Poziție geografică

 Între 40°-55° lat. N și S , în centrul continentelor .

Emisfera Nordică:

 America de Nord , dincolo de Munții Coastei și Munții Stâncoși, Pod. Preriilor (centrul S.U.A. și al
Canadei);

 Europa de Est (sud-estul României - mare parte a Dobrogei, estul Munteniei şi sud-estul
Moldovei, Republica Moldova, Ucraina, Federația Rusă - până la Volga și Munții Ural)

 Asia (vestul Kazahstanului, nord-vestul Chinei), până la poalele Munților Altai (granița cu
Mongolia).

Emisfera Sudică:

 America de Sud , în Pod. Patagoniei (estul Argentinei și sudul Uruguayului);

 sudul Africii (Republica Africa de Sud).

Poziția geografică, prin întinderea în longitudine a continentelor și desfășurarea lanțurilor de munți a

impus anumite condiții climatice, specifice mediului de stepă și silvostepă. Acestea se răsfrâng în
specificul vegetației, faunei, dar și al solurilor, în scurgerea apei râurilor, în dinamica proceselor actuale
și implicit în răspândirea populației și a așezărilor umane.

Clima

 Verile sunt calde și secetoase, iar iernile sunt friguroase.

 Temperatura medie anuală este cuprinsă între 8°-10°C, amplitudinea termică anuală fiind în jur
de 25°C. În sectoarele centrale ale continentelor sau în cele încadrate de munți înalți se observă
o accentuare a secetei.

 Precipitațiile sunt reduse, media anuală este de circa 500-600 mm/an. Acestea sunt mai
abundente primăvara și toamna (septembrie-octombrie) și mai scăzute vara (iulie-august) și
toamna târziu spre iarnă (noiembrie-decembrie).

 Râurile au un regim neregulat, îngheață în timpul iernii, pot produce inundații primăvara din
cauza topirii zăpezilor, iar vara debitele scad din cauza secetei sau cresc datorită ploilor
torențiale.

 Bat vânturile de vest.

Vegetația

Stepa reprezintă o formațiune vegetală ierboasă (uneori cu tufe sau pâlcuri de arbuști xerofitici),
caracteristică regiunilor temperat-continentale.
 Plantele care populează regiunile de stepă, numite xerofite, au cunoscut adaptări speciale, astfel încât
ele au reuşit să supravieţuiască, să se dezvolte şi să se înmulţească în aceste medii destul de ostile.
Astfel, părţile subterane ale speciilor de stepă, prezintă o dezvoltare profundă sau posedă metode de
economisire a apei, aşa cum este de pildă apariţia unui bulb subpământean.

Frunzele şi-au redus sau îngustat limbul, adesea suprafaţa lor devenind ceroasă sau păroasă, astfel încât,
evaporaţia să fie cât mai mică.

De asemenea, multe vegetale au dezvoltat de-a lungul evoluţiei lor, mijloace de apărare împotriva
animalelor erbivore, exteriorizate prin prezenţa unor organe spinoase.

Predomină speciile de graminee (diverse specii de xerofile precum negara, colilia , timoftica, pirul și
păiușul), dar și plantele ierboase, cum sunt buruiana cu cinci degete, albăstreaua, bujorul de stepă,
lumânărica și pelinul, care apar la întâmplare printre ierburile înalte.

Arbuştii şi semiarbuştii care cresc în stepă, formează tufărişuri, adesea spinoase. Se întâlnesc specii ca:
murul, migdalul pitic, lemnul bobului, iasomia, măceșul și porumbarul.

Un arbust spinos, cu o plasticitate ecologică deosebită, întâlnit în stepă, silvostepă şi în toate pădurile de
foioase de la noi, urcând de la câmpie la munte, este păducelul.

Silvostepa reprezintă o zonă de vegetație intermediară între stepă și pădurea de foioase (stejar,arţar,
frasin sau carpen). În această zonă , vegetația ierboasă specifică stepei alternează cu pâlcuri de copaci.

Silvostepa este cel mai des întâlnită în Europa răsăriteană.

Fauna

 Rozătoare: popândăul și hârciogul , a căror arie de răspândire coincide cu arealul agriculturii

intensive, grivanul, șoarecele de câmp, bursucul, orbetele sau cățelul pământului, șobolanul de
câmp, iepurele de câmp, dihorul de stepă și dihorul pătat, pârșul de copac, bizamul.

 Erbivore: antilope, cai sălbatici, bizonul, căprioara, antilope saiga.

 Păsări: , dropia și spârcaciul declarate monumente ale naturii, șerparul, acvila de stepă, acvila de
câmp, șoimul dunărean, prepelița , graurul, ciocârlia , dumbrăveanca, șorecarul mare, acvila
sudică, șorecarul încălțat, eretele alb, privighetoarea, ciocârlia, graurul, pupăza.

 Prădătoare: șacalul auriu, vulpea, vulpea cu urechi de liliac (sudul Africii), pisica sălbatică, lupul,
jderul de piatră, nevăstuica.

 Insecte: lăcuste, cosașii , greieri grași, călugărița, scarabei.

 Reptile: broasca râioasă verde, broaștele țestoase de uscat, șopârlele de stepă, șopârla cu
picioare scurte, șarpele dungat , întâlnit pe lângă casa omului, șarpele săritor, agresiv, iute și bun
cățărător.
Specii pe cale de dispariție

Zbârciogul de stepă

Zbârciogul este numele dat mai multor specii de ciuperci aparținând genului Morchella.

Pălăria are formă ovoidă sau conică, de culoare brun-deschis, gălbuie-ocracee.

Apare primăvara de timpuriu, prin aprilie sau mai. Este comestibilă, foarte apreciată în bucătăria
franceză.

Cosașul de stepă (Saga pedo)

Este o specie de insectă din familia Tettigoniidae. Este întâlnit în Armenia, Austria, Azerbaidjan, Bulgaria,
China, Cehia, Elveția, Franța, Georgia, Germania, Italia, Kazahstan, Kîrgîzstan, Muntenegru, România,
Rusia, Serbia, Slovacia, Spania, Tadjikistan, Turkmenistan, Ucraina, Ungaria și Uzbekistan.

Este o insectă cu un stil de viață diferit de cel majorității insectelor, prin faptul că este carnivoră,
mâncând în special insecte mai mici.

Vipera de stepă ( Vipera ursini )

Este cea mai mică dintre speciile de viperă întâlnite la noi și cea mai puțin veninoasă. Lungimea maximă
este de 60cm. Variațiile de colorit sunt puține și asta datorită arealului destul de redus în care trăiesc.

Coloritul viperei de stepă este în general cenușiu cu desenul în zig-zag de pe spate de culoare brună
închisă. Abdomenul este de culoare albă-gălbuie-cenușie.

Acvila de stepă (Aquila nipalensis)

Este o pasăre răpitoare care poate fi întâlnită din estul României până în sudul Rusiei și centrul Asiei in
zona Mongoliei. Păsările care viețuiesc în Europa și Asia își petrec iarna în Africa, iar păsările din est în
India.

Ursul Panda Uriaș (Ailuropoda melanoleuca) – în munții din estul Tibetului

Este un mamifer de mărime medie. Ei nu au fost considerați întotdeauna urși, mulți cercetători
considerându-i niște ratoni mari.

Urșii Panda ajung în lungime până la 1,5 m și aproximativ 75 cm în înălțime.

Masculii sunt cu 10-20% mai mari decât femelele. Masculii cântăresc până la 150 kg, iar femelele până la
125 kg.

Dihorul de stepă (Mustela eversmanni )

Este un carnivor de mici dimensiuni.

Specia este asemănătoare cu Mustela putorius ( dihorul de la noi ), cu blana însă mai deschisă la culoare.

Spatele este cafeniu-gălbui, abdomenul uşor întunecat. Sub ochi are o pată mai întunecată.

Dihorul de stepă este răspândit în partea estică a Europei şi vestul Asiei; preferă stepa.

În România este cunoscut doar în Dobrogea.

Dropia (Otis tarda) este cea mai mare pasăre zburătoare din lume, mai grea chiar decât lebedele și
pelicanii.

Ea trăiește în zonele de stepă din sud-estul Europei și în zonele cu climă temperată din Asia.

În România , ea era întâlnită până acum câteva decenii în Bărăgan.

În prezent mai apare regulat pe teritoriul administrativ al orașului Salonta, județul Bihor respectiv al
comunei Beba Veche, județul Timiș.

Solurile

Descompunerea resturilor vegetale în zona de stepă se manifestă cu o intensitate mult mai mare
comparativ cu zonele mai reci, unde descompunerea este mult mai lentă, resturile organice fiind
nedescompuse sau parţial descompuse.

În zonele de stepă, pe seama descompunerii resturilor vegetale provenite de la vegetaţia ierboasă

bogată în elemente bazice, cantitatea de humus rezultată este mai mare, acesta fiind alcătuit din acizi
huminici care imprimă solurilor o culoare închisă.

Solurile formate sunt bogate în humus şi elemente bazice care determină un grad înalt de fertilitate
(Cernoziomurile). Ele pierd treptat humus atunci când precipitațiile sunt reduse ( sub 400 mm).

Populația și așezările umane

Ținuturile acestea ierboase au constituit din vremuri îndepărtate marile terenuri de pășunat ale lumii.
Unele, cu suficientă umiditate, au intrat încă din cursul secolului XIX în circuitul agriculturii extensive
(cele europene, părți întinse din preria nord Americană și pampasul Argentinian).

Altele au continuat să rămână domenii de păstorit, îndeosebi cele din marile podișuri asiatice.

Peisajului agricol i se adaugă cel al orașelor și așezărilor rurale.

Așezările rurale sunt de obicei mari și distanțate una față de cealaltă. Căldura excesivă și praful din
timpul verii, precum și gerurile și viscolele din perioada iernii constituie factori de disconfort. Sursele
naturale de apă sunt rare, iar pânza freatică este destul de adâncă.
Puțurile cu cumpănă constituiau în vechime o componentă caracteristică a peisajului de stepă, dar acum
sunt tot mai mult înlocuite cu alimentarea cu apă din foraje adânci.

Condițiile climatice mai blânde au favorizat dezvoltarea așezărilor, multe dintre acestea fiind situate de-
a lungul unor drumuri transcontinentale (Transsiberianul în Eurasia sau magistralele din Canada).

Datorită caracteristicilor mediului, în această zonă s-au dezvoltat numeroase așezări urbane, cele mai
importante fiind aglomerațiile urbane (Donețk, Astana, Denver, Comodoro Rivadavia, Pretoria,
Bloemmfontein), metropolele (București, Kiev, Ulan Bator, Nagoya, Montevideo, Dallas, Cape Town,
Johannesburg), conurbațiile (Buenos Aires) și megalopolisurile (,,Tokkaido" : Tokyo-Yokohama-Nagoya-
Osaka-Kyoto-Kobe-Nagasaki-Hiroshima; ,,Chippits” situat la sud de Marile Lacuri: Chicago-Cleveland-
Detroit-Buffalo-Pittsburgh-Toledo).

Denver

Kansas

Chicago

Saint Louis

Dallas

Montevideo

Buenos Aires

Comodoro Rivadavia

București

Kiev

Odessa

Sevastopol

Donețk

Rostov pe Don

Krasnodar

Volgograd

Astana

Karaganda
Ulan Bator

Beijing

Sendai

Tokyo

Nagoya

Pretoria

Johannesburg

Cape Town

Presiunea antropică

Datorită fertilității ridicate a solului, zona de stepă constituie astăzi cea mai importantă zonă agricolă a
Terrei. Se cultivă în special cereale ( grâu, porumb,ovăz etc) și predomină creșterea bovinelor și
porcinelor, primul loc fiind ocupat în acest domeniu de China.

Stepa cultivată (cerealieră) este un ecosistem nou, rezultat al selecției antropice a anumitor graminee,
ameliorate continuu ca producție de semințe.

În partea asiatică a fostei Uniuni Sovietice existau, încă până la mijlocul secolului XX, spații imense de
stepă folosite ca pășuni pentru bovine, oi, cai și pentru fân. Circa 30 milioane ha au fost desțelenite în
anii 1953-1955, acțiune continuată ulterior în mai multe etape.

Atât în Europa, cât și în sudul Siberiei, pe locul vegetației de stepă s-au extins masiv culturile agricole
(grâu, floarea soarelui, porumb, rapiță), care depind foarte mult de irigații, altfel producțiile fiind foarte
scăzute în anii secetoși.

În multe cazuri (inclusiv în Bărăgan) cantitatea de humus din sol a început să scadă ca urmare a
agrotehnicii necorespunzătoare.

În ziua de azi, în Europa vegetația originară de stepă este aproape complet dispărută.

O suprafață mai mare bine conservată este protejată în Ucraina, în rezervația Askania Nova. Vegetația
ierboasă de pe izlazuri este mult diferită de cea tipică de stepă, datorită degradării intense prin
suprapășunat.

Curiozități din lumea stepei

 În 2010, o specie de cai dată dispărută de peste 50 de ani (caii lui Przewalski) s-a întors
neașteptat în stepa chineză, locul unde s-a crezut că ar fi murit ultimul individ. Sunt niște specii
de cai foarte sperioși care se depărtează la orice semn de apropiere al unei vietăți.
  România deține unica rezervație de bujori de stepă din Europa. Rezervația de bujori de stepă
este considerată de cunoscători drept "unicul loc din interiorul arcului carpatic unde crește
această plantă". Locul, Zău de Câmpie se află în judetul Mureș. Această zonă a fost închisă și
considerată rezervație naturală, pentru că Zău de Campie este cel mai nordic punct din România
unde se găsește această specie.

Zona temperată are unul dintre cele mai mari grade de concentrare a așezărilor omenești (multe
metropole), posedă însemnate resurse de subsol. Aici s-a dezvoltat o industrie diversificată, întinse
suprafețe agricole, dar și o poluare deosebită.

Bibliografie

 Neguț S., Ielenicz M., Bălteanu D., Neacșu M.C., Bărbulescu A., Geografie – Manual pentru clasa
a XI-a, Ed. Humanitas, București, 2012

 Tufescu V. Posea Gr., Ardelean A., Geografia mediului înconjurător, Ed. Didactică și Pedagogică,
București, 1990

 Mândruț O., Geografie – Manual pentru clasa a XI-a, Ed. Corint, București, 2001

 Cocean P., Dan R., Marc D., Vescan I., Geografie – Manual pentru clasa a XI-a, Ed. Sigma,
București, 2002

 www.ro.wikipedia.org

 www.didactic.ro

 www.referat.ro

 www.scribd.com

 www.materie.ro

Proiect realizat de:

Ciobanu Raluca

Dinu Luiza

Ștefan Cristina

Cls. a XI-a I

Denumirea mediului de stepă variază de la un continent la altul, astfel:

 Europa și Asia : stepă

 America de Nord : prerie

  America de Sud : pampas

 Africa de Sud : veld

Mediul de stepă

See full transcript