Picea abies (L.)Karst P. excelsa (Lam.

) Link -
molid, molift, brad roşu.
• Molidul atinge frecvent înălţimi de
30-40 m, iar în unele cazuri, peste
60 m şi diametre de 1-2 m.
• Înrădăcinarea sa este tipic
trasantă. Din aceast motiv, molidul
suferă de doborâturi de vânt mai
mult decât oricare altă specie
indigenă.

• Tulpina este dreaptă cilindrică.

Coroana este îngustă,
conică, spre deosebire
de brad păstrează
vârful ascuţit până la
vârste înaintate.
Ramurile sunt dispuse
în verticil şi se
elaghează anevoie, aşa
încât coroana se
menţine deseori
compactă şi deasă mai
ales în arborete tinere.
Scoarţa – ritidomul are caractere
variabile, adeseori este de culoare
roşcată (de unde si denumirea şi
de „brad roşu”), uneori cenuşie
sau brună.
Solzii se desfac în forme diferite,
poligonali până la rotunjiţi.
• Lujerii de culoare brună-roşiatică, au
proeminenţe lemnoase, decurente,
dispuse în spirală, pe care stau
inserate acele şi care imprimă un
aspect deosebit de caracteristic.

• Mugurii sunt nerăşinoşi, cei

terminali conici, iar cei laterali ovoizi.

• Frunzele aciculare, lungi de 1-2,5

cm, rigide, brusc îngustate la vârf şi
terminate într-un mucron înţepător,
rombice în secţiune transversală,
dispuse spiralat,
Au durată de 5-7 ani, după uscare
cad imediat, lăsând pe lujer urmele
perniţelor proeminente.
Florile sunt unisexuat-monoice;
•cele mascule amenţi roşii-
gălbui, răspândiţi în toată
coroana;
•cele femele, terminale, erecte,
alungit-cilindrice, roşii purpurii sau
galbene-verzui.
Conurile de formă cilindrică, au
10-15 cm lungime, şi 4-5 cm
diametru si stau pendente.
Se compun din solzi lemnoşi,
persistenţi, rombici, acuminaţi
sau rotunjiţi la partea superioară
şi cu vârful trunchiat, denticulat
sau emarginat.
Seminţele sunt mai mici, de
4-5 mm lungime, şi mai
uşoare decât la brad,
triunghiulare, brune-închis,
fără pungi de răşină, cu o
aripioară de 10-15 mm, de
care se desprind uşor.

Puterea germinativă a
seminţelor este de 70-80% şi
seminţele se pot păstra mult
mai bine decât cele de brad.

Semănate primăvara răsar în

4-5 săptămâni.
Montan-subalpin, mezoterm –oligoterm, pluviofil-umidofil, semiombrofil
oligobazic-mezobazic, oligotrof-mezotrof, mezofit-higrofit
 AREAL
• Molidul este o specie din
Europa Vestică, Centrală
şi Estică,
– In ţinuturile boreale -
nordice specie
campestra şi colinara
– In tinuturile sudice
specie montana
• Limita vestică naturală se
află la vest de Rhon apoi se
îndreptă către est în lungul
masivelor Alpi, Jura,
Pădurea Neagră,Tatra,
Carpati.
• In Scandinavia, Finlanda si
Nordul Rusiei devine
arbore de campie. În nord
se întinde dincolo de Cercul
polar.
• Graniţa de sud se realizează
în Munţii Rodopi (Grecia).
În Balcanii de Vest, apariţii
izolate se înregistrează în
Macedonia.
• La noi molidişurile realizează o
remarcabilă continuitate în regiunile
montane ale Carpaţilor, cu excepţia
munţilor Banatului unde nu creşte
natural.

• În Carpaţii româneşti, molidişurile se

concentrează în Carpaţii Orientali,
formând masive compacte între
700(600)- 1550(1600)m pe versanţii
estici şi între 800 şi 1600m pe versanţii
vestici; coboară la 500 m la Gheorgheni
şi în Bucovina.

• În Carpaţii Meridionali se
fragmentează oarecum, apare mai ales în
munţii înalţi. Limitele inferioare în
Carpaţii sudici coboară rar sub 1000-
1200 m, iar cele superioare ajung la 1800
m (în Retezat).

• În Munţii Apuseni, molidişurile

formează o insulă izolată faţă de restul
arealului carpatic.

• Arealul molidului a fost mult extins prin

culturi artificiale începând încă de la
sfârşitul secolului al XIX-lea.
• Culturile artificiale în prelungirea
arealului natural s-au extins până la
altitudini de 400-500 m sau chiar mai jos.
 Cerinţe ecologice
• molidul este un arbore de ţinuturi reci, umede, cu
nebulozitate accentuată.
• căldura deţine un rol decisiv în stabilirea arealului
molidului: se inregistreaza un spor altitudinal de până la 40
- 60 (70) m pe versanţii S şi V faţă de cei N şi E şi de până
la 100 (110) m pe versanţii SV faţă de cei NE – mezoterm
-oligoterm
• Are nevoie de mai puţină căldură estivală decât bradul
sau fagul şi se mulţumeşte cu un sezon de vegetaţie mai
scurt
• tolerant faţă de îngheţurile timpurii
• îngheţurile târzii pot să provoace "deşosarea puieţilor,
• Pretentios fata de cantitatea de precipitaţii şi umiditatea
atmosferică – pluviofil-umidofil.
• specie de semiumbră, puieţii se pot instala şi în plină
lumină,
• Mai pretentios fata de umiditatea din sol şi însuşirile fizice
ale acestuia, decât fata de gradul de saturaţie în baze de
schimb –oligo-mezobazic
• soluri cu troficitate specifică ridicată sau scăzută-
oligotrof-mezotrof
• îi sunt favorabile solurile de porozitate mijlocie, bine
aerisite, slab scheletice, cu umiditate suficientă-mezofit-
higrofit
• creşte viguros pe soluri brune acide, brune acide
podzolice, suportand însă şi podzolurile cu humus brut,
foarte acide.
• In cond. cu humus brut – nutritia azotata pe cale
micotrofa –Montan-subalpin,
micorize mezoterm –oligoterm,
pluviofil-umidofil, semiombrofil
oligobazic-mezobazic, oligotrof-mezotrof, mezofit-higrofit
 INSUSIRI BIOLOGICE
• Puieţii cresc încet în primii 3-5 ani. Creşterea se activează după această
vârstă şi lujerii anuali depăşesc de multe ori 1 m lungime.
• Productivitatea arboretelor poate ajunge la 15-16 mc/an/ha , la varsta de
120 ani.
• Longevitatea este de până la 600 de ani.
• Maturitatea arborilor izolati are loc in jurul varstei de 50 ani iar in masiv la
60-70 ani.
• Periodicitatea fructificatiilor este neregulata si se produce abundent la 3-5
ani.

• Molidul prezintă un accentuat polimorfism, în cuprinsul vastului său areal

diferenţiindu-se o serie de forme şi varietăţi.
• Astfel după forma coroanelor sunt cunoscute varietăţile:
Picea abies var. columnaris (Jacques) Rehd.,cu coroane înguste, columnare,
cum s-au semnalat şi la noi, în Munţii Apuseni.;
Picea abies var. pyramidalis Carr., cu coroana piramidală;
Picea abies var. inversa Beiss., cu ramuri de ordinul I pendente;
Picea abies var. viminalis Caspary., cu ramurile de ordinul I orizontale, iar cele
de ordinul II lungi, subţiri, pendente;
Picea abies var. virgata (Jack) Caspary, cu ramuri lungi, şerpuitoare,
neramificate etc.
• După culoarea conurilor se diferenţiază formele:
Picea abies erytrocarpa, cu conuri violet purpurii înainte de maturitate
(august) ;
Picea abies chlorocarpa, conuri tinere de culoare verzuie.
• Dupa forma solzilor distingem:
Picea abies var.europaea, conuri cu solzi romboidali, la vârf rotunjiţi,
Picea abies var. montana (carpatica), solzi acuminate, îngustaţi.
 Importanta molidului
Molidul este foarte sensibil la atacul insectelor sau
ciupercilor, adeseori apar calamităţi adevărate.
• Lemnul este alb, fără duramen evident şi se remarcă prin
uniformitate, greutate specifică mică, rezistenţă,
elasticitate şi trăinicie apreciabile.
• Conţine canale şi pungi rezinifere.
• Este utilizat în construcţii, tâmplărie, dar şi în industrie,
Este foarte apreciat în industria celulozei şi hârtiei, motiv
pentru care o serie de culturi au fost instalate în acest scop,
cu material selecţionat, urmând a avea un ciclu mai scurt
de producţie.
• Molidul produce, de asemenea, vestitul lemn de rezonanţă,
caracterizat prin inele regulate, înguste şi fine, utilizat în
fabricarea instrumentelor muzicale, îndeosebi a celor cu
coarde, precum şi în industria aeronautică.

• Molidul este un creator de mediu specific aproape

neîntrecut, înfluenţează climatul intern cât şi solul. Sub
coroane mediul devine umbros, rece şi umed, lipsit de
curenţi puternici de aer;

• Molidul reduce scurgerile de apa pe versanţi, exercitând

importante funcţii de protecţie hidrologică şi antierozională
în bazinele montane.

• Se foloseşte în parcuri şi grădini, se plantează solitar sau în

grupuri, În anumite situaţii, arbori cu un port regulat se
folosesc în aliniamente. În zonele cu climă umedă se
foloseşte pentru garduri vii tunse şi perdele de împrejmuire
(aliniamente dese).
 Picea pungens Engelm. – molid
înţepător, molid argintiu

• Specie exotică din Munţii Stâncoşi (America

de Nord) la altitudini de 1800-3300 m.
• În arealul natural atinge până la 50 m
înălţime.
• Scoarţa este cenuşie,
• Lujerii viguroşi, glabri, de culoare brună-
gălbuie-deschis,
• Mugurii terminali mai mari, nerăşinoşi,
vârful solzilor evident răsfrânt .
• Acele de 2-3 cm lungime, rigide, Picea pungens Engelm:
înţepătoare, puţin recurbate, sunt aşezate a – ramură cu ace; b – con
împrejurul lujerului,
• Conurile sunt cilindrice, oblongi, de 6-10
cm, de culoare brună-deschis, cu solzi
subţiri, ştirbiţi la vârf.

• Specie adaptata la climatul montan

continental. Suportă bine temperaturile
scăzute, uscăciunea în aer şi în sol, este
deosebit de rezistent la fum şi praf
industrial aşa că este cultivat cu succes
în oraşe şi centre populate.
• A fost introdus ca arbore ornamental de la
câmpie până în regiunea montană.
• Creşterea la început mai rapidă, dar
încetineşte în scurt timp.
 Picea engelmanni Parry –
molid de munte, molid de Arizona

• Specie exotică, cu areal vast pe

versanţii vestici în Munţii Stâncoşi.
• Arbore până la 50 m înălţime,
• scoarţa subţire de culoare brună-
deschis;
• lujerii scurţi şi glandulos-păroşi;
• mugurii tomentoşi, răşinoşi şi cu solzi
alipiţi;
• acele de 1,5-2,5 cm lungime, verzi,
argintii-brumate, flexibile şi puţin
înţepătoare, îndreptate în sus, cu
miros neplăcut;
• conurile scurte, de 3,5-7,5 cm,
asemănătoare cu cele de Picea
pungens, dar de un brun mai deschis,
cu vârful solzilor mai rotunjit.

• Relativ rezistentă la secetă şi fum,

porneşte primăvara cu 2-3 săptămâni
mai devreme în vegetaţie decât Picea
pungens, este astfel periclitat de
îngheţuri.
 Picea orientalis (L.) Link –
molid de Caucaz

Specie exotică caucaziană, altitudinea

700- 2100 m.
• Atinge peste 40 m înălţime (60 m), şi
are coroana îngustă şi columnară, cu
verticile neregulate, care acoperă
tulpina până aproape de bază;
• lujerii lucitori, bruni-roşcaţi, cu peri
scurţi;
• acele foarte lucitoare şi scurte, până
la 1cm, drepte, rigide,
neînţepătoare, aşezate culcat pe lujer,
lăsând o cărare pe faţă cu un spaţiu
liber;
• conuri de 6-10 cm, cu solzi bruni,
lucitori, laţi (1-3 cm), rotunjiţi cu
marginile întregi.
• Creşte bine pe soluri luto-nisipoase,
profunde, bine aprovizionate cu apă.
Preferă locurile cu umiditate
atmosferica mare. Temperament de
umbra (aproape ca bradul) este
sensibil la schimbarea bruscă a
condiţiilor de mediu. Este introdus in
exclusivitate ca arbore de parc.
 Picea omorica (Pan.) Purk. –
molid sârbesc

• Specie exotică cu areal foarte restrâns

pe Valea Drinei , în Alpii Dinarici,
considerat relict terţiar.
• Arbore până la 30 m înălţime, cu
coroana îngustă, columnară (în limba
sârbă „omorica” înseamnă zvelt, înalt).
• Lujerii sunt cenuşii-bruni, scurt păroşi
• acele turtite, de 8-18 mm lungime, cu
două dungi albe pe dos, la vârf
triunghiular-obtuze, cu un scurt mucron,
neînţepătoare; cele de pe partea
superioară a lujerului îndreptate înainte.
• Conurile mici, de 3-6 cm, brune, în
tinereţe violaceae, au solzi laţi, cu
marginea rotunjită şi întreagă.

• La noi apreciat ca arbore ornamental,

fiind foarte decorativ şi rezistent la ger,
fum si praf, în grădinile dendrologice de
la Snagov şi Dofteana (Bacău)
• nu suferă de ger şi secetă.
Picea sitchensis (Bang) Carr –
molid de Sitka
• Specie exotică din America de
Nord, se găseşte de-a lungul
Coastei Pacificului.
• Arbore de mari dimensiuni, cu
înălţimi de până la maximum 60
m;
• ritidomul brun-roşcat, subţire, cu
solzi neregulaţi;
• lujerii glabri, bruni-gălbui ;
• acele de 10-25 mm lungime,
turtite, verzi-lucitoare pe faţă, cu
două dungi albicioase pe dos, cu
vârful lung acuminat, mucronat,
înţepător, sunt dispuse în formă
de perie spre faţa superioară a
lujerului.
• Conurile de 5-10 cm, brune
deschise, cu solzi subţiri, la vârf
denticulaţi.