Ordinul: Urticales

Familia: Ulmaceae
Ulmus minor (U. foliacea, U. campestris, U. carpinifolia) – ulm de câmp

Areal:
• Specie autohtonă;
• Areal natural geografic: Europa: de la Mediterană până la cca. 55 grade latitudine nordică (sudul
Marii Britanii și Suediei), de la Altantic până la sud de M. Caspică și Caucaz; Asia: Asia Mică
(nordul Turciei, Siria, Israel, Iran, izolat la cca. 60 de grade longitudine estică (Afganistan, Pakistan,
Turkmenistan, Uzbekistan, Tajikistan; Africa: nordul Algeriei și Tunisiei.
Distribuția în România:
• în regiunile de câmpie (câmpie forestieră și rar în silvostepă) și de deal; rareori în etajul
premontan și montan inferior;
• Specie de diseminație (principală de amestec), prezentă în pădurile de șleau de câmpie și de
deal, mai rar în silvostepă și în pădurile de luncă; formează uneori arborete pure sau aproape
pure pe suprafețe reduse.

Cerințe ecologice:
• Lumină: subheliofilă, pe soluri cu fertilitate ridicată suportă mai bine umbrirea;
• Căldură: termofilă, cu cerințe ridicate față de căldură în sezonul de vegetație; rezistă la
înghețurile timpurii și târzii, poate fi afectată de gerurile puternice (apar gelivuri);
• Apă: eurifită, rezistă și în silvostepă, cu precipitații sub 400 mm, unde realizează dimnesiuni
reduse, și avansează până în luncile inundabile, unde realizează creșteri bune, suportă și
inundațiile de scurtă durată.
• Sol: eutrofă, se dezvoltă bine pe soluri profunde, drenate, foarte bogate în substanțe nutritive,
argilo-nisipoase, permeabile, aerisite, carbonatate, reavene sau chiar umede. Nu-i priesc solurile
grele, compacte.
Însușiri biologice:
• Maturitatea: timpurie, la cca. 15-20 de ani;
• Periodicitatea fructificației: anuală la arborii izolați, la 2-3 ani în masiv;
• Înflorire: anterior înfrunzirii, în martie-aprilie;
• Coacere fructe: în mai-iunie, diseminează imediat, ușor, la distanțe mari;
• Germinația: capacitate germinativă redusă, de cca. 30-40%;
• Creștere: rapidă, cca. 30-40 cm în primul an, se amplifică în anii următori;
• Longevitate: mare (500-800 ani), în arborete până la 400 ani;
• Înmulțire: germinativă și vegetativă; drajonează foarte activ și abundent; lăstărește și la
vârste mari.

Importanță:
• Economică: lemnul: cu duramen brun-ciocolatiu, greu, trainic, elastic, rezistent la expunere
la aer, ultraviolete și umiditate (ex. talpa bisericilor de lemn din Transilvania și maramureș și
pilonii de susținere a clădirilor din Veneția); utilizat pentru furnir, mobilă, decorații interioare,
etc.;
• Silviculturală: una dintre cele mai importante specii de amestec în pădurile de cvercinee,
stimulează creșterea și elagajul cvercineelor; utilizat în împăduriri pe terenuri degradate,
perdele forestiere de protecție;
• Ornamentală: utilizat în aliniamente, chiar și garduri vii, arbori izolați sau în masiv; are multe
varietăți de interes ornamental: forme pendule, variegate, etc.
Ulmus glabra (U. montana, U. scabra) – ulm de munte
Areal:
• Specie autohtonă;
• Areal natural geografic: pe longitudine asemănător cu al ulmului de câmp, pe latitudine avansează
mai mult spre nord și mai puțin spre sud. Europa: la Mediterană apare izolat, limita sudică a
arealului compact este mai la nord ca la ulmul de câmp, urcă până la cca. 60 grade latitudine
nordică (întreaga Mare Britanie și jumătatea sudică a Scandinaviei), la Atlantic apare izolat, limita
vestică a arealului compact lasă în afară vestul Peninsulei Iberice și a Franței, unde apare doar
izolat, merge spre est până la sud de M. Caspică și Ural; Asia: Asia Mică (izolat în Turcia, Siria,
Iran), nu avansează spre est ca ulmul de câmp;
Distribuția în România:
• în regiunile montane preponderent, până la cca. 1300-1400 m altitudine, în făgetele montane și
amestecurile de fag cu rășinoase, uneori chiar și în molidișuri.
• Prezent și în regiunea de dealuri, în păduri de gorun, făgete colinare și amestecuri de fag cu
cvercinee;
• Specie de diseminație (principală de amestec), uneori pe grohotișuri se asociază cu paltinul de
munte și/ sau de câmp și devin codominante.

Cerințe ecologice:
• Lumină: subheliofilă, suportă mai bine umbrirea decât ulmul de câmp;
• Căldură: mezotermă, mai puțin pretențioasă ca ulmul de câmp, rezistă la geruri și la înghețurile
timpurii și târzii;
• Apă: mezofilă-higrofilă, cerințe mai ridicate pentru umiditatea din sol și aer, preferă stațiunile cu
umiditate atmosferică mai ridicată și cu precipitații bogate, apare mai frecvent în partea inferioară
a versanților, pe terenuri mai așezate, sau în lungul pâraielor;
• Sol: eutrofă, pe soluri bogate în substanțe nutritive, profunde, permeabile, aerisite, reavene-
jilave, mai rar pe soluri scheletice, cu volum edafic redus.
Însușiri biologice:
• Maturitatea: timpurie, dar în mai mică măsură ca la ulmul de câmp, la cca. 20-30 de ani;
• Periodicitatea fructificației: anuală la arborii izolați, la 2-3 ani în masiv;
• Înflorire: anterior înfrunzirii, în aprilie;
• Coacere fructe: în iunie, diseminează imediat, ușor, la distanțe mari;
• Germinația: capacitate germinativă redusă, de cca. 30-40%;
• Creștere: rapidă, cca. 40-50 cm în primul an, se amplifică în anii următori, competitivitate
ridicată;
• Longevitate: mare (300-400 ani);
• Înmulțire: germinativă. Nu drajonează; lăstărește destul de slab, doar în tinerețe și maturitate.

Importanță:
• Economică: lemnul: comparabil cu cel al ulmului de câmp, cu aceleași utilizări industriale; este
considerat ușor inferior celui de ulm de câmp.
• Silviculturală: una dintre cele mai importante specii de amestec în pădurile montane, inclusiv a
molidișurilor, contribuie la creșterea stabilității acestora, frunzele contribuie la ameliorarea litierei
și a solului prin aportul mai mare de azot și descompunerea mai rapidă.
• Ornamentală: utilizat în aliniamente, arbori izolați sau în masiv; are multe varietăți de interes
ornamental: forme pendule, variegate, purpurii, pitice, etc.
Ulmus laevis (U. effusa) – velniș, vânj

Areal:
• Specie autohtonă;
• Areal natural geografic: specie cu areal exclusiv în Europa; distribuție izolată în Pen. Iberică,
Italică și Balcanică, vestul și sudul Franței, arealul compact avansează din estul Franței spre NE
până la M. Caspică și M. Ural, respectiv cca. 65 grade N. Lipsește din Insulele Britanice și
Scandinavia (excepție sudul extrem al Finlandei și Suediei), precum și din marile masive muntoase
ale Europei – Alpi, Carpați și Balcanici.
Distribuția în România:
• Distribuție foarte restrânsă ca arie de răspândire și suprafață ocupată; preponderent în sudul și
vestul României, în lunci sau pe terenuri cu pânza freatică ridicată, rar în celelalte zone ale țării;
• Specie de diseminație, dar poate să formeze și arborete pure pe suprafețe mici, în lunca Dunării,
prezentă în zăvoaie sau șleauri de luncă.

Cerințe ecologice:
• Lumină: subheliofilă;
• Căldură: mezotermă, suportă bine rigorile climatului continental, nu este afectat de înghețurile
timpurii sau târzii sau de geruri;
• Apă: higrofilă, pretențioasă față de umiditatea din sol, suportă inclusiv inundațiile cu apă
curgătoare sau chiar stagnantă, apare pe ostroavele și zona dig-mal din lunca Dunării și ale
râurilor interioare, pe terenuri cu pânza freatică ridicată, umiditatea solului este factorul
determinant în distribuția speciei.
• Sol: mezotrofă, mai puțin pretențioasă față de substanțele nutritive ca celelalte specii ale genului,
pe soluri aluviale, nisipoase sau nisipo-lutoase, cu conținut relativ redus de humus, acide sau
moderat acide, cu apa freatică sus.
Însușiri biologice:
• Maturitatea: timpurie, similară cu a ulmului de câmp, la cca. 15-20 de ani;
• Periodicitatea fructificației: anuală sau la 2 ani;
• Înflorire: anterior înfrunzirii, în aprilie;
• Coacere fructe: în mai-iunie, diseminează imediat, ușor, la distanțe mari;
• Germinația: capacitate germinativă redusă, de cca. 30-40%;
• Creștere: rapidă, încă din primul an, se amplifică în anii următori, competitivitate ridicată;
• Longevitate: mijlocie (100-150 ani);
• Înmulțire: germinativă. Drajonează slab; lăstărește destul de activ.

Importanță:
• Economică: lemnul: are însușiri apropiate de a celorlalți ulmi dar este considerat inferior din
punct de vedere tehnologic.
• Silviculturală: valoroasă specie de amestec în pădurile de luncă, mai ales din Lunca Dunării,
acoperă bine solul și asigură evoluția pedogenetică a solurilor aluviale, constituie un stagiu
succesional premergător instalării foioaselor tari – ulm de câmp, frasin, stejar, etc. – în șleaurile
de luncă;
• Ornamentală: utilizat în aliniamente, arbori izolați.
Ulmus pumila – ulm de Turkestan

Areal:
• Specie alohtonă;
• Areal natural geografic: în Asia Centrală, în Siberia Centrală și Orientală, Rusia, Mongolia și
nordul Chinei, între 80-140° longitudine estică și 30-55 ° latitudine nordică.
• Distribuția în România: areal de cultură, specie introdusă în culturi forestiere din zonele de
silvostepă și stepă, în perimetre de ameliorare a terenurilor degradate și în perdele forestiere de
protecție, precum și în culturi ornamentale – aliniamente. Utilizată mai ales în sudul și estul țării, la
câmpie și deal.
Cerințe ecologice:
• Lumină: heliofilă, crește și se dezvoltă bine în lumină plină;
• Căldură: euritermă, mare adaptabilitate la rigorile climatului continental, crește într-un climat excesiv
continental, cu mari amplitudini și excese termice - ținuturi cu ierni geroase și veri calde, cu înghețuri timpurii
sau târzii;
• Apă: rezistă bine la secetă/ xerofită, rezistentă la uscăciune, crește bine și în zonele uscate din stepă și
silvostepă;
• Sol: euritrofă, tolerantă față de condițiile edafice, se adaptează la solurile sărace, afectate de eroziune, pe
soluri pietroase, cu volum edafic util mic, cu material parental, pe soluri grele, chiar și pe cele cu carbonați și
conținut redus de săruri solubile.
• Este o specie rustică, cu adaptabilitate climatică și edafică ridicată.

Însușiri biologice:
• Maturitatea: foarte timpurie, la cca. 5-10 de ani;
• Periodicitatea fructificației: anuală;
• Înflorire: anterior înfrunzirii, în aprilie;
• Coacere fructe: în mai-iunie, diseminează imediat, ușor, la distanțe mari;
• Germinația: capacitate germinativă redusă, de cca. 30-40%;
• Creștere: rapidă, încă din primul an, se amplifică în anii următori, competitivitate ridicată, la vârsta maturității
se diminuează;
• Longevitate: mică-mijlocie (sub 100 de ani);
• Înmulțire: germinativă. Nu drajonează; lăstărește destul de activ.
Celtis australis – sâmbovină

Areal:
• Specie autohtonă;
• Areal natural geografic: areal circum-mediteranean – sudul Europei, vestul Asiei Mici, nordul
Africii. Europa: Peninsula Iberică, sudul Franței, sudul și centrul Italiei, Peninsula Balcanică; Asia:
zona costieră a Turciei, Siriei, Israelului, vestul Caucazului; Africa: nordul Marocului, Algeriei și
Tunisiei.
Distribuția în România:
• Distribuție foarte restrânsă, sporadică, în sud-vestul României, în ținuturile mai calde, cu influențe
sub-mediteraneene din sudul Banatului (Munții Cernei și Cazanele Dunării) și Oltenia, pe
versanți însoriți, cu soluri scheletice, stâncării. Țara noastră este la limita nordică a arealului
natural al speciei.
• Specie de diseminație.

Cerințe ecologice:
• Lumină: subheliofilă;
• Căldură: termofilă, cu sezon estival lung și cald, poate suferi la ger și îngheț.
• Apă: xerofită, apare în stațiuni cu uscăciune;
• Sol: oligotrofă, apare pe soluri scheletice, pietroase, calcaroase, pe versanți însoriți, uscați. Cu
toate acestea, cele mai bune creșteri le realizează pe soluri humifere, profunde, bine drenate,
chiar slab sărăturate, cum sunt cele din unele stațiuni de pe litoralul Mării Negre sau din unele
spații verzi.
Însușiri biologice:
• Maturitatea: timpurie, la cca. 10-15 ani;
• Periodicitatea fructificației: anuală sau la 2 ani;
• Înflorire: în aprilie, odată cu înfrunzirea;
• Coacere fructe: în septembrie;
• Germinația: capacitate germinativă ridicată;
• Creștere: înceată, producție scăzută de lemn;
• Longevitate: ridicată (cca. 400 ani);
• Înmulțire: germinativă; vegetativă: lăstărește destul de activ.

Importanță:
• Economică: lemnul cu duramen cenușiu și însușiri similare cu ale ulmilor, dar valorificarea
economică este scăzută, lemn de dimensiuni mici și în cantități reduse;
• Silviculturală: valoare botanică, specie rară la nivel național, bună fixatoare de sol valorifică
terenurile stâncoase și erodate;
• Ornamentală: utilizat în aliniamente, arbori izolați.
Celtis occidentalis – sâmbovină americană

Areal:
• Specie alohtonă;
• Areal natural geografic: specie originară din centrul, estul și sud-estul Americii de Nord. Prezentă
în SUA și izolat în sudul și sud-estul Canadei, în climat temperat. Specie de amestec.
• Distribuția în România: areal de cultură, specie introdusă în grădini dendrologice, arboretumuri,
culturi ornamentale – în spații verzi din regiunile de câmpie și de dealuri.
Cerințe ecologice:
• Lumină: subheliofilă;
• Căldură: mezotermă/ subtermofilă, rezistă mai bine la cer decât sâmbovina, dar înghețurile târzii pot să o
vatăme, se comportă bine în condițiile climatice specifice regiunilor de câmpie și de deal de la noi;
• Apă: mezofilă, relativ pretențioasă față de apa din sol, se dezvoltă bine pe soluri cu umiditate mijlocie (reavene,
jilave), pe solurile uscate rămâne de dimensiuni mici;
• Sol: mezo-eutrofă, se dezvoltă bine pe soluri cu troficitate ridicată, profunde, afânate, bine aprovizionate cu
apă, cum sunt cele de luncă.

Însușiri biologice:
• Maturitatea: timpurie, până în 20 de ani;
• Periodicitatea fructificației: anuală sau la 2 ani;
• Înflorire: în aprilie-mai, odată cu înfrunzirea;
• Coacere fructe: în septembrie;
• Germinația: capacitate germinativă ridicată;
• Creștere: rapidă, încă din primul an, se amplifică în anii următori;
• Longevitate: mijlocie (100-200 de ani);
• Înmulțire: germinativă. Drajonează și lăstărește destul de activ.

Importanță:
• Economică: lemn de calitate bună, cu duramen;
• Ornamentală: utilizată frecvent în spații verzi – aliniamente, masive, arbori izolați.
Morus alba – dud alb
Areal:
• Specie alohtonă;
• Areal natural geografic: specie originară din Asia de sud-est – China, Coreea, Pakistan, India,
Japonia, Tailanda, Vietnam, Malaezia, Indonezia, Filipine – într-un climat subtropical. Extinsă în
Europa, Africa de sud și de est, America de Nord, în unele locuri a devenit subspontană. În Europa a
fost introdusă pe la jumătatea mileniului întâi, în sudul și centrul Europei, până la 55° latitudine N.

• Distribuția în România: areal de cultură, taxon archeofit, cultivat în regiunile de câmpie și de

dealuri, naturalizată, a devenit subspontană. Cultivată în grădini, aliniamente, culturi forestiere, mai
ales pentru producția de frunze pentru hrana viermilor de mătase. Subspontană în Lunca și Delta
Dunării.
Cerințe ecologice:
• Lumină: subheliofilă, dar se dezvoltă și fructifică bine în lumină plină;
• Căldură: termofilă, cerințe ridicate față de regimul termic, sensibil la gerurile puternice de iarnă, înghețurile
timpurii vatămă frecvent lujerii nelignificați complet, înghețurile târzii afectează înmugurirea, formarea frunze,or
și a florilor;
• Apă: eurifită, rezistă bine la secetă, fapt ce îi permite să crescă în zone uscate, inclusiv în silvostepă, dar
suportă și inundațiile cu apă curgătoare, din stațiunile de luncă, însă nu suportă inundațiile cu apă stagnantă;
• Sol: euritrofă, vegetează bine și pe soluri bogate în substanțe nutritive, profunde, drenate, precum și pe soluri
uscate, bătătorite, compacte, sau pe soluri aluviale, nisipoase, cu conținut scăzut de săruri;

Însușiri biologice:
• Maturitatea: timpurie, până în 10 de ani;
• Periodicitatea fructificației: anuală, abundentă;
• Înflorire: în aprilie;
• Coacere fructe: în iunie-iulie;
• Germinația: capacitate germinativă ridicată;
• Creștere: rapidă, încă din primul an, se amplifică în anii următori;
• Longevitate: mijlocie (100-200 de ani, excepțional 250 de ani);
• Înmulțire: germinativă; vegetativă: lăstărește, butășește și marcotează.

Importanță:
• Economică: lemn de calitate bună, cu duramen brun-gălbui, dur, rezistent, cu textură fină, se prelucrează bine, utilizat în
tâmplărie, dogărie, artizanat; Frunzele sunt utilizate pentru hrănirea viermilor de mătase; fructele comestibile, cu diverse
utilizări;
• Ornamentală: utilizată frecvent în spații verzi – aliniamente, masive, arbori izolați.
Morus nigra – dud negru
Areal:
• Specie alohtonă;
• Areal natural geografic: specie originară din Transcaucazia și Iran.
• Distribuția în România: areal de cultură, taxon archeofit, cultivat în regiunile de câmpie și de
dealuri, naturalizată, a devenit subspontană. Cultivată în grădini, aliniamente, mai puțin frecventă ca
dudul alb.
• Cerințe ecologice și însușiri biologice: similare cu ale dudului alb, rezistă mai bine la ger.
Maclura aurantiaca (M. pomifera) – maclură, mărul cailor
Areal:
• Specie alohtonă;
• Areal natural geografic: specie originară din bazinul Râului Roșu/ Red River, SUA (statele
Oklahoma, Texas și Arkansas) și Texas, unde este o specie de preerie.
• Distribuția în România: areal de cultură, taxon neofit, cultivat în spații verzi, aliniamente, garduri vii,
în culturi forestiere – pentru crearea de liziere/ garduri vii.
Cerințe ecologice:
• Lumină: subheliofilă, se dezvoltă și fructifică bine în semiumbră dar și lumină plină;
• Căldură: termofilă, cerințe ridicate față de regimul termic, sensibil la gerurile puternice de iarnă, înghețurile
timpurii vatămă frecvent lujerii nelignificați complet, mai ales în tinerețe;
• Apă: mezo-xerofită, rezistă bine la secetă, fapt ce îi permite să crescă în zone uscate, inclusiv în silvostepă, în
Dobrogea, de exemplu;
• Sol: euritrofă, vegetează bine pe o mare diversitate de soluri, dar cele mai bune creșteri le realizează pe soluri
bogate în substanțe nutritive, profunde, drenate, cu apă freatică accesibilă și regim constant de umiditate;

Însușiri biologice:
• Maturitatea: timpurie, până în 10 de ani;
• Periodicitatea fructificației: anuală, abundentă;
• Înflorire: în aprilie-mai;
• Coacere fructe: în octombrie;
• Germinația: capacitate germinativă mijlocie;
• Longevitate: mijlocie (100-200 de ani);
• Înmulțire: germinativă; vegetativă: lăstărește și drajonează.

Importanță:
• Economică: lemn de calitate bună, cu duramen brun-gălbui, dur, rezistent, rezistă bine în pământ, utilizat pentru stâlpi/
bulumaci – comparabil cu cel de salcâm și stejar;
• Silviculturală: utilizată ca specie de primă împădurire, culturi pe terenuri degradate, margini de masiv/ liziere și perdele
forestiere de protecție;
• Ornamentală: utilizată frecvent în spații verzi – aliniamente, garduri vii, arbori izolați.
Ficus carica – smochin
Areal:
• Specie alohtonă;
• Areal natural geografic: specie circum-mediteraneană și din vestul Asiei. A fost extinsă în cultură în
zone favorabile din Europa, Asia și America de Nord
• Distribuția în România: areal de cultură, taxon archeofit, cultivat în grădini din Dobrogea (devenit
subspontan în unele stațiuni din Dobrogea), sudul și sud-vestul României.
Cerințe ecologice:
• Lumină: heliofilă, se dezvoltă și fructifică bine în lumină plină;
• Căldură: termofilă, cerințe ridicate față de regimul termic, sensibil la gerurile puternice de iarnă, înghețurile
timpurii vatămă frecvent lujerii nelignificați complet, mai ales în tinerețe. La noi trebuie protejată iarna sau
plantată în locuri protejate de îngheț;
• Apă: mezo-xerofită, suportă uscăciunea;
• Sol: mezotrofă-oligotrofă, vegetează bine pe o mare diversitate de soluri superficiale, calcaroase, însorite;
nisipoase, sărace în humus, cu carbonați și conținut redus de săruri (ex. Sulina, Sf. Gheorghe, în Delta
Dunării); profunde, afânate, bine și constant aprovizionate de apă din stratul freatic, cum sunt în lungul
cursurilor de apă sau a apelor stătătoare.

Însușiri biologice:
• Maturitatea: timpurie, până în 5 de ani;
• Periodicitatea fructificației: anuală, abundentă;
• Înflorire: în aprilie-mai;
• Coacere fructe: începând cu luna iulie până în septembrie;
• Germinația: capacitate germinativă mijlocie;
• Longevitate: mică;
• Înmulțire: germinativă; vegetativă: lăstărește și drajonează foarte activ.

Importanță:
• Economică: fructe;
Juglans regia – nuc, nuc comun

Areal:
• Specie alohtonă, archeofită, naturalizată, subspontană în unele regiuni ale țării;
• Areal natural geografic: Asia: începând din estul Turciei, cuprinde Armenia, Georgia, Azerbadjan,
Iran, Turkmenistan, Afganistan, Pakistan, până în nordul Indiei, China, Corea și Japonia. În M.
Taurus se găsește la alyitudini de 600-1200m, în Caucaz până la 1400, în Himalaya pănă la
2500m, iar în SV Chinei se găsește și la altitudini de 3000-4000m.
• Arealul de cultură a fost extins în Europa, America de Nord și America de Sud;
• Distribuția în România: prezent peste tot în regiunile de câmpie și de dealuri, mai ales în zonele
de podgorii și livezi. Apare subspontan în Banat, Subcarpații Olteniei și Transilvania. Au fost
înființate și plantații forestiere, destinate producției de lemn, dată fiind calitatea deosebită a
lemnului.
Paola Pollegioni, Keith Woeste, Francesca Chiocchini, Stefano Del Lungo, Marco Ciolfi, Irene Olimpieri, Virginia Tortolano,
Jo Clark, Gabriel E. Hemery, Sergio Mapelli, Maria Emilia Malvolti, 2017, Rethinking the history of common walnut
(Juglans regia L.) in Europe: Its origins and human interactions. Plos One,
https://journals.plos.org/plosone/article?id=10.1371/journal.pone.0172541
Arealul de cultură al nucului.
Cerințe ecologice:
• Lumină: heliofilă, suportă și semiumbra în tinerețe; este arbore de rariște, nu de masiv compact;
• Căldură: termofilă, suferă la înghețurile timpurii și târzii și la geruri; preferă zonele cu climat blând, ferite de
geruri, de vânturi reci sau uscate;
• Apă: mezofilă, are nevoie de umiditate suficientă în sol pentru a se dezvolta bine; nu se dezvoltă
corespunzător în condiții de uscăciune;
• Sol: eutrofă-megatrofă, calcicolă, se dezvoltă bine pe soluri bogate în substanțe nutritive, profunde, afânate,
drenate, reavene sau reavăn-jilave, cum sunt cele de luncă. Evită solurile grele, compacte, acide sau excesiv
umede

Însușiri biologice:
• Maturitatea: timpurie, la cca. 5-12 ani;
• Periodicitatea fructificației: anuală sau la 2 ani, dacă nu este afectată de îngheț;
• Înflorire: după înfrunzire, în mai;
• Coacere fructe: în octombrie;
• Germinația: capacitate germinativă de cca. 60-80%;
• Creștere: rapidă, încă din primul an, se amplifică în anii următori, până pe la 10 ani, poate crește în medie 70-
100 cm/an, competitivitate mare, emană substanțe cu efect inhibitor asupra dezvoltării altor specii în
proximitate;
• Longevitate: mare (300 - 400 de ani);
• Înmulțire: germinativă; Vegetativă: lăstărește destul de activ.
Importanță:
• Economică: lemnul are însușiri calitative excepționale – esență nobilă; duramen frumos colorat,
tare, rezistent, textură omogenă, flexibil, se lustruiește frumos, utilizat pentru furnir și mobilier
masiv; Fructele: alimentație, specie pomicolă, cultivată în livezi; Frunzele, scoarța: substanțe
tanante și colorante, utilizate în farmaceutică;
• Silviculturală: diversitate floristică;
• Ornamentală: rar utilizat în scop ornamental.
Juglans nigra – nuc negru, nuc negru american

Areal:
• Specie alohtonă;
• Areal natural geografic: originară din estul și sud-estul Americii de Nord, începând din Golful Mexic
(30° N) până în zona Marilor Lacuri (45° N). Se întâlnește în regiunile de câmpie și colinare joase,
până la 350-400 m altitudine, excepție face sudul M. Apalași, unde urcă până la cca. 1000 m.
• Distribuția în România: introdus la sfârșitul sec al XIX-lea, inițial în colecții botanice, parcuri
dendrologice, ulterior și în plantații forestiere, pe o suprafață însumând cca. 260 ha. În prezent cele
mai întinse suprafețe sunt în Arad, Timiș, Bihor, Bacău, Buzău, Vâlcea, Giurgiu, Ilfov.
Cerințe ecologice:
• Lumină: heliofilă, în tinerețe rezită și la umbră;
• Căldură: eutermă, rezistă mai bine decât nucul comun la geruri, dar este sensibil la înghețurile timpurii și târzii
în tinerețe; preferă regiunile de câmpie și de deal, cu climat blând, cu sezon estival lung, până la altitudini de
ca. 500 m.
• Apă: mezofilă-mezohigrofilă, are nevoie de umiditate suficientă în sol pentru a se dezvolta bine; nu se dezvoltă
corespunzător în condiții de uscăciune, suportă inundații de scurtă durată cu apă curgătoare;
• Sol: eutrofă, se dezvoltă bine pe soluri bogate în substanțe nutritive, humifere, profunde, afânate, drenate,
reavene sau reavăn-jilave, cum sunt cele de luncă. Vegetează slab pe solurile grele, compacte, gleizate sau
pseudogleizate, precum și pe cele cu conținut ridicat de săruri

Însușiri biologice:
• Maturitatea: timpurie, la cca. 8-10 ani;
• Periodicitatea fructificației: anuală, abundentă;
• Înflorire: după înfrunzire, în mai;
• Coacere fructe: în septembrie-octombrie;
• Germinația: capacitate germinativă de cca. 60-80%;
• Creștere: rapidă, încă din primul an, se amplifică în anii următori, până pe la 10 ani, este una dintre speciile
lemnoase cele mai valoroase și productive introduse în țara noastră;
• Longevitate: mare (cca. 400 de ani);
• Înmulțire: germinativă; Vegetativă: lăstărește destul de activ.
Importanță:
• Economică: lemnul are însușiri calitative excepționale – este mai poros și mai moale decât al
nucului comun, dar are duramen frumos colorat, durabil, rezistent, flexibil, utilizat pentru furnir și
mobilier masiv; Fructele: au un gust amărui, sâmburele greu de extras, nu sunt utilizate în scop
alimentar;
• Silviculturală: specie valoroasă în pădurile de luncă;
• Ornamentală: utilizată în scop ornamental.
Juglans cinerea – nuc cenușiu, nuc cenușiu american

Areal:
• Specie alohtonă;
• Areal natural geografic: originară din estul și sud-estul Americii de Nord, începând din Golful Mexic
(30° N) până în zona Marilor Lacuri (45° N). Arealul coincide în linii mari cu al nucului negru, fiind
ceva mai mult extins spre nord și mai puțin spre vest.
• Distribuția în România: la noi mai puțin utilizat ca nucul negru, mai ales în culturi ornamentale,
deoarece dimensiunile și calitatea tulpinii este inferioară.
Cerințe ecologice:
• Asemănătoare cu ale nucului negru, dar suportă mai bine gerurile mari, înghețurile timpurii și târzii, de care
suferă totuși în condițiile d ela noi; este mai puțin pretențios față de umiditatea și de troficitatea solului; are
temperament mai de lumină, intermediar între nucul comun și cel negru.

Însușiri biologice:
• Asemănătoare cu ale nucului negru, dar creșterea este mai înceată și dimensiunile mai mici, lemnul este
inferior celui de nuc negru.

Importanță:
• La noi utilizat doar în scop ornamental.