PSRE SLBATIC PROTEJAT

pasre sedentar protejat prin lege (vnatul interzis)

Pernis apivorus - Viesparul (ord.
Accipitriformes, fam. Accipitridae) pasre
rpitoare de zi, specializat n hrnirea cu
larve i cuiburi de viespii, consumnd ns i
alte specii de insecte, reptile i mamifere de
dimensiuni mici. Este o specie migratoare ce
ierneaz pe continentul african. Cuibrete n
pdurile izolate i n luminiuri situate n
zona Europei temperate i n partera de vest a
Asiei. Ajunge adesea pn n nordul
Scandinaviei. Femela depune 1-3 ou din
aprilie pn n iunie (Hume, 2002; Cenu,
2009).
Aquila chrysaetos Acvila de munte (ord.
Accipitriformes, fam. Accipitridae) pasre
rpitoare de zi, frecvent ntlnit n trecut n
Europa. Populaiile din Europa Central s-au
redus foarte mult datorit activitilor umane.
Pentru procurarea hranei folosete terenurile
deschise, fiind ns incapabil de a vna n pduri.
Este o specie sedentar ce cuibrete pe stncrii
i n arborii btrni. Femela depune 1-3 ou/an. n
teritoriul ei, o familie construiete mai multe
cuiburi pe care le folosesc prin rotaie de la un an
la altul (Hume, 2002; Cenu, 2009).
Bonasa bonasia Ierunc (ord. Galliformes
fam. Tetraonidae) este o pasre sedentar ce
triete n pdurile dese de rinoase n amestec
cu diferite foioase (fag, paltin, mesteacn etc) n
zone cu umiditate ridicat. Se deplaseaz n
special prin alergare, sau zboar pe distane
scurte din copac n copac. Se hrnete
preponderent cu diverse fructe de pdure, dar i
cu lujeri fragezi, muguri, ameni de alun. Rar se
hrnete cu insecte. Arealul speciei se ntinde n
zona montan a Europei centrale i de Est, pn
n Scandinavia. Pentru aceast specie este
permis vntoarea n Romnia (Hume, 2002;
Cenu, 2009; OUG 57/2007).
Glaucidium passerinum Ciuvic (ord.
Strigiformes fam. Strigidae). Este o specie rar de
bufni n Romnia. Adultul este de dimensiuni
mici. Triete n pduri compacte de rinoase,
cuibrind n cuiburi vechi de ciocnitoare. Este o
specie ce vneaz i n timpul zilei, hrnindu-se n
special cu roztoare i chiar psri mici (Hume,
2002; Cenu, 2009).

Aegolius funereus Minuni (ord.

Strigiformes fam. Strigidae). Specie
rezident, ntlnit adesea pdurile de
rinoase situate n zona montan din
Europa Central, dar i n partea nordic a
continentului.
Cuibrete
adesea n
cuiburile prsite de ciocnitoare neagr. Se
hrnete cu roztoare i alte mamifere mici.
Este o specie preponderent sedentar.
Depune 3-6 ou ce le clocete n mai iunie
(Hume, 2002; Cenu, 2009).

Strix uralensis Huhurez mare (ord.

Strigiformes fam. Strigidae). Specie de
bufni rezident, ntlnit destul de rar n
pdurile de rinoase. Este preponderent
nocturn. Arealul ei se ntinde n toat
zona montan din Europa,dar poate fi
ntlnit i n pdurile ntinse de la es.
Cuibrete n scorburi n luna martie. n
zona de munte s-a ntlnit mai ales n
sezonul rece (Hume, 2002; Cenu, 2009).
Dendrocopos leucotos ciocnitoarea cu spatele alb (ord.
Piciformes, fam. Picidae). Specie rar n Romnia, sedemtar, ce
triete n pduri de amestec i de foioase, cu arbori mori aflai n
diferite stadii de degradare. Se hrnete preponderent cu insecte ce
triesc pe lemnul mort. Cuibul i-l sap n trunchiurile degradate de
molid. Este dependent de prezena arborilor btrni i de lemnul mort
(Hume, 2002; Cenu, 2009).
Ficedula albicollis muscar gulerat (ord.
Passeriformes,
fam.
Muscicapidae).
Pentru
Romnia, conservarea acestei specii este prioritar
(www.sor.ro). Cuibrete n rariti i pduri de
foioase, n arbori btrni, cu caviti n care i
construiesc cuibul. Se hrnete cu insecte vnate din
zbor, dar i cu larve i fluturi existeni n coroana
arborilor (Hume, 2002; Cenu, 2009).
Ficedula parva muscar mic (ord. Passeriformes, fam.
Muscicapidae).
Aceast pasre cuibrete n estul i nord estul Europei, n
pduri de foioase i de amesec, cu vegetaie luxuriant.
Ctre toamn poate fi ntlnit n partea de vest a Europei.

Are o prezen discret, profitnd de camuflajul vegetaiei. n Romnia este oaspete de var (Hume,
2002; Cenu, 2009).
Tetrao urogallus coco de munte (ord. Galliformes
fam. Tetraonidae). Specie de talie mare ce triete
adesea n pdurile mai rare de rinoase, cu arbori
nali. Este o specie rezident, iarna hrnindu-se cu ace
de molid, vara cu afine i merioare iar toamna cu
frunze de populus. Specie sedentar, deplasndu-se
preponderent pe sol. n caz de pericol i poate lua
zborul. Femelele clocesc in martie-iunie cate 5-8 ou.
In Romnia se gsete cel mai adesea n zone cu
arborete btrne de molid (Hume, 2002; Cenu,
2009).
Alcedo atthis pescra albastru
Habitat. Specie larg rspndit n Europa, Asia i Nordul Africii. n
regiunile temperate populeaz luncile rurilor i praielor cu ap
curat i curgere
lent i lacurile a cror maluri prezint o vegetaie abundent. n
timpul iernii
prefer rmurile mai deschise, hrnindu-se n estuare i n zonele
cu prundi.
Relevana sitului pentru specie. n formularul Natura 2000 populaia
speciei este notat cu D ceea ce semnific faptul c la nivelul site-ului
cuibrete o populaie cu densitate redus fa de media la nivel naional.
Ardea purpurea (strc rou) - cod A029.
Habitat. Rspndit n Europa, n prile vestice, palearctice ale Asiei
i n Africa. n Romnia este oaspete de var, din aprilie pn n
octombrie,
specie comun n b1ile interioare i n delt.

Ardeola ralloides (strc galben). - cod A024

Habitat. Rspndit local n sud-estul
mltinoase, delte,
lagune i bli unde cuibrete n tufiuri
mpreun cu
ali strci.

Europei

regiuni

sau copaci de obicei

Aythya nyroca (raa roie) - cod A060.

Habitat. Este rspndit cu precdere n
Delta Dunrii dar se
ntlnete n toate blile nconjurate de
vegetaie. Cuibrete n stuf.
Descriere

Lungime 40 cm, anvergura 66 cm. Cuibareste in S si centrul Europei pe lacuri cu

stufaris.
Putin mai mica decat rata motata, iar dunga alba de pe aripa este mai ingusta si
mai evidenta (in zbor). Masculul este de un maro-rosu inchis intens, cu ochi albi
si subcodale albe. Portiunea alba a abdomenului este mai restransa si complet
inconjurata de o culoare inchisa. Femela este de un maro-cenusiu inchis cu ochi
negri si subcodale albe. Observati crestetul inalt si ciocul destul de lung, care
alaturi de dunga de culoare alba de pe aripa sunt semnele distinctive pentru o
identificare comparativa cu rata motata. Strigatul femelei este repetitiv, car,
mai scurt si mai inalt decat la sp. anterioara. Masculul este mai tacut, ciuc-ciucciuc.
Chlidonias hybridus (chirighi cu obraji albi) cod A196
Habitat. Specia utilizeaz o varietate mare de habitate ale
zonelor
umede dar prefer mlatinile apelor curgtoare i ochiurile
de ap din
cmpiile inundabile, n special dac regiunile nvecinate sunt
punate de
vite sau cabaline. Cuibrete pe vegetaie emergent din
ap sau pe plauri.

Ciconia ciconia (barza alb) cod A31

Habitat. Cuibrete aproape n exclusivitate n zone
antropizate - pe
ur, case, couri, claie, pomi, ruine sau pe stnci. n
ultimele 4 decenii a
nceput s-i construiasc cuibul pe stlpi de joas
tensiune. Supravieuirea pe termen lung a speciei este
condiionat de meninerea n stare ct mai
natural a locurilor de procurare a hranei fnee, pune
i
zone umede.
Populaia din Romnia. Conform ultimului recensmnt sunt cca. 5500
perechi n ar. n
Romnia, datorit mai ales desecrii excesive a zonelor umede n multe pri ale
rii populaia a
suferit o diminuarea accentuat.
Circus aeruginosus (Erete de stuf) - cod A081
Habitat. Este o specie larg rspndit, n stufriuri iar de pe
cmpii i terenuri agricole i procur hrana. Cuibrete n
perechi izolate,
n locuri cu vegetaie dens i stufriuri, n zonele
mltinoase.

Cygnus cygnus (lebda de iarn) - cod

A038

Habitat. Dei cuibrea n extremitatea nordic a Europei, n tundr, pe lacuri i

mlatini, n ultimii ani, s-a observat expansiunea acestei specii i n zonele sudice,
de-a lungul coastelor i pe lacurile i cursurile de ap mai mari.
Egretta alba (egreta alb) - cod A027
Habitat. Cuibrete destul de rar n stufriurile, mlatinile,
deltele i
lagunele din sud estul Europei. Restul anului poate fi ntlnit
i n alte
regiuni cu ape puin adnci n bli.

Egretta garzetta (egreta mic) - cod A026

Habitat. Cuibrete n arbori, arbuti sau stuf,
n colonii mixte,
n lunile
aprilie - iulie cu ali strci, uneori cu ignui i
cormorani mici.
Puii sunt
nidicoli i stau n cuib o lun. Rspndit vara
n sudul Europei,
Africa de
Nord, Asia, iarna n jurul Mediteranei. n
Romnia
oaspete de var, din aprilie
pn n octombrie, unele exemplare pot rmne i iarna. Se ntlnete n
zonele umede, bli, ruri, lagune srate. Mai frecvent pe Dunre i n Delt.
Gelochelidon nilotica (pescri rztoare) - cod
A189.
Habitat. Cuibrete n colonii, rar i local in
sud estul
Europei, de asemenea in Danemarca, pe
bli din regiuni de
coast si pe rmuri nisipoase.Vneaz mai
ales deasupra
uscatului, a blilor de coast i a pajitilor.
Hrana const n mare
parte din insecte, dar i din broate i reptile sau roztoare mici.
Glareola pratincola (ciovlic ruginie) - cod A135.
Habitat. Cuibrete n sud estul Europei n colonii, n
regiunile
aride (de exemplu noroi uscat de soare) din inuturi
ntinse
mltinoase. Se hrnete cu insecte pe care le prinde
din zbor.

Ixobrychus minutus (Strc pitic) - cod A022

Habitat. Specia populeaz locuri cu vegetaie dens n zonele

mltinoase, de preferin stufriuri. Cuibrete n perechi izolate, n

locuri cu vegetaie dens i stufriuri, n zonele mltinoase.

Lanius collurio (sfrnciocul roiatic)

Habitat. Cuibrete n regiuni
agricole cu
tufiuri
cu
spini
(mce,
pducel) i n poieni. Punile i
terenurile agricole mrginite de
constituie
habitatul ideal pentru sfrnciocul roiatic.

cod A338
deschise, terenuri
porumbar,
vegetaie natural

Lanius minor (sfrnciocul cu fruntea neagr) cod A339

Habitat. Cuibrete n regiuni deschise cu arbori izolai i tufiuri,
de
multe ori pe terenuri agricole i puni, unde i construiete
cuibul n arbori.
Uneori cuibrete arborii de pe marginea oselelor. Prefer
terenurile agricole
nconjurate de vegetaie natur i habitatele cu arbuti i arbori
tineri.

Larus minutus (pescru mic) cod A177.

Habitat. Este o specie care cuibrete
sud estul
Deltei Dunrii i pe unele lacuri mai ales
lungul litoralului.
Pescruul mic apare frecvent n nordul
n perioadele de
pasaj sau chiar i iarna.

relativ rar n
cele

din

arealului su

Nycticorax nycticorax (strc de noapte) A023

Habitat. Prefer regiunile cu mlatini i bli dar este
frecvent
prezent i n apropierea apelor ncet curgtoare (ruri,
canale). Cuibrete
n colonii mici, n arbori (salcie, arin), uneori cu ali strci. Se
hrnete cu
peti, insecte, amfibieni. n migraie de multe ori se
hrnete pe terenuri
agricole.

Pelecanus onocrotalus (pelicanul) - cod

A019.

Habitat. Specie rar al crei numr este n scdere. n

Europa probabil 3500 de perechi clocitoare. Vara pot fi gsii n
principal in regiunile lacustre din SE Europei (majoritatea n Delta
Dunrii), iarna i n zone de coast i golfuri.
Platalea leucordia (loptarul) cod A034
Habitat. Specia este oaspete de var, cuibrete n colonii
mici n
stufriuri dese

Recurvirostra avosetta (cioc ntors) - cod A132.

Habitat. Cuibrete n colonii destul de mari, n golfurile
marine
puin adnci, n lagune i pe lacuri din stepe (mai ales
salmastre).

Sterna hirundo (chira de balt) - cod A193

Habitat. Cuibrete n perechi izolate sau n colonii
mici pe mlatinile din regiunile de coast i pe
rmurile lacurilor
continentale.

Prigoriile (Merops apiaster)

Prigoriile, albinareii sau mancatoarele de albine sunt pasari migratoare, care fac parte din subordinul
Meropes, familia Meropidae. Se numara printre pasarile cele
mai viu colorate din Lumea Veche. Sunt reprezentate prin
numeroase specii in Africa si 24 de specii din genul Merops,
distribuite in Europa si Australia.
Se remarca printr-un cioc lung, subtire si usor inconvoiat,
aripi lungi si ascutite, picioare scurte si slabe si printr-un
penaj divers si viu colorat. Aduce la infatisare cu o mierla,
fiind, insa, mai zvelta decat aceasta, cu pliscul mai lung, mai
fin si mai subtire si cu coada, de asemenea, mai lunga.
Se hraneste in special cu viespi si albine, nefiind afectate de
veninul acestora. Isi urmareste prada, prin deplasarea capului, fixand-o frontal cu multa precizie.
Prigoria este una dintre putinele pasari care se pot uita drept inainte cu ambii ochi, peste varful
ciocului. Odata prinsa, insecta este lovita mortal, apoi faramitata si inghitita. Miscarea brusca pe care
o executa pentru a-si anihila prada este una instinctiva, fapt pentru care se poate produce si in gol, ca
de pilda, in timpul dansului nuptial.

Diferenta intre masculi si femele este greu de observat la prigorii, fiecare sex comportandu-se
aproximativ asemanator: confectionarea galeriilor, ca si clocitul se fac, cu schimbul, de catre ambii
parteneri. In timpul imperecherii are loc o hranire cu caracter ceremonial a femelei de catre mascul.
Galeriile sunt confectionate in vederea clocitului. Prigoriile sapa cu ciocul in malurile lutoase, iar
pamantul este dat afara cu picioarele. Pot sapa in adancime pana la 2m. La capat galeria se largeste,
formand una sau doua camere, dedicate clocitului. Timpul necesar executiei este de 10 zile. Sapte zile
mai tarziu, cei doi parteneri incep sa cloceasca, inlocuindu-se la fiecare 15-20 min. Durata de clocire
este de 22 de zile, femela depunand 5 pana la 7 oua, pe un pat de ingluvii.
Legaturile intre prigorii sunt deosebit de puternice: o prigorie nu smulge niciodata hrana alteia,
galeria de cuibarit poate fi vizitata de ceilalti membrii ai coloniei. Noaptea obisnuiesc sa doarma in
siruri, apropiate unele de altele, cu corpurile drepte si capul tinut vertical in sus, si nu in penajul de pe
umar cum obisnuiesc celelalte pasari.
Corbul sau cioara de camp (Corvus frugilegus)
Reprezinta una dintre cele 4 specii europene de pasaricare fac parte, din
punct de vedere taxonomic, din genul Corvus al familiei Corvidae.
Exemplarele sin subspecia Corvus frugilegussunt cele mai mari variante
ale
acestei specii, avand ciocul puternic si penajul negru. Acestea pot fi
intalnite din Europa de Vest si pana in stepele din Asia, tinutul Altai.
Cealalta varianta - Corvus frugilegus pastinator este compusa din cele
mai mici reprezentante ale speciei, avand penajul intunecat, cu nuante
purpuri si putand fi intalnita din Asia si pana la Coasta Pacificului.
Ca dimensiuni, cioara de camp este foarte asemanatoare cu cioara neagra sau cu cea vanata - Corvus
corone, respectiv C. Cornix. Exemplarele adulte au la baza ciocului o portiune de piele golasa,
albicioasa inspre gri, si o creasta usor ascutita. Reprezentantii tineri si puii din aceasta specie sunt
mult mai aproape ca aspect de ciorile negre, mai ales in privinta trasaturilor faciale si a narilor,
diferenta fiind facuta de ciocul mai puternic si mai evidentiat al exemplarelor din specia Corvus
frugilegus.
Ciorile sunt pasari omnivore, hranindu-se cu o mare varietate de carne, inclusiv cu viermi de pamant
sau alte nevertebrate, seminte si radacini uscate (pe care le consuma in special iarna). Se hranesc pe
pamant, deseori ingropand o parte din hrana in sol, cu ajutorul ciocului, in vederea consumarii
ulterioare.
Picus canus-Ciocnitoare sur
Lungime 27cm. Larg raspandita, dar mai putin comuna decat ghionoaia
verde. Tinde sa traiasca la altitudini mai mari decat aceasta din urma. Pe de
alta parte este rar intalnita in localitati. O putem deseori vedea pe sol, dar nu
este o specialista in hranirea cu furnici, in cea mai mare masura ea se hraneste
pe copaci. Sperioasa si prudenta. Primavara isi semnaleaza prezenta cu
strigatul sau, dar vara este greu de gasit. Toamna si iarna se indreapta spre
localitati. Se aseamana cu ghionoaia verde, dar este ceva mai mica si are cap
mai gri, cu mai putin negru si cu mai putin rosu. Masculul are rosu doar pe
partea frontala a capului, femela deloc. Juv. este asemanator cu femela, cu
pete vagi doar pe abdomen, juv. mascul are putin rosu pe frunte. Strigatul de
primavara se aseamana cu cel al ghionoaiei verzi, dar e mai slab, mai moale,
aproape ca de flaut (usor de imitat printr-un fluierat). Notele au pauze mai lungi intre ele si sunt usor
incetinite spre sfarsit, iar scaderea in tonalitate este evidenta: chi-chi-chi-chi-cu-cu. Strigatul de
alarma este repetitiv: chia, intens si agitat. Mai are un strigat: chic asemanator cu al ciocanitoarei
pestrite mari. Spre deosebire de ghionoaia verde, bate darabana in mod frecvent, ciocanituri bruste
care dureaza in jur de o secunda, mult mai puternice decat cele ale ghionoaiei verzi.

Picus viridis- Ghionoaia verde

Lungime 30 cm. Specie comuna in padurile cu frunze
cazatoare, dar si in regiunile deschise cu copaci izolati
sau palcuri de arbori. Adesea, pot fi vazute pe sol in
cautare de furnici.
Iarna patrund adanc in musuroaiele de furnici. Partea
superioara a corpului verde cu tartita galbuie.
Ghionoaia verde sau ciocanitoarea verde se
deosebeste de ghionoaia sura prin dimensiunile mai
mari, verdele mai intens, mai mult rosu pe crestet (la
ambele sexe), de asemenea, cu mai mult negru pe
obraji. Masculul are rosu pe mijlocul mustatii negre
(la ssp. iberica sharpei este aproape complet rosie).
Juv., spre deosebire de juv. de ghionoaie sura, este
puternic patat pe cap, gat si partea ventrala a corpului,
este mai verde pe spate si are mai mult rosu pe crestet. Sperioasa si precauta. Zbor ondulatoriu, cu
etape lungi, cu un zgomot puternic al aripilor, silueta prezentand un gat destul de subtire. Este
volubila si zgomotoasa primavara si toamna. Primavara, strigatul teritorial care inlocuieste darabana,
consta intr-o serie ampla de sunete pline, ca un fel de raset: chi-chi-chi-chi, in scadere ca tonalitate
si accelerindu-se spre final; este produs de ambele sexe; pot fi auzite si duete. Strigatul de zbor este
ascutit, scurt si vehement chiuchiuchiu sau scurt chiu-chiuc. Strigatul de alarma este mai atenuat
chiachiachia. Puii cer hrana cu un strigat discordant, ca un smirghel frecat de lemn. Bate darabana
rareori; darabana dureaza mai mult decat la ciocanitoarea pestrita mare, dar este surprinzator de slaba
pentru o ciocanitoare atat de mare.
Coracias garrulus- Dumbrveanca
Destul de rara raspandita in Sudul si Estul
Europei, in regiuni deschise cu copaci mari,
scorburosi.
Dumbraveanca cuibareste in scorburi,
uneori pe darapanaturi, etc. Albastrul pal de
pe corp si aripi are un anumit luciu, astfel ca
la lumina puternica a soarelui pare albastru
ultramarin, iar seara albastru verzui. Spate
maro castaniu deschis, cotul aripii si partea
inferioara a tectricelor alare de un albastruviolet intens. Juv. are un colorit mai sters si
mai maro, gatul si pieptul fiind slab dungate
cu maro-cenusiu. Se observa stand frecvent
pe sarme telegrafice sau pe crengi sau
cioturi de copaci, zboara in jos spre sol si prinde insecte mari comportandu-se ca sfranciocul rosiatic.
Zbor asemanator cu cel al stancutei, dar mai rapid, cu batai mai viguroase de aripi. Zborul nuptial
consta dintr-o plonjare pe durata careia se inclina dintr-o parte in alta (rotiri pe jumatate), ca nagatul.
Strigate: cioc-cioc (ca cele de cotofana si stancuta), alaturi de: rrac, rrac (ca cele produse de
gaita).
Crex crex (Cristelul de cmp)
Cristelul de camp cuibareste pe pasuni bogate si
lanuri de cereale paioase. A scazut simtitor ca
numar. Periclitat de cosit si secerat.
Cristelul de camp are dimensiuni asemanatoare cu
cele ale unei potarnichi mici si slabe. Penaj
maroniu cu un rugiuniu pronuntat pe aripi, vizibil

in special in zbor. Foarte dificil de zarit, fuge, ascuns de vegetatie, chiar si atunci cand este urmarit.
Zburataciti, se vad aripile care stralucesc in nuante ruginii. Zboara putin la inaltimi joase. Isi
semnalezeaza prezenta prin strigatul puternic, bisilabic: crre-crre, crre-crre (ca si cum ar freca un
pieptene de o cutie de chibrituri), repetat a data la secunda ore intregi in noptile de vara (sporadic in
timpul zilei). Cuibareste pe sol, puii sunt de culoare intunecata, negricioasa.
Aquila heliaca- acvila de camp
Traieste pe dealuri si campii cu palcuri de copaci si
paduri mici, local in paduri de la poalele muntilor.
Cuibareste in copaci. Adultii sunt inchisi la culoare,
maro negri, cu ceafa crem deschis, scapulare albe si
coada gri in portiunea mijlocie. Imaturii sunt maro
deschis cu pieptul brazdat de dungi inchise si partea
inferioara a spatelui de un alb crem pal tipic.
Remigele primare interioare deschise la culoare,
contrastand cu celelalte remige intunecate. Nu are (ca
acvila de stepa imatura) dunga lata alba pe partea de
dedesupt a aripii. Silueta ca a acvilei de munte, dar coada mai scurta (adesea strinsa cand planeaza),
iar aripile sunt tinute mai orizontale cand aluneca prin aer. Strigate sonoare, ragusite: coc-coc.
Societatea Ornitologica Romana deruleaza un proiect pentru protejarea acestei specii
Hieraaetus pennatus- acvila mic
Cea mai mica acvila europeana, cat un sorecar. Intalnita in
paduri cu copaci cu frunze cazatoare, cu luminisuri si
poieni, de obicei in regiuni montane mai joase, dar si la
campie. Sta nemiscata in aer pe durate lungi, fara sa bata din
aripi, apoi plonjeaza spre sol cu aripile stranse, cu o viteza
incredibila (cu picioarele intinse inainte).
Exista doua faze de culoare, una obisnuita deschisa si una
mai rara inchisa. Rar, se intalnesc si tipuri intermediare.
Faza deschisa este uneori confundata cu variantele extrem
de deschise de sorecar si viespar, dar se deosebeste de
acestia si de toate celelalte rapitoare (cu exceptia hoitarului)
prin faptul ca partea inferioara a aripii are remigele intunecate si subalarele deschise sau albicioase.
Supraalarele mijlocii sunt, la ambele faze, de obicei atat de deschise incat formeaza un tipar specific
in forma de V pe partea superioara a aripii, la fel ca la gaia rosie, insa prezentand in plus
supracodale de culoare deschisa.
Faza inchisa este maro inchis dedesupt (cu supraalare negricioase), dar cu coada putin mai deschisa,
putand fi confundat cu eretele de stuf (juv.) si gaia neagra. Indivizii cei mai deschisi la culoare din
faza intunecata (mai putin intalniti), au o nuanta de maro-roscat, fiind uneori catalogati ca faza
intermediara. Toti au ultimele trei remige primare putin mai deschise, coada integral de un gri
deschis uniform (se inchide putin doar spre varf) si totodata, cate un punct mic alb pe marginea
frontala a fiecarei aripi, la umar (langa corp), usor vizibil din fata.
Strigate scurte, repetate: piu-piu-piu-piu sau pi-pi-pi.
Dropia (Otis Tarda)
Cuibareste rar si local pe campiile mari deschise
(stepa sau terenuri cultivate). In trecut dropia era
larg raspandita in Europa.
In iernile reci deplasari de mica amploare. Se
hraneste in principal cu vegetatie, dar si cu insecte,
broaste etc. Foarte timida, fiind greu sa te apropii de
ea. Masculul este cea mai masiva pasare din Europa

(greutatea normala 8-16 kg.). Femelele sunt considerabil mai usoare (3.5-5 kg.). In zbor arata ca o
gasca enorma avand aripi de acvila (picioarele abia depasesc coada). Batai de aripi puternice si
continue, fara planari. Zboara pe deasupra solului. In zbor petele albe mari de pe aripi sunt foarte
evidente. De obicei stau in carduri.
Jocul nuptial constituie o priveliste spectaculoasa. Masculul incepe prin a-si ridica coada si tragandusi gatul spre spate, isi umfla gatul ca un balon (capul aproape dispare). In acelasi timp, isi ridica
mustatile zbarlite. Subcodalele de un alb ca zapada si aripile sunt rasucite in fata, iar punctul
culminant este atins atunci cand intreaga pasare devine un ghem imens de puf alb. De obicei tacuta,
insa in perioada de cuibarire scoate ocazional un strigat aspru, ca un latrat. A fost relativ numeroasa
in Romania pe toate campiile intinse, mai ales in Baragan. In prezent este pe cale de disparitie, putine
exemplare mai exista in extremitatea vestica a tarii.
Cuculus canorus (Cucul)
Lungime 33 cm. Specie destul de comuna in toate tipurile de
habitate, mai ales in paduri, de la campie pana la munte.
Evita locurile populate de om, fiind destul de sperios. Cucul
consuma frecvent larvele paroase de fluturi. Paraziteaza
cuiburile, depunandu-si ouale in cuiburile altor pasari, cate un
ou in fiecare cuib. Aceste cuiburi apartin mai ales urmatoarelor
specii: codobatura alba, macaleandru, fasa de lunca, silvie de
campie, lacari, muscar sur. Fiecare femela isi alege o anumita
pasare-gazda, in functie de culoarea oualor.
Masculul este gri cenusiu pe cap, piept si spate, cu dungi pe
abdomen ca la uliul pasarar. Femela, de obicei, prezinta acelasi
colorit, dar cu o nuanta ruginie si cu dungi sterse pe gusa (faza
gri). Exista un numar mic de femele care au deasupra un colorit
maro-ruginiu intens (faza ruginie). Juv. sunt deasupra de un
maro destul de inchis, unii mai gri, altii mai ruginii, fara insa a
putea fi grupati in doua categorii distincte (ca in cazul
femelelor). Nu ajung atat de rosii-ruginii si au intotdeauna
cap/gat mai gri. Un semn distinctiv pentru juv. este pata alba de pe ceafa. Dimensiunile sale, zborul
sau jos, discret si lin, alaturi de coada sa lunga adesea dau impresia ca ar fi un uliu pasarar (femelele
din faza ruginie: vanturel rosu). Bataile rapide de aripi sunt destul de slabe, isi tine aripile ascutite, de
obicei sub linia orizontala, fara a plana la anumite intervale, iar capul mic cu un cioc fragil este tinut
vizibil in sus. Adesea este urmarit de pasarele, cu multa galagie. Cantecul masculului este foarte
cunoscut: cu-cu, repetat. Atunci cand masculul urmareste un alt cuc, scoate un sunet nazal. Femela
scoate un strigat insistent si sonor pupupu. Strigatele puilor cand cer mancare sunt asemanatoare cu
cele ale unor pasari mici, dar sunt foarte penetrante
Pescruul argintiu( Larus argentatus)
Este cea mai mare pasare din neamul sau care cuibareste la noi. Cele
doua sexe au penajul asemanator. Masculul este insa ceva mai mare,
are gatul mai gros si capul mai masiv.
Hrana pescarusilor argintii consta din pesti si nevertebrate acvatice,
pe care ii pescuiesc din zbor de la suprafata apei, scufundandu-se
doar partial. Nu se da in laturi nici de la prinderea puilor altor pasari
sau chiar ai propriei lor specii, atunci cand acestia se indeparteaza
mai mult de parinti si se ratacesc. Frecvent sunt vazuti seara pe plajele marine in cautarea resturilor
de paine, salam, branza etc., fiind astfel consumatori ai unei largi game de produse. Pescarusii argintii
sunt foarte inventivi cand sunt nevoiti sa rezolve problema hranei. Deseori folosesc tactica zaganului
in spargerea oaselor, lasand sa cada de la inaltime diferite moluste pentru a le zdobi cochilia si a
consuma apoi continutul.

In medie, pascarusii argintii ating varsta de 2 ani si 8 luni. Un exemplar inelat a ajuns sa traiasca in
libertate 33 de ani. Se cunosc si cazuri cand in captivitate pescarusii argintii au trait 44 de ani, de
unde reiese ca viata pasarilor in natura nu este lipsita de riscuri, asa cum am fi inclinati sa crede.
Vulturelul mic (Falco naumanni)
Lungime 28-33 cm, anvergura 63-72 cm. Vanturelul mic este o
specie destul de comuna in Spania, rara in restul Europei. Traieste
in regiuni de campie.
Cuibareste colonial pe stanci si cladiri. Vanturelul mic se hraneste
in principal cu insecte pe care le prinde din zbor. De obicei
vaneaza in stoluri. Zboara pe loc mai rar. Gregar. Foarte
asemanator cu vanturelul rosu, dar mai mic, mai fragil; varful
cozii putin ascutit; din cand in cand, are batai de aripi mai rapide
(ca la drepnea). Masculul adult este lipsit de pete pe spate si aripi;
supraalarele mari gri-albastre (intre remigele maro inchise si subalarele mici maro-rosiatice); fara
mustata. In zbor, partea de dedesubt a aripilor aproape alba, cu varfurile intunecate. Subalarele pot
prezenta mici pete de culoare inchisa; banda terminala a cozii in unghi (ambele sexe). Femela are mai
mult gri pe supracodale decat femela de vanturel rosu, iar aripile sunt mai albicioase (totusi ceva mai
impestritate decat ale masculului). La locul de cuibarire foarte zgomotos. Scoate sunete mai variate
decat ale vanturelului rosu (dar adesea mai rapide): chichichichi, de asemenea un glas specific
propriu, constand din trei silabe, de o tonalitate aspra, stridenta: ti-ti-ti.
Uliu cu picioare scurte (Accipiter brevites)
Lungime 32-39 cm, anvergura 63-76 cm. Intalnit in paduri mici
si relativ rare din regiunile aride, deschise din SE Europei.
Se hraneste in principal cu soparle (are degete scurte si groase),
lacuste etc. Migreaza in stoluri (10-30 pasari, uneori mai multi).
Foarte asemanator cu uliul pasarar. Totusi, masculul are varfurile
aripilor intunecate, contrastand cu culoarea alba a restului aripii
(dedesubt); supraalarele de un gri-albastru mai deschis; la fel
obrajii (nu ruginii ca la pasarar). Femela este si ea deschisa la
culoare dedesubt, cu varfurile aripilor cenusii; nu are spranceana
alba. Ambele sexe (ad.) au ochi rosu-brun. Juv. identificat prin petele mari in siruri longitudinale de
pe piept; iris maro. Silueta apare cu o coada usor mai scurta. Aripi mai lungi si mai ascutite, prin
urmare evident mai asemanator cu soimii. Strigat ascutit: chi-vic sau ghi-ghic, foarte diferit de
cel al uliului pasarar.
ignus (Plegadis falcinellus)
Lungime 60 cm, anvergura 90 cm. Intalnit in regiuni
mlastinoase, lacuri, balti etc. Cuibareste in SE Europei in
colonii, de obicei in stufarisuri, tufe sau in copaci.
Pot hoinari toamna departe de ariile de cuibarit. Caracteristice
pe
teren sunt ciocul lung si curbat si (de la distanta) penajul
uniform negricios. Mai de aproape se pot observa: culoarea
maro-rosiatica de pe cap si corp, o pata cu irizatii verzi pe aripa
si
baza alba ingusta a ciocului. In penaj de iarna capul si gatul sunt
de
culoare neagra-maroniu, stropite cu mici pete albe. Juv. se
aseamana cu ad. in penaj de iarna, insa are mai putine puncte albe, iar spatele si partea superioara a
aripii sunt mai mate si mai maronii. Zboara in stoluri in siruri lungi, cu batai de aripi relativ rapide
combinate cu scurte faze de planare, asemanatoare cu ale cormoranului mic (de la distanta sunt
posibile confuzii). In zbor gatul este tinut intins. Strigate dure, puternice, de diverse tipuri.

Strc mic (Ixobricus minutus)

Lungime 35 cm, anvergura 55 cm. Pasare sfioasa in general
greu de obsevat. Populeaza locuri cu vegetatie densa in
regiunile mlastinoase, de preferinta stufarisuri, unde
cuibareste in perechi izolate.
Usor de identificat prin marime si culoare. In zbor contrastul
dintre petele pale de pe aripi, aripile si spatele intunecate
sunt caracteristice. La mascul contrastul este mai puternic
decat la femela: spate negru si pete alb-galbui pe aripi;
femela este maro cu dungi pe spate, cu piept mai striat,
petele de pe aripi mai spalacite. Juv. este patat cu maro si
ocru; pata pe aripa prezenta. Uneori sta in stuf nemiscat, ca
paralizat. Evita pericolul mai degraba alergand decat zburand. Zbor caracteristic: batai de aripi rapide
cu planari ample. Rareori se ridica pe distante scurte pe deasupra sufarisului. Strigatul de imperechere
este un fel de geamat/grohait inabusit, oor ritmic, repetat la fiecare doua sau trei secunde, in serii
foarte lungi. Mai are un strigat nazal, agitat si puternic chechecheche.
Strcul galben (Ardeola raloides)
Lungime 45 cm, anvergura 87 cm. Raspandit local in SE
Europei in regiuni mlastinoase, delte, lagune si balti unde
cuibareste in tufisuri sau copaci, de obicei impreuna cu
alti starci, in colonii.
Caracteristice sunt: corpul si capul ocru pal care
contrasteaza cu aripile si coada de un alb ca zapada. In
teren, atunci cand pasarea sta pe loc pare maronie, dar
cand se ridica in zbor devine aproape complet alba. Se
deosebeste de starcul de cireada si prin culoarea ciocului
(in perioada de cuibarit verde-galbui cu albastru si cu
varful negru, in restul anului verzui). Isi petrece ziua deseori in copaci sau tufisuri. Isi cauta hrana
mai ales in amurg. In afara cuibaritului este predominant solitar. Zbor lent, clatinat. Strigat strident si
aspru carr, asemanator cu al ratei mari. Care se aude in colonie. In rest este tacut.
Strcul de noapte (Nycticorax nycticorax)
Lungime 60 cm, anvergura 112 cm. Intilnit in sudul si centrul
Europei, in regiuni cu mlastini si balti de apa dulce sau
sarata.
Cuibareste in copaci in colonii cu alti starci. Adultul se
distinge printr-un corp robust si penajul colorat in negru, gri
si alb;gat si picioare relativ scurte. In zbor se etaleaza
culoarea deschisa a aripilor. Juv.difera mult de adulti, fiind
maro cu numeroase pete cafenii deschise. Deseori isi petrece
ziua ascuns in copaci sau tufisuri. Uneori poate fi vazut in
cautare de hrana in timpul zilei, dar cel mai adesea dimineata
si in amurg. In zbor gatul strans nu se distinge din cauza
penajului bogat; picioarele depasesc cu putin varful cozii. Strigat aspru, cuac, se aude mai ales
seara.
Sturzul cnttor( Turdus philomelos )
Lungime 22 cm. Traieste in paduri, tufisuri inalte, parcuri,
gradini. Mai putin gregar decat sturzul viilor.
Partea dorsala de un maro uniform, cea inferioara cu pete mici,
iar partea inferioara a aripii maro-galbui deschis. Fara
spranceana alba evidenta. Strigat scurt, ascutit tit. Strigat de

alarma persistent si ascutit: ciuc-ciuc-ciuc-cirrr-cirrr-cirr. Cantec puternic, cu note melodioase

alternate cu note ascutite, puternice. Multe elemente sunt repetate de 2-4 ori, intr-un ritm lent, tipic.
In general, cantecul apare sacadat: cui-cui, piu-piu-piu, ciuiu-i, ciuiu-i. Canta intens inainte de
rasaritul soarelui.
Sylvia nisoria
Lungime 15 cm. Cuibareste relativ rar in regiuni deschise cu tufarisuri, cu copaci izolati sau in
luminisuri cu tufisuri, adesea in aceleasi terenuri ca sfrancicul
rosiatic.
Ad. are dedesubt striuri fine, transversale si ochi galben
deschis, dungile nu sunt intotdeauna usor de vazut in teren.
Doua dungi albicioase peste aripa, coada destul de lunga. Juv.
au ochi intunecati si striatiuni doar pe subcodale, astfel sunt
asemanatori cu silvia de zavoi, dar au dungi albicioase pe
aripi. Sta in desisuri, dar canta, de obicei, de pe un suport inalt.
Cand se indeparteaza in zbor se aseamana cu sfranciocul
rosiatic datorita aceluiasi tip de habitat, dimensiunilor corpului si modului de zbor. Glas aspru: tcerr,
trrr-tt-t, incetinit spre final, destul de asemanator cu cel al unei vrabii de casa suparata. Cantec sonor,
clar, melodios, format din fraze scurte, este intercalat si un sunet aspru. Poate fi confundat cu o
varianta mai elaborata a cantecului silviei de campie. Poate fi vazuta adesea cantand in zbor, zbor
asemanator cu cel al silviei de campie
Sylvia borin (de zvoi)
Lungime 14 cm ma. Clocitoare comuna in paduri relativ rare cu subarboret bogat, zavoaie, parcuri ri
cu tufe dese.
Colorit uniform. Partea dorsala gri-maronie cu nuante
maslinii, picioare maro-gri; ventral albicioasa. Poate
fi confundata usor cu frunzarita cenusie si juv. de
silvie porumbaca. Observati profilul rotunjit al
capului, ciocul scurt, gri si destul de masiv si lipsa
sprancenei. Uneori, cu nuante usoare gri pe partile
laterale ale cefei si partii din spate a gatului. Chiar si
atunci cand canta, sta bine ascunsa in frunzis.
Cantecul are o tonalitate clara, asemanator cu al
silviei cu cap negru, dar frazele sunt mai lungi si mai
uniforme si fara notele finale clare ale acesteia din
urma. Strigatul de alarma consta dintr-o nota aspra, usor nazala, repetata incontinuu: cec-cec-cec.
Sylvia communis ( de cmp)
Lungime 14 cm. Frecventa in maracinisuri si tufarisuri din regiuni arabile. Prefera o vegetatie
arbustiva mai dispersa decat cea populata de silvia mica.
. Gatul alb, pieptul cu nuanta roz (mai intensa la mascul (ad.),
corpul gri la mascul (vara) si maroniu la femela, aripile marorosiatice deschise si coada destul de lunga cu rectrice externe
albicioase constituie trasaturile caracteristice. Deosebiri fata de
silvia mica, descrise la acesta specie. Foarte activa, tot timpul in
miscare prin tufisuri. Glas nazal: uet, uet. Strigat de alarma
aspru, prelung: tceerrr. Masculul canta stand pe varful unui
tufis sau pe o sarma de telegraf. Cantecul rapid, agitat, format
din fraze scurte (lungime variabila). Din cand in cand masculul
se ridica in zbor la o inaltime de cativa metri unde executa un zbor prelung, cu batai rare de aripi,
acompaniate de cantec.

Acrocephalus melanopogon (privighetoarea de balt)

Lungime 12 cm. Cuibareste in stufarisuri si mlastini
cu vegetatie deasa, adesea in papuris.
Asemanatoare cu lacarul mic, dar spate mai ruginiu,
crestet si tectrice auriculare de culoare mai inchisa
care contrasteaza cu spranceana de un alb mai pur,
gat alb. Flancurile si laturile pieptului cu nuante
roscate. Spranceana lata, capatul posterior clar
delimitat. Uneori isi tine coada usor ridicata. Adesea
canta dintr-un loc vizibil. Cantec asemanator cu al
lacarului de stuf, dar putin mai incet si mai vioi,
fiind recunoscut prin intercalarea unei serii de note
fluierate in crescendo, ca ale privighetorii: lu-lu-lulu. Strigat de alarma: trrrt.
Miliaria calandra( presura sur)
Lungime 18 cm. Pasare clocitoare destul de comuna
in regiuni deschise, cultivate de la altitudini joase.
Unii masculi sunt poligami. In afara perioadei de
cuibarit, intalnite in stoluri.
Maro cu nuante de gri, puternic dungata, fara semne
particulare. Sexe asemanatoare. Pare masiva. Zbor
greoi si chiar de la distanta usor de deosebit de cel al
ciocarliei, datorita absentei marginii albe posterioare
a aripii. Zboara adesea cu picioarele lasate sa atarne.
Strigat puternic, ascutit, aproape ca un pocnet: tictic (si in zbor). De obicei canta dintr-un loc situat la
vedere, adesea de pe firele de telegraf. Cantec
metalic, cu sunete repetate monoton, discordante si
accelerate: tsic-tic-sic-sic-sicsicsic-prrsss.
Coturnix coturnix ( prepelia)
Lungime 18 cm. Specie numeroasa in trecut, incepand din sec. al
19-lea se afla in declin. Intalnita pe campiile deschise cu lanuri
de cereale paioase si pe pasuni, sta bine ascunsa in vegetatie.
Mult mai mica decat celelalte galinacee, cat un graur. Coada
foarte scurta, fara rosu-ruginiu. Este de un maro sters cu dungi
mai deschise pe spate si pe laturile corpului. Masculul adult are
barbia negricioasa. Foarte greu de zburatacit (fiind o pasare strict
terestra care zboara rar in afara perioadei de migratie). Zboara la
inaltimi joase si cu viteza mica, cu spatele rotunjit si gat scurt. Aripile sunt relativ lungi si inguste,
tinute arcuite, batai de aripi rapide si de mica amploare. Alunecarile dintre seriile de batai de aripi
sunt aproape neglijabile. In zbor nu se aseamana cu o potarniche mica, ci mai degraba cu o becatina
comuna, cu toate ca este vorba de una in zbor incet si liniar. Se poate identifica sigur dupa strigatul ei
puternic, trisilabic: pii-pi pi, repetat mereu, mai ales in amurg (aprilie-iulie), de aici numele de
pitpalac. Pasare monogama. In trecut, cand era numeroasa se vana in numar mare, mai ales toamna.
Parus palustris (piigoiul sur)
Lungime 12 cm. Cuibareste in padurile cu frunze
cazatoare si de amestec, manifestand preferinta pentru
desisurile cu frunzis bogat si pentru gradinile neingrijite.

Evita coroanele arborilor inalti. Prefera sa nu se alature stolurilor hoinare, foarte sedentar, cel mai
adesea vazuti in perechi. Se hraneste frecvent cu seminte. Asemanator cu pitigoiul de munte, insa
crestetul negru este lucios, iar aripile au un colorit uniform, fara pata albicioasa. Obrajii nu sunt de un
alb pur. Juv. nu poate fi deosebit de juv. de pitigoi de munte ca aspect. Se deosebeste cel mai bine de
acesta prin strigate. Glasul tipic consta dintr-o serie de sunete aspre, nazale, cidjidjidji, uneori
precedata de un tiu clar. Cantecul prezinta cateva variante, dar consta dintr-o repetare de note
stridente, de exemplu: ti-hi, ti-hi, ti-hi, ti-hi. Mai scoate si alte sunete scurte, cu rol de contact.
Aegithalus caudatus ( piigoiul codat)
Lungime 16 cm. Pasare destul de comuna in padurile de
amestec si in cele cu frunze cazatoare, adesea cu tufisuri
dese.
Cuib aproape sferic. Iarna, poate fi vazut in compania
celorlalti pitigoi, dar stau intotdeauna la un loc in stoluri
mici, chiar in interiorul unui stol mare de pitigoi. Coada
foarte lunga (la majoritatea) este caracteristica. Exista
deosebiri insemnate intre diferitele subspecii. Aegithalos
caudatus caudatus din Europa de N si de E are cap
complet alb, remigele secundare late albicioase.
Aegithalos caudatus europaeus (Europa de V) are o
dunga lata neagra pe deasupra ochiului, pana la ceafa, iar culoarea alba a aripii este mai estompata.
Exista exemplare intermediare intre doua subspecii, inclusiv in jumatatea de N a Romaniei.
Subspeciile sudice (Spania, Italia, Caucaz) sunt mai intunecate si aproape lipsite de nuanta roz.
Obiceiuri asemanatoare cu cele ale celorlalti pitigoi. Strigate fine, inalte, de slaba intensitate: un
ciripit sec tsirrr (amintind de ochiu-boului), un plescait tec si un sri-sri-sri inalt. Cantecul este
un tril subtire, metalic, cu aceeasi nota: siuiuiuiuiui. Canta destul de rar.
Turdus torquatus ( mierla gulerat)
Lungime 24 cm. Mierla gulerata cuibareste in
padurile montane de molid. Adultul se distinge
prin banda alba, in forma de semiluna de pe
piept.
Masculul nu este atat de negru ca mierla, iar
penele aripilor au borduri deschise la culoare.
Femela are o nuanta maronie, iar banda
albicioasa este mai putin evidenta (exista si
exemplare care sunt foarte asemanatoare cu
masculul). Juv. are un colorit mai pestrit decat al
mierlei juv., iar gatul este crem-albicios;
naparleste pana la sfarsitul verii. Unele pasari in primul penaj de iarna pot induce in eroare prin
coloritul lor inchis, desi mai prezinta tendinta catre aripi de culoare deschisa. Destul de sperioasa.
Traieste sus in coroana arborilor, dar se hraneste pe sol. Scoate un tec-tec-tec mai dur si mai sec
decat al mierlei, dar si un sunet moale, ascutit, mai asemanator cu cel al cocosarului. Cantecul
prezinta variante dialectale, dar este intotdeauna simplu si melancolic, format din fraze scurte,
repetate de 3-4 ori la scurte intervale; uneori se incheie cu cirip silentios.
Platalea leucorodia ( lopatarul)
Lungime 88 cm, anvergura 130 cm. Lopatarul este o
pasare rara cu raspandire discontinua, pe langa ape putin
adanci, balti intinse si lacuri cu stufaris.
Cuibareste in colonii in stufarisuri, mai rar in copaci sau
arbusti. In teren se deosebeste de egrete prin ciocul lat si
foarte lung, si prin faptul ca in zbor isi tine gatul intins.
Motul de pe ceafa apare doar la adulti in timpul verii.

Juv. are varfurile aripilor negre. Zboara in stoluri, de obicei in linie, cu batai de aripi mai rapide decat
ale berzelor, cam in genul cormoranului mare. Uneori planeaza. Cand este in cautare de hrana in
apele putin adanci isi misca gatul/capul dintr-o parte in alta. De obicei este tacut, dar uneori
clampaneste. Ocazional emite niste sunete ca acelea produse cand iti dregi vocea.
Acrocephalus arundinaceus ( lcarul mare)
Lungime 19 cm. Lacarul mare cuibareste atat in stufarisurile
intinse cat si in cele mai mici (maluri, mlastini, etc.).
Este cel mai mare lacar, cu cioc lung si puternic. Asemanator
cu un lacar de stuf de talie mare, dar cu spranceana mai
distincta si cu o usoara nuanta crem pe gusa (vizibila doar de
aproape). Are un comportament mai putin rezervat decat
restul speciilor de Acrocephalus; adesea sta la vedere, pe fire
de trestie, in special atunci cand canta la rasaritul soarelui.
Cantecul este asemanator cu cel al lacarului de stuf datorita
sunetelor care se repeta fiecare de 2-3 ori, dar este mai aspru si mai sonor: car-car-car-cri-cri-cri-crecre-crcrcr. In lunile mai-iunie, toate baltile noastre rasuna de cantecul lacarului mare.
Oriolus oriolus ( grangurul)
Lungime 24 cm. Grangurul cuibareste in paduri din regiuni
cultivate, preferand arbori cu coroane bogate.
Foarte sperios, este dificil de zarit, petrecandu-si timpul in
varful copacilor. Pare agitat, adesea in miscare. Adultul
mascul galben stralucitor cu negru, femela si masculul de un
an verzui deasupra si albi-galbui cu striatii dedesubt.
Zborul, destul de asemanator cu al unui sturz. Cantecul este
un fluierat sonor, modulat, cu multe variante aceeasi
pasare variaza, de obicei, detaliile strigatelor. Chemarea
masculilor, un simplu ui-uu. Strigatul de alarma este
aspru, nazal: che-e (seamana cu glasul gaitei).
Milvus milvus (gaia roie)
Lungime 60-70 cm., anvergura 140-165 cm. Cuibareste
in regiuni impadurite, adesea langa lacuri. destul de
frecventa in regiunile din sudul si centrul Europei, dar
rara si locala in nord.
Gaia rosie se deosebeste de celelalte pasari rapitoare
prin coada lunga si adanc scobita care, asemenea
abdomenului, este rosie-ruginie deasupra. Aripile au
dedesubt cate o pata mare, alba, iar deasupra cate o
dunga oblica, maro deschisa. Juv. este striat deschis pe
piept. Se deosebeste de gaia neagra prin coada
proportional mai lunga si mai adanc scobita si prin penajul mai deschis si mai ruginiu. Pasare activa,
specialista in alunecari si planari prin aer. Isi tine aripile usor arcuite si usor indoite, cu incheietura
proiectata inainte, isi intoarce si isi inclina coada incontinuu. In zbor, din profil coada si capul sunt
lasate usor in jos. Glas nuptial ca un fluierat subtire, usor modulat: piiii-pi-i-ii-ii-ii.
Informatie preluata de la Societatea Ornitologica Romana
Milvus migrans ( gaia neagr)
Gaia neagra are o preferinta deosebita pentru vecinatatea zonelor umede, unde prinde pesti, dar si
pentru regiuni urbane, unde se hraneste cu resturi si hoituri.

Adesea se strang la un loc

in numar mare. Uneori
cuibareste in colonii. Se
aseamana cu gaia rosie ca
mod de zbor si dimensiune.
Se recunoaste dupa coada
mai scurta si putin scobita.
Penaj
maro
inchis,
inclusive
pe
partea
superioara a cozii. Nu are
pete
albe
pe
partea
inferioara a aripii. Dunga
deschisa de-a lungul partii
superioare interne a aripii
este mai putin contrastanta.
Juv. maro cu pete mici
cafenii, dar de la distanta ele nu se evidentiaza. Zgomotoasa in timpul cuibaritului: piii-i-i-i-i
(alert), pirrr-pirrr (lent si tremurat).
Circus pygargus ( eretele sur)
Lungime 41-47 cm, anvergura 110-116 cm.
Cuibareste in mlastini, pajisti, culturi agricole,
plantatii tinere de conifere.
Eretele sur are un zbor vioi, elegant, asemenea cu cel
al chirighitei (in special, masculul). Aripi lungi,
ascutite (remigele primare 2-4 formeaza varful
aripii) creand o silueta care aminteste de vanturelul
rosu. Masculul gri mai inchis decat eretele alb si cel
vanat, in plus are o dunga neagra in lungul aripii
(doua pe dedesubtul aripii). De asemenea, striatiuni
castanii pe piept. Femela (dungata dedesubt, pata
alba mai ingusta pe tartita) este foarte asemanatoare
cu eretele alb, insa gulerul este sters sau absent si are mai mult alb in spatele ochiului. Masculul de
un an are guler de culoare deschisa, ca la eretele alb, dar poate fi recunoscut prin pieptul si obrajii
gri. Femela ad. are o dunga intunecata estompata de-a lungul fetei superioare a aripii. Dedesubt, o
dunga pala, relativ lata in lungul marginii posterioare a aripii. Strigatul de alarma: chi-chi-chi scurt,
repetat rapid de 10-15 ori.
Circus macrourus ( eretele alb)
Eretele alb cuibareste pe cimpe
aride a Sud-Estul Europei, viziteaza
de asemenea trenurile mlastinoase.
Foarte asemanator cu eretele sur ca
mod de zbor si silueta, dar aripa
ceva mai ingustata si mai scurta.
Eretele alb zboara cu batai de aripi
mai rapide si mai rigide, coada
apparent mai lunga. Mascul
complet alb pe partea ventrala,
spate cenusiu mai deschis decat la
speciile inrudite, albul tatitei abia vizibil, pata neagra mai mica pe varful aripii (mai evidenta
dedesupt). Masculul in varsta de 1 12 ani maro gri deasupra (varful negru a aripii dificil de

vazut), albicios dedesupt (vizibil). Femela (dungata dedesupt, pata alba mai ingusta pe tartita) si juv.
(intotdeauna fara dungi dedesupt) are un guler deschis la culoare, evidentiat de partile laterale ale
gatului de un maro inchis. Femela ad. Cu remige secundare maro, fara dungi deasupra. Dedesupt,
dungile dungile deschise de pe remigele secundare nu ajung pana la corp; subalare destul de inchise
la culoare. Glasul femelei: pri-pripripri.
Anthus campestris (fsa de cmp)
Lungime 16 cm. Fasa de camp
cuibareste in regiuni deschise,
aride si nisipoase cu vegetatie
joasa. Colorit pal, slab dungat atat
deasupra cat si dedesubt, de
dimensiuni mari, care o deosebesc
de celelalte fase din Europa.
Spranceana pala, in general bine
conturata, tectrice alare de culoare
inchisa, cu varfuri deschise in
penaj proaspat. Juv. este dungat
deasupra si patat pe piept ca fasa
asiatica, dar se deosebeste prin
ciocul mai fin, lorum mai inchis,
picioare si gheara din spate mai
scurte si in primul rand prin strigat.
Strigat foarte asemanator cu al vrabiei de casa, cep, cu unele variatii. Cantec: ciur-i-li (repetat),
emis in zbor descendent sau de pe sol. Exista si variatii, de exemplu un fel de tremur vibratoriu care
scade in intensitate: sri-i-u.
Porzana prva ( crestelul cenuiu)
Lungime 19 cm. Crestetul cenusiu cuibareste in principal in jumatatea estica a Europei, oaspete rar in
N si V. Intalnit pe balti cu stufaris si iazuri.
Masculul se deosebeste de
crestetul mic prin dungi
mai putin pronuntate pe
laturile corpului si prin pata
rosie de la baza ciocului.
Femela este crem-roscata
dedesubt (nu gri-albastra) si
are rosu la baza ciocului.
Juv. se aseamana cu juv. de
crestet mic vezi la aceasta
specie pentru deosebiri.
Strigatul
nuptial
al
masculului este o serie
sonora de cloncanituri,
vocea amintind de latratul
unui caine mic. Notele
mentin un tempo lent timp indelungat, apoi se precipita scazand in acelasi timp ca tonalitate si
combinandu-se intr-un fel de balbait rapid : cuec, cuec, cuec, cuec. Strigatul femelei (si al
masculului): chiruc.

Athene noctua ( cucuveaua)

Lungime 23 cm. Specie comuna in centrul si
sudul Europei in regiuni deschise adesea
stancoase, de asemenea, in localitati. Cucuveaua
cuibareste in scorburi de copaci, pe stanci, gauri
in rape si cladiri.
Corp indesat, cap lat cu crestet plat, picioare
lungi. Nu are o tinuta atat de dreapta ca restul
bufnitelor. Cand este agitata face plecaciuni.
Foloseste stalpii si sarmele de telegraf ca posturi
de observatie. Zbor ondulatoriu ca cel al
ciocanitorii. Prada: rozatoare, pasari, insecte,
rame etc. Activa atat ziua cat si noaptea. Strigatul
teritorial usor de deosebit de cel al ciusului, fiind mai prelung, cu o tonalitate inalta in final chiu-u.
Femela are si o versiune in falset. Se mai aude adesea si un fel de mieunat puternic, patrunzator
chiuu. Strigat de alarma ascutit, exploziv, ca cel de chirighita chit, repetat.
Porzana porzana( cresteul pestri)
Lungime 23 cm. Clocitor rar in vegetatia
mlastinilor. Foarte greu vizibil. Se aseamana cu
carstelul de balta in obiceiuri.
Flancuri barate cafeniu si crem. Cioc destul de
scurt. Subcodale albe-crem. Glasul sonor se aude
in noptile de primavara si vara devreme: sunete
scurte, repetate mult timp uit, uit, uit (de la
distanta foarte mare se aud ca niste picaturi de
apa), cu un ritm de mai mult de un fluierat pe
secunda.
Phalocrocorax pygmeus ( cormoranul mic)
Lungime 50 cm, anvergura 85 cm. Cuibareste local in SE Europei, in colonii, in arbusti pe langa
lacuri si rauri, unde se afla stufarisuri intinse (deseori impreuna cu egrete si starci).
Pescuieste in rauri, balti si lacuri.
Cormoranul mic se deosebeste usor de
cormoranul mare si cormoranul motat
prin dimensiunile sale mai mici, si, in
plus proportiile sale difera: cap mai mic
si in principal cioc mai scurt, coada mai
lunga. In penajul nuptial capul si gatul
sunt de un maro-castaniu inchis, corpul
negru-verzui stralucitor cu pete mici
lunguiete albicioase (ambele sexe). In
timpul verii aceste pete dispar, iar barbia devine albicioasa. Pieptul ia nuante maro-rosiatice. Juv. este
maro inchis pe spate, iar barbia si abdomenul sunt albicioase; cioc galbui. Inoata scufundat mult in
apa si sta pe diferite suporturi pentru a se usca, la fel ca ceilalti cormorani. Zboara cu batai de aripi
mai dese decat ale cormoranului mare, intercalate cu scurte planari. Zboara mai rar in formatie
liniara. Glas ca un latrat, in perioada de cuibarit.
Motacila cinerea ( codobatura de munte)
Lungime 18 cm. Cuibareste in lungul paraielor si a raurilor de munte, uneori langa lacuri si rauri
incet curgatoare. In timpul migratiei si pe langa alte tipuri de ape curgatoare sau stagnante.

Are coada foarte lunga, chiar mai lunga

decat a codobaturii albe. Galben pe partea
inferioara a corpului, mai intens in
regiunea anala, dorsal cenusie, remigele
negricioase cu borduri albe. Vara, gatlejul
masculului este negru, al femelei mai mult
sau mai putin marcat cu negru. Cand se
indeparteaza in zbor, se vad tartita galbena
si o dunga alba pe piept (formata de baza
alba a tectricelor alare). De dedesubt,
dunga de pe aripa este si mai pronuntata in
lumina puternica. Juv. are galben doar pe
tartita si in regiunea anala, pieptul este
crem. Se deosebeste de juv. de codobatura
galbena prin tartita galbuie, coada extrem de lunga si picioarele roz-maronii (negricioase la alte
codobaturi). Dunga alba de pe aripa este prezenta si la juv. Coada lunga marcheaza toate miscarile
acestei specii; zborul este si mai ondulatoriu decat cel al codobaturii albe, iar pe sol are miscari chiar
mai balansate.
Alearga si se strecoara cu abilitate printre bolovanii din raurile repezi, adesea zboara pe loc deasupra
apei in cautare de insecte, manifestand inclinatia (mai mult decat codobatura alba) de a sta pe crengi
deasupra apei. Glasul obisnuit se aseamana cu cel al codobaturii albe, dar este evident mai metalic si
mai inalt, titis. Acesta, alaturi de dunga de pe aripa, lungimea mare a cozii si zborul foarte
ondulatoriu sunt elemente care o caracterizeaza cand zboara pe sus. Strigatul de alarma sii-it,
combinat cu o versiune mai agitata a strigatului. Cantecul nuptial consta din serii scurte de note
ascutite.
Tetrao tetrix ( cocoul de mesteacn)
Cocosul de mesteacan este o specie destul de rara, in scadere numerica la periferia arealului ei.
Traieste in paduri de conifere, tufarisuri subalpine, arboreta si tufe din tinuturi mlastinoase, vegetatia
ierboasa inalta. Iarna, hrana favorita sunt
mugurii de mesteacan.
Masculul este vizibil mai mic decat cocosul
de munte si atunci cand se ridica in zbor
(zgomotos) se vad dung albe de pe aripi.
Femela se deosebeste de femela de cocos
de munte avand coada mai mica si penaj
maro mai inchis, mai putin ruguniu. Coada
in forma de lira este dificil distins in teren.
In zbor, capul/gatul evident mai mici decat
la cocosul de munte.
Jocurile nuptiale au loc la terenuri
deschise: mlastina, mlastina cu turba, lac
inghetat, luminis de padure la vedere.
Adesea intr-un singurt grup sunt 8-10
mascului, uneori chiar mai multi. Postura
in jocul nuptiala este caracteristica, cu spinare incovoiata si coada desfacuta larg (se vede forma de
lira si subcodalele albe); spranceana rosie, umflata este de asemenea vizibila. Intre cocosi au loc
foarte multe conflicte, chiar batai. Strigatul nuptial este un fel de gurluit sonor combinat cu sasaituri
rezonante. Mai tarziu (sub soarele de dimineata) mascului executa jocul nuptial de unul singur, in
arborii din jur, strigatele fiind acum mai puternice (se aud la cativa km). Femela scoate un cotcodait
rapid, incheiat cu un singur sunet nazal. Poligam, doar femela are grija de pui.

Otus scops ( ciu)

Lungime 20 cm. Cuibareste in S Europei in palcuri
de copaci, gradini, parcuri din orase, in copaci
scorburosi sau cladiri. Colorit destul de uniform.
Exista unele variatii: unii sunt gri-maro, altii au o
nuanta mai maro-ruginie. De dimensiuni mici. Au
doua moturi late. Mai zvelt decat cucuveaua, sta
cocotat intr-o pozitie mai dreapta. Aripi
proportional lungi. Ciusul este o pasare migratoare,
se hraneste in general cu insecte. Nocturna, isi
semnaleaza prezenta prin strigate: un fluierat
monoton, jos, monosilabic, repetat la fiecare trei
secunde tiu. In duet, fluieratul femelei are o
tonalitate mai inalta decat cea a masculului.
Galerida cristata ( ciocrlanul )
Lungime 17 cm. Specie destul de cunoscuta in regiunile aride, culturi agricole, pajisti, de-a lungul
drumurilor si in spatiile deschise din regiunile locuite.
Adesea, intalnit in apropierea silozurilor de
cereale, de-a lungul digurilor, in regiuni de
coasta si docuri. Mot inalt pe crestet
(ciocarlia de camp isi poate uneori ridica
penele capului sub forma unei creste
tocite), care il deosebeste de toate celelalte
specii de ciocarlie cu exceptia ciocarlanului
spaniol. Cioc usor incovoiat. Colorit
general cafeniu, cu pete mai intunecate pe
spate, burta albastra. Putin timid. Alearga
repede. In zbor pare a avea aripi mari si
coada scurta. Juv. are o creasta mai scurta,
iar pe spate un aspect solzos deschis.
Strigat clar, melancolic, de exemplu: uiiu sau diuii. Cantec relativ simplu, scurt,
cu pauze, cu combinatii de sunete cu note
clare emise in zbor sau de pe sol.
Dendrocopos medius ( ciocnitoarea de stejar)
Lungime 20 cm. Cuibareste in centrul si sudul Europei
in padurile mature cu frunze cazatoare, in special in cele
de stejar si carpen. Cioc destul de slab, folosit mai
degraba ca un fel de sonda decat ca secure.
Deseori zboara prin coroana arborilor. Ca si
ciocanitoarea pestrita mare are scapulere albe si crestet
rosu (la femela un rosu ceva mai sters) in toate tipurile
de penaj. Observati ca si juv. de ciocanitoare pestrita
mare si de ciocanitoare de gradini au crestet rosu, insa
ciocanitoarea de stejar se deosebeste de ei prin faptul ca
are mai mult alb pe partile laterale ale capului si gatului
(mustata nu ajunge la cioc), flancuri striate si tectrice subcodale roz deschis fara a contrasta
puternic cu abdomenul care are o nuanta cafeniu galbuie. Pe durata perioadei de cuibarit scoate un
strigat nazal, intens, incetinit: miaic. De asemenea, destul de cunoscuta este o intreaga serie de
strigate de tipul: chic sau chec intr-un ritm sacadat. Bate darabana extrem de rar, ciocaniturile
fiind slabe, ca la ciocanitoarea mica.

Picoides tridactylus ( ciocnitoarea de munte)

Lungime 22 cm. Specie prezenta in regiunea de taiga,
in special in padurile batrane de molid.
Totodata si in padurile de mesteacan subalpine. Rara in
regiunile muntoase din centrul si estul Europei, in
paduri de conifere. Putin sperioasa. Adesea se hraneste
spre baza arborilor. De obicei face gauri circulare in
jurul trunchiurilor de molid si pin mari pentru a obtine
seva. Ciocanitoarea de munte are capul tivit lateral
prezinta trei dungi negre separate de doua dungi albe;
crestet galben la mascul si pete marunte albe si negre la
femela. Flancurile corpului cu pete transversale (de
departe apar gri). O dunga lata, alba, longitutinala pe
mijlocul spatelui. Strigatul este, de obicei, mai moale:
chiuc, dar uneori puternic si acutit ca cel de
ciocanitoare pestrita mare: chic. Darabana puternica,
mai lunga (cca 1-3 secunde) decat cea a ciocanitorii pestrite mari si cu sunete mai rare (seamana mai
degraba cu darabana ciocanitorii negre).
Dendrocopos syriacus ( ciocnitoarea de grdin)
Lungime 23 cm. Cuibareste in SE Europei in regiuni
deschise: parcuri, livezi, vii, alei cu plopi, etc. In
Europa a fost in expansiune accentuata spre nord vest
dupa 1920.
Foarte asemanatoare cu ciocanitoarea pestrita mare, dar
se deosebeste prin absenta dungii negre de pe laturile
gatului pana la ceafa, mai putin alb pe rectricele
exterioare, subcodale de un rosu pal. Flancurile pot fi
usor striate. Juv. se deosebeste de juv. de ciocanitoare
pestrita mare prin aceleasi caracteristici, iar de
ciocanitoarea de stejar prin mustata care se intinde
pana la cioc. Strigatul: chic-chic este mai putin dur decat al ciocanitorii mari. Darabana dureaza
ceva mai mult (cca o secunda).
Remiz pendulinus ( boicu)
Lungime 11 cm. Traieste local in salciile de pe tarmuri, in
cranguri, in general intre stufarisuri. In expansiune spre NV.
Areal discontinuu.
La noi este mai numeros in Delta. Este de dimensiuni destul
de mici, mai mic decat pitigoiul albastru. Ad. se recunoaste
dupa pata neagra de pe laturile capului. Masculul are spate
maro-castaniu intens, femela mai maro-galben. Juv. nu are
pata neagra pe obraji, capul avand colorit uniform galbenroscat (ilustratia gresita). Comportament asemanator cu al
pitigoilor. Glas foarte subtire, prelung: tiiii, cam ca strigatul
fasei rosiatice, dar cu o tonalitate usor descendenta spre final,
ca piuitul subtire al macaleandrului. Cantec silentios, de
scurta durata, ca un ciripit fin si placut (se aseamana cu
cantecul pitigoiului de bradet).

Regulus ignicapillus ( auel sprncenat)

Cuibareste in centrul si sudul Europei in padurile cu
frunze cazatoare, de conifere si de amestec si,
totodata, in parcuri.
Asemanator cu auselul cu cap galben, insa se
deosebeste de acesta in toate penajele prin dunga
alba distincta de deasupra ochiului, dublata deasupra
de o dunga neagra. Peste ochi are o alta dunga
intunecata (mai accentuata decat in ilustratie).
Penele care acopera cotul aripii au o nuanta aramie
caracteristica (ilustratia este insa gresita sub acest
aspect). Juv. cu spranceana albicioasa (caracter de
diferentiere fata de juv. apartinand speciei
anterioare). Obiceiuri ca cele ale auselului cu cap
galben. Glas ascutit ca al acestuia din urma, de care este foarte greu de deosebit (totusi, este ceva mai
jos si mai dur). Mai are un strigat putin asemanator cu al pitigoiului de bradet. Cantecul este o
repetitie monotona de note inalte, care se accelereaza si cresc usor ca tonalitate spre final:
sisssisssiss (deci mai putin articulate decat la sp. anterioara).
Aquila heliaca ( acvila de cmp)
Traieste pe dealuri si campii cu palcuri de copaci si
paduri mici, local in paduri de la poalele muntilor.
Cuibareste in copaci. Adultii sunt inchisi la culoare,
maro negri, cu ceafa crem deschis, scapulare albe
si coada gri in portiunea mijlocie. Imaturii sunt maro
deschis cu pieptul brazdat de dungi inchise si partea
inferioara a spatelui de un alb crem pal tipic.
Remigele primare interioare deschise la culoare,
contrastand cu celelalte remige intunecate. Nu are
(ca acvila de stepa imatura) dunga lata alba pe partea
de dedesupt a aripii. Silueta ca a acvilei de munte,
dar coada mai scurta (adesea strinsa cand planeaza),
iar aripile sunt tinute mai orizontale cand aluneca prin aer. Strigate sonoare, ragusite: coc-coc.
Podiceps cristatus ( cufundacul)
Cufundacul, zis si fundacul sau corcodelul este pasarea cea mai interesanta din familia
Podicipedidelor (Podicipedidae). Poate fi vazuta uneori si de cei care se plimba pe cheiul de la
Constanta, ce duce la far. Pare ca ar fi o bucata de pluta, care salta dupa jocul valurilor. Deodata o
pierzi din ochi. S-a scufundat. Dupa o bucata de vreme, poate si cateva minute, isi scoate capul la o
oarecare departare de locul unde a fost zarita prima data.
Traieste numai pe apa, de uscat are frica, la
mare nevoie se urca pe tarm, caci abia
poate merge, nesigur. Trupul lui este
alcatuit in legatura cu apa: in apa se misca,
din ea se hraneste, pe apa doarme si
cloceste.
Privit din fata, capul e asemenea celui de
buha. Niste pene lungi, castanii inchise,
aproape negre, formeaza in jurul gatului un
guler ridicat, in felul celor care se purtau
prin veacul al 17-lea. Prin ele capul capata
infatisarea rotunda. Asemanarea e si mai
completa cu buha, prin aceea ca ochii vioi,
mari, sunt indreptati inainte, iar indaratul

lor se inalta cate un mot de pene negre, capetele mai lungi ale unei creste pusa in curmezis, pare ca ar
fi un pieptene asezat mai pe frunte.
In apa e neintrecuta vaslitoare si mai ales cufundatoare, de aici si numele de cufundac. Cum aude
vreun zgomot, de i se pare ca nu e ceva curat la mijloc, se scufunda in apa, lasand numai capul afara.
Daca vede si vede ca zgomotul tine, ca un pericol serios o ameninta, printr-o impinsatura din labe se
scufunda cu totul in baltasi nu iese la fata decat la vreo 50 100 de metri mai incolo.
Ducandu-si viata numai pe apa, are o adevarata
zale de pene. Pieptul lat, cu o carare la mijloc,
este imbracat cu o flanela deasa de pene
argintii, moi ca matasea. Pacatul ei, sarmana,
caci de dorul acestor pene este foarte mult
vanata. Penele de pe restul corpului sunt si ele
frumoase, castanii inchise, catand in negru. Ca
si la cormoran, fiecare pana este incondeiata pe
margini cu o dunga mai deschisa, asa incat pe
spate pare ca are o pavaza de solzi metalici.
Duce o casnicie ideala. Perechi-perechi traiesc
pe lucuil apei, fiecare pereche avand domeniul
ei, neamestecandu-se cu cea vecina.
Cuibul e simplu; cateva ramuri de stuf si papura, larg impletite cu alte buruieni de apa. Seamana mai
mult cu o zdreanta de rogojina care pluteste. Ouale stau in umezeala si sunt clocite cand de barbat,
cand de femeie.
Puii, dragalasi, au gatul lung, subtire si cu niste
dungulite negre pe fondul cenusiu, cum e blana
la tigru. De cum au iesit din gaoace sunt pusi la
invatatura. Vreme nu este de pierdut, caci cuibul
fiind in vazul tuturor dusmanilor lesne se poate
repezi un uliu sa ia in gheare un puisor.
La inceput, cand puii sunt inca cu tuleie, parintii
le dau mancare din plisc. De indata ce au crescut
mai maricei, si cresc mai repede, parintele se
face ca scapa mancarea in apa. Puii se reped,
siliti sa invete a inota, caci altfel mor de foame.
Mai pe urma tot asa sunt invatati sa se cufunde. Cand ostenesc, parintii ii iau in carca, pe spinare. In
acelasi chip dorm noaptea.
Traind izolate de lumea celorlalte pasari ce balta, avand un mijloc asa de sigur de aparare, rar cand
cad in ghearele unui vrajmas. Din aceasta cauza se pare ca traiesc mai multi ani.
E o pasare calatoare, caci peste iarna se duce de la noi, desi numai cand ingheata baltile de tot.
Cygnus olor ( lebda)
I se mai spune Lebada Cucuiata, Lebada
de vara, Lebada Muta. Este o specie a
carei vanatoare este interzisa prin lege.
Lebada este cea mai nobila ca infatisare
dintre toate pasarile de la noi. Chipul ei
este cunoscut de toata lumea.
In Delta ramane uneori si iarna. Se trage
de obicei pe ghioluri mai izolate, mai
indepartate din calea oamenilor, desi nu e
o pasare prea sperioasa. Albul penelor

sale, linia eleganta, arcuita, a spatelui, gatul lung si mladios, pe care-l tine indoit, miscarile line pe
apa o fac sa fie admirata si respectata.
Pare o statuie taiata in marmora alba, inoata linistit, alunecand elegant pe luciul apei. In fierbinteala
dragostei isi ridica in laturi aripile boltite, capatand o infatisare impunatoare.
Nu-i prea place sa mearga pe uscat, caci trupul-i greu abia si-l poate tine pe picioarele scurte,
galbene, date indarat. Ceea ce le face mai simpatice, ca si pe turturele, este viata lor familiala.
Totdeauna le vezi perechi-perechi, traind in buna intelegere, tacute, rar scotand cate un gagait
strident, ca si cand si-ar da seama ca glasul lor nu este potrivit cu mandrul lor chip.
Lebada este o pasare mare. Poate ajunge la o inaltime de
un metru si 20 de centimetri daca sta in picioare, cu o
deschidere a aripilor de pana la 2 2,40 metri!
Femela depune 5 7 oua pe care le cloceste 35 de zile.
Bobocii parasesc cuibul a doua zi, urmandu-si parintii in
sir indian.
Se hraneste cu plante acvatice si insecte.

Ardea cinerea ( strcul cenuiu)

Cel mai mare de la noi este Starcul Mare Cenusiu
(Ardea cinerea), care se avintura pana-n vaile muntilor,
unde gaseste un ochi de apa mai maricel. Il gasim in
mai toate baltile din interiorul tarii, dar mai ales in
Delta.
E ca presarat cu cenusa, unde mai multa, unde mai
putina, cu stropituri de pene albe. Numai marginile
aripilor sunt negre, ca si cateva dungi in lungul gatului.
Podoaba lui sunt doua-trei pene la ceafa, mai lungi,
prelugirea penelor negre ce le acopera varful capului
ca o scufie.
Sunt inalti in picioare, au gatul lung, ciocul iarasi lung.
Cuiburile si le fac gramada, in arbori sau in papuriste.
Unii mai sus, altii mai jos, coloniile lor de cuiburi sunt
amestecate cu cu cele ale cormoranilor. Cele 3-5 oua
sunt clocite 26 de zile de ambii parinti. Puii stau in
cuib cam 7-8 saptamani. In caz de pericol ei se catara pe crengile de langa cuib.
Consuma pesti, amfibii, moluste, insecte, dar si pasarele, soareci de apa sau de camp.
In zbor isi tine gatul in forma de S.
Este un oaspete de vara, din martie pana in octombrie, uneori mai tarziu, dar poate ramane si peste
iarna.
Vanellus vanellus ( nagul)
Ciuda mare a ramas in popor contra acestei pasari
neastamparate, vesnic in miscare, vigilente. Obiceiul de a se
ridica in aer, de a se invarti in loc deasupra punctului unde se
gaseste cuibul o scobitura in pamant cu cateva nuiele uscate
drept culcus si de a striga mereu, ascuti, sonor, poporul il
pune in legatura cu serviciul pe care-l aducea pasarea
tatarasca navalitorilor, aratand locul din stuf unde se
ascundeau bietii romani.

La infatisare nagatul e elegant. Inalt in picioare, cu trupul bine inchegat, cu gatul scurt. Pe cap, pe gat
si pe piept e negru stralucitor, pe spate si aripi e verde batand in albastru, pe obraji si pe pantece e alb.
Podoaba lui este un mot subtire de pene lungi, indoite in sus, care-i da o infatisare razboinica.
Vine la noi primavara devreme.
Cuibareste la sfarsitul lui Martie in locuri uscate din balti, dar si pe ogoare, direct pe pamant. Depune
4 oua in cruce, cu varfurile spre centrul cuibului, oua pe care le clocesc 27 de zile ambii parinti.
Se hraneste cu insecte, viermi, moluste, seminte.
Informaii preluate de pe site-urile:
http://www.ocolul-pojorata.ro/rezervatii_speciiprotejate.php
http://www.sor.ro/