FITOPATOLOGIE FORESTIERĂ

Cursul nr. 4

PREVENIREA REALIZĂRII INFECŢIEI PLANTELOR LEMNOASE.

Pentru a obţine rezultate bune în lupta cu agenţii fitopatogeni se impune: depistarea la

timp a apariţiei oricărui agent patogen, determinarea corectă a acestora, cunoaşterea biologiei lor,
a evoluţiei bolii, a metodelor de prevenire şi combatere specifice, a condiţiilor tehnice de aplicare
şi a eficenţei lor economice.
Deoarece majoritatea agenţilor fitopatogeni sunt specii endoparazite, combaterea lor, mai
ales după realizarea infecţiei, este dificilă. De aceea, un rol important îl au măsurile de prevenire.
Acestea sunt diferenţiate în raport cu natura culturilor.
În pepiniere măsurile preventive trebuie luate încă de la înfiinţarea acestora şi în
continuare prin îngrijirea culturilor. Aceste măsuri sunt:
- evitarea amplasării pepinierelor pe soluri argiloaase, cu exces de apă sau prea fertile;
- dezinfectarea solului la înfiinţarea pepinierelor şi ulterior a materialului folosit pentru
acoperirea semănăturilor;
- utilizarea seminţelor sănătoase, de bună calitate şi a butaşilor recoltaţi de la plante-
mamă sănătoase;
- respectarea epocii de semănat, toamna sau primăvara devreme, pentru a evita apariţia
bolii „culcarea plantulelor";
- aplicarea la timp a lucrărilor de întreţinere. Buruienile, pe lângă faptul că sunt
concurenţi pentru hrană pot fi gazde pentru unii agenţi patogeni şi, în aceiaşi timp, menţin
umiditatea în jurul tulpinii puieţilor, favorizând astfel instalarea unor agenţi patogeni, motiv
pentru care se impune şi evitarea semănăturilor prea dese;
- evitarea rănirii puieţilor, cu ocazia lucrărilor de întreţinere, deoarece unii patogeni
realizează infecţia prin răni;
- interzicerea cultivării în pepiniere a unor specii cum ar fi: porumbul, pepenii, legumele,
care favorizează apariţia unor patogeni ce pot trece ulterior pe gazde forestiere;
- adunarea şi arderea frunzelor căzute, toamna sau primăvara devreme, măsură care este,
în acelaşi timp, şi curativă, vizând suprimarea sursei de spori care, primăvara, realizează infecţia

1
primară;
- controlul fitosanitar permanent al culturilor, pentru a sesiza la timp apariţia oricărui
agent patogen;
- respectarea măsurilor de carantină fitosanitară internă, pentru a evita răspândirea unor
agenţi patogeni dintr-o regiune în alta.
În arborete, principalele măsuri preventive sunt:
- asigurarea regenerării naturale prin care să se realizeze arborete pluriene şi amestecate
care sunt mult mai rezistente la acţiunea agenţilor patogeni;
- alegerea speciilor, la instalarea arboretelor pe cale artificială, să se facă în aşa fel încât
cerinţele lor ecologice să corespundă condiţiilor staţionale;
- interzicerea tăierilor rase la răşinoase, sau aplicarea acestora numai pe suprafeţe mici
sau în benzi (în special la molidişuri) şi instalarea în aceste suprafeţe a arboratelor amestecate
(molid cu brad sau cu fag, pentru a se realiza arborete rezistente la doborâturi);
- adoptarea unor scheme mai largi de plantare, în cazul arboretelor de răşinoase, pentru a
se evita contactul dintre rădăcini, în acest fel limitându-se răspândirea ciupercii foarte
periculoase - Fomes annosus, operaţiunile culturale urmând să se aplice mai târziu;
- promovarea în cultură a speciilor autohtone, valoroase şi interzicerea extinderii, mai
ales a răşinoaselor, în afara arealului lor natural;
- aplicarea permanentă a măsurilor de igienă, constând în extragerea şi valorificarea
arborilor debilitaţi, lâncezi, uscaţi sau în curs de uscare, sau a celor cu răni care constituie medii
favorabile pentru ciupercile ce produc putrezirea lemnului;
- aplicarea la timp a operaţiunilor culturale, pentru a spori vigoarea arboretelor şi,
implicit, menţinerea unei stări fitosanitare bune;
- evitarea rănirii arborilor rămaşi, cu ocazia oricăror extrageri de arbori, pentru a se evita
crearea de porţi de intrare pentru „paraziţii de răni” (majoritatea fiind specii care produc
putrezirea lemnului); aceasta se poate realiza, şi prin îmbunătăţirea tehnologiilor de exploatare;
- cojirea buştenilor, în special a celor de răşinoase şi, mai ales, daca urmează să rămână
mai mult timp în pădure (lemnul doborât nu poate fi menţinut necojit, în pădure sau în depozite,
în perioada aprilie-octombrie);
- cojirea cioatelor de răşinoase (totală la pini şi molid şi parţială la brad şi alte specii)
pentru devitalizarea lor rapidă şi evitarea instalării unor ciuperci foarte periculoase (Fomes

2
anosus şi Armillaria mellea);
- strângerea şi valorificarea resturilor de la exploatare, în scopul înlăturării unor surse de
micelii şi spori, ale unor ciuperci xilofage care pot trece apoi pe arborii în picioare;
- menţinerea unei consistenţe ridicate, în arboretele de cvercinee, pentru a se evita
creşterea lujerilor lacomi şi a lăstarilor pe cioate, preferaţi de ciuperca Microsphaera abbreviata;
- distrugerea gazdelor intermediare, în zonele în care se întâlnesc frecvent specii de rugini
periculoase (mai ales pe scoarţă, la răşinoase), pentru întreruperea ciclului biologic al acestor
ciuperci.
În cadrul măsurilor preventive se înscrie şi carantina fitosanitară internă şi externă. În
primul caz, aceasta are ca scop prevenirea răspândirii unor specii periculoase de agenţi patogeni,
dintr-o regiune în alta. În al doilea caz, se evită transferul unor agenţi fitopatogeni dintr-o ţară în
alta (sau dintr-un continent în altul) cu ocazia schimburilor de produse de origine vegetală.
Această carantină cuprinde sistemul de măsuri legislative, organizatorice şi tehnice care trebuie
aplicate pentru a preveni sau reduce riscul răspândirii acestor specii.