MINISTЕRUL ЕDUСАŢIЕI СULTURII ȘI СЕRСЕTĂRII

АL RЕРUBLIСII MОLDОVА

• Proiect
• Pădurea din Republica Moldova și viețuitoarele ei!
• elaborat de eleva clasei 2-a ,,A”
• M. A.
• Fond forestier: Suprafaţa totală - 426,0 mii ha, inclusiv suprafaţa acoperită cu
păduri - 377,5 mii ha (grad de împădurire - 11,2%), inclusiv în proprietatea
statului 326,6 mii ha (86,5%), în proprietatea publică a unităţilor
administrativ - teritoriale 48,3 mii ha (12,8%) şi 2,6 mii ha în proprietate
privată (0,7%).
• Compoziţia pădurilor Moldovei este predominată de specii de foioase (97,8
procente), inclusiv cvercinee -39,6%, frăsinete - 4,6%, cărpinete - 2,6%,
salcâmete - 36,1%, plopişuri - 1,6% etc., răşinoasele fiind prezentate doar în
proporţie de 2,2%.
PĂDURILE DE FOIOASE
Pădurile de foioase sunt zone de vegetație
în care predomină vegetația arboricolă și
angiospermică. Ele sunt prezente atât în
zonele temperate, cât și în cele subtropicale și
tropicale.
Limita între pădurile de foioase și cele de
rășinoase se situează între altitudinile de 600-
1300 m, în funcție de relief, substrat și
microclimat, care duc uneori și la inversiuni
de vegetație.[1]
FOIOASELE
• Biomul pădurii de foioase și-a dobândit numele de la
cele mai abundente forme de viață vegetală din
cadrul său – arborii de foioase. Arborii de foioase,
cum sunt stejarii, arțarii și fagii, își pierd frunzele în
timpul toamnei, pentru a și le forma din nou în
primăvara următoare. Pe măsură ce frunzele se
pregătesc să cadă toamna, aceste păduri capătă
nuanțe de roșu, portocaliu și galben.

• Arborii oferă suport pentru alte plante, cum ar fi

iedera (o plantă cățărătoare, toxică), în timp ce
mușchii și lichenii cresc pe scoarța copacilor.
 ARBUȘTII ȘI FLORILE SĂLBATICE
• Sub coronamentul copacilor, plantele din pădurile de
foioase sunt distribuite pe mai multe niveluri de
creștere. Primul nivel este cel arbustiv, în care cresc
tufele și arbuștii, cum sunt azaleele, laurul și
rododendronul. Arbuștii sunt și ei foioase, pierzându-
și frunzele toamna.

• Sub stratul arbustiv crește stratul de ierburi, format

din flori sălbatice precum clopoțeii și Trillium – de
obicei, aceste flori apar primăvara, înainte ca arborii
să înfrunzească în totalitate.
 MAMIFERELE ȘI PĂSĂRILE

• Puținii prădători mari din pădurile de

foioase includ lupii, urșii, leii de munte și
râșii. Căprioarele și elanii sunt cele mai
mari mamifere erbivore din pădurea de
foioase, dar se întâlnesc și erbivore mai
mici, cum sunt veverițele și iepurii, precum
și omnivore, cum sunt ratonii și oposumii .
• Scorburile și ramurile copacilor oferă
habitat pentru numeroase specii de păsări,
care se hrănesc cu semințe. Gaițele,
ciocănitorile și măcălendrii sunt obișnuite
în acest biom. Din cauza iernilor reci,
multe specii de păsări migrează în sud în
timpul iernii.
 REPTILELE, AMFIBIENII ȘI INSECTELE
• Climatul relativ cald și umed al pădurilor de foioase oferă un habitat excelent pentru
multe specii de reptile și amfibieni, care nu pot trăi în habitate mai reci. Broaștele
râioase, broaștele de lemn și salamandrele trăiesc pe solul pădurii, multe dintre ele
camuflate pentru a imita frunzele moarte, în descompunere, care acoperă pământul.
• În pădurile de foioase trăiește o mare varietate de insecte; frunzele copacilor oferă
hrană omizilor moliilor și fluturilor, iar lemnul constituie casă pentru termite și
albinele-tâmplar. Cosașii se ascund prin frunziș, iar cicadele își petrec perioade lungi
din viață îngropate sub pământ, hrănindu-se cu rădăcinile plantelor.
REZERVAȚIA ȘTIINȚIFICĂ „CODRII”
• Înanul 1971, pe baza părţii de sud a
Ocolului Silvic Lozova, a fondului
forestier Străşeni, în pădurile căruia
regimul de rezervaţie a fost stabilit în
anul 1958, a fost creată Rezervaţia
Silvică de Stat „Codrii", suprafaţa căreia
constituia iniţial 2,7 mii de hectare.
• Acest teritoriu, includea doar macropanta sudică a bazinului rîului Botna şi nu putea reflecta pe
deplin caracteristicile tipice ale configuraţiei geografice a Moldovei Centrale, iar pădurile
rezervaţiei nu puteau servi, pe deplin, drept model al ecosistemelor forestiere ale Codrilor. De
aceea, în anul 1975 în componenţa rezervaţiei a fost transferată şi partea de nord a Ocolului Silvic
Lozova. Astfel suprafața totală a rezervaţiei s-a extins pînă la 5177 ha, iar suprafața ocupată de
păduri ‒ pînă la 5004 ha. Codrii au devenit prima Rezervație Ştiințifică a Moldovei.
• Teritoriul rezervaţiei constituie un masiv forestier unic. La sud, vest și nord este înconjurată de
terenuri agricole, la nord-est se mărgineşte cu pădurile Fondului Forestier Străşeni. A început
crearea unei zone de control şi supraveghere, dar lucrările aşa şi nu au fost finalizate. Administraţia
rezervaţiei este situată la 5 km de satul Lozova a raionului Străşeni. În clădirea principală a
administraţiei a fost deschis muzeul rezervației, există şi un mic hotel pentru cercetători și
vizitatori, sală de conferințe. În apropiere de clădirea administraţiei se află o staţie metrologică.
Aici sînt mai multe iazuri foarte pitoreşti, de-a lungul malurilor cărora au fost amenajate zone de
odihnă pentru angajați și turişti.
 FLORA
• Flora plantelor vasculare ale rezervaţiei include mai mult de 40% din totalitatea speciilor
florei Republicii Moldova. S-a constatat că pe teritoriul, comparativ mic al rezervaţiei,
cresc 18 specii de licheni, macromicete, 69 de specii de briofite, 774 de specii de filum,
ferigi și angiosperme (Geideman ş.a., 1979).
• Circa 50 de specii de plante vasculare sînt rare pentru flora Moldovei. În Cartea Roşie au
fost incluse următoarele specii: ceapa bulgărească (Nectaroscordum bulgaricum),
căpşuniţa longifolie (Cephalanthera longifolia), căpşuniţa grandiflora (Cephalanthera
damasonium), nemţişorul fisurat (Delphinium fissum), lopăţeaua (Lunaria rediviva),
coroniștea elegantă (Coronilla elegans Panc), măzărichea neagră (Lathyrus nige),
bumbăcarița (Eriophorum latifolium L). Unele specii rare cresc pe teritoriul Republicii
Moldova numai în rezervație: mlăştiniţa (Epipactis palustris), poroinicul palustru (Orchis
palustris), sunătoarea (Hypericum tetrapterum).
 Relieful disecat, amplitudinea relativ mare a altitudinilor, pantele abrupte au dus la formarea
diferitelor fitocenoze pe teritoriul rezervaţiei. Cele mai frecvente sînt dumbrăvile de goruni.
Acestea ocupă aproximativ 40% din suprafața împădurită totală (1970 ha). Gorunii cresc între
cumpenele apelor rîurilor nu foarte mari Cogîlnic, Botna și Bîc, precum şi pe versanţi cu
expuneri diferite, la o altitudine de 180-380 m. Arboreturi pure gorunul practic nu formează, în
preajma lui, crescînd mai întotdeauna, la primul nivel ‒ teiul argintiu, carpenul european,
arţarul de Norvegia, cireşul, paltinul de munte.
• Celt de-al doilea nivel este format de jugastru. Lăstărişul este format din
numeroşi arbuști: corn roşu, alun, clocotiş, corn alb (siberian). Învelişul de
plante conţine un număr mare de specii.

• Din componenţa acestuia fac parte constant: rogozul de pădure, pirul,

ghimbirul-sălbatic, aliorul ş.a.
• Pădurile de stejar pedunculat ocupă în rezervaţie o suprafață
relativ mică, de 541 de hectare. Ele sînt situate, de obicei, la o
altitudine de 150-200 m, în partea de jos a versanților și în văile
pîraielor. Baza primului nivel a acestor păduri este alcătuită din
stejar pedunculat.

• Pe lîngă acesta creşte aici carpenul, teiul cu frunza mică (pucios)

şi cel argintiu, frasinul, cireşul, arţarul norvegian, pe locurile
situate la altitudini mai mici ocazional poate fi întîlnit plopul
tremurător. La frontiera de sus unde e răspîndit stejarul pedunculat,
creşte și gorunul.
 FAUNA
• Lumea animală a rezervaţiei ilustrează destul de larg complexul faunistic al
pădurilor Moldovei Centrale. Potrivit zonării zoogeografice a republicii (Averin,
1965), acest teritoriu este inclus în Sectorul Forestier sau cel al Codrilor, care
reprezintă avanpostul de sud-est al faunei de tip vest-european. Printre animalele
de acest tip se numără: pisica sălbatică europeană, chiţcanul-de-apă, unii lilieci
etc.
•
• Concomitent Codrii sînt una din căile de pătrundere a unor specii de
animale din Balcani, Carpați şi Asia Mică. S-au răspîndit, au pătruns în
Rezervaţia „Codrii" şi au devenit parte componentă a faunei locale:
ciocănitoarea siriană (specia balcano-asiatică) și cinteza comună (specie
din Europa de Vest). Influența și conexiunea profundă cu habitatul
faunei Carpaților sînt confirmate de convieţuirea în rezervaţie a două
subspecii de veveriţe: comună și de Carpați, în ultimii ani, ciocănitoarea
neagră îşi face cuib aici şi, ocazional, piţigoiul.
REZERVAȚIA ȘTIINȚIFICĂ ”PĂDUREA DOMNEASCĂ”

Rezervația științifică Pădurea Domnească este o arie protejată din

Republica Moldova, aflată în raionul Glodeni și a fost fondată în anul
1993.
Rezervația este situată în zona localitaților Cobani, Balatina, Bisericani,
Cuhnești, Moara Domnescă din raionul Glodeni și Chetriș, Calinești,
Hîncești, Drujineni și Pruteni din raionul Fălești. Din punct de vedere
geografic rezervația este așezată în lunca inundabilă a Prutului, între râul
Prut și Camenca. Suprafața totală este de 6032 ha, iar lungimea
întreprinderii silvice este de aproximativ 40 km.
Rezervația a fost creată în scopul păstrării celui mai reprezentativ areal
de pădure de luncă și mlaștini (este cel mai bătrân masiv forestier din ținut
și una din cele mai vechi păduri de luncă din Europa). Vegetația de aici s-a
format atât sub influența regimului apelor Prutului, cât și a sistemului de
gârle în care pătrundeau apele râului și ale afluentului lui Camenca până la
construcția barajului Costești-Stînca. În rezervație s-au păstrat vreo 730
specii de plante din cele 1200 ale florei autohtone, înregistrate în republică
și peste 200 specii de animale.
• Pădurile de stejar pedunculat ocupă în rezervaţie o suprafață relativ mică, de 541 de hectare.
Ele sînt situate, de obicei, la o altitudine de 150-200 m, în partea de jos a versanților și în
văile pîraielor. Baza primului nivel a acestor păduri este alcătuită din stejar pedunculat, pe
lîngă acesta creşte aici carpenul, teiul cu frunza mică (pucios) şi cel argintiu, frasinul,
cireşul, arţarul norvegian, pe locurile situate la altitudini mai mici ocazional poate fi întîlnit
plopul tremurător. La frontiera de sus unde e răspîndit stejarul pedunculat, creşte și gorunul.
• Pădurile de fagi europeni din rezervaţie ocupă o suprafață nesemnificativă, de doar 22 de
hectare. Mici porțiuni a acestui tip de păduri se întîlnesc la altitudinea de 200-330 m, pe
versanții de nord sau est, mai ales, în locurile deformate de alunecările de teren vechi şi pe
pantele rîpilor abrupte, adînc împlîntate. Condiții favorabile pentru creșterea fagilor se
creează aici din contul umidităţii sporite a solului.
• Pădurile de fagi ale rezervaţiei au o mare importanţă pentru protecţia solului și apelor. În
plus, ele prezintă, de asemenea, valoare ştiinţifică, deoarece se află la granița de est a
arealului său, izolate de teritoriul de bază al răspîndirii fagului european. De aceea, toate
pădurile de fag din Moldova sînt obiecte, care merită să fie protejate cu mare grijă .
• Printre primele trec prin rezervaţie anzeriformele. Gîștele și lebedele nu
se reţin aproape niciodată aici, din lipsa bazinelor acvatice mari.
Stolurile de gîște trec, de obicei, în amurg, la mare altitudine. Aproape
simultan cu anzeriformele trec în zbor ciconiformele. În fiecare
primăvară apar stîrcii roșii și gri, mai rar ‒ stîrcul de noapte (Nycticorax
nycticorax). Stîrcul mare alb a fost observat doar o singură dată, în
timpul verii. Atît în timpul zborului, cît şi vara în lunca înconjurată de
masivul pădurii, se opresc ca să se hrănească berzele albe. Anual în luna
august, putem observa stoluri de la 20 pînă la 30 și chiar pînă la 100 de
exemplare.
• Dintre caradriiforme cel mai des poate fi văzut trecînd în zbor deasupra
rezervaţiei sitarul-de-pădure (Scolopax rusticola). În vîlcele, în apropiere de
bălţi și pîraie la sfîrșitul lunii martie ‒ începutul lunii aprilie pot fi întîlnite
grupuri din 2-3 păsări. Celelalte două specii de caradriiforme: fluierarul-de-
zăvoi (Tringa ochropus) şi becațina (Gallinago gallinago) au fost observate
întotdeauna singure.
• Codrii au fost întotdeauna unul dintre locurile
tradiționale, unde îşi fac cuiburi acvila ţipătoare mică şi
mare, vulturul încălţat, acvila-de-cîmp.
• Cultivarea intensă a landşaftului înconjurător, reducerea
bazei de alimentaţie au dus la faptul că în prezent
numărul acestor specii s-a redus brusc. În rezervaţie se
întîlneşte în mod obişnuit și uliul porumbar.
• Fiind un prădător puternic și agil, el se simte foarte bine
în pădure. Anual pot fi văzute cîte 2-3 perechi care-şi fac
cuiburi. În afară de uliul porumbar în rezervaţie se mai
întîlneşte şi fratele mai mic al acestuia ‒ uliul păsărar.
• Specia şoimilor este reprezentată de o singură specie ‒
vînturelul roşu.
• Pentru teritoriul relativ mic al rezervaţiei fauna ciocănitorilor este
destul de variată. Aici locuiesc permanent ciocănitoarea pestriţă
mare, ciocănitoarea-de-stejar, ciocănitoarea pestriță mică,
ciocănitoarea-de-grădină și ghionoaia (ciocănitoarea sură),
sucitoarea (vîrtecap) (Jynx torquilla) și ceva mai recent a început să-
şi facă cuib aici şi ciocănitoarea neagră (Dryocopus martius).
Numeric predomină ciocănitoarea pestriţă mare. Ea locuiește în
aproape toate tipurile de păduri și pădurici. Ciocănitoarea sură se
întîlneşte şi ea frecvent pe aici. În special, la marginea pădurii, în
apropierea poienilor și grădinilor vechi se stabileşte cu traiul un alt
reprezentant al ciocănitorilor ‒ sucitoarea. Aceasta este singura
specie migratoare de ciocănitori de la noi.
• Atracţia rezervaţiei este canarul (Serinus canaria).
Pe la marginile pădurii şi printre grupurile de
sălcii împrăștiate pe pajiște, zboară cîntînd tare
silvia-de-cîmp (Sylvia communis). Tot prin aceste
locuri, dar mai rar, poate fi întîlnită silvia
porumbacă (Sylvia nisoria). Printre speciile de
păsări care îşi fac cuib anual la marginea
pădurilor, trebuie să menționăm cîneparul
(Carduelis cannabina), sfrînciocul mare (Lanius
excubitor), presura sură (Emberiza calandra),
presura-de-grădină (Emberiza hortulana).
• Iarnaaici se hrănesc cinteza-de-iarnă (Fringilla
montifringilla), scatiul (Carduelis spinus),
mătăsarul sau pasărea-de-mătase (Bombycilla
garrulus), mugurarul (Pyrrhula pyrrhula).
• În rezervaţie îşi au habitatul 43 de specii de
mamifere din 9 ordine, ceea ce reprezintă
67,1% din componenţa speciilor faunei
mamiferelor republicii. Din fauna
mamiferelor în rezervaţie predomină speciile
caracteristice Europei de Vest: liliacul mic
(Nyctalus leisleri), orbetele mic (ţîncul-
pămîntului), jderul-de-piatră (Martes foina),
pisica sălbatică etc.,
• Dar şi cele din fauna caracteristică Europei
de Est: chiţcanul-de-gradină (Crocidura
suaveolens), liliacul urecheat brun (Plecotus
auritus), jderul-de-copac (Martes martes) etc.
• Fiecare specie din ecosistemele forestiere îşi are propria nișă ecologică. Sub
pămînt și în învelişul viu al pămîntului vieţuiesc reprezentanții ordinului
rozătoarelor şi insectivorelor: şoarecele-de-pădure (Apodemus sylvaticus),
şoarecele-de-cîmp (Microtus arvalis), chiţcanul-de-apă (Neomys fodiens).

• În pădurile vechi, acolo unde sînt mulți copaci bătrîni cu scorburi îşi au
habitatul jderii și veveriţele.
• Codrii sînt habitatul principal al veveriţelor din Republica
Moldova. La exterior seamănă foarte bine cu veveriţele
reprezentanţii altei familii de rozătoare – pîrşul-cu-coada-stufoasă
(sau alunarul) (Dryomys nitedula).

• Cel mai mult se aseamănă cu veveriţa pîrşul mare (sau pîrşul-de-

stejar (Glis glis), pîrșul-de-alun (Muscardinus avellanarius), avînd
dimensiuni miniaturale şi deosebindu-se de precedentul doar prin
coada pufoasă.

• Un alt soi de rozătoare – pîrsul-de-copac de dimensiuni medii, iar

ceea ce-l face să fie diferit de semenii lui, care sînt de culoare uni,
este dunga de culoare închisă de pe botişor care se întinde în jurul
ochilor spre ureche ca o masca.
• Din ordinul lagomorpha se întîlneşte iepurele comun (Lepus europaeus).
Populaţia acestuia era cîndva destul de numeroasă în Republica Moldova.
Aplicarea agriculturii intensive, utilizarea pe scară largă a produselor chimice
de protecție a plantelor, aratul ultimelor bucăţi de terenuri înţelenite sînt
cauzele reducerii numărului de iepuri.
• Dintre mamiferele prădătoare în rezervaţie se întîlnesc animale a trei
familii: Canidae, Mustelidae şi Felidae. Reprezentantul familiei Canidae
‒ lupul era o specie comună pentru Rezervaţia „Codrii", acum în întreaga
Moldovă se întîlnesc izolat doar cîte 1-2 exemplare.
• Ponderea altei specii din familia Canidae, cea a vulpii este supusă
fluctuațiilor bruşte, fiind determinată de numărul rozătoare mici
(hamsteri, şoareci etc.) Pot influenţa semnificativ asupra populației
acestui animal diferite epizootii. Pentru a se reproduce vulpile utilizează
vizuinile abandonate ale bursucilor îşi fac, adesea, vizuinile în rîpile şi
ravenele pădurilor.
• Din familia Mustelidae în rezervaţie se întîlneşte nevăstuica, două specii
de jderi și bursucul. Cel mai mic prădător din această familie ‒
nevăstuică trăiește prin văile pîraielor, nu evită așezările umane și se
întîlneşte şi în grădini.
• Componenţa speciilor familiei ungulate a rezervaţiei include
două tipuri de locuitori indigeni ai Codrilor: mistreții și
căprioarele și două specii introduse ‒ cerbul carpatin şi cerbul
pătat.

• Douăzeci de exemplare de cerb lopătar, care au fost aduse în

rezervaţie în anul fondării (1961) pe teritoriul său actual, s-au
răspîndit prin pădurile din împrejurimi.

• Cel mai mic membru al familiei ungulate ‒ grațiosul căprior ‒

este considerat adevărată bijuterie a pădurilor din Republica
Moldova.
• Lumea plantelor în rezervaţie este foarte bogată şi reprezentativă, multe dintre ele
se întîlnesc doar aici și sînt rare. Unele dintre ele cresc în zonele inundabile ale
luncii. Printre acestea se numără: stuful, păpurica, mana de apă, rogozul, iarba-
fiarelor sau laptele-cîinelui-de-baltă, sînzienele de apă, răchitanul, iarba cîmpului
și iarba-cîinelui.
• Alte plante preferă mai mult colinele și locurile uscate, printre acestea se
numără: firuţa sau rourica, golomăţul, fragul de pădure, iarba-şarpelui,
scrîntitoarea, sulfina, izma de pădure, sovîrful, salbia, talpa gîştei sau
asprişoara, creţişorul sau vindeceaua, timoftica.