UNIVERSITATEA STEFAN CEL MARE SUCEAVA

FACULTATEA DE SILVICULTURA

PROIECT DE DIPLOMA
Disciplina ENTOMOLOGIE

TEMA PROIECTULUI:
Combaterea integrata a ipidelor si trombarului puietilor de rasinoase Hylobius
abietis in U.P. III Valea de Pesti -Ocolul Silvic Lupeni

2008

1
CUPRINS:

Capitolul I. Introducere 2
I.1. Scurt istoric al atacurilor produse de gândacii de scoarţă în arboretele de răşinoase
din unele ţări din Europa şi in România 3
I.2. Starea de sănătate a pădurilor din judeţul Hunedoara în perioada 1986-2007 7
Capitolul II. Cadrul general 8
II.1. Localizarea unităţii luate în studiu 8
II.2. Geologie, litologie şi relief 10
II.3. Geomorfologie 10
II.4. Hidrologia 11
II.5. Caracterizarea climatică 11
II.5.1. Încadrarea climatică a zonei studiate 11
II.5.2. Regimul termic 12
II.5.3. Regimul pluviometric12
II.5.4. Evapotranspiraţia potenţială 12
II.5.5. Regimul eolian 12
II.5.6. Sinteza climatică 13
II.6. Condiţii staţionale 13
II.6.1. Condiţii edafice 14
II.6.2. Tipurile de staţiune 14
II.6.3. Tipurile de pădure din zona studiată 15
II.7 Influenta regimului climatic asupra vegetatiei forestiere. 16
Capitolul III. Materialul şi metoda de realizare a lucrării 17
III.1. Metode de observare a biologiei gândacului de scoarţă Ips typographus L.
23
III.2. Metode de stabilire ale densităţii, frecvenţei şi scara intensităţii 28
III.3. Metode de limitare a populaţiilor de ipidae din cadrul rezervaţiei 34
Capitolul IV. Rezultate obţinute 38
IV.1. Morfologia şi biologia ipidelor 38
IV.2. Dinamica populaţiilor de Ips typographus L. 51
IV.3. Eficacitatea unor capcane feromonale în capturarea adulţilor (capcane tubulare, tip
geam) 63
IV.4. Condiţiile ce favorizează înmulţirea dăunătorilor de tulpină la răşinoase 64
IV.5. Măsuri de limitare a populaţiilor de ipidae 66
IV.6. Specii prădătoare a gândacului de scoarţă 67
Capitolul V. Hylobius abietis 69
V.1. Biologia trombarului puietilor de molid 69
V.2. Dusmani naturali 71
V.3. Atacuri cauzate 71
V.4. Depistare si prognoza 74
V.5. Măsuri prevenire 75

2
V.3. Masuri de combatere 76
V.4. Controlul eficacitatii lucrarilor de prevenire 77
V.5. Dinamica populatiei de Hylobius abietis in suprafata studiata 77

Capitolul VI. Concluzii 81

Capitolul VIII Bibliografie 84

I.1. Scurt istoric al atacurilor produse de gândacii de scoarţă în arboretele

de răşinoase din unele ţări din Europa şi in România

Atacurile gândacilor de scoarţă în pădurile de răşinoase au avut loc de regulă în

urma unor calamităţi naturale, ca doborâturi şi rupturi de vânt şi zăpadă, defolieri produse
de insecte, efectul nociv al gazelor industriale, rezinaj, etc.
Pădurile din Europa, inclusiv din ţara noastră, au fost supuse de-a lungul timpului
la numeroase doborâturi şi rupturi produse de vânt şi zăpadă, ceea ce a ridicat probleme

importante de protecţie a pădurilor.

La fel se menţionează calamitatea din 1944-1945 în toată Europa Centrală ca
urmare acelui de-al doilea război mondial, care a dus la infestarea a 30 milioane m.c.
material lemnos.
Doborâturi de vânt au avut loc în Germania, cele de proporţie mai mare
producându-se în lunile februarie-martie 1967, în cantitate de 9,350 milioane m.c.
(Schonherr şi Wellenstein-1967) şi în noiembrie 1972 în volum de 17,600 milioane m3.
De fapt zona pustiită de uraganul din 13 noiembrie 1972 este mult mai mare, cuprinzând
şi Germania cu 5 milioane m.c. (Der Forst-und Holzwirt, 1973).
După Richter (1965) în Germană, Ips typographus L. a atacat în anul 1956,
cantitatea de 159 067 m.c. material lemnos iar Chararas (1962) şi Dajos (1963) arată că în
Franţa, gradaţiile au fost semnalate în mai multe rânduri în Vosgi, Jura, Landuri.
În America de Nord, scolitidele produc mari pagube pădurilor (Schonheer-1966).
Oehler (1967) stabileşte că furtunile începând de la o intensitate de 17m/s (după
scara lui Beaufort, de la tăria de 8) doboară în majoritatea cazurilor arborii. Atacul de
insecte din 1966 de a urmat doborâturilor de vânt a produs pagube însemnate.

3
 În Cehoslovacia în ultimii 80-100 de ani volumul doborâturilor a crescut de 5-7 ori.
Astfel, după Lobrer şi Novac (1967) la sfârşitul anului 1964 şi în 1965 au fost doborâţi 8
milioane m.c. material lemnos, din care în 1956 s-a prelucrat un volum de 620 000 m.c.
material lemnos atacat de gândaci de scoarţă.
Donaubaur (1967) afirmă că în Austria, în noiembrie 1966, în câteva ore s-au
produs rupturi şi doborâturi de vânt de circa 1,3 milioane m.c., iar pe parcursul întregului
an, peste 1,8 milioane m.c. (mai ales molid).
Zaşev şi Ţankov (1962) semnalează în Bulgaria, în munţii Rodopi, doborâturi cu un
volum de 1milion m.c. în care s-au depistat atacuri de Ips typhographus L.
Bilczynscki (1966) arată că în Polonia s-au înregistrat mari pagube din cauza
doborâturilor în anul 1964 pe teritoriul întreprinderii forestiere Cracovia au fost doborâţi
circa 650 mii m.c.
Pe 26 decembrie 1999, o furtună extrem de violentă, numită ,, Lothar’’care a atins
în rafale peste 150 km/h, a traversat Franţa din Bretonia până în Alsacia. A urmat pe 27 şi
28decembrie o furtună la fel de violentă, numită ,,Martin”, care a afectat celelalte regiuni
ale Franţei. Consecinţele acestor furtuni s-au ridicat la peste 140 mil. m.c. de arbori
doborâţi şi rupţi. Condiţiile climatice din perioada ce a urmat doborâturilor au fost puţin
favorabile dezvoltării populaţiilor de scolitide, caracterizându-se prin valori ridicate ale
precipitaţiilor.
În ceea ce priveşte atacurile insectei Dendroctonus micans Kug. acestea s-au
produs pe scară mai mare în arboretele de molid din Danemarca începând din anul 1852
(Gohrt, Henriksen şi B.Beier Petersen, 1954; B.Beier Petersen, 1952); de asemenea şi în
cele din Europa Centrală şi Europa de Est (Gyorfi, 1948; Stark, 1952; Melnicova, 1965;
Krusev, Masnia, 1968; Chararas, 1962 ş.a.)
În România, înmulţirea ipidelor s-a produs în urma calamitaţilor naturale, care au
avut o frecvenţă mai mare în Carpaţii Orientali. Astfel, doborâturi au fost semnalate in
1904 la Mălini şi Borca, toamna şi iarna, pe circa 9200 ha unde au fost doborâţi 30000
m.c. (Precup-1908).
O calamitate de proporţie mare în Carpaţii Orientali s-a produs in decembrie 1915,
când un uragan cu direcţia SV-NE, în valea Tarcăului, s-a dezlănţuit de la nord de Piatra
Neamţ şi a continuat până la Dorna. Efectul uraganului s-a făcut simţit în toate pădurile

4
de pe Valea Bistriţei şi mai ales în arboretele de pe catenele înalte ale Carpaţilor. Astfel,
se menţionează că numai într-un singur punct şi anume în Pârâul Ţapului a fost distrusă o
suprafaţă de 850 ha arboret de molid. Din cauza acestui uragan au avut de suferit şi
pădurile din Transilvania. În anii care au urmat nu s-au putut lua măsuri de fasonare a
materialului din cauza izbucnirii războiului. În timpul primului război mondial, cantităţi
apreciabile de arbori au fost tăiate sau distruse de schije şi obuze. Focarele de dăunători
au apărut mai întâi la Tarcău şi Broşteni iar în anul 1920 s-au extins în arboretele din jur
şi în pădurile de molid din Moldova, Transilvania şi Bucovina. La început zona afectată a
fost de ordinul sutelor de hectare, ajungând in final la 500 000 ha (apăreau pâlcuri de 15-
20 arbori cu coronamentul îngălbenit). Stingerea focarelor a fost realizată abia în anul
1926 (Iacobescu, 1924,1927; Ionescu,1920; Pârvulescu, 1919; Grigoraş,1920;
Antonescu,1921; Popov,1923 ş.a.).
În noaptea de 2 iulie 1927 în pădurea Schitu-Frumoasa ocolul Lucăceşti, judeţul
Bacău un ciclon violent a doborât în numai 15 minute pădurea de peste 300 ha cu un
volum de circa 50 000m.c. (zgomotul a fost auzit de la 20-25 km). Până în toamnă, 1/5
din material a fost infestat de Ips typographus L. (Georgescu-1929)
Doborâturi de vânt s-au mai produs în anul 1930 pe valea Sebeşului (circa 1900 ha),
fiind afectată cantitatea de 320 000 m.c. molid. De asemenea pe valea Ierei (Cluj) s-au
produs doborâturi în anul 1938 pe 1000 ha. În anul 1938 pe valea Sebeşului a fost
doborâtă pădure de pe 775 ha, cu o cantitate de 190 000 m.c. molid.
Doborâturi masive ce au atins un volum de 4,5 milioane m.c. s-au produs în anii
1947-1948 pe valea Bistriţei şi în zona Mureş şi Ciuc. În anii următori (1949, 1950) s-au
înregistrat atacuri puternice ale gândacilor de scoarţă şi la arborii sănătoşi.
În anii 1958 şi 1959 au avut loc doborâturi (circa 1,7 milioane m 3), în fostele
regiuni administrative Suceava, Bacău, Mureş, Ploieşti, Argeş, Cluj e.t.c.
În anii 1960 şi 1961 s-au produs doborâturi în volum de circa 5 milioane
m3,răspândite pe aproape întreaga zonă forestieră şi îndeosebi în fostele regiuni Ploieşti
(cele mai multe fiind în ocolul Pucioasa), Braşov (ocolul Comandău), Suceava, Mureş,
Maramureş (ocolul Vişeu),Cluj etc.
Doborâturi s-au produs ca urmare a furtunilor care au avut loc la 13 şi 18 august
1960, 20-21 noiembrie 1960 şi 29 mai 1961.

5
 În primul trimestru al anului 1962, s-au mai înregistrat doborâturi în volum de 691
000 m.c. răşinoase.
Se evidenţiază volumul apreciabil al rupturilor din anii 1957-1958, de 440 000 m.c.
pe 8 000 ha, în bazinul Beliş, apoi de 9 000 ha, cu 400 000 m.c. în bazinul Gurghiu şi de
4 000ha cu 100 000 m.c. în bazinul Vişeu.
Înmulţirea ipidelor a fost stăvilită, deoarece până la 1 ianuarie 1962 s-au fasonat şi
cojit aproape toate răşinoasele (3 530 mii m.c.).
Doborâturi catastrofale în pădurile de răşinoase au avut loc în perioada 1960-1974,
când a fost afectat un volum de peste 30 milioane m 3. În această perioadă volumul
doborâturilor in judeţul Suceava a fost de 19 194 milioane m 3 din care circa 40 % în
masă, cel mai mult având de suferit arboretele situate în Nordul Carpaţilor Orientali
(judeţele Suceava, Neamţ, Bistriţa Năsăud, Mureş, Harghita.
În cea mai mare parte acestea s-au produs în masă cuprinzând suprafeţe întinse
localizate pe bazine şi versanţi. Aşa se poate cita cazul bazinului Neagra din ocolul silvic
Broşteni unde 2/3 din arboretele de molid de pe versantul drept pe o lungime de 16 km,
au fost doborâte. Pe versantul stâng, doborâturi s-au produs numai la confluenţa cu
Negrişoara.
În iulie 1969, în pădurile de răşinoase din judeţele Suceava şi Neamţ s-au produs
doborâturi de vânt pe o suprafaţă de 4 000 ha (circa 4,5 milioane .c. )din care în judeţul
Suceava 3,720 milioane m.c. Doborâturile au continuat în anii 1969 şi 1970, ajungându-
se să fie afectată cumulat cantitatea de 7 milioane m.c. din care 5,100 milioane m.c. în
judeţul Suceava şi 1,900 milioane m.c.în judeţul Neamţ. În toamna anilor 1973 şi 1974 au
loc alte doborâturi de vânt de 3,322 milioane m.c. respectiv 2,622mil.m.c. în judeţul
Suceava şi 0,6 milioane m.c. respectiv 0,700 milioane m.c. în judeţul Neamţ.
Aceste doboraturi de vânt au adus prejudicii pădurii, mai ales datorită faptului că au
fost doborâte arborete tinere, între 60 şi 80 ani creându-se astfel condiţii favorabile de
înmulţire în masă pentru populaţiile de gândaci de scoarţă, în consecinţă, pentru
producerea de atacuri asupra arborilor pe picior din vecinătate. În această perioadă atacuri
în arboretele sănătoase au fost înregistrate in anul 1967 la ocolul Coşna (U.P. III Poiana
Coşnei şi U.P.IV Bancu), ocolul Broşteni, ocolul Dorna Candreni şi ocolul Pojorâta. Dar
vătămările cele mai accentuate au fost semnalate în ocolul silvic Rodna şi anume în

6
bazinele Cormaia şi Anieş, din cauză că doborâturile produse în anii 1964-1967 în aceste
bazine, in volum de 227 932 m.c. nu au fost fasonate la timp. Ca urmare, gândacii de
scoarţă s-au înmulţit considerabil în anii următori, ajungând ca arboretele sănătoase (57
500 m.c.) în picioare să fie atacate în 1968 destul de puternic. Lichidarea focarelor de
ipide s-a făcut în anii 1968 şi 1969 cu ajutorul arborilor-cursă (29 780) care au fost cojiţi
în momentul când insectele erau în stadiul de larvă-pupă şi a celor 21765 arbori care s-au
tratat chimic .
În anul 1995 în zona Harghita, Covasna volumul doborâturilor şi rupturilor de vânt
a depăşit 8 milioane m.c, răspândit pe 150000 ha. Condiţiile de exploatare fiind dificile,
s-a ajuns în situaţia formării şi extinderii unor periculoase focare de ipide. În asemenea
condiţii, insectele de scoarţă s-au înmulţit în masă şi în felul acesta din dăunători
secundari au devenit dăunători primari, care au atacat arborii sănătoşi pe picior.
În zilele de 6 – 8 şi 24 – 25 martie 2002, în pădurile judeţului Suceava au avut loc
doborâturi produse de vânt care au afectat o suprafaţă de peste 245 mii ha şi un volum de
peste 4,5 milioane mc (dintre care peste 1 milion mc în masă). Fenomenul a afectat în
special arborete de molid şi a depăşit în medie de 10 – 15 ori volumele afectate an de an
de acţiunea vătămătoare a vântului şi a zăpezii. În aceste condiţii, populaţiile de Ips
typographus au avut la dispoziţie o cantitate impresionantă de material lemnos favorabil
hrănirii şi reproducerii.

I.2. Starea de sănătate a pădurilor din judeţul Hunedoara în perioada

1986-2007

Ca o medie anual a anilor din perioada luata in calcul , vântul a afectat arboretele pe
o suprafaţă de 18,292 ha, cu un volum mediu de 12,5 mii m.c. Efectul vântului s-a simţit
mai puternic în anii 1995 prin doborârea şi ruperea arborilor în volum de 12,4 mii m.c şi
în volum de 1997 (10,0 mii m.c.). În procent de 90% şi mai mult, a fost calamitat
molidul, apoi bradul, iar în unele situaţii a avut de suferit chiar şi fagul.
De regulă au fost afectate arboretele mature şi mijlocii. Doborâturile în cea mai
mare parte s-au localizat în treimea inferioară a bazinetelor, mai mult pe firul văilor si a
arboretelor exploatate recent.

7
 Acţiunile hotărâte de inventariere a acestor accidentale şi contractarea lor cu diverşi
agenţi economici pentru a fi exploatate în teren şi pentru a evita pe cât posibil infestarea
lor cu insectele de tulpină, a prevenit înmulţirea acestora în masă.
În principal atacul este produs de Ips typographus L. frecvent în asociere cu Ips
amitinus şi Pityogenes chalcographus.

Cadrul general

Studiul de faţă a fost localizat în cadrul Ocolului Silvic Lupeni apartinand de

Directia Silvica Hunedoara care face parte in totalitate din Masivul Muntilor Valcan.
Unitatea de producţie III Valea de Pesti care face obiectul acestui studiu, are
urmatoarele date de prezentare:
II1. SITUAŢIA TERITORIAL-ADMINISTRATIVĂ
II 1.1. Elemente de identificare a unităţii de producţie

Fondul forestier total din U.P.III Valea de Peşti are o suprafaţă de 3759,9 ha şi este
îpărţit în 146 parcele şi 400 subparcele. Suprafaţa medie a u.a. este de 9,4 ha.
Unitatea de producţie III Valea de Peşti, cu o suprafaţă de 3759,9 ha este administrată de
Ocolul Silvic Lupeni, din Direcţia Silvică Hunedoara.
U.P.III Valea de Peşti este situată în partea de sud a ocolului silvic, pe raza orasului
Uricani, satul Câmpul lui Neag din judeţul Hunedoara şi comuna Runcu din judeţul Gorj.
Geografic, unitatea de producţie este situată în ţinutul Carpaţilor Meridionali, cupa
Munţilor Retezat-Godeanu, zona munţilor cu înălţimi mijlocii de pe versantul nordic al
munţilor Vâlcan.
Din punct de vedere fitoclimatic, pădurile unităţii de producţie III Valea de Peşti sunt
situate în următoarele etaje de vegetaţie:
- etajul subalpin - 1%;
- etajul montan de molidişuri - 1%;
- etajul montan de amestecuri - 98%.
II 1.2. Vecinătăţi, limite, hotare
Vecinătăţile, limitele teritoriale ale unităţii de producţie şi hotarele pădurilor sunt
prezentate în tabelul 1.2.1.

8
Tabelul 1.2.1.
Punct Limite Hotarele
card Vecinătăţi pădurilor
Felul Denumirea
Nord U.P.V Buta-Bilugu naturală Râul Jiul de Vest Liziera pădurii,
borne
Est U.P.II Şiglăul Mic naturală Dealul Cătanei Culmea Liziera pădurii şi
O.S.Runcu Custurea Culmea Ştevioarei borne

Sud O.S.Runcu naturală Culmea Arcanului Curmătura Liziera pădurii,

O.S.Tismana Zamorei borne
Vest U.P.IV Câmpuşel naturală Culmea Negrului Liziera pădurii si
borne
Limitele teritoriale ale U.P. sunt clare, fiind conturate de detalii de planimetrie
permanente.
Tabelul 1.3.1.
Nr. Denumirea Parcele componente Supra- Comuna Gara Distanţa în km până
crt. trupului de faţa (oraşul) CFRde la:
pădure (ha) în raza destinaţie Ocol Comuna Gara
(bazinetului) căreia se (oraş) CFR
află
1 Contur Lac l-21;103- 810,2 Uricani Uricani 4 4 4
Valea de Peşti 124;132;167D,182D
22-30;166D;168D 203,0 Runcu Uricani
2 Coada Lac 31-34 347,9 Runcu Uricani 17 14 15
Valea de Peşti
3 Obârşia Valea 47-53 194,9 Runcu Uricani 20 17 18
de Peşti 54-69 983,0 Peştişani Uricani
.4 Valea 70-84; 169D 327,2 Peştişani Uricani 16 13 15
Strâmbului
5 Valea Seacă 85-90 167,5 Peştişani Uricani 14 11 12
93-102;170D 239,1 Uricani Uricani
6 Câmpul lui 125- 211,1 Uricani Uricani 17 14 15
Neag 131;133;146;147;
153
7 Valea 134-145;171D 389,6 Uricani Uricani 15 13 14
Strugurelui
8 Pârâul 148-152;154-165 586,4 Uricani Uricani 18 15 16
Negrului
TOTAL JUD. Hunedoara 2236,4 Uricani - - - -
Gorj 778,4 Peştişani - - - -
745,1 Runcu - - - -
TOTAL U.P. 3759,9
Sediul ocolului silvic se află în oraşul Lupeni, iar gara cea mai apropiată se află în oraşul
Uricani.

9
II.2. Elemente privind cadrul natural, specifice unităţii de producţie

II.2. Geologie
Din punct de vedere geologic, unitatea de producţie III Valea de Peşti este situata în grupa
"bazinelor posttehtonice intramuntoase" din Carpaţii Meridionali şi anume în marele
bazin Petroşani.
Autohtonul se compune mai ales din şisturi cristaline, infectate puternic si granite,
granodiorite, gnaise care repauzează formaţiuni sedimentar-mezozoice.
Principalele roci care se întâlnesc în unitatea luată în studiu sunt filite, şisturi: sericito-
cloritoase, cuarţite, cu apariţii pe alocuri a rocilor bastodetritice şi dacitelor.
Printre complexele de roci sunt încorporate straturi de cărbune formate în oligocenul
superior.
Datorită faptului că majoritatea rocilor care formează stratul parental sunt acide acestea
au dus la formarea de districambosoluri şi eutricambosoluri
II.3. Geomorfologie
Conform regionării geomorfologice a unităţilor din România, U.P.III Valea de Peşti se
încadrează în zona III.c.6.2. care reprezintă:
III - Carpaţii Meridionali;
c - Munţii Retezat-Godeanu;
6.2. - Munţii Vâlcan.
Altitudinea variază între 800 m (107) şi 1600 m (79D), altitudinea medie fiind de llOm.
Pe categorii de altitudine situaţia este următoarea:
- între 801-1000 m: 641,0 ha (17%);
- între 1001-1200 in: 1471,7 ha (39%);
- între 1201-1400 m: 1264,5 ha (34%); I - între 1401-1600 m: 382,7 ha (10%).
I Unitatea geomorfologică predominantă este versantul cu panta medie cuprinsă intre
16 şi 30 grade pe 82% din suprafaţă.
Repartiţia suprafeţei în funcţie de înclinare este următoarea:
- 194,3 ha (5%) cu înclinări mai mici de 16 grade;

10
- 3103,6 ha (82%) cu înclinări cuprinse între 16-30 grade;
- 402,9 ha (11 %) cu înclinări cuprinse între 31 -40 grade;
- 59,1 ha (2%) cu înclinări mai mari de 40 grade. Pe categorii de expoziţie situaţia este
următoarea: -însorită-775,9 ha (21%);
- parţial însorită - 1227,9 ha (33%);
- umbrită - 1756,1 ha (46%).
Versantul este unitatea de relief predominantă pe care se desfăşoară procesele
morfologice actuale. Etajul montan se compune la rândul său din subetajul alpin şi etajul
de pădure.
In subetajul subalpin sunt active procesele crionivale, respectiv dezagregarea, lanşele de
zăpadă, solifluxiunea; uneori se observă şi urme de eolizaţie.
Microrelieful care rezultă în urma acestor procese se evidenţiază prin conuri şi le de
grohotiş, vârfuri ascuţite, creste, marghile, unele dintre ele suprapunându-se pe
e glaciare pleistocene. La topirea zăpezilor şi în timpul ploilor torenţiale se deslănţuie
pluvio-denudarea, precum şi torenţialitatea.
în subetajul de pădure sunt specifice procesele de vale: transportul de aluviuni şi de
acumulări proluvio-coluviale. La aceste procese se adaugă eroziunea biochimică pătura
de alterări).
In anumite locuri pădurea fiind tăiată au apărut procesele de şiroire şi torenţialitate, argile
şi marne, sau în păturile de alterare situate în pantă.
II.4. Hidrologie
Regimul pluviometric a determinat formarea unei reţele hidrografice, care la rândul a
determinat orografîa terenului.
Reţeaua hidrologică este alcătuită din râul Jiul de Vest având ca afluenţi pârâul Valea de
Peşti, pârâul Strugurelui şi pârâul Negrului.
Râul Jiul de Vest străbate U.P.-ul la limita nordică de la vest la est.
Pârâul Valea de Peşti are ca afluenţi următoarele pâraie: Cătanele, Maurul, Custurea,
Stevioara, Strâmbului, Valea Seacă şi Valea Mare.
Pârâul Valea de Peşti străbate U.P-ul de la sud la nord şi se varsă în râul Jiul de Est. Pe
acest pârâu s-a construit între 1972-1974 un baraj pentru captarea apei necesară in
alimentarea cu apă potabilă a oraşelor Uricaui, Lupeni şi Vulcan.

11
Regimul hidrologic nu influenţează în mod deosebit formarea solurilor şi vegetaţia
forestiera

II.5. Climatologie
Pentru caracterizarea zonei din punct de vedere climatic s-au interpretat datele de la
staţiile meteorologice Petroşani şi Parâng, precum şi cele cuprinse în "Atlas
climatologic".
După clasificarea climatică a lui Koppen, teritoriul aflat în studiu este situat în provincia
climatică D.f.c.k. (climat ploios "D", cu precipitaţii în tot cursul anului "f", si temperatura
peste 10 grade Celsius în luna cea caldă "c").

II.5.2. Regimul termic

Temperaturile medii lunare şi anuale la Staţiile meteorologice Petroşani şi Parâng sunt
redate în tabelul 4.2.4.1.1.
Tabelul 4. 2.4.1.
1.
Lunile/ I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Ampli
Me-
Staţiune tudin
die
a e
Petroşani -4.5 -2,3 2.2 7,1 11,6 15.0 16.7 15.9 12.1 7.4 2,4 -2,0 6,8 21,2 >
Parâng -5,8 -4,8 -2.3 1.9 7,1 10.4 12.4 12.3 9.1 5.1 0,9 -3.7 3,4 18,2
Medie -5,2 -3,5 0,0 4,5 9,4 12,7 14,5 14,1 10.6 6,2 0,8 -2,8 5,1 19,7
Din tabelul de mai sus rezultă că temperatura medie cea mai scăzută este în Iuna ianuarie
(-5,2°C), iar cea mai ridicată este în luna iulie (14,5°C). Amplitudine; temperaturii este de
19,7°C.
Maximele şi minimele absolute pentru aceste două staţii simt redate în tabelul di mai jos:
Tabelul 4.2.4.1.2.
Staţia Minima (data) Maxima (data)
Petroşani -29.0(28.01.1954) 35.8(14.08.1946)
Parâng -24.2(27.01.1954) 26.7(20.08.1943)
Cel mai timpuriu îngheţ se poate manifesta în jurul datei de 01.10., iar cel ma târziu în
jurul datei de 24.05.
îngheţurile târzii nu produc vătămări aparatului foliaceu la speciile de foioase
Lignificarea lujerilor se produce treptat, realizând creşterea maximă în lunile mai, iunie
după care urmează o perioadă uscată, când se produce lignificarea acestora.
II.5.3. Regimul pluviometric
In tabelul de mai jos se dau date referitoare la regimul pluviometric al zonei şi anume
cantităţile medii lunare şi anuale de precipitaţii.

12
Tabelul 4.2.4.2.1.
Lunile/ I II III IV V VI VII VIII IX X XI Anual
Staţiune XII
a
Petroşani 37,1 34,9 41,8 51,6 80,3 106,4 87.2 61,2 54,7 52,2 44,4 41,3 693,7
Parâng 61,9 49,9 58,7 107,6 93,8 124.2 118,9 64,6 66,4 84,1 66,4 55,6 951,5
Medie 49,5 42.4 50,2 79,3 87,0 115.3 103,0 63.2 60.6 60,8 55,4 48,5 822,6
Din acest tabel reiese că anual, cantitatea de precipitaţii este de 822,6 mm. Numărul de
zile cu precipitaţii este de 140.

II.5.4. Regimul eolian

Regimul eolian se caracterizează printr-o perioadă de calm (38%) şi una de vânturi
Vânturile predominante sunt cele care bat dinspre nord care provoacă scăderea
temperaturii, viscole de zăpadă.
După scara Beaufort, tăria vânturilor are următoarea repartiţie:
- tăria 1 - 42%; -tăria 2,3,4-17%;
- tăria 5,6,7 - 3%.
Vânturile nu prezintă un pericol. Din acest motiv nu s-au semnalat doborâturi de vant,
decât în cazuri izolate pe suprafeţe mici.

II.5.5 Indicatori sintetici ai datelor climatice

Pe anotimpuri, fenomenele meteorologice se caracterizează astfel:
- temperatura (°C):
- media anuală: +5,2;
- primăvara: +4,6; -vara:+13,8;
- toamna: +5,8;
- iarna: -3,8;
- precipitaţii (mm):
- media anuală: 822,6 mm;
- primăvara: 216,5 mm; -vara: 281,5 mm;
v
- toamna: 184,2 mm;
- iarna: 140,4 mm;
- indici de umiditate (R = P/t):
- anual: 58,1; -primăvara: 47,1;

13
- vara: 60,4; -toamna: 31,7;
- sezon de vegetaţie: 43,8;
- indici de ariditate (i = P/t+10); indici de Martonne:
- anual: 63,0;
- primăvara: 71,2;
- vara: 60,4;
- toamna: 54,4;
- sezon de vegetaţie: 50,7.
Pe categorii de altitudine situaţia este următoarea:
- între 801-1000 m: 641,0 ha (17%);
- între 1001-1200 in: 1471,7 ha (39%);
- între 1201-1400 m: 1264,5 ha (34%); I - între 1401-1600 m: 382,7 ha (10%).
I Unitatea geomorfologică predominantă este versantul cu panta medie cuprinsă intre
16 şi 30 grade pe 82% din suprafaţă.
II.6 Conditii stationale
II.6.1. Conditii edafice - Soluri
La actuala revizuire a amenajamentului, studiul pedologie s-a făcut prin cartea: staţională
la scară mijlocie. în acest scop s-au efectuat 38 profile de sol. Din profîle reprezentative
s-au recoltat probe de sol pentru analize de laborator. Amplasarea lor s-a făcut în raport
de unitatea geomorfologică, configuraţia terenului, panta, etc. în aşa fel încât acestea să
cuprindă principalele caracteristici ale solurilor din acest teritoriu.
Evidenţa şi răspândirea teritorială a tipurilor de sol
Situaţia tipurilor şi subtipurilor de sol se prezintă în tabelul 4.3.1.1.
Tabelul 4.3.1.1.
Clasa de soluri Tipul de sol Subtipul de sol Codul Succesiunea Suprafaţa
orizonturilor ha %
Cambisohiri Eutricambosol Tipic 3101 Ao-Bv-C 2168,7 58
Litic 3107 Ao-Bv-R 110,6 3
Districamboso Tipic 3301 Ao-Bv-C 758,4 21
l Litic 3305 Ao-Bv-R 100,3 3
Spodosoluri Prepodzol Tipic 4101 Ao-Bs-C 474,4 12
Litic 4102 Ao-Bs-R 116,1 3.
TOTAL U.P. 3728,5 100

14
Din analiza datelor din tabelul de mai sus, rezultă că cele mai răspândite tipuri ( sol sunt:
Eutricambosolurile.
Descrierea tipurilor şi subtipurilor de sol
Din tabelul de mai sus rezultă că procentele de participare sunt următoarele: -
Eutricambosoluri - 2279,3 ha (61%); - Districambosoluri - 858,7 ha (24%); Prepodzol -
590,5 ha (15%).

II.6.2. Tipuri de staţiune.

Evidenţa şi răspândirea teritorială a tipurilor de staţiune
Cu ocazia lucrărilor de teren s-au cules date necesare caracterizării şi identificării
tipurilor de staţiuni forestiere, delimitându-se şi localizându-se până la nivelul
subparcelei.
Evidenţa tipurilor de staţiune este dată în tabelul 4.4.1.1.
Tabelul 4.4.1.1.
Nr. Tip de staţiune Suprafaţa Bonitatea Tip de
crt Cod Diagnoza ha % Super. Mijloc. Infer. sol
1. 1.3.2.0. Montan presubalpin de 39.9 1 - - 39.9 4102
molidişuri Bi. podzolic cu
humus brut şi Vaccinium
2. 2.3.1.2. Montan de molidişuri Bm. 37.9 1 - 37.9 - 4101
brun-podzolic podzol brut.
edafic submijloiciu cu
Hvlocomium
3. 3.3.1.1. Montan de amestecuri Bi. 135.8 4 - - 135,8 3305
podzolic edafic mic. cu 4102
Vaccinium şi alte acidofile

Nr. Tip de staţiune Suprafaţa Bonitatea Tip de

cit Cod Diagnoza ha % Super. Mijloc. Infer. sol
4. 3.3.2.1. Montan de amestecuri Bi, brun 40.7 1 - - 40,7 3305
podzolic şi criptopodzolic,
edafic mic, cu Luzula +/-
Calamagrostis
5. 3.3.2.2. Montan de amestecuri Bm, 1059,3 28 - 1059,3 - 3301
brun podzolic şi 4101
criptopodzolic, edafic
mijlociu. cu Luzula +/-
Calamagrostis
6. 3.3.3.1. Montan de amestecuri Bi, brun 110.6 3 - - 110,6 3107

15
 edafic cu Asperula-Dentaria
+/-acidofile
7. 3.3.3.2. Montan de amestecuri Bm. 2304.3 62 - 2304,3 - 3101
brun edafic mijlociu, cu 3301
Asperula-Dentaria
TOTAL U.P. 3728,5 100 - 3401,5 327,0 -

II.6.3. Tipuri de pădure

II.4.3.1. Evidenţa şi răspândirea teritorială a tipurilor de pădure

Tipurile de pădure care se întâlnesc, suprafaţa ocupată şi

cota procentuală din suprafaţa unităţii de producţie, sunt
prezentate în tabelul 4.5.1.1.
Tabelul 4. 5.1.1.
Nr. Tip de Tip de Suprafaţa Productivitatea
Diagnoza tipului natural de
crt staţiune pădure naturală
pădure
ha % Sup. Miji. Inf.
1. 3.3.3.2. 111.4 Molidiş cu Oxalis acetosella pe 131.4 3 - 131,4 -
soluri scheletice
2. 3. 124.1 Molideto-brădet pe soluri 199,2 5 - 199,2 -
scheletice
134.1 Amestec de răşinoase cu fag pe 1576.9 45 - 1576,9 -
soluri scheletice
4. 411.4 Făget montan pe soluri scheletice 396.8 10 - 396.8 -
cu floră de mull
i 5. 3.3.2.2. 114.1 Molidiş cu Luzula silvatica 400.7 11 - 400,7 -
6. 133.1 Amestec de răşinoase cu fag şi 620.5 16 - 620,5 -
Festuca altissima
7. 414.1 Făget cu Festuca altisimuia 38.1 1 - 38,1 -
8. 2.3.1.2. 115.1 Molidiş cu Vaccinium myrtillus şi 37.9 1 - 37,9 -
Oxalis acetosella
9. 1.3.2.0. 115.2 Molidiş de limită cu Vaccmium 39,9 1 - - 39,9
myrtillus şi Oxalis acetosella
10. 3.3.1.1. 115.3 Molidiş cu Vaccinium myrtillus 60.5 1 - - 60.:
11. 142.2 Molideto-făget cu Vaccinium 23,3 1 - - 23,:
myrtillus
12. 416.1 Făget montan cu Vaccinium 52.0 1 - - 52,1
myrtillus
13. 3.3.3.1. 411.5 Făget de limită cu floră de mull 110.6 J - - --
14. 3.3.2.1. 415.1 Făget montan cu Luzula 40.7 1 - - 40.
Luzuloides
TOTAL | ha 3728,5 100 - 3401,5 372
Cel mai răspândit tip de pădure este "Amestec de răşinoase şi fag pe soluri scheletice" -

16
In ceea ce priveşte productivitatea, 91% sunt de productivitate mijlocie, iar 9% cu
productivitate inferioară.

II.7. Starea sanitară a pădurii

In vederea creşterii eficacităţii funcţionale a pădurilor prin amenajament au fost
prevăzute măsuri pentru asigurarea stabilităţii ecologice a fondului forestier (lucrări de
îngrijire, de conducere a arboretelor, tăieri de igienă, etc).
In general starea fitosanitară a pădurilor din această unitate de producţie este bună.
Organele de teren sunt obligate să execute lucrări de depistare conforn instrucţiunilor
Ministerului Agriculturii Alimentaţiei şi Pădurilor.
Prin controlul fitosanitar al arboretelor trebuie să se identifice felul dăunătorilor suprafaţa
pe care s-a răspândit suprafaţa atacului. Se va ţine o evidenţă a atacului de dăunători pe
unităţi amenajistice.
De modul cum se va ţine evidenţa fitosanitară va depinde executarea la timp când este
cazul a măsurilor de prevenire şi combatere.
Intensitatea acţiunii factorilor destabilizatori şi limitativi este în general slabă. Prin
masurile silvotehnice ce se vor aplica acestor arborete se va încerca atenuarea acţiunii
acestor factori.
Pentru viitor se va urmări menţinerea şi promovarea arboretelor alcătuite din specii
respunzătoare condiţiilor staţionale.
Prin lucrările de împădurire se vor introduce specii corespunzătoare din punct de vedere
ecologic şi economic acestea putând să valorifice în mod corespunzător enţialul
silvoproductiv al staţiunii.

II .8. Influenţa regimului climatic asupra vegetaţiei forestiere

Referinţele climatice sunt favorabile vegetaţiei forestiere, speciile principale se află

în zona de optim sau suboptim din punct de vedere al exigenţelor climatice.
Molidul este un arbore de climat umed şi rece cu nebulozitate ridicată caracteristică
zonei montane cu relief fragmentat cu pante, expoziţii şi substrat geologic variat. Este

17
mai puţin pretenţios faţă de căldură, se mulţumeşte cu un sezon de vegetaţie scurt,
cuprins între 4 şi 6 luni (V.Stănescu- 1979). În primii doi trei ani este sensibil la secetă,
îngheţuri târzii, regenerarea naturală dând rezultate bune în teren descoperit dar în
staţiuni favorabile.
Temperatura medie anuală optimă de dezvoltare este de cuprinsă între 4-7 0C iar în
suboptim între 3 şi 80C, precipitaţiile medii anuale între 700-1400 mm. Având
comportament specific de semiumbră prezintă valenţe largi în ceea ce priveşte expoziţia
versanţilor, preferând totuşi pe cei semiumbriţi sau semiînsoriţi.
Bradul este răşinosul din ţara noastră cu cele mai mari cerinţe faţă de condiţiile
staţionale. Are nevoie de umiditate ridicată şi este sensibil faţă de îngheţurile târzii.
Prezintă dezvoltare optimă în climate moderate, suficient de calde, fără variaţii mari de
temperatură, ferite de îngheţuri, bogate în precipitaţii.
Temperatura medie anuală trebuie să fie cuprinsă între 4-1 0C, precipitaţiile medii
anuale să nu coboare sub 550 mm, lungimea perioadei bioactive trebuie să fie cuprinsă
între 5 şi 7 luni, preferă versanţii umbriţi putând vegeta uneori pe cei semi-umbriţi sau
semi-însoriţi. (V.Stănescu- 1979). Suportă destul de bine gerurile de iarnă, dacă acestea
nu depăşesc –300C la –350C (Bindiu, C., 1973).
Fagul vegetează în climate montane, cu caracter oceanic atlantic dar cu vădite
influenţe continentale. Temperatura medie anuală este optimă între 4-10 0C, precipitaţiile
medii anuale nu pot să coboare sub 600 mm să fie suficiente tot anul şi să întreacă
evapotranspiraţia (Haralamb. A., 1956) , lungimea perioadei bioactive între 4 şi 8 luni.
Evită staţiunile bântuite de îngheţuri, în special cele târzii, îi sunt dăunătoare seceta
prelungită din timpul verii dar suportă destul de bine gerurile dar nu şi pe cele excesive
(Stănecu V.-1979).
Capitolul III Materialul şi metoda de realizare a lucrării

În UP III, din cadrul Ocolului Silvic Lupeni nu s-au înregistrat doborâturi şi

rupturi de vânt de intensitate mare nefiind mari probleme in acest sens.
Pentru capturarea cu curse feromonale a gândacului de scoarţă al molidului Ips
typographus, au fost utilizaţi în producţie feromonii agregativi sintetici, care asigură
limitarea înmulţirii în masă a dăunătorului. Pentru Ips typographus s-au sintetizat pe cale

18
chimică feromoni sintetici care conţin substanţe similare cu cele emise de insecte. Efectul
de atracţie al feromonilor se exercită atât în perioada de zbor a insectelor, cât şi în
perioada lor de reproducere.
Depistarea gândacului Ips typographus prin metoda feromonală s-a experimentat şi
introdus în producţie începând cu anul 1980. La început s-au folosit feromonii Pheroprax
şi Typolur din Germania. Ulterior s-a sintetizat şi omologat feromonul Atratyp de către
Institutul de Chimie din Cluj-Napoca.
Procedeul constă în folosirea de substanţe chimice identice cu cele emise de insecte
pentru a atrage indivizi din aceeaşi specie. Feromonul natural se obţine prin extragerea
acestuia din glandele secretoare ale insectelor crescute în masă sau recoltate ca larve ori
pupe. Menţionăm faptul că la ipide şi unele lepidoptere, sinteza feromonilor se realizează
în urma hrănirii pe planta gazdă , deci adulţii de ipide, prin hrănire, folosesc substanţele
din scoarţă pentru a sintetiza componente ale feromonilor de agregare. După popularea
arborilor slăbiţi fiziologic, se emit feromoni antiagregativi, care avertizează populaţia că
se produce o suprapopulare.
Feromonii sunt de mai multe categorii, din care pentru silvicultură interesează
feromonii sexuali şi feromonii agregativi.
Pentru Ips typographus sunt feromonii agregativi, de fapt specifici insectelor care
trăiesc în grupuri cum sunt gândacii de scoarţă, albinele, termitele etc.
În intestinul posterior al gândacului Ips typographus, în perioada ecloziunii se
găseşte terpena numită metilbutenol (3-metil-1-buten-3-ol), iar în momentul când
masculii perforează coaja produc şi cis-verbenol (2-pinen-4-ol), care în continuare atrage
adulţii acestei specii. În acest fel feromonul are rol de atractant agregativ, dar şi sexual.
Din sintetizarea şi combinarea acestor terpene a rezultat feromonul Atratyp, produs la
Institutul de Chimie „Raluca Ripan” din Cluj. Pentru a-i spori activitatea feromonului cu
20% şi mai mult, în compoziţia acestuia se poate introduce ipsdiensol (2-metil-6-metilen-
2,7-octadien-4-ol).
Efectul de atracţie al feromonului se exercită în perioada de zbor a insectelor cât şi
în cea de reproducere a lor.
Feromonul este o substanţă organică volatilă care, se răspândeşte uşor în atmosferă.
De aceea este necesar ca substanţa chimică sintetizată să fie stocată într-un material care

19
ulterior să permită difuzarea feromonului. Pentru Ips typographus feromonul Atratyp este
stocat într-o ţesătură absorbantă din material plastic sau hârtie de celuloză presată, de
formă dreptunghiulară, având dimensiuni diferite. Materialul suport îmbibat cu feromon
se introduce într-un plic de polietilenă subţire şi transparent, care se sudează ermetic şi
care se numeşte nadă feromonală. Întrucât feromonul difuzează uşor, nadele feromonale
în număr de 4-10 se introduc în pungi metalizate din aluminiu sau staniol, iar recent în
cutii de plastic, care au rolul să păstreze substanţa stocată în suport. Pungile (cutiile) se
păstrează în spaţii cu temperatură scăzută. Deschiderea pungii sau a cutiei se face numai
în momentul când nadele se instalează în pădure, astfel are loc difuziunea feromonului.
Nada feromonală pentru a fi eficientă trebuie să îndeplinească anumite condiţii: să
aibă putere de atracţie mai mare sau cel puţin egală cu sursa naturală; să-şi păstreze
atractivitatea timp îndelungat pe cât posibil să acţioneze pe întreaga perioadă de activitate
a insectelor de scoarţă dintr-un sezon d vegetaţie; să asigure o uniformitate a atractivităţii
cât este în acţiune.
Atât în experimentările efectuate cât şi în producţie s-au utilizat mai multe tipuri de
curse. Acestea au avut rolul de-a captura şi reţine insectele atrase de nadele feromonale.
Amplasarea în teren a curselor s-a făcut în aşa fel încât acestea să nu se influenţeze
reciproc, evitându-se astfel dezorientarea insectelor şi scăderea numărului de gândaci
capturaţi.
S-au folosit cursele de zbor (barieră) şi cursele de repaus. Cursele de zbor sau
barieră captează insectele în zbor. Acestea se confecţionează din geam, folie de
polietilenă sau alte materiale asemănătoare.
Cursele de repaus (tubulare) atrag insectele care se aşează mai întâi pe ele,
pătrund apoi prin orificii special făcute în partea inferioară a tubului, de unde cad într-un
borcan colector montat în partea de jos a cursei. Tuburile pot fi din material plastic sau
din scoarţă de molid.
Cursa geam (foto 1) - este formată dintr-un jgheab confecţionat din lemn sau
tablă, având lungimea de 50-60 cm .lăţimea de 20-30 cm şi adâncimea de 15-20 cm.
Etanşarea jgheabului se asigură cu răşină, vopsea sau parafină evitându-se astfel
scurgerea apei care se pune odată cu feromonul. Pentru scurgerea apei în exces la
marginea superioară a jgheabului se fac mai multe găuri cu diametrul de 2-3 mm.

20
Jgheabul se leagă de o traversă fixată între doi pari. Deasupra jgheabului se montează un
panou din folie transparentă de material plastic sau un geam de 50/50 cm. Nada se
fixează deasupra geamului sau în cazul panoului într-un orificiu de 10/10 care se face în
partea centrală a foliei

Foto 1 Cursă geam

Cursa geam oferă o suprafaţă mult mai mare de colectare, aspect ce poate fi
socotit pozitiv, atâta timp cât se prind gândacii de Ips typographus, cât şi alte insecte de
scoarţă dăunătoare. Dar în situaţia când la astfel de curse se capturează prădători din
speciile de Thanasimus, Rizophagus, ele devin neselective.
În general cursele geam se confecţionează mai anevoios şi pot fi uşor deteriorate,
atât de om cât şi de animale, din care cauză trebuie să fie recondiţionate aproape în
fiecare an. De asemenea, şi colectarea materialului biologic se face mai anevoios la
aceste curse. Pe vremea ploioasă, odată cu revărsarea apei din jgheab se poate pierde o
parte însemnată din materialul entomologic capturat sau se poate distruge prin
descompuneriea materialului biologic rămas prea mult timp în apă.
Cursa tip aripă (foto2.) se confecţionează din două bucăţi de folie de plastic cu
laturile de 40/ 60 cm, fixate perpendicular una pe cealaltă pe un schelet de sârmă
galvanizată, cu diametrul de 2-3 mm. Acestea formează ,, aripile” cursei. În mijloc, la
locul îmbinării celor două planuri se face un orificiu de 10- 15 cm în care se fixează nada.
Aripile se montează deasupra unei pâlnii colectoare din material plastic, prevăzută în
partea inferioară cu un vas colector tot din plastic care permite scurgerea apei.

21
 Foto 2.Cursă cu aripi

Cursele cu ,,aripi” folosite în număr mai mare, s-au dovedit a fi deosebit de

eficiente, numărul de insecte atrase fiind superior celui înregistrat în cazul altor curse.
Aceste curse prezintă prin soluţia constructivă adoptată o fiabilitate în utilizare şi
colectare a materialului entomologic. Modalitatea de colectare a gândacilor în recipiente
lipsite de apă, măresc intervalul de descompunere a materialului biologic şi permit
colectarea acestuia la intervale mai mari de timp (7-10 zile), acesta fiind unul dintre
avantajele importante ale acestui tip de capcană. Aceste curse pot fi uşor deteriorate de
cei ce trec prin pădure.
Cursa tubulară (foto3.) - din material plastic (PVC) are lungimea de 1,2- 1,6 m,
iar diametrul de 9-20cm, de obicei de culoare închisă. Grosimea materialului din care este
format tubul este de 3-5 mm. Suprafaţa exterioară a tubului este prelucrată la strung
prezentând o canelură în serpentină adâncă de 2-3 mm şi cu lăţimea de 6-10 mm. Pe
partea de jos a pasului serpentinei sunt făcute găuri de circa 3 mm distanţele la 4 cm, prin
care pătrund gândacii. Un tub are între 600–900 de găuri. Partea exterioară a tubului este
prelucrată în aşa fel încât să fie rugoasă, cu asperităţi, pentru a permite aşezarea şi
deplasarea gândacilor. Interiorul tubului este neted, astfel ca insectele intrate să cadă într-
o pâlnie din material plastic sau din coajă de molid montată în partea lui inferioară de
care este legat un borcan colector, din care acestea sunt recoltate periodic.
În interiorul tubului se introduce plicul cu nada feromonală legată cu o aţă sau
sârmă subţire, care să ajungă mai jos de jumătatea tubului. Orificiul superior al tubului se

22
acoperă cu un capac. Tubul se fixează de un par sau arbore, astfel, încât capătul inferior
să fie la 0,5 – 1 m de la suprafaţa solului. Temperatura ridicată din tub în zilele
călduroase, determină creşterea difuzării feromonului, ceea ce duce la capturarea unui
număr sporit de gândaci.

Foto 3.Cursă tubulară

Tuburile din material plastic, prezintă uşurinţă la instalare şi în recoltarea
materialului biologic capturat. Avantajos este faptul ca aceste tuburi pot fi folosite o
perioadă mai îndelungată (8-10 ani) nu trebuie montate în fiecare an, pot rămâne peste
iarnă în pădure. Pentru multe situaţii sunt preferate asemenea curse ţinând seama mai ales
de: circulaţia intensă în anumite zone a muncitorilor din exploatări, a culegătorilor de
fructe şi ciuperci. De asemenea, în ultimii ani s-a dezvoltat mult turismul, fiind o zonă cu
potenţial turistic ridicat, ceea ce a determinat o afluenţă sporită de turişti în pădure, din
care unii distrug cursele feromonale.
Avantajul acestor curse constă în faptul că sunt selective şi specifice pentru Ips
typographus. În zilele călduroase, temperatura din interiorul tuburilor, mai ales din
material plastic, este mai ridicată, ceea ce determină pe de o parte o emisie sporită a
feromonului şi o creştere a numărului de gândaci capturaţi ,iar pe de altă parte o scurtare
a duratei de atractivitate a nadelor feromonale.

Amplasarea curselor feromonale

23
 Cursele feromonale s-au instalat cu prioritate în zonele afectate de doborâturi şi
rupturi de vânt şi de zăpadă, cu densităţi mai ridicate ale populaţiei de dăunători.
Amplasarea acestor curse este indicată pe liziere, în luminişuri şi ochiuri, de regulă
mai puţin însorite. Instalarea lor s-a făcut la o distanţă de aproximativ 15 m de arboret.
Egger, Donaubauer şi Ferenczy (1980), Egger (1981) recomandă amplasarea curselor la o
distanţă de marginea pădurii de 10-20 m, iar Bakke (1981)- de 15 m. Între curse distanţa
a varia de la 50 la 100 m, putând ajunge până la 200 şi 300 m, în funcţie de orografia
terenului.( după A.Simionescu, 1976)
Sauerwein (1981), menţionează că se pot capta de 5 ori mai mulţi gândaci, când
cursele sunt instalate la 45-60 m distanţă între ele ; sub 30 m distanţă se constată deja
influenţe asupra atracţiei. În general cursele s-au instalat în mod izolat, dar în unele
situaţii şi câte 3-4 grupate într-un loc, distanţate la 3-5 m una de alta, cu scopul de a crea
puncte de atracţie cât mai puternice.(după A.simionescu,1976)
Amplasarea curselor feromonale a avut în vedere faptul că nada feromonală
prezintă efect de atracţie până la 200- 300 m de locul unde sunt instalate cursele (Egger,
Donaubauer, Ferenczy, 1980). .(după A.simionescu,1976).
Primele experimentări folosind feromonii în prevenirea şi combaterea insectei Ips
typographus, cu caracter de producţie, au început în anul 1980 în pădurile de molid din
Carpaţii Orientali, în judeţele Suceava, Neamţ şi Bistrţa năsăud. În urma rezultatelor
obţinute, metoda s-a extins în majoritatea malidişurilor din ţară. Prin extinderea ei, s-a
redus corespunzător numărul de arbori cursă şi control folosiţi în combaterea ipidelor.
În anii 1981-1984, s-au folosit 17914 nade ,,Atratyp”. La un număr de 6874 (38%)
nade s-au efectuat analize privind insectele capturate. În acelaşi timp în anii 1980-1984 s-
a urmărit şi efectul nadelor ,,Pheroprax”. Din cele 1881 nade utilizate în producţie,
analizele s-au făcut la un număr de 1321 (70%).aceste analize au permis urmărirea şi
stabilirea specificităţii feromonilor, puterea lor de atracţie, dinamica şi intensitatea
zborului dăunătorului Ips typographus, remanenţa efectului atractant.

III.1 Metode de observare a biologiei gândacului de scoarţă Ips typographus L.

24
 Gândacii de scoarţă ai răşinoaselor îşi încep zborul când temperatura solului este
de 9 la 10oC iar a aerului de 15 la 20oC (Gabler, 1955; Dajoz, 1963; Reisch, 1960;
Chararas, 1962; Schwerdtfeger, 1970). Zborul este influenţat şi de altitudine. În
Cehoslovacia la 750- 800 m altitudine are loc un singur zbor pe când la 500 m sunt două
zboruri (Martinek, 1960). În 1958 la altitudinea de 820m zborul a început la jumătatea
lunii mai şi începutul lunii iunie (Kalandra, 1960).
După Kuhn (1949- 1950) în Elveţia, la 450m altitudine, în locurile însorite, în anii
1947 şi 1948 primul zbor s-a produs la 14 aprilie, iar în locuri umbrite la 17,18 aprilie. La
altitudinea de 500 m în locuri însorite zborul a avut loc la 22aprilie în 1947 şi 20 aprilie
în 1948 iar în locurile umbrite cu o săptămână mai târziu. În staţiunile cuprinse între 800-
900 m în locuri joase zborul s-a produs la 14,17 aprilie şi 19,21 aprilie în locurile înalte.
Zborul masiv a durat în jur de 9 zile.
Cu privire la generaţia – soră, numeroşi cercetători s-au preocupat de elucidarea
acestei probleme. În literatură se menţionează posibilitatea că gândacii din prima
generaţie, după depunerea ouălor părăsesc galeriile săpate, se hrănesc un timp, apoi are
loc un nou zbor pentru întemeierea de generaţii noi numite
generaţii ,,soră“, ,,repetate”, ,,derivate”.
Fuchs (1970) arată că zborul puternic şi bine delimitat al gândacilor la începutul
lunii iunie, reprezintă de fapt perioada celui de al doilea zbor al femelelor care au depus
primele ouă în cursul lunii mai. Hennings (1907), pe baza datelor obţinute la laborator, a
stabilit că la întemeierea generaţiei soră iau parte cel mult 27% din femele.
Schneider-Orelli şi Kuhn (1948-1949)au observat că cel de al doilea zbor al
femelelor de Ips typographusc în Elveţia, în regiunea munţilor de înălţime mijlocie, a fost
foarte puternic. Kuhn (1949-1950) precizează că primul care a descris vitalitatea
îndelungată a femelelor de Ips typographus a fost Knoche. Fuchs (1907) arată că femelele
de Ips typographus pot să depună ouă în două rânduri. Astfel, aceeaşi femelă poate da
naştere la prima generaţie şi la generaţia soră. Gândacii care dau două generaţii pot trăi
20 de luni.
Zborul gândacilor de scoarţă în România diferă de la an la an, fiind influenţat de
condiţiile climatice (Iacobescu, 1927; Eliescu, 1949; Simionescu, 1967,1972;). În general

25
zborul are loc în aprilie – mai, uneori chiar martie şi iunie. Pentru declanşarea zborului
este necesar ca temperatura aerului să fie în jur de 20C (Eliescu, 1952).
Obişnuit în România zborul I se produce în jurul datei de 15 aprilie sau în prima
jumătate a lunii mai (Ionescu, 1920; Iacobescu, 1921şi 1927; Grigoraş, 1920; Antonescu,
1921; Eliescu, 1949), iar zborul al II-lea în prima jumătate a lunii iulie (Popescu, 1907;
Antonescu, 1921)
Primăvara târzie şi timpul rece decalează zborul. În susţinerea acestei afirmaţii
Georgescu (1928)citează cazul din anul 1928 de la Schitul Frumoasa când zborul a avut
loc în prima decadă a lunii iunie în timp ce după Mihail (1958) în anul 1958 în munţii
Făgăraş zborul s-a produs în jurul zilei de 12 mai.
În legătură cu generaţia soră, Iacobescu (1927), Eliescu (1949), Simionescu
(1967) arată că femelele după ce au terminat de făcut galeria mamă şi au depus ouăle,
fac ,,săpături de regenerare” pentru a-şi reînnoi substanţele de rezervă în vederea
depunerii unei noi serii de ouă.
Eliescu (1952) arată de asemenea că femelele care au depus ouă în primăvară pot să
depună din nou ouă în vară. După Popov (1923) zborul gândacilor de scoarţă a fost
continuu şi confuz.
Primul zbor - acestor insecte se produce primăvara în funcţie de condiţiile
climatice, cât şi de altitudine şi expoziţia terenului. Între factorii climatici, temperatura
aerului are un rol important. În general zborul se declanşează când valorile temperaturii
medii din ziua respectivă depăşesc 8-10C. Pot fi situaţii şi cu media temperaturilor sub
aceste valori şi totuşi insectele să intre în activitate. Această situaţie este determinată de
temperatura maximă înregistrată în acea zi.
Din cercetările şi observaţiile efectuate (Simionescu 1976, 1978, 1990) ani
îndelungaţi (1965-1990) în cele mai reprezentative arborete de molid, a rezultat că în
România, gândacii de scoarţă produc două zboruri şi anume zborul de primăvară-vară,
care de fapt reprezintă 90% din totalul populaţiei de pe întreg anul şi zborul al II-lea –
sfârşitul verii până în toamnă, format din noua generaţie dar în procent scăzut.
Zborul de primăvară aparţinând insectelor anului precedent, care în proporţie
mare au iernat ca adult, iar restul sub formă de ou, larve şi pupe îşi încheie complet

26
dezvoltarea în anul următor. În funcţie de evoluţia condiţiilor climatice din primăvara
respectivă, zborul poate fi timpuriu, normal şi târziu.
În cazul primăverilor timpurii – zborul gândacilor de scoarţă poate avea loc în a
doua jumătate a lunii aprilie cu maximum în prima parte a lunii mai. În asemenea situaţii
zborul se întinde pe o perioadă mai lungă de timp.
În primăverile târzii – zborul insectelor se produce în a doua jumătate a lunii mai-
începutul lunii iunie, cu un maxim în jumătatea acestei luni. Ca o caracteristică se
menţionează faptul că zborul se desfăşoară pe un interval de timp mult mai scurt.
În primăverile normale zborul are loc în prima jumătate a lunii mai cu maximul în
a doua parte a acestei luni.
Generaţia soră – prezenţa insectelor aparţinând generaţiei soră, formată din adulţii
care au realizat primul zbor a fost remarcată în punctele în care s-au făcut observaţii.
Generaţia soră s-a stabilit prin urmărirea dinamicii zorului şi dezvoltării insectelor. Astfel,
după ce se înregistrează maximum de intrări, intensitatea zborului scade, după care se
observă din nou infestări intense, fără ca adulţii din prima generaţie să fi devenit capabili
să atace.
Aşa cum se arată în literatura de specialitate, acest lucru este posibil datorită vieţii
îndelungate pe care o poate avea insecta. Observaţiile făcute au arătat că în multe galerii,
gândacii după ce au terminat roaderea galeriilor mamă le părăsesc. Femelele fac aşa-zisul
atac de regenerare, după care apoi devin apte să depună o nouă serie de ouă. În noile
galerii se întâlnesc femele şi masculi care în prealabil au mai infestat un rând de arbori,
sau pot să fie întâlnite insecte din primele serii de atac, împreună cu insecte care provin
din contingentul celor care si-au încheiat dezvoltarea cu întârziere în primăvară
(Simionescu, 1976, 1987.
Prezenţa generaţiei soră trebuie semnalată la timp deoarece este necesar să se ia
anumite măsuri pentru combaterea acestor insecte.
Cele mai însemnate atacuri la arbori în picioare s-au produs în timpul verii,
datorită atacului produs de generaţia soră. Poate fi reţinut faptul că insectele aparţinând
acestei generaţii sunt destul de periculoase şi că atacul pe care îl produc este destul de
mare.

27
 Gândacii de Ips typographus, aparţinând generaţiei soră, sunt atraşi la nadele
feromonale în proporţie mult mai mare decât la arbori cursă. În această perioadă femelele
îşi revitalizează organele de reproducere şi în felul acesta insectele reacţionează în
procent mai ridicat la emisia feromonală.
Prin atragerea insectelor la cursele feromonale, pericolului infestării arborilor pe
picior este diminuat şi în acest fel metodă de prevenire şi combatere a gândacului mare
de scoarţă a molidului este justificată.
Zborul al doilea – se atribuie numai insectelor ce provin din generaţia nouă, formată
în urma infestărilor ce au avut loc în primăvara şi vara curentă . Acest lucru se poate
stabili prin urmărirea dinamicii ieşirii gândacilor noi. În momentul când se constată
apariţia noii generaţii trebuie făcute observaţii şi asupra intrărilor care au loc în arborii
cursă, doborâţi sau alţi arbori. Orice intrare marcată după ce s-a semnalat ieşirea
gândacilor s-a socotit că aparţine celui de al doilea zbor.
Din cercetările întreprinse, rezultă că în general zborul al doilea este slab, aproape
neînsemnat. Mai accentuat se constată în anii cu primăveri timpurii când intrările
primului zbor au loc mai devreme, astfel se dovedeşte că cel de-al doilea zbor este
condiţionat de formarea şi dezvoltarea noii generaţii. În cazul în care noua generaţie se
poate dezvolta complet în timpul verii, v-a avea loc şi cel de-al doilea zbor şi va fi
prezentă şi o nouă generaţie. Dacă generaţia nouă nu ajunge la maturitate nu poate să dea
naştere la zborul al II-lea. În cele mai multe cazuri noua generaţie ajunge până la stadiul
de larvă-pupă sau în procent scăzut la adulţi. Noua populaţie fiind nevoită să ierneze în
stadiile de larvă-pupă sau gândaci tineri, va fi influenţată puternic de condiţiile climatice
iar procentul de mortalitate va fi ridicat. În acest fel populaţia de insecte va fi mult
diminuată pentru anul viitor.

III.2 Metode de stabilire ale densităţii, frecvenţei şi scara intensităţii

Insectele de tulpină cunoscute ca dăunători secundari, se înmulţesc numai în urma

acţiunii prealabile a unui factor primar. De regulă, arborele sănătos, este rezistent faţă de
insecte chiar şi în cazul unor răni mai uşoare, situaţie în care se apără prin secreţia de
răşină şi calusarea ţesuturilor vătămate. În pădurile de răşinoase, asemenea cazuri au loc

28
din când în când, fie prin efectuarea unor cioplaje, uneori anulate din cauza
precomptărilor, fie prin alte răniri ale arborilor. Cu ocazia exploatărilor forestiere, o parte
din arbori sunt vătămaţi prin utilajele de scos, apropiat sau prin corhănirea lemnului, când
sunt afectaţi arborii de pe traseul respectiv. Cu toate măsurile impuse de reglementările în
vigoare, astfel de situaţii nu pot fi evitate în totalitate. O parte din arbori cu răni mai
adânci, sunt debilitaţi treptat şi expuşi ulterior infestărilor de dăunători. Unele răni mai
uşoare se refac, altele însă mai pronunţate nu se închid, expunând arborii respectivi
debilitării şi atacului dăunătorilor de tulpină.
Orice arbore rănit reacţionează, căutând să se apere, în unele situaţii reuşind, în
altele însă nu. Când în procesele metabolice şi în ţesuturile şi organele arborilor se produc
tulburări, ele se manifestă prin scăderea rezistenţei acestora.
Insectele de tulpină, prin activitatea ce o desfăşoară între scoarţă şi lemn,
afectează ţesuturile vii ale arborelui, împiedică circulaţia sevei şi în felul acesta determină
slăbirea fiziologică, care duce la debilitarea şi uscarea exemplarelor afectate.
Menţinerea în pădure a arborilor rupţi la diverse nivele din coroană, a creat
condiţii prielnice pentru formarea unor focare de dăunători. Datorită aplicării unor măsuri
eficiente de prevenire şi combatere, posibilitatea extinderii acestor focare a fost diminuată
mult.
Necojirea arborilor doborâţi sau rupţi în pădure a determinat înmulţirea în masă a
dăunătorilor de tulpină a răşinoaselor. Evoluţia gradaţiilor acestor dăunători este
determinată şi de starea de sănătate a arboretelor, de asigurarea igienei din zona
respectivă, de intervenţiile ce se efectuează, cât şi de influenţa unor factori climatici.
În timp ce un arbore doborât mai poate încă să vegheze, în funcţie de gradul de
dezrădăcinare, la unul rupt, procesele fiziologice încetează, iar lemnul este supus unei
rapide deprecieri. Un arbore dezrădăcinat parţial, care mai are legătură cu stratul fertil al
solului, încă îşi mai menţine 2-3 ani vigoarea vegetativă, fapt cel face să fie mai rezistent
faţă de infestările cu dăunătorii de tulpină. La arborele rupt are loc o scădere bruscă a
presiunii osmotice, ceea ce duce la scăderea gradului de umiditate al acestuia, făcându-l
vulnerabil încă din primele faze ale atacului de insecte.

29
 Atacurile asupra arborilor sănătoşi în anumite suprafeţe au loc în măsura în care
insectele de tulpină s-au supraînmulţit devenind în felul acesta dăunători cu caracter
primar, capabili să provoace atacuri ale arborilor pe picior.
Aplicarea organizată a unor măsuri de protecţie se bazează pe cunoaşterea
concretă în orice moment a stării fitosanitare a arboretelor sub aspectul calitativ cât şi
cantitativ.
Insectele de scoarţă pot fi depistate în diferite stadii de dezvoltare dar şi după
vătămarea produsă. Prin decojiri parţiale se identifică sistemele de galerii, specia de
dăunători şi stadiul de dezvoltare al acesteia.
În elaborarea tehnicii de depistare trebuie folosite date în legătură cu biologia şi
fenologia dăunătorilor cu privire la : perioada şi dinamica zborului de primăvară şi vară
produs de gândacii de scoarţă; stadiile de dezvoltare ale insectelor în perioada atacului;
caracteristicile atacului (gaura de intrare, camera nupţială, galerii-mamă, galerii larvare);
reacţia arborilor atacaţi prin scurgeri de răşină, schimbarea culorii acelor, exfolierea
scoarţei.
În funcţie de aceste elemente este posibil ca depistarea gândacilor de scoarţă să se
facă în tot timpul anului. Se recomandă ca depistarea să se facă primăvara, după ce se
produce zborul, pentru cunoaşterea frecvenţei şi intensităţii atacului.
Depistarea gândacilor de scoarţă comportă două faze şi anume: depistarea
prezenţei insectelor şi depistarea suprafeţelor infestate.

Depistarea prezenţei gândacilor de scoarţă

a. Prin observarea zborului insectelor

Această depistare se face primăvara şi vara. Îndeosebi, cu ocazia zborului de

primăvară, insectele formează roiuri care se deplasează dintr-un loc în altul, iar gândacii
se observă pe trunchiurile arborilor în căutarea locului de forare a găurii de intrare.
Odată cu ridicarea temperaturii aerului şi mai ales în orele de amiază, aceste roiuri
sunt în plină activitate. Zgomotul lor este perceptibil, iar în cazul unor intensităţi mari,
insectele se aşeză peste tot.

30
 b. După stadiul de dezvoltare a insectei

Primăvara, după producerea atacului, insectele fac galerii mamă şi depun ouăle.
Începând din acest moment şi până în toamnă în orice arbore infestat pot fi găsite insecte
în toate stadiile de dezvoltare şi anume: ou, larvă, pupă şi adult.

c. După caracteristicile atacului

Găurile de intrare la Ips typographus sunt de mărimea insectelor respective şi au

direcţie oblică.
Odată cu săparea găurii de intrare şi apoi a sistemelor de galerii, insectele scot
rumeguş fin de culoare gălbuie care se observă sub formă de grămăjoare la marginea
găurii de intrare. Numai ploile puternice spală acest rumeguş, fapt ce îngreunează
identificarea lui. După terminarea galeriei mamă săpată de către femele rumeguşul nu
mai este evacuat. Totuşi, dacă se controlează cu atenţie trunchiul, se observă rumeguş
aşezat pe solzii cojiţi. Existenţa unei cantităţi cât mai mici de rumeguş este suficientă
pentru a cunoaşte că trunchiul respectiv este atacat de gândaci de scoarţa.
La arborii viguroşi, se observă scurgeri de răşină în lungul fusului. Vara şi toamna,
arborii atacaţi, ca urmare a faptului că insectele îşi desfăşoară activitatea între scoarţă şi
lemn, suferă perturbări de circulaţie a sevei. Ca efect imediat, arborii sunt slăbiţi
fiziologic. Începând din iulie şi mai pregnant din luna august se observă la aceşti arbori o
uşoară schimbare a coloritului frunzişului. Culoarea acelor, la început verde pronunţat
caracteristică, devine cu timpul verde-cenuşiu- palid, apoi galbenă, după care devine
roşietică. În multe situaţii, asemenea arbori îşi menţin culoarea verde a frunzişului până
toamna. Faptul se explică prin aceea că spre sfârşitul sezonului de vegetaţie, efectul
perturbărilor în circulaţia sevei nu se resimte decât ceva mai târziu.
Exfolierea scoarţei este un indiciu în semnalarea atacurilor produse de gândacii de
scoarţă. Prin evoluţia atacului şi apariţia adulţilor, mai ales după ce aceştia devin maturi şi
încep să foreze găuri de ieşire, scoarţa arborilor începe să se desprindă de lemn şi apoi să
cadă. Acest fenomen apare la două-trei luni de la semnalarea primelor intrări.

31
 Căderea scoarţei nu se produce deopotrivă pe întregul fus al arborelui, fenomenul
începând în porţiunea de mijloc a trunchiului şi continuând către vârf apoi spre bază.
Ciocănitoarele, în căutarea insectelor, lasă urme după care se poate deduce uşor că
arborele respectiv este atacat de gândaci de scoarţă. Aceasta se constată mai frecvent în
perioada când insectele sunt în stadiul de adult.
Arborii atacaţi se usucă după un an de la producerea atacului, iar după ce aceştia
se exfoliază complet gândacii zboară. Când exfolierea este parţială înseamnă că mai pot fi
insecte care încă nu au zburat.
Prezenţa atacului se mai poate stabili prin cojirea parţială sau totală a arborilor şi
apoi identificarea sistemelor de galerii produse de larve. Cojirea arborilor se poate face
atât la arborii doborâţi, cât si la arborii pe picior. Este necesar însă ca probele ce se iau
prin decojiri să nu fie numai din partea de jos a trunchiului, deoarece în această parte
atacurile s-ar putea să nu se dezvolte fiind împiedicate de răşină. De aceea după epuizarea
tuturor mijloacelor pentru identificarea insectelor sau a atacului se recomandă doborârea
arborilor şi cojirea lor parţială sau totală.
În concluzie, prezenţa arborilor infestaţi se constată prin:
- observarea zborului roiurilor de gândaci în primăvară, de la sfârşitul
lunii aprilie până la jumătatea lunii mai;
- observarea şi identificarea gândacilor care se deplasează pe arbori în
perioada de producere a atacului;
- observarea dezvoltării stadiilor de ou, larvă, pupă şi adult tot timpul
anului;
- observarea găurilor de intrare, în tot timpul anului, mai uşor până la
ieşirea adulţilor;
- prezenţa rumeguşului începând din perioada primului zbor adică de la
sfârşitul lunii aprilie până la sfârşitul lunii iunie şi a celui de al doilea
zbor între începutul lunii iulie şi începutul lunii septembrie;
- după frunzişul înroşit sau uscat, din septembrie până în aprilie a anului
următor;
- căderea scoarţei de pe trunchiuri, din septembrie până în luna aprilie a
anului următor;

32
 - observarea sistemelor de galerii în urma cojirii parţiale sau totale a
arborelui, tot timpul anului;
- scurgerea răşinii în lunile iunie-iulie;
- prezenţa găurilor făcute de ciocănitori din septembrie până în aprilie a
anului următor;

Depistarea suprafeţelor cu atacuri produse de gândacii de scoarţă

Depistarea suprafeţelor infestate de gândacii de scoarţă se face în toate zonele în

care s-a semnalat prezenţa dăunătorilor pe baza identificării arborilor atacaţi de insecte.
Aceşti arbori pot fi arbori cursă, arbori doborâţi, rupţi, răniţi sau chiar arbori viguroşi,
însă infestaţi. În cazul formării unor focare primare de ipide în interiorul masivului,
depistarea se face prin observarea suprafeţei atacate, atât după frunzişul decolorat cât şi
prin identificarea prezenţei dăunătorilor şi a urmelor de atac. După ce suprafaţa
respectivă se delimitează şi se măsoară, se inventariază materialul din interiorul
suprafeţei. Cu această ocazie se are în vedere ca să se diferenţieze materialul infestat de
cel neinfestat, ca apoi să se poată stabili coeficientul de infestare după volum.
Necesitatea caracterizării infestării izvorăşte din nevoile practicii, pe baza căreia
se iau măsuri necesare de combatere. Această caracterizare trebuie făcută în aşa fel încât
să exprime gradul de periculozitate pe care-l prezintă dăunătorul la un moment dat, la
nivelul infestării respective. Deoarece gradul de periculozitate este în funcţie de
potenţialul de vătămare al dăunătorului şi de efectivul populaţiei acesteia pe suprafaţa
infestată, modul de caracterizare a infestării trebuie să aibă în vedere aceste elemente.
Densitatea infestării este elementul specific al înmulţirii în masă a insectelor de
tulpină. Acest element indică tendinţa de dezvoltare sau de regresie a gradaţiei
dăunătorilor. La aglomerări de atacuri pe trunchiul arborilor, dăunătorii ajung la
supraînmulţiri, devenind astfel periculoşi pentru arboretele din zonă. Pe câtă vreme la
densităţi mai scăzute insectele se găsesc la începutul gradaţiei.
În funcţie de valorile densităţii calculate în diverse arborete calamitate, se
întreprind măsuri de prevenire şi combatere împotriva insectelor de scoarţă.

33
 Raportul dintre numărul de familii şi suprafaţa arborelui atacat reprezintă
densitatea infestării. Un arbore se consideră infestat atunci când pe acesta există un
sistem constituit de galerii, produs de o specie din insectele de scoarţă. Mărimea
suprafeţei sistemului de atac este în funcţie de data intrării insectelor în scoarţă şi de
numărul galeriilor larvare ce revine la un sistem.
În cazul insectelor de tulpină la răşinoase, numărul critic se consideră atunci când
gândacii capturaţi la arbori cursă sau la feromoni, raportaţi la unitatea de măsură, pot să
producă o vătămare totală. Până la realizarea densităţilor maxime, insectele continuă
atacul arborilor infestaţi. Prin depăşirea numărului critic, se ajunge la supraînmulţiri în
masă, gândacii fiind capabili să atace arborii sănătoşi. Pornind de la numărul critic, s-a
putut calcula scara intensităţii atacului, necesară la stabilirea intensităţii infestării.
Pentru arborii cursă s-a întocmit următoarea scară a intensităţii atacului:
foarte slab – sub 10% din numărul critic – sub 8 sisteme de galerii pe
m2 de coajă;
slab - 11-25% din numărul critic – 8,1-20 sisteme de galerii pe
m2 de coajă;
mijlociu - 26-50% din numărul critic – 20,1-40 sisteme de galerii pe
m2 de coajă;
puternic - 51-100% din numărul critic – intre 40,1-80 sisteme de
galerii pe m2 de coajă;
foarte
puternic - peste 80 sisteme de galerii la m2 de coajă;

Folosind în producţie aceste scări de intensitate, se poate aprecia mult mai bine
situaţia privind infestarea cu scolitide a pădurilor de răşinoase. Măsurile de protecţie ce se
vor întreprinde vor fi mai eficiente pentru a preveni înmulţirea în masă a acestor
dăunători.
Intensitatea atacului se va calcula la arborii cursă şi de control, precum şi la alţi
arbori infestaţi, indiferent de provenienţa lor, respectiv din doborâturi, rupturi sau pe
picior. În acest scop se fac decojiri parţiale sau totale, cu care ocazie se inventariază
sistemele de galerii pe specii. În cazul că se execută cojiri parţiale, este indicat ca acestea

34
să se facă pe secţiuni, - bază, mijloc şi vârf. În felul acesta se cuprind toate speciile de
gândaci de scoarţă care infestează arborele respectiv, în final rezultând media intensităţii
atacului.
Pentru producţie se recomandă scara intensităţii folosirii la Ips typographus
folosind feromonul Atratyp după cum urmează:
foarte slab - sub 10% - până la 300 gândaci la cursă;
slab - 11-25% -301-750 gândaci la cursă:
mijlociu - 26-50% -751-1500 gândaci la cursă;
puternic - 51-100% -1501-3000 gândaci la cursă:
foarte puternic – peste 3000 gândaci la cursă;
În scopul stabilirii intensităţii de infestare la cursele feromonale se inventariază
gândacii capturaţi la primul sezon de vegetaţie la 10- 20% din numărul curselor instalate
în punctele caracteristice.

III.3 Metode de limitare a populaţiilor de ipidae

Lucrările de prevenire a înmulţirii insectelor de tulpină la răşinoase au rolul de a

asigura culturilor silvice şi pădurilor o dezvoltare viguroasă. Măsurile preventive care
urmăresc să confere o rezistenţă sporită arboretelor, au în vedere limitarea dezvoltării
populaţiei de dăunători. Arboretele cu masive închise, cu o succesiune normalizată în
timp a tăierilor prezintă posibilităţile cele mai mari de a împiedica formarea unor focare
de ipide.
Transformarea treptată a pădurilor echiene şi unietajate în arborete pluriene şi
polietajate asigură în cel mai înalt grad îndeplinirea funcţiei de producţie şi protecţie a
acestora.
Prevenirea înmulţirii dăunătorilor de tulpină în pădurile de răşinoase se realizează
printr-un complex de măsuri culturale şi silvotehnice adecvate. Crearea de arborete pure
pe întinse suprafeţe a contribuit în mare măsură la mărirea vulnerabilităţii faţă de factorii
vătămători, expunându-le mai mult acţiunii dăunătorilor. Este cunoscut principiul că
oricât s-ar respecta cerinţele ecologice, culturile artificiale valoroase, nu vor avea

35
rezistenţa şi starea fitosanitară a culturilor naturale pentru că omul nu reuşeşte să
reproducă întocmai condiţiile ecologice şi fitocenologice anterioare.
În întemeierea unor culturi este necesar ca ponderea maximă să fie obţinută pe cale
naturală, întrucât acestea sunt mai viabile şi mai bine adaptate la condiţiile de relief şi de
climă locale, având şi o rezistenţă mai bună faţă de factorii vătămători. Culturile
forestiere întemeiate pe cale artificială prin semănături sau plantaţii sunt mai expuse
acţiunii vătămătoare a dăunătorilor. Pentru a preveni instalarea şi dezvoltarea acestor
dăunători, cât ţi pentru a evita eventualele vătămări, măsurile preventive privesc întreg
ciclul de dezvoltare al arboretului, începând cu sursa de seminţe şi terminând cu
recoltarea lemnului.
Într-o cultură forestieră sau arboret de răşinoase este necesară cunoaşterea
permanentă a stării fitosanitare. Acest lucru presupune ca în aceste păduri să se menţină
numai elementele sănătoase, cu vigoare de creştere, care să fie rezistente faţă de
dăunători. Faptul că insectele de tulpină sunt considerate dăunători secundari, înseamnă
că înmulţirea lor va fi favorizată numai în măsura în care pe parcursul dezvoltării
arboretului respectiv vor apărea arbori doborâţi, rupţi, răniţi sau lâncezi care menţinuţi în
pădure, vor deveni medii prielnice de instalare şi înmulţire a acestor dăunători. O pădure
de răşinoase cu o bună stare fitosanitară, nu va avea probleme privind insectele de
tulpină. În situaţia unor înmulţiri în masă, a ipidelor acestea depăşind pragul critic, se
dezvoltă şi se înmulţesc cu repeziciune şi în scurtă vreme capătă caracter de dăunători
primari, reprezentând în acest fel un pericol pentru arboretele din zonă.
Lucrările de igienă trebuie să aibă un caracter de permanenţă efectuându-se ori de
câte ori este necesar în cursul anului pentru ca în felul acesta orice sursă posibilă de
formare a unor focare a gândaci de scoarţă să fie evitată. Prin astfel de lucrări se extrag
din pădure arborii doborâţi, rupţi, atacaţi de insecte şi ciuperci, uscaţi sau pe cale de a se
usca, lâncezi, debilitaţi în urma acţiunii noxelor industriale, sau a insolaţiei, dar ţinând
cont de faptul că este rezervaţie naturală este interzisă extragerea arborilor, de aceea au
fost cojiţi şi lăsaţi în pădure . Un rol însemnat în prevenirea vătămărilor produse de
insectele de tulpină îl are supravegherea şi semnalarea la timp a prezenţei acestor
dăunători. Este cunoscut faptul că în fazele incipiente de înmulţire se poate interveni mult
mai uşor şi operativ, existând posibilitatea lichidării eventualelor surse de infestare.

36
 Pentru a preveni formarea şi extinderea unor focare periculoase de înmulţire în
masă a insectelor de tulpină la răşinoase este necesar să se întreprindă măsuri eficiente de
combatere care să asigure la timp distrugerea şi lichidarea acestora. Astfel de măsuri pot
diferi de la un arboret la altul sau de la un an la altul în funcţie de populaţia de insecte, de
caracteristicile acesteia şi de evoluţia factorilor de climă.
Pentru pădurile calamitate în urma doborâturilor sau rupturilor de vânt sau zăpadă,
se are în vedere perioada când s-a produs fenomenul, cât şi nivelul populaţiei de insecte.
Resursele de hrană pentru insecte fie stânjenesc fie înlesnesc înmulţirea lor.
În acelaşi timp se va ţine seama şi de arboretele situate în zonele expuse acţiunii
noxelor industriale, în staţiuni cu exces de umezeală sau în alte condiţii precare
dezvoltării vegetaţiei forestiere, care contribuie la slăbirea fiziologică a arborilor,
expunându-i astfel atacurilor de insecte. În funcţie de aceste situaţii se stabilesc
tehnologii de combatere care să ţină seama de specificul local al fiecărei situaţii în parte.
Într-un ecosistem forestier echilibrul populaţiei de insecte este asigurat la densităţi
scăzute ale acestora, când stabilitatea sistemului este mai mare. Totuşi, sub acţiunea unor
factori externi cum ar fi vântul, zăpada, inundaţiile, excesul de umezeală, noxele
atmosferice etc., are loc slăbirea fiziologică a arborilor şi în acest fel creşte densitatea
insectelor. Coeficientul de înmulţire al dăunătorilor devenind supraunitar se produce o
creştere a populaţiei de la un an la altul. Aceste considerente obligă la intervenţii, care să
restabilească echilibrul dereglat şi în acelaşi timp să prevină supraînmulţirea în masă a
insectelor. Până la un anumit prag critic, populaţia de insecte este controlată şi menţinută
în stare de latenţă sub acţiunea factorilor de limită naturali. Depăşindu-se acest prag, se
ajunge la supraînmulţiri, insectele devenind un pericol potenţial pentru arborete.
Pentru combaterea dăunătorilor de tulpină la răşinoase se are în vedere un complex
de măsuri fizico-mecanice, biologice si chimice care se folosesc diferenţiat de la o zonă
la alta, ţinând seama de fiecare situaţie în parte. Aşa cum s-a mai arătat, aceste situaţii
sunt în strânsă legătură cu cantitatea şi dispersia materialului lemnos sursă principală de
hrană pentru formarea şi dezvoltarea focarelor de dăunători.
Orice arbore doborât, rupt, devine un mediu prielnic de înmulţire a insectelor de
tulpină. Prevenirea şi combaterea dăunătorilor în această situaţie se face diferit în funcţie

37
de volumul materialului lemnos afectat, de modul de răspândire a acestuia cât şi de
perioada în care s-a produs slăbirea fiziologică a arborilor.
Pentru a asigura o stare bună de igienă în pădurile de răşinoase, revine obligaţia ca
arborii doborâţi, rupţi, răniţi şi debilitaţi fiziologic să fie evacuaţi din pădure cât mai
rapid, până la zborul gândacilor de scoarţă. În cazul unor cantităţi mari de material
lemnos calamitat, cât şi în cazul unor zone în care este interzis exploatarea lemnului, când
posibilităţile tehnice sunt insuficiente pentru evacuarea lor din pădure, devine obligatorie
cojirea acestora la cioată sau în depozite.

În doborâturile şi rupturile produse în masă, posibilităţile de acţiune sunt mai largi.

În aceste suprafeţe în primul rând se acţionează în punctele din zonele în care se constată
infestări de dăunători. Un anumit număr de arbori doborâţi şi rupţi din primăvară şi vară
pot fi lăsaţi în pădure îndeplinind astfel rol de arbori cursă pentru insectele de scoarţă;
obligaţia silvicultorilor este aceea de a urmări evoluţia infestărilor pentru a-i coji în
momentul în care gândacii sunt în stadiul de larvă şi pupă. În acest mod se efectuează şi
combaterea dăunătorilor, existând deci posibilitatea lichidării unor posibile focare.
Arborii cu trunchiul rupt la diferite înălţimi, se controlează, iar cei care prezintă infestări
sunt extraşi şi valorificaţi.
Doborâturile şi rupturile de vânt care survin după lunile iulie – august nu mai
prezintă pericol de infestare şi înmulţire pentru anul respectiv. Acest lucru este determinat
de populaţia de dăunători din acea perioadă, potrivit fenologiei insectelor de scoarţă. În
acel interval de timp are loc al doilea zbor al gândacilor de scoarţă, însă procentul de
participare al gândacilor la acest al doilea zbor este foarte scăzut. Arborii care sunt
infestaţi în perioada menţionată vor fi cojiţi, pentru a elimina orice sursă posibilă de
formare a unor focare. Pentru prevenirea atacurilor gândacilor de scoarţă se întreprind o
serie de măsuri în general de natură fizică, ele au devenit clasice ţi în bună parte se
folosesc şi în prezent cu suficientă eficacitate. Se recomandă în primul rând măsuri care
conduc la o rezistenţă sporită a arboretelor, capabilă de a diminua atacul insectelor.
Combaterea insectelor de scoarţă este una din sarcinile majore ale activităţii de protecţie
a pădurilor. Ea are scopul de a nu permite dăunătorilor să formeze gradaţii şi să ajungă la

38
supraînmulţiri, deoarece în felul acesta s-ar crea posibilităţi să devină dăunători primari,
capabili să atace arborii sănătoşi.
Supravegherea răşinoaselor privind infestarea cu dăunători de tulpină se face prin
arborii de control şi prin feromoni.

In U.P. III Valea de Pesti cursele feromonale s-au amplasat in zonele in care existau
grupuri de arbori doborati si rupti ,fenomen intalnit doar izolat.SD-au folosit cativa arbori
ca arbori cursa care ulterior s-au cojit.Arborii rupti si dezradacinati au fost inventariati si
extrasi din padure.In continuare s-a urmarit evolutia piopulatiilor de ipidae la cele doua
tipuri de curse folosite : cursa tip geam si cursa feromonala tubulara.Rezultatele si
graficele sunt prezentate la capitolul ,,Dinamica populatiilor de Ips typographus,,

Capitolul IV Rezultate obtinute

Familia IPIDAE (SCOLYTIDAE, TOMICIDAE, BOSTRYCHIDAE)
(gândaci de scoarţă)
Cuprinde gândaci de talie mică între 1-9 mm, cu corpul cilindric, de culoare cenuşiu-
cafenie, neagră, mată sau lucioasă, uneori cu peri rari sau smocuri de peri, cu mandibulele
puternice, capul ascuns sub scutul bombat şi dezvoltat până la 1/3 din lungimea corpului;
antenele sunt geniculat-măciucate; elitrele acoperă abdomenul şi prezintă dungi punctate
longitudinal, care delimitează spaţii, iar în partea posterioară prezintă o teşituri sau
"roabă" prevăzută pe margini cu dinţi variabili ca mărime, număr şi orientare (cu caracter
taxonomic şi dimorfism sexual) şi cu care gândacii elimină rumeguşul din galerii. Aripile
membranoase sunt bine dezvoltate. Gândacii tineri sunt gălbui la ieşirea din pupe, iar
după o roadere de maturare, capătă culoare închisă.
Ouăle sunt mici, albe şi rotunde; larvele sunt apode, albe, curbate, cu capsula cefalică
galben-cafenie şi fără ochi, au trei vârste larvare; pupele sunt albe-gălbui, de tip liber.
Prezintă 1-2 generaţii pe an, mai rar o generaţie la doi ani (Dendroctonus micans). Zborul
are loc, în general, primăvara, mai timpuriu (martie-aprilie la Cryphalus), alteori mai

39
târziu, chiar vara (Dendroctonus micans). în arboretele în care se înmulţesc în masă,
zborurile se fac în roiuri şi, deoarece majoritatea speciilor sunt dăunători secundari,
depunerea ouălor se face pe arbori debilitaţi, bolnavi, în general, lâncezi.
La speciile monogame împerecherea are loc pe scoarţă, la cele poligame, masculul roade
un orificiu de intrare şi o cameră nupţială sub scoarţă. După împerechere femela roade
galerii-mamă verticale, orizontale sau oblice; în pereţii laterali, la distanţe agale, roade
nişte nişe mici, unde este depus câte un ou. După ecloziune, larvele rod galerii
individuale, care se lărgesc pe măsură ce cresc, la început, perpendiculare pe galeria-
mamă, apoi îşi schimbă direcţia. La capătul galeriei larva îşi roade "leagănul de
împupare" în scoarţă, pe lemn sau în lemn. Gândacii tinerii rod scoarţa şi ies primii prin
orificii de zbor, care, ca şi cele de intrare, sunt rotunde; pentru a ajunge la maturitate
sexuală produc atacuri de maturaţie, pe diferiţi arbori sau sub scoarţă lângă leagănul
pupai, înainte de ieşire.
La unele specii, un procent redus de adulţi se hrănesc din nou pentru refacerea organelor
reproducătore şi produc atacuri de regenerare; din aceste ouă rezultă o generaţie soră sau
paralelă.
Zborul gândacilor şi depunerea ouălor durează, în medie de 30 de zile, incubaţia 10-14
zile, stadiul larvar de 20-30 zile, iar cel de pupă, 10-14 zile. Ciclul de dezvoltare are loc
în 45-60 de zile.
Aspectul atacului este caracteristic pentru fiecare specie, ceea ce permite o determinare
mai uşoară decât morfologia adulţilor.
Produce înmulţiri în masă în special pe răşinoasele debilitate fiziologic şi pe doborâturile
de arbori, care în ultimii ani sunt numeroase în Carpaţii Orientali. Sunt dăunători
secundari importanţi reprezentând 17-25% din insectele dăunătoare în păduri. La
înmulţirile în masă pot deveni şi dăunători primari prin atacul arborilor sănătoşi.
Reprezentanti:

--Pityogenes chalcographus L.
(gândacul mic de scoarţă al molidului)
Este o insectă polifagă, dar preferă molidul.

40
Morfologie. Adultul este un ipid de 2,0-2,3 mm lungime, cu teşitura elitrelor îngustă,
oblică, până aproape de jumătatea lor şi pe fiecare margine cu câte trei dinţi, egali între
ei, dar mai mari la masculi.
Biologie. Insectă bivoltină, cu zborul în aprilie şi în iulie. în anii reci, generaţia a doua nu
se dezvoltă complet până în toamnă şi insecta iernează ca larvă, pupă şi adult. Este o
insectă poligamă (fig. 52).
Caracteristicile dăunării. Camera nupţială este săpată în scoarţă şi nu este vizibilă pe
partea interioară a ei; din aceasta pornesc radial, 3-6 galerii-mamă, curbe sau în formă de
"S", au lungimea de 2-8 cm şi sunt roase între scoarţă şi lemn, adesea şi în alburn.
Galeriile larvare sunt dese şi scurte, de 2-4 cm lungime, roase în scoarţă. Desenul atacului
este stelat. Atacă molizii tineri de 8-12 ani, precum vârful şi ramurile, la cei bătrâni;
preferă scoarţa subţire.

Pityogenes chalcographus Dendroctonus micans

--Dendroctonus micans Kug.

Este un dăunător primar al molidului.
Morfologie. Adultul este un gândac de 7-9 mm lungime, de culoare neagră lucitoare,
scutul punctat şi elitrele cu şiruri de puncte, iar spaţiile dintre acestea cu gurguie şi.cu
peri gălbui (fig. 53).
Biologie. Are o generaţie la 1-2 ani şi este monogamă. Zborul are loc târziu, în iulie, şi
larvele iernează după 1-2 năpârliri.

41
Caracteristicile dăunării. Femela roade o galerie-mamă neregulată de 6-15 cm lungime,

lăţită lateral pentru depunerea ouălor; femela depune 150 de ouă în aproape 2 luni; în

lungul galeriei-mame se găsesc orificii de aerisire. Larvele rod împreună, lărgind galeria-

mamă sub formă de pungă; adulţii apar după 2 ani. Atacul este localizat pe rădăcini şi în

zona coletului, mai rar pe trunchi. Atacul se recunoaşte în zona coletului după rumeguşul

eliminat din galerii şi amestecat cu răşină şi după cele mai sus de colet, după pâlniile de

răşină.

Polygraphus polygraphus L.
Atacă molidul de 20-40 ani, atacul fiind localizat pe tulpină şi pe ramuri.
Morfologie. Adultul este un gândac de 2-3 mm lungime, brun închis, pe corp cu solzi
cenuşii; protoracele este lucitor şi se îngustează spre cap; măciuca antenelor este ascuţită,
iar ochii compuşi sunt divizaţi; teşitura elitrelor este îngustă (fig. 54).
Insectă monovoltină, cu zborul în aprile-mai şi poligamă.
Caracteristicile dăunării. Din camera nupţială pornesc radial, 3-8 galerii-mamă, lungi de
3-6 cm, care merg când în scoarţă, când între scoarţă şi lemn, adesea cu schimbări de
direcţie, care apar pe lemn sub formă de frânturi de braţe orizontale. Galeriile larvare au,
de asemenea, acelaşi mers neregulat.

Polygraphus polygraphus Hylurgus glabratus

42
Hylurgus glabratus Zett.
Atacă frecvent molidul, pe părţile laterale şi spre sol ale trunchiurilor, cu un grad ridicat
de umiditate.
Morfologie. Adultul este un ipid de 4,5-5,5 mm lungime, brun-închis; protoracele, mai
lat decât lung şi mai îngustat decât baza elitrelor, mai îngustat anterior şi cu o linie
mediană longitudinală; pe elitre dungi longitudinale de puncte.
Insectă monovoltină, cu o generaţie soră şi monogamă.
Caracteristicile dăunării. Galeria-mamă este orientată longitudinal, de 4-7 cm lungime şi
cu un pinten la bază. La început larvele rod în comun, apoi galeriile larvare se
individualizează şi se orientează longitudinal.
Hylurgus palliatus Gyll. este asemănător, dar mai mic (2,5-3,2 mm).

Cel mai important reprezentant al familiei este Ips typographus

IV.1. Morfologia şi biologia gândacului de scoarţă

Ips typographus face parte din Ordinul Coleoptera şi este o insectă care produce
vătămări între scoarţă şi lemn. Este cunoscut ca dăunător secundar. Populează arborii
slăbiţi fiziologic datorită factorilor climatici sau a defolierilor repetate, a secetei
prelungite, etc. Focarele de înmulţire se formează în primul rând în arboretele de
răşinoase care vegetează slab. Arboretele amestecate, în mod obişnuit sunt mai rezistente
la atacurile dăunătorilor decât cele pure. In dezvoltarea lor, focarele acestor insecte trec
printr-o:
-fază incipientă;
-fază activă;
-o fază în care se sting;
În faza începătoare, arborii slăbiţi sunt populaţi cu diferite specii de ipide, care se
dezvoltă între scoarţă şi lemn.
În faza activă, numărul arborilor atacaţi cât şi a celor uscaţi creşte mult, iar
extragerea lor se impune ca o necesitate.

43
 Faza în care focarele se sting se caracterizează prin prezenţa unui număr mare de
arbori atacaţi de dăunători secundari. În această fază se remarcă în mod deosebit prezenţa
cioatelor rămase de la extragerea arborilor uscaţi, cât şi a resturilor de exploatare. În ceea
ce priveşte numărul arborilor slăbiţi şi populaţi cu insecte, acesta este relativ redus.
Aceste insecte fac parte din familia Ipidae, care se mai numesc şi:
- gândaci de scoarţă;
-carii de pădure;
-tomicizi;
Ipidele sunt exclusiv fitofage, iar majoritatea lor se dezvoltă între scoarţă şi lemnul
trunchiurilor diferitelor specii de răşinoase unde rod galerii. Perioada zborului gândacilor
de scoarţă este aproximativ aceeaşi la toate speciile.
Referitor la preferinţele gândacilor de scoarţă faţă de material în literatură se arată
că sun atacate tulpinile de molid debilitate mai ales datorită fumului provenind din
instalaţii industriale (Martinek, 1961; Richter, 1965). De asemenea sunt infestaţi molizii
în picioare care vegetează slab la începutul lunii iunie, în special în depresiuni şi de-a
lungul văilor, mai ales acolo unde sunt frecvente gerurile târzii(Richter,1965) sau arborii
slăbiţi, răsturnaţi doborâţi (Bilczynski, 1966).
După unii autori insectele manifestă preferinţe şi în funcţie de vârstă şi grosimea
arborelui. Astfel, Bilczynski (1966) arată că Ips typhographus atacă arborii mai groşi în
vârstă de peste 60 ani, atacul producându-se în partea centrală şi inferioară a fusului. La
arborii sănătoşi gândacul preferă partea centrală a fusului, apoi treptat partea inferioară şi
superioară.
După Pogorileak (1968) arborii în picioare sunt populaţi în perioada formării
generaţiei surori. Atacurile se întâlnesc atât în pădurile rărite cât ţi în cele cu consistenţă
plină, gândacii preferând arboretele care cresc pe versanţii cu expoziţie sudică.
În ţara noastră preocupări în problema referitoare la preferinţele ce se manifestă faţă
de materialul infestat au avut Iacobescu (1927) care menţionează că atacul la arborii în
picioare începe de la vârf, unde diametrul este de 15 cm –uneori chiar de 5-6 cm şi
înaintează spre baza tulpinii; Eliescu (1949) care arată că atacul afectează tulpini de
dimensiuni mari pentru Ips typographus şi Ips amitinus şi mici pentru Pityogenes
chalcographus şi începe din partea superioară până aproape de sol, iar după Grigoraş

44
(1920) insectele atacă numai partea umbrită, începând tot de la vârf spre tulpină şi că
atacul acestor specii este nedespărţit.
Atacul coboară pe tulpină până aproape de baza acestuia. Când au loc înmulţiri în
masă sunt atacaţi şi arborii sănătoşi Simionescu (1990).
Specia cea mai importantă este Ips typographus – gândacul mare de scoarţă al
molidului. Acest dăunător vatămă molidul, uneori laricele şi pinul. În România insecta
este prezentă în zona pădurilor pure de molid, cât şi în pădurile de amestec – molid cu
alte specii.
Adultul
Din pupă apare adultul care la început este de culoare albă ca şi pupa, apoi devine
galben, iar cu timpul se închide la culoare. Gândacul tânăr ieşit din exuvia pupală trece
printr-o fază de maturare în vederea formării organelor sexuale şi a maturizării. În această
perioadă culoarea gândacului trece de la cafenie la brună închisă. Faza de maturare se
produce mai frecvent în vecinătatea locului unde a apărut pupa. Există cazuri când
gândacii îşi fac maturarea în alte locuri decât ale sistemului de galerii, pe acelaşi arbore
sau pe alţi arbori. În acest timp, gândacul roade galerii neregulate, de obicei în formă de
coarne de cerb.
La începutul stadiului de adult, gândacii tineri au culoare deschisă, sunt foarte
sensibili si pot fi atacaţi cu uşurinţă de diferiţi factori vătămători. Mai târziu, culoarea lor
devine brun – roşietică, apoi mai închisă, până la negru când gândacii devin maturi, în
stare să se reproducă.
Adultul (foto. 4) are mărimea de 4,1 – 5,5, corpul este cilindric de culoare brun –
negricios, fiind păros. Jumătatea anterioară a pronotului este acoperită cu dinţişori
grosieri, dezvoltaţi şi încovoiaţi înapoi, iar jumătatea posterioară cu puncte mici, rare şi
vizibile. Pe elitre se observă şiruri de puncte adânci. În partea posterioară, elitrele
prezintă o teşitură, pe marginile căreia, de o parte şi de alta, se găsesc 4 dinţi conici, din
care al treilea este mai îngroşat spre vârf. Antena este uşor geniculată. Antenele şi
picioarele sunt de culoare galben roşcată. Este o specie bivoltină, cu două zboruri si cu o
generaţie soră.

45
 Foto.4 Ips typographus - adult (foto:www.forestryimages.org)
Gândacii adulţi se găsesc în marea majoritate între scoarţă şi lemn, iar un număr
mai redus în interiorul scoarţei. Procentul gândacilor formaţi în interiorul scoarţei este în
strânsă legătură cu grosimea scoarţei, deoarece în cazul uni scoarţe mai groase acesta
este mult mai ridicat (Simionescu, 1976).
Gândacii maturi de culoare brun – roşiatică, în general apar la 40- 60 de zile de la
intrarea părinţilor sau la interval de 10-30 de zile de la semnalarea celor tineri. Gândacii
maturi sunt gândaci capabili de a produce zbor şi de-a ataca arborii. Formarea adulţilor
din noua generaţie care provin din al doilea zbor, “de vară”, are loc mult mai rapid decât
a celor care au provenit din primul zbor.
După încheierea ciclului de dezvoltare, gândacii părăsesc locul de atac, rozând în
scoarţă găuri de ieşire sub formă circulară. Odată cu ieşirea noilor adulţi înseamnă că se
încheie ciclul de dezvoltare a insectelor.
Dezvoltarea insectelor se poate încheia în acelaşi an, ceea ce înseamnă existenţa
unei singure generaţii pe an sau poate să continue şi în anul al doilea.
După fecundare femela depune ouăle, de o parte şi de alta a galeriei mamă în nişe
(firide). Fiecare femelă roade câte o galerie mamă paralel cu fibrele, pornind din camera
nupţială. În cazul în care în sistem sunt 2 femele, una roade galeria mamă orientată spre
vârful arborelui iar cealaltă în direcţia opusă. Când sunt 3 femele, una roade galeria
mamă într-o direcţie iar 2 în cealaltă direcţie. Când sunt 4 femele, 2 merg într-o direcţie şi
2 în sens opus. Galeriile mamă trec întotdeauna prin ţesutul de liber la limită cu lemnul,
fiind vizibile pe partea interioară a scoarţei, în funcţie de grosimea scoarţei. Când scoarţa
este mai subţire, imprimarea galeriilor mamă în lemn este mai adâncă. Din loc în loc, în
lungul galeriilor mamă sunt roase orificii de aerisire în număr de 1- 2. În tot timpul cât

46
femelele sapă galerii mamă, este evacuat rumeguşul fin de culoare brună-ruginie. În acest
timp, femela sapa pe ambele parţiale galeriei nişe în care depune câte un ou pe care-l
căptuşeşte cu rumeguş (foto 5).

Foto.5 Scoarţă cu Ips typographus adult (foto:wwwforestryimages.org)

Oul
Ouăle sunt ovale, albicioase şi lucitoare având diametrul în jur de 0,6 –1 mm,
aşezate de regulă la 1 mm distanţă unul de altul şi acoperite cu rumeguş. Viabilitatea
oului se poate determina după lichidul albicios care se scurge când acesta este strivit.
Ouăle moarte adică cele fără embrion au culoare închisă.
O femelă este fecundată în mai multe rânduri iar după fiecare fecundare depune un
anumit număr de ouă. Când în vecinătatea galeriei mamă se găsesc şi alte galerii mamă,
ouăle (foto 6.) sunt depuse în majoritatea cazurilor pe latura opusă galeriei vecine. În
cazul galeriilor apropiate, de regulă numărul ouălor depuse este mult mai redus. De
obicei la extremitatea galeriei mamă femeia nu depune ouă. Pe măsură ce femeia depune
ouăle, larvele eclozează. Perioada în care femela depune ouăle poate să dureze până la 40
zile. În acest interval de timp intr-o galerie mamă se pot găsi pe lângă ouă şi larve, pupe
şi chiar gândaci tineri.

47
 Numărul cel mai mare de ouă într-o galerie mamă a fost găsit după 11-15 zile.
Durata perioadei de depunere a ouălor în general poate fi până la 40 de zile, majoritatea
ouălor fiind depuse până la 20-30 zile ceea ce reprezintă 87% (Simionescu, 1976).

Larvele
Larvele eclozează la scurt timp de la depunerea ouălor. Ele sunt de culoare albă,
apode cu capul de culoare deschisă care însă mai târziu devine brun castaniu. Scutul
frontal este relativ lat şi uşor cordat, prezentând pe întreaga sa suprafaţă(cu excepţia
vârfului posterior) o sculptură evidentă. Această sculptură are în partea anterioară a
scutului frontal un aspect de fagure, iar în cea posterioară se prezintă sub forma unor
striuri mai mult sau mai puţin paralele. Antenele sunt scurte şi conice. Capul antenal are 6
sete mici. Clypeul de două ori mai lat decât lung; setele clypeale sunt apropiate iar cele
mediane de 2-3 ori mai lungi decât cele laterale.
Mandibula are 3 dinţi şi 2 sete mandibulare scurte, aşezate pe o linie paralelă cu
baza mandibulei. Tracele şi abdomenul sunt de culoare albă (uneori alb-roz în primele
două vârste ).
După ecloziune, larva roade o galerie larvară începând din marginea galeriei mamă către
exterior. Faţă de galeria mamă, galeria larvară este oblică cu traseu sinuos. Pe măsură ce
larva se dezvoltă, galeria larvară se lăţeşte, datorită cărui fapt şi spaţiul pe care-l ocupă
aceste galerii este mult mai mare decât cel iniţial.
Galeriile larvare împreună mamă formează sistemul de galerii corespunzător unei
familii. În oarecare măsură galeriile larvare sunt întipărite şi în alburn, nu însă la fel de
evident ca şi galeriile mamă.
Din cauza dezvoltării eşalonate a larvelor, la un moment dat, într-un sistem de atac
nu pot fi găsite toate larvele vii la nivelul real. Aceasta din cauză că în general larvele
încep să se dezvolte la 11 zile de la intrarea gândacilor cu un maxim cuprins între 21 şi 40
zile. Un procent destul de ridicat de larve se pot întâlni până la 50 de zile sau chiar până
la 60. În unele cazuri s-au semnalat larve vii chiar după 90 de zile însă într-un procent
redus. Aceste larve se aflau în interiorul scoarţei (Simionescu, 1976).

48
 O parte din larve au fost găsite în scoarţă. Aceste larve, spre sfârşitul ultimei vârste
larvare îşi adâncesc galeria din ce în ce mai mult în interiorul scoarţei putând reprezenta
până la 26-29% din total (Simionescu, 1976).
Numărul de galerii larvare este condiţionat de viabilitatea larvelor vii. Atât timp cât
larvele sunt vii ele se dezvoltă, îşi sapă galerii larvare între scoarţă şi lemn.
Numărul mediu de galerii larvare la o galerie mamă este între 31,3 şi 33,5 de galerii
larvare (Simionescu, 1976).

Pupa
Larva, în ultima ei vârstă îşi lărgeşte galeria larvară şi roade în scoarţă la limita cu
lemnul o adâncitură ovală “leagăn de împupare”. În aceasta, larva se transformă în pupă.
Pupa are lungimea de 4,3- 5,5 mm, este de culoare albă (foto 7). Când scoarţa este
groasă, leagănul de împupare este ros mai mult în grosimea scoarţei. În majoritatea
cazurilor, perioada de pupă este cuprinsă între 30 şi 60 de zile de la data intrării părinţilor,
apariţia cea mai târzie a pupelor are loc la maximum 70 de zile de la data intrării
părinţilor. În general, perioada de pupă este mai scurtă decât cea de larvă sau adult.
În situaţii rare când se fac decojiri, la o familie se pot găsi toate exemplarele numai
insecte în stadiul de pupă. De obicei acestea se suprapun cu larvele sau cu adulţii tineri, şi
aşa se explică valoarea scăzută a numărului mediu de pupe în anumite perioade.
Cunoaşterea acestui stadiu de dezvoltare serveşte la stabilirea corespunzătoare a
momentului de combatere.

49
 Foto.7 Pupă (foto:www.forestryimages.org)
Iernarea
Modul de iernare a gândacilor de scoarţă are loc sub formă de adult.
Rare sunt cazurile, când aceasta se face în stadiile de pupă sau larvă. Gândacii de scoarţă,
iernează de obicei în:
-trunchiurile în care s-au dezvoltat;
-în crăpăturile scoarţei;
-la inserţia ramurilor;
-în cioate;
-în scoarţa ce cade pe sol sau în litieră;
-la 5-10 cm adâncime în jurul cioatelor sau a arborilor infestaţi.
Ca factori limitativi - precipitaţiile bogate urmate de îngheţ pot să ducă la distrugerea în
procent ridicat a insectelor ce iernează în litieră.

Durata de dezvoltare a unei generaţii

Ciclul complet de dezvoltare a insectelor, respectiv a unei generaţii, s-a considerat

din momentul când a fost roasă gaura de intrare până la ieşirea adulţilor din sistemul de
galerii.
Dezvoltarea insectelor s-a urmărit prin decojiri parţiale ale arborilor la diferite date
de la intrarea gândacilor. În acest mod s-au analizat atacurile formate din sistemele de
galerii mamă şi galerii larvare, perioada de depunere a ouălor, ecloziunea larvelor,
dezvoltarea şi transformarea acestora în pupe, apariţia adulţilor ,maturizarea şi ieşirea
gândacilor din noua generaţie. În paralel se poate urmări populaţia viabilă, cât şi
mortalitatea în toate stadiile de dezvoltare a insectelor, corelat cu evoluţia factorilor de
climă şi mediu. În funcţie de acestea se poate stabili ciclul de dezvoltare a unei generaţii
de insecte,
In majoritatea cazurilor, adulţii ies în anul în care au intrat, însă ei nu mai produc
o nouă infestare decât cu totul neînsemnată. Aceşti adulţi în cele mai multe cazuri se
pregătesc pentru iernare, făcând galerii în scoarţa arborilor sau a cioatelor. Unii iernează
în litieră.

50
 Adulţii maturi de Ips typographus, provenind din intrările făcute de insecte în
primăvară şi vară, ies din galerii la 45 – 104 zile de la intrarea părinţilor. Ieşirile mai
timpurii se datorează temperaturilor mai ridicate din perioada respectivă care au grăbit
dezvoltarea noilor gândaci. Ieşirea adulţilor este condiţionată de perioada de intrare a
părinţilor, de evoluţia condiţiilor climatice, de altitudinea şi expoziţia terenului.
Un ciclu complet de dezvoltare a adulţilor formaţi care iernează ca atare poate să fie
de un an de zile, durată în care, se include însă şi perioada de iarnă. Această perioadă
durează de obicei de la sfârşitul lunii octombrie şi până la sfârşitul lunii aprilie anul viitor.
Aşadar, activitatea gândacilor de scoarţă are loc într-o perioadă de aproximativ 6 luni.

Fazele de dezvoltare de dezvoltare ale gândacului Ips typographus L.

În cadrul unei gradaţii, se disting trei faze:

Faza I în care se află materialele doborâte, rupte, rănite sau slăbite fiziologic, care
să ofere condiţii de înmulţire a dăunătorilor. De obicei faza are loc în anul când se produc
doborâturi şi durează un an. În această fază mortalitatea este scăzută, iar sistemele de
galerii sunt mai mari, deoarece insectele au suficient spaţiu care le permite să se dezvolte
fără să se stânjenească între ele.
Faza a II-a a înmulţirii propriu zise, are loc în condiţiile menţinerii materialului
necojit şi corespunde perioadei când populaţia găseşte condiţii optime atât de infestare cât
şi de dezvoltare. Această fază durează 2-3 ani, iar atunci când survin noi doborâturi se
prelungeşte pentru încă 1-2 ani. Populaţia creşte de 2-7 ori şi chiar mai mult, iar gândacii
pot deveni primari, capabili să infesteze arborii viguroşi. Coeficientul de infestare este de
peste 0,1 , frecvenţa atacului este ridicată fiind cuprinsă între 75-100%, iar densitatea este
de peste 50 familii/ m2 de scoarţă. Unele sisteme de galerii sunt incomplete din cauza
densităţii ridicate, iar insectele au tendinţa de a părăsi galeriile înainte de a-şi termina
activitatea, fapt ce favorizează intensificarea generaţiei soră. Mortalitatea naturală este
ridicată în cadrul stadiului larvar când poate să depăşească proporţia de 70%. În acest
timp se formează focarele primare, datorită în mare parte generaţiei soră. Durata fazei
este în funcţie de volumul doborâturilor necojite şi de perioada în care acestea se cojesc.

51
 Faza a III-a corespunde perioadei când materialele lemnoase doborâte, rupte sau
slăbite fiziologic au fost cojite. Populaţia este în mare regres ca urmare a lipsei de
material de infestare şi a intensificării acţiunii limitative a factorilor naturali, ca insecte
parazite, prădătoare şi microorganisme entomopatogene. Înmulţirea în masă a insectelor
Ips typographus este condiţionată în principal de existenţa în arboret a unor materiale
doborâte, rupte, rănite, slăbite fiziologic şi necojite. În cazul unor doborâturi de vânt de
proporţie mare, produse în a doua jumătate a anului, acestea nu vor fi infestate în anul
respectiv. Explicaţia constă în aceea că în condiţiile ţării noastre, până în luna iulie zborul
gândacilor de scoarţă este încheiat, iar al doilea zbor dacă se produce este neînsemnat şi
nu mai poate să constituie o sursă reală de infestare. În primăvara anului următor
doborâturii, materialele respective vor fi infestate, însă frecvenţa şi intensitatea atacului
vor fi scăzute, deoarece este vorba de populaţia formată în anul precedent în proporţie de
2/3, restul de 1/3 urmând a-şi încheia complet ciclul de dezvoltare în primăvara
următoare. În primul an ce urmează unei doborâturi vor fi infestaţi aproape deopotrivă
atât arborii care au legătură cu solul cât şi cei fără legătură.

IV .2. Dinamica populaţiilor de Ips Typographus L.

Zborul adulţilor de Ips typographus a fost monitorizat în perioada 2005 - 2007, cu

ajutorul curselor feromonale de diferite tipuri (tubulare si geam), amorsate cu feromonul
specific Atratyp, produs la Institutul de Chimie Raluca Rîpan din Cluj-Napoca.
Pe baza rezultatelor obţinute, a fost stabilită curba de zbor şi s-a putut realiza o
comparaţie între diferitele tipuri de curse utilizate în acţiunile de limitare a atacurilor
produse de gândacul mare de scoarţă al molidului.
Dinamica populaţiei de Ips typographus în anul 2005
În anul 2005, în zona în care s-a desfăşurat studiul, au fost amplasate 4 curse tubulare din
PVC şi 8 curse tip geam. Monitorizarea capturilor la cursele feromonale s-a desfăşurat în
perioada 9 mai – 10 august iar colectarea materialului s-a făcut la 3 - 4 zile.
Pe baza datelor din tabele (tabelul 10 şi tabelul 11), au fost stabilite curbele de zbor
ale populaţiei de gândaci de scoarţă (figura 4 şi figura 5).

52
 Tabelul 10
Capturile de gândaci la cursele feromonale tubulare din PVC în UP III Valea de
Pesti în anul 2005

Număr gândaci capturaţi/capcană Total

Data de colectare Media/gândaci/zi
1 2 3 4 gândaci/zi
9 mai 2005 - - - 40 40 10
13 mai 2005 15 24 - 70 109 27,3
16 mai 2005 10 48 10 56 124 31
20 mai 2005 - - - 120 120 30
25 mai 2005 15 37 34 210 296 74
28 mai 2005 10 - 10 96 116 29
31 mai 2005 14 24 15 84 137 34,3
3 iunie2005 - 10 15 15 40 10
11 iunie2005 - 54 19 79 152 38
15 iunie2005 12 67 39 84 202 50,5
18 iunie2005 13 32 - 76 121 30,3
21 iunie2005 - - - 36 36 9
24 iunie2005 - - - 18 18 4,5
28 iunie2005 10 - 7 12 29 7,3
1iulie2005 - - - 40 40 10
4 iulie2005 - - 21 27 48 12
8 iulie2005 - - 27 26 53 13,2
12 iulie2005 - - 40 10 50 12,5
15 iulie2005 - - 32 27 59 14,7
19 iulie2005 - - 26 22 48 12
23 iulie2005 - - 27 13 40 10
27 iulie2005 - - 9 10 19 4,8
30 iulie2005 - - - 9 9 2,3
3 august 2005 - - 5 4 9 2
6 august 2005 - - 1 4 5 1
10 august 2005 - - 2 2 4 1
Total gândaci
106 296 339 1190 1931 482,3
capturaţi/cursă
4,08 11,38 13,03 45,77 - -
Media/capcană/zi

53
 Figura 4 Curba de zbor a populaţiei de Ips typographus în anul 2005 pe baza
numărului mediu de gândaci capturaţi la cursele tubulare din PVC

Tabelul 11
Capturile de gândaci la cursele feromonale tip geam în UP III Valea de Pesti anul
2005

Data de Număr gândaci capturaţi/capcană Total Media

colectare gândaci gândac
1 2 3 4 5 6 7 8 capturaţi i/zi
/zi
9 mai 2005 - - - - 10 40 150 149 349 43,6
13 mai 2005 - 15 - 30 45 56 210 300 656 82
16 mai 2005 12 17 10 44 64 72 150 400 769 96,1
20 mai 2005 - 19 - - - 38 150 319 526 65,8
25 mai 2005 - 28 12 24 48 64 270 471 917 114,6
28 mai 2005 - 17 - - 32 28 197 200 474 59,3
31 mai 2005 - 19 15 21 39 24 235 240 593 74,1
3 iunie2005 - - - 77 25 18 72 107 229 28,6

54
 11 iunie2005 - 10 - 28 10 15 105 139 286 35,8
15 iunie2005 10 17 - 17 17 - 204 320 596 74,5
18 iunie2005 17 29 - 9 13 17 132 370 595 74,4
21 iunie2005 2 - - - 15 19 70 170 285 35,6
24 iunie2005 7 - 5 - 4 7 29 72 124 15,6
28 iunie2005 3 - 3 - 9 6 17 35 73 9,13
1iulie2005 - - - - - 12 10 79 101 12,6
4 iulie2005 - - - - - 15 12 130 157 19,6
8 iulie2005 - - 5 - - 1 40 52 98 12,3
12 iulie2005 - 5 12 - 3 3 36 39 98 12,3
15 iulie2005 - 1 - 8 - 4 28 40 81 10,1
19 iulie2005 - 4 - 9 - 5 36 25 79 9,9
23 iulie2005 - 1 - 2 - 3 19 17 42 5,2
27 iulie2005 - 3 - 5 - 5 17 13 43 5,4
30 iulie2005 - - - - - 5 19 7 31 3,9
3 august 2005 - - - - - 5 12 7 24 3
6 august 2005 - - - 7 2 4 11 6 30 3,8
10 august 2005 - 10 - 3 - 3 12 6 23 2,9
Total gândaci 51 185 62 221 336 469 2243 3712 7279 909,9
capturaţi/cursă
Media/ 1,96 7,11 2,38 8,5 12,92 18,03 86,27 142,7
capcană/
zi

55
 Figura 5 Curba de zbor a populaţiei de Ips typographus în anul 2005 pe baza
numărului mediu de gândaci capturaţi la cursele tip geam

În condiţiile climatice ale anului 2005, se constată că primii adulţi au zburat la

începutul lunii mai iar capturile de gândaci la cursele feromonale au fost în prima
perioadă în continuă creştere, maximul absolut înregistrându-se în ultima decadă a lunii
mai. Cel de-al doilea vârf, înregistrat în primele zile ale lunii iunie, se datorează
suprapunerii parţiale a zborului gândacilor parentali care au iernat majoritar în stadiu de
adult şi în proporţie mai redusă în stadii imature (larvă, pupă) cu zborul femelelor care au
început să depună ouă din primăvară şi care datorită spaţiului redus de dezvoltare a
galeriilor mamă au ieşit şi produc un al doilea zbor pentru identificarea unor locuri noi în
care să-şi continue ovipoziţia. Descendenţii rezultaţi din ouăle depuse în noile locuri vor
forma generaţia-soră. În intervalul următor capturile au fost în scădere, înregistrând un
minim la sfârşitul primei decade a lunii iunie se pare datorat temperaturilor foarte scăzute
din această perioadă. După această perioadă nefavorabilă sub aspect climatic, zborul se
relansează şi este înregistrat un nou vârf la mijlocul lunii iunie după care capturile
înregistrate sunt tot mai mici către sfârşitul lunii iunie. La începutul lunii iulie capturile
încep să crească datorită zborului adulţilor din cea de-a doua generaţie. În luna august
zborul continuă dar capturile sunt foarte reduse datorită procentului redus de adulţi din
cea de-a doua generaţie care zboară în anul curent.
Din observaţiile realizate pe teren la cursele feromonale se deduce că perioada de
zbor la nivel populaţional se întinde de la începutul lunii mai şi continuă după 10 august.
Curbele de zbor calculate pentru fiecare tip de capcană în parte indică aceeaşi
tendinţă, diferenţele înregistrate între capcane vizând numărul de gândaci capturaţi. Astfel
la o cursă tip geam s-au capturat în medie pe parcursul unui sezon de vegetaţie 910
gândaci iar la o cursă tubulară din PVC, în medie 482 gândaci. Diferenţa (aproape dublă)
înregistrată, se datorează modelului constructiv diferit prin care se caracterizează cele
două tipuri de curse.

56
 Dinamica populaţiei de Ips typographus în anul 2006

Tabelul 12
Capturile de gândaci la cursele feromonale tubulare din PVC în UP III Valea de
Pesti în anul 2006
Data de colectare Număr gândaci Total Media
capturaţi/capcană gândaci gândaci/zi
capturaţi/zi
1 2 3
10 mai 2006 256 25 36 317 106
14 mai 2006 325 15 270 610 203
17 mai 2006 97 24 176 297 99
20 mai 2006 50 17 50 117 39
25 mai 2006 240 19 170 429 143
28 mai 2006 49 10 37 96 32
31 mai 2006 52 14 36 102 34
3 iunie 2006 483 10 480 973 324
7 iunie 2006 20 17 487 524 175
11 iunie 2006 23 19 136 178 59
14 iunie 2006 22 21 289 332 111
17 iunie 2006 33 17 34 84 28
21 iunie 2006 47 19 48 114 38
24 iunie 2006 39 27 37 103 34
27 iunie 2006 40 50 246 336 112
30 iunie 2006 40 56 232 328 109
4 iulie 2006 30 72 90 192 64
7 iulie 2006 27 39 100 166 55
11 iulie 2006 179 70 49 298 99
15 iulie 2006 79 38 29 146 49
19 iulie 2006 84 37 36 157 52
22 iulie 2006 34 95 50 179 60
25 iulie 2006 34 45 43 122 41
29 iulie 2006 69 36 36 141 47
1-Aug-06 76 52 48 176 59
4-Aug-06 56 22 52 130 43

57
 9-Aug-06 55 10 34 99 33
13-Aug-06 29 0 0 29 10
16-Aug-06 16 3 2 21 7
21-Aug-06 14 3 6 23 8
24-Aug-06 16 2 9 27 9
28-Aug-06 50 23 20 93 31
31-Aug-06 34 27 17 78 26
4 sept. 2006 34 6 10 50 17
7 sept. 2006 32 0 29 61 20
10 sept. 2006 0 0 0 0 0
14 sept. 2006 0 0 0 0 0
18 sept. 2006 0 0 0 0 0
26 sept. 2006 0 0 0 0 0
Total gândaci 2764 940 3424 7128 2376
capturaţi/cursă
Media/capcană/zi 143 26 114  

Figura 6 Curba de zbor a populaţiei de Ips typographus în anul 2006 pe baza

numărului mediu de gândaci capturaţi la cursele tubulare din PVC

58
 Tabelul 13
Capturile de gândaci la cursele feromonale tip geam în UP III Valea de Pesti în anul
2006
Data de colectare Număr gândaci capturaţi/capcană Total Medi
1 2 3 4 5 6 7 gândaci a
capturaţi gând
/zi aci/
zi
10 mai 2006 173 372 439 248 270 335 10 1847 263,8
14 mai 2006 217 452 436 125 376 273 196 2075 296,4
17 mai 2006 130 230 370 160 197 28 132 1247 178,1
20 mai 2006 93 130 125 36 49 32 19 484 69,1
25 mai 2006 296 320 179 194 256 219 21 1485 212,1
28 mai 2006 131 215 79 93 96 210 20 844 120,5
31 mai 2006 140 174 84 36 72 74 17 597 85,2
3 iunie 2006 316 396 280 392 359 286 174 2203 314,7
7 iunie 2006 356 398 285 393 368 284 192 2276 325,1
11 iunie 2006 140 1316 612 34 294 348 196 2940 420
14 iunie 2006 156 1396 624 296 279 250 242 3243 463,2
17 iunie 2006 40 34 28 84 19 30 14 249 35,5
21 iunie 2006 39 56 79 36 28 24 30 292 41,7
24 iunie 2006 37 29 38 49 21 29 19 222 31,7
27 iunie 2006 149 174 240 236 246 79 139 1263 180,4
30 iunie 2006 139 97 179 156 193 39 140 943 134,7
4 iulie 2006 148 64 236 179 245 146 152 1070 152,8
7 iulie 2006 70 160 196 115 197 7 19 764 109,1
11 iulie 2006 89 175 39 129 148 10 28 618 88,2
15 iulie 2006 39 37 13 39 120 39 79 366 52,2
19 iulie 2006 46 30 17 31 132 40 84 380 54,2
22 iulie 2006 39 79 19 32 134 62 96 461 65,8
25 iulie 2006 48 146 16 79 147 65 130 631 90,1
29 iulie 2006 15 19 10 36 50 48 19 197 28,1
1august 2006 17 24 17 28 49 72 16 223 31,8
4august 2006 19 37 17 40 40 55 10 218 31,1
9 august 2006 12 49 24 57 36 30 7 215 30,7
13 august 2006 7 17 10 12 7 9 - 62 8,8
16 august 2006 9 28 9 7 12 6 5 76 10,8
21 august 2006 7 18 7 11 6 4 - 53 7,5
24 august 2006 13 21 6 13 3 7 - 63 9
28 august 2006 19 17 42 17 10 49 17 171 24,4
31 august 2006 12 12 31 29 7 36 19 146 20,8
4 sept. 2006 10 3 - 39 15 10 7 84 12

59
 7 sept. 2006 12 7 - 46 20 9 - 94 13,4
10 sept. 2006 - - - - - - - 0 0
14 sept. 2006 - - - - - - - 0 0
18 sept. 2006 - - - - - - - 0 0
26 sept. 2006 - - - - - - - 0 0
Total gândaci 3183 6732 4786 3507 4501 3144 2249 28102 4014,
capturaţi/cursă 5
Media/capcană/zi 81,2 172,6 122,7 90 115,4 80,6 57,7

Figura 7 Curba de zbor a populaţiei de Ips typographus în anul 2006 pe baza

numărului mediu de gândaci capturaţi la cursele tip geam

60
 În anul 2006, zborul a debutat la începutul lunii mai. Pe baza datelor din tabele
(tabelul 12 şi tabelul 13), au fost stabilite curbele de zbor ale populaţiei de gândaci de
scoarţă (figura 5 şi figura 6). Zborul realizat de gândacii din prima generaţie s-a extins
până la sfârşitul lunii iunie iar fluctuaţiile înregistrate se datorează suprapunerii parţiale a
zborului gândacilor emergenţi cu cel al femelelor remergente. La începutul lunii iulie se
constată din nou creşteri ale capturilor de gândaci la cursele feromonale datorate zborului
gândacilor din cea de-a doua generaţie care durează, deşi redus în intensitate, până către
sfârşitul lunii septembrie. Se constată acelaşi mers al curbelor de zbor realizate pe baza
capturilor de la cele două tipuri de curse dar ca şi în anul precedent capturile la cursele tip
geam sunt superioare capturilor la cursele tubulare din PVC.
Pe ansamblu, sezonul de vegetaţie din anul 2006 a fost unul favorabil zborului şi
dezvoltării populaţiilor de gândaci de scoarţă, reduceri în intensitate ale zborului
intervenind în perioadele cu precipitaţii bogate, cum este, de exemplu, finalul lunii iunie.
Se constată existenţa unui zbor destul de puternic al gândacilor din cea de-a doua
generaţie, care este deosebit de periculos deoarece conduce la producerea de atacuri
asupra arborilor pe picior.

Dinamica populaţiei de Ips typographus în anul 2007

Tabelul 14

Capturile de gândaci la cursele feromonale tubulare din PVC în UP III Valea

de Pesti 2007

Data de Număr gândaci capturaţi/capcană Total Media

colectare gândaci capcană/zi
1 2 3 4 5 capturaţi/zi

3 mai 2007 27 19 0 0 0 46 9.2

8 mai 2007 49 79 30 30 49 237 47.4
15 mai 2007 5 9 5 9 12 40 8
22 mai 2007 79 196 99 149 276 799 159.8

61
 29 mai 2007 48 50 27 79 92 296 59.2
5 iunie 2007 374 60 230 136 75 875 175
12 iunie 2007 350 460 0 364 220 1694 338.8
18 iunie 2007 400 400 300 254 374 3672 734.4
24 iunie 2007 300 200 190 370 50 4037 807.4
2iulie 2007 139 149 14 39 98 439 87.8
9 iulie 2007 315 636 187 317 192 1647 329.4
17 iulie 2007 48 94 130 170 52 494 98.8
23 iulie 2007 326 401 374 360 75 1536 307.2
30 iulie 2007 400 52 163 260 70 1185 237
7-Aug-04 120 40 36 40 48 284 56.8
14-Aug-04 0 0 25 0 27 52 10.4
Total gândaci 2981 2847 1813 2581 1715 17333 3466.6
capturaţi/curs
ă

Figura 8 Curba de zbor a populaţiei de Ips typographus în anul 2007 pe baza

numărului mediu de gândaci capturaţi la cursele tubulare din PVC

62
 Capturile de gândaci la cursele feromonale tip geam în UP III Valea de Pesti în anul
2007

Total
gândaci
Număr gândaci capturaţi/capcană capturaţi/  
Data de Media
colectare 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 zi gândaci/zi
3 mai 34 34 45 45 65 76 56 34 34 34 54 511 46
8 mai 67 90 30 58 54 34 65 67 67 87 45 664 60
15 mai 90 87 72 100 104 39 48 50 56 72 80 798 73
22 mai 80 78 67 65 34 56 56 45 45 57 77 660 60
29 mai 37 56 920 1024 956 872 2560 954 792 784 75 9030 821
5 iunie 196 540 245 346 300 234 178 200 105 490 234 3068 279
12 iunie 270 432 350 776 672 230 469 530 92 345 765 4931 448
18 iunie 800 700 345 200 700 135 700 639 543 345 936 6043 549
24 iunie 700 657 324 500 739 700 503 650 752 429 135 6089 554
2iulie 204 320 170 136 130 129 276 50 132 142 97 1786 162
9 iulie 123 234 345 345 234 134 234 235 236 123 234 2477 225
17 iulie 234 345 256 123 234 234 123 234 321 178 115 2397 218
23 iulie 213 900 345 234 234 123 234 345 160 180 67 3035 276
30 iulie 123 34 234 200 200 200 345 134 56 66 57 1649 150
7-Aug 82 48 64 13 120 70 36 29 56 67 34 619 56
14-Aug 30 36 42 27 19 28 30 36 36 19 27 330 30
Total
gândaci
capturaţi/                          
cursă 3283 4591 3854 4192 4795 3294 5913 4232 3483 3418 3032 44087 4008
                           
Media/ 205 287 241 262 300 206 370 265 218 214 190  

63
 Figura 9 Curba de zbor a populaţiei de Ips typographus în anul 2007 pe baza
numărului mediu de gândaci capturaţi la cursele tip geam

IV.3. Eficacitatea unor capcane feromonale în capturarea adulţilor (capcane

tubulare, tip geam)

Metoda feromonală realizează o integrare a mijloacelor moderne în complexul de

combatere a dăunătorilor. Metoda feromonală reprezintă includerea feromonului sintetic
într-un suport din diferite materiale (cauciuc, plastic sau celuloză presată), care să permită
difuzarea treptată a feromonului. Feromonii s-au dovedit utili în combaterea integrată a
dăunătorilor din păduri, constituind un factor de seamă în limitarea şi reducerea
populaţiilor de insecte. Efectul de atracţie al feromonilor se exercită atât în perioada de
zbor a insectelor cât şi în perioada lor de reproducere.
Cursele feromonale s-au amplasat în suprafeţe în care s-au depistat infestări ale
gândacului Ips typographus L., dar cu prioritate în zonele afectate de doborâturi şi rupturi
de vânt cu densităţi mai mari ale populaţiei dăunătorului. S-a avut în vedere intensitatea
infestării, natura şi structura arboretului precum şi configuraţia terenului.

64
 Amplasarea acestor curse s-a făcut pe lizieră, în luminişuri, la o distanţă de 10- 30
m de marginea pădurii. În anul 2005 s-au amplasat un număr de 16 curse feromonale (5
curse tubulare şi 11 tip barieră), în u.a.95, u.a 96 B,. În anul 2006 au fost amplasate un
număr de 10 curse ( 7 curse tip geam şi 3 tubulare), iar în 2005 au fost amplasate 12 curse
(8 tip geam şi 4 tubulare PVC).
Cursele au fost instalate în teren la sfârşitul lunii aprilie începutul lunii mai, iar
nadele feromonale înainte de zborul insectelor. Controlul s-a făcut la 3-4 zile mai ales în
cazul curselor geam unde apa trebuie schimbată, iar materialul biologic se colectează.
Menţinerea gândacilor o perioadă mai mare de 3-4zile în apă, duce la descompunerea
acestora , iar mirosul emanat diminuează din atracţia feromonului.
Captura dăunătorului este influenţată atât de tipul cursei cât şi de anul observaţiei cu
caracteristicile sale climatice şi de nivelul populaţiei din suprafaţa respectivă (tabelul 16).

IV.4. Condiţiile ce favorizează înmulţirea dăunătorilor de tulpină la răşinoase

Inmulţirea dăunătorilor de tulpină la răşinoase a fost favorizată de un complex de

factori de natură abiotică şi biotică. Dintre factorii abiotici importanţi în crearea unor
condiţii prielnice de dezvoltare a insectelor sunt de menţionat în primul rând cei
climatici. Ponderea mare a avut-o vântul şi zăpada, care în cazul depăşirii unor praguri
critice, au calamitat în proporţie mare pădurile de răşinoase. Dintr factorii dăunători, mai
pot fi luaţi în considerare excesul de umiditate sau lipsa acesteia, extremele de
temperatură, umiditatea atmosferică scăzută.
Particularităţile morfologice ale răşinoaselor şi în special ale molidului, care se
caracterizează printr-o înrădăcinare superficială, fac ca această specie să fie expusă într-
un grad mai mare la efectele vătămătoare ale vântului şi zăpezii.
Modul neadecvat de gospodărire a răşinoaselor practicat de-a lungul anilor a avut
ca rezultat crearea de monoculturi, (unietajate) şi simplificarea structurii, ceea ce a
contribuit la scăderea rezistenţei arboretelor, expunându-le efectelor vătămătoare ale
factorilor naturali.

65
 Materialul lemnos s-a exploatat anevoios datorita in special faptului ca zona in
care s-au produs era inaccesibila si numarul de agenti economici era destul de redus şi
astfel s-au creat condiţii favorabile de înmulţire a dăunătorilor .

Dinamica infestărilor în perioda 2005 – 2008

1. La cursele feromonale PVC

2.La cursele tip geam:

66
IV.5. Măsuri de limitare a populaţiilor de ipidae

Lucrările de protecţie în păduri se stabilesc ţinând seama atât de caracteristicile

biologice ale dăunătorului, cât şi de caracteristicile culturilor şi arboretelor forestiere.
Măsurile preventive care urmăresc să confere o rezistenţă sporită arboretelor, au în
vedere limitarea dezvoltării populaţiei de dăunători.
În ultimul timp doborâturile şi rupturile de vânt, au fost principala cauză de
instalare a dăunătorului de scoarţă. O pădure cu arbori rupţi sau doborâţi în mai multe
puncte, devine mult mai vulnerabilă creării şi dezvoltării focarelor de ipide. În fiecare
suprafaţă, cât de mică ar fi, materialul lemnos doborât este un posibil focar în care se pot
înmulţi în masă aceşti dăunători.
În urma doborâturilor din 2000 şi 2006, materialul lemnos in zonele inaccesibile nu
a fost evacuat din pădure, in consecinta au apărut relative probleme cu privire la
dăunătorii de scoarţă. Din dăunători secundari aceştia au devenit dăunători principali.
Limitarea populaţie de ipide s-a realizat prin folosirea curselor feromonale şi a
arborilor cursă. Arborii cursă se aleg din arborii doborâţi, rupţi ca urmare a acţiunii
devastatoare a vântului, fiind favorabili prin aceasta infestării cu gândaci de scoarţă. În

67
suprafeţele calamitate cu doborâturi şi rupturi de vânt, aceşti arbori se identifică,
urmărindu-se ca în mod obişnuit să se afle la marginea lizierei, ochiurilor, luminişurilor şi
golurilor. Arborii cursă eşalonaţi în acest mod, au rolul de a atrage întreaga populaţie de
insecte aparţinând anului precedent.
Această populaţie în majoritate iernează în stadiul de adult. Insectele care iernează
în stadiul de larvă şi pupă uneori chiar ca ou, se maturizează în primăvară devenind apte
de atac.
În acest fel , arborii cursă captând în întregime această populaţie, limitează la
maximum posibilitatea formării unor noi focare periculoase pentru arboretul din zonă.
La materialul lemnos doborât s-a urmărit dinamica dezvoltării şi stadiile de
dezvoltare în scopul cojirii la momentul oportun adică în stadiul de larvă – pupă . În mod
obişnuit combaterea gândacilor de scoarţă se face prin cojirea arborilor cursă în
momentul când insectele sunt în stadiul de larvă şi pupă ,iar apoi are loc expunerea
scoarţei la soare pentru a distruge larvele şi pupule.
Moartea larvelor şi pupelor sub acţiunea razelor solare începe după primele trei ore
de la expunere, pentru ca după 6 – 12 ore mortalitatea să ajungă la100%, acest lucru fiind
însă şi în funcţie de perioada din timpul anului.
De asemenea, larvele în primele lor vârste sunt mult mai sensibile şi mortalitatea
acestora are loc mult mai repede decât a larvelor din ultima vârstă. Chiar şi în cazul când
în perioada respectivă o parte din insecte au ajuns în stadiul de adult tânăr, ele sunt
afectate într-un procent ridicat de mortalitatea naturală, urmare a acţiunii razelor solare.
La cojirea arborilor se are în vedere ca ei să fie cojiţi complet pe toate părţile.
Cojirea întârziată a acestor arbori nu mai este eficientă. Prin întârzieri insectele ajung la
stadiul de adult matur, când devin mult mai rezistente.
În asemenea cazuri se impune utilizarea curselor feromonale. Feromonii utilizaţi
pentru combaterea gândacului Ips typographus se instalează în teren înainte de zbor, iar
după un timp se schimbă. Metoda feromonală pentru combaterea gândacului mare de
scoarţă al molidului s-a extins mult în ultima perioadă şi aproape s-a generalizat în
producţie, datorită multiplelor ei avantaje printre care faptul ca nu apar dezavantaje
silviculturale şi ecologice; poate fi socotită ca o metodă biotehnică, iar combaterea se
realizează numai în stadiul de adult.

68
 În totalitate s-a folosit feromonul Atratyp, iar în privinţa tipului de cursă s-au
preferat cursele tip aripă, datorită uşurinţei de instalare cât şi modului operativ de
înregistrare şi recoltare a materialului biologic capturat. Acest tip de cursă se poate instala
în orice condiţii de teren fără a exista vreo dificultate în acest sens.

IV.6. Specii prădătoare a gândacului de scoarţă

În urma identificării speciilor capturate la cursele feromonale, s-a constatat

prezenţa unor exemplare de gândaci pocnitori (fam. Elateride), unele specii de păianjeni,
de asemenea frecvent a fost semnalată specia Thanasimus formicarius L. un important
prădător al speciei Ips typographus, care, deşi este un aspect nedorit, indică totuşi
existenţa unor populaţii ridicate de prădători.
Descriere: Gândacul are în jur de 1 cm lungime, corp moale dar cu mandibule puternice
care poate străpunge tegumentul puternic chitinizat al gândacilor de scoarţă. Desenul
elitrelor este foarte variabil dar prezintă întotdeauna două benzi albicioase spre partea
posterioară.

Foto 11. Thanasimus formcarius L. - larvă

(foto:wwwforestryimages.org)

69
 Foto 12. Thanasimus formicarius L.- adult (foto:www.forestryimages.org)

Biologia: iernează la baza arborilor şi îşi începe zborul înaintea, în timpul sau imediat
după debutul zborului gândacilor de scoarţă. Zborul durează aproape 4 luni.Gândacii se
deplasează pe suprafaţa trunchiurilor şi localizează gândacii de scoarţă ce nu au pătruns
încă în scoarţă. Consumă zilnic în jur de 3 gândaci de scoarţă. Femelele depun ouăle în
crăpăturile scoarţei, izolat sau grupat. După eclozare larvele patrund în scoarţă şi se
hrănesc cu stadiile imature ale gândacilor de scoarţă. Aceşti prădători se hrănesc atât cu
adulţi cât şi cu ouă, larve. Imaginile prezentate mai sus (foto 11, foto 12) ilustrează
adultul şi larva de Thanasimus formicarius L.

Capitolul V

Ordinul COLEOPTERA 1.1. Familia CURCULIONIDAE

HYLOBIUS ABIETIS ( Trombarul puietilor de molid)

70
 Stadii de dezvoltare

V.1. Biologia

Hylobius abietis este principalul dăunător al puieţilor de răşinoase şi în special de

molid, în pepiniere şi plantaţii. în ultimii ani a infestat o suprafaţă de peste 10 mii ha.
Morfologie. Adultul are 8-14 mm lungime şi 3-5 mm lăţime, femelele fiind mai mari
decât masculii, cu o trompă destul de lungă şi curbată, la vârful căreia sunt înserate
antenele geniculat-măciucate; coloritul este brun-închis până la negru, iar pe corp se
găsesc peri şi solzi gălbui, care, pe elitre, formează două benzi întrerupte. Sexele se
deosebesc după forma primului şi a ultimului sclerit abdominal, la mascul fiind uşor
turtite în zona mediană, în timp ce la femele primul sclerit este uşor convex median, iar
ultimul este plat sau convex.

Oul este alb-gălbui, oval, alungit, de 1,7 mm lungime.

71
Larva este alb-gălbuie, apodă, cu corpul curbat şi capul brun-roşcat, la maturitate de 18
mm lungime. Vârsta se stabileşte după lăţimea capsulei cefalice şi nu se poate separa
morfologic de larvele scolitidelor cu care

Pupa de tip liber are culoarea albă şi 9-16 mm lungime (fig. 46). Biologie. Insecta are o
generaţie la doi ani, dar uneori este monovoltină. Primăvara, când temperatura depăşeşte
8-9°C, gândacii ies din locurile de iernare, muşchi, litieră şi se hrănesc cu scoarţa tânără
de răşinoase. La temperaturi de peste 20°C au loc zboruri, de regulă, după-amiază şi
seara, în a doua jumătate a lunii aprilie, în partea de sud a ţării, iar în nord, cu o lună mai
târziu.

Dezvoltarea insectei. Adulţii pot trăi până la 2-3 ani, dar proporţia gândacilor bătrâni
într-o populaţie ce colonizează o nouă suprafaţă este, de regulă, sub 10 % '(Eidmann,
1974). Primăvara, când temperatura aerului depăşeşte 8-9° C, gândacii ies din locurile în
care au iernat (muşchi, litieră) şi se hrănesc cu scoarţa tânără de răşinoase. Când
temperatura aerului se stabilizează la 13-16° C încep să zboare primele exemplare, dar
roirile masive au loc la temperaturi ale aerului de peste 20° C şi când viteza vântului nu
depăşeşte 3-4 m/s (Charitonova, 1965; Christiansen, 1971 şi alţi autori citaţi de Eidmann,
1974; Solbreck & Gylberg, 1979 citaţi de Klimetzek, 1989). Astfel de condiţii favorabile
zborului sunt întrunite, de regulă, după-amiaza târziu şi seara. Calendaristic, perioada de
zbor se situează, în mod obişnuit, în a doua jumătate a lunii aprilie în partea de sud şi
centrală a ţării, iar în nord cu aproximativ o lună mai târziu, în condiţii favorabile, durata
zborului este de cel mult două săptămâni. Uneori ea se poate extinde până la trei

72
săptămâni, dar roirea masivă este concentrată într-un interval de o săptămână (Eidmann,
1974; Langstrom, 1982; Mihalciuc et al., 1985). în cazul acestui dăunător, zborul nu este
necesar pentru întâlnirea sexelor şi pentru împerecherea propriu-zisă, ceea ce se întâmplă
la nivelul solului, ci pentru găsirea unor locuri favorabile de depunere a ouălor şi de
dezvoltare a larvelor (Olenici & Olenici, 1994). Datorită acestui fapt, predispoziţia de
zbor apare doar după maturizarea sexuală a gândacilor (Nusslin-Rhumbler, 1922;
Klimetzek & Vite, 1989) şi dispare de îndată ce gândacii au găsit locuri propice pentru
ovipoziţie. . Adulţii pot trăi 2-3 ani, dar proporţia lor într-o populaţie este sub 10%.

V.II. Duşmanii naturali. Pe seama lui Hylobius abietis se dezvoltă o serie de paraziţi
precum himenopterele Bracon hylobii Ratz., Perilitus rutilus Nees. Terraconidae),
Ephialtes tuberculatus Geoff. (Ichneumonidae) şi unele nematode, a de exemplu
Allantonema mirabilis Leuck. Ca prădători se menţionează larve e Laphria şi Medetera,
larve de elateride şi diferite specii de păsări. în plus, ca gent patogen s-a semnalat
Nosema hylobii. Toţi aceşti factori de mortalitate au insă un rol secundar în comparaţie cu
concurenţa intraspecifică a larvelor de Hylobius în cazul în care materialele favorabile
pentru ovipozitie sunt în cantitate redusă (Eidmann, 1974).

V.III. Atacuri cauzate. Hylobius abietis este o specie polifaga, care preferă să se
hrănească cu ţesut liberian proaspăt de conifere. Larvele consumă acest ţesut în rădăcinile
cioatelor roaspete (fig. 2.40), în resturile de exploatare sau în grămezile de scoarţă
proaspătă, astfel încât prin hrănirea lor nu produc vătămări. în schimb, adulţii folosesc ca
hrană ţesutul liberian de pe ramurile tinere (de 2-3 ani) ale arborilor sau de pe tulpinile
puieţilor (fig. 2.41). în acest ultim caz, vătămările pot fi deosebit de grave, ducând adesea
la uscarea puieţilor.

73
 Puieti atacati

Când puieţii au scoarţa corespunzătoare ca hrană, gândacii rod puieţii indiferent dacă
provin din plantaţii sau din regenerare naturală. Totuşi, puieţii instalaţi prin plantare au -
în primul sezon de vegetaţie - o mai mare atractivitate pentru trombari Selander et al.,
1990), deoarece - în timpul crizei de transplantare - emană o mai mare cantitate de
substanţe volatile. Dintre puieţii plantaţi, cei care în pepinieră au fost fertilizaţi cu
îngrăşăminte complexe (NPK) sau cu azot, sunt mai susceptibili la atac decât cei
fertilizaţi doar cu fosfor şi potasiu sau nefertilizati (Selander & Immonen, 1991). Puieţii
cu răni necicatrizate la momentul apariţiei gândacilor sunt preferaţi celor sănătoşi. De
asemenea, puieţii instalaţi în locuri mai însorite, Brauns, 1991)
Gândacii maturi sexual se împerechează de mai multe ori în tot timpul perioadei de
vegetaţie. Depunerea ouălor începe imediat după roire şi se extinde până în august, mai
rar până în septembrie, însă majoritatea ouălor sunt depuse în iunie şi iulie. Depunerea
ouălor alternează cu perioade de hrănire. De asemenea, după diminuarea şi sistarea
ovipozitiei gândacii încă se hrănesc pentru acumularea de substanţe de rezervă. într-un
sezon de vegetaţie o femelă depune 86-150 ouă, dar femelele bătrâne depun un număr
mai redus de ouă decât cele tinere.
Pentru ovipozitie sunt preferate cioatele proaspete de conifere, în special cele de pin şi de
molid. Pot fi infestate însă şi bucăţile de trunchiuri, grămezile de crăci şi cele de scoarţă,
în măsura în care sunt proaspete, se află în contact cu pământul şi şi-au păstrat
umiditatea. în condiţiile ţării noastre, materiale favorabile ovipozitiei se găsesc în
parchete doar în primul sezon de vegetaţie după efectuarea tăierii. în cazul cioatelor,
ouăle sunt depuse aproape exclusiv pe părţile subterane ale acestora, în nişe roase de

74
femele cu trompa, în care introduc unul sau mai multe ouă între scoarţă şi alburn
(Klimetzek & Vite, 1989).
Dezvoltarea embrionară durează între 34 de zile (la 7-8° C) şi 6 zile (la 25° C), iar stadiul
de larvă între 97 de zile (la 10-11° C) şi 42 de zile (la 25° C), larvele trecând prin 4-5,
mai rar 6 vârste (Eidmann, 1974). După eclozarea din ouă, larvele se hrănesc cu ţesut
liberian proaspăt, săpând galerii tot mai late şi mai lungi pe măsură ce ele cresc. La
completa lor dezvoltare, îşi pregătesc un leagăn de împupare situat între scoarţă şi lemn,
dacă scoarţa este mai groasă, sau în lemn, loc în care iernează. Dacă în timpul ultimelor
vârste larvare temperatura este de cel puţin 25° C, larvele parcurg o perioadă de 2-3
săptămâni de inactivitate, după care se împupează. La temperaturi mai scăzute, larvele
rămân în diapauză 60 până la 220 de zile. Ca urmare, pupele pot să apară spre sfârşitul
primului sezon de vegetaţie, dar - de regulă - apar doar în al doilea sezon, din mai până în
noiembrie, majoritatea însă în intervalul cuprins între mijlocul lui iunie şi mijlocul lui
august (Bejer-Petersen et al., 1962; Elton et al., 1964; Eidmann, 1974; Mihalciuc et al.,
1985). Durata stadiului de pupă este de 12-14 zile la 25° C, până la 35 de zile la 10-11° C
(Eidmann, 1974; Mihalciuc et al., 1985).
După transformarea pupelor în adulţi, aceştia mai rămân un timp în leagănele de
împupare, înainte de a fi gata de ieşire. Acest interval de timp poate fi de (12-)20-34 de
zile, în funcţie de temperatură. Ieşirea gândacilor tineri începe în a doua jumătate a lunii
iulie şi se continuă până în octombrie, numărul maxim de ieşiri înregistrându-se în
august. O parte din gândaci ies însă numai în primăvara următoare, fenomen ce este mai
intens atunci când perioada de încheiere a dezvoltării gândacilor sub scoarţă se
caracterizează prin vreme răcoroasă. Ca urmare, pentru cea mai mare parte a teritoriului
României, durata de dezvoltare a unei generaţii este de 2 ani şi succesiunea stadiilor de
dezvoltare este cea din figura 2.34, dar este foarte probabil ca la altitudini peste 1000 m şi
pe expoziţii umbrite durata generaţiei să fie de 3 ani (Olenici & Olenici, 1994). Mai rar,
durata de dezvoltare a unei generaţii poate fi şi de 1 an, şi anume când ouăle sunt depuse
timpuriu şi în locuri încălzite (de exemplu în resturi de exploatare).
Dacă pauza se scurtează, se majorează în mod corespunzator numărul anilor în care se
face controlul. în toate aceste plantaţii,odata cu cresterea temperaturii aerului şi
stabilizarea ei la peste 10° C, respectiv nici când gândacii părăsesc locurile de iernare, se

75
vor instala 20-30 scoarţe toxice la hectar, uniform repartizate pe întreaga suprafaţă.
Aceste curse se urmaresc săptămânal şi se schimbă la interval de cel mult 2 săptămâni, ca
şi capcanele-cursă utilizate pentru combatere. Totodată se verifică şi puieţii din jurul
scoartelor pentru a observa prezenţa gândacilor ori a vătămărilor pe tulpină. Acolo unde
s-a semnalat dăunătorul, se trece la stabilirea suprafeţelor infestate pe grade de stare.
Pentru aceasta, se numără gândacii găsiţi la fiecare din cele 20-30 de scoarte, precum şi la
50 de puieţi din jurul fiecărei curse şi se calculează numărul de gândaci la 100 de puieţi.
Se consideră suprafaţă infestată suprafaţa în care s-a constatat prezenţa gândacilor, iar
caracterizarea infestării se stabileste în raport cu scara prezentată în tabelul urmator:

Scara infestării plantaţiilor cu Hylobius abietis

Condiţii Nr. gândaci/100 puieţi plantaţi ce corespunde unei infestări:
staţionate
slabe mijlocii puternice foarte puternice

statiuni normale 1-12 13-25 26-50 peste 50

grohotişuri 1-5 6-15 16-30 peste 30
Notă: Plantaţii cu 4000-5000 puieţi/ha.

In cazul populaţiilor de Hylobius pot însă să apară fluctuaţii ale efectivului şi densitatii la
intervale scurte de timp, fluctuaţii datorate în principal imigraţiei, mortalităţii naturale,
apariţiei gândacilor tineri şi emigraţiei, dar şi unele fluctuaţii ente, determinate de intrarea
femelelor în sol pentru ovipoziţie, precum şi de mderea gândacilor de ambele sexe în
adăposturi pe vreme nefavorabilă, în ial atunci când le este prea cald. Datorită acestui
fapt, intensitatea infestării - aşa cum s-a menţionat - are o valoare orientativă şi pe termen
scurt. Ea trebuie urmărită în permanenţă, în tot sezonul de vegetaţie, pentru ca deciziile si
măsurile de protecţie să fie în concordanţă cu schimbările ce survin.

V.4.Depistare şi prognoza. Depistarea se face din aprilie până în octombrie, în toate

plantaţiile care au mai puţin de 4 ani de la instalare, create în suprafeţe proaspăt
exploatate sau situate în vecinătatea unor parchete cu vechime de 3-4 ani. în toate aceste
plantaţii, odată cu stabilizarea temperaturii la peste 10°C, când adulţii părăsesc locurile de
iernare, se instalează 20-30 scoarţe toxice la hectar, care se verifică săptămânal şi se
schimbă la două săptămâni. Se numără gândacii găsiţi la aceste curse, precum şi la 50 de

76
puieţi din jurul fiecărei curse şi se calculează numărul mediu de gândaci la 100 de puieţi.
Pentru stabilirea gradului de dăunare se iau în calcul frecvenţa şi intensitatea atacului şi
se face în suprafeţe de probă de 100 metri pătraţi, în care se verifică toţi puieţii.
Intensitatea atacului se face prin aprecierea rosăturilor la întreaga circumferinţă a
puietului.
Gradul de vătămare a culturilor. O cultură se consideră că este vătămatata de acest
dăunător când se găsesc puieţi cu scoarţa tulpinilor roasă. Intrucât reacţia puieţilor la atac
este diferită în funcţie de intensitatea lui, pentru stabilirea gradului de vătămare a
plantaţiilor trebuie să se ia în derare atât frecvenţa vătămărilor, cât şi intensitatea atacului.
Stabilirea frec-i şi intensităţii atacului se face în suprafeţe de proba de 100 m2, în care
se :ă toţi puieţii. Numărul suprafeţelor de probă se stabileşte în funcţie de suia culturii
verificate şi de diversitatea condiţiilor microstaţionale. în cazul unor i cu suprafaţa de
până la 3 ha se vor face 5 sondaje/ha dacă - datorită conditiilor neuniforme - se pot separa
cu uşurinţă microstaţiuni, şi 3 sondaje/ha în Ite situaţii. In cazul unor suprafeţe mai mari,
se vor face 3 şi respectiv 1 j/ha. Suprafeţele de probă se materializează în teren şi servesc
pentru urmărirea evoluţiei atacului în sezonul de vegetaţie respectiv, precum şi pentru
controlul eficacităţii măsurilor de protecţie.
Frecvenţa puieţilor vătămaţi se calculează raportând numărul de puieţi vătămaţi la
numărul de puieţi controlaţi şi se apreciază ca fiind: redusă - până la 25 % puieţi
vătămaţi; mijlocie - 26-50 % puieţi vătămaţi; mare - 51-75 % puieţi vătămaţi şi foarte
mare - 76-100 % puieţi vătămaţi.
Intensitatea atacului se apreciază translatând imaginar toate rosăturile, situate de-a lungul
puietului, la nivelul coletului şi apreciind cât anume reprezintă rosăturile din întreaga
circumferinţă la acest nivel. Se consideră: intensitate slabă - sub 25 % din circumferinţă;
mijlocie - 26-50 % din circumferinţă; mare - 51-75 % din circumferinţă şi foarte mare -
peste 75 % din circumferinţă.
Pentru a putea stabili eficienţa măsurilor de protecţie, gradul de vătămare a culturilor se
va stabili atât în momentul începerii aplicării acestora, cât şi la încheierea sezonului de
vegetaţie, respectiv după retragerea gândacilor în locurile de iernare.

77
V.5. Măsuri de prevenire a atacului de Hylobius abietis

Tinând cont de faptul ca nivelul populatiilor si respectiv al vatamarilor nu poate fi înca

prognozat, ca riscul de atac este maxim în primii 2-3 ani dupa taierea padurii, masurile de
protectie a culturilor împotriva atacului de Hylobius abietis trebuie sa aiba un pregnant
caracter preventiv. In acest sens se recomanda: promovarea într-o cât mare masura a
regenerarii naturale; limitarea marimii parchetelor taiate ras la maximum 3 ha si
alaturarea parchetelor dupa un interval de cel putin 5 ani; cojirea cioatelor; curatarea si
eliberarea parchetelor de resturi de exploatare; lasarea de pauze între exploatare si
plantare de 2-3 ani de la reprimirea lor, iar iarna suprafetele destinate împaduririi pot fi
incendiate, luând însa masurile necesare prevenire a incendiilor. Fac exceptie parchetele
taiate ras în mod fortuit în statiuni cu grohotisuri ori în alte situatii în care, în mod
normal, taierea rasa este interzisa, iar lasarea acestei pauze ar duce la înrautatirea
conditiilor stationale cdarea solului, înmlastinare etc.) si ar majora substantial costurile de
reinstalare a padurii. în astfel de situatii, pentru a diminua susceptibilitatea puietilor la
atac. se vor utiliza tehnologii adecvate de împadurire, care sa diminueze socul de
transplantare. Pentru toate situatiile, la plantare trebuie sa se acorde atentie deosebita
sortarii puietilor. Acestia trebuie sa fie vigurosi si fara rani. Pentru cazurile cand nu se
poate accepta pauza între exploatare si plantare, înainte de plantare partea aeriana a
puietilor se va îmbaia într-o emulsie de piretroizi de sinteza, de preferinta Ambusch 0,5 %
s.a. Decis 2,5 CE 1 % s.a., în amestec cu un adeziv care sa mareasca remanenta
insecticidului. în timpul îmbaierii legaturile de puieti se desfac pentru a se asigura
umectarea corespunzatoare a tuturor puietilor.

Masuri de combatere. Daca în urma controalelor efectuate se constata prezenta

daunatorului într-o cultura, se iau masuri de combatere a acestuia prin atragerea la
scoarte-cursa toxice, tratate cu piretroizi de sinteza (Decis 2,5 CE, Ambusch etc, în
concentratie de 1-2 % substanta activa) sau cu Marschal 25 EC : s.a.). Este preferabil ca
scoartele sa se trateze cu produse granulate ca Sinoratox 5G. Sinolintox 10G sau alte
insecticide similare dupa ce acestea s-au pensulat cu melasa. Ele se confectioneaza din
coaja proaspata de molid si au dimensiunile de 30 x 30 cm. Dupa tratare acestea se

78
amplaseaza în teren cu mâzga în jos, partial se acopera cu pamânt iar deasupra fiecareia
se pune câte o piatra care sa tina scoarta în contact cu pamântul. în acest fel, cursele se
usuca mai greu si se prelungeste durata de actiune a lor. în acelasi scop, precum si pentru
a amplifica efectul atractant al curselor, se recomanda ca acestea sa fie acoperite cu cetina
proaspata. Când se usuca ele trebuie schimbate.
Numarul de scoarte-cursa ce se amplaseaza variaza în functie de intensitatea atacului,
respectiv 75-100 bucati/ha la infestare slaba, 150-200 la infes mijlocie, 300 la infestare
puternica si 400 la infestare foarte puternica. Protectia prin procedeul scoartelor-cursa
toxice poate da rezultate satisfacatoare doar in masura în care scoartele se amplaseaza la
timp, în numar suficient de mare cu regularitatea necesara si pe întreaga perioada de timp
cât gândacii sunt activ cazul în care, alaturi de un parchet vechi de 3(4) ani, care urmeaza
a fi împadurit apare în mod accidental un nou parchet (doborâturi de vânt etc), în zona de
margine (dinspre parchetul nou) a plantatiei ce se înfiinteaza, pe o latime de 30 m se
amplaseaza scoarte-cursa toxice la o densitate de 400 bucati/ha, astfel încât sa protejeze
eficient puietii din aceasta zona de gândacii imigrati în noul parchet si sa împiedice
extinderea lor în toata plantatia.
In cazul în care procedeul scoartelor-cursa toxice nu poate fi aplicat din diferite motive,
mai ales toamna, sau nu are eficienta scontata, se poate recurge la stropiri cu emulsii de
piretroizi de sinteza a puietilor de îndata ce se observa gadacii sau primele rosaturi
(Abgrall & Soutrenon, 1991). Concentratia emulsiilor nu trebuie sa depaseasca pe cea a
emulsiilor folosite la îmbaiere, iar stropirea trebuie sa se faca individual, pentru fiecare
puiet, astfel încât sa se evite la maximum contaminarea nejustificata a terenului cu
insecticide. Pentru a stabili daca este necesara repetarea tratamentului, se va urmari
evolutia atacului.
Sunt promitatoare unele rezultate obtinute în capturarea gândacilor Hylobius abietis cu
ajutorul curselor amorsate cu atractanti sintetici (Prorocu 1998).

V.7.Controlul eficacitatii lucrarilor se face la încheierea sezonului de vegetatie, când

gândacii se retrag în locurile de iernare. în suprafetele de proba materializate la începutul
sezonului de vegetatie se verifica toti puietii si se înregistreza daca sunt sau nu vatamati

79
 si intensitatea atacului. Comparând datele obtinute cu cele înregistrate primavara, se
poate stabili daca masurile de protectie aplicate au fost sau nu eficiente si care este
nivelul eficientei. Aceste date vor sta la baza unei mai bune fundamentari a deciziilor
privind masurile de aplicat în anul urmator.

V.8. Dinamica populatiei de Hylobius abietis in U.P. III Valea de Pesti

Avand in vedere ca in cadrul U.P. III Valea de Pesti luat in calcul la efectuarea studiilor
nu exista decat doua suprafete in curs de regenerare s-a trecut la masuri de determinare a
dinamicii populatiei de Hylobius abietis in scopul de stabilire a masurilor de prevenire si
combatere pe viitor.

Suprafetele supuse controlului sunt parte din unitatea amenajistica 117 A care are o
suprafata de 3.0 ha si care a fost parcursa cu impaduriri in cursul anului 2006.

S-au amplasat un numar de 30 de scoarte toxice pe toata lungimea perioadei de vegetatie

iar rezultatele sunt prezentate statistic in tabelele urmatoare.

Acelasi lucru s-a facut si in cazul celei de a 2-a suprafete respectiv unitatea amenajistica
116 cu o suprafata de 2,5 ha si care a fost parcursa cu impaduriri in anul 2007 .

Rezultatele sunt prezentate statistic in tabelele urmatoare iar concluzia finala este ca
suprafetele luate in calcul nu sunt infestate cu Hylobius abietis nefiinnd necesare deci
masuri de combatere a acestuia.

1. U.P. III u.a 117 A . Suprafata=3,0 ha.Anul plantarii 2006

an 2006
zi 4 mai 9 mai 17 mai 24 mai 30 mai 8 iun 14 iun 21 iun 27 iun 5-Aug 11-Aug 18-Aug 26-Aug 2-Sep 9-Sep 16-Sep 23-Sep Total
nr buc 4 4 0 0 0 5 2 0 0 0 0 1 0 0 2 1 0 19

80
 0,6 gandaci /100 puieti = neinfestat

an 2007
zi 4 mai 9 mai 17 mai 24 mai 30 mai 8 iun 14 iun 21 iun 27 iun 5-Aug 11-Aug 18-Aug 26-Aug 2-Sep 9-Sep 16-Sep 23-Sep Total
nr buc 2 1 0 0 0 3 2 0 0 0 0 3 0 0 2 1 0 14

0,46 gandaci / 100 puieti = neinfestat

an 2008
zi 4 mai 9 mai 17 mai 24 mai 30 mai 8 iun 14 iun 21 iun 27 iun 5-Aug 11-Aug 18-Aug 26-Aug 2-Sep 9-Sep 16-Sep 23-Sep Total
nr buc 0 1 0 0 0 0 2 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 3

81
 0,1 gandaci / 100 puieti = neinfestat

Situatia numarului de Hylobius abietis capturat in perioada 2006-2008.in u.a. 117 A

1. U.P. III u.a 116 . Suprafata=2,5 ha.Anul plantarii 2005

an 2006
zi 4 mai 9 mai 17 mai 24 mai 30 mai 8 iun 14 iun 21 iun 27 iun 5-Aug 11-Aug 18-Aug 26-Aug 2-Sep 9-Sep 16-Sep 23-Sep Total
nr buc 0 0 0 0 0 0 2 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 3

82
 neinfestat

an 2007
zi 4 mai 9 mai 17 mai 24 mai 30 mai 8 iun 14 iun 21 iun 27 iun 5-Aug 11-Aug 18-Aug 26-Aug 2-Sep 9-Sep 16-Sep 23-Sep Total
nr buc 0 0 0 1 0 0 2 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 4

neinfestat

an 2008
zi 4 mai 9 mai 17 mai 24 mai 30 mai 8 iun 14 iun 21 iun 27 iun 5-Aug 11-Aug 18-Aug 26-Aug 2-Sep 9-Sep 16-Sep 23-Sep Total
nr buc 0 1 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 2

83
 neinfestat

Situatia numarului de Hylobius abietis capturat in perioada 2006-2008.in u.a. 116

Capitolul VI. Concluzii

În această lucrare s-a studiat dăunătorul de scoarţă Ips typographus L.şi trombarul
puietilor de molid Hylobius abietis. în perioada 2005 –2008, în U.P. III Valea de Pesti.
Lucrarea şi-a propus pe lângă aspectele biologice să se preocupe şi de eficacitatea unor
capcane feromonale.
Scopul lucrării a fost acela de a stabili modul de infestare şi dezvoltare al acestor
dăunători cât şi măsurile necesare a fi luate pentru a asigura fondului forestier o stare
fitosanitară bună.
Principala insectă de scoarţă a răşinoaselor a fost Ips typographus L., răspândirea
acesteia se suprapune peste arealul speciei gazdă. Aceşti dăunători, deşi au un caracter

84
secundar, pot deveni dăunători primari în condiţiile unei supraînmulţiri, periclitând în
acest fel arboretele sănătoase din zonele respective.

Zborul gândacilor de scoarţă la răşinoase este influenţat de evoluţia factorilor şi

condiţiilor climatice locale, îndeosebi temperatura maximă a aerului din timpul zilei, cât
şi de altitudinea şi expoziţia terenului.
Specia Ips typographus L. prezintă două zboruri (bivoltină), primul zbor, „zbor de
primăvară”, fiind cel mai numeros în a doua jumatate a lunii mai, iar zborul al doilea
fiind în luna iulie.
În condiţiile climatice ale anului 2005, se constată că primii adulţi au zburat la
începutul lunii mai iar capturile de gândaci la cursele feromonale au fost în prima
perioadă în continuă creştere, maximul absolut înregistrându-se în ultima decadă a lunii
mai. Cel de-al doilea vârf, înregistrat în primele zile ale lunii iunie, se datorează
suprapunerii parţiale a zborului gândacilor parentali care au iernat majoritar în stadiu de
adult şi în proporţie mai redusă în stadii imature (larvă, pupă) cu zborul femelelor care au
început să depună ouă din primăvară şi care datorită spaţiului redus de dezvoltare a
galeriilor mamă au ieşit şi produc un al doilea zbor pentru identificarea unor locuri noi în
care să-şi continue ovipoziţia. Descendenţii rezultaţi din ouăle depuse în noile locuri vor
forma generaţia-soră. În intervalul următor capturile au fost în scădere, înregistrând un
minim la sfârşitul primei decade a lunii iunie se pare datorat temperaturilor foarte scăzute
din această perioadă. După această perioadă nefavorabilă sub aspect climatic, zborul se
relansează şi este înregistrat un nou vârf la mijlocul lunii iunie după care capturile
înregistrate sunt tot mai mici către sfârşitul lunii iunie. La începutul lunii iulie capturile
încep să crească datorită zborului adulţilor din cea de-a doua generaţie. În luna august
zborul continuă dar capturile sunt foarte reduse datorită procentului redus de adulţi din
cea de-a doua generaţie care zboară în anul curent.
Din observaţiile realizate pe teren la cursele feromonale se deduce că perioada de
zbor la nivel populaţional se întinde de la începutul lunii mai şi continuă după 10 august.
Curbele de zbor calculate pentru fiecare tip de capcană în parte indică aceeaşi
tendinţă, diferenţele înregistrate între capcane vizând numărul de gândaci capturaţi. Astfel
la o cursă tip geam s-au capturat în medie pe parcursul unui sezon de vegetaţie 910

85
gândaci iar la o cursă tubulară din PVC, în medie 482 gândaci. Diferenţa (aproape dublă)
înregistrată, se datorează modelului constructiv diferit prin care se caracterizează cele
două tipuri de curse.
Depistarea gândacului de scoarţă se face atât pentru a urmări prezenţa acestuia, cât
şi suprafeţele infestate de acesta.
La materialul lemnos doborât s-a urmărit dinamica dezvoltării şi stadiile de
dezvoltare în scopul cojirii la momentul oportun, în stadiul de ou-larvă.
În anul 2006, zborul a debutat la începutul lunii mai. Pe baza datelor din tabele
(tabelul 12 şi tabelul 13), au fost stabilite curbele de zbor ale populaţiei de gândaci de
scoarţă (figura 5 şi figura 6). Zborul realizat de gândacii din prima generaţie s-a extins
până la sfârşitul lunii iunie iar fluctuaţiile înregistrate se datorează suprapunerii parţiale a
zborului gândacilor emergenţi cu cel al femelelor remergente. La începutul lunii iulie se
constată din nou creşteri ale capturilor de gândaci la cursele feromonale datorate zborului
gândacilor din cea de-a doua generaţie care durează, deşi redus în intensitate, până către
sfârşitul lunii septembrie. Se constată acelaşi mers al curbelor de zbor realizate pe baza
capturilor de la cele două tipuri de curse dar ca şi în anul precedent capturile la cursele tip
geam sunt superioare capturilor la cursele tubulare din PVC.
Pe ansamblu, sezonul de vegetaţie din anul 2006 a fost unul favorabil zborului şi
dezvoltării populaţiilor de gândaci de scoarţă, reduceri în intensitate ale zborului
intervenind în perioadele cu precipitaţii bogate, cum este, de exemplu, finalul lunii iunie.
Se constată existenţa unui zbor destul de puternic al gândacilor din cea de-a doua
generaţie, care este deosebit de periculos deoarece conduce la producerea Dezvoltarea
metodei integrate, care presupune aplicarea simultană a măsurilor silviculturale cu
lucrările de protecţie, urmăreşte menţinerea nivelului populaţiei insectelor de tulpină ale
răşinoaselor sub pragul critic de înmulţire în masă.
In anul 2007 au fost capturati un numar de 3766 gandaci.
Trebuie luate în continuare măsuri de depistare prevenire si combatere..
Avand in vedere ca in cadrul U.P. III Valea de Pesti luat in calcul la efectuarea studiilor
nu exista decat doua suprafete in curs de regenerare s-a trecut la masuri de determinare a
dinamicii populatiei de Hylobius abietis in scopul de stabilire a masurilor de prevenire si
combatere pe viitor.

86
Suprafetele supuse controlului sunt parte din unitatea amenajistica 117 A care are o
suprafata de 3.0 ha si care a fost parcursa cu impaduriri in cursul anului 2006.
S-au amplasat un numar de 30 de scoarte toxice pe toata lungimea perioadei de vegetatie
iar rezultatele sunt prezentate statistic in tabelele urmatoare.
Acelasi lucru s-a facut si in cazul celei de a 2-a suprafete respectiv unitatea amenajistica
116 cu o suprafata de 2,5 ha si care a fost parcursa cu impaduriri in anul 2007 .
Rezultatele sunt prezentate statistic in tabelele prezentate la ,,Dinamica populatiilor de
Hylobius abietis,, iar concluzia finala este ca suprafetele luate in calcul nu sunt infestate
cu Hylobius abietis, nefiinnd necesare deci masuri de combatere a acestuia.

BIBLIOGRAFIE

1. Brudea, V., 2003, Entomologie forestieră, Universitatea Suceava, Facultatea de

Silvicultură
2. Chiriţă, C.,et.al.,1977, Staţiuni forestiere, Editura Academiei RSR, Bucureşti
4. Florescu, I., Nicolescu, N.V.,1996, Silvicultură, Editura Lux Libris, Braşov
5. Horeanu, C., 1996, Dendrologie, Universitatea Suceava, Facultatea de Silvicultură
6. Olenici, N., 2004 Conceptul de ,, generaţie soră’’ în cazul gândacilor de scoarţă, Rev.
Păd., nr.3
7. Marcu, O., Tudor, I., 1976 Protecţia Pădurilor, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti
8. Marcu, O., Simion, D., 1995, Entomologie forestieră, Editura Ceres, Bucureşti
9. Mihalciuc, V., 1989, Cercetări privind efectul atractanţilor feromonali specifici
gândacului de scoarţă Ips typographus L. asupra scolitidului Trypodendron lineatum Oliv,
Rev. Păd, nr.3

87
10. Simionescu, A.,1976, Combaterea principalilor gândaci de scoarţă ai molidului,
Editura Ceres, Bucureşti
11. Simionescu, A., 1987, Protecţia răşinoaselor împotriva dăunătorilor de tulpină,
Editura Ceres, Bucureşti
12. Simionescu, A., 1985, Rezultate şi perspective în folosirea feromonilor pentru
prevenirea şi combaterea gândacului de scoarţă al molidului Ips typographus L.,
Rev.Păd., nr.2
13. Simionescu, A., 1994, Combaterea integrată a dăunătorilor – mijloc eficient în
asigurarea stării de sănătate a pădurilor, Rev. Păd., nr.3
14. Simionescu, A., Mihalache, Ghe., 2000, Protecţia Pădurilor, Editura Muşatini,
Suceava
16. Scutăreanu, P., 1987, Protecţia pădurilor în concepţie ecosistemică şi combaterea
integrată în ecosistemele forestiere, Rev. Păd., nr.3
17. Teuşdea, A., Fodor, E., 2002, Aplicaţii ale recunoaşterii de forme în identificarea
gândacilor de scoarţă (Ord. Coleoptera: Fam. Scolytidae) după arhitectura galeriilor
19. x x x, 2000, Amenajamentul O.S.Lupeni. Studiul general
20. x x x, 2000, Amenajamentul U.P. III Valea de Pesti

Resurse web:

www.insecta.com
www.forestryimages.org
www.fao.org/forestry/

88