Pajiști temporare înființate în locul pajiștilor permanente degradate

1. Alegerea terenului
2. Pregătirea terenului
3. Culturile premergătoare
4. Specii și soiuri folosite la înființarea pajiștilor temporare
5. Alcătuirea amestecurilor de graminee și leguminoase perene
6. Sămânța și semănatul
Deoarece investițiile necesare înlocuirii pajiștilor permanente cu pajiști temporare
sunt ridicate, se impune o analiză foarte amănunțită în legătură cu necesitatea și condițiile
de înființare a pajiștilor temporare (vegetație, sol, climă, relief), încât producțiile realizate
să fie economice și să nu se afecteze echilibrul ecologic din zonă. Tehnologia înființării pajiștilor temporare
presupune cunoașterea aspectelor legate de:
 alegerea terenului;
 pregătirea terenului;
 culturile premergătoare;
 fertilizarea de bază și amendamentarea;
 specii și soiuri folosite la înființarea pajiștilor temporare;
 alcătuirea amestecurilor de graminee și leguminoase perene;
 sămânța și semănatul;
 lucrările de îngrijire;
 folosirea pajiștilor temporare.
Alegerea terenului
Rezultatele obținute de cercetarea științifică și demonstrate de practica agricolă au scos în relief faptul că
pajiștile permanente se pot desțeleni pentru transformarea lor în pajiști temporare, doar în următoare
situații:
 ponderea în covorul vegetal a plantelor fără valoare furajeră sau cu valoare furajeră slabă este de peste
70-80%;
 potențialul natural de producție redus (sub 4-5 t/ha m.v.) și de calitate slabă, capacitatea de pășunat sub
0,4-0,5 UVM/ha; gradul de acoperire cu vegetație sub 60-65%;
 gradul de acoperire cu mușuroaie înțelenite peste 25-30%;
 pajiștile de pe terenurile în pantă, cu o acoperire slabă a vegetației, pe care se poate declanșa ușor
procesul de eroziune;
 alte situații în care lucrările de suprafață de îmbunătățire a pajiștilor permanente degradate, nu au dat
rezultate bune.
Nu se desțelenesc, indiferent de starea lor fitocenotică și productivă:
 pajiștile situate pe terenuri cu panta mai mare de 15-170 (30%),
 cele situate în apropierea ravenelor,
 cele de pe soluri cu stratul arabil sub 10-12 cm grosime ,
 pajiștile situate pe terenuri cu apa freatică la adâncime mică (sub 40-
50 cm).
Se recomandă înființarea cu prioritate a pajiștilor temporare în regiunile bogate în
precipitații (peste 500-550 mm/an) și cu cerințele de mai sus satisfăcute sau în
condiții de irigare, când șansele de reușită sunt mult mai mari.
Pregătirea terenului
Prin lucrările de pregătire a terenului se urmăreşte atât distrugerea vechiului covor vegetal cât şi
crearea condiţiilor pentru semănat. Înainte de desţelenire, numai unde este cazul, se fac unele lucrări
pregătitoare, cum ar fi:
 îndepărtarea vegetaţiei lemnoase,
 îndepărtarea cioatelor şi pietrelor,
 eliminarea excesului de umiditate,
 distrugerea muşuroaielor înţelenite,
 nivelarea terenului.
Pregătirea terenului se poate face prin mai multe metode în funcţie de grosimea stratului de ţelină,
vegetaţia existentă şi panta terenului. Astfel, se disting trei metode de bază de pregătire a terenului:
 cu mobilizarea superficială a solului (3-5cm);
 cu mobilizarea medie a solului (5-12 cm);
 cu mobilizarea profundă a solului (20-25 cm).
Culturile premergătoare
În funcție de grosimea stratului de țelină și de modul cum acesta a fost mărunțit și încorporat sub brazdă,
pajiștile temporare se pot înființa direct după desțelenire sau după 1-2 ani, timp în care terenul se cultivă cu
unele culturi anuale furajere (porumb siloz sau masă verde, sfeclă furajeră, varză furajeră, cartof, raigras
aristat, borceag, ovăz masă verde etc.).
Prin cultivarea plantelor premergătoare se crează condiţii mai bune pentru însămânțarea amestecurilor de
ierburi perene și pentru realizarea unui covor vegetal mult mai bine încheiat chiar din anul I.
Cu toate acestea, în țara noastră se folosește mai mult varianta înființării pajiștilor temporare direct după
desțelenire, denumită și “regenerarea rapidă a pajiștilor”, care presupune utilizarea tehnologiilor ce oferă
condiții foarte bune pentru instalarea noului covor ierbos.
Specii şi soiuri folosite la înfiinţarea pajiştilor temporare
La înfiinţarea pajiştilor temporare se utilizează amestecuri alcătuite din specii de
graminee şi leguminoase perene valoroase şi mai rar graminee în cultură pură sau
amestecuri formate din graminee.
În ţara noastră, cele mai răspândite specii în cultură sunt: Dactylis glomerata, Festuca
pratensis, Lolium perenne, Phleum pratense, Trifolium repens, Medicago sativa,
Trifolium pratense, Lotus corniculatus, Onobrychis viciifolia.
În cazul fâneţelor, amestecurile de soiuri cu precocităţi diferite, vor ajunge eşalonat la
faza optimă de cosit, dând posibilitatea cultivatorilor să organizeze în bune condiţii
recoltarea şi pregătirea fânului, să folosească raţional utilajele şi forţa de muncă de care
dispun.
Alcătuirea amestecurilor de graminee şi leguminoase perene
Pentru înfiinţarea pajiştilor temporare se pot folosi amestecuri numai din graminee perene, în cultură pură sau
amestecuri de graminee şi leguminoase perene.
În vederea alcăturii amestecurilor de graminee şi leguminoase perene se parcurg succesiv mai multe etape de lucru:
Stabilirea duratei şi a modului de folosire a pajiştilor temporare
Durata de folosire este influenţată de vivacitatea speciilor din amestec, mai ales a leguminoaselor, care este mai mică
decât a gramineelor.
În funcţie de durata de folosire, pajiştile temporare se împart în trei categorii:
 pajişti cu durată scurtă de folosire (2-3 ani);
 pajişti cu durată medie de folosire (4-6 ani);
 pajişti cu durată lungă de folosire (> 6 ani).
În general, pajiştile cu durată scurtă de folosire se înfiinţează pe terenurile arabile şi intră în rotaţie cu plante furajere
anuale, iar cele cu durată medie şi lungă de folosire se înfiinţează în locul pajiştilor permanente degradate, care nu pot fi
îmbunătăţite prin alte măsuri.
În ceea ce priveşte modul de folosire, pajiştile de scurtă durată se folosesc numai prin cosit, cele cu durată medie prin
cosit sau mixt, iar cele cu durată lungă prin păşunat sau mixt
Stabilirea proporţiei gramineelor şi leguminoaselor în cadrul amestecurilor
Pentru a obţine compoziţia floristică dorită, este necesar ca la stabilirea proporţiei dintre cele două grupe de plante
să se ţină seama de durata şi modul de folosire a pajiştilor, precum şi de particularităţile biologice ale speciilor
componente.
Astfel, în amestecurile cu durată scurtă de folosire, leguminoasele au o pondere ridicată, deoarece au un ritm de
dezvoltare mai rapid şi vivacitate mai scurtă decât gramineele, oferind producţii mari în primii 2-3 ani de viaţă. Pe
măsură ce se măreşte durata de folosire a pajiştii, se diminuează procentul de participare al leguminoaselor şi creşte
cel al gramineelor din amestec.
Alegerea speciilor se face în funcţie de condiţiile naturale ale zonei, durata şi mai ales modul de folosire, ritmul de
dezvoltare şi vivacitatea speciilor respective. Pentru pajiştile folosite prin cosit se aleg specii de ierburi cu talie
înaltă, bogat foliate şi cu capacitate mare de regenerare, capabile să ofere producţii mari şi de bună calitate, în
condiţii de cultură intensivă. La înfiinţarea pajiştilor folosite prin păşunat sunt recomandate specii cu talie mijlocie
şi joasă, cu vivacitate ridicată, bogate în frunze bazale, rezistente la călcat, care formează o ţelină elastică şi care au
o capacitate mare de regenerare. Nu sunt excluse, în acest caz, nici speciile cu talie înaltă, productive şi rezistente la
călcat.
Alegerea soiurilor în cadrul fiecărei specii
Existenţa unei game largi de soiuri cu precocităţi diferite, la majoritatea speciilor de ierburi perene cultivate, impune ca la
alcătuirea amestecurilor să se ţină seama şi de acest aspect. Pentru ca randamentul pajiştii să fie maxim şi să ofere un furaj
de calitate superioară se recomandă folosirea, în cadrul amestecului, de soiuri cu acelaşi indice de precocitate sau cu indici
de precocitate apropiaţi. În acest fel se pot realiza pajişti intensive şi cu ajutorul amestecurilor complexe.
Calculul cantităţii de sămânţă
Calculul cantităţii de sămânţă se face pentru fiecare specie din amestec pe baza următoarelor elemente:
 cantitatea de sămânţă în cultură pură (kg/ha) la valoarea utilă de 100% (N);
 procentul de participare în amestec (p);
 procentul de sămânţă utilă (S.U.).
Cantitatea de sămânţă în cultură pură la valoarea utilă de 100% (tab. 4.3), s-a calculat pe baza desimii de semănat şi a masei
a 1000 de boabe (MMB).
Procentul de sămânţă utilă (S.U.) se calculează pe baza valorilor purităţii (P) şi germinaţiei (G), care se înscriu în buletinul de
analiză al seminţei respective, elaborat de laboratoarele specializate în acest sens sau se determină prin metode cunoscute. În
cazuri extreme, se poate folosi procentul minim de sămânţă utilă, admis de STAS-ul 72/81, care
variază în jurul valorii de (60%), pentru ambele grupe de plante.

Cunoscând elementele amintite mai sus, cantitatea de sămânţă pentru fiecare specie (Q) se determină cu relaţia:

Cantitatea de sămânţă rezultată din calcul se corectează în funcţie de capacitatea de concurenţă a speciilor din amestec, separat
în cadrul fiecăreia din cele două grupe de plante şi apoi, dacă este cazul, în funcţie de condiţiile de cultivare.
Corecţia, în funcţie de capacitatea de concurenţă (competitivitate), este indicată în vederea menţinerii compoziţiei floristice
proiectate pe întreaga perioadă de folosire a pajiştii. În acest sens, se folosesc datele din tabelul 3 care se referă la comportarea
Se recomandă a se aplica următoarele corecţii:
 majorarea cantităţii de sămânţă calculată (Q) cu circa 25-30% la speciile cu capacitate de concurenţă medie
(2) şi cu circa 50-60% la cele cu capacitate de concurenţă slabă (3), când sunt în amestec cu specii ce au o
capacitate de concurenţă ridicată (1);
 majorarea cantităţii de sămânţă calculată cu 15%, la speciile cu capacitate slabă de concurenţă (3), când sunt
în amestec cu specii cu capacitate de concurenţă medie (2).
În cazul în care condiţiile agrotehnice din momentul semănatului nu sunt la parametrii
optimi, indiferent de durata de folosire a pajiştii, cantitatea de sămânţă poate fi mărită cu
până la 20-30%, iar pentru semănatul pe terenurile în pantă, expuse eroziunii, aceasta se
poate chiar dubla.
Pe baza rezultatelor cercetării ştiinţifice şi a verificării lor în practică s-au elaborat
amestecuri pentru diferite condiţii pedoclimatice şi moduri de folosire, numite “amestecuri
standard”.
Sămânţa şi semănatul
Semănatul ierburilor perene necesită o atenţie deosebită, deoarece de această lucrare depinde, în mare măsură,
realizarea unei pajişti temporare corespunzătoare.
Semănatul amestecurilor de ierburi perene se poate realiza cu sau fără plantă protectoare, aceasta fiind încă o
problemă mult discutată.
Semănatul cu plantă protectoare se recomandă în condiţii de irigare sau în zone cu aport pluviometric ridicat. În aceste
situaţii se aleg ca plante protectoare, specii cu perioadă scurtă de vegetaţie, cum ar fi: ovăz, raigras aristat, trifoi
persan, borceaguri recoltate pentru masă verde sau chiar soiuri timpurii de cereale pentru boabe, cu o normă de
semănat de până la 50% faţă de cultura normală, pentru a diminua concurenţa dintre acestea şi vegetaţia pajiştii.
Epoca de semănat
La înfiinţarea pajiştilor temporare în locul pajiştilor permanente degradate, epoca optimă de semănat este
primăvara devreme, când solul permite intrarea maşinilor agricole, iar temperatura este constant peste 00C.
Semănatul prea timpuriu nu este recomandat, deoarece plantele tinere de leguminoase pot fi distruse de
eventualele temperaturi sub – 50C, iar buruienile pot fi un concurent puternic pentru graminee. Nici
întârzierea epocii de semănat nu este indicată, întrucât umiditatea scăzută din stratul superficial al solului
influenţează negativ răsărirea şi înrădăcinarea sau determină chiar compromiterea culturii. Pe terenurile cu
umiditate suficientă sau în condiţii de irigare semănatul se poate efectua şi la sfârşitul verii începutul toamnei,
20 august-10 septembrie în regiunile de câmpie şi 1 august-1 septembrie în regiunile colinare, încât de la
semănat până la încetarea vegetaţiei să se acumuleze, în medie, 800-13000C. În zona montană, unde perioada
de vegetaţie este scurtă semănatul se face numai primăvara.
Metode de semănat
Semănatul amestecurilor de seminţe pentru înfiinţarea pajiştilor temporare, se poate realiza prin mai multe metode ce
variază în funcţie de configuraţia şi panta terenului, însuşirile seminţelor, dotarea tehnică, prezenţa sau absenţa plantei
protectoare etc. Pe terenurile plane sau slab înclinate, semănatul se face în rânduri distanţate la 12,5-15 cm, folosind
semănători universale (SUP-21, SUP-29), de tip Saxonia sau speciale. În acest scop amestecul de seminţe trebuie foarte
bine omogenizat, cutiile semănătorilor umplute parţial cu seminţe, iar aparatul de distribuţie supravegheat în
permanenţă, încât repartiţia seminţele să se facă cât mai uniform. O altă metodă, mai puţin răspândită în ţara noastră,
este semănatul prin împrăştiere, care se poate face mecanizat, cu semănători speciale sau universale, la care se
îndepărtează tuburile, ori manual. În acest caz sunt necesare lucrări cu grapa cu colţi sau cu tăvălugi inelari care să
favorizeze încorporarea seminţelor în sol.
Pe terenurile cu pante mari, inaccesibile maşinilor agricole, semănatul amestecurilor de seminţe se face numai manual,
prin împrăştiere. Pentru a favoriza încorporarea seminţelor în sol sunt necesare lucrări cu grape trase de animale sau
trecerea cu o turmă de ovine după împrăştierea seminţelor, când solul are o umiditate suficientă în
stratul superficial.
Adâncimea de semănat
Adâncimea de semănat se stabileşte în funcţie de mărimea şi forma seminţelor, puterea de străbatere, textura şi
umiditatea solului, variind între 1 şi 3 cm. Astfel, amestecurile compuse din seminţe mici (Phleum pratense,
Lotus corniculatus, Trifolium repens, Poa pratensis etc.) se seamănă la adâncimea de 1-2 cm, iar cele cu
seminţe medii şi mari (Bromus inermis, Festuca arundinacea, Onobrychis viciifolia etc.), la 2-3 cm.
Respectarea cu stricteţe a adâncimii de semănat este o condiţie importantă pentru reuşita înfiinţării pajiştii
respective, iar pentru aceasta se impune tăvălugitul înainte şi după semănat, lucrări ce sunt eliminate la
utilizarea maşinilor moderne, care efectuează tăvălugitul odată cu semănatul.