COMPORTAMENTE DE SUPRAVIETUIRE LA PLANTE Sub actiunea factorilor caracteristici unor anumite medii de viata, functiile si structura unor plante

se adapteaza in mod cu totul original, constituind, astfel, mecanisme de supravietuire ale plantelor. Unele plante arborescente, s-au adaptat la mediul secetos, ajungand la forme neobisnuite prin acumularea rezervelor nutritive si a apei in tulpina principala. Printre acestea, sunt si arborii giganti platourile Sierrei Nevada din SUA, situate cam la 2000 de metri altitudine, Sequoia gigantea, o specie de conifera inalta de pana la 135 m, cu circumferinta bazei tulpinii de pana la 40 m. Unui asemenea trunchi ii este necesar un sistem de ancorare foarte puternic si sigur. Radacinile sale, ca niste serpi boa, groase de 2-3 metri, si lungi de 50-60 de metri il fixeaza cat se poate de bine de stanci. Aceste conifere sunt supranumite si arbori-mamut, deoarece ramurile lor incovoiate amintesc de coltii mamutului, stramosul elefantului de azi. Astfel de "colti" au la baza coloanei dimensiunile unui brad de 100-120 de ani, adica 25-35 de metri lungime si doi metri grosime. Varsta acestor copaci, calculata dupa numarul de inele cuprins in trunchi, depaseste in multe cazuri si 2000 de ani. O alta specie, care s-a adaptat tinuturilor aride, facand cu brio fata conditiilor desertice, este Cactusul. In natura exista peste 3000 specii de cactusi. Patria acestor "arici verzi" din lumea vegetala este continentul american. Ea se intinde de la Canada pina la Patagonia, cuprinzind si unele insule din Oceanul Pacific si Oceanul Atlantic. Cactusii sunt raspinditi in zonele de desert, de semidesert, in zonele de stepa si in padurile tropicale, atit pe litoral, fiind mereu stropiti de apa sarata a oceanului, cit si in raioanele muntoase, ridicindu-se uneori pina la 5000 m deasupra nivelului marii. Cactusii au aparut pe pamint cu mai bine de 55 milioane de ani in urma. Stramosii acestor plante originale au trait in conditiile favorabile ale tropicelor si subtropicelor si aveau tulpini si frunze obisnuite, ca si alte plante. Pe masura schimbarii conditiilor climaterice, care deveneau tot mai aride, se schimbau si cactusii, adaptindu-se la conditiile extreme de existenta. Frunzele lor s-au transformat in spini, ghimpi, tepi si perisori, care ne surprind prin diversitatea de forme, culori si dimensiuni. Tulpinile cactusilor s-au ingrosat treptat, devenind carnoase si fiind, de cele mai dese ori , acoperite cu o pojghita de ceara. Datorita acestor particularitati (care sunt o adaptare la conditiile de seceta), aceste plante folosesc intr-un mod foarte economic apa pe care o acumuleaza cu mare greutate.

Si totusi, in padurile tropicale mai intilnim si azi cactusi inzestrati cu frunze adevarate, cum sunt de exemplu, speciile stravechiului gen pereschia. Cactusii pot avea forma de arbori, de arbusti, de semiarbusti, sau de plante erbacee. Exista cactusi pitici, cu inaltimea de numai 1-2 cm si cactusi cu inaltimea de pina la 10-12 m (cereusul daiami din Argentina, care atinge circa 25 m inaltime si e un adevarat gigant in lumea actusilor); cactusii cu tulpina in forma de coloana, de candelabru si cactusi - "butoaie", unii dintre acestia avand capacitatea de a acumula pina la 25003000 l de apa. Pentru a nu resimti lipsa apei si a nutrientilor necesari vietii, unele plante s-au adaptat la conditiile de viata acvatica, traind in apa sau la suprafata acesteia. O astfel de planta este Nufarul, Nuphar lutea. Aceasta planta, s-a adaptat mediului de viata acvatic, avand, de regula, o frunza palmata, de circa 150-200 cm. pe care apare o inflorescenta deosebita, o tulpina lunga si o radacina bine fixata in solul apelor statatore sau foarte lin curgatoare cu adancimi relative mici. Anumite plante, inzestrate de natura cu aspect sau alte calitatia deosebite, fac ca acestea sa fie dorite atat de oameni cat si de animale. Datorita acestui fapt, pentru a putea supravietui, unele specii de plante s-au adaptat conditiilor de viata din zone foarte putin populate, micsorandu-si arealul de viata in zone aflate la limita posibilitatilor de supravietuire ale plantelor. O astfel de planta, este Floarea de colt, Leontopodium Alpinum. Numele sau (leopoldinum alpinum) provine din greceste: leon = leu si podion = laba. In tibet ea creste inalta si deasa, dar in Carpati este scunda, rareori depasind 20 cm. Din solul stancos se inala tulpina cu frunze inguste purtand inspre varf steluta, inflorescenta. Aceasta este formata din pana la 10 inflorescente cu numeroase si minuscule flori, incadrate de 5 - 15 bactee albe, dipuse radiar, ce dau intregului ansamblu infatisarea unei flori.Toate partile aeriene ale plantei sunt acoperite de o pasla de peri, mai mult sau mai putin deasa. Infloreste in iulie-august. Este o planta perena, endemica, cu o tulpina dreapta, inalta de pana la 80 cm, fara ramificatii. Planta este o adevarata minune a naturii. Are in pamant un rizom cilindric, acoperit cu resturi de frunze negre-brune. La suprafata pamantului formeaza o rozeta de frunze, din mijlocul carora se ridica o tulpina scurta de 5 - 20 cm, uneori de 30 cm, ce poarta o inflorescenta numita Calatidiu, de forma unui disc, in care sunt grupate, in mod normal, florile. Inflorescenta este imbracata la varf cu frunze paroase, unele mai mari, altele mai mici, luand forma de stea. Intreaga planta este acoperita cu peri catifelati, argintii, conferindu-i o nota aparte de gingasie si frumusete. Infloreste in iulie - august. Creste in zona alpina si rar sau foarte rar in regiunile subalpine, in putinul pamant fixat pe abrupturile bine insorite. Alte plante, pentru a putea supravietui, si-au adaptat mecanisme simbiotice de viata, convietuind permanent in parteneriat cu alte plante . Astfel de organisme, sunt, de exemplu, Lichenii, care sunt un grup aparte de organisme, rezultate n urma convieuirii permanente dintre o ciuperc i o alg verde sau o alg albastr. Corpul

vegetativ rezultat (talul) este total diferit morfologic, structural i fiziologic fa de cei doi parteneri care particip la simbioz. Lichenii nu au radacini. Ei absorb mineralele din apa de ploaie care curge peste ei. Absorb de asemenea toti poluantii care se gasesc in apa de ploaie. Asta ii face indicatori extrem de utili de exemplu pentru aprecierea nivelului de diopxid de sulf acumulat. Din punct de vedere morfologic putem deosebi mai multe tipuri de licheni, astfel: Lichenii gelatinoi, cu un tal gelatinos cu aspect subire, membranos, gros, gelatinos n stare umed i foarte fiabil la uscciune; Licheni crustoi, cu tal sub form de crust ce ader puternic de suprafaa substratului sau este ncrustat n acesta (suprafaa stncilor, trunchiul arborilor). n numeroase cazuri constituie singuri vegetaia stncilor golae; Licheni frunzoi (foliacei), cu tal lamelar, foliaceu (de aspectul unei frunze) cu simetrie dorsi-ventral, fixat parial de substrat (sol, scoara arborilor); Licheni tufoi (fruticuloi), avand aspectul unor tufe mici, ramificate, verticale sau pendule cu simetrie radiar. Cnd sunt foarte lungi i subiri au aspect filamentos. Dup natura substratului pe care triesc lichenii pot fi: saxicoli (pe stnci), endolitici (cresc chiar n masa stncii) i epilitici (cresc pe suprafaa rocilor); corticoli (pe trunchiul i ramurile arborilor) endofloiodici (cresc n grosimea scoarei) i epifloiodici (cresc pe suprafaa scoarei); tericoli (cresc pe diferite tipuri de sol); lignicoli (pe lemne i putregaiuri); muscicoli (pe muchi) etc. Lichenii sun raspanditi pe aproape toata suprafata planetei, execptie facand zonele desertice. Pentru a putea supravietui, unele specii de plante, au ales un mod de viata parazitar sau semiparazitar. O astfel de planta este Vscul - (Viscum album). Vascul este o planta semiparazita, inalta de 30-60 cm. Creste pe ramurile arborilor, avand aspectul unor tufe ramuroase, drepte sau aplecate in jos. Planta extrage substantele nutritive, minerale si apa prin radacinile care patrund in scoarta copacului-gazda, de preferinta plopii, salcia, mesteacanul, perii, merii, scorusii, paducelul, prunul, ciresul, salcamul, artarul, castanul, teiul, in general toate foioasele, coniferele si foarte rar frasinul, carpenul si arinul. Tulpina este scurta, cilindrica si groasa, ramificata din 2 in 2, ingrosata la nodri, de unde se rupe foarte usor, de culoare galben-verzuie, uneori galben-cenusie. Frunzele sunt opuse cu marginile intregi, lipsite de petioli, de culoare verzuiegalbena, groase si pieloase la pipait, lunguiet-ovale, mai late la varf decat la baza, cu varful rotunjit, fara peri, avand pe partea inferioara 4-5 nervuri vizibile. Lungimea frunzelor este de 2-4 cm, uneori mai mare sau mai mica. Ele nu cad toamna si raman verzi in timpul iernii. Florile sunt mici, lipsite de codita, asezate

cate 2-3 la subsuara ramurilor. Vascul are doua feluri de flori, barbatesti si femeiesti, dispuse fiecare pe tufe separate. Fructele sunt de forma rotunda, la inceput de culoare verde, apoi alba, asezate cate 2-3 la un loc, prezentand 2 seminte acoperite cu o substanta cleioasa. Coacerea lor se termina in luna decembrie. O planta traieste cca 70 ani. Infloreste in lunile martie-aprilie. Anumite specii de plante, care au un areal de viata comun cu al altor specii de plante, mult mai inalte si cu o desvoltare mai ampla, se folosesc de calitatile acestora pentru a-si putea asigura lumina necesara fotosintezei. O astfel de planta este Liana, Periploca greaca care traieste in zonele puternic impadurite ale padurilor tropicale si subtropicale, dar nu numai, si care se foloseste de arborii din jur pentru a accede catre lumina soarelui. Liana, este o planta cu tulpina multifilara, impletita, cataratoare, dispunand de carcei si perisori cu care se agata de tulpinile si ramurile copacilor din vecinatate.