Tema 3. Culturi cerealiere (4 ore).

3.1. Determinarea speciilor la cerealierele păioase după ierbar şi

semințe.
3.2. Scurtă caracteristică morfologic a cerealelor păioase.
3.3. Determinarea speciilor la cerealierele panicoide după ierbar şi
seminţe.
3.4. Scurtă caracteristică morfologică cerealierele panicoide după ierbar
şi seminţe.
 CARACTERISTICA GENERALĂ A CEREALELOR

Caracteristica morfologică a cerealelor

Cerealele sunt prezentate de 10 genuri botanice: grâul, secara, orzul, ovăzul,

triticale, porumbul, sorgul, meiul, orezul, hrișca. Primele 9 genuri aparțin familiei
Poaceae, iar hrișca – familiei Poligonaceea. La rândul lor, aceste specii includ
subspecii, varietăți, soiuri şi hibrizi.

După caracterul de cultivare, particularitățile morfologice şi biologice, cerealele

se împart în două grupe:
 1. Cereale păioase

Triticum aestivum - grâul

Secale cereale - secară
Hordeum vulgare - orzul
Avena sativa - ovăzul
Triticosecale - triticale
 2. Cereale panicoidee, cu panicul

Zea mays- porumbul

Panicum miliaceum - meiul
Sorghum - sorg
 Oryza sativa - Orezul
 Cu toată diversitatea şi variabilitatea cerealelor, aceste genuri au multe
caractere comune în ceea ce privește structura morfologică, anatomică şi
dezvoltarea.

Din această cauză este mai comod să începem studiul cerealelor tocmai cu
trăsături comune, trecând mai târziu la particularitățile fiecărui gen şi specie.

Studiul cerealelor făcut în felul acesta permite stabilirea pe cale comparativă

a asemănărilor şi deosebirilor dintre diferite caractere fundamentale importante
din punct de vedere al producției.
 Particularitățile morfologice ale cerealelor

Caracterele Cerealele păioase Cerealele panicoidee

Prezenta canelurii Pe partea ventrală a bobului se găseşte un Şănţuleţul lipseşte
şănţuleţ
Prezenţa papusului Este Lipseşte
Numărul de rădăcini Bobul posedă mai multe rădăcini embrionare, Bobul posedă o singură rădăcină
embrionare al căror număr este diferit în funcție de specie embrionară
Prezenţa formelor de Reprezintă forme atât de toamnă, cât şi de Reprezintă numai forme de
toamnă şi de primăvară primăvară primăvară
Exigenţa la căldură Sunt mai puţin pretenţioase faţă de căldură Sunt mai pretenţioase faţă de
căldura
Exigenţa la umiditate Sunt mai pretenţioase faţă de umiditate Sunt mai puţin pretenţioase faţă de
umezeală
Exigenţa la lumină Plante de zi lungă Plante de zi scurtă
Rapiditatea dezvoltării în În fazele iniţiale se dezvoltă mai repede În fazele inițiale se dezvoltă foarte
primele faze de creştere încet
 Cerealele au rădăcina fasciculată. În timpul încolțirii boabelor de cereale,
pornesc în creștere, în primul rând, radicelele, care, străpungând învelișul
bobului, ies afară. Numărul acestor rădăcini diferă de la o specie la alta. De
regulă, boabele cerealelor din prima grupă – grâu, secară, orz şi ovăz – emit
mai multe radicele; boabele cerealelor din grupa a doua – mei, porumb, sorg şi
orez – emit totdeauna o singură radicelă. La cerealele din prima grupă numărul
radicelelor este de asemenea diferit.
 Boabe încolţite

a – orz; b – secară; c – grâu; d – ovăz; e – mei; j – porumb

Abateri de la aceste cifre sunt posibile, dar se întâlnesc rar. Rădăcinile ce se formează în timpul
germinației semințelor se numesc primare sau rădăcini embrionare.
 Caractere distinctive ale plantulelor de cereale

Denumirea cerealei Culoarea frunzei Poziţia frunzei Lăţimea frunzei Perozitatea frunzei
1 2 3 4 5
verde, mai rar alte glabră sau cu
Grâu curbată în jos îngustă, mai rar lată
nuanţe perişori deşi şi scurţi
verde-deschis sau glabră sau slab pă­
Ovăz // îngustă
verde roasă
Secară violacee-brună // îngustă //
albăstruie, verde-
Orz // de lăţime mijlocie //
albăstruie, fumurie
lată, în formă de cu perişori deşi şi
Mei verde uşor curbată în jos
pâlnie lungi
glabră sau slab-
Sorg // // de lăţime mijlocie
păroasă
lată în formă de
Porumb // // //
pâlnie
glabră, mai rar
Orez // verticală îngustă
păroasă
 Ligulă şi urechiuşe

1 – la secară; 2 – la grâu; 3 – la orz; 4 – la ovăz

 Pentru determinare ne putem servi de următoarea schemă:

Denumirea cerealelor
Caractere
distinctive Grâu Secară Orz Ovăz
Foarte
Ligula Scurtă Scurtă Scurtă dezvoltată, pe
margini dinţată
Foarte mari,
Mici, bine Scurte, fără
fără cili,
diferenţiate, cili, se usucă
Urechiuşele adeseori cu Lipsesc
adeseori cu devreme sau
capetele petrecute
cili cad
unul peste altul
 Determinarea cerealelor după inflorescenţă
După inflorescenţă cerealele pot fi distinse cel mai uşor unele de altele. Pentru stabilirea
caracterelor distinctive tipice ale cerealelor după inflorescenţă, trebuie mai întâi să
cunoaştem în mod amănunţit structura generală a spicului şi a paniculului.
Din punct de vedere morfologic, spicul este alcătuit din:
1. rahis, sau axul principal al spicului, continuare a tulpinii, format din articole sau
segmente drepte sau curbate, glabre sau păroa­se (la secara), cu partea superioară lăţită,
îngroşată, purtând denumirea de călcâi sau prag, pe care sunt dispuse spiculeţele;
 2. spiculețe, ramificații laterale ale spicului, inserate câte unul (secară, grâu) sau mai multe (orz – 3) la un
călcâi al rahisului şi cu un ax propriu pe care sunt inserate, opus altern, florile.

Paniculul este format dintr-un ax principal, alcătuit dintr-un număr diferit de noduri şi internoduri, care se termină cu
un spiculeţ. Din drep­tul nodurilor axului principal pornesc ramificaţii secundare aşezate în 3-9 etaje. Fiecare ramificaţie se
termină, de asemenea, cu un spiculeţ. Pe ramificaţiile secundare se găsesc aşezate spiculeţele. Acestea pot fi în număr de
25-30 sau mai multe.
 Deosebirea cerealelor după inflorescență

Caracterele Grâu Secară Orz Ovăz Porumb Sorg Mei Orez

distinctive Ştiulete Panicul

Inflorescenţa Spic Spic Spic Panicul Ştiulete Panicul Panicul Panicul Panicul
Numărul de
Câte unul în
spiculeţe pe
1 1 3 vârful 2 2 2-3 2 1
călcâiul
paniculului
rahisului
Numărul de
2-1
flori într-un 3-5 2-3 1 2-4 2 1 1 1
sterilă
spiculeţ
Late,
multinerv
Pieloase,
ate cu o Late,
Înguste Late, cu late şi
carenă Foarte păroase, Membranoa
aproape numeroase Mici şi bombate, Mici,
longitudi înguste cu 2-3 se şi ascuţite
Glumele liniare, nervuri cărnoas lucioase, liniare,
nală şi un , cu o nervuri, la capete,
fără proeminent e adeseori late
dinte în carenă ascuţite multinervate
carenă e pubescent
partea la vârf
e
superioar
ă
 Caractere distinctive ale cerealelor după fruct

La toate cerealele bobul reprezintă un fruct monosperm cu pericarp subţire, puternic concrescut cu sămânţa.
În botanică un astfel de fruct se numeşte cariopsă. Cariopsa, la multe cereale, de exemplu la orz, ovăz, mei,
poate fi acoperită cu frunzişoare sau pleve (palee).

Boabele, acoperite cu palee, se numesc de obicei îmbrăcate, spre deosebire de boabele golaşe, care se
desprind uşor de palee în timpul treieratului.
 Caractere distinctive ale cerealelor din prima grupă după fruct
Cerealele din prima grupă
Specificarea Grâu Secară Orz Ovăz Triticale
Boabe de obicei Îmbrăcate, prin­se de palee,
golaşe, mai rar Golaşe Îmbrăcate, paleele nu sunt
Învelişul ra­reori golaşe Golaşe
îmbrăcate, nu sunt   prinse, rareori golaşe
prinse de palee  
Alungit-ovală, ovală, Alungită, spre Eliptică, alun­gită, ascuţită Alungită, mult îngustată,
boabele îmbrăcate, de bază ascuţită spre cele două capete Alungită, spre
Forma boabele îmbrăcate sunt
obi­cei, în spiculeţe bază ascuţită
    fusiforme, spre vârf ascuţite
întregi
Cu nervaţiune longitudinală
Suprafaţa paleelor Costată - Netedă -
evidentă
Smocul de peri­şori, Există, uneori este Lipseşte
Există Există Există
papusul foarte mic  
Şănţuleţul ven­tral Larg Adânc  Larg  Larg Există
Fin încreţită Păroasă, acoperită cu perişori
Suprafaţa cariopsei Netedă Netedă sau slab încreţită Fin încreţită
  uşor caduci
Verde, cenuşie, La boabele îm­brăcate
mai rar galbenă sau neagră, la
La boabele îmbrăcate albă,
Albă, galbenă ca galbenă sau cele golaşe gal­benă,
Culoarea galbenă, brună; la cele Roşie
chihlimbarul, roşie brună adesea co­lorată datorită
golaşe galben-deschis
antocianului, sau cu
  nuanţă ver­zuie
 Caractere distinctive ale cerealelor din grupa a
doua

Specificarea Porumb Sorg Mei Orez

Învelişul Îmbrăcate
Boabe golaşe Îmbrăcate şi golaşe Îmbrăcate
 
Forma Rotundă sau
muchiată, mai rar Rotundă Rotundă, la capete slab-
Oval-alungită
ascuţită în partea   ascuţită
superioară
Netedă, metalic-
Longitudinal costată,
Suprafaţa paleelor - Netedă, lucioasă lucioasă sau slab-
mată
lucioasă
2-3
Mărimea (în mm) 6-20 4-6 6-10
 
Albă, galbenă, portocalie, Gălbuie, galbenă, roşie,
Culoarea paleelor - Galbenă ca paiul, brună
brună, neagră verzuie, brună
Albă, galbenă,
Albă, galbenă,
Culoarea cariopsei roşie, mai rar Galbenă Albă, mai rar brună
portocalie, brună
albastră
 Caracterele fazelor de
Specificare În lapte
maturitate În pârgă Deplină
În partea inferioară gălbui, în cea Galbene, cu excepţia a 2-3 noduri
Tulpinile Toate galbene
superioară verzi superioare
Frunzele inferioare Se usucă Uscate Uscate
Frunzele superioare Verzi cu pete şi dungi galbene Galbene Galbene
Numai 2-3 noduri superioare sunt
Nodurile foliare Verzi şi suculente verzui şi suculente, cele inferioare Toate galbene şi uscate
sunt comprimate şi zbârcite
Verzuie Galbenă, mai întâi devin galbene
Culoarea bobului vârful şi partea dor­sală, apoi capătul Caracteristica soiului
  inferior şi partea ventrală
Lichid-lăptos (cu grăuncioare de Vâscos, se defor­mează şi se taie cu
Conţinutul bobului Solid, nu se taie cu unghia
amidon în suspensie) unghia, ca ceara
Conţinutul mediu de apă în bob 60-40 % 40-20 % Mai puţin de 17 %
Acumularea de substanţe nutritive
Continuă Încetează S-a terminat
de rezervă
Complet format, însă creşterea lui nu Îşi termină creşterea şi dezvoltarea
Embrionul Complet format şi dezvoltat
s-a terminat  
La început scăzută, în curând (după
În stare proaspătă este foarte mică, în Mai ridicată decât în cazul maturităţii
ter­minarea coacerii de după
Germinaţia cea uscată, creşte în lapte, după usca­re boabele deseori recoltare) de­vine normală
  ating germinaţia normală
 
Păstrarea germinaţiei De scurtă durată De lungă durată De lungă durată
Sticlozitatea şi făinozitatea - Se manifestă slab Se manifestă în mod evident
Gradul de scuturare a boabelor din
Insesizabil Uşor sesizabil Sesizabil
spic
Cantitatea de apă necesară pentru umflarea
seminţelor, %

Grâu - 46,6 – 47,7

Secară - 57,7 – 64,7
Orz - 48,2 – 57,4
Ovăz - 59,8 – 76,3
Mei - 25,0 – 38,2
Porumb - 37,3 – 44,0
Mazăre - 106,8
Fasole - 104,0
Floarea-soarelui - 56,5
Sfeclă - 120 – 168
 GRÂUL
Grâul aparţine familiei Poaceae, genul Triticum, care include peste 22 de specii. În funcţie de numărul de cromozomi,
aceste specii au fost divizate în 4 grupe genetice: 1) diploidă 2n = 14; 2) tetraploidă 2n = 28; 3) hexaploidă 2n = 42; 4)
cctaploidă 2n = 56.
Conform caracterelor morfologice, speciile de grâu se împart în două grupe:
1) grâul propriu-zis sau adevărat – grâu golaş, cu rahis flexibil; la treierat, boabele se separă uşor de palee;
 2) grâu neadevărat, sau alac – grâu îmbrăcat, cu rahis fragil; la maturitate, spicul se desface în spiculeţe şi, la treierat,
boabele nu se separă de palee. După treierat, alacul este supus prin metode speciale decorticării. Din prima grupă fac parte
11 specii, din a doua – de asemenea 11.
 a. Sistemul radicular se formează în faza de încolţire şi răsărire din 3-5, şi uneori, mai
multe rădăcini embrionare.
b. Tulpina este un pai, înalt de 0,4-1,80 m, alcă­tuit din 5-7 internoduri goale, exceptând
speciile: T. durum, T. monococcum, T. polonicum şi T. turgidum, la care ultimul internod
poate fi plin.
c. Frunzele sunt liniare, dispuse altern, glabre la formele de toamnă şi slab sau
pronunțat păroase la unele soiuri de primăvară din speciile T. vulgare, T. timopheevi şi T.
dicoccum.
Ligula şi urechiuşele sunt uşor vizibile. Uneori la ba­za urechiuşelor se observă perişori.
 d. Inflorescența este un spic compus, alcătuit dintr-un rahis tenace sau fragil,
cu un număr diferit de segmente, glabre sau păroase, uşor curbate şi comprimate
lateral.

e. În partea superioară a fiecărui segment de rahis se află câte un singur

spiculeţ cu 2-7 flori.

f. Fiecare spiculeţ are la bază două glume, oval alun­gite sau lanceolate,
glabre sau păroase, uşor sau puternic carenate. Dintele carenal poate fi: scurt, ascuţit
sau aristiform, drept, îndoit înspre interior sau spre afară. Umeraşul glumelor poate
fi: teşit, drept, lat sau ridicat. Glumele învelesc com­plet spiculeţul.
 Fructul este o cariopsă alungit-ovală, de mărime, culoare şi grad de sticlozitate
caracteristice speciei, varietăţii şi soiului.

Fig. 14. Aspectul exterior al cariopsei de grâu

a – privire din partea dorsală; b – privire din faţă; c – privire dintr-o parte; d – secţiunea transversală; d –
lungimea; L – lăţimea; g – grosimea; 1 – partea dorsală; 2 – embrionul; 3 – papusul; 4 – baza bobului; 5 –
vârful; 6 – canelura; 7 – bobul dintr-o parte
1. Tr. aegilopides – alac sălbatic; 2. Tr. urarthu – grâu sălbatic urarthu; 3. Tr. araraticum – grâu caldeean; 4. Tr. palaeo
colchicum – grâu-de-Colhida; 5. Tr. dicoccoides – tenchi sălbatic; 6. Tr. monococcum – alac cultivat; 7. Tr. timopheevi –
zanduri – grâul Timofeev; 8. Tr. dicoccum – tenchi; 9. Tr. durum – grâu durum – arnăut; 10. Tr. turgidum – grâu
turgidum; 11. Tr. carthecum – grâu persan; 12. Tr. spelta – grâu spelta; 13. Tr. turanicum – grâu turanicum; 14. Tr.
vavilovi – grâu vansc.; 15. Tr. polonicum – grâu polonez; 16. Tr. macha – grâu macha; 17. Tr. fungicidum – grâu
fungicid; 18. Tr. compactum – grâu pitic; 19. Tr. sphaerococcum – grâu cu bob rotund; 20. Tr. astivum – grâu comun.
 SECARA

Secara face parte din familia Poaceae, genul Secale, cu un număr de 12 specii,
dintre care se cultivă doar specia Secale cereale.

Secale cereale cuprinde 13 varietăţi care se deosebesc, după fragilitatea rahisului,

lungimea şi aspectul paleelor, precum şi după culoarea şi perozitatea glumelor şi
acoperirea bobului de către palee.

Dintre varietăţi cea mai importantă pentru ţara noastră este varietatea vulgare,
caracterizată prin rahis flexibil, palee glabre, glume albe şi bobul neîmbrăcat complet,
cuprin­zând soiurile ameliorate.
 Rădăcina. Secara are patru rădăcini embrionare şi un sistem radicular fasciculat, mai
bogat decât la grâu şi orz.
Tulpina este înaltă de 1,5-2 m, alcătuită din 5-7 internoduri goale.
Frunzele sunt dispuse altern, acoperite cu perişori mari denşi pe faţa superioară, de
culoare verde-albăstruie. În faza tânără frunzele bazale au o culoare roşietică-violacee. Ligula
este scurtă, retezată, urechiuşele sunt mici şi glabre. Rahisul spicului este alcătuit dintr-un
număr de 15-40 de segmente scurte, subţiri şi păroase pe margini, la baza cărora se află prins
câte un spiculeţ cu 2-4 flori, dintre care, de regulă, două sunt fertile.
Glumele sunt aproape aciculare şi mai scurte decât paleele. Paleea inferioară (externă)
prezintă o carenă mediană uşor dinţată. Aristele sunt scurte de 3-4 cm, uşor divergente faţă de
rahis.
Cariopsa, formată în urma fecundării alogame, este de culoare verde-gălbuie, cafenie, uşor
turtită, cu suprafaţa ridoasă şi cu vârful uşor ieşit din palee la maturitate, MMS este egal cu
20-32 g.
 Secară

1 – plantă în faza de înspicare; 2 – spic

 TRITICALE

Triticale reprezintă o cereală nouă, creată prin hibridare între genurile Triticum şi Secale.
Denumirea de triticale a provenit de la prima parte a cuvântului triticum şi partea a doua a
cuvântului secale. A moştenit atât însuşiri specifice grâului, cât şi proprietăţi specifice
secarei.

Rădăcina. Triticale formează 4-5 rădăcini embrionare. Sistemul radicular definitiv este
bine dezvoltat (intermediar între grâu şi secară), conferindu-i plantei o capacitate ridicată de
valorificare a solurilor mai puţin favorabile.

Tulpina (paiul) este un culm, cu primele 2 internoduri pline cu ţesut parenchimatic

pufos, următoarele – parţial umplute, iar ultimul, gol. Înălţimea tulpinii oscilează între 40 şi
150 cm şi chiar mai mult.
 Frunzele sunt înguste, de culoarea grâului (verde mai închis), dar aspre ca la secară,
cu răsucirea spre dreapta şi prezintă urechiușe mici.
Inflorescența este un spic, de dimensiuni şi forme diferite. Spicul poate fi lax, de tip
speltoid, cu 29-30 de spiculețe, compact, de tip durum sau turgidum, cu 40-42 de
spiculeţe, şi cu compactitate medie, cu 33-36 de spiculeţe. La unele forme de triticale,
rahisul este fragil (se rupe uşor la maturitatea plantei), fapt ce atrage după sine
diminuarea producţiei. Un spiculeţ are 3-9 flori, în condiţii favorabile fructificând chiar
şi 4 boabe. Spicul este bine dezvoltat cu pleve mai mari decât la secară, cu un singur
spiculeţ la fiecare călcâi al rahisului.
Fructul (bobul) de triticale este o cariopsă uşor încreţită, cu aspect mai mult sau mai
puţin sticlos în secţiune, mai alungit ca la grâu (10-12 mm lungime, 2-3 mm diametru).
MMS înregistrează valori cuprinse între 32-60 g,
Spic şi spiculeţ de triticale
 ORZUL

Orzul cultivat face parte dintr-o singură specie, destul de vastă – Hordeum sativum.
Trăsătura caracteristică în structura spicului de orz este prezenţa a trei spiculeţe pe fiecare
călcâi al rahisului. Aceste spiculeţe însă nu întotdeauna se dezvoltă şi fructifică în mod
normal. La unele forme de orz fructifică formând boabe toate cele trei spiculeţe, la altele
numai unul singur, iar la cea de-a treia formă un număr nestabil, de la 1 până la 3. Din
această cauză specia Hordeum sativum se împarte în trei subspecii:

1. subsp. vulgare – orz cu multe rânduri;

2. subsp. distichum – orz cu două rânduri (orzoaica);

3. subsp. intermedium – orz intermediar.

 Rădăcina. Orzul dezvoltă 5-8 rădăcini embrionare. Sistemul radicular este fasciculat,
răspândit în stratul superficial de sol, în general mai puţin dezvoltat decât la grâu, ovăz,
secară, cu o capacitate de solubilizare a substanţelor nutritive din sol mai redusă.

Tulpina (paiul) este alcătuită din 5-7 internoduri, goală în interior, înaltă de 80-110
cm, dispusă la cădere. Înfrăţirea este mai puternică decât a grâului, secarei şi ovăzului.

Frunzele sunt de tip liniar, de culoare verde până la verde gălbuie, dispuse altern pe
tulpină. Frunzele sunt răsucite, de la stânga la dreapta. Urechiuşele frunzelor sunt foarte
mari, late, înconjurând tulpina ca un guleraş, de culoare verde-gălbuie, albicioase. Ligula
este puţin dezvoltată.
 Inflorescenţa este un spic, de 5-10 cm, cu rahisul puternic comprimat şi păros pe
margini. Poate fi laxă, densă sau foarte densă.
Spiculeţele sunt uniflore, dispuse câte 3 la fiecare călcâi al rahisului, toate trei fertile la
orzul cu multe noduri (sau numai cel din mijloc, la orzoaică). Glumele sunt înguste,
aciforme.
Floarea este învelită în două palee de culoare galbenă sau neagră: paleea inferioară,
mai lată, cu cinci nervuri şi terminată, de obicei, cu o aristă, şi paleea superioară, nearistată,
cu două nervuri. Floarea orzului are trei stamine, cu filamentele lungi şi un pistil lung, cu
două stigmate.
 Fructul orzului este o cariopsă alungită sau rombică, de culoare galbenă, îmbrăcată în
palee sau golaşă. Masa a 1000 de boabe (MMS) este de 23-58 g,

Floarea este protejată de două palee. Paleea inferioară (exterioară) este mai groasă şi
poartă la unele specii şi varietăţi aristă sau ţeapă. Arista poate fi: lungă, scurtă şi de diferite
culori. Speciile mutice (nearistate) au în loc de aristă o formaţiune aristiformă, mai
pronunţată spre vârf. Paleea interioară (superioară) este membranoasă, nearistată şi are două
carene. În interiorul paleelor se află floarea propriu-zisă, adică androceul şi gineceul. La
baza gineceului, spre paleea inferioară se găsesc lodiculii.
a) partea facială a spicului;

b) aspectul spicului din partea laterală;

c) rahisul spicului;

d) spiculeţe;

e) boabe.
 OVĂZUL. Ovăzul aparţine familiei Poaceae, genul Avena, care include atât specii
cultivate, cât şi specii sălbatice. Printre speciile cultivate, importanţa cea mai mare o
are Avena sativa, răspândită pe toate continentele. În cadrul acestei specii se
evidenţiază varietăţi ce diferă prin prezenţa sau absenţa aristelor, prin bob îmbrăcat în
pleve sau golaş, prin culoarea bobului. Specia acoperă circa 90% din suprafeţele
semănate cu ovăz şi 90% din producţia globală.

Specia Avena byzantina este mai puţin răspândită şi se cultivă în ţările

mediteraneene ca ovăz de toamnă şi de primăvară (9% din producţia mondială); Avena
strigosa, supranumit „ovăz al nisipului”, se cultivă în regiunile muntoase şi face parte
dintre cele mai vechi şi mai puţin răspândite specii de ovăz. Printre speciile sălbatice,
răspândite ca buruieni în Europa, Asia, se numără Avena fatua (odosul), care se
distinge prin pubescenţa aristelor
 Rădăcina. Ovăzul are 3 rădăcini embrionare şi numeroase rădăcini coronare cu o mare putere de
solvire a elementelor nutritive.
Tulpina este alcătuită din 4-8-12 internoduri goale.
Frunzele sunt lipsite de urechiuşe, iar ligula este mare, conică şi dinţată.
Inflorescenţa este un panicul cu ramificaţii secundare aşezate în verticele, pe 3-9 etaje, dând un
aspect răsfirat (grupa diffusae), sau strâns, sub formă de drapel (grupa orientalis).
Extremitatea ramificaţiilor poartă câte un spiculeţ cu 2-3 flori (la formele golaşe 5-6 flori), protejate
de 2 glume mari, inegale, subţiri, cu 5-9 nervuri, care îmbracă aproape complet florile din spiculeţ.
Paleea inferioară este mai mare, alungită, bombată, uneori şi dinţată, adeseori poartă pe partea
dorsală o aristă scurtă, brună, dreaptă sau geniculată şi răsucită la bază.
Paleea superioară este mai scurtă, mai îngustă şi cu marginile acoperite de paleea inferioară.
Mărimea şi dezvoltarea florilor dintr-un spiculeţ descreşte dinspre bază spre vârful axului
spiculeţului. Florile din vârf adesea sunt sterile.
Fructul este o cariopsă îmbrăcată în palee, concrescute cu bobul numai în partea bazală, paleea
inferioară acoperă cca ¾ din suprafaţa cariopsei, iar paleea superioară restul.
Cariopsa propriu-zisă, desfăcută din palee, este acoperită pe toată suprafaţa cu perişori fini şi lungi.
 Tipuri de panicul la ovăz

1 – strâns; 2 – semistrâns; 3 – răsfirat; 4 – larg; 5 – pletos

 PORUMBUL
Porumbul – Zea mays – face parte din familia
Poaceae, subfamilia Panicoidae, tribul Maydeae.
Din tribul Maydeae fac parte şi genurile Teosinte şi
Tripsacum.
În funcţie de caracteristicile endospermului, Zea
mays a fost clasificată în următoarele convarietăţi:
Z. M. indurata – porumb cornos, cu boabe tari,
lucioase; cu textură cornoasă în cea mai mare parte a
endospermului; cu o cantitate foarte mică de strat
amidonos în jurul embrionului; boabele conţin 65-
83% amidon şi 7,7-14,5% proteine. Include şi forme
cu boabe mari şi cu boabe mici, rezistente la frig şi
secetă. Se utilizează în alimentaţie: la prepararea
făinii şi ca furaj.
 Z. M. indentata sau porumbul dentiform. Se caracterizează prin
endosperm cornos repartizat în părţile laterale ale bobului, textura
făinoasă ocupând partea de mijloc şi cea superioară. La uscare,
partea făinoasă se contractă, formând pe partea superioară a bobului
o depresiune asemănătoare cu mişuna dintelui de cal, fapt ce a
determinat denumirea subspeciei. Suprafaţa bobului conţine
încreţituri. Boabele conţin 68-76% amidon şi 8-13% proteine. Este
cea mai răspândită subspecie de porumb cultivată în Republica
Moldova.
 Z. M. amylaceae – porumbul amidonos. Are bobul rotund, cu suprafaţă mată; este
lipsit de endosperm cornos sau acesta prezintă un strat cornos foarte subţire; endospermul
făinos este format din grăuncioare sferice de amidon, între care se atestă puţină proteină;
are rădăcini adventive slab dezvoltate; capacitate înaltă de înfrăţire; din cauza
higroscopicităţii mari, boabele lui se usucă încet şi se păstrează prost: conţin 71,5-82,7%
amidon şi 6,9-12,2% substanţe proteice. Datorită embrionului mare, bogat în substanţe
grase, acest porumb este foarte important pentru industria alcoolului, a amidonului şi
glucozei.
 Z. M. everta – porumbul pentru floricele. Are bobul relativ
mic, cu endosperm cornos, puternic dezvoltat; este lipsit de
endosperm făinos, dar dacă şi există, acesta se află lângă
embrion. Când boabele sunt puse la prăjit, apa din grăuncioarele
de amidon se evaporă rapid, iar vaporii presează asupra
învelişului şi-l sfârtecă, rezultând aşa-zisele floricele sau
cocoşei. După forma bobului, această subspecie se împarte în 2
grupuri: 1) orizat, cu boabe restrate în partea coronară şi 2)
perlat, cu boabe rotunde în partea coronară; bobul conţine 62-
72% amidon şi 10-14,6% substanţe proteice. Se foloseşte la
prepararea crupelor şi floricelelor. Porumbul everta formează
mulţi ştiuleţi şi are capacitate înaltă de lăstărire. Se cultivă din
timpuri străvechi. Se consideră că a fost primul tip de porumb
cultivat.
 Z. M. saccharata – porumbul zaharat. În partea coronară şi
din flancuri, bobul este zbârcit şi umplut cu endosperm cornos;
conţine foarte puţin amidon (32%) şi 32% amilodextrină, 18-
20% substanţe proteice şi 8-9% grăsimi. Se foloseşte în
alimentaţie sub formă de boabe proaspete, fierte şi conservate.
 Z. M. ceratina – porumbul ceros. Stratul exterior al endospermului este dur, asemănător cu ceara, motiv
din care suprafaţa bobului este mată, proprietate care îl diferenţiază de porumbul cornos.
 Z. M. tunicata – porumbul îmbrăcat. Se caracterizează printr-o creştere excesivă a glumelor, ce ajung să
acopere complet boabele. Este cel mai vechi porumb atestat.
 Z. M. amylea-saccharata – porumbul amidonos-zaharat. Este o subspecie intermediară, cu particularităţi
specifice formei amylaceae şi formei saccharata: boabele lui sunt zaharate în partea coronară şi amidonoase
în partea inferioară.
Zea mays japonica porumb ornamental planta anuala, înalta de cca 150 cm
boabele nu sunt comestibile
produce știuleți cu boabe colorate diferit ce se pot utiliza in decorațiuni pe mese,
având un efect estetic deosebit
 DETERMINAREA VARIETĂŢILOR DE PORUMB
În limitele fiecărei subspecii de porumb se deosebesc varietăți. Caracterele cele mai importante ale acestora sunt:
•culoarea boabelor poate fi foarte diferită, iar adeseori pe lângă o culoare comună tuturor boabelor, se întâlnesc şi
boabe colorate diferit şi chiar pestrițe;
•culoarea rahisului poate fi numai de două feluri: albă şi roșie; culoarea rahisului depinde de culoarea plevelor, adică a
paleelor reduse.

Știuleții diferitor subspecii de porumb Structura boabelor de porumb la diferite subspecii

1 – cornos; 2 – amidonos; 3 – dentiform; 4 1 – amidonos; 2 – dentiform; 3 – cornos; 4 – de floricele; 5 –
– de floricele; 5 – îmbrăcat zaharat
In Republica Moldova se cultivă porumb care aparţine varietăţilor subspeciilor
indentata, indurata, everta şi saccharata
 Tulpina la porumb e dreaptă, viguroasă, de la 60 cm până la 5 m înălţime, uneori
formează ramuri (copili), este plină înăuntru cu măduvă afânată. La nodurile inferioare,
aşezate deasupra solului, se formează rădăcini-suport uneori la distanţă de 50 cm
deasupra solului; aceste rădăcini se dezvoltă mai mult la soiurile tardive, precum şi la
soiurile cu tulpini viguroase, înalte, care necesită într-adevăr un suport.
Frunzele au limbul foliar lat şi o ligulă scurtă şi transparentă. Urechiuşele, de obicei,
lipsesc. Diferitele forme de porumb pot să aibă de la 8 până la 45 de frunze pe o singură
plantă.
 Porumbul se deosebește de celelalte cereale mai ales prin inflorescența sa.
Există două inflorescențe – una este sub formă de panicul (panicul spiciform),
situat în vârful tulpinii principale şi al tuturor ramificațiilor ei şi este formată din
flori mascule iar, a doua este sub formă de spadice, alcătuit din flori femele.
Spadicele – știuletele – este situat la subsuoara unei frunze. Deci porumbul este o
plantă unisexuat – monoică.
Structura plantei de porumb
1. paniculul;
2. frunze;
3. stigmate;
4. ştiuleţi;
5. pănuşi;
6. ştiulete în partea inferioară
nedezvoltat;
7. rădăcini aeriene;
Sistemul radicular
 Paniculul porumbului prezintă mari variații de culoare, formă şi mărime, în
legătură cu soiurile de porumb. El se deosebește de paniculele altor cereale (ovăz,
mei, sorg) mai ales prin faptul că ramurile laterale nu se mai ramifică sau se
ramifică foarte puțin.

Spiculețele bărbătești, mai exact spiculețele cu flori mascule, sunt situate pe

ramurile paniculului de obicei câte două, rareori câte patru. Unul din spiculeţe este
aşezat pe un ax scurt sau ambele sunt sesile. Pe ramurile laterale ale paniculului
spiculeţele sunt dispuse pe două rânduri verticale, pe axul principal ele formează
mai multe rânduri. Spiculeţele sunt biflore. Glumele sunt late, ascuţite la vârf,
păroase, cu 3-9 nervuri longitudinale. Paleele sunt subţiri, membranoase.
 Ştiuletele poate fi de mărime şi formă diferită, cel mai des e de formă
cilindrică sau puţin conică. Spadicele este acoperit cu un înveliş, format din câteva
pături de frunze modificate (pănuşi). La aceste frunze tecile sunt dezvoltate mult şi
învelesc spadicele, iar limbul foliar este mai mult sau mai puţin redus, şi uneori
lipseşte complet. Păturile externe ale acestui înveliş sunt formate din frunze mai
groase, iar cele interne din frunze foarte subţiri, aproape membranoase. La unele
soiuri de porumb, în timpul maturităţii, învelişul se desface parţial.

Ştiuletele este constituit dintr-un rahis (ciocălău), în ale cărui alveole mici,
aşezate două câte două în şiruri verticale, sunt dispuse spiculeţe cu flori femele,
datorită cărui fapt numărul de şiruri cu boabe de pe un ciocălău este totdeauna
pereche. Spiculeţele femele sunt biflore, însă, de obicei, se dezvoltă numai o
singură floare fertilă.
 Ovarul florilor femele este sesil. Stilul ovarului este foarte lung, filamentos şi poartă
un stigmat bifid. La florile superioare ale știuletelui, stilul este mai scurt, iar către baza
ştiuletelui stilul florilor devine din ce în ce mai lung. În timpul înfloritului, stilul scoate
la exteriorul învelişului stigmatul, care în felul acesta poate să recepționeze polenul
florilor mascule.

Inflorescenţa porumbului

1 – masculă (panicul şi spiciculeţ); 2 – femelă

 Boabele sunt situate pe ştiulete în rânduri verticale (4-30, mai des 8-24), iar
embrionul, situat la baza bobului, este orientat în direcţia vârfului ştiuletelui.
Culoarea bobului poate fi diferită şi depinde de culoarea tegumentului, a stratului
cu aleuronă şi a endospermului. Forma bobului, în afară de felul soiului, depinde,
într-o mare măsură, şi de desimea rândurilor.
 SORGUL
Sorgul este o plantă anuală caracterizată prin următoarele particularităţi
morfologice.
Rădăcina este puternic dezvoltată şi cu număr aproape dublu de perişori absorbanţi
faţă de cea a porumbului. Se întâlnesc cazuri frecvente de rădăcini adventive
supraterestre, care iau naştere de la primul nod tulpinal.
Tulpina este cilindrică glabră, alcătuită din 6-15 internoduri pline şi de dimensiuni
aproape egale. Talia plantei în funcţie de specie este cuprinsă între 1,25 şi 7 m, având un
diametru de 0,80-40 mm.
Tulpina speciilor cultivate pentru boabe înfrăţeşte mult mai slab faţă de cea a
speciilor furajere, a căror tulpină dă naştere la 5-10 fraţi. Ultimul internod, la unele
specii, poate fi curbat.
 Frunzele sunt mari. Teaca îmbracă 2/3 din lungimea internodului. Limbul frunzei este
lung de 50-80 cm, lat de 5-12 cm, cu marginile slab ondulate, aspre. Partea bazală a feţei
superioare a limbului este acoperită cu perişori moi şi deşi, restul suprafeţei este glabru.
Nervura mediană este bine dezvoltată şi de nuanţă mai deschisă.

Ligula este scurtă, retezată, păroasă la exterior şi ascuţită la mijloc. Urechiuşele

lipsesc.

Inflorescenţa este un panicul, de formă, lungime şi compactitate caracteristică speciei.

Axul principal al inflorescenţei poate fi lung şi de formă neregulat-costată sau scurt şi
retezat, pe care sunt inserate mai lung sau mai scurt ramificaţiile de ordinul 1, 2 şi 3 şi pe
ale căror terminaţii se află spiculeţele grupate câte 3.
 Floarea este alcătuită din două palee membranoase. Paleea inferioară are marginile
concavei, având o aristă scurtă de cca 1 cm (la formele aristate), paleea superioară este mai
mică şi cu vârful trifidat. Lodiculii, androceul şi gineceul sunt asemănătoare ca format
celorlalte genuri de cereale.
Cariopsa este ovoidală, globuloasă, comprimată lateral sau invers oviformă, diferit
colorată în funcție de specie şi varietate şi, de obicei, îmbrăcată în palee. Prin frecare mai
energică paleea se desprinde.
 Paniculul de sorg poate fi de două tipuri:

1. cu axul principal (rahisul) lung;

2. cu axul principal scurt, aproape inexistent.

 Panicule de sorg

1 – pentru mături cu panicul răsfirat; 2 – iarbă-de-Sudan; 3

– pentru boabe cu panicul compact erect; 4 – pentru boabe cu
panicul compact şi tulpina curbată

Boabele de sorg sunt rotunde, mai rar puţin ovate, slab-comprimate, la germinare formează o
singură radiculă.
 OREZUL
Orezul face parte din familia Poaceae, subfamilia Panicoidae, genul Oryza, care cuprinde
mai multe specii, din care numai două sunt luate în cultură: Oryza sativa şi Oryza glaberrima.
Oryza sativa – Orezul cultivat – se împarte în două subspecii:
•Orуza sativa subsp. communis – orez comun;
•Oryza sativa subsp. brevis – orez mărunt.
Deosebirea dintre aceste subspecii constă în lungimea cariopsei. La prima subspecie,
cariopsa este de 5-7 mm, iar la a doua cam de 4 mm.
 Subspecia de orez comun se subîmparte, la rândul ei, în două ramuri:

1. indiană (indica), ale cărei varietăţi prezintă cariopse lungi, înguste şi

subţiri, având raportul între lungime şi lăţime egal cu 3,0 : 1; 3,5 :1 şi mai
mare; paleele sunt slab păroase, cu perişori scurţi şi fini;

2. japoneză (japonica), cu cariopse groase şi late, mai rotunde în secţiune

transversală; raportul dintre lungime şi lăţime este egal cu 1,4 :1; 1,9 : 1;
paleele sunt acoperite cu peri deşi, destul de groşi şi lungi.
 1, 2 – Panicule aristate şi fără ariste; 3 – Tip de orez indian;
1. Panicule ale ramurii japoneze-chinezeşti;
2. Panicul al ramurii indiene 4 – ramură japoneză; 5 – ramură japoneză cu bob rotunjit