Sunteți pe pagina 1din 2

Bună Bianca!

Stepa tropicală
Stepa reprezintă o zonă de vegetație în care flora este reprezentată de plante ierboase și
condițiile climaterice sunt semiaride. Stepele sunt caracteristice regiunilor euroasiatice, dar
pot fi întâlnite, cu unele modificări, și în Africa, Australia, America de Nord și America de
Sud. 

Sunt localizate între 16 și 25 grade de latitudine nordică și sudică.

Clima

În zona stepelor tropicale întâlnim o climă tropicală uscată, caracterizată printr-o


amplitudine termică de 25 °C și precipitații reduse, cu o medie anuală de circa 500 mm.

Fauna

În stepe sunt comune rozătoarele și erbivorele, diverse specii de antilope, cai sălbatici


și cămila cu două cocoașe; dintre păsări se remarcă dropia. În Asia de Est fauna este
originală, cu tigrii siberieni și ursul panda uriaș (în munții din estul Tibetului). Animalul specific
Asiei este dromaderul, originar fiind din stepele din jurul Mării Caspice. Fauna din India se
aseamănă cu cea a Africii, fiind întâlnit leul (în peninsula Kathiawar și în sud-
estul Iranului), tigrul (arhipelagul indonezian), șacalii și hienele (India), iar
maimuțele specifice sunt gibonul (prezent în nord-estul Indiei și în Myanmar)
și urangutanul (prezent în insulele Sumatra și Borneo).

Flora
Flora este dominată de graminee și de plante cu rizomi (care se dezvoltă rapid în condiții
favorabile), dar și de tufărișuri și plante spinoase, cum ar fi ovăzul, salvia, colilia și spinul
vântului. Arborii si arbuștii lipsesc din cadrul stepelor.

Intervenția antropică este masivă, o mare parte din terenuri fiind transformată în terenuri
agricole.

Introducere zona caldă

Zona caldă se desfășoară de o parte și de cealaltă a Ecuatorului, între 30° lat. N și 30° lat. S.
Apar diferențe peisagistice foarte mari de la o subzonă la alta, de la desișul pădurii
ecuatoriale la pustiul deșerturilor. Trăsătura comună a subzonelor este dată de temperatura
ridicată pe tot parcursul anului și existența unui singur anotimp (vara), viețuitoarele fiind
iubitoare de căldură (termofile). 
Bună Bianca!

Deșerturile tropicale
Deșerturile tropicale sunt cele mai uscate și mai calde zone de pe glob, condițiile de secetă
fiind rezultatul influenței anuale a presiunilor subtropicale ridicate.

Localizare: sunt situate la aproximativ 20-25° latitudine nordică şi sudică.

Clima

Climatul este dominat de uscăciune excesivă, temperaturi ridicate(îndeosebi vara, când


razele Soarelui, la solstițiu, cad perpendicular pe tropice), amplitudini termice ridicate, în
special diurne, precipitații extrem de reduse(sub 200mm pe an), cu o repartiție neregulată
(lungi perioade lipsite de ploi, întrerupte de averse cu amploare termică) și umiditate redusă
(sub 50%).

Flora și fauna

În aceste regiuni aride trăiesc plante și animale adaptate la carența de apă, precum:

 plante mezofile și xerofile(gramineele, cactusul, saxaul);


 scorpioni, șarpe cu clopoței, dromader.

Solurile sunt arenosoluri, calcisoluri.

Printre regiunile caracteristice mediului deșerturilor tropicale se numără deșerturile Sahara,


Kalahari și Namib în Africa și Rub al Khali, Nefud și Thar în Asia.

S-ar putea să vă placă și