XI.

CULTURA VIŞINULUI
Cerasus vulgaris Mill., Fam. Rosaceae, Subfam. Prunoideae

Importanţa, originea şi aria de răspândire

Importanţă
Vişinul este o specie pomicolă deosebit de importantă, de aceea şi producţia mondială reprezintă cca 40 %
din cea de vişine şi cireşe la un loc. Fructele se folosesc în special pentru industrializare, dar şi pentru consum în
stare proaspătă, având un conţinut complex, echilibrat, bogat în elemente nutritive, săruri minerale şi vitamine cum
ar fi: substanţă uscată 13,9-23,2%; zaharuri 5-19,4%; acizi organici 0,9-1,9 mg%; proteine o,8-1,1 mg%;
pectine 0,4-1,0 mg%; substanţe tanoide 0,12-2,35 mg%; K 46-92,5%; P 21-26 mg%; Mg 7-20 mg%; Ca 3,8-19,3
mg%; vitamina PP 0,06-0,52 mg%; E 0,21-1,32 mg%; B1, B2; caroten 0,15-0,95 mg%; acid folic etc. Cura de
vişine are efect tonic, contribuind la ameliorarea afecţiunilor renale, hepatice, cardiovasculare, a anemiei şi
stressului. Pedunculii fructelor sunt foarte bogaţi în potasiu şi se folosesc sub formă de ceai sau infuzie. Celelalte
organe, ramurile tinere, frunzele, florile, fructele au însuşiri antiseptice şi se folosesc la conservarea produselor
alimentare şi în medicina populară.
Vişinul este o specie pomicolă cu o mare plasticitate ecologică, ce poate valorifica cu succes
terenurile în pantă, erodate. De asemenea, această specie se poate cultiva în zonele de câmpie, cât şi în cele
colinare şi premontane. Multe soiuri au o rezistenţă mare la ger, ceea ce face ca specia să fie cultivată la
altitudini superioare celor destinate culturii cireşului.
Este o specie decorativă, dar şi bună meliferă (77-88 kg miere/ha).

Originea şi aria de răspândire

Vişinul este o specie tetraploidă (2n = 32 cromozomi), provenită probabil din hibridarea naturală
dintre Cerasus avium şi Cerasus fructicosa.
Istoria culturii vişinului este strâns legată de cea a cireşului, deşi unele date din literatură sunt
contradictorii. Vişinul comun nu se întâlneşte în stare sălbatică, însă creşte semispontan în jurul Mării
Caspice, în Caucaz, India, Iran, Asia Mică şi Peninsula Balcanică, care ar fi şi originile sale.
Spre deosebire de cireş, cultura vişinului depăşeşte paralela de 60o latitudine nordică devansând chiar
şi cultura mărului.
Producţia mondială de vişine la nivelul anului 1998 a fost de 560.000 t. Ţări mari producătoare de
vişine sunt: Germania, Italia, Spania, Grecia, SUA, Turcia, România.
În România, vişinul ocupă cca 6000 ha, cu o producţie de aproximativ 104 000 t anual. Vişinul este
întâlnit în majoritatea zonelor ţării, cu precădere în zona colinară atât în plantaţii industriale, cât şi în
suprafeţe mici în jurul gospodăriilor.

Particularităţi biologice şi ecologice

Specii care au contribuit la formarea soiurilor şi portaltoilor
Toate aceste specii fac parte din genul Cerasus, sunt în număr de peste 100, dar pentru practică
prezintă interes doar 4-5:
1. Cerasus vulgaris Mill. (sin. Cerasus acida) – Vişinul comun este un pom propriu-zis, cu coroana
sferică, frunza obovată, fructe sferice cordiforme roşii. Sistemul radicular este destul de superficial. În
cultură, această specie este reprezentată prin două mari grupe:
- vişinul arbustoid - creşte până la 3-4 m înălţime, drajonează puternic, este foarte rezistent la ger şi
secetă; rodeşte în general pe ramuri plete;
- vişinul arborescent – creşte până la 6-10 m înălţime, formează trunchi puternic, drajonează mai
puţin; rodeşte cu preponderenţă pe buchete de mai şi ramuri mijlocii; fructele sunt de culoare mai deschisă
(Spaniole, Montmorency etc.).
2. Cerasus fructicosa Pall. – vişinul de stepă sau vişinul pitic, creşte în sudul şi centrul Europei sub
formă de tufă înaltă de 1-1,25 m. Frunzele sunt mici, lanceolate şi pubescente pe partea inferioară. Fructele
sunt mici, sferice, colorate în purpuriu închis sau roz.Maturarea este tardivă. Drajonează puternic şi este
rezistent la secetă.
3. Cerasus mahaleb L. (Mill.) (sin. Prunus mahaleb) – mahalebul sau vişinul turcesc. Este de talie
mijlocie (4-7 m), cu coroana globuloasă. Fructele sunt mici, sferice, ovoide, negre. Este rezistent la secetă.
Nu drajonează. Se foloseşte ca portaltoi.
4. Cerasus tomentosa – vişinul pâslos (păros) – creşte sub formă de tufă de 1-1,25 m. Fructul este
sferic, de culoare roşie-deschis. Sistemul radicular este ramificat şi superficial adaptat pentru terenuri
umede şi reci. Este foarte rezistent la ger, rezistând până la –41oC.

1
 5.Cerasus bessey Bail (sin. Cerasus pumila L.) - vişinul de nisipuri sau vişinul american – creşte sub
formă de tufă (0,5-2 m). Fructele sunt mici, sferice, galbene sau purpurii. Este rezistent la ger şi secetă. Se
foloseşte ca portaltoi pentru piersic, prun, cais.

Obiectivele principale şi metodele utilizate în ameliorarea vişinului

Sunt în general asemănătoare cu cele prezentate la cultura cireşului.
Soiurile autohtone, ca şi cele aduse de peste hotare, oferă - în prezent – suficient material iniţial care
să asigure realizarea obiectivelor stabilite. Obiectivele urmărite în ameliorarea vişinului şi soiurile care sunt
folosite în realizarea acestora sunt prezentate în tabelul 3.
Tabelul 3.
Obiective de ameliorare şi soiuri folosite
Obiective urmărite Soiuri folosite ca genitori
Nana, Schattenmarelle, Oblacinska, Northstar, Pitic de Iaşi,
Productivitate ridicată Engleze timpurii, Mocăneşti 16, Sumadinka, Meteor, Favorit,
Lutovka
Nana, Schattenmarelle, Oblacinska, Pitic de Iaşi, Nefris,
Talie redusă
Northstar, Meteor, Sumadinka
Nana, Schattenmorelle, Oblacinska, Pitic de Iaşi, Meteor
Autocompatibilitate
Korai, Erdy Nagygyulmolcsu
Înflorire târzie Schattenmorelle, Pitic de Iaşi, Pandy 35
Mari timpurii, Engleze timpurii, Ţarina, Meteor korai,
Maturare timpurie
Timpurii de Osoi
Schattenmorelle, Pitic de Iaşi, Pandy 114, Grossa. Gamba,
Maturare târzie
Liubskaia
Crişana (2, 11/18, 15/10, 11/6), Mari timpurii, Meteor Korai,
Calitatea superioară a fructelor
Pandy (38, 35, 50, 114) Pandy BBC, Schattenmorelle
Rezistenţă la boli (Coccomyces, Mari timpurii, Timpurii de Cluj, Spanca, Spaniole
Monilinia)
Nana, Schattenmorelle, Ilva, Oblacinska, Pitic de Iaşi, Nefris,
Precocitate de rodire
Ţarina, Northstar
Engleze timpurii, Oblacinska, Ţarina, Meteor korai, Regale
Rodire pe formaţiunile tip spur
Duke, Granatnaia
Schattenmorelle, Oblacinska, Mocăneşti 16, Ilva, Northstar,
Rezistenţă la ger
Pitic de Iaşi, Nana, Grossa gamba
Scuturător, Dropia, Schattenmorelle, Nefris, HV 13/20, HV
Culoare suc roşu
37/43, HV 45/24, Shirpotreb ciornaia
HV 18/59, Oblacinska, Nefris, Northstar, Pandy 50, Erdy
Randament suc
Nagygyumolcsu, Nana

Sortimentul de soiuri Vezi Lp

Portaltoii vişinului
Portaltoii vişinului se pot grupa astfel:
- generativi: vişinul franc, mahalebul, G2;
- vegetativi: Colt, SL64, F12/1, Selecţiile CAB, selecţiile germane Weihroot (W10, W11, W13), selecţiile
româneşti IPC1, VV1, VG1.
Vişinul franc (Cerasus acida) - se utilizează ca portaltoi în regiunea dealurilor şi în zona de
silvostepă cu peste 450 mm precipitaţii. Se folosesc unele soiuri cu maturare târzie a fructelor:
Schattenmorelle, Dropia, Mocăneşti 16, Meteor. În şcoala de puieţi răsare slab (20-30 %).
Mahalebul (Cerasus mahaleb) - este recomandat pentru zona dealurilor joase din zona de stepă şi
silvostepă. Determină o creştere moderată a soiurilor altoite.
Vişinul vegetativ (V.V.1) - obţinut de M. Movileanu la SCPP Fălticeni (1980). Se înmulţeşte prin
marcotaj şi drajonaj.
Particularităţi de creştere şi fructificare ale vişinului
Sistemul radicular - al vişinului este influenţat de portaltoi, de altoi, de fertilitatea solului şi de
sistemul de întreţinere a solului. În general, vişinul altoit pe vişin are sistemul radicular mai superficial
decât cireşul, masa principală a rădăcinilor aflându-se între 15 şi 40 cm adâncime, iar extinderea laterală
depăşeşte de 1,5-2 ori proiecţia coroanei. Unele rădăcini cu creştere verticală pot ajunge la adâncimi de 2-

2
2,5 m. În cazul altoirii pe mahaleb, înrădăcinarea vişinului este mai profundă, masa principală a rădăcinilor
aflându-se în stratul de sol de 20-60 cm. Mahalebul nu drajonează.
Portaltoii vegetativi formează un sistem radicular mai trasant, fiind şi mai sensibil la ger şi secetă.
Creşterea sistemului radicular la vişin are loc în două etape cu intensităţi maxime: una primăvara şi la
începutul verii, care durează până la încetinirea creşterii lăstarilor, iar alta toamna, în perioada îngălbenirii
şi căderii frunzelor. Rădăcinile îşi încetează creşterea când temperatura solului scade sub 2oC.
Partea epigee. - Vişinul creşte ca pom propriu-zis, de talie mijlocie (4-6 m, mai rar 7-9 m) sau ca
arbustoid. Vişinul are o capacitate de ramificare mai mare decât cireşul, coroana având tendinţe de îndesire.
În schimb, creşterile anuale sunt mai puţin viguroase decât la cireş. Există soiuri cu o mare capacitate de
ramificare, ce formează coroane mai aglomerate (Crişana, Nana, Vrâncean, Early Richmond) şi soiuri cu
ramificare mai slabă (Engleze timpurii, Ţarina, Timpurii de Cluj).
După vigoarea pomilor soiurile de vişin se clasifică astfel:
- cu vigoare mare: Crişana, Timpuriu de Osoi, Timpurii de Piteşti;
- cu vigoare mijlocie: Ţarina, Timpurii de Cluj, Dropia, Scuturător, De Botoşani, Mocăneşti, Nefris,
Meteor, Northstar, Sătmărean;
- cu vigoare mică: Pitic de Iaşi, Oblacinska, Bucovina, Vrâncean, Schattenmorelle, Nana, Ilva.
Specificul de fructificare. - Vişinul rodeşte pe buchete de mai care au longevitatea de 4-5 ani,
ramuri plete ce trăiesc 5-7 ani, degarnisindu-se anual în zona de fructificare şi ramuri mijlocii şi lungi care
evoluează în elemente de semischelet.
După specificul de fructificare, soiurile de vişin se pot clasifica:
- soiuri cu fructificare predominantă pe buchete de mai: Timpurii de Osoi, Engleze timpurii, Timpurii
de Cluj, Mocăneşti, Turceşti, Ţarina, de Botoşani, Bucovina, Meteor;
- soiuri cu fructificare pe ramuri mijlocii şi buchete de mai: Northstar, Sătmărean, Scuturător;
- soiuri care fructifică cu predominanţă pe ramuri plete: Crişana, Schattenmorelle, Nana, Dropia, Pitic de Iaşi.
După comportarea în procesul polenizării, soiurile de vişin pot fi:
- autofertile: Ilva, Nana, Schattenmorelle, Dropia; Oblacinska, Nefris, Meteor, Vrâncean, Northstar,
Bucovina, Pitic de Iaşi;
- parţial autofertile: Timpurii de Osoi, Mocăneşti 16, Timpurii de Cluj, Scuturător;
- autosterile: Timpurii de Piteşti, Engleze timpurii, Ţarina, Crişana etc.;
- perechi intersterile: Crişane x Mocăneşti, Crişane x Josika Gabor.
La vişin, polenizarea este entomofilă şi încrucişată. Polenizarea trebuie să aibă loc în primele trei zile
de la deschiderea florilor, întrucât stigmatul se ofileşte repede şi devine nereceptiv pentru polen.
Deşi vişinul înfloreşte abundent, legarea florilor este de multe ori nesatisfăcătoare, căderea
fiziologică a fructelor depăşeşte normalul, şi în consecinţă, fructificarea este slabă. Principalele cauze ar fi
următoarele: lipsa polenizatorilor sau amplasarea necorespunzătoare a acestora, nutriţie deficitară a
pomilor, afecţiuni produse de virusul Stecklenberg, precum şi de Coccomyces hiemalis; condiţiile climatice
deficitare în perioada înfloritului, temperaturi scăzute în timpul iernii care au produs îngheţarea mugurilor
de rod etc.
Vârsta intrării pe rod a soiurilor este diferită şi poate fi:
- precoce – începând cu anul II de la plantare;
- semiprecoce – fructifică în anul III de la plantare: majoritatea soiurilor;
- tardivă – după anul III de la plantare.
Productivitatea este foarte diferită de la un soi la altul, variind de la 20 la 35 kg/pom.
Longevitatea economică – este influenţată de portaltoi şi soi. La soiurile cu pomi propriu-zişi este
de 25-30 ani, iar la cele arbustoide de 18-20 ani.

Cerinţele vişinului faţă de factorii ecologici

Lumina. - Faţă de acest factor, vişinul are pretenţii mai mici decât cireşul, dând rezultate bune chiar
pe expoziţii nord-estice sau nord-vestice, mai ales în zonele cu deficit de umiditate. Lipsa luminii conduce
la formarea unor ramuri debile, slab garnisite, cu muguri de rod, cu tendinţă accentuată la degarnisire.
Dintre vişini, sunt mai pretenţioşi la lumină hibrizii naturali cireş-vişin şi mai puţin pretenţioşi vişinii
arbustoizi. Vişinul se situează în grupa speciilor cu pretenţii moderate faţă de lumină împreună cu părul,
mărul şi prunul. Indicele foliar este cuprins între 0,6-1,5.
Căldura - Vişinul este o specie cu pretenţii modeste faţă de temperatură. Cultura lui reuşeşte bine
atât în zonele de stepă, cât şi în zonele colinare şi chiar înalte. Rezultate bune se obţin în zone în care
temperatura medie anuală este cuprinsă între 8-10,5oC, cu un optim caloric în perioada de vegetaţie de 15-
17oC şi un necesar de zile cu optim caloric de 55-93. Pentru dezmugurit, are nevoie de 135-150oC, pentru
înflorit de 295-315oC, iar pentru maturarea fructelor de 1160-1315oC.

3
 Perioada de vegetaţie a vişinului este lungă, depăşeşte 210 zile, perioadă în care suma gradelor de
temperatură trebuie să depăşească 3600oC.
Este o specie rezistentă la temperaturi scăzute. La -30oC, lemnul rezistă bine, dar mugurii în faza de
umflare îngheaţă la temperaturi mai coborâte de -12oC, bobocii florali la -5oC, iar florile şi fructele abia
legate la -2,2oC. Pragul biologic al vişinului este de 8oC.
Apa. - Vişinul reuşeşte bine atât în zonele secetoase cu mai puţin de 500 mm apă anual, cât şi în
regiunile umede cu peste 700-900 mm anual. Portaltoiul are o mare importanţă. Mahalebul are o rezistenţă
mai mare la secetă comparativ cu vişinul comun. Excesul de apă din sol şi, în special băltirea sunt
dăunătoare provocând asfixierea rădăcinilor.
Solul. - Cu un sistem radicular superficial, vişinul valorifică bine solurile subţiri, slab erodate şi chiar uşor
alcaline. Plantaţiile intensive, comerciale trebuie amplasate pe soluri fertile, bine drenate, mecanizabile. Cele mai bune
terenuri pentru cultura intensivă a vişinului sunt cele plane sau cu panta mică (10-12 %), însă în condiţii de amenajare
a terenului se pot folosi şi pantele până la 20-25 %. Vişinul este una dintre speciile pomicole care valorifică cu
rezultate bune nisipurile şi solurile nisipoase din sudul Olteniei, în condiţii de irigare şi în nord-vestul Transilvaniei.
Cultura comercială a vişinului se poate practica până la altitudinea de 500-650 m.

Particularităţile tehnologice ale vişinului

Specificul producerii materialului săditor
Portaltoii folosiţi pentru vişin au fost prezentaţi în subcapitolul 9.2.4., iar obţinerea acestora este în
general asemănătoare cu cea de la cireş. La înfiinţarea plantaţiilor comerciale se vor folosi numai pomi
altoiţi.Altoirea se face la începutul campaniei, deoarece vişinul îşi încetează devreme circulaţia sevei.
Specificul înfiinţării şi întreţinerii plantaţiilor
Alegerea terenului în vederea plantării se va face în funcţie de cerinţele speciei, iar pregătirea
acestuia este asemănătoare cu cea de la cireş.
Plantarea de toamnă este preferabilă celei de primăvară. Pe pantă vişinul se amplasează în treimea
mijlocie sau superioară. Fiind o specie cu probleme la polenizare este recomandat ca într-o parcelă să se
planteze 3-4 soiuri interfertile, chiar în combinaţie cu cireşul. Distanţa dintre soiul polenizator şi cel
polenizat trebuie să nu fie mai mare de 20-25 m.
La stabilirea distanţelor de plantare se va avea în vedere faptul că vişinul necesită un bun drenaj
aerian, în consecinţă se va evita plantarea prea deasă. De asemenea, se va ţine seama de vigoarea soiului şi
de portaltoiul pe care este altoit. Astfel, soiurile de vigoare mică se conduc sub formă de tufă, fus subţire şi
cordon vertical, cu distanţe de plantare de 4 x 1,5 x 2 m, cele de vigoare mijlocie şi chiar mare în palmetă
etajată cu braţe oblice la distanţe de plantare de 4 x 3-3,5 m.
Pentru soiurile viguroase se mai folosesc piramida mixtă şi vasul ameliorat, iar distanţa de plantare
este de 5 x 4 m. Chiar unii autori recomandă plantarea vişinului în benzi de câte 2-3 rânduri.
Imediat după plantare se urmăreşte formarea coroanelor. Acest obiectiv se realizează în special prin
operaţii în verde, pentru a nu întârzia intrarea pe rod a pomilor şi constă în poziţionarea corectă a viitoarelor
ramuri de schelet şi semischelet, înlăturarea celor cu poziţii incorecte, a celor rupte etc.
Tăierile de fructificare
Au rolul de a menţine pomul la un nivel de creştere şi de producţie ridicat. De asemenea, prin aceste
operaţiuni se limitează la nivelul volumului proiectat şarpantele şi subşarpantele, se reîntinereşte
semischeletul epuizat, bolnav, rupt, se asigură o rărire corespunzătoare şi se normează încărcătura de rod.
Un alt obiectiv este acela al menţinerii zonei de fructificare cât mai aproape de baza şi axul coroanei,
cunoscut fiind faptul că la vişin fenomenul de degarnisire este destul de accentuat.
Reducţiile axului şarpantelor şi subşarpantelor se fac deasupra unor ramuri laterale, orizontale,
suficient de viguroase, care să poată prelua energia de creştere şi să repartizeze uniform pe formaţiunile de
semischelet şi fructifere (N. Cepoiu, 2001).
Reducţia semischeletului se execută la nivelul unei ramuri anuale vegetative sau de rod cu potenţial
ridicat de creştere şi fructificare.
Pentru normarea încărcăturii de rod se fac tăieiri de reducţie a semischeletului şi de rărire a ramurilor
plete şi a ramurilor mijlocii, la distanţa de 15-20 cm una de alta.
În zonele mai reci şi umede, cu geruri şi îngheţuri de revenire, cum ar fi cele din nordul ţării, sunt
necesare lucrări de tăiere suplimentare pentru eliminarea ramurilor afectate.

Întreţinerea solului
Eeste în general asemănătoare cu cea de la cireş, cu particularitatea că plantaţiile de vişin au densităţi
mult mai mari, portaltoii au o înrădăcinare mai superficială, iar unii dintre ei drajonează de mult. Sistemul
ales trebuie să ţină seama de precipitaţiile din zonă, de panta terenului, de vârsta plantaţiei etc. În plantaţiile
tinere se pot folosi culturile intercalate pe intervalele dintre rânduri, iar pe rând se lucrează. Ca specii
4
folosite sunt: căpşunii, leguminoasele, cartofii etc. În plantaţiile mature, în zonele cu precipitaţii suficiente,
pe terenurile în pantă, intervalele dintre rânduri se pot înierba, iar pe rând se întreţin ca ogor lucrat. În
zonele de stepă cu deficit de apă, solul se va întreţine ca ogor lucrat. În zonele de nisipuri, intervalele dintre
rânduri se vor semăna cu îngrăşăminte verzi care de vor încorpora în sol cu cca o săptămână înainte de
începerea creşterii intense a lăstarilor. Plantaţiile mature de vişin se pot erbicida însă cu discernământ, mai
ales acolo unde portaltoii drajonează.

Fertilizarea
Fertilizarea suplimentară dă rezultate foarte bune, mai ales în ceea ce priveşte calitatea fructelor.
Aceasta trebuie făcută după efectuarea analizelor de sol şi plantă. Orientativ, se recomandă ca într-o
plantaţie tânără să se aplice la 2-3 ani 20-25 t/ha gunoi de grajd, 60-80 kg fosfor şi annual 40-50 kg azot/ha.
Într-o plantaţie pe rod se va dubla cantitatea de azot. În plantaţiile tinere, îngrăşămintele se vor aplica
localizat sub coroană. O soluţie complementară este şi fertilizarea foliară. Terenurile cu reacţie acidă se vor
corecta cu amendamente calcaroase (2-4 t/ha la 2-3 ani).
Irigarea plantaţiilor
Irigarea plantaţiilor - de vişin se impune în zonele deficitare în precipitaţii şi în zonele nisipoase.
Momentele critice pentru apă ale vişinului sunt: la înflorire, în faza creşterii intense a lăstarilor şi fructelor
şi la diferenţierea mugurilor de rod. De asemenea, dacă toamna este foarte secetoasă, se recomandă o udare
de aprovizionare.
Combaterea bolilor şi dăunătorilor
Vişinul are în general aceleaşi boli şi aceiaşi dăunători ca şi cireşul, de aceea şi combaterea este în
general asemănătoare.
Specificul maturării şi recoltării vişinelor
Vişinele sunt fructe perisabile, care se maturează eşalonat în cadrul aceluiaşi pom, însă se menţin pe
ramuri până la maturitatea deplină. De aceea, în plantaţiile comerciale se recoltează la o singură trecere, iar
în cele gospodăreşti în 2-3 reprize. Vişinele cresc considerabil în volum şi greutate până la maturitatea
deplină, de aceea se vor recolta în acest moment sau cu maxim 2-3 zile înainte, deoarece fructele de vişin
nu îşi mai continuă maturarea după recoltare.
Pe măsură ce fructele avansează în maturare, forţa lor de reţinere pe pedunculi se micşorează.
Uşurinţa desprinderii de peduncul şi apariţia sucului în cantitatea pedunculară este o caracteristică de soi.
Pentru consum în stare proaspătă, vişinele se recoltează manual cu tot cu peduncul, în ambalaje de capacităţi
mici (4-5 kg). Imediat după recoltare se vor transporta din livadă şi se vor introduce la prerăcire şi apoi la răcire.
Pentru industrializare, unele soiuri se pot recolta şi mecanizat prin scuturare cu vibratorul şi preluare pe
prelate şi recipienţi speciali cu apă la 10-12oC. Uşurarea desprinderii de peduncul se poate face aplicând unele
tratamente cu substanţe stimulatoare (acid 2-cloretilfosforic 500 ppm) cu o săptămână înainte de recoltare.
Şi la vişin se întâlneşte fenomenul de crăpare a fructelor, însă mult mai restrâns decât la cireş.