Harta este o reprezentare în plan, convențională, micșorată și generalizată a

suprafeței Pământului. Micșorarea se face pe baza unei scări de proporție iar

pentru întocmirea hărții se folosește o proiecție cartografică. O hartă folosește
anumite prescurtări sau simboluri explicate într-o legendă.
Cea mai veche hartă din lume
Până nu de mult, reprezentarea cartografică babiloniană, executată pe o tăbliță
de argilă, scoasă de sub ruinele cetății Ga-Sur (2.500 î.e.n.) era considerată cea
mai veche hartă. Pe această hartă apare pentru prima dată scrierea cuneiformă și
primele indicații asupra punctelor cardinale și asupra vecinilor. Cele mai recente
cercetări au arătat că cea mai veche „hartă” ar fi (după unii specialiști), planul
orașului Çatalhöyük din Anatolia, Turcia. Acesta reprezintă dispunerea a
aproximativ 80 de locuințe și a fost descoperită de cercetătorul James Mellaart în
anul 1963 în urma unor excavații. Data acestei lucrări, determinată prin metode
de datare radioactivă, este de aproximativ 6.200 î.e.n.
Cea mai veche hartă din lume

Greci antici se pare că au fost primii care au lăsat posterității primele hărți
propriu-zise. Lui Anaximandru din Milet (611-546 î.e.n.) i s-a atribuit prima
reprezentare a Pământului, primul planisfer. Din păcate, opera lui Anaximandru
este pierdută aproape în întregime. Mărturii despre aceasta provin pe căi
indirecte prin: Herodot, Aristotel, Eratostene, Strabon, Diogene etc. Anaximandru
a realizat prima viziune nadirală asupra Pământului. Eratostene, Strabon și
Diogene i-au atribuit lui Anaximandru prima utilizare a gnomonului, principiu care
a stat la baza edificării obeliscului, care, aflat într-o poziție particulară, făcea
posibilă determinarea solstițiilor, a echinocțiilor, calculul meridianului, etc.
Cunoștințele lui Anaximandru au stat la baza dezvoltării metodelor de măsurare a
spațiului și timpului. Harta construită de Anaximandru era perfect rotundă,
Pământul circular fiind înconjurat de ape (Okeanos), avea Delfi în centrul său.
Ideea sfericității Pământului a fost susținută de către Pitagora și Herodot și a fost
dovedită de către Aristotel (secolul al IV-lea î.e.n.) și Eratostene (secolul al III-lea
î.e.n.) prin executarea unor măsurători asupra arcului de meridian în Egipt. Tot din
această perioadă provine și primul glob geografic a cărui creație este atribuită lui
Crates.
Perioada antică crestină- primele încercări cartografice din această perioadă
se regăsesc în lucrările lui Agrippa („Harta imperiului”), și în lucrările lui Strabo
(„Geographia”, cca. 19 e.n.). Tot atunci, Pomponius Mela (în lucrarea sa
„Cosmographia”) reprezintă Tracia. Civilizația romană a preluat multe cunoștințe
de la anticii greci, dar, din păcate, nu le-a dezvoltat (în sens cartografic). Mai mult
decât atât, hărțile romane pierd proiecția cartografică (baza matematică)
devenind mai puțin precise.
Harta lui Ptolomeu

Perioada evului mediu -reprezentările caracteristice acestei perioade sunt

hărțile Terrarum Orbis (TO). Arhetipul hărților TO a fost (se pare) creat de
călugărul spaniol Beatus de Liebana în secolul al VIII-lea. Hărțile de tip TO s-au
bazat pe reprezentările antice, simple, a lumii protocreștine. Acest gen de
reprezentări a fost dezvoltat timp de peste cinci secole până la apariția
cartografiei tehnice dezvoltate pentru nevoile navigației, începând cu secolul al
XIV-lea. Hărțile de tip TO au ajuns în sec. al XIII-lea într-un impas, deoarece nu se
pretau prelucrării instrumentale (măsurătorilor). Ele au avut un aport considerabil
în dezvoltarea cunoștințelor geografice ale epocii. În general, hărțile TO, asemeni
hărților antice, aveau o natură profund simbolică și metaforică. Ele au reprezentat
un act de interpretare și reflectare a lumii creștine. Asemeni hărții lui
Anaximandru, hărțile de tip TO erau o metaforă a lumii, un act semiologic care
evidenția raporturile sociale (în primul rând religioase) alături de raporturile
spațiale (centrul religios devenea centrul geometric al lumii). Hărțile mănăstirești
și cele de tip TO nu mai răspund exigențelor vremii. Locul lor este luat treptat de
un alt produs cartografic cu adevărat valoros, portulanele.
Hartă Terrarum Orbis (TO)

Secolul al XX-lea a adus, așa cum era de așteptat, o revoluționare a științei

cartografice prin dezvoltarea aerofotogrammetriei, a aparatelor electronice de
ridicare topografică, prin utilizarea informației satelitare, și nu în ultimul rând prin
apariția computerelor și a rețelei Internet.
Sfârșitul de secol XX aduce cu sine o nouă revoluție în știința cartografică, odată
cu apariția cartografiei digitale.
Hartă din secolul XX.
 Bibleografie:
1.https://www.hartidebirou.ro/harta-europa-in-anii-1871-1914--55.hts
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_cartografiei
3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Hart%C4%83
4https://stirileprotv.ro/bizar/cea-mai-veche-harta-din-lume-cele-mai-
puternice-popoare-din-lume-omise-de-cei-care-au-facut-o.html.