ÎNSILOZAREA FURAJELOR

Metode si tehnici de insilozare

Conservarea furajelor se realizează practic

(DEMARQUILLY şi colab., 1998) pe două căi:
• calea uscării sau drumul uscat - constă în conservarea
furajului la un conţinut în substanţă uscată (SU) superior sau egal
valorii de 85 %. La acest conţinut în SU plantele sunt moarte,
enzimele sunt inactive, iar dezvoltarea mucegaiurilor este
imposibilă deoarece nu rămâne suficientă apă pentru multiplicarea
lor. La noi în ţară se practică pe scară largă uscarea în procesul de
preparare al fânului dar şi a altor furaje cum ar fi tuleii de porumb
sau alte furaje uscate.

• calea umedă - presupune păstrarea furajului la umiditatea

de 65 – 70 % prin însilozare. Însilozarea presupune eliminarea
totală a aerului din materialul însilozat şi o acidifiere suficientă
pentru a împiedica fermentaţia butirică sau alte procese nedorite.
 Conservarea prin însilozare
Estimarea cantitativă a furajelor preparate sub formă de fân sau siloz în Europa şi America de Nord
(după WILKINSON, 1998)

Regiunea Fân Siloz Total

milioane tone
Europa de 60,1 91,6 151,7
Vest
Europa de 32,3 15,4 47,7
Est
Rusia 59,7 45,0 104,7
TOTAL 152,1 152,0 304,1
America de
Nord
Statele 123,0 39,0 162,3
Unite
Canada 40,9 7,4 48,3
TOTAL 163,9 46,7 210,6
 Reuşita însilozării depinde de unele condiţii:

• realizarea rapidă a anaerobiozei pentru a limita pierderile

prin respiraţie. Pentru aceasta silozul trebuie umplut rapid şi acoperit
cât mai bine cu putinţă. Aceasta se realizează printr-o tasare rapidă,
foarte puternică, (de regulă cu un tractor pe şenile), iar apoi
acoperirea cu folie de plastic peste care se aşează cauciucuri uzate sau
baloţi de paie.

• coborârea pH-ului cât mai repede posibil sub 4,0, deoarece

la un pH mai mare de 4,0 proteinele din materialul însilozat sunt
transformate în acid aminic, iar zaharurile în acid acetic şi CO2
(DEMARQULLY şi colab., 1998).
 Categoriile de furaje însilozate

Silozul ( nutreţul însilozat propriu-zis). Este un furaj ce

conţine apă în jur de 70 %. Pierderile în substanţe nutritive în câmp
sunt mici datorită faptului că plantele sunt însilozate imediat dupã
recoltare, spre deosebire de cele din timpul preparării şi păstrării,
care sunt mai mari. Sub această formă se păstrează furajele uşor
însilozabile, care au un conţinut mare de glucide solubile cum ar fi:
porumbul, iarba de Sudan, sorgul, orzul furajer, secara furajeră etc.
 Semisilozul (furajul însilozat concentrat). In prepararea
semisilozului plantele sunt lăsate pe câmp dupã recoltare cu scopul
reducerii conţinutului de apă până la 60 – 70 %, urmând apoi a se
toca si a se transporta la locul de însilozare. Metoda este folosită atât
pentru păstrarea furajelor uşor însilozabile, cât şi a celor mai greu
însilozabile, caracterizate printr-un conţinut mai mare de substanţe
proteice.
 Semifânul. In ultimul timp a crescut în mod deosebit interesul
pentru însilozarea furajelor cu un conţinut redus de apã produsul
obţinut fiind denumit semifân. Recoltarea şi prepararea semifânului
se realizează asemănător cu tehnologia aplicată la semisiloz, cu
deosebirea că, ofilirea în câmp este mai intensă până la scăderea
conţinutului de apă la 40 – 60 %.
 Conservarea în baloţi rotunzi înveliţi în folie de polietilenă
(rubanajul)

Metoda se aplică la conservarea ierburilor de pe pajiştile

naturale şi semănate. După cosirea ierbii aceasta se lasă pe sol până
ajunge la un conţinut în substanţă uscată cuprins între 35 şi 45 %
(Odoardi şi colab., 1998).
 Avantajele însilozării

• prin însilozare se menţine o cantitate mai mare de substanţe

nutritive, cele mai mari pierderi, se înregistrează prin uscarea fânului
pe sol, iar cele mai mici prin prepararea semifânului:
• recoltarea furajului în faza optimă de maturitate se poate
respecta cu mai multă stricteţe deoarece condiţiile climatice
influenţează în mai mică măsură prepararea silozului în comparaţie cu
cea a fânului;
• păstrarea fânului se poate face un timp mai îndelungat, cu
pierderi mici de substanţe nutritive;
• silozul conţine cantităţi mai mari de vitamine şi mai puţine
seminţe de buruieni;
• operaţiile de recoltare, transport, preparare şi utilizare se pot
mecaniza complet.
 Compoziţia furajului

După BALDONI şi GIARDINI (2002) condiţiile care influenţează

rezultatul însilozării sunt următoarele:

• conţinutul în apă al materialului supus însilozării;

• conţinutul în zaharuri fermentescibile şi proteine, precum şi

raportul dintre ele;

• puterea de tamponare (rezistenţa furajului la acidifiere).

Silozuri stabile şi instabile (după BALDONI şi GIARDINI, 2002)
Fermentaţiile care au loc în timpul însilozării (după NUSSBAUM, 1998)
 Procesul de însilozare

Procesul de însilozare constă în două faze: o fază aerobă, când

procesele de respiraţie sunt active şi o fază anaerobă când predomină
fermentaţiile (BALDONI şi GIARDINI, 2002).

Durata de însilozare trebuie sã fie cât mai mică, adică,

expunerea furajului tasat la aer să dureze cât mai puţin.

Fermentaţia este aproape încheiatã după 3 – 5 zile. După una –

două săptămâni toţi germenii fermentaţiilor nedorite sunt morţi, la fel
şi o parte din bacteriile lactice. După 4 – 6 săptămâni se ajunge la pH
– ul critic şi la stabilitatea silozului. Din acest moment furajul
însilozat poate fi folosit în hrana animalelor.
 Pierderile care au loc în timpul însilozării
Din momentul în care plantele sunt recoltate şi până când
furajul este consumat au loc pierderi de substanţă uscată şi energie.
Respiraţia celulelor, înainte de instalarea anaerobiozei, este un
fenomen negativ deoarece depreciază valoarea nutritivă a furajului şi
cantitatea de glucide disponibile pentru formarea acidului lactic.
Pierderile prin scurgeri depind de conţinutul în substanţă
uscată a materialului însilozat. MILLER (1984) propune următoarea
formulă pentru estimarea pierderilor de substanţă uscată prin
scurgere:
P = 17,614 – 0,0538 D unde:

P – reprezintã pierderea procentuală de substanţă uscată,

D – g de substanţă uscată pe kilogram de furaj.
Pierderile de SU (după FRAME, 2000)
 Utilizarea aditivilor

Aditivii furajeri. În funcţie de conţinutul de apă al materialului

însilozat, aceştia pot fi, dupã cum urmează:

• uruieli de porumb (ştiuletele fiind măcinat în

întregime, boabele şi ciocălăii), orz, ovăz, în cantităţi de 50 – 100
kg/tona de material vegetal;

• fân tocat sau paie tocate, adăugate pentru reducerea

umidităţii;

• melasă, în cazul însilozării fabaceelor, pentru aport de

glucide fermentescibile.
Aditivii chimici. O gamă largă de aditivi chimici a fost utilizată
pentru însilozarea poaceelor şi fabaceelor.

La început atenţia a fost atrasă de acizii minerali, care,

adăugaţi la masa însilozată, determină scăderea imediată a pH – ului.

S-a practicat pe scară largă amestecul de acid clorhidric şi

acid sulfuric, recomandat cu circa cinci decenii în urmã.

S-a utilizat apoi metabisulfitul de sodiu, pentru efectul sãu

bactericid. Utilizarea acestor substanţe se face astăzi la scară foarte
redusă
Aditivii biologici. Sunt pe bază de bacterii lactice (una sau mai
multe suşe), uneori fiind asociate cu enzime celulolitice. (ANDRIEU,
1998).

Principiul lor de acţiune este inocularea unei cantităţi

importante de bacterii lactice în masa furajului pentru a asigura o
dezvoltare rapidă şi suficientă a fermentaţiei lactice pentru a scădea
rapid pH – ul, iar astfel de a inhiba fermentaţiile nedorite.

Activitatea bacteriilor lactice necesită prezenţa unui substrat

glucidic în cantitate suficientă, respectiv în furajul recoltat, cantitatea
de glucide solubile în substanţa uscată să fie de cel puţin 11%
(DEMARQULLY, 1998).
 Un siloz de calitate se caracterizează prin :

- pH sub 4,0 şi un conţinut de SU mai mare de 35 %;

- N – NH3 (% din N total) de la 5 – 7 %;

- N solubil (% din N total): 50 %;

- acid acetic sub 20 – 25 g/kg SU;

- acid propionic şi butiric: 0 sau urme.

 Calitatea silozului
Principalele caracteristici, asociate cu o calitate bună a silozului,
după autorii respectivi, sunt:

valoarea nutritivã ridicatã a materialului vegetal care se

utilizeazã, recoltat în faza optimã de dezvoltare;
valoarea pH – ului de 4.2 sau mai scăzută la silozul propriu-zis;
pH – ul de 4.5 sau mai scăzut la semisiloz; în cazul semifânului
valoarea pH nu reprezintă un indice de calitate;
conţinut de acid lactic cuprins între 5 % şi 9 % din substanţa
uscată la siloz şi semisiloz şi conţinut de substanţă uscată sub 60 % în
cazul semifânului;
conţinut minim sau lipsa mucegaiurilor, amoniacului şi acidului
butiric;
culoare verde, nu brunã sau neagrã.
 Valoarea energetică(UER) a silozurilor utilizate în hrana bovinelor în raport cu furajul verde
respectiv influenţa conţinutului de SU % şi a condiţiilor de preparare; utilizarea acestor
proporţii pentru corectarea valorilor de unităţi energetice din silozurilor de ierburi. (MORAND,
SAUVANT, 1988)
Tocat scurt Tocat lung
Categoria Conţinutul de SU
de bovine al silozului % Fără Cu Fără Cu
conservanţi conservanţi conservanţi conservanţi
Bovine în 15 136,7 118,0 161,6 139,0
creştere pentru 16 133,8 116,2 158,3 136,9
îngrăşare 17 131,1 114,5 155,2 134,9
Vaci pentru 18 128,4 112,9 152,2 132,9
lapte 19 125,8 111,3 149,3 131,0
20 123,4 109,8 146,5 129,1
21 121,0 108,2 143,8 127,3
22 118,8 106,8 141,3 125,5
23 116,6 105,4 138,8 123,8
24 114,5 104,0 136,4 122,2
25 112,4 102,6 134,0 120,6
15 122,2 111,5 134,8 123,6
16 120,7 110,4 133,2 122,5
17 119,1 109,4 131,7 121,4
18 117,6 108,4 130,2 120,3
19 116,2 107,4 128,8 119,2
20 114,7 106,4 127,4 118,2
21 113,3 105,4 126,0 117,1
22 112,0 104,5 124,7 116,1
23 110,7 103,6 123,3 115,1
24 109,4 102,6 122,0 114,1
25 108,1 101,8 120,8 113,2
 UE corectată = UE din tabel X K

Valoarea UE a silozului considerat

Unde K =
Valoarea UE a silozului din tabel
Siloz orizontal umplut parţial (A) şi umplut complet (B)
Siloz orizontal umplut parţial (A) şi umplut complet (B)