PRINCIPALELE CARACTERE

POMOLOGICE UTILIZATE ÎN
DETERMINAREA SOIURILOR
SPECIILOR POMACEE
1. PERIOADA DE MATURARE

2. CARACTERELE FRUCTELOR
 A. Caracterele externe ale fructelor:
- Mărimea
- Forma
- Relieful suprafeţei
- Culoarea
- Punctele subcutanate
- Rugina
- Pruina
- Pedunculul
- Cavitatea pedunculară
- Caliciul
- Cavitatea calicială
 B. Caracterele interne ale fructelor:
- Cavitatea subcalicială
- Ovarul
- Mezocarpul
3. CARACTERELE POMILOR
- Vigoarea pomilor
- Forma coroanei
- Trunchiul pomilor
- Bioelementele structurale permanente ale coroanei
- Ramurile de rod şi tipul de fructificare
- Mugurii vegetativi şi de rod
- Lăstarii
- Frunzele
- Inflorescenţele şi florile
- Precocitatea
- Productivitatea
- Alternanţa de rodire
- Longevitatea
1. PERIOADA DE MATURARE A FRUCTELOR
Soiurile de măr şi păr: Soiurile de vară: Remus, Romus 1, Romus 2, Aromat de vară,
Precoce de Ardeal, Red Melba (la măr); Bella di giugno, Favorita lui Clapp, Untoasă precoce Morettini, Ina
Estival, Williams (la păr). Fructele ajung la maturitate în lunile iulie-august, se recoltează la maturitatea de
consum sau cu 4-5 zile mai devreme, au o perioadă scurtă de păstrare, respectiv 1-2 saptămâni în condiţii
obişnuite şi 30 de zile în condiţii frigorifice.

Soiurile de toamnă: Prima, Voinea, Frumos de Voineşti, Pionier,

Parmen auriu, Aura, Gloria (la măr); Williams roşu, Untoasă Bosc, Untoasă Hardy, Abatele Fetel, Monica,
Aniversarea (la păr). Fructele se maturează în lunile septembrie-octombrie, se recoltează la maturitatea
tehnologică, respectiv înainte de consum, se pot păstra 20-30 de zile în condiţii obişnuite şi 60-90 de zile în
condiţii frigorifice.

Soiurile de iarnă: Golden Delicious, Generos, Starkrimson,

Florina, Idared, Jonathan, Rădăşeni, Wagener premiat, Ciprian (la măr); Curé, Contesa de Paris, Passe
Crassane, Republica, Olivier de Sérres, Euras, Virgiliu Hibernal (la păr). Fructele acestor soiuri se recoltează
în septembrie-octombrie, când seminţele au ajuns la maturitatea fiziologică (au culoarea caracteristică),
maturitatea de consum se realizează în timpul păstrării prin perfectarea culorii şi a calităţilor gustative; se
păstrează timp de 3-5 luni (merele mai mult decât perele), iar uneori, soiurile de măr pot fi menţinute până în
primăvară sau chiar până la recolta anului următor (în depozite cu atmosferă controlată).

Soiurile de gutui: Soiurile timpurii se recoltează la sfârşitul lunii septembrie şi se

păstrează puţin, 3-4 săptămâni (De Constantinopol).
Soiurile târzii sunt predominante în sortiment (De Huşi, De
Portugalia, Champion, Bereczki etc), se recoltează în octombrie, când au culoarea galben-verzuie, iar puful se
desprinde uşor. Se pot păstra până în lunile ianuarie-martie.
2. CARACTERELE POMOLOGICE ALE FRUCTELOR

A. Caracterele externe ale fructelor

Mărimea este redată prin greutatea medie a unui fruct (stabilită prin cântărirea a 50 de fructe sau prin
numărul de fructe la kg). Este un caracter foarte variabil între soiuri sau chiar în cadrul aceluiaşi soi, în funcţie
de vârsta pomilor, condiţiile ecologice, tehnologia de cultură, producţia de fructe etc.

Clasificarea mărimii fructelor după greutate (g/buc.)

Forma fructelor este redată de indicele de formă: I  H
f
D
Când valoarea indicelui este supraunitară, fructele au formă alungită, la valori subunitare forma este turtită, iar la cele
unitare, fructele sunt sferice. Între aceste extreme se înscriu numeroase alte forme intermediare, caracteristice fiecărei
specii în parte.

a) sferic-turtită: Wagener premiat, Rădăşeni, Pionier,

Romus 1;
b) sferică: Pătul, Voinea, Romus 2;
c) ovo-sferică: Prima, Romus 3;
d) conică: Golden Delicious, Mutsu, Jonathan;
e) conic-alungită: Sinap de Crimeea;
f) tronconică: Starkrimson, Wellspur, Parmen auriu.

a) sferic-turtită sau maliformă: Republica, Olivier de Sérres;

b) ovoidală: Haydeea, Untoasă Hardy;
c) conică: Highland, Trivale;
d) piriformă: Williams, Napoca, Triumf;
e) piriform-trunchiată sau scurt-piriformă: Favorita lui Clapp, Doina;
f) piriform-alungită: Abatele Fetel, Conference, Aniversarea, Untoasă Bosc;
g) bergamontiformă: Passe Crassane, Untoasă de Geoagiu.

a) maliformă: De Constantinopol, Moldoveneşti;

b) piriform-alungită: De Portugalia;
c) piriformă: Bereczki, Champion, De Moşna, Aromate;
d) ovoidală.
Relieful suprafeţei fructului poate fi neted sau poate prezenta creste, coaste, muchii, mameloane
şi depresiuni.
Crestele încep din cavitatea calicială şi se termină la periferia acesteia sau se prelungesc pe toată suprafaţa
fructului sub formă de coaste largi, rotunjute. Muchia este o coastă longitudinală, îngustă şi ascuţită.
La mere relieful fructelor poate fi neted (Jonathan, Frumos de Voineşti), ondulat, având coaste largi
(Wagener premiat, Idared, Starkrimson) sau muchiat (Banana de iarnă).
La păr fructele pot avea relieful neted (Untoasă Bosc, Favorita lui Clapp), puternic frământat, cu numeroase
depresiuni şi ridicături (Williams) sau prezintă un şanţ îngust, longitudinal (Curé).
Gutuile, în general, au suprafaţa vălurată, prezentând depresiuni, mameloane şi coaste largi (De
Constantinopol, Bereczki).

Culoarea se apreciază când fructele au ajuns la maturitatea de consum, determinându-se culoarea de

fond, culoarea de acoperire şi culoarea de suprapunere.

 culoarea de fond sau de bază

 culoarea de acoperire

 culoarea de suprapunere
Punctele subcutanate sunt urme
cicatriciale ale stomatelor de pe suprafaţa fructului.
Au culoare albă, cenuşie, maronie sau neagră şi pot
fi mici, mijlocii, mari, dese sau rare, mai mult sau
mai puţin evidente. La unele soiuri punctele
subcutanate pot fi aureolate, adică înconjurate de un
inel de culoare albă sau roşie (Favorita lui Clapp,
Granny Smith).

Rugina este un ţesut de suber care se

formează pe suprafaţa fructelor, în urma cicatrizării
fisurilor de pe epidermă. Se prezintă sub formă de
pete, linii longitudinale, steluţe, raze sau reţea
miceliană, care poate acoperi fructul în totalitate,
fapt caracteristic la unele soiuri (Untoasă Hardy,
Untoasă Bosc, Belle de Boskoop). Rugina poate fi
aspră, sau fină, de culoare maronie, ruginie, verzuie
sau roşcată.
Rugina poate să apară şi în urma afectării mecanice
a exocarpului, datorită vântului sau tratamentelor
fitosanitare necorespunzătoare (Golden Delicious).
În acest caz nu este un element folosit în
determinarea soiului.
Pruina sau bruma este o substanţă ceroasă secretată
de celulele exocarpului. Asigură fructelor aspectul de
prospeţime, mărindu-le valoarea comercială. Influenţează
durata perioadei de păstrare, având rolul de a micşora
intensitatea respiraţiei şi a transpiraţiei. Este mai pronunţată la
soiurile de iarnă faţă de cele de vară şi la mere şi gutui în
comparaţie cu perele.

Pedunculul variază de la un soi la altul în ceea ce

priveşte lungimea, grosimea, forma, culoarea, gradul de
lignificare, pubescenţa, poziţia faţă de axul fructului, forţa de
prindere pe ramura de rod etc.
!!! Fructele soiului Golden Delicious se aseamănă cu cele ale
soiului Mutsu, dar nu se confundă cu acestea deoarece primele
au pedunculul lung, subţire şi flexibil, iar la al doilea este scurt,
gros şi rigid.
 La pere poziţia peduncului faţă de axul fructului este un
caracter de soi şi poate fi: verticală (Favorita lui Clapp), oblică
(Untoasă Hardy) sau arcuită (Williams).
 La gutui pedunculul lipseşte sau este foarte scurt, fructele
fiind prinse direct de ramura de rod (măciulie).
Cavitatea pedunculară este depresiunea situată în jurul pedunculului. Se întâlneşte la
toate soiurile de măr, dar numai la unele soiuri de păr (Olivier de Sérres, Republica) sau gutui (De
Constantinopol, De Moşna).
Cavitatea pedunculară se caracterizează prin formă (conică, pâlnie), adâncime, lărgime, relief, culoare,
cantitatea de rugină ş.a.

Caliciul sau “ochiul fructului” este persistent şi format din sepalele florii (care se menţin verzi) şi
resturile uscate ale staminelor şi stilului. Studiul caliciului priveşte mărimea, pubescenţa, culoarea şi
poziţia sepalelor. Astfel, la mere, sepalele sunt verzi şi puternic pubescente, la pere sunt mai groase,
glabre şi se usucă mai repede, iar la gutui sunt foarte mari, verzi şi pubescente.
După modul de aşezare a sepalelor, caliciul poate fi închis (Jonathan), deschis (Katherer) sau
semideschis (Starkrimson).

Cavitatea calicială este depresiunea din jurul caliciului. În funcţie de specie şi de soi diferă ca
formă, adâncime, lărgime, culoare, relief ş.a.
B. Caracterele interne ale fructelor
Cavitatea subcalicială este situată sub caliciu, în
continuarea cavităţii caliciale. Se diferenţiază prin adâncime, lărgime
şi formă, care poate fi conică, cilindrică sau fusiformă.

Ovarul sau “inima” este partea centrală a fructului, cuprinsă

între fasciculele vasculare, fiind format din axul fructului sau camera
axială, camerele seminale şi seminţe.
Ovarul se caracterizează prin următoarele elemente:
- mărime: mică la pere, mijlocie la mere, mare la gutui;
- formă: cordiformă, sfero-conică, apiformă;
- poziţie: inferioară, centrală, superioară.

Fasciculele vasculare pleacă din peduncul, înconjoară ovarul şi se

termină în dreptul cavităţii subcaliciale. Fasciculele sunt foarte
evidente la mere şi gutui şi slab pronunţate la pere. Delimitarea
ovarului de restul mezocarpului se face, la pere şi în special la gutui,
printr-un strat de sclereide.

Axul fructului este format din fasciculele vasculare centrale. Când

acestea se desfac, alcătuiesc în centrul fructului o cameră axială (ax
deschis), caz frecvent la soiurile de măr şi mai rar la cele de păr.

Lojele sau camerele seminale sunt în număr de cinci şi se

caracterizează prin: formă, dimensiuni şi culoare, având pereţii
membranoşi la mere şi cartilaginoşi la pere.

Seminţele sunt în general mici (30-45 g/1000 buc.), ovoidale,

asimetrice, bombate la bază şi ascuţite spre vârf. Seminţele de păr
se deosebesc uşor de cele de măr prin faptul că sunt mai alungite,
mai închise la culoare şi lipsite de luciu. La gutui sunt scurt-ovoidale,
deseori poliedrice, brun-roşcate, acoperite cu un strat albicios,
gelatinos de pectină. Numărul seminţelor în lojă este de 2, rar 4
bucăţi la mere, pere şi 8-12 bucăţi la gutui.
Mezocarpul sau pulpa este partea comestibilă a fructului şi se caracterizează prin: culoare,
consistenţă, suculenţă, gust, aromă ş.a.

Culoarea poate fi albă, gălbuie, verzuie, dispusă omogen în toată masa mezocarpului sau cu infiltraţii
roşietice la unele soiuri autohtone de măr (Ţigănci de Comarna). Culoarea se apreciază vizual, imediat
după secţionarea fructului, pentru a nu fi denaturată prin oxidare.

Consistenţa sau fermitatea structo-texturală a pulpei se stabileşte prin degustare sau cu ajutorul
penetrometrului. În funcţie de specie şi soi, pulpa poate fi: tare, crocantă, moale, untoasă sau fondantă.
La gutui şi unele soiuri de păr, mezocarpul conţine sclereide, respectiv, ţesuturi mecanice alcătuite din
celule parenchimatice cu pereţii lignificaţi. Ele apar ca nişte nodozităţi grosiere, dispuse majoritar în jurul
camerelor seminale.

Suculenţa se redă prin următoarele graduări: foarte suculentă sau apoasă, suculentă, puţin suculentă,
seacă. Cele mai suculente sunt perele, urmate de mere şi de gutui.

Gustul depinde de compoziţia chimică a mezocarpului şi de raportul dintre zahăr, acizi şi taninuri.
Gustul se exprimă prin termenii: acidulat, dulce-acidulat, vinuriu-acidulat, dulce, foarte dulce.

Aroma: Merele pot avea aromă de muscat, ananas, renet, calvil etc.
Perele pot avea aromă busuioc, scorţişoară, trandafir ş.a.
 3. CARACTERELE POMILOR
Vigoarea pomilor poate fi: mică, mijlocie, mare şi foarte mare, fiind puternic influenţată de asociaţia soi-portaltoi.
Indicele sintetic al vigorii pomilor se exprimă prin suprafaţa secţiunii transversale a trunchiului (SSTT-cm2) ce se calculează
măsurând diametrul sau circumferinţa trunchiului la 20-40 cm de la nivelul solului.

Forma coroanei în creştere liberă diferă în funcţie de soi şi vârsta pomilor, putând fi
convergentă sau divergentă, sferică, sferic-turtită, piramidală, invers-piramidală sau
chiar columnară (măr: Wijcik, Waltz, Polka, Bolero, Colmar, Colonade, Nicol).
Trunchiul pomilor se analizează urmărind înălţimea, grosimea, culoarea şi aspectul scoarţei, prezenţa
fenomenului de torsionare şi a plăgilor datorate gerului.

Bioelementele structurale permanente ale coroanei: axul, ramurile de schelet şi

semischelet. La acestea se analizează grosimea, lungimea, aspectul, elasticitatea, specificul de ramificare, unghiul de
creştere ş.a.
Ramurile de rod şi tipul de fructificare: ramurile predominante, evoluţia şi productivitatea acestora,
vârsta lemnului pe care sunt amplasate ş.a.
Mugurii vegetativi şi de rod, sunt organe la care se analizează mărimea, forma, culoarea, pubescenţa,
structura, modul de aşezare pe ramură, evoluţie ş.a.
Lăstarii, caracterizaţi prin vigoare, culoare, pubescenţă, ritmul şi specificul de creştere.
Frunzele, analizându-se forma, mărimea, culoarea, dinţatura, aspectul bazei şi al vârfului limbului, lungimea şi grosimea
peţiolului ş.a.
Inflorescenţele şi florile: tipul de inflorescenţă, specificul de înflorire, culoarea, mărimea şi morfologia
florilor, comportarea în procesul polenizării şi al fecundării florilor.
Precocitatea, respectiv vârsta intrării pe rod a pomilor se exprimă prin numărul de ani de la plantare
până la obţinerea primelor fructe. Sub acest aspect soiurile pot fi: precoce, semitardive şi tardive.

Productivitatea se exprimă prin kg fructe/pom sau t fructe/ha. Indicele de productivitate (IP) redă
capacitatea productivă a soiului şi se calculează prin împărţirea producţiei de fructe obţinută pe pom (P), la
suprafaţa secţiunii transversale a trunchiului (SSTT) exprimându-se în kg fructe/cm2.

Pkg / pom
IP   kgfructe / 1cm 2
SSTT
SSTTcm 2

Alternanţa de rodire poate apărea la unele soiuri în perioada de maximă producţie şi se

manifestă prin alternarea unui an cu supraproducţie şi 1-2 ani lipsiţi de rod sau cu rodire slabă.
Intensitatea alternanţei de rodire se redă prin indicele de alternanţă (IA) sau indicele bienal de rodire (BBI
= Biennale Bearing Index) şi se calculează după formula:
P1  P2
BBI  x100
P1  P2
în care, P1 şi P2 reprezintă producţia din doi ani consecutivi.
Cu cât valoarea indicelui este mai apropiată de 100 % cu atât alternanţa de rodire se manifestă mai
puternic.

Longevitatea, respectiv durata de viaţă totală şi economică a pomilor. Aceasta este în corelaţie directă
cu precocitatea şi vigoarea pomilor. La soiurile foarte precoce, productive şi cu vigoare mică, longevitatea este
mai redusă faţă de soiurile tardive şi viguroase.