Prof. Paul Giurgi – CNGT, Drobeta Tr.

Severin - Lecții – clasa a XI-a

TIPURI DE MEDII GEOGRAFICE PE TERRA

Factorii principali care impun tipurile de medii sunt poziţia geografică (desfăşurarea în latitudine), relieful şi clima,
la care se adaugă, ca factori sintetizatori, vegetaţia, fauna şi solurile, iar în final, omul. Denumirile tipurilor de medii se dau
după zonalitatea latitudinală exprimată prin tipul specific de vegetaţie şi după zona şi tipul climatic(de exemplu, mediile zonei
calde, mediul pădurilor ecuatoriale), uneori şi după gradul de continentalism(temperat- continental) sau după relief, când este
vorba de munte(mediile montane), unde submediile poartă totuşi numele etajelor de vegetaţie sau al treptelor de
temperatură(caliente, gelada etc.).
Ca urmare, mediile geografice se diferenţiază în raport cu un element dominant, care poate fi clima,
vegetaţia sau relieful, peste care se suprapun formele impactului antropic.

I. MEDIILE GEOGRAFICE ALE ZONEI CALDE

Zona caldă se desfăşoară, în general, între 0° şi 30°latitudine N si S. În spaţiul întins al zonei calde,
structura şi funcţiile mediului se remarcă prin diversitate climatică şi biotică. Prin urmare, se disting medii
geografice variate, în ansamblul mediului pe Terra: mediul pădurilor ecuatoriale, mediul pădurilor musonice,
mediul savanei şi mediul stepei şi deşerturilor tropicale.
1. Mediul geografic al pădurilor ecuatoriale se desfăşoară aprox între 5°lat. N şi S; este răspândit pe
suprafeţe mari în Africa Centrală (bazinul hidrografic al fluviului Congo şi zona litorală a Golfului Guineii), în
America de Sud (bazinul hidrografic al Amazonului), în Asia de Sud- Est (Arhipelagul Malaez şi în Peninsula
Malacca).
Uniformitatea regimului climatic, cu o căldură şi umezeală constante tot anul, constituie o particularitate
specifică a mediului. Temperatura medie anuală, cu foarte mici oscilaţii în timpul anului, este de 25-27°C, iar
precipitaţiile medii anuale sunt abundente, depăşind 2000-3000 mm/an; caracteristică este absenţa vântului (sunt
prezente calmele ecuatoriale).
În aceste condiţii climatice, elementul dominant al mediului este vegetaţia semperviriscentă, luxuriantă şi
deasă, cu numeroase specii de arbori înalţi, care apar stratificaţi (ca urmare a „luptei” pentru lumină) în trei etaje:
40-60m; 15-40m; 5-15m, sub care se află un strat de arbuşti şi ierburi la periferia pădurilor; desimea mare a
acestor păduri este amplificată de prezenţa lianelor şi a plantelor epifite. Între numeroasele specii de arbori (peste
3000 de specii) se remarcă frecvenţa palmierilor (cu peste 1500 de specii), palmierul de ulei, palmierul de cocos
find cei mai importanţi; de mare valoare economică sunt: arborele de cauciuc, arborele de cacao, arborele de cafea
sau abanosul, mahonul(acaju), palisandru- cu lemn preţios. De-a lungul ţărmurilor joase, mlăştinoase, afectate de
maree, se dezvoltă pădurea de mangrove.
În domeniul faunei, se remarcă numeroasele specii de maimuţe, lilieci de talie mare, marsupiale (de genul
Sariga), jaguari şi alte feline de pradă (pantera, leopardul), o mulţime de păsări multicolore (papagali, colibri ş.a.),
insecte (fluturi, țînțarul anofel, musca tze-tze), şerpi(anaconda, pitonul, boa), şopârle uriaşe (iguana), broaşte; tot
aici trăieşte cel mai mare rozător din lume- capybara (1m. lungime şi 50 kg.).
Solurile sunt lateritice (de culoare rosiatică), dominant minerale, cu foarte puţin humus, lipsite de
fertilitate, rezultate din alterarea continuă şi profundă a rocilor.
1
Prof. Paul Giurgi – CNGT, Drobeta Tr. Severin - Lecții – clasa a XI-a
Impactul antropic s-a intensificat în ultimile decenii prin incendieri şi defrişări masive, fie pentru nevoia
de lemn şi pentru exploatarea resurselor miniere, fie pentru obţinerea de terenuri agricole, drumuri sau spaţii de
locuit. Abandonate după câţiva ani de valorificare agricolă din cauza spălării stratului de sol, terenurile se acoperă,
în scurt timp, cu o vegetaţie mai scundă, deasă şi încâlcită, constituită din bambuşi, palmieri spinoşi, liane, ce
formează jungla.

2. Mediul geografic al pădurilor musonice este un tip de mediu determinat de acţiunea sezonieră a
musonilor; în ceea ce priveşte răspândirea geografică, are un caracter mai mult regional decât zonal, fiind
caracteristic Asiei de Sud şi de Sud-Est.
Condiţiile climatice impuse de vânturile periodice- musoni (musonul de vară este un vânt cald şi bogat în
precipitaţii, ce provoacă inundaţii, iar musonul de iarnă este un vânt rece şi uscat); se caracterizează prin
temperaturi ridicate tot anul, cu diferenţe termice de 5- 7ºC în cursul anului; totuşi dominanta climatică este dată
de existenţa celor două sezoane: unul ploios şi altul secetos.
Pădurea musonică este mai deschisă şi mai puţin umbroasă decât pădurea ecuatorială, iar speciile mai
rare; arborii sunt mai scunzi (15-35m), au tulpini mai masive, iar ramificaţia lor începe mai de jos. Specificul
acestor păduri îl dă căderea frunzelor în sezonul secetos. Luminozitatea mai mare face caracteristic un strat
inferior de arbori mici şi arbuşti foarte deşi, care dau în mod natural aspectul de junglă (şi un numai după defrişări,
ca în pădurea ecuatorială). Unele specii de arbori din pădurea ecuatorială se continuă şi aici, dar apar şi specii
caracteristice precum teckul (supranumit „arborele de fier”), santalul (al cărui lemn degajă un miros plăcut),
palmierul de zahăr, arborele de scorţişoară ş.a.
Fauna este şi aici bogată: multe specii de maimuţe mici, feline de pradă (tigrul, galopitecul- de mărimea
unei pisici), şopârla zburătoare, multe specii de şerpi (cobra).
Solurile caracteristice sunt cele lateritice, de culoare roşiatică sau gălbuie.
Impactul antropic, resimţit de mii de ani, este materializat pe arii întinse, unde formaţiunile vegetale au
fost puternic modificate sau înlăturate prin defrişări sau incendieri. Explicaţia: populaţia numeroasă face ca
necesarul de produse vegetale, de terenuri pentru agricultură, de căi de comunicaţie şi de aşezări omeneşti să fie în
continuă creştere.

3. Mediul geografic al savanei se desfăşoară între 5 - 15º lat.N şi S (ajungând uneori spre 25º lat.), ca zonă
de tranziţie între tropice şi fâşia ecuatorială. Are o răspândire tipică pe podişurile din Africa, America de Sud,
India (Pod. Deccan), Indochina şi Australia de NE.
Condiţiile climatice (specifice climatului subecuatorial) sunt impuse de împărţirea anului în două
sezoane: unul secetos, când bat alizeele şi unul ploios (determinat de deplasarea calmelor ecuatoriale), dar ambele
calde, temperatura medie anuală oscilând între 18- 24ºC.
Vegetaţia specifică cuprinde ierburi înalte de 3 - 4m. (iarba elefanţilor, imperata), printre care apar
răspândite unele specii de arbori, cei mai reprezentativi fiind baobabul şi accacia (salcâmul tropical, cu
coronamentul în formă de umbrelă). În căutare de umezeală persistentă, de-a lungul văilor fluviilor şi al râurilor
mari, înaintează „pădurile- galerii” (ca prelungiri ale pădurii ecuatoriale în interiorul savanei). Vegetaţia de savană
din America de Sud, cu ierburi mai scunde, se numeşte llanos (în general, fără arbori) la nord de ecuator (în Pod.
Guyanelor) şi campos la sud de ecuator (in partea centrala a Pod. Braziliei); în nordul Braziliei se dezvoltă tipul de
savană „caatinga”, mai aridă, unde cactuşii ramificaţi în candelabru cresc printre smocurile de iarbă.
Fauna cea mai reprezentativă o constituie ierbivorele mari – girafe, zebre, antilope, elefanţi, rinoceri;
mamiferele carnivore – lei, gheparzi, leoparzi, hiene; pe lângă şi în fluvii trăiesc hipopotami şi crocodili; se adaugă
păsările alergătoare - struţul african, nandu (struţul sud- american), emu (struţul australian); în savana australiană
mai trăiesc animale marsupiale (cangurul, câinile dingo) şi ornitorincul.
Solurile sunt de tip lateritic, de culoare gălbui- roşiatică, dar unde sezonul secetos se prelungeşte (7-8 luni
din an), se formează cruste feruginoase sau calcaroase.
Impactul antropic s-a materializat prin incendieri ale ierburilor uscate, prin defrişări, care, pe alocuri, au
favorizat înaintarea deşerturilor; practicarea unei agriculturi sezoniere, cu tehnici primitive au determinat reducerea
fertilităţii solului şi chiar aridizarea acestuia. În prezent, se practică o agricultură de subzistenţă, irigaţiile fiind
posibile doar pe suprafeţe restrânse, creşterea animalelor este mai importantă decât cultura plantelor.

2
Prof. Paul Giurgi – CNGT, Drobeta Tr. Severin - Lecții – clasa a XI-a
4. Mediul geografic al stepelor şi al deşerturilor tropicale se desfăşoară de o parte şi de alta a celor două
tropice, aproximativ între 15-30ºC lat.N şi S, unde, în condiţiile unui climat foarte arid, s-au dezvoltat marile
deşerturi tropicale ale Globului:
● de-a lungul Tropicului de Nord – Sahara (cel mai mare de pe glob,ocupând aprox. 1/ 3 din suprafaţa
Africii), Rub-al-Khali, Marele Nefud (în Peninsula Arabiei), Thar (în NV Indiei);
● de-a lungul Tropicului de Sud – Atacama (cel mai arid din lume, desfăşurat pe coasta vestică a Americii de
Sud), Kalahari şi Namib (în S şi SV Africii), Gibson şi Victoria (=Marele Deşert Australian).
Spre periferiile acestor deşerturi, unde se face trecerea spre savană(sau spre regiuni subtropicale), se întind
stepele tropicale – fâşii de zone semiaride cu precipitaţii medii anuale de 200-300 mm; în Africa, stepa tropicală de
pe marginea Saharei se numeşte Sahel; mai este răspândită în Pod. Iranului, în sudul Africii(ţărmul Namibiei şi al
Africii de Sud), în America de Nord(la est de Cordilieri), pe litoralul vestic al Mexicului, în interiorul Australiei.
Şi în stepe, dar şi în deşerturi domină cerul senin, care scade brusc temperatura pe timp de noapte şi
provoacă arşiţă ziua (amplitudinea termică diurnă este foarte mare, depăşind 30-40ºC).
Peste tot în zona tropicală există o gradaţie treptată de la ariditatea extremă, la semiariditate. Din această
cauză, sunt expuse la o rapidă evaporare apele curgătoare(sunt caracteristice văile seci , cu apă numai la ploi,
numite ued-uri), iar suprafeţele lacustre se sărăturează continuu, sărurile formând la suprafaţă cruste netede, cum se
văd la şoturile algeriene.
Vegetaţia stepei tropicale cuprinde ierburi mărunte, în strat discontinuu, cu specii xerofile(ex. pelinul) şi
tufişuri frecvente. Chiar în deşerturile foarte aride vegetaţia nu lipseşte cu desăvârşire; plantele sunt însă adaptate la
aceste condiţii climatice, fiind lipsite de foliajul ce umbreşte solul(plante afile şi solziforme), unele au tulpini foarte
groase în care adună rezerve de apă(ex. cactuşii din deşertul Mojave- în SV S.U.A.). Oazele au o vegetaţie ceva mai
bogată, cu palmieri, curmali etc.
Fauna este foarte săracă în specii, puţine animale adaptându-se acestor condiţii extreme; trăiesc aici:
cămile(dromaderul cu o cocoaşă), scorpioni, şerpi (crotalul), iar la marginea deşerturilor- hiene, şacali.
Solurile scheletice au un foarte subţire orizont de humus şi tendinţe de calcizare şi de salinizare.
Impactul antropic este reflectat de anumite practici agricole, de multe ori rudimentare, practicate în oaze
sau pe văile râurilor permanente, de exploatarea unor resurse de subsol (petrol, gaze naturale, minereuri,
fosfaţietc.).
Deşertificarea este un proces complex de extindere a deşerturilor ca urmare a distrugerii treptate a vegetaţiei
din regiunile semideşertice şi de savană.

II. MEDIILE GEOGRAFICE ALE ZONEI TEMPERATE

Zona temperată se desfăşoară între 30º şi 60º latitudine nordică şi sudică. Aici, mediile geografice se
caracterizează prin diversitate structurală şi funcţională naturală, în condiţiile unui nivel ridicat de antropizare. Este
mediul în care se încadrează România şi o mare parte a omenirii. Atât ca zonă climatică, cât şi ca tip de mediu,
caracteristica de bază este tranziţia între climatele şi mediile reci (polare şi subpolare) şi cele calde, intertropicale.
În zona temperată, clima şi vegetaţia sunt criterii de diferenţiere a mediilor geografice, la care se adaugă activităţile
omeneşti şi impactul acestora asupra mediului, apoi relieful, care, prin altitudine, introduce etajarea componentelor
mediului în spaţiul munţilor. Ca tipuri de medii temperate se diferenţiază: mediul mediteranean, mediul stepei
şi deşerturilor temperate, mediul pădurilor de foioase şi mediul pădurilor de conifere.

1. Mediul mediteranean se desfăşoară în ariile cu climat subtropical, aprox. între 30º şi 40º lat. N şi S,
situate în jurul Mării Mediterane, în California, în partea centrală a statului Chile, în extremitatea sudică a Africii,
în sud-vestul şi sudul extrem al Australiei.
Condiţiile climatice se definesc pe fondul unui sezon de vară mai lung, cald şi uscat, care alternează cu un
sezon de iarnă, relativ blând şi umed. Uneori, invaziile de aer tropical accentuează deficitul hidric din sol şi, de aici,
necesitatea irigaţiilor pentru anumite culturi.
Vegetaţia este o rezultantă a condiţiilor de climă şi a intervenţiilor antropice îndelungate. Arborii veşnic
verzi alternează cu arborii cu frunze căzătoare. Vechile păduri de stejar verde (cu frunze tari), stejar de plută (cu un
strat protector de suber), pin de Alep, cedru de Liban, măslini, au fost în mare parte înlocuite cu o vegetaţie de
tufărişuri dense, numită maquis sau garriga (compusă din laur, mirt, dafin, cimbru, levănţică, rozmarin); acestea nu
3
Prof. Paul Giurgi – CNGT, Drobeta Tr. Severin - Lecții – clasa a XI-a
au o valoare economică prea mare, dar sunt importante deoarece protejează versanţii împotriva eroziunii solului. În
California, unde există un mediu mediteranean mai deosebit, vegetaţia de tufărişuri se numeşte chaparral. În sudul
Australiei, vegetaţia caracteristică include fagul austral, feriga arborescentă, eucaliptul ş.a.
Fauna cuprinde: şacali, hiene, reptile (şopârle, vipere, broaşte ţestoase de uscat), scorpioni; în pădurile de
eucalipţi trăieşte ursuleţul Koala.
Solurile sunt roşcate-castanii, iar pe rocile calcaroase se dezvoltă soluri specifice, numite terra rossa.
Impactul antropic asupra componentelor naturale este foarte vechi şi evident, materializat prin terasări ale
unor terenuri în pantă, prin lucrări de irigaţii, dar îndeosebi prin despăduririle şi defrişările efectuate, uneori
neraţional, pentru obţinerea de terenuri agricole, păşuni,aşezări omeneşti, căi de comunicaţii; asta explică frecvenţa
mare a proceselor de eroziune, a alunecărilor de teren şi a solurilor degradate. Agricultura mediteraneană, practicată
de mult timp, se caracterizează prin întinse culturi de cereale (grâu, porumb, orez), de plante tehnice şi livezi de
măslini, citrice, viţă-de-vie (acestea din urmă fiind culturi emblematice pentru spaţiul mediteranean, constituind, am
putea spune, „triada agriculturii mediteraneene”).

2.Mediul stepelor şi deşerturilor temperate se desfăşoară între 40º şi 50º (chiar 55º) lat. N, în interiorul
continentelor, unde influenţa oceanică scade mult şi se evidenţiază condiţiile unui climat continental excesiv.
Condiţiile climatice în stepă – la această latitudine, circulaţia predominantă a maselor de aer se face dinspre
vest, care, depăşind câteva lanţuri muntoase înalte (M-ţii Coastelor, M-ţii Stâncoşi, Alpii, Carpaţii), pierd treptat din
umiditate, ajungând în interiorul continentelor destul de uscate; astfel, precipitaţiile scad sub 400 mm/an, iar
amplitudinea termică anuală este de peste 25º - 30ºC. Cantitatea redusă a precipitaţiilor este suficientă doar pentru
plantele ierboase.
Vegetaţia stepei cuprinde ierburi joase, xerofile, din familia gramineelor; se pot adăuga mici pâlcuri de
pădure (cu stejar pufos, stejar brumăriu) sau arbuşti (măceş, porumbar).
Fauna specifică este constituită din rozătoare (iepure, hârciog, popândău), păsări (dropia, prepeliţa,
potârnichea), şopârle ş.a.
Solurile cele mai răspândite sunt cernoziomurile, bogate în humus, foarte fertile.
- Stepa, care pătrunde şi în sud-estul ţării noastre, se continuă pe la nordul Mării Negre, până la Volga şi Ural.
În America de Nord, stepa se numeşte prerie, în America de Sud – pampas, iar în Africa meridională – veld. Stepa
formează, de asemenea, fâşii largi în jurul deşerturilor din Asia Centrală.
- Deşerturile de la latitudini medii sunt localizate în interiorul continentului asiatic – Gobi, Kîzîl-kum, Kara-
kum, Ustiurt, Ţungar, Taklamakan, sau între munţii înalţi din vestul S.U.A. (în statele Nevada şi Utah).
În condiţiile unui climat mai arid, cu precipitaţii mai reduse, sub 250 mm/an şi o amplitudine termică mai
pronunţată, de peste 35ºC, vegetaţia este mult mai săracă, cu smocuri ierboase şi esenţe lemnoase izolate, precum
saxaulul.
Fauna – cu mamifere mai puţine, adaptate la uscăciune: cămila cu două cocoaşe (cămila bactriană), antilopa
saiga, pisica pătată, vulpea şi lupul de deşert; mai puţine sunt şi păsările (găinuşa de deşert, cucuveaua de nisip),
şopârlele.
Impactul antropic a condus la transformarea stepelor în păşuni şi terenuri arabile, cu importante suprafeţe
irigate (stepele asigură astăzi jumătate din necesarul de hrană al omenirii); fauna iniţială a fost înlocuită de
cirezi de vite (stepele sunt în prezent zone de creştere extensivă a animalelor). Chiar şi în deşerturi intervenţia
antropică nu lipseşte cu desăvârşire; punerea în valoare a unor zăcăminte minerale şi folosirea irigaţiilor (în Asia
Centrală) au prilejuit apariţia de noi aşezări omeneşti.

3. Mediul pădurilor de foioase se desfăşoară între 40º şi 55º lat. N, în ariile temperat-umede şi moderat-
continentale, unde se resimt influenţe climatice oceanice; are răspândire numai în emisfera nordică, pe suprafeţe
mai întinse în Europa de Vest şi Centrală, în teritorii din vestul şi estul Americii de Nord, o parte a arhipelagului
japonez, partea nordică a Chinei, partea sudică a Islandei şi partea vestică a Scandinaviei.
În condiţiile climatice se remarcă un regim termic şi pluviometric mai uniform (influenţa oceanică are un rol
moderator), cu o medie multianuală a precipitaţiilor de 500-1200 mm., repartizate în toate lunile anului, căzând cu
neregularitate; diferenţele de temperatură sunt destul de mari între anotimpul cald de vară şi cel rece, cu ninsori, de
iarnă. Domină vânturile de vest, dar apar uneori şi invazii de aer tropical sau subpolar.
Vegetaţia este constituită din păduri cu arbori cu frunze late, cu coronament dens şi continuu, care cad însă în
perioada rece a anului. Caracteristic este „covorul” de frunze uscate şi crenguţe, numit litieră, care, prin putrezire,
4
Prof. Paul Giurgi – CNGT, Drobeta Tr. Severin - Lecții – clasa a XI-a
se încorporează în sol, contribuind la formarea humusului. Arborii cei mai reprezentativi sunt cei din grupa
stejarului şi fagului, la care se adaugă alte specii de foioase (arţar, frasin, ulm, carpen, tei ş.a.); pe văile umede se
dezvoltă pâlcuri de păduri, cu sălcii, plopi, arini (numite în ţara noastră zăvoaie).
Fauna specifică acestor păduri cuprinde specii de păsări, reptile şi mamifere, precum: mistreţul, viezurele,
jderul, cerbul, căprioara, lupul, vulpea, pisica sălbatică etc.
Solurile sunt brune şi brun-roşcate de pădure, bogate în elemente minerale şi organice provenite din litiera
pădurii.
Impactul antropic a evoluat şi s-a intensificat în ultimul secol, de la un aspect predominant agricol în trecut,
ajungându-se în prezent la un peisaj în mare parte industrial, cu o mare concentrare a populaţiei şi de puternică
influenţă urbană.

4. Mediul pădurilor de conifere siberiano-canadiene cunoscut şi ca pădurea boreală, deoarece se extinde

numai în emisfera nordică, aproximativ între 50-65º latitudine, unde iarna domină anticiclonul canadian şi siberian,
cu aer rece şi dens; se desfăşoară la nord de fâşia pădurilor de foioase, din Peninsula Scandinavă până la Oceanul
Pacific şi din estul Canadei până în Alaska.
Clima este temperată rece, cu ierni lungi de 5 – 8 luni, cu precipitaţii dominant solide, dar puţine. Media lunii
celei mai reci coboară sub - 40ºC, iar minimele absolute au înregistrat - 63ºC la Snag(în NV Canadei) şi - 78ºC la
Oimeakon(în NE Siberiei). Vara este foarte scurtă, temperatura medie a lunii celei mai calde depăşind puţin 10ºC.
Caracteristic este solul şi subsolul îngheţat în adânc (până la 300-400m), numit permafrost (sau pergelisol),
dezgheţul atingând vara numai pătura superficială de sol (stratul activ).
Vegetaţia specifică este cea a pădurilor de răşinoase, cum este taigaua siberiană, cu specii ca : molid, brad,
pin; în Siberia de Est predomină laricele şi zada. În ţinuturile joase, mlăştinoase se întâlnesc mai multe specii de
plop, salcie, mesteacăn. În pădurile canadiene (din provincia Columbia Britanică) apar specii de talie foarte mare –
Sequoia gigantea, la care se adaugă molidul alb, bradul de balsam.
Fauna :
▪ în taigaua siberiană : elanul, cerbul, căprioara, hermelina, zibelina, veveriţa, ursul brun;
▪ în pădurea canadiană : ursul negru, lutra, vizonul, castorul.
Solul cel mai răspândit este podzolul, acid, cu fertilitate scăzută.
Impactul antropic asupra mediului este diferit, fiind mai pronunţat în pădurea europeană şi mai redus în
pădurea canadiană sau taigaua siberiană. Exploatarea unor resurse minerale din aceste zone (cărbuni din bazinul
Peciora, Tungusk, Kolîma, petrol din Alaska, fier din Labrador) a dus la dezvoltarea unor aşezări omeneşti cu
caracter industrial.

III. MEDIILE GEOGRAFICE ALE ZONEI RECI

Zona rece se află situată în jurul Polului Nord (Oceanul Arctic şi teritoriile din jur – nordul Canadei, Alaska,
Insula Groenlanda, extremitatea nordică a Eurasiei ) şi a Polului Sud (domeniul Antarctic continental şi oceanul din
jur).
Se disting două tipuri de mediu: mediul subpolar (de tundră) şi mediul polar glaciar.
a) Mediul de tundră corespunde climatului subpolar şi se desfăşoară sub forma unei fâşii înguste, aprox.
între 65º- 70º latitudine nordică, de-a lungul ţărmului Oceanului Arctic, în nordul Europei, Asiei şi al Americii de
Nord; în emisfera nordică mai sunt cuprinse în domeniul tundrei arhipelagurile Svalbard ( Spitzbergen), Franz
Joseph, sudul insulei Novaia Zemlea ş.a.
În emisfera sudică, mediul de tundră apare prezent în arhipelagurile Falkland, Shetland de Sud şi în peninsula
Graham din Antarctida.
Clima se caracterizează printr-un sezon de iarnă foarte rece (temperaturi sub – 30 0 C, zăpadă, vânturi
intense), care ţine trei sferturi din an şi unul de vară, când temperaturile se pot ridica la 10 0 C, producându-se
topirea parţială a zăpezii; precipitaţii reduse (sub 400 mm/an) cad frecvent la schimbarea anotimpurilor;
amplitudinile termice sunt mai reduse la ţărm decât în interiorul continentului. Scurtele veri subpolare sunt uneori
5
Prof. Paul Giurgi – CNGT, Drobeta Tr. Severin - Lecții – clasa a XI-a
uşor ploioase, cu câteva săptămâni în care Soarele rămâne la orizont, nu apune.
Vegetaţia este săracă, fiind formată predominant din muşchi şi licheni, rogozuri, arbuşti semper-viriscenţi
(merişor, afin, salcie pitică ş.a.) şi cu frunze căzătoare (mesteacăn pitic, arin pitic ş.a.). Arborii neavând înălţimi
prea mari, d.p.d.v. economic ei au importanţă, nu atât pentru cherestea, cât pentru producerea celulozei.
Fauna cuprinde renul, lemingul, vulpea polară, iepurele alb, boul moscat (în America de Nord) şi diferite
păsări, ca bufniţa de zăpada, ciuful de zăpadă şi alte păsări care vin sezonier din
sud.
Solurile sunt, în majoritate, umede, datorită pânzei freatice aflate în
apropierea suprafeţei terenurilor. Predomină solurile podzolice; solurile sunt aici, de fapt nişte luturi cenuşii sau
albăstrii, create prin dezagregarea rocilor, deci sărace în materie organică şi, din această cauză, de foarte slabă
fertilitate.
Impactul antropic - aşezările sunt mai puţine, concentrându-se, fie în regiuni cu resurse de subsol (petrol în
Alaska, cărbuni şi minereuri în Eurasia), fie în cele unde pajiştile au o dezvoltare mai mare, permiţând creşterea
animalelor. Impactul antropic este realizat de eschimoşi, laponi, iacuţi şi ciuci care , adaptaţi la acest mediu, îşi
asigură existenţa prin pescuit şi vânatul balenelor. Ca urmare, caracteristicile mediului natural se păstrează, iar
influenţele antropice fiind limitate.

b) Mediul polar glaciar se extinde la peste 70º latitudine, cu desfăşurare largă în Groenlanda, în insulele
din Oceanul Arctic şi în Antarctica, fiind cel mai rece de pe Pământ.
Clima temperaturile medii lunare sunt negative, valorile cele mai scăzute fiind înregistrate la staţia Vostok (-
88,30 C) în Antarctica; doar în sezonul de vară, în unele zile, temperaturile devin pozitive, provocând o slabă topire
a zăpezii şi sunt caracterizate printr-o iluminare prelungită, iar „nopţile polare", când lipseşte total radiaţia solară,
sunt extrem de geroase. Ca urmare, precipitaţiile sunt numai sub formă de ninsoare care, prin tasare, se transformă
în mase de gheaţă, ce ating în Antarctica şi Groenlanda grosimi, de la câteva sute de metri, la peste 2.000 m;
vânturile au frecvenţă mare şi viteze care uneori depăşesc 100km/h. Uneori, deasupra gheţarilor se ridică creste şi
vârfuri de munţi pe versanţii cărora, în scurtul sezon de vară, se dezvoltă câteva specii de licheni, muşchi, etc.
Deoarece nu poate exista viaţă vegetală în condiţiile calotelor glaciare, această formă de regim polar
constituie un deşert rece total.
Fauna este redusă şi reprezentată de unele specii de păsări, morse, foci, ursul polar, în ţinuturile arctice, şi
pinguini, în Antarctica. În apele oceanice se dezvoltă un bogat fitoplancton şi zooplancton, cu care se hrănesc
creveţii, peştii şi balenele.
La limita cu tundra se poate dezvolta un subţire strat de sol scheletic, pe care vara cresc ierburi scunde,
muşchi, licheni.
Impactul antropic - în zona arctică trăiesc eschimoşii, ale căror aşezări rurale se numesc iglu-uri, laponii
care migrează către oraşele limitrofe zonei şi iakuţi, care au aşezări bine definite.
Locuitorii se îndeletnicesc cu pescuitul, vânatul, exploatarea petrolului, cărbunelui, uraniului şi aurului
(Alaska, Rusia). Aşezările omeneşti sunt puţine, şi doar în ţinuturile arctice, în Antarctica există mai multe staţiuni
de cercetări ştiinţifice aparţinând Rusiei, S.U.A., Australiei, Marii Britanii. Peisajul antropic s-a diversificat prin
apariţia de baze militare, centre miniere, aerodromuri. Prin utilizarea spaţiului aerian arctic se scurtează
distanţele dintre regiuni.

IV. MEDIILE GEOGRAFICE MONTANE

Mediile montane se desfăşoară pe munţii înalţi, indiferent de zona climatică, cum ar fi: lanţul munţilor
Apenini (Italia), Pirinei (graniţa Spaniei cu Franţa), Alpi (Franţa, Elveţia, Austria, N. Italiei), Carpaţi, Scandinaviei
(Norvegia, Suedia), Anzi (America de Sud – Argentina, Bolivia), Kenya (Kenya), Kilimanjaro (Tanzania).
Calote de gheaţă pot fi întâlnite şi la Ecuator, de exemplu în Munţii Kenya şi vecinătatea acestora, Munţii
Kilimanjaro din Africa de Est.
Clima munţilor depinde pe de-o parte, de poziţia acestora în raport cu zonele de climă şi de direcţia
dominantă de deplasare a maselor de aer, iar pe de altă parte, de altitudine. În orice sistem muntos, de la bază şi
până la o anumită înălţime, caracteristicile climatice vor fi similare cu cele ale zonei de climă în care se află.
Cauza apariţiei gheţarilor în regiunile calde este scăderea temperaturii o dată cu creşterea altitudinii, şi
menţinerea acesteia sub 0ºC. Pentru fiecare creştere în altitudine cu aproximativ un kilometru, temperatura
6
Prof. Paul Giurgi – CNGT, Drobeta Tr. Severin - Lecții – clasa a XI-a
înregistrează o scădere în medie cu 6 C.0

Lanţurile înalte constituie zone de acumulare a zăpezii, care rezistă până în timpul verii, când începe să se
topească, contribuind astfel la menţinerea unui debit constant ridicat în albiile râurilor.
Tundrele montane sau tundrele alpine, nu au deloc sau foarte puţin permafrost. Apa rezultată din dezgheţ
găseşte căi de drenare, astfel că solul nu este atât de noroios. Solurile montane sunt etajate în funcţie de
diferenţierea pe verticală a condiţiilor bioclimatice şi de poziţia lanţului de munţi într-o anumită zonă climatică.
Vegetaţia se etajează pe verticală, de la păduri de foioase, de conifere, până la pajişti şi goluri alpine;
deasupra acestora creşte o vegetaţie fără copaci, compusă din tundră alpină, tufăriş şi ierburi. Plantele frecvent
întâlnite sunt arbuştii, muşchii şi lichenii, care vara constituie hrana de păşunat pentru animale, cum ar fi
căprioarele, caprele montane, iar în Tibet, yacii.
Factorul antropic şi-a făcut simţită apariţia prin desfăşurarea aşezărilor, în depresiuni, dezvoltându-se mai
ales pe versanţii însoriţi. Se foloseşte potenţialul hidroenergetic al râurilor pentru producerea energiei electrice.
Mediul montan a devenit obiectiv turistic, practicându-se sporturile de sezon. S-au găsit modalităţi şi pentru
dezvoltarea transporturilor, atât rutiere cât şi feroviare, prin construirea de tuneluri, viaducte, iar pentru deplasarea
turiştilor în zone de agrement s-au creeat telecabine, telescaune, teleschi ş.a.
Pentru conservarea mediului, intervenţia antropică a avut un efect benefic, prin apariţia unor rezervaţii sau
parcuri.