Știința care se ocupă cu - studiul particularităților biologice ale viței-de-vie, studiul particularităților

productive ale viței-de-vie, stabilirea tehnologiilor în funcție de soi și areal pentru obținerea unor
producții de struguri, în condiții de profit.

PEISAJUL VITICOL

 Peisaj de tip câmp deschis (open field) - Se formează în zonele cu relief plan pe suprafețe întinse, în
câmpie - Nespecific viței-de-vie deoarece relieful plan nu este locul indicat pentru practicarea viticulturii,
putând fi semnalate suprafețe răzlețe la marginea localităților, pentru satisfacerea autoconsumului de
vin sau suprafețe cultivate cu soiuri pentru masă - Suprafețele cultivate au forme regulate, geometrice
iar delimitarea lor este dată doar de existența drumurilor, aleilor, ș.a. și nu de prezența unor împrejmuiri
 Peisaj de tip câmp închis (bocage) - Se formează în zonele colinare, unde relieful este fragmentat
(foarte răspândit în Franța, Anglia, Germania, Olanda, Irlanda); - Destinația terenului este cea de pășune
/ plantație viticolă / plantație pomicolă; - Forma suprafețelor cultivate este mai puțin regulată și există
limite de demarcație între suprafețele cultivate, materializate prin împrejmuiri cu arbuști (bocage

PARTICULARITATI MORFOLOGICE

IMPORTANTA Cunoaşterea particularităţilor morfologice ale viţei de vie prezintă o deosebită importanţă
pentru practică, astfel: • portaltoii cu unghi geotropic mic, graţie înrădăcinării profunde, pot fi utilizaţi în
regiunile cu ierni aspre sau cu regim pluviometric deficitar; cei cu unghi geotropic mai mare asigură
reuşita culturii acolo unde apa freatică se întâlneşte la suprafaţă sau în arealele unde umiditatea este
suficientă; • etajele superioare de rădăcini cresc în detrimentul celor bazale, şi este necesară înlăturarea
lor prin copcit; • cunoaşterea elementelor lemnoase ale butucului permite atribuirea corectă a
încărcăturii de rod, pe fiecare plantă, în funcţie de tipul de tăiere, în concordanţă cu particularităţile
ecologice ale arealului de cultură, cu tipul de plantaţie, dar şi cu particularităţile biologice ale soiului; •
particularităţile morfologice ale frunzei, fructului şi strugurelui sunt printre cele mai importante pentru
descrierea şi recunoaşterea soiurilor şi speciilor de viţă-de-vie; numărul inflorescenţelor pe lăstar este
un element utilizat pentru aprecierea fertilităţii şi productivităţii soiurilor în anumite condiţii de mediu
sau agrofitotehnice iar tipul funcţional al florii oferă informaţii despre asocierea soiurilor la plantare
pentru a se asigura o bună polenizare

Sistemul radicular

- embrionar (caracterizează vițele înmulțite prin semințe)

- adventiv (caracterizează vițele înmulțite pe cale vegetativă).

Înmulțirea prin semințe se practică doar în procesul de ameliorare (înmulțire generativă controlată).
Înmulțire generativă pe cale naturală (a dus la crearea multor soiuri de viță de vie roditoare cu origine
necunoscută

Rădăcinile adventive se formează atât la nivelul nodului dar şi pe internod, din periciclu. La nivelul
nodului se formează un număr mai mare de rădăcini, care asigură formarea unui așa-numit etaj de
înrădăcinare. De aceea, în sol numărul etajelor va fi egal cu cel al nodurilor existente. În majoritatea
cazurilor numărul acestora este trei dar pot fi si mai multe, în funcție de lungimea butașului/marcotei.

O caracteristică a sistemului radicular este unghiul format între ramificaţiile rădăcinii şi verticala care
trece prin punctul lor de origine (unghi geotropic

Rădăcinile pot fi: - de schelet (20 – 25 m lungime şi 8 – 15 mm diametru) - de nutriţie (1,5 – 3,0 cm
lungime şi 1,0 – 2,0 mm diametru).

Sistemul radicular se dezvoltă mai mult acolo unde există un deficit nutritiv sau dacă apa freatică se
găseşte la adâncime

Sistemul radicular ajunge la adâncimi mai mari pe cernoziomuri şi soluri nisipoase dar se dezvoltă mai
mult pe orizontal pe solurile lutoase

Trunchiul este reprezentat de porţiunea neramificată a tulpinii, cu formă şi dimensiuni diferite, în

funcție de forma de conducere.

 La cele înalte, trunchiul este lung (1,0–2,0 m) şi flexibil (pergola).

 La cele semiînalte, înălţimea se reduce la 0,6–0,8 m (Guyot pe semitrunchi)

 la conducerea joasă aceasta atinge 0,1–0,3 m (Teremia).

De remarcat faptul că vița-de-vie este obligată prin tăieri să-și modifice specificul biologic de creștere,
care este cel de liană. Numai în acest caz ea capătă caracteristici de creștere arbustive care pot fi
asimilate trunchiului și coroanei.

Coroana este dată de partea ramificată a tulpinii și este alcătuită din

 elemente lemnoase cu funcție de schelet (sunt incluse bratele si cordoanele)

 din elemente lemnoase cu funcție de rodire și de formare a scheletului

Pe brate sunt elemente de rodire (coarde sau verigi de rod)

Pe cordoane sunt elemente cu funcție de rodire (cepi, verigi sau coarde de rod)

Elementele cu funcție de rodire și de formare a scheletului apar după tăierile în uscat aplicate viței de
vie, prin dimensionarea coardelor de un an. Funcțiile îndeplinite sunt diferite, corelate cu lungimea și
poziția pe care o ocupă în cadrul butucului. Acestea sunt:

 cepii (de coborâre și rezervă, de siguranță, de înlocuire, de rod),

 cordița de rod,

 coarda de rod (scurtă, mijlocie, lungă și foarte lungă),

 veriga de rod,

 Biciul

 călărașul.

Coardele de 1 an se observă toamna, după căderea frunzelor, fiind uşor de recunoscut deoarece
prezintă noduri bine reliefate. La nivelul acestora se pot observa ochii de iarnă şi resturi de ciorchini şi
cârcei. Culoarea lor este specifică soiului, cu nuanţe mai intense la nivelul fiecărui nod. După pornirea în
vegetaţie, pe tot intervalul de timp în care poartă lăstari, ele devin de 1 – 2 ani. Coardele de 2 ani,
denumite şi punţi de rod, se deosebesc de cele de 1 an prin diametrul mai mare, nodurile mai puţin
evidente şi o culoare alterată. Aceste detalii îşi dovedesc utilitatea atunci când, la alocarea încărcăturii
de rod, trebuie să se respecte condiţia de rodire a viţei-de-vie şi anume ca lemnul de 1 an să fie inserat
pe lemn de 2 ani

Asimetria coardei, caracter important pentru producerea materialului săditor viticol. Culoarea şi
aspectul scoarţei coardelor sunt caractere de soi, utile in ampelografie

Mugurele Din mugurele principal, rezultă lăstarul principal, fertil; din cei stipelari se formează, ocazional,
lăstarii secundari iar din mugurii terţiari se formează lăstarii terţiari, cu precădere, la viţele portaltoi.
Atunci când mugurele principal şi-a pierdut viabilitatea sau dominanţa apicală a lăstarului principal este
redusă, pot porni în vegetaţie 2 sau 3 lăstari, situaţie în care ei se numesc gemeni. Atunci când lăstarul
se formează dintr-un mugure dormind, este caracterizat de o putere mare de creştere, motiv pentru
care poartă numele de lăstar lacom. Atentie! Viabilitatea mugurelui principal trebuie verificata inainte
de taieri pentru a stabili incarcatura de rod

Complexul mugural de iarnă, se găsește la nivelul fiecărui nod și reprezintă o grupare de 7 muguri (1
mugure principal, 2 muguri stipelari și 4 muguri terțiari), cunoscută și ca ochi de iarnă. Din mugurele
principal, la pornirea în vegetaţie, rezultă lăstarul principal, fertil; din cei stipelari se formează, ocazional,
lăstarii secundari iar din mugurii terţiari se formează lăstarii terţiari, cu precădere, la viţele portaltoi.
Mugurele principal este sensibil la temperaturile scăzute și poate fi afectat, implicațiile asupra producției
obținute fiind negative.

Cauzele pierderii viabilității ochilor de iarnă - Temperaturile negative, sub limita de rezistență,
(orientativ -20 grade Celsius, în cazul soiurilor cu struguri pentru masă şi de -22 grade Celsius, în cazul
soiurilor cu struguri pentru vin) - proliferarea microorganismelor la nivelul coardelor, în cazul conducerii
joase, când din diverse motive se întârzie primăvara cu lucrarea de dezgropare a viţei-de-vie (umiditatea
în exces este asociată cu temperaturile mai ridicate, la nivelul solului care pretejează coardele) Ca
urmare, devine necesară determinarea gradului în care complexul mugural de iarnă a fost afectat, cu
scopul stabilirii încărcăturii de rod în vederea aplicării tăierilor. Utile în acest caz sunt: metoda secţionării
complexului mugural și metoda forțări
Frunza, prezintă o serie de caracteristici la nivelul limbului care pot fi utilizate pentru descrierea și
recunoașterea soiurilor. Acestea se referă la: forma și dimensiunile limbului, numărul lobilor, numărul și
forma sinusurilor, profilul limbului

Florile viței de vie sunt pe tipul 5 și nu au valoare decorativă deoarece culoarea petalelor este verde-
gălbuie iar la înflorire se desprind de receptacul și cad.Florile viței de vie pot fi: unisexuat mascule,
hermafrodite funcţional mascule, hermafrodite funcţional normale, hermafrodite funcţional femele cu
stamine erecte şi hermafrodite funcţional femele cu stamine recurbate. Florile sunt grupate în
inflorescențe denumite racem compus.

Fructul viței de vie este o bacă de forme și culori diferite. Ca formă putem întâlni: discoidală (turtită),
sferică (rotundă), cilindrică, ovală, ovoidală, invers ovoidală (troncovoid), ovoidal ascuţită cu vârful drept
(fusiformă) şi ovoidal ascuţită cu vârful încovoiat (arcuită)

Nivelurile de expresie pentru culoare sunt următoarele, conform codurilor OIV :  verde-gălbui (ex:
Chasselas blanc),  roz (ex: Traminer roz),  roşu (ex: Ahmeur bou Ahmeur),  roşu-gri (ex: Pinot gris),
 roşu închis-violet (ex: Cardinal),  albastru-negru (ex: Pinot noir)  roşu-negru (ex: Emperor).

Strugurele poate fi: foarte lax (boabe izolate/multe pedicele vizibile), lax (boabe izolate/puţine pedicele
vizibile), mijlociu (boabe uniform distribuite fără a se observa pedicele), compact (boabele se ating dar
nu se deformează) şi foarte compact (boabele se ating şi se deformează).

Semințele, pot fi caracterizate ca fiind piriforme, pot lipsi în cazul soiurilor apirene și se găsesc în număr
de 4. Sunt alcătuite din corp și rostru. Lungimea este de 5 - 8 mm iar lățimea de 3 – 4 mm

ECOLOGIA

Factorii de biotop: temperatura, umiditatea, lumina,radiatia globala, curentii de aer, solul, relierful,
altitudinea, panta,expozitia

Proces fiziologic Nivel min Nivel optim Nivel max Fotosinteză 6 – 7 oC 25 – 28 oC 35 – 40 oC

Lumina importantă pentru că vița-de-vie este o plantă heliofilă necesită terenuri însorite importantă
pentru fotosinteză și calitatea recoltei influențează prin număr de ore de strălucire a soarelui (insolația
reală) influențează prin intensitate (lucși) influențează prin lungimea de undă

Radiația globală (suma dintre radiaţia directă şi radiaţia difuzată de componentele atmosferei) este un
criteriu prin care se poate evalua nivelul de favorabilitate al unui an viticol. În România, în perioada de
vegetaţie radiația globală însumează între 80 – 92 kcal/cm2, valorile cele mai mici fiind în N și N-V
(Transilvania); cresc pe măsură ce ne apropiem de Moldova, Muntenia și Banat, pentru ca cele mai mari
valori să fie consemnate la Terasele Dunării, Dobrogea și zona de litoral. Excedentul de 20 % favorizează
pornirea timpurie în vegetaţie iar deficitul de aceeași valoare determină o maturare insuficientă a
strugurilor, concretizată prin aciditate ridicată şi acumularea unor cantităţi mai reduse de glucide

Umiditatea influențează prin volum anual Umiditatea atmosferică perioada de vegetație

Necesarul de apă este mai ridicat la debutul vegetației, la creșterea lăstarilor ori a bacelor și mai redus la
sfârșitul vegetației, în faza de maturare a strugurilor și de maturare a lemnului.

Umiditatea relativă a aerului intervalul optim este de 50 – 80 % pt viticultură interval optim de 55 – 65

% pt înflorire valoarea medie în luna august la ora 13 de 46 % asigură o bună calitate a strugurilor

Curenţii de aer intensifică procesul de transpirație (pierderea apei din plantă) intensifică evaporarea
apei din sol (pierderea apei din sol) modifică relieful nisipos necesară combaterea deflației spulberă
nisipul și vatămă plantele

Factorul edafic Influențează calitatea și cantitatea recoltei Influențează creșterea sistemului radicular
Impune restricții – de evitat terenurile sărăturate, cu apă la suprafață

Climatul poate fi evaluat la nivelul a trei scări diferite: macroclima, microclima și mezoclima. Macroclima
este clima unor teritorii întinse. Elementele macroclimei se determină prin observaţii şi înregistrări
îndelungate. Se evidențiază grafic cu ajutorul climagramei. Mezoclima este clima locală determinată de
relieful unei regiuni. Microclima este climatul din imediata apropiere a unui organism. Microclima diferă
de la un organism la altul în funcţie de talia sa

Evaluarea favorabilităţii arealelor viticole

Evaluarea favorabilității arealelor viticole folosește indicatori larg utilizați în meteorologie,

agrometeorologie, biogeografie alături de unii special dezvoltați pentru viticultură. E o metodă
perfectibilă prin luarea în considerare a noi indicatori. Pentru date cât mai complete, se face apel la
două metode de evaluare, complementare: - Numerică (prin utilizarea indicilor ecometrici): temperatura
medie a lunii iulie, frecvența cu care se manifestă temperaturile minime critice în ecosistemul viticol,
bilanțul termic global, activ, util, insolația reală, suma precipitațiilor, indicele de ariditate Martonne,
factorul de ploaie Lang, coeficientul hidrotermic, indicele heliotermic Branas, indicele bioclimatic al viței-
de-vie, indicele de aptitudine oenoclimatică ș.a. - Grafică (prin utilizarea diagramelor climatice):
climagrama, histofenograma.

Utilitate:  Pentru alegerea și delimitarea arealelor viticole;  Pentru zonarea soiurilor (repartizarea
soiurilor pe podgorii și centre viticole).  Pentru stabilirea direcției de producție pentru fiecare centru
viticol;  Pentru formularea de recomandări tehnologice În acest scop folosim metoda numerică de
evaluare (indici ecometrici/indici climatologici viticoli

Perioada de calcul a indicatorilor poate fi anuală (calendaristic) sau, mai adesea, egală cu numărul de zile
de vegetaţie (de la dezmugurit la căderea frunzelor). Convențional, perioada de vegetaţie are ca repere
datele de 1.IV. și 30.IX.

Indicatori climatologici simpli

a) Indicatori pentru lumină: insolaţia potenţială, insolaţia reală și coeficientul de insolație

b) Indicatori pentru temperatură: bilanţul termic global (Btg), util (Btu), activ (Bta), temperatura
medie din luna cea mai caldă
 Temperatura medie din luna cea mai caldă (iulie), furnizează informaţii despre direcţionarea
centrului viticol, astfel:  ˃ 17 o C, pentru vinuri de masă;  ˃ 19 o C, pentru vinuri de calitate
superioară;  ˃ 21 o C, pentru vinuri de calitate superioară cu denumire de origine controlată
c) Indicatori pentru umiditate: suma anuală a precipitaţiilor, suma precipitațiilor din perioada de
vegetație Interpretare: suma anuală a precipitațiilor cifrată între 400 și 700 mm este favorabilă
viticulturii, dintre care 250 mm repartizaţi în perioada de vegetaţie

Indicatori climatologici
binari-indicele heliotermic, coeficientul hidrotermic
ternari-indicele bioclimatic al vitei de vie, Indicele aptitudinii oenoclimatice

CICLUL BIOLOGIC

1. CICLUL ONTOGENETIC-totalitatea schimbărilor intervenite în viaţa plantei, începând cu perioada

de tinereţe şi sfârşind cu declinul biologic
-la vite obtinute din seminte:perioada embrionara, juvenila, maturitate sau rodire, declin
-la vite obtinute pe cale vegetative:intramugurala, juvenila, maturitate, declin
2. CICLUL ANNUAL-totalitatea manifestărilor morfologice, fiziologice şi biochimice, pe care planta
le parcurge în relaţie directă cu factorii de mediu

.Perioada embrionară începe cu primele diviziuni ale zigotului, se continuă cu formarea

embrionului şi a seminţei şi se încheie la apariţia primelor frunze adevărate

Perioada juvenilă (de tinerețe) - durează până în primii ani de rodire (4 – 6 ani). Viţele au
caracterele insuficient consolidate, mare plasticitate ecologică, posibilităţi de a se adapta la condiţii noi
(mai ales hibrizii), caracteristici pe care se sprijină îmbunătăţirea însuşirilor plantelor obţinute şi crearea
de soiuri noi.

Perioada de maturitate este perioada rodirii. Durata acestei perioade este variabilă în funcţie de
specie, soi, favorabilitate ecologică şi condiții tehnologice.

Perioada de declin se caracterizează prin reducerea treptată a proceselor de creştere şi rodire,

încheindu-se cu dispariţia fizică a plantei

Perioada intramugurală - (asemănătoare etapei embrionare) - reprezintă etapa de formare a

mugurelui (complexului mugural) pe lăstar; se termină odată cu pornirea în vegetație a
mugurelui principal cu ocazia producerii materialului săditor viticol.
Perioada juvenilă (de tinerețe) – debutează cu pornirea în vegetație a mugurelui principal din
complexul mugural de iarnă și durează până în primul an de rodire (3 – 4 - 5 ani). Este dominată
de:  procesele de creștere a părții aeriene, care prin lucrări specifice, asigură realizarea
cadrului morfologic pentru susținerea rodirii (tipul de tăiere), asigurară uniformitarea și desimea
plantației.  Procesele de creștere a sistemului radicular (prin creșterea în dimensiuni a
ramificațiilor existente dar și prin formarea de ramificații noi).
Perioada de maturitate (de rodire) are 2 faze:
 de maturitate progresivă
 de maturitate deplină
Perioada de maturitate progresivă  continuă perioada juvenilă, pe parcursul a 5 – 7 ani, timp în
care are loc creşterea treptată a producţiei până la nivelurile maxime (cantitative și calitative). 
Creșterile părții aeriene sunt accelerate, are loc modificarea diametrului trunchiului și a
elementelor de schelet, cu consecințe favorabile asupra depozitării substanțelor de rezervă
(folosite ulterior pentru dezmugurit, creșterea lăstarilor, diferențierea mugurilor de rod,
maturarea coardelor)  Are loc creșterea și dezvoltarea sistemului radicular care susține partea
aeriană
Perioada de maturitate deplină  durează 20 – 25 - 30 ani; e o perioadă de rodire maximă, în
care are loc o plafonare relativă a producției, cu menținerea echilibrului între creștere și rodire
 Creșterile părții aeriene sunt mai reduse, efortul metabolic al plantei fiind orientat către
rodire; se manifestă degarnisirile  continuă creșterea și dezvoltarea sistemului radicular care
susține partea aeriană
Perioada de declin  Durează cca 7 – 10 ani, timp în care exploatarea plantației devine tot mai
neeconomică  se caracterizează prin reducerea treptată a proceselor de creştere şi o scădere
sistematică a producţiei  se caracterizează prin apariția de lăstari lacomi, uscarea unor părți
din plantă, apariția de goluri  se caracterizează printr-un dezechilibru între sistemul radicular și
cel aerian  E favorizată de - tăierile aplicate părții aeriene - acțiunea bolilor și a dăunătorilor -
acțiunea utilajelor sau a altor factori asupra sistemului radicular - desimea mare a plantației -
fertilitatea redusă a solului - vigoarea redusă a soiulu

CILCUL ANNUAL=perioada de vegetatie+perioada de repaus

Repaus facultativ (sfârșit de decembrie – reluarea circulației sevei)
Repaus obligatoriu (30-70 zile), până la sfârșit de decembrie

Fenofaze ale organelor vegetative

Plânsul - se declanşează atunci când temperatura solului, la nivelul rădăcinilor active (20 - 40
cm) ajunge la 6 - 7 oC, la vițele altoite. Orientativ la sfârșit de martie.
Dezmuguritul - implică două subfaze (orientativ în prima jumătate din aprilie): -Înmuguritul
(creșterea în volum a complexului mugural sub influența sevei) -dezmuguritul propriu-zis
(apariția primelor frunzulițe).
Necesită acumularea unui anumit BTU, în funcție de soi: dezmugurire timpurie (120 – 140 oC)/
mijlocie (140 – 150) și târzie (150 – 160)  Durează 6 – 14 zile  Nu se corelează cu maturarea
strugurilor  Necesită întreruperea lucrărilor asupra plantei deoarece complexul mugural se
desprinde foarte uşor de pe coarde
Factorii de influenta:temp, umit redusa, solul, vigoarea ridicata, momentul taierilor, varsta
Creșterea lăstarilor are 3 faze: progresivă, intensă, regresivă.
Creșterea progresivă  urmează după dezmugurit și se termină după 15-20 zile (mijloc de mai),
când lăstarul însumează 20-25 cm.  Creșterea are loc inițial pe baza substanțelor de rezervă
apoi prin aportul fotosintetic al frunzelor, 1-2 cm/zi Creșterea intensă  durează până la înflorit
(început de iunie), se plafonează pe această perioadă (5-6 cm/zi), apoi se reduce treptat până la
mijloc de iulie. Creșterea regresivă  durează până în septembrie, cu un ritm de creștere de
numai 0,1 – 2 cm/zi
Factorii de influenta:vigoarea soiului, umid, temp, solul, fact tehnol
Căderea frunzelor - reprezintă o fenofază de pregătire a perioadei de latenţă Orientativ,
debutează după 15 august Paralel cu maturarea strugurilor începe şi maturarea coardelor, de
la bază către vârf
Factori de influență: - Perioada scurtă de vegetație - Temperatura și insolația ridicată - Azotul
excesiv și irigarea au efect negativ - Încărcătura de rod excesivă are efect negativ

Fenofaze ale organelor de rod

Înfloritul se suprapune cu perioada de creștere intensă a lăstarilor  se realizează eșalonat:
prima dată inflorescențele de la baza lăstarului și florile de la mijlocul inflorescenței  durează
câteva zile  necesită BTU = 300 grade Celsius, pentru soiurile cu maturare timpurie, 350 pt cele
mijlocii și 380 pt cele cu maturare târzie.
Factori de influență - Temperaturile scăzute, sub 15 grade, măresc durata înfloritului, împiedică
deschiderea florilor, favorizează autopolenizarea - Umiditatea atmosferică
Creșterea boabelor - începe după înflorire, ca urmare a procesului de polenizare şi fecundare şi
se încheie odată cu fenofaza de pârgă.  Este de 30-40 zile la soiurile timpurii, 40-50 la cele
mijlocii și 50-60 la cele târzii.  Dacă cele două procese nu se desfăşoară normal, bobul poate
creşte foarte puţin (meiere) sau până la mărimea unui bob de mazăre (măzărare sau
mărgeluire).
Are 3 subfaze: creștere erbacee, de stagnare, de creștere-maturare
Maturarea strugurilor - este o fenofază delimitată de intrarea în pârgă şi maturarea deplină 
Însumează 25-30 zile la soiurile timpurii, 40-50 la mijlocii și 50-60 la cele târzii.
- fiziologică (se atinge când seminţele au capacitatea de a germina),
- de consum, comercială (în cazul strugurilor pentru consum în stare proaspătă, când aceştia
întrunesc caracteristicile pentru a fi comercializaţi)
- deplină (când conţinutul de zaharuri acumulate şi greutatea boabelor ating valorile maxime pe
fondul unei acidităţi diminuate) BBCH 89 maturitate deplină BBCH 83 mijloc pârgă
- tehnologică (se întâlneşte atunci când compoziţia biochimică a strugurilor este favorabilă
pentru obţinerea unui anumit produs); poate corespunde cu maturitatea deplină sau cu
supramaturarea

Perioada de vegetație - e delimitată de pragul termic de 10 o

 PLANTAREA VITEI DE VIE

 Cadru legal
 etape premergătoare
 perioade de plantare
 pregătirea materialului săditor
 metode de plantare

Alegerea orientării rândurilor  Pe direcția N - S, pentru a intercepta optim lumina  Pe direcția

curbelor de nivel, la pantă peste 10 - 12 %  pe direcția pantei, la valori sub 10 %

Distanta de plantare:

-plantatii cu distante mari-soluri fertile cu soiuri viguroase, pt strugurii de masa, 3-3,6/1,2-1,4

- plantatii cu distante mijlocii-soluri cu fertilitate mijlocie, soiuri vigoare mijlocie sau mare,
struguri de masa si pt vin, 2-2,2/1-1,04
- plantatii cu distante mici-soiuri vigoare mica, incarcatuira de rod redusa, cobducere joasa,
struguri de vin, 1,4-1,8/1-1,2

LUCRARI

Defrişarea vegetaţiei lemnoase este o lucrare prin care sunt înlăturaţi arbuştii şi arborii izolaţi
sau butucii de viţă-de-vie în cazul defrişării plantaţiei. După defrişare se realizează o nivelare a terenului
pentru uniformizarea acestuia Repauzarea solului este indicată pe terenurile defrişate, cultivate anterior
cu viţă-de-vie. Ea constă în cultivarea timp de 3-5 ani a terenului cu lucernă, pentru refacerea structurii
şi fertilităţii solului şi eliminarea unor focare de boli, dăunători şi toxine

Fertilizarea terenului se realizează înainte de desfundare pentru ca îngrăşămintele să fie

încorporate în sol prin intermediul acestei lucrări.
După desfundare este necesară nivelarea imediată a terenului numai dacă desfundarea a avut
loc vara. În cealaltă situaţie nivelarea are loc înainte de pichetare
Pichetarea este lucrarea care constă în marcarea pe teren, cu ajutorul picheţilor a locului
fiecărei viţe, asigurând fiecărui butuc suprafeţe egale de nutriţie. Există mai multe sisteme de
pichetare: în pătrat, în dreptunghi, în hexagon, în rânduri duble, în chinconz sau pe curbele de
nivel. Picheţii au o lungime de 0,5–0,6 m, pentru conducerea joasă a viţelor, sau 1,0– 1,2 m,
pentru conducerea semiînaltă şi înaltă a viţelor, deoarece serveşte şi la susţinerea creşterilor în
primii ani de la plantare (tutori).
Pichetarea este lucrarea care constă în marcarea pe teren, cu ajutorul picheţilor a locului fiecărei
viţe, asigurând fiecărui butuc suprafeţe egale de nutriţie. Există mai multe sisteme de pichetare:
în pătrat, în dreptunghi, în hexagon, în rânduri duble, în chinconz sau pe curbele de nivel.
Picheţii au o lungime de 0,5–0,6 m, pentru conducerea joasă a viţelor, sau 1,0– 1,2 m, pentru
conducerea semiînaltă şi înaltă a viţelor, deoarece serveşte şi la susţinerea creşterilor în primii
ani de la plantare (tutori).
Plantarea viţei de vie este o lucrare importantă, de care depinde realizarea unor plantaţii fără
goluri, longevive şi cu productivitate maximă. Ea se poate realiza primăvara, lunile martie–
aprilie, toamna, înainte de apariţia primelor geruri, pe parcursul lunilor octombrie şi noiembrie
sau vara, în cazuri speciale. Plantarea se poate realiza manual, în gropi, cuiburi, şanţuri,
semimecanizat, cu burghiul hidraulic, sau mecanizat.

Reducerea pantei dunelor se realizează prin deplasarea nisipului de pe dune pe interdune, prin
modelare și nivelare. Nivelarea mobilizează cantități mari de nisip, comparativ cu modelarea, cu
aducerea la suprafață a nisipului steril
Evacuarea apelor de suprafaţă, de pe interdună, unde acumularea de argilă formează la mică
adâncime straturi greu penetrabile care împiedică infiltrarea în profunzime a apei din
precipitaţii. Necesită drenuri verticale. Diminuarea deflaţiei eoliene necesită înființarea
perdelelor de protecție amplasate perpendicular pe direcţia vântului formator de dune.
Perdelele forestiere antierozionale au o lăţime de 8 - 10 m şi se amplasează la 173 m pe
nisipurile mobile şi la 285 - 580 m pe cele cu procesul de solificare mai avansat. Pentru
înfiinţarea perdelelor forestiere antierozionale cea mai indicată specie este salcâmul,
Reţeaua de drumuri. Drumurile principale (carosabile) sunt orientate paralel cu perdelele de
protecţie şi au o lăţime de 6 - 8 m, egală cu spaţiul de umbrire al perdelelor. Aleile, cu lăţime de
3,6 - 4 m, asigură condiţii de circulaţie a vehiculelor şi fac legătura cu drumurile principale. Pe
linia hidranţilor se lasă un drum de 4 - 5 m lăţime.

În cazul terenurilor nisipoase alegerea metodei de plantare se va realiza astfel încât sistemul
radicular să fie situat la adâncimi la care se pot întruni condiţii optime pentru creşterea sa.
Aceasta înseamnă că rădăcinile trebuie să se găsească la o adâncime mai mare decât aceea până
la care se propagă, iarna, temperaturile nocive iar vara umiditatea este foarte redusă. Se
recurge la plantarea în gropi adânci de 70 cm, la plantarea în cuiburi, la 1,5 m adâncime sau la
plantarea în şanţuri, la 3,0 m adâncime, de unde creşterile anuale sunt aduse prin marcotări
succesive la suprafaţă. În acest caz, se practică o fasonare lungă, prin secţionarea cordiţei la 30
cm şi a sistemului radicular la 15 cm

Combaterea bolilor și a dăunătorilor

Completarea golurilor (primăvara, vara, toamna)
Fertlizarea prin administrarea pe cale radiculară sau extraradiculară a îngrăşămintelor în doze
care variază în funcţie de starea momentană de aprovizionare a solului comparativ cu un optim
considerat.
Irigarea
întreținerea lucrărilor de îmbunătățiri funciare
Protejarea viței de vie în funcție de modul de cultură (semiprotejat, protejat
 Lucrările agrofitotehnice aplicate în anul III de la plantare

1. Dezmuşuroitul (dezgropatul coardelor)  se realizează primăvara, în momentul în care

temperatura nu mai atinge niveluri critice pentru organele viţei de vie  Se realizează
manual

2. Lucrările solului  Arătură semiadâncă, primăvara (12-14 cm), fără întoarcerea brazdei în
zonele secetoase  4-5 prașile în perioada de vegetație, pe intervalul dintre rânduri, efectuate
mecanizat și manual pe rând  Arătură adâncă toamna (16-18 cm) cu întoarcerea brazdei către
rândul de viță-de-vie

3. Copcitul se realizează concomitent cu lucrările de tăiere şi care se repetă în luna august.

4. Tăierea viței-de-vie (se realizează în funcție de specificul tipului de tăiere)

5. Dirijarea și legarea lăstarilor

6. Operațiuni în verde aplicate în funcție de tipul de tăiere

7. Combaterea bolilor și a dăunătorilor

8. Completarea golurilor (primăvara, vara, toamna)

9. Fertlizarea prin administrarea pe cale radiculară sau extraradiculară a îngrăşămintelor

10. Irigarea

11. întreținerea lucrărilor de îmbunătățiri funciare 12. Protejarea viței de vie în funcție de modul
de cultură (semiprotejat, protejat

Întreţinerea plantațiilor viticole în perioada de rodire

Tăieri de formare – se aplică în primii 3 – 5 ani de la plantare și au ca scop dimensionarea

creșterilor anuale, în funcție de tipul de tăiere preconizat, cu scopul obținerii cadrului
morfologic care va susține rodirea
Tăierile de rodire – se aplică anual, după finalizarea tăierilor de formare, cu scopul
repartizării încărcăturii de rod pentru obținerea producției de struguri TIP DE TĂIERE =
ÎNĂLȚIMEA TRUNCHIULUI + ELEMENTE DE SCHELET + ELEMENTE DE RODIRE + DIRIJAREA
COARDELOR DUPĂ TĂIERE ÎNĂLȚIMEA DE CONDUCERE = 10 – 30 cm / 60 – 80 cm / > 100 cm
ELEMENTE DE SCHELET = BRAȚE / CORDOANE ELEMENTE DE RODIRE = CEP DE ROD /
CORDIȚA DE ROD / COARDA DE ROD / VERIGA DE ROD / BICIUL / CĂLĂRAȘUL DIRIJAREA
COARDELOR DUPĂ TĂIERE = VERTICAL ASCENDENTĂ / OBLIC ASCENDENTĂ / ORIZONTALĂ /
ORIZONTAL ARCUITĂ / OBLIC DESCENDENTĂ
 Tăierea – lucrarea cu cea mai mare importanță pentru rodire.
Scopul tăierilor  Modificarea formei de creștere naturale a viței-de-vie, prin prisma unui tip
de tăiere și menținerea lui pe durata exploatării plantației. Acest lucru se realizează în primii
3 – 5 ani de plantare
Corelarea proceselor de creștere și rodire.
Obținerea unor recolte de struguri cu indici calitativi și economicisuperiori  Asigurarea unui
aparat foliar care favorizează calitatea strugurilor și realizarea altor verigi tehnologice utile

Principiul înlocuirii anuale a lemnului e rod (condiția de rodire: lemn de 1 an pe lemn de 2

ani

Sisteme de tăiere – lungimea elementelor de rod

– scurt (cepi de rod) – Reduce degarnisirea - Facilitează păstrarea echilibrului creștere-rodire
- Permite menținerea ușoară a tipului de tăiere
mixt (veriga de rod) - Asigură atribuirea de sarcini de rod mari - Previne degarnisirea
butucilor - E adaptat pentru toate soiurile
- lung (coarda de rod- Asigură atribuirea de sarcini mari de rod - Este ușor de realizat - Crește
longevitatea plantației - Intensifică vigoarea - Formează sistemul foliar maxim în timp mai
scurt

Forme de conducere
-joasa Teremia, Guyot multiplu
Semininalta:cordon Speronat, cordon Cazenave
Inalta: Cordon Lenz Moser, cordion Sylvoz,

Tăierea de regenerare Indicate în cazul plantațiilor intrate prematur în declin, recunoscute

după potențialul vegetativ redus (apar degarnisiri, uscarea unor elemente, apariția lăstarilor din
portaltoi, lipsa unor creșteri viguroase și suficient maturate. Se efectuează în preajma dezmuguritului
când solul are umiditate bună

Tăierea vițelor afectate de secetă E necesară în caz de secetă prelungită când se poate
interveni prin tăieri de reducție. Dacă seceta apare în prima parte a perioadei de vegetație e
recomandată înlăturarea a 20-30% din formațiunile de rod.

Lucrări (operațiuni) în verde - reprezintă o grupă de lucrări care influenţează semnificativ

producţia marfă şi nesemnificativ producţia totală. Lucrările în verde sunt mai puţin
recomandate în cazul soiurilor cu struguri pentru vin. Pot fi utile: plivitul, ciupitul,
desfrunzitul parţial.
- lucrări obligatorii: copcitul, dirijarea şi legatul lăstarilor; - lucrări în verde pentru pentru
îmbunătăţirea calităţii strugurilor: plivitul lăstarilor, normarea numărului de inflorescențe,
scurtarea inflorescențelor; - lucrări în verde aplicate ocazional: ciupitul, copilitul şi cârnitul,
incizia inelară, desfrunzitul parţial, polenizare suplimentară

Copcitul este o lucrare necesară şi după intrarea pe rod, pentru prevenirea separării altoiului
de portaltoi şi formarea sistemului radicular la suprafaţa solului. Lucrarea se realizează
primăvara, odată cu tăierea în uscat, sau în luna august când, datorită ritmului de creştere
încetinit, rădăcinile se refac cu greutate.
Dirijarea și legarea lăstarilor – lăstarii se dirijează, fără legare, printre sârmele perechi ale
sistemului de susținere - are loc la fiecare spor de creștere - îmbunătățește microclimatul în
sensul favorizării fotosintezei, aerisirii vegetației și defavorizării instalării bolilor și
dăunătorilor
Plivitul - are în vedere lăstarii sterili şi se corelează cu numărul acestora. Acolo unde
numărul acestora ajunge la sub 30 % din total, se pot înlătura toţi. Acolo unde procentul de
lăstari sterili este mai mare de 30 % se înlătură ½ - ¼ din numărul lor
Normarea (reducerea) numărului de inflorescenţe - se corelează pozitiv cu creşterea
producţiei marfă şi a producţiei totale prin îmbunătăţirea aspectului comercial şi prin
creşterea greutăţii strugurelui. Pentru aceasta, după înflorit, se înlătură o parte din
inflorescenţe, lucrarea putându-se efectua concomitent cu scurtarea inflorescenţei.
Scurtarea inflorescenţelor are loc după înflorit prin îndepărtarea a 1/3 din lungime dar şi a
unei părţi din ramificaţiile laterale la soiurile cu struguri rămuroşi. Rezultatul constă în
creşterea producţiei marfă.
Ciupitul – înlăturarea vârfului lăstarilor fertili înainte de înflorit cu 1-2 zile.
Copilitul – scurtarea copililor (după 4-5 frunze), atunci când aceștia au 7-8 frunze; rar se
înlătură tot copilul
Cârnitul – îndepărtarea vârfului tuturor lăstarilor (ultimele 6-8 frunze, obișnuit la 20-30 cm
deasupra ultimului etaj de sârme), la intrarea în pârgă, după 15 augus
Incizia inelară este o lucrare utilizată rar deoarece necesită consum destul de ridicat de
manoperă şi poate avea efecte negative asupra plantei. Constă în îndepărtarea cu ajutorul
unue foarfeci speciale, a unui inel de scoarţă de 5-6 mm, la 4-5 zile de la înflorit, de sub
prima inflorescenţă de pe lăstar sau la baza coardelor. Efectul durează până la refacerea
vaselor conducătoare: 20-25 zile.
Desfrunzitul parţial - ameliorează microclimatul cu efecte pozitive asupra calității strugurilor
(culoare, glucide) şi menţinerea stării fitosanitare bune a strugurilor. Se recomandă în anii
reci şi umezi, când e necesară îndepărtarea frunzelor (4-5) din jurul ciorchinelui cu 2-3
săptămâni înainte de cules.
Polenizarea suplimentară – recomandată pentru soiurile cu flori funcțional femele sau în
cazurile în care polenul are capacitate mică de germinare
Lucrările solului - au drept scop îmbunătăţirea caracteristicilor hidrofizice ale acestuia dar şi
reducerea concurenţei pentru apă şi elemente minerale pe care o exercită buruienile. În
funcţie de frecvenţa lor lucrările solului pot fi
anuale lucrarea adâncă de toamnă care se realizează pe intervalele dintre rânduri la o
adâncime de 18-20 cm, după recoltarea strugurilor, cu întoarcerea brazdei către rândul de
viţă-de-vie pentru a favoriza protecţia butucilor; - lucrarea semiadâncă de primăvară se
realizează la 14-16 cm adâncime şi are drept scop refacerea stării de afânare a solului.
Acesta se tasează ca urmare a precipitaţiilor din timpul iernii şi a lucrărilor efectuate în
primăvară. - lucrările superficiale ale solului care constau în mobilizarea acestuia pe o
adâncime de 5-8 cm, de 3-6 ori în perioada de vegetaţie, folosind cultivatorul, discul sau
freza în funcţie de starea de îmburuienare a terenului
periodice: -.subsolarea constă în afânarea solului pe o adâncime de 35-45 cm fără
întoarcerea brazdei.
Fertilizarea ţine cont de cerinţele de nutriţie specifice fiecărei grupe de soiuri. La cele de
mare producţie, pentru vin, azotul domină nutriţia globală iar la cele cu potenţial calitativ
superior prelevează fosforul şi potasiul
Irigarea
Protecţia fitosanitară.

Recoltarea strugurilor  se realizează diferenţiat în funcţie de soiul cultivat  Se realizează

numai atunci când este vreme frumoasă, fără precipitaţii, rouă sau ceaţă, în intervalul de
timp fără arșiță  Necesită stabilirea momentului optim de recoltare (Gradul de maturare al
strugurilor se interpretează în funcţie de valorile care indică mersul coacerii, adică evoluţia
acidităţii, a conţinutului în glucide şi a greutăţii a 100 boabe)  Necesită evaluarea
producției probabile de struguri  se poate realiza atât manual cât şi mecanizat.

Condiționarea  se referă la cizelarea ciorchinilor, sortarea lor, în funcție de calitate,

calibrarea și ambalarea. presupune îndepărtarea boabelor sau a segmentelor de ciorchine
cu boabe insuficient dezvoltate. Se realizează cu o foarfecă de cizelat.

Sortarea – presupune repartizarea ciorchinilor pe grupe de calitate

Recoltarea strugurilor pentru vin - are loc la maturitatea tehnologică, ceea ce poate
corespunde sau nu cu maturitatea deplină - se realizează manual sau mecanizat - are în
vedere ca aceştia să nu intre în contact cu elemente metalice neprotejate anticoroziv,
deoarece mustul se poate îmbogăţi în ioni de fier iar vinul este predispus la casare - Impune
ca transportul la cramă să fie rapid, pentru prevenirea casării oxidazice - Durează mai puțin
decât a strugurilor pentru masă deoarece majoritatea soiurilor se încadrează în epoca IV, V -
Se realizează într-o singură etapă,
 INMULTIREA VITEI DE VIE

GENERATIV-pe cakle naturala sip e cale controlata de om

VEGETATIVA-marcotaj-se practică pentru completarea golurilor în plantaţiile viticole
roditoare (de pe nisipuri) sau de portaltoi
Prabusire-se practică rar, este mare consumatoare de forţă de muncă, se foloseşte pe
terenurile în pantă, când eroziunea a adus la suprafaţă sistemul radicular.
Butasire-a fost larg utilizată până în perioada prefiloxerică, pentru cultura viţei de vie, pe
toate tipurile de teren. În prezent se utilizează în arealele unde acest pericol nu se manifestă
(ex. terenurile nisipoase).
Altoire-se realizează în unităţi special amenajate, denumite pepiniere viticole, alcătuite din:
plantaţiile furnizoare de butaşi portaltoi şi altoi, şcoala de viţe, complexul de altoire şi
forţare, complex administrativ, remize, instalaţii, magazii
Micropropagare-e este o metodă modernă care oferă: o rată mare de înmulţire, clonarea
plantelor elită valoroase, obţinerea de plante libere de viroze

ZONAREA VITICOLA A ROMANIEI

- arealul viticol reprezintă aria geografică a culturii viţei de vie, în care se includ zonele viticole,
regiunile viticole, podgoriile, centrele viticole şi plaiurile viticole;
- zona viticolă este arealul de mare întindere, care grupează mai multe podgorii ce fac parte din
regiuni viticole diferite, caracterizat mai ales prin condiţiile sale climatice, determinante pentru
potenţialul calitativ al strugurilor şi vinurilor;
- regiunea viticolă cuprinde un larg teritoriu cultivat cu viţa-de-vie, caracterizat prin condiţii
naturale de climă şi de relief relativ asemănătoare, precum şi prin direcţii de producţie şi
sortimente apropiate;
- podgoria este o unitate teritorială naturală şi tradiţională, caracterizată prin condiţii specifice
de climă, sol şi relief, prin soiurile cultivate, prin metodele de cultură şi procedeele de vinificare
folosite, care, în ansamblu, conduc la obţinerea unor producţii de struguri şi vinuri cu însuşiri
specifice;
- centrul viticol este teritoriul care cuprinde plantaţiile viticole din una sau mai multe localităţi,
care face sau nu face parte integrantă dintr-o podgorie şi care constituie o unitate teritorială
caracterizată prin factori specifici de climă, sol şi sortiment, precum şi prin condiţii agrotehnice şi
tehnologice asemănătoare. Centrul viticol cuprinde o suprafaţă mai mică decât podgoria
-plaiul viticol este teritoriul restrâns din cadrul unui centru viticol, ce cuprinde plantaţiile de
viţă-de-vie situate pe aceeaşi formă de relief.

- soiurile recomandate sunt cele care valorifică cel mai bine condiţiile de mediu şi îşi pun în
valoare, în cel mai înalt grad, potenţialul calitativ şi productiv în arealele în care sunt cultivate.
Soiurile recomandate sunt avizate cu precădere la extindere în plantaţii;
 -soiurile autorizate sunt cele care, prin însuşirile lor biologice şi tehnologice, îşi pun în valoare
potenţialul calitativ şi cantitativ, sub potenţialul soiurilor recomandate, în condiţiile arealului lor
de cultură. Soiurile autorizate pot fi extinse în mod complementar, alături de cele recomandate;
- soiurile interzise sunt cele care, prin însuşirile lor biologice sau tehnologice, influenţează în
mod negativ calitatea produselor viti-vinicole. Din această categorie fac parte hibrizii direct
producători (HDP)

1. Regiunea viticolă a Podişului Transilvaniei; 2. Regiunea viticolă a Dealurilor Moldovei; 3.

Regiunea viticolă a Dealurilor Olteniei şi Munteniei; 4. Regiunea viticolă a Banatului; 5.
Regiunea viticolă a Crişanei şi Maramureşului; 6. Regiunea viticolă a Colinelor Dobrogei; 7.
Regiunea viticolă a Teraselor Dunării; 8. Regiunea viticolă a nisipurilor şi a altor terenuri
favorabile din sudul ţării.

Regiunea viticolă a Dealurilor Olteniei şi Munteniei - Include terenurile viticole din vecinătatea
Subcarpaţilor meridionali de curbură, de la Halânga (judeţul Mehedinţi) şi Segarcea (judeţul Dolj), la
vest, şi până la Râmnicu Sărat, la est, pe o lungime de câteva sute de kilometri şi o lăţime variabilă de 1-2
km până la câteva zeci de km - Resursele heliotermice sunt mai ridicate comparativ cu regiunile viticole
din centrul şi estul ţării, iar cele hidrice sunt mai scăzute în raport cu aceste regiuni - beneficiază de un
climat temperat-continental cu influenţe mediteraneene - Soiurile cultivate asigură obţinerea unor tipuri
variate de vinuri, albe, roşii şi aromate, de calitate superioară, spumante şi distilate din vin - Pentru
consum în stare proaspătă sunt admise soiuri cu maturare timpurie sau mijlocie; în unele centre (zona
Buzău, Prahova şi Severin) sunt admise şi soiuri cu maturare mai târzie. - Are în componenţă 8 podgorii
şi 7 centre independente

Podgoria Dealurile Buzăului Centre viticole componente Cernăteşti, Zărneşti

Podgoria Dealu Mare CVC Boldeşti, Valea Călugărească, Urlaţi – Ceptura, Cricov, Tohani, Breaza,
Pietroasa, Merei, Zoreşti,

Podgoria Stefanesti CVC Ştefăneşti, Topoloveni, Valea Mare

Podgoria Sâmbureşti CVC Sâmbureşti, Dobroteasa

Podgoria Drăgăşani CVC Drăgăşani, Guşoieni, Măciuca, Iancu Jianu

Podgoria Dealurile Craiovei CVC Banu Mărăcine, Brabova, Brădeşti, Piatra - Olt

Podgoria Severinului CVC Severin – Dealul viilor, Corcova

Podgoria Plaiurile Drâncei CVC Golul Drâncei, Vânju Mare, Oreviţa, Pleniţa, Cetate

Centre viticole independente: Ruşeţu, Costeşti, Bucşani, Valea Voievozilor, Segarcea, Tg.Jiu, Cruşe
Calculul încărcăturii de rod

În funcţie de valoarea procentului de ochi neviabili (P1%), de caracteristicile soiului şi de producţia

dorită, viticultorul stabileşte încărcătura de rod. Pentru aceasta se pot adopta următoarele soluţii: -
tăiere cu sarcină normală (se atribuie dacă P1 ≤ 20 % și nu necesită compensarea ochilor neviabili) -
tăiere cu compensarea totală a ochilor neviabili (se atribuie dacă P1% = 20-50%)

- tăiere cu compensarea parţială a ochilor neviabili (se atribuie dacă P1% = 50 - 80%; nu se vor depăși 20
de ochi/m2, pentru soiurile cu vigoare redusă, 25 de ochi/m2, pentru soiurile cu vigoare medie şi 35 de
ochi/m2, pentru soiurile cu vigoare mare, chiar dacă din calcul rezultă valori mai mari)

- tăiere provizorie (se realizează dacă P1% ≥ 80% și constă în folosirea tuturor creșterilor viabile - coarde
de 1 an și copili - utile pentru redresarea plantației; tăierile se definitivează după pornirea în vegetaţie,
când se diferențiază mai bine lemnul viabil de cel neviabil)

Pentru stabilirea încărcăturii de rod cu sarcină normală se are în vedere următoarea formulă:

In=R/Ipr x Nb

In - încărcătura de rod cu sarcină normală (ochi/butuc); R - recolta planificată (kg/ha); Ipr - indicele de
productivitate relativ (kg); Nb - numărul de butuci/ha

Încărcătura de rod compensată

Cultura ornamentală a viței de vie

Este utilă în perimetrele rurale și urbane deoarece:

 se valorifică terenul de lângă construcții (locuințe, clădiri anexe, clădiri administrative, împrejmuiri)
sau terenul rămas disponibil în gospodărie;

 se creează spații pentru relaxare;

 modifică microclimatul prin atenuarea valorilor de temperatură și insolație;

 se asigură o anumită producție pentru satisfacerea consumului propriu (masă și/sau vinificare);

 are loc înfrumusețarea peisajului (funcție estetică);

 de multe ori reprezintă un hobby și contribuie prin aceasta la refacerea tonusului fizic și psihic al
persoanelor în cauză.

La alegerea amplasamentului se are în vedere:  că vița de vie este o plantă heliofilă (iubitoare de
lumină), deci spațiul destinat culturii nu trebuie să fie umbrit;  evitarea spațiilor de lângă arbori sau
pomi fructiferi pentru ca niciuna dintre specii să nu aibă de suferit lin cauza slabei iluminări;  să nu se
stânjenească iluminarea ferestrelor clădirilor sau a altor plante existente (floricole, legumicole,
pomicole, dendrologice);  să nu mascheze arhitectura construcțiilor;  să nu stânjenească accesul
vehiculelor. Ca urmare, în funcție de modalitatea de cultură aleasă, vițele:  pot fi conduse: jos (10 – 30
cm), semiînalt (60 – 80 cm); înalt (peste 1 m);  pot avea sau nu avea elemente de schelet (brațe sau
cordoane);  pot necesita sistem de tăiere scurt (cepi de rod), mixt (verigi de rod), lung (coarde de rod);
 pot necesita o anumită orientare a coardelor după tăiere (ascendentă, orizontală sau descendentă); 
pot necesita un anumit tip de susținere (arbori, araci, spalier, bolți, bolovani, stâlpi de iluminat, mobilier
stradal ș.a.)

Susținere pe arbori  a fost primul mijloc de susținere utilizat în viticultură  se pot utiliza arbori uscați
sau verzi, însă ei se vor usca în timp, fiind sufocați de vița de vie  lângă fiecare tulpină se plantează 1-2
vițe Înainte de plantare se reduce talia coroanei pomilor Se aleg vițe cu rezistențe biologice la boli și
dăunători Dificultate în întreținere (tăieri, tratamente fitosanitare) Maturare neuniformă a
strugurilor, aspect neuniform al boabelor și strugurilor Condiții favorabile deprecierii recoltei înainte
de recoltare

Susținere pe araci  durabilitate mică în timp  rată mare de înlocuire  consum ridicat de manoperă 
creează climat nefavorabil maturării strugurilor  creează climat favorabil bolilor și dăunătorilor  nu
asigură condiții de mecanizare  sunt din material lemnos, de esență tare  larg utilizați în perioada
prefiloxerică  numărul lor la butuc variază în funcție de tipul de tăiere  azi au aplicabilitate în cultura
artizanală pentru producția de struguri sau în scop ornamental (pensiuni agroturistice)  recomandați
pentru cultura joasă, semiînaltă și înaltă Recomandați pentru tipurile vechi de tăiere

Susținere pe bolovani Utilizată odinioară în europa occidentală și orientul mijlociu  durabilitate mare
 întreținere redusă  materialul provine de pe terenul supus plantării  favorizează maturarea
strugurilor  nu favorizează dezvoltarea bolilor și dăunătorilor datorită circulației aerului printre
bolovani  lucrările de întreținere se aplică ușor

Susținere pe spalier  utilizați pe scară largă după dezastrul filoxeric  utilizați pentru toate modurile de
conducere  recomandați pentru producție sau cultura de amator  prezintă durabilitate mare 
economie de forță de muncă  permit mecanizarea lucrărilor  asigură o bună maturare a strugurilor 
alcătuit din stâlpi, 3 etaje de sârme, ancore sau contraforturi, întinzătoare

Susținere pe umbrelă  rol principal ornamental, secundar de producție  conducere înaltă – 3m, verigi
de rod  necesită 4 plante  material de construcție metallic

Susținere pe stâlpi și coloane  rol exclusiv ornamental  necesită un număr de plante egal cu
înalțimea stâlpului – 60 cm  elementele provizorii sunt reprezentate de cepi pentru vița cea mai înaltă
și de verigi de rod pentru celelalte
Susținerea sub formă de ghirlandă, simplă sau combinată Ghirlandă simplă  rol decorativ principal și
de producție secundar  pentru cecorarea construcțiilor sau a aleilor  lungime maximă 8-20 m  tăiere
în cepi de 1-2 ochi  anual, prelungirea nu trebuie să fie mai mare de 1m

Umbrar (copertina) pentru balcon  necesită la plantare 4 perechi de vițe (lateralele pt etajele I și II,
centrul pentru III și IV)  tulpina se realizează până la baza balconului după care se proiectează numărul
nivelelor de rodire dorite  cca 6 ani până la et IV

Susţinere pe boltă (variante)

 tunel  coviltirul  bolta dechisă  bolta închisă  bolta cu margini ridicate  bolta cu cordoane
coborâtoare  semibolta  planşeul Tunelul  caracterizat de 2 m lăţime şi 2 m înălţime  distanţa între
plante 40 cm  variante de tăiere: cordoane bilaterale etajate sau verigi pe semitrunchi

GENURI SI SPECII DE INTERES ORNAMENTAL

Familia Vitaceae

1. Acareosperma – fără importanţă

2. Ampelocissus – importanţă uvologică

A. ascendiflora/ Ampelocissus elegans/ Ampelocissus gracilis/ Ampelocissus martini/ Ampelocissus

polystachya/ Ampelocissus latifolia/ Ampelopsis cordata/ Ampelopsis weitchii/ Ampelopsis
brevipedunculata/ Ampelopsis japonica/ Ampelopsis ochracea/ Cayratia clematidea/ Cayratia
mollissima/ Cayratia trifolia/ Cayratia acris/ Cayratia japonica

Cissites – viţe fosile

Cissus – importanţă uvologică, medicinală, decorativă- Cissus tuberculata/ Cissus discolor/ Cissus
Antarctica/ Cissus quadrangularis/ Cissus trifolia/ Cissus hypoglauca/ Cissus verticilata

Cyphostema – importanţă decorative- C. juttae/ Cyphostema simulans/ Cyphostema elephantopus

Clematicissus – fără importanţă

Landukia – fără importanţă

Nothocissus – fără importanţă

Paleovitis – viţe fosile

Parthenocissus – importanţă decorativă

Pterisanthes – fără importanţă uvologică

Pterocissus – fără importanţă

Puria – fără importanţă

Rhoicissus – importanţă decorative- Rhoicissus digitata/ R. capensis/ R. rhomboidea

Tetrastigma- T.voinierianum/ T. pubinerve

Ina Li

Vitis – cel mai important Vitis vinifera

SOIURI

Soiuri de viță-de-vie cu struguri pentru masă (consum în stare proaspătă)

- Muscat Perlă de Csaba- Are vigoare şi productivitate redusă, rezistenţă la ger, toleranţă la mană şi
făinare, sensibilitate la secetă şi viespi.

-Victoria- Soi românesc obținut la Drăgășani, Strugurele este mare sau foarte mare, vigoare mare, cu
rezistenţe biologice bune. - producţie de peste 17 t/ha

-Cardinal-obtinut in SUA, Strugurii sunt cilindro-conici, flexibili, cu bob sferic, mare, de culoare roşu-
cardinal., vigoare mare, sensibilitate la cancer bacterian și antracnoză (ca o consecință a sensibilității la
ger), sensibil la mană, tolerant la mană și putergaiul cenușiu, rezistent la secetă. - Producția este de 12-
16 t/ha,

- Chasselas d’Oré. - Soi cu origine incertă, presupusă a fi Egiptul, Strugurele este cilindro–conic, mijlociu,
uneori aripat. Boabele sunt sferice, de culoare galben–aurie şi miez nearomat, crocant. Soiul are vigoare
mijlocie, sensibilitate la mană şi toleranţă la ger, secetă, făinare şi putregai. - Poate fi consumat în stare
proaspătă sau poate fi vinificat pentru obţinerea vinurilor albe de consum curent. Cupaje reușite sunt
cele alături de Muscat-Ottonel sau Aligoté

Chasselas roz. - Soi cu origine incertă. Strugurii sunt de formă cilindro-conică, cu boabe rotunde, de
culoare roz-roșietică. are vigoare mare și necesită soluri fertile.

Muscat de Hamburg. - Soi cu origine incertă, probabil Anglia sau Franța. Strugurele este mijlociu sau
mare, lax, rămuros, cu peduncul lung, ierbos/ Este sensibil la boli şi dăunători, la ger şi secetă. - Prezintă
meiere și mărgeluire în anii cu climat nefavorabil în timpul înfloririi. - Asigură producții mici 7-10 t/ha.

Coarnă neagră selecționată. Soi creat în România. Strugurele este cilindro-conic, cu bob mijlociu-mare,
oval, - cu pieliţă neagră-roşietică. Are vigoare mijlocie spre mare și manifestă rezistență la ger și
toleranță la secetă, boli și dăunători, printre care și filoxera.
Soiuri de viță-de-vie cu struguri pentru vinuri albe

Feteasca regala-autohton- Soiul este viguros, rezistent la ger, tolerant la putregaiul cenușiu, sensibil la
secetă, mană, făinare. - Se pretează la cultura semiînaltă sau înaltă, cu verigi de rod, cu coarde de rod. -
Încărcătura de rod este variabilă, 18-26 ochi/m2, motiv pentru care producţia ajunge la 12-20 t/ha.

Fetească albă. - Soi autohton. Soi cu vigoare mare, tolerant la ger și sensibil la boli și dăunători. - Se
recomandă cultura semiînaltă, sistemul de tăiere mixt cu coarde de rod lungi și o încărcătură de rod de
20-32 ochi/m2. Reacționează favorabil la plivit. - Asigură producţii reduse, de 6-8 t/ha, pentru vinuri de
calitate superioară și acumulează cantități mari de glucide, în special la supramaturare: 280-300 g/l.

Riesling italian. - Soi cu origine incertă/ Soi cu vigoare mijlocie, tolerant la ger și boli, sensibil la secetă. -
Se recomandă cultura semiînaltă și sistemul de tăiere mixt cu coarde de 12-14 ochi. Încărcătura optimă
este de 15-20 ochi/m2 . - Asigură o producție de 10-15 t/ha, direcționată în special pentru vinurile de
calitate superioară.

Pinot gris. - Soi de origine franceză. Soiul are vigoare mică-mijlocie, sensibilitate la bolile specifice viţei-
de-vie şi rezistenţă la ger şi secetă. - Se pretează la conducerea semiînaltă cu diferite sisteme de tăiere și
la o încărcătură de rod de 14-20 ochi/m2 . - Producţia de struguri însumează 6-8 t/ha la o cantitate de
glucide 210-220 g/l care, la supramaturare crește mult.

Sauvignon petit. - Soi de origine incertă/ Cunoscut mai mult ca Sauvignon blanc. În realitate, cuvântul
blanc este adăugat pentru a certifica faptul că vinul respectiv provine din soiul Sauvignon şi nu din
Cabernet-Sauvignon vinificat în alb. De asemenea, în plantații se mai poate întâlni și Sauvignon gros care
asigură producţii mai ridicate dar de calitate mai redusă. - Soi de vigoare mare, cu toleranţă la ger şi
secetă şi sensibilitate la boli. - Se recomandă cultura semiînaltă și sistemul de tăiere mixt sau scurt la o
încărcătură de 14-18 ochi/m2. Cantitativ, producţia este redusă (6-8 t/ha) mai ridicată în cazul selecţiilor
clonale (62 Drăgășani-11 t/ha; 111 Ștefănești-15 t/ha).

Chardonnay. - Soi de origine franceză. Soiul prezintă vigoare mijlocie, toleranță la ger și secetă și
sensibilitate la boli și dăunători. - Se recomandă conducere semiînaltă cu sisteme de tăiere diferite și o
încărcătură de rod de 14-16 ochi/m2. - Asigură producţii reduse, 5-8 t/ha, de înalt nivel calitativ, însă
există şi selecţii clonale caracterizate prin producţii mult mai ridicate (15 Ștefănești).

Grasă de Cotnari. - Soi autohton/ Soi cu vigoare medie, toleranță la ger, sensibilitate la secetă, boli și
dăunători. Se recomandă cultura semiînaltă, sistemul mixt de tăiere, 15-20 ochi/m2 ca încărcătură de
rod, recoltare eşalonată, în 2-3 etape şi desfrunzit parţial în anii cu toamne mai răcoroase. - Acumulează
minim 200 g/l zaharuri și are aptitudine pentru supramaturare, caz în care conţinutul în zaharuri creşte
mult (270-520 g/l). Deşi potenţialul calitativ este ridicat, producţia atinge 5-7 t/ha, mai ridicată în cazul
clonelor 4 Pietroasa (12 t/ha) și 45 Pietroasa (15 t/ha). - Este destinat obţinerii de vinuri albe de calitate
superioară, dulci, catifelate, corpolente.
Tămâioasă românească. - Soi cu origine greacă. Se cultivă pentru obținerea de vinuri aromate, dulci, de
înaltă calitate, caracterizate de arome florale, când este tânăr, sau de nuanţe care amintesc de miere, de
fagure, când este învechit.

Muscat-Ottonel. - Soi obținut în Franța. Soi de vigoare medie, tolerant la ger, rezistent la putregaiul
cenușiu, sensibil la secetă și la molii. - Se recomandă cultura semiînaltă și sistemul mixt de tăiere;
încărcătura de rod optimă este de 16-21 ochi/m2. - Acumulează la maturarea deplină între 200 şi 210 g/l
zaharuri iar la supramaturare înregistrează 240-270 g/l. - Producţia de struguri este redusă 7-10 t/ha cu
posibilitate de creștere în cazul selecțiilor clonale (12 Blaj-17 t/ha). - Soiul asigură vinuri de calitate
superioară, seci sau dulci. Vinul este caracterizat de o aromă fină, delicată, florală. Uneori e plat, din
cauza acidităţii insuficiente

Soiuri de viță-de-vie cu struguri pentru vinuri roșii

Cabernet-Sauvignon. - Soi de origine franceză- Soiul are vigoare medie-mare, tolerant la ger și secetă,
rezistent la putregaiul cenuşiu, sensibil la alte boli specifice şi acarieni. - Se pretează la sistemul de tăiere
mixt şi conducere semiînaltă cu coarde de 10-12 ochi. Încărcătura recomandată este de 16-22 ochi/m2.

Merlot. - Soi cu origine franceză. Soi de vigoare medie-mare, cu rezistenţă scăzută la ger, secetă şi mană,
toleranţă la putregai şi făinare. - Necesită sistem de tăiere mixt, conducere semiînaltă sau înaltă şi 8-24
ochi/m2 încărcătură de rod. - Asigură o producţie de 10-12 t/ha

Fetească neagră. - Soi autohton Soiul este viguros, rezistent la ger, secetă şi mană, tolerant la făinare şi
putregai. - Necesită soluri cu fertilitate redusă, sistem de tăiere lung (coarde de 12-16 ochi), sarcini mari
de ochi (30-35 ochi/m2 ) şi conducere semiînaltă/înaltă. Este recomandat plivitul a 75% din lăstarii
sterili.

Pinot noir. - Soi de origine franceză. Necesită conducere semiînaltă și sistem scurt sau mixt de tăiere.
Încărcătura de rod oscilează între 8 şi 18 ochi/m2. - La maturitatea deplină acumulează 210-220 g/l. La
supramaturare acestea ajung la 240-260 g/l în condiţiile în care producţia este de 6-9 t/ha. Producţia
este destinată obţinerii de vinuri de calitate superioară, seci, roșii sau roze dar și de vinuri dulci