Padurea de

conifere
Pădurile de conifere
(numite uneori păduri
boreale) sunt zone de
vegetație în care predomină
vegetația arboricolă (arbori și
arbuști) și gimnospermică
(brazi, pini). Ele sunt
răspândite în zonele
subarctice, temperate si
subtropicale. Sunt specifice
zonelor de mai sus de
latitudinea de 55° în emisfera
nordică și unilor munți din
emisfera sudică

Padurea de conifere este cel mai intins habitat terestru din lume, ocupand o fasie lata de aproximativ
1.300 km in emisfera nordica. Arborii vesnic verzi de pe aceasta arie intinsa cresc acolo unde este prea frig
pentru padurile de foioase, dar prea cald pentru tundra.Padurile de conifere care apar in mod natural se gasesc
in emisfera nordica. Nu exista paduri de conifere in emisfera sudica deoarece continentele sudice nu se extind
indeajuns de departe spre sud. Din aceasta cauza acolo nu exista o vegetatie comparabila. Padurile din Noua
Zeelanda, Tasmania si sudul Americii de Sud sunt paduri tropicale temperate, care includ si conifere. Pentru
ca o padure sau un tinut impadurit sa fie considerat padure de conifere, trebuie sa contina conifere in proportie
de cel putin 80 %.

Biotopul
Climatul este continental excesiv, cu geruri puternice iarna, cu zăpezi
de lungă durată,cu veri relativ calde.

•precipitaţiile,predominante sub formă de zăpadă,variază între400–700

mm/an; ploile, distribuite relativ uniform pe parcursul anului, înregistrează un
maxim în sezonul estival.
•durata sezonului devegetaţie este scurtă(3–5luni/an);
 •la limita sudică a pădurii boreale (la contactul cu pădurile nemorale),
intervalul cu temperaturi medii>100C este<120 de zile (anotimpul rece durează
peste 6 luni);
•limita nordică a pădurii, spre Arctica, corespunde unei perioade cu
temperaturi medii zilnice>100C, de numai 30 de zile (anotimpul rece durează 8
luni).
•durata stratului de zăpadă variază între 7-8 luni în Iakuţia şi 5-6 luni în nordul
provinciei Quebec.
•solurile pe care se dezvoltă pădurile boreale sunt slab productive: podzolice,
turboase şi de mlaştină, scheletice; caracteristice
stepodzolul(zola,înlimbarusă),cu humus acid de tip mor; importanţă deosebită
prezintă şi solurile hidromorfe, respectiv solurile gleice şi turbăriile acide.

Biocenoza
•vegetaţia este dominată net de stratul arborilor, care pot atinge30–35m
înălţime.
•fiind veşnic verde,pădurea asigură umbrirea intensă şi continuă a terenului,
astfel încât straturile inferioare de vegetaţie sunt rare sau absente, cu excepţia
unui strat muscinal,cu caracter discontinuu.
•biodiversitatea stratului arborilor este redusă, numărul genurilor este mic, iar
speciile corespunzătoare sunt puţin numeroase; îngeneral, pădurile de conifere
nord americane şi cele asiatice prezintă o biodiversitate mai mare(numeroase
specii din genurile Pinus, Picea,
Abies ) , comparativ cu cele europene
(dominate dePiceaabies şi
Pinussylvestris).
•stratul arbuştilor şi subarbuştilor
aparţine genurilor Emperum, Ledum,
Vaccinium, cărora li se adaugă
seminţişul coniferelor.
•stratul ierbaceu şi muscinal include
prin excelenţă plante umbrofile.

Molidul european - predomină în

pădurilede conifere , formând
molidişuri.

Pinul european -are frunzele lungi

(4-7 cm) grupate câte doua
Zada , Lariţa sau Crinul de pădure – este singurul conifer cu frunze căzătoare din
ţara noastra.

Zâmbrul - se găseşte mai rar, la limita

superioară, spre înălţimi.

Bradul , formează păduri de brad sau de amestec cu

molidul şi fagul.

Vegetaţia iubitoare de limină este rară în

aceste păduri întunecate. Prin locurile
mai luminate, monotania molidişului
este înviorată de prezenţa unor arbuşti

Zmeurul,Afinul.