O zona biogeografica reprezinta o zona, situata intr-o anumita regiune a globului, cu anumite caracteristici climatice, in care se dezvolta plante si

animale caracteristice. Acestea sunt dispuse in latitudine,aproximativ sub forma unor benzi. Se disting mai multe astfel de zone care sunt suprapuse
aproximativ peste zonele climatice.

In functie de regiunea in care se gasesc situate se disting trei zone principale: calda, temperata si rece (la fel ca cele climatice) cu numeroase
subzone.
a. ZONA CALDA
• Zona padurilor ecuatoriale
• Zona subecuatoriala/ savanelor
• Zona musonica
• Zona tropicala arida si semiarida

b. ZONA TEMPERATA
• Zona mediteraneana
• Zona padurilor de foioase
• Zona stepei
• Zona deserturilor temperate
• Zona padurilor de conifere/ taigaua

c. ZONA RECE
• Zona tundrei
• Zona polara si subpolara
ZONA PĂDURILOR ECUATORIALE
o este extinsă pe 5° de o parte şi alta a Ecuatorului şi ocupă suprafeţe reprezentative în Africa (bazinul Congo, golful Guineei), America
de Sud (bazinul Amazonului), Australia (nord-est), Indonezia.
o Pădurea ecuatorială are un caracter stratificat, rezultat al luptei pentru lumină.
o Dintre speciile arborescente menţionăm palmierii (de cocos, bananierii, de ulei), arborele de cacao, ficuşi, mahonul etc.
o Pe trunchiurile arborilor sunt fixate liane şi plante epifite.
o In regiunile de ţărm, cu variaţii ale nivelului apei, se dezvoltă pădurile de mangrove, alcătuite din arbori susţinuţi de rădăcini adventive.
o Fauna pădurilor ecuatoriale este foarte variată şi cuprinde specii adaptate condiţiilor de viaţă arboricole (maimuţe, păsări), diverse
reptile, precum şi animale carnivore care pătrund din savană.
o Solurile sunt profunde, rezultat al unor procese pedogenetice intense. Căldura şi umiditatea mare accelerează alterarea materiei organice
şi spălarea substanţelor solubile din sol. Astfel solurile sunt lateritice, sărace în humus şi cu fertilitate relativ scăzută.
ZONA PĂDURILOR MUSONICE
o este o variantă azonală a pădurilor ecuatoriale specifică sud-estului Asiei
(coasta Malabar din India, ţărmurile Thailandei şi Myanmarului)
o regiune aflată sub influenţa circulaţiei atmosferice musonice.
o Se caracterizează prin alternanţa a două sezoane, dintre care cel secetos
destul de scurt ca să nu afecteze caracterele ecuatoriale ale vegetaţiei şi
faunei.
o Pădurea musonică se aseamănă mult cu cea ecuatorială. Este însă mai rară
și are unele specii de arbori care își pierd
frunzele în sezonul secetos (iarna).
Mahonul, teck-ul, santalul, eucaliptul sunt
arbori căutați pentru lemnul lor. Fauna este
bogată

ZONA SAVANELOR ŞI A PĂDURILOR SUBECUATORIALE

o corespunde zonei de tranziţie climatică între Ecuator şi Tropice, manifestată prin
apariţia a două sezoane: unul cald şi ploios şi altul cald şi secetos.
o Această zonă cuprinde teritorii situate între 5° şi 15° latitudine nordică şi sudică:
Africa, America de Sud şi Centrală, nord-estul Australiei şi Asia (India, Indochina).
o Vegetaţia este alcătuită preponderent din ierburi înalte (până la 2-3 m) printre care
apar insular specii arbustive şi arborescente (baobabul, accacia).
o Fauna este foarte variată şi cuprinde ierbivore mari (antilopa, girafa, zebra,
bivolul) şi carnivore (leul, ghepardul). în lungul marilor râuri, populate de crocodili,
pătrund pădurile ecuatoriale sub forma pădurilor galerii .
Solurile sunt bine dezvoltate, favorizate de prezenţa vegetaţiei bogate, au culori
galbene sau roşiatice şi se numesc laterite.
ZONA DESERTURILOR ŞI SEMIDEŞERTURILOR CALDE
o Cuprinde suprafeţele de uscat din regiunea tropicelor între 18° şi 25°
latitudine sudică şi nordică. In emisfera nordică cele mai importante
deserturi sunt în Africa (Sahara), în Asia (deşertul Arabiei, Thar în
India), în America de Nord (Mexic). in emisfera sudică deserturile
ocupă suprafeţe mai restrânse: în Australia (Marele Deşert de Nisip,
Gibson), în Africa (Kalahari şi Namib), în America de Sud
(Atacama).
o Condiţiile climatice sunt caracterizate de precipitaţii scăzute (sub 250 mm
anual), temperaturi ridicate, variaţii termice diurne foarte mari (20°C),
evaporaţie intensă.
o Vegetaţia este discontinuă şi are adaptări specifice lipsei umidităţii (plante
xerofite). Unele plante au sistemul radicular foarte profund, altele şi-au
dezvoltat ţesuturi pentru a acumula apa (plante suculente).
o Din cauza căldurii excesive pe timp de zi (50°C) și a cantității foarte reduse
de precipitații, în deșert vegetația și fauna sunt sărace: cactuși, palmieri în oaze și vegetație efemeră (se dezvoltă doar în timpul ploilor foarte
rare).
o Ca animale pot fi amintite dromaderul, șacalul, scorpionul, specii de serpi veninosi, soparle etc.

ZONA PĂDURILOR MUSONICE

o Este o variantă azonală a pădurilor ecuatoriale specifică sud-estului Asiei
(coasta Malabar din India, ţărmurile Thailandei şi Myanmarului), regiune aflată
sub influenţa circulaţiei atmosferice musonice.
o Se caracterizează prin alternanţa a două sezoane, dintre care cel secetos destul
de scurt ca să nu afecteze caracterele ecuatoriale ale vegetaţiei şi faunei.
o Pădurea musonică se aseamănă mult cu cea ecuatorială. Este însă mai rară și
are unele specii de arbori care își pierd frunzele în sezonul secetos (iarna).
Mahonul, teck-ul, santalul, eucaliptul sunt arbori
căutați pentru lemnul lor. Fauna este bogată.
Pădurea musonică cea mai întinsă este în Asia de
Sud și Sud-Est (India, Tailanda, Myanmar).
REGIUNEA MEDITERANEANĂ
 o Corespunde teritoriilor situate în jurul Mării Mediterane. Are un climat cu
ierni blânde, ploioase şi veri calde, secetoase.
Pădurile inițiale au fost în mare parte defrișate și înlocuite cu o
vegetație secundară de tufișuri dese, numite maquis (Franța),
garriga (Spania), frigana (Grecia).
o Cuprinde arborii și arbuștii au frunze mici, lucioase: măslin,
portocal, leandru, stejar de plută, pinul de Alep etc. sau din arbori cu frunze
veşnic verzi (măslinul, stejarul verde, stejarul de plută), arbuşti aromatici
(mirtul, leandrul). Pădurile naturale au fost distruse iar în locul lor s-a
instalat o vegetaţie secundară alcătuită din arbuşti care poartă diverse
denumiri regionale Alte denumiri ale formațiunilor mediteraneene sunt:
chapparal (California), matorral (Chile), scrub (Africa de Sud), caatingas
(Brazilia)
o Animale specifice: broasca testoasa de uscat, scorpionul, cainele enot,
soparle, magotul,sacalul, muflonul in zonele inalte etc

ZONA PĂDURILOR DE FOIOASE

o Este caracteristică mai ales emisferei nordice ocupând suprafeţe în Europa
Vestică şi Centrală, sudul Siberiei, estul Asiei (China, Coreea şi Japonia). In
emisfera sudică suprafeţele ocupate sunt reduse la sudul statului Chile, sud-
estul Africii, sud-estul Australiei şi Noua Zeelandă.
o Clima cu patru anotimpuri este caracterizată de precipitaţii bogate (500-1000
mm anual) şi temperaturi moderate, în funcţie de raportul cu bazinele
oceanice
o Pădurea de foioase este alcătuită din specii de arbori care își pierd frunzele
iarna: stejar, gorun, fag, carpen, ulm etc. Este specifică tipului de climă
temperat-oceanică.
o Fauna este bogată şi variată. Dintre ierbivore sunt prezente căprioara,
mistreţul; dintre carnivore lupul, vulpea, nevăstuica şi numeroase păsări.
Solurile sunt brune de pădure, profunde, bogate în materie organică. Materia
organică de la suprafaţa solului se descompune lent, rezultând o fertilitate
bună.
o Animalele sunt diverse: lup, veveriță, mistreț, jder, viezure, dihor, căprioară, cerb, bufniță, pupăză etc.
ZONA STEPEI
o Alcătuieşte o fâşie care se întinde din Ungaria, peste Ucraina şi Rusia
până în Mongolia. în America de Nord formaţiunea vegetală echivalentă
se numeşte prerie şi ocupă marile câmpii din Canada şi SUA. în America
de Sud apare în estul Argentinei şi sudul Uruguayului şi se numeşte
pampas. în emisfera sudică, apare insular în Africa de Sud şi se numeşte
veld.
o Stepa este o asociație de ierburi scunde cu specii de graminee, cu rădăcini
dense care produc dezvoltarea solului. Cantitatea scăzută de precipitații
nu permite dezvoltarea arborilor decat rar (silvostepa). În America de
Nord se numește prerie, iar în America de Sud pampas.
o Climatul este temperat continental, cu veri calde şi secetoase, şi ierni reci,
geroase. Precipitaţiile scad odată cu depărtarea de ocean, de la 700-800
mm până la 400 mm în interiorul continentelor
o Stepele sunt populate de rozătoare și păsări, rozătoare (şoarecele,
popândăul), carnivore (vulpea, lupul), reptile, păsări etc.
o Fâşia de tranziţie dintre stepă şi pădurile de foioase, în care vegetaţia
ierboasă alternează cu cea arborescentă se numeşte silvostepă.
o Solurile sunt brune de pădure, profunde, bogate în materie organică. Materia organică de la suprafaţa solului se descompune lent, rezultând o
fertilitate bună.
DEȘERTURILE TEMPERATE
o Apar în interiorul continentelor Asia și America de Nord datorită izolării față de
ocean.
o Precipitațiile ajung aici destul de rar dinspre ocean.
o Temperaturile sunt mai scăzute decât în deșerturile tropicale însă vegetația și
fauna sunt sărace și aici.
o Cămila bactriană (cu două cocoașe) este adaptată la aceste condiții.
 ZONA PĂDURILOR DE CONIFERE
o Numita si taiga, are o extindere mai mare în emisfera nordică sub forma unei fâşii
continue de conifer care cuprinde America de Nord, Asia şi Europa de Nord, care nu isi
pierd frunzele.Clima este temperat rece, cu ierni care durează 5-8 luni cu precipitaţii
relativ reduse (400-500 mm anual).
o Vegetaţia este alcătuită din specii de conifere: bradul Douglas, pinul alb şi molidul
în America de Nord şi molidul, bradul, pinul şi larixul în Europa de Nord şi Asia. Pădurea
densă din zona siberiana se numeşte taiga.
Fauna cuprinde animale cu blană adaptate frigului iernii (jder, samur, hemelină), diferite
păsări.
o Solurile au fertilitate redusă şi au culoare cenuşie (podzolul).
o Descompunerea materiei organice se face lent şi are caracter acid. Din cauza
stagnării umidităţii sunt frecvente mlaştinile şi turbăriile.

ZONA TUNDREI
o Se situează în continuarea pădurilor de conifere şi ocupă suprafeţe în Asia
(nordul Siberiei), Europa de Nord, America (nordul Canadei şi Alaska),
extremitatea sudică a Americii de Sud şi insulele antarctice.
o Iarna este foarte lungă și aspră (8-9 luni), activitatea plantelor și animalelor
desfășurându-se mai ales în scurta vară (2-3 luni). Temperatura medie anuală
este negativă şi precipitaţiile scăzute (200-300 mm anual).
o Vegetația este scundă: mușchi, licheni, arbori pitici, flori și
ierburi efemere. Animalele sunt elanul, renul, caribu, lupul alb,
vulpea polară,lemingul, iepuri, boul moscat. numeroase păsări
care migrează iarna spre zonele mai calde, pești.
o Trecerea de la pădurile de conifere la tundra propriu-zisă se face
printr-o fâşie de tranziţie în care apar pâlcuri izolate de arbori şi
arbuşti pe fondul vegetaţiei ierboase numită silvotundră.
o Substratul este permanent îngheţat până la adâncimi ce depăşesc 200 m,
dezgheţându-se doar vara pe o grosime de câţiva metri. Solul este sărac în materie organică şi caracterizat prin prezenţa sfărmăturilor de pietre
(litosol).
ZONA POLARĂ SAU A DESERTURILOR RECI
o Cuprinde teritoriile arctice (insulele nordice, Groenlanda) şi antarctice
caracterizate prin prezenţa aproape permanentă a platoşei de gheaţă.
o Aici tot timpul este iarnă. Condiţiile climatice sunt foarte aspre cu
temperaturi foarte scăzute şi vânturi puternice, astfel încât formele de viaţă
sunt reduse la alge, licheni şi animale marine.
o Se dezvoltă unele tipuri rare de mușchi și licheni și alge care dau diferite
coloraturi ghețarilor (roșiatică, portocalie etc.).
o Acestea sunt ținuturile pinguinilor (Antarctica), ale urșilor polari (Arctica),
ale morselor, focilor. Apele reci subpolare și polare sunt preferate de balena
albastră și cașalot.
o Solurile sunt aproape inexistente, locul lor fiind luat de stratul permanent
de gheaţă, sau substratul veşnic îngheţat