest colţ spre sud erau porţi metalice, care de demult au dispărut. Golul

11
porţii din gardul de cărămidă actualmente este clădit cu piatră. De la poartă spre edificiul central al
conacului duce pe diagonală spre el un drum larg cu cotituri line, care trece pe lângă arborii înalţi de
lângă gardul exterior printr-o poiană largă cu florărie şi rozarii, apoi printr-o grupă deasă de arbori de
foioase, ce închide edificiul, care se deschide numai când te apropii de el. În aşa direcţie asimetrică pe
diagonală a drumului central intern al conacului, neadecvat pentru conacurile boiereşti, mai cu seamă cu
strălucire s-a manifestat aspiraţia totală a arhitecţilor conacului şi parcului de a nu respecta canoanele
arhitecturale generale şi au creat o compoziţie de planificare specifică şi proaspătă. În acelaşi timp
originalitatea acestei metode, posibil, nu era un scop în sine, ea reieşea din dorinţa de a prezenta
diversitatea landşaftului parcului chiar de la intrarea în el, neajungând la casa gospodarului.
Edificiul central al conacului nu se deosebea prin merite arhitecturale. Pereţii sunt clădiţi din piatră
naturală sură-deschisă de la Cosăuţi cu montări din cărămidă roşie de faţadă redau faţadei un contur ceva
agitat. În acest contur se îmbină forme de arhitectură romană, stil gotic şi arhitectură populară din
Moldova. Această îmbinare involuntar decepţionează şi provoacă subconştientul vizitatorului, că aici în
acest parc, el aştepta ceva mai mult arhitectural. Anterior edificiul arăta cu totul altfel. Aproape distrus în
timpul celui de al doilea război mondial şi refăcut în anii '50 ai secolului trecut, aspectul edificiului şi a
pierdut într-o mare măsură aspectul iniţial. S-a păstrat prelucrarea fasadei principale, părerea despre ea s-a
descris mai sus, în schimb fasadele laterale sau transformat în planuri complet întâmplătoare tencuite
neted şi date cu var. Încă până la începutul războiului a dispărut pridvorul sticlit de la fasada sudică, de pe
care se deschidea aspectul părţii de jos a parcului şi iazul. Era sticlită cu sticlă colorată şi la iluminarea
nocturnă din interior prezenta un felinar multicolor atârnat de asupra parcului.
Fasada centrală din flancuri este stăpânită de două frontoane ascuţite cu obeliscuri ordinare făcute
nereuşit după reconstrucţie. În trecut aşa frontoane erau si pe fasada din spate, dar ele nu au fost refăcute.
Olanele marseliene aduse din Franţa şi care îi dădeau edificiului un colorit viu, în timpul reconstrucţiei au
fost schimbate pe acoperiş cu ardezie ondulată de culoare expresivă sură. Aspectul edificiului central a
fost stricat şi de căminul cu două etaje construit alături dinspre nord.
Din altă parte a edificiului central aproape pe aceeaşi linie cu el pe creasta interfluviului stă
construită din aceeaşi piatră casa cu un nivel, acoperită cu olane, unde mai înainte se aflau bucătăria şi
alte încăperi de serviciu. Mai departe pe aceeaşi linie stă încă o casă după aspect ca şi prima cu pridvor
dinspre nord, locul de cazare a slujitorilor moşiei. Între aceste două case avansat puternic spre drum mai
stă încă o casă cu un nivel construită în special pentru oaspeţi. În ea permanent locuiau studenţii-
horticultori, care lucrau în timpul practicii în livadă şi parc sub conducerea lui I. V. Padalco. Cu terase,
anexe, cu frontoane ieşite în afară şi ca o siluetă pitorească a acoperişului înalt cu suportul din lemn, el îi
oferea din punct de vedere arhitectural cea mai pitorească casă din conac. Acoperişul din olane din trecut
a fost schimbat după război cu şindrilă, care cu timpul s-a înnegrit, care la fel nu schimba aspectul general
al edificiului şi arăta mai plăcut, în comparaţie cu ardezie albă. Aceste trei case înrudite din punct de

12
vedere arhitectural şi servesc ca şi bază a ansamblului conacal, care se încheie cu un volum expresiv
vertical a turnului de apă din cărămidă, finisând linia de construcţie pe creasta interfluviului. Edificiul
central şi turnul creează un siluet memorabil al conacului şi se văd din mai multe puncte ale parcului, care
parcă ar duce la desăvârşire dominaţia acestor edificii asupra lor.
În colţul estic al conacului au fost amplasate construcţiile secundare, gradul de cai şi carete sub
aceleaşi acoperiş, chiar lângă drum, apoi ambarele, beciurile şi câteva căsuţe mici pentru locuire.
Ultimul colţ-o vilă nu prea mare, în care a trăit toţi aceşti ani de aflare la conac fondatorul şi
arhitectorul livezilor şi a parcului Padalco.
Toate edificiile conacului în trecut erau acoperite cu olane marseliene. Aceasta cel mai mult, în
comparaţie cu alte mijloace arhitecturale, le-a înrudit, creând un ansamblu arhitectural unic. Actualmente
această unitate într-o măsură oarecare a fost distrusă de diversitatea materialului de acoperit (olane,
ardezie şindrilă, metal) şi a fasadelor de diferite culori.
Unele construcţii de pe teritoriul conacului şi a parcului, care au avut un rol considerabil în
întreţinere şi aspect au dispărut. În aşa mod a fost desfăcută orangerea încă de foştii proprietari, în care
creşteau plante şi flori din flora tropicală şi subtropicală. Se afla la câţiva metri de turnul de apă spre est.
Pe teritoriul parcului au fost 9 pavilioane din lemn, fazanerie, ferma de lebede şi piscina pe iaz,
dar şi foişorul de observare, care se afla în colţul sud-vestic a livezii. În această parte a livezii a fost şi un
pavilion din piatră cu o încăpere sub el pentru paznic şi păstrarea temporară a fructelor culese. Nici o
reprezentare a acestor construcţii nu s-au păstrat.
O bună parte a pavilioanelor prezentau pergole înfăşurate de liane. În aşa mod în aceste construcţii
arhitecturale ale parcului formele arhitecturale, probabil, se creau folosind procedee din construcţia verde,
iar construcţiile arhitectural-construite îndeplineau un rol de subordonare.
Un rol important în arhitectura parcului l-au jucat scaunele portabile, foarte confortabile în
folosire, având picioarele din fontă, iar spetezele şi fundurile din şipcă de lemn.
Principala idee arhitecturală cu care se construia conacul, cuprindea în crearea gupelor de
construcţii locative, cu nimic deosebite între ele şi care se contopesc cu parcul ce-nconjoară din toate
părţile spaţiul locativ.
Cu toate că între construcţiile conacului nu sunt edificii având o calitate arhitecturală înaltă, totuşi
în întregime, prezintă valoare artistică, nedespărţită de parc, recunoscută ca una din cele mai reuşite
lucrări din arta spaţiilor verzi. De aceea toate edificiile principale trebuie luate sub protecţie, redresarea
lor, chiar şi reparaţia se va face în viitor sub supravegherea unui arhitect experimentat.

13
 2.CONDIŢIILE, MATERIALE ŞI METODELE DE CERCETĂRILE

2.1.Locul şi condiţiile efectuării cercetărilor

Parcul Ţaul de o frumuseţe deosebită se află în partea de sud-vest a satului Ţaul raionul Donduşeni
la nord de Chişinău la 200km.
Administrativ se află pe teritoriul raionului Donduşeni partea de nord a republicii, o zonă cu o
puternică agricultură, unde se produce o jumătate din grânele ţării, majoritatea fructelor, cartofului.
În afara de aceste culturi se mai produc şi cresc culturi tehnice ca, floarea soarelui, sfeclei de
zahăr, soe, tutun, raps.
Satul Ţaul este aşezat între râuleţul Răut şi afluentul său r. Cubolta, într-un dreptunghi format de
localităţile Corbu, Plopi, Horodişte, Maramonovca, Târnova, Scăieni şi Donduşeni. La 2km de sat trece
transonul căii ferate Chişinău-Cernăuţi. Cea mai apropiată gară ce se află la 5km, este Târnova, gara
Donduşeni este la o depărtare de 6km spre nord-vest de sat.
Ţaul este un sat vechi, prin care trecea anterior drumul principal dinspre Bălţi spre Movilău.

2.2.Cadrul natural şi studiul condiţiilor staţionale

Din punct de vedere geomorfologic s. Ţaul este aşezat în partea de sud a Podişului Hotinului
(Platforma Moldovenească) de la care îşi are începuturile Câmpia Colinară a Moldovei de Nord
cunoscută şi sub denumirea Câmpia Bălţului. Anterior aici domina vegetaţia de stepă, care ia şi dat
denumire câmpiei ca Stepa Bălţului. Actualmente aproape toate sectoarele sunt arate şi folosite sub
agricultură.
Relieful local este accidentat cu structură colino-deluroasă, sunt dezvoltaţi versanţi şi la care
procesele de pantă provoacă modificări permanente în morfologie, părţile superioare ale interfluviilor sunt
mai puţin atacate de agenţii modelatori şi acumulează în mare parte pe loc produsele rezultate (eluviile).
Versanţii sunt cei mai puternici supuşi eroziunii deşi nu lipsesc nici acumulările foarte inegale ca grosime
(de felul deluviilor etc.). Fundul văilor constituie domeniul acumulărilor (aluviilor).
Pentru teritoriul studiat sunt caracteristice ca forme de relief platoul (unde sunt amplasate toate
construcţiile conacului şi parcul); versanţii (unde este amplasată pădurea parc) şi fundurile de văi
(poienile şi iazul din pădurea-parc). Fundurile de văi sunt neînsemnate, cu râpe adânci şi cu răspândirea
eroziunilor în adâncime, pe alocuri şi cu alunecări de teren. În unele locuri ale râpelor apele subterane
apar la suprafaţă, unele râpe sunt îmlăştinire.

14
 În zona parcului şi a satului din punct de vedere geologic predomină depozitele loessoide lutoase,
de culoare pal-gălbui, sunt poroase, afânate, cu conţinut de carbonaţi de kalciu. După compoziţia
mecanică sunt lutoase, luto-argiloase sau argilo-lutoase, pe aceste substrate sau format cernoziomurile
cambice şi argiloiluviale.
Pe fundurile de vale sunt prezentate depozitele aluviale, dispuse în straturi succesive, ca urmare a
depunerilor din timpul revărsării. Pe aceste depozite sau format cernoziomurile argiloiluviale, în locurile
mai joase lăcoviştile (iazul şi altele locuri joase din apropiere).
Din punct de vedere climatic se încadrează zonal prin poziţia sa în sectorul de climă continental
moderată. Regimul termic se caracterizează prin t0 medii anuale ale aerului de +90 şi precipitaţii medii
anuale în jur de 500mm cu devieri mari pe ani. Din suma anuală aproximativ 80% din precipitaţii cad în
perioada caldă (196 zile) şi 20% în perioada rece a anului.
Predomină în zona dată cernoziomurile cambice. În zona de aflare a parcului suprafeţele ocupate
de pădure deţin în jur de 5% din teritoriu. În arborete predomină stejarul pedunculat, gorunul, frasinul,
teiul, arţarul pe locurile mai ridicate pe versanţii umbriţi apare carpenul.
Din punct de vedere hidrologic în zona de aflare a parcului avem două râuleţe Răutul şi afluentul
său Cubolta, care nu influenţează la dezvoltarea vegetaţiei parcului. Din partea de nord vâlceaua are un
afluent înierbat, pe fundul şi versanţii căreia este aşezat parcul. Pe unele porţiuni apare la suprafaţă apele
subterane, care îmlăştenesc solul în locurile cele mai joase. Apele subterane încă din secolul 19 au fost
folosite la construirea unui iaz, amplasat chiar la revărsarea afluentului.
La începutul secolului 20, când s-a început construirea parcului şi a livezilor culturale iazul a fost
lărgit şi ocupă o suprafaţă de 2,5ha. Din trei părţi iazul este înconjurat de parc care spre vest se combină
cu livezile şi plantaţiile de viţă de vie, creând un peisaj extraordinar, care se contopeşte cu landşaftul
parcului, nedespărţindu-se de el.
Conform proiectului de reconstrucţie a parcului din anul 1957 parcul împreună cu plantaţiile
multianuale ocupa o suprafaţă de 62,5ha, din ele sub parc erau ocupate 46,16ha şi 16,34ha sub vii şi
livezi.
Teritoriul propriu a parcului a fost divizată în două zone: zona parcului şi zona pădurii-parc. Zona
pădurii-parc prezintă un masiv compact de arborete din specii lemnoase, fără poiene. În tabelul de mai jos
sunt redate categoriile de terenuri din parc.

15
Tabelul 2.1.Categoriile de terenuri din Parcul Ţaul conform proiectului din anul 1957
% din suprafaţa
№.crt. Categorii de terenuri Suprafaţa, ha
totală
1 Teritoriu propriu a parcului
1.1 Zona arboretelor principale a parcului 21,19 45,6
1.2 Poieni 13,03 28,9
1.3 Iaz 2,62 5,7
1.4 Zona pădurii-parc 9,32 20,2
Total 46,16 100
2 Plantaţiile multianuale din afara zonei parcului:
2.1 Livezi 9,02 55,3
2.2 Plantaţii de viţă de vie 3,62 22,1
2.3 Plantaţii de nuc comun 1,09 6,6
2.4 Plantaţii de pomuşoare 0,63 3,8
2.5 Pepinieră 1,98 12,2
Total 16,34 100
3 Perdele de protecţie 0,80
4 Conacul cu curte 3,49
Suprafaţa totală 66,79

Aşadar suprafaţa totală era de 66,79ha. Din ele 46,16ha revin parcului şi 16,34ha erau ocupate de
plantaţiile multianuale. Parcului îi reveneau 74% din suprafaţa totală.
Zona parcului care ocupa 36,84ha avea limită cu o multitudine de poiene. Suprafaţa totală a
terenului neacoperit de pădure, care includea poienele şi iazul ocupau 15,65ha sau 42,3% din zona parc.
Pădurea-parc ocupa 9,32ha sau 20,2% din suprafaţa proprie a parcului.
Astăzi parcul ocupă o suprafaţă în jur de 46,0ha cu reţea densă de drumuri şi poteci ce au o
lungime totală de 12,5km. Categoriile de folosinţă s-au modificat, plantaţiile multianuale au dispărut din
parc, o parte din poiene sau regenerat natural, la o altă parte pădurea a înaintat în interior. S-a micşorat cu
mult suprafaţa luciului de apă, întreaga suprafaţa este invadată de stuf.

2.3.Materialul luat în studiu

Bogăţia dendrologică a parcului în proiectul de reconstrucţie a parcului din anul 1957 a fost
descrisă de inginerul arhitect peisajer Leontiev P., V., colaborator al Grădinii Botanice.
După Leontiev, flora dendrologică a Parcului Ţaul în comparaţie cu alte parcuri din Moldova este
cea mai bogată. În total aici au fost descrise 139 specii şi forme de plante (124 specii şi 15 forme), din
care:
-specii arborescente- 73 specii şi 14 forme;
-specii arbustive- 51 specii şi 1 formă;

16
 -liane- 2 specii.
Cel mai mare număr de specii provin de pe continentul european-88 specii din America de Nord-
28 specii, sunt şi specii din flora Extremului Orient (flora japoneză, chineză)-8 specii.
Flora indigenă în parc este reprezentată de 30 de specii de arbori şi arbuşti. Restul de 94 de specii
sunt exotice (alohtone), specii având arealele naturale de creştere în alte raioane a zonei temperate, şi de
regulă, nu se întâlnesc în arboretele naturale a raionului dat. Este adevărat, că printre speciile exotice
avem specii, care de demult sunt în cultură, s-au aclimatizat şi cu o răspândire largă în republică, de
exemplu: dudul, salcâmul alb, glădiţa, arţarul american, plopul piramidal. Alte specii exotice, cunoscute
la noi, se întâlnesc numai în plantaţii artificiale, comparativ rar. Din ele fac parte: sofora (salcâmul
japonez), sâmbovina, biota, pinul negru, molidul şi alte specii. O parte din specii, întâlnite în parc, mai
mult nu se întâlnesc în alte părţi.
În tabelul de mai jos sunt prezentate toate speciile şi formele de arbori şi arbuşti din parc descrise
în anul 1957, informaţia despre arealele lor naturale de creştere şi specificul decorativ al lor.
Este necesar de analizat cele mai rare şi preţioase specii, ce prezintă un mare interes.
În condiţiile republicii speciile de răşinoase se află în afara arealului natural şi lipsesc în arboretele
naturale. În parcul Ţaul a fost adunată o colecţie însemnată de răşinoase, cea mai mare din republică şi
care era, compusă din 17 specii şi 2 forme.
Într-un număr însemnat în grupe mari cresc aici: molid - în jur de 150 exemplare; pin silvestru-
peste 100 exemplare; pinul negru - peste 100 exemplare. Creşte bine bradul alb, prezentat în două grupe.
Creşte la fel bine şi se simte excelent molidul înţepător şi forma lui argintie - 4 exemplare. Se întâlneşte
pinul strob, laricele siberian, laricele european. Se întâlneşte tsuga şi duglasul.
Un interes prezintă şi colecţia speciilor de foioase din parc. Aici sunt prezentate o diversitate de
specii foarte preţioase: aceracee-6 specii şi 3 forme decorative, stejarii-8 specii şi două forme, tei-5 specii,
mesteacăn-2 specii şi o formă decorativă, scoruş-3 specii, frasin-4 specii şi o formă, plopi-4 specii.

Tabelul 2.2. Lista arborilor şi arbuştilor din Parcul Ţaul

Denumirea plantelor
Arealul natural de răspândire
Română Latină
Brad alb Abies alba Mill Europa
Biotă Biota orientalis Endl Asia
Ienupăr de Virginia Juniperus virginiana L America de Nord
Zadă europeană Larix deidua Mill Europa
Zadă siberiană Larix sibirica Ldb. Siberia
Molid comun Picea abies (L)Karst Europa
Molid de Arzizona Picea engelmanii Englelm America de Nord
Molid înţepător Picea pungens Englelm America de Nord
Molid înţepător Argenteia Picea Argentea Cultivar
Pin silvestru Pinus silvestris Europa
Pin negru Pinus nigra Arn Europa de Apus

17
Pin strob
Pin de munte, Jneapăn
Duglas verde
Duglas vede, Glauca
Duglas verde Argentea
Duglas verde Caesia
Tsugă
Tuie
Jugastru
Paltin de munte
Palt. de munte Artropurpurea
Paltin de câmp
Paltin de câmp Schwedlori
Arţar american argintiu
Arţar american
Arţar american vaiegatum
Arţar tătăresc, Glaudiş
Castan porcesc comun
Castan porcesc incarnat
Cenuşar comun
Arin negru
Mesteacăn
Mesteacăn de hârtie
Catalpă
Carpen
Sâmbovină americană
Cireş păsăresc
Fag comun Purpurea
Frasin comun
Frasin comun pendula
Frasin comun Monophglla
Frasin american sau alb
Frasin de Pennsylvania
Frasin verde
Glădiţă
Glădiţă Inermis
Roşcov de Canada
Nuc comun
Kelreuteria paniculată
Maclură, Partocalfals
Dud alb
Platan acerifolin
Plop alb
Plop balzamifer
Plop piramidal
Plop tremurător
Păr pădureţ
Stejar roşu (american)
Stejar castanifoliu
Stejar de Caucaz
Pinus strobus L America de Nord
Pinus nugo Turra Europa
Pseudotsuga memziessi Mirb Franco America de Nord
Pseudotsuga Glauca m America de Nord
Pseudotsuga Argentea m America de Nord
Pseudotsuga caesia Flous America de Nord
Tsuga canadensis Car L America de Nord
Thuija occidentalis L America de Nord
Acer campestre L Europa de Vest
Acer pseudoplatanus L Europa de Vest
Acer p.Atropupurea Cultivar
Acer platanoides L Europa
Acer p.Schwedleri Cultivar
Acer dasycarpum Ehrh America de Nord
Acer negundo L America de Nord
Acer Variegatum Cultivar
Acer tataricum L Europa
Aesculus hippocastanum L Balcani
Aesculus carnea Hayne Hibrid
Ailanthus altissima (Mill) Swingle China
Alnus glutinosa Gaerth L Europa,Asia, Africa de Nord
Betula pendula Roth.A Europa, Siberia
Betula papurifera Marsch America de Nord
Catalpa bignonioides Walt. Europa de Nord
Carpinus betulus L Europa, Crimeea, Caucaz
Celtis occidentalis L. Moench America de Nord
Cerasus avium L Siberia
Fagus silvatica Purpurea Europa
Fraxinus exelsior L Europa
Fr. exelsior Pendula Cultivar
Fr. exelsior Monophglla Cultivar
Fraxinus americana L America de Nord
Fraxinus pennsylvanica, Marsh America de Nord
Fraxinus viridis, Michx America de Nord
Gleditschia triacanthos L America de Nord
Gleditschia t. Inermis Cultivar
Gymnocladus dioicus K.Kosh L America de Nord
Junglas regia L China,S-E Europei,Asia Mijlocie
Koelreuteria paniculata Loxm China
Maclura aurantiaca Nutt Partea de sud a Americii de Nord
Morus alba L China, Japonia, India,Asia Mică
Platanus acerifolia Willd Hibrid
Populus alba L Europa, Asia
Populus balsamifera L America de Nord
Populus pyramidalis Rozier Europa
Populus tremura L Europa, Asia
Pyrus piraster L Borkh Europa, Asia
Quercus borealis Michx America de Nord, Canada
Quercus castaneifolia C.A.M Caucaz, Iranul de Nord
Quercus macranthera Fisch. et. May Europa

18
Gorun Quercus petrea Matt Liebl Europa, Asia Mică
Stejar roşu Quercus rubra L America de Nord
Stejar comun, pedunculat Quercus robur L Europa, Asia de Nord, Asia Mică
St. pedunculatfastigiata Quercus r. Fastigiata Cultivar
Salcâm alb Robinia pseudoacacia L America de Nord
Salcie albă, răchită Salix alba L Asia
Salcie căprească lovă Salix caprea L Asia
Soforă, (salcâm japonez) Sophora japonica L Japonica, China
Sofora Pendula Sophora f. Pendula Cultivar
Sorb (scoruş) rotundifoliu Sorbus avia L. Crantz Europa occidentală
Sorb Sorbus torminalis L Crantz Europa, Asia Mică, Africa de
Nord
Tei american Tilia americana L America de Nord
Tei argintiu, Tei alb Tilia argentea Desf Europa, Asia Mică
Tei de deal Tilia cordata Mill Europa
Tei cu frunza mare Tilia platyphyllos Scorolap Europa, Asia Mică
Ulm de câmp Ulmus foliacee Gilib Europa, Asia Mică
Velniş vân Ulmus laevis Pall Europa Occidentală,Crimeea,
Iranul de Nord
Ulm de muntej Ulmus scabra Mill Europa, Asia MIcă
Ulm de câmp umbrculifera Ulmus f.Umbraculifera Cultivar
Zelcova Zelkowa carpinifolia Dipp Caucaz
Salcâm mic, amorfa Amorpfa fructicosa L America de Nord
Amelanchier oval Amelanchier ovalis Medik Asia Mică, Europa, Africa de
Nord
Dracilă obişnuită Berberis vulgaris L Europa
Cimişir, Buxus Buxus sempervirens L Regiunea Mediteraneană
Caragana arborescesntă Caragana arborescens Lam Siberia de Vest, Mongolia
Gutui japonez Chaenomeles japonica Trunb Japonia
Băşicoasă arborescentă Colutea arborescens Lindj Europa, Nordul Africii
Băşicoasă orientală Colutea orientalis Mill Europa, Asia
Scumpie Cotinus coggygria Scop Europa, Asia
Corn Cornus mas L Europa, Asia
Bârcoace Cotoneaster lucidus Schltdl Asia
Alun comun Corylus avellana L Europa, Asia Mică
Păducel spinos, Mărăcine Crataegus oxyacantha L Europa
Păducel Crataegus submollis Sarg America de Nord
Păducel prunifolium Crataegus prunifolia March. Pers Hibrid
Păducel monogin Crataegus monogyna Jacq Europa, Africa de Nord
Păducel m. Rubra, Plena Cr.M. Rubra plema Cultivar
Salbă moale europeană Evonimus europaea L Europa, Asia de Vest, Asia Mică
Forziţie intermediară Forsythia intermedia Zab Hibrid
Forziţie suspendă Forsythia suspensa Vahl China
Salcâm galben Laburnum anagyroides Medic Europa
Lemn câinesc obişnuit Ligystrum vulgare L Europa, Asia de Vest
Caprifoi tătăresc Lonicera tatarica L Asia
Mahonie sempervirescentă Mahonia aqguifolium Nutt America de Nord
Iasomie, Lămâiţă Phyladelphus coronarius L Europa Occidentală
Taulă falsă opulifolie Physocarpus opulifolia Maxim L America de Nord
Vişin turcesc Prunus mahaleb L Europa
Corcoduş roşu CerasiferaPissardii Cultivar
19
Vişin pensilvanean Prunus pennsylvanica L.f America de Nord
Corcoduş Prunus divaricata Ldb Caucaz, Asia Centrală, Asia
Mică
Ptelea trifoliată Ptelea trifoliata L America de Nord
Măceş Rosa canina L Europa, Asia de Vest, Africa de
Nord
Măceş rubrifoliu Rosa rubrifolia Vill Europa
Rodotip kerioid Rhodotypos kerriodes Sieb. Et Zucc Japonia, China
Oţetar roşu Rhus typhina L America de Nord
Sorb de munte, Scoruş comun Sorbus aucuparia L Europa, Asia
Soc negru Sambucus nigfa L Europa Occidentală
Cununiţă salicifolie Spiraea salicifolia L Europa Centrală, Siberia,
America de Nord
Cununiţă vanhut Spiraea Vanhouttei (Briot) Zabel Hibrid
Liliac Syringa vulgaris L Peninsula Balcanică, Asia Mică
Călin Viburnum opulus L Europa, Asia
Dârmoz Viburnum lantana L Europa, Asia de Sud-Vest
Vişa de Mongolia Ampelopsis aconitifolia Bge Asia
Viţa de vie Vitis vinifera L Europa de America
Stejar roşu Quercus coccinea Mulnch

2.4.Metoda de cercetare pe itinerar privind descrierea specifică

2.4.1.Studiul staţiunilor forestiere din parc

Studiul staţiunilor forestiere are drept scop: stabilirea componenţei a unei numite unităţi de
gospodărire a pădurii (unitate de producţie, ocol silvic), cunoaşterea răspândirii unităţilor taxonomice de
diferite ordine de mărime şi caracterizarea tipurilor de staţiuni sub raportul specificului ecologic,
aptitudinii fitocenotice şi potenţialului productiv.
Metoda de lucru folosită frecvent este cercetarea pe itinerar, proiectanţii având obligaţia de a
cerceta sub raport staţional fiecare subparcelă căreia îi corespunde unitatea staţională elementară din
tipologia staţională forestieră. Pentru cunoaşterea staţiunilor forestiere la un nivel mai ridicat se poate
folosi cercetarea în semistaţionar şi în staţionar.
Metoda de lucru în studiu şi cartarea staţiunilor forestiere presupune: lucrări pregătitoare, lucrări
de teren, analize de laborator şi lucrări de birou.
Lucrările pregătitoare: constau în documentarea şi recunoaşterea generală a teritoriului de studiat
sub raport geologic, geomorfologic, pedologic, climatic şi al vegetaţiei şi va cuprinde următoarele
materiale de lucru:
-harta geologică a ocolului silvic la scara 1:50.000 întocmită pe baza hărţilor geologice la scara
1:200.000 şi a altor materiale de specialitate executate pentru studiat;

20
 -harta geomorfologică a ocolului la scara 1:50.000, folosind datele din Geografia Fizică a
Moldovei, şi alte hărţi geomorfologice ale Republicii Moldova;
-studiul climatic al ocolului silvic care se realizează cu ajutorul datelor extrase din anuarul
climatic sau determinate după atlasul climatologic. În cazul în care teritoriul este studiat are o amplitudine
altitudinală mai mare de 200m se vor determina date climaterice corespunzătoare altitudinii minime şi
maxime;
-harta solurilor la scara 1:50.000 întocmită pe baza hărţii solurilor scara 1:200.000, a datelor din
amenajamentele precedente şi a altor studii efectuate asupra solurilor di zonă;
-harta informaţiilor forestiere la scara 1:50.000 se întocmeşte pe baza datelor din amenajamentele
expirate şi a altor lucrări de specialitate (harta forestieră a Moldovei, etc.).
Lucrările de teren: constau în identificarea şi determinarea unităţilor staţionale elementare şi
descrierea şi caracterizarea lor sub raport geologic, geomorfologic, climatic, pedologic, al vegetaţiei
forestiere şi al păturii erbacee.
Date geologice. Roca sau materialul parental, prin rezistenţa geomorfologică, compoziţia chimică
şi mineralogică, influenţează în mod covârşitor evoluţia reliefului, precum şi formarea şi evoluţia
solurilor. În teren, pentru fiecare profil de sol. Se determină şi caracterizează succint roca sau materialul
parental de la baza profilului. Pot fi identificate următoarele categorii de roci:-gresii silicioase;
-calcare, dolomite, gipsuri, marmură, cretă, conglomerate şi brecii calcaroase, gresii calcaroase, calcare
marnoase, tufuri calcaroase, travertine;
-loess şi depozite loesside;
-marne şi marne argiloase; şisturi marnoase;
-pietrişuri şi grohotişuri calcaroase;
-pietrişuri şi grohotişuri necalcaroase;
-nisipuri continentale;
-luturi;
-argile goflante;
-argile roşii provenite din alterarea calcarelor şi bauxitelor;
-şisturi argiloase, şisturi disodilice şi menilite;
-depozite salifere;
-depozite aluviale (pietrişuri, nisipuri, mâluri);
-depozite organice.
Importanţa deosebită în procesul de solificare prezintă depozitele de cuvertură în care se formează
solul, acestea influenţând grosimea morfologică şi proporţia de schelet din sol.
Principalele depozite de cuvertură întâlnite sunt: eluviile, deluviile, proluviile, coluviile, aluviile şi
nisipurile de dune.

21
 Eluviile sunt produse ale dezagregării şi alterării rămase pe locul formării, se găsesc în locuri
relativ plane, unde deplasarea lor sub influenţa apei şi gravitaţiei nu este posibilă.
Deluviile sunt materiale transportate de gravitaţie şi ape pe versanţi cu înclinări slabe şi moderate,
cu profil complex.
Proluviile sunt depozite nesortate de materiale foarte variate depuse de torenţii sau pâraiele de
munte după ploile torenţiale, se găsesc la baza versanţilor din zona de munte, formând conuri cu o
stratificaţie încrucişată;
Coluviile sunt depozite acumulate la baza versanţilor sub acţiunea gravitaţiei şi a apelor de şiroire.
Aluviile sunt depuneri de materiale în luncile râurilor, se caracterizează printr-o stratificaţie
orizontală sau slab înclinată şi o mare variaţie de textură pe orizontală şi verticală.
Date geomorfologice. În teren, în altitudinea absolută, se stabileşte marea unitate geomorfologică
în care se încadrează unităţile staţionale elementare, iar pentru care unitate staţională elementară se
stabileşte unitatea de relief sau forma de relief. Cele mai întâlnite unităţi de relief sunt:
-lunca joacă (lu.j)-sunt luncile frecvent inundabile la viituri cum sunt la Lunca Nistrului şi luncile
din cursul inferior al marilor râuri din ţară;
-luna înaltă (lu.î)-sunt luncile rar inundabile, tăpşanele laterale sau chiar prima terasă a râurilor;
-câmpie joase (câmp.j)a-câmpiile aluviale de nivel de bază şi câmpiile subsidente la care pânza de
apă freatică se află la mica adâncime (1-2m);
-câmpie medie (câmpie.m)-câmpii tabulare înalte în terase de văile principale ce le strabat,
neinundabile, cu apa freatică la adâncime mai mare de 2m;
-câmpie înaltă (câmp.î) sunt câmpiile erozivo-acumulative piemontane cu altitudini cuprinse între
200-300m, fragmentate de văi cu apă freatică la mare adâncime.
-versant (v) este forma de relief cea mai frecventă în zone de deal şi munte. Reprezintă o porţiune
de teren cu înclinarea peste 50, care face legătura între vale şi interfluviu.
Dacă în lungul versantului apar modificări staţionale şi de vegetaţie, atunci versantul este împărţit
în trei sectoare:
-versant inferior (v.i)-porţiunea de teren cu o înclinare de peste 50 care se află la baza versantul;
-versant mijlociu (v.m)-porţiunea de teren aflată în partea mijlocie a versantului;
-versant superior (v.s)-porţiunea de teren aflată în partea superioară a versantului;
-coamă (cm) largă sau rotunjită-interfluviu relativ lat care separă doi versanţi;
-culme (cu) sau plai-intrefluviu îngust;
-creastă (cr) de intersecţie sau structură-interfluviu foarte îngust, deseori cu iviri de stâncă;
-platou (pla) intrefluviu foarte larg provenit dintr-o platformă structurală de denundaţie sau de
eroziune;
-terasă (tr) o veche luncă, devenită reinundabilă datorită coborârii nivelului de bază al râului;

22
 -ravenă-formă de eroziune în adâncime cu profil în V cu adâncimea de 3-4m.
Pentru fiecare unitate de relief se precizează următoarele elemente caracteristice: configuraţia
terenurilor, înclinarea, compoziţia şi altitudinea.
Configuraţia terenului redă forma de detaliu a unităţii de relief care poate fi:
-plană (p) când în unitatea respectivă denivelarea tinde la o metri;
-ondulată (o) când unitatea de relief prezintă denivelări de cel puţin 3m la munte, dealuri şi coline
şi 1m la câmpie;
-frământată (fr) când în unitatea de relief apar denivelări ca formă şi intensitate cauzate de
prăbuşiri, alunecări, rostogoluri de stânci, etc.
Înclinarea reprezintă unghiul pe care îl face unitatea de relief cu planul orizontal; se măsoară în
grade centezimale şi se redă ca valoare medie. Expresiv se determină cu ajutorul clisimetrului sau
dendrometrului cu pendul.
După înclinare, terenurile se încadrează în următoarele categorii:
Categoria Înclinarea cu grade centezimale (g)
Fără pantă <1
Pantă uşoară 1-5
Pantă moderată 6-15
Pantă repede 16-30
Pantă foarte repede 31-50
Pantă abruptă >50
Expoziţia redă orientarea unităţilor staţionale elementare (subparcele) în raport cu punctele
cardinale. Determinarea expoziţiei se face cu ajutorul busolei sau a hărţilor cu curbe de nivel.
Unităţile de relief după expoziţie se pot grupa în următoarele categorii:
-fără expoziţie (fe) cazul terenurilor orizontale;
-însorită (în) expoziţiile S şi SV;
-parţial însorită (p în) expoziţiile V şi SE;
-umbrită (u) expoziţiile N şi NE;
-parţial umbrită (pu) expoziţiile E.
Altitudinea indică diferenţa de nivel faţă de Marea Neagră (cota 0); se măsoară cu altimetrul sau
se determină după hărţile cu curbe de nivel.
Se exprimă prin valori rotunjite din 10m în 10m pentru altitudini până la 1000m şi din 50 în 5m,
pentru altitudini peste 1000m. Când amplitudinea altitudinală într-o u.s.e. este de până la 50m se indică
altitudinea medie; când amplitudinea altitudinală este mai mare de 50m se indică valoarea minimă şi
maximă a altitudinii.

23
 În zona forestieră de câmpie şi în lunci, unde amplitudinea este foarte mică, altitudinea se înscrie
prin valoarea medie rotunjită la 0,5m sau 1m.
Date privind climatul. Pe baza studiului climatic efectuat în etapa pregătitoare se încadrează
fiecare u.s.e în etajul sau subzona bioclimatică. Cu ocazia lucrărilor de teren se vor culege informaţii
privind unele modificări climatice locale care influenţează dezvoltarea vegetaţiei forestiere, compoziţia şi
productivitatea acesteia. Aceste modificări se referă la umiditatea atmosferică, frecvenţa şi intensitatea
vânturilor, îngheţurilor târzii şi timpurii, găuri de ger, zone vântuleţe, etc.
Date privind caracteristicile solului. În studiul staţiunilor forestiere, solul ocupă un loc deosebit
deoarece, pe de o parte asigură spaţiul teran în care se dezvoltă sistemul de rădăcini al plantelor, iar pe de
altă parte, toate componentele şi proprietăţile solului reprezintă pentru biocenoză factorii ecologici
edafici.
Solul se studiază pe baza profilelor de sol principale şi a profilelor de control.
Profilele principale se sapă până la roca de solificare sau materialul parental, dar nu mai adânc de
2m, se amplasează astfel încât să surprindă toate modificările ce apar în teritoriu studiat privind roca,
relieful, clima, vegetaţia. Densitatea profilelor principale este în funcţie de variabilitatea în spaţiu a
elementelor componente ale staţiunii forestiere şi biocenozei.
Ţinând cont de variabilitatea elementelor staţionale, pentru proiectare se recomandă orientativ
următoarele densităţi:
-la câmpie: 1 profil principal pentru 150-250ha fond forestier;
-la deal: 1 profil principal pentru 100-200ha fond forestier;
-la munte: 1 profil principal pentru 100-200ha fond forestier.
Profilele de control se execută obligatoriu în fiecare unitate staţională elementară (subparcelă),
având o adâncime de 0,6m ori de câte ori se observă modificări în orizonturile superioare ale profilului de
control faţă de profil principal precedent, acest profil de control se adânceşte, transformându-se într-un
profil principal.

Descrierea arboretului

Studiul şi descrierea arboretului cuprinde determinarea şi înregistrarea caracteristicilor de ordin

dendrometric, silvobiologic şi fitosanitar pentru fiecare subparcelă sau parcelă, după caz, ţinându-se
seama de starea arboretului la data efectuării descrierii.
Determinarea şi înregistrarea caracteristicilor mai sus arătate se face pe element de arboret, pe etaj
şi pe arboretul întreg.
Element de arboret. Elementul de arboret este construit din totalitatea arborilor de aceleaşi specie,
generaţie şi provenienţă din cadrul arboretului studiat.

24
 Din punct de vedere al speciei, se construiesc atâtea elemente de arboret câte specii are arboretul
studiat, cu condiţia ca fiecare din ele să reprezinte cel puţin 10% (după volumul sau număr de arbori) din
arboretul total.
Din punct de vedere al generaţiei, se construiesc atâtea elemente de arboret câte generaţii se pot
identifica în cadrul unei specii.
Se consideră că face parte din aceeaşi generaţie totalitatea arborilor care au aceleaşi vârstă, sau
vârste diferite în limitele unui interval de 20-30 ani, pentru arboretele de codru şi de 5 ani pentru
arboretele de crâng şi zăvoaie.
Din punct de vedere al provenienţei, se vor deosebi elemente separate după cum provenienţa
arborilor este din regenerări naturale, plantaţii, semănături sau lăstărişi.
În funcţie de criteriile de mai sus, luate separate sau îmbinat, se vor constitui elemente de arboret,
urmărind ca elementul constituind să îndeplinească condiţiile de mai jos:
-să participe cu cel puţin 10% în compoziţia arboretului;
-elementele constituie pe criteriul provenienţei să reprezinte cel puţin 20% din arboretul întreg;
-elementele constituie din preexistenţi să aibă un volum de cel puţin 50m3 la ha.
În cazul când condiţiile de mai sus nu pot fi îndeplinite, în sensul că o specie, sau o generaţie în
cadrul speciei, participă cu mai puţin de 10%. În ansamblul arboretului, arborii din specie sau regeneraţia
respectivă se vor îngloba, după specie sau generaţie, la elementul cel mai apropiat.
În cazul când, în cadrul aceleaşi specii, generaţia mai tânără nu poate fi individualizată ca element,
neîndeplinit condiţiile de volum şi este înglobată la elementul de arboret format de generaţia mai în
vârstă, elementele taxatorice (diametrul, înălţimea, vârsta), care definesc elementul de arboret format din
generaţia mai în vârstă, nu se modifică, volumul însă se acumulează.
În asemenea situaţii, omogenitatea elementului, din punct de vedere al speciei sau al vârstei, este
bineînţeles relativă.
Separarea elementelor după specii provenienţă se face pe baza de observaţii. La separarea
elementelor după generaţii, se va avea în vedere culoarea şi forma cojii, forma coronamentului, energia de
creştere şi vitalitatea arborilor, în paralel cu determinarea vârstelor prin măsurători.

În cazul diferitor specii, care în parte nu au putut fi individualizate ca elemente de arboret,

neîndeplinind condiţiile cerute, dar care la un loc reprezintă 10% sau mai mult din arboretul total, acestea
se pot constitui într-un element de arboret aparte: „Diverse” şi anume: „Diverse tari (DV)”, „Diverse moi
(DM)”, „Diverse răşinoase (DR)”.
În cadrul unui element de arboret există o corelaţie între diametrele medii şi cele externe. Din
cercetări rezultă că există asemenea corelaţii şi între înălţimea medie şi înălţimile extreme.

25
 Astfel diametrul minim şi diametrul maxim reprezintă 0,5 şi respectiv 1,7 faţă de diametrul mediu;
înălţimea minimă şi înălţimea maximă reprezintă 0,7 şi respectiv 1,2 faţă de înălţimea medie.
Caracterizarea elementului de arboret, din punct de vedere dendrometric şi silvobiologic, se face
prin redarea următorilor indicatori: proporţia elementelor, vârsta, diametrul mediu, înălţimea medie, clasa
de producţie, volumul, creşterea curentă, densitatea, calitatea, elagajul, provenienţa, vitalitatea şi felul
amestecului.
Arboret. Etaje. După determinarea şi înregistrarea caracteristicilor dendrometrice şi silvobiologice
pe fiecare element de arboret, se trece la caracterizarea arboretului în ansamblu sau a etajelor, dacă s-au
construit, din punct de vedere dendrometric, silvobiologic şi fitosanitar.
Etajele de regulă, se identifică în cadrul arboretelor cu structură relativ plurienă. Ele se constituie
în raport cu structura verticală a arboretului. Un etaj este format din unul sau mai multe elemente de
arboret, situate în acelaşi plafon din punct de vedere al înălţimilor şi al poziţiei coroanelor.
La constituirea etajelor se are în vedere ca diferenţele dintre înălţimile medii a două etaje să fie cel
puţin 30% din înălţimea etajului din plafonul imediat superior, iar masa lemnoasă a unui etaj să reprezinte
cel puţin 30% din masa arboretului întreg (în unele cazuri se va lua în considerare densitatea etajului, care
trebuie să fie de cel puţin 0,3).
Seminţişurile neutilizabile constituie ca element, formează un etaj, indiferent de condiţiile de mai
sus.
Etajele se notează cu cifre romane, în ordinea descrescătoare a înălţimii lor.
Caracteristica arboretului în ansamblul său, din punct de vedere dendrometric, silvobiologic şi
fitosanitar, se face prin redarea următoarele elemente: proporţia speciilor, vârsta, înălţimea, volumul,
consistenţa, tipul de structură, tipul de pădure, compoziţia ţel, subarboretul, seminţişul utilizat, situaţia
fitosanitară, date complimentare.
În cazul arboretelor cu două sau mai multe etaje, caracterizarea de ansamblu, a arboretelor este
dată de elementele dendrometrice şi silvobiologice ale etajului principal, etaj care formează obiectul
principal al gospodăriei.
Elementele de caracterizare ale întregului arboret, comune tuturor etajelor din cadrul acesteia, cum
ar fi tipul de structură, tipul de pădure compoziţia-ţel, subarboretul, seminţişul utilizabil, situaţia
fitosanitară şi datele complementare se înregistrează numai o singură dată la etajul principal.
Proporţia speciilor exprimă particularitatea acestora de arboret. Înregistrarea speciilor se face în
ordinea descrescândă a cotei lor de participare. Speciile care nu sunt redate în compoziţia arboretului, dar
există, se consideră desemnate şi se înscriu ca atare.
În cadrul unui amestec de specii, se consideră specia preponderentă, acea specie care corespunde
în cea mai mare măsură ţelului de producţie sau protecţie. Participarea în compoziţie a acestora, în raport
cu vârsta, nu trebuie să scadă sub limitele de mai jos:

26
 Compoziţia 1-60 1-80 peste 80
Specia principală este preponderentă când participă în proporţie de %
două specii 30 40 50
trei specii 20 30 40

Specia principală care se încadrează în limitele de participare de mai sus pentru a fi preponderentă
în masa arboretului, iar consistenţa arboretului să fie plină.
Vârsta, care caracterizează arboretul sau etajul este cea a elementului majoritar, iar în cazul când
acesta nu formează obiectul principal al gospodăriei, se ia în considerare vârsta elementului principal al
gospodăriei (specia preponderentă).
Înălţimea care caracterizează arboretul sau etajul este cea a elementului majoritar sau a grupei de
elemente ce formează obiectul principal al gospodăriei.
Volumul pe arboret sau etaj este cel rezultat din însumarea volumelor elementelor ce compun
arboretul sau etajul respectiv.
Consistenţa se exprimă prin următorii indici:
Indicele de acoperire care reprezintă raportul dintre suprafaţa proiecţiei coronamentelor arborilor
şi suprafaţa terenului luată în considerare. Acest indice se exprimă în zecimi, se referă la întregul arboret
şi nu poate depăşi valoarea de 1,0. El se stabileşte prin apreciere.
Indicele de densitate al arboretului întreg sau al etajelor se determină prin însumarea indicelor de
densitate al elementelor de arboret ce compun arboretul sau etajul respectiv.
Tipul de structură exprimă modul de constituire a arboretelor din punct de vedere al variaţiei
vârstei elementelor din care se compun. Se disting următoarele tipuri:
-echien cuprinde arboretele în care toţi arborii au practic aceeaşi vârstă sau diferă cu cel mult 5 ani;
-relativ echien cuprinde arborete în care vârsta arborilor diferă cu peste 5 ani, dar nu cu mai mult de 30
ani; nu se diferenţiază etaje de vegetaţie; 2-3 generaţii, prezintă 2-3 stadii de dezvoltare sau se dispun în
2-3 etaje;
-plurien cuprinde arboretele în care există arbori din toate categoriile de diametre şi vârste, acestea
cuprind de regulă toate stadiile de dezvoltare şi nu prezintă etaje de vegetaţie.
Tipul de pădure. Tipul natural fundamental de pădure se stabileşte pe baza condiţiilor staţionale şi
de vegetaţie cu ajutorul cheilor pentru determinarea tipurilor de pădure.
Caracterul actual al tipului de pădure se stabileşte în funcţiune de structura şi starea arboretului şi
exprimă gradul de modificare în raport cu tipul natural fundamental.
Aceasta poate fi:
-natural fundamental când arboretul este provenit din regenerări naturale şi este constituit din una
sau mai multe specii de bază, corespunzătoare condiţiilor naturale de vegetaţie;

27
 -natural fundamental subproductiv când arboretul este corespunzător tipului fundamental sub
raportul compoziţiei specifice, dar, din diverse cauze, productivitatea sa este inferioară celei normale;
-parţial derivat când arboretul este rezultat din tipul natural fundamental, prin apariţia uneia sau
mai multor specii provizorii în proporţii de peste 20%, existând totuşi posibilitatea ca prin măsuri de
gospodărire judicioase, arboretul respectiv să fie readus la timp, la o situaţie corespunzătoare tipului
natural fundamental sau apropiat de acesta;
-total derivat, când arboretul este rezultat din tipul natural fundamental, dar proporţia speciilor
provizorii şi de valoare economică redusă este mare şi arboretul nu poate fi redus la timpul natural
fundamental prin măsurări de gospodărire, urmând a fi refăcut sau substituit;
-artificial, când arboretul este provenit din semănături sau plantaţii;
-tânăr nedifinit, arboret tânăr, de 1-20 ani al cărui tip nu poate fi definit datorită posibilităţilor de
modificare a compoziţiilor prin afacerea diverselor de cultură.
Compoziţia-ţel se exprimă prin cea mai convenabilă proporţie a speciilor ce se poate realiza la
exploatabilitatea în raport cu funcţia pădurii, condiţiile staţionale date şi situaţia arboretului existent.
Subarboretul se redă prin consemnarea speciilor de arbuşti, indicându-se desimea şi suprafaţa
ocupată.
Desimea se apreciază în raport cu numărul normal de 5000 exemple la hectar şi se exprimă în
zecimi.
Suprafaţa ocupată se apreciază în zecimi din suprafaţa întregului arboret.
Seminţişul utilizabil. Se descrie în cazul arboretelor exploatabile precum şi al celor care, datorită
stărilor, trebuie să fie incluse în rând de regenerare. Se consideră seminţiş utilizabil acela care este apt
pentru a forma viitorul arboret, adică:
-cu desimea de cel puţin 3 exemplare la m2 ;
-constituit din specii corespunzătoare compoziţiei-ţel;
-cu vârsta sub 15 ani şi înălţimi sub 0,6 la răşinoase şi sub 1,0m la foioase.
Seminţişurile ce depăşesc limitele de vârstă şi înălţime, dar sunt sănătoase viguroase şi grupate în
aşa fel încât pot rămâne neprejudiciate cu ocazia lucrărilor de exploatare, se consideră seminţişuri
utilizabile (nueluşuri).
Descrierea seminţişului se va referi la proporţia speciilor componente, vârsta medie, înălţimea,
desimea, modul de răspândire şi suprafaţa ocupată.
Proporţia speciilor care alcătuiesc seminţişul utilizabil se notează în unităţi, folosind numere
întregi până la 10.
Vârsta şi înălţimea se apreciază, în unele cazuri vârste se stabileşte prin numărarea inelelor anuale
la tăietura de la colet, precum şi pe baza scriptelor şi informaţiilor existente.

28
 Modul de răspândire se indică prin următoarele expresii: uniform, în buchete (20-100m 2), în grupe
(500-1000m2), în pâlcuri mici (500-1000m2), în pâlcuri mari (1000-5000m2), în benzi.
Suprafaţa ocupată se apreciază în zecimi din suprafaţa întregului arboret.
Seminţişurile formate din specii necorespunzătoare, ţelul de gospodărire, sau cele formate din
specii corespunzătoare, dar depăşind condiţiile de vârstă şi de înălţime, se consideră seminţişuri
neutilizabile.
Pătura ierbacee. Pentru o cunoaştere exactă a păturii ierbacee este necesar de petrecut descrierea ei
măcar de trei ori în perioada de vegetaţie primăvara (perioada vernală), la începutul verii (perioada
estivală timpuriu) şi la sfârşitul verii (perioada estival mijlociu). Se evidenţiază etajarea învelişului şi
gradul proiectat de acoperirea a solului. Ca unitate se ea cazul, când suprafaţa solului este acoperită
integral. Determinarea se face vizual cu aproximaţie sau cu aplicarea plase Româneşti. O semnificaţie
esenţială o are indicarea gradului de înţelenire a solului. În continuare se determină compoziţia învelişului
ierbacee şi gradul de participare a fiecărei specii în constituirea lui. Speciile necunoscute sunt corectate
obligator în ierbar sub numărul corespunzător. Apoi, prin înregistrarea abundenţei sau prin marcarea
proiectului învelişului se apreciază participarea fiecărei specii în compoziţia ierbacee.
Pentru studiul detaliat a păturii vii uniform pe suprafaţă sunt amplasate pieţe statistice de probă de
1m2, pe care se determină acoperirea pe specii (cel mai des în procente) şi frecvenţa de întâlnire a
speciilor. În legătură cu diferite scopuri de cercetare se poate de determinat masa păturii vii pe 1m 2,
caracterul dezvoltării (solitar, specimenul poartă câţiva sau mai mulţi lăstari tereştri, formarea pernuţei, a
ţelinei sau a ochiurilor), vitalitatea speciei respective în asociaţie, starea fenologică a plantelor (începe a
înflori, seminţele s-au maturizat, ş.a.m.d.) în timpul observaţiilor.
După finisarea studiului păturii ierbacee, se trece la studiul etajului compus din covorul de muşchi
şi licheni (acoperiş suprateran). În primul rând se indică gradul proiecţiei acoperemântului solului în
zecimi de unitate, se măsoară grosimea învelişului în centimetri. Aparte se măsoară grosimea stratului viu
şi mort, făcând caracteristica lor din punct de vedere al densităţii şi afânării. Apoi se prezintă lista tuturor
speciilor studiate de muşchi şi licheni, se evidenţiază dependenţa lor de dezvoltare faţă de microrelief.
Este de dorit să menţionăm prezenţa ciupercilor după specii şi abundenţă.
Un component esenţial al biocenozei este lumea animală. Este necesar de atras o atenţie deosebită
activităţii râmelor, prezenţa larvelor de cărăbuş ş.a., la descrierea asociaţiilor de plante şi animale este
necesar mai amănunţit de oprit la caracterizarea urmărilor activităţii umane (incendii, tăieri ilicite, păşunat
neautorizat, cost ş.a.).

29
 3.ANALIZA SPECIILOR LEMNOASE DIN PARC

3.1.Bogăţia dendrologică a parcului

În rezultatul studiului florei dendrologice a parcului au fost descrise 127 (în anul 1957 au fost
descrise 139 specii) şi forme (116 specii şi 11 forme) din care:
plante arborescente- 70 specii şi 10 forme;
plante arbustive- 46 specii şi 1 formă;
liane- 2 specii
De pe continentul european întâlnim aici 71 specii, din flora Nord Americană-36 specii, din flora
asiatică 20 specii, din ele din flora japoneză şi chineză-7 specii.
Flora autohtonă în parc este reprezentată de 30 specii de arbori şi arbuşti. Restul 86 de specii sunt
exotice (alohtone) zonele de unde s-au introdus plante lemnoase au fost: America de Nord, Extremul
Orient (China, Japonia, Rusia), bazinul Mediteranean, Europa Centrală şi de Vest, Caucazul, Asia
Mijlocie. O parte de specii se întâlnesc numai în parcul din s. Ţaul, altă parte în republica nu se întâlnesc
(tsuga, fag forma purpurie, etc.).
În tabelul 3.1. se prezintă toate speciile de arbori şi arbuşti cât şi formele descrise cu ocazia
studiilor arborilor din parc.

Tabelul 3.1.Speciile de arbori şi arbuşti cât şi formele descrise cu ocazia studiilor arborilor din parc.
Denumirea plantelor
Arealul natural de răspândire
Română Latină
Brad alb Abies alba Mill Europa
Biotă Biota orientalis Endl Asia
Ienupăr de Virginia Juniperus virginiana L America de Nord
Zadă europeană Larix deidua Mill Europa
Molid înţepător Picea pungens Englelm America de Nord
Molid înţepător Argenteia Picea Argentea Cultivar
Pin silvestru Pinus silvestris Europa
Pin negru Pinus nigra Arn Europa de Apus
Pin strob Pinus strobus L America de Nord
Pin de munte, Jneapăn Pinus nugo Turra Europa
Duglas verde Pseudotsuga memziessi Mirb Franco America de Nord
Duglas vede, Glauca Pseudotsuga Glauca m America de Nord
Duglas verde Argentea Pseudotsuga Argentea m America de Nord
Tsugă Tsuga canadensis Car L America de Nord
Tuie Thuija occidentalis L America de Nord
Jugastru Acer campestre L Europa de Vest
Paltin de munte Acer pseudoplatanus L Europa de Vest
Palt. de munte Artropurpurea Acer p.Atropupurea Cultivar
Paltin de câmp Acer platanoides L Europa
Paltin de câmp Schwedlori Acer p.Schwedleri Cultivar

30
Arţar american argintiu Acer dasycarpum Ehrh America de Nord
Arţar american Acer negundo L America de Nord
Arţar american vaiegatum Acer Variegatum Cultivar
Arţar tătăresc, Glaudiş Acer tataricum L Europa
Castan porcesc comun Aesculus hippocastanum L Balcani
Castan porcesc incarnat Aesculus carnea Hayne Hibrid
Cenuşar comun Ailanthus altissima (Mill) Swingle China
Arin negru Alnus glutinosa Gaerth L Europa,Asia, Africa de Nord
Mesteacăn Betula pendula Roth.A Europa, Siberia
Mesteacăn de hârtie Betula papurifera Marsch America de Nord
Catalpă Catalpa bignonioides Walt. Europa de Nord
Carpen Carpinus betulus L Europa, Crimeia, Caucaz
Sâmbovină americană Celtis occidentalis L. Moench America de Nord
Cireş păsăresc Cerasus avium L Siberia
Fag comun Purpurea Fagus silvatica Purpurea Europa
Frasin comun Fraxinus exelsior L Europa
Frasin verde Fraxinus viridis, Michx America de Nord
Glădiţă Gleditschia triacanthos L America de Nord
Glădiţă Inermis Gleditschia t. Inermis Cultivar
Roşcov de Canada Gymnocladus dioicus K.Kosh L America de Nord
Nuc comun Junglas regia L China,S-E Europei,Asia Mijlocie
Maclură, Partocalfals Maclura aurantiaca Nutt Partea de sud a Americii de Nord
Dud alb Morus alba L China, Japonia, India,Asia Mică
Platan acerifolin Platanus acerifolia Willd Hibrid
Plop alb Populus alba L Europa, Asia
Plop balzamifer Populus balsamifera L America de Nord
Plop piramidal Populus pyramidalis Rozier Europa
Plop tremurător Populus tremura L Europa, Asia
Păr pădureţ Pyrus piraster L Borkh Europa, Asia
Stejar roşu (american) Quercus borealis Michx America de Nord, Canada
Stejar castanifoliu Quercus castaneifolia C.A.M Caucaz, Iranul de Nord
Stejar de Caucaz Quercus macranthera Fisch. et. May Europa
Gorun Quercus petrea Matt Liebl Europa, Asia Mică
Stejar roşu Quercus rubra L America de Nord
Stejar comun, pedunculat Quercus robur L Europa, Asia de Nord, Asia Mică
Salcâm alb Robinia pseudoacacia L America de Nord
Salcie albă, răchită Salix alba L Asia
Salcie căprească lovă Salix caprea L Asia
Soforă, (salcâm japonez) Sophora japonica L Japonica, China
Sorb (scoruş) rotundifoliu Sorbus avia L. Crantz Europa occidentală
Sorb Sorbus torminalis L Crantz Europa, Asia Mică, Africa de
Nord
Tei american Tilia americana L America de Nord
Tei argintiu, Tei alb Tilia argentea Desf Europa, Asia Mică
Tei de deal Tilia cordata Mill Europa
Tei cu frunza mare Tilia platyphyllos Scorolap Europa, Asia Mică
Ulm de câmp Ulmus foliacee Gilib Europa, Asia Mică
Velniş vânt Ulmus laevis Pall Europa Occidentală, Crimeia,
Iranul de Nord
Ulm de munte Ulmus scabra Mill Europa, Asia Mică

31
Ulm de câmp umbrculifera
Zelcova
Salcâm mic, amorfa
Dracilă obişnuită
Cimişir, Buxus
Caragana arborescentă
Gutui japonez
Băşicoasă arborescentă
Băşicoasă orientală
Scumpie
Corn
Bârcoace
Alun comun
Păducel spinos, Mărăcine
Păducel
Păducel prunifolium
Păducel monogin
Salbă moale europeană
Forziţie intermediară
Forziţie suspendă
Salcâm galben
Lemn câinesc obişnuit
Caprifoi tătăresc
Mahonie sempervirescentă
Iasomie, Lămâiţă
Taulă falsă opulifolie
Vişin turcesc
Corcoduş roşu
Vişin pensilvanean
Corcoduş
Ptelea trifoliată
Măceş
Măceş rubrifoliu
Rodotip kerioid
Oţetar roşu
Sorb de munte, Scoruş comun
Soc negru
Cununiţă salicifolie
Cununiţă vanhut
Liliac
Călin
Dârmoz
Vişa de Mongolia
Viţa de vie
Stejar roşu
Ulmus f.Umbraculifera Cultivar
Zelkowa carpinifolia Dipp Caucaz
Amorpfa fructicosa L America de Nord
Berberis vulgaris L Europa
Buxus sempervirens L Regiunea Mediteraneană
Caragana arborescens Lam Siberia de Vest, Mongolia
Chaenomeles japonica Trunb Japonia
Colutea arborescens Lindj Europa, Nordul Africii
Colutea orientalis Mill Europa, Asia
Cotinus coggygria Scop Europa, Asia
Cornus mas L Europa, Asia
Cotoneaster lucidus Schltdl Asia
Corylus avellana L Europa, Asia Mică
Crataegus oxyacantha L Europa
Crataegus submollis Sarg America de Nord
Crataegus prunifolia March. Pers Hibrid
Crataegus monogyna Jacq Europa, Africa de Nord
Evonimus europaea L Europa, Asia de Vest, Asia Mică
Forsythia intermedia Zab Hibrid
Forsythia suspensa Vahl China
Laburnum anagyroides Medic Europa
Ligystrum vulgare L Europa, Asia de Vest
Lonicera tatarica L Asia
Mahonia aqguifolium Nutt America de Nord
Phyladelphus coronarius L Europa Occidentală
Physocarpus opulifolia Maxim L America de Nord
Prunus mahaleb L Europa
CerasiferaPissardii Cultivar
Prunus pennsylvanica L.f America de Nord
Prunus divaricata Ldb Caucaz, Asia Centrală, Asia
Mică
Ptelea trifoliata L America de Nord
Rosa canina L Europa, Asia de Vest, Africa de
Nord
Rosa rubrifolia Vill Europa
Rhodotypos kerriodes Sieb. Et Zucc Japonia, China
Rhus typhina L America de Nord
Sorbus aucuparia L Europa, Asia
Sambucus nigfa L Europa Occidentală
Spiraea salicifolia L Europa Centrală, Siberia,
America de Nord
Spiraea Vanhouttei (Briot) Zabel Hibrid
Syringa vulgaris L Peninsula Balcanică, Asia Mică
Viburnum opulus L Europa, Asia
Viburnum lantana L Europa, Asia de Sud-Vest
Ampelopsis aconitifolia Bge Asia
Vitis vinifera L Europa de America
Quercus coccinea Mulnch
32
 Cele mai unicale şi de valoare specii rare şi care prezintă o importanţă mare vor fi descrise în
continuare, evidenţiind, în special, specificul decorativ.
La data inventarierii din anul 1957 au fost descrise 17 specii de răşinoase şi 2 forme.
Studiul actual ne-a demonstrat că toţi molizii din parc sau uscat, sau se află în stadie de uscare.
Molizii din zona de platou din jurul conacului au fost luaţi în lucrări de igienizare prin extragere din parc.
O bună parte din pinii silveştri s-au uscat la fel. Pinii rămaşi în zona laţului de pini sunt viabili, dar practic
creşterile s-au stopat coronamentul are formă de umbrelă. Din pini continuă să se dezvolte numai pinul
negru austriac, din care s-au păstrat în jur de vre-o 80 de arbori.
Bine se dezvoltă bradul alb, se întâlnesc în parc în jur de 6 arbori. Are mărimi considerabile
(hm=24m; dm=62cm). Bine se simte şi creşte molidul înţepător în număr de 4 arbori şi forma argintie a
molidului înţepător în număr de 6 arbori. Sunt foarte decorativi şi îi dau un colorit frumos parcului. Cu
toate că într-un grup de răşinoase molizii s-au uscat pinul strob este viabil şi se simte bine, fructifică. Are
înălţimi de peste 16m şi diametrul 26-28cm. Este decorativă datorită coroanei ajurate, acele sunt aşezate
câte 5 în mănunchi, cu cornuri originale mari.
La fel se simte bine în parc ienupărul de Virginia, care atinge înălţimi de peste 7m, sunt în număr
de 10 exemplare răspândite în diferite condiţii staţionale. Forma sa piramidală, mai ales în tinereţe, îi dă o
frumuseţe aparte, mai ales coloritul său suriu.
Laricele siberian care era descris în anul 1957 în prezent nu se mai întâlnesc, s-au uscat. Pe malul
vestic al iazului, cât şi versant în apropiere se întâlnesc 7 exemplare de larice european. Arborii se află la
stadia de bătrâneţe, o parte din ei se află în declin biologic total, cu crăci uscate în coronament. Laricele
se dezvoltă până la 40-45 ani, apoi intră în declin biologic, la 50-60 ani este necesar de extras, după
această vârstă laricele scade în creştere, se pierde calitatea lemnului, adesea este atacată de dăunători.
Laricele european actualmente se află la vârsta de peste 100 ani.
Unicale pentru Moldova din răşinoase în par sunt tsuga canadiană şi duglaşii.
Tsuga actualmente se află într-o grupă de 5 exemplare la vârste de peste 110 ani, au înălţimi de
24-25m şi diametrul de 62-66cm. Starea lor este satisfăcătoare, în coronament apar crăci cu semne de
uscare. Între arborii bătrâni şi poiană a apărut un arbore tânăr de 10-15 ani, cu înălţime de peste 4m, nu se
cunoaşte apariţia sa, fie că a fost plantat, fie că sa regenerat natural, din sămânţă. Este arbore decorativ
pentru spaţii verzi şi poate fi folosit şi în continuare la crearea spaţiilor verzi, fiind solitar, partea de jos cu
ramurile subţiri, îndoite în jos, conurile sunt mici, rotunjite de până la 3cm.
Se întâlneşte 1 specie de duglas şi 2 forme. Duglasul albastru în parc se întâlneşte în 2 exemplare
cu înălţime de până la 20m şi diametrul de 62cm. Duglasul verde-albăstrui se întâlneşte numai într-un
exemplar. Creşterile în înălţime s-a oprit la 17-18m, mai departe nu se dezvoltă.

33
 Cel mai bine în parc este prezent duglasul brumăriu, atât în grupe, cât şi solitari. Exemplarele
solitare au atins înălţimi de peste 22m, foarte bine se prezintă forma argintie a duglasului brumăriu, cu
acele complet porumbace. Duglasul se deosebeşte prin conurile sale.
Duglasul s-a afirmat în parc ca o specie de viitor, rezistenţă, depăşind multe alte specii de
răşinoase.
Prezintă interes la fel colecţia dendrologică a speciilor de foioase din parc. Diversitatea specifică
aici este prezentată de un şir de specii preţioase: acearaceele-6 specii şi 3 forme decorative, stejarii-6
specii şi 2 forme, teii-4 specii, scoruşi-4 specii, frasinii-2 specii şi 1 formă, plopii-4 specii.
Pentru reprezentaţii acestor genuri sunt un şir de specii unicale valoroase şi rare pentru republică,
care merită a fi folosite şi în continuare în spaţiile verzi.
Din aceracee aşa specie este arţarul argintiu. Dacă iniţial erau 9 exemplare în parc, astăzi prin
regenerări naturale numărul lor a crescut. Exemplarele bătrâne au diametrul de peste 60cm şi ating
înălţimi de 20m. Este o specie foarte frumoasă cu o formă originală şi o culoare argintie a frunzelor. Este
pretenţioasă faţă de sol şi umiditate, suportă inundaţiile de scurtă durată, lemnul este valoros.
Paltinul de munte cu toate că este originar din pădurile natural fundamentale din republică, în
pădurile din nordul republicii natural nu se întâlneşte. Dar se prezintă foarte bine. Atinge înălţimi de 20m
şi diametre de 40cm. Prezintă interes forma purpurie a paltinului de munte pentru spaţiile verzi, la care
partea de jos a frunzei pe perioada de vegetaţie mai ales primăvara şi toamna are coloramentul violet-
purpuriu. Şi mai frumoasă este forma decorativă a paltinului de câmp-arţarul lui Şvedler, care primăvara
şi toamna au culoarea roşie închisă a frunzei, vara culoarea dispare. Aceşti arţari ating dimensiuni ca şi
speciile lor de bază, mărimi caracteristice arborilor mari.
Din stejari cel mai mare interes prezintă următoarele specii:
Stejarul castanifoliu s-a păstrat un arbore pe aleea de-a lungul gardului de cărămidă de la nord spre
sud, la circa 30m, spre sud de la intrarea centrală. Specific pentru acest stejar este scoarţa sa şi frunzele
sale asemănătoare cu cele de castan comestibil. Are diametrul de 56cm şi atinge înălţimea de 24m. se
simte foarte bine şi fructifică. Este o specie unicală pentru colecţia dendrologică de specii lemnoase din
republică,prezintă şi în continuare interes în crearea spaţiilor verzi.
În parc sunt în jur de 10 arbori de stejar roşu cu vârsta de peste 110ani. sunt exemplare şi cu vârste
de 40-50ani. Arborii mai tineri au dimensiuni încântătoare cu înălţimi de peste 25m şi diametre între 56-
60cm. Exemplarele în vârstă au rămas aproape la cele dimensiuni ca şi 50 de ani în urmă. Stejarul roşu
are o creştere intensivă între 20 şi 40 ani, atingând dimensiuni mari, peste 40 de ani întră în declin
biologic, după 60 ani este necesar de exploatat. Arboretele în vârstă au semne evidente de declin biologic,
cu crăci uscate în coronament, stoparea creşterilor în înălţime. Pentru spaţiile verzi prezintă interes
culoarea şi forma frunzei, dar şi forma cilindrică a trunchiului şi scoarţa de culoare brun-sură, netedă.

34
 Se întâlnesc doi arbori de stejar caucazian ce cresc împreună cu stejarul pedunculat având
diametrul de 52cm şi înălţimi de 25-26cm.
Gorunul creşte natural în pâlcurile de vegetaţie care s-au păstrat la momentul creării parcului
Din colecţia teilor o atenţie deosebită prezintă teiul de Crimeia s-au verde, care s-a mai păstrat
încă un arbore. Diametrul atinge 82cm şi înălţimea de 26m. Arată foarte bine. Teiul de Crimeia se socoate
una din cei mai frumoşi tei, se deosebeşte prin culoarea verde închisă şi lucitoare, crescând în libertate are
un coronament mai corect, în comparaţie cu alţi tei, largă în formă ovulară.
Teii la fel prezintă interes pentru înverzire, mai ales în parcuri.
Din toţi mestecenii în parc mai bine s-au păstrat trei arbori de mesteacăn papirifer, unici în
republică. Diametrul lor variază între 32 şi 42cm, înălţimile ating 16m. se deosebesc de ceilalţi mesteceni
după frunze, care sunt mai mari, sunt mai groase de o culoare verde-gălbuie.
Mestecenii sau uscat în parc sau sunt în curs de uscare.
Din speciile de sorb se întâlneşte sorbul roşu, sorb, scoruşul şi scoruşul de casă.
Scoruşul în vârstă se întâlneşte în 3 exemplare între 3-5m înălţime în diferite sectoare ale parcului.
Un exemplar de sorb roşu se întâlneşte lângă izvorul din zona fostei prisăci.
Sorbul este o specie autohtonă, care se întâlneşte în parc în număr de două exemplare. Se
caracterizează printr-un colorit frumos al frunzelor şi o coroană ajurată şi mare. Este luată specia dată sub
protecţia statului. Este o specie valoroasă atât pentru înverzire cât şi pentru silvicultură, rezistentă la
secetă, umbră, nepretenţioasă faţă de sol.
Anterior nu a fost descris scoruşul de casă, care se găseşte într-un exemplar, nu departe de
edificiul central al conacului.
Din colecţia frasinilor prezintă interes frasinul verde şi forma plângătoare a frasinului comun.
Frasinul verde în parc se simte bine, prezentându-se ca o specie rezistenţă la diversităţi şi
nepretenţioasă la condiţiile de viaţă. Principala deosebire a sa de ceilalţi frasini din punct de vedere
decorativ este culoarea verde închisă şi lucitoare a frunzelor.
Forma plângătoare a frasinului comun este foarte interesantă, are o coroană largă, cu ramuri aparte
ce coboară până la pământ.
Aceşti frasini împreună cu frasinul comun sunt specii valoroase repede crescătoare şi recomandate
şi în continuare pentru înverzire.
De remarcat, că aceşti frasini se înmulţesc nu numai prin seminţe, dar şi prin butăşire verde, în
afara de frasinul comun.
Colecţia plopilor este reprezentată foarte bine atât de speciile azonale locale cât şi cele exotice.
Plopul balzamifer în parc creşte pe barajul iazului în număr de doi arbori cu înălţimi de 18-20m şi
diametre de 36-38cm. Starea lor este satisfăcătoare, priorităţi faţă de ceilalţi plopi nu au.

35
 Din reprezentanţii aparte a altor genuri sunt la fel directe prezente un şir de specii unicale şi
interesante.
Fagul purpuriu-o formă a fagului de pădure-o formă unicală cu o coroană de o frumuseţe
excepţională, deasă, vie datorită frunzelor cu un coronament roşu închis (purpuriu). În parc se întâlnesc 3
arbori. Doi arbori se află lângă intrarea centrală în parc, cu diametre de 62cm şi 36cm, înălţimi de 22-
24m. În coronament sunt ramuri uscate, având o stare lâncedă de vegetaţie. Exemplarul de lângă peretele
căminului din apropierea edificiului central este un arbore viguros, având diametrul de 94cm şi înălţimea
în jur de 28cm. Are o coroană largă frumoasă, deasă, în perioada de dezvoltare a frunzelor, lujerilor are o
frumuseţe de nescris. Coloritul frunzelor, forma coroanei, aspectul arborilor în general redau parcului un
specific aparte, atât primăvara, cât şi vara şi toamna. Culoarea şi forma trunchiului este foarte atrăgătoare
şi iarna.
Având în vedere vârsta înaintată a fagilor, unicatul lor în republică, este important de păstrat
această formă purpurie a fagului pentru spaţiile verzi din republică.
Cu toate că anterior în parc au fost mulţi platani londonezi, având dimensiuni mari, astăzi nu au
mai rămas nici un exemplar în parc.
Este necesar de folosit şi în continuare în spaţiile verzi castanul roz-închis. În parc sunt doi arbori
mari, care se deosebesc de castanul porcesc prin inflorescenţa de culoare roşie a frunzelor puţin mai mari
cu o culoare verde închisă.
În parte de sus parcului este un exemplar al arborelui de cafea, cu o înălţime de peste 14m. În
condiţiile parcului s-a recomandat ca o specie rezistentă la adversităţi. Are un şir de semne decorative,
determinându-i importanţa sa pentru spaţiile verzi: frunza extrem de mare, până la 80cm lungime, dublu-
penat-compuse. Este decorativ pe perioada de înflorire, înflorind cu flori albe mirositoare, către toamnă
apare fructele în formă de păstăi tari, cu lungimi de 6-7cm şi lăţimi mari de până la 4cm.
Atenţie atrage şi scoarţa sa de culoare brun-cenuşie deschis solzos pe toată lungimea tulpinii care
desprinzându-se se îndreaptă în jos. Nu este atacat de dăunători.
În pac se întâlnesc arbori de lalea (tulipa). Este mult apreciat ca arbore decorativ în arta peisajeră,
îndeosebi ca solitar sau în alei, datorită eleganţei portului, formei şi coloritului de toamnă a frunzelor şi,
mai ales, pentru decorativitatea şi mărimea florilor în formă de lalea. Se recomandă de folosit pe larg în
spaţiile verzi în raioanele dendrologice de Nord şi Centru.
Între arbuşti la fel sunt specii rare şi valoroase din punct de vedere peisajer, care aparţin în
majoritatea familiei rozacee.
Cununiţa-arbust ce înfloreşte frumos vara, flori mici, roz; în panicule multiflore.
Este frumoasă în timpul înfloririi şi spirea Van Gutta din cadrul parcului. Florile albe, numeroase,
mici de 8mm, grupate în umbrele.

36
 Din păducei sunt foarte decorativi: păducelul prunifoliu, are frunzele nu prea mari, dar de o
culoare vie verde închis lucioasă şi păducelul semimoale cu frunze sub formă de alice.
Ambii sunt foarte decorativ în perioada înfloririi şi fructificării.
Din măceşi prezintă un interes măceşul cu frunza roşie, care are culoarea brumărie a frunzelor pe
partea de asupra şi pe partea de jos pe jumătate are culoare roşie, înfloreşte cu flori de culoare roz, mari
unitare.
Este necesar de remarcat, că toate speciile exotice, care cresc în parcul din Ţaul prezintă un interes
deosebit din punct de vedere ştiinţific cât şi practic pentru proiectarea şi crearea spaţiilor verzi, o parte din
specii au valoare şi pentru silvicultură.
Toate speciile exotice sunt aclimatizate pentru zona de nord a republicii, ne-o dovedeşte vârstele
mari ale arborilor, caracteristicile dendrometrice, fructificarea tuturor speciilor. Parcul a trecut printr-o
perioadă de criză în perioada celui de-al doilea război, a fost reconstruit şi s-a dezvoltat între anii 1960-
1970, a arătat foarte bine până în anii 1990-1995. după anul 1995 parcul parcurge o nouă perioadă de
criză, care a fost parţial depăşită, dar nivelul de cândva nu a fost atins, mai este foarte mult de lucru.

3.2.Însuşirile naturale decorative ale plantelor lemnoase din Parcul Ţaul

Cele mai importante calităţi decorative ale plantelor lemnoase pentru compoziţiile arhitecturale
sunt mărimea lor şi forma coroanei.
Mărimea plantei lemnoase este un indice de volum. Ea depinde de dezvoltarea coroanei şi a
trunchiului în înălţime şi lăţime (grosime). Pentru folosirea unor specii lemnoase în compoziţia
arhitecturală importanţă primordială o au dimensiunile înălţimii. Dar sunt importante şi caracteristicile de
dezvoltare a coroanei în lateral, care în combinare cu înălţimea determină forma coroanei.
Forma coroanei este unul din calităţile cele mai importante decorative a speciilor lemnoase.
Împreună cu formă neregulată şi desfăcută un şir de specii lemnoase au forme geometrice naturale,
concrete, care prezintă o valoare mare la crearea compoziţiilor strict regulate în parcuri şi grădini, la
amenajarea străzilor, pieţelor, la fel şi la plantaţiile din faţa blocurilor şi construcţiilor.
Forma plantei, care este primită ca volum, adică corp geometric în spaţiu se formează de sistema de
creare a părţilor supraterane. Importanţa hotărâtoare are sistema de ramificare a trunchiului-la arbuşti
ramificarea se începe de la suprafaţa solului, la arbori se formează trunchiul, ramificarea începe la o
anumită înălţime. Sistema de ramificare determină şi forma coroanei.
La speciile foioase cu frunze căzătoare în sezonul rece coroana îşi pierde forma specifică ei
înfrunzită, şi este percepută ca o sistemă de ramificaţii. Totuşi la foarte multe specii coroana îşi păstrează
forma sa caracteristică şi în stare fără frunze.
Speciile de foioase şi răşinoase veşnic verzi îşi păstrează forma coroanei, indiferent de sezon, este
într-o măsură oarecare stabilă şi este percepută ca o sistemă complexă de ramuri şi frunze a arborelui.

37
 Florile şi fructele de regulă, nu schimbă forma coroanei, doar introduc pe o perioadă scurtă de
timp o schimbare sezonieră în compoziţia suprafeţei coroanei şi a coloritului ei şi de aceea uneori este un
detaliu important decorativ.

3.2.1.Dimenisunile plantelor lemnoase şi calităţile decorative ale coroanei

Coroanele speciilor lemnoase se formează în două direcţii de bază: a)verticală (aproape de axa
trunchiului) şi b)orizontală (perpendicular axei trunchiului). Corelarea creşterii ramurilor în aceste direcţii
şi determină forma coroanei.
Pentru fiecare specie lemnoasă este specifică o formă tipică a coroanei. Tipică este socotită forma
coroanei a unui arbore normal dezvoltat cu vârste mijlocii dat faptul, că cu vârsta, forma coroanei a uneia
şi aceeaşi specie suportă schimbări esenţiale
La speciile lemnoase forma coroanei suportă schimbări importante nu numai cu vârsta, dar şi în
dependenţă de condiţiile staţionale. Se poate de menţionat influenţa vântului la deformarea coroanei ce
aduce la formarea coroanei în formă de steag. La forma coroanei la fel influenţează iluminarea
neuniformă a ei.
La exemplarele solitare ale aceleaşi specii, crescute la loc liber, se dezvoltă o coroană puternică şi
ajurată, trunchiul este jos şi gros.
Pentru speciile de arbori din parc sunt caracteristice următoarele forme de coroane:
-forma ajurată-au speciile ca, ulmul, stejarul pedunculat, salcia plesnitoare, pinul silvestru, plopul negru,
plop alb, dudul alb;
-forma piramidală-toate speciile şi formele de molid, bradul, duglasul, tsuga;
-forma columnară-formele columnare ale carpenului, paltinul de câmp, paltinul roşu, plopul piramidal,
paltinul de munte, jugastru;
-forma ovală-castanul porcesc, castanul roz, laricele siberian, laricele european;
-forma ovulară-gorunul, teii, pinul strob;
-forma umbraculiferă-cenuşarul, albiţia, pinia, ulm;
-forma globulară-scoruşul, mărul fructifer;
-forma prostrată (târâtoare)-pin de munte;
-forma plângătoare-mesteacănul, formele plângătoare de soforă, dud alb.
În tabelul următor sunt redate formele de coroane întâlnite la speciile lemnoase din parc:

38
Tabelul 3.1.Diferenţierea speciilor lemnoase din par după forma coroanei
Forme de coroane
Speciile
Piramidală Columnară Globulară Umbraculiferă Plângătoare Târâtoare
a)Foioase cu frunze căzătoare
Salcâm alb + + + + + -
Mesteacăn - - - - + -
Fag f. purpurie + - - - + -
Ulm de munte + - - - + -
Velniş + - - - - -
Ulm de câmp + - + + + -
Glădiţă - - - - + -
Carpen - - - - + -
Stejar roşu - - - - + -
Stejar pedunculat + - - - + -
Stejar castanifoliu + - - - + -
Castan porcesc + - + - + -
Paltin de munte + - - - + -
Paltin de câmp + + + - - -
Jugastru + - + - + -
Arţar argintiu + - - - + -
Tei argintiu - - - - + -
Tei cu frunza mare + - - - - -
Tei pucios + - - - + -
Anin negru + - - - + -
Plop tremurător + - - - - -
Scoruş + - - - + -
Soforă + - - - + -
Plop alb + - - - + -
Plop balzamifer + - - - - -
Plop negru + - - - - -
Dud alb + - - - + -
Frasin comun + + + - + -
b)Arbuşti cu frunze căzătoare
Gutui japonez + - - - + -
Caragană - - - - + -
Lemn căinesc + - - - + -
Păducel + - - - + -
Soc negru + - - - - -
Corn + - - - - -
Liliac + - - - - -
c)Foioase arbori şi arbuşti veşnic verzi
Cimişir + - - - + -
d)Specii răşinoase
Brad + + - - - +
Ienupăr deVirginia + - - - - -
Larice european + + - - + +
Molid + + + - + +
Molid înţepător + + + - + +
Pin silvestru + + + - + +
Pin negru + + + - + -

39
Pin strob + - + - + +
Duglas albăstriu + - - - + -
Tsuga + + + - + +
Pin de munte - - - - - +

Din total reese, că predomină formele de coroane: în forma piramidală şi forma plângătoare,
urmată de forma columnară.

3.2.2.Calităţile decorative ale frunzelor

La înfăţişarea generală decorativă a arborilor şi arbuştilor o influenţă considerabilă o are forma,

mărimea, culoarea şi aşezarea frunzelor pe ramuri.
Calitatea frunzei poate să sporească efectul însuşirilor de bază arhitecturale a întregii plante
lemnoase, dar şi să fie un factor dominat în compoziţia spaţiilor verzi.
Împreună cu forma coroanei mărimea, ornamentul şi culoarea frunzei are o importanţă mare la
alegerea speciilor lemnoase pentru exemplarele solitare sau a grupelor planului din faţă. Culoarea
frunzelor nu numai că intensifică efectul mărimii coroanei, compactităţii ei, dar este la fel un component
decorativ important la crearea de perspectivă de „sus” în contrastul culorilor în compoziţiile de parc la
crearea sectoarelor de arbori de un anumit colorit (roşiatic, auriu, albăstrui).
În sfârşit, schimbarea sezonieră a culorii frunzei este un factor important pentru ridicarea efectului
sezonier al arborilor din parc.
Cele mai interesante varietăţi a speciilor lemnoase după forma şi mărimea frunzei sunt prezentate
în tabelul următor.

Tabelul 3.2. Diferenţierea speciilor lemnoase după forma (ornamentul) şi mărimea frunzelor.
Mărimea
Forma frunzelor
frunzelor
Asemănăto
Speciile Lanceol
are cu Mărun
ate Lobate Disecte Pinate Mari
frunza altor te
(liniare)
specii
a)Arbori
Salcâm alb - - + - + - +
Mesteacăn - - - - + - +
Fag + - + - + - +
Carpen - - + - + - +
Stejar pedunculat + + + + - + -
Castan porcesc - + + - - + -
Paltin de câmp - + + - - + -
Arţar american - - - - - -
Tei platifoliu - - - - - -
Anin negru - + - - + -
40
Dud - + - - + -
Frasin comun + - - - + -
b)Arbuşti
Caragana + - - - + - +
Soc negru - - + - - + -
Alun - - + - + + -
Liliac - - + - - + -
c)Arbori şi arbuşti veşnic verzi
Cimişir + - - - + - +

După mărimea frunzei speciile lemnoase se poate de divizat în următoarele 5 categorii:

1.cu frunze foarte mari; 2.cu frunze mari; 3.cu frunze medii; 4.cu frunze mărunte; 5. cu frunze foarte
mărunte.
Întrucât efectul decorativ al frunzelor simple (cu o limbă folială) şi a frunzelor compuse (din mai
multe limbi foliole) este diferit şi divizarea frunzelor mai jos se va da aparte pentru fiecare din grupe,
diferenţiate dup structura frunzei.
a. Frunze simple au:
-foarte mari (cu lungimea de peste 40cm)-catalpa;
-mari (cu lungimea 20-40cm)-platan, paltin de câmp, paltin de munte, stejar roşu, tei american, tei
platifoliu;
-mărimi medii (cu lungimea de 10-20cm)-ulm de munte, stejar pedunculat, gorun, tei argintiu, tei de
Crimeia, dud alb, plop alb, călin, dârmoz;
-mărunte (cu lungime între 5 şi 10cm)-tei pucios, ulm de câmp, sâmbovină, salcie albă, scumpie, arţar
tătăresc, jugastru, sălcioară, corn;
-foarte mărunte (cu lungime 1-5cm şi mai mici)-cununiţă, buxus.
b. Frunze compuse au:
-foarte mari-arbore de cafea, cenuşar;
-mari-nucul comun, nucul negru, frasin comun, salcâm alb, castan porcesc;
-mărimi mijlocii-frasin verde, scoruş, soc negru;
-mărunte-băşiioasa, salcâm mic, caragana;
-foarte mărunte-ploiţă de aur
Speciile de răşinoase după mărimea acelor pot fi divizate în următoarele categorii:
-ace foarte mari (cu lungimea de peste 15cm) pin negru;
-ace mari (cu lungimea între 10 şi 15cm) pinul negru de Crimeia, pin cedru;
-ace mijlocii (cu lungimea între 5 şi 10cm) pinul silvestru, pin de munte;
-ace mărunte (cu lungimea 1-5cm) molid, larice siberian, tsuga;
-ace foarte mărunte (0,1-1,0cm) ienupăr de Virginia, biota, tuia.

41
 Culoarea frunzelor în diferite perioade ale anului are o mare importanţă la folosirea arboretelor în
scopuri decorative. Pentru fiecare specie de arbori este caracteristică o anumită culoare a frunzelor.
Culoarea normală a frunzelor plantelor lemnoase-verde de diferite intensităţi (de la verde-deschis
până la verde închis).
În afară de culoarea tipică a fiecărei specii arborescente sunt forme cu o diversitate a culorii
frunzelor, care radical se deosebesc de culoarea tipică specifică a acestei specii şi care nu se schimbă nici
cu vârsta şi nici sezonier (forma argintie a molidului înţepător).
Culoarea de toamnă a frunzelor este specifică la foioase cu frunze căzătoare şi la unele răşinoase.
La speciile lemnoase este foarte variată: galben-deschis, galbenă, oranj, aurie, roză, roşie, cafenie de
diferite tonalităţi purpurie-de diferite tonalităţi-până la purpuriu închisă şi aproape violet-întunecat.
De aceea la alegerea speciilor pentru spaţii verzi este necesar de luat în vedere şi coloritul de
toamnă a arborilor şi arboretelor.
Speciile lemnoase şi coloritul frunzelor lor este prezentată în tabelul următor.

Tabelul 3.3. Speciile lemnoase care au o culoare neschimbătoare a frunzelor toamna (xx-de bază, x-
adăugătoare)
Culoarea tipică Culoarea de toamnă
Speciile
de vară Galbenă De bronz Roşie Cafenie
a)Foioase cu frunze căzătoare
Salcâm alb Verde xx - - -
Mesteacăn Verde-deschis xx x - -
Ulm Verde-închis x - - xx
Fag Verde-închis x x - -
Glădiţă Verde xx - - -
Stejar roşu Verde-închid - - xx -
Stejar pedunculat Verde-închis x x - x
Salcie albă Verde-surie x - - -
Catalpă Verde-deschis xx - - -
Castan porcesc Verde-închis xx x - -
Corn Verde - - xx -
Paltin de câmp Verde-închis xx x x -
Jugastru Verde xx - - -
Cruşin Verde-închis xx - - -
Alun Verde xx - - -
Tei pucios Verde-închis xx - - -
Tei de Crimeia Verde xx - - -
Tei platifoliu Verde-deschis xx - - -
Nuc comun Verde-închis xx - - -
Nuc negru Verde-închis xx - - -
Sălcioară Verde-suriu - xx - -
Maclura Verde-deschis xx - - -
Sofora Verde xx - - -
Plop negru Verde-închis xx - - -

42
Dud alb Verde-deschis xx - - -
Frasin comun Verde-închis xx - - -
b)Răşinoase cu frunze căzătoare
Larice siberian şi european Verde-deschis xx - - -
Ghingo biloba Verde-brumăriu xx x - -

Speciile care au culorile de toamnă a frunzelor diferite, la una şi aceeaşi specie, sunt prezentate în
tabelul următor.
Tabelul 3.4. Speciile lemnoase, care au culoare de toamnă multicoloră a frunzelor (xx-de bază, x-
adăugătoare).
Culoarea de toamnă
Culoarea tipică Brun

Cârmoz

Fiolete
Speciile Galbe De Cafen
de vară Roşie Oranj întune
nă bronz ie
cat
Dracila Verde-deschis x - - x x xx - -
Mesteacăn Verde-deschis xx x - - - - x -
Sorb Verde x xx x - xx - x x
Păr de pădure Verde-închis xx - x x - x - -
Călin Verde x - - - x xx - -
Dârmoz Verde-suriu x x x - x x - x
Corn Verde-închis x - x - - - -
Paltin de câmp Verde-închis xx x - x x - - -
Arţar argintiu Verde-argintie x xx - x - - - -
Plop tremurător Verde-sură xx x - x x - - x
Scoruş Verde-sură x x x x - - - x
Scumpie Verde-brumărie x x - x x xx - -
Cununiţă Verde-închis x x - - x xx - x
Forziţia Verde-deschis x x x - - xx - x

Păstrarea îndelungată toamna a culorii verzi a frunzelor de unele specii este specificul biologic al
acestor specii-ele nu dovedesc să-şi finiseze ciclul vegetaţiei până la începutul îngheţurilor, sub acţiunea
cărora frunzele cad înainte de timp.
Speciile lemnoase cu frunze căzătoare, care toamna îndelungat îşi păstrează culoarea verde:
Salcâm alb Nuc comun
Lemn câinesc Nuc negru
Arbore de cafea Platan
Ulm de munte Liliac
Gorun Plop piramidal
Stejar pedunculat Plop negru
Caprifoi tătăresc Frasin verde
Toate sălciile Mălin
Paltin de munte Alun

43
 Tei platifoliu Anin negru
În afară de timpul de cădere a frunzelor toamna, pentru construcţia spaţiilor verzi are importanţă
durata înfrunzită pe perioada de vegetaţie a speciilor lemnoase cu frunze căzătoare.

3.2.3.Calităţile decorative ale florilor

Pentru alegerea unor sau altor specii lemnoase la construcţia arboretelor din parcuri şi grădini
florile sunt principalele, câte odată chiar hotărâtoare privind detaliu decorativ.
Calităţile decorative ale florilor se determină după formă, mărime, colorit şi miros.
Forma florilor se examinează din două puncte de vedere:
a) forma proprie a florilor şi b) forma inflorescenţelor.
Se poate de menţionat că, decorativitatea florilor după formă, mărime şi colorit se creează nu
numai de petalele corolei, dar şi cu alte componente ale florii cum ar fi petalele caliciului, staminele, la
unele specii lemnoase şi bracteele.
O mare valoare decorativă o au formele bătute ale florilor, evidenţiate ca forme botanice a
speciilor respective.
Mărimea florilor are la fel o importanţă considerabilă. Ea este pricepută ca mărimea unor flori
aparte sau a mărimii adunării acestor flori-inflorescenţele.
Cele mai decorative sunt speciile lemnoase cu flori aparte mari, sau flori nu prea mari, adunate în
inflorescenţe mari.
Multe din speciile lemnoase folosite pe larg în parc au flori puţin decorative. Acestea sunt speciile
ca, sălciile, plopii, ulmii, mestecenii, carpenii, alunii, aninii, stejarii, fagii, nucul comun, nucul negru,
caria, toate speciile de aceracee şi tei.
Cele mai decorative flori au speciile rozacee (măceşii, cununiţe, scoruşii), familia boboase
(salcâmii ş.a.), castanii, lemnul câinesc, liliacul, forziţia, bujorul lemnificat, caprifoiul, socul negru,
călinul, dârmozul ş.a.
Coloritul frunzelor joacă un rol important în decorativitatea lor. Culorile sunt foarte diferite: alb,
galbene, oranj, roşie, roză, verde, albastru, fioletă, purpurie şi diferite nuanţe şi combinaţii a acestor
culori.
După culoarea florilor arborii şi arbuştii din parc se poate de divizat în grupe, după cum urmează
în tabelul următor.

44
Tabelul 3.5. Gruparea arborilor şi arbuştilor din parc după culoarea florilor

Speciile Florile Speciile Florile

a)Culoarea albă a florilor c)Culori roze, roşii, purpurii a florilor
Păr pădureţ Albă Gutui japonez Ros deschis până la roz
închis
Iasomie Albă Păduceii Roz şi roşie
Călin Albă d)Culori albastre, violete a florilor
Catalpă Albă cu linii galbene Lămâiţa (forme fiolete) violet
Castan porcesc Alb-roz-cremă e)Culoarea verde a florilor
Scoruş Alb-cremă Arbore de cafea Verde-deschis
Liliac (sort. alb) Alb Glădiţa Verde-gălbui
Cununiţa Alb Forziţia Verde-gălbui deschis
Mălin Alb
Măr pădureţ Alb-roză
b)Culoarea galbenă şi oranj a florilor
Dracila Galben-deschis
Roz-portocaliu
Corn Galbenă
Teii Galbene gălbui palide
Măceş galben Galbene
Coacăzul auriu Galben-auriu

Mirosul florilor, care serveşte la atracţia insectelor pentru polenizare, la fel se poate de folosit la
construcţia spaţiilor verzi. La alegerea şi amplasarea arborilor în parcuri şi grădini nu se atrage o atenţie
deosebită la gruparea lor după mirosul plăcut şi aromat. Dar arboretele speciale în parcuri şi grădini din
specii aromate nu numai că influenţează benefic asupra vizitatorilor, dar au şi o importanţă igienico-
sanitară.
După puterea mirosului speciile lemnoase din parc se poate de grupat în:
1.Foarte aromate-mirosul se simte la distanţe însemnate: salcâmul alb, lemn căinesc, socul negru,
călinul, catalpa, toate speciile de tei, sălcioara, liliacul, mălinul, mărul:
2.Aromate-miroasitoare la distanţe nu prea mari: gutuiul, zarzărul, vişinul, măcieşii, scoruşul,
sofora:
3.Slab aromate-mirosul se simte numai în apropierea plantelor: gutui japonez, caragană, amorfă,
dracilă, arbore de cafea, glădiţă, caprifoi, cununiţă.
După calitatea mirosului florilor speciile lemnoase se poate de grupat în:
1.Cu miros plăcut-gutui, salcâm alb, lemn câinesc, arbore de cafea, glădiţă, iasomie, caprifoi,
catalpă, teii, sălcioară, măceşii, liliacul, sofora, mălin, părul, mărul, cireşul, vişinul;
2.Cu miros mediocru-păduceii, socul negru, magnolia cu frunza mare, măceşul galben;
3.Cu miros neplăcut-castanul comestibil.

45
3.2.4.Însuşirile decorative ale fructelor

Fructele datorită formei sale originale şi a coloritului viu foarte des servesc ca înfrumuseţare
adăugătoare pentru arbori şi arbuşti încă în perioada înfrunzită.
Foarte decorative sunt fructele la aşa numitele fructifere: abricos, vişine, cireş, pere, piersici,
prune, mere, mandarine. Dar la un număr însemnat de specii lemnoase neaparţinând fructiferelor, servesc
ca înfrumuseţare efectivă. Fructele zburătoare de culoare roz-roşii încă necoapte a arţarului tătărăsc, ce
acoperă coroana după înflorire (mai-iunie), creează din îndepărtare impresia unui tufar înflorit abundent.
Strălucitoare, de culoare oranj-roşie aripioarele seminţelor necoapte ale cenuşerului, mănunchiul
mare-ciorchină, care acoperă coroana arboretului la sfârşitul verii-începutul toamnei de departe sunt
recepţionate ca flori, florile la cenuşer sunt puţin decorative de culoare verde-gălbui. Sunt originale
fructele cenuşerului şi în perioada de iarnă adunate în mănunchiuri mari şi atârnând toată iarna pe arbori.
Pe ramurile dezgolite de departe par cârduri de păsări, aşezate la odihnă.
Dar cel mai mare efect decorativ ating fructele speciilor de foioase caduce toamna târziu şi
începutul iernii, când fructele strălucitoare şi păstrate pe ramuri învie peisajul posomorât al parcurilor şi
grădinilor. În această perioadă sunt foarte decorative şi de nuanţe diferite de la oranj-roşu la violet fructele
de dracilă, păducel, scoruş, călin, salbe.
Sunt foarte originale păstăile mari netede de culoare cafeniu-închis a glădiţei. Şi mai originale sunt
boabele mari şi late la arborele de cafea-cu pericarp tare de culoare cenuşiu-brună, prezentând parcă toc
pentru ochelari.
Foarte decorative sunt păstăile de soforă, balansând în jos, lungi şi gâtuite între seminţe ca nişte
mărgele. Păstăile verzi, cărnoase, sticloase abundent acoperă coronamentul, atârnând pe ramuri
îndelungat, după căderea frunzelor, chiar şi toată iarna. De departe, datorită culorii verzi-deschise a
păstăilor şi a abundenţii lor, arborii de soforă iarna par acoperite de verdeaţa gingaşă a primăverii.
Fructele şi seminţele unor specii lemnoase sunt înzestrate cu firişoare de păr, perişori şi alte
formaţii, aducând adesea şi multe neplăceri.
De exemplu, firişoarele de păr a seminţelor de salcie căprească, dar mai ales-unele specii de plopi
(balzamifer, aromat) aduc daune considerabile.
Pentru ochi şi căile respiratorii prezintă pericol mici perişori ai seminţelor de platan, mai ales
primăvara, adunate în bile, când se împrăştie.

3.2.5.Calităţile decorative ale trunchiului arborilor şi arbuştilor

Forma trunchiului, structura şi culoarea scoarţei trunchiului şi ramurilor sunt de asemenea adesea
calităţi decorative importante, care trebuie luate în considerare la proiectarea spaţiilor verzi.

46
 Arboretele din parcuri şi grădini cu forme, structuri şi culori al scoarţei a speciilor lemnoase
specifice vizual sunt percepute chiar şi în grupe dar mai ales sunt vizibile în aliniamentele din alei şi la
exemplarele solitare din apropierea drumurilor şi potecilor.
Forma dreaptă, columnară şi falnică a trunchiului este o calitate indiscutabilă a speciilor lemnoase,
folosite în aliniamentele de arbori din alei şi de-a lungul drumurilor.
Culoarea scoarţei trunchiurilor şi ramurilor adesea prezintă nu numai un detaliu vizibil, dar poate
avea şi un rol hotărâtor în compoziţiile arhitecturale din spaţiile verzi.
După structura şi desenul scoarţei trunchiului arborii din parc pot fi divizaţi în următoarele grupe:
1.Arbori cu scoarţa netedă (doar la bătrâneţe apar crăpături): cenuşer, mesteacăn papirifer, fag f.
purpurie, vişin, glădiţă, carpen, stejar castanifoliu, stejar roşu, sâmbovină, paltin de munte, arţar argintiu,
tei argintiu, plop tremurător, anin cenuşiu, bradul alb, scoruş, plop balzamifer, plop alb, mălin, cireş
păsăresc, măr pădureţ:
2.Arbori cu scoarţa lamelată: catalpă, castan porcesc, platan, pin silvestru:
3.Arborii cu scoarţă slab crăpată: arbore de cafea, ulm, păr, pădureţ, gorun, molid, castan
comestibil, paltin de câmp, tei platifoliu, tei pucios, arbore de lalea, mălinul, vişinul turcesc:
4.Arbori cu scoarţă adânc crăpată: salcâm alb, ulm de câmp, stejar pedunculat, salcie albă,
sâmbovină, duglas canadian, nuc negru, plop canadian, plop negru.
După culoarea scoarţei trunchiului arborii şi arbuştii din parc se pot diviza în următoarele grupe:
1.Arborii şi arbuştii cu culoarea albă (sau nuanţe) a scoarţei trunchiului: mesteacăn, mesteacăn
papirifer (pe lăstarii tineri scoarţa este de culoare alb-argintie):
2.Arbori şi arbuşti cu scoarţa sură-deschisă: cenuşer, fag forma purpurie, arţar argintiu, tei
argintiu, tei platifoliu, nuc comun, plop tremurător,(în partea de sus a trunchiului scoarţa este de culoare
sur-verzuie, netedă, în jos sur-închisă crăpăcioasă), scoruş, pinul strob, măr, frasin comun:
3.Arborii şi arbuştii cu scoarţa sur-închisă: salcâm alb, gorun, tsuga, pin negru de Crimeia, sofora
(scoarţa trunchiului de culoarea sur-închisă, a scoarţei ramurilor-verde), cireş:
4.Arbori şi arbuşti cu culoare cenuşie: ulm de câmp, ulm de munte, jugastru, tei pucios, anin
negru, cedru;
5.Arbori şi arbuşti cu culoarea scoarţei sur-întunecată: paltin de câmp (scoarţa sur-brună,
înnegrită), mălinul (scoarţa sur-înnegrită);
6.Arbori şi arbuşti cu culoarea scoarţei înroşită: salcie purpurie, sângerul;
7.Arbori şi arbuşti cu culoarea scoarţei pătată: platanii. Specii de arbori şi arbuşti cu ghimpi şi
ţeapă, de regulă sunt specii pe ramurile şi trunchiurile cărora sunt ghimpi şi ţepe, care îi apară de animale
şi vânat.
Sunt preţioşi la crearea gardurilor vii netrecătoare, dar pentru construcţia spaţiilor verzi, parcurilor,
locurilor pentru odihna copiilor nu sunt recomandate.

47
 În parcul din Ţaul, astfel de specii sunt, după cum urmează: zarzăr, gutui japonez, salcâm alb,
caragană, dracilă, păduceii, glădiţa, păr de pădure, sălcioară, macliură, cătina, măceşii şi trandafirii,
porumbarul.

3.3.Principii de bază privind reconstrucţia ecologică şi dezvoltarea în continuare a Parcului Ţaul

La elaborarea măsurilor privind refacerea, reconstrucţia şi dezvoltarea în continuare a Parcului

Ţaul este necesar de luat în considerare starea actuală.
Această stare este necesar să fie prezentată de instituţiile abilitate cum este Grădina Botanică a
AŞM.
Măsurile, care sunt necesare pentru redresarea ecologică a parcului, ar trebui să prevadă
următoarele:
1.Refacerea arboretelor uscate:
2.Mărirea compoziţiei dendrologice a arboretelor din parc în procesul de reconstrucţie:
3.Readucerea exteriorului compoziţional şi de landşaft a parcului la structura sa iniţială sau
aproape de ea:
4.Lucrări inginereşti şi arhitecturale privind amenajarea şi reabilitarea construcţiilor de pe
teritoriul parcului:
5.Măsuri organizatorice privind gospodărirea parcului în continuare.
Din cauza problemelor ecologice din ultimii ani arboretele din parc au avut mult de suferit. S-au
uscat un număr mare de arbori valoroşi. Au avut de suferit mult răşinoasele şi mai ales molizii şi pinii.
Mult au suferit şi grupele de mesteceni. Mestecenii rămaşi pe picior au vârfurile uscate. Sub
coronamentele arborilor valoroşi s-au regenerat natural specii invadatoare, ca salcâmul alb, arţar
american, care puternic au modificat structura compoziţională şi arhitecturală a parcului.
Este necesar de elaborat măsuri de redresare a parcului, pentru toate arboretele din parc, indiferent
de starea lor actuală, mai ales pentru arboretele uscate şi în curs de uscare, care şi-au pierdut capacitatea
de regenerare. Este necesar de reconstruit aşa instalaţii din parc ca florăriile, o parte din rozarii, care au
fost distruse în ultimii ani.
Lipsa controlului necesar în ultima perioadă de timp a dus la înrăutăţirea compoziţională a
parcului, grupe şi pâlcuri întregi de răşinoase s-au uscat, grupele s-au rărit şi în rezultatul tăierilor ilicite,
unele sectoare, unde au fost arborete, s-au dezgolit complet. Ca rezultat s-a modificat landşaftul
compoziţional al parcului, au dispărut un şir de specii rare şi valoroase din punct de vedere dendrologic şi
decorativ.

48
 Au dispărut din parc aproape toţi molizii, care s-au uscat, au dispărut grupele de platan, a rămas
numai un arbore de cafea, un stejar castanifoliu, au dispărut trandafirii decorativi, mai ales sorturile de
trandafir nu se mai găsesc în parc.
În legătură cu aceasta ca direcţii prioritare de reconstrucţie a parcului ar fi:
1.Refacerea arboretelor rărite din parc şi a grupelor de arbori dispărute:
2.Îmbogăţirea structurii compoziţionale specifice a parcului:
Pentru planificarea reconstrucţiei parcului din punct de vedere dendrologic şi arhitectural este
necesar de executat un studiu detaliat în teren şi în baza datelor obţinute cât şi a Proiectului de
reconstrucţie din anul 1957 de proiectat aceste lucrări.
Planificarea lucrărilor trebuie s-ă aibă în vedere de păstrat compoziţiile şi metodele folosite la
crearea iniţială a parcului.
Speciile de arbori şi arbuşti necesari pentru reconstrucţie trebuie de ales în dependenţă de fiecare
sector şi de compoziţiile dendrologice ce dorim să le reconstruim.
Prioritate trebuie de dat acelor specii din flora indigenă cât şi a celor alohtone, care foarte bine
sunt adoptate condiţiilor staţionale locale din parc, pot să creeze complexe dendrologice decorative.
Este necesar de dat un colorit vid limitei parcului pe direcţia de nor-vest, adică limita de-a lungul
drumului Ţaul-Târnova, anterior ocupată de molizi şi care s-au uscat. Foarte bine această fâşie ar arăta,
dacă s-ar planta grupe de stejar roşu urmate de grupe de paltin de munte şi de arţar argintiu.
Ar fi de dorit ca în locul fostului teren circular de dans de lângă căminul din parcul de sus, care s-
a regenerat natural cu arţar american, să se creeze o grupă de arbori din pin negru austriac în combinare
cu păducei şi scumpie. Având în vedere, că în parc sunt într-un asortiment mic aşa specii ca plop alb,
molid înţepător forma argintie, duglas, fag purpuriu, paltinul de munte, stejarul castanifoliu, stejarul
Gartvis, este necesar de crescut diversitatea specifică a acestor specii.
Pe tot teritoriul parcului sunt exemplare unice de specii arborescente intime cu coronamente
piramidale, ovulare, plângătoare. Aşa specii şi forme prezintă un interes pentru compoziţia parcului. S-ar
putea de folosit pentru plantare solitar şi în grupe plopul Bolle, forma piramidală a paltinului de câmp,
sofora piramidală, stejarul piramidal, salcâm globulos, dud plângător şi alte specii.
O importanţă compoziţională o au limitele parcului (lizierele). Actualmente ele şi-au pierdut
expresivitatea artistică şi rolul compoziţional, deoarece prezintă nişte desişuri, în care pe lângă speciile
valoroase de arbuşti sunt şi lăstărişuri de ulm, salcâm alb, arţar american şi alte specii nefavorabile, din
punct de vedere decorativ.
Este necesar o reconstrucţie capitală a lizierelor prin curăţirea şi rărirea grupelor de arbuşti,
îndepărtarea lăstărişurilor speciilor arborescente nevaloroase şi introducerea în arboretele de la marginile
parcului arbuşti decorativi şi frumoşi înfloriţi pentru ornamentarea lizierei şi crearea de pete colorate pe
fonul verde al grupelor şi masivelor.

49
 CONCLUZII

1.Parcul Ţaul, cu cea mai bogată diversitate specifică de arbori şi arbuşti din Moldova şi creat la
cel mai înalt nivel privind construcţia parcurilor şi grădinilor publice, poate fi în prezent, dar şi în viitor,
un obiect de iluminarea şi studiu demonstrativ important, care poate şi trebuie să joace un rol important în
dezvoltarea lucrărilor decreare a spaţiilor verzi.
2.Din punct de vedere a rolului atribuit în arta înverzirii, îmbogăţirea asortimentului specific din
parc nu numai că este binevenit, dar şi necesar.
3.Parcul Ţaul este pentru Moldova unicul loc, unde într-o perioadă scurtă de timp se poate de
mărit şi avut o colecţie bogată de specii, utilizate în înverzire.
4.Dat fiind faptul, că arboretele parcului sau format pe deplin şi au ajuns la dimensiuni optimale,
speciile noi ce se vor introduce şi în primul rând speciile repede crescătoare de arbori, arbuşti şi liane în
câţiva ani se vor încadra organic în arboretele bătrâne ale parcului şi vor îndeplini integral rolul
compoziţional atribuţiilor.
5.La executarea lucrărilor de refacere şi reconstrucţie în parc este necesar de avut o prezentare
clară privind priceperea compoziţională, ce va admite introducerea în compoziţia arboretelor parcului
unele specii noi pentru el.

50
 REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

1. Bucaţel V. Diversitatea taxonomică a pinaceelor (Pinaceae Lindl.) introduse în Republica

Moldova. Biodiversitatea vegetală a Republicii Moldova, Chişinău, 2001, p. 202-208.
2. Cartea Roşie a Republicii Moldova, Chişinău 2001.
3. Comanici Ion, Palancian Alexei. Botanica agricolă şi forestieră. Chişinău, 2002, 455p.
4. Clinovschii Fl. Dendrologie. Ed. Universitatea Suceava, Suceava, 2005, ISBN973-666-157-1,
300p.
5. Colesnikov A. I., Decorativnaya dendrologia M., Gosudarstvennoe izdatelstvo literaturâ po
stroitelstvu, arhitecture i stroitelnâm materialam, 1960, 677p.
6. Leontiev P. V. Parchi Moldavii, Chişinev, 1967
7. Negulescu E., Săvulescu Al. Dendrologie. Ed. Agrosilvică de Stat. Bucureşti, 1973.
8. Palancean Al., Comanici I. Dendrologia., Ch., S.N. 2009 (F.E.-P.Tipograf Centrală).-520p.
ISBN978-9975-78-7277.
9. Stănescu V. Dendrologie. Universitatea Transilvania din Braşov, 1977, 285p.
10. Şofletea N., Curtu L. Dendrologie. Volumul I. Ed. Pentru Viaţă, Braşov-2000, ISBN973-99456-1-
9, 308p.
11. Proiect vostanovlenia, reconstrucţii i razvitia Ţaulscogo parca v pitomnicovodcescom sovhoze
imeni Lenina v Târnovscom raione, MSSR, Chişinev, 1957, 170 str.
12. Lesnâe rastenia (sosudistâe), izd, Ştiinţa, Chiş., 1986, 296 str.

51
 ABREVIERI

A. Ia.-Alex Iacovlevici
I. V.-Ippolit Vasilevici
Ia. D.-Iacov Dmitrievici
SMT-staţie de maşini şi tractoare
RSSM-Republica Sovetica Socialistă Moldovenească
URSS-Uniunea Republicilor Sovetice Socialiste
AŞM-Academia de Ştiinţe a Moldovei
P.V.-Pavel Vasilevici

52
 ADNOTARE

Autorul acestei lucrări este ing. agronom Gangal Valentina. Denumirea lucrării este „Inventarierea
specifică a parcului din s. Ţaul”, o lucrare ce prezintă cercetările şi rezultatele lor pentru a obţine titlul de
master în managementul ecosistemelor forestiere.
Lucrarea cuprinde studiul specific al parcului din s. Ţaul. Cercetările au fost efectuate în perioada
aprilie 2012-noiembrie 2012, folosindu-se si datele din Proiectul de reconstrucţie a parcului din s. Ţaul
din a 1957.
Teza cuprinde: introducere, 3 capitole, concluzii, referinţe bibliografice, din 11 referinţe, anexe,
tabele şi se dispune pe 51 pagini de text de bază.
Deci, obiectul actualei lucrări este studiul specific din parcul din s. Ţaul.
Scopul actualei lucrări este:
Inventarierea specifică a diversităţii de arbori şi arbuşti din Parcul Ţaul.
Ca obiective sunt:
1. Analiza istoricului creării Parcului Ţaul.
2. Analiza condiţiilor naturale şi a vegetaţiei din parc.
3. Caracteristica ecosistemelor artificiale din parc şi metodele de cercetare folosite la inventarierea
specifică.
4. Rezultatele inventarierii ecologice specifice.
5. Măsuri de redresare ecologică a arboretelor artificiale din parc.
6. Concluzii.
Această temă este actuală reeşind din faptul că Parcul Ţaul este un laborator natural cu o
diversitate dendrologică şi este necesar de folosit şi în continuare experienţa sa de creare la construcţia
spaţiilor verzi din republică.
Această lucrare este o continuare a proiectului de reconstrucţie a parcului din s. Ţaul din anul
1957.

53
ANEXE

54
 DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII

Subsemnata Gangal Valentina Boris, declare pe propria răspundere că materialele prezentate în

teza de master, se referă la propriile activităţi şi realizări, în caz contrar urmând să suport consecinţele, în
conformitate cu legislaţia în vigoare.

Numele de familie, prenumele Gangal Valentina

Semnătura

Data

55
 CV AL AUTORULUI

Date personale-Gangal Valentina, 21 decembrie 1965

s. Ţaul, r-nul Donduşeni

Studii:

generale-şcoala medie din s. Ţaul. 1982.

superioare-Universitatea Agrară de Stat din Moldova, 1988.
fac. Horticultură
cat. Horticultură
Stagieri: Practici de producere in Colegiul Agricol Ţaul-1 iunie 1988-31 decembrie 1999.
Gospodăria Ţărănească „V. Gangal” 2006-2008.
Colegiul Agricol Ţaul-25 august 2008 până în prezent.

Activitatea profesională: Agronom pe protecţia plantelor, Agronom horticultor, Brigadier al brigăzii

pomicole din cadrul Colegiului Agricol Ţaul, Profesor în cadrul Colegiului Agricol Ţaul.

Participări la foruri ştiinţifice naţionale şi internaţionale:

Participarea la conferinţe zonale privind formarea coronamentului la pomii fructiferi. Participarea
la conferinţele ştiinţifice ale studenţilor din cadrul Colegiului Agricol Ţaul.

Lucrări ştiinţifice publicate: Teza de licenţă pe tema „Influenţa sistemelor de formare a coronamentului
la soiurile de măr”.

Date de contact: s Ţaul. r-nul Donduşeni

Mobil 068875688

56