CLIMA SI INFUENTA EI

ASUPRA
PEISAJELOR NATURALE ALE TERREI

PADUREA ECUATORIALA

Pădurile ecuatoriale se întâlnesc în regiunea ecuatorială, de o parte și de

alta a Ecuatorului (în medie până la 5° latitudine nordică și sudică)
precum bazinul fluviului Congo (Africa), câmpia Amazonului (America
de Sud), Nordul Australiei, Indonezia (Asia) și insulele Filipine.

Acest mediu are o uniformitate aparte a regimului climatic, temperatura

medie anuală variind între 25 și 28 grade Celsius, iar precipitațiile
anuale depășind 3000 mm.

Datorită acestor factori climatici, vegetația predominantă este cea

semperviriscentă (veșnic verde), luxuriantă, cu arbori stratificați (în 3
straturi: 5–15 m, 15-40m, 40-60m), sub aceste straturi aflându-se arbuști
și ierburi la periferia pădurilor. În interiorul pădurilor și între straturi
cresc liane și plante epifite (plante fixate pe arbori). Arborii care
constituie aceste păduri ecuatoriale sunt: palmierii (peste 1500 specii,
cuprinzând și palmierul de ulei și palmierul de cocos ), arborele de
cauciuc, arborele de cacao, arborele de cafea, mahonul, accaju etc. Pe
țărmurile afectate de maree cresc mangrove.
Condițiile climatice favorabile din această zonă extrem de caldă și
umedă permit existența unei mari diversități de animale. Cele mai multe
(reptile, insecte mari, maimuțe, fluturi, păsări viu colorate –papagali,
tucani) trăiesc în coroana arborilor unde găsesc o hrană abundentă.
Animalele arbolicole s-au adaptat, putând face salturi și agățându-se de
ramurile arborilor. În desișurile acestor păduri mai pot fi găsite jaguarul,
antilopa de pădure.
 SAVANA

Localizare. Se gaseste in vestul Angolei si al Namibiei, S-E Republicii

Africii de Sud, S-V Arabiei Saudite, S-V Indiei, N-E Australiei, in
Insula Tasmania si centrul Insulei Madagascar, nordul Venezuelei, in
Brazilia, Chile.

În savană cad mai puține precipitații decât în stepa europeană. Clima în

savană este mai caldă, iar anual sunt înregistrate secete. Solurile sunt
mai puțin fertile, iar luminozitatea este maximă. Sunt 2 anotimpuri
principale: sezonul secetos și sezonul ploios.
Flora savanei este adaptată condițiilor climaterice neprielnice din
savană. Astfel în savană se întâlnesc arbori precum baobabul, care oferă
faunei fitofage a savanei hrana necesară.Astfel, pentru a supraviețui,
arborii și arbuștii depozitează în trunchi apă pentru a supraviețui
sezonului secetos. Însă vegetația dominantă este cea ierboasă, iar
plantele ierboase își usucă partea superioară a corpului (situată deasupra
solului), transportând substanțele hrănitoare și la rădăcini, și astfel reduc
evaporarea apei.

Fauna este reprezentată de mai multe tipuri de animale: erbivore

(antilope, zebre, girafe, elefanți, bivoli, rinoceri), carnivore (lei, leoparzi,
hiene, gheparzi, șacali, câini pătați), rozătoare, păsări (struți, păsări
țesătoare), insecte.
 DESERTUL

Aproximativ o treime din suprafața Terrei este acoperită de deșerturi.

Cele mai mari deșerturi de pe glob sunt: Antarctida (Antarctida), Sahara
(Africa), Deserturile Australiei (Australia), Arabia (Asia), Gobi (Asia),
Kalahari (Africa), Takla Makan (Asia), Sonora (America de Nord),
Karakum (Asia), Tharr si Cholistan (Asia).

Clima se caracterizează prin uscăciunea cauzată de deficitul de

precipitații anuale; are doar o cantitate de precipitații care nu depășește
300 mm pe tot parcursul anului. In regiunile de deșert sunt în general
diferențe mari de temperatură de la zi la noapte

În aceste regiuni aride trăiesc plante și animale adaptate la carența de

apă, ca: cactus, salcâm, tamarix si animale ca: mustelidae , reptile,
insecte, arthropode, scorpioni, păianjeni, gazele, dromaderi, cămile
 VEGETATIA MEDITERANEANA

Zona mediteraneană sau bazinul mediteranean se referă la teritoriul

înconjurat și din jurul Mării Mediterane. Cea mai mare parte din Europa
de Sud este dominată de Marea Mediterană. Dintre țările mai mari, doar
Portugalia, cu acces la Oceanul Atlantic, nu are țărm la Marea
Mediterană. Cu o lungime de 3.880 km și o suprafață totală de
2.503.000 km2, Mediterana este cea mai întinsă mare interioară din
lume. Este aproape integral înconjurată de uscat, la sud de Africa, iar la
nord de Europa și este unită cu Oceanul Atlantic doar printr-un canal
îngust, numit Strâmtoarea Gibraltar, care măsoară între 13 și 27 km
lățime.

Clima mediteraneană se caracterizează prin veri calde și uscate și ierni

blânde și umede, vara precipitații puține, iarna mai puține precipitații
față de climatul temperat-oceanic, vânturile care bat se numesc: mistral,
sirocco și bora.

Vegetația mediteraneană este caracterizată prin plante xerofile, veșnic

verzi ale căror frunze nu cad în anotimpul rece. Frunzele acestor plante
sunt adesea cerate (acoperite cu ceară) ceea ce le dă un aspect lucios. Un
exemplu tipic este leandrul. Alte plante specifice sunt smochinul si
măslinul. Stejarul de stâncă mediteranean - Quercus ilex și pinul de Alep
- Pinus halepensis sunt arbori specifici pădurilor mediteraneene.

Animalele caracteristice sunt: șacalul, scorpionul, vipera cu corn,

broasca țestoasă de uscat și magotul.
 PADUREA DE FOIOASE

In Europa si vestul Asiei, acest mediu se intalneste aproximativ intre

paralele de 43 grade si 60 grade, in Asia numai intre 52 grade si 55
grade, in Estul Asiei el coboara intre 24 si 50. In America, mediul
padurilor temperate se dezvolta ca o fasie
larga pe fatada atlantica a continentului. Catre Pacific, mediul respectiv
este situat ceva mai la Nord. In emisfera sudica, tipul acesta de mediu
aproape nu exista. Este intalnit pe coasta Pacifica din Sudul statului
Chile, in sud-estul Africii, in sud-estul Australiei, in Tasmania si Noua
Zeelanda.

Pădurea de foioase este definită ca temperată, caracterizată prin prezența

celor patru anotimpuri: primăvara, vara, toamna și iarna, datorită
expunerii atât a masei de aer cald, cât și a aerului rece. Primăvara și
vara, deși sunt umede, sunt mai calde. În timpul toamnei și iernii, apare
schimbarea culorii frunzelor copacilor și căderea lor ulterioară. În timpul
anului, temperatura medie este de 10 ° C, devenind mai rece în timpul
iernii. În funcție de locație, este normal ca zăpada să cadă în timpul
iernii. În general, aceste biomase sunt destul de umede, tocmai în
beneficiul vegetației și faunei care le locuiesc. După perioada de frig și
de dezgheț care dă drumul spre primăvară, frunzele arborilor sunt
reînnoite, iar pădurea este revitalizată. Acest sezon durează aproximativ
șase luni.

Principalii arbori ai pădurilor de foioase sunt: salcia, teiul, castanul,

aninul, carpenul, gorunul, plopul, magnolia, stejarul, fagul, mesteacănul,
arțarul, frasinul, ulmul, salcâmul, gârnița, jugastrul.

În aceste păduri trăiesc: lupul, vulpea, căprioara, mistrețul, jderul,

veverița, pisica sălbatică, sturzul, mierla, cucul, ciocănitoarea,
privighetoarea, sticletele.
 STEPA

Stepele sunt caracteristice regiunilor euroasiatice, dar pot fi întâlnite, cu

unele modificări, și în Africa, Australia, în America de Nord și în
America de Sud. În România, regiuni de stepă sunt cele din estul
Câmpiei Române, o parte din Dobrogea și un sector din sud-estul
Podișului Moldovei.
Cad puține precipitații, nu mai mult de 400-600 mm pe an.
Luminozitatea este ridicată. Temperatura medie iarna este de -10 °C...-
5 °C, iar vara poate ajunge până la 30...35 °C.

Flora este dominată de graminee și din plante cu rizomi (care se dezvoltă

rapid după ce apar condiții favorabile), dar și din tufărișuri și plante
spinoase. Exemple: Avena sativa ovăz, Salvia officinalis salvie, Obione
verrucifera colilie, Eryngium planum spinul vântului.

În stepe sunt comune rozătoarele și erbivorele, diverse specii de

antilope, cai sălbatici și cămila cu două cocoașe; dintre păsări se remarcă
dropia.
 PADUREA DE CONIFERE

Pădurile de conifere (numite uneori păduri boreale) sunt zone de

vegetație în care predomină vegetația arboricolă (arbori și arbuști) și
gimnospermică (brazi și pini). Ele sunt răspândite în zonele subarctice,
temperate și subtropicale. Sunt specifice zonelor de mai sus de
latitudinea de 55° în emisfera nordică și unor munți din emisfera sudică.
Se întâlnesc în zonele reci precum nordul Asiei, din Scandinavia până în
Rusia, în nordul Chinei, pe lanțul muntos Himalayan, în Georgia, pe
munții Alpi și Pirinei.
Climatul rece de iarnă, cu geruri puternice şi zăpezi de lungă durată,
alternează cu veri relativ calde, mai scurte, ale căror temperaturi variază
între 12° şi 20°C.Îngheţul este posibil şi în sezonul cald. Dezgheţul
afectează doar pătura superioară a solului, întrucât substratul este
îngheţat până la 300-400 m adâncime.

Aici trăiesc foarte multe specii de plante. Vegetația poartă denumirea și

de "taiga". Arborii se clasifică după felul acelor lor. Există două feluri de
păduri de conifere: boreale și montane (munții Stâncoși și Himalaya).
Cei mai reprezentativi sunt molidul, pinul, bradul alb, zada, jneapănul
(singurul arbust din pădurile de conifere), tuia (numit și arborele vieții),
tisa, chiparosul, cedrul, cupresifolia și sequoia roșie. În Europa și Asia,
pădurile de conifere se numesc taiga. Coniferele sunt arbori înalți, cu
trunchiul drept, fară ramificații, cu frunze mici, aciculare, acoperite cu
ceară. Ele nu își pierd frunzele toamna, de la aceasta regulă abătându-se
doar laricele. Coniferele au fibre rășinoase ce permit clătinarea și
îndoirea lor; astfel rezistă vânturilor puternice. Ramurile lor sunt
aplecate permițând zăpezii să cadă pentru a nu le îngreuna. Aici apar și
lichenii, precum Cladonia, Romalina și Xathoria.

Animalele din pădurile de conifere sunt în general mamifere. Unele

dintre ele au blănuri prețioase. Ursul este unul dintre acestea. Cel mai
mare urs trăiește în America de Nord și se numește ursul Grizzly.
Cerbul, este un alt reprezentant al pădurilor de conifere și este la fel un
mamifer. Ciuta, își naște puii vii și îi hrănește cu lapte. Căprioara, naște
numai un pui. Alți reprezentanți sunt veverița, hermelina și samurul, de
asemenea se găsesc și vulpi, jderi, arici, iepuri, râși, lincși, castori și
pume. Păsări: pițigoi, ciocănitoare, mătăsar, grangur, cocoș de munte,
ierunca, gaița de munte, bufnița, cucuveaua, huhurezul și forfecuța.
Insecte: furnici, fluturi, țânțari, gândăcei și păianjeni
 TUNDRA

Tundra este o zonă de vegetație situată în emisfera nordică, la nord de

zona pădurilor de conifere, ocupând regiunile cu climă subarctică
(extremitatea nordică a Europei, Asiei și Americii de Nord, iar local în
zone de altitudine de peste 3.000 de m, după linia arborilor și în unele
regiuni din sudul Oceanului Înghețat sau al Oceanului Arctic. În ciuda
faptului că zone însemnate de tundră se găsesc în emisfera nordică,
datorită masei continentale extrem de mare concentrată în nordul
Americii de Nord (Canada), în Europa și în Asia, totuși climatul de
tundră este larg răspândit pe tot globul, mai exact pe toate continentele,
la altitudini menționate, urmând îndeaproape climatul alpin.
Clima tundrei este neprielnică, temperatura poate ajunge până la -50/-
40°C iarna, iar vara media e de 5°C. Luminozitatea este redusă.
Vânturile sunt reci și micșorează temperatura simțită subiectiv de
organisme.

Vegetația tundrei este foarte săracă. Tundra este formată din plante cu
înălțimi reduse (arborii lipsesc complet), de obicei perene, cu sistem
radicular superficial. Predomină mușchii și lichenii, gramineele, unele
plante cu flori viu colorate, iar în sud, arbuștii pitici și tufișurile scunde
(salcie polară, mesteacăn pitic).

Zona de tundră este slab populată. Rozătoarele mici și câteva feluri de

păsări trăiesc în tunelele făcute în zăpadă, hrănindu-se cu mușchi și
licheni - plantele specifice tundrei. Odată cu sosirea perioadei de
dezgheț, tundra este populată de păsările acvatice sosite din țările calde:
rațe, gâște, lebede, pescăruși, cufundari, nagâți, cocori etc. Apariția în
tundră a păsărilor călătoare atrage și anumite răpitoare înaripate: vulturi,
șoimi, șorecari. Deopotrivă cu păsările călătoare se întâlnesc și păsări
sedentare, adaptate la condițiile aspre ale mediului. Erbivorele sunt
reprezentate de iepure, ren, leming, care, la rândul lor, servesc drept
pradă carnivorelor - vulpea, bufnița polară, hermina, lupul.
CLIMATUL POLAR
Climatul polar este răspândit între 70-90 grade latitudine nordică și
sudică, cuprinzând Oceanul Arctic și Antarctica. Regiunile
polare ale Pământului sunt acele zone ale globului care înconjoară polii
geografici – arctic, respectiv antarctic.

Clima polară arctică are temperaturi care în timpul iernii pot atinge -68 °
C, deși media din acest sezon este de -45 ° C. Vânturile tind să fie ușoare
dar sunt destul de reci. Clima polară antarctică se găsește în Antarctica,
cel mai rece continent de pe planetă.

În regiunile cu climat polar, există numai o vegetație săracă solul fiind în

adâncime înghețat tot timpul anului.

Animalele peisajuui polar sunt ursul polar in nord, pinguini in sud, foci,
morse. Acestea traiesc la marginea ghetarilor.
 SURSE DE INFORMARE

HTTPS://RO.M.WIKIPEDIA.ORG

HTTPS://RO.WARBLETONCOUNCIL.ORG