BIOSTATISTICĂ

NUMELE ȘI PRENUMELE: GRIDAN DUMITRU CRISTIAN

FACULTATEA DE AGRONOMIE

SPECIALIZAREA: SILVICULTURĂ
EXERCIȚIUL 1.

Variabilitatea genetică este proprietatea ființelor vii de a-și schimba, (sub influența mediului și a
eredității, a factorilor externi și interni), însușirile lor morfologice, fiziologice, biochimice,
ecologice, de a se deosebi unele de altele. Urmașii întotdeauna seamănă cu părinții și strămoșii
lor, dar niciodată nu sunt copia lor exactă. Printre urmașii unei plante sau perechi de animale nu
există doi indivizi identici. Faptul se explică prin însușirea organismelor vii de a dobândi
caractere noi, numite variabilitate. Anume variabilitatea duce la apariția trăsăturilor de distincție
între indivizii unei specii. Variabilitatea, ereditatea și selecția constituie baza apariției formelor și
speciilor noi. Fără variabilitate nu există evoluție.

Datorită variabilității, în natură nu există două ființe sau două organe perfect identice.
Variabilitatea este contrariul eredității, deoarece prin variabilitate urmașii se îndepărtează de
înfățișarea părinților (într-o măsură mai mică sau mai mare). Variabilitatea și ereditatea sunt
totuși legate între ele prin sistemele de nucleoproteine din celulă.
Odată cu aceste schimbări climatice, specii de stejar, stejarul pedunculat şi stejarul
brumăriu fructifică din ce în ce mai rar, cu o periodicitate chiar de până la 10 ani ceea ce
influențează în mod negative regenerarea naturală, fiind posibil să asistăm la un regres biologic
al speciilor, discutându-se chiar de o recesiune ontogenetică a acestora.

FAGUL

Fagul ocupa o pozitie dominanta in economia forestiera a Romaniei, reprezentand 32,1% din
padurile tarii si 37% din volumul de lemn pe picior.
Fagul este o specie cu o variabiltate morfologică redusă, dar prezintă, totuși, o serie de subspecii,
varietăți și forme în funcție de forma coroanei, unele caractere ale scoarței, frunzelor, jirului etc.
CARACTERE MORFOLOGICE
Fagul este un arbore indigen de mari dimensiuni, depăşind frecvent 40 m în înălţime şi 1 m în
diametru.
Înrădăcinarea în primii 5-6 ani este pivotantă, apoi fasciculată cu ramificaţii laterale mult întinse
la suprafaţă din care se dezvoltă rădăcini ce pătrund adânc în sol, constituindu-se într-un element
de rezistenţă în  calea vântului; ancorarea este asigurată şi prin concreşterea rădăcinilor între
arborii vecini.
Tulpina fagului în masiv dreaptă, cilindrică, bine elagată.
Scoarţa  este netedă, cenuşie, cu pete mari albicioase care sunt în fapt nişte licheni crustacei; nu
formează ritidom decât foarte rar la bătrâneţe şi numai la bază. Pe urmele crăcilor căzute apar
două dungi negricioase ce atârnă ca nişte mustăţi lăsate în jos (“bărbi chinezeşti”).
Lemnul alb-roşcat, fără duramen evident, cu raze medulare (“oglinzi”); câteodată apare
duramenul fals – inima roşie; din punct de vedere al puterii calorice, lemnul de fag este luat ca
etalon, cu valoarea 1.00 şi are numeroase întrebuinţări.
Coroana la arborii izolaţi larg ovoidă, deasă, cu ramurile principale îndreptate în sus.
Lujerii sunt subţiri, geniculaţi, cu lenticele albicioase, spre vârf pubescenţi sau glabri;
brachiblastele sunt drepte, subţiri, des inelate, terminate cu un mugure.
Muguri alterni, lung-fusiformi, mari de 2-3 cm, depărtaţi de lujer, cu solzi bruni, numeroşi, cei
floriferi sunt mai lungi şi mai umflaţi.
Frunze eliptice sau ovate, 5-10 cm, acute, la bază rotunjite, cu marginea întreagă, ondulată sau
distanţat denticulată, în tinereţe cu peri moi pe ambele feţe şi ciliate pe margini, mai târziu glabre
pe faţă, pieloase, cu un peţiol de circa 1 cm; la exemplarele tinere frunzele sunt marcescente.
Flori unisexuat monoice, din care cele mascule sunt grupate în capitule pendente lung
pedunculate, cu perigonul florilor mascule în formă de pâlnie cu 5-6 lacinii spintecate până
aproape de bază şi prevăzut cu peri deşi; florile femele sunt câte două, rar trei, stau erect pe
pedunculi scurţi, înconjurate de un involucru ruginiu păros cu apendiculi ţepoşi; apar odată cu
înfrunzirea, prin aprilie-mai.
Fructele (jirul) sunt achene trimuchiate, brun-roşcate, 1-1.5 cm, stau câte două închise complet
într-o cupă lemnoasă prevăzută la exterior cu peri şi apendiculi subulaţi, ţepoşi; la 1 kg intră
3000-5000 bucăţi.
Maturaţia este anuală, prin septembrie-octombrie, iar periodicitatea este de 4-6 ani, cu
fructificaţii slabe între două fructificaţii succesive, numite “stropeli”. Puterea germinativă este de
50-70%, cu păstrarea ei până în primăvară.
Maturitatea survine după 40 ani la arborii izolaţi şi după 70-80 ani la cei din
masiv. Germinaţia este epigee, plantula având două cotiledoane mari, reniforme, pe dos argintiu-
tomentoase.
Lăstăreşte slab şi numai în tinereţe şi nu drajonează; creşterile medii la 80-120 ani sunt de 12-13
m3 /an/ha.
Longevitate – 200-300 ani, excepţional poate depăşi 500 ani.
Manifestă exigenţe ridicate faţă de umiditate şi faţă de precipitaţii, existând corelaţii stricte
între regimul termic şi cel al precipitaţiilor. Astfel, în Europa Centrală la o temperatură medie
anuală de 10°C sunt necesari 900-1000 mm precipitaţii anuale, iar în Anglia la 5-6°C, fagul are
nevoie de 500 mm precipitaţii.

Este sensibil la secetă, arşiţă şi uscăciune, precipitaţiile scăzute putând fi compensate de

umiditatea atmosferică mai ridicată, astfel că, la dealuri, fagul apare pe văi şi în treimea
inferioară a versanţilor. De asemenea, este sensibil la îngheţurile târzii şi timpurii, precum şi
gerurile excesive, acestea din urmă provocându-i “gelivuri”.

Are un temperament de umbră (al treilea, după tisă şi brad); făgetele încheiate, prin coronament,
realizează o umbrire puternică, motiv pentru care arbuştii lipsesc, iar covorul erbaceu este sărac.

VARIABILITATE
 Subspecii: – Fagus sylvatica ssp. Sylvatica, cu frunze mai scurte,
– F. sylvatica ssp. Moesiaca, cu frunze mai lungi (Banat, Oltenia, Dobrogea).
 Morfologic
– coroana – Fagus sylvatica typica, cu coroana normală,
– F. s. pyramidalis, cu coroana piramidală,

– F. s. pendula, cu ramuri pendente,

– F. s. tortuosa, formă pitică cu ramuri răsucite;
– frunză – F. s. var. vulgaris, cu frunze normale,
– F. s. var. atropurpurea, cu frunze roşii-purpurii,
– F. s. f. subcordata, cu frunze cordate (subalpin),
– F. s. f. cuneifolia, cu frunze lat cuneate (zona montană),
– F. s. f. carpinifolia, cu frunze mici, eliptice,
– F. s. f. beckii, cu frunze mai mici şi mai late, uşor cordate (făgete de limită),
– F. s. f. czeczottae, cu frunze mici cu margine ondulată (Valea Nerei),
– cupă – F. s. f. macrocarpa, cu cupa mare,
– F. s. f. longipes, cu cupa lung pedunculată;
– coajă – F. s. f. leucodermis, cu scoarţa albă, fără pete cenuşii
– F. s. f. quercoides, cu scoarţa tulpinii şi ramurilor adânc brăzdată (Ciucaş, Muntele Roşu);
  Rase geografice: – F. s. britanica (Marea Britanie),
– F. s. scandinavica (sudul Scandinaviei),
– F. s. borealis (litoralul Mării Baltice),
– F. s. celtica (nordul Franţei),
– F. s. pomeranica (Danemarca);
 Climatipuri – F. s. pyrenaica (Pirinei),
– F. s. gallica (Jura),
– F. s. alpina (Alpii Vestici),
– F. s. austriaca (Alpii Austriei),
– F. s. apennina (Apenini),
– F. s. hercynica (Europa Centrală – zona montană şi colinară),
– F. s. carpatica (Carpaţii Slovaciei),
– F. s. silesiaca (Polonia),
– F. s. polonica (Polonia),
– F. s. transsilvanica (Carpaţii României),
– F. s. balcanica (Balcani),
– F. s. podolica (Podişul Podolic, Central Moldovenesc);
 Ecotipuri climatice şi edafice:
– fagul de Bucovina (de climat rece),
– fagul de Banat (climatip termofil),
– fagul din Munţii Apuseni (climatip termofil),
– fagul dobrogean (climat cald şi uscat),
– fagul de mare altitudine (Vâlcan, Parâng, Godeanu),
– fagul de mică altitudine (Valea Dunării, Snagov).
In concepţia modernă se recunosc două tipuri de variaţii individuale şi anume: variaţii
determinate genetic şi variaţii induse de mediu
Variaţiile determinate genetic sunt cele generate de acţiunea materialului ereditar (ADN)
caracteristic fiecărui individ; acestea pot fi variaţii discontinue şi variaţii continue. Variaţiile
discontinue se evidenţiază prin forme sau clase distincte, în cadrul aceleiaşi specii, fără treceri
gradate între ele, aşa cum sunt, de exemplu, variaţiile rasiale, ecotipice sau cele polimorfice.
Variaţiile continue sau clinale sunt reprezentate de o diversitate care se realizează gradat, fără
clase distincte de fenotipuri, în funcţie de anumiţi factori de mediu care variază treptat.
Variaţiile determinate de mediu (variaţii neereditare) sunt variaţii discontinue numite şi
„modificaţii”, care nu au o bază genetică, fiind produse exclusiv sub acţiunea mediului. Nefiind
fixate genetic, aceste variaţii se transmit la arbori numai pe calea înmulţirii vegetative.

Arborii manifestă nivele de diversitate genetică ridicate comparativ cu alte organisme.

Menţinerea acestei diversităţi este o garanţie a perenităţii pădurilor, în special în contextul unor
posibile schimbări climatice sau în condiţiile fenomenului de poluare şi degradare a mediului
care se accentuează în prezent tot mai mult. Cercetările care au fost întreprinse pentru precizarea
organizării diversităţii genetice la diferite niveluri ierarhice (arie de distribuţie, pădure,
populaţie) au pus în evidenţă factorii biologici dar şi factorii antropici ai acestei diversităţi.
Studiul variabilităţii genetice interpopulaţionale prezintă o dublă importanţă, fundamentală şi
aplicată. O suprafaţă însemnată de pădure este regenerată plecând de la material de împădurire
provenit din păduri naturale, respectiv din rezervaţii de seminţe alese în funcţie de proprietăţile
lor fenotipice particulare (creştere, omogenitate, formă). De câteva zeci de ani au fost instalate şi
plantaţii experimentale. Ele servesc la aprecierea variabilităţii caracterelor silviculturale ale
populaţiilor din care provin şi în plan practic, la identificarea celor mai bune surse de seminţe
pentru reîmpăduriri. Aceste plantaţii experimentale sunt de asemenea excelente mijloace pentru
studiile de genetică a populaţiilor: ele cuprind un eşantion de populaţii de pe ansamblul ariei de
distribuţie a unei specii. Compararea lor în plan molecular şi fenotipic permite înţelegerea
evoluţiei populaţiilor de arbori forestieri.  Studiul indicatorilor morfologici, anatomici şi
fiziologici înregistraţi în populaţii naturale sau în culturi comparative de provenienţe. Aceşti
indicatori sunt supuşi influenţelor mediogene într-un grad foarte ridicat, ştiut fiind faptul că
realizarea fenotipului presupune interacţiunea dintre genotip şi mediu (relaţia F = G + M). Din
această cauză, estimarea variabilităţii genetice pe baza lor este dificil de realizat; adesea,
caractere morfologice identice pot fi generate de gene diferite care se exprimă similar într-un
anumit mediu; alteori, gene identice pot genera fenotipuri diferite sub acţiunea unui mediu
specific.

 Studiul izoenzimelor, considerate marcheri biochimici foarte importanţi datorită faptului că ei

reprezintă compuşi primari ai activităţii genelor şi au un control alelic simplu, bialelic sau
codominant. Influenţele mediului nu se fac simţite la nivelul izoenzimelor, ceea ce face din aceşti
marcheri instrumente precise şi rapide, foarte mult utilizate pentru estimarea variabilităţii
genetice a arborilor. Studiul terpenelor, marcheri biochimici care reprezintă produşi secundari ai
activităţii genelor (pentru sinteza lor intervin numeroase enzime), ceea ce face ca aceşti marcheri
să aibă un control genetic mai greu de estimat.

Studiul marcherilor moleculari ADN prin diferite metode ale biologiei moleculare. Aceşti
marcheri relevă fidel variabilitatea genetică, nefiind supuşi influenţelor mediului. Analiza directă
a genelor, cartarea genomului, detectarea şi secvenţierea diferitelor fragmente de ADN nuclear,
cloroplastic sau mitocondrial, sunt metode de o precizie şi o rapiditate de diagnostic fără
precedent, reprezentând instru-mentele cele mai valoroase pentru studiul diversităţii genetice, dar
şi pentru cercetarea evoluţiei istorice (filogeniei), a taxonomiei, a fluxului genic în populaţii.
Recent, aceşti marcheri au început să fie utilizaţi pentru analiza efectelor selecţiei în populaţiile
de arbori, rezultatele fiind remarcabile.

EXERCITIUL 2

Tipuri de corelatii intre caractere

Corelația se referă la o clasă largă de relații statistice care implică dependență. În statistică,
dependența este o relație statistică dintre două variabile aletorii sau două mulțimi de date.

În funcție de dispersia punctelor cu coordonatele (x,y) pe diagramă, se apreciază tipul de

corelație existent între categoriile respective de date numerice și căt de puternică este această
corelație. Există 2 tipuri de corelații: simplă = exprimă legătura dintre două caracteristici dintre
care una este variabila independenta și cealaltă dependentă de prima; și multiplă= exprimă
dependența statistică între o variabilă dependentă și mai multe variabile independente.

EXERCITIUL 3

Tipuri de regresii intre caractere

Există mai multe tipuri de regresii:

a) regresie liniară stabilită pentru câmpul de corelaţie,

b) regresie liniară stabilită pentru valorile medii,

c) regresie curbilinie stabilită pentru valorile medii

Am ales ca specie reprezentativa fagul apoi am notat 10 valori colectate dintr-o padure de fag din
localitatea Farcasesti.In urma observatiilor si a masuratorilor efectuate am creeat doua fise de
observarein care am notat valorile arborilor de fag ,toate datele obtinute le-am centralizat
tabelar.In cadrul valorilor notate in table se poate indentifica mai multe valori:media
aritmetica,abaterea standard,o valoare minina si una maxima implicit coeficientul de
variabilitate.

In al doilea tabele am notat 20 de valori ale fagului si am calculate amplitudinea de variatie care
este diferenta dintre valoarea maxima si valoarea minima.Apoi am stabilit limitele clasei ,fixarea
intervalelor de grupare cu ajutorul frecventei indivizilor.

NR DIAMETRU TULPINA INALTIME TOTALA INALTIME ELAGATA DIAMETRU COROANA

1 20 21 8 5
2 30 26 11 10
3 24 24 10 7
4 32 26 11 10
5 26 25 10 8
6 22 21 9 6
7 16 15 6 3
8 10 9 4 3
9 44 28 14 12
10 30 25 11 10
MEDIA ARITMETICA 25.4 22 9.4 7.4
ABATEREA STANDARD 9.430447144 5.868938954 2.836272985 3.134042473
MIN 10 9 4 3
MAX 44 28 14 12
COEF VARIABILITATE 0.666666667 0.84 0.727272727 0.5
NR CRT DIAMETRU TULPINA INALTIME TOTALA INALTIME ELAGATA DIAMETRU COROANA
1 30 24 11 10
2 22 21 8 6
3 14 13 5 3
4 26 22 10 8
5 36 26 12 11
6 18 20 7 4
7 20 20 8 5
8 32 26 11 10
9 16 15 6 3
10 28 24 10 8
MEDIA ARITMETICA 24.2 21.1 8.8 6.8
ABATEREA STANDARD 7.330302404 4.357624225 2.347575582 3.011090611
MIN 14 13 5 3
MAX 36 26 12 11
COEF VARIABILITATE 1.071428571 1 1.1 1.25

14
16
18
18
20
22
22
22
24
24
24
28
30
30
30
32
32
34
36
38
AMPLITUDINEA DE VARIATIE 24
INTERVARUL DE CLASE 4.8
CLASA 1 VALORI INTRE 14-18.8 20
CLASA 2 VALORI INTRE 18.8-23.6 20
CLASA 3 VALORI INTRE 23.6-28.4 20
CLASA 4 VALORI INTRE 28.4-33.2 25
CLASA 5 VALORI MAI MARI DE 33.2 15
ARB DIAMETRU TULPINA INALTIMEA ARBORELUI
1 20 21
2 30 26
3 24 24
4 32 26
5 26 25
6 12 21
7 16 15

0.801628

Chart Title
30

25

20

Axis Title 15 Series2

10

0
10 15 20 25 30 35
Axis Title