Sunteți pe pagina 1din 9

http://www.dinmansarda.

com/povestea-liliacului/

http://www.dinmansarda.com/viburnum-opulus-roseum-adevaratul-bulgaras-sau-boule-de-neige/

https://en.wikipedia.org/wiki/Viburnum_opulus
https://povesteacasei.ro/hibiscus-plantare--ingrijire-si-intrebuintari/
https://egradini.ro/forum/threads/hibiscus-syriacus-cu-floare-dubla-si-simpla.12163/
https://egradini.ro/articole/hibiscus.html
https://www.hibiscusworld.com/howie/table.htm
www.almostedenplants.com/shopping/products/9392-snow-queen-variegated-
hibiscus/&prev=search

Viburnum opulus L. –călin

Specie originară din Europa, Asia, la noi apare frecvent prin pădure, de la câmpie până în munţi.

Are cerinţe mari faţă de umiditatea solului.

Arbust înalt de 2-5 m cu lujeri fragili, cenuşii, glabri-lucitori care din cauza îngheţurilor, au de regulă
vârful uscat.

Mugurii sunt opuşi, alipiţi de lujeri, ovoizi, cu faţa externă bombată, roşietici, cu un singur solz
aparent.

Frunzele sunt lat-ovate, de 4-12 cm lungime, 3-5 lobate; cele de pe lujerii scurţi, trunchiate la
bază, au lobi scurţi şi adânc dinţaţi; cele de pe lujerii lungi şi lăstari, rotunjite la bază, au lobii acuminaţi,
slab dinţaţi. Peţiolii, de 1-2 cm lungime, sunt canaliculaţi, aproape de limb cu patru glande proeminente,
toamna frunzele capătă culoare roşietică, foarte decorativă. Florile sunt complete, dense, multiflore,
terminale, de 5-10 cm diametru. Florile din mijlocul inflorescenţei sunt mai mici, fertile, iar cele
marginale mult mai mari, de 15-25 mm lăţime, sterile, cu corola albă, inegal divizată. Fructele drupe,
cărnoase, roşii (fig. 271).

Viburnum opulus var. Roseum– frunze roz, specie sensibilă la afide.


Familia MALVACEAE A.L. Juss.

Genul Hybiscus L.
Hibiscus syriacus L. – zămoşiţă de Siria

Are temperament de lumină, suportă şi umbra.

Arbust de 3 m înălţime, scoarţa la început netedă, cenuşie, apoi devine negricioasă, cu crăpături
puţin adânci. Tulpina ramificată, la bază formează o tufă compactă. Lujeri tineri cu peri lungi şi moi, mai
târziu glabri. Muguri mici, păroşi, prevăzuţi cu 2 stipele filiforme şi persistente. Frunze alterne, ovate sau
rombic-ovate, 5-12 cm lungime, de regulă trilobate şi neregulat dinţate, cu 3 nervuri palmate, rezistente
la îngheţuri şi brume de toamnă.

Flori hermafrodite, axilare, tip 5, solitare, mari 6-10 cm, lat campanulate, petale albe, pătate cu
roşu-violet, spre bază concrescute cu tubul staminal, aşa că par simple, înfloresc din iulie până în
septembrie.

Fructul capsulă dehiscentă cu 5 valve, se coc în octombrie, noiembrie (fig. 241).

Cultivaruri deosebite: Red Heart, flori albe cu mijloc roşu, Hamambo, cu flori roz, Osian Bleu, cu
flori albastre, otus albus, cu flori albe.

Lăstăreşte şi se înmulţeşte uşor prin sămânţă şi butaşi.

Este foarte mult apreciat ca specie ornamentală, mai ales pentru florile sale care apar o
perioadă mai lungă, până la sfârşitul verii.

În staţiunile de pe litoralul Mării Negre, dovedeşte o vitalitate crescută.

Folosire: izolat, în grupuri, garduri vii.

Înmulţire: prin seminţe (primăvara), prin butaşi vara (în răsadniţe) – se ţin 2 ani în ghivece;
altoirea (iarna în sere) şi marcotajul (prin muşuroire).

Denumire ştiinţifică: HIBISCUS SYRIACUS L. Denumire populară: ZĂMOŞIŢĂ DE SIRIA


Arbust exotic, 3 m, cu tulpina ramificată de la bază, sub formă de tufă. Scoarţa este netedă la
început, cenuşie, apoi negricioasă, fin crăpată. Lujeri tineri acoperiţi cu peri lungi şi moi, apoi glabri, ce
se rup greu. Muguri alterni, mici, păroşi, la bază cu 2 stipele filiforme, persistente. Frunze peţiolate,
rombic-ovate, de 5-12 cm, trilobate, neregulat dinţate, cu trei nervuri palmate. Flori complete, pe tipul
5, solitare, mari 6-10 cm, lat campanulate, cu petale albe sau mov pătate cu roşu-violet; în cultură apar
şi flori involte. Staminele sunt numeroase, unite într-un tub trunchiat la vârf, iar în creştet sunt anterele
(figura 141 a). Fructele sunt capsule dehiscente în 5 valve. Specia este originară din Siria, China, India, la
noi fiind introdusă în scop ornamental. Rezistă bine la secetă şi geruri şi este nepretenţioasă faţă de sol,
putând vegeta chiar şi pe nisipurile marine. Reclamă căldură estivală, altfel înfloreşte mai puţin.
Temperamentul este de lumină.

Florile cresc in vârful lastarilor si pot fi simple sau duble, in culori foarte variate. Planta
infloreste abundent mai ales primavara si toamna, dar daca are lumina suficienta, ea poate
inflori tot timpul anului. Frunzele se succes, sunt ovale si de multe ori cu o margine dintata sau
lobata. Florile sunt mari, vizibile, cu cinci sau mai multe petale, de diverse culori de la alb la roz,
rosu, portocaliu, piersica, galben sau violet si au o forma de trompeta. Fructul este o capsula
uscata cu cinci lobi, care contine câteva seminte in fiecare lob, care sunt eliberate atunci când se
deschis capsulele la maturitate. Acesta are culoarea rosie sau alba.

Chiar daca florile dureaza doar o zi (uneori doua zile), Hibiscusul face multe flori, mai ales daca
mediul ii prieste. Totusi, toamna si iarna, când lumina scade, isi reduce productia de flori, insa
din februarie, incepe cu forte proaspete un nou sezon de crestere/inflorire.

Ca planta de amenajare

Hibiscus galben si rosu

Multe specii sunt crescute pentru florile aspectuoase sau sunt folosite ca arbusti
de peisaj, si sunt utilizate pentru a atrage fluturi, albine si colibri.

Hibiscus este o planta foarte rezistenta, versatila si in conditii tropicale poate


spori frumusetea oricarei gradini. Fiind versatila se adapteaza cu usurinta gradinilor de
pe balcon, in spatiile urbane inghesuite si poate fi usor cultivata in ghivece ca liane sau
chiar si in ghivece suspendate. Este o planta perena care face flori pe tot parcursul
anului. Prin prisma varietatii de culori, hibiscusul se potriveste in orice vibratie a
oricarei gradini.

Singura amenintare pe care hibiscusul o poate primi este viermele alb.

Infestarile cu viermele alb sunt usor de observat, fiind clar vizibila pe muguri,
frunze sau chiar tulpini. Pentru a proteja planta, trebuie taiata partea infestata, curatata
cu apa si pulverizata cu un insecticid special pentru aceasta problema.

Cum trebuie ingrijit hibiscusul?

In primul rând, hibiscusul trebuie taiat din când in când, mai ales dupa un
sezon in care planta a crescut cam 70 de centimetri. De obicei, taieturile se fac pe
orizontala si rareori pe verticala. Dupa fiecare taiere, procesul d ramificatie este
excelent. Vlastarii noi ajung la maturitate numai daca au destul de multa lumina. Cei
care nu vor beneficia de aceste lucru, vor ramâne pentru un timp indelungat in stadiul
de mugure brun. Mai trebuie specificat si faptul ca planta rezista destul de bine, de fapt,
mediul optim este la o temperatura de 20 de grade, insa daca este partial umbrita,
planta rezista chiar si la 43 de grade celsius.

in cazul in care razele soarelui vor cadea direct pe frunze, acestea se vor rasuci
ca si cum ar fi oparite, iar planta va avea nevoie de cantitati mari de apa la radacina.
Iarna insa, trebuie avut mare grija ca temperatura sa nu coboare sub 10-15 grade
Celsius, deoarece planta va muri.

Exista si cazuri in care planta sa nu infloreasca pentru o perioada mai lunga de


timp. Daca este si cazul tau, atunci e bine sa stii ca exista câteva lucrurile pe care le poti
face. Spre exemplu, trebuie tunsa planta foarte scurt si trebuie scos tot pamântul din
ghiveci. E musai ca radacinile sa fie bine curatate, pamântul aruncat si planta mutat
intr-un alt ghiveci, de data aceasta ceva mai mare.

Pamântul (pamânt de gradina bogat in humus, turba sau pamânt de frunze,


nisip in cantitate mai mica decât celelalte componente) trebuie udat moderat. Frunzele
trebuie stropite dupa taiere, inclusiv tulpina, dupa care se asaza planta in locul cel mai
luminat din casa.

Cum se inmulteste hibiscusul?

Specialistii sustin ca aceasta planta se poate inmulti tot anul prin procedura
numita butasire, insa perioada cu cele mai spectaculoase rezultate este primavara
devreme si toamna. Pentru acestea, se folosesc butasii trecuti de faza erbacee, care se
vor inradacina in turba fibroasa amestecata cu nisip. Trebuie acoperit totul cu o folie
mata si pus la o temperatura de 22-25 de grade celsius pentru perioada respectiva de
inradacinare.

Semintele se obtin si ele usor, dar se folosesc doar in lucrari de ameliorare.


Totusi, daca se doreste obtinerea unor plante noi din seminte, trebuie ca acestea sa fie
semanate in lunile februarie-martie. Plantele tinere se ciupesc deasupra a 2-4 frunze,
pentru o mai buna ramificare. La fel se procedeaza si la soiurile cu capacitate slaba de
ramificare. La plantele mature, prin taiere se corecteaza forma, dar se indeparteaza si
acele ramificatii imbatrânite sau care nu mai au asa de multe frunze.

in ceea ce priveste ingrijirea plantei, aceasta trebuie udata, mai ales in perioada
de crestere care coincide cu cea calda. Atentie, nu trebuie udata din abundenta.
Pamântul de la suprafata e bine sa fie uscat intre doua udari. Totodata, specialistii
recomanda ca fertilizarea sa aiba loc de 3-4 ori pe vara, altfel va creste foarte mult si va
fi greu de manevrat. in cazul in care planta inregistreaza o carenta de azot se poate ca
florile sa fie mai mici si mai sterse ca si culoare. Diferenta de marime si stralucire dintre
o floare obtinuta in perioada de fertilizare si una din perioada in care nu s-au aplicat
ingrasaminte este uimitoare: aproape 50%.

Intrebuintarile hibiscusului

Ceaiul din flori de hibiscus este cunoscut in intreaga lume si poate fi consumat
atât rece, cât si cald. Bautura este bine cunoscuta pentru culoarea sa, beneficiile asupra
sanatatii, dar si pentru aroma excelenta.

Ceaiul de Hibiscus sabdariffa este delicios, cu o culoare rosie accentuata, fiind


baut in mod regulat in tari precum Egipt, Jamaica, Thailanda, Mexic, Sudan, India si
Insulele din Oceanul Pacific. Gustul sau este placut, acrisor, cu o savoare unica si poate
fi indulcit cu miere sau cu zahar. Cercetarile au demonstrat beneficiile importante
pentru sanatate ale ceaiului, pe care civilizatiile antice le-au descoperit si utilizat
aproape instinctiv.

In Malaezia, se foloseste sucul proaspat obtinut din caliculele plantei, datorita


continutului ridicat in vitamina C si antocianozidelor. in medicina ayurvedica radacinile
sunt utilizate pentru vindecarea tusei si ca tratament impotriva pierderii parului sau a
albirii parului.
In India, Africa si Mexic, infuziile din frunze sunt utilizate in mod traditional
pentru efectele diuretice, hipotensive, scaderea vâscozitatii sângelui sau a febrei.

Potrivit specialistilor si cercetarilor medicale facute de-a lungul timpului, ceaiul


din flori de Hibiscus este antihipertensiv, diuretic, antispastic intestinal si uterin,
antiseptic, tonifiant, stimuleaza activitatea cerebrala imbunatatind atât eforturile
intelectuale, cât si pe cele fizice. Baut la micul dejun, ceaiul de Hibiscus inlocuieste cu
succes cafeaua de dimineata. Amestecat cu macesele, bogate in vitamina C, dar si cu alte
fructe de padure, ceaiurile de Hibiscus au efecte benefice pentru tot organismul si sunt
foarte hranitoare.

Genul Syringa L.
Syringa vulgaris L. – Liliac

Specie indigenă, areal sud-est european şi vest asiatic, apare spontan în Banat, în Munţii Cernei,
în Oltenia, Dobrogea.

Specie termofilă, rezistă bine la geruri şi secetă.

Preferă soluri bogate, slab acide, pe coaste pietroase, pe stâncării calcaroase, creşte şi pe soluri
superficiale, scheletice, din regiunile de dealuri şi montane.

Are temperament de lumină.

Arbust de 3-4 m înălţime, rareori mai mult (6-8 m), cu tulpina care se ramifică aproape de bază.

Scoarţa este cenuşie, lujerii viguroşi, măslinii, glabri, la vârf cu doi muguri.

Mugurii opuşi, lat-ovoizi, depărtaţi de lujer, cu numeroşi solzi muchiaţi.


Frunzele de 6-12 cm lungime, şi 6-10 cm lăţime, sunt ovat-cordiforme, acuminate, verzi-închise,
cu peţiolul de 2-3 cm lungime.

Florile liliachii, plăcut mirositoare, în panicule dese, lungi de 10-20 cm; tubul corolei este scurt,
până la 1 cm, cu lobii divergenţi. Înfloreşte în luna mai .

Fructele, sunt capsule elipsoidale, acuminate, de cca. 1-1,5 cm lungime, se desfac în două valve;
seminţele sunt brune, cu aripioară îngustă marginală (fig. 264).

Drajonează puternic, lăstăreşte viguros, se butăşeşte uşor.

Include o serie de varietăţi, forme horticole, peste 800 cu flori simple:

Syringa vulgaris var. Purpurea – flori în panicule dese, roşii – purpurii.

Syringa vulgaris cv. Jan Van Tol– flori albe.

Syringa vulgaris CV. Pasteur – flori purpurii închis.

Syringa vulgaris cv. Marengo– flori mov, lila.

Syringa vulgaris cv. Buffon– flori mov.

Syringa vulgaris cv. Primros– flori galbene.

Syringa vulgaris cv. Plena – flori duble.

Syringa vulgaris cv. Charles Joly– flori duble, purpurii.

Syringa vulgaris cv. Katherin Havermayer– mov purpurii, albăstrui.

Specia, datorită înrădăcinării trasante şi capacităţii de drajonare, este indicată în împădurirea


versanţilor scheletici, calcaroşi din zone secetoase şi în perdelele para-zăpezi.

Importanţa ornamentală deosebită, se introduce în parcuri şi grădini, de la câmpie până în zone


montane joase şi mijlocii, până la 1000 m altitudine.
Syringa josikaea Jacq. – liliac transilvănean

Specie indigenă cu areal limitat la o serie de staţiuni din Transilvania (Munţii Apuseni), vestul
Someşului Cald şi vestul Arieşului, în Polonia şi Ucraina.

Rezistent la ger şi poluanţi atmosferici, se instalează în staţiuni cu umiditate mare în aer şi sol, în
văi montane.

Ca aspect decorativ este inferior speciei Syringa vulgaris, dar datorită rarităţii şi caracterului de
cvasi-endemism, merită să fie ocrotit ca monument al naturii.

Arbust de până la 4 m înălţime. Tulpinile au ramurile mai groase, ascendente, iar lujerii tineri
păroşi, cu un singur mugur terminal.

Frunzele sunt eliptic-oblongi, tot de 6-12 cm lungime (ca şi la liliac) însă la bază rotunjite sau
brusc îngustate, cu marginea scurt-cicliată, pe dos albicios-glaucescente şi uneori, pe nervuri, rar
păroase; peţiolul este scurt de 1 cm.

Florile mai slab mirositoare, sunt aşezate în panicule mici şi înguste, întrerupte şi cu flori puţin
numeroase, tubul corolei de 1-1,5 cm lungime, lobii erect-divergenţi, de culoare purpurie-violacee.

Syringa reflexa Schneid.

Specie exotică, originară din China, 3 – 4 m înălţime, lujeri cenuşii, frunze oblong-lanceolate, pe
dos verzi – cenuşii, păroase, flori roz-închis cu interior alb, înfloreşte în iunie.

Introducere în spaţiile verzi: solitar, în grupuri, garduri vii libere, la marginea masivelor de arbori.

Înmulţire: prin seminţe, paniculele se recoltează toamna, se seamănă primăvara, după


stratificare de 2 – 3 săptămâni.

Puieţii cresc încet, 2 ani rămân pe loc.

Prin altoire, pentru a nu drajona se altoieşte pe lemn câinesc, mai frecvent pe butaşi
înrădăcinaţi, se poate altoi în oculaţie (iulie).
Prin marcotaj, plantele altoite se vor tăia scurt în anul II după plantare, lăstarii noi se marcotează
prin musuroire pe timp cald.

Particularităţi de cultură: după înflorire se taie inflorescenţele, la plantele altoite pe Syringa


vulgaris se înlătura drajonii.

Denumire ştiinţifică: SYRINGA VULGARIS L. Denumire populară: LILIAC

Arbust indigen, de 3-4 m, rar 6-8 m, cu înrădăcinare trasantă, bine dezvoltată şi tulpină ce se ramifică
aproape de la bază. Scoarţa este cenuşie, iar la exemplarele în vârstă se transformă în ritidom bun cu
crăpături spiralate. Lujerii viguroşi, măslinii, glabri, terminaţi la vârf cu doi muguri (“falsă dichotomie”).
Mugurii opuşi, lat ovoizi, depărtaţi de lujer, verzi, roşcaţi sau violacei, au câte o muchie ascuţită
longitudinală.

277

Frunze de 6-12 cm, ovat cordiforme, acuminate, verzi închis şi cu peţiol de 2-3 cm (figura 158). Flori
violete, plăcut mirositoare, pe tipul 4, grupate în panicule dese de 10-20 cm; apar prin mai. Fructele sunt
capsule elipsoidale, de 1-1.5 cm, dehiscente în două valve, în interior cu seminţe brune, îngust aripate.
Drajonează şi lăstăreşte viguros. Arealul natural al liliacului este sud-est european, la noi fiind spontan în
Banat (Munţii Cernei), nord-vestul Olteniei (Valea Topolniţei, Tismana etc.), judeţul Buzău, Dobrogea
(Ciucurova, Albeşti). Creşte pe coaste însorite, stâncării calcaroase, formând tufărişuri. Liliacul este o
specie termofilă, rezistă bine la geruri, secetă şi cu temperament de lumină. Variabilitate: S. vulgaris var.
purpurea (flori roşii purpurii), S. vulgaris var. alba, S. vulgaris var. plena (flori involte).